Discriminarea
 

Din cauză că poartă îmbrăcăminte simplă şi modestă, lucrează într-un domeniu de activitate văzut de ceilalţi ca fiind lipsit de valoare, este introvertit, are o boală vizibilă sau multe altele, un om este catalogat de ceilalţi ca nefiind demn de atenţie, încredere sau respect. Ca urmare, acesta îşi plânge de milă, se îmbolnăveşte sau pierde iubirea şi încrederea faţă de aproapele sau de sine, îl/se judeca.

Ce trebuie să facă un om care este discriminat în cadrul unui colectiv profesional sau social? Cum să facă faţă presiunilor psihologice fără a periclita sănătatea sufletului şi a trupului?

Sa se roage la Dumnezeu ca Dumnezeu sa ii arate iubirea Lui! Ca nu exista iubire mai mare decat a Lui Dumnezeu! Iubirea Lui Dumnezeu umple tot, vindeca tot, sterge orice lacrima si este vestnica, asa ca Lui sa i se roage sa ii vindece El aceasta durere, sa il roage pe Dumnezeu sa plineasca El golul din sufletul acelui om care nu simte iubirea oamenilor.
Ca iubirea oamenilor (chiar atunci cand este si e maxima), e imperfecta, e schimbatoare, egoista, e tradatoare, e interesata, e amestecata cu iubire de sine. Numai iubirea Lui Dumnezeu e neschimbatoare, numai Dumnezeu nu il lasa pe om, numai iubirea Lui e perfecta. Numai iubirea Lui Dumnezeu e adevarata iubire.
Omul care simte iubirea Lui Dumnezeu stie ca asa ceva de la oameni n-o sa gaseasca niciodata, ca nici nu mai are rost sa caute sau sa astepte de la oameni asa ceva, ca de la oameni oricum n-o sa gaseasca adevarata iubire, ci doar o iubire amestecata cu interes, cu egoism, pt ca iubirea oamenilor nu e perfecta. Omul care simte iubirea Lui Dumnezeu constientizeaza ca nici nu mai are nevoie de iubirea oamenilor, ca iubirea Lui Dumnezeu plineste tot.
Sa o ceara prin rugaciune, caci iubirea Lui Dumnezeu e un dar.
E un dar pe care El deja ni l-a dat, doar ca noi nu-l percepem din cauza pacatelor noastre cred. Asa ca sa-l ceara prin rugaciune sa ii dea Dumnezeu sa simta iubirea Lui.

Sa stiti ca astfel de oameni sunt la tot pasul.Problema e chiar la ei si la ei este si rezolvarea. Nu la cei din jur.Acesti oameni se marginalizeaza singuri.Sunt atat de complexati si frustrati de imbracamintea lor, de locul de munca, de boala care sufera,incat se autoizoleaza,dand vina pe cei din jur.

Sa stiti ca am vazut astfel de oameni si foarte iubiti de cei din jur si foarte apreciati.Pentru ca sunt atat de deschisi si sinceri si isi duc crucea cu atata demnitate si zambet,incat iti impun respect.:-)

Deci solutia este schimbarea atitudinii acelui om la care faceti referire.Schimbandu-se atitudinea lui fata de cei din jur, se va schimba si atitudinea celor din jur fata de el.

Intotdeauna cand ceva nu merge in viata, trebuie sa aruncam o privire mai intai asupra noastra.Si aici sa schimbam ceva.

Dumnezeu sa te ajute Melissa in toate cele bune si care iti sint tie de folos! Sa fi cu Dumnezeu!

Astfel de oameni sintem noi, Melissa, in ambele sensuri. Sintem noi toti, chiar daca nu ne dam seama de asta.
Noi sintem in acelasi timp si cei ce nu oferim atentie, respect, iubire cuvioasa si smerita fata de semeni, si in acelasi timp sintem si cei ce ne plingem de mila, ne simtim raniti (de fie sarim in sus, fie ne plingem de mila), complexati, frustrati, dam vina pe ceilalti, judecam, etc.
Pt ca iubirea noastra a oamenilor e imperfecta, e amestecata cu patimi, cu iubire de sine, egoism si mandrie, chiar daca nu ne dam seama de asta.

Multumesc din suflet si iti doresc si tie si tuturor semenilor nostri, la fel!
Doamne ajuta!:53:


Foarte adevarat.:-)

Foarte adevarat Melissa,exact asa este,nimeni nu ne poate rani fara voia noastra!

Doamne cum puteti gandi!
V-a ferit Dumnezeu sa treceti prin asa ceva pana acum probabil, caci altfel ati fi inteles ce intreaba fata.

Unii poate ca se marginalizeaza singuri, dar majoritatea celor afectati, nu.
Oamenii sunt asa cum sunt si mai multe nu spun. Pe cine mai intereseaza de cel de langa el?
Da, asa cum spune Adam00, trebuie sa ne rugam. Macar cu Dumnezeu si Maica Sa si cei ai lor suntem, deci nu suntem asa singuri.
In rest depinde de firea noastra, de probleme, de mediu.
Daca vrem sa "deschidem fereastra" spre lume, atunci trebuie s-o facem, sa mergem spre oameni.
Daca nu vrem asta, atunci ne facem mediul nostru, sau ne cautam locuri si oameni unde ne simtim bine, ne refugiem in preocupari care ne plac: plimbari, citit, muzica, animale, plante, biserica etc.
Iar la serviciu este greu, mai ales ca ne petrecem acolo atatea ore.
Daca putem sa ne schimbam putin...mai aranjati putin, haine mai placute la vedere.
Nu sunt in masura sa raspund. Si eu am nevoie de asa sfaturi.
Depinde si in ce tara locuim, ca in strainatate este si mai greu.

Dar cum putem sa gandim?......
Simplu,eu cand raspund pe forum imi fac o sumara analiza,eventual ma raportez si la exemplul personal,daca a fost sa am cunostiinte despre o intamplare similara sau cat de cat aproape...in felul asta dau un raspuns cat mai sincer,nu povesti,nu eseuri pt delectat oamenii!

Dvs din cate am mai observat pe aici,aveti o inclinare spre pesimism,nu-i problema mea,doar o constatare...

Parintii mei au ramas someri dupa revolutie,datorita inchiderii unor site-uri importante de tehnologie din tara,am avut o adolescenta foarte saraca,dar nu am fost marginalizata de catre colegi,din contra am avut o gramada de prieteni,unii dintre ei putrezi de bogati.De cand ma stiu,mi-am facut haine,chiar din nimic-ulterior am urmat Designul Vestimentar :)
Hainele chiar daca sunt saracacioase,trebuie sa le porti curate si sa miroasa frumos;daca-ti plangi mereu de mila si te victimizezi,vei fi ocolit chiar imbracat in Versace;in tot ce faci atitudinea este f importanta.
Nu trebuie sa ai mania vinovatiei ca te-ai nascut intr-o familie saraca sau au saracit intre timp,nu este vina ta,sunt doar imprejurari ale vietii pe care nu le putem stapani cand venim pe lume cum nu ne putem stabili nici frumusetea...DAR NE PUTEM STABILI UN DESTIN SI O ATITUDINE PLACUTA.

Acum ma aflu departe de tara;am avut oarece experienta discrinatorie in ceea ce priveste originea mea,faptul ca nu sunt bastinasa-insa asta nu tine de aspectul meu,de inzestrari sau insusiri,chiar daca am fost prietenoasa si deschisa nu am obtinut prietenia sau acceptarea unor oameni rautaciosi,fricosi.
Ce faci in situatia asta?Rugaciunile catre Dumnezeu sunt f importante iar relatia cu cei care te asupresc trebuie sa fie fara pata,adica sa nu-i urasti(ceea ce este f dificil),ajutorul Divin nu va intarzia sa apara luand diferite forme,mutarea persoanelor respective sau a ta din cercul cu pricina.

E foarte greu, nespus de greu cand cei din jur te vad fara nicio valoare, bun de nimic. La mijloc trebuie sa fie opera diavolului, care incearca necontenit sa ne tulbure.
Ne pot ajuta foarte mult, in astfel de situatii: spovedania, sfatul Parintelui Duhovnic, impartasirea cu Trupul si Sangele lui Hristos, participarea la slujbe, rugaciunile personale.

Foarte adevarat draga mea.Aici este esenta problemei.

Apoi ei au avut de pierdut,nu tu,asta-i clar!:53:

Dumnezeu ne iubeste pe toti!
 

Foarte adevarat,ceea ce spuneti cu toti,Un asemenea om are voloare inestimabila ,de neinlocit,frumusetea sufleteasca ,un diaman slefuit in cristal ce-l face sa straluceasca. Un asemenea om este un exemplu pozitiv ,in imbold pentru ceilalti de a-si depasi limitele,daca el poate noi de ce sa nu putem,evident ca are complexe,,dar sa nu uitam ca un asemenea om are o tarie de caracter ,o vointa de nestavilit.care pt ceilalti nu are importanta.el trebuie sa faca,pt a fii un invingator,nu exista nu pot sau nu vreau
trebuie
Doamne ajuta!

ai dreptate
 

Daca nu esti de o intelepciune profunda sau o inteligenta sclipitoare oamenii din jur nu prea vor accepta haine da aurolac sau miros de sconcs.Saracia,mizeria sau un handicap evident starnesc mila sau sila sau un amestec uneori intre astea doua.Aici pe forum e usor sa vorbesti dar sa-ti lasi copilul sa se joace cu tiganusul de langa tomberon nu prea cred s-o faca multi.Si tiganusul ala e satul de atatea si atatea zile de bobarnace peste nas sau suturi in fund si cum sa faca el sa nu se lase discriminat?

