umilitinta versus demnitate
 

buna dragii mei

am o mare suferinta in suflet si anume: eu mereu imi cer iertare si cand gresesc si cand nu, insa eu mereu pic de proasta iar ceilalti isi pastreaza cu demnitate respectul.
eu nu mai inteleg nimic din religia asta, care e treaba cu umilinta ca vad ca daca o aplic in afara de faptu` ca eu sunt cea care sufar si mi se inchide usa in nas, nu am nimic de castigat....:(

Umilinta si demniate
 

Umilinta fata de Domnul ( a-L iubi cu capul plecat, in piosenie). A-ti cere iertare de la semeni si cand nu gresesti este lipsa de demnitate.
Chiar felul in care ne cerem iertare atrage dupa sine iertarea sau lehamitea celui de langa noi.

Cuvintele Scripturii sunt luate mot-à-mot si nu-i intocmai potrivit. Nu religia e stramba , ci intelegerea ei, care cere stradanie si ravna pentru intelegere. Hristos nu ne vrea nici impiedicati, nici umili ca prostii, ci demni in credinta noastra.

Din felul in care scrii deduc o varsta frageda. Ar fi bine sa vorbesti cu parintele duhovnic despre acest subiect al umilintei si demnitatii.

cine ti-a spus tie ca este lipsa de demnitate atunci cand iti ceri iertare chiar si cand nu gresesti ?

Locuiesti in Romania sau in afara ei?

Altfel percep aceste probleme romanii,si altfel strainii!
Am cunoscut civilizatii care nu au de-a face cu umilinta,sacrificiul de sine sau iertarea-pt ei,aceste notiuni semnaleaza doar o personalitate slaba,pe care o vor folosi in interese proprii...

Imi cer scuze,acum am observat ca ai locatia in Bucuresti...

daca iti ceri iertare pt o fapta gresita, arata ca ai putere de discernamant, taria sa iti recunosti (identifici si accept / asumi greseala si consecintele ei) samd

daca iti ceri iertare pt o fapt ainteleasa de altii ca gresita, tu facand asta de dragul bunei intelegeri intre ce/cu cei din jurul tau) esti facatoare de pace. Nu prea inteleg ce inseamna "ceilalti isi pastreaza cu demnitate respectul". Nu, ei isi pastreaza iluzia ca stiu, pot, continua sa fie de fapt slabi sufleteste (mai ales daca dau vina pe altul).

Ce are de a face umilinta cu toate acestea? Nu stiu nici eu prea bine diferenta intre smerenie si umilinta; deocamdata vad smerenia ca atitudinea omului realizat material, spiritual,a omului a carui viata e doldora de roade si care zice " asa mi-a dat Dzeu sa fac" sau " ale Tale dintre ale Tale", neluand nici un merit din preaplinul roadelor.

Eu as zice ca ar trebui sa te uiti catre cine faci gestul de asumare a vinei: unii pot sa invete ceva din exemplul tau dar in fata altora tu ar trebui sa fii cea care invata sa isi apere punctul de vedere prezentand cu dragoste, cal si intelepciune faptele asa cum tu le vezi.
Nu exista o atitudine unica pe care sa o aplici tuturor, ci ttrebuie sa iti adaptezi felul de a comunica in functie de "auditoriul".

Intelepciune tuturor.

"Înţelepciunea oamenilor este nebunie înaintea lui Dumnezeu" (1 Cor)
"Acolo unde există înţelepciunea lui Dumnezeu, nu mai e nevoie de înţelepciunea oamenilor" (Ioan Gură de Aur).

Când Îl urmăm pe Domnul, adesea suntem priviţi drept nebuni. Slabi. Neinstruiţi. Fanatici. Obtuzi, şi în câte şi mai câte feluri. Departe de a ne înţelege, mai adesea îi vom enerva pe ceilalţi, care ne vor ţine de rău. Şi ce dacă ? Noi să ne amintim de Marea Predică de pe Munte, cu Fericirile ei. "Fericiţi făcătorii de pace" spune Domnul. Tot El mai spune "Fericiţi veţi fi când (...) vor grăi tot cuvântul rău împotriva voastră". Nu ca să fim bineplăcuţi lumii suntem chemaţi să facem ceea ce facem, ci ca să fim bineplăcuţi Stăpânului nostru şi spre a fi instrumentele Lui în lume.

