Mania orbeste ochii sufletului
 

Mânia este supărarea cu uşurinţă pentru orice lucru şi pornirea de a ne răzbuna asupra celor care ne-au pricinuit vreun neajuns.

Mânia este şi o lipsă a dragostei, căci: „Dragostea nu se aprinde de mânie“. Sf. Casian Romanul, vorbind despre mânie, zice că: „Mocnind ea tăinuit în inima noastră şi orbind cu tulburări întunecate ochii inimii, nu putem dobândi puterea de a deosebi cele ce ne sunt de folos, nici pătrunderea conştiinţei duhovniceşti. De asemenea, nu putem păzi desăvârşirea sfatului bun şi nu ne putem face părtaşi vieţii adevărate, iar mintea noastră nu va ajunge în stare să privească lumina dumnezeiască“.

Cel care reuseste sa nu mai fie manios niciodata , este doar acela care a facut pace cu sine insusi si cu Dumnezeu.....Cam greu, nu este asa?

Ai dreptate, uşor de zis, greu de făcut.

camy
 

Mai tii minte Camy draga mea , cand ziceam ca cu totii excelam in teorie, dar....practica ne mananca ? Sa ne ajute si sa ne ierte Dumnezeu pe toti !

Sf. Apostol Iacov îndeamnă pe credincios să fie: „Zăbavnic la mânie, căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu“.Mântuitorul ne spune că tot cel ce se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă. Astfel, din orice pricină ar porni mânia, ea trebuie potolită, căci orbeşte ochii sufletului şi duce la fapte rele, precum l-a dus pe Cain la uciderea fratelui său Abel. Comportamentul omului mânios devine dezordonat, lipsit de sens, are o purtare ciudată, pe care în mod normal ar dezaproba-o. Cei mânioşi sunt capabili de „porniri violente şi nestăpânite“ şi de „apucături rele“ şi nimeni n-ar putea „descrie chipul în care mânioşii dau drumul mâniei (...) ţipă, se sălbăticesc, se năpustesc cu tot atâta furie ca şi animalele (...); tot ce vede ajunge o armă în mâna furiei, arată Sf. Vasile cel Mare. Păstrând în suflet mânia, amintirea răului, ura, dorinţa de răzbunare, omul ajunge să se distrugă. De aceea, creştinul are responsabilitatea să se ferească de păcatul mâniei şi să lupte împotriva ei cu virtutea blândeţii, smereniei şi dragostei către aproapele. Pildă să fie Mântuitorul, Care în loc să se mânie pe cei ce-L huleau şi-L scuipau, Se ruga pentru ei, zicând: „Părinte, iartă-le lor, căci nu ştiu ce fac“.

Vicentiu , sunt interesante postarile tale, dar doresc sa te intreb, tu nu te manii niciodata?

Da, din păcate, poate şi din fericire, că era o pildă în care un călugăr era trist pentru că nu-l iubeşte Dumnezeu, căci nu-l ispiteşte.

@calator_prin_ploaie
 

De asemeni ,mai spunea cineva aici pe forum ca userii nu se folosesc deloc de exemple personale,nu interectioneaza ca o comunitate(decat atunci cand se cearta),ci cel mai adesea apeleaza la citate reci,postand numai teorie,fara sustinerea unei pareri personale...

As veni cu o completare. Sfintii Parinti dau dovada de echilibru, nu ne spun ca mania e rea intotdeauna. Sfantul Ioan Gura de Aur vedea mania ca pe o arma pe care ne-a dat-o Dumnezeu. De exemplu, e bine sa ne maniem si sa intervenim in cazul in care cuiva i se face o nedeptate. Nu trebuie sa ne ascundem lasitatea in spatele "biruirii maniei".

