Cuvantul meu, cuvantul tau...
 

Motto: "Cât sunt de dulci limbii mele, cuvintele Tale, mai mult decât mierea, în gura mea !" (Ps. 118,103)
"La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul."(Ioan 1,1) Cuvântul a fost de la început unealtă de mare preț ce a dăinuit peste veacuri. Prin Cuvântul Lui Dumnezeu s-au făcut toate cele văzute. Apoi, cuvântul "stropit cu viață" a fost dăruit omului de Dumnezeu pentru ca să le umple pe toate de lumină. Ele sunt izvor nesecat de viață și bucurie; integrează în raporturile sociale, oferă comuniune și sunt răspunsuri permanente ale lui Dumnezeu Cuvântul de unde au și primit viață.
Setea de cuvinte nu va fi adăpată poate niciodată în lumea aceasta contemporană construită numai din cuvinte. De aceea se cuvine să le instrumentăm la adevărata lor valoare, ca să devină "cu putere multă".
În toate timpurile, dar mai ales în societatea secularizată, unde totul se vinde și se cumpără, cuvintele curg zilnic pe buzele tuturor și orchestrează relații. Uneori sunt aducătoare de pace și bucurie, alteori sunt înveninate și tăioase. Unele udă obrajii, iar altele înseninează chipuri. Oricum ar fi aranjate, acolo unde sunt semănate, mai devreme sau mai târziu vor da rod, uneori chiar însutit. Cuvintele oamenilor au adus pace, dar au purtat și războaie, au hrănit orgolii dar au smerit și suflete. Oare când vor dori să devină și ele sfinte ?!
Cuvintele alese sunt rodul unei sensibilități ce se revelează în fiecare dintre noi, mai ales în preajma sărbătorilor, când ne gătim sufletul și inima cu gânduri deosebite îndreptate spre familie, spre cei dragi și spre cunoscuți. Parfumul sărbătorilor nu trece neobservat în nici un an. El se ospătează nu numai din condeiul poeților ce scriu iscusit, ci culege cuvinte dulci și din rândurile tainice ce stau pitite în odăile sufletului nostru. Cu toții ne dorim să avem cuvinte dulci în zilele de sărbătoare, de bucurie din cursul anului și din toată viața noastră, căci atunci orice "limbă sărată" se clătește cu apa omeniei, a îngăduinței și a pioșeniei.
Fiecare dintre noi am scris un cuvânt bun sau l-am primit, și l-am păstrat cu sfințenie, cu gingășie și curățenie în adâncul ființei noastre. Ele ne încântă inima, ne deșteaptă sentimente nobile, ne fac mai atenți cu noi înșine și mai ales cu semenii noștri.

Cuvântul e ca o săgeată ce o dată lansată din arc, nu mai poate fi adusă înapoi. De aceea el trebuie cântărit, îngrijit și stropit măcar cu puțin suflet de fiecare dată când îi dăm drumul din odăile inimii și gândurilor noastre. Cu atât mai mult un cuvânt ce urmează a fi consemnat, trebuie să fie judecat sincer și bine măsurat, abia apoi scris; căci el este de cele mai multe ori nu numai oglindă a sufletului nostru ci și mărturie peste veacuri.
Omul cel bun, din cămara cea bună a sufletului său scoate ce-i bun, iar omul rău, din cămara ce rea a sufletului său, scoate cele rele, spune Evangghelistul. De aceea, se cuvine să dăruim amintirilor o lacrimă de bucurie încărcată cu emoții în colțul ochilor, pentru ca în zilele mohorâte ale vieții noastre sau a celor de lângă noi, să putem reciti rânduri presărate cu multă credință și iubire ce pot fi socotite și fapte bune.
Se spune că fiecare om este o taină pentru celălalt, iar cuvintele sunt șoapte ale sufletului și minții noastre. Există cuvinte vii și cuvinte moarte. Rostim cuvinte cu direcție și cuvinte fără rost. Folosim cuvinte pe post de chei în diferite situații.

