|
O alta mamica de inger...
Nu stiu daca am postat unde trebuie, daca am plasat topicul unde trebuia sa fie... insa, titlul se potriveste.
Dupa cum se intelege in titlul, sunt si eu, ca si alte mamici, una de un inger. Povestea mea incepe in aprilie 2010. Pe 8 aprilie, la cateva zile de intarziere a menstruatiei, am facut primul meu test de sarcina, primul care si-a aratat rezultatul din prima... eram gravida... cat mi-l doream pe acest copil, si, intr-un sfarsit...a sosit. Eu si sotul meu parca eram intru vis...mi se parea ca este prea frumos, prea emotionat incat sa fie adevarat...si a fost, a fost adevarat. La 6 saptamani si 3 zile am mers la primul ecograf. Se vedea ceva acolo!!! Era un sufletel, i-am auzit inimioara...ce putea fi mai frumos de atat? Medicul ne-a zis ca totul este bine, bebelusul nostru se dezvolta. Asa au urmat multe ecografii, pana la 16 saptamani...cand ni s-a spus ca este o fetita...si, ceva mai grav, ca am iminenta de avort. Nu puteam sa cred asa ceva, mi se parea cumplit, am suferit intruna...la pat...cu mii de medicamente. S-au facut si 23 de saptamani, stand la pat, nemiscandu-ma si nefacand efort... pentru ca Alessia, asa trebuia sa o cheme, sa fie bine... si din pacate nu a fost. Alessia trebuia sa soseasca in decembrie, intr-o luna friguroasa de iarna...intr-o luna, in care, trebuia sa se intample minuni. Se parea ca viata mea urma un drum bun, iar fetita mea era bine in burtica...dar nu a fost asa pana la sfarsit... Din septembrie a inceput chinul, contractii, stat in pat...la 24 de saptamani, practic 5 luni...am simtit ca sunt uda, si da, eram...contractiile au inceput din ce in ce mai mult si dureau...dureau foarte mult...era 0 noaptea. Mi-am anuntat sotul si, speriat, cum eram si eu, a chemat ambulanta... M-a dus la spital, mi-a facut controlul de rigoare...deja nu mai aveam ce sa facem, trebuia sa nasc...pentru ca nu mai era ce sa se faca!!! Alessia mea, s-a nascut pe 24 septembrie, la 24 de saptamani si o zi, de numai un kg...era asa mica, atat de mica incat imi era frica sa o ating, imi era frica de faptul ca nu o sa traiasca... Doctorii ii dadeau cat mai putine sanse, si astfel pe zi ce trece si eu imi pierdeam speranta... Printesa mea, iubirea mea mica, respira prin aparate... nu putea sa respire ea... era asa mica, era fetita mea, micuta, era frumoasa... avea manute atat de mici si firave, imi era frica sa o ating... insa, cu dragoste de mama, o atingeam... o atingeam si vorbeam cu ea, ii sopteam sa traiasca, sa se faca mare pentru ca va cunoaste o lume superba, o lume in care cu totii o vom iubi... in fiecare zi, sotul meu era din ce in ce mai optimist... Eu, incercam sa ii iau exemplu... in fiecare zi o admiram pe fetita noastra, si ii ziceam ca este o luptatoare, o incurajam, si o sfatuiam sa traiasca, pentru ca merita... Merita sa isi traiasca viata... Timp de 24 de zile, 24 de zile care au fost cele mai frumoase zile pentru noi... ne-am iubit fetita, am vazut cum creste, am vazut cum respira prin aparate, plangeam cand o vedeam, era atat de mica si de firava... si constientizam ca acea minune este rodul iubirii noastre, a mea si a sotului... era a noastra, numai a noastra, si vroiam sa supravietuiasca... ne rugam, ne rugam in fiecare zi pentru sanatatea ei si ca Dumnezeu sa nu ne-o ia... insa nu a fost asa... Pe 18 octombrie 2010... s-a stins din viata, Alessia, un pui nascut prematur... cea care ne-a luminat viata timp cat a trait... Acele zile au fost superbe, am trait din plin... si trebuia sa mai traiesc... Trebuia sa fie atatea clipe frumoase alaturi de tine, alaturi de puitul meu Alessia... aveam atatea de vorbit, atatea de implinit, atatea de facut impreuna... Nu a fost sa fie, nu a fost... dar... cu ce am gresit pe aceasta lume??? Cu ce? Nu am facut nici un rau nimanui, mi-am vazut de lungul nasului si intotdeauna am ajutat oamenii cu am putut... intotdeauna mi-am gasit linistea prin credinta, prin Dumnezeu... sunt o femeie credincioasa, iar viata mi-a adus multe, multe nelinistiri, multe lucruri urate... inainte sa se intample aceste lucruri ziceam cu toata inima ca viata merita traita, insa acum nu mai consider asta... nu mai vreau sa cred ca vreau sa traiesc... am doar un motiv pt care trebuie sa o fac, sotul meu... in rest... nu stiu ce rost as mai avea aici, in aceasta lume... Au trecut 3 luni... trei luni de cand Alessia nu mai este cu noi... insa parca sufletul ei ne este alaturi... au ramas doar pozele, amintirile cu ea... dar mereu va ramane in sufletele noastre, ca o amintire placuta, chiar de a trait asa de putin timp... http://lagf.lilypie.com/cHUXp2.png Te iubim mult, printeso... ingeras mic, scump, zbor lin printre norisorii jucausi, pupici din partea lui mami si a lui tati, mereu vei ramane in gandurile noastre... Sa ai grija de tine si sa fii cuminte, sa cresti mare mare si sa mananci tot! Si... asa trebuia sa fi Alessuta mica... http://lpmf.lilypie.com/m4UBp2.png |
Aceasta este povestea mea...povestea unei mamici de ingeras...
|
1 atașament(e)
INGERASUL NOSTRU ...
Alessia ... in ziua nasterii |
Este foarte trist. Numai cine a trecut prin asa ceva poate simti ceea ce simti tu. Eu am pierdut o sarcina la 11 saptamani. Nu numai sarcina am pierdut-o ci si sansele de a mai avea un copil in viata asta... am sa mor singura asteptand mila vre-unor nepoti care or sa se cerete care dintre ei o sa mosteneasca apartamentul in care stau.
İn fine. Ce pot sa-ti spun este sa te rogi pentru sufletul micutei si sa dai pomana. Dumnezeu s-o aiba in paza Lui ! |
Citat:
Cu siguranta, copilasii nostri se joaca impreuna in Cer...eu asa cred..:) Eu am 31 de ani, nu stiu cate sanse am sa mai am un copil...insa...mai sper... La adoptie, nu te-ai gandit? Sau la FIV? Nu poti avea asa? Imi pare sincer rau...de tot ce se intampla pe aceasta lume... Ma rog, crede-ma dau de pomana, merg in fiecare duminica la biserica. Si sunt sigura ca Alessia, este bine acolo sus... Te pup. |
Eu am 35 de ani. Oricum viata merge mai departe. Cred mai mult in Dumnezeu decat inainte. Am avut de 2 ori acelasi vis in care copilul meu imi reprosa ca eu nu-i dau de mancare.. Am fost pt 2 zile la Bucuresti si m-am dus la o biserica si am dat pomana pentru sufletul lui. De atunci ma simt mult mai linistita.
Cred ca iti este cunoscuta metoda de consolare a medicilor in astfel de situatii: "selectia naturala". |
Citat:
E foarte importanta credinta, am dedus ca prin credinta se rezolva multe...pt mine asa a fost de fff multe ori... Sa stii ca visul acela a fost un semn pt ca nimic nu este fara un inteles... si nimic nu este dat fara sens... iar intelesul, zic eu, a fost cu pomana... sa dai sufletul copilului tau... si eu dau, dau saracilor, dau la multa lume de pomana...chiar ii cumparasem Alessei patut si l-am dat de pomana, hainite pe care i le-am cumparat, jucarioare, etc toate le-am dat de pomana celor nevoiasi si nu numai...iar in fiecare duminica merg la biserica, iar cand trec pe langa o biserica aprind o lumanare pt sufletelul Alessei... ma rog in fiecare zi pt ea... iar prin Credinta imi gasesc linistea... prin DUMNEZEU |
E greu sa admitem ca Dumnezeu s-a departat de noi pentru pacatele noastre, cand noi suntem "drepti si buni"...
E greu si sa-L cautam din nou cand necazurile ne coplesesc, mai bine ne limitam la ajutorul cel mai apropiat: omul de langa noi sau stiinta medicala (FIV)... Ne doare sa pierdem un copil dar ne este de neinteles durerea celui care pierde milione de fii dupa ce si-a dat viata pentru mantuirea lor. |
Am citit aceste triste intamplari din viata voastra si m-am intristat foarte mult.Va doresc ca ,Bunul Dumnezeu sa va intareasca mai ales in "credinta",pentru a nu deznadajdui .Sunteti tinere si cu siguranta Maicuta Domnului o sa va ajute sa aveti copiii ,pe care ii doriti,dar va sugerez sa incepeti rugaciuni catre Sfanta Ana.Noi ,avem aici in zona o manastire unde este icoana Sfintei Ana cu prunca Maria in brate(icoana facatoare de minuni)Am mers cu incredere acolo si am inaltat rugaciuni pentru fiica mea (ea avusese o sarcina extrauterina ,iar sansele ptr.alt copilas erau minime).....iar acum ...multumim Bunului Dumnezeu,Maicutei Domnului si Sfintei Ana......am un nepotel minunat. Doamne Ajuta!!
|
Citat:
|
Ieri s-au implinit 4 luni... 4 luni in care nu am reusit sa constientizez ca ai plecat, 4 luni in care ma tot intreb de ce... 4 luni in care lumea se uita la mine cu mila, cu o privire ciudata...si nu fac decat sa ma faca sa nu ma simt un NIMIC, nimeni nu ma intelege... nici macar parintii mei... nici sotul meu... mi se pare ca, cele 4 luni au trecut repede...insa nu a fost asa, nu a existat zi din viata mea in care sa nu ma rog, sa privesc, sa plang dupa Alessia...nu exista zi in care sa nu privesc cerul si sa zic ca acolo este sufletul meu...ca acolo ne vegheaza ea, mi-o imaginez...un ingeras mic...cu o cununa pe cap, alba, firava, micuta...cum era ea...
