Film : Patimile lui Hristos
 

A vazut cineva filmul?? Si ce parere are despre el. Mi sa parut exagerat.

Cu tot respectul pentru Mel Gibson
 

...eu nu am putut privi scenele de violenta,bataile aplicate lui Iisus...am incercat de 4 ori sa ma uit la filmul acesta si de fiecare data m-am oprit in acelasi moment...Oi fi eu mai sensibila...

Nu esti singura care crede ca este exagerat;l-am vazut...proasta alegere am facut!
Este de o bestialitate absoluta,ore intregi de suplicii si violenta

Si scrie in Biblie ca Iisus a fost ispitit inainte de a fi prins?? Ma pun pe cercetat.

Imi amintesc ca atunci cand a aparut filmul, parca au fost cateva victime - au murit la cinematograf la vizionare.Au facut stop cardiac,daca imi aduc aminte bine.

wow,deci acest film are bulina albastra -a nu se recomanda cardiacilor!

Au fost 16 minute de biciure crunta...

Am citit candva un articol interesant, referitor la acest film, scris de Andrei Plesu, Patimile cu acordul parintilor:

"Mel Gibson a reusit sa faca un film despre Iisus Christos in care Dumnezeu lipseste. Transcendenta nu se manifesta decit vag meteorologic (nori, ploaie, cutremur) sau in varianta demonica. Din cind in cind, un vampir palid se strecoara printre protagonisti pentru a semnala nelamuritilor de unde vine raul.

In rest, e vorba strict despre ce se poate face cu un corp omenesc, daca vrei sa provoci oroare. Insusi chipul lui Iisus e scos din scena cam dupa zece minute de la inceputul filmului: un ochi, umflat de bataie, se inchide, celalalt e inecat de singe. Portretul e inlocuit cu o fleica descompusa care, la rastimpuri, geme.

Biciuiri prelungi, in care pielea explodeaza spectaculos, dezvaluind, in sectiune, intreaga anatomie subepidermica, lovituri indesate, cu scule ingenioase sau cu pumnul, detalii de crucificare duse pina la pedanterie, totul inghesuit intr-un prim-plan obscen, totul “documentat” cu exactitate.

Singele tisneste gros, tendoanele crapa sub piroane prost ascutite, asistenta – evreiasca si romana – jubileaza grotesc, cu rinjete stirbe si priviri cleioase. Iisus nu e “victima” misiunii Lui, nu sufera din cauza pacatelor omenesti. E pur si simplu un om cumsecade care are ghinionul de a incapea pe mina unor sadici.

“Strategia” regizorala e transparenta: se face o reconstituire riguroasa si amanuntita a faptelor, asa incit spectatorul sa priceapa cit de mult a suferit Iisus si sa se umple de o mila infinita, respectiv de o credinta reimprospatata.

Ideea subiacenta este ca ne-am pierdut credinta pentru ca am incetat sa ne mai reprezentam durerea teribila pe care o provoaca un cui batut in palma (sau la incheietura ei). In aceasta logica, orice nefericit care face fata unei torturi fizice trebuie sa devina obiect de cult. Iar relatia cu Dumnezeu este de tipul compasiunii oripilate pe care o stirneste contemplarea, la morga, a unui trup sfirtecat salbatic.

Ambitia exactitatii este, de la bun inceput, un mod de a suspenda problema credintei. Adevarul celui care crede nu este o ecuatie, iar Evangheliile nu sint reportaje. Refuzul sistematic al lui Iisus de a face minuni e tocmai refuzul de a reduce transcendenta la dimensiunile demonstrabilului.

Religia este, prin definitie, relatia omului cu inevidenta, asumarea unui mister care nu se poate nici analiza, nici clasa, nici dovedi stiintific. Evangheliile – si cartile sacre, in general – practica nu intimplator minimalismul, expresia laconica, elipsa.

Revelatia nu e locvace, drept pentru care “adevarul” ei nu poate fi documentat gazetareste. A fi exact in acest domeniu e a respecta litera textului revelat, nu a face reconstituiri muzeografice pe cont propriu. Iar textul revelat, cind e vorba de rastignire, e sec pina la abstractiune: “dupa ce [Pilat] L-a biciuit, L-a dat sa fie rastignit”.