Mi-ar placea sa vad pe strada oameni veseli, deschisi, nu muti, incruntati, posomorati, suparati pe viata... Mi-ar placea sa vad oameni zambitori, care sa ofere un salut si un suras celui de langa el, o vorba buna... sa se bucure de soare si de ninsoare si sa ii dea slava lui Dumnezeu pentru toate!

"o tara trista, plina de umor" ... zicea Bacovia

Offfff si eu cat de mult mi-as dori sa vad asta...dar deocamdata ma bucur de feedbackul pe care il primesc,datorita atitudinii mele...ceva ce reda aproape fidel ceea ce ne dorim sa vedem in jur...

Noi oamenii nu suntem constienti de puterea care se ascunde intr-un cuvant.

Dumnezeu a facut lumea aceasta dintr-un cuvant: Sa fie lumina, A zis El. Si s-a facut lumina ... ATAT de multa putere poate sta intr-un cuvant ... Sigur, aici este vorba de Dumnezeu, dar respectand proportiile si fara sa uitam ca suntem facuti dupa chipul si asemanarea Sa, stim ca puterea din cuvantul nostru nu poate crea, dar poate incuraja sau poate darama ...

Si am sa aduc un pic in discutie una dintre cele 10 porunci: Sa nu ucizi. Poate ca unii dintre noi, rasuflam usurati spunandu-ne ca suntem mai putin pacatosi decat altii, pentru ca nu am luat viata unui om ... Oare?

Poate ca nu am strans pe nimeni de gat, nu am pus ciuperci otravite in placinta ... sau mai stiu eu ce mijloace. Dar, de cate ori i-am spus cuiva ca nu este in stare, este nevolnic, ca nu merita. De cate ori nu am pus calificative si nu am catalogat noi o persoana ... De cate ori nu am imprastiat o barfa si am pus pecete pe fruntea unui om ...

Cum creste un copil care toata ziua aude "prostule", "incapabilule", "eu te-am facut eu te omor", "nimic nu se prinde de tine", "m-ai facut de ras" ... si altele. Ce se intampla cu o sotie care nu aude decat injuraturi, sau un sot care nu afla decat cicaleala ...

Nici pe forum nu prea zidim. Ne luam unii pe altii si ne izbim cu adevarurile in moalele capului. Dupa care punem mana pe stampile si ne punem unii altora cate un adjectiv otravitor pe frunte ... Si rasuflam usurati ca nu ucidem ...

Cuvantul meu, cuvantul tau ... Iata-ne niste drept-calcatori a uneia dintre cele10 porunci ...

Cuvintele nasc, cuvintele zidesc, cuvintele distrug...Nu este pacat ce intra pe gura scrie undeva in Scripturi, ci ceea ce iese pe gura....Gura ades, prin rostire reprezinta poarta spre iad....Nu e asa?

Apropo de cuvinte. Melissa, sa stii ca-mi esti simpatica. :) Inteleg ca nu vrei raul. Dar si tu trebuie sa intelegi ca fiecare dintre noi trebuie sa fie foarte responsabil in legatura cu efectele pe care actiunile lui le creaza celorlalti oameni si mersului lumii in general. Iubirea asta care se preamareste, nu este o iubire tampa, ci una inteligenta. Dumnezeu ne invaluie cu inteligenta si grija lui. Daca Dumnezeu ne vrea ca EL, atunci cum ne putem maturiza daca nu ne recunoastem si indreptam greselile? A baga capul in pamant nu este o solutie, pentru ca pamantul nu ne fereste de palma lui Dumnezeu care ne readuce mai devreme sau mai tarziu la realitate. Si atunci de ce sa suferim, cand cu putina buna vointa ii putem face pe plac lui Dumnezeu? Doar este spre binele nostru. De ce sa fim copii indaratnici, certareti, egoisti, cand putem fi copii silitori? Sa intelegem scopul vietii. Ma, daca Dumnezeu exista, ce vrea de la noi? Care-i rostul vietii? De ce ma chinuie Dumnezeu daca se spune ca Dumnezeu este IUBIRE INFINITA? Ceva nu se leaga... Te-ai intrebat daca este Dumnezeu cel care ne chinuie, sau daca cumva suntem chiar noi insine prin indaratnicia si ignoranta noastra?...

