Ce este pacatul? Se vorbeste atat de mult despre pacat, dar oare cum il intelegem fiecare? Mi-e teama ca multi inteleg pacatul in felul lor, care este adevarata definitie a pacatului?

:thumbsup: cum altfel decat modul tau propriu ar trebui sa intelegi pacatul? altfel cum ai sti ca ai pacatuit?

Ghidul principal in definirea pacatului sint cele 10 porunci. Tot ce incalca aceste porunci duce implicit la savirsirea pacatului. Cele 10 trebuie intelese in deplinatatea lor penru ca incalcarea uneia dintre ele duce la mult mai multe pacate decit cel scris si luat ca atare. De aici trebuie pornita analiza pacatului.

Pacatul, de Alexandru Vlahuta

Pacatuit-a omul in vremuri fericite,
Cand nu-i lipsea nimica, nici hrana, nici odihna,
Cand n-avea a se teme de zile amarate,
Cand roaba-i era lumea si el domnea in tihna.

Pamantul, inca proaspat, patatu-s-a de sange
Cand lumea era larga si oamenii putini,
Cand nimenea, sub soare, n-avea de ce se plange,
Cand cerul n-avea trasnet si nici pamantul spini.

Si vreti ca astzi omul sa nu pacatuiasca?
Cand grijile-l apasa, nevoile-l muncesc,
Cand el se vede-n lume menit sa patimeasca,
Cand relele-l framanta, si poftele-l robesc!

Si vreti sa n-avem Caini, cand e nepotrivire,
Si ura si cruzime in neamul omenesc,
Cand neagra dusmanie si lacoma ravnire
De-a pururea-ncuibate in inimi clocotesc!

Nu, nu; din nopti pierdute in vremuri depărtate
Blestemul sta pe oameni, in veci vor suferi,
Si ravna, si ispita, si negrele pacate
Nascutu-s-au cu lumea, cu lumea vor pieri!

Este firesc sa traim atat ruperea dialogului cu Dumnezeu, cat si unirea cu El in moduri diferite, pentru ca nu suntem identici ca persoane. Pacatul este incalcarea voii lui Dumnezeu.

O!,duh al meu,nebuna randuire,
Care vibrezi la orisice clipire
Si faci sa se-nfioare carnea vie,
De pe suportul care te imbie.

Nu vezi nerodule ca totul piere,
Ca se transforma in noroi si fiere
Si napusteste peste firea-ti toata
Otrava de amaruri,de patimi nesecata.

Trezeste-te orbita adiere vaga
De pe pamantul vare n-are vlaga,
Sa te ridice din mocirla vie,
Si sa te-nnalte-n turnul de vecie.

Strigarea ta de lacrimi pustiita
In cercul stramt si palid de erori,
Cu duhul las de zare asfintita,
De sarbatori lipsite de culori.

Sa infloresti doar prin irtare sacra
Si sa te bucuri de murirea ta,
Iar viata ta veciei o consacra,
Din tarna vie de unde-a fost candva.

Iata ce ne spune printre altele Parintele Cleopa:
Pacatul este incalcarea legii lui Dumnezeu, fiind fapta inspirata de diavol.
Dumnezeiescul parinte Nil Ascetul da pacatului denumirea de "furnico-leu", deoarece daca la inceput pacatul se arata ca o furnica, care cu timpul, daca nu se iau masuri, se transforma in leu.
La fel afirma si Sf. Efrem Sirul: "Pacatul este un drac rau, care nu se arata de la inceput a fi mare, ci, incetul cu incetul, furisandu-se pune stapanire pe noi. Insa cel ce se va trezi de la inceput, nu se va lasa surprins, ci il va omora cand este mic ca o furnica, nelasandu-l sa creasca spre a se face leu."
Pacatele sunt nenumarate. Care sunt acestea si ce este de facut?

Iosif, felicitari pentru topic. Era cazul sa discutam si despre pacate, eventual despre fiecare in parte, caci sunt multe de spus. Ne este de mare ajutor sa constientizam pacatele, caci de multe ori sunt atat de frumos "ambalate", incat nici nu stim ce se ascunde sub aparentele inselatoare.

Daca pacatul este un "drac",inseamna ca toti suntem indraciti...si-atunci unde mai este duhul lui Dumnezeu?....si-atunci raiul pentru cine a mai fost creeat? Numai si numai teorii radicale,caci asa-i sade crestinului bine,altfel nu se poate!Si-atunci cum ramane cu pacatele care nu mai sunt luate in consideratie dar,care ele exosta si in sangele celor mai credinciosi;clevetirea,judecarea,invidia,materiali smul,URA si dispretul,intoleranta...pacate care n-or sa se diminueze in veci,fiindca cei care le poarta s-au obisnuit cu ele si nici nu le mai simt pe umeri,fac parte din intreg.Cat de gresit este inteleasa credinta si marinimia lui Dumnezeu,mai ales in zilele noastre,de aceia ma lasa rece atatea si-atatea predici...zadarnice.Daca Mantuitorul nu s-ar fi dat pe sine exemplu pentru cele ce le exprima popoarelor,nimeni n-ar mai fi crezut in El,desho!!!!
Ce crestin mai da haina de pe el ca sa incalzeasca un sarac de pe strada!!!!!????Cel putin,eu nu cunosc niciunul....ba da!,pe soramea care nu are ce manca uneori,dar a dat vre-o 4 miliarde de lei la altii,ca sa-i faca fericiti,si sincer nu se da prea mare,si nici nu se considera o crestina...vai de mine!!!!Va spun eu,acesti oameni isi cladesc cu adevarat scara la cer,nu cei ce predica in nestire teorii straine de ei insisi.

Dragii mei,

Mi-as dori sa ne exprimam sincer. Cum vedem noi pacatul? Eu nu imi doresc definitii date de altii, ci exact definitia personala, pentru ca fiecare dintre noi are experienta pacatului si o resimte in felul sau.

Eu cred ca pacatul este o rasturnare a unei ordini naturale, e o rastalmacire a sensurilor care duce la un haos, la o dezordine generala care buimaceste sufletul, afundandu-l in nemultumire si neimplinire.

