Adevarul interior sau exterior omului; Realitate sau falsitate interioara a oamenilor
 

Societate creata din fii ai inteligentei : aviditate, competitivitate, dorinta si nevoia de putere. Cel puternic castiga si calca peste cel slab care piere; legea junglei;
Cum te poti numi sanatos atat timp cat te acomodezi bine intr-o societate bolnava?


Multi oameni se dau a fi drept credinciosi si isi doresc mantuirea ca pe ceva venind din exteriorul lor, de la sine, pierduti intr-o inconstienta profunda, si o indiferenta - care ia nastere tot din cauza inconstientei - asupra falsitatii lor interioare. Ei discuta si vorbesc despre Dumnezeu, judeca si condamna pe ceilalti care se opun conceptiei lor mentale.

Ce este egoul? E adevarat ca multi dintre noi s-au mai schimbat si au devenit mai deschisi, pierzandu-si putin cate putin din rigiditatea lor, si ne putem intreba acum daca este pregatita umanitatea pentru o transformare a constiintei, o inflorire interioara radicala si profunda. Pot fiintele umane sa-si piarda densitatea structurii mintilor lor conditionate, pentru a deveni asemenea cristalelor si pietrelor pretioase, ca sa spunem asa, transparente fata de lumina constiintei? Pot ele sfida atractia gravitationala a materialismului si materialitatii, ridicandu-se deasupra identificarii cu forma care mentine egoul in viata si care le condamna sa fie prizonierele propriei lor personalitati? Posibilitatea unei astfel de transformari a constituit mesajul central al marilor invataturi spirituale ale omenirii. Mesagerii - Iisus, Buddha si altii, nu toti cunoscuti - au reprezentat florile timpurii ale umanitatii. Acestia au fost precursorii, acele fiinte rare si valoroase.

Nu oricine e pregatit, dar multi sunt, si cu fiecare persoana care se trezeste, avantul in constiinta colectiva creste, inlesnind drumul altora. Este suficienta o strafulgerare pentru a initia procesul de trezire, iar acesta este ireversibil. Pentru multi procesul a inceput deja, chiar daca ei n-au realizat poate.

Un aspect esential al trezirii il reprezinta constientizarea faptului ca esti adormit, constientizarea egoului care gandeste, vorbeste si actioneaza si, de asemenea, constientizarea procesului mental conditionat in mod colectiv, care perpetueaza starea de toropeala a spiritului. Atunci cand observi inconstienta care te caracterizeaza, ceea ce face posibila observarea este chiar constiinta ce rasare in tine, este chiar trezirea. Lupta cu egoul nu poate avea sorti de izbanda, asa cum lupta cu intunericul nu are sorti de izbanda. Lumina constiintei este tot ceea ce iti trebuie.Tu esti acea lumina.

Primul aspect il reprezinta intelegerea faptului ca starea "normala" de spirit a majoritatii fiintelor umane implica intr-o mare masura ceea ce am putea denumi o disfunctie sau chiar nebunie. Anumite invataturi ce stau la baza hinduismului se apropie poate cel mai mult de perceperea acestei disfunctii ca forma de boala mentala colectiva. Conform invataturilor crestinismului timpuriu, starea colectiva normala a umanitatii este cea de "pacat originar". Cuvantul pacat a fost foarte gresit inteles si interpretat. In traducere literala din greaca veche in care a fost scris noul Testament, a pacatui inseamna a rata esentialul existentei umane. Inseamna a trai fara pricepere, orbeste si, din aceasta cauza, a suferi si a provoca suferinta. Si de data aceasta termenul, eliberat de bagajul cultural si de interpretari gresite, trimite inspre disfunctia inerenta conditiei umane.

Manifestarile colective ale nebuniei existente in miezul conditiei umane alcatuiesc cea mai mare parte a istoriei umanitatii. Aceasta este, intr-o masura extinsa, o istorie a nebuniei. Daca istoria umanitatii ar fi evaluata ca un caz clinic al unei singure persoane, diagnosticul ar trebui sa fie: paranoia cronica, o inclinatie patologica pentru comiterea de crime si acte de violenta extrema si de cruzime impotriva celor perceputi ca "dusmani" - propria inconstienta proiectata in exterior. Nebunie criminala, cu scurte si rare intervale de luciditate.

Teama, lacomia si dorinta de putere sunt fortele motivationale in plan psihologic ce dau nastere nu doar razboaielor si violentei intre natiuni, religii si ideologii, ci si unui conflict nesfarsit la nivelul relatiilor interpersonale. Ele provoaca o deformare a modului de a-i percepe pe ceilalti si a perceptiei de sine. Din cauza lor se interpreteaza gresit fiecare situatie si se ajunge la actiuni nechibzuitede la care se asteapta o eliberare de frica si o satisfacere a nevoii de mai mul, o gaura fara fund ce nu va putea fi umpluta vreodata.

Incercarea de a deveni un om mai bun pare laudabila si nobila, insa stradania in aceasta directie nu poate fi o reusita daca nu provoci o modificare in constiinta. Aceasta din urma este necesara deoarece stradania respectiva este parte a aceleiasi disfunctii, fiind o forma mai fina si rafinata a potentarii sinelui, a dorintei de mai mult si o consolidare a identitatii conceptuale a individului, a imaginii de sine. Nu deveniti mai buni incercand sa fiti mai buni, ci gasind bunatatea care deja se afla in voi si permitandu-i sa iasa la iveala. Dar acest lucru este posibil doar daca se schimba ceva fundamental in starea voastra de constiinta.
Istoria comunismului, a religiilor, inspirata initial de idealuri nobile, dovedeste limpede ce se intampla atunci cand oamenii incearca sa schimbe realitatea exterioara fara ca in prealabil sa fi efectuat vreo schimbare in realitatea lor interioara, in starea constiintei lor. Ei abordeaza planuri fara sa tina cont de prototipul disfunctional pe care il poarta in ei: egoul.

Spiritualitate si religie;

Care este rolul pe care il au religiile consacrate in aparitia unei noi constiinte? Multi oameni sunt deja capabili sa discearna intre spiritualitate si religie. Ei isi dau seama de faptul ca, daca detin un sistem de credinte - un set de ganduri pe care sa le considere adevarul absolut - nu devin spirituali, indiferent care ar fi natura acelor credinte. De fapt, cu cat se identifica mai mult cu respectivele ganduri (credinte), cu atat isi diminueaza sansele de a accede la dimensiunea spirituala aflata in ei insisi. Multi oameni "religiosi" s-au impotmolit la acest nivel. Ei pun semn de egalitate intre adevar si gand si, identificandu-se complet cu gandul (mintea lor), pretind a fi unicii detinatori ai adevarului intr-o tentativa inconstienta de a-si proteja identitatea. Ei nu vad limitarile gandirii. Daca nu crezi (gandesti) intocmai ca ei, din punctul lor de vedere te inseli, iar intr-un trecut nu foarte indepartat s-ar fi simtit indreptatiti sa te omoare pentru acest motiv.Unii dintre ei mai sunt de aceasta parere si in prezent. Noua spiritualitate, transformarea constiintei, isi face aparitia intr-o mare masura in afara structurii religiilor institutionalizate. Un numar tot mai mare de adepti ai religiilor traditionale sunt capabili sa renunte la identificarea cu forma, doctrinele si sistemele de credinte rigide si sa descopere profunzimea originara ce se afla ascunsa in chiar traditiile lor spirituale si, in acelasi timp, profunzimea din ei insisi. Ei realizeaza ca a fi "spiritual" nu are nimic de-a face cu credintele pe care le au, ci are totul de-a face cu starea constiintei lor. Iar asta determina, la randul sau, modul in care ei actoneaza in lume si interactioneaza cu ceilalti.

Cei care nu au capacitatea de a privi dincolo de forma ajung si mai puternic ancorati in credintele lor, cu alte cuvinte mintile lor. Suntem in prezent martorii nu doar ai unui curent de constientizare fara precedent, ci si a unei inradacinari si intensificari a egoului. Unele insitutii religioase se vor arata deschise fata de noua constiinta, altele isi vor consolidat pozitiile doctrinare si vor deveni elemente constituente ale tuturor acelor structuri elaborate de om prin intermediul carora egoul colectiv se va apara si va "opune rezistenta". Exista biserici si culte sau miscari religioase ce nu sunt altceva decat entitati egocentriste colective, identificate cu pozitiile lor mentale la fel de rigid precum adeptii unei ideologii politice lipsiti de deschidere fata de o interpretare alternativa a realitatii.

Dar egoul este menit sa se dizolve, structurile sale inchistate, fie ele institutii religioase sau de alt fel, corporatii sau guverne, se vor dezintegra toate pornind dinspre interior, indiferent cat de adancinradacinate par sa fie. Structurile cele mai rigide, cele mai impenetrabile fata de schimbare sunt cele care se vor prabusi primele.

Necesitatea unei transformari;

Atunci cand se confrunta cu o criza radicala, atunci cand vechiul mod de a trai in lume , de a interactiona cu ceilalti si cu natura nu mai functioneaza, atunci cand supravietuirea este amenintata de probleme aparent imposibil de depasit, o forma de viata individuala fie se stinge, fie se ridica deasupralimitarilor conditiei sale prin intermediul unui salt evolutiv. Reactia in fata unei crize radicale care ne ameninta insasi supravietuirea - iata provocarea cu care se confrunta acum umanitatea. Disfunctia mintii egoiste, constientizata deja in urma cu peste 2500 de ani de catre invatatorii intelepti din vechime si amplificata acum de stiinta si tehnologie, ameninta pentru prima data supravietuirea planetei. In curand, un procent semnificativ din populatia planetei va recunoaste, daca nu a facut-o deja, ca umanitatea se confrunta acum cu o alegere totala: sa evolueze sau sa piara. Un numar relativ mic inca, dar in crestere rapida, de oameni experimenteaza deja in ei insisi ruperea de vechile tipare ale mintii egocentrice si manifestarea unei noi dimensiuni a constiintei.
Ceea ce ia nastere acum nu este un nou sistem de credinte, o noua religie, ideologie spirituala sau mitologie. Schimbarea se produce intr-un plan mult mai profund decat cel al continutului mintii, gandirii egocentrice. De fapt, in centrul noii constiinte se afla transcederea gandirii, capacitatea recent descoperita de a ne ridica deasupra gandurilor, de a realiza in noi insine o dimensiune infinit mai vasta decat cea reprezentat de gandire. Din acel moment identitatea , sentimentul propriei fiinte nu va mai fi derivat din fluxul necontenit al gandurilor pe care, in cazul fostei constiinte, le luau oamenii drept ei insisi.
O usurare sa realizezi ca eu nu sunt "vocea din mintea mea". Atunci cine sunt eu? Cel care vede toate acestea. Constiinta care preceda gandul, spatiul in care apare gandul - sau emotia sau perceptia senzoriala.

Egoul nu inseamna altceva decat identificarea cu forma, in primul rand cu forma gandurilor. Se blocheaza astfel Fiintarea si bucuria ei. Daca raul exista in vreun fel - si exista, dar la modul relativ, nu absolut - atunci definitia sa este aceasta: identificarea completa cu forma - forma fizica, forma mentala, forma emotionala. De aici decurge totala necunoastere a individului cu intregul, a unitatii intrinseci cu oricare "altul" si totodata cu Sursa. Aceasta ignoranta este pacatul originar, suferinta, iluzia. Iar atunci cand aceasta iluzie a separarii totale fundamenteaza si domina tot ceea ce gandesc, spun si fac, ce fel de lume voi crea eu? Pentru a afla raspunsurile la aceasta intrebare nu trebuie decat sa privim relatiile dintre oameni sau sa ma uit diseara la stiri.
Daca structurile mintii umane nu se vor schimba, vom sfarsi mereu prin a recrea in esenta aceeasi lume, aceleasi forme ale raului, aceeasi disfunctie.

Nici crestinismul nu se cramponeaza de forme, dar le depaseste in TRANSCENDENT. Nici crestinismul nu ramane blocat in separabilitate, dar o depaseste prin COMUNIUNE, comuniune in har cu Dumnezeu. Si crestinismul se lupta cu egoul, dar vrea restaurarea CHIPULUI lui Dumnezeu in om. Si crestinismului ii displace ignoranta, dar o depaseste prin REVELATIE (nu prin intuitie, gand sau ratiune). Si crestinismul cauta Adevarul, dar Il gaseste ca fiind PERSOANA. Si crestinismul doreste schimbarea omului, dar il vrea ASEMENEA Creatorului sau. Si crestinismul doreste eliberarea, dar eliberarea din robia pacatului, adica MANTUIREA.
Har, smerenie si jertfa de sine.

A fi religios inseamna a avea un concept care nu este altceva decat un tipar, un sistem creat de minte, o identificare cu o forma a gandurilor. Tu spui "Si crestinismul se lupta cu egoul, dar vrea restaurarea CHIPULUI lui Dumnezeu in om". Din "lupta" reiese tiparul egoului, al mintii, al adversarului, al competitiei. Lupta este dictata de forma egocentrica ce ia nastere atunci cand te bazezi pe un concept care este produsul mintii tale. A te lupta cu egoul inseamna a te lupta in zadar cu intunericul. A inceta sa te lupti este lumina constiintei si realizarea faptului ca tu esti lumina din spatele egoului.
A te baza pe un concept este tot o identificare cu forma. De ce indoctrinarea ramane blocata in separabilitate? A fi indoctrinat inseamna sa pui etichete celorlalti (eu sunt crestin, tu esti catolic, ateu, pacatos etc). De fapt tu joci un rol in care egoul tau se distinge de celalalt ce nu joaca acelasi rol cu tine. De aici se naste lupta. Nu poti restaura chipul lui Dumnezeu in om prin lupta cu egoul ci doar daca ajungi transparent fata de lumina constiintei asemenea pietrei de diamant slefuite.

Uitarea Fiintarii: Egoul inseamna intotdeauna identificarea cu forma, cautarea de sine si, in consecinta, pierderea sinelui intr-o forma sau alta. Formele nu sunt doar obiecte materiale si corpuri fizice. Mai fundamentale decat formele exterioare - lucrurile si corpurile - sunt formele mentale care apar constant in campul constiintei. Ele reprezinta forme energetice, mai fine si mai putin dense decat materia fizica, dar totusi forme. Ceea ce constientizam sub forma unei voci in mintea noastra care nu se opreste niciodata din vorbit este un flux de gandire neincetata si compulsiva. Cand fiecare gand ne absoarbe complet atentia, cand suntem atat de identificati cu vocea din mintea noastra si cu emotiile care o insotesc incat ne pierdem pe noi insine in fiecare gand si in fiecare emotie, atunci inseamna ca suntem in totalitate identificati cu forma si prin urmare suntem in puterea egoului. Egoul este un conglomerat de forme mentale si tipare mental-emotionale conditionate, care reapar si in care am investit sentimentul de "eu", sentimentul de sine. Egoul apare atunci cand sentimentul Fiintarii, al lui "Eu Sunt", care este constiinta fara de forma, se intrepatrunde cu forma. Acesta este intelesul identificarii. Aceasta este uitarea Fiintarii, eroare primordiala, iluzia separarii absolute care transforma realitatea intr-un cosmar.



Istoria crestinismului reprezinta, desigur, un exemplu de mare elocventa al modului in care credinta ca tu detii singurul adevar, cu alte cuvinte ca tu ai dreptate, iti poate corupe actiunile si comportamentul pana la limitele nebuniei. Secole de-a randul, torturarea si arderea de vii a acelora care aveau opinii ce difereau chiar si in cea mai mica masura de doctrina Bisericii sau de intrerpretarile inguste ale scripturii ("Adevarului") erau considerate justificate, deoarece victimele "se inselau". Se inselau atat de mult incat trebuiau omorate. Adevarul era considerat mai important decat viata oamenilor. Si ce era Adevarul? O poveste in care trebuia sa crezi, adica un manunchi de ganduri. Biserica catolica si celelalte Biserici au dreptate atunci cand identifica relativismul, anume credinta ca nu exista un adevar absolut care sa ghideze comportamentul uman, ca fiind unul dintre relele vremurilor noastre. Numai ca nu veti gasi adevarul absolut nici daca il cautati acolo unde nu poate fi gasit: in doctrine, ideologii, seturi de reguli sau povestiri. Ce au toate acestea in comun? Sunt generate de gandire. Gandirea poate, in cel mai bun caz, sa indice catre adevar, dar ea nu este niciodata adevarul. De aceea spun budistii: "Degetul care arata catre luna nu este luna". Toate religiile sunt in egala masura false si adevarate, in functie de cum va raportati la ele. Le puteti folosi in slujba egoului sau le puteti folosi in slujba Adevarului. Daca sunteti de parere ca doar religia voastra reprezinta Adevarul, o folositi in slujba egoului.Folosita astfel, religia devine ideologie si creeaza un sentiment iluzoriu de superioritate, o scindare si un conflict intre oameni.