Parintele Rafail Noica spunea ca e important sa dam atentie cuvantului. "Cuvantul - spunea el - e unul din numele lui Hristos. El se numeste Fiul, dar si Cuvantul lui Dumnezeu, iar Cuvantul are radacini metafizice, nu e doar o galagie arbitrara prin care eu pot sa spun ceva si ceilalti sa inteleaga gandirea mea.

Cuvantul provine din energii dumnezeiesti. Dumnezeu, prin cuvant, a infaptuit cerurile si pamantul; Dumnezeu a spus sa fie, si a fost. Cuvantul e o energie creatoare, o energie care, prost intrebuintata, e mortala.

Cuvantul e o energie de impartasire, de comuniune. Omul gaseste puterea cuvantului tocmai in rugaciune, in care se impartaseste din gandurile lui Dumnezeu sau gandurile dumnezeiesti asa cum au fost traite de altii inaintea noastra, de sufletele cele mai luminate ale Bisericii.

In rugaciune, cuvantul omului incepe sa-si gaseasca puterea sa adevarata, fiindca cuvantul in rugaciune e comuniunea intre Dumnezeu si om."

Si tu imi esti simpatic...si nu sunt masochista..:21:...Exact.Nu vreau raul,dar uneori sunt smucita,impulsiva.Se poate interpreta in defavoarea mea.Sunt perfect de acord cu ce ai scris aici iar faptul ca nu sunt o fiinta chinuita imi arata ca nu sunt nici indaratnica si nici ignoranta.Mai mult, atunci cand ceva "pute" si nu imi iasa bine si sufar ,intotdeauna ma gandesc unde am gresit.Mereu caut vina la mine si nu la cei din jur.Mereu gasesc fisura si o umplu.Negresit situatia se indreapta imediat!

Pentru innoirea noastra in duh
 

Astazi,daca cineva incearca sa tina putin traditia,posturile,sa nu lucreze de sarbatori,sa fie evlavios,unii spun:,,Unde se trezeste omul acesta?S-au dus astfel de lucruri.Acestea au fost pt. vremurile vechi''.Iar daca le vei raspunde ceva,iti vor spune;,In ce epoca traiesti?Acestea nu se mai fac acum''.Incet,incet,le iau drept basme.Dar HRISTOS si ieri si azi si in veci e Acelasi.Daca cineva nu poate tine aceste porunci,macar sa spuna;,,Dumnezeule,am gresit'',si va fi miluit.Dar cel care nu respecta porunca cauta sa-i impuna si celuilalt acest lucru,si face aceasta pt. ca este mustrat de constiinta.Sa ducem un indracit intr-o atmosfera duhovniceasca si-i vom vedea tulburarea,deoarece e silit de atmosfera.Si acestia sunt mustrati de constiinta si incearca sa o innabuse prin cuvinte.Valorile le considera depasite,iar vechile oranduieli le inlocuieste cu faradelegi.Frumusetea duhovniceasca o socotesc ca fiind uratenie.Si uitati-va,acum se lupta cu Biserica,pentru distrugerea ei.Sa nu recunoasca acesti oameni,macar ca Biserica apara copiii,ii ajuta sa nu devina haimanale,ci ingaduie liber distrugerea lor.Biserica-i invata pe copiii si tineri sa fie cuminti,sa-i respecte pe ceilalti,sa se pastreze curat pt. a fi corect in societate.Dar lucrurile vor veni iarasi la locul lor.In Rusia,o batrana se ruga in genunchi intr-o biserica langa oicoana.Merge o femeie tanara,care era in acelasi timp om de stiinta,si-i spune:,,Acestea sunt lucruri depasite''.Atunci batrana i-a spus:,,La aceasta icoana unde ma rog si plang eu acum,vei veni si tu dupa o vreme si vei plange.Ale voastre ,ale stiintei vin si trec,dar CRESTINISMUL NU VA TRECE NICIODATA.''