Iata, ory, cuvintele tale sunt exact motivul pentru care trebuie sa discutam despre pacate. Faptul ca toata lumea este pacatoasa, este stiut, scrie si in biblie. Faptul ca Dumnezeu uraste pacatul intr-atat incat si-a trimis unicul Fiu, pentru a ne rascumpara pacatele, si asta e stiut.
Vad ca te conduci dupa deviza "Pacatul din fire nu are lecuire", dar pot sa te linistesc, ca nu este adevarata zicala, chiar daca rimeaza. Pacatul are lecuire daca vrem. Daca vrem. Faptul ca un pacat s-a generalizat, nu-l face un pacat mai mic, ci mai mare. Ca unii nu inteleg ca o anumita fapta e pacat, iar nu inseamna ca acest lucru nu se va intelege niciodata. Vine o zi cand vom dori sa intelegem chiar mai mult decat atat. Faptul ca la tine nu a clopotit inca, nu-i nimic, va clopoti si vei intelege. Altii au ajuns la aceasta intelegere a pacatului, l-au recunoscut si vor sa se lupte cu el. Cum? Prin rugaciune, spovedanie, cainta, milostenie, etc.

Este gresit inteleasa credinta? Se poate, dar nu de cei care asculta predici si incearca sa transpuna in viata cele auzite.Pacat numai ca pe tine te lasa rece.
In ceea ce priveste milostenia sorei tale, jos palaria! Eu cunosc multe persoane care procedeaza la fel, fara sa se laude, caci "stanga nu trebuie sa stie ce face dreapta", adica, daca am facut un bine, sa nu batem toba, ca nu ne sade bine. Ca si Dunezeu ne ajuta si nu se lauda.
Cat despre cei care predica in nestire teorii straine, eu pe acestia nu-i cunosc. Daca tu cunosti pe careva din acestia, trimite-i te rog la Biserica ortodoxa, caci vor avea ce invata.
Iar in ceea ce priveste folosirea cuvintelor in limbi straine, e mai bine sa le evitam si sa facem precum a facut Mantuitorul : a vorbit pe inteles.
Oricum, sa nu vorbim despre scara virtutilor, cat timp nu am inteles ce sunt pacatele si cum sa ne luptam cu ele.
Doamne ajuta!

Anca,in primul rand,despre sora mea,nu cred ca am spus ca se lauda,eu am laudat-o,ea nici macar nu constientizeaza cat bine face,fiindca mereu se-ntristeaza ca nu a facut destul...
Si sa stii ca am trecut prin destule lucruri ca sa-mi dau seama de cele ce marturisesc,pur si simplu nu pot sa gandesc marginit atata timp cat realitatea si lumea in care traiesc este atat de vasta si de complexa,probabil nici propria-mi mentalitate nu reprezinta o culpabilitate,si ea este data de undeva,nu!!!!Crede-ma,cunosc umilinta profunda a pacatului care poate sa tresare in interiorul omului,mi-a fost dat sa simt atractia nemarginita care poate sa asupreasca un om atunci cand descopera tainele credintei,am trecut prin tot ceea ce un crestin numeste constientizare profunda a relatiei umane cu divinitatea...insa in timp aceste principii si-au diminuat sensul in atatea si-atatea laturi cu care este inconjurat Universul si sufletul lui.Nu pot crede pana la un punct,cred pana la tot ce-atinge insasi existenta lui Dumnezeu,fiindca El nu se diferentiaza prin anumite capacitati,El reprezinta TOT,si-acest tot ne este noua dat sa-l exploram.

Ory, am spus jos palaria pentru sora ta. Asta spune multe. Eu am zis ca si eu cunosc persoane care fac gesturi caritabile, dar nu se lauda, dar asta nu inseamna de loc ca sora ta se lauda, ci ca acele persoane nu se lauda. Eu inteleg limba romaneasca si citesc cu atentie ceea ce scriu altii si recitesc si ceea ce scriu eu, ca sa nu dau ocazia la confuzii.
In ceea ce priveste credinta, pentru toate e un timp. Poata acum pentru tine e timpul inca sa mai "zburzi", caci esti tanara. Si Dumnezeu intelege tineretea. Dar vine o vreme a scadentei. Sa nu crezi ca e ceva "gratis" in viata asta. De aceea e bine ca omul sa faca cat mai multe fapte bune, caci ele "cantaresc la cantar".
Poate e vremea si a indoielilor, ceea ce iarasi e firesc. Nimic nu e nou pe lume.
Dar cred ca e cazul sa nu mai dai cu pietre in cei care cred, ca nu sunt nici inapoiati, nici altfel. Sunt jigniri, pe care un crestin le trece cu vederea, dar tie nu-ti fac onoare. Iar acest forum este ortodox si se discuta aici o tema religioasa, care daca nu place unora, o pot ocoli, asa cum si eu ocolesc topicuri, care nu ma intereseaza.
In ceea ce_l priveste pe Dumnezeu, El nu se lasa explorat, impropriu cuvant, de cei care nu ajung mai intai la o anumita puritate, adica daca nu se sfintesc, pentru ca nu Il cunoastem cu ratiunea ci cu inima, iar El nu intra intr-o inima preocupata inca de trup, de carnal. Daca altii spun altceva, atunci, cel pe care il exploreaza nu e Dumnezeu, ci altcineva.
Dumnezeu este Adevarul. Mai multe adevaruri, nici un adevar. Tutea a exprimat acest lucru clar si concis.
Doamne ajuta!