Nu am reuşit să înţeleg de ce anumiţi oameni genii nu acceptă în jurul lor decât oameni genii, oamenii cu un anumit statut social nu acceptă decât oameni la fel, oamenii cu anumite calităţi nu acceptă decât oameni cu aceleaşi calităţi, ca şi cum forma ar avea mai multă importanţă ca fondul. Încă de la grădiniţă se formează grupuleţe-grupuleţe care pur şi simplu nu acceptă prin preajmă aşa zişi "intruşi" (oare este ceva care vine din instinct?) Este o problemă de comunicare la nivel mondial pe care nu reuşesc să o înţeleg.. Este o problemă care chiar trebuie privită din toate unghiurile. O problemă care ar putea să nu mă preocupe dacă nu s-ar pune problema că în fiecare şcoală, loc de muncă etc există fiinţe care se simt/sunt marginalizate şi suferă, şi poate chiar noi suntem sau am fost puşi în situaţia cu pricina ...

Vă mulţumesc mult pentru părerile dumneavoastră! Mai aştept răspunsuri... Dacă ne citesc persoane care sunt discriminate sau discriminează, le-aş ruga să îşi exprime opinia (bineînţeles, în limita bunului simţ, fără tendinţe ostentative)

curaj
 

Chiar daca cei care se aseamana se aduna exista rezolvare si pentru cei discriminati.Cheia sunt prietenii si cautarea unui grup cu aceleasi probleme-dizabilitati.Si la gradinita un copil sarac poate gasi altul sarac cu care sa se joace si e important ca fiecare din cei discriminati sa incerce sa-si depaseasca conditia pe cat ii sta in putere.

Uneori ignoranţa doare mai tare ca jignirea (de ex când un copil mai puţin dotat este nebăgat în seamă de colegul preferat, sau un angajat nu este consultat în cadrul unui departament ori "este vorbit pe la spate"). Dar se prea poate ca această separaţie pe grupuleţe să nu fie neapărat ceva rău atât timp cât bunul simţ nu se pierde pe drum...

Sa se roage pentru ei. Sa faca exact opusul la ceea ce ar cere omul pacatos sa faca. Daca nu se va ruga, nu va avea parte decat de tristete. Prin propriile puteri nu va reusi sa-i faca pe ceilalti sa-si intoarca fata catre el (sa se bucure de prezenta lui) si nici sa-i priveasca pe cei ce-l urasc ca fiind aproapele ce trebuie iubit.

Sunt lucruri in viata, care ne ‘amortzesc’…’ucid’..ok..pe fondul in care nu suntem pregatitzi, ‘prizatzi’ in rugaciune, intr-o traire adevarat ortodoxa
Prea obositi in a cauta acea ‘cauza’ ce le-a provocat..cautam izbavire…
Dar izbavirea vine odata cu gasirea ‘cauzei’…a raului, ce ne strica destinul….
Iar ca sa gasim, trebuie multa rugaciune….
Discriminarea…urata problema, si nu ar trebui sa existe..toti suntem oameni, facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu….
Daca cei ce sunt invidiosi, au un suflet mic..si direct proportional, probabil, nici nu au ce oferi..se supara pe cei din jurul lor, ca exista asa cum sunt…
Dar..sa chinui un om ca nu e imbracat cu haine de ‘firma’..poate e si bolnav…e complet josnic.Vad o rautate ilogica, venita direct din iad.Nu ca rautatea ar avea ‘logica’..dar din pacate, multi dintre noi mai aplicam uneori si din pacate ..’ochi pt ochi si dinte pt dinte’
E Sfantul Post al Pastelui..ce sa-ti spun, draga Irina Georgeta?..o simpla opinie..ceva ‘hainutze’ mai in ‘top’ de se poate, multa intelepciune, intuitzie..in a evitat ‘situatziile dureroase’..si multa rugaciune si rabdare, pana va sosi clipa izbavirii…
Si va sosi …Doamne-Ajuta!

Din pacate cred ca nu exista pe acest pamant oameni iubiti si apreciati de toti cei cu care intra in contact de-a lungul vietii...

Din tot ceea ce ai enumerat mai sus...cred ca doar faptul de a fi introvertit poate lasa deschisa posibilitatea interpretarii gresite a cuiva...si asta pentru ca acea persoana nu comunica, nu se integreaza in colectiv...si practic se situeaza in afara lui.

Acest gen de persoana trebuie in primul rand sa-si regaseasca demnitatea - respectul de sine.

Demnitatea se recastiga cand ne contemplam propriile calitati,
incercand sa fim impartiali, obiectivi in autoevaluare.

Aceasta virtute trebuie cultivata cu mare atentie si progresiv,
pentru ca se afla in proximitatea imediata mandriei.

Cand esti constient de propria valoare,
aceea pe care Dumnezeu a intiparit-o in tine,
nicio o privire sau remarca denigratoare nu te poate clatina, nu te poate rani.

In crestinism este un topic sensibil,
pentru ca demnitatea, aceasta virtute,
prin natura ei nu cere, nu cerseste indurare sau ajutor.

Demnitatea este un moment in care nu mai ceri ajutorul cuiva
si incerci sa-ti asumi realitatea asa cum se prezinta.

Asta nu inseamna ca nu-l primesti cand ti se intinde mana.

Cand se recapata respectul de sine,
doar atunci putem umbla slobozi in prezenta lui Dumnezeu,
iar smerenia noastra devine adanca si autentica.