Egoismul, cauza tuturor rautatilor
 

Egoismul este rădăcina şi cauza tuturor răutăţilor. Cine se rupe de Dumnezeu pe cine se poate sprijini decât pe el însuşi? El este sprijinul şi, iată, egoismul.

Trebuie să vă luptaţi cu egoismul. Smerenia este rădăcina şi cauza oricărui bine, pentru că toate cele bune vin de la Dumnezeu, şi Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har (Iacov 4, 6). Rugaţi-vă ca Domnul să smulgă din inima voastră patima cea ascunsă.

Egoismul este doar una din racilele acestei societati agonizande....Smerenia...ce greu se dobandeste...Cum se si pot unii gandi ca emitand mereu judecati egoiste ar fi smeriti? Nu sunt trufasi, egoisti si rai...Insa rugaciunea adresata sincer Domnului schimba oameni si destine....Doamne ajuta!:53:

1) te rog, vrei sa definesti ego-ismul?

2) dar daca dragostea ar fi radacina si cauza oricarui bine?

bucurii, K

EGOISMUL-este trasatura morala care pune mai presus de toate interesele personale.Suntem egoişti începând din momentul în care ne facem intrarea în lume şi până în ultima clipă a vieţii. Sincer, nu prea cred în existenţa oamenilor care se dau complet la o parte pe sine pentru ceilalţi (sau poate nu i-am întâlnit eu). Încă de copii ne gândim în primul rând la noi. Ne dorim cu ardoare mai întâi laptele matern, apoi dragostea mamei şi ni le însuşim pe amândouă cu maxim egoism, pentru că din prima clipă suntem, fără să ştim, discipolii lui Epicur.
Suntem egoişti şi când iubim, pentru că, la început cel puţin, ne dorim dragostea celuilalt fiindcă acest lucru ne face fericiţi, împliniţi, pentru că, de fapt, iubindu-l pe celălalt, ne iubim şi pe noi înşine.
Când ne apropiem de finalul vieţii suntem din nou egoişti de multe ori pentru că nu ne gândim la durerea celor care rămân, la ceea ce înseamnă pentru ei pierderea noastră, ci la temerile noastre, absolut omeneşti - frica de moarte sau de veşnicia ei, de necunoscut.

Legea egoistului: „Scoala-te tu, sa ma asez eu!”
*

Egoistii au o calitate buna, niciodata nu vorbesc despre altii.
*

Egoistul este ca omul care zboara cu balonul. Toti ceilalti oameni i se par mici. El arata mic tuturora.
*

Un egoist este omul care crede ca daca el nu s-ar fi nascut, toti oamenii l-ar fi intrebat de ce.
*

Un egois este omul care vorbeste atit de mult despre el insusi incit nu mai poti spune nimic despre tine insuti.
*

Egoismul este un narcotic administrat de diavolul celor care sufera de mediocritate.
*

Egoismul este un anestezic generat interior care-i permite omului sa traiasca fara dureri cu el insusi.
*

Numai egoistul sufera cu adevarat. Si tot timpul.
*

Adevaratul egoist accepta chiar ca altii sa fie fericiti. Daca sint datorita lui.
*

Numai moartea egoistului este deplina. Nimic din el nu mai ramine altora
*

Cei ce ne datoreaza totul ne sint dragi mai presus de orice.
*

Egoismul sfisie sufletul asa cum un tigru sfisie trupul.

[quote=EMANUELA;341642]EGOISMUL-este trasatura morala care pune mai presus de toate interesele personale.QUOTE]
ai auzit vreodata de mame care spun" am facut totul pt tine, mi-am sacrificat toata viata pt tine, samd' ? crezi ca asta e o forma de egoism?

dar despre "fii tu lumina care vrei sa lumineze in lume"?
in sensul ca trebuie sa iti scoti tie prajina din ochi, sa veghezi la propria trezvie, lucreaza tu la inmultirea virtutilor crestine in tine si apoi in ceilalti.

Eu m-am intrebat cam de mult timp ce vrea sa zica " iubeste-l pe aproapele ca pe tine insuti".
Pareri?

bucurii,K

Egoisti suntem cu totii (sau mai bine spus 'egocentrici'), indiferent ca facem fapte bune sau rele, ca iubim sau nu, ca suntem ignoranti sau cautam sa ajutam pe altii etc. Dpdv social exista 2 clase: egoisti si altruisti. Insa chiar si altruistul este in sinea lui egocentric. Daca sunt altruist inseamna ca imi place sa ajut oamenii, sa las de la mine si sa dau celuilalt, sa iubesc mai mult s.a.m.d., insa de ce fac toate astea? Pt ca asa ma simt eu implinit, fericit. In modul asta ma simt bine. Deci, pana la urma, toate astea le fac tot pt mine (chiar daca nu-mi dau seama).