Se aminteste scurt de bataie si batjocura, dar accentul nu cade pe cruzime, ci pe sminteala si pe ordinea pre-scrisa a evenimentelor. In versiunea Ioan, se povesteste ca lui Iisus nu i s-au zdrobit, dupa obicei, fluierele picioarelor “ca sa se plineasca Scriptura: Nici un os nu I se va zdrobi”. Decizia de a muta istoria sacra din registrul Realului semnificativ in acela al realitatilor anecdotice sfirseste, inevitabil, in derizoriu si trivial.

Las la o parte capcanele, grotesti, in care cade exigenta preciziei. In filmul lui Gibson se vorbesc aramaica si latina. Dincolo de obiectiile pe care le pot face (si le-au facut) filologii, e imposibil sa nu te amuzi cind Pilat, jucat de un excelent actor bulgar, etaleaza o latina cu un delicios accent slav. Nici minunata noastra Maia Morgenstern n-a fost bine sfatuita. I s-a spus, probabil, ca fiind sfinta si avind pre-stiinta sau intuitia trans-umanitatii lui Iisus, ea nu trebuie sa perceapa atrocele Lui suferinte cu un banal patos lumesc. In consecinta, o vedem afisind mereu un soi de indispozitie sobra, pendulind intre stupoare si insensibilitate.

Mel Gibson pare sa creada ca principala isprava a lui Iisus e capacitatea de a incasa. Faptul ca El e Fiul lui Dumnezeu se vede mai cu seama din uriasa Lui, supraomeneasca, rezistenta la durere. Se poate spune ca filmul ilustreaza felul de a se raporta la transcendenta al unui ins (si al unei epoci) pentru care carnea a devenit cer, singurul cer accesibil. E o optiune riscanta.

Rastignirea era o procedura greu de suportat, dar nu e sigur ca nu s-au inventat, “in zbuciumata noastra istorie”, proceduri de tortura cel putin la fel de sinistre. Sint oameni, oameni oarecare, a caror “Golgota” a fost inimaginabila. Nu in ascutimea durerii stau sensul si unicitatea rastignirii lui Iisus, ci in identitatea amutitoare a Celui rastignit.

Cel rastignit e Dumnezeu insusi si El o face din prima zi a intruparii Sale pina astazi. Nu trupul si singele, ci trupul devenit piine si singele devenit vinul vietii, acesta e misterul crucificarii. La acest mister, Mel Gibson nu are acces. Baiat istet (si prostut), el a esuat rapid in eficacitate comerciala. Aud ca aduna bani seriosi vinzind cópii (exacte) dupa piroanele rastignirii, montate pe un lant de pus la git.

Daca e sa rezum enormitatea demersului sau regizoral intr-o fraza, as observa ca, in multe tari, filmul e interzis minorilor. Nu-mi pot imagina o mai pacatoasa dracovenie, decit sa faci un film despre Iisus pe care copiii n-au voie sa-l vada".

Eu tare ma tem ca realitatea a fost mult mai cruda decat filmu :2: E un exemplu foarte bun,poate doar asa putem constientiza cat a patimit Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos,care a fost gradul de injosire al Lui ca Dumnezeu pentru mantuirea noastra...

Parerea parintelui Lucian Grigore despre film:
http://luciangrigore.wordpress.com/2...e-lui-hristos/

,,Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit şi L-a dat să fie răstignit." (Matei 27:26)

Drama din spatele unui singur rand din The Holy Bible.In general flagelarea practicata de romani putea ajunge si la 120 de lovituri.Instrumentul cu care era pusa in practica era sinistru:flagrum sau flagrum plumbatum.Instrumentele romane de tortura aveau o anumita logica sinistra.Biciul putea fi de trei feluri:ferula,scutica sau temutul flagrum.

Ferula era un bici cu o singura coarda de piele si era ultilizata pentru pedepse si delicte minore,nivelul de tortura fiind denumit fustigatio.Scutica era un bici cu coarde impletite,extrem de dur si rigid.Era folosit pentru delicte grave,acte criminale,iar nivelul de tortura se numea flagellatio.Flagrum era folosit pentru cel mai inalt grad al torturii fizice,asociate in general crucificarii.Era un bici din corzi cu bucati de metal atasate.In cazul Mantuitorului cercetatorii sunt de parere ca a fost folosit flagrum.Nivelul de tortura,cel maxim,era denumit verberatio.Era folosit,in mod uzual,ca o introducere la rastignire.

Tehnica era sadic gandita.Erai legat de un stalp,prins cu mainile sus pentru ca sa se obtina o intindere a corpului si a muschilor.Loviturile erau executate de doi calai.Tehnica era ca sa te lovesca cu pauze,in cazul in care ar fi lovit prea des puteai lesina sau intervenea un fel de amortire si nu mai simteai nimic.Ideea era sa simti fiecare lovitura.Acestea se dadeau pe rand in diagonala.In timp ce curelele iti crestau pielea(fiind polisate pe margini)intariturile de metal te transformau in carne vie.A doua lovitura venea in diagonala ca sa cada direct pe carnea vie.

Flagelarea ebraica se limita la 39 de lovituri.Romanii erau mai ,,generosi",lasand la discretia calailor numarul loviturilor,dar asta numai in cazul in care condamnatul primise o pedeapsa mica,care se solutiona doar cu biciuirea.Conditia pentru o asemenea flagelare era ca omul sa ramina in viata,complet distrus,o masa de sange si carne,dar in viata.Asta ca sa fie dat ca exemplu si sa ramina o marturie vie a pedepsei.Pax Romana avea si partile ei intunecate.

Daca insa acesta era condamnat la moarte(rastignire)flagelarea sa aplica la un nivel de minim 7 si maxim 21 de lovituri.Calaii apreciau in functie de starea victimei,de rezistenta fizica,cam cate lovituri dadeau.Minim se dadea rar iar in general se dadea o medie.Trebuia ca cel condamnat sa fie capabil sa-si care partea superioara a crucii(patibulum).Astfel calaii erau atenti sa nu dea lovituri mortale sau sa loveasca in parti ale corpului care i-ar fi transformat instantaneu in invalizi.Trebuia sa fii chinuit dar nu ucis.Cel putin pentru moment.

Calaii nu avea mila.Soldatii romani,in general,dispretuiau teritoriile pe care le considerau barbare sau unde intalneau o situatie exploziva din punct de vedere religios.Pentru pragmatismul SPQR religia celor cuceriti era un aspect nesemnificativ cat timp nu le afecta dominatia.Asa ca te bateau metodic si fara mila.Nu reprezentai nimic pentru ei,doar un anonim care trebuia sa primeasca o lectie.Duritatea ei,subliniata chiar de sadismul cu care era executata,era un mesaj clar catre cei care se opuneau.Pe scurt:erai cu ei sau impotriva lor.Cu tot ce decurgea din asta.

In cazul Mantuitorului,parerile cercetatorilor merg in directia unei biciuri cu un flagrum,nivel maxim de duritate,10-14 lovituri.Un soldat din Legiunea Straina rezista la maxim 18 inainte sa lesine(din ce am citit).Ulterior,spre diferenta de alti condamnati i s-a pus crucea in spate si nu doar patibulum.Pe cap a purtat si o cununa de spini care,la fiecare pas,intra in carne profund.Transpiratia nu facea decat sa agraveze chinul,prin iritare a ranilor deschise.Acelasi efect il avea si praful.

Mereu m-am gandit cum am reactiona daca ne-am gandit la asta cand pacatuim.As fi avut si o continuare, despre tehnica crucificarii, dar cred ca este de ajuns.

Scotsman are dreptate
 

Cred și eu...

Filmul este șocant și dureros datorită sângelui scurs atât de grosolan (a se citi, mecanisme de tortură), dar, fraților, ăst' sânge ne mântuie pe noi! Priviți cu toții atenți să vedeți nimicul care ne-a cuprins de nu mai suntem în stare să acceptăm jertfa Mântuitorului!

Însă, filmul e numai marketing + profit + consum + ... etc. + și toate cele d'ale economiei de piață!

Poate că pe unii îi va ajuta să-și îndrepte atenția spre Sfintele Scripturi. Și din acest motiv, și acest produs de piață poate fi bun...

Multumesc pentru postare. Daca aceasta descrie e dureroasa, daca a vedea filmul e greu, cum o fi fost in realitate?

Multumesc Mintuitorul meu ca Ti-ai dat Viata pentru mine. Ajuta-ma sa nu te ofensez niciodata.

Actorii care au jucat rolul lui Iisus au avut parte de o moarte violentă.

Nu este deloc exagerat. Poate Domnul Iisus a infruntat si mai mult. Noi zicem ca e prea crud, ca nu stiu ce, dar , asta e realitatea. Domnul Iisus Hristos a ridicat pacatul lumii si noi trebuie sa ii fim recunoscatori