24 de zile, din viata ta...a fost un an pt mine, atat de frumos a fost incat niciodata nu o sa uit atunci cand ai zambit pentru prima oara in aparate, in penultima ta zi de viata...nu o sa uit niciodata cum iti miscai manutele mici, firave, si dadeai din picioruse....abia respirai, daca nu erau acele aparate... Nu mai erai si nici acum nu mai esti si nici nu o sa mai fii niciodata, insa in gandurile si sufletele noastre...va ramane doar o amintire, o amintire pe care o voi pastra mereu in adancul sufletului si imi voi aduce aminte de tine, ca o amintire placuta, care a trait doar 24 de zile si ne-a luminat viata, ne-a adus fericire... Trebuia sa traiesti mai mult, Alessia, sa ne inveselesti iarasi si sa fim alaturi de tine... sa traim clipe minunate, insa ai ales sa pleci... sa pleci si sa nu te mai intorci niciodata catre noi.... Te iubim mult, Alessuta, indiferent de ce va fi...o sa imi ramai in ganduri si in suflet... ingeras mic, plapand, ai grija de tine si de ceilalti ingerasi care au plecat! Te iubim foarte foarte foarte mult! Ne gandim mereu la tine! Zbor lin printre norisorii jucausi, sa nu intalnesti nici un obstacol iar pe chipul tau sa fie doar un zambet...sa fii mereu fericita! Ne gandim la tine! Cu drag, mami si tati... |
Citat:
Multumesc pt gandurile bune!!! |
Citat:
Si noi ne rugam, citim rugaciuni...ma rog catre sf.Nectarie, care am auzit ca face minuni...sa mai reapara un sufletel in viata noastra... |
Citat:
|
Am privit poza puiului tau si m-a surprins ... asemanare cu Gabriela mea ... zbor lin ingerasei tale si tie multa putere si alinare.
|
Draga Flavia sa sti ca nu mi-e indiferent sa stiu ca esti in aceasi stare ca in urma cu o luna. Stiu ca nimic din cea ce ti se v-a spune nu-ti v-a putea alina durerea totusi am sa-i povestesc ceva. Prietena mea cea mai buna...si vecina cu mine.. s-a nascut cu probleme mari.. nu putea sa mearga, labele picioarelor fiind indoite si nedezvoltate. La 1 an i s-a facut operatie la cap ( nu stiu cum se numeste boala la care creste capul in continuu) . De la brau in jos nu-si putea simtii picioarele...o groaza de operatii..tije bagate- tije scoase. A iesit din casa doar cand era copil..dupa, fiind dezvoltata era prea greu de scos. O viata chinuita pe care a acceptat-o si a iubit-o. Oare de cate ori s-a intrebat in copilarie " de ce eu? de ce nu pot sa merg? de ce nu pot sa fiu ca ceilalti copii sa ma joc?" si multe altele de care numai ea stia. Dupa 36 de ani de suferinta s-a gandit Bunul Dumnezeu ca e deajuns si a chemat-o la el.
Te rog mult de tot sa nu plangi vreau doar sa meditezi. P.S. Mi-a ramas in minte o caricatura de pe vremuri ( facand referire la optimismul romanului). Erau doi oameni la cimitir in fata unei pietre funerare. Unul il consoleaza pe celalalt " Las' ca putea fi si mai rau". Acesta e mesajul pe care vreau sa ti-l transmit. |
Citat:
desi ai dreptate ... aceste randuri sunt cu doua taisuri in general sun foarte daunatoare pt ca inca nu se paote face diferenta dintre randuri spune putin fortat dar cu buna intentie si cele spuse cu rautate ... inca sufletul e atat de indurerat incat pot rani pe veci ... asta era o paranteaza pt a-ti atrage atentia ce se spune unor parinti care au pierdut un copil. Mai multe poti citi pe EMMA un site al organizatiei parintilor de ingeri. Tot acolo poti intelege ce inseamna suferinta citind doar cateva randuri de pe forum. Da, am spus-o de nenumarate ori ca se poate si mai rau, insa pt parinti nu stiu ce e mai chinuitor ... a-ti pierde copilul sau a creste un copil cu probleme? daca iti vei pune intrebarea si vei incerca singura sa iti raspunzi iti vei da seama ca am dreptate, iar daca Doamne fereste vei fi pusa in situatia aceasta egoismul nostru, al parintilor, de cele mai multe ori spune ca pierderea unui copil. Mediteaza la cele scrise si doar atunci iti vei da seama ce vreau sa spun. |
Citat:
Incercati sa nu mai cititi printre randuri inainte de a da "reply". |
Citat:
|
| Ora este GMT +3. Ora este acum 23:54:52. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.