Spovedania
 

Adeseori am auzit/vazut inclusiv aici pe forum sfaturi generice date unor oameni deznadajduiti si foarte ispititi.
Printre ele cel mai des este: du-te si te spovesdeste.
Dar apoi am aflat cazuri destul de grave.
O fetita din gimnaziu la sfatul acesta dat de profa de religie, dupa ce s-a spovedit s-a sinucis la scurt timp. Stiam cu totii ca are probleme in familie si ca ducea o viata dupa cum dictau revistele pentru fete, si ca era foarte frustrata. Dar ce i-ar fi putut spune parintele (caci era un parinte bun) sa o determine sa faca astfel de gest?
Altii dupa o spovedanie nu au mai calcat pragul bisericii toata viata lor, si unii dintre ei au trecut la alte religii mai permisive, iar altii desi se spovedesc in continuare nu spun tot, ci doar ce le convine, apoi se lauda altora, ca au facut si aia dar la parintele nu i-au spus ca sa nu se supere pe ei.

Ma gandeam: oare nu de multe ori spovedania prea in graba, fara a cunoaste realmente omul?
Si nu tot de atatea ori omului i se dau verdicte aspre, fara sa i se arate, fara sa i se explice de ce nu e bine ce face, fara sa i se aminteasca ca Dumnezeu il iubeste cu adevarat si il iarta.
Nu ar trebui acordat mai mult timp cunoasterii omului inainte de spovedanie?
Nu ar trebui sa i se faca o scurta cateheza a iubirii inainte de a-l lua la rost? (mai ales daca pana in acel moment nu a avut contact cu Dumnezeu si cu Biserica)

Avem libertatea de a ne alege duhovnicul.Eu am dat peste astfel de oameni(asa cum ii descrii tu si cum ar si trebui sa fie de fapt) si cred ca multi credinciosi sunt f deschisi in fata duhovnicului.Cine nu poate fi ,cred ca isi cauta unul care il asculta si il indeamna cu blandete.

Ia incearca sa rescrii, nu pe forum ci doar pentru tine, postul de mai sus inlocuind exemplele negative (pe care le legi in mod "oarecum posibil" de spovedanie), cu exemple pozitive. Rezultatul, la nivelul perceptiei ce o realizezi asupra spovedaniei, va fi cu totul altul. Nu ar trebui sa-ti fie greu, fiindca chiar si pe internet gasesti o multime de marturii despre cat de mult bine aduce in viata omului spovedania.

Un crestin de biserica stie ce este spovedania adevarata! Un crestin de site, sau de blog, sau de revista de moda, sau de TV, etc., va crede in acea spovedanie ce ii este prezentata pe acele canale. Virtualizarea sacrului este de fapt desacralizare, pierdere a sacrului; Spovedania fara Sacru (Duhul Sfant) nu exista!

Chiar crezi ca acea fata a fost oripilata de ce a trait la spovedanie incat s-a sinucis? A fost doar un caz nefericit care nu a reusit sa faca fata atacurilor materiale sau spirituale. Poate spovedania ar fi ajutat-o, poate nu! Greutatea ei era insa alta; pentru a scapa de aceasta greutate s-a apropiat de duhovnic. De ce nu a putut sa se libereze, nu cred ca mai poti afla, dar e greu de inteles cum spovedania "a pus capac"!

In ceea ce priveste modul cum trebuie sa faca preotul duhovnic spovedania, nu se poate institui un sablon general valabil; peste toate, fie rautate (a preotului sau a penitentului), fie nestiinta, fie neputinta, diferenta este data mereu de credinta ca Dumnezeu este cel care lucreaza in mod real in cadrul Tainei. Iar credinta in lucrarea lui Dumnezeu trebuie sa existe apriori spovedaniei.

Ajuns in acest punct, pot spune ca de fapt nu spovedania se doreste a fi reparata prin afirmatiile facute de domnia ta ci doar partea de consiliere psiho-afectiva a persoanei tulburate. Iar aceasta consiliere nu are legatura cu spovedania! Spovedania este ceva, iar mangaierea sufleteasca, mila fata de aproapele ce este tulburat, consilierea psihologica sau psiho-duhovniceasca a celui ce plange, este cu totul altceva.

Deci, spun eu, trebuie sa refaci topicul si sa specifici clar daca modul in care se face spovedania te sminteste sau doar felul cum se raporteaza Biserica sau doar preotul Bisericii la opera de compasiune si de intrajutorare a celor tulburati psiho-duhovniceste?

Oricum ar fi, te rog sa fii cu luare aminte si sa nu te smintesti prea usor, ci gandeste-te ca Biserica este de doua mii de ani singura institutie care nu a tradat aceasta tara si pe oamenii ei! Biserica insa, de foarte multe ori a fost tratata ca "cenusareasa" tarii!

Domnul sa te ocroteasca!

În mod normal, oamenii ar trebui să se spovedească abia după o minimă cateheză. În biserica mea se fac 10-12 lecţii numite "pregătire pentru Sf Împărtăşanie solemnă / pentru prima Sf Împărtăşanie. În cadrul acestor lecţii, se pune accent pe Taina Spovezii şi pe Taina Împărtăşaniei, care formează, împreună cu Taina Sf Mir, ceea ce numim "Sacramentele iniţierii creştine". În cadrul acestor lecţii, copiii sunt învăţaţi cum se face o spovadă bună şi li se spune că, spre exemplu, ascunderea unui păcat face ca spovada să nu fie bună. În acest caz, trebuie să se spovedească din nou, amintind toate păcatele mărturisite deja, plus acela ascuns, plus faptul că s-au spovedit ascunzând păcate. De asemenea, sunt învăţaţi că nu numai preotul este legat să nu spună nimic din ce aude, dar ei înşişi sunt legaţi să nu spună canonul primit, nici să se laude cu spovada, sau cu postul, sau cu alte fapte bune, aceasta ducând la pierderea meritului.
Adulţii care nu s-au spovedit de mult timp, ar trebui să planifice o întrevedere cu preotul, spunându-i de la început că e vorba de o spovadă generală. Altfel, preotul poate să creadă că e vorba de o spovadă curentă a cuiva familiar deja cu spovada: se aşteaptă să termine în trei minute în loc de treizeci de minute, cât ar putea dura de fapt.

Adriana-Simona, nu ne-ai spus daca esti ortodoxa sau catolica, caci se pare ca procedura difera de la catolici la ortodocsi.
Daca in BC se spun toate pacatele in mod repetat, precum ne invata Dl. Mihnea Dragomir mai sus, in Biserica Ortodoxa nu se spovedesc pacatele odata spovedite si iertate, ci se spovedesc doar pacatele, de care ne aducem aminte ulterior.

Poate ar fi bine ca colegii de forum sa mentioneze apartenenta religioasa ca sa stim cu cine vorbim.
Dealtfel cele mai bune sfaturi tot de la un duhovnic le primim.

Ati inteles gresit, dl Mihnea Dragomir nu a spus ceea ce sustineti.

Da, dar păcatele ce se repetă , vor fi din nou mărturisite până la înlăturarea lor . Doamne ajută !

Eu când m-am spovedit de nişte păcate mai grave (şi de cele mai uşoare) m-am simţit uşoară ca un fulg. Când am mărturisit un păcat mai urât, am simţit cel mai intens acest lucru. Totuşi, o singură dată, după ce m-am spovedit pentru un păcat tot din topul cele mai grave pe care le-am făcut, m-am simţit ruşinată şi foarte tulburată.

Nu e obligatoriu sa nimeresti din prima un duhovnic care ti se potriveste. Pentru ce sa-ti schimbi religia daca poti sa gasesti un alt preot ortodox caruia sa i te spovedesti? In momentul in care ai gasit omul care te face sa te simti in largul tau, duhovniceste vorbind, ramai la el si mantuiti-va impreuna.

E foarte greu pentru cineva care merge pentru prima oara la spovedit, sa nu treaca printr-o confuzie nu tocmai placuta. Cand constiinta e incarcata cu pacate grele, trebuie timp si smerenie, trebuie rugaciune si mai ales vointa de a te indrepta si de a nu mai repeta ceea pana nu demult erai atat de obisnuit sa faci. Ba mai mult: pana sa fii eliberat de intregul lest, se vor napusti asupra ta mai multe tentatii ca niciodata, pe orice cale, inclusiv in vis. Daca esti slab, cazi din nou, poate mai adanc decat inainte, daca constientizezi ca esti in fata unei lumi nevazute pe care n-o poti invinge decat cu ajutorul smereniei si credintei, iti spui ca meriti tot raul ce ti se intampla, si te rogi , te rogi, te rogi pana cand, tot ce era rau si te tenta odata, te lasa rece si indiferent. Atunci stii ca Dumnezeu te-a iertat, si iti va fi mai usor in tot ce intreprinzi, daca nu cumva ajungi sa te mandresti cu "iertarea" primita...

Problema e alta ! Se caută "Religii permisive " ! Auzi unde am ajuns, şi cât de parşiv lucrează diavolul ?

Cine stie ce este spovedania?!
 

Am citit postarea din deschidere si in felul acesta m-au napadit mai multe ginduri si gusturi legate de noi oamenii, de dumnezeire si de duhovnici .
Noi oamenii, vesnic il scoatem dator si nedrept pe D.zeu gasindu-i lui sau slujitorulilor Lui tot felul de pacate si de neajunsuri . Niciodata insa nu vrem sa stam si sa judecam profumd si indelungat la cine este si ce vrea sa fie dumnezeirea si cine suntem noi , care este rostul sau indatoririle noastre si ce vrem in acest context .
Este adevarat ca tot timpul exista o recomandare cum ca duhovnicul trebuie sa fie intr-o arecare asemanare, similitudine, dorinte si trairi (evident scara de amplitudine difera dintre cei doi) cu ucenicul sau , cu fiul sau duhiovnicesc .
Subiectul a mai fost discutat pe acest forum si s-au dat si exemplele de rigoare . Asa de exemplu se stie ca pina aproape de batrinete(adica pina sa ii inmoaie neputinta trupului) gheronul Cleopa sau Arsenie Boca sau Papacioc erau duhovnici f. pretentiosi si cereau multicel ucenicului (ma repet : fiului duhovnicesc)adica multa nevointa de pravila individuala si viata cit mai corecta in duh si adevar. In schimb parintele Paisie Olaru , care era mult mai putin aspru , era mai ingaduitor si mai iertator si mai trecator cu vederea si mai cu rabdare pina ce te curatai de patimi si de marile pacate .
Pt. o asemenea situatie parintele Rafail Noica a fost intrebat despre ai cui ucenici s-au mintuit, cei ai lui Paisie Olaru sau ceilalti . Schimnicul a raspuns ca si pe linga un parinte dar si pe linga ceilalti s-au mintuit fii duhovnicesti numai ca pe linga unii s-au mintuit un gen de fii (mai nevoitori, ei insisi mai aspri, mai dornici de viata riguroasa si care au ajuns pe anumite locuri in rai) iar pe linga ceilalti alt gen si apucind alt fel de locuri in rai (mai molicei, mai gingasi, mai putin rezistenti la infrinari de orice fel, mai putin bataiosi in lupta cu pacatul, s.a.m.d.).
Insusi parintele Rafail Noica spunea : eu nu te primesc la mine ca fiu duhovnicesc daca nu faci pravila serioasa (conforma cu virsta si cu puterile ei, precum si cu starea de sanatate) si nu lupti tare pt. mintuire . Daca nu voiesti sa te nevoiesti, te duci la altii . Clar , scurt si f. explicit .

Deci spuneam ca este adevarat ca trebuie sa existe o arecare afinitate sufleteasca intre duhovnic si ucenic dar aceasta conditie este aleatorie si nu capitala .
Spuneam ca noi ortodocsii de nenumarate ori ne rafuim in sufletul nostru cu D.zeu si ii gasim vina pt. toate relele facute de noi . Asa de exemplu , daca mamica te cearta pt. ca te scarpini in nas sau la fund sau casti fara a pune mina la gura ori ca vorbesti in jargon cu adultii , asta facuta in mod public, nici nu te sinchisesti . Dar daca un preot te mustra clar, nominal pe tine ca tulburi rinduiala din timpul slujbei ori ca nu esti atent la slujba ori ca te fitii, vorbesti, etc, etc, orice, orice ... mama ce te mai superi si ce de greseli ii gasesti preotului si si lui D.zeu ca ingaduie asemenea preoti , s.a.m.d. !
Daca profesoara la scola te face albie de porci cind te preinde ca nu ai invata si iti si da o nota de 2 sau 3 , pai te doare crestine drept in cot . Dar daca te duci la duhovnic si ii spui pacatele si el incepe sa sape adinc si tot mai adinc sa vada de unde este isvorul lor si te pune apoi la canon serios si nu te impartaseste vreo 4-5 ani ... mama ce te enerveaza si cum ti se pare ca este zbir si capsoman si ca nu are nici un pic de talent psihologic ori ca habar nu are de pedagogie dar mai ales si mai ales ca nu tine cont ca lucreaza cu oameni. Pai cu oameni lucreaza duhovnicul sau cu pacate , in primul rind !
Ia sa ne gindim putin la situatia cind ne este bolnav trupul ! Mergem la doctor si in primul rind cautam unul cit mai bun, bun rau de tot , ca sa ne lecuiasca . Apoi ne lasam in seama lui si tot ce ne zice aia si facem si cu tot ceea ce ne mustra nici nu ne deranjeaza , rabdam orice . Poate sa ne bruscheze ca se grabeste , ori ca avem obiceiuri gresite si de aceea ne imbolnavim , ca suntem bolnavi de nesimtire pt. ca nu ne prezentam preventiv la consulting medical, s.a.m.d. Rabdam orice si de multe ori fara a cirti !
Cind insa ne imbolnavim sufleteste , datorita pacatelor, atunci nici nu descoperim bine duhovnicul potrivit si incepem sa punem conditii : sa fie asa si asa , sa nu-mi zica asa si asa, sa nu ma intrebe intimitati asa si asa, sa nu ma rusineze voit cautind sa sape cit mai mult dupa pacat ci sa se multumeasca cu ce ii spun eu , sa nu ma puna la canon si mai ales sa nu cumva sa indrasneasca sa nu ma impartaseasca pt. ca il las balta (auzi acolo, cica eu il las balta pe el !) si ma duc la altul care chiar daca ii spun ca am avortat acum 2 saptamini el imi spune sa nu mai fac asa ceva , ca ma iarta deoarece Hristos este dragoste oarba si iarta orice facem noi neconditionat si ma impartaseste si uite, gata totul se lamureste si cu duhovnicii acestia !

Eu personal am asista(adica am asteptat sa se termine spovedania) intro minastire la spovedania a doi soti in virsta de 34 ani , care nu se spovedisera nici o data si a durat 9 ore pina au iesit . Voi fratilor credeti ca a fost o marturisire de mintuiala sau ca s-a stat la o sueta ?

Revenind ,rareori se intimpla ca si crestinul , mai ales cel incepator, sa mearga din proprie dorinta (neconstrins) la spovedit , sa-si puna inima in mina duhovnicului marturisind tot, tot, tot, ce a facut (adica sa fie f. pregatit pt. spovedanie), sa se caiasca cu adevarat de pacatele sale si ca urmare a adevaratei cainte sa inceteze sa mai faca asemenea lucruri, si sa primeasca cu bucurie canonul si constient fiind ca acesta si numai acesta este medicamentul cel mai potrivit pt. a-si vindeca sufletul.
De obicei omul face cam cum il taie capul si de acolo in colo numai D.zeu cu mila daca mai traieste sau nu , daca o rupe cu pacatul sau nu, daca voieste sa se primeneasca si sa treaca prin baia celui de al doilea botez ca astfel renascut curat sa inceapa o noua viata . De cele mai multe ori se lasa cu nemultumire, delasare , recadere in aceleasi pacate si se finalizeaza totul cu nemultumirea asupra duhovnicului si cu cuvinte de genu :,, bai, daca era asta un duhovnic asa cum zice lumea ca este pai stia sa se poarte cu mine si sa ma scape de pacate si de suferinta , dar este si el un popa ca toti hotii astia care zic ca sunt slujitorii lui D.zeu. Pai si D.zeu , daca este D.zeu nu vede cum procedeaza astia ? Nu au tact, nu au maniere, nu ma iarta, nu au rabdare, auzi, cica sa o rup eu brusc cu pacatul !"

Din toate aceste motive ne invata parintii biserici ca nici atunci cind ne rugam pt. a gasi un duhovnic potrivit noua sa nu spunem in rugaciune : ,, doamne , da-mi si mie un duhovnic pe sufletul meu " ci sa ne rugam asa :,, doamne, ajuta-mi sa ma gaseasca si pe mine un duhovnic potrivit mie ca sa ma pot mintui !"
In relatia duhovnic-ucenic conditiile nu i se pun duhovnicului , cum de altfel nu i se pune nici doctorului, nici profesorului , nici sefului de la serviciu , nici parintilor , nici sotului ci ucenicului care voieste sa intre in viata adevarata si caruia i se cere ascultare neconditionata . Ascultind astfel , ne invata batrinii bisericii, ca chiar daca s-ar intimpla ca duhovnicul sa dea un sfat gresit D.zeu intoarce situatia in asa fel incit pina la urma totul iese bine , pt. rugaciunile duhovnicului si pt. ascultarea fiului duhovnicesc !

Dar toate aceste adevaruri nu scuteste desigur duhovnicii de neintrerupta nevointa in perfectionarea harismei duhovnicesti prin rugaciune si cunoasterea teologiei cit mai multa si mai bine in mod continuu precum si a firii omului !

E mai clar acum, nutucutu?
Ortodocsii spovedesc doar pacatele repetate, cum subliniaza si Cristian, precum si cele uitate sau facute dupa ultima spovedanie.
De aceea e indicat sa urmam ceea ce ne cere Biserica careia ii apartinem.

Domnul Dragomir se referea la spovedaniile invalide, adica atunci cand cel ce se spovedeste omite unul sau mai multe pacate de moarte cu buna stiinta, din rusine sau mai stiu eu ce motiv. Atunci trebuie repetata spovedania cu toate pacatele spuse atunci, plus cel ascuns, plus cel de de a fi ascuns un pacat, plus, eventual, de impartasire cu nevrednicie. Situatia este alta cand pur si simplu ai uitat un pacat. Sau nu ai stiut ca un anumit lucru e pacat.


Cat despre fata care s-a sinucis dupa spovedanie, parerea mea este ca nu din cauza spovedaniei, sau a ce i-a spus preotul, s-a sinucis. Poate din slabiciune de moment, poate din lipsa de credinta, si poate ca da, lipsa de tact din partea preotului sa fi intarit starea de slabiciune sau necredinta.

Nu a fost greu de inteles ce a spus domnul Dragomir; dar asta e valabil la catolici, nu?
Nu am auzit de repetare a spovedaniei pentru ca a fost incompleta. Intotdeauna e incompleta, ca de aceea ne rugam pentru pacatele stiute si nestiute... Cate pacate nu facem fara sa stim ca sunt pacate!

Concluzii
 

Lume draga,
Nu am deschis acest topic, ca sa se judece pe aici membrii intre ei (cu atat mai putin sa se certe).
Vroiam doar sa atrag atentia ca deseori se fac greseli legate de spovedanie. Si pe masura ce anii trec vad tot mai multa superficialitate din partea clerului. Tot mai adesea ii vad la extreme.

Si cred ca nu este saptamana sa nu dau de cineva care a avut o experienta neplacuta din cauza acestor atitudini. Nu am judecat pe nimeni, dar am vrut sa arat si ranile in speranta ca incet incet ne vom indura sa le vindecam.

Evident ca atunci cand cunosc pe cineva care s-a lepadat de Biserica, de Dumnezeu fac tot ce pot sa il ajuta sa isi revina. Si nu dispretiuesc spovedania, din contra. Doar ca nu pot nega realitatea din jurul meu.

Am citit parerile tuturor, le-am inteles, si le multumesc pentru interventie.
Si parerea mea (am zis sa o las pentru mai la urma) este ca fiecare dintre noi, nu doar preotii (dar si ei, mai ales) avem datoria sa fim mai atenti la cei din jurul nostru, la problemele lor, la modul in care vad ei viata, si sa facem tot posibilul si sa nu-i lasam sa cada in deznadejde.
Sa le spunem ce inseamna Spovedania, de ispitele ce pot veni inainte si dupa, si cel mai important de dragostea lui Dumnezeu.

Doamne ajuta
 

daca vreti ca preotul sa va acorde mai mult timp pt spovedanie merge-ti atunci cand nu e post si nu o sa m-ai fie asa dpe graba.
cred ca fiecare preot s-ar bucura

Cineva cand se duce la spovedit trebuie sa fie gata sa spovedeasca toate pacatele pe care si le aminteste (si daca din greseala/uitare a zis ceva gresit, sau a uitat ceva,sa rectifice la a doua spovedanie) si trebuie sa fie mai ales dispus sa accepte mustrarea. Pai daca ii zici pacate, doar n-ai vrea preotul sa-ti zica "bravo, mai fa!", logic ca trebuie sa te certe, sa-ti explice cum e bine si de ce ai gresit, sa te indrume,etc.

Spovedania se face in graba doar daca asa vrea cel ce se spovedeste. Trebuie sa il anunti pe preot daca ai multe de spus, astfel, daca nu are timp sa te asculta atunci, sa-ti spuna cand sa vii, sau sa fragmentati spovedania in cateva zile.

Doamne ajuta!

P.S.- daca simti ca cearta preotului te-ar putea impedica sa spui anumite pacate, zi-i adevarul. Spune-i sincer, "parinte, am de zis niste pacate despre care stiu ce implicatii au, dar mi-e atat de rusine si de greu sa le zic incat va rog sa ma lasati sa le zic fara sa ma intrerupeti, si daca vreti sa ma certati, certati-ma la urma pt ele." Fii sincer pur si simplu... e mai usor asa.

Problema aceasta este extraordinar de important de rezolvat.
Asa e.
Ai dreptate la tot ce spui.
Sa ne rugam pentru toti.
Te imbratisez.

Intrebare
 

Ce trebue sa facem cand ne e rusine sa mergem la spovedanie, cand ne gandim ca sigur n-o sa il gasim pe preot disponibil, ca o sa ne amane pe alta data, ca vrea sa "ne dea cu flit", sa scape de noi, ca nu suntem printre enoriasii lui favoriti, ca poate il plictisim cu problemele noastre, care nu sunt asa grave ca ale altora, ca poate ocupam timpul care ar fi putut fi folosit in scopul mantuirii altcuiva?

Dacă nu-ți înțelege nevoile duhovnicești, dacă simți că nu te ajută, poate nu e duhovnicul potrivit și ar trebui să cauți sfat la altul.
Cred că e foarte folositor un preot care să te îndrume în felul în care îți rânduiești viața. Personal, îmi doresc unul care să-mi întărească obișnuințele bune, dându-mi canoane precise, cu o rânduială de rugăciune, de post, de fapte bune.