Ceea ce mi se pare ca sustii este o dizolvare completa a personalitatii. Atunci cand renunti complet la orice tip de forma, fie exterioara, fie interioara, cand renunti la orice tip de alteritate, chiar manifestata sub forma de gand sau concept, nu numai la nivel fizic, cand anulezi chiar si sentimentele, atunci dispare complet orice urma de personalitate. Or crestinismul tocmai pe acest lucru se bazeaza, pe conceptul de PERSOANA. Noi nu renuntam la persoana pentru a ne dizolva complet in Fiinta, si aceasta indefinita conceptual. Nu avem o tinta asa de "inalta", noi urmarim doar ASEMANAREA, nu contopirea, cu Fiinta Suprema. Nu ne permitem sa ne vedem atat de importanti ca sa ne egalam Fiintei perfecte. Suntem mai modesti.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Probabil ca este greu de crezut faptul ca si cele pe care le spui mai sus sut tot o proiectie egoista. Aceasta este esenta care duce la separarea omului de Dumnezeu.
Indiferent de forma pe care o adopta la un moment dat, motorul inconstient din spatele egoului este nevoia de a-mi consolida imaginea celui care cred eu ca sunt, sinele fantomatic care a prins viata atunci cand gandirea - o mare binecuvantare si deopotriva un mare blestem - a inceput sa preia controlul si a eclipsat simpla, dar profunda bucurie a uniunii cu Fiinta, cu Sursa, cu Dumnezeu. Indiferent care este comportamentul pe care-l manifesta egoul, forta motivationala ascunsa este intotdeauna aceeasi: nevoia de a iesi in evindenta, de a fi special, de a detine controlul cumva; nevoia de putere, de atentie, si de mai mult.Si, desigur, nevoia de a avea sentimentul rupturii, ceea ce inseamna nevoia de opozitie de care dai tu dovada acum. Egoul asteapta intotdeauna cate ceva de la semeni, de la diverse conjucturi. Intotdeauna exista o ordine de zi ascunsa, un sentiment de "inca nu e indeajuns", de insuficienta si lipsa care trebuie acoperita. El foloseste oamenii si situatiile pentru a obtine ceea ce-si doreste, dar nici atunci cand reuseste nu e niciodata satisfacut pentru mult timp. Adesea intampina piedici in implinirea telurilor sale, iar in cea mai mare parte prapastia dintre "vreau" si "ceea ce este" devine o sursa constanta de suparare si suferinta. Emotia din spatele intregii activitati a egoului este teama.Teama de a fi un nimeni, teama de nonexistenta, teama de moarte. Toate activitatile au ca scop eliminarea acestei frici, dar tot ce poate face egoul vreodata este sa o disimuleze temporar cu o relatie intima, cu o noua achizitie sau cu victoria intr-o imprejurare sau alta. Iluzia nu ne va satisface niciodata. Doar adevarul a ceea ce esti cu adevarat te va elibera, atunci cand il vei realiza.
De ce exista teama? Deoarece egoul apare din identificarea cu forma, cu personalitatea, iar adanc inauntru el stie ca nicio forma nu va dura vesnic, ci toate sunt trecatoare. De aceea exista intotdeauna sentimentul nesigurantei in preajma egoului, chiar daca in exterior pare increzator.

Personalitatea; Ce roluri poate interpreta egoul? Egoul nu stie ca sursa intregii energii se afla in noi insine, asa ca el o cauta in exterior. Nu atentia fara de forma reprezentata de Prezenta o cauta el, ci el cauta atentia sub o anumita forma, ca de exemplu recunoasterea, lauda, admiratia sau doar faptul de a se face remarcat intr-un fel sau altul, de a se lua la cunostinta de existenta lui, indiferent daca e pozitiv sau negativ.
O persoana timida care se teme de atentia celorlalti nu este lipsita de ego, ci are un ego ambivalent care simultan isi doreste si se teme de atentia celorlalti. Se teme ca atentia ar putea lua forma dezaprobarii sau criticii, adica ii va diminua sentimentul de sine, in loc sa-l amplifice. Timiditatea merge adesea mana-n mana cu un concept predominant negativ despre sine, credinta persoanei ca este inadecvata. Orice sentiment de sine conceptual - faptul ca ma vad asa sau altfel - inseamna ego, acesta putand fi predominant pozitiv (sunt cel mai mare) sau negativ (sunt prea mic, nu sunt bun). In spatele fiecarui concept pozitiv despre sine sta frica de a nu fi suficient de bun. In spatele fiecarui concept negativ despre sine este ascunsa dorinta de a fi cel mai mare sau de a fi mai bun decat altii. In spatele sentimentului de superioritate si a nevoii continue de superioritate a egoului ce afiseaza siguranta de sine se afla teama inconstienta de inferioritate. Dimpotriva, egoul timid, inadaptat, care se simte inferior, nutreste o dorinta ascunsa de superioritate. Multi oameni oscileaza intre sentimente de inferioritate si sentimente de superioritate, in functie de situatiile sau persoanele cu care vin in contact. Tot ce e de facut este sa observi in tine acest lucru: ori de cate ori te simti superior sau inferior cuiva, la mijloc este egoul din tine.

Toata disertatia dvs despre egou e valabila, nu o contrazic. Dar noi nu ne identificam cu acest egou. Noi, crestinii, dorim sa restauram CHIPUL lui Dumnezeu in noi, iar acest chip nu este unul egoist sau egocentrist, din contra, e unul altruist, generos, jertfelnic. Deci dvs vorbiti, intr-adevar, despre ceva in discursul dvs, dar nu despre crestini. Eu ma refer doar la crestini.
Har, smerenie si jertfa de sine.

In lumea asta exista foarte multe doctrine si credinte diferite. Prin faptul ca te bazezi pe un sistem de credinte, ideologii, la nivel colectiv, se formeaza o mentalitate.

Mentalitatea "Noi avem dreptate si ei se inseala" este inradacinata deosebit de profund in acele parti ale lumii in care, conflictul dintre doua natiuni, rase, triburi, religii sau ideologii dureaza de multa vreme, este extrem si endemic. Ambele parti ale conflictului se identifica in aceeasi proportie cu punctul lor de vedere, cu propria lor "poveste", cu gandirea, asadar. Ambele sunt la fel de incapabile sa vada ca ar putea exista si o altfel de perspectiva, o alta poveste, iar acestea ar putea fi in egala masura valabile. Ambele parti se cred in posesia adevarului. Ambele se vad victime iar in "celalalt" citesc raul. Si pentru ca l-au conceptualizat, prin urmare l-au dezumanizat pe celalalt in chip de dusman, il pot condamna si acuza in orice fel, chiar daca este vorba despre un copil, fara sa-i simta umanitatea si suferinta. Cad prada unei spirale smintite a crimei si razbunarii, actiunii si reactiunii. Astfel se instraineaza Fiintarea si iau nastere conceptele de Bine si Rau.

Aici devine evident faptul ca egoul uman, in aspectul sau colectiv care ia forma lui "noi" impotriva "lor", este inca si mai dement decat "eu", egoul individual, desi mecanismul este acelasi.

Cea mai mare parte a actelor de violenta pe care oamenii le-au savarsit unii asupra altora nu este nici de departe reprezentata de lucrarea criminalilor sau a celor tulburati mental, ci a cetatenilor normali, respectabili, aflati in slujba egoului colectiv, in urma conceptelor si mentalitatilor comuniunilor indoctrinate. Am putea chiar merge atat de departe incat sa spunem ca "normal" inseamna nebun pe planeta aceasta. Ce se afla la radacina acestei nebunii? Identificarea completa cu gandul si emotia, cu egoul adica.

Lacomia, egoismul, exploatarea, cruzimea si violenta sunt inca pretutindeni. Atunci cand nu le recunoastem ca fiind manifestari individuale sau colective ale unei disfunctii sau boli a mentalului, cadem in greseala de a le personaliza. Construim o identitate conceptuala in cazul unui individ sau unui grup si spunem: "Aceasta il reprezinta pe el. Aceasta ii reprezinta pe ei."
Atunci cand confunzi egoul pe care il percepi in ceilalti cu identitatea lor, propriul tau ego este cel care foloseste aceasta perceptie gresita pentru a se consolida pe sine deoarece are dreptate, in consecinta este superior, si deoarece reactioneaza prin condamnare, indignare si adesea furie impotriva celui perceput ca dusman, ca rau. Toata aceasta atitudine satisface enorm egoul. Ea sporeste sentimentul de separare intre tine si celalalt, a carui alteritate a fost amplificata intr-o asemenea masura, incat nici nu mai simti caracterul uman care va este comun, nici inradacinarea in Viata unica pe care o impartasesti cu fiecare fiinta umana, divinitatea care se regaseste in toti.
Tiparele egoiste fata de care o persoana reactioneaza cu cea mai mare vehementa atunci cand le remarca la celalalt si le ia in mod eronat ca fiind identitatea lui tind sa fie aceleasi tipare care se regasesc si in acea persoana, dar pe care nu poate sau nu vrea sa le detecteze la ea. In acest sens ai multe de invatat de la "dusmanul" tau. Tot ceea ce-ti trezeste resentimente si o reactie vehementa fata de altcineva se afla si in tine. Dar nu este altceva decat o forma de ego, si din acest motiv este complet impersonala. Nu are nimic de a face cu ceea ce este acea persoana, si nici cu ceea ce esti tu. Doar daca o percepi ca fiind tu insuti iti va fi amenintat sentimentul de sine atunci cand o vei descoperi in tine.
Indiferent de doctrina religioasa din care faci parte, identificandu-te cu un concept, ia nastere separarea, dintre tine si celalalt identificat cu un alt concept, si odata cu ea iau nastere conceptele de "eu si tu, noi si voi, bine si rau etc."

Identificarea cu corpul
 

In afara de obiecte, lucruri, o alta forma elementara de identificare este cea cu corpul "meu". In primul rand, corpul este de barbat sau de femeie, astfel ca sentimentul de a fi barbat sau femeie preia o parte semnificativa a sentimentului de sine in cazul majoritatii oamenilor. Apartenenta la o anumita categorie sexuala devine identitate. Identificarea aceasta este incurajata de la o varsta timpurie si impune respectarea unui rol, a unor tipare de comportament conditionate care iti afecteaza toate aspectele vietii, nu doar sexualitatea. Este un rol caruia multi oameni ii cad prada complet.

Implinirea in viata este perceputa ca fiind respectarea valorilor asociate categoriei sexuale cu care se identifica individul.

Infatisarea fizica este cea care are un rol foarte mare in privinta modului in care se percepe fiecare pe sine: robustetea sau aspectul filiform, frumusetea sau uratenia, toate percepute prin raportare la ceilalti. In cazul multor oameni, sentimentul propriei valori este legat in mod intim de forta lor fizica, de modul placut in care arata, de forma fizica si de aspectul exterior. Nu putini sunt cei care isi simt diminuata valoarea personala din cauza ca-si percep trupul ca fiind urat sau cu imperfectiuni.

Pe masura ce oamenii au devenit tot mai identificati cu mintea, ceea ce reprezinta o intensificare a disfunctiei egotice, s-a inregistrat si o crestere dramatica a cazurilor de anorexie in deceniile din urma. Daca cei care sufera de aceasta boala ar putea sa-si priveasca trupul fara sa permita mintii interferenta prin intermediul judecatilor ei sau daca ar putea chiar sa constientizeze acele judecati ca fiind ceea ce sunt, fara sa mai creada in ele - sau, chiar mai bine, daca si-ar putea simti corpul din interior - acesta ar fi inceputul vindecarii lor.

Cei identificati cu aspectul lor frumos, cu forta fizica sau cu abilitatile fizice resimt suferinta atunci cand aceste insusiri incep sa se estompeze si sa dispara, asa cum negresit se intampla in ultima instanta. Identitatea care fusese construita pe baza lor este astfel amenintata cu prabusirea. Frumosi sau urati, oamenii isi construiesc intr-o masura semnificativa identitatea - pozitiva sau negativa - pornind de la corpul lor. Mai exact, identitatea lor este derivata din gandul corespunzator lui "eu", gand pe care-l ataseaza in mod eronat imaginii mentale sau conceptului despre corpul lor care, la urma urmei, nu este altceva decat o forma fizica ce se supune destinului tuturor formelor - efemeritatea si, in final, degradarea.

Echivalarea corpului fizic perceput prin simturi, menit sa imbatraneasca, sa se usuce si sa moara, cu "eul", conduce inevitabil, mai devreme sau mai tarziu, la suferinta. Abtinerea de la identificarea cu corpul nu inseamna neglijarea, dispretuirea sau neingrijirea corpului.
Daca nu echivalez corpul cu ceea ce sunt, sentimentul valorii sau identitatea nu imi vor fi afectate in niciun fel atunci cand frumusetea se va estompa, puterea va scadea sau corpul va pierde din capacitati.


Nu doar cei cu corpuri placute sau aproape perfecte au tendinta de a crea sinonimie intre corp si ceea ce sunt ei.
Te poti la fel de usor identifica cu un corp "problematic" si ingloba imperfectiunea, boala sau dizabilitatea corpului in identitatea ta. Dupa care poti gandi si vorbi despre tine ca fiind "suferind" de cutare sau cutare boala cronica sau de cutare dizabilitate. Primesti (sau iti doresti sa primesti) multa atentie din partea doctorilor si a celorlalti care iti confirma constant identitatea conceptuala de suferind sau pacient. Atunci te agati in mod inconstient de boala, deoarece a devenit cea mai importanta parte din ceea ce percepi a fi tu insuti. A devenit o alta forma mentala cu care egoul se poate identifica. Odata ce si-a gasit o identitate, egoul nu mai vrea sa renunte la ea. In mod uimitor, nu rareori egoul aflat in cautarea unei identitati mai solide isi poate crea boli - si chiar o face - cu scopul de a se consolida prin intermediul lor.

Pacea care covarseste orice minte
 

Exista multi oameni ce au experimentat trezirea constiintei ca rezultat a unor pierderi tragice din viata lor, unii au pierdut tot ce detineau si s-au trezit fara "nimic". Ceea ce daduse sens vietii lor, cele cu care se identificasera ani de-a randul le fusesra luate. Apoi, dintr-o data, in mod inexplicabil, suferinta sau teama mare care pusesera initial stapanire pe ei au disparut, lasand loc unui sentiment de Prezenta, unei paci adanci, unei seninatati si unei eliberari complete de frica. Aceasta este eliberarea din energia joasa si densa a materiei Pamantului, si urcarea nivelului de constiinta pe o treapta mai inalta si mai luminoasa.

Cand formele cu care te-ai identificat, care ti-au dat sentimentul de sine se naruie sau iti sunt luate, rezultatul poate fi o prabusire a egoului, din moment ce egoul este identificarea cu forma. Cand nu mai ramane nimic cu care sa te identifici, cine esti? Cand formele din jurul tau sau cand moartea se apropie, sentimentul Fiintarii, acela de Eu Sunt este eliberat de intrepatrunderea cu forma: Spiritul ce fusese inchis in materie este eliberat. Realizezi ca identitatea ta esentiala este fara de forma, o Prezenta atotpatrunzatoare, Fiintare de dinainte de orice forma, de orice identificare, parte din Creator. Realizezi adevarata ta identitate ca fiind constiinta insasi, si nu ca fiind acele lucruri cu care se identificase constiinta. Aceasta este pacea lui Dumnezeu. Adevarul ultim privitor la ceea ce esti nu este "sunt aceasta" sau sunt "cealalta", ci "sunt".


Nu toti cei care se confrunta cu o mare pierdere experimenteaza si trezirea, aceasta incetare a identificarii cu forma. Exista oameni care creeaza imediat o imagine mentala puternica sau o forma a gandirii in care se vad victime, fie ale circumstantelor, ale altor oameni, ale soartei nedrepte sau ale lui Dumnezeu.
Se identifica puternic cu aceasta forma mentala si cu emotiile carora le da ea nastere - de exemplu furie, resentimente, autocompatimire si asa mai departe - iar ea ia imediat locul tuturor celorlalte identificari care s-au prabusit din cauza pierderii suferite. Cu alte cuvinte, egoul gaseste repede o forma noua. Faptul ca aceasta noua forma este una profund nefericita nu-l intereseaza prea mult, important pentru el este sa aiba o identitate, fie ea buna sau rea. De fapt, acest nou ego va fi mai contractat, mai rigid si impenetrabil decat cel vechi.

Atunci cand survine o problema grea, fie opunem rezistenta, fie cedam. Unii oameni nutresc amaraciune sau resentimente profunde; altii devin plini de compasiune, intelepti si iubitori. Cedarea inseamna acceptarea in interior a ceea ce este. Esti deschis fata de viata. Opunerea de rezistenta este o contractare interioara, o intarire a cochiliei egoului. Esti inchis. Orice vei intreprinde intr-o stare de rezistenta interioara (pe care am putea-o numi si negativitate) va crea o rezistenta exterioara si mai mare, iar universul nu va fi de partea ta; viata nu iti va veni in ajutor. Daca obloanele sunt inchise, lumina soarelui nu poate intra. Cand cedezi launtric, cand capitulezi, realizezi inceputul unei noi dimensiuni de constiinta. Daca actiunea este posibila sau necesara, aceasta va fi in concordanta cu intregul si va beneficia de sprijinul inteligentei creative, a constiintei neconditionate cu care te contopesti atunci cand te afli intr-o stare de deschidere interioara. Si-atunci, imprejurarile si oamenii isi aduc contributia si coopereaza. Apar tot felul de coincidente. Daca actiunea nu este posibila, ramai in pacea si linistea interioara care vin odata cu abandonul. Ramai in Dumnezeu.

Nucleul egoului, rolurile oamenilor
 

Majoritatea oamenilor sunt atat de complet identificati cu vocea din mintea lor - curentul neintrerupt de ganduri involuntare si compulsive si emotiile care le insotesc - incat am putea spune ca sunt posedati de minte. Inconstienta spirituala ia nastere atunci cand mintea pune complet stapanire pe Fiinta din tine.

Ce este mintea egocentrica? Cata vreme esti complet inconstient, iei ganditorul drept ceea ce esti tu cu adevarat. O numim egocentrica deoarece fiecare gand - fiecare amintire, interpretare, parere, punct de vedere, concept, reactie, emotie contin un sentiment de sine, de eu (ego).Aceasta este inconstienta, din punct de vedere spiritual vorbind.

Gandirea, continutul mintii este desigur conditionat de trecut: educatia pe care ai primit-o, mediul familial si cultural, religia din care faci parte si altele. Nucleul central al intregii tale activitati mentale consta in anumite ganduri, emotii si moduri de reactie, repetitive si persistente cu care te identifici cel mai mult. Aceasta entitate este insusi egoul.
Dupa cum am vazut, atunci cand spui "eu", cel care vorbeste in majoritatea cazurilor este egoul, nu tu. El este plamadit din gand si emotie, dintr-un manunchi de amintiri cu care te identifici in termeni de "eu si povestea mea", din roluri pe care le-ai deprins si le joci fara sa stii, din identificare la nivel de colectivitate (nationalitate, religie, rasa, clasa sociala sau crez politic). Egoul implica de asemenea identificari personale, nu doar cu posesiuni, ci si cu opinii, aspect exterior, resentimente pe termen lung sau conceptia despre sine insusi ca fiind mai bun sau nu la fel de bun ca altii, ca fiind un om de succes sau un ratat.
Continutul egoului variaza de la o persoana la alta, dar in fiecare ego se regaseste aceeasi structura. Cu alte cuvinte: egourile difera doar la suprafata.