Vorbind despre cresterea copiilor, Sfantul Ioan preciza ca nu trebuie sa dezradacinam mania din sufletul lor. Sa-i învatam pe copii înca din pruncie ca e bine sa rabde o nedreptate când li se face lor, dar sa n-o rabde când se face altcuiva. Sa-i învatam, atunci când vad pe cineva nedreptatit, sa alerge cu toata vitejia în ajutor si sa-l apere în modul cel mai potrivit.

Mânia este folositoare. Singura împrejurare în care nu avem nevoie de ea este aceea în care ne aparam pe noi însine. Apostolul Pavel niciodata nu s-a mâniat când a fost vorba sa se apere pe sine, ci numai când a trebuit sa apere niste nevinovati. Moise, la fel, s-a mâniat când l-a vazut pe fratele sau lovit de egiptean, si sa ne amintim cu câta vitejie l-a aparat, el care era cel mai blând dintre oameni.

Yasminei
 

Draga mea, daca eu de ex am postat din proprile-mi experiente , m-au pus la zid....Desigur cel dictat de prea stramtul plinului de sine al unora...Nu voi mai repeta gresala! Ma rezum doar la comentarii, unde imi exprin opinia proprie.....Doamne ajuta!
ps. Stiu ca Vicentiu era cel ce trebuia sa raspunda...Nu o va face, am convingerea aceasta!

???
 

Si mai departe:
Am citit postarile lui Vicentiu (ca pana acum are doar 6) si nu inteleg ce a declansat acest atac la persoana + presupuneri (stiu eu ca nu va raspunde) etc..
Il cunosti cumva personal si te-a maniat cu ceva?


(PS. si eu te-am pus la zid pt postarile new-age si daca la inceput te suspectam de new-ageism, azi, dupa ce am citit mai multe din postarile tale, imi vine f greu sa te cred ortodoxa.. dar nu mai dau argumente, ca as face referire la prea multe postari)

PS 2.. de ex.. pe acest thread ai spus Ce este aceasta: a face pace cu SINE? In ce fel? Tu nu stii de razboiul crestinului care se face cu lumea, cu diavolul, cu sine insusi? E vorba de razboiul duhovnicesc.. uite ce spune par. Arsenie Boca: iubirea de sine este primul pui al diavolului! Etc..

Am citit postarile lui Vicentiu (ca pana acum are doar 6) si nu inteleg ce a declansat acest atac la persoana + presupuneri (stiu eu ca nu va raspunde) etc..
Il cunosti cumva personal si te-a maniat cu ceva?


(PS. si eu te-am pus la zid pt postarile new-age si daca la inceput te suspectam de new-ageism, azi, dupa ce am citit mai multe din postarile tale, imi vine f greu sa te cred ortodoxa.. dar nu mai dau argumente, ca as face referire la prea multe postari)

1. NU l-am atacat....dar era vb ca cel ce propune un topic sa dea si exemple proprii...Si da, nu a raspuns...Daca tu interpretezi gestul meu ca unul belicos este numai optiunea ta, dintr-o pornire ce am observat ca te caracterizeaza....dar te iert !
2.Nu m-ai pus la zid cu new age....dar daca tu consideri schimbul de opinii razboi, ma rog...ia-o cum vrei ca sa fii impacata....
3. EFECTIV nu ma intereseaza opinia ta , legata de orientarea mea religioasa....E un forum, nu vb urat, imi exprim opinii (si voi continua sa o fac), pe un ton cat mai neutru...
4. E ultima data cand iti raspund, deoarece ar fi o pierdere de timp, se vad cu ochiul liber....
a serie de lucruri ! Numai bine ! Punct !