Anca,ai mai specificat in anumite topicuri ca sunt foarte tanara,nu este asa,am 32 de ani(deci,nu f.tanara),plus de-aceasta o viata destul de trepidanta...astfel incat sa-mi pot face o parere despre ceea ce este in jurul meu,din experiente si trairi...nu din texte.Cine simte ca,cuvintele mele da cu pietre imi pare rau,asta inseamna ca se simte...eu dau cu pietre in perfiditate si ipocrizie,fiindca am constatat ca multi pretinsi crestini sunt extrem de confuzi(nu aici pe forum,ci in viata de zi cu zi),iar faptele lor sunt in contradictie cu relatarile acestora care au mai mult tendinta sa impuna decat sa descopere adevarul inaintea celuilalt.Daca descoperirea lui Dumnezeu se face doar prin purutatea sufletului,ei aici este ADEVARUL,caci multi avem sufletul intinat de pacate si simtaminte prefacute,si le revarsam inaintea semenilor ca si cum acestea n-ar conta prea mult.Iar daca intr-adevar doar cu inima ne putem apropia de Dumnezeu,atunci foarte multi oameni crestini sunt in afara adevarului,fiindca tocmai aceasta inima este cea care ascunde atatea si-atatea lucruri nespecificate.Cuvintele sunt cel mai usor de exprimat,adevarul insa,de cele mai multe ori se afla dincolo de noi.
Traieste mai profund si mai apropiata de crestini si de manastiri si-ai sa constati ca acolo este mai degraba o negare decat un crezamant...pentru ca realitatea se afiseaza in contradictoriu,fiinta umana deopotriva cu realitatea.Nu-i judec,doar ai inteleg ca si oameni,insa cu aceiasi intelegere privesc si religia,prin prisma realitatii umane si-a trasaturilor acestia incontestabile.Este un privilegiu si o virtute sa-L intelegem pe Dumnezeu,dar in aceiasi masura este o obligatie sa ne cunoastem pe noi insine si adevarata tarana din care suntem plamaditi.

Cu adevarat, pentru fiecare pacat la care cedam, locuieste pe sufletul nostru cate un drac responsabil cu acel pacat. De ce unii se simt sfarsiti fara sa sufere de o boala anume?
Cu siguranta ati trecut si voi prin experienta lepadarii de un pacat sau altul. Parca te inseninezi launtric dupa furtuna si cer innorat, esti realmente alt om, ai alta tarie si putere si bucurie de viata. Stiu pe cineva care a luptat o vreme cu un astfel de rau. Intr-o noapte a simtit si vazut ceva ca un fum negru , ca un balaur care statea in dreptul inimii si voia sa-l inghita, dar nu mai avea putere. Dupa acea noapte, a iesit efectiv de sub robia acelui rau. Cat pacatuim, nu suntem noi insine cu adevarat, nu suntem ceea ce am fost creati si chemati sa fim.

Draga Iosif,
Nu cred ca ne putem distanta de cei mai intelepti ca noi, cand vorbim de pacat. Asta insa nu inseamna nici pe departe ca este o abordare nesincera. De ce afirmi aste lucru ? Nu pot nici veni cu exemple concrete, caci ar suna a spovedanie. Ca sa inteleg mai bine ce astepti, da-ne te rog un exemplu.
Apreciez mult ca am inceput sa discutam si despre oameni, nu numai despre Biserica Ortodoxa.
Cred ca ar trebui sa detaliem putin si sa discutam putin si despre ura, manie, etc.

Draga ory,
faptul ca ai aproape jumatatea varstei mele, te face in ochii mei foarte tanara. Sper ca asta nu te-a suparat. Cand ai 32 ani mai ai inca toate astptarile de la viata. La varsta mea, balanta se cam inclina si privesti altfel spre Dumnezeu. Cum si eu am avut odata 32 ani, cred ca stiu cum este. Pe atunci credeam si eu ca si tine.
Oamenii de varsta mea nu mai au timp de pierdut si atunci iau multe lucruri mai in serios, ceea ce ii face pe altii sa creada ca nu sunt sinceri, ca vor sa dea sfaturi bune, pentru ca nu mai pot da exemple rele (La Bruyere), etc.
Oare faptul ca unii oameni sunt mai preocupati de cele legate de Dumnezeu, ii face mai mincinosi, perfizi si ipocriti?!? Sper ca nu. Noi ajungem sa ne cunoastem unii pe altii prin ceea ce scriem aici pe forum. Ce interes as avea sa vin si sa mint? Dar nu prea inteleg nici de ce la sinceritatea mea se raspunde din partea unora, printre care te numeri si tu, cu suspiciune?!? In cazul acesta comunicarea nu si-a atins rostul.
Din fericire sunt destul de multi cu care sunt pe lungime de unda si practic cu acestia doresc sa comunic. Acesta este scopul prezentei mele pe forum.
Daca ai dovezi clare ca cineva e ipocrit sau perfid, esti libera sa aduci acele dovezi. Dar daca sunt doar presupuneri de-ale tale, pentru ca nu-ti poti inchipui ca altcineva poate gandi altfel decat tine, atunci te rog sa fii mai prevazatoare in afirmatii.

irina 77:"Cu adevarat, pentru fiecare pacat la care cedam, locuieste pe sufletul nostru cate un drac responsabil cu acel pacat".
Draga irina77, este forte greu de inteles si acceptat acest lucru. Pe mine m-a ajutat icoana Sf.Gheorghe in lupta cu balaurul. La intrebarea cuiva, care e omul dintre cei doi, raspunsul a fost calul.
"Cat pacatuim, nu suntem noi insine cu adevarat". Cata dreptate ai. Revenind din peregrinarea pacatului, ne regasim pe noi insine.

Stiti ce ma gandesc!,vad ca aproape toti crestinii ai citeaza pe marii duhovnici si preoti ai timpurilor,incearca sa le urmeze sfaturile si sa-i faca pe acestea motivul demn de urmat pe o cale binecuvantata.Dar stiti care este paradoxul!!!??? Ca toti acesti preoti si duhovnici sunt CALUGARI si dau sfaturi si indemnuri sigure pentru noi mirenii(bine-nteles si pt.calugari),ei exprima deseori modalitatile decente de trai crestinesc,pentru mireni.Pai,asa mai zic si eu sa dau sfaturi peste sfaturi de reproducere si sexualitate celor casatoriti,cand statutul meu ma obliga oricum la castitate si oricum nu stiu ce-nseamna viata sociala si de familie,fiindu-mi usor sa ma-nfranez din obligatie si detasare de ispita.Sau,atatea si-atatea indemnuri spre desavarsire intr-o lume haotica si a carei deviza sociala este perpetuarea fiintei,dar si dezvoltarea societatii.Mi se pare,oarecum deplasat faptul ca,crestinii trebuie sa-si zapaceasca fiinta cu teorii care venind de la cei intelepti,sa oblige la o viata desavarsita.Nu este oare un lucru ciudat faptul ca toate aceste teorii sunt emanate de persoane care nu stiu nici pe departe ce-n-seamna societatea civila,ei traind in manastire chiar din copilarie.De ce nu s-au evidentiat cu asemenea carti duhovnicesti preoti de miri,sau chiar mireni care cunosc viata sociala,mireni carora sa le urmam sfatul,venind din experienta proprie,si din lupta proprie cu aceiasi lume controversata si potrivnica.Toata lumea crestina evoca scrierile duhovnicilor monahi...cam contrariata atitudinea.Le este usor acestor preoti sa ne spuna sa traim ca ei(practic,in multe priviinte),ei sunt oricum obligati de imprejurari sa o faca,si le este usor,avand un program si un substitut bine pus la punc.Nu le neg intelepciunea acestor duhovnici,dar nici nu pot sa tin cont de anumite lucruri care,efectiv ating o cota aberanta,adusa realitatii nostre cotidiene.Ei au fost batrani,au apucat,oricum,alte vremuri,au mers pe calea monahicismului de copii,au avut acces limitat la cunoasterea sciala,la informatiile generatiilor noi,au fost restrictionati in ceea ce priveste mass media,televiziune_radio,etc....si-atunci,este firesc ca personalitatea lor s-a axat pe cercetarea cailor duhovnicesti si-a vietii de asceza,a vietii simple,lucru care nu poate sa se conformeze in totalitate vietii mirenesti.De aceia credinta devine greoaie,pentru ca se obliga la intersectarea acestor lumi,sub aceiasi deviza...un mirean n-o sa fie niciodata sub ascultarea unor norme cu tenta monahala...nu pe deplin.Ce-ar fi sa se duca cineva in pustie,sa traiasca la limita subzistentei,cu un pesmet si un cuvant folositor,sa mediteze necontenit la Dumnezeu...si sa scrie carti pentru lumea de-afara,de dincolo de el,involuntar acesta va fi inspirat de propriul mod de viata,omitand intr-o oarecare masura adevarata viata sociala,si astfel ar iesi un haos in viata laica daca aceasta ar incerca sa se incadreze in teoriile acelui pustnic...a carui viata se raporteaza la mult prea putin fata de traiul involburat al laicului.Este bine ca se tinde spre intelegerea bibliei si-a cuvantului lui Dumnezeu,prin editarea atator carti religioase,dar uneori se exagereaza,nu in exprimari,ci in asezarea lor pe un teren incompatibil.Toti imi veti sari in cap,sa ma contraziceti si sa-mi defaimati reactia,dar vreau sa-mi spuneti,CATI DINTRE CEI CARE CITEAZA PE ACESTI PARINTI,ISI TRAIESC VIATA ASA CUM RELATARILE LOR O CERE??? Si totusi,sunt si ei oameni...sa nu uitam,pe-ale lor le stiu doar ei si sunt absolviti prin straduinta si canon,infranare si ascultare....iar in lume prin rabdare si iar rabdare.

Ory, eu tot ma invart pe aici in speranta ca cei care fac pe aici pe lupii moralisti vor vorbi cu cuvintele dumnealor despre pacatele dumnealor. Dar, fiecare sta la panda sa-l prinda pe celalalt, sa-i faca morala si sa-i ceara excluderea ca alta data in sedintele pcr. Pacat! Sunt dezamagita! Subiectul propus este cat se poate de bun, educativ numai ca nu ma intereseaza mortii care au vorbit despre pacat, ci cei vii, opinia lor, care pot veni cu solutii. Dar, a gresi (a pacatui) e omeneste!

A fi crestin-ortodox la nivelul sfintilor este un ideal. Cine se poate ridica la acest nivel? Putini, prea putini. Cu toate astea raman un ideal, caci desi ei nu ne cer sa traim dintr-un pesmet pe zi sau chiar la doua zile, acesta a fost totusi o parte din pretul platit de acesti sfinti pentru a primi Sfantul Duh si pentru a ne lasa noua cartile pe care le-au scris ca invatatura.
Viata crestina nu este o obligatie, ci o optiune. Sunt oameni, pe care ii bucura faptul, ca reusesc sa se roage, sa tina post, infranandu-se de la mancare, bautura, relatii intime, rautate, ura, manie si cate si mai cate. De ce? Pentru ca, facand acest lucru, vad la ei schimbari in bine, pe care si le doresc, in concordanta cu drumul ales.
Cine mai are de rezolvat inca probleme in viata si considera ca locul lor este in lume, e liber sa o faca. Avand liberul arbitru, fiecare decide pentru sine.
Dar in aceeasi masura decide si cel care a ales credinta ca criteriu pentru propria dezvoltare, indiferent daca aceasta hotarare pare de neinteles pentru unii.
Dar daca a ales sa fie cu adevarat crestin, stie si ce obligatii are. A se deghiza in lup moralist ar fi ce mai proasta solutie, caci stie ca va fi judecat dupa cele ascunse, care vor fi scoase la lumina de Dumnezeu.
Cei, care opteaza pentru temele religioase, nu sunt pe forum pentru a invata sa se exprime, ci pentru a se imbogati de la cei cu mai multa cunoastere in ale religiei ortodoxe.

Ai foarte mare dreptate, Anca. Dar, ca de obicei discutia a deviat si din nou nu se mai vorbeste despre pacat.
Pt. a te lupta cu pacatul trebuie mai intai sa stii ce este pacat, apoi sa incepi sa te lupti cu el. Trebuie sa stim ce este placut si ce nu este placut lui Dumnezeu! Dar toate acestea le putem afla tot de la Sfintii Parinti care ne calauzesc in viata noastra crestina. Fara ajutorul lor mergem ca orbii spre prapastie, si in drumul nostru mai luam si pe altii pe care ii vom pierde.
Exista atat de multe pacate incat cred si eu ca ar trebui sa le luam separat sa le discutam. Si pentru aceasta, cred ca ar trebui sa incepem cu pacatulmandriei, caci acesta este cel mai urat pacat inaintea lui Dumnezeu. Din mandrie izvorasc toate relele si este pacatul cu care te lupti pana la sfarsitul vietii.Din mandrie ajungem sa ne desconsideram semenii, sa avem pretentii, sa trecem peste oricine pentru a ocupa un loc cat mai in fata si multe altele. In momentul in care ne dam seama ca toate ne sunt date in dar de bunul Dumnezeu si nimic nu este al nostru, incepem sa ne luptam cu mandria care a zacut in noi. Si vorbind aici despre noi si faptele noastre,iata cum cadem in pacatul mandriei. De aceea cred ca ar trebui sa discutam despre pacate doar din ce stim cu siguranta de la altii care s-au luptat cu ele si le-au invins, adica din Sfintii Parinti. Caci lupta noastra cu pacatul, pe acest pamant, nu s-a sfarsit si nu cred ca suntem in masura sa dam sfaturi si indemnuri. Si in momentul in care te-ai mandrit si laudat, iti iei plata pe acest pamant si nu mai ai ce astepta ca rasplata pe lumea cealalta.
Poate sunt si persoane care au ajuns la un nivel inalt de lupta cu pacatele si care pot sa dea sfaturi, dar eu mai mult decat a urma ce scriu Sfintii Parinti nu pot, asa ca va rog sa ma iertati daca va deranjez cu postarile mele.
Doamne ajuta!

