Cum sa ne impartasim?
 

In biserica am vazut adeseori oameni care se Impartasesc doar pentru ca le-a zis duhovnicul ca Impartasania deasa e buna(si oarecum ii anima atentia acordata de parinte, si de cei care ii privesc). Insa desi la biserica se poarta cuvios, dupa ce se intorc pe la casele lor duc o viata destul de rece, cu brafa, cu invidie, si alte lucruri triste.
Dealungul anilor am vazut ca situatia nu s-a imbunatatit in cazul lor desi se spovedeau/impartaseau des, ba din contra au adunat si mai multa deznadejde in suflet.

Si atunci ma intreb cum e mai bine: sa ne impartasim desi nu suntem vrednici, sau sa ii spunem duhovnicului starea care o avem, sa nu ne impartasim dat sa ramanem realisti si sinceri cu noi insine?

Sa ne impartasim des..

Motivul pentru care situaţia oamenilor respectivi nu s-a îmbunătăţit nu este legat de deasa împărtăşanie. Este de presupus că situaţia lor ar fi fost la fel sau mai rea şi cu împărtăşanie rară sau absentă.
La Cina cea de Taină s-au împărtăşit 12 ucenici ai Preotului Isus. Dar unul dintre ei L-a trădat... Ceea ce ţine în viaţă sufletul nostru este Cristos Însuşi. Dacă, în loc de a ne goli de noi spre a ne umple de El, acoperim prezenţa Lui preasfântă cu jegul nostru, nici chiar primirea Lui în formă substanţială prin Sfânta Comuniune nu ne ajută.

În mod natural, după Cădere nimeni nu este vrednic de a primi preasfântul Său trup şi sânge. Dar ne putem curăţi prin mijlocul supranatural al Spovezii. Deci, Împărtăşania nu trebuie să fie nici deasă, nici rară, ci trebuie să fie pregătită.

Eu personal, împreună cu cei mici ai mei, ne împărtăşim, de regulă, săptămânal. Înainte de aceasta, ne facem cercetarea cugetului (examenul de conştiinţă). Dacă, de la ultima spovadă, am păcătuit grav, înseamnă că este necesară o nouă spovadă. Dacă am păcătuit cu păcate uşoare, ne căim. Concret, aceasta înseamnă că:
-îngenunchem în faţa icoanei Mântuitorului
-spunem o rugăciune prin care Îi transmitem că ne pare rău de păcatele noastre, că ne pare rău că L-am jignit pe El, care este preabun şi că suntem hotărâţi să nu mai păcătuim şi să fugim de orice prilej de a păcătui.

La coadă pentru primirea Sfintei Împărtăşanii mai facem un examen de conştiinţă pentru a vedea dacă nu cumva a scăpat ceva de ultimă oră neobservat. După ce Îl primim pe Cristos în cadrul Sfintei Liturghii, mergem la icoana/statuia Lui sau la locul nostru din biserică şi Îi mulţumim pentru darul Său.

Adriana, fiecare este responsabil doar pentru el. Nu conteaza cum si pentru ce o face altul. Important este cum si de ce o faci tu. Nu-ti framanta mintea cu aceste probleme. Nu-ti va folosi nimic. Poate vei gasi niste raspunsuri. Ele vor ramane doar simple presupuneri pentru ca cele de taina ale inimii numai omul in intimiteatea sa le stie si duhovnicul. Nu mai da importanta in jur. Cauta sa fii prezenta tu insuti la Liturghie. Lasa-i pe ceilalati sa faca ce vor. Cat despre cum e bine sau nu...fa ceea ce iti spune duhovnicul tau! Indiferent ce voi spune eu aici ramane egal cu zero pentru ca puterea de decizie in administarea SFintelor Taine tot duhovnicul o are.
Spor si folos duhovnicesc!

Pentru cei care se impartasesc des, ispitele sunt si mai mari. Cel rau vine si vede casa maturata si cheama alte sapte duhuri pentru a-l incerca si mai tare. Am trait-o si eu personal, impartasindu-ma des, dar asta nu e motiv sa dau inapoi. Daca duhovnicul celor pe care i-ai observat tu le-a dat voie sa se impartaseasca, de ce te opui tu? Te sminteste ca inca mai au probleme dupa aceea? Doar nu se termina cu lupta dupa momentul curatirii de pacate.

Nimeni nu e vrednic sa se impartaseasca, nici macar preotul care ne ofera Sfanta Impartasanie. Si totusi o face, invitandu-ne sa fim impreuna Trupul Lui Hristos. Da, trebuie sa constientizam starea de pacat din care trebuie sa iesim, insa fara ajutorul Lui Hristos prezent in Sfintele Taine, nu vom reusi. Fara Spovedanie si Impartasanie facute cat de des posibil nu avem sansa de mantuire de cel rau, e limpede.

