Mantuirea si Indumnezeirea
 

Buna ziua,
Mântuirea este scopul Creştinismului şi obiectivul Bisericii.
Am tot cautat in lung si in lat si n-am gasit concret ce inseamna sa fii mantuit si ce inseamana nivelul de indumnezeire?
O gramada de articole care bat campii dar nu zic nimic concret...
Poata cineva sa dea un raspuns concret la 2 aspecte: cand stim sa ne-am mantuit si cand stim concret ca am ajuns la nivelul de indumnezeire?
Multumesc anticipat!

O sa dau un citat din mesajele colegului nostru de forum, Dr. Alexandru Anastasiu (ale carui postari sunt f folositoare).
Sper ca-ti clarifica din nelamuriri.
Sper ca nu se supara.

Sufletul nostru este făcut după chipul lui Dumnezeu, pe care (chip) îl au toţi oamenii, indiferent de păcatele sau credinţele lor. Desigur orice păcat făcut, cuvântat, dorit sau gândit acoperă cu noroi acest chip, dar nu-l poate şterge.
Chipul lui Dumnezeu Tatăl este mintea, al lui Dumnezeu Fiul este cuvântul lăuntric, al lui Dumnezeu Duhul Sfânt este dorul gânditor, voinţa, simţirea adică inima.
Noi trebuie să lucrăm asemănarea, care după Sfântul Vasile cel Mare este creştinismul. Adică pentru că omul nu putea să se asemene cu Dumnezeu singur prin propriile puteri, fiind prăpastia dintre Creator şi creatură, la care s-a adăugat şi căderea în păcat, S-a făcut Dumnezeu Om ca pe om să-l facă dumnezeu. Dumnezeu Cuvântul ne-a vorbit nouă deplin, nu numai cu cuvinte omeneşti ci total, luând întreaga fire omenească, cu toate neputinţele ei afară de păcat, în persoana Sa şi unindu-o cu firea dumnezeiască, fără despărţire şi fără amestecare. Ne-a arătat prin firea Sa omenească unită cu Dumnezeu la modul cel mai concret cu putinţă, cum trebuie să fim noi ca să ne asemănăm cu Dumnezeu.
După ce ne-a restaurat firea noastră stricată (ne-a curăţit-o de păcate, făcând-o curată ca a lui Adam înainte de cădere) ne-a dat ceva în plus, infinit de mai în plus, decât doar restaurarea la ceea ce am fost înainte de cădere. Acel ceva este unirea, nunta cu Dumnezeu, îndumnezeirea (la Înălţarea Sa la cer, după cum spun sinaxarele Penticostarului, „a şezut de-a dreapta Tatălui, îndumnezeind trupul, prin care, stricându-se vrajba cea de demult, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, şi făcându-l, îndrăznesc a zice, asemenea Tatălui.”).
Pentru a ne asemăna sufleteşte cu Dumnezeu, în care cele Trei Persoane sunt de o fire unite fără amestecare şi despărţire, trebuie să se unească în noi, prin lucrarea de curăţire a patimilor, prin pază şi rugăciunea lui Iisus cele trei ale chipului lui Dumnezeu din noi adică mintea, cuvântul lăuntric şi inima. Când acestea trei se unesc, fără amestecare şi fără despărţire omul se uneşte cu Dumnezeu printr-o nesfârşită asemănare.
Şi după cum în Sfânta Treime Tatăl a născut pe Fiul şi a purces pe Sfântul Duh aşa şi unirea cu Dumnezeu se face prin minte, mai întâi, curăţindu-se de minciuni şi unindu-se cu Adevărul şi numai de aici se naşte cuvântul drept şi purcede dorul cel adevărat după Dumnezeu. Vedem aşadar că nicidecum nu trebuie mintea alungată ca fiind parşivă de necorectat, ci cinstită ca începătoarea cuvântului şi dorului după cum în Sfânta Treime deşi cele Trei Persoane sunt de o cinste, slavă şi închinăciune dar Tatăl este monarh, după cum spune Sfântul Grigorie Teologul, doar prin aceea că este necauzat şi este cauza Fiului prin naştere şi a Duhului prin purcedere, mai înainte de toţi vecii, fără vreun timp în care să nu fi fost Fiul născut şi Duhul purces.
De la minte începe astfel mântuirea curăţindu-o de păcatele ei care sunt, printre altele, minciunile şi neştiinţa după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul în Filocalie.
Vedeţi că nu este altceva sufletul şi altceva mintea. Dimpotrivă mintea este partea cea mai înaltă a sufletului, pusă drept strajă şi conducătoare asupra poftei şi mâniei pe calea mântuirii. Mintea pune pofta să nu mai dorească păcatul şi pe draci ci să poftească pe Hristos. Mintea pune mânia să nu se mai împotrivească lui Dumnezeu prin cârtire - întristare şi aproapelui prin ură ci să se mânieze împotriva dracilor şi păcatelor. Dacă mintea este parşivă, nu se poate curăţa prin diferite simţiri chiar de par adevărate şi fragmente de dumnezeu (dar de fapt parşive şi ele negreşit deoarece au intrat în inimă prin acceptul minţii parşive). Dacă mintea este parşivă să meargă să se adape la Adevăr, adică la Hristos, şi aşa se va curăţa şi va lăsa pe Hristos să intre în inimă şi deci în tot sufletul.
Aici intervine aşadar Adevărul ca o necesitate a mântuirii, căci după Sfânta Scriptură Adevărul nu este o sumă de definiţii filosofice ci este însuşi Hristos.
Ioan 14:6. Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.
Mântuirea nu este un fel de răsplată boierească dintr-un cont bancar dacă ai făcut fapte bune, cum vor să sugereze papiştii ce fac pe papă un fel de bancher şef al graţiei prisositoare a meritelor lui Hristos administrate cui se pune bine cu papa pentru a primi bule sau cui face făptuliţe bune.
Matei 4:17 De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor.
17 Ἀπὸ τότε ἤρξατο ὁ Ἰησοῦς κηρύσσειν καὶ λέγειν,
μετανοεῖτε,
ἤγγικεν γὰρ ἡ βασιλεία τῶνοὐρανῶν.

