|
Parintii fara copiii se numesc ... pacatosi ... oare asa o fi? refuz sa cred
Nu stiu unde sa deschid acest subiect insa daca nu e bine pozitionat am sa rog moderatorii/administratorii sa il mute.
"Copiii fata parinti, se numesc orfani, parintii fara copiii se numesc.....pacatosi....pentru ca din cauza lor si a pacatelor lor le-au murit copiii. Cel putin asa m-a consolat pe mine o cunostinta de-a mea. Habar n-am de ce. Nu sunt mai credincioasa si nici mai pacatoasa ca alte femei, nu am dorit nimanui sa fie pedepsit astfel si totusi.....s-a intamplat. Si atunci? Ce pot sa fac? Sa intorc timpul? Nu am cum." Astea erau randuri scrise de o alta mamica de ingeras la pagina fetitei mele la 1 luna si 20 de zile de la decesul ei ... au fost randuri care m-au ranit adanc si au lasat o cicatrice atat de profunda incat nu o data am meditat la ea ... si oricat ma gandesc nu pot sa cred ca Dumnezeu ne pedepseste pentru pacatele noastre ... refuz sa cred ... cred mai degraba ca ne incearca ... daca ar fi asa cum acest citat spune atunci as fi una din cele mai mari pacatoase ... sunt pacatoasa ... dar nu intr-atat ... de ce a murit fetita mea ... pentru a imi arata o alta fata a vietii mele ... pentru a imi duce la bun sfarsit un scop ... o menire ... Cu toate astea ma intreb de ce toata lumea arunca cu pietre cand e vorba de o astfel de sitatie? De ce toata lumea te catalogheaza drept un mare pacatos ... pacatosi suntem toti si totusi nu fiecare din noi pierdem un copil? De ce se crede asta? De ce pierderea unui copil e catalogata ca o pedeapsa? De ce in unele situatii, poate chiar in toate pierderea unui copil nu se considera o binecuvantare adusa chiar de Dumnezeu? si zic asta cu gandul ca de exemplu fetita mea putea avea sechele grave lasate de decizii gresite si de prematuritate ... ma gandesc nu o data ca Dumnezeu a ferit-o de suferinta de a trai o viata chinuita ... De ce? Atatea de ce? Stiu ca scriind aceste randuri pe acest forum, am intrat in gura lupului, mi-am dat seama ca asta urmeaza ... dar va intreb pe voi ... de ce toate acestea? |
Citeste povestea lui Iov, si el si-a pierdut intr-o singura zi toti copiii, nu unul... si era cel mai drept om de pe fata pamantului, si tot au venit la el niste prieteni sa ii spuna, printre altele, ca din cauza pacatelor lui i s-a intamplat ce i s-a intamplat.
|
Citat:
|
Asa e, pacatosi suntem toti, nu toti isi pierd copii, nu cred ca un oarecare poate si are dreptul sa adreseze o astfel de mustrare cuiva, pur si simplu, indiferent de valoarea ei de adevar.