Spune-mi, in care moment al vietii tale vei indrazni, fara sa te mustre constiinta, sa te apropii de Sangele Lui Hristos? La batranete? Atunci nu vei mai fi pacatoasa, cum te consideri acum? Sau daca te impartasesti de patru ori pe an, de ce indraznesti atunci sa o faci, se schimba ceva anume ca se te invredniceasca?

Mai mult, pentru care motiv ceri Lui Dumnezeu sa te ierte prin Spovedanie, care este o alta Taina extrem de importanta lasata noua, daca dupa aceea vei comite iarasi oarece pacate? Pentru Taina Spovedaniei suntem oare vrednici, iar pentru Sfanta Euharistie nu - sau cum sa inteleg?


Sfantul Ioan Gura de Aur ne zice asa: "cel ce nu este vrednic să se împărtăşească în fiecare zi nu este vrednic nici măcar o dată pe an, pentru că vrednicia nu ţine de timpuri (perioade sau soroace)."

Subscriu si eu la cele spuse de fratele Florin-Ionut .Bucuria si dragostea de Dumnezeu nu o poti simti nici un moment al vietii decit prin Sfinta Impartasanie.Asa ca aveti curaj si apropiati-va de Sfintele Taine,ele sunt sensul vietii a fiecaruia crestin in parte.Si cu cit ne vom apropia mai des de Impartasanie cu atit ne vom indrepta si vom vedea viata si moartea asa cum ne-o descrie bunul Dumnezeu.

Adriana, omul pe masura ce se apropie mai mult de Dumnezeu isi da seama mai bine de nevrednicia sa. Asa ca nu stand departe de El ne vedem cu adevarat nevrednici, ci paradoxal, pe masura ce ne unim cu El.

Eu sunt pentru o impartasire cat mai deasa. Iar oamenii trebuie sa inteleaga ca nu se impartasesc pentru ca sunt vrednici, caci daca ar trebui sa ne imparatasim dupa acest criteriu - nu s-ar mai impartasi nimeni.

Ne putem impartasi la fiecare Sfanta Liturghie ?
 

Despre Sfanta Impartasanie. . . , despre deasa Impartasanie :http://www.crestinortodox.ro/dogmati...hie-88064.html

Am citit articolul parintelui Rafail Noica, am impresia ca e o transcriere a unui interviu care exista pe net si in format audio.

El da un raspuns lung, evaziv si impaciuitor. Dar se vede ca inclina spre impartasania cat mai des posibil, totodata neblamandu-i pe cei care se impartasesc rar si dupa sfatul duhovnicilor lor.

Discutia ramane deschisa si fiecare e asteptat cu argumente.

Oare, daca ne'am impartasi o singura data in an, dupa post aspru si indelungat... am face'o cu vrednicie ?!

Problema care se pune in Euharistie nu este de vrednicie sau nevrednicie, ci de pocainta.
Cine se apropie de Taine suparat pe faptele sale si cu inima pocaita... acela le primeste ca medicament.

Cine se apropie de Taine ca de un premiu sau ca de ceva care i se cuvine, in urma a cine stie ce osteneli, ... acela ia osanda.

Euharistia, desi este cea mai puternica sursa de putere duhovniceasca, nu are nici o putere cand se afla singura in viata unui om.
Cand omul nu se roaga zilnic, nu are evlavie fata de Cuvantul lui Dumnezeu, nu tine post si nu ravneste spre despatimire (Matei 5, 48), atunci... ce rost are Euharistia ?!

Este vina preotilor pentru situatia in care crestinii nu se mai apropie de Euharistie.
Este vina preotilor pentru lipsa de evlavie a crestinilor de rand si pentru reaua lor raportare la Euharistie.

Extrag un fragment din interviul cu parintele Rafail Noica, din linkul lui Cristi de mai sus:

"Caci ce vedem noi? Pai pe popa, care are o lingurita cu o bucatica de paine si un pic de vin. Cum zicea un preot care intreba pe parohieni; "Stiti cu ce va impartasiti? Stiti ce este impartasania?" "Apai cuminecatura, Dom' Parinte." "Si cuminecatura ce este?" "Apai impartasanie, Dom' Parinte." Si nu o mai scotea la capat. Si asa, am ajuns intr-o situatie in care omul nu mai are nici o notiune despre cele sfinte; nici ca un pacat este un pacat, si nu cunoaste "nici gustul harului." Si atunci de unde sa incepi?"

De unde sa inceapa preotii daca nu de la cateheza, predica, de la dorinta reala de a-i invata pe cei care ii frecventeaza biserica notiunile elementare, de baza ale credintei noastre ortodoxe? Atunci vor sti ce este Sfanta Impartasanie, atunci poate ca vor intelege sensul adevarat al Sfintelor Taine lasate noua tuturor de catre bunul Dumnezeu.