Ori de cate ori sesizezi vocea gandurilor fara oprire, vei realiza, de asemenea, ca nu esti vocea, ci acela care este constient de ea. De fapt, esti constiinta care constientizeaza acea voce. In fundal este constiinta; in prim-plan este vocea, ganditorul. In acest mod te eliberezi de ego, de mintea neobservata. In momentul in care constientizezi egoul, acesta nu mai este in adevaratul sens al cuvantului egoul, ci doar un sablon mental vechi, conditionat. Egoul implica absenta constientizarii. Constiinta si egoul nu pot exista laolalta.
Nu trebuie sa iti impui faptul de a renunta la ego ca nu vei reusi. Cu orice te vei lupta mai rau vei consolida. Doar fiind constient egoul moare de la sine.

A fi corect si a proceda gresit;
Atat plangerea, cat si atitudinea critica si reactivitatea ii intaresc egoului sentimentul de ingradire si separare de care depinde supravietuirea sa. Dar acestea intaresc egoul si in alt mod, dandu-i un sentiment de superioritate pe seama caruia prospera. S-ar putea ca procesul sa nu fie evident in prima modalitate, cea prin care, plangandu-te, sa spunem, de aglomeratia din trafic, politicieni, bogatii cei lacomi, somerii lenesi, barbati sau femei, religii diferite si concepte, capeti un sentiment de superioritate. Iata cum se intampla: atunci cand te plangi ai, in mod implicit, dreptate, iar persoana sau situatia de care te plangi sau impotriva careia reactionezi greseste sau este gresita.
Nimic nu intareste egoul mai mult decat sentimentul de a avea dreptate. A avea dreptate inseamna a te identifica cu o pozitie mentala - un punct de vedere, o opinie, o judecata, o interpretare. Pentru a avea dreptate, trebuie, desigur, ca altcineva sa se insele, de aceea egoul adora sa prezinte greselile altora pentru ca el sa aiba dreptate. Altfel spus, simti nevoia sa vorbesti despre greselile celorlalti pentru a-ti consolida sentimentul de sine.

Te poti plange si poti reactiona nu doar impotriva unei persoane, ci si a unei situatii, ideea implicita fiind intotdeauna ca "nu ar fi trebuit sa se intample asa ceva".
Nutrind convingerea ca ai dreptate, te plasezi intr-o pozitie imaginara de superioritate morala in raport cu persoana sau situatia judecata si gasita inadecvata. Dupa acest sentiment de superioritate tanjeste egoul si prin el se amplifica.

Adevarul: relativ sau absolut?
Dincolo de taramul faptelor simple si verificabile, certitudinea ca "eu am dreptate; tu gresesti" reprezinta un element periculos in relatiile personale si in interactiunile dintre natiuni, triburi, religii si asa mai departe.
Dar daca credinta "eu am dreptate; tu gresesti" este una dintre modalitatile prin care egoul se consolideaza, daca a va da voua dreptate si a-i acuza pe ceilalti de eroare reprezinta o disfunctie mentala care perpetueaza separarea si conflictul dintre fiintele umane, inseamna ca nu se poate spune ca exista comportamente bune si comportamente gresite, actiuni sau credinte bune ori gresite? Si n-ar fi atunci vorba despre acel relativism moral pe care unele dintre invataturile crestine contemporane il vad ca pe cel mai mare rau al timpurilor noastre?

Nu exista decat un singur Adevar absolut, iar toate celelalte adevaruri provin din el. Cand veti gasi acel Adevar, actiunile voastre vor fi conforme cu el. Actiunile oamenilor pot reflecta adevarul sau pot reflecta iluzia. Poate fi adevarul exprimat in cuvinte? Da, dar cuvintele nu sunt, desigur, totuna cu el. Ele doar indica spre el.
Adevarul este inseparabil de ceea ce esti tu, pentru ca tu esti Adevarul. Daca il vei cauta in alta parte te vei amagi de fiecare data. Insasi Fiinta ta este Adevarul. Este exact ceea ce Iisus a incercat sa transmita cand a spus: "Eu sunt calea, adevarul si viata." El vorbea despre cel mai launtric Eu Sunt, identitatea esentiala a fiecarei forme de viata; intoarcerea la Creator, prin amintirea ca esti parte din Creator. Este viata care e unul si acelasi lucru cu tine. Atunci cand suntem in legatura cu acea dimensiune din interiorul nostru - si a fi in legatura cu ea reprezinta starea noastra fireasca, nu vreo realizare miraculoasa - toate actiunile si relatiile noastre vor reflecta unitatea cu intreaga viata pe care o simtim adanc inauntrul nostru. Aceasta este iubirea. Legile, poruncile, regulile si normele sunt necesare pentru cei care sunt separati de Adevarul din interiorul lor, de ceea ce sunt ei in realitate.

A fi parinte: un rol sau o functie?
 

Multi adulti interpreteaza roluri atunci cand se adreseaza copiilor mici, folosind cuvinte si sunete prostesti. Coboara intentionat nivelul conversatiei cand vorbesc cu ei, nu ii trateaza de la egal la egal. Iata procesul mintii lor.
Faptul ca pentru un timp stiti mai multe sau sunteti mai mari nu inseamna ca acel copil nu va este egal. O intrebare importanta este: puteti indeplini functia de parinti si s-o faceti bine, fara sa va identificati cu functia respectiva, adica fara ca aceasta sa devina un rol?

Identitatea derivata din rolul interpretat persista mult dupa ce necesitatea acelor functii specifice a disparut. Parintii nu pot renunta la statutul de parinti nici cand copilul creste si devine adult. Nu pot renunta la necesitatea de a fi necesari copilului lor. Chiar cand copilul lor are patruzeci de ani, parintii tot nu se desprind de ideea de "eu stiu ce e mai bine pentru tine". Isi joaca in continuare in mod compulsiv rolul de parinte, de aceea relatia dintre ei si copii nu este una autentica. Parintii se definesc prin rolul respectiv si se tem inconstient sa nu-si piarda identitatea atunci cand vor inceta sa mai fie parinti. Daca dorinta lor de a controla sau influienta actiunile copilului lor devenit adult intampina rezistenta - si de obicei asa se intampla - vor incepe sa critice sau sa-si manifeste dezaprobarea sau vor incerca sa-l faca pe copil sa se simta vinovat, toate din dorinta lor de a-si pastra rolul, identitatea lor. La suprafata pare ca sunt preocupati de copil si chiar ei cred acest lucru, dar in realitate nu sunt interesati decat de pastrarea identitatii pe care le-o ofera rolul.
Motivatiile egocentriste sunt interesul fata de propria persoana si dorinta de afirmare a propriei persoane, uneori abil mascate chiar si fata de persoana in care opereaza egoul.

O mama sau un tata care se identifica cu rolul parental ar putea incerca sa se intregeasca pe sine prin intermediul copilului. Nevoia egoului lor de a-i manipula pe altii in scopul umplerii lipsei pe care o simt in permanenta este in acest caz directionata catre copil.
Daca ar fi constientizate si apoi rostite cu voce tare cele mai inconstiente motivatii si supozitii ce se ascund in spatele dorintei nestapanite a parintelui de a-si manipula copilul, intre ele s-ar regasi probabil unele dintre cele de mai jos:
"Vreau sa realizezi ceea ce n-am reusit eu sa realizez; vreau sa fii cineva in ochii celorlalti, astfel incat si eu sa pot fi cineva prin intermediul tau. Nu ma dezamagi. Sacrific atat de multe pentru tine. Dezaprobarea pe care mi-o exprim fata de tine are scopul de a te face sa te simti atat de vinovat si stanjenit, incat pana la urma sa te conformezi dorintelor mele. Si este de la sine inteles ca eu stiu ce e mai bine pentru tine. Te iubesc si voi continua sa te iubesc daca vei face ceea ce stiu eu ca este bine pentru tine."

Cand scoateti la lumina astfel de afirmatii inconstiente vedeti imediat absurditatea lor. Egoul din spatele lor iese la vedere si, odata cu el, disfunctia pe care o implica.

Daca parintii vostri procedeaza astfel, nu le spuneti ca sunteti inconstienti si stapaniti de ego, caci nu veti face probabil altceva decat sa le mariti inconstienta, deoarece egoul va lua o atitudine defensiva. Nu asa se elibereaza de ego. Este suficient ca voi sa constientizati ca egoul este cel care actioneaza in ei, si nu ei insisi. Tiparele egotice, chiar si cele care dureaza de mult, se dizolva in mod miraculos atunci cand nu le opuneti rezistenta in forul vostru interior. Opozitia nu face decat sa le reinnoiasca forta. Acceptati comportamentul parintilor cu compasiune, fara sa-l personalizati. Odata ce ajungi constient se rezolva totul. Constientizare inseamna Prezenta, si doar Prezenta poate dizolva trecutul inconstient din tine.

Multi copii nutresc in secret furie si resentimente fata de parintii lor, iar cauza este adesea lipsa de autenticitate din relatia cu ei.
Copilul tanjeste dupa prezenta parintelui sau in calitate de fiinta omeneasca, nu de rol, indiferent cat de constiincios este interpretat acel rol. Poate ca faceti tot ce e bine si tot ce va sta in putinta pentru copilul vostru, dar nici chiar a face tot ce va sta in putinta nu este suficient.
De fapt, a face nu este niciodata suficient daca neglijati Fiintarea.
Egoul nu stie nimic despre Fiintare, dar crede ca in final veti fi salvati de ceea ce intreprindeti. Daca va aflati in stapanirea egoului, credeti ca facand tot mai multe veti acumula in final suficient de multe actiuni ca sa va simtiti intregiti la un moment dat, in viitor. Nu va fi asa. Doar va veti pierde in actiuni. Intreaga civilizatie se risipeste in actiuni ce nu-si au radacina in Fiintare, devenind astfel zadarnica.
Cum aduceti Fiintarea in relatia cu copilul vostru, in cazul unei vieti de familie ocupate? Cheia reprezinta faptul de a-i acorda copilului atentie.
Exista doua tipuri de atentie. Pe una am putea-o denumi atentia bazata pe forma - intotdeauna legata inr-un fel sau altul de actiune sau evaluare: "Ti-ai facut temele? Termina ce ai de mancat. Fa-ti ordine in camera. Spala-te pe dinti. Fa asta. Inceteaza cu asta. Grabeste-te, sa fii gata."
Ce mai avem de facut? Intrebarea aceasta rezuma destul de bine felul in care decurge viata de familie in multe case. Atentia bazata pe forma e desigur necesara, dar daca doar ea exista, atunci lipseste dimensiunea vitala si Fiintarea este complet eclipsata de actiune.
Atentia lipsita de forma este inseparabila de dimensiunea Fiintarii. Privind, ascultand, atingand sau ajutand copilul intr-o imprejurare sau alta, esti vigilent, calm, complet prezent, nu vrei nimic altceva in afara momentului asa cum este el. In acest fel se face loc pentru Fiintare.

Astfel trebuie procedat si fata de ceilalti. Mama, tata, sot, sotie, tanar, batran, rolurile pe care le joci, functiile pe care le indeplinesti, orice faci - toate acestea tin de dimensiunea umana. Aceasta isi are locul ei si trebuie onorata, dar nu este in sine suficienta pentru o viata implinita. Mai este Fiintarea, prezenta vigilenta, calma a Constiintei insasi care este totuna cu tine. Umanul este forma. Fiinta este fara de forma. Ele nu sunt separate ci se intrepatrund.
In dimensiunea umana sunteti, fara discutie superiori copilului vostru; poate ca-l iubiti, dar iubirea va fi doar omeneasca, conditionata, posesiva, intermitenta. Doar dincolo de forma, in Fiintare sunteti egali, si acolo exista iubire adevarata. Prezenta care este totuna cu voi, atemporalul Eu Sunt se recunoaste in altcineva, iar celalalt, copilul in cazul de fata, se simte iubit, adica recunoscut.
A iubi inseamna a te recunoaste in altcineva. "Alteritatea" celuilalt se descopera atunci ca fiind o iluzie ce apartine taramului exclusiv uman, taramului formei. Nevoia de iubire care exista in fiecare copil este nevoia de a fi recunoscut, nu la nivel de forma, ci la nivel de Fiintare.
Cand altcineva te recunoaste, recunoasterea aceea aduce dimensiunea Fiintarii mai plenar in aceasta lume, prin intermediul amandurora. Aceasta este iubirea care mantuieste lumea. Ea se aplica in egala masura tuturor relatiilor. S-a spus ca "Dumnezeu este iubire", dar afirmatia nu este absolut corecta. Dumnezeu este Unica Viata din si de dincolo de nenumaratele forme de viata. Iubirea implica dualitate: cel care iubeste si cel care este iubit, subiect si obiect. Asadar, iubirea reprezinta recunoasterea unitatii in lumea dualitatii. Aceasta este nasterea lui Dumnezeu in lumea formei. Iubirea face lumea mai putin lumeasca, mai putin densa, mai transparenta fata de dimensiunea divina, fata de lumina constiintei insasi.

Renuntarea la roluri;
 

Lectia esentiala in cadrul artei de a trai pe care fiecare dintre noi se afla aici ca sa o invete este aceea de a face orice se cere de la voi sa faceti in fiecare situatie, fara ca sarcina sa se transforme intr-un rol cu care va identificati. Capatati cea mai mare putere in tot ceea ce faceti daca orice intreprindeti are ca scop actiunea in sine si nu constituie un mijloc pentru a va proteja sau amplifica identitatea oferita de rol sau pentru a va conforma acesteia. Fiecare rol reprezinta un sentiment de sine fictiv, iar prin acesta totul devine personalizat si, in consecinta, corupt si deformat de "micul eu" fabricat de minte si de rol.
Majoritatea oamenilor care se afla in pozitii privilegiate in aceasta lume, asa cum sunt politicienii, personalitatile de la televizor, liderii din sfera afacerilor si cei religiosi sunt complet identificati cu rolul lor, cu putine exceptii notabile. Nu sunt altceva decat jucatori inconstienti in jocul egoului, un joc ce pare atat de important, dar care, in ultima instanta este lipsit de un scop real.
Daca drama egocentrista de pe pamant are vreun scop, acesta este unul indirect: creeaza tot mai multa suferinta si mai multa suferinta pe planeta, iar suferinta, desi in cea mai mare masura creata de ego, duce in final la distrugerea egoului. Este focul in care egoul se arde singur in totalitate.

Cand nu jucati roluri inseamna ca nu mai exista sine (ego) in ceea ce faceti. Nu exista un plan secundar: protejarea sau consolidarea sinelui. Drept rezultat, actiunile au mult mai multa putere. Atentia este total indreptata asupra situatiei. Nu incercati sa fiti cineva anume. Sunteti complet voi insiva. Dar nu incercati sa fiti complet voi insiva. Acesta este inca un rol. Se numeste "eu cel natural, spontan". De indata ce incercati sa fiti intr-un fel sau altul, interpretati un rol. Mintea va interveni spunand: "Ia sa vedem, cum as putea fi eu insumi?" Apoi mintea va elabora o strategie referitoare la: "Cum sa fiu eu insumi." Un alt rol. "Cum pot fi eu insumi?" este, de fapt, o intrebare gresita. Ea implica faptul ca trebuie sa faci ceva pentru a fi tu insuti. Dar "cum" nu-si are locul aici, deoarece voi sunteti deja voi insiva. Doar incetati sa atasati tot felul de lucruri care nu sunt necesare la ceea ce sunteti deja. "Dar nu stiu cine sunt. Nu stiu ce inseamna sa fiu eu insumi." Daca puteti fi complet in largul vostru cu faptul ca nu stiti cine sunteti, atunci ceea ce ramane este ceea ce sunteti - Fiinta din spatele formei umane, un camp al potentialitatii pure si nu ceva deja definit.

Incetati sa va mai definiti - fata de voi insiva si fata de ceilalti. Nu veti muri. Veti reveni la viata. Si nu va preocupati de modul in care va definesc ceilalti. Atunci cand va definesc se limiteaza pe ei insisi, asa ca e problema lor. Ori de cate ori interactionati cu oamenii, nu fiti acolo in primul rand ca o functie sau un rol, ci ca un camp de Prezenta constienta.

De ce joaca egoul roluri? Din cauza unei supozitii neverificate, a unei erori fundamentale, a unui gand inconstient. Gandul suna astfel: nu sunt suficient. Lui ii urmeaza si alte ganduri inconstiente: trebuie sa joc un rol ca sa obtin ceea ce imi trebuie pentru a fi in intregime eu insumi; trebuie sa obtin mai mult ca sa pot fi mai mult. Dar nu puteti fi mai mult decat sunteti, deoarece dedesubtul formei fizice si psihologice sunteti una cu Viata insasi, una cu Fiinta. In esenta, nu sunteti nici inferiori, nici superiori nimanui. Adevaratul respect de sine si adevarata smerenie se naste din aceasta intelegere. Tratati pe fiecare la nivelul a ceea ce este: Fiinta. Din perspectiva egoului, respectul de sine si umilinta sunt contradictorii. In realitate, ele sunt unul si acelasi lucru.

Nefericirea este o boala mental-emotionala creata de ego, care a ajuns la proportii epidemice. Starile negative precum furia, nelinistea, ura, resentimentele, nemultumirea, invidia, gelozia si asa mai departe nu sunt considerate negative, ci total justificate; ele nu sunt percepute ca fiind rezultate de sine, ci provocate de altcineva sau de un factor exterior. "Te consider responsabil de durerea mea", iata ce spune in mod implicit egoul.

