![]() |
Efectele medicale ale rugaciunii
Abordând problematica rugăciunii și din punct de vedere medical, dorim ca, prin aceste informații, să intrăm și la sufletul semenilor noștri care au dobândit un bagaj deosebit de cunoștințe din multe domenii ale științei și au rețineri în manifestarea sentimentului religios.
Alexis Carel, medic chirurg fiziolog, savant de renume mondial, laureat al Premiului Nobel, în studiile sale din perioada anilor 1940-1944, a urmărit îndeaproape efectele fiziologice și curative asupra celor ce se roagă. Vom reda, în continuare, câteva din rezultatele studiilor sale. Nevoia reală și subtilă a naturii umane este dezvoltarea simțului sacru sau al rugăciunii. Societatea modernă contemporană susține că rațiunea este superioară intuiției și sentimentului. De aceea, în timp ce știința noastră înflorește, sentimentul religios se ofilește și piere. În acest fel omul modern a devenit, din punct de vedere spiritual, o ființă oarbă, pentru că ignoră să-și dezvolte simțul religios (sacru), care influențează mult mai mult personalitatea individului decât rațiunea. Simțul sacrului se exercită și se exprimă mai ales prin rugăciune. Ca simț al sacrului, rugăciunea este un fenomen spiritual, este o tensiune a spiritului uman spre Creatorul lumii. În general, rugăciunea este un spirit de durere, un strigăt de ajutor. Este un efort al omului de a comunica cu Ființa invizibilă, cu Acela care este Creatorul a tot ce există, Înțelepciunea supremă, Puterea și Frumusețea absolută, Tatăl și Mântuitorul nostru. Departe de a fi o recitare mecanică, adevărata rugăciune este transfuzie de viață divină în sufletul credinciosului și o absorbire a conștiinței acestuia în Dumnezeu. În sensul ei cel mai adevărat, Rugăciunea este un avânt al iubirii care trece dincolo de noaptea obscură a inteligenței. Tehnica rugăciunii am învățat-o de la sfinții creștini, care timp de 20 de veacuri au inițiat lumea în viața religioasă. Creștinismul L-a adus pe Dumnezeu la îndemâna tuturor. I-a dat înfățișare, L-a făcut Tatăl nostru, Fratele nostru, Mântuitorul nostru. În rugăciune, efortul trebuie să fie mai mult afectiv decât intelectual .Puțini oameni știu să se roage, dar Stăpânul lumii acceptă până și cele mai smerite cuvinte de laudă, ca și cele mai frumoase invocații. Ba chiar și rugăciunile rostite mașinal și chiar numai aprinderea unei lumânări pot reprezenta, deși în formă redusă, elanul spre Dumnezeu al unei ființe omenești. Ne putem ruga prin acțiune și fapte, dar și prin vorbă sau gând. Sf. Aloisiu spunea: “Cea mai bună rugăciune este îndeplinirea voii lui Dumnezeu, Tatăl nostru”. Oricare ar fi locul în care ne rugăm, Dumnezeu nu ne vorbește dacă nu facem liniște în suflet. Echilibrul fizic și psihic este greu de obținut în învălmășeala și zgomotul orașului modern, de aceea un loc potrivit pentru rugăciune este Biserica, în care putem găsi condiții prielnice pentru liniștea interioară. Numai când devine un obicei, rugăciunea influențează cu adevărat asupra sufletului, caracterului și ființei noastre. Ea trebuie să devină pentru noi un mod de viață, un fel de a trăi. Efectul rugăciunii se produce în mod imperceptibil, insesizabil. Foarte puțini oameni au ocazia de a observa efectele rugăciunii în mod precis. Rugăciunea își exercită influența asupra sufletului și trupului într-un fel care pare să depindă de calitatea și de frecvența sa. Felul de a trăi al celui ce se roagă, poate să dezvăluie calitatea rugăciunii. Când rugăciunea este frecventă, influența este foarte clară. Ea constă întru-un fel de transformare mintală și organică a ființei noastre, care se produce în mod progresiv și adeseori insesizabil. S-ar putea spune că rugăciunea aprinde în adâncul conștiinței o lumină, iar la această lumină, omul începe să se vadă pe sine așa cum este, se recunoaște pe sine și se simte înclinat spre împlinirea dorințelor morale. Rugăciunea îl stabilește într-un echilibru de modestie, umilință și supunere. În acest fel omul își deschide sufletul și este gata să primească împărăția harului divin. Încetul cu încetul, rugăciunea, înțeleasă în acest fel, produce în suflet calmitate, liniște interioară, armonie între activitatea nervoasă și activitatea morală, o putere mai mare de a suporta încercările vieții, sărăcia, lăcomia, calomnia, boala și moartea. Rugăciunea, pe lângă calm și echilibru, produce o integrare a activității mintale, un fel de reconfortare a personalității, uneori chiar nașterea eroismului. Echilibrul cauzat de rugăciune devine puternic ajutor terapeutic pentru omul bolnav. Rugăciunea scoate la iveală tezaurul ascuns în ființa umană. Rugăciunea are darul de a ridica oamenii peste nivelul obișnuit de cunoaștere și de trăire morală dobândit prin educație. Contactul cu Dumnezeu imprimă în sufletul omului pacea, care apoi radiază din el și se difuzează pretutindeni. Acolo unde rugăciunea este aplicată în mod afectiv, se obține vindecarea, datorită invocării puterii lui Dumnezeu sau a Sfinților Săi. Rugăciunea are câteodată efect exploziv. S-au vindecat aproape instantaneu bolnavi de diverse afecțiuni ca: lupus al feței, cancer, infecții renale, tuberculoză pulmonară, osoasă sau peritonială. Efectul se produce aproape totdeauna în același chip, la început o mare durere, după aceea sentimentul de a fi vindecat, apoi în câteva clipe, cel mult în câteva ore, simptomele bolii dispar, iar leziunile anatomice se repară. Miracolul este caracterizat printr-o rapidă accelerare a proceselor de vindecare. Adeseori nu este nevoie ca însuși bolnavul să se roage pentru ca fenomenele de vindecare să se producă. Dar totdeauna să fie lângă el cineva care să se roage. Efectul depinde de calitatea și intensitatea rugăciunii și de dorința celui bolnav de a se îndrepta. De asemenea, marele savant recomandă că nu trebuie să facem din rugăciune o doză de calmant sau remediu contra fricii de suferință, boală sau moarte. În altă ordine de idei, un mare istoric englez susține că marile civilizații s-au dezvoltat datorită simțului sacru și au pierit datorită atrofierii acestui simț. Ca urmare a acestui fenomen, simțul moral dispare la scurt timp după dispariția simțului sacru, omul aflând-se atunci într-o stare de mare primejdie. Simțul sacrului s-ar putea compara cu nevoia noastră de oxigen, iar rugăciunea ar avea funcția similară cu cea a respirației. Cu alte cuvinte, rugăciunea este o funcție normală a corpului și sufletului nostru. S-a constatat că, la cel ce are simțul sacrului format și se roagă permanent, scade consumul de proteine și o energie nouă, necunoscută, ține locul unei hrane abundente. Prin spirit și prin rugăciune, omul scoate în evidență o energie calitativ nouă, superioară, care întreține viața sau care face să renască viața celui bolnav. Regulile de igienă biologică, alimentară, morală și socială, pe care le cuprinde religia lui Iisus Hristos, fac din această religie cea mai vestită știință. Profitând de această știință, medicii ar putea reda permanent bolnavilor puterile pierdute. Electrofiziologii Redkin și Hikley susțin că forța rugăciunii constă în declanșarea unor biocurenți electrici, demonstrând că boala este o manifestare bioelectrică, iar greșelile de comportament moral aduc modificări mecanice, chimice și fiziologice, modificări ce au la origine biocurenții gândului opțiunilor omenești. De asemenea, electrofiziologia a descoperit că biocurenții se pot crea și înmulți prin exercițiu religios, făcându-i să acționeze în fiecare celulă, în fiecare neuron. Austeritatea religioasă se dovedește, astfel, o metodă de prevenire și tratament al bolilor din punct de vedere electrofiziologic. IUBIREA, pe care a predicat-o Iisus și care implică spălarea picioarelor, servirea aproapelui, devotamentul, e un generator de biocurenți. Prin activitatea de rugăciune, bioelectricitatea umană nu se concentrează numai într-o porțiune a scoarței cerebrale, ci se difuzează peste tot în organism. Efectele rugăciunii și intervenția divinității nu se produc decât după ce omul s-a rugat cu stăruință, până la completa purificare a trupului și sufletului. Cu ajutorul rugăciunii, celulele omului și fiziologia lor intră în substratul divin al vieții. Stimulul rugăciunii, odată ajuns în neuron, se propagă prin circuite neuronale corticale și subcorticale, iar de acolo se comunică întregului ansamblu fiziologic. Boala este în cele mai multe cazuri urmarea încălcării legilor firii. În acest sens ni se spune în Biblie: “Inima omului este nespus de înșelătoare și rea, cine poate s-o cunoască?” Dar rugăciunea ne transformă și ne dă o inimă nouă, asemănătoare cu a lui Hristos. Rugăciunea este o forță care restabilește echilibrul organic, reașezând toate celulele și funcțiile corpului în fața Puterii infinite a lui Dumnezeu, de la care obținem “odihnă” și refacere. Totul se petrece în așa fel, ca și cum Dumnezeu l-ar asculta pe om și i-ar da răspuns. “Rugați-vă neîncetat”. (I Tesal. 5, 17) “Ceea ce va semăna omul, aceea va și secera” se spune în Scriptură. Cine seamănă rugăciune, culege roadele ei binefăcătoare și tămăduitoare *********************Sursa: http://www.oocities.org/indrumar/cap02b1.html |
Ai lipsit ceva Mosule,dar ai adus numai bine in traista ta.Sa-ti dau si eu o mana de ajutor,cu ce am prin desaga mea pestrita,desi este greu de spus ceva dupa ce ai postat tu.Bafta batrine :)
"Doamne, învață-ne cum să ne rugăm!" – cunt cuvintele Apostolilor, care sunt dornici de rugăciune, resimt asta ca o nevoie adâncă, profundă, pