Falsa maturitate
 

Chipurile falsei maturități și ale falsei înțelepciuni sunt multe.


Oamenii fără preocupări duhovnicești confundă maturitatea cu abilitatea socială. Pentru ei, a fi matur înseamnă a te conforma unor tipare, a avea capacitatea de a crea și menține aparențe.


Dintre cei cu preocupări duhovnicești, mulți confundă moderația cu înțelepciunea. Sunt convinși că 'adevărul e undeva la mijloc', că 'extremele sunt rele' și alte erori logice.



În mod opus, evanghelia ne spune că mântuirea nu poate fi dobândită decât prin radicalism:

-And from the days of John the Baptist until now the kingdom of heaven suffereth violence, and the violent take it by force (am dat traducerea în engleză pentru că cea românească e tendențios-moderată. Prin violență aici se înțelege extremismul, nu agresiunea) Matei 11, 12.

-Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona Luca 16, 13.

- Aşadar oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate să fie ucenicul Meu Luca 14, 33.

Etc.

O viață moderată e de fapt o viață de apostazie. Echilibrul între Dumnezeu și lume e de fapt o acceptare a răului.

E adevărat că extremele sunt rele, chiar şi virtuţile duse la extrem. Cum ar fi smerenia, dusă la extrem astfel: te prezinţi "Mă cheamă păcătoasa X", umblii cu haine rupte şi nu te speli când trăieşti în societate etc. De fapt faci tam tam cu smerenia ta, e smerenie falsă.


Depinde la ce te referi. Cât trăieşti în societate, nu la mănăstire, chiar şi la mănăstire tot trebuie să te îngrijeşti de treburi materiale (curăţenia, mâncarea), deci cât trăieşti în societate, nu te poţi izola de lume.

Nu am zis că orice extremism e rău. Ci că ideea de echilibru e din start greșită, e o pistă falsă. Dumnezeu ne cheamă la perfecțiune și asta exclude moderația, dar extremismul nostru trebuie direcționat spre adevăratul obiectiv, Dumnezeu, nu spre niște manifestări care așa cum spui și tu, sunt expresii tot ale patimilor.


Ba te poți izola de lume și chiar trebuie. Tocmai asta încerc să spun. Societatea exercită o imensă presiune psihică, oamenii se simt terifiați să iasă din comun, să fie văzuți ca ciudați și poate că aceasta e cauza apostaziei generale. Trebuie să avem curajul de a ne "arunca în gol", de a tăia complet legăturile cu lumea, indiferent de consecințe. Trebuie să încetăm să mai acționăm potrivit a ceea ce este considerat normal de către societate. Un Părinte de demult (în Pateric) spunea că dacă nu ne dezbărăm de slava deșartă (dorința de a plăcea oamenilor) și lăcomia pântecelui nu putem fi liberi. Iar un om care nu e liber nu poate să-L slujească cu adevărat pe Dumnezeu, el va sluji idolii patimilor de care e stăpânit.

Nu știu, nu prea cred. Uite cum stă scris în Biblia românească de la anul 1688:

Mathei XI - 12 - „Iară den zilele lui Ioan Botezătoriul pînă acum, împărăţia ceriurilor sileaşte-să, şi nevoitorii apucă pre ea.”

Tot trebuie să înveţi bine, să profesezi, să-ţi câştigi pâinea etc.

ce spui despre asumarea totala a acestei lumi ( care e tot creatie a lui Dzeu) si transfigurarea ei / metanoia ei in ceea ce este de fapt.... adica Dzeu? sau oricum incercarea de a "ridica" aceasta lume spre Dzeu....
de ce trebuie sa ne separam de lumea asta "materialala"? cel ce divide este opusul celui ce e Unitate, nu?

Eu nu as asocia maturitatea cu abilitatea sociala.De obicei maturitatea se asociaza cu varsta.Ceea ce este oricum eronat.Deoarece procesul de imbatranire tine de corp,se intampla la nivel fizic.Toata lumea imbatraneste,este un proces firesc.
Maturitatea insa, tine de constientizare, de trezie.A trece prin viata ca Voda prin loboda, nu inseamna ca ai ajuns la 50 de ani si esti matur.Este extrem de importanta starea de contientza,vigilenta cu care iti parcurgi drumul vietii.Este un proces spiritual.
Deci poti sa ai o varsta inaintata si sa nu fi matur si poti sa fii proaspat iesit din adolescenta si sa fi deja matur.

si nu e oare asta "taking it by force"? caci trebuie multa forta/ vointa sa fii cat mai mult timp in stare de trezvie. De fapt se cere sa fii "treaz" la ce?

La viata,draga mea.Nicidecum la izolarea de care vorbste Traditie si cu care eu nu sunt de acord.Aici in mijlocul junglei, crestem spiritual.Nu toti putem fi pustnici.Nu asa a randuit Dumnezeu lumea.Daca asta vroia, nu mai indemna la intemeierea familiei si la facerea de prunci.