Auci!
 

Eu cred ca mai exista oameni buni in lume care dau saracilor din mila pentru aproapele aflat in necaz, din iubire si din supunere fata de Hristos...
Ca doar sfintii de asta au devenit sfinti?Pentru implinirea LOR, singurul lucru pe care il asteptau era sa se simta EI bine, de asta ii ajutau pe cei in neputinta...?
Nu prea cred;)...

PS: Fara suparare de adaugarea mea...in parte sunt de acord cu dumneavoastra; in parte;).

Vorbeam la modul general, despre oamenii obisnuiti. Sfintii sunt altceva. Atunci cand voi avea un copil o sa-mi dau viata pt el fara sa clipesc. Deja intr-un caz de acest gen nu mai este vorba de a ma simti implinit, ci de o iubire imensa pe care eu o voi avea fatza de acel copil. Dar cand e vorba de un om de pe strada, o sa-l ajut din mila, din compasiune, iar asta ma va face mai fericit gandindu-ma ca azi am mai facut o fapta buna.

In ceea ce priveste copilul, Dumnezeu sa va ajute sa-l aveti, iar mai apoi sa-l cresteti!:)
E greu sa fii parinte, dar El va va intari.
Cu omul de pe strada...se poate si acolo sa existe iubire;)...atunci cand ajutorul trece de aruncatul unei monede sau a altui lucru marunt si capata sprijin de la gandul indreptat spre Hristos.
Iti este mila pana la lacrimi, ii doresti binele acelui om, te interesezi de soarta lui...si atunci vrei sa faci mai mult, sa daruiesti mai mult, asa cum a facut Hristos pentru noi.

Doamne ajuta!

E foarte greu cu egoismul ăsta.

Lectia Apostolului Pavel despre o viata sfanta
 

Mantuitorul a biruit pacatul si moartea.Acesta victoria a Lui a avut consecinte fundamentale pentru noi.Nu la nivel teoretic ci practic.Daca deschideti Epistola care Coloseni a Apostolului Pavel,si mergeti la capitolul 3, veti observa anumite aspecte pe care Apostolul Neamurilor ni-le spune.Nu sunt probabilitati ci certitudini.In unele versiuni ale Bibliei capitolul poarta numele ,,Reguli pentru o traire sfanta".Multi poate se intreaba cum sa procedeze ca sa isi traiasca viata asa cum le-a cerut Hristos.Multi se simt descurajati de greutatea acestui demers si abandoneza,poate si pentru ca nu stiu exact ce ar trebui sa faca.Poate banuiesc,poate au auzit dar nu pot spune in mod precis.Apostolul Pavel a vorbit despre asta si nu o singura data.Daca cititi acest capitol trei multe aspecte se vor derula in fata ochilor intelegerii dvs.Eu as zabovi asupra a trei aspecte:

1.,,Acum deci vă lepădaţi şi voi de toate acestea: mânia, iuţimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de ruşine din gura voastră"

2.,,Orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl.

In primul citat veti observa un cuvant:,,acum". In al doilea citat veti observa alt cuvant ,,orice".De pacat,de obicei,fugim dar cedam des.Amanam lupta cu el: ,,În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge"(Evrei 12:4).Regula este ca de pacat sa te lepezi acum.Nu maine,nu poimaine,nu ,,de luni ma apuc sa invat".Acum.Suna dificil?Este foarte dificil,cel mai dificil.Vointa asta de a te lepada de pacat si de satana,nu doar declarativ ci si faptic,este foarte greu de gasit.necuratul nu renunta cu una cu doua la lupta.Nu renunta aproape niciodata.Daca ati citit carti despre sfinti probabil ca ati remarcat ca a incercat sa-i ispiteasca pe unii pana si pe patul de moarte,in ultimele clipe.Grea lupta oameni buni.

In al doilea citat veti observa cuvantul :,,orice".Orice faci trebuie sa fie in numele Mantuitorului si spre slava si multumirea Tatalui.Nu anumite actiuni,orice faci.Absolut orice,gand sau fapta.Tot.Asta chiar s-ar putea sa ne ingrozeasca.Cum adica orice?Adica tot? Dar este imposibil,noi oamenii procedam cu jumatati de masura,utiliza mici compromisuri,nu se poate asa ceva,ni-se cere prea mult.