A-ţi cere iertare când greşeşti este un lucru normal. A-ţi cere iertare când nu greşeşti este un lucru supranormal, pe care mulţi îl vor socoti anormal. De fapt, este un semn al "nebuniei pentru Cristos". Atunci, nu puneţi preţ, nici inimă pe ce zic ceilalţi, nici nu aşteptaţi de la ei statuie, fiindcă vă scade meritul unor asemenea lucruri suprameritorii şi bineplăcute Domnului.

Cunoaşteţi povestea baronului Rotschild ? Era slujitor, băiat bun la toate, în casa unui rabin. Foarte econom, din simbria lui a strâns ban peste ban, până ce a reuşit să deschidă o brutărie. Dar tot atunci în casa rabinului s-a întâmplat o nenorocire. Toţi banii pe care îi pusese rabinul de o parte, în loc ascuns, ca zestre pentru fiica sa au dispărut. Nunta era deja aranjată, iar mireasa trebuia înzestrată cu dotă, potrivit înţelegerii. Toate bănuielile au căzut pe tânărul Rotschild. De unde să aibă bani un servitor ca să-şi deschidă brutărie ? Rabinul l-a chemat, iar Rotschild şi-a recunoscut vina şi şi-a cerut iertare. Iertare-iertare, dar unde sunt banii ? Rotschild a promis că îi va înapoia în timp scurt, ceea ce a şi făcut. Nu i-a fost uşor, fiindcă brutăria lui nu mergea prea strălucit. Au trecut ani până ce s-a descoperit adevăratul făptaş. Nemaiînţelegând nimic, bătrânul rabin l-a chemat iarăşi pe Rotschild. "Pentru ce te-ai învinuit de o faptă pe care nu ai făcut-o ?" "Rabbi, descoperirea furtului a adus multă tulburare în casa ta. Dacă aş fi spus că nu eu sunt jefuitorul, poate că nu m-ai fi crezut, dar aşa m-ai crezut. Chiar dacă ai fi crezut în tăgăduirea mea, în toţi aceşti ani te-ai fi întrebat cine din cei ai casei te-a furat şi ţi-ai fi pierdut încrederea în toţi. În plus, fata nu s-ar fi măritat. Pe când aşa, spunând că eu am luat acei bani, toate s-au aranjat !" "Bine, bine, dar banii ? Nu erau puţini şi poate că a trebuit să te împrumuţi !" "Banii se fac, rabbi. Pentru cei pe care cu greu i-am găsit atunci, nădăjduiesc că Dumnezeu mă va răsplăti". Atunci, se spune, rabinul şi-a pus mâinile pe capul lui Rotschild şi l-a binecuvântat. Din cel mai umil servitor, a ajuns cel mai mare bancher.

Va multumesc frumos la toti ptr sfaturi, voi sunteti cu adevarat prieteni.

Ti-ai cerut iertare....este suficient...Nu importa cum te privesc ceilalti ci cum te priveste EL si apoi cum te privesti tu, in oglinda-ti interioara....

Uite cum vad eu aceste lucruri:
 

In primul rand semenilor le ceri iertare cand gresesti.Daca o faci cand nu gresesti este semn de linguseala,nu da bine.Doar lui Dumnezeu ii ceri iertare asa.Mai este un aspect :cum iti ceri iertare de la semeni! Atunci cand ceri iertare,o faci din suflet,privind in ochi interlocutorul.Daca te uiti in jos, ai o atitudine umila,slugarnica, aia nu mai e iertare,aia e auto-umilinta.Te umilesti singura, MAI ALES CA ESTI SI FEMEIE! Deci mai ales cand gresesti fata de un barbat, atentie mare cum iti ceri iertare.
Gresim,ok,ne cerem iertare DEMN,fara umilinta!Umilinta este o atitudine pe care o generezi TU, nu cei din jur.La cei din jur vezi REACTIA la gestul tau de UMILINTA,nu de iertare.Iar oamenii in general se feresc de astfel de oameni "umili"..Sa stii ca si cel mai necajit/sarac om de pe planeta,poate avea o atitudine demna si nu umila.
Nu stiu daca m-am facut inteleasa bine..:4:Iti mai explic daca doresti...

smerenia dusa la extrem, la umilinta in fata celorlati, este buna pentru calugari.
dar cand traiesti in lume, nu prea mai merge.
smerenia are rostul ei, dar nu acela de a ajunge sa fii de ras in fata tuturor.