Am intalnit in Iasi, demult, un preot care uneori ne explica in timpul Sfintei Liturghii ce inseamna anume moment si ce urmeaza, scurt si pe intelesul tuturor. Bravo lui.

Cand ziceam nevrednici ma refeream la acea stare in care nu simti nici o bucurie ca te-ai impartasit. Si nici o emotie ca te vei impartasi.
Eu la nepasarea, la indiferenta de cele sfinte, la lipsa de respect si evlavie ii spun nevrednicie. Nu la smerenie, caci cel smerit desi se considera nevrednic, face ascultare si primeste Sfanta Impartasanie cu mare bucurie, si cu folos.
Eu ma intristez de cei care merg indiferenti de Pasti la impartasit,ca asa zice mama sau ca asa e bine. Si si mai tare de cei care se impartasesc des, in fata preotului pozeaza in sfinti sau martiri, si cand ajung acasa urla,darama, injura, isi bat sau pedepsesc copii (desi cu jumate de ora inainte luasera Impartasania).
Dar nu are rost sa mai extind subiectul ca am observat ca lumii nu ii pasa de aceste probleme. Mai bine o dau pe dogmatica, caci acolo lumii ii place sa polemizeze.

Vechea vorba: "La teorie stam bine, practica ne omoara!"

Ce este in sufletul fiecaruia , numai Dumnezeu stie ! Si teoria este buna , dar daca nu e transpusa in practica , nu face doi bani , ori nu asta dorim - doar cleveteala fara rost ! Doamne ajuta !+

Cosntientizarea propriei nevrednicii ne e de folos, nu observarea nevredniciei altora de a se impartasi.
De unde stim noi ca, in timp, Dumnezeu nu lucreaza in sufletul acelor persoane de care pomeniti? Cu ce suntem noi mai buni decat ei? De ce sa fim judecatorii lor?

Am citit in Pateric, referitor la judecarea semenilor, ca s-a dus odata, avva Isaac tebeul la o chinovie si a vazut pe un frate ca a gresit si l-a osandit. Iar dupa ce a iesit la pustie, a venit ingerul Domnului si a stat inaintea usii chiliei lui, zicand : nu te las sa intri. Iar el se ruga zicand : care este pricina ?

Si raspunzand ingerul, i-a zis : Dumnezeu m-a trimis, zicand : spune-i lui, unde poruncesti sa pui pe fratele cel gresit, pe care l-ai judecat ? Si indata s-a pocait, zicand : am gresit, iarta-ma ! Si i-a zis ingerul : scoala-te, te-a iertat Dumnezeu ! Dar pazeste-te de acum inainte sa nu judeci pe cineva mai inainte de a-l judeca Dumnezeu.


A zis avva Pafnutie : calatorind pe o cale, mi s-a intamplat de am ratacit din pricina negurii si m-am aflat aproape de sat. Si am vazut pe unii ca se impreunau fara rusine. Asa am stat, rugandu-ma pentru pacatele mele.

Si iata, ingerul a venit, avand sabie si mi-a zis : Pafnutie, toti cei ce judeca pe fratii lor, de aceasta sabie vor pieri; iar tu pentru ca nu ai judecat, ci te-ai smerit inaintea lui Dumnezeu, ca si cum tu ai facut pacatul, pentru aceasta numele tau s-a scris in Cartea celor vii.

Adevarat. De aici poate veni indreptarea si intelegerea, cu harul lui Dumnezeu.

Eu nu caut stari extatice dobandite imediat in urma impartasaniei. Constientizez ca primirea Sfintei Euharistii este un fapt grav si extrem de serios si Ii sunt recunoscator Domnului ca iarasi m-a iertat, mi-a spalat pacatele si m-a unit cu Sfanta Biserica. Ma straduiesc sa ma abtin dupa aceea de la pacate pentru a prelungi comuniunea cu Hristos. Vine apoi iarasi momentul cand cad prima oara si cand trebuie sa ma caiesc. Si tot asa, mai fac o prostie, apoi imi pare rau si iarasi... pana ce vine duminica urmatoare cand merg sa-l caut pe duhovnic pentru spovedanie, ca sa ma pot apropia din nou de Sfantul Potir. Este drept ca ispitele sunt foarte mari si grele indeosebi imediat dupa primirea Impartasaniei si ca la primul pacat vine gandul descurajarii. Dar noi stim bine, avand atatea marturii in Sfanta Traditie, ca trebuie mereu s-o luam de la capat si sa ne revenim la linia de plutire, pentru ca asa e viata noastra, un lung sir de caderi si reveniri - pana in momentul exitus.