Sa renunti acum la pacat si sa faci totul in numele Mantuitorului spre slava si multumirea Tatalui.Cam asta ar fi esenta.Un tip poate putin inclinat spre Credinta ar intreba:,,Si de ce ai face asta?"Raspunsul il da Apostolul Pavel:,,Şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte, spre deplină cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit"

Mergeti la duhovnicul dvs,ortodox sau catolic si puteti sa-i spuneti:,,Parinte,a venit aseara un protestant/sectant/eretic si a zis de acest capitol din Coloseni.Probabil ca bate campii dar as vrea sa stiu ce inseamna ,,Şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou"si de ce ma obliga acest lucru sa ma comport intr-un anumit fel acum si cu privire la orice actiune a mea?"

O sa va spuna cea mai puternica motivatie pentru care trebuie sa luptam cu pacatul.Cel de Sus sa ne apere si sa ne dea puterea sa luptam cu tote pacatele noastre fara de numar.

"Pazeste-te de maica relelor, de iubirea de sine, care este iubirea nerationala a trupului. Fiindca din aceasta se nasc, dupa toate semnele, cele dintai trei ganduri patimase care sunt si cele mai generale: al lacomiei pantecelui, al iubirii de argint si al slavei desarte. Caci acestea isi iau prilejurile din asa-zisa trebuinta neaparata a trupului. Din ele se naste toata lista patimilor.

Trebuie, prin urmare, sa ne pazim in chip necesar si sa ne razboim cu ea cu multa trezvie. Caci starpita fiind aceasta, se starpesc totodata toate gandurile ce se nasc din ea" (Sfantul Maxim Marturisitorul, Capete despre dragoste, Suta a doua, in Filocalia II).

asta ii un topic care imi cam ocupa mintea de cateva saptamani
 

...totusi ,mi se pare ca trebuie sa luam in calcul ca atentia poate fi directionata intr-o singura directie intr-un moment ,iar aclo unde este atentia noastra este si prezenta noastra ,fiinta noastra.prin urmare,logic ar fi,ca daca suntem atenti la cealalta persoana sa uitam de noi,iar atunci cand asteptam sentimentul de bunastare proprie (urmat dintr-o facere de bine etc.)ca recompensa ,sa ne centram pe noi, practic sa ne deconectam de celalalt ,sa ne insinguram in noi,nemaiputand sa ii acordam atentia persoanei de langa noi,ce sa mai spunem de a putea sa ii mai facem un bine cand nici nu ii mai vedem nevoile si durerile.asadar,iubirea,ca opus al egoismului, pretinde in mare masura uitarea de sine si daruirea fata de ceilalti ,fara urmarirea vreunui feedback intern de placere(vreunui cadouas dopaminic :))).DA, intr-adevar atunci cand facem bine fara sa urmarim asta ,probabil ca ne simtim bine,dar simtim asta nu la nivel de mandrie,ci mai degraba ca pe un raspuns afirmativ din partea instinctului de "conservare" si de acordare a sufletului omului la armonie si la legea infinitului lui Dumnezeu,in care nimic nu se pierde,totul este gata infaptuit (raul in esenta,fiind minciuna nu exista ;decat,poate, atat timp cat il intretinem noi,binele este infinit ,firesc si rezista la nesfarsit fara sa il intretinem noi fiindca este creat si sustinut de Dumnezeu,trebuie doar sa ne bucuram de el) si nu la nivelul egoismului si mandriei.cred ca ce ar trebui sa realizam este ca este normalsa dam,ca nu pierdem nimic,ca nu avem de ce sa urmarim castiguri fiindca avem tot ce ne trebuie cu adevarat(iubirea,infinitul) daca atentia ne este la Dumnezeu,si ca pur si simplu asa functioneaza lucrurile in realitatea,in adevar.....noi percepem foarte gresit totul prin prisma egoista.....dar ar trebui sa cedam toul si sa ne daruim si pe noi la tot, lui Dumnezeu ,este firescul nostru...este ca si mersul pe jos,sau mancatul,sau nebagatul degetelor in priza etc:))...ar trebui inglobat acest mod de viat in firescu nostru....si atunci nu ni s-ar mai parea atat de special si nu am mai putea sa ne mandrim atat de mult pentru fiiecare gest bun pe care il facem fiindca ar fi in normalul cotidian....nu ne laudam ca mancam,sau ca dormim