Fiecare are experienta personala a pacatului, am spus si o repet. Pentru unii pacatul ii aduce intr-o stare de confuzie generala, dezorientare maxima, pentru altii ii afunda intr-o impietrire a inimii, intr-o accentuare a starii de nesimtire sufleteasca. Pentru mine pacatul inseamna un gol in relatia mea cu Dumnezeu, o intristare a lui Dumnezeu pe care o produc atunci cand nu ma port natural, adica conform legilor Lui, legii iubirii fata de Dumnezeu, fata de aproapele si fata de mine insumi!

Mioara draga,
chiar daca aparent ne-am indepartat de topic, de fapt tot despre pacate am vorbit, caci ce poate fi altceva indepartarea de cele curate si drepte ale lui Dumnezeu, in locul carora incercam sa le punem pe ale noastre?!?
Ideea ta de incepe prin a discuta despre MANDRIE mi se pare foarte buna. Dar iata, ca nu ma pot abtine sa nu postez aici ce am gasit din Sfintii Parinti:

Mandria este mama viciilor, din pricina careia si diavolul s-a facut diavol, nefiind astfel mai înainte (Sf. Isaac Sirul).
Mandria este lipsa cunoasterii lui Dumnezeu (Sf. Maxim Marturisitorul).
Mandria este primul pui al diavolului (Avva Evagrie Ponticul).
Doboara-ti gandul inaltarii mintii inainte de a te dobori el pe tine (Sf. Efrem Sirul).
Mandria este iubirea de sine pana la dispretuirea lui Dumnezeu, smerenia este iubirea lui Dumnezeu pană la dispretuirea de sine (Fericitul Augustin).
Este mai buna infrangerea cu smerenie, decat biruinta cu mandrie (Patericul).
Daca va începe sa te stapaneasca mandria, adu-ti aminte cum din cauza ei pier toate roadele virtutii si ea va fugi de la tine (Avva Isaac Pustnicul).
Mandria nu-i un semn al belsugului in virtute, caci, precum multe fructe inclina crengile pomului la pamant, tot asa prisosul virtutii creeaza un sentiment smerit (Sf. Nil Ascetul).
Nu te ridica la inaltime, ca sa nu cazi in adancime (Sf. Grigorie Teologul).
Mandria este defaimare de Dumnezeu, iar trufia este defaimare de oameni (Sf. Teofilact).
Mandria este intaia nascuta a mortii. Ea a omorat pe ingeri in cer si pe Adam pe pamant (Sf. Grigorie Dialogul).
Slava desarta este alungata de lucrarea în ascuns, iar mandria de vointa de a pune pe seama lui Dumnezeu toate ispravile (Sf. Maxim Marturisitorul).
Cand cazi, suspina, iar cand sporesti, nu te ingamfa (Sf. Nil Sinaitul).
Pe cel smerit multi il iubesc, iar pe cel mandru si infumurat il urasc si oamenii care au acelasi duh de mandrie (Avva Iacov).
Sa gresesti si sa gandesti multe despre tine este mai rau decat pacatul insusi (Sf. Ioan Hrisostom).
Cel ce zideste pe propria sa putere cade, precum cade si se pravaleste la pamant cel ce calca pe panza de paianjen (Sf. Nil Ascetul).
Multi au dezbracat toate hainele de piele. Dar pe cea de pe urmă, cea a slavei desarte, numai cei ce au dispretuit-o pe maica ei, adică dorinta de a-si placea lor (Avva Ilie Ecdicul).
Trufia produce o cugetare confuza, întrucat ea consta in doua nestiinte: a ajutorului lui Dumnezeu si a neputintei proprii (Sf. Isaac Sirul).
Cel ce se mandreste cu darurile naturale, adica cu mintea ascutita, cu usurinta priceperii, cu iuteala judecatii si cu alte capacitati capatate fara munca, acela nu va primi niciodată bunatatile supranaturale. Caci cel ce este necredincios în cele putine va fi necredincios si plin de slava desarta si în cele multe (Sf. Ioan Scararul).
Stralucirea fulgerului arata de mai inainte bubuitura tunetului, iar slava desarta, prin aparitia ei, vesteste mandria (Sf. Nil Sinaitul).
Mare este inaltimea smeritei cugetari; adanca este prapastia inaltei cugetari si de aceea va sfatuiesc sa o iubiti pe prima, sa nu cadeti in cea de-a doua (Avva Isidor).
Trei gropi ne sapa noua demonii: intai dau lupta impotriva noastra pentru a ne opri de a face binele; al doilea, daca nu reusesc, cauta sa ne abata si sa faptuim binele fara Dumnezeu; dacă nici asa nu reusesc, intrebuinteaza a treia groapa: ne lauda pentru binele faptuit, ca sa ne umflam de mandrie (Sf. Ioan Scararul).
Dupa cum cineva nu nimiceste numai un madular al trupului, ci întreg trupul, asa si mandria nu strica numai o parte a sufletului, ci întreg sufletul (Sf. Casian Romanul).

Ca parinti ar trebui sa avem grija a nu sadi mandria in copiii nostri, Dar care parinte nu isi lauda copilul pentru tot ce face sau tot ce poseda?!? Ce jucarie grozava ai! Ce cercei frumosi ai! etc.
Mandria are radacini adanci si vechi, si poate de aceea de multe ori nici nu stim s-o identificam. A capatat valoare de cutuma. Dar oare acest lucru o absolva de a fi pacat?

Draga Mioara,
iata ce am gasit despre mandrie, scris de Arhimandrit Sofronie:
Mândria este principiul răutăţii (…); în mândrie se află esenţa iadului. Mândria nu este altceva decât acel întuneric mai din afară în care petrecând omul se desparte de Dumnezeul iubirii.”

„Lumina necreată care se pogoară asupra noastră prin credinţa în dumnezeirea lui Iisus Hristos ne dă posibilitatea să vedem esenţa metafizică a mândriei.”

„Cel mândru, oricât ar fi de înzestrat cu raţiune, întotdeauna şi pentru totdeauna va petrece în afară de iubirea lui Hristos cea atotcuprinzătoare.”

Ce este pacatul?Pacatul este forma crestineasca,care diferentiaza binele de rau,respectiv de "pacat",daca ne uitam in scrierile marilor filozofi,chiar daca unii dintre acestia au adoptat forma pagana de crezamant,sau chiar atee,ei totusi fac departajarea binelui de rau prin teorii similare celor religioase,dar cu o infatisare mai sociala,laica.Pacatul in sine reprezinta o forma mai complexa cu care sunt tratate aspectele vietii,acesta difera de la un statut la altul,si deci,nu este concret format in activitatile oamenilor.
Din nefericire,in viata multi oameni s-au folosit de aceste legi care detestau pacatul si-au facut foarte mult rau,eliberand din fiinta lor toata violenta si ura,instincte animalice care poate fi exteriorizate din anumiti oameni protejati de asa zisele legi mistice.Perioadele inchizitiei reprezinta cel mai viu adevar al abuzarii de aspectele religioase pentru a arata o forma de cruzime inimaginabila atribuita credintei.Intr-un fel,mandria si pacatul stramosesc,care l-a facut pe ingerul privilegiat sa se poata identifica cu creeatorul sau,sa se considere asemeni lui,persista si astazi,si-a persistat mereu,sub aceiasi forma de nesupunere.Ca atare preotii si mai marii bisericii au facut intotdeauna legi,uneori ajunse mai presus decat Dumnezeul in numele caruia au considerat ca le elibereaza.Dumnezeu a venit pe pamant cu duhul blandetii si-al smereniei,conducatorii bisericii au adoptat calea violentei,in mod paradoxal in numele religiei,Dumnezeu a sezut printre cei simpli,s-a apropiat de desfranati si leprosi,in timp ce credinciosii se simt "onorati"sa defaime neputinta omeneasca si sa se situeze mai presus decat nimicnicia oamenilor nenorociti.Ca atare,fariseii si mai marii bisericii l-au prigonit si l-au rastignit pe Iisus,dominati de aceiasi mandrie natala,si-aceiasi nesupunere fata de divinitate,fiindca,chiar daca se considerau slujitorii bisericii,s-au pus mai presus de aceasta.
Este o mare controversa pamanteana,faptul ca religia ramane cea mai dura forma de asuprire a omenirii,nu prin veridicitatea legilor ei,ci prin transformarea lor de catre credinciosi,de catre oameni care prin viziunea lor mistica,si insusirea marinimiei de desavarsire acestea reusesc sa faca mult rau fiintelor care cauta refugiul intr-o lume ce se promite neintinata de faradelegea universala.Faradelegea universala o reprezinta RAUTATEA,dupa care,din pacate se gideaza multe grupuri spirituale,considerand-o o necesitate.
Nu inteleg,in timp religia a devenit o alegere printr-un consimtamant propriu,dar stiti ce factori au dus la aceasta libertate?,tocmai dezvoltarea sociala,aceiasi dezvoltare detestata si considerata malefica de catre biserica.Aceiasi dezvoltare care a facut lumea un univers usor de explorat printr-un mecanism comod ajuns la-ndemana oricui,dezvoltarea tehnologica.Nu-nteleg,daca multe principii moderne se dovedesc a se desfasura in detrimentul religiei,atunci de ce aceasta mare familie,care este familia credinciosilor,se bucura de beneficiile moderne,de ce profita de privilegiile ei?Stiinta a dezvoltat cu sudoare si sacrificiu lumea aceasta mai "potrivnica"spiritualitatii,in vechime oamenii de stiinta erau arsi pe rug din considerente religioase,de ce aceiasi religie se bucura de stiinta ce-a fost lasata mostenire omenirii.Pentru ca atunci religia creea o atmosfera inapoiata de intelegere a ei,si totusi pana astazi,legile divine au ramas aceleasi,adoptarea lor s-a schimbat.De ce?,pentru ca s-a dezvoltat inteligenta si odata cu aceasta principiul tolerantei si-a intelegerii vietii sub o forma decenta.demna de omenie.Datorita aceleiasi inteligente care a dezvoltat aceasta lume,s-a nascut si pacea care domina cele mai multe teritorii pamantene,aceiasi inteligenta pe care religia o detesta,ca fiind neconforma principiilor ei.In consecinta,pacatul va ramane intotdeauna o teorie relativa!

Adevarat ce ai post-at tu Ory. Banuiesc ca e un citat.
Problema vine de la INTERESE. (ale unei comunitati, ale unui partid, ale unei tari, ..., ale unei organizatii mondiale). Intr-adevar, pacatul e relativ acum. In vechea scriptura el este definit clar. Dar cand intervine acest INTERES, nu se mai tine cont de nimic.
Poate la nivel de individ, dar cand e in joc soarta mai multor oameni (o comunitate), Interesul isi face legea.
Eu nu cred ca Irakul ar fi fost vroedata ocupat de Am..rica daca petrolul ar fi fost suficient pe pamant. Dar cand acest "petrol" poate face deosebirea intre o viata imbelsugat a, intre o economie prospera si .. "dezastru", atunci unii accepta calea compromisului si omoara cu buna stiinta sute de mii de oameni nevinovati.Si exemplele sunt nenumarate.
Lumea e din ce in ce mai mica, si "pacatul" este definit in fiecare comunitate in mod diferit. Scriptura isi dovedeste ineficienta, in zilele noastre, pe zi ce trece, odata cu imputinarea resurselor naturale, si in functie de gandirea respectiva a comunitatii. Si lucrurile evolueaza, din ce in ce mai mult, in sensul acesta.

Nu este un citat,este pur si simplu modul meu de-a vedea aceste lucruri care ne-nconjoara si carora le dam alte si alte conotatii.De multe ori religia a reprezentat o sursa de abuz din partea claselor exploatatoare,dar si ea a abuzat la randul ei atunci cand puterea i-a fost conferita pe deplin.In consecinta,daca religiei i s-ar oferi statutul de coducator cu puteri depline asupra omenirii ar iesi un haos,pentru ca multe caracteristici ale ei,bine-nteles date de oameni,sunt atat de confuze si contradictorii,ca sa nu mai spunem de partea exteriorizarii raului care exista in noi,mai ales atunci cand te consideri mai presus de orice,respectiv fanatic,fiindca se poate confunda usor credinta cu mandria.

Sfantul evanghelist Ioan spune in primasa epistola,ca pacatul este"calcarea legii lui Dumnezeu cu deplina vointa si stiinta"Calcarea legii divine se poate face in trei feluri:cu gandul,cu cuvantul sau cu fapta.Orice om care pacatuieste il jigneste pe Dumnezeu,nesocotind legea Sa si totodata ce-a facut El pentru noi.Ca atare,pacatul are ca urmare ruperea legaturii cu El(Mt.25,41)si principala consecinta a pacatului este pierderea mantuirii-pe plan sufletesc-,iar-pe plan fizic-boala,suferinta si moartea fizica."Caci Fiul Omului va sa vina intru slava Tatalui Sau,cu ingerii Sai;si atunci va rasplati fiecaruia dupa faptele sale"(Mt.16,27).

Sfantul Ioan Gura de Aur ne mai da niste sfaturi intelepte:

Trebuie multa bagare de seama sa putem lamuri ceea ce este una sa ceea ce este alta, aceasta pentru ca alaturi de virtuti se afla viciile, alaturi de usurinta exprimarii obraznicia, alaturi de blandeţe lasitatea.

Sa ia aminte bine oricine crede ca este stapan al unei virtuti, pe cand el nu are decat viciul.

Asadar, ce este blandetea şi ce este lasitatea? Sa nu ajuti pe cei jigniti, sa ramaa mut cand sunt asupriti, aceasta-i lasitate; sa suferim jignirile pe care ni le fac altii, iata ce este blandetea.

Ce este curajul opiniei? Acelasi lucru: a lupta pentru altul. Dar obraznicia? Cand vrei sa te razbuni tu însuti. Blandetea si curajul opiniei merg impreuna, si tot impreuna, pe alta parte, obraznicia si lasitatea. Cine se mahneste de propriile sale suferinte, greu îi va fi sa se mahneasca de ale altora, cine nu se razbuna pe sine, bine va razbuna pe alţii…

Marinimia este o virtute, dar e vecina cu risipa.

Economia, asemenea e o virtute, alaturi de ea se afla zgarcenia. Sa apropiem iarasi virtutile. Risipitorul nu-i marinimos. Cum oare!… Cel inlantuit de mii de patimi va putea avea duh inalt? Nu dispretuieste bogatiile, ci-i staanit de alte patimi. Nu-i mai liber deca omul pe care talharii il silesc sa-i asculte. Nu din dispreţ pentru bogatii le risipeste, ci numai din pricina ca nu stie sa le chiverniseasca cum se cuvine.

De ar fi cu putinta sa le si pastreze si sa le si foloseasca, iata ce ar face. Este marinimos acela care-si cheltuieste averea asa cum se cade, caci duh cu adevărat inalt are acela care nu-i rob patimii si caruia putin ii pasă de bogstii. Economia, di ea este un bine.

Cel ce merits bun nume, este acela care cheltuiedte cu întelepciune, nu la întamplare si fara discernamant. Cu totul altceva este omul zgarcit.

Economul nu cheltuieşte decat cand trebuie, cel zgarcit nu se atinge de avutul sau, nici chiar cand nevoia cere. Economia, putem zice, este sora cu marinimia. Sa punem asadar, deoparte marinimia si economia, de alta risipa si zgarcenia. Unele se tes din micimea de suflet, altele, din maret
a lui.

Pacatul, dupa Sfantul evanghelist Ioan (I In 4,6), este dezordine, incalcarea limitei normative, constitutiva fiintei umane, confuzie profunda a straturilor ontologice ale firii umane. Pervertirea cheama lucrarea terapeutica, reconstituirea structurii normative. "Curatirea morala, purificarea de patimi se desavarseste in curatia ontologica", vindecare a firii. Este vorba de restabilirea formei primordiale, de restaurarea chipului arhetipal.

Cu multi ani in urma am citit acestea undeva;"pacat este ceea ce intuneca sufletul,ceea ce se opune ratiunii".

pacatul pentru mine personal, reprezinta suferinta, durere si lacrimi, pacatul savarsit cu voie sau fara de voie aduce inimii mele tulburare, constiintei mustare, am eu o vorba, striga duhul meu impotriva mea!!! pacatul mai ales pacatul grav imi imbolnaveste trupul si imi impietreste inima, pacatul inseamana pierderea pacii launtrice, stricarea echilibrului sufletesc, pacatul MA DESPARTE DE HRISTOS, dar totodata pacatul este dovada vie ca suntem umani, slabi neputinciosi, deci savarsind pacatul vine intristarea, dupa intristare vin lacrimile si pocainta, de aceea de multe ori un pacat greu savarsit si CONSTIENTIZAT!!! SPOVEDIT!!! iti schimba pt totdeauna viata, devii mai smerit mai iertator, mai bun , mai bland stiind ca tu ai facut acest greu si mare pacat si totusi ai fost iertat..de aceea indraznesc sa spun ca de multe ori un pacat greu constientizat, adica trecut prin filtru spovedaniei, ajuta la cresterea ta duhovnicesca, ajuta la constientizarea slabiciunilor tale, cam asta inseamna pentru mine personal pacatul.

Desfranarea este lasarea cu totul in voia poftelor trupului, care se atata in noi prin simturile noastre. Ea izvoraste din inima (Marcu 7, 21) si se savarseste in insusi trupul nostru, ducand la ratacirea randuielilor firii asezate de Dumnezeu. De aceea, Sfantul Apostol Pavel spune: "Fugiti de desfranare! Orice pacat pe care il va savarsi omul este afara de trup. Cine se deda insa desfranarii pacatuieste in insusi trupul sau" (I Cor. 6, 18).

Pricina pentru care crestinul trebuie sa se pazeasca de desfranare, o arata tot Sfantul Apostol Pavel, prin cuvintele: "Sau nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant, Care este in voi, pe Care-L aveti de la Dumnezeu si ca voi nu sunteti aivostri? Caci ati fost cumparati cu pret! Slaviti, dar, pe Dumnezeu in trupul vostru si in duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu" (I Cor. 6, 19-20). Din desfranare izvorasc: cugetele necurate, distrugerea vietii familiale si nepasarea fata de nevoile celorlalti semeni. De aceea desfranatii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu (I Cor. 6, 9). Datoria crestinului este ca prin post si rugaciune sa lupte impotriva acestui pacat, sa alunge gandurile necurate din cugetul sau si sa fuga de tovarasia celor desfranati.

jeny, foarte frumos spus! Se simte atunci cand omul povesteste din trairile personale!

Sa nu confundam raul care e in noi cu raul care e in afara noastra.
Dannsan, esti de acord, ca un om care se preocupa de sine i sensul curatirii de pacate, care constientizeaza pacatele, este mai "echipat" pentru a fi un bun cetatean, un bun preiten, un bun coleg, un bun sef?
Orice pacat pe care l-am invins prin nerepetare, ne face mai buni: in primul rand ca am iesit victoriosi din lupta cu raul, apoi e o lectie de viata invatata si totodata putem intelege pe altul, care se confrunta cu acelasi pacat si putem da un sprijin in lupta altuia cu pacatul. Deci, in orice caz e bine sa ne ocupam de pacate.
Daca ne concentram doar asupra raului manifestat in societate, uite unde ajungem: acuzam, dar fara a putea indrepta ceva. In final se poate ajunge chiar la deznadejde, care e opera cui?....... Ai ghici: a diavolului. Ca crestini suntem supusi greselii, dar totusi sa nu-i facem jocul diavolului, foarte fin dealtfel, motiv pentru care si are "audienta" la cei neavizati. Intelegi, deci, ca e foarte bine sa nu fim indiferenti fata de ce se intampla in jurul nostru, dar totodata sa ne echipam cu credinta ortodozxa, pentru a ne intari si a face situatiilor de orice fel.
Ia oricare carte cu continut religios si vei vedea ce multe ai de invatat si cum cele citite te vor ajuta sa surmontezi greutatile ivite. Astfel nu te limitezi la a constata, ci contribui la indreptarea lucrurilor, incepand chiar cu tine. Cat timp nu incepi a faCE schimbari in bine, in sensul de mai sus, la tine, nu poti astepta schimbari in afara ta.
Dar ca inginer electronist si ortodox_convins, ar trebui sa fii mai optimist. Se cauta peste tot. Ce sa faca cei cu meserii mai putin practice si care nu se cauta...sau pensionarii...
Daca ne concentram numai asupra aspectelor rele, avem parte numai de ele.
In ceea ce priveste "Bine ai venit in ...iad", tocmai de aceea noi cautam raiul in imparatia cerului. Mai bine o existenta limitata in iad si una vesnica in rai, decat invers.

Dannsan: In ceea ce priveste faradelegile actuale, dupa ce le constati, incearca sa le gasesti rolul. Incearca sa patrunzi cu ce gand a pemis Dumnezeu sa fie asa. Ne putem vaicari la infinit, daca nu tragem invataturile necesare din viata. Nimic nu este intamplator. Despre saracie poti citi pe net la Sf. Ioan Gura de Aur. Noi intelegem gresit saracia. Omul sarac e mai incercat si are un rol dublu: unu, este premiant la scoala smereniei, si doi, devine un exemplu si pentru ceilalti. Noi cand il luam pe cel bogat drept exemplu, gresim, caci cel bogat, faurindu-si raiul aici, se priveaza de el in cer. Exista si exceptii de la regula (practic ar trebui sa fie regula, fiind calea corecta), cei care folosesc bogatia pentru a-i ajuta pe cei lipsisti de mijloace. Facand asa, ei se urca pe scara virtutilor spre cer. Chiar in Pateric am citit povestea unui avva, care e trimis la un individ, ca sa invete de la el ce e placut lui Dumnezeu. Acesta ii spune avvei ca el nu a facut nimic deosebit( in sinea lui stiindu-se pacatos, fiind hot). La insistentele avvei, acesta povesteste, ca a furat niste bani, si cand a intalnit o femeie nevoiasa, i-a dat banii, pentru a-l salva pe sotul acesteia de inchisoare. Nu stiu daca am redat bine poveste, dar ideea e corecta.
Nebanuite sunt caile Domnului. Le putem cunoaste, daca primim si noi Duh Sfant.
Iar in privinta nefericirii tale, pe care o inteleg, este neproductiva, nu ajuta la nimic. Prin pastrarea linistii sufletesi nealteate, poti face mult mai mult bine.
Un suflet netulburat, care se roaga pentru ceilalti oameni, este ascultat de Dumnezeu. Si ca sa te convingi, cand vezi un copil pe strada plangand, binecuvanteaza-l( in gand) in numele Domnului Iisus Hristos si vei vedea ca se linisteste.
Sa nu spui ca mai mult nu ai ce face, ca de fapt ai foarte multe de facut. Doar sa vrei.

"omul sarac e premiat la scoala smereniei " , nu stiu unde ai citit , anca , dar e vorba de o saracie acceptata .
Si cu greu accepta cineva saracia , trebuie sa .............
Daca sint sarac si nemultumit si injur , n-ajuta la nimic , eu asa am invatat .

Draga Maria, cand ma gandesc la saracie, ma gandesc totodata la saracul Lazar, care ajunge in rai.

[i]Multi imi vor zice in ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu in numele Tau am proorocit si nu in numele Tau am scos demoni si nu in numele Tau minuni am facut? Si atunci voi marturisi lor: Niciodata nu v-am cunoscut pe voi. Departati-va de la Mine cei ce lucrati faradelegea. (Mt 7, 22=23)

Pentru mine acest cuvant al Mantuitorului e important si ne aduce aminte ca Judecata e in Mana Lui!