Aşadar Mântuirea vine prin schimbarea minţii (= lb. greacă metanoia, adică pocăinţă) ca să primească înţelesuri duhovniceşti şi prin schimbarea ei face posibilă schimbarea întregii vieţi, care devine haină de nuntă pentru sufletul - mireasă a lui Hristos. Sufletul se curăţeşte, iluminează şi în final desăvârşeşte într-o nespusă dragoste deplină la care participă mintea, cuvântul şi duhul - omul întreg.
Mântuirea nu este o răsplată ci o stare duhovnicească de unire cu Dumnezeu care nu se poate obţine nici de om singur, pe cont propriu, nici să o dea Dumnezeu omului fără ca acesta să o vrea. Ea este posibilă numai prin sinergie adică împreună lucrarea omului cu Dumnezeu.
Ioan 15:5. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.

Apoc.3:20. Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.

Aceste postari le poti gasi pe threadul "despre bioterapie"

Vom ști numai după ce am murit.

Totuși poți avea unele indicii, Sf. Părinți spun că raiul și iadul încep de pe pământ, deci dacă simți pace în suflet, poate te duci în rai, iar dacă sufletul tău e tulburat, ești în iad.

Vom ști, dar fi-va prea târziu de reparat ceva. Așa că trebuie să rămânem pe cale.
"Bucură-te, omule, cât eşti tânăr şi inima ta să fie veselă în zilele tinereţii tale şi mergi în căile inimii tale şi după ce-ţi arată ochii tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecata Sa. Alungă necazul din inima ta şi depărtează suferinţele de trupul tău, căci copilăria şi tinereţea sunt deşertăciune." (Ecclesiastul, XI, 9).

Dumnezeu ne va aduce la judecata Sa și vom ști.

Doamne ajută!

Foarte frumoasa, adevarata si folositoare postarea d-lui Anastasiu. Toatal de acord cu ea. As adauga doar doua precizari. Prima: intre mantuire si indumnezeire exista totusi o diferenta, in timp ce mantuirea presupune eliberarea din robia pacatului, indumnezeirea implica cu mult mai mult decat atat, ea pretinde desavarsirea. Sau altfel spus, daca mantuirea ne taie legatura cu pacatul si ne altoieste pe Trupul lui Hristos, indumnezeirea ne umple de Harul Sau. Adica indumnezeirea e partea cea mai inalta a mantuirii. Si a doua precizare: metanoia sau schimbarea mintii, e adevarat ca de aici se incepe mantuirea, dar ea nu se poate face daca mai intai nu ne golim de noi, daca nu lepadam sinele nostru cel fals, egocentrismul. Ca sa ne umplem de Hristos trebuie mai intai sa ne golim de noi, sa facem o jertfa de sine.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Fiind supusi pacatului,nu putem avea o siguranta a mantuirii inainte de moarte.Sa spunem ca un exemplu,putem sa ajungem la un nivel inalt,putem sa ne indumnezeim,insa asta nu inseamna ca ne-am mantuit,pentru ca putem cadea oricand din aceasta stare.

1.Nu putem sti daca ne-am mantuit ,decat dupa moarte.

2.Desi unui mirean ii este greu sa ajunga la un nivel inalt duhovnicesc,daca ajunge asta nu ii asigura mantuirea.

un sfant nu stie niciodata ca e sfant.

"de se va stradui cineva, de dimineata si pana seara, poate ajunge la masura dumnezeiasca" - nu mai stiu autorul.

Asa este. Sfintii se considera cei mai mari pacatosi. Pentru ca sfintenia sta in stransa legatura cu smerenia.
Parafrazandu-l pe Parintele Arsenie Papacioc, a afirma: sunt sigur ca ma duc in Rai, e una cu a spune: am siguranta ca sunt smerit.

A fi indumnezeit inseamna a avea nevoie de o singura hrana - Dumnezeu. Cat timp mai ai nevoie si de alte forme de hrana e semn ca nu ai ajuns la indumnezeire.

astea sunt sfaturi pentru calugari..

"Sa-l iubesti pe Domnul Dumnezeul Tau din toata inima ta, din tot sufletul tau, din tot cugetul tau si din toata puterea ta: aceasta este intaia porunca." (Mt. 22, 37-39)
"Stiu faptele tale; ca nu esti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindca esti caldicel - nici fierbinte, nici rece - am sa te vars din gura Mea.” (Apoc 3 ,15-16)

indumnezeirea...
 

Toţi oamenii, fără deosebire, suntem în aceeaşi vreme şi fii ai oamenilor şi fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1, 12-13), adică după trup suntem făpturi pământeşti, iar după duh făpturi cereşti, care însă petrecem vremelnic în corturi pământeşti. De la Dumnezeu ieşim, petrecem pe pământ o vreme şi iarăşi la Dumnezeu ne-ntoarcem şi ajungem iar Acasă! Fericit este cine se întoarce de bună voie. (Arsenie Boca, Cararea Imparatiei)

What we haven't committed ?
We didn't link our material body to the source...the spring of life..we didn't realized the graal in our heart , the awakening of love, the holographic state of existence ...
Pt.T de Chardin
Ce nu am facut ?
Nu am" racordat"trupul la sursa...la izvorul vietii...nu am realizat in inima noastra graalul,trezirea iubirii, starea holografica de existenta... [daca am realiza toate astea, ne-am indumnezei]

Indumnezeirea inseamna a fi facut partas la firea Dumnezeiasca.....

În prealabil postat de Dumitru73 http://www.crestinortodox.ro/forum/i...s/viewpost.gif
"de se va stradui cineva, de dimineata si pana seara, poate ajunge la masura dumnezeiasca" - nu mai stiu autorul.

