Gindurile!
 

Buna tuturor am deschis aceasta tema deoarece ma framinta o chestiune legata de pacat si anume gindurile si tulburarile care apar in suflet in urma gindurilor (de toate felurile dar mai ales cele necurate) am intrebat o data un preot din care moment noi pacatuim cu gindul mi-a raspuns ca din prima secunda ce simtim ca am avut acel gind,s-au ne-am simtit atinsi de pofta trupeasca si m-am incurcat...
Am avut de multe ori situatii de a vedea diferite lucruri poate o imagine pe strada nu prea ,,ortodoxa'' s-au anumite persoane imbracate necorespunzator de la care m-am cam tulburat sufleteste, m-am staruit sa alung aceasta din cap si m-am gindit atuncea ,, am pacatuit eu oare inaintea lui Dumnezeu? am facut tot ce am putut pentru a alunga aceste imagini din cap e clar m-am tulburat sufleteste si trupeste insa fara voie'' si m-am apucat a cauta diferite istorii prin internet pentru a ma lamuri si am aflat una ca un calugar asemenea se chinuia cu gindurile, poftele trupesti si sa crezut ca a cazut, ca e cel mai pacatos, si a vrut sa plece din manastire insa un glas ia spus ca pentru lupta avuta in acei 9 ani cu gindurile si poftele va primi cununi ... asemenea si unii prieteni Studenti la Teologie mi-au spus ca nu e pacat atitta timp cit nu le vrem si nu ne invoim cu acestea si luptam cu ele...
Voi ce parere aveti s-au ce stiti despre asta ?
p.s cer iertare pentru post daca vi se pare un pic indecent insa cu totii sintem oameni si mai ales sintem tineri si sintem supusi zilnic la multe ispite.

Gandurile rele sunt urmarile pacatelor noastre
 

Si eu am discutat asta la spovedanie cu parintele duhovnic. Gandurile acestea provin de la pacatele pe care le-am facut; daca am avea sufletul curat, am avea si gandurile curate. Dar din moment ce noi am cunoscut pacatul automat ne vin in minte imagini, senzatii, ganduri. Sunt proiectia experientelor noastre si a simtirilor noastre.
Adevaratul merit, insa, este lupta permanenta cu ele. Conditia de om implica pacatul, iar ca si pacatosi noi trebuie sa platim pentru pacatele noastre in viata asta si in cea de dupa. Astfel, daca vrem sa primim iertare de la Dumnezeu trebuie sa ne asumam responsabilitatea asupra a ceea ce am facut si sa luptam in permanenta nu doar cu pacatele, dar si cu cicatricele acestora, adica gandurile rele.
Deci da, pacatul este din prima clipa cand avem gandul in minte dar il putem birui luptand zi de zi impotriva lui. Este o lupta zilnica, un chin permanent, crucea pe care trebuie sa o ducem daca vrem sa fim cu Dumnezeu. Sper ca te-am lamurit un pic :)

Pai si cum ramine cu calugarul care sa luptat cu gindurile necurate cu toate ca nu savirsise nici un pacat necurat? Si multi alti sfinti care au fost luptati de acest drac pina la adinci batrinete ? cu toate ca erau curati ca lacrima... Din pacate nu prea am inteles nimic... cel putin din multe istorii din Pateric se vede ca pentru lupta cu poftele se dau cununi desigur conditia sa nu savirsim pacatul... Si inca ceva daca nu esti ispitit (incercat) cum poti primi cununa? S-au cum spunea un sfint unde nu este razboi nu este nici cununa si rasplata!

Draga Sanduu, tu ai dreptate. Asa e, atata timp cat te lupti cu ele, nu se considera pacat. Pacatul incepe din momentul in care ai capitulat, ai cedat in fata lor. Ele sunt inerente la varsta voastra, ca mai lucreaza si hormonii. Cel care nu s-a luptat cu astfel de ganduri nu inseamna ca e mai puternic, caci va putea cadea mult mai usor la prima ispita. In schimb cel care s-a luptat cu ele si intr-un final le-a invins, acela se cheama virtuos. Virtutea nu se capata fara lupta. E ca in razboi (razboiul nevazut), daca adversarul se-mpiedica de-o pietricica, cade si moare, nu este declarat erou cel in fata caruia a cazut. Nici daca adversarul face stanga-nprejur si-o ia la fuga. Numai invingatorul in lupta e declarat erou si primeste cununa.
Har, smerenie si jertfa de sine.

poate ar trebui sa-l intrebi pe duhovnicul tau daca se spun la spovedanie sau nu... daca incepem noi insine sa "selectam" intre "posibile" pacate/pacate "certe, indubitabile", poate vom gresi si Doamne fereste! nu ne vom spovedi complet.