Defapt credinciosului cu funcție furgăsită îi place să se se vadă că-i place puterea și atunci plin de pootoare vrea să facă, să făptuiască ceva ca să vadă și să creadă căci omul nu crede decât ce vede, și astfel își găsește tot felul de motive ca să se aprindă și să săvârșească răul... nu pentru ceva anume, ci doar pentru faptul de a se vedea că deține puterea. Deci nu e altceva decât dorința de a deține averea puterii, fiindcă se compătimește că e victimă vrednică, un fel de Isaac. Și așa se aprinde și se răzbună, găsindu-și motive temeinice, oricare ar fi nu contează, și visându-se frumos și puternic se programează și măgulit fiind și lingușit în mila sa pentru șarpele hororopsit și vopsit, se învoiește și cedează și zice fie, o să mă răzbun, și râzând de Dumnezeu el chiar se răzbună conform planului pus la cale, cu multă poftă și plăcere competentă venită din sclifoselile delicatesurilor deosebirilor între spurcăciunile pe care le alege cu multă râvnă deșartă. Deci e vorba de semeție și întietățuri căci se vrea puternic omul, puternic și Dumnezeu. Dar fiind ul laș și un fricos, el se aprinde și se răzbună pe cei mici și nevinovați și slabi căci cu cei puternici nu îndrăznește nici să vorbească ci le supune acelor și sufletul, deși sufletul este voie să-l închini numai Domnului. Deci e vorba de frică și minciună, și omul se aprinde și se răzbună, căci omul este laș și autolingușitor și milos nu de Dumnezeu ci ia apărare păcatului și criminalului... că zice că aia sunt simpatici.

Și mai e o chestei pentru care leapădă tot Dumnezeul și așa se răzbună ca hipnotizat...

E vorba că omul se aprinde și arde plin de susPans, și apoi autolingușit și măgulit le meșterește de iese VIisusPans.

Mânia e una și Furia e alta deși par similare căci au sorginte comună, lăcomia vremelnică a averii deținută de sine, terorismul de „bună” credință și cu „bună” știință, căci omul se vede bun aplicând planul ăla ascuns, planul lui Cain Iscariotizat pentru perversiuniuni oculare.

si eu sunt manioasa si furioasa in primul rand pe mine. Mai bine nu ma nasteam, ar fi fost mult mai bine. Oricat as vrea si m-as ruga Dumnezeu nu ma aude....... si-a intors fata de la mine. In schimb sunt bine merci cei care sunt rai, vicleni, fara scrupule. Pe astia ii ajuta michiduta degraba fara sa insiste prea mult.

Draga mea , fiecare avem...."maniile" noastre....Dar crede-ma ca ii compatimesc pe cei ajutati de "michidutza"...Te iubeste Dumnezeu...dar te mai incearca !

"Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată." (I Corinteni 13)

Mania este o lipsa a dragostei.

Mania pe sot/sotie este o lipsa de dragoste. Este un moment in care nu mai vrem "sa ducem neputintele unii altora" (Galateni 6, 2).
Mania pe copil este o lipsa de dragoste. Este un moment in care nu cautam sa indreptam cu blandete si cu caldura.
Mania pe un semen este o lipsa de dragoste. Este un moment in care nu mai vrem "sa ne facem tuturor toate" (I Corinteni 9, 22)

Este extrem de important sa ne straduim din rasputeri sa scapam de aceasta patima... atata tine de noi.
Biruinta e de la Domnul. De noi tine numai neincetata ridicare, oridecate ori am cazut in manie.

Da asa e.... te tot incearca Dumnezeu pana cand cazi la propriu si la figurat de ajungi prin spitale de Psihiatrie de disperare. Se spune ca Dumnezeu nu-ti da mai mult decat poti duce.
Probabil asa o fi, dar, eu de cateva luni traiesc o drama....atat de mare ca daca as fi putut sa aleg intre moarte si ce mi se intampla acum as fi ales moartea fara doar si poate.
Sa-mi iau zilele mi-e teama de Iad.....inca nu mi-am pierdut de tot credinta, dar, ma simt ca si cum as fi sfasiata....o durere cumplita si continua care imi macina sufletul.
Sa nu crezi ca am o deceptie sentimentala...era bine sa fie doar atat.