Intr-adevar sa ne gandim la Iov si cum a fost mustrat de cei cunoscuti ai sai, insa intelesul celor petrecute era altul decat vedeau ochii miopi duhovniceste. Fiecare trebuie sa-si cerceteze constiinta si daca gaseste ceva gresit, sa indrepte si sa nadajduiasca ca pana la urma totul va fi bine intr-un fel sau altul. Chiar si in fata unui rau evident, trebuie sa incerci macar sa pui problema cu delicatete avand in vedere pierderea suferita. |
Citat:
Citat:
am citat mesajul tau de pe topicul de unde a pornit ideea mea de a deschide acest topic ... simt ca sunt intr-o contradictie totala ... oare de ce? |
Citat:
Daca vrei si o explicatie mai la obiect, mama respectiva a deschis topicul tocmai pentru a cere ajutor, ori nu cred ca ajutorul care l-a primit a fost tocmai inspirat. Sunt pierderi care se intampla pur si simplu si daca la mijloc este un pacat doar parintii il stiu. In cazul respectiv este vorba de cu totul altceva si mai mult de atat nu cred ca vreau sa detaliez pentru ca ai spune ca sunt brutal, dau verdicte, etc. si tocmai asta incerc sa evit. Ce am scris este o tema de gandire pentru mamica respectiva, daca vrea sa mediteze la aspectele in cauza si sa raspunda ar fi bine, daca nu..problema ei, la un moment dat mai devreme sau mai tarziu va ajunge sa-si puna aceleasi intrebari. Macar daca ar gasi atunci raspunsurile corecte. |
Citat:
|
Citat:
Mai mult nu comentez ca nu este cazul si nu este frumos sa vorbim noi despre ea si in public pe deasupra. |
Citat:
Faptul ca vorbesc despre ea sunt sigura ca mamica il va intelege, pt ca eu vreau sa se inteleaga corect ce inseamna pierderea unui copil si suferinta ei accentuata de unii sa nu se regaseasca din nou in sufletele unei alte mamici ... pentru ca a invata sa traiesti dupa o astfel de pierdere (care nu se compara cu nici o alta pierdere) e foarte dificil si dureros daca in loc de sprijin primesti ... altceva ... |
Citat:
Pacat ca nu toata lumea a inteles si a iesit si o mica cearta din cauza asta. Da, nu toata lumea a inteles ce vrea de fapt, probabil nici tu. Mai mult nu vreau sa comentez cu tine despre situatia ei, daca asta vrei gaseste pe altcineva. |
Citat:
|
Si ca veni vorba, TOTİ SUNTEM PACATOSİ fie ca avem copii fie ca nu !
|
@ Paulici
Da, pacatosi suntem toti. Si eu traiesc cu teama (acesta este cuvantul potrivit) ca Dumnezeu ar putea sa-mi dea, spre indreptare, greutati pe masura pacatelor sau ar putea sa-mi dea incercari pe masura mandriei (parerii bune despre mine!). Ma rog lui Dumnezeu sa ma ierte, sa ma mai rabde, sa ma indrepte spre pocainta si mai ales ma rog sa nu sufere copiii mei din cauza pacatelor parintilor. Nu a zis nimeni ca mamicile care au trecut printr-un astfel de necaz sunt "mai pacatoase", ci s-a insistat ca ele singure sa-si cerceteze constiinta. Nu se fac comparatii, este grosiolan. Cititi cartea parintelui Arsenie Boca despre casatorie, am mai zis in alte postari. (da, stiu, Alin, nu este norma, dar este mai dificil sa spui citeste canoanele care se refera la aspecte din viata sotilor.. ca acelea sunt norma). Faceti spovedania dupa indreptar de spovedanie (nu doar dupa intrebarile duhovnicului) etc.. Stiu ca este cumplit ceea ce s-a intamplat unei mame care a pierdut sarcina, ca trebuie sa traiasca cu aceasta.. Dar cum anume traiesti cu acesta cruce - doar biserica te invata.. Noi nu putem ajuta in mod real altfel decat sfatuind mama sa adopte o viata crestina autentica. |
Citat:
Luand spre exemplu vietile sfintilor vom vedea ca ei in toate rugaciunile lor si in orice convorbire, atunci cand vine vorba de persoana proprie ei sus: "...eu sunt CEL MAI pacatos om de pamant, nu este altul mai ticalos si mai urat inaintea lui Dumnezeu...". Daca cei care au ajuns sfinti credeau asta (pentru ca nu o spunea doar sa se afle intreaba ci chiar credeau asta) despre ei oare cum om fi noi comparativ cu dansii?? Eu cred ca suntem undeva mult mai jos... iar atunci cand cineva ne face "pacatos" sa luam aminte sa ne gandim cu mare grija si fara sa ne indreptatim, la cata dreptate are cel care ne spune asta. Iar daca dupa o "ancheta" asupra noastra inca ne pare ca nu suntem chiar asa de pacatosi, sa punem mana pe vietile sfintilor, sau un indreptar de spovedanie, sau pe pravila bisericeasca si sa cautam ce ne invata biserica despre pacate, si care sunt acestea, si atunci sigur le vom vedea si la noi. Cat despre pedeapsa lui Dumnezeu... pentru mine este la limita imposibilului sa cred ca Dumnezeu pedepseste. Dumnezeul pe care eu l-am aflat nu este asa, ci este numai bunatate, numai iubire, numai iertare si numai mila. Dar sa intelegem ca opusul lui, diavolul, nu este asa ci exact extrema cealalta! Asadar, Dumnezeu nu pedepseste dar nici nu poate locui cu cel pacatos. Ce treaba are adevarul cu miciunea, bunatatea cu rautatea? Si atunci cand noi nu implinim voia Lui, si nu vrem sa fim impreuna cu El, in iubirea Sa, El ne respecta chiar si aceasta dorinta - de afi singuri. dar ce ne facem cu Diavolul? El fiind opusul nu respecta nimic! Si atunci vine langa noi si ne supara cu rautatea ce ne-o pricinuieste. Unii ajung pana la deznadejde, altii inteleg unde sunt si se indreapta iarasi catre Dumnezeu. Nu vad de ce ne-am supara cand altii ne numesc pacatosi - asta este adevarul! Nu ne ajuta cu nimic daca ne numesc sfinti. Pacatosi suntem dar nadajduim la mila si iubirea lui Dumnezeu. Cand suntem numiti pacatosi, e un semnal de alarma ca trebuie sa face, ceva. Noi trebuie sale multumim celor care ne aduc aminte ca trebuie sa ne indreptam catre Dumnezeu. Parintii fara copii... probabil sunt pacatosi, pentru ca se spune ca nu este nici un om fara de pacat. Dar nu putem sticu certitudine ca copilul a murit din cauza lor. Desigur, cum orice necaz de pe pamant este urmarea unor drepturi pe care le-am dat vrasmasului, primul loc unde trebuie sa facem reparatii este sufletul nostru. Cam asa vad eu situatia... |
Citat:
Bun sa nu mai comentam situatia ei, insa eu am pornit de la acea ideea pt a intelege de ce lumea arunca cu pietre in noi spunand ca ne-au murit copiii pt ca suntem pacatosi ... sunt de acord sa nu o mai pomenim insa imi doresc sa continuam discutia pornid de la intreabrea mea: de ce sa mi se spuna ca mi-a murit copilul pt ca sunt o pacatoasa. Citat:
Citat:
Aceste lucruri si intrebari ma macina ... |
Citat:
Sa luam lucrurile altfel... Ce pierzi sau ce castigi daca vei crede ca pentru pacatele voastre vi s-a intamplat necazul? Te vei deznadajdui? Sau te vei indrepta ca sa micsorezi sansele de a se repeta? Vei cauta in viata ta sa vezi ce greseli ai(indiferent cat de mici) sau vei neglija spunand ca nu esti o persoana atat de rea? Vei verifica in ce relatie cu Dumnezeu ai fost pana acum? Vei face ceva pentru a-L aduce in viata ta sau pentru a imbunatati relatia cu El? Vei deveni un om mai bun si in relatia cu aproapele? Ce pierzi sau catsigi daca gandesti contrariul: ca din alte motive s-a intamplat ceva neplacut? Si alte multe intrebari, toate