Parca zicea ca ...pana seara (sau in trei zile?) poate sa redobandeasca Duhul Sfant. Nu mai stiu nici eu unde am citit asta.

Oricum, important este sa intelegem ca intoarcerea la Dumnezeu este posibila oricand si fara eforturi ascetice. Dumnezeu ne iarta si ne primeste imediat, insa pleaca de la noi daca-L alungam prin comiterea de infractiuni.

Era o istorioara in care un parinte vazator cu duhul statea la usa bisericii si urmarea cum intrau oamenii la slujba. La un moment dat apare unul care era asa de pacatos si intunecat ca demonii il tineau legat in lanturi si-l trageau incoace si incolo (simbolic vorbind), incat parintelui i s-a facut mare mila de el. Dar, dupa terminarea slujbei, parintele stand tot acolo il vede pe acel crestin iesind afara stralucind la soarele si fara sa mai fie posedat de vrajmasi... Si se roaga Lui Dumnezeu sa-i descopere cum a fost posibila aceasta minune, dupa care i se raspunde ca omul era inglodat in pacate grele si a venit la biserica cu gandul pocaintei. Si rugandu-se cu lacrimi pentru iertare, a promis Domnului ca va renunta la relele care-l dominau si ca se va intoarce la pocainta pentru restul vietii.

Iata deci cum cainta lui sincera l-a unit cu Dumnezeu, atat de simplu. Dar, pentru asta, trebuie hotarare nestramutata de pocainta, parere de rau si... curaj!

Din pacate ,acestea sunt pentru noi doar vorbe,nu mai vedem pe cineva sa le puna in practica.
Toti stim cuvinte,stim sa citam frumos,dar nimeni nu le si pune in practica.

POvesti din astea sunt de citit pe toate drumurile.Dar arata-mi un singur om care a inceput sa mearga pe calea pocaintei.Unul singur...

mantuirea
 

Chiar despre acest al doilea verset s-a vorbit de curand la Biserica unde merg eu.Interpretarea era ca odata ce ai plecat pe calea Iubirii LUI DUMNEZEU e cel mai mare pacat sa dai inapoi.Si mai degraba va fi mantuit unul pacatos care doar in ultima clipa isi intoarce fata catre Domnul decat unul care se apropie si apoi iara se departeaza de El.E usor de inteles ca si cum Domnul il stie si il cunoaste pe unul ca este pacatos si e o mare bucurie sa-l vada ca s-a intors spre El pe cand pentru unul oarecum credincios se necajeste caci desi il crede bun acesta nu staruieste in credinta si face un pacat...

Mai concret a fi mantuit insemna a fi izbavit,vindecat.Noi suntem "bolnavi" de pacatele noatre.Cu cat ne infranam pornirile patimase,cu cat invingem pornirile urate pe care le avem cu cat invatam sa ii iubim pe ceilati si sa nu ii judecam-cu cat invatam sa Ii multumim Domnului pentru toate,sa ne rugam si sa ne lasam in voia Lui,cu cat ii ajutam pe altii si ne uitam interesul nostru cu atat suntem mai aproape de mantuire dar cu siguranta nu vom sti daca am fost sau nu mantuiti decat dupa trecerea noastra din acesta lume.

Pentru mine este prea mult sa sper si sa ma rog Domnului pentru mantuire,despre indumnezeire chiar nu pot vorbi la cat sunt de pacatoasa.Este un fel de vindecare totala de pacate si daruire totala de sine...Nici nu cred ca este altul stiut pe pamant decat Hristos care sa poata fi alaturat cu acest cuvant.

Poate si cativa pustnici sau calugari,care pot ajunge la "indumnezeire"....

De fapt porunca Fiti sfinti ......,ei reusesc sa o indeplineasca...

cu siguranta
 

Izolarea de cele lumesti e o cale de a te tine de acesta porunca... fiind pustnic sau calugar.Si poate nici ei toti nu reusesc...Pentru oamenii ca noi,cu familie,servici,calculator e mult,mult mai greu...Mai intai ar trebui sa renuntam la toate astea.