Hai sa le luam pe rand:
Spui ca ai o mare SUFERINTA in suflet atunci cand iti ceri iertare si cand gresesti si cand nu....pai hai sa iti spun ceva!!! Un adevarat om al lui Dumnezeu,atunci cand face asa ceva nu are SUFERINTA in suflet ci BUCURIE !! pentru ca stie ca urmeaza calea Scripturii si cuvintele Mantuitorului!! ce spune Domnul: Daca cineva este lovit peste obraz,ce sa faca sa ii dea un pumn celui care l-a lovit..? Sa bage cutitu' in el...? NUU in nici un caz Domnul spune "daca cineva te-a lovit peste obraz,intoarce-il si pe celalant..Da..? Da. Si mai: Cand DSomnul este intrebat: "de cate ori trebuie sa IERTAM pe aproapele nostru...? De 7 ori...? intreaba ei,paranduli-se foarte mult ca sa ierte pe cineva de 7 ori. Si Domnul ce raspunde "va zic: nu de 7 ori ci de 70 de ori cate 7..." Deci...? Mai ti se pare ca iti ceri iertare de prea multe ori...? Sau ti se par cuvintele Scripturii o exagerare...? Crezi ca Domnul se referea numai pa palme fizice...? In nici un caz. Se referea si la palmele sufletesti.....Deci tu facand ceea ce faci nu faci al;tceva decast sa urmezi cuvintele Scripturii...ori daca treaba asta iti produce SUFERINTA si nu BUCURIE......e treaba ta.
Mai departe:
Spui ca tu pici d proasta si ceilanti isi pastreaza cu demnitate respectul.Pai de ce nu faci si tu la fel.....? Fii "cu respect",nu te lasa !!! da din coate,loveste,jigneste,raspunde la rau cu rau,"calca" pe cel de langa tine atunci cand e cazul ca tu sa te ridici sa sa te "scoti" in fata celorlanti.....Nu mai fii "proasta" ,nu mai urma Scriptra !!! Urmeaza lumea,si atunci nu vei mai avea d c sa te plangi PE LUMEA ASTA. Insa La judecata de Apoi,iti zic de pe acum....Sa nu ai vreo pretentie la iertare!!! Pentru ca nu vei avea parte de ea! Ori te umilesti aici si vei avea parte de mantuire,ori te faci "respectata" aici si vei ajunge in Iad. Ori,ori. Ori cu Dumnezeu ori cu Satan(si cu lumea,cu regulile ei...). Nu se poate cu amandoi.
Mai zici:
Ca tu nu imtelegi nimic din RELIGIA ASTA !!!! pai daca religia lui Hristos pe care El ne-a dat-o pentru indreptatea si mantuirea noastra e "ASTA" pentru tine.....atunci nu inneteg de ce iti mai faci atatea mustrari de constiinta.Daca la atata se rezuma respectul tau fata de ea....inseamna ca atata si pui baza in Crestinism si Cuvantul lui Dumnezeu...."ASTA",nu...????? Si atunci nu inteleg de ce te mai plangi atata......
Care e treaba cu umilinta...??? Intreaba-l pe Hristos care e treaba. El stie cel mai bine.Pentru ca El a trait treaba asta cea mai profund pentru noi PACATOSII si NEMERNICII care ne tot dam dreptcredinciosi care care ne batem joc de atatea si atatea ori de poruncile Lui !!!
Daca nu vrei sa mai ti se inchida usa in nas,si vrei sa ai de castigat,atunci urmeaza calea lumii si va fi totul asa cum iti doresti.Nu iti mai fa atatea mustrari de constiinta.Si asa valoarea credintei crestine pentru tine se rezuma la "ASTA...".

Probabil că duci la extrem umilinţa. Extremele sunt periculoase şi în cazul virtuţilor, poţi avea o smerenie exagerată, o râvnă exagerată, care să-i smintească pe alţii etc. Nici religios nu-s bune extremele. Ajungi ori să-i sminteşti pe alţii, ori să te dai în spectacol cu virtuţile tale, ori amândouă. De exemplu, smerenia nu înseamnă să repeţi mecanic că eşti un păcătos, faci asta numai de faţadă.

Ori exagerezi în umilinţă ori exagerezi în felul cum vezi situaţia.

Smerenia nu trebuie dusă la extrem nici în cazul călugărilor.

:11:Ai spus foarte corect,pentru ca am observat si aici pe forum tendinta unora sa repete intruna ca ei sunt cei mai pacatosi si indiferent ce mesaj postaza,isi mai cer si iertare.Apoi nu asta e smerenia, spui bine.:53:

Ştiu asta pentru că citisem nişte pilde, una era pilda zilei, dar de mai demult, iar alta pe un site postat de cineva pe forum, dar nu mai ştiu nici userul, nici topicul. :6::6::11:

despre smerenie
 

,,Cel ce,in launtrul lui,a devenit smerit,nu se lasa furat de buze.Pentru ca de pe buze nu-i iese ce nu are in inima,asa cum de pe poarta nu iese ce nu se afla in casa.''

De foarte multe ori pentru anumite persoane umilinta este sinonima cu smerenia. Din comentariile parintelui Staniloae am inteles ca smerenia presupune libertate, este un act al libertatii, iar umilinta anuleaza libertatea- atunci cand lipseste libertatea nu stiu daca mai pot vorbi despre virtute.

o parere (in completare)
 

Smerenia nu este acelasi lucru cu umilinta (care si ea are mai multe sensuri, date de context).

Smerenia in sens crestinesc o vad ca pe o lauda adusa atotputerniciei lui Dumnezeu si adoptatrea unei atitudini de viata conform acestei puteri absolute. Nimic nu putem implini fara Hristos, pentru ca noua nu ne sta nimic in putere. Ce faptuim nu realizam niciodata cu puterile noastre , ci cu puterile ingaduite noua de Domnul. Lui ne rugam sa ne dea putere in toate cate le dorim. Si Domnul ne da exact cat ne este necesar si de folos. Deci LUI sa-I aducem lauda si multumire pentru toate.

A sta cu capul plecat in fata semenilor este o autoumilinta. Suntem egali in fata lui Dumnezeu si nu avem de ce ne pleca unii in fata altora. Ceea ce ne datoram unii fata de altii este respectul, nu umilirea (care nu este deloc smerenie).

A ne cere iertare fata de cei carora le-am gresit este iar o virtute. Insa depinde foarte mult si cum ne cerem iertare. Daca situatia este reala, venita spontan, un simplu "iarta-ma" e binevenit si treburile se indreapta de la sine (cu ajutorul Domnului).

Dar sunt si persoane care creeaza intentionat situatii pentru ca apoi sa se mandreasca cu "iarta-ma" spus cu capul plecat, apasat si repetat, ca sa se faca auzit, de parca ar conta undeva, contabil, de cate ori ai rostit "iarta-ma" in viata. Sau pentru orice nimic, repeta intruna "iarta-ma" de ti se face lehamite sa mai stai in preajma lui. De parca ar cersi ceva si nu stii ce. Asta se numeste piatra de poticnire, e mai periculos decat un pacat savarsit fara voie. Cei din jur observa, nimeni nu e orb si nici nesimtit sa nu sesizeze diferenta intre o situatie reala si un scenariu creat artificial.

Smerenia fata de Domnul este o virtute, insa smerenia autoimpusa ca umilinta de dragul umilintei fata de semeni este masochism. Sa avem grija de noi sa fim naturali, sa nu vrem sa aratam lumii cu forta calitatile noastre pentru ca lumea nu e nici proasta, nici oarba si ne vede deslusit cum suntem.

Prin smerenie stiu ca ma raportez la Dumnezeu si imi vad micimea sau constientizez conditia mea limitata. Prin smerenie ma micsorez pe mine in pornirile mele egoiste si Il las pe Dumnezeu sa creasca in mine- conform Apocalipsei "Dumnezeu sta la usa si bate" deci nu da buzna, nu trece peste libertatea mea- smerenia este strans legata de libertate. Nu cred ca pot sa vorbesc despre acelasi lucru in cazul umilintei.

Ai dreptate LapetiteMOc.....falsa smerenie...este peste tot...Nu vezi ades si in biserici? Vin incarcate cu blanuri si bijuterii femeile....si stau de vorba intre ele cu tupeu in timpul slujbei si daca le bati pe umar ...te sfasie din priviri, sau cum a patit un cunoscut deunazi, i s-a replicat de o dansa ca este cuscra preotului asa ca....Sa ne ierte bunul Dumnezeu !