legate de suflet... astea cred ca trebuie sa ni le punem in necazuri. Si toate cu nadejde multa! Nu sa ne uitam ce zic, ce fac, sau ce necazuri au altii. Nu ne intereseaza daca altii vor fi rasplatiti in viata aceasta sau in viata vesnica pentru lucrurile bune sau rele pe care le-au facut. Nu ne comparam pacatosenia cu ceilalti, ci daca vrem un termen de compratie atunci sa fie acesta Iisus Hristos! Si dupa El sa fie sfintii! Sa fim in stare sa multmumi si pentru necazuri! Sa multumim ca, daca inainte din lene lipseam de la liturghie, acum ne-a adus Dumnezeu la biserica pentru inmormantare! Atentie! Nu sustin ca este din vina voastra! Dar sa sti ca sufletele voastre este punctul de plecare si pe care se insista cel mai mult! Si cand spun asta nu ma refer numai la viata voastra impreuna ci si inainte de aceasta! Din copilarie si pana acum! N-am urmat o ordine anume pentru ca difera de la om la om... cred ca de cele mai multe ori avem o abordarea gresita a unui eveniment si staruim in aceasta greseala, si apoi ne simtim rau cand altii gandesc altfel. Intoarce problema pe toate partile, dar inceteaza sa crezi ca mereu tu ai dreptate. Toate cele bune iti doresc! |
Citat:
Și treaba aceasta are un sâmbure de adevăr, unii copii mor din cauza păcatelor părinților, însă bănuiesc că depinde de situație. ;) Treaba asta e foarte complicată, mai bine discuți cu duhovnicul, ca să găsească adevărata explicație pentru situația ta. Dumnezeu să te ajute să treci peste această încercare grea! :53: :6: |
Citat:
Citat:
|
Citat:
Dar as fi curios sa-mi spuneti, totusi, de ce credeti ca s-a intamplat? |
Citat:
|
Citat:
incep prin a spune ca toate se intampla cu un scop ... cred in mai multe motive printre care Faptul ca poate viata ei ar fi fost una chinuita datorita prematuritatii extreme si faptului ca nu mi s-a facut cezariana - asta cred ca e cel mai important Pentru ca eu sa invat ceva din aceasta experienta si sa ajung sa imi ascult sufletul si sa ii ajut mai mult pe cei din jurul meu ... Cred ca am nascut prematur pt ca Dumnezeu stie cat de mult mi-am dorit-o si mi-a dat sansa sa ma bucur de ea cateva zile, chiar foarte fericite cand ea deja era bine si respira singura, pt ca cel mai probabil ea murea in burtica din cauza placentei daca mai statea mult in burtica Poate cateva randuri scrise de mine in urma cu cateva luni poate va vor ajuta sa intelegeti mai bine ce gandesc si ce gandeam in clipe in care ea devenea ingeras "La 13:30 am fost din nou la ea, dar nu am stat mult pentru că nu mă puteam abține din plâns. Deja acele pete care le avuse pe piept și mânuțe s-au extins și pe piciorușe și pe față. La ora 14 am căzut în genunchi și am zis: ”Doamne, dacă copilul asta va fi sănătos, salvează-mi-l, dacă nu ia-o”, am cerut asta nu pentru mine, ci pentru ea,dar mai ales cu speranța în suflet că totul va fi bine. Mă durea sufletul să nu pot face nimic pentru ea să îi fie mai bine. La vreo 5 minute după aceasta rugăminte a venit dna dr. după mine, mi-a zis că îi cedează inimioară și că i s-a dat o doză de adrenalină. Am stat cu ea în ultimele clipe, o incurajam sa lupte, ii vorbeam, ii spuneam ca o iubim si o vom iubi mereu, ii spuneam ca vine tati, eram acolo langa ea si desi sufletul imi eraa sfasiat nu puteam sa plec de acolo, a fost alegerea mea si nici nu vroiam sa plang. Era asa de greu si trist ... sa vezi cum copilul tau moare si nu poti face nimic, insa stiam ca sunt ultimele ei clipe si imi doream sa stau cu ea... in sufletul meu speram sa isi revina. I-au mai dat încă 2 doze de adrenalină…dar în zadar, la ora 14:30 inimioara ei ceda ... la 12 zile 12 ore si 55 minute … devenea un INGERAȘ." Faptul ca in clipele in care ma rugam ii ceda inimioara pt mine a fost un semn ... semn ca pt ea e asa mai bine. Citat:
|
Citat:
Citind ce ai scris, ma gandesc ca nu stim sa apreciem si sa multumim lui Dumnezeu pentru darurile Sale, pe care de multe ori le luam ca atare. Si in loc sa ne bucuram si sa multumim copiii, parinti, soti, prieteni.. ne risipim tampul si energia in lucruri lipsite de importanta. |
Citat:
Citat:
Pentru ca in spatele acelui truism de fapt se ascunde o lipsa de compasiune care in mod sigur va fi si ea incearcata la timpul potrivit. Citat:
De cele mai multe ori il vedem ca pe un parinte care "la nervi" face cutare sau cutare dand cu bata in noi cand ar putea foarte bine sa ne ia de manuta si sa ne puna pe drum cel bun, noi fiind, nu-i asa (mai ales dupa ce am primit "bata") foarte ascultatori si dornici de a face binele. Uita-te la Iov de exemplu, el n-a gresit cu nimic dar Dumnezeu a vrut sa-l lase pilda peste veacuri. Cum se compara sacrificiul lui cu toti cei pe care de milenii ii intareste prin exemplul de credinta si rabdare? Mai este si afectiunea prea mare pentru copii, apropiati, prieteni, etc. care se pot transforma intr-un idol si lua locul lui Dumnezeu. In multe cazuri asta se intampla de fapt fara sa ne dam seama, abia cand trecem printr-o incercare si devenim constienti ca relatia noastra cu Dumnezeu cea caldicica se poate transforma intr-una de ura doar pentru ca lucrurile nu merg cum credem noi ca ar fi trebuit sa mearga si simtim ca Dumnezeu s-a pus in calea binelui pe care NOI l-am planificat dupa cum am crezut noi ca ar trebui sa fie, atunci ar fi timpul sa ne dam seama ca este ceva putred la mijloc. Stiu f. bine senzatia cand crezi ca incerci sa faci ceva bun cu viata ta si nimic nu iese cum te astepti. De multe ori raspunsul este langa tine dar nu poti sau nu vrei sa-l vezi si trebuie sa treaca mult timp si multe esecuri ca pana la urma sa accepti ca unele lucruri nu erau atat de bune cat iti inchipuiai ca ar fi. Cred ca un parinte ar trebui sa inteleaga ca acesti copii care ii aduce la viata sunt in primul rand copii ai lui Dumnezeu iar ei sunt doar un ghid temporar in viata lor. Orice forma de afectiune care nu se impaca cu aceasta perspectiva, imi pare rau sa o spun, dar este una patimasa, bolnava dpdv spiritual. Nu este in nici un caz o expresie a unei iubiri pe masura ci dimpotriva, a unui gol care incearca cu disperare sa fie umplut prin mijloace nepotrivite. Orice pierdere, daca este privita din aceasta perspectiva, este mult mai usor suportabila. Copii nu vin pe lume (si spun asta incepand cu momentul conceptiei) pentru un scop care este al nostru, ci apartine lui Dumnezeu. Inchinand Lui toate eforturile noastre, putem fi sigur ca ceea ce urmeaza de aici este conform cu voia si intelepciunea Lui in care, din pacate de prea putine ori credem cu adevarat. Daca noi credem cu adevarat in Dumnezeu, atunci avem incredere in judecatile Lui si tot ceea ce ingaduie el sa se intample, chiar daca aparent este rau, si nu gasim o explicatie sigura, credem ca are o finalitate pozitiva. Nu este o perspectiva usoara, cine poate spune ca ii vine f. usor sa creada asta ar fi un mincinos, mai ales daca n-a trecut efectiv sau nu trece prin asa ceva. Insa prin perseverenta in credinta, Iov si-a regasit viata