Cat despre Impartasania de la Pasti... de unde stiu eu ca voi apuca duminica urmatoare, d-apoi Pastile de peste nu stiu cate luni de zile?! E si aici o doza de necredinta si de ignoranta, cum ca ne gandim ca vom prinde urmatorul din cele patru posturi si ca atunci vom manca vegetale o perioada, dupa care ne spovedim si poate ne si impartasim. Cand viata asta este uneori atat de scurta si imprevizibila, dupa care urmeaza Judecata... Am vazut atatia tineri care au murit cand nici nu se asteptau! Pe cand noi, crestinii ortodocsi, asteptam cu lunile sa ne spovedim si sa ne unim cu Hristos si cu Biserica, iar preotii taman asta si sustin ca e normalitatea!

Dar ce sa mai zic, cine sunt eu sa deschid si sa sustin subiecte de genul asta, atat de incomode si periculoase?

Dumnezeu trebuie luat in serios. Omul nu ia in serios viata spirituala precum o ia pe cea trupeasca. Si de aceea crede ca nu trebuie sa se impartaseasca, iar uneori daca o face, o face gresit, spune ca este vrednic.

Vedeti, mancam pentru ca ne este foame. Cel care a incetat sa mai manance este doar mortul. Aici a ajuns omul din punct de vedere sufletesc - la moarte, nu-i mai este foame de Dumnezeu.

Cel care se impartaseste cu Trupul si Sangele Domnului da dovada ca e viu si sufleteste. Luati in serios intreaga fiinta. Iar cand veti face acest lucru, veti dori si Impartasirea.

Unora le este foame mai des, altora mai rar. Important e sa nu fim lipsiti de foame. Iar cand aceasta a venit - sa ne ospatam.

sa ajutam la canonizarea parintelui Arsenie Boca semnand aceasta petitie
 

Mai des mai rar cum reuseste fiecare, dar cu pocainta altfel nu are rost, cu cercetarea de sine si marturisirea pacatelor inaintea Domnului, asistat de un parinte duhovnic sa fim siguri altfel de capul nostru putem sa ne pacalim.

Protestantismul are o lucrare buna ca opreste pe cei nevrednici ( viata cu pacate grosolane fara gand de pocainta dar cu tupeu sau indiferenta , ignoranta , nesimtire ca aia de imbulzeau pe Domnul ) sa dea buzna la Trupul si Sangele Domnului si ii intoarce la lucruri primare de baza , citirea Scripturilor lepadarea pacatelor grosiere mai rele decat la pagani.

Dar are si una rea ca oprete pe cei vrednici de la impartasanie , oameni cu o viata cinstita care ar putea sa se pregateasca cum se cuvine sa primeasca aceasta bunatate care covarseste orice descriere ( cand e luata ca la Biblie cu toata grija ca altfel e si periculoasa ) si astfel sa traiasca deplin bucuria restaurarii firii omenesti sa aiba viata in ei insisi si asta nu un lucru minor.

Fără pocăință împărtășirea e spre osîndă! Iar pocăința asta trebuie să fie zilnică, nu numai în marile posturi cu Spovedanie și Împărtășanie la sfîrșit, după care iarăși cîteva luni de ”relaxare duhovnicească”.

Protestantismul are Euharistie validă?

Nu e "valida" Trupul si Sangele Domnului fiind reduse la un simboluri, tocmai asta ziceam ca e diferenta majora din care restul diferentelor vin in evantai.

Împărtășania, medicamentul cel mai prețios
 

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...lt17c1r5ia.JPG

Creştinii încă n-au înţeles că Sfânta Împărtăşanie este una dintre tainele obligatorii ale Bisericii. Cei mai mulţi nu se împărtăşesc cum ar trebui.
Creştinii încă n-au înţeles că Sfânta Împărtăşanie este una dintre tainele obligatorii ale Bisericii. Cei mai mulţi nu se împărtăşesc cum ar trebui. Bătrânul Filotei zicea referitor la acest subiect: „Din necredinţă şi lipsă de evlavie, unii nu se împărtăşesc deloc. Alţii, din ignoranţă, lipsă de credinţă şi neglijenţă, prin lipsa de dragoste adevărată şi curată faţă de Dumnezeu, se împărtăşesc o dată sau de două ori pe an. Şi atunci din obişnuinţă, fără frică de Dumnezeu, fără credinţă şi fără dragoste. Este o situaţie tristă şi vrednică de plâns când preotul, deschizând uşile împărăteşti, îi pofteşte pe credincioşi să se împărtăşească şi nimeni nu se apropie!”
(Mitropolitul Andrei Andreicuț pe atunci Arhiepiscopul Alba Iuliei, Mai Putem Trăi Frumos? - pledoarie pentru o viaţă morală curată, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 62)