"Mânia este folositoare. Singura împrejurare în care nu avem nevoie de ea este aceea în care ne aparam pe noi însine. Apostolul Pavel niciodata nu s-a mâniat când a fost vorba sa se apere pe sine, ci numai când a trebuit sa apere niste nevinovati. Moise, la fel, s-a mâniat când l-a vazut pe fratele sau lovit de egiptean, si sa ne amintim cu câta vitejie l-a aparat, el care era cel mai blând dintre oameni. Când a fost atacat el însusi nu s-a aparat, ci a fugit. "
http://www.ioanguradeaur.ro/203/mania/

Da,e minunat cand reusim sa ne infranam mania...
 

Si e aproape un exercitiu... foarte greu pana reusesti s-o faci prima data.Seamana cu numaratul pana la 10...inainte de a raspunde unei provocari.Dar e mai mult pentru ca daca raspunzi cu blandete la ceva ce in mod normal ti-ar declansa furia/mania de fapt castigi de 2 ori: o data pentru ca ti-ai infrant pornirea cea rea si o data pentru ca la blandete se va raspunde cu blandete si in loc de un dusman vei castiga un prieten.Poate pana la urma tine de intelepciune...

pt maria40
 

Te cred si iti inteleg zbaterea....Am trecut si eu prin asemenea clipe....Plangeam si ma rugam ca daca nu merit indurare, sa ma ia la El....Apoi pt nu imi puteam pune capat zilelor ma acuzam de lasitate....Dar....(si total in alt sens decat crezusem), mi s-a intins din nou mana divina...Sigur, mai am momentele mele de deznadejde, mai rare insa de atunci , cand trec printr-o astfel de imprejurare , ma rog , ma rog si mai mult si implor....Iar...raspunsul vine mereu...Nu stiu ce necaz te framanta, daca vrei mi-l poti strecura in privat, daca nu , nu-i nimic, ne vom ruga pentru tine mai multi de pe forum si stiu sigur ca intr-un fel te vei alina...Dumnezeu sa iti deschida ochii si sa gasesti raspunsul corect! Sunt alaturi de tine ! Doamne ajuta!

Şi eu am trecut prin ceva asemănător, iar problema era de fapt, depărtarea de Dumnezeu. Dacă eşti aproape de El, necazurile nu par extrem de mari, ajungi la psihiatrie tocmai pentru că-l ţii departe pe Dumnezeu.

pentru Maria40 si...ceilalti
 

Toti am avut incercarile noastre.Ceea ce-i putin pentru unii poate fi mult pentru altii sau invers.E ciudat sa spui din afara "nu-ti pierde increderea" sau "trebuie sa te ridici si sa mergi mai departe" pentru ca lupta e a fiecaruia si o duce cam singur.Nu stim ce se intampla cu cei care renunta,dar cei care n-au renuntat nu cred c-au regretat vreodata pentru ca mai devreme sau mai tarziu au fost ajutati...Nebanuite sunt caile Domnului.

Kandia, frumos ca de obicei scrii...Eu zic ca doar daca omul crede si se roaga LUI, poate "auzi" indemnul care mereu vine , intr-o forma sau alta : "ridica-te si mergi!"....

Multumesc pentru ce-ai scris! Ai dreptate! Ieri am simtit ca nu mai pot merge mai departe, dar, Maica Domnului m-a intarit. Poate o sa spuneti ca sunt nebuna,dar, Ea m-a ajutat intotdeauna cand mi-a fost cel mai greu. Simt ca voi trece pana la urma , cu ajutorul lui Dumnezeu,peste ce mi se intampla. Doamne ajuta-ne la toti!

Multumesc tuturor pentru ce mi-ati scris! Citesc acest forum de multa vreme chiar daca pana de curand nu am fost membru.
Sa ne ajute bunul Dumnezeu pe toti sa ne intareasca ca sa ne putem duce crucea pe care o avem fiecare din noi.