Daca constiinta ta iti ridica probleme cu privire la ele, ti le evidentiaza si te pune pe ganduri, decizia finala poate e cel mai bine sa o ia parintele tau duhovnic.

Doamne ajuta!

D
 

Care crezi ca este rolul diavolului? Sa ispiteasca. Sa piarda pe crestin. De ce

Omului bun i se pregatesc ispitele!
 

Care crezi ca este rolul diavolului? Sa ispiteasca. Sa piarda pe crestin.
Diavolul se bucura de cel care traieste in pacat , iar pe cel curat il ispiteste. Pe cel care vrea sa traiasca in credinta incearca sa il intoarca de la Dumnezeu. Diavolul nu suporta ca omul sa fie drept si sa traiasca in curatenie. El seamana ispite peste tot si ganduri necurate si culege pacate.
De aceea, gandurile rele sunt de la diavol; noi, care suntem pacatosi le avem pentru ca diavolul incearca sa ne aduca aminte de gustul pacatului, ne aduce imagini, senzatii, amintiri, cu scopul de a ne dori sa gustam din nou din pacat; iar pe calugar, pustnic, omul drept, neprihanit vrea sa il piarda, vrea sa il intoarca de la credinta lui febrila catre Dumnezeu.

Si daca nu esti ispitit nu poti primi cununa pentru ca nicio persoana de pe pamant nu traieste fara sa fie ispitita. Sunt urmarile pacatului stramosesc si cu totii trebuie sa ducem o viata de lupta, indiferent de ce religie suntem sau cat de drept traim.

As vrea daca nu te superi sa iti dai cu parerea la intrebarea mea "De ce credem in Dumnezeu? " din topicul "Despre Biserica Ortodoxa in general". E o dilema cu care ma confrunt aproape zilnic

Daca gandul pe care diavolul il trimite omului isi face culcus in inima, acesta incepe deja sa se cufunde in pacat. Lupta cea mare a omului cu gandurile consta in a nu le lasa sa intre in inima sa. Pentru ca, de vor patrunde acolo, pot produce amaraciune, intristare ori o dulceata pacatoasa, o bucurie patimasa, murdara. Si astfel este savarsit pacatul cu gandul.

Cununa se da celui care o pierde si, dandu-si seama ca a pierdut-o, se intoarce la Dumnezeu si o cere iarasi, cu lacrimi, si pocainta multa.
Fiul care era cu Tatal avea toate cele ale Tatalui. El avea dintotdeauna cununa. Fratele lui, cel risipitor, a a avut cununa cat a fost cu Tatal dar a pierdut-o atunci cand L-a parasit. Intorcandu-se la Tatal, cu rusine si smerenie, a facut multa bucurie Tatalui si si-a primit inapoi cununa.

Atentie
 

"Cununa" nu e una pamanteasca, e cea din viata de apoi, e simbolul mantuirii.

Buna seara prieten drag,

Eu zic sa fii bucuros ca reactionezi la stimuli vizuali..:-))Inseamna ca functionezi bine, esti sanatos.Dupa ce ai sa-ti intalnesti jumatatea si te vei casatori, nu vei mai fi atat de incercat din aceste puncte de vedere.Deci nu fa un capat de lume acum.Nu e nici o tragedie.Esti tanar,necasatorit,a venit primavara..e firesc s-o ia razna hormonii..:53:

Sandu, mă bucură felul cum gândești, sunt alții care au de cel puțin două ori vârsta ta și nu știu cum se face că nu pricep astfel de lucruri simple.

Cununa pe care o câștigi este conștiința propriei purități, care îți dă o mare pace sufletească și îți asigură mântuirea. Cei ce se dedau gândurilor și senzațiilor trupești se condamnă unei existențe animalice aici pe pământ și pierzării în veșnicie, fiindcă nimic necurat nu va intra în împărăția lui Dumnezeu. Fără înfrânare de la toate nu este mântuire.

Cu cât ne străduim mai mult, cu atât răsplata va fi mai mare. Iar această înfrânare/pază a gândurilor, simțurilor, faptelor trebuie să aibă loc și în căsnicie, unde nu dorința de plăcere trebuie să primeze ci slujirea lui Dumnezeu.

Creștinul e într-o permanentă luptă până la moarte. Spre deosebire de alte activități care după un timp devin rutină, lupta cu gândurile și cu simțurile nu are odihnă niciodată, este un efort real continuu, dar exersarea virtuților aduce după un timp slăbirea patimilor și ușurarea vieții. Paradoxal, cel ce se înfrânează are o viață mai plină și mai fericită, din cauză că patimile nu oferă o fericire reală ci numai fum amăgitor iar înfrânarea ne deschide lucrării mângâietoare și înțelepțitoare a harului.

Draga TRaditie1...sa fim seriosi si realisti....Cum sa ne infranam de la toate? Sa devenim generatii de calugari(da chiar si dintre ei nu se infraneaza la unele....)...Infranarea nu trebuie sa se confunde cu chinuirea trupului, cu neglijarea lui, cu renuntarea la cultura, etc....NU e admis ca in plin sec XXI sa judecam precum in "evul mediu"....Asta daca nu te-ai referit cumva strict la asa numitele "placeri carnale"....Acolo da...e indicat sa fie infranare si prudenta...Doamne ajuta!:25:

De ce sa fim "la moda" ?
 

Draga "calator prin ploaie"...poate ca ai inteles gresit "ne infranam de la toate". De la toate lucrurile rele, da. Dumnezeu nu a pretins niciodata chinuirea trupului sau neglijarea lui, asta e gresit, nu suntem masochisti. Trupul e slab, noi trebuie sa il intarim prin puterea sufletului. Trupul este templul nostru, Dumnezeu ni l-a dat spre folosinta, ca sa ne ingrijim de el si de suflet. Este cat se poate de adevarata afirmatia "Mens sana in corpore sano". Si totusi asta nu inseamna ca trebuie sa facem din el un idol, sa il facem prioritar in fata sufletului. Prioritatea noastra e Dumnezeu si nimic nu trebuie sa fie mai presus.
Si referitor la ce ai spus "NU e admis ca in plin sec XXI sa judecam precum in "evul mediu", nu uita ca Hristos e acelasi de 2000 de ani. Societatea s-a stricat si Hristos nu mai e "la moda". Si toate cate se petrec acum pe pamant au fost prezise inca din Biblie, daca ai citit apocalipsa.
Domnul Iisus Hristos a zis "Că de cine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele întru acest neam preacurvar şi păcătos şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri.“
Sa nu cautam, deci, sa fim roboti, la fel cu toti ceilalti in acasta lume stricata, ci dimpotriva, sa cautam sa fim deosebiti si mai ales, sa placem lui Dumnezeu.

Gandurile, spunea parintele Paisie Aghioritul, sunt ca vrabiile care zboara pe deasupra caselor noastre. Cat timp acestea nu-si fac cuib in curtea casei noastre nu trebuie sa le luam in seama. A venit gandul si, daca nu-i dai atentie si mai ales daca il respingi, el pleaca.

O parte dintre ganduri sunt insuflate de Dumnezeu, o parte de diavol, iar o parte se pare ca tin de logica omeneasca. Prin asceza, se poate dobandi darul discernamantului, astfel incat in orice moment, nevoitorul poate sa-si dea seama daca un gand i-a fost inspirat de Dumnezeu sau de diavol.

Cei care nu cunosc cursele vrajmasilor considera ca orice gand e al lor. Necuratii ne lupta prin ganduri si, daca nu ne dam seama la timp, putem crede ca facem voia noastra, cand de fapt facem voia celui rau. De aceea, mai ales cand cadem in pacatul maniei, sa fim cu luare-aminte la gandurile care ne trec prin minte.

Este bine sa spovedim si gandurile care ne trec prin cap cu voie sau fara voie. Duhovnicii, orientandu-se dupa gandurile pe care le avem, ne pot veni in ajutor inainte de a cadea in vreo ispita.

Ne luptam cu gandurile ,,numai'' pana la mormant!

Uite Sandule, de pe un topic asemanator,despre ganduri:

Da click pe sageata si te duce in celalalt topic si ai mai multe raspunsuri.( daca stiai,ignora aceasta indrumare:-)) )
:103:

Ideea asta ca si multe altele le-au furat de la meditatiile budiste, mai precis din Dhamma care-i de vre-o 3000 de ani.
Saracul parinte ca sa nu apara vorbe ca ar fi imprumutat ideologii de la asiatici, a inlocuit norii cu vrabiile :))))
Oricum este bine ca intr-un tirziu si-au pus problema studierii mintii si a psihologiei umane la care crestinismul este corijent comparat cu Dhamma

Da desigur nu trebuie sa lasam sa intre dar avem la dispozitie citeva clipe pentru a le alunga nu ? Au doara cum poate fi pacat din prima clipa daca tu nu ai avut timp nici sa ripostezi nici sa-ti dai seama ce se intimpla....

Buna si tie :)
Pai nici nu zic ca nu e normal insa, vreau sa lupt si sa aflu din ce moment ne facem responsabili de pacat

Exact asa stiu si eu si asa mi-au spus si multi prieteni Studenti la Teologie insa raspunsul Preotului ca se considera pacat din prima clipa m-a cam incurcat...