de dinainte de fi pus la incercare si mai mult chiar, cum spuneam, a ramas un exemplu pentru noi toti. Stiu exemplul unui prieten care a trecut si el prin multa suferinta cu sotia, cu sarcini pierdute si un bebelus la cateva luni dupa nastere si nu e singurul. Pesonal,nu gasesc in mine nici o explicatie pentru taria lor de a o lua de la capat de fiecare data, acum are doua fete si vrea sa mai infieze una in locul celei care n-a mai ramas in aceasta lume, dar in definitiv nu exista alt lucru mai bun de facut. Cum spunea cineva, nu conteaza ce ti s-a intamplat in viata si de cate ori ai cazut, intrebarea este: "cum ai sa termini?" Un om doborat de "soarta" (cuvantul asta e o minciuna), plin de regrete si ura sau mai presus de toate acestea? |
Citat:
"Doamne, nu pentru faptele mele bune, ci pentru mila si iubirea Ta de oameni, si pentru ca tu ne-ai spus "cereti si vi se va da" indraznesc si eu sa te rog: ajuta-ne sa trecem peste toate incercarile vietii, si da-ne intelepciune sa pricepem ceea ce vrei sa ne inveti prin ele. Nu indraznesc Domane sa-Ti spun ce sa faci, si nu stiu ce sa-ti cer, ci ma las in voia ta: de va trai copilul si va fi sanatos Tie ti-l voi incredinta straduindu-ma sa-i dau cele de folos sufletului, de va trai si va fi bolnav tot la Tine voi veni cerandu-ti o minune pentru vindecarea lui dar si pentru intarirea credintei noastre, de va muri si la aceasta ma voi supune caci stiu ca voia Ta si nu voia mea s-a facut. Rogu-te Stapane Domane de va fi cu putinta sa nu sufere nici un suflet din pricina netrebniciei mele.Amin." |
Citat:
Ca sa intelegi la ce ma refer iti spun ca prima perioada care poate dura de la cateva luni pana la 1-2 ani de la moartea unui copil este o perioada in care sufletul e prea sensibil pt a ignora, sau pt a primi o palma si a intoarce celalat obraz ... e aproape imposibil ... acum nu ma mai deranjeaza ... pt ca ma fac ca nu aud ... insa vreau sa atrag atentia asupra unor lucruri cu o deosebita importanta pt cei care pierd un copil ... nu vreau sa se loveasca si alti parinti de mentalitatea si gandirea de care m-am lovit eu ... prima perioada dupa pierderea unui copil e deosebit de importanta ... poate fi chiar definitorie. |
Citat:
|
Citat:
Toti orbii ajung mai devreme sau mai tarziu in fata alegerii de a vedea florile sau a se inchide si mai tare in orbire, orbire care inseamna suferinta. Depinde de orientarea caracterului fiecaruia. Sunt intamplari care te pot arunca in ura fata de ceilalti sau/si Dumnezeu pentru ca te consideri poserosul/posesoarea unei uri justificate nu conteaza fata de ce - greselile altora, greselile tale (falsa pocainta), vointa lui Dumnezeu, sau poti descoperi pocainta, compasiunea, credinta, intelepciunea la un nivel mult superior, nivel la care nu te-ai fi gadit cand lucrurile se incadrau cat de cat in asteptari. Cred ca asta este ceea ce trebuie sa ai in vedere, lasa-i pe altii ca nu ai de unde sti in ce directie merg de fapt, daca exista rautate autentica, mai devreme sau mai tarziu prin ceea ce ii va aduce acea rautate, acea persoana va deveni vrednica de mila... |
Citat:
|
In primele ore de la nastere asa cum v-am mai spus m-am rugat ... mult ... i-am multumit la Dumnezeu si stiind ca sansele de viata sunt putine, in Romania, i-am spus ca sa faca cum crede el mai bine, dar atat il rog din sufelt sa traiasca pana dimineata sa o botezam .. cred ca mai mult de atat nu puteam face si prin asta consider ca am procedat bine, nici nu am regrete.