Schimbarea... E vorba, de fapt, de pocăință, adică de metanoia, de înnoirea, schimbarea gândirii, a minții. De curățirea ei pentru a ne deschide harului. Pentru a avea o legătură reală cu Dumnezeu. A cunoaște răul din inima și din mintea noastră și a-l îndepărta înseamnă a trece de la întuneric la lumină. Iar această cunoaștere, conștientizare a stării de păcat în care suntem (căci în general ne credem destul de buni) vine în urma rugăciunii, a postului, a citirii Scripturii și a Părinților înduhovniciți.

Nu e chiar asa nasol, e chiar de treaba, dar mai are si alta ocupatie (preda religie) si nu ma nimeresc niciodata intr-un moment potrivit. Si totusi, sfaturile lui sunt foarte asemanatoare cu ale tuturor celorlalti oameni, doar ca e mai neutru (adica nu cum zic altii "tu gresesti, sefu are intotdeauna dreptate, sau sotul are, sau mama, sau tata). intr-adevar, dupa ce m-am spovedit a fost mult mai bine, o vreme, dar acum parca nu se mai poate, parca ma evita , cine stie poate il depaseste 'cazul' meu. Stiti ce mi-a spus azi? Ca daca eram o persoana slaba avea Dumnezeu grija de mine altfel (mai mult), dar m-a lasat sa ma descurc singura fiindca stie ca pot. Oare chestia asta, de a-i spune omului lucruri care ii sunt pe plac, care-l incurajeaza, se invata la scoala, sau e urmare a altor calitati? Sau e o metoda de manipulare ? De ce altii imi spun exact pe dos, adica lucruri care ma dor, si asta o fac culmea cei care ar trebui sa-mi fie mai apropiati, si apoi sustin ca 'asta e adevarul, ce vroiai sa te mint?" Adica cu alte cuvinte aia care-mi zic de bine (ma incurajaza) ma mint?
Sau ar trebui safac eu un proces de selectie si sa cred ceea ce imi convine mai mult, sau ceea ce simt in inima mea? Si daca ma insel?

Nu cred că te minte, ci că vrea să te ajute, încurajându-te. Poate fi o metodă de manipulare, însă într-un sens bun: adică știe să scoată ce e bun din tine.

Un bun duhovnic știe să fie delicat când trebuie și aspru când trebuie. De aceea nu trebuie să sfătuiască oricine, căci poate fie să rănească, fie să fie prea îngăduitor cu păcatele; și nu-ți este de folos nici într-un caz, nici în celălalt.

Cât privește lucrurile neplăcute pe care ți le spun cei ce te cunosc, treci peste durerea ce ți-au provocat-o, gândindu-te că intenția lor a fost de a te ajuta să vezi unde greșești. Analizează singură dacă au sau nu dreptate; poate au, sau poate nu te-au înțeles cu adevărat.

Ceva-ceva se învaţă şi la şcoală. Ceva-ceva se mai dobândeşte şi prin experienţă. Dar cea mai mare parte vine mai de sus decât şcoala şi mai sus decât sinele. Ştiaţi că preoţii spun şi ei nişte rugăciuni, înainte de a spovedi ?
Fostul meu duhovnic, cu drepţii să-l numere Domnul, povestea emoţiile avute după hirotonie, când a fost trimis pentru prima dată să spovedească. "Şi acuma, ce am să fac şi ce am să le spun oamenilor ?" l-a întrebat pe superiorul său. "Trebuie să faci ceea ce ai învăţat. Adu-ţi aminte de rugăciunea dinainte de spovadă şi lasă pe seama Lui !".

Trebuie sa inlaturam aceste ganduri. Sa zicem ca nu il gasim disponibil o data, de doua ori, de trei ori:1: dar nu cred ca nu si-ar face timp pentru tine sau macar iti va spune in ce zi sa vii. NU cred ca un preot ar putea "da cu flit" si pentru fiecare enorias trebuie sa isi faca timp. Mantuirea ta e la fel de importanta ca a altuia, iar gandurile care iti vin cu siguranta nu sunt bune si nu te lasa condus de ele!