Eu cam ash fi de acord cu toate cele spuse... Dar depinde de fiecare om in parte, cineva poate si ii place sa fie izolat, pentru cineva e prea greu, pentru fiecare om in parte...
Dar cam asha e situatia, chiar daca nu te izolezi tu, se izoleaza lumea de tine, daca vede ca nu razi la glumele lor proaste, daca nu te uiti si tu la ce se uita ei, si daca nu asculti cu placere povestile despre ce fete o mai avut cineva...

De cate ori ma gandeam ca nu trebuie sa cad in extrema, si ca trebuie sa fiu mai moderat, sa fiu cu lumea, ajungeam in pacat...

multumesc. gand la gand.

Separarea de lume nu trebuie să fie un obiectiv în sine ci să decurgă din dorința îndeletnicirii cu Dumnezeu. Iar a petrece într-o astfel de îndeleptnicire cred că conduce și la transformarea benefică a lumii cu randament maxim. Alte transformări, născute din preocupări lumești, sunt dăunătoare.

Iar eu nu sunt neaparat de acord cu parerea ta..........poti creste spiritual atat aici in lume,cat MAI ALES in pustnicie.......pentru ca atunci cand te retragi din lume viata asta pamanteasca nu mai conteaza ...nu mai conteaza decat calea catre Cer...nu mai exista nici un interes lumesc...meschin.....egoist.......

Cat despre faptul ca Dumnezeu a indemnat omul la nasterea de prunci....hai sa te intreb ceva.Nu te intreb de Iisus,pt ca a fost Dumnezeu. Dar te intreb de Sfintii Apostoli: Au avut ei cumva copii...? NU Siau intemeiat ei cumva o familie lumeasca..? Nu. Si totusi: Oare,dupa conceptia ta......nu au facut ei voia lui Dumnezeu.......? Eu zic ca da...si inca cum.

Si inca ceva: nu toata lumea se simte pregatita sa dea nastere la prunci: Sa nu uitam ca orice om care vine in aceasta lume..este condamnat inevitabil aici, mai devreme sau mai tarziu la suferinta trupeasca (boli grave...chin inimaginabil......) ,durere si mai apoi moarte.

Nu oricine se simte pregatit sa faca pasul asta,de a aduce CONSTIENT pe lume o fiinta care sa sufere si mai apoi sa moara............unii aleg cale propriei jertfe si suiferinte,asemanator Mantuitorului,Apostolilor si celorlanti Sfinti........

sunt de acord ca separarea de lume nu trebuie sa fie un obiectiv in sine mai ales ca, cu cat omul se apropie de Dzeu, cu atat are mai multa dragoste, intelegere, empatie de a se apropia de omul "lumesc" de aproapele ce nu e credincios, il intelege si il poate ajuta mai bine. Daca lumina omului cel traieste pe Hristos ar trebui sa lumineze in lumea asta nu undeva in pustietate caci cum s-ar mai folosi ceilalti oameni de el? ce martor al lui Hristos ar mai fi el?

am scris cu mari greseli si nu se intelegea nici macar romana folosita.....

Dar daca draga Karine lumina unui om se stinge cu totu daca ramane in lumea asta ? Adica chiar cu riscul asta, da trebuie sa steie ca sa se foloseasca ceilalti ? Eu nu port lumina, dar deseori cand ma aflu mult printre oameni, imi pare ca o sa imi ies din minti, ca nu mai rezist... Da cum imi zicea un calugar, daca iti pierzi mintea, atunci nu mai eshti bun de nimic, nimeni nu mai are nevoie de tine, nici la manastire...

Sa se foloseasca ceilalti ? Noi toti shi asha primim foloase mari datorita calugarilor care se roaga in manastiri pentru noi, nu e neaparat sa-i vedem noi cum fac asta, daca nu sunt printre noi, nu inseamna ca ei nu ne ajuta.

cate discutii si certuri extremiste ai avut pe baza religiei?cum te-ai simtit atunci?bine? adevarul nu cred ca consta in extremist... adevarul consta in echilibru... adevarul nu e subiectiv... e obiectiv impartial...

Pai da Gabriel, dar dupa teoria ta,ar trebui ca toti sa luam drumul pustniciei.Si atunci, te intreb, cum vezi lumea peste 10 ani?Te intreb si altfel: Apostolii si chiar Mantuitorul fara lumea asta "lumeasca", ce rol aveau???Deci fiecare om are rostul lui pe pamant.Si rolul lui.Nu se poate sa fim toti pustnici.Pentru ca e contra firii.Si contra firii e si faptul ca spui :
"Sa nu uitam ca orice om care vine in aceasta lume..este condamnat inevitabil aici, mai devreme sau mai tarziu la suferinta trupeasca (boli grave...chin inimaginabil......) ,durere si mai apoi moarte."
E total gresit.Asta inseamna ca Dumnezeu care ne da viata, ne ia la misto!Ne da viata fara sa avem posibilitatea DE A ALEGE cum sa o traim:bine/rau,frumos/urat..etc si suntem toti contamnati la ESEC..Pai Dumnezeu isi bate joc de propria creatie??? Mai gandeste-te un pic...

Pai aici este CHEIA VIETII : sa fii cu lumea si SA NU CAZI in pacat!