Ce ma deranjeaza si ma dezamageste acest forum, poate va fi chiar ultima zi cand intru aici, e faptul ca orice topic devine off topic, intreb ceva si se ajunge sa se analizeze alceva din cele scrise de mine, nu stiam ca sunt la psiholog sau la spovedanie ... nu e vorba ca ma deranjeaza insa nu mai vreaus a discutam de un caz concret ci la modul general ... vreau sa inteleg raspunsul la intrebarile mele. |
Citat:
|
Citat:
Si cu ce ma ajuta pe mine sau alt parinte faptul ca aceeia devin vrednici de mila cat timp o anumita chestie sau vorba ma poate face mai demna de mila dupa aceea mai mult decat dupa pierderea unui copil? Trebuie sa intelegi ca pierderea unui copil poate fi asociata cu o forma de nebunie ... |
Citat:
Citat:
|
Citat:
Cred ca ti-am raspuns deja..ai o judecata sanatoasa, in ciuda a ceea ce a fost, nu te lasa "destabilizata" de altii. Daca tu n-ai ce sa-ti reprosezi, altii care nu te cunosc ca sa-ti poata reprosa ceva concret, cu atat mai putin. Sa dea Dumnezeu sa-ti poti pastra buna masura si chiar mai mult. |
pt paulici
Paulici
"Copiii fata parinti, se numesc orfani, parintii fara copiii se numesc.....pacatosi....pentru ca din cauza lor si a pacatelor lor le-au murit copiii. Cel putin asa m-a consolat pe mine o cunostinta de-a mea. Habar n-am de ce. Nu sunt mai credincioasa si nici mai pacatoasa ca alte femei, nu am dorit nimanui sa fie pedepsit astfel si totusi.....s-a intamplat. Si atunci? Ce pot sa fac? Sa intorc timpul? Nu am cum." Nu cred ca este o plata pentru pacate neaparat, pierderea unui copil....O vad mai mult ca pe o incercare , menita sa inalte un suflet care se crede pret de o clipa , cazut...E cea mai cumplita pierdere , cea a unui copil, cea mai sfasietoare...Dar cred ca din lacrimile durerii, inlantuite cu rugaciuni catre Dumnezeu, se vor oferi noi sanse, sau se vor deschide alte drumuri... Dumnezeu sa te mangaie !:53: |
Citat:
doar pentru ca lucrurile nu merg cum credem noi ca ar fi trebuit sa mearga si simtim ca Dumnezeu s-a pus in calea binelui pe care NOI l-am planificat dupa cum am crezut noi ca ar trebui sa fie, cred ca ai interpretat cuvintele dupa buna ta placere: Am zis ura in cazul in care as crede ca Dumnezeu ne pedepseste Orice pierdere, daca este privita din aceasta perspectiva, este mult mai usor suportabila. pierderea unui copil nu este orice pierdere Pesonal,nu gasesc in mine nici o explicatie pentru taria lor de a o lua de la capat de fiecare data, acum are doua fete si vrea sa mai infieze una in locul celei care n-a mai ramas in aceasta lume, dar in definitiv nu exista alt lucru mai bun de facut. Intotdeauna mi se pare ca e imposibil sa pierzi un copil si apoi sa fi puternic ... mi-am dat seama ca suntmai puternica decat ma credeam. Daca noi credem cu adevarat in Dumnezeu, atunci avem incredere in judecatile Lui si tot ceea ce ingaduie el sa se intample, chiar daca aparent este rau, si nu gasim o explicatie sigura, credem ca are o finalitate pozitiva. Exact asta cred eu ca e pierderea unui copil ... adica chiar daca aparent poate aparea o pedeapsa ... daca vrei crede-ma mincinoasa ... e treaba ta, dar exact asta vroiam eu sa se inteleaga. |
Cred ca cea mai grea perioada este de la nasterea noastra pana la pierderea unui copil...
Citat:
Eu cred ca da... Mi-as fi dorit sa fi dat atentie si sa fi priceput educatia moral-religioasa din familie inainte sa dau cu capul. Daca sti unde este pragul mai ai sanse sa-l feresti, daca nu.... |
Citat:
|
Citat:
"Cautati Imparatia Cerurilor si Toate celelalte se vor adauga voua" Stiu... vei spune ca nu se potrivesc in cazul tau... |
Citat:
|
Citat:
|
| Ora este GMT +3. Ora este acum 08:28:41. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.