Mersi foarte mult, esti tare draguta :)

Eu zic ca suntem responsabili de pacatul gandului NUMAI din momentul in care am constientizat ca-i gandul, pacatos.Constientizand,daca il alungam, il respingem sau chiar il dispretuim, putem spune ca NU pacatuim,ci luptam cu ispita.Daca din momentul constientizarii, noi lasam gandul sa-si faca culcus in noi, deci cu buna stiinta ne "savuram" gandul pacatos, eu zic ca abia din acel moment pacatuiesti.

Hai sa incerc un exemplu :

- vezi pe strada un cuplu oarecare; iti atrage atentia tinuta ei, foarte sexy si decoltata ;involuntar,o privesti admirativ ..e o chestiune de fractiuni de secunda pana iti dai seama ca, gandul tau a luat-o razna...eii,din acel moment,in care ai realizat asta, ACTIONEZI.Refuzi gandul,il respingi si te ajuti de rugaciunea inimii( Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!") , ca sa-ti tii mintea "ocupata" si sa-ti fortezi constiinta sa se ridice la un nivel superior ..
Deci,parerea mea este ca abia atunci pacatuiesti, daca te complaci in acel gand, si in loc sa-l gonesti, il intretii sa mai ramana, ba chiar il chemi cand acesta pare sa plece la un moment dat, intr-un mod firesc..


Cu drag,
:53:

Eu am inteles ca gandurile care le ai si care te ataca nu sunt pacate.

Am inteles asta demult, insa mersi pentru explicatie :)

:21: ce tare...Pai inseamna ca EU n-am priceput ce anume n-ai inteles tu si vrei acum sa afli..

cer iertare daca te-am suparat...am inteles totul , cred ca m-am luminat si de acum voi sti cum sa lupt...

Eeiii..cum sa ma superi?? Nu m-ai suparat deloc!:6:

Doar ca e clar ca n-am inteles ce doresti sa sti..Daca am spus un lucru pe care-l stiai demult..:-)

Intreaba si un preot ortodox si vezi ce zice. Inainte de a intreba zi o rugaciune:

Doamne pune in gura preotului pe care am sa-l intreb tot ce trebuie sa stiu cu privire la ganduri .

Doamne ajuta !Sandule nu te mai agita asa de mult cu kestii minore,am impresia ca te invarti in jurul cozii,esti ca intr un joc inselator in care raul te ameteste cu cine stie ce ca sa te faca sa nu fii atent de fapt la ce este mai important...dac vrei sa stii mai mute despre daca ai facut sau nu pacatul cu gandul atunci citeste Treptele Pacatului...apoi despre catalogare ori gravitatea pacatelor ia si citeste cu mare atentie Indrumar de spovedanie a Arhim.Cleopa Ilie,o sa gasesti acolo multe raspunsuri si o sa te lamuresti,atentie mare la explicatii...
inca ceva,mai multa rugaciune ,rugaciunea trebuie facuta DIN DRAGOSTE DE DUMNEZEU SI PENTRU DUMNEZEU,PENTRU SLAVA LUI,iar nu pentru cununile la care vad ca te gandesti...cununile ti se vor adauga negresit...Doamne ajuta si capul sus ca esti Moldovan de al lui Stefan cel Mare si Sfant!

Am aflat de mult ce vroiam sa aflu, chiar stiam demult aceasta dar vroiam ca prin intermediul acestui forum sa ma conving daca nu am luat-o pe drumul care nu trebuie, insa despre care cununi vorbesti? faptul ca incerc sa fiu mai intelept in ale crededintei e ceva rau? s-au cum se spunea cei ce nu se sfatuiesc cad ca frunzele...am spus ca se dau cununi vrind sa arat ca e ceva bun in asta, nu ca as vrea sa am aceste cununi!

Si eu,ca toti ceilalti ,mai ales avand 17 ani,ma lupt adesea cu gandurile,dar cele mai cutremuratoare si mai murdare ganduri de care ma feresc mereu sunt acele ganduri indecente,stiti la ce fac referire,si ma scuz,iar aceste ganduri ma tulbura cel mai tare si ma ispitesc dar mereu caut sa gandesc altceva,caut sa citesc sa invat sa pun gandul la lucru deoarece munca fizica oricum nu poate opri gandurile necurate si facand curat in camera de exemplu te gandesti la ceva.Eu sunt insa sunt fericit ca nu am probleme des iar cand se intampla trec repede peste .Aveam inainte probleme cu gandurile ucigase,visam,imaginam doar sa-mi ucid aproapele si sa bat sa omor pe cel ce ma supara.cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut si peste aceasta si ma bucur ca nu am mers mai departe deoarece eram complexat si adunasem destula ura fata de colegi/prieteni ca sa decurg la violenta. Acest razboi trebuie sa-l ducem tot restul vietii deoarece gandul patimas nu moare niciodata.Dumnezeu sa ne ajute!

Un părinte spunea să nu lăsăm gândurile să-şi facă din capul nostru cuib.Cred că avea dreptate.