Dragostea creştină, cea mai mare virtute teologică
 

Prin credinţă, creştinul acceptă şi îşi însuşeştea adevărurile descoperite de Dumnezeu, învăţături mântuitoare păstrate şi propovăduite de Sfânta Biserică. Nădejdea îl ajută pe creştin să aştepte cu încredere ca Dumnezeu să împlinească tot ceea ce a făgăduit pentru mântuirea sa, iar dragostea creştină ajută la realizarea unei comuniuni de viaţă cu Dumnezeu, adevăr descoperit în Sfânta Scriptură: „Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el“. Dragostea creştină este cea de-a treia şi cea mai mare virtute teologică.

Păcatele împotriva dragostei sunt numite păcate împotriva Duhului Sfânt. Între aceste păcate sunt menţionate: pizmuirea aproapelui pentru harul ce i s-a împărtăşit, pentru sporul lui în fapte bune, precum şi neîndrumarea celor rătăciţi pe calea cea bună. Sf. Ap. Pavel menţionează pizmuirea aproapelui între fapte ale trupului şi arată că cine se face vinovat de acest păcat nu va putea moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Un alt păcat împotriva dragostei este nepocăinţa până la moarte şi nesocotirea darurilor lui Dumnezeu. Acest păcat este săvârşit de cel care, cu toate că este creştin, nu doreşte să folosească mijloacele puse la dispoziţie de Sf. Biserică pentru îndreptarea sa şi preferă să petreacă în păcate până la moarte, împotrivindu-se astfel lui Dumnezeu, „Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină“.

Mântuitorul Hristos ne învaţă că dragostea creştinului trebuie să se îndrepte întâi către Dumnezeu, către poruncile şi legile Sale, apoi către aproapele şi către sine însuşi: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“.

Off, din pacate din cuvinte e usor sa zicem ca-L iubim pe Dumnezeu, dar faptele nostre ne contrazic. Nu avem iubire de Dumnezeu, daca am avea nu am face nimic impotriva Lui.

Si nici nu o putem invata de pe net...

Corect, ma duc sa invat ca am examen!

Si eu,am examen la facultate ....

Dragostea spirituală curge din alte izvoare .. dragostea emoţională. Ea este fiica cerului, timpul fără de moarte, prelungirea eternităţii în om. Potenţialul ei energetic e inepuizabil. PARADOXUL DRAGOSTEI SPIRITUALE CONSTA IN FORTIFICAREA EI, IN INBOGATIREA EI CU FIECARE ACT DE DARUIRE; O ENERGIE CARE SPORESTE CHELTUINDU-SE, CARE SE ADAUGA RISIPINDU-SE. Dragostea spirituală se poate numi tot aşa de bine dragoste creştină, pentru că ea ne-a fost relevată în puritatea ei desăvârşită prin jertfa Mântuitorului. Dragostea spirituală şi dragostea omenească uneori pot merge împreună, dar adeseori vin în conflict dureros. Când drumurile lor se despart, trebuie să dăm precădere aceleia care este mai de preţ. “Cine este muma mea şi cine sunt fraţii mei ?” (Matei), întreabă Iisus pe ucenicii săi care i-au vestit sosirea lor la locul unde el predica. “Iată muma mea şi fraţii mei” le răspunde tot El, întinzând mâna spre ei, voind să arate că rudeniile lui adevărate sunt prieteniile spirituale .”

Dragostea si bunurile ei (Corinteni I(13))

1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. 3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. 13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

Dumnezeu sa-ti ajute!

Dumnezeu sa-ti ajute si tie!

Câţiva fraţi vorbeau despre dragoste şi avva Iosif le-a zis: „Oare ştim noi ce este dragostea?“. Şi l-a dat exemplu pe avva Agathon. Acesta avea un cuţit şi a venit la el un frate, care i-a lăudat cuţitul, iar avva nu l-a lăsat să plece până când n-a luat şi cuţitul. (Pateric, ediţia Polirom, 2005)

http://florina.megablog.ro/files/201...th-250x250.jpgNe influenţează oare personalitatea celor cu care intrăm în contact?
Găsim în Sfânta Scriptură: “Cu cel cuvios, cuvios vei fi; şi cu omul nevinovat, nevinovat vei fi. Şi cu cel ales, ales vei fi; şi cu cel îndărătnic Te vei îndărătnici.” (Psalmul 17, 28-29)
Iar în Epistola întâia către Corinteni, Sfântul Apostol Pavel avertizează: “Nu vă lăsaţi înşelaţi. Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune.” (Capitolul 15, versetul 33).
Ca să te vezi, trebuie să priveşti în ochii celuilalt. La propriu şi la figurat. Dar ochii celuilalt, sufleteşti sau trupeşti, sunt parte din fiinţa lui. Dacă fiinţa lui este rea, te vezi şi tu rău, căci aşa oglindesc ochii lui. Văzându-te rău, începi să crezi că aşa eşti, şi vei acţiona de acum încolo ca atare. “Căci nu este pom bun care să facă roade rele şi, iarăşi, nici pom rău care să facă roade bune.” (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 6, versetul 43). Nu poate omul rău să te facă bun.
Sfinţii însă, prin iubirea şi blândeţea lor, au prefăcut fiare în oameni: tâlhari, criminali, prostituate. Ei le-au arătat iubire, le-au acordat demnitate şi cei căzuţi în cele mai murdare păcate au primit puterea de a începe o viaţă nouă. În Hristos. Să încercăm să avem în preajma noastră oameni care măcar încearcă să se apropie sincer de Dumnezeu. Să îi evităm pe hulitori, căci nu avem niciun avantaj duhovnicesc de la aceştia.
Sfinţii nu ieşeau la predicare decât după zeci de ani de nevoinţă în mănăstiri, în peşteri, în pustii, atunci când nu îi mai putea afecta personalitatea celor cu care intrau în contact căci erau întăriţi cu putere de sus. Noi nu trebuie să ne încredem în puterile noastre mai mult decât în cuvintele Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi. Mulţi au căzut şi dintre cei întăriţi. Noi să nădăjduim doar în mila lui Dumnezeu şi să îi cerem ajutor Măicuţei Domnului în viforul ispitelor ce ne înconjoară de-a pururi.

Dumnezeu ne-a creat din dragoste si pentru dragoste.

Omul prin pacat, a facut din dragoste - din conditia sa de a fi - un "accesoriu" optional.