Pentru aia se mânie, pentru aia-şi apare furia, pentru că i-o cere funcția furată, adică pentru ca să-și etaleze omul sieși puteria și să-și fie el-ia stăpân peste omul cel fără stăpân, adică să-și apere ca advocații neruşinaţii, frica ochiulhulului cu care privește în curțile altora timid dar curios nevoie mare... și ca să se umple apoi omul de lăudăroșelenia că iată are și el și poate atunci, chiar și râde de Dumnezeu cu tot cinismul iubirii și semeției de sine și nu numai a sudui și înjura și a blăstăma la beție sau urgie din motive de sărăcie, că acum iată că i-a rodit țarina și având competența grijilor e musai ca de acum încolo să dea el soluții, deci e un fel de „smerit” responsabil, un „pocăit” ce „lucrează” pentru sufletul său și al aproapelui, căci are soluții ce ies din ceva din moment ce i-a rodit țarina... ca să aducă bunăstare căci a fost stimabilul revelat... deci e cu siguranţă bun tovărășelul... și nu nebun așa cum scrie la pildă... la pilda aia grea când s-au scurs turmele de mistereți de pe munte în mare, și firește, aia a fiului risipitor care avea poftă de păpat roșcoave de cai morți, şi nu se știe care era mai risipitor dintre ei, desigur că vițelul din moment ce el a fost tăiat, ca vinovat!.. căci altfel cum? Și cică i-ar fi trebuit și la celălaltul, ăla de-acas un vinovat pe măsură ca să-l taie cu băieții la o aventură... Deci n-a mai intrat la ospăţ că nu putea ca să înghită darmite să priceapă, de ce! De ce ăla da și el nu în toți acești ani de suferință şi teroare în care a fost doar el atât de ascultător și bun... de ce?

Deci nemulțumirea ce vine din părerea de rău, aia îl aprinde pe om cu nume mare: Is(aa)carioteanul, că cică a făcut și el cândva un bine cu multă școală și socoteală... și ca orice bine, trebuie răzbunat, ca să echilibrezi balanța, ca să nu se zică de către gLume că nu ai fii un om foarte echilibrat croit după dictonul: „la fiecare faptă bună e musai o acuzare-n strună și o răzbunare pe măsură la eclipsă de lună” căci altfel ni se strică superstițeul, fatalitatea, ne fuge nhororocool... și ni se întâmplă numai nenorociri apoi, deci ne vine panica... și nu e de la păcatele noastre sau de la mândrie și semeție, ci din pricini oculte și necunoscute... de exemplu: de la coz-on-aci, cum ar veni adică, fiindcă în fiecare cozonac e o neghină sădită de o coadă de drac... încă din timpul frământării aluatului de către anumiți farisei și saduchei, și nu numai de la dospirea gonflabilizatoare și mobilizatoare plină de pootoareoare ci de la omul sărac ce se visează cu burta plină... de răşcoave de cai morţi... fireşte.

Pe scurt e nemulțumirea că ispisikaa e prea neagră și scroafa e moartă în coteț și s-a împuțit de tot fiindcă iarăși râgâie cățelașul pentrucontrapentru că a păpat tot cashul (nu e vorba numai de brânză de burduf sau șvaițer olandez).

N-ați înțeles, păi e vorba de ciucalată: adică ia să vedem cine ar vrea să fie ciuca bătăilor? Se înscrie cineva la Cuvânt?

Avva Dorotei ne indeamna: "In vremea tulburarii fratelui ce ti se impotriveste, pazeste limba ta ca sa nu graiasca nicidecum ceva intru manie; si nu lasa inima ta sa se inalte impotriva lui, ci adu-ti aminte ca fratele si madularul in Hristos si chipul lui Dumnezeu e ispitit de vrasmasul nostru comun, si ai mila de el ca nu cumva robindu-l diavolul prin lovitura iutimii, sa-l omoare cu tinerea de minte a raului si din negrija noastra sa se piarda sufletul lui pentru care a murit Hristos.