"Ce lucru oribil cutare sau cutare, ce zi oribila" , fara sa realizati ca frigul, vantul si ploaia sau oricare ar fi starea vremii fata de care reactionati nu sunt oribile, ci sunt asa cum sunt. Oribilul tine de reactia voastra, de rezistenta interioara fata de ea si de emotia careia ii da nastere rezistenta.
Mai mult inca, suferinta sau negativitatea sunt adesea luate in mod eronat de catre ego drept placere deoarece, pana la un punct, egoul se consolideaza prin intermediul lor.
De exemplu, furia sau resentimentul consolideaza enorm egoul prin amplificarea sentimentului de separare, accentul cazand astfel pe alteritatea celorlalti si luand nastere o atitudine mentala de "justete", care aparent este la fel de necucerit ca o fortareata.

Oricand sunteti intr-o stare negativa, ceva din voi vrea acea negativitate, o percepe ca placuta sau crede ca va va procura ceea ce va doriti. Altminteri, cine ar vrea sa se agate de negativitate, sa aduca nefericire siesi si celorlalti si sa isi expuna trupul imbolnavirii? De aceea, daca puteti fi constienti ori de cate ori exista negativitate in voi ca in acel moment ceva din voi simte placere datorita negativitatii sau crede ca aceasta are un scop util, atunci constientizati nemijlocit egoul. In momentul in care se intampla aceasta, identitatea voastra s-a deplasat de la ego la constiinta. Asta inseamna ca egoul se contracta, iar constiinta se dezvolta.

nu stiu de inteleg bine
 

Ceea ce spui tu aici nu crezi ca inlatura oarecum posibilitatea evolutiei sufletesti?Poate ar merge daca ne-am naste perfecti atunci da,ar merita sa incercam sa ne inlaturam tot din afara,tot ce ne modeleaza si sa ramanem doar ceea ce am fost.Parca exista totusi si influente benefice.Poate si roluri benefice pe care am putea sa le "jucam": rolul de crestin-exemplu de daruire.

Ce trebuie sa intelegem cu totii este ca scopul tuturor sufletelor este reintegrarea in Unime. Unimea intregii Vieti care este reintegrarea cu Creatorul. Minciunile se vor prabusi din interior asa cum se prabusesc singure conceptele si ideologiile. Nu le va distruge nimeni, ele vor cadea de la sine. Ele sunt impotriva Vietii.In cele din urma, odata cu accelerarea transmiterii de lumina asupra pamantului, de catre fiintele ceresti care ajuta planeta noastra sa se inalte, atat adevarul cat si falsul vor iesi literalmente la lumina.

Sufletul stie totul. La nivelul sufletului noi toti stim deja tot ceea ce exista intrucat nu putem fi separati de Dumnezeu, prin urmare nici de legea universala. Evolutia sufletului este pentru a-si aminti ca esenta lui este parte din Creator, Viata Insasi. Reamintirea Constienta sau trezirea Constiintei. Pana ce fiecare suflet nu-si va fi caştigat drumul inapoi spre lumina - avand intacta întreaga amintire a tuturor experientelor - nicaieri in acest univers nu se poate spune ca exista raiul descris de religii sau utopia din povesti. Punctul culminant al perfecţiunii in eternitate este incheierea experientelor si reintoarcerea, castigata pe merit, la Creator, implinirea continua a acestei vieţi eterne este calatoria de evolutie a sufletului.

A fi totuna cu Viata. Constiinta noastra labila, tendinta de a alege calea minimei rezistente, fara a constientiza pe deplin momentul prezent, creeaza un gol. Iar mintea conditionata de timp, care a fost construita pentru a fi un servitor util, compenseaza golul proclamandu-se ea insasi stapana. Ca un fluture ce zboara din floare in floare, mintea retraieste experiente trecute sau, proiectandu-si propriul sau film, anticipeaza ceea ce va urma. Rareori ne surprindem odihnindu-ne in adancimea oceanica a momentului prezent, aici si acum. Pentru ca aici - in Clipa de acum - se afla Sinele Adevarat, ascuns indaratul corpului fizic, al emotiilor schimbatoare si al mintii flecaitoare.
Gloria dezvoltarii umane nu e data de capacitatea noastra de a gandi si a analiza, desi aceasta este trasatura care ne deosebeste de animale. Intelectul, ca si instinctul, reprezinta numai un punct pe acest drum. Destinul nostru ultim este sa ne reconectam cu Fiinta noastra esentiala si sa ne exprimam realitatea divina, extraordinara, in lumea fizica, clipa de clipa. Valorile actuale se vor transforma in epavele plutitoare ale temerilor pieritoare, prinse in vartejul Fiintei. O noua civilizatie va lua fiinta.
De unde deriva adevarul? El nu deriva din surse externe, ci din singura sursa autentica, libera de orice teorie sau speculatie - sursa interioara, acel loc din interiorul vostru in care cunoasteti cu adevarat, si in care adevarul este recunoscut atunci cand este auzit. In acele momente apare un sentiment de exaltare si de traire intensa, ca si cum ceva din tine ar spune: "Da, stiu ca este adevarat."
Nimic nu exista in afara Clipei de acum. A fi Prezent. Dar nu puteti gandi prezenta si mintea nu o poate intelege. Prezenta este inteleasa numai atunci cand esti prezent.

Scopul este unul interior. De indata ce va ridicati deasupra nivelului de supravietuire, chestiunea sensului si a scopului vietii capata o importanta extrema. Nimic nu poate substitui aflarea scopului adevarat. Dar scopul adevarat si primordial nu poate fi gasit in exterior. El nu are legatura cu ceea ce facem, ci cu ceea ce suntem - adica starea constiintei noastre. Scopul interior este Fiinta si este primordial. Scopul exterior priveste actiunea si este secundar. Scopul interior este sa ne trezim. Pur si simplu, este o parte esentiala a scopului intregului - universul. Trezirea este o modificare a constiintei care are loc atunci cand gandirea si constiinta se separa. Nu este o intamplare, ci un proces prin care trec oamenii.

am plecat ca sa venim
 

Asta ma straduiesc eu sa inteleg acuma: la sfarsit ne "integram" cu Dumnezeu sau doar zburdam fericiti pe langa El? Se pare ca in crestinism e agreeata a doua varianta.Intr-un fel are si sens ca prima e un fel de pierdere de vreme :adica ne-am desprins din El ca sa ne integram inapoi,adica se plictisea si si-a facut asa,de-o distractie...ca sa ajunga la final de unde a plecat.Cred ca oricum trebuie sa ne straduim pentru a fi pe placul Lui si sa ne dorim mantuirea fie ea unirea sau doar alaturarea cu El decat cealalta varianta...cu ne-mantuirea...

Inca nu ai inteles dar vei intelege si cand vei intelege vei trai (o mare bucurie si implinire).

Intai trebuie sa ne dam seama ca Dumnezeu este Fiinta. Energia vitala unitara, eterna, mereu prezenta deasupra miliardelor de forme vii supuse nasterii si mortii. Totusi, Fiinta nu este numai deasupra, ci si in adancul fiecarei forme de viata, ca esenta interioara invizibila si indestructibila. Ceea ce inseamna ca ea ne este accesibila in acest moment sub forma sinelui nostru profund, a naturii noastre adevarate. Dar nu cautati sa puneti stapanire pe ea prin puterea mintii. Nu incercati sa o intelegeti. Nu puteti sa o cunoasteti decat atunci cand mintea este linistita. Cand sunteti prezenti, cand atentia voastra se indreapta intens si in intregime spre Clipa de acum, Fiinta poate fi simtita, dar ea nu poate fi inteleasa niciodata pe cale mentala. A regasi constiinta Fiintei si a mentine aceasta stare de "constiinta sensibila" inseamna a atinge iluminarea. Observa pentru cateva momente mintea si cursul ei neintrerupt, si poti constientiza ca cel care o observa esti tu, prezenta, Fiinta.

Cuvantul Dumnezeu si-a pierdut sensul pe parcursul miilor de ani de folosire gresita. Prin "folosire gresita" vreau sa spun ca oameni care nu au reusit niciodata sa arunce macar o privire fugara in lumea sacrului, in vastitatea infinita din spatele acestui cuvant, il folosesc cu multa convingere ca si cum ar sti despre ce vorbesc. Sau aduc argumente impotriva sa, ca si cum ar sti ce este lucrul pe care il neaga. Aceasta folosire gresita da nastere unor credinte, iluzii egoiste si afirmatii absurde, ca de exemplu: "Dumnezeul meu sau al nostru este singurul adevarat, iar Dumnezeul tau este fals".
Cuvantul Dumnezeu a devenit un concept inchis. In momentul cand este rostit, apare o imagine mentala, poate ca nu chiar aceea a unui batran cu barba alba, totusi o reprezentare mentala a unui lucru sau a unei persoane din afara noastra si, desigur, aproape inevitabil, aceasta este o persoana sau un lucru de sex masculin.
Nici Dumnezeu, nici Fiinta si nici vreun alt cuvant nu poate defini sau explica realitatea inefabila din spatele cuvantului, astfel ca singura intrebare importanta este aceea daca cuvantul este un sprijin sau o piedica pentru capacitatea noastra de a trai realitatea la care se refera. Trimite el dincolo de sine, la o realitate transcendenta, sau se contamineaza cu usurinta, devenind nimic altceva decat o idee din mintea voastra in care credeti?
Cuvantul Fiinta nu explica nimic, dar nici cuvantul Dumnezeu nu face acest lucru. Totusi, Fiinta are avantajul de a fi un concept deschis. Nu reduce infinitatea invizibila la o entitate finita. Este imposibil sa ne formam o imagine mentala despre ea. Nimeni nu poate sa revendice exclusiv Fiinta. Este insasi esenta si va este imediat accesibila ca sentiment al propriei prezente, drept constientizare a lui "eu sunt", care este anterioara gandului ca "eu sunt asta sau cealalta". Asadar, este un pas foarte mic intre cuvantul Fiinta si experienta existentei.

Identificarea cu mintea face ca gandirea sa devina un impuls permanent si repetitiv. Incapacitatea de a te opri sa mai gandesti este o boala groaznica, dar nu ne dam seama de acest lucru pentru ca aproape toata lumea sufera de ea, si o consideram un lucru normal.
Acest zgomot neincetat ne impiedica sa gasim acea lume a linistii interioare, care este inseparabila de Fiinta. El creaza si un sine fals, construit de minte, care arunca o umbra de frica si suferinta. Eroarea fundamentala este echivalarea gandirii cu Fiinta. Cel care gandeste compulsiv, adica aproape toata lumea, traieste intr-o stare de separare aparenta, intr-o lume nebunesc de complexa, cu conflicte si probleme perpetue, o lume care reflecta fragmentarea din ce in ce mai mare a mintii. Iluminarea este o stare de integritate, de a fi "unitar" si, din acest motiv, impacat.
A fi unitar cu viata in aspectul sau manifest, lumea, ca si cu sinele profund si viata nemanifesta - a fi unitar cu Fiinta. Aceasta este unirea cu Fiinta, si nu un fel de pierdere de vreme, sau plictiseala asa cum afirma tot mintea. Aceasta este pacea interioara, si a deveni constient de asta inseamna ca atunci cand vei muri in planul fizic, vei ramane constient.
A fi identificat cu mintea si emotiile inseamna inconstienta spirituala. Ce face mintea? Analizeaza trecutul si proiecteaza in viitor. Iluzia timpului si spatiului. Cum ramane cu prezenta constiintei?

Iluminarea nu este numai sfarsitul suferintei si al conflictelor perpetue din interiorul si din afara noastra, ci si sfarsitul sclaviei noastre fata de gandirea neintrerupta.

Identificarea cu mintea creeaza un ecran opac de concepte, etichete, imagini, cuvinte, judecati si definitii ce blocheaza orice relatie autentica. Se interpune intre constiinta de sine si persoana, intre tine si restul oamenilor, intre tine si natura, intre tine si Dumnezeu. Acest ecran de ganduri este cel care creeaza iluzia separarii, impresia ca existi complet separat de "celalalt". Atunci uiti faptul esential ca, in spatele nivelului aparentei fizice si al formelor diferite, esti unitar cu tot ceea ce exista. Prin "uiti" vreau sa spun ca nu mai poti simti aceasta unitate ca realitate de sine evidenta. Poti crede ca acest lucru e adevarat, dar nu mai stii ca este adevarat.

Eliberarea de minte; Cand o persoana se duce la doctor si spune: aud o voce in capul meu", probabil ca va fi trimisa la psihiatru. Cert este ca, intr-un mod foarte asemenator, aproape toata lumea aude vocea din capul lor tot timpul: gandurile involuntare in legatura cu care nu va dati seama ca aveti puterea de a le opri. Monologuri si dialoguri continue.
Probabil ca ati intalnit pe strada "nebuni" care vorbesc fara oprire, cu voce tare. Ei bine, acest lucru nu difera foarte mult de ceea ce facem cu totii, oamenii "normali", cu exceptia faptului ca nu vorbim cu voce tare. Vocea comenteaza, speculeaza, compara, judeca, se lange, accepta sau respinge etc. Ea nu este relevanta pentru situatia in care va aflati in acel moment; poate evoca trecutul recent sau indepartat, poate repeta sau imagina posibile situatii viitoare. Isi imagineaza deseori lucruri negative sau finaluri nedorite; acest lucru este numit "ingrijorare". Chiar de vocea este relevanta pentru situatia curenta, ea va fi interpretata in termenii trecutului; pentru ca vocea apartine mintii conditionate, care e rezultatul istoriei noastre de viata, dar si al cadrului mental cultural colectiv pe care l-am mostenit. Asa ca priviti si evaluati prezentul prin prisma trecutului si obtineti o perspectiva total eronata asupra lui.
In loc sa "observati ganditorul", puteti crea voi insiva un gol in fluxul mintii, pur si simplu concentrandu-va atentia asupra Clipei de acum. Deveniti intens constient demomentul prezent. Este un lucru care va va aduce o profunda satisfactie. Astfel , va indepartati constiinta de activitatile mintii si creati un hiat al nonmintii, in care sunteti extrem de alert si constient, insa fara sa ganditi. Aceasta este esenta meditatiei.

Nu am plecat ca sa venim ci am plecat inconstienti ca sa devenim constienti de Fiinta noastra.

Iluminarea: depasirea gandurilor 1.
 

Gandirea nu este esentiala pentru supravietuirea in aceasta lume. Mintea este un instrument, o unealta. Ea exista pentru a fi folosita intr-un anumit scop, iar, cand sarcina este indeplinita, lasati-o deoparte. Dar, dupa cum stau lucrurile, aproape 80 - 90 % din gandurile majoritatii oamenilor sunt nu numai repetitive si inutile, dar, prin natura lor disfunctionala si deseori negativa, mare parte sunt chiar daunatoare. Observati-va mintea si veti descoperi ca este adevarat. Ea duce la o pierdere importanta de energie vitala.
Acest gen de gandire compulsiva este in realitate o forma de dependenta. Prin ce se caracterizeaza dependenta? Pur si simplu prin faptul ca nu mai simtiti ca ati avea posibilitatea sa hotarati cand sa va opriti. Pare un lucru mai puternic decat voi, care va da un fals sentiment de placere, o placere care invariabil se transforma in durere.

De ce am fi dependenti de minte? Pentru ca va identificati cu ea - ceea ce considerati a fi identitatea voastra deriva din continutul si activitatea mintii. Vi se pare ca ati inceta sa existati daca nu ati mai gandi. Pe masura ce cresteti, va formati o imagine mentala despre cine sunteti, in baza conditionarii personale si culturale. Putem numi aceasta identitate fantomatica "sine fals". Sinele fals consta in activitatea mentala si nu poate fi mentinut in viata decat gandind permanent.

Pentru sinele fals, momentul prezent abia daca exista. Numai trecutul si viitorul sunt considerate importante. Aceasta inversare totala a adevarului este cauzata de faptul ca mintea nu functioneaza corect sub influienta sinelui fals. Este mereu preocupata de mentinerea in viata a trecutului, pentru ca, fara el, cine mai sunteti voi? Se proiecteaza constant in viitor pentru a-si asigura supravietuirea continua si a cauta acolo eliberarea sau implinirea. Mintea spune : "Intr-o zi , cand se va intampla cutare sau cutare lucru, ma voi simti bine, voi fi fericit si impacat." Chiar si atunci cand sinele fals pare preocupat de prezent, ceea ce vede nu este prezentul: acesta este perceput total gresit pentru ca este privit prin ochii trecutului. Sau readuce prezentul la un mijloc pentru atingerea unui scop, un obiectiv intotdeauna legat de viitorul proiectat de minte. Observati-va mintea si veti vedea ca asa functioneaza. Iluzia timpului ,binelui, raului, iadului, raiului inventate de minte.
Momentul prezent este cheia eliberarii. Dar nu puteti gasi momentul prezent atata timp cat va identificati cu mintea voastra.

Dominatia mintii nu este mai mult decat un stadiu in evolutia constiintei. Necesitatea de a trece la stadiul urmator a devenit o urgenta; altfel vom fi distrusi de minte, care s-a preschimbat intr-un monstru. Gandirea si constiinta nu sunt sinonime. Gandirea este numai un aspect limitat al constiintei. Gandul nu poate exista fara constiinta, dar constiinta nu are nevoie de ganduri.
Iluminarea inseamna depasirea gandului, evitarea intoarcerii la un nivel anterior gandului, acela de animal sau de planta. In starea de iluminare veti putea folosi gandirea ori de cate ori este necesar, dar intr-un mod mult mai eficient si cu mai multa concentrare decat inainte. O puteti folosi mai ales in scopuri practice, dar sunteti eliberati de dialogul interior involuntar, pastrandu-va linistea interioara. Cand va folositi mintea, si mai ales atunci cand aveti nevoie de o solutie creativa, alternati la fiecare cateva minute gandirea cu linistea, starea de activare a mintii cu aceea de linistire a ei. In afara mintii, constiinta exista fara gand. Numai astfel este posibila gandirea creativa, pentru ca numai asa gandul are o putere reala. Gandul singur, lipsit de conectarea la lumea vasta a constiintei, devine repede sterp, nebunesc, distructiv.

Dar emotiile? Mintea, in felul in care este nu e compusa doar din ganduri. Ea include si emotiile, si tiparele mental-emotionale de reactie inconstienta. Emotia apare acolo unde mintea si corpul se intalnesc. Este reactia corpului la activitatea mintii - sau o reflectare a mintii in corp. De exemplu, gandul la un posibil atac sau un gand ostil va crea in corp o acumulare de energie, pe care noi o numim furie. Corpul se pregateste de lupta. Gandul ca sunteti amenintat, fizic sau psihologic, face corpul sa se contracte, iar aceasta este componenta fizica a ceea ce noi numim frica. Desigur, nu sunteti intotdeauna constienti de toate tiparele voastre de gandire si deseori numai observandu-va emotiile le puteti constientiza.

Cu cat va identificati mai mult cu gandirea, cu preferintele si cu aversiunile voastre, cu judecatile si cu interpretarile, cu alte cuvinte, cu cat sunteti mai putin prezent ca observator constient, cu atat incarcatura emotionala va fi mai puternica, indiferent daca sunteti constienti sau nu de acest lucru. Daca nu va puteti simti emotiile ca atare, daca sunteti despartit de ele, le veti trai la nivel pur fizic, ca pe o problema fizica sau ca pe un simptom. Un tipar inconstient puternic se poate manifesta si sub forma unui eveniment extern, care vi se intampla. De exemplu, am observat ca, in cazul oamenilor care au acumulat multa furie, fara sa o constientizeze si fara sa o exprime, exista o probabilitate mai mare de a fi atacati, verbal sau chiar fizic, de alte persoane furioase - deseori fara niciun motiv aparent. Ei emana un puternic iz de furie, pe care anumite persoane il detecteaza la nivel subliminal, fapt ce le declanseaza propria furie latenta. Daca aveti dificultati in a va simti emotiile ca atare, incepeti prin a va concentra atentia aupra campului energetic intern al propriului corp. Simtiti-va corpul din interior. Astfel veti intra in contact cu emotiile voastre.

Iluminarea: depasirea gandurilor 2.
 

Conflictul dintre mintea care spune "nu" si emotia care spune "da" sau invers;

Daca vreti intr-adevar sa va cunoasteti mintea, corpul va va oferi intotdeauna o reflectare autentica, asa ca fiti atenti la emotie sau mai degraba simtiti-o in corp. Daca intre cele doua exista un conflict aparent, gandul va fi minciuna, iar emotia va fi adevarul. Nu va reprezenta adevarul ultim despre cine sunteti, ci adevarul relativ despre starea mintii voastre la momentul respectiv. Conflictul dintre gandurile de la suprafata si procesele mentale inconstiente (emotiile) este foarte frecvent. Poate ca nu sunteti capabil deocamdata sa aduceti activitatea mentala inconstienta in constiinta sub forma gandurilor, dar ea se poate reflecta mereu in corp sub forma emotiei, iar emotiile vi le puteti constientiza. A privi o emotie in acest fel este, in linii mari, ca si cum ai asculta sau privi un gand, lucru despre care am vorbit mai devreme. Singura diferenta este aceea ca, daca gandul exista in mintea voastra, o emotie are o puternica componenta fizica si, prin urmare, este simtita in primul rand in corp. Puteti lasa emotia sa existe acolo fara a fi controlati de ea. Numai sunteti emotia; sunteti martorul, prezenta observatoare. Daca exersati acest lucru, tot ceea ce este inconstient in voi va fi adus la lumina constiintei.

Faceti-va un obicei din a va intreba: "Ce se intampla in mine in acest moment?" Intrebarea va va indica directia corecta. Dar nu analizati, pur si simplu urmariti. Concentrati-va atentia in interior. Simtiti energia emotiei. Daca nu exista nicio emotie, indreptati-va atentia mai adanc, spre campul energetic interior al corpului. Aceasta este usa catre Fiinta.

In principiu, toate emotiile sunt modificari ale unei emotii primordiale si nediferentiate, care isi are originea in pierderea constiintei de sine, dincolo de orice nume si forma.

Trebuie sa va constientizati in intregime emotiile si sa fiti capabili sa le simtiti, inainte de a putea simti ceea ce se afla in spatele lor. Emotie inseamna adliteram "tulburare". Iubirea, bucuria si pacea sunt stari profunde ale Fiintei sau, mai curand, trei aspecte ale starii de conectare interioara cu Fiinta. Prin urmare, nu au un antonim, deoarece vin din afara mintii. Emotiile, pe de alta parte, prin faptul ca apartin mintii dualiste, sunt supuse legii contrariilor. Aceasta inseamna ca nu puteti avea parte de ceva bun fara ceva rau. Ca urmare, in lipsa iluminarii, in starea de identificare cu mintea, ceea ce este numit in mod gresit bucurie reprezinta, de obicei, scurta placere din ciclul alternantei continue intre placere si durere. Placerea deriva intotdeauna dintr-un aspect exterior, in timp ce bucuria vine din interior. Acelasi lucru care astazi va produce placere maine va va produce durere sau va va parasi, si astfel absenta sa va va cauza durerea. Si ceea ce deseori numim dragoste poate fi placut si incitant pentru un timp, dar reprezinta un atasament rezultat din dependenta, o stare de nevoie extrema, ce se poate transforma in contrariul ei cat ai clipi. Multe relatii de "iubire" oscileaza intre "iubire" si ura, atractie si agresiune, dupa ce euforia initiala a trecut.
Iubirea reala nu va face sa suferiti. Cum ar putea? Ea nu se transforma brusc in ura, asa cum bucuria autentica nu se transforma in durere.

Toate dorintele intense sunt incercari ale mintii de a-si gasi salvarea sau implinirea in lucruri exterioare si in viitor, ca substitut pentru bucuria Fiintei. Atata timp cat eu sunt totuna cu mintea mea, ma identific cu aceste dorinte intense, cu aceste nevoi, pofte, atasamente si aversiuni; iar in afara lor nu mai exista niciun "eu", decat ca simpla posibilitate, ca potential neimplinit, o samanta care nu a dat inca roade. Nu incercati sa va eliberati de dorinte sau sa "atingeti" iluminarea. Deveniti prezent. Fiti aici ca observator al mintii. In loc sa-l citati pe Buddha, deveniti Buddha, deveniti "cel iluminat", adica ceea ce inseamna cuvantul buddha. Ca o paranteza, putini stiu ca Buddha este Iisus. Aceeasi Fiinta.

Oamenii se afla in ghearele durerii de milioane de ani, de cand au zazut din starea de gratie si au intrat in lumea timpului si a mintii, pierzand constiinta Fiintei. Din acel moment, au inceput sa se perceapa ce fragmente lipsite de sens intr-un univers strain, neconectate la Sursa sau unele cu altele. Durerea este inevitabila atat timp cat va identificati cu mintea, adica atata timp cat sunteti inconstienti din punct de vedere spiritual. Durerea emotionala, care este si prima cauza a durerilor si a bolilor fizice. Resentimentul, ura, autocompatimirea, vinovatia, furia, deprimarea, gelozia s.a.m.d., chiar si cel mai slab sentiment de iritare - toate sunt forme ale durerii. Si fiecare placere sau exaltare contine in ea samanta durerii: contrariul sau inseparabil, care se va manifesta in timp. Privite dintr-o perspectiva superioara, atat polul pozitiv, cat si cel negativ sunt fete ale aceleasi monede, fac amandoua parte din durerea fundamentala, inseparabila de starea identificarii cu mintea.

Uite aici pare a fi ceea ce iti spuneam, ca nu toti de pe forum au conceptii crestine. Aici sunt filozofii new-age pe care cei de acolo le-au preluat din religiile pagane.

Tangun.... new-age, new-age :)

e ceva in neregula
 

Asta am simtit eu de cand tot citesc ce scrie autorul desi cunosc prea putin ca sa inteleg tot sau sa gasesc unde anume e acel "ceva gresit".Poate daca ar fi putin mai succint si ar folosi propozitii mai simple sau termeni putin mai comuni mi-ar fi mai usor.

@Tangun
 

Eu sunt inginer si lucrez cu mintea : sa ma las de servici si sa-mi caut fiinta interioara?Inteleg ca atat timp cat folosesc mintea nu pot sa O gasesc.Apoi fac treaba prin curte nu numai de placere ci si ca sa ma mai ajung ca nu ma dau banii afara din casa.Ca sa razbesc cu treaba trebuie organizare: iar gandesc...alta greseala.Apoi sunt destul de sensibil si inteleg ca nu trebuie sa las nici bucuria si nici tristetea sa ma atinga ca sunt extreme ale emotiilor si iarasi greseala.Cum ar fi sa-i spun familiei :dragii mei de acum inainte eu imi caut Fiinta Interioara si am sa stau asa meditand fara sa gandesc si fara nici o emotie.Ca o piatra la soare.

Cocorel fii atent.
Constientizarea Fiintei nu este un tel sau un obiectiv de atins in viitor. Cautarea adevarului nu este un scop de atins in viitor; a crede ca reprezinta un scop al vietii tale, de atins in viitor, este iar proiectia mintii, inconstiente fata de Fiinta. Ceva este adevarat atunci cand rezoneaza cu Fiinta cea mai launtrica si cand o exprima pe aceasta, cand este armonizat cu scopul tau interior. Indreapta-ti atentia catre scopul tau interior care , prin a fi prezent, si a fi constient de Fiinta, te va ajuta sa nu cauti un inteles si un sens numai in dimensiunea actiunii si viitorului. Tu acum te-ai gandit la viitor, de aici reiese lipsa ta de Prezenta, Fiintare.

Daca erai identificat cu Fiinta scopul tau prezent ar fi sunat : scopul vietii mele este sa stau aici de vorba cu tine, pentru ca acum sunt aici si asta fac. Pana cand te vei ridica si vei face altceva. Atunci, acela va deveni scopul tau. Acum nu esti in curte, deci nu acesta e scopul tau de acum. Cand esti in curte si faci treaba, acela este scopul tau, nu pentru urmatorii 30 de ani, ci pentru moment.
Altfel cazi in eroarea nu de a folosi mintea, ci de a fi folosit de minte.Sper ca intelegi cocorel, acum.

Cata vreme nu ai constientizat Fiinta, vei gasi intelesul numai in dimensiunea actiunii si viitorului, adica in dimensiunea timpului. Si orice semnificatie sau implinire ai gasi se va dizolva sau se va dovedi a fi o amagire. Va fi invariabil distrusa de timp. Orice inteles ai gasi la acel nivel va fi adevarat numai in mod relativ si temporar.

De exemplu, daca sensul vietii tale consta in a avea grija de copii, ce se va intampla cu sensul acesta atunci cand ei nu vor mai avea nevoie de tine si poate nici nu te vor mai asculta? Daca a-i ajuta pe ceilalti da un sens vietii tale, inseamna ca ai nevoie ca celorlalti sa le fie mai rau decat tie, pentru ca viata ta sa aiba in continuare un inteles, iar tu sa ai un sentiment de bine. Daca dorinta de a-i depasi pe altii, de a castiga sau de a reusi intr-o activitate sau alta iti da un sens, ce se intampla daca nu castigi niciodata sau daca sirul de castiguri se incheie intr-o zi, asa cum se va intampla? Atunci nu ai mai putea decat sa recurgi la imaginatie sau la amintiti - iar acestea nu te pot satisface, nu pot da decat un sens minor vietii tale.

continuare
 

Esti inginer, foloseste toata mintea dar nu te lasa folosit de minte.

"A izbuti" in indiferent ce domeniu, are sens doar atata vreme cat exista mii sau milioane de oameni care nu izbutesc. Astfel, este nevoie ca alte fiinte umane sa "esueze" pentru ca viata ta sa aiba sens cocorel.
Nu spun ca a-i ajuta pe altii, a avea grija de copii sau a tinde sa te perfectionezi intr-un domeniu nu sunt lucruri valoroase. In cazul multor oameni, ele reprezinta o parte importanta a scopului lor exterior, secundar, dar scopul exterior luat separat este intotdeauna relativ, instabil si lipsit de permanenta. El singur nu se implineste, fara sa fie in armonie cu scopul esential, Fiintarea.
Asta nu inseamna ca nu trebuie sa te implici in activitatea ta de inginer, ci inseamna ca activitatea ta de inginer, treaba din curte, sa aiba legatura cu scopul tau interior, primordial, astfel incat ceea ce faci sa primeasca un inteles mai profund.
Daca nu traiesti in armonie cu scopul tau primordial, scopul pe care ti-l vei propune - indiferent care va fi el, chiar de-ar fi acela de a crea raiul pe pamant - va veni din partea egoului si va fi distrus de timp. El va conduce, mai devreme sau mai tarziu, la suferinta.

Indiferent ce alegi sa faci, chiar daca scopul pare spiritual, atunci cand ignori scopul tau interior egoul se va strecura in modul in care faci ceea ce faci si, astfel, mijloacele vor corupe scopul.

Cu alte cuvinte, nu scopurile sau actiunile tale sunt primordiale, ci starea de constiinta din care se nasc ele. Altfel nu vei face altceva decat sa te lupti cu greul, capturat in emotii inconstiente, si ti se va intensifica o lipsa a dorintei de a trai, a Fiinta.

Implinirea scopului tau primordial inseamna punerea bazelor unei noi realitati, a unui pamant nou. Fara iluzia trecutului si a viitorului. Odata puse bazele, scopul tau exterior, indiferent daca esti inginer sau maturator, va primi forta spirituala, prin bucuria de a face orice lucru, deoarece obiectivele si intentiile tale vor fi in armonie cu impulsul evolutiv al universului.
Separarea gandirii de constientizare, separare ce constituie nucleul scopului tau primordial, apare ca urmare a negarii timpului. Nu vorbim de timpul marcat de limbile ceasului, ci de timpul psihologic, care reprezinta obiectul adanc inradacinat al mintii de a cauta deplinatatea vietii in viitor, acolo unde ea nu poate fi gasita, ignorand singurul punct de acces catre ea: Momentul Prezent.

Transformarea suferintei in pace
 

Izolarea de propriile sentimente nu este abandonare. In anumite situatii extreme, poate fi imposibil sa va acceptati prezentul. Dar intotdeauna aveti o a doua sansa de a va abandona. Prima ocazie este sa va abandonati in fiecare moment realitatii prezente. Stiind ca nu poate fi anulat ceea ce exista, pentru ca exista deja -, spuneti da la ceea ce exista sau acceptati ceea ce nu exista. Atunci puteti face ceea ce trebuie sa faceti, ceea ce va cere situatia. Daca ramaneti in aceasta stare de acceptare, nu mai creati negativism, suferinta si nefericire. Traind intr-o stare a lipsei de rezistenta, o stare de gratie si lumina, liber de orice tensiune.

Ori de cate ori nu puteti face acest lucru, ori de cate ori pierdeti aceasta sansa - fie pentru ca nu creati suficienta prezenta constienta pentru a impiedica un tipar de rezistenta habituala si inconstienta sa apara, fie pentru ca starea este atat de dificila, incat este absolut incacceptabila - creati o forma de durere, o forma de suferinta. Poate ca vi se pare ca situatia creeaza suferinta, dar in utlima instanta lucrurile nu stau asa- rezistenta interioara este cea care creeaza suferinta.
Ca sa te linistesti nu trebuie sa te opui durerii. Trebuie sa o lasi sa existe, prin topirea rezistentei interioare durerea se diminueaza si dispare. A fi martorul ei, fara sa o etichetezi mental. Imbratiseaz-o. Apoi miracolul abandonarii transforma suferinta profunda in pace profunda. Aceasta este crucificarea. Las-o sa devina invierea si inaltarea.

Cand durerea este profunda, este foarte probabil sa simti o dorinta puternica de a fugi de ea, in loc sa te abandonezi ei. Nu doresti sa simti ceea ce simti. Ce ar putea fi mai normal? Dar nu exista scapare, iesire. Exista multe evadari false - munca, bautura, drogurile, furia, proiectia, reprimarea si altele -, dar ele nu va vor elibera de durere. Suferinta nu scade in intensitate cand o faceti sa devina inconstienta. Cand negati durerea emotionala, tot ceea ce faceti sau ganditi, inclusiv relatiile devin contaminate de ea. O difuzati sub forma energiei pe care o emanati, iar ceilalti o detecteaza subliminal. Daca sunt inconstienti, se pot simti obligati sa va atace sau sa va raneasca intr-un fel sau ii puteti rani voi pe ei, proiectand inconstient durerea voastra asupra lor. Veti atrage si manifesta tot ceea ce corespunde starii voastre.

Cand nu exista scapare, exista totusi o cale de abordare a problemei. Asa ca nu intoarceti spatele durerii. Simtiti-o complet. Traiti-o - nu va ganditi la ea! Exprimati-o daca este nevoie, dar nu creati un scenariu mental in jurul ei. Asa va puteti elibera de ea, o aduceti in constiinta. Acordati toata atentia sentimentului, nu persoanei, nu evenimentului sau situatiei care pare sa o fi produs. Nu lasati mintea sa foloseasca durerea pentru a va crea in jurul ei o identitate de victima (tipica tuturor dogmaticilor). Compatimindu-te si spunandu-le altora povestea ta, vei ramane blocat in suferinta. Deoarece este imposibil sa scapi de sentiment, singura posibilitate de a scapa este sa te adancesti in el; altfel nimic nu se va schimba.

Calea crucii;
Expresia "L-am gasit pe Dumnezeu prin suferinta mea" nu este absolut reala deoarece suferinta implica rezistenta. L-am gasit pe Dumnezeu prin abandonare, prin acceptarea totala a starii de fapt, pozitie pe care ai fost fortat sa o adopti prin suferinta intensa. Pentru ca la un anumit moment ti-ai putut da seama ca suferinta este creata de tine.
De ce abandonarea este echivalenta cu gasirea lui Dumnezeu? Deoarece rezistenta este inseparabila de minte, renuntarea la rezistenta - abandonarea - este sfarsitul dominatiei mintii ca stapan, sfarsitul impostorului care se dadea drept " tu insuti", al egoului. Toate aprecierile si tot negativismul se dizolva. Lumea Fiintei, care a fost ascunsa de minte, se deschide in acel moment. Brusc, apare o liniste mare in tine, un sentiment de pace. Si in aceasta pace se afla o bucurie profunda. Iar in aceasta bucurie se afla iubirea. In centrul tuturor se afla sacrul, incomensurabilul, cel ce nu poate fi numit.

Dar e dificil pentru ca exista o mare problema. Orice concept e foarte adanc incrustat in personalitatea dogmaticilor. Nu isi pot da seama nimic fara sa traisca singuri durerea, care de fapt ce este, durerea adevarului a ceea ce sunt ei. Ei traiesc blocati in trecut, cu teama de viitor, lipsiti de prezent, intr-o iluzie a sperantei ce va veni din exteriorul lor. De ce nu reuseste dogmaticul sa traiasca asemenea unui copil viu? Pentru ca este capturat in gandurile lui, conceptele lui, inseparabile de trecutul lui, si cu o permanenta teama de viitor.
Aidoma fantomei lipsite de prezenta.

Care este singurul lucru ce le-a mai ramas dogmaticilor pentru supravietuirea identitatii lor? Pentru ca ei sa isi poata intregi sentimentul de sine (cine anume sunt ei) , ei au nevoie nu de Viata, ci de contrazicerea cu cei ce nu insusesc dogmele lor. Astfel au iluzia ca isi dau seama cine sunt ei (in comparatie cu ceilalti), fara sa realizeze ca Viata trece pe langa ei asa cum este ea, in momentul prezent.
Care este diferenta dintre ei si ceilalti? De fapt nu este nicio diferenta, in afara de faptul ca ei cauta identitatea lor in exterior, prin separarea de ceilalti ei se reintregesc si isi "dau seama" cine sunt ei. Accentul lor nu e pus pe viata insasi ci pe speranta si amagirea intr-un viitor mai bun. Ei vorbesc incontinuu despre aproapele lor, despre jertfa a ce? Personalitatea lor nu se lasa jertfita in numele vietii, dizolvand-o, ei vor altceva. Ce gust ramane de la ei? Ai senzatia ca incerci sa comunici cu fantomele, care repeta acelasi si acelasi lucru din trecutul lor. Sunt prinsi in vise si traiesc in cosmarul lor. Exact asta e senzatia. La 28 de ani , cand vorbesc cu o persoana dogmatica, simt ca vorbesc cu o fantoma materializata.

@Tangun
 

Ma doare capul de cat m-am concentrat si tot n-am inteles.Cred ca sunt total depasit de ceea ce explici.Poate daca ai fi mai succint?Doar cateva propozitii scurte care sa concentreze toata teoria asta expusa aici.

cam asa
 

subscriu, cocorel.
tangun,
1) teoria poate fi interesanta, dar e mult prea lunga. Cu cat e mai clara inf in capul omului, se apropie de "stiire", traire, cu atat se concentreaza, se poate zice in cateva cuvinte si fraze. Fa bunatate...
2) tu citezi, copy/ paste inf asta, ai scris-o uitandu-te la propria viata.. te rog spune-mi cum s-a nascut.

Bucurii,
K

@cocorel
E si normal ca durerea de cap sa apara odata ce cititi cu mintea. Viata nu poate fi inteleseasa cu ajutorul mintii. Observatie trebuie, trebuie sa observi daca nu simti vreo "reactie de raspuns" sau un sentiment de recunoastere din interior, atunci cand le citesti. Nu pot impartasi niciun adevar spiritual pe care in adancul sufletului sa nu-l cunoasteti deja. Tot ce putem face este sa ne amintim ceea ce am uitat.

Cum pot sa explic mai mult ce inseamna a fi una cu Viata, unei fiinte identificate cu mintea? Ea gandeste nu traieste, trebuie sa traiesti nu sa gandesti. In asemenea moment, in fiecare celula a corpului este activata si eliberata cunoasterea vie, veche si totusi mereu noua.
@karine
Asta nu e teorie este iluminare, constiinta pura. Viata. Mare parte din cele postate de mine sunt citate din Eckhart Tolle. Iar iluminarea, atat pentru el si pentru toti cei care se regasesc in invataturile lui, cat si pentru mine, a luat nastere in urma unei depresii , anxietati de mic copil, aproape de limita autodistrugerii, lipsa dorintei de a mai trai, dorinta de nonexistenta puternica si o lipsa de sens a vietii. Suferinta cumplita in care esti prins si in care crezi ca nu mai ai scapare, pana atunci cand te lasi abandonat in ea.

Încercarea sinelui fals de a atinge starea de împlinire
 

Un alt aspect al durerii emoţionale, care este o parte intrinsecă a minţii conduse de sinele fals, îl reprezintă un profund sentiment de lipsă sau de neîmplinire, de a nu fi întreg. La unii oameni, acesta este conştient, la alţii este inconştient. Dacă este conştient, forma sa de manifestare o reprezintă sentimentul neliniştitor şi constant al lipsei de valoare proprie sau acela că nu eşti suficient de bun. Dacă este inconştient, va fi resimţit numai indirect, ca o dorinţă, o nevoie, o cerinţă intensă, în orice caz, oamenii se înscriu deseori în graniţele unei nevoi compulsive de gratificare a sinelui fals şi caută lucruri cu care să se identifice pentru a putea umple acest gol pe care îl simt în ei înşişi. Aşa că se luptă să acumuleze posesiuni, bani, succes, putere, recunoaştere sau o relaţie specială, în primul rând pentru a se putea simţi mai bine cu ei înşişi, pentru a se simţi mai compleţi. Dar, chiar şi atunci când obţin toate aceste lucruri, ei constată curând că golul continuă să existe şi este fără margini. Atunci se simt într-adevăr în pericol, pentru că nu se mai pot minţi. Sau pot şi chiar continuă să se mintă, dar le este mult mai greu.

Atâta timp cât mintea dominată de sinele fals vă conduce viaţa, nu vă puteţi simţi cu adevărat bine; nu vă puteţi simţi împăcat sau împlinit, cu excepţia unor intervale foarte scurte, în care obţineţi ceea ce v-aţi dorit, când o dorinţă tocmai a fost împlinită. Deoarece sinele fals este un sentiment derivat al identităţii, el are nevoie să se identifice cu lucruri externe. Are nevoie să fie atât apărat, cât şi alimentat constant. Sinele fals se identifică cel mai des cu posesiunile, cu ocupaţia, cu statutul şi recunoaşterea socială, cu educaţia şi cunoştinţele, cu aspectul fizic, cu aptitudinile speciale, cu relaţiile, cu istoria de viaţă personală sau a familiei, cu sisteme de credinţe şi apelează deseori la identificări politice, naţionaliste, rasiste, religioase şi alte identificări colective. Niciuna dintre acestea nu sunteţi voi.

Găsiţi că este înspăimântător? Sau este o eliberare să ştiţi acest lucru? Mai devreme sau mai târziu, va trebui să renunţaţi la toate aceste lucruri. Poate că acum vă vine greu să credeţi şi, bineînţeles, nu vă cer să credeţi că nu vă puteţi regăsi identitatea în nimic din toate acestea. Veţi afla singur adevărul, îl veţi afla cel mai târziu în momentul în care veţi simţi că se apropie moartea. Moartea ia tot ceea ce nu sunteţi voi. Secretul vieţii este să „mori înainte de a muri” — şi să descoperi că nu există moarte. Nu vă căutaţi sinele în minte.

Tu ai ajuns la aceasta stare de "mort inainte de a muri"/ Te simti eliberat,plin definitiv si fara nici un gol si identificat total cu sinele adevarat? Daca da la ce anume a trebuit sa renunti ca zici aici despre poisesiuni,cariera,familie...ce anume ai lasat in urma din toate astea?

. Iar iluminarea, atat pentru el si pentru toti cei care se regasesc in invataturile lui, cat si pentru mine, a luat nastere in urma unei depresii , anxietati de mic copil, aproape de limita autodistrugerii, lipsa dorintei de a mai trai, dorinta de nonexistenta puternica si o lipsa de sens a vietii. Suferinta cumplita in care esti prins si in care crezi ca nu mai ai scapare, pana atunci cand te lasi abandonat in ea.[/quote]

nu asta cauta si printul Sidhartha? eliberarea de durere?
si traind invatatura asta ai scapat de durere?
uneori durerea (spirituala si trupeasca) e un semn al bolii spirituale.. daca doare, e ceva bolnav...
uneori durerea e o binecuvantare neinteleasa...
Nu vreau sa par ca sunt avocatul durerii dar sustin ne-fuga de durere ci explorarea sufletului omului care are curajul sa sada in durere, sa se inteleaga, accepte, iubeasca, si sa se indragosteasca mai mult de Hristos si de ceilalti oameni purtatori inca de rana sau de rani si cicatrici.
Tu in ce relatie mai esti cu durerea?

@cocorel
Inainte de toate, trebuie sa intelegi legea la care este supus totul; tot ceea ce exista in acest univers. Tu esti inginer, te va ajuta sa intelegi. In univers actioneaza doua forte egale, dar opuse. La baza creatiei acestui univers sta dualitatea. Energia pozitiva si energia negativa, sunt cele doua forte egale si de semn opus. Niciuna nu e mai puternica decat cealalta, niciuna dintre ele nu reprezinta atingerea scopului spiritual. In tot acest camp de forte, orice e prins la mijloc este supus unei transformari care in final va ajunge in starea de pace. A fi atras mai mult intr-o parte decat in cealalta inseamna un dezechilibru.Desavarsirea spirituala are loc atunci cand intre cele doua forte intervine pacea.
Mai mult decat atat, orice corp atras mai puternic spre una din parti, in detrimentul celeilalte, va genera o contraforta (si o cadere implicit) in partea opusa, si cu cat va fi mai departe de centru - care este starea de echilibru - cu atat forta inspre partea opusa va fi mai mare (experimentul unui pendul care cu cat il tragi mai mult intr-o directie, cu atat mai mult el se va duce in directia opusa).
Din acest principiu universal simplu, intelegem mai bine ce inseamna fericire, nefericire, bine si rau etc.
Ce inseamna a avea dorinte; omul care isi doreste fericire, va trai in mod obligat si nefericirea. Fericirea este inseparabila de nefericire. In acelasi mod, orice placere este inseparabila de durere. Iubirea falsa a oamenilor este tot o forma de satisfacere a placerii, de aceea in majoritatea relatiilor, ei traiesc simultan si iubirea si ura. Iubirea adevarata este contopirea cu Fiinta. Totusi iubirea aceasta pamanteana ajuta in evolutia sufletului. Orice stare de bine este de asemenea urmata de o stare de rau, pentru ca in modul asta te afli in dezechilibru universal. Starea maxima a evolutiei spirituale este pacea; lipsa de dorinte de: fericire, nefericire, placere, durere, satisfactii si asa mai departe. Pacea absoluta intre cele doua forte care transforma fiinta si aduce lumina constiintei la viata, acesta este sinele adevarat si cea mai mare bucurie care nu este nici dorinta, nici placere ci Viata insasi. Principiul universal este dual la fel ca tot ceea ce este forma, spatiu, iar desavarsirea spirituala este unitatea, iesirea din forma, spatiu si iluzia timpului. Viata nu este supusa timpului, ea este Clipa de acum, prezenta ta.

Ce anume am lasat in urma din tot ce am spus mai sus? Identificarea si iluzia ca ma voi implini vreodata prin ele, ca fiinta. Oamenii, inconstienti fiind din punct de vedere spiritual, au senzatia ca se implinesc prin toate acele posesiuni, cariera, familie, chiar sisteme religioase. Nu ajung la desavarsire spirituala nici prin sisteme religioase pentru ca prin asta se lasa purtati de inertie, in speranta ca cineva va veni si ii va salva. Astfel ei nu fac altceva decat sa isi amane transformarea interioara din stadiul de identificare cu forma la stadiul fara de forma. Asta nu inseamna ca trebuie sa renunti la tot ce e pamantesc si sa negi existenta ta aici, e cu totul altceva. Numai ca prin dezidentificarea de toate, renuntarea la iluzia ca te vei implini prin ceva exterior tie, se trezeste constiinta, limpezimea, pacea, bucuria de a trai Clipa prezenta, eliberarea de suferinta si durere, acceptarea a tot ceea ce exista in prezent, realitatea asa cum este ea. Sunt multi oameni care au avut parte de aceasta trezire, cand nu au mai stiut cine sunt ei, pentru ce sunt ei, ce sunt ei si incotro se indreapta ei. Cu cat vei continua sa te minti singur, traind momente scurte de falsa satisfactie, cu atat vei trai apoi si durerea. Durerea amagirii si a iluziei.

@karine
Durerea ca si placerea sunt dezechilibru spiritual. Acum, paradoxul este ca inconstienta spirituala naste durerea, dar durerea arde si transforma sufletul inaltandu-l spre constiinta.
Eu nu am facut niciodata referire la fuga de durere, ci la calea spre eliberare. Durerea se naste dintr-o rezistenta interioara fata de ceea ce exista sau are loc in prezent. A trai durerea sau placerea inseamna a fi condus de minte, iar eliberarea este atunci cand te eliberezi de minte, te lasi abandonat durerii, purtat de Fiinta. Totusi durerea este necesara omului inconstient, pentru ca altfel nu are loc transformarea interioara. Dar cand omul este constient spiritual, isi da seama ca cea mai mare parte a durerilor omenesti sunt inutile. Ele sunt create de el insusi, atata timp cat viata ii este condusa de o minte care nu este supusa observarii. Durerea pe care o creezi acum este intotdeauna o forma de neacceptare a ceea ce ti se intampla, a ceea ce exista. La nivelul gandului, rezistenta este o forma de a judeca. La nivel emotional, este o forma de negativism. Forta negativa a pus stapanire pe tine si te va seca de energie vitala. Placerea este de semn opus si se afla tot in dezechilibru. Omul coplesit de durere este dependent si de placere, inconstient fiind de acest lucru. Omul fericit este si nefericit totodata. Intensitatea durerii depinde de gradul de rezistenta la momentul prezent, care la randul sau depinde de gradul in care te identifici cu mintea. Mintea incearca mereu sa nege Clipa de acum si sa scape de ea. Ea spera la viitor, si traieste trecutul. Uita prezentul.
Cu alte cuvinte, cu cat va identificati mai mult cu mintea, cu atat veti suferi mai mult. Sau putem spune si asa: cu cat sunteti mai capabili sa respectati si sa acceptati Clipa de acum, cu atat veti fi mai liber de suferinta si durere. Renuntati la personalitate si va veti elibera de suferinta. Personalitatea este opusul vietii. Este egoul care se separa de viata. Personalitatea completa este sinuciderea. Sinuciderea este egoul maxim ce poate exista.
Personalitatea este o boala. Multi admira animalele de ce? Pentru ca prin ele circula viata. Te plimbi pe malul unui lac si privesti o rata. Esti o personalitate, esti destept dar o particica din tine si-ar dori sa fie o rata, de ce? Pentru ca tu in comparatie cu acea rata esti lipsit de viata. Lipsit fiind de viata nu iti ramne decat sa te intregesti prin posesiuni, relatii intime, cariera, lucruri, amintiri, iluzii si sperante.
Eu nu am ajuns inca in stadiul complet , fiind inca la inceputul transformarii, dar am constientizat de unde vine durerea si cum pot sa ma eliberez atunci cand o traiesc. Nu trebuie sa depui rezistenta interioara, pur si simplu te lasi purtat de Fiinta. E greu sa pot explica...e asemenea situatiilor din metrou sa zic asa, sau cand te afli intr-un mijloc de transport in comun unde, daca rezistenta ta interioara fata de fortele la care esti supus e mare, atunci vei trai o oribila stare de durere. Daca te afli in fata mai multor oameni, esti supus unei energi uriase a intregului. Cu cat te consideri mai mult o individualitate, separat de toti ceilalti, vei trai o profunda durere de cap. In metrou mai ales, multi oameni incearca sa se distraga de la acest lucru citind o carte. Sau aidoma celulei canceroase. Cu cat celula va lucra mai mult pentru sine, uitand de intreg care este corpul, nu va realiza ca se indreapta catre moarte.

Pai aici faci exact ceea ce ne sfatuiai sa nu facem: iti folosesti mintea cu toate presupunerile si calculele astea.Pentru mine la baza creatiei sta Dumnezeu si in afara de el nu exista decat Lipsa LUI iar cele doua "forte" nu par sa fie egale.

In majoritatea,dar nu in toate relatiile.De exemplu intre parinte-copil nu incape ura.Nu cred sa existe prea multi parinti care sa ajunga sa-si urasca copii vreodata.

Pacea asa cum o vezi tu e extrem de egoista.Lipsa oricarei emotii presupune lipsa dragostei,a compasiunii si ne trimite intr-un fel de izolare fata de ceilalti.Nu ne pot perturba nicicum asadar e ca si cum n-ar exista pentru noi.Sa-mi imaginez acum ca sunt singur pe planeta si traiesc Clipa e o traire trista si de fapt e mai mult decat moarte.Omul are nevoie de ceilalti ca sa traiasca cu adevarat.Si chiar si formularea asta cu Clipa e ciudata,nici nu apuci s-o constientizezi de fapt.Daca aceste Clipe nu ar fi oranduite intr-o succesiune oarecum logica (continua) si ar fi -sa zicem-clipe din file diferite-cum sa ajungi sa le simti,sa le traiesti,cand zboara inainte de-a te dumiri in ce film te afli?


Nici crestinii practicanti nu au parerea ca "se implinesc" prin cariera,familie,posesiuni si nici macar credinta-pentru ca cei adevarati cu cat sunt mai credinciosi se cred fara de merite si deci nu asteapta impliniri.Intr-un fel e oarecum similar cu ce spui tu: spera doar sa se transforme interior catre mai bine.Marea diferenta pe care o vad eu intre aceste doua moduri de viata este daruirea crestinului pentru ceilalti.Va suferi cu el,il va iubi si sa stii ca sunt unii-cei mai imbunatatiti-care au ajuns sa transforme ura,durerea si toate celelalte din "partea intunecata a fortei" direct in iubire,fara ca "pendulul" sa-i arunce inapoi...

Ceva nu e in regula cu ceea ce spui.. trebuie sa fii capabil sa faci diferenta intre ce inseamna a folosi mintea si ce inseamna sa te identifica cu ea, sau sa fii folosit de ea.



Aici esti total subiectiv, de aceea spui ca nu sunt parinti care sa isi urasca copiii. Inconstienti fiind din punct de vedere spiritual, majoritatea celor care se considera parinti, tanjesc dupa implinirea sinelui lor fals prin copiii lor. Manipularea la nivel fin asupra copiilor, vine de la faptul ca eul lor fals (egoul neimplinit al parintilor), isi doreste ca ceea ce nu au realizat ei in viata sa li se realizeze prin copii. Echilibrul universal intervine atunci cand proprii lor copii nu le indeplinesc dorintele egoiste. Majoritatea copiilor simt in ziua de azi aversiune, daca nu ura fata de parintii lor pentru ca fiinta lor simte relatia ca fiind neautentica. Astfel parintele egoist, sufera din cauza ca nici prin prorpiul copil nu si-a intregit sinele fals, nestiind ca aceasta e purificarea lui.


[quote=cocorel;353831]Pacea asa cum o vezi tu e extrem de egoista.Lipsa oricarei emotii presupune lipsa dragostei,a compasiunii si ne trimite intr-un fel de izolare fata de ceilalti.Nu ne pot perturba nicicum asadar e ca si cum n-ar exista pentru noi.Sa-mi imaginez acum ca sunt singur pe planeta si traiesc Clipa e o traire trista si de fapt e mai mult decat moarte.Omul are nevoie de ceilalti ca sa traiasca cu adevarat.Si chiar si formularea asta cu Clipa e ciudata,nici nu apuci s-o constientizezi de fapt.Daca aceste Clipe nu ar fi oranduite intr-o succesiune oarecum logica (continua) si ar fi -sa zicem-clipe din file diferite-cum sa ajungi sa le simti,sa le traiesti,cand zboara inainte de-a te dumiri in ce film te afli?[quote]

Prin traire vei constientiza despre care pace vorbesc, si ca e iubirea insasi, si nu e nicio separare de ceilalti. Atat iti pot spune deocamdata pentru ca tu esti inca de parere ca indragostirea/dragostea este sinonima cu iubirea. Spun asta pentru ca inca folosesti cuvintele "ciudata, plictiseala, etc". Inca mai traiesti aceste stari.


Aici iar mintea care incearca sa te foloseasca te duce in eroare. Daca spera sa se transforme in interior nu vor realiza nimic. Transformarea are loc si atat, odata intervenita speranta te lasi purtat de inertie si nu e altceva decat inconstienta. 99% dintre cei identificati cu sisteme religioase asteapta implinirea din nimic. Egoismul lor a ajuns foarte departe, de ce? Egoismul in starea de inceput se considera superior fata de toti ceilalti dar odata inaintat si amplificat egosimul capata o forma si mai profunda; sentimentul de inferioritate fata de ceilalti. In spatele sentimentului de superioritate se afla teama de inferioritate valabila pentru forma de inceput a egoului. In spatele sentimentului de inferioritate se afla dorinta de a fi superior fata de ceilalti, stare cu care se identifica religiosul. Trebuie sa ai constiinta treaza ca sa poti observa aceasta forma egoista la religiosi. Este atat de profund inchistata in ei incat nici ei insisi nu se pot observa. Ei spun ca nu isi doresc merite si ca se daruiesc aproapelui dar in adancul lor asteapta recompense de la Dumnezeu, si de la aproapele. Trebuie sa ai constiinta treaza ca sa ajungi sa simti toate minciunile existente din adancul oamenilor.

da
 

Cred ca inca mai traiesc stari de tot felul chiar si ciudate dar plictiseala nu,cred ca nu m-am plictisit niciodata pentru ca sunt prea multe de facut intr-o singura viata.Acuma tu negi cu desavarsire sacrificul unui parinte pentru copiul lui sau zici ca toti copii sunt porniti pe parinti.Si ii scoti pe credinciosi ca fiind cei mincinosi.Crezand treaba aia cu pendulul nu te gandesti ca se poate sa se ntoarca cu aceeasi masura?(amplitudine) Dar sa vedem ce se mai intampla ca pe undeva am inteles eu ce vrei sa zici cu pierderea asta a noastra printre propriile degete.Noi suntem si Bau-bau si Fat Frumos.

Dezvoltare spirituala
 

Nu exista "intoarcerea pendulului" atunci cand te afli in starea de echilibru.
Sa vorbim putin despre sacrificiul pentru celalalt. De fapt, in ce consta acest sacrificiu ? De la bun inceput trebuie sa intelegem ca orice ajutor, dar, cadou, daca este de natura materiala, este un sacrificiu inutil din punct de vedere spiritual. Orice ajutor material este o piedica in calea evolutiei spirituale atat a celui ce daruieste, cat si a celui ce primeste acel ajutor. E bine de stiut faptul ca majoritatea oamenilor se pierd toata viata daruind ajutoare materiale, bunuri sau bani, inconstienti ca oricat ar da, daca e de natura materiala este in zadar. Cand o persoana primeste ajutor, egoul ei se consolideaza si se blocheaza evolutia spirituala. De asemenea, persoana care ofera ajutor material isi potenteaza propriul ego si in ea se vor naste asteptarile si amagirea ca va primi ceva in schimb. Evitati sa primiti , indiferent ce anume, daca este de natura materiala (bunuri, lucruri, mancare, haine, daruri, etc.), pentru ca nu stiti ce va ia inapoi persoana care vi le daruieste. Va ia ceva mult mai de pret. Oricine are impresia ca va primi inapoi, dupa ce va da altora, daca este din partea materiei, se amageste. El nu face altceva decat sa satisfaca dorinti, si cu ajutorul lor sa potenteze egourile.Tot amagire va fi si daca va crede ca evolueaza spiritual pentru ca nu va fi asa. Singurul ajutor spiritual adevarat valabil este hrana spirituala. Daruiti hrana spirituala celorlalti si asa va veti inalta. Indrumati cu sfaturi doar daca sunteti constienti si cu adevarat Prezenti intr-o situatie, altminteri veti provoca mai mult rau decat ajutor. Cu altfel de ajutor, in afara de ajutorul spiritual, nu veti reusi decat sa agravati situatia celui pe care credeti ca il ajutati.

Sacrificiul parintilor pentru copii;
Daca aveti copii mici, oferiti-le ajutor, indrumare si protectie atat ca va sta in puteri, si atat cat au ei nevoie, dar mai important este sa le oferiti spatiu - spatiu ca ei sa existe. Ei vin in aceasta lume prin intermediul vostru, dar ei nu sunt niciodata "ai vostri". Credinta ca "eu stiu ce e cel mai bine pentru tine" poate fi adevarata in cazul copiilor foarte mici, dar pe masura ce cresc, devine din ce in ce mai putin adevarata.
Cu cat aveti mai multe asteptari de la modul cum ar trebui sa decurga viata lor, cu atat va situati mai mult in mintea voastra in loc sa fiti prezenti pentru ei. Pana la urma vor face greseli si vor cunoaste suferinta, asa cum se intampla cu toti oamenii. De fapt, acestea ar putea fi greseli doar din punctul vostru de vedere. Ceea ce este pentru voi o greseala poate fi exact experienta necesara copiilor vostri.
N-ar fi minunat sa va puteti cruta copiii de orice suferinta? Nu, n-ar fi. Atunci nu s-ar mai dezvolta ca fiinte umane si ar ramane superficiale, identificate cu forma exterioara a lucrurilor. Suferinta ii impinge spre profunzimile fiintei. Suferinta este provocata de identificarea cu forma si tot ea erodeaza identificarea cu forma. Mare parte din ea este provocata de ego, dar in final suferinta distruge egoul - numai ca acest lucru nu se intampla pana cand nu suferiti in mod constient.

Omenirea este menita sa transceada suferinta, dar nu in felul in care crede egoul. Una dintre numeroasele presupuneri eronate ale egoului, unul dintre numeroasele ganduri amagitoare este ca "n-ar trebui sa sufar". Uneori parintii egoisti transfera gandul asupra cuiva apropiat: "Copilul meu n-ar trebui sa sufere". Chiar gandul acesta este cel care se afla la radacina suferintei. Suferinta are un scop nobil: evolutia constiintei si arderea egoului. Omul de pe cruce reprezinta o imagine arhetipala. El reprezinta fiecare barbat si fiecare femeie. Cata vreme opuneti rezistenta suferintei, procesul va fi unul lent, caci rezistenta are drept rezultat si mai mult ego de depasit. Insa cand acceptati suferinta, se produce o accelerare a procesului, datorata faptului ca suferiti in mod constient. In miezul suferintei constiente se afla deja transmutarea. Focul suferintei devine lumina constiintei.
Egoul spune: N-ar trebui sa sufar", iar gandul va provoaca si mai multa suferinta. Este o deformare a adevarului, iar acesta este intotdeauna paradoxal. Adevarul este acela ca trebuie sa acceptati suferinta, tocmai pentru a o putea transcede.

Omul identificat in ultimul stadiu cu sistemele religioase nu isi poate transforma total interiorul;
Pentru o dezvoltare completa, spirituala, este necesar ca fiecare sa traiasca totul, pentru ca apoi sa piarda totul. Acesta este sensul mortii. Cu cat omul va trai mai identificat cu un lucru, o situatie, un concept, un ideal pe pamant, cu atat suferinta mortii va fi mai mare, si dezamagirea de dupa ea. Moartea vine si ia tot ceea ce nu a fost omul cu adevarat. Omul identificat cu bunurile materiale va avea agonie atunci cand va pierde toate bunurile, si va ramane inconstient dupa moarte. Omul care a crezut ca isi intregeste sentimentul de sine prin ceilalti (copii, familie, sot, sotie, etc), va suferi cand va afla ca toate au fost zadarnice pentru ceea ce era el cu adevarat, si va ramane de asemenea inconstient dupa moarte. Omul identificat cu conceptele religioase de asemenea va avea de suferit ,odata ce a trait identificat cu mintea lui, si va ramane si el adormit dupa ce va trece dincolo. EL a sperat la un viitor mai bun fara sa stie ca misiunea lui era sa invete sa traiasca prezentul, sa devina mai constient de ceea ce este el cu adevarat.
Dupa pragul mortii, cei identificati cu conceptele din minte, sisteme religioase, idealuri, dorinte, asteptari, vor ramane exact ceea ce au fost din punct de vedere spiritual: aproape total inconstienti. E bine de stiut ca ei isi repeta aceleasi ritualuri si dincolo de pragul mortii, avand aceleasi dorinte si aceleasi asteptari. Sufletele lor traiesc fara a putea comunica cu ceilalti mai constienti, din cauza ca acest lucru le lipseste cu desavarsire. Sunt prinsi in propriile lor concepte si asteptari, repetand ca o fantoma (priviti din exteriorul lor), aceleasi obiceiuri si ritualuri din timpul vietii de pe pamant. Practic ei isi intarzie evolutia catre ridicarea constiintei.
Daca omul reuseste sa atinga constiinta fiintei inainte de moartea trupeasca, dezidentificandu-se de tot ceea ce e forma, timp, spatiu, atunci el va ramane constient si dincolo de moarte, mergand mai departe pe calea evolutiei.
Bine de stiut este si faptul ca religiosul nu accepta inca "plictiseala" de a fi constient si fara de trup, de aceea el isi traieste inca, propriile concepte "bune sau rele", intr-un plan destul de jos al densitatii materiei.
Oamenii care inca mai au dorinte, asteptari si sperante sunt inconstienti spiritual. Aceasta este suferinta si durerea pe care si-o creeaza singuri, datorita mintii care analizeaza trecutul si asteapta cu teama viitorul care nu exista. Tot ceea ce exista din punct de vedere spiritual este Prezentul. Cu cat esti mai Prezent constiinta este treaza.

Strategii ale mintii disfuncte, de evitare a Clipei de acum
 

Iluzia fundamentala a religiei: Asteptarea de viitor si pierderea Clipei de acum;

Dezvoltare spirituala 2 - Iluzia timpului;
Intrebare: Chiar dacă accept în întregime că, în ultimă instanţă, timpul este o iluzie, ce importanţă va avea acest lucru în viaţa mea? Tot trebuie să trăiesc într-o lume complet dominată de timp.

Acceptarea intelectuală nu este decât o altă credinţă şi nu va conta prea mult în viaţa ta.
Pentru a înţelege acest adevăr, trebuie să îl trăiţi. Când fiecare celulă a corpului vostru este atât de prezentă încât să simtă că vibrează de viaţă şi când puteţi simţi această viaţă în fiecare moment ca bucurie a Fiinţei, atunci se poate spune că v-aţi eliberat de timp.

Dar mâine tot va trebui să-mi plătesc facturile şi tot voi îmbătrâni şi voi muri, ca toată lumea. Deci, cum aş putea spune vre-o dată că m-am eliberat de timp?

Nu facturile de mâine sunt adevărata problemă. Disoluţia corpului fizic nu este o problemă.
Pierderea Clipei de acum este problema, sau mai degrabă iluzia principală care transformă o simplă situaţie, un eveniment sau o emoţie într-o problemă personală şi în suferinţă. Pierderea Clipei de acum este pierderea Fiinţei. A te elibera de timp înseamnă a te elibera de nevoia psihologică de trecut pentru a avea o identitate şi de viitor pentru a atinge satisfacţia. Reprezintă cea mai profundă transformare a conştiinţei pe care v-aţi putea-o imagina. în cazuri rare schimbarea se produce radical şi dramatic,odată pentru totdeauna. Aceasta se întâmplă de obicei printr-o abandonare totală în mijlocul unei suferinţe intense. Cei mai mulţi oameni trebuie să muncească pentru ea. După ce aţi trăit de câteva ori această stare atemporală de conştiinţă, începeţi să oscilaţi între aceste dimensiuni ale timpului şi prezenţei. In primul rând, începeţi să conştientizaţi cât de rar atenţia voastra este situată într-adevăr în prezent. Dar a şti că nu sunteţi prezent este deja un mare succes: această conştiinţă este prezenţă — chiar dacă iniţial nu ţine decât câteva secunde în timp cronologic înainte de a se pierde din nou. Apoi, din ce în ce mai des, alegeţi să vă concentraţi asupra prezentului mai degrabă decât asupra trecutului sau a viitorului şi, ori de câte ori realizaţi că aţi pierdut clipa de faţă, sunteţi capabil să vă opriţi la ea nu doar câteva secunde, ci perioade mai lungi de timp, din perspectiva timpului cronologic. Aşa că înainte de a vă fixa ferm în starea de prezenţă, adică înainte de a fi pe deplin conştient, veţi oscila un timp între conştiinţă şi neconştientizare, între starea de prezenţă şi starea de identificare cu mintea. Pierdeţi clipa prezentă, dar vă întoarceţi la ea de nenumărate ori. în final, prezenţa devine starea voastra predominantă. în cazul majorităţii oamenilor, prezenţa fie nu este experimentată niciodată, fie este trăită numai accidental şi pentru scurt timp, în rare ocazii, fără a fi recunoscută ca atare. Cei mai mulţi oameni oscilează nu între conştiinţă şi lipsa ei, ci între diferite niveluri de inconştienţă.

Starea obişnuită de inconştienţă şi inconştienţa profundă; despre diferite niveluri de inconştienţă;

După cum ştiţi probabil, în timpul somnului oscilaţi între faza somnului fără vise şi cea a
somnului cu vise. In mod similar, în starea de veghe, majoritatea oamenilor nu fac altceva decât să oscileze între nivelul obişnuit al inconştienţei şi o inconştienţă profundă. Când vorbesc despre starea obişnuită de inconştienţă, mă refer la identificarea cu gândurile şi cu emoţiile personale, cu reacţiile, cu dorinţele şi cu aversiunile voastre. Este starea normală a majorităţii oamenilor. în această stare, sunteţi condusi de mintea dominată de sinele fals şi nu sunteţi conştienti de Fiinţă. Nu este o stare de durere sau de nefericire acută, ci una în care există un nivel redus, aproape continuu, de disconfort, neplăcere, plictiseală sau nervozitate — un fel de stare de fundal. Poate că nu vă daţi seama de acest lucru pentru că face parte atât de mult din viaţa „normală", tot aşa cum nu conştientizaţi niciun zgomot de fond continuu, de intensitate joasă, ca, de exemplu, bâzâitul unui aparat de aer condiţionat, până când acesta încetează. Când încetează brusc, apare o senzaţie de
uşurare. Mulţi oameni folosesc alcoolul, drogurile, sexul, mâncarea, munca, televizorul sau chiar cumpărăturile ca anestezice, în încercarea inconştientă de a îndepărta această neplăcere de fond. Când se întâmplă astfel, o activitate care ar fi putut să fie foarte plăcută, dacă s-ar fi desfăşurat cu moderaţie, se poate transforma într-o dependenţă, şi tot ceea ce poate aduce ea în asemenea , condiţii este o eliberare foarte scurtă.

Disconfortul stării de inconştienţă obişnuită se transformă în durerea inconştienţei profunde - o stare mai acută şi mai evidentă de suferinţă şi de nefericire — atunci când lucrurile „nu merg cum trebuie", când sinele fals este ameninţat sau când există o provocare, o ameninţare, o pierdere, reală sau imaginară, majoră în situaţia voastra de viaţă, sau un conflict într-o relaţie. Este o versiune intensificată de inconştienţă obişnuită, diferită de prima nu prin natura, ci prin intensitatea ei.
În inconştienţa obişnuită, rezistenţa habituală sau negarea a ceea ce există creează acea
neplăcere şi acea nemulţumire pe care majoritatea oamenilor le acceptă ca viaţă obişnuită.
Când această rezistenţă este intensificată de o provocare la adresa sinelui fals, apare un
negativism intens, ca furia, frica profundă, agresiunea, depresia etc. Inconştienţa profundă înseamnă adesea activarea corpului-durere şi identificarea cu el. Violenţa fizică ar fi imposibilă fără inconştienţa profundă. Ea poate să apară foarte uşor în acele momente şi locuri în care o mulţime de oameni sau chiar o naţiune întreagă generează un câmp colectiv de energie negativă.

Cel mai bun indicator al nivelului vostru de conştiinţă este modul în care procedaţi atunci când în calea vieţii voastre se ivesc obstacole. în conformitate cu obstacolele, o persoană deja inconştientă tinde să devină şi mai inconştientă, iar una conştientă tinde să devină şi mai profund conştientă. Puteţi folosi un obstacol pentru a vă trezi sau îi puteţi permite să vă tragă într-un somn şi mai profund. Visul inconştienţei obişnuite se transformă atunci într-un coşmar. Dacă nu puteţi fi prezenti nici măcar în circumstanţe obişnuite, ca de exemplu atunci când vă aflaţi singuri într-o cameră, când vă plimbaţi prin pădure sau ascultaţi pe cineva, atunci cu siguranţă nu veţi putea să rămâneţi conştienti când un lucru „merge prost" sau când vă confruntaţi cu persoane sau situaţii dificile, cu pierderea sau cu ameninţarea pierderii. Veţi fi copleşit de o reacţie, care în final este întotdeauna o formă de frică, şi veţi fi tras înapoi într-o inconştienţă adânca. Aceste greutăţi reprezintă testele. Numai felul în care le faceţi faţă vă va arăta, voua şi celorlalţi, cât de departe aţi ajuns în ceea ce priveşte starea voastra de conştiinţă, şi nu cât de mult puteţi sta cu ochii
închişi sau ce viziuni aveţi.
Aşa că este esenţial să aduceţi mai multă conştiinţă în viaţa voastra în situaţiile obişnuite, când totul decurge relativ de la sine. în acest fel, puterea prezenţei voastre va creşte. Ea generează un câmp energetic cu o frecvenţă de vibraţie foarte înaltă in interiorul şi în jurul vostru, iar în acest câmp nu poate pătrunde şi nu poate supravieţui nici măcar puţină inconştienţă, negativism, disonanţă sau violenţă, aşa cum întunericul nu poate supravieţui în prezenţa luminii.
Când învăţaţi să fiţi martorul propriilor gânduri şi emoţii, un aspect esenţial al stării de
prezenţă, veţi fi surprins poate când veţi conştientiza pentru prima oară caracterul „static" al stării obişnuite de inconştienţă şi vă veţi da seama cât de rar aţi avut o stare de confort interior, dacă l-aţi simţit vreodată. La nivelul gândirii, veţi descoperi o mare rezistenţă sub forma criticilor, a nemulţumirilor şi a proiecţiilor mentale, care vă îndepărtează de clipa prezentă. La nivel emoţional, va exista un curent subteran de disconfort, tensiune, plictiseală sau nervozitate. Ambele sunt aspecte ale modului obişnuit de rezistenţă a minţii.

Dezvoltare spirituala 3
 

Oriunde v-aţi afla, fiţi complet prezenti;

Alte tipuri de inconstienta umana; Încercaţi să vă surprindeţi lamentându-vă în gând sau cu voce tare în legătură cu o situaţie în care vă aflaţi, de ceea ce fac sau spun alţi oameni, de mediul înconjurător, de situaţia voastra de viaţă, chiar şi de vreme. A te plânge de o situaţie implică întotdeauna neacceptarea stării existente. Acest comportament are invariabil o încărcătură negativă inconştientă. Când vă plângeţi, vă transformaţi într-o victimă. Când vă exprimaţi cu voce tare nemulţumirea, deţineţi controlul. Deci, schimbaţi situaţia printr-o acţiune sau exprimându-vă nemulţumirea, dacă este necesar şi posibil; ieşiţi din situaţie sau acceptaţi-o. Orice alt comportament aparţine anormalităţii.

Starea obişnuită de inconştienţă este întotdeauna legată într-un fel de negarea Clipei de
acum. Acum implică, desigur, şi un „aici". Vă opuneţi faptului de a vă afla „aici şi acum"? Unii oameni , de pilda religiosii, ar prefera, de exemplu, să se afle în altă parte. ,Aici" nu este niciodată suficient de bun pentru ei. Cand acel "altadata, in alta parte" va ajunge in prezent, desigur ca nici atunci nu vor fi multumiti. Acesta este somnul etern al religiosilor.
Autoobservându-vă, descoperiţi dacă nu este şi cazul vostru. Oriunde v-aţi afla, fiţi complet prezenti.
Dacă descoperiţi că pentru voi este intolerabil să vă aflaţi „aici şi acum" şi că acest fapt vă face nefericiti, aveţi trei posibilităţi: să ieşiţi din situaţie, să o schimbaţi sau să o acceptaţi complet. Dacă doriţi să vă asumaţi responsabilitatea pentru viaţa voastra, trebuie să alegeţi una dintre aceste trei posibilităţi şi trebuie să faceţi acest lucru chiar acum. Iar apoi să acceptaţi consecinţele. Fără scuze. Fără negativism. Fără poluare psihică. Păstraţi-vă curat spaţiul interior. în cazul în care treceţi la acţiune — schimbând situaţia sau ieşind din ea — mai întâi renunţaţi la negativism, dacă este posibil. Acţiunile care vin din observarea a ceea ce este necesar sunt mai eficiente decât cele care vin dintr-o atitudine negativistă.

Orice acţiune este mai bună decât lipsa acţiunii, mai ales dacă aţi fost blocat într-o situaţie
nefericită mult timp. Dacă este vorba de o greşeală, cel puţin învăţaţi ceva, astfel încât cazul respectiv să nu mai fie o greşeală. Dacă rămâneţi blocat, nu învăţaţi nimic. Frica vă împiedică să treceţi la fapte? Recunoaşteţi frica, observaţi-o, îndreptându-vă atenţia asupra ei, fiţi complet prezent. Aceasta va distruge legătura dintre frică şi gândirea voastra. Nu lăsaţi frica să vă inunde mintea. Folosiţi puterea momentului prezent. Frica nu o poate învinge. Dacă într-adevăr nu există niciun lucru pe care l-aţi putea face pentru a schimba starea de lucruri aici şi acum şi dacă nu puteţi ieşi din situaţie, atunci acceptaţi în totalitate să vă aflaţi aici şi acum, renunţând la orice rezistenţă interioară. Sinele fals şi nefericit, care iubeşte sentimentul de suferinţă, de ură, care adoră să-şi plângă de milă nu va mai putea supravieţui în acest caz. Această atitudine se numeşte abandonare.Abandonarea nu înseamnă slăbiciune. Ea implică o mare putere. Numai o persoană care s-a abandonat pe sine are acces la puterea spirituală. Abandonându-vă, obţineţi o eliberare interioară în
raport cu situaţia. Atunci s-ar putea să constataţi că situaţia se schimbă fără să mai fie nevoie să faceţi vreun efort. Oricum, sunteţi liberi.

Sau există un lucru pe care „ar trebui" să-l faceţi, dar pe care nu-l faceţi? Ridicaţi-vă şi faceţi acest lucru chiar acum. Ca alternativă, puteţi să vă acceptaţi pe deplin inactivitatea, lenea sau pasivitatea din acest moment, dacă aceasta este alegerea voastra. Trăiţi complet acest sentiment. Savuraţi-l. Fiţi cât puteţi de leneş sau de inactiv. Dacă trăiţi conştient şi complet sentimentul, veţi scăpa curând de el. Sau poate nu. Oricum, nu mai există niciun conflict interior, rezistenţă sau negativism.

Sunteţi stresati? Sunteţi atât de ocupati să ajungeţi în viitor, încât prezentul este redus la un simplu mijloc de a ajunge acolo? Stresul este provocat de faptul că vă aflaţi „aici", dar doriţi să fiţi „acolo" sau de faptul că vă aflaţi în prezent, dar căutaţi să trăiţi în viitor. Este o scindare care vă consumă interior foarte mult. A crea şi a trăi cu această sciziune interioară este o nebunie. Faptul că oricine altcineva face la fel nu înseamnă că este un lucru mai puţin nebunesc. Dacă trebuie, vă puteţi mişca mai repede, puteţi lucra mai repede sau chiar alerga, dar fără să vă proiectaţi în viitor şi fără să respingeţi prezentul. Când vă mişcaţi, munciţi, alergaţi — implicaţi-vă total în activitate. Bucuraţi-vă de fluxul de energie care circulă prin corp, de nivelul înalt de energie al acestui moment. Acum nu mai sunteţi stresati, nu vă mai rupeţi în două. Nu faceţi decât să vă mişcaţi, să alergaţi, să
munciţi — şi să vă bucuraţi de acest lucru. Sau puteţi renunţa la tot, aşezându-vă pe o bancă în parc. Dar când faceţi acest lucru, observaţi-vă mintea. Ar putea să spună: „Ar trebui să munceşti. Pierzi timpul". Observaţi-vă mintea. Zâmbiţi la atacurile ei.

Trecutul ocupă mare parte din atenţia voastra? Vorbiţi şi vă gândiţi deseori la el, fie
pozitiv, fie negativ? Vă gândiţi la lucrurile importante pe care le-aţi realizat, la aventurile, la
experienţele voastre sau la rolul de victimă şi la lucrurile oribile care vi s-au întâmplat sau poate pe care le-aţi făcut voi altei persoane? Gândurile vă trezesc un sentiment de culpabilitate, de mândrie, resentimentele, furia, regretul sau autocompătimirea? în acest caz nu numai că întreţineţi un fals sentiment de identitate, dar ajutaţi şi la accelerarea procesului de îmbătrânire a corpului, creând o acumulare de trecut în psihicul vostru. Verificaţi pe cont propriu acest lucru la persoanele care au o tendinţă puternică de a rămâne agăţate de trecut, de pilda cei infipti adanc in conceptiile si sistemele de gandire.
Lăsaţi trecutul să moară în fiecare moment. Nu aveţi nevoie de el. Faceţi referire la el numai
atunci când este relevant pentru prezent. Simţiţi puterea acestui moment şi plenitudinea Fiinţei. Faceţi-vă simţită prezenţa.

Dezvoltare spirituala 4
 

Sunteţi îngrijorati? Aveţi multe gânduri care încep prin „Cum ar fi fost dacă...?" înseamnă că va-ţi identificat cu mintea, care se proiectează într-o situaţie imaginară din viitor şi creează frica. Nu aveţi cum să rezolvaţi o asemenea situaţie, pentru că ea nu există. Este o fantomă mentală. Puteţi pune capăt acestei nebunii care vă afectează sănătatea şi viaţa pur şi simplu acceptând ce se întâmplă în momentul prezent. Conştientizaţi-vă respiraţia. Simţiţi aerul intrând şi ieşind din corp. Simţiţi-vă câmpul energetic interior. în viaţa reală — spre deosebire de proiecţiile imaginare ale minţii — nu aţi fost nevoit să faceţi faţă decât momentului prezent. întrebaţi-vă ce „problemă" aveţi acum, nu anul viitor, nu mâine sau peste cinci minute. Ce nu e în regulă cu momentul prezent? Puteţi întotdeauna să faceţi faţă prezentului, niciodată viitorului — şi nici nu sunteţi obligaţi să faceţi asta.
Răspunsul, puterea, acţiunea corectă sau resursa vor fi aici când veţi avea nevoie de ele, nu înainte şi nici după aceea.

„Într-o zi voi reuşi." Obiectivul pe care vi l-aţi fixat v-a acaparat atât de mult atenţia, încât
reduceţi momentul prezent la un simplu instrument pentru atingerea unui scop? Vă răpeşte bucuria a ceea ce faceţi? Aşteptaţi să începeţi să trăiţi? Dacă vă construiţi un astfel de tipar mental, indiferent de ceea ce veţi realiza sau veţi obţine, prezentul nu va fi niciodată destul de bun; viitorul va părea întotdeauna mai bun decât prezentul. O reţetă perfectă pentru insatisfacţie şi neîmplinire permanentă, nu sunteţi de acord?

A fi religios; Esti de obicei o persoană care aşteaptă? Ce procent din viaţă vă petreceţi aşteptând? Eu numesc „aşteptare la scară mică", de exemplu, coada de la oficiul poştal, un blocaj în trafic, coada de la aeroport sau aşteptarea unei persoane la o întâlnire etc. „Aşteptarea la scară mare" este aşteptarea următorului concediu, a unui loc de muncă mai bun, a momentului când copiii vor creşte, a unei relaţii într-adevăr importante, a succesului, a securităţii financiare, a raiului sau iadului de dupa moarte, a momentului când vom fi o persoană importantă sau când vom avea mai multe cunoştinţe. Nu de puţine ori, oamenii îşi petrec toată viaţa aşteptând să înceapă să trăiască. Religiosii asteapta sa traiasca cu adevarat dupa ce mor. Cand vreodata vei putea trai in viitor cand defapt scopul vietii tale era sa inveti sa traiesti prezentul?

Aşteptarea este o dispoziţie mentală. În principiu, înseamnă să doreşti viitorul; să nu doreşti
prezentul. Nu îţi doreşti ceea ce ai şi vrei ceea ce nu ai. Orice aşteptare creează în inconştient un conflict interior între a te afla aici şi acum, unde de fapt nu vreţi să vă aflaţi, şi viitorul proiectat, în care aţi dori să trăiţi. Acest lucru vă reduce foarte mult calitatea vieţii, făcându-vă să pierdeţi prezentul.
Nu este nimic rău în a te strădui să-ţi îmbunătăţeşti situaţia de viaţă. Bineînţeles că vă puteţi îmbunătăţi situaţia de viaţă, dar nu vă puteţi îmbunătăţi viaţa. Viaţa este factorul primar. Viaţa este Fiinţa voastra profundă. Ea este deja desăvârşită, completă, perfectă. Voi trebuie doar sa deveniti constienti de ea. Situaţia voastra de viaţă constă în circumstanţe şi experienţe personale. Nu este nimic rău în a-ţi fixa obiective şi a încerca să realizezi anumite lucruri. Greşeala constă în folosirea lor ca substitut pentru sentimentul vieţii, pentru Fiinţă. Singurul punct de acces către acest sentiment este ACUM. Sunteţi ca un arhitect care nu acordă niciun fel de atenţie fundaţiei unei clădiri, dar investeşte o mulţime de timp în suprastructură.
De exemplu, mulţi oameni aşteaptă prosperitatea. Ea nu poate veni în viitor. Când respectaţi, recunoaşteţi şi acceptaţi pe deplin realitatea prezentă — locul în care vă aflaţi, cine sunteţi, ce faceţi chiar acum — când acceptaţi pe deplin ceea ce aveţi, sunteţi recunoscător pentru ceea ce aveţi, recunoscător pentru ceea ce este, recunoscător pentru Fiinţă. Recunoştinţa pentru momentul prezent şi plenitudinea vieţii de acum este adevărata prosperitate. Ea nu poate veni în viitor. Apoi, în timp, această prosperitate se va manifesta în cazul vostru în diferite feluri. Dacă nu sunteţi satisfăcut cu ceea ce aveţi sau sunteţi frustrat sau supărat din cauza lipsurilor din prezent, aceasta vă poate motiva să vă îmbogăţiţi, dar şi dacă veţi câştiga milioane, veţi continua să trăiţi starea prezentă de lipsă şi în adâncul sufletului veţi continua să vă simţiţi neîmplinit. Puteţi avea multe experienţe interesante pe care să le plătiţi cu bani, dar ele se vor încheia repede şi vă vor lăsa mereu cu un sentiment de gol interior şi cu nevoia unei gratificări fizice şi psihice suplimentare. Nu veţi trăi comuniunea cu Fiinţa şi nu veţi simţi plenitudinea vieţii de acum, singura
prosperitate autentică.
Aşa că abandonaţi dorinţa ca stare mentală. Când vă surprindeţi alunecând în aşteptare...
ieşiţi repede din ea. Reveniţi la momentul prezent. Trăiţi şi bucuraţi-vă de ceea ce trăiţi. Dacă sunteţi prezenti, nu mai aveţi nevoie să aşteptaţi nimic. Aşa că data viitoare când cineva vă va spune: „îmi pare rău că v-am făcut să aşteptaţi", îi puteţi răspunde: „Nu face nimic. Nu am aşteptat. Am stat aici şi m-am simţit bine — savurând bucuria de a fi eu însumi".
Acestea sunt numai câteva strategii mentale obişnuite pentru negarea momentului prezent,
care fac parte din starea normală de inconştienţă. Ele sunt uşor de trecut cu vederea tocmai pentru că sunt atât de bine fixate în obişnuinţele noastre, în modul nostru normal de a trăi: fundalul static al nemulţumirii perpetue. Dar cu cât exersaţi mai mult observarea stării mental-emoţionale interioare, cu atât vă va fi mai uşor să sesizaţi blocajul în trecut sau în viitor, adică momentul în care sunteţi inconştienti, şi să vă treziţi din visul timpului în prezent. Dar aveţi grijă: sinele fals, nefericit, bazat pe identificarea cu mintea trăieşte în timp. El ştie că momentul prezent este propria sa moarte şi prin urmare se simte foarte ameninţat de el. Va face tot ce poate pentru a vă smulge de aici. Va încerca să vă menţină în capcana timpului.