Despre icoane
 

Care este parerea voastra despre icoane si inchinatul la icoane? Cea de-a doua porunca este: "Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor".
De cand eram mica mi-am pus intrebarea asta insa nu mi-a explicat nimeni concret. Va rog sa ma ajutati

Citat din acest link:

,,O icoana este o imagine (de obicei bi-dimensionala) reprezentând pe Hristos, sfinti, îngeri, evenimente biblice importante, pilde sau evenimente din istoria bisericii.
Icoanele ne ridica mintile de la cele pamântesti la cele ceresti. Sf. Ioan Damaschinul a scris, "prin icoane vizibile suntem condusi la contemplarea a ceea ce este divin si spiritual". Prin pastrarea memoriei celor pictati în icoane, suntem inspirati sa-i imitam. Sf. Grigore de Nissa (aprox. 330-395) povestea cum nu putea trece pe langa o icoana cu Avraam care-l jertfea pe Isaac "fara sa verse lacrimi". Într-un comentariu la aceste cuvinte, s-a spus la al Saptelea Sinod Ecumenic, "Daca unui asemenea Doctor imaginea i-a folosit si i-a produs lacrimi, cu atat mai mult ea va aduce cainta si-i va face bine celui simplu si needucat".
Crestinii se roaga în prezenta icoanelor (asa cum evreii se rugau în prezenta icoanelor Templului), dar nu la icoane
Crestinii ortodocsi nu se închina la icoane în sensul în care cuvântul închinare este folosit în limba moderna.
Crestinii ortodocsi venereaza icoanele, ceea ce înseamna ca le respecta pentru ca sunt obiecte sfinte si pentru ca respecta pe cei pe care îi reprezinta. Nu ne închinam icoanelor asa cum nu ne închinam steagului tarii. Respectul fata de steag reprezinta aceaasi atitudine ca si fata de icoane, un fel de venerare. Asa cum nu veneram lemnul sau vopseaua, ci persoana pictata în icoana, tot asa patriotii nu venereaza tesatura si culorile, ci tara reprezentata de steag.
Evreii întelegeau diferenta dintre venerare si închinare (adorare). Un evreu pios isi saruta salul de rugaciune înainte sa si-l puna si saruta Tora înainte sa o citeasca în sinagoga. Cu siguranta Iisus a facut la fel, înainte sa citeasca Scriptura în sinagoga.Primii crestini au înteles si ei aceasta distinctie. În Martirajulul lui Polycarp (care a fost un ucenic al Sfantului Apostol Ioan, si al carui martiraj a fost descris de credinciosii bisericii lui, care au fost martori), ni se spune cum unii au cautat sa-l influenteze pe magistratul roman sa nu le dea voie sa ia trupul Sfantului Martir



Icoana este o reprezentare în picturã a persoanei pe care o cuprinde icoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a Maicii Domnului, a diferitilor sfinti pe care îi cinsteste Biserica, deci este o aducere în constiinta credinciosilor, prin mijloacele picturii, a persoanei cãtre care ne este cinstirea. Trebuie de precizat de la început si pentru totdeauna, cã noi nu cinstim icoana ca obiect, ci cinstim icoana ca reprezentare, sau nu cinstim propriu-zis icoana, ci cinstim pe cel pe care îl prezintã icoana. Fãrã îndoialã cã nu se poate face abstractie si de icoanã ca obiect, dar noi când zicem cã suntem cinstitori de icoane, ne gândim întotdeauna la cei pe care îi reprezintã icoanele, nu ne gândim la icoana în sine. Cinstim o icoanã, cinstim icoana Mântuitorului, cinstim icoana Maicii Domnului si asa mai departe. Icoana este si un mijloc de legãturã între persoana pe care o prezintã icoana si între credinciosul care stã în fata icoanei cu cinstire, deci icoana nu este realitate în sine, ci ultima realitate este persoana reprezentatã pe icoanã, iar icoana este prima realitate care ne duce la persoana reprezentatã pe icoanã. De pildã, când ne adresãm Mântuitorului nostru Iisus Hristos ca cinstitori ai chipului sãu spunem, vorbind cu Mântuitorul: „Preacuratului Tãu chip ne închinãm Bunule, cerând iertare pentru greselile noastre, Hristoase Dumnezeule", deci avem în vedere chipul Mântuitorului, dar vorbim nu cu chipul Mântuitorului ci cu Mântuitorul Însusi despre chipul Lui. Asa trebuie gândite lucrurile în legãturã cu icoanele, indiferent pe cine reprezintã icoana respectivã. Icoanele ne ridica mintile de la cele pamântesti la cele ceresti. Sf. Ioan Damaschinul a scris, "prin icoane vizibile suntem condusi la contemplarea a ceea ce este divin si spiritual". Icoana este fereastra catre cer spune Sfantul Ioan Damaschin. Se spune ca ceea ce Evanghelia invata prin cuvant, icoana vesteste prin imagine. Regasim in icoane toata istoria mantuirii, precum si marturia concreta a sfinteniei, la care suntem, cu totii, chemati.

Cultul icoanelor

Inchinarea la sfintele icoane ale Mintuitorului, Maicii Domnului, ingerilor si sfintilor este o invatatura de baza a Bisericii Ortodoxe. Astfel sfintele icoane reprezentind pe Mintuitorul au la baza dogma intruparii Fiului lui Dumnezeu. Icoana reprezentind pe Mintuitorul Iisus Hristos este o marturie a faptului ca Fiul lui Dumnezeu s-a intrupat cu adevarat.

Este adevarat ca “pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata” (Ioana 1, 18), dar asa cum explica in continuare Cuvintele Sfintei Scripturi: “Fiul cel Unul-Nascut, care este in sinul Tatalui acela L-a facut cunoscut”. Pe Dumnezeu-Tatal L-a facut cunoscut Fiul Sau prin intruparea Sa. In raspunsul dat de Mintuitorul la rugamintea lui Filip “Doamne arata-ne noua pe Tatal si ne este de ajuns”, El precizeaza: “De atita vreme sint cu voi si nu M-ai cunoscut Filipe? Cel ce M-a vazut pe Mine, a vazut pe Tatal” (Ioan 14, 9). Intruparea Domnului, asadar, ne-a dat dreptul sa-L pictam in icoane, fara ca aceasta sa insemneze ca despartim trupul Sau de dumnezeirea Sa, pentru ca icoana ortodoxa nu-L infatiseaza numai dupa frumusetea naturala, ci mai ales intr-o forma care sa conduca pe cel ce o priveste la adevarul credintei ortodoxe ca Hristos cel intrupat este Dumnezeu adevarat si om adevartat. Daca n-am infatisat pe Iisus Hristos in icoane ar insemna ca negam firea Sa cea omeneasca, viata Sa pe pamint si rastignirea.

Cele spuse despre sfintele icoane reprezentind pe Mintuitorul sint in strinsa legatura cu cele ce infatiseaza pe Maica Domnului. Daca negam calitatea Maicii Domnului de Nascatore de Dumnezeu, inseamna ca nu primim invatatura Sfintei Biserici despre intruparea Fiului lui Dumnezeu. Maica Domnului n-a nascut pe omul Hristos, cum zicea Nestorie, ci persoana Fiului si Cuvintului lui Dumnezeu. Marturisind pe Maica Domnului Nascatoare de Dumnezeu, marturisim ca Acela pe care L-a nascut este Dumnezeu adevarat si om adevarat. "

Am avut si eu, candva, aceeasi nelamurire si, din fericire, un material ca acela pe care l-a postat antoniap (multumesc, Antonia!) m-a lamurit la nivelul intelegerii, la nivelul mintii.
Materiale ajutatoare pentru informare gasesti din belsug daca tastezi pe google cuvinte cheie: icoane ortodoxe, iconoclasm etc.
Partea emotionala, insa, vine pe masura practicii.
Evlavia este un dar care se castiga prin Duhul si prin lucrarea noastra (participind in biserica la slujbe am deprins emotia cu totul aparte a inchinarii in fata icoanelor - ne inchinam la persoana din icoana, la cel sau cea sau la cei de dincolo de materia icoanei).
As mai vrea sa iti spun un detaliu: icoana este considerata si un semn sau simbol. E asemanator cu situatia cand vad desenat un mar, dar nu musc din desen, ci inteleg la ce se refera desenul! Daca un om imi arata cu mana, nu ma uit la mana, ci privesc incotro arata (semnul are un INTELES, altul decat obiectul care doar sugereaza intelesul, serveste ca mijloc sau instrument pentru ceva care nu se vede in clipa aceea).
Asemanator cu icoana, trec peste detaliul vizual mai departe, la ceea ce se afla aratat de semnul care este icoana. (In definitiv si muzica e o icoana, dar oricat ar fi de frumoasa, noi depasim nivelul ei sonor si tindem catre Cel caruia muzica ii este doar vestitor sau ghid, pentru noi, catre El.) Icoana este deci o interfata intre mine si cel reprezentat in icoana, asemanator cu monitorul la care privesc acum pentru a lua legatura cu hard-ul si, prin acesta, plus reteaua internet, cu tine. Scriu aici si vad pe monitor, dar tintesc spre tine, tu esti destinatia finala.

Icoana nu e niciodata destinatia finala a rugatorului! Noi ne rugam la persoane, nu la lucruri!
Comunicam, de pilda, cu Sfantul Serafim de Sarov, iar nu cu obiectul pe care e pictat chipul sau.

In ce ma priveste, dau citatului din Biblie urmatorul sens (nu talcuiesc, nu fac exegeza, imi exprim doar o opinie): e vorba despre egofilie si narcisism - adica, porunca este sa nu iti faci TIE chip cioplit, sa nu te inchini la tine, sa nu te preamaresti pe tine, sa nu fii mandru si orbit de propria persoana, sa nu devii tu insuti idol, deci obstacol, in calea drumului spre Dumnezeu. Ci sa constientizezi cine esti tu, trecator ca floarea campului, si Cine este Dumnezeu, Cel Vesnic, Iubitor si Atotprezent si Atotputernic, slavit fie El in vecii vecilor.

Chipul cioplit, amintit in porunca, are intelesul de idol. Or, inchinarea inaintea sfintelor icoane nu este idolatrie. Noi nu ne inchinam unui zeu inventat, plasmuit de imaginatia noastra, ci lui Dumnezeu, asa cum ni S-a descoperit in istorie, in Hristos (a carui intrupare o marturisim) si in purtatorii de Hristos, sfintii.

Icoana este, in acest sens, acea marturie a prezentei continue a lui Hristos in istorie. Dar, mai mult decat atat, este marturia prezentei lui Hristos in fiecare casa in care o intalnim si in fiecare suflet, ce I se inchina cu credinta. Cu alte cuvinte, icoana este o realitate sfanta si sfintitoare.

Alinutza, Hristos e reprezentat in icoana, pentru ca a existat cu adevarat ca om, a avut chip. Icoana isi are temeiul in Intrupare. In icoana vezi chipul lui Hristos, nu alte bazaconii. idolii erau reprezentati in fel si chip, dupa cum isi imaginau oamenii de atunci, ca ar trebui sa arate zeul soarelui, al focului, al apei, dar nu aveau niciun temei pentru asta, era doar o proiectie a imaginatiilor lor.

Am incalca porunca Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor, daca ne-am inchina materiei din care e realizata icoana. Dar, dupa cum au marturisit Sfintii Parinti, cintirea acordata icoanei trece la cel reprezentat in ea.

Noi, prin icoana, ne adresam celui infatisat in ea, intram in legatura cu persoana aceluia.

Eu ma bucur tare mult ca pot privi in icoana chipul Mantuitorului, fata Lui omeneasca, pe care au privit-o cu drag Sfintii Apostoli. Acesta e un mare dar lasat noua de Dumnezeu. Ar fi pacat sa nu ne bucuram de el cum se cade.

În afară de răspunsurile date mai sus, ar mai fi nişte aspecte care ar putea să ne dea de gândit. Şi mie mi-au dat de-a lungul vremii. Legat de închinarea la icoane este şi cultul sfinţilor, pentru că şi ei sunt reprezentaţi în icoane. Ei, târziu am înţeles, auzindu-l pe Patriarhul Bartolomeu II, vorbind despre sfinţi şi spunând că Hristos este prezent în sfinţii Săi (lucru spus, de altfel, şi de Psalmistul David: „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi”). Asta e realitatea. Sfinţii sunt persoane în care viaţa lui Hristos s-a desăvârşit. Ei au ajuns să trăiască aşa cum spune Sf. Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”. În Duhul Sfânt, desigur. Prin urmare, Hristos însuşi a luat chip în aceşti oameni, pe care noi îi cinstim. Dacă ne închinăm lor, lui Hristos ne închinăm. Pentru că aşa a binevoit Domnul: să lucreze prin oameni. De aceea a lăsat apostolii şi Biserica.
Pe de altă parte, icoana, spunea Sorin Dumitrescu, se naşte, într-un fel, din mâna pictorului, de la Duhul Sfânt. Adică e alcătuită sub inspiraţia Duhului Sfânt. Adevăraţii pictori de icoane, cei care se roagă şi postesc înainte de a picta, scot acel chip de sfânt nu din imaginaţia lor, ci de la Duhul. De aceea, nu e important dacă chipul este fidel din punct de vedere fizic originalului, ci din punct de vedere duhovnicesc. Şi, în acest fel, chipul din icoană e plin de energiile dumnezeieşti de care s-a învrednicit cel reprezentat în ea. Aşa s-ar explica faptul că unele icoane sunt făcătoare de minuni. Şi tot de aceea nu este deloc greşit a le săruta şi a ne închina înaintea lor. Mai mult decât atât, ele sunt sfinţite în biserică, atinse, deci, încă o dată, de energiile binefăcătoare pe care Biserica le împrăştie din belşug în toate slujbele ei. Iar izvorul tuturor acestora este, bineînţeles, Dumnezeu - Tatăl cu Fiul şi Duhul Sfânt.

Uite care e problema, de fapt care sunt problemele:


1. Tineti minte 2 lucruri. In Biblie sunt doua LEGI. Cerintele primei Legi, Sambata si circumcizia si altele nu se aplica LEGII Celei noi. Lui Moise Dumnezeu i-a spus, nu ai voie sa ma vezi caci trebuie sa te omor. In Legea cea NOUA Dumnezeu insusi, IIsus se arata oamenilor.

Prin botez noi devenim copii ai lui Dumnezeu si de aceea ni se cere sa zicem rugaciunea TATAL nostru. Noi ii zicem lui Dumnezeu TATA caci prin BOTEZ Am devenit COPII ai lui Dumnezeu . IN ceruri e Stapanul celor din Vechea Lege si TATAL NOSTRU, AL CRESTINILOR.

Cand un muslman cere ceva lui Dumnezeu el cere stapanului.

TU cand ceri ceva lui Dumnezeu ii ceri lui TATA.

Ioan 1:11
12. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă FII ai lui Dumnezeu,

Cei sub Legea cea Veche sunt POPORUL lui Dumnezeu si respecta Legea Poporului lui Dumnezeu iar Noi suntem copiii lui Dumnezeu si respectam Legea Copiilor lui Dumnezeu care avem intrare la rai si viata vesnica.

CA SI CRESTIN NU ESTI SUB LEGEA CEA VECHE NNEEMMAANNTTUUIITTOOAARREE, CI SUB LEGEA CEA NOUA. NICI CELE 10 LEGI, NICI CIRCUMCIZIA, NICI SAMBATA NU SE MAI APLICA LA CRESTINI. Nici interdictia de a VEDEA si DESENA Pe DUMNEZEU nu ni se mai aplica.

A doua problema e ca faci confuzie si nu intelegi ce inseamna a te inchina:

1. Sa te inchini cuiva inseamna sa il consideri pe acel ceva egal sau mai presus de Dumnezeu. Cand razesii se inchinau lui Stefan si ingenuncheau sau cand un baiat ingenuncheaza in fata unei fete nu e inchinare. De ce? pentru ca nu considera pe stefan sau fata egal sau deasupra lui Dumnezeu.

2. Cand noi ne inchinam icoanelor , nu consideram icoanele ca pe Dumnezeu , sau deasupra lui Dumnezeu si atunci nu poate fi inchinare in sensul de idolatrie, e inchinare in sensul de veneratie sau respect. Inchinarea in limba romana are 2 sensuri unul de venerare sau respect cum e la icoane .

Noi nu ne inchinam icoanelor in sensul care il zici tu, noi veneram si cinstim icoanele. Este ca si cum ai cinsti poza lui mama.

Iar protestantii care fac atata tam tam fac la poze si la filme, sunt unii din cei mai mari producatori mondiali de filme, Deci nici ei nu respecta o interpretare aiurea a unui citat pe care insa il cer respectat de ortodocsi.

Intrebarea protestanta: Hei, noi avem si poze si filme da uite in legea cea Veche se cere ce se cere, de ce nu respectati voi Legea cea Veche?

Raspuns: Pentru ca crestinii NU SUNT SUB LEGEA CEA VECHE.

Altceva:

http://en.wikipedia.org/wiki/Abgar_V_of_Edessa
Cand a venit IISUS a facut un stergar cu chipul sau si l-a data lui Avgar din Edessa sa se faca bine de LEPRA. Asta e icoana. Sa nu spui ca Dumnezeu nu stie ce face.

Apoi Apostolul LUca a fiost mare pictor de cioane. Sa nu zici ca Apostolul Luca a fost in gresala. http://orthodoxwiki.org/Apostle_Luke Icoana Maica cu Pruncul de acolo vine, picatat de Apostolul Luca si si acum este pastrata intr-o MANSTIRE ORTODOXA.

locul icoanelor
 

O discutie recenta cu un preot ortodox grec m-a lamurit in privinta plasarii icoanelor : niciodata in camera in care dormi. Doar la bucatarie si in camera unde se serveste masa.

Inchinarea la idoli presupune si idolatrizarea fiintei iubite. Astfel, ne putem face un idol din copil, sot, parinti, prieteni etc. Iar pe Dumnezeu sa-L lasam ceva mai la coada...

Ies din discutie parerile sectare, cum ca nu e bine sa te inchini Maicii Domnului, pe care ei, sectarii, oricum n-o cinstesc, sau Mantuitorului. Pe aceasta tema a inceput discutia un ortodox, sper cu intentii bune, si mi-as dori sa continue tot in spirit ortodox.

Iisus ne-a lasat chipul Sau zugravit pe mahrama, iar chipul Maicii Domnului a fost pictat prin minune, pentru noi, cei slabi in credinta, ca sa nu ne pierdem cu totul. Sectantii sunt niste victime ale lucrarii diavolesti din lume. Mandria nu-i lasa sa-si vada greseala. Prin urmare, sustin draceste ca au dreptate.

Cel pacatos isi vede greseala si si-o recunoaste, dar cel cazut in inselare nu. Prin urmare, cred ca acest topic ar trebui sa se inchida, pentru a nu se raspandii blasfemii la adresa sfintilor nostri, a Maicii Domnului, a Sfintilor Arhangheli si a Mantuitorului acum in Postul Mare.

Cand vor veni si sectarii sa ne spuna minuni precum cea din linkul urmator, atunci sa ne dea sugestii cu privire la inchinatul la icoane. Caci sfintii mijlocesc pentru noi, iar Dumnezeu, conform Noului Testament, nu se supara daca-L iubim pe El si ne manifestam evlavia prin picturi canonice, menite sa ramana invitatii pictate la rugaciune, pocainta si la slavirea lui Dumnezeu.


placinta Sf Gheorghe.flv

Aici intervine si un alt aspect. Fara o traire autentic crestina, nu prea se pot picta icoane, ci doar portrete ale unor semeni pe care le numim icoane, iaca asa, pentru bani. Pai am vazut in unele brosuri sectare niste ,,portrete'' care-L reprezentau pe Iisus, pictate intr-un mod foarte lumesc. Nici intentia si nici finalitatea nu aveau in vedere evlavia fata de Mantuitor...Icoanele pictate fara o traire autentic crestina, cu chipuri prea lumesti pot crea o reactie de respingere chiar si la ortodocsi.

Eu una prefer litografii, copii dupa icoane care simt ca ma apropie de Dumnezeu.

In concluzie, ,,vinul nou in burdufuri noi''. Iisus a venit sa desavarseasca Legea Veche. Idolii din perioada Vechiului Testament, adica zeii, viteii de aur si altele asemenea au luat infatisari noi in zilele noastre: banul, confortul , apropiatii nostri etc. Iar unii mor de grija noastra ca ne inchinam in fata icoanelor si cinstim pe cei reprezentati in ele. ,,Inapoia mea, satano!''

Despre inchinare la cei sfinti avem nenumarate exemple in Sfanta Scriptura.
Arhanghelul Mihail (din cate stiu adventistii cred ca e Iisus), Josua 5
"13.Aflându-se însă Iosua aproape de Ierihon, a căutat cu ochii săi şi iată stătea înaintea lui un om; acela avea în mână o sabie goală. Şi apropiindu-se Iosua de dânsul, i-a zis: "De-ai noştri eşti sau eşti dintre duşmanii noştri?"
14.Iar acela a răspuns: "Eu sunt căpetenia oştirii Domnului şi am venit acum!" Atunci Iosua a căzut cu fala la pământ, s-a închinat şi a zis către acela: "Stăpâne, ce porunceşti slugii tale?"

"a ingenunchiat inaintea lui Ilie si s-a rugat lui si a grait catre el si a zis: Omule al lui Dumnezeu, cauta cu ochi milostivi la sufletul meu si la sufletul acestor cincizeci de robi ai tai!” (IV Regi, 1, 13).
“…feciorii proorocilor cei din Ierihon… au venit inaintea lui Elisei si s-au inchinat lui pana la pamant” (IV Regi, 2, 15).
Si iarasi: “Atunci imparatul Nabucodonosor a cazut cu fata la pamant si s-a inchinat lui Daniel” (Dan., 2, 46). Si iarasi, vedem ca Valaam “plecandu-se cu fata sa s-a inchinat…” ingerului Domnului (Num., 22, 31). ingerii au primit inchinaciunea de la Lot (Fac., 19, 1). Ingerul Domnului a primit inchinaciunea de la Manoe si femeia lui care i s-au inchinat pana la pamant, iar ingerul Domnului s-a inaltat ca para focului de pe jertfelnic (Jud., 13, 18-21). Ingerul Domnului a primit inchinarea de la David si de la batranii poporului (I Par., 21, 16-18). Ingerul Domnului a primit inchinaciunea de la Daniel proorocul (Dan., 8, 11; 10, 9-15).

Exact, pentru ca Mihail nu e considerat ca Dumnezeu, inchinarea nu e idolatrie. Cuvantul inchinare aici are sensul de a arata respect.

Nu stiu exact care sunt explicatiile Parintilor vizavi de cultul icoanelor, insa nu am contestat niciodata acest subiect tot mai dezbatut de secte. Cugetul meu si ratiunea mea cam asta mi-a soptit ( dupa cuvintele mele ):

1. Sfintii sunt altarul lui Dumnezeu, plini de Duhul Sfant, deci nu ma inchin omului, ma inchin lui Dumnezeu ( LOGIC! ). Ei sunt acum aproape de Dumnezeu si fiindca suntem frati cu ei intru cuget, uniunea noastra prin dragoste ( prietenie ), nu va trece neobservata de Domnul, care ( apropo de cele 10 porunci de unde porneste toata discutia ) ne cere asta clar: ''Sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti''. Desi suntem in doua lumi diferite ( momentan ), Domnul este un ''Dumnezeu al celor vii'' ( in Cer si pe pamant ).

2. Smerenia: aici o sa deviez umpic subiectu, deorece iarasi sunt multe dileme si in directia asta. Sa iau pe rand:

a) Calea de mijloc ( Imparateasca ): Aprob acele replici care spun ca Dumnezeu iti aude rugaciunea oriunde ai fi. Intradevar asa e, insa nu sunt deacord ca multi prin asta desfinteaza biserica si tot ce tine de ea: traditie, ritualuri, simboluri etc. Ca sa compar, dau ca exemplu` educatia fizica: ea educa spiritul, clar si incontestabil! Insa ''fizicul'' si ''spiritul'' sunt doua lucruri existentiale complet diferite. Hai sa inlocuim ''fizicul'' cu ''biserica'' si ''spiritul'' cu ''sufletul omului''. Odata ce te vei disciplina in termeni lumesti atunci si sufletul tau va fi disciplinat si mult mai puternic. Desi vrei duminica sa dormi, porunceste bucatzii de carne sa se treazeasca si sa faca o plimbare pana la ''biserica'' ( jogging chiar ). Lasa simbolurile dumnezeesti sa treaca mai intai prin simturile omenesti: vazul ( icoane ), auzul ( cantari ), pipait ( ziduri ), gust ( painea si vinul ), miros ( tamaie ). Vei vedea ca atunci toate aceste simboluri vor lua o forma corecta si ordonata in inima ta, vor trece in abstract prin supunerea ( smerirea ) ta la aceasta disciplina. Nu cauta sa le dai nici o forma prea omeneasca acestor lucruri dar nici sa le ignori, gaseste O CALE DE MIJLOC.

b) Sfintii Parinti: Un mare respect pentru ortodoxie il am din cauza acestor oameni minunati. Au fost niste oameni cu o intelepciune exemplara care au dovedit ca Sfintele Cuvinte sunt vesnice si valabile permanent, indiferent de epoca si ca nu mai au nevoie de alta adaugiri. Destui nebuni cauta revelatii, oameni prosti care vor sa iasa in evidenta crezand ca trebuie sa reinventeze credinta ca sunt si traiesc intr-un timp mai ''special''. Nu multumesc! Ma duc pe mana acelor batranei care cu intelepciunea lor au coplesit orice minte iluminata. Daca ei au spus sa ma INCHIN ICOANELOR, asa o sa fac!

c) Egalitatea: Fiecare cu talantul lui. Darul si harul lucreaza in fiecare dupa pronia dumnezeeasca. Unii oameni nu au educatie si inclinatie filozofica, astfel incat au nevoie sa treaca invatatura bisericii prin simturile lor ( asocierile le-am facut mai sus ). Deci daca suntem toti egali in fata lui Dumnezeu, e nebunie sa ma cred eu mai superior si sa cred ca posibilitatea mea de a putea atinge o meditatie launtrica se datoreaza propriilor mele puteri si ca nu am nevoie de aceste ''ferestre lumesti''.

In concluzie, fratii mei crestini de orice religie, cautati in cuvantul ''smerenie'' raspunsurile care nu reusiti sa le vedeti, caci ''O inima smerita Dumnezeu nu o va urgisi''.

P.S: As vrea sa pun o eticheta posturilor mele, prin care sa evidentiez faptul ca poate nu folosesc un limbaj ortodox si cuvintele mele pot fi strambe si imaginile ce incerc sa le expun sa fie murdare, caci si eu, ca orice om, sunt pacatos si inima mea are destula mizerie in ea ce contamineaza Adevarul.

Valeu!
Cum asa, frate? ...

Claudiu, eu unul simt folos de la cum ai zis mai sus. Iti multumesc! :)

Mai exista un topic pe aceasta tema. Unii spuneau ca nu e bine nici sa te dezbraci sau sa ai activitati pe-dezbracate in fata icoanelor. S-ar putea sa aiba dreptate. Eu unul nu ma simt prea confortabil. Partea proasta e ca intr-o garsoniera mica cu o bucatarie de 1.80X1.50 nu prea stau sau nici macar nu ajung in bucatarie in unele zile. Unicul loc viabil ramane un spatiu in camera cu patul, in etajera, unde pun icoanele, Biblia, candela etc
Acuma... Dumnezeu cu mila! :9:

Adorarea (lat. adoro-are sau latria de la gr. latreia - a aduce un cult, o jertfă, închinare, venerare) este o atitudine profund religioasă, însoţită de ritual și resturi, prin care se exprimă dependenţa şi supunerea totală faţă de Dumnezeu, ca Domn atotputernic şi atotţiitor : «Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti» (Matei 4, 10 ; 10, 12 ; Luca 4, 8 ; Fapte 7, 7 ; cf. Deuteronom 6, 13). Adorarea ţine de însăşi natura religiei Vechiului şi Noului Testament (Romani 9, 4) şi implică credinţa în Dumnezeu cel viu şi personal, Care intră în dialog conştient cu fiinţele personale. Fericitul Augustin (354—430) consideră latria ca atitudine fundamental creştină, de supunere totală faţă de Dumnezeu (Despre adevărata credinţă, cap. 45). Creştinii, chiar de la începutul Bisericii, cu toate că au practicat cultul jertfei euharistice, au refuzat să aducă sacrificii idolilor păgâni, invocând nu numai inconsistenţa jertfelor de alimente şi animale, ci şi caracterul idolo-latru al cultului zeilor (Rom. 1, 25).

În cursul disputelor provocate de iconoclasm, ortodocşii au arătat că venerarea icoanelor nu înseamnă idololatrie, deoarece în reprezentarea iconografică sau picturală, persoanele nu sunt cinstite ca «dumnezei», pe temeiul material, cum credeau iconomahii, ci pe temeiul asemănării lor cu chipurile pictate. Cinstirea dată icoanelor revine direct persoanelor reprezentate (a se vedea: Icoană).

Adorarea sau «latreia» constituie cultul suprem, sau închinarea în sens propriu, care se cuvine numai persoanelor Sfintei Treimi, şi se deosebeşte de actul de venerare sau de cinstire în general (proskynesis). Urmează supracinstirea '(sau hiperdoulia) Maicii Domnului, în calitatea ei de Născătoare-de-Dumnezeu (Theotokos) şi cinstirea (doulia) îngerilor şi sfinţilor, pe baza asocierii lor cu persoana lui Hristos. Pâinea şi vinul euharistie prefăcute în Trupul şi Sângele Domnului se bucură de acelaşi cult de adorare, pe când Evanghelia, crucea şi icoanele sunt cinstite în mod relativ, adică prin referire la evenimentele şi persoanele reprezentate. Adorarea se exprimă în acte de prosternare (v. metanie), aducere de ofrande, rugăciuni de invocare şi doxologie, în gesturi de pietate şi reverenţă.

Adorarea se deosebeşte în mod radical de idolo-latrie, după cum între religie şi mitologie, între mister şi mit, există o diferenţă totală. În actul de adorare, creştinul se adresează lui Dumnezeu ca fiinţă personală şi plină de iubire, pe când idololatria provine din frica (sau din mitul) faţă de divinitatea impersonală, reprezentată prin idoli tăcuţi. Apostolul Pavel vorbeşte de logiki latia, adică de aşezarea fiinţei omului în stare de jertfă spirituală : «Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească» (Rom. 12, 1).

«Căci pe El (Hristos) noi Îl adorăm deoarece este Fiul lui Dumnezeu ; cât priveşte pe martiri, noi îi iubim ca discipoli şi imitatori ai Domnului şi aceasta anume din cauza consacrării lor fără egal faţă de Împăratul şi Stăpânul lor. La rândul nostru, noi putem fi prietenii şi ucenicii lor» (Martiriul Sfântului Policarp, XVII, 3, trad. cit., p. 233).

mie mi se pare normal sa ai icoane in camera de dormit ca doar seara n-o sa ma duc in bucatarie sa-mi spun rugaciunea.
vroiam sa va intreb,ce parere aveti voi despre printurile acelea care apoi sunt lipite pe o bucata de lemn sau plastic si nu sunt pictate de mana omului? sunt cu adevarat icoane?

daca esti credincios, ar trebui sa ai icoana in fiecare camera, chiar si in bucatarie.

ce este icoana? o reprezentare.
ce este printul? tot o reprezentare. si atunci?

mai este si aspectul financiar. daca ar trebui sa avem doar icoane pictate, cati ar mai avea icoane in casa? sau in fiecare camera?

iar Duhul nu sta in lemn sau in panza.

Nu impartasesc acest punct de vedere. Daca in camera in care dormim nu savarsim fapte necuviincioase, neplacute lui Dumnezeu, ci vietuim in conformitate cu voia Sa, ce motive am avea sa gandim ca n-ar fi bine sa asezam si acolo icoane?
Mi-au placut cuvintele Parintelui Arhimandrit Athanasie Mytilineos:

"Adesea le sugerez proaspetilor casatoriti si tuturor cuplurilor sa aiba scris deaupra patului, in dormitor, stihul Sfantului Apostol Pavel despre adevarata dragoste Dragostea nu se poarta cu necuviinta (1 Corinteni, 13, 5). Ingaduiti-mi sa va talcuiesc acest cuvant rostit in bogata limba greceasca: dragostea nu face lucruri urate! Iar lucrurile urate sunt comportamentele perverse si nefiresti - din pricina lor multi oameni ma intreaba: Putem tine icoane in dormitor?

Socotiti ca Hristos, Maica Domnului, Sfintii nu va vor vedea daca asezati icoanele pe peretele exterior, in afara dormitorului, in camera alaturata? Nu-i asta clasicul comportament de strut, cand strutul isi ascunde capul in nisip si crede ca atunci nu-l mai vede nimeni? Cand oare vom inceta sa mai gandim asa?"

Unul Dumnezeu pentru necredinciosul din mine
 

Dumnezeu nu se vede cu ochii omului, in culoare.
Duhul Sfant nu se aude cu urechile omului in sunete.
Fiul nu se atinge cu mana omului, pe lemne sau pietre.

Copiii nu inteleg de ce batranului ii trebuiesc ochelari ca sa vada mai bine, ii trebuiesc strigari ca sa auda sau sa atinga ca sa i-si aminteasca...dar ei, copii, inteleg cel mai bine ce sunt icoanele...

Cei ce nu-L vor simti pe Dumnezeu prin Fiul, cu sufletul, in prima porunca,
Si i-si termina cautarea in rutina chipurilor, taie porunca a doua,
Si striga la desertul din porunca a treia.
Ziua a saptea este ziua cautarii; numele ei nu este nume, dar este cuvant, este ziua in care dupa ce omul simte pamantul si cerurile si le aude cu doi ochi de apa, gustand din viata cu doua urechi infometate, se odihneste in rugaciune intotdeauna cu Dumnezeu...

Dumnezeu a creat omul iar omul atunci sa implineasca voia Lui, sa nu nu arate acolo si acolo pe Cel ce a creat, a murit si a inviat; sa nu-L arate nici pe lemne colorate si nici printre vanturi zgomotoase, caci acolo este moartea pentru om.
Lumina cuvantului sa o dea mai departe...

Oare Fiul nu arata omului si copiilor unde este biserica si unde este El?

Unde-L gasea pe Dumnezeu cand era copil in trup, in templul lumii sau in casa tatalui?
Dar cand multimea bisericii lumii Il copleseste, la care biserica se duce Fiul si se roaga?
Unde, in ce biserica predica ultima data?

La om e invers pentru ca el tinde sa creeze nu sa implineasca, prima data ia cuvantul de la lume si apoi intra cu cuvantul in lume;
pe cand Fiul este cuvantul; iese in lume cu trupul dar e a Lui Dumnezeu!

Biserica adevarata este acolo unde totul e inconjurat de creatia Dumnezeului, nu a omului!
Dar crestinul cu numele lui, vede biserica cu numele ei la un deget distanta, si crede ca a gasit-o.

Cine dintre capii bisericii tin astazi cuvantari in aer liber si departe de orasul lor?

Si daca nu tin, de ce se tem mai mult? De apa, soare, pamant sau de ceruri?
Sau de lipsa cartilor, a geamurilor frumos colorate, a scaunelor si a icoanelor?
De judecata oamenilor sau a Lui Dumnezeu?

Cum arata un preot, pastor sau parinte in straie modeste si cu numele lui doar?
Cum ar arata un luptator fara sulite, armura, bocanci si steag?
Dar o biserica fara icoane si pian?

Inofensive sunt toate venite din Domnul...dar de dorit sa fie cucerite cu materialisme!
Inofensiv e si Dumnezeu...e de dorit sa fie cucerit de o biserica sau alta, spre moartea caramizilor ei!

Inofensiv e si Fiul...dar vindecator de inofensiv!

trebuie sa faca si biserica bani din ceva.

cand cauti cu credinta afli!
 

http://biserica.org/Publicatii/2001/NoX/03_index.html
Sunt sigura ca o intrebare corect pusa in cautarea adevarului iti aduce raspunsul cautat. De altfel, toate scrierile sfintilor parinti sunt pline de raspunsuri la acesta intrebare.