Gandeste-te ca si tu esti supus la aceleasi judecati ale maniei si, cunoscand neputinta ta, ai mila de fratele tau si multumeste ca ti s-a dat prilej sa ierti, ca sa-ti fie iertate si tie de Dumnezeu cele mai mari si mai multe.

Socotesti oare ca se vatama fratele tau prin indelunga ta rabdare? Dar Apostolul porunceste sa biruim raul cu binele; nu raul cu raul. Caci si parintii spun: Cand, certand pe altul, esti starnit de manie, ai implinit patima ta".

"Mania - spune Diadoh al Foticeii - obisnuieste mai mult decat celelalte patimi sa tulbure si sa zapaceasca sufletul. Dar uneori il si foloseste cat se poate de mult. Caci cand ne folosim de ea fara tulburare impotriva celor necuviosi, sau intr-un fel sau altul neinfranati, ca, sau sa se mantuiasca, sau sa se rusineze, prilejuim sufletului un spor de blandete: fiindca lucram potrivit cu scopul dreptatii si al bunatatii lui Dumnezeu.

Pe langa aceasta, adeseori, maniindu-ne tare impotriva pacatului, dam sufletului vigoare, scapandu-l de moleseala. De asemenea nu incape nicio indoiala ca maniindu-ne impotriva duhului stricaciunii, cand suntem in mare intristare si descurajare, ne aflam cu cugetul mai presus de lauda cea spre moarte.

Ca sa ne invete aceasta, Domnul S-a maniat si S-a tulburat de doua ori impotriva duhului iadului, desi facea toate cate voia cu o vointa netulburata. Asa a intors sufletul lui Lazar in trup. Incat mie imi pare ca mania neprihanita a fost daruita firii noastre de Dumnezeu, Care n-ea zidit, mai degraba ca o arma a dreptatii. Daca s-ar fi folosit Eva de ea impotriva sarpelui, nu ar fi fost robita de placerea aceea patimasa" (Cuvant ascetic, in Filocalia I).

Mania mereu orbeste...exact ca si iubirea in exces...Dar mania produce ff usor caderea in pacate si mai grele....duce la razbunari cu repercursiuni substantiale asupra celor in cauza..Deci sa nu aplicam chestia cu "privind inapoi cu manie"...Parca era titlul unui film , nu?

Foarte frumos spune awa Dorogtei...
Dar pe noi de ce nu ne iarta fratii nostri intotdeauna, cand gresim, daca Dumnezeu e dispus sa ne ierte?

Avem noi muritorii dreptul sa facem asta>? Ca de facut o facem oricum, asta e cert...da r nu mereu atunci cand trebuie.

Orice patima orbeste ochii cei vazatori ai sufletului, cu atat mai mult mandria, mania si ura.

Personal, ma confrunt cu un mare intuneric in a'mi vedea pacatele si cu o mare atentie in a le vedea pe ale celuilalt.
Pentru aceasta, un parinte din Sfantul Munte m'a invatat sa ma rog astfel: "Doamne, lumineaza'mi intunericul."

Mania nu piere decat cu tacerea, cu mila si cu blandetea, iar toate acestea sunt din harul lui Dumnezeu.
Desi sunt biruit des de manie, cer Domnului ajutor si nedajduiesc ca va veni si blandetea.

Windorin...se pare că eşti departe de a fi numai vînt(wind) precum suntem majoritatea! Mi-a placut aceasta postare cel mai mult de la revenirea mea! Mă înclin!

De nu vom putea scapa definitiv de manie macar sa nu o mai manifestam fata de semeni. Sa ne varsam mania (daca tot suntem iuti la manie) cel mult fata de noi insine si pacatele noastre. Asa ne indeamna si psalmistul: "Maniati-va, dar nu gresiti; de cele ce ziceti in inimile voastre, intru asternuturile voastre, va caiti."

Sa ne maniem spre a nu mai gresi.