Pierdem din vedere puterea cuvantului pentru ca de mici, de cand invatam a ne folosi de el, deprindem numai comunicarea pe orizontala. In scoala, ne imbogatim vocabularul si invatam sau nu sa vorbim corect din punct de vedere gramatical. Mai invatam una sau doua limbi straine.

Dar nu este de ajuns. Puterea cuvantului se manifesta numai in comunicarea cu Dumnezeu, prin rugaciune. In Biserica, aflam ca exista atat pacatul "cu cuvantul" cat si "cuvantul cu putere multa". Comunicarea se muta asadar in alt plan, cel spiritual, unde cuvantul fie zideste, fie darama.

Cuvantul poate aduce fie moarte, fie dezbinare. Soacra mea mi-a povestit tot felul de intamplari nefericite care au inceput cu niste cuvinte spuse in gluma sau chiar cu respect. Va spun cazul unuia si daca mai vreti va mai zic si altele:
Doi barbati, stand la un pahar (de fapt mai multe, ca asa se obisnuieste) si discutand vrute si nevrute, unul dintre ei isi aminteste ca l-a pus nevasta-sa sa cumpere ceva si era deja prea tarziu pentru a mai gasi. Celalalt auzind numele nevestei prietenului de pahar, prins de flama, ii zice "las-o ca nu se supara, ca eu stiu ce-i poate capul". Celalalt nedumerit, probabil de felul cum a zis, l-a intrebat cum o cunoaste si acesta i-a raspuns ca el cunoaste toate femeile din sat, inclusiv pe nevasta astuia, pentru ca si pe la ea a fost. Sotul, nu a mai zis nimic, dar in capul lui diavolul a bagat o idee. Apoi, dupa ore de baut, cei doi se despart la miezul noptii. Sotul inselat, ca sa zic asa, s-a dus acasa a pus mana pe un topor si a vrut sa o omoare pe nevasta-sa. Aceasta a lasat copiii in pat si a reusit sa fuga in camasa de noapte la mama ei, ramanand doar cu o rana la picior in urma loviturii de topor. A doua zi, s-a dat vestea in sat ca nenea X a vrut sa o omoare pe nevasta-sa. In cele din urma, a auzit si cel care a povestit presupusa aventura si s-a dus la sotul gelos sa se jure ca a GLUMIT. Au mers pe la Biserica, s-au jurat in fata preotului si nevasta si prietenul ca nu s-a intamplat nimic intre ei, si intr-un final s-au impacat. Ideea e ca femeia s-a intors acasa, dar barbat-su de cate ori se imbata o batea ca-si amintea ca a fost "inselat". Si uite asa de la o vorba proasta, femeia a plecat tot cu copii si l-a lasat pe sot, care a devenit un betiv notoriu.

Acesta este un cliseu pe care l-am auzit in multe variante.
Morala : Nu va lasati barbatii la birt!Alcoolul dauneaza grav sotiei!:5:
:53:Multumim Diana pentru buna ta intentie.Din partea mea, poti sa mai povestesti.:105:

Ok, inseamna ca sunt generale si specifice fiecarui sat.
Acum de sarbatori, mergand la socri, au venit la cumnatul meu niste prieteni. Cum era normal, i-am servit cu ce am pregatit. Oferindu-i o felie de tort unuia dintre ei, se uita la mine imi zice ca e foarte bun si mai cere o felie de tort, dar nu mie ci sotului meu cu formularea "imi permiti sa mai cer sotiei tale o felie de tort ca este foarte bun!". M-am uitat la el si am inceput sa rad ca nu stiam ce l-a apucat.... ca sa aflu si explicatia: este la teologie si mergand doar in vacanta acasa, dupa vreo cateva luni s-a intalnit cu un prieten, care l-a invitat la el. Mergand, mama baiatului i-a pus la masa pe el, pe fiu si pe sot. Dupa ce au mancat acest baiat nu a facut decat sa-i multumeasca pentru mancare. Dupa ce a plecat, sotul a invinetit-o pe nevasta-sa pentru ca acest baiat nu i-ar fi laudat mancarea daca nu vroia sa-i faca avansuri. Acest lucru i l-a povestit fiul, spunandu-i ca regreta ca nu va putea sa-l mai invite la el acasa pentru ca i-a interzis tatal.

De asemeni, cik din bunatate crestina, am gasit un barbat rupt de beat pe strada, pe care sotul meu il cunostea si am sunat un prieten sa ne ajute sa-l ducem acasa, ca altfel ar fi murit degerat, cred ca erau -15 grade. Dupa ce l-am dus acasa, la nici 30 min apare in fata casei socrilor mei sa ne intrebe daca l-am dus acasa, i-am zis ca da si ne-a acuzat ca i-am furat telefonul, cine stie unde il pierduse. Avea chef de scandal, ca au iesit cumnatii mei pe rand sa-l fugareasca.

Soacra mea a luat bataie de la cumnatul ei, cand era insarcinata in 7 luni, de a sarit garduri ca sa scape, pentru ca iubita ei cumnata a zis ca vrea sa strice cheful mergand acasa.

Mitropolitul Bartolomeu Anania spunea la un moment dat: "pastrez o amintire din vremea cand aveam optsprezece ani. Scrisesem a treia mea piesa de teatru, care se monta la Teatrul National Studio din Bucuresti. Ma aflam, ca autor, la repetitia generala. O repetitie generala este prefigurarea exacta a premierei de a doua zi, un spectacol care se joaca in decoruri, costume, lumini, machiaje, cu grija de a corecta tot ce e de corectat, de implinit tot ce e de implinit. Pe scena, inainte de ridicarea cortinei, un vacarm de necrezut: regizorul de spectacol striga si urla dintr-o parte, regizorul de culise striga si urla din alta, maestrul de lumini tipa ragusit spre cei din spatele proiectoarelor, masinistii imping si fixeaza ultimele elemente de decor, ciocanele scrasnesc, fierastraiele ragaie, costumierele alearga de la un actor la altul, de la o actrita la alta, cu acul in mana si ata dupa gat, peruchierul inca mai pudreaza tamplele cuiva... In acest timp se apropie de mine o tanara care avea in piesa un rol de zana (de fapt, era inca eleva de liceu si se pregatea pentru scena), imbracata intr-o rochie lunga, alba, diafana, si-mi spune:
– Ce fericit trebuie sa fii dumneata, domnule Anania!
– Ce trebuie sa inteleg prin asta, domnisoara? am intrebat eu, nedumerit.
– Cand te gandesti ca toata aceasta lume se misca numai pentru ca dumneata ai scris!
Atunci mi-am dat seama de puterea magica a cuvantului. Stai linistit in camaruta ta, scrii o piesa de teatru si provoci vacarme si fericiri, aplauze sau huiduieli, succese sau esecuri pe care nu ti le-ai imaginat. Scrii un scenariu de film si insufletesti cartoane, scrii un libret de opera si misti o padure de instrumente muzicale. Atunci am priceput cum a rostit Dumnezeu doar doua cuvinte si a urnit universul".

Cuvantul meu, cuvantul tau...
 

Puterea cuvantului este imensa. El poate forma suflete sau le poate ucide.
Iar sufletul e lucrul cel mai de pret al nostru. Nu aruncati cuvinte, nu
inveninati cuvinte, nu omorati CUVANTUL. Cuvantul are viata doar daca
are si dragoste in el.
Har, smerenie si jertfa de sine.