Topicul acesta mi-a amintit de un mesaj mai vechi al fratelui Zaharia, al carui punct de vedere l-am citat mai sus. Intr-un fel sau altul, aproape fiecare dintre noi avem niste pareri fixe la care nu renuntam sub nici o forma. Pana la urma poate ca nu acesta este pacatul cel mai mare, ci incercarea de intimidare, de defaimare, de umilire a celui care are o alta parere decat a noastra.
Parerea mea este ca demnitatea nu se confunda cu acea mandrie perfida si aroganta, ci cu intelepciunea omului retinut, de a nu ceda in fata aparentelor inselatoare. Cati dintre sfintii martiri n-au murit cu demnitate? Sau cati dintre cei inchisi prin inchisorile comuniste n-au cedat torturilor si nu si-au incalcat demnitatea de OM, divulgandu-si fratii de suferinta, preotii si neamul... Demnitatea de OM, nu poate fi confundata cu mandria si e pacat ca cineva poate aduce argumente psaltice in apararea acestei teorii. Umilinta de multe ori are forma de linguseala, fie ea religioasa sau nu. Ascultati-va sufletul, fara ura si fara partinire si amintiti-va ca in viata, cele mai periculoase persoane le-ati descoperit pe acelea care par umile si cu vorba mieroasa.

Foarte corect! Eu ma feresc de ele ca de acid sulfuric...

. . . Mare PACAT , cand vorbim dupa mintea noastra pacatoasa , fara a ne documenta din Invataturile Sfintilor Parinti ! Vorbim doar de dragul vorbei si a unei "demnitati " de mult apuse , odata cu caderea omului in Pacat .Viata in pacat este nedemna pentru aceasta distruge insasi persoana umana si dauneaza semenilor , precum si lumii inconjuratoare . Pacatul distorsioneaza ierarhia relatiilor din natura umana . Astfel , in loc ca duhul sa domine corpul , se supune prin pacat acestuia . Care "demnitate " ? A cui ? . . . Sfantul Ioan Gura de Aur indica acest lucru si spune : << Noi am rasturnat ordinea si atat de puternic a devenit raul incat silim sufletul sa urmeze dorintelor carnii >> ( Vezi in Omilia a 12-a . . . citeste ! ! ! ) Care demnitate ? ? ? A Cui ? . . . Viata dupa legile trupului este potrivnica poruncilor lui Dumnezeu si nu corespund fundamentelor morale puse de Acesta in firea umana . Care "Demnitate " ? ? ? Omul aflat sub influenta pacatului actioneaza in relatiile sale cu alti oameni ca EGOIST , adica avand grija doar sa-si satisfaca proprile necesitati in detrimentul semenilor sai . Care " Demnitate " ? ? ? Sfantul Grigorie de Nyssa in multe scrieri ale sale face referire directa sau indirecata la aceasta FALSA DEMNITATE ! ! ! In sfarsit , voi mai reveni , si sper sa o faca si zaharia cat de curand , pentru a demonta acest fals mit al "demnitatii umane " !

Adica sa nu existe demnitate umana? Din cea lipsita de orgolii si mandrie? Poi cum sa nu existe demnitate umana....ca daca n-ar exista am fi aidoma(si unii chiar sunt) salbaticiunilor junglei...Dignitas dignitatis....vrednicie...Sa nu fie omul demn, adica vrednic? Ma indoiesc, sincer....

Cine a spus asta? E deosebit de interesant. Este vorba despre aruncarea mastii de care am pomenit mai devreme. Asta este de fapt smerenia oare? (sau macar o parte din ea) Aruncarea mastii?

Doamne-ajuta, de-ar fi asta, sunt pe drumul cel bun :)

Eu as numi aceasta atitudine din partea ta...ca fiind de fapt nesiguranta de sine, ceea ce evident poate atrage implicit si lipsa de respect din partea celorlalti...daca nici nu ii lasi practic sa mai vada si alte trasaturi ale caracterului tau.

pt Pippo
 

Cum e cu demnitatea asta? Iar imi scapa ceva?

Da, aruncarea mastii e prima faza. A doua e aruncarea mandriei. Si ultima e aruncarea egocentrismului, adica dorinta de-a te centra pe tine insuti. Trebuie sa fii centrat in Hristos.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Scuze ca o sa dau si eu un raspuns, desi intrebarea e adresata altcuiva. Cred ca demnitatea poate fi inteleasa in doua moduri: 1. lumesc si atunci demnitate = mandrie si
2. duhovnicesc si atunci demnitate inseamna nerenuntare la Hristos chiar cu pretul vietii, cu alte cuvinte demnitate crestina = jertfa de sine.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Bun, multumesc. Asta inseamna ca sunt destul de stabil in ultima faza, considerand ca daca mai las inca putin din egocentrism, dau faliment :))

Pentru mine demnitate inseamna neincalcarea principiilor. (atunci cand ele exista, bineinteles :) )

Multumesc pentru ambele raspunsuri !