Sa scriem corect
 

La un moment dat devine dureros să vezi cum limba română este călcată în picioare constant de foarte mulţi dintre forumişti. Nu sunt profesor de limba română, deci sunt foarte mari şanse să greşesc şi eu sau să fi greşit deja, însă tocmai de aceea am deschis topicul: să stabilim nişte reguli minimale în ceea ce priveşte ortografia şi gramatica pentru a evita greşelile de acum înainte.

În primul rând, e important să ştim când şi cu câţi "i" (şi nu cu câţi de i) se scrie verbul "a fi".
Negaţia nu anulează al doilea i. Se întâmplă ca la modul imperativ, negativ verbul conjugat la persoana a II-a, singular, să se scrie numai cu un singur i, însă asta nu pentru că e negaţia în faţă, ci pentru că aşa se formează acest mod: NU + infinitivul verbului (nu fi!). În rest, se scrie cu doi i:

infinitiv ”a fi”
indicativ: tu ești
conjunctiv, afirmativ: să fii (mă gândesc la conjugarea verbului ”a merge” în care e-ul se transformă în i și atunci știu ca mai trebuie să adaug un i și la verbul a fi)
conjuctiv, negativ: să nu fii (să nu mergi)
imperativ, afirmativ: fii! (mergi)
imperativ, negativ: nu fi! (nu merge;după cum am zis, este singurul mod la care verbul ”a merge”, ca și toate celelalte, își păstrează forma de infinitiv. Ca urmare și verbul ”a fi” va fi scris cu un singur i)

Prin analogie, putem urma același raționament și în cazul lui ”a ști”:
infinitiv: a ști
indicativ, afirmativ: tu știi
indicativ, negativ: tu nu stii (tu nu mergi)
conunctiv, afirmativ: să știi (să mergi)
conjunctiv, negativ: sa nu știi
imperativ, afirmativ: știi!
imperativ, negativ: nu ști!
Ultima formă nici nu merge folosită pentru că sună prost. De regulă, se folosec "nu trebuie să ştii" sau "să nu ştii...".

În al doilea rând, întotdeauna înainte de o conjuncţie adversativă (dar, iar, însă*), se foloseşte virgula. Singura excepţie este "însă" când se află în interiorul propoziţiei. Se pune virgulă şi după "aşadar" şi "astfel".

Nu există verbul "a concluziona"! Există, în schimb, "a conclude"(conclud, conclus) şi "a conchide" (conchid, conchis).
Nu există verbul "a vroi". Deci nu pot să folosesc "vroiam". Este fie "voiam" (de la "a voi"), fie "vream" (de la "a vrea").

Trebuie să fim atenţi când scriem "datorită" şi când scriem "din cauza". Nu pot să zic "datorită" dacă mesajul enunţat are conotaţie negativă. Adică e greşit să spun: oamenii se duc în iad datorită păcatului. Analog şi pentru "din cauză că". "Din cauza faptului că am învăţat, am obţinut bursă" este iar greşit.
Aşadar, folosim datorită când suntem recunoscători şi "din cauza.." când condamnăm.

Tu continui..., eu continuu. Continuii e greşit în orice situaţie.

Semnele de punctuaţie se pun imediat după cuvânt, iar între ele şi următorul cuvânt se lasă spaţiu. După punct (puncte de suspensie) se începe cu majusculă.

Ne duce-m, face-m, î-ţi spun etc. sunt greşite.
Copii xerox. Copiile xerox.
Copii (doi copii). Copiii mei.

Doi ochi albaştri/negri.

Excelent thread,multumim pt lectiile de gramatica online oferite cu bunavointa fara a lasa loc altor interpretari!

ÎNDRĂZNÍ, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj; a nu se teme, a cuteza să... – În + drăzni (înv. „a îndrăzni“ < sl.). Sursa: DEX '98

Indrazni-forma corecta.
Indrasni-forma incorecta.

DIMPOTRÍVĂ, adj. invar., adv. 1. Adj. invar. Din față, din partea cealaltă, de dincolo; opus. ** Fig. Potrivnic, neprielnic, nefavorabil. 2. adv. Din contra; cu totul altfel; invers. 3. adv. (Rar) Față în față. - De + împotrivă.
Sursa : DEX '98

Dinpotriva-forma incorecta.

surse
 

Yasmina, sursa din 1998 e putin depasita de DEX 2005 si DOOM 2005 ... :11:

Trăsnit, în loc de trăznit. Deşi eu aş fi foarte bucuros dacă toţi cei care citesc topicul acesta să rămână măcar cu conjugările verbului "a fi" în minte şi să nu mai vedem litere în plus sau în minus exact acolo unde nu-i cazul.

Am înţeles că în noul DOOM nu se mai acceptă "mental", ci doar "mintal". Dar nu sunt sigur dacă am reţinut bine.

Desigur,insa pt cuvantul respectiv varianta din 1998 este inca valabila ,nu?
:-)

Daca tot suntem ortodocsi, sa scriem macar corect!

-forma corecta: ORTODOX
-forma incorecta:ORTODOCS

-forma corecta: BISERICA ORTODOXA
-forma incorecta:BISERICA ORTODOCSA

-forma corecta: ORTODOXIE
-forma incorecta: ORTODOCSIE

Aici e o problema de oarecare finete pentru psihologi si psihiatri.
Permiteti-mi sa dau un detaliu:
"Mintal" se refera la minte sau intelect: gandire, memorie, alte procese de cunoastere non-senzoriala (deci nu senzatii sau perceptii; dincolo de simturi; la nivel abstract, capabil de generalizari, inferente, rationamente).
Zicem, astfel, debil mintal pentru o persoana cu nivel scazut de dezvoltare intelectuala, in ciuda varstei fizice. La polul opus, un om cu IQ foarte ridicat (geniu) detine o mare dezvoltare mintala sau intelectuala.
"Mental" trimite in psihologie la zona apropiata mai ales de para-psihologie. Poate tocmai de aceea, respectind rezervele fata de disciplinele inca nevalidate stiintific care alcatuiesc parapsihologia, este pastrat doar termenul de mintal.
Ca ortodox consider binevenita limitarea. Prea trimite "mentalul" la yoga si New Age...
Ca psiholog, cu atat mai mult - nu ma ajuta un termen care seamana confuzie...

Poate cineva sa dea un link despre folosirea lui î din a ?

â / î
 

1. in interiorul cuvintelor (nederivate) :mâine , pâine, câine, amânare ,urât, pârât etc ...

2. in cazul cuvintelor derivate, dupa prefix nu se foloseste â : a preîntâmpina, reîncepe , neînţeles .



In rest, se foloseste î peste tot.

Eram in clasa a XI- a cand s-a trecut la aceasta scriere... oare de ce tin minte ca trebuie scris:

- mâncînd in loc de mâncând ?


Multumesc!

Cred ca, pur si simplu, va amintiti gresit. Varianta corecta este a doua.

Totdeauna la conjunctiv se scrie SA FII nu sa fi...Se scrie corect sa fi cand de ex afirmi sa fi fost ascuns undeva...Chestie de mod si timp...

Asa se scrie corect , dar se mai uita...(si eu o fac)...

Am dat 2 variante... deci care e corecta ?

eu retinusem ca la gerunziu se scrie cu a...dar poate gresesc ...sa ma corectezi te rog

Eu n-am ce corecta de vreme ce nu stiu.. exista cumva un link ceva ? sa ma lamuresc si eu...

-forma corecta: mâncând;
-forma incorecta: mâncînd;

-forma corecta: ştiinţă;
-forma incorecta: ştinţă!!!( aviz amatorilor)

Forma corectă este "mâncând". Gerunziul are două terminaţii: "-ând" şi "-ind". Forma "-înd" nu cred că se acceptă pentru că, practic, e în interiorul cuvântului. Desigur, trecerea din nou la scrierea cu un singur "Î" (acela din i) a fost intens dezbătută până când domnii lingvişti au considerat penibilă o astfel de situaţie, pentru o ţară precum România. Parcă era şi o notă de subsol undeva în DOOM. Mie totuşi mi se pare ciudat să avem două litere pentru acelaşi sunet. Ce dacă mai sunt şi alte ţări? De ce să fim şi noi o excepţie?

Ca argument în favoarea scrierii cu un singur "î" sunt multe cuvinte, dintre care acum mi-l amintesc pe "mormânt". În interior apare "â". Dacă trecem la plural dispare "â-ul" şi devine "i"-> "morminte". Deci e clar că î-ul provine din i, nu din a şi, deci, e absurda scrierea acestui cuvânt.

Edit: un alt cuvânt din aceeaşi categorie e chiar "cuvânt" cu "cuvinte" etc.

Eu stiam ca era "stiinta"
si "constinta" care musai ca se scria cu un singur "i"... dar deh' ! au aparut altii inteligenti care sa schimbe limba... In fine!

De la o tara de manelisti si otv-isti ce poti astepta?

"aviz amatorilor" nu era pentru tine, ci pentru cei care in mod firesc scriu asa cu dezinvoltura de rigoare....

Nu inteleg eu bine? Nu se scrie corect constiinta ? Deoarece in Dex asa apare...constiinta....

"constiinta" este corect , cu doi "i" si asa a fost intotdeauna ...

"con-" ( prefix ) + (radacina) "-sti-" + (sufixul) "-inta" = a te cunoaste pe tine, a vedea clar in interiorul mintii tale cata stiinta ai

Una e CUNOŞTINŢA şi alta e CONŞTIINŢA - cred ca asta e piatra de poticnire.
CUNOȘTÍNȚĂ, cunoștințe, s. f. 1. Cunoaștere (2). ♦ Expr. A avea (sau a lua) cunoștință de ceva = a ști, a fi informat. A aduce (ceva) la cunoștința cuiva = a informa pe cineva (despre ceva). A aduce la cunoștința publică = a da de știre tuturor. În cunoștință de cauză = cunoscând bine ceva. A-și pierde cunoștința = a nu mai ști de sine, a leșina. ♦ (Rar) A-și veni în cunoștință = a se trezi din leșin. ♦ (Rar) Minte, rațiune. 2. (La pl.) Totalitatea noțiunilor, ideilor, informațiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare. 3. Persoană pe care vorbitorul o cunoaște. ♦ Expr. A face cunoștință cu cineva = a lega relații sociale cu o persoană. (Fam.) A face cuiva cunoștință cu cineva = a prezenta pe cineva cuiva. 4. (Înv.) Mulțumire, recunoștință. – Cunoaște + suf. -ință (cu sensul 3 după fr. connaissance).


CONȘTIÍNȚĂ, (rar) conștiințe, s. f. 1. (Fil.) Sentiment, intuiție pe care ființa umană o are despre propria existență; p. ext. cunoaștere intuitivă sau reflexivă pe care o are fiecare despre propria existență și despre lucrurile din jurul său. 2. Faptul de a-și da seama; înțelegere. ◊ Conștiință socială = ansamblu de reprezentări, idei, concepții, cunoștințe, mentalități ale unei colectivități umane, care reflectă condițiile de existență ale acesteia, precum și psihologia socială a oamenilor. Conștiință de clasă = parte a conștiinței sociale care reflectă existența socială a unei clase determinate. 3. (În opoziție cu existența, materia) Gândire, spirit. 4. Sentiment al responsabilității morale față de propria sa conduită. ◊ Caz (sau proces) de conștiință = dificultatea de a hotărî într-o problemă morală greu de rezolvat. Mustrare de conștiință = remușcare, regret. ◊ Expr. A fi cu conștiința împăcată sau a nu avea nimic pe conștiință = a fi convins că nu a săvârșit nimic împotriva legilor moralei sau a legilor statului. A fi fără conștiință = a fi lipsit de scrupule. Cu mâna pe conștiință = cu toată sinceritatea. 5. (În sintagma) Libertate de conștiință = dreptul recunoscut cetățenilor de a avea orice concepție religioasă, filozofică etc. [Pr.: -ști-in-] – Din fr. conscience, lat. conscientia (după ști).

P.S. Ca sa mai glumim un pic, vezi ca acum apare vreu manelist sau otv-ist suparat si se da jignit si cere banarea ta de pe forum, ca asta e boala care bantuie pe aici...

În schimb, la plural se scrie şi se pronunţă ORTODOCŞI

Aşadar, "ortodoxi" ar fi o formă incorectă, atât din p.d.v. fonetic cât şi ortografic.

Mi-am amintit acum ( mea culpa) era vorba de "cunostinta".

Nu "..ar fi.." ci "...este..." .

1. E poveste lungă, fiind o rană încă deschisă ... Nu toţi (mă refer mai ales la specialiştii în domeniu) au fost de acord cu aberantele reguli de scriere ale acestui sunet specific limbii române.

2. Îmi permit o recomandare: a nu se crede cumva că DEX-ul ar fi literă de evanghelie, mai ales în privinţa etimologiei unor/multor cuvinte.

Iată câteva trimiteri la acest subiect mult dicutat:

http://help.berberber.com/forum150/1...tml#post171177

http://help.berberber.com/forum155/1...comand-ri.html

http://help.berberber.com/forum155/1...tml#post317783

Nu este incorect a spune / a scrie : cu doi de "i" doar pentru că aşa li s-a năzărit unor "lingvişti" cu gândire omogenizatoare (inspiraţi probabil de vreo limbă de mai mare circulaţie ...). Particula "de" este cât se poate de firească şi la locul ei în această construcţie, absenţa ei dând o notă de artificialitate, ba chiar de amputare ...

Alte exemple:

Gigel are un 8 şi trei de 9 la matematică, un 9 şi doi de 10 la franceză, trei de 10 la engleză, însă la română are doar note de 2, 3 şi 4 ....

Ar fi incorect în cazul în care cineva ar fi tentat să scrie sau chiar ar scrie astfel. Asta era ideea.

Nu o fi incorect, dar sfidează logica. Urmând acelaşi raţionament am putea spune: "am scris la lucrare cu două de culori: negru şi roşu" (în loc de: am scris cu două culori). Aşa e şi cu de-ul în cazul i-urilor. Poate suna ciudat, dar şi "Unde e restul [colegilor]" sună şi mai aiurea, însă aceea e forma corectă, logică.

Mi s-a recomandat să evit folosirea infinitivului pe post de C.D. pentru că e o exprimare arhaică, învechită :106:. Deci "nu este incorect să spui/ să scrii". Just a tip :53:.

Tot ciudat este şi pluralul de la "giacă" care e "giace", nu "g[i]eci". ;)

No gata no! Imi amintiti de profesoara de romana care incerca in van sa ne convinga sa nu mai spunem "se suna" :)

a suna
 

Doamna va invata cum este corect. Clopotelul sau soneria nu "se sunau " (pe ele insele ) de la sine, ci le actiona cineva pentru a produce sunetele respective.

"a suna" este un verb personal, nu reflexiv.

Suna! 'imperativ)
Clopotelul (soneria) suna. (indicativ)

Aa..apropos :4:. Nu exista forma "se merită", ci "merită să". La fel, nici "mă crizez"/ "se crizează" etc.

Stiu si stiam ( cu totii) dar face parte din "farmecul" anilor de liceu :)

Nu se spune: "Am scris la lucrare cu două de culori"*, dar vom spune: Am scris cu două feluri de culori (închise şi deschise).

* În exemplul acesta nu era necesar un cuvînt de legătură între numeral şi substantiv, spre deosebire de cazul lui doi de "i", în care "de" este necesar pentru a evita orice confuzie, mai ales în vorbire; la fel şi în cazul notelor (doi de 5, 6, 10 etc.).

A nu se confunda limba cu matematica !
Nu e cazul să facem analogii forţate, nici reguli de fier, ci să folosim limba pentru a ne face înţeleşi, să acceptăm excepţiile de la anumite reguli, atunci când anumite situaţii cer o anumită formulare care se abate de la reguli, tocmai pentru a evita unele confuzii.
De multe ori, simplificările forţate nu fac decât să complice lucrurile.
Să nu uităm că unul din obiectivele limbii este de a formula şi comunica cât mai clar posibil gânduri, sentimente, informaţii şi că rostul regulilor nu este acela de a-i impune limbii un anumit tip de rationament, deci de a o încorseta, pentru că nu regulile au făcut limba, ci limba este cea care ni le descoperă cu timpul, excepţiile având şi ele locul lor.

Cât despre logică, ar fi de reţinut un lucru: nu tot ce există încape în sicriul strîmt al logicii umane.

De fapt, cine recomandă aşa ceva ?
Conjunctivul nu poate substitui în orice situaţie infinitivul, între cele două moduri verbale existând diferenţe de nuanţe, de stil etc. În anumite contexte, folosirea conjunctivului chiar deranjează, devenind prea personal. Adeseori, construcţiile cu modul conjunctiv îmi par forţate, sugerând stângăcie în exprimare.
În orice caz, renunţarea la construcţiile infinitivale a dus/duce/va duce la sărăcirea limbii.
Constat cu îngrijorare că, în ultimele decenii, s-a lucrat şi se lucrează din greu şi la modificarea limbii române, adoptându-se tot felul de reguli provenite din alte limbi. Probabil că nu toată lumea este conştientă de acest lucru, având desigur alte griji mai mari ...
Limba nu este doar un simplu instrument de comunicare, nu este (sau nu ar trebui să fie) ceva artificial, care să poată fi supus unor şabloane, aşa cum se încearcă astăzi (şi nu doar în română), ci limba este un tezaur pe care avem datoria de a-l transmite în stare nealterată generaţiilor viitoare, altfel se rup punţile de comunicare între generaţii. Nu avem dreptul nici s-o mutilăm (cu tot felul de barbarisme), nici să recurgem la mutaţii semantice, nici să scoatem din uz anumite structuri care acum sunt trecute la "forme învechite" de către unii "pedagogi de şcoală nouă", care recomandă suprimarea unui stil de exprimare, doar pentru că ei nu prea au avut ocazia să citească literatură română, fiind probabil crescuţi cu desene animate în alte limbi, cu benzi desenate etc.
Păcat, mare păcat! Fiindcă unii ca aceştia ar fi în stare (în ignoranţa lor) să corecteze chiar şi modul de exprimare al unor clasici ai literaturii sau pe cel al unor autori de scrieri bisericeşti.

Chiar şi-aşa. Nu scrieţi "cu două de feluri" , ci "două feluri". "Culori" a devenit irelevant pentru că şi-a schimbat partea de propoziţie şi nu mai are nicio legătură cu numeralul. Ideea e că între un adjectiv şi substantiv nu se pune prepoziţie. În cazul nostru numeralul are valoare adjectivală. Prepoziţia "de" se foloseşte între numeralele de la 20 în sus şi substantivul pe care-l determină. Nimic matematic, ci e o normă a limbii. Între numeralele până la nouăsprezece (inclusiv) cu valoare adjectivală şi substantiv nu se foloseşte "de".