KANDIA

"Izolarea de cele lumesti e o cale de a te tine de acesta porunca... fiind pustnic sau calugar.Si poate nici ei toti nu reusesc"...

Da...le este greu si pustnicilor , mai ales ca si ei oricat s-ar stradui poate gresesc cu gandul...Oricum fara de prihana ramane Fiul....restul doar ne straduim...mantuirii...Sa ne ajute bunul Dumnezeu pe toti !

Daniel,

Calea pocaintei are urcusuri si coborasuri. Nu exista om care sa nu cada, dar cel mai important este sa se ridice imediat. Altfel, riscam sa deznadajduim, pentru ca viata e plina de ispite, nu? Trebuie sa gandim pozitiv, sa fim optimisti si, daca o fi sa cadem si in prapastia unor pacate grave, sa nu uitam ca putem sa ne caim si sa fim iertati. Daca si noi iertam, macar putin...

Asa este. Din majoritatea scrierilor filocalice retinem ca monahismul este un drum mai anevoios catre desavarsire, iar casatoria un drum mai lung, dar ambele au aceeasi tinta - Hristos.

Cred ca ai deviat subiectul....Tocmai asta spuneam ca la sfaturi si cuvinte suntem toti buni,dar in practica punem foarte putin..

Chestia asta ce o spui e valabila,e buna,si... ? Ce rezolvi cu ea? E pentru incepatori,asa de incurajare....
Eu sunt destul de optimist,nu prea deznadajduiesc,insa e nevoie de mai mult .....

Am scris cele de mai sus spre incurajare. Si sunt relativ la subiect, pentru ca discutam despre mantuire. Pentru ca ce este mantuirea? Este ridicarea din mlastina pacatelor, chiar si pentru o perioada scurta, pana la prima cadere. Si tot asa, pana ce moartea ne va prinde intr-una din starile de mantuire sau de cadere.

Pentru incepatori, ca si pentru "avansati", eu cred ca ridicarile si caderile raman valabile, chiar daca aceia care mananca hrana tare se confrunta cu probleme mai fine, de genul paza mintii, paza de slava desarta si de marirea de sine...

Nu-i asa. Imi aduc aminte de un episod in care Avva Antonie cere sa-i descopere Dumnezeu daca este un om mai drept decat el. Si Dumnezeu ii spune sa mearga intr-un sat si ii va descoperi o persoana mai dreapta decat el. Si o descopera. Cum era acel om? Simplu, era un om care se ruga, care muncea cinstit si isi iubea semenii. Asa ca sunt multi in lumea asta, mai minunati decat multi monahi, numai ca noi nu avem ochi sa vedem simplitatea si curatia din actele lor. (PS voi cauta pilda si o voi posta)

Cred ca simplificam nepermis si banalizam astfel de relatari.

Acel om din sat traia intr-o stare de pocainta adanca, aceasta il ridica: smerenia.
El isi punea ca toti ceilalti sunt mult mai drepti decat el, ca este cel mai mare pacatos, ca ceilalti se vor mantui, iar nu el.

Noi trebuie sa speram la mantuire, speranta e o virtute teologica. A-ti spune ca "ceilalti se vor mantui, iar nu eu" nu prea suna a smerenie, ci mai degraba a deznadejde. Zic si eu... :)

Nu banalizez Ana. Din pacate multi dintre noi au ajuns sa spuna ca cineva este drept doar daca e capabil sa faca minuni, ori nu-i asa. Curatenia omului in fiecare gest, cuvant, ... e semn ca omul poarta in sine ceva mai mult decat omenescul. Am intalnit tarani, care prin viata lor m-au cutremurat mai mult decat anumiti monahi. Asa ca raman la ideea ca sunt si in aceasta lume multi drepti.

Ba chiar asa-i...Ala era o floare rara,mai rara decat pustnicii.V-am zis ca ne pricepem la vorbe.....

Asta este pilda, aceasta este smerenia care o intrecuse pe a Sfantului Antonie, de l-a trimis Dumnezeu sa vada si sa invete.

Nu era un om care muncea cinstit intr-un sat si .. ce sa spun, de-aia se mantuia.
Omul traia in Alexandria, vedea probabil pacatul la tot pasul.
Dar din cauza ca-si vedea clar propriile pacate, ceilalti oameni ii pareau mult mai buni.
Cel putin asa inteleg eu.. ca nu am ajuns la asa masura sa fac aprecieri ca aia e deznadejde deci omul ar fi in pacat.

Sf. Siluan Athonitul ne invata si despre linia fina dintre dejnadejde si smerenie.

PS: ii dau dreptate lui Daniel: prea ne grabim sa ne socotim buni, drepti, smeriti etc..

Daniel,

Te anunt ca Sfintii sunt printre noi, altfel lumea ar fi fost demult judecata. Numai ca, vorba cuiva de mai sus, nici ei insisi nu stiu ca sunt Sfinti!

Ce, crezi ca odinioara Sfintii umblau cu aura deasupra capului ca sa-i recunoasca oamenii? Nicidecum. Sfantul Serafim de Sarov s-a intalnit cu un prieten care l-a vazut scaldat intr-o lumina dumnezeiasca. Si i-a zis Serafim cam asa: daca nu erai la o anumita masura de sfintenie, nu ai fi putut vedea ce ai vazut.

Bine Daniel, lasa-ne pe noi sa ne bucuram de simplitatea si curatia oamenilor pe care ii intalnim. Sa vedem ca in ei locuieste cu adevarat Dumnezeu. Dar nu ne spune ca lumea nu mai are oameni minunati de vreme ce noi ii intalnim.

Eu nu prea i-am intalnit,dar daca voi aveti parte de asa ceva ,bravo voua...

Prietene,

Uite un Sfant contemporan - si nici nu m-am gandit prea mult: http://stirileprotv.ro/stiri/1-decem...-de-copii.html .

Sper sa-ti fie de folos,eu nu m-am intalnit cu el....

Iti recomand sa tragi o fuga pana la Valea Plopului, sa vezi ce-i acolo. Vezi ca acei 3-400 de copii au nevoie de alimente, haine si de bani.

Daca crezi ca sunt prea departe, le poti gasesi usor conturile bancare pe Internet.

Altfel da, vorbim vorbe. Teologice si parapsihologice. Despre mantuire, desavarsire si alte chestii cool.

Ai perfecta dreptate Costel ! Sunt inca oameni cu suflete curate, care stiu pretui omul in profundul lui, care iubesc toata creatia divina si se roaga pentru ea....Doamne ajuta!:53:

Sa inteleg ca tu ai fost deja....

Mda...

Tocmai am vorbit cu mama si mi-a spus ca in cateva zile mi-o va prezenta pe micuta... (nu-i dau numele) de la casa de copii.

Stiu ca ti se pare poate ca nimeni nu face nimic bun.. nici mama nu crede ca face ceva deosebit, de aceea abia acum, zilele astea am aflat ca face voluntariat de mult timp la casa de copii. (Si mi-a zis ca este "inghesuiala", adica sunt multi dornici sa ajute). Cred ca modeastia ei cantareste mult mai mult decat ceea ce face. Parerea mea.

Cred ca in primul rand trebuie sa ne vedem pacatele proprii.

S-a deviat discutia ca de obicei.Am spus ca mai mult vorbim decat facem,si ca nu prea gasim modele vii de la care sa ne folosim,si s-au gasit suficienti gica-contra sa sara in sus.
Daca spun o idee,e pentru a o dezvolta,dar ca intotdeauna, observ ca nu am cu cine.
Trebuie sa se gaseasca un destept(sau un mare induhovnicit,smerit,intelept etc) sa-mi serveasca o replica....