Beneficiile harului milei
 

Cel ce vrea sa se imbogateasca in Dumnezeu,
mediteaza cu pricepere atat la beneficii cat si la pierderi.

Numai cu o motivatie clara, mintea este puternica in rugaciune.

Pentru a ne imbogati in elixirul dragostei (in aspectul milei) este necesar sa contemplam beneficiile care decurg din acest har dumnezeiesc:

1. Cand simtim mila izvorand din inima, doar atunci incepem cu adevarat lucrarea duhovniceasca mantuitoare si primim in duh titlul de ucenici ai lui Hristos. Pana nu avem mila, lucrarile noastre nu sunt in Dumnezeu.
2. Avand mila devenim fii si fiice a lui Dumnezeu.
3. Avand mila Dumnezeu isi revarsa din belsug harul asupra noastra.
4. Harul atras in inima miloasa alunga toate suferintele si necazurile.
5. Harul milei ne indeplineste toate dorintele.
6. Harul milei ne protejeaza de toate influentele rele si prigoniri.
7. Harul milei ne ajuta sa parcurgem tot urcusul duhovnicesc pana la desavarsire.
8. Prin har, devenim o oaza de pace si fericire pentru toata faptura.
9. Ingerii se veselesc si gasesc placere in compania noastra.
10. Sfintii se bucura si de indata ne sar in ajutor cand suntem in pericol.

Nu exista un "har "special al milei...asta-i doar fantezia noastra careia ii place sa se joace cu "calusei si pisicute" pe peretii .

Mila face parte din aceeasi categorie cu BINELE.

Campioana" mondiala la capitolul MILA a fost si ramine maica Theresa!, o femeie marunta , insa un gigant in fata lui Dumnezeu,

Dumnezeu sa o odihneasca intre sfintii Sai!

Foarte corect Andrei! Cand deja cautam argumente si motivatii CA SA NE FIE MILA, deja dam in INTERES! Si actiunea nu mai pleaca din INIMA ci din RATIUNE! Deci vrem sa NE FIE MILA, pentru ca obtinem BENEFICII.Ceea ce mi se pare extrem de FALS! Cand facem BINELE, il facem DEZINTERESAT!
Iar cand simti MILA, e mai presus de tine sentimentul.Pur si simplu tasneste din inima ta!

Da, subscriu. Mila nu trebuie sa plece din Ratiune, ca atunci e calcul sau interes, nu mila, ci ea trebuie sa vina din Inima. Iar Binele trebuie facut dezinteresat, asa e.
Aici poate fi inserat un mic comentariu. Multi gandesc asa: "Eu fac binele dezinteresat, adica nu pretind ca acela sa-mi intoarca binele, dar totusi ma gandesc la recompense din partea lui Dumnezeu." Adica un soi de recompense tot vrea el. Un soi de calcul sau interes tot e. Eu fac binele, nu astept de la el nimic, ce sa mai astept cand el nu are nici pentru el, dar, in schimb, are Dumnezeu si ma va recompensa Dumnezeu. Nu, eu zic ca un astfel de calcul nu e bun. Altfel toti vom face binele asteptand recompense sau sperand la ele. Or binele trebuie sa vina din Iubire.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Totusi, pentru inceput, socotesc ca e bun si un astfel de calcul. Daca nu ma insel, am intalnit si in predicile Sfantului Ioan Gura de Aur aceasta idee. Omul, facand binele pentru a obtine "recompense" din partea lui Dumnezeu, va ajunge in cele din urma sa-l savarseasca intr-un mod dezinteresat.

Sunt multi oameni care fac binele si de FRICA de Dumnezeu.
Hmm...foarte interesant.Deci exista 3 categorii :

1. cei care fac binele din INTERES ( vaneaza recompense lumesti sau de la Dumnezeu);
2. cei care fac binele de FRICA (ca sa nu-i pedepseasca Dumnezeu ca fac rau sau ca nu fac bine atunci cand pot sa-l faca);
3. cei care fac binele DEZINTERESAT!

Parerea mea este ca cei care se incadreaza la punctul 3, sunt cei adevarati!

Iubirea este un sentiment crestin....mila nu prea.....

Mila reprezinta compasiunea.Compatimirea fata de suferintele si nenorocirile cuiva.Ce crezi ca-i "nu prea" crestin aici?:-)

Toata scriptura este aliniata la aceasta logica.

Cel ce iubeste spontan, nu mai are nevoie de invatatura. El implineste legea prin fiecare respiratie. Nu mai trebuie sa i se predice fericirile, ca el este deja fericit:

"Ferice de cei blanzi ca ei vor mosteni pamantul."
"Ferice de cei cu inima curata ca ei vor vedea fata lui Dumnezeu."...

Dupa cum se vede, cuvantul lui Isus se adreseaza ratiunii,
ca sa porneasca lucrarea virtutii in inima.

Cel ce incearca sa iubeasca, chiar daca la inceput iubirea lui este artificiala si amestecata cu interes, prin staruinta va deveni deprindere si se va manifesta spontan, lasand in urma carjele ratiunii.

E firesc sa ne punem intrebarea, de ce sa cultivam mila?
Pentru cine?

Se spune ca toate fiintele de pe pamant sufera.
Multi privesc aceasta afirmatie cu indoiala innascuta a firii trupesti.

Animalele sunt ignorante prin natura.

Si omul este ignorant prin natura
dar ignoranta lui cu privire la natura sa proprie
este ingrosata si mai mult pe cale conceptuala.

Toate fiintele sufera. ( in afara celor mantuite)

Acesta este un adevar nobil.

Este nobil pentru ca poate fi perceput, validat,
doar cand suntem innobilati de puterea vazatoare a harului.

Toate fiintele de la oameni la insecte
se afla in teribila inchisoare a ignorantei sau 'Apucarii Sinelui',

Acest instinct este sursa tuturor mizeriilor
(boala, batranete, moarte - nenumarate suferinte)
prin care trebuie sa treaca fiecare suflet.

Cel care vede prin darul lui Dumnezeu aceasta boala cumplita a fiintelor, se umple spontan de o nesfarsita mila.

Aceasta este Marea Compasiune, fara deosebire, fara preferinte.

De unde stii ca-i un adevar si ala...nobil,
Ai experimentat mintuirea?
aaaaa, din auzitelea!...pai ala nu mai este adevar(conform definitiei normale a adevarului)

Pare ca vorbesc din experienta proprie,
aici imi cer scuze,
cand de fapt vorbesc si eu din ce am citit si mi s-a parut veridic.

Iarta-ma.

Eu am trait lucrurile putin diferit. Este adevarat ca totul porneste de la nivelul ratiunii: alegem in mod constient sa iubim, sa simtim compasiune. Domnul implineste apoi dorinta noastra. Nu putem iubi daca El nu ne umple inima cu iubire.
Am trecut la un moment dat prin situatii foarte dificile in casnicia mea. Ceea ce a salvat-o a fost lucrarea lui Isus in inima mea si a sotului meu. De fiecare data cand simteam ca lucrurile sunt prea grele, Il rugam sa ma ajute sa-l vad pe sotul meu asa cum El il vedea. Si de fiecare data iubirea si duiosia imi umplea sufletul.

Nu avem de la noi puterea de a iubi neconditionat. Dar, cu mintea o putem alege. Apoi, in rugaciune o putem cere. Iar Domnul, care este pururea credincios, o poate turna din plin in inima noastra.

Eu nu am reusit sa o dobandesc precum o simpla deprindere. Dar am trait-o din plin, atunci cand Domnul Isus mi-a umplut inima cu iubirea Sa.

Postarea ta, mi-a umplut si mie inima de duiosie.
Buna practica, buna rugaciune, buna intelegere.

Sa va pazeasca Domnul de tot raul!
Amin.

Consecintele acestui sentiment(mila) sunt crestine si asta conteaza.Daca mila te impiedica sa arunci cu pietre intr.un animal sau te face sa versi o lacrima cand vezi pe un frate in necaz sau te impiedica sa osandesti pe aproapele si sa.l necajesti....de ce nu ar fi un sentiment crestin?
Cine are mila a reusit sa darame zidul de piatra care intepeneste inima si o face nesimtitoare.Mila isi are izvorul in iubire,este empatia pe care o simtim fata de aproapele nostru

Probabil, draga calatorule inrourat, te-ai referit la mila superioritatii, adica la acel sentiment prin care cel ce miluieste il vede pe cel miluit mult, mult inferior lui. Adica, sunt unii care atunci cand vad un cersetor pe strada gandesc cam asa: "vai si-amar de capul lui, uite n-are nici ce manca, hai sa-i arunc acolo cativa gologani." Asta da, e o mila a superioritatii si nu e deloc crestina. Ea satisface orgoliul propriu chiar ajutand. Insa mila normala, crestina, nu e asa. Ea vede in celalalt un EGAL al nostru, dar in suferinta.
Har, smerenie si jertfa de sine.

asta este o parere egoista a crestinilor.

Pentru Hristos. El ne spune: "Mila voiesc iar nu jertfa." De ce mila si nu jertfa? Pentru ca in vremea Sa, ca si in vremea noastra, jertfa ajunsese sa fie, de obicei, un act exterior, o simpla formalitate. Mila insa isi are resorturile in adancul fiintei.

"Mila si adevarul s-au intampinat, dreptatea si pacea s-au sarutat", ne spune psalmistul David. Cand cunoastem adevarul lumii sau lumea intru Adevar, intru Hristos, aceasta cunoastere este unita in chip firesc cu mila. Atunci devenim nu numai partasi dreptatii si pacii, ba chiar facatori de dreptate si datatori de pace.

Well andrei si cozia...aici iti dau dreptate!!!

Spune-mi, te rog, Marius, Mila (duhovniceasca) si Iubirea sunt unul si acelasi lucru? Si daca nu, atunci care din care izvoraste?

Nu stiu daca pentru om iubirea si mila sunt acelasi lucru. Stiu insa ca numai o inima iubitoare este capabila nu de mila, ci de milostenie. Nu poti milui cu adevarat alta persoana, nu te poti milostivi fata de ea, daca nu-o iubesti, si nu oricum, ci in Hristos.

Atunci, Hristos, prezent tainic in semenul nostru, ne spune dintru el, "Mila voiesc iar nu jertfa." Iar noi, daca avem dragoste curata, mila se materializeaza, devine fapta concreta, miloastenie, daca nu, ramane un sentiment izolat, sortit a se usca precum smochinul cel neroditor.

Da, sunt sentimente care nu pot fi despartite...nici mila fara iubire, nici iubire fara mila. Unul fara celalalt se usuca, dupa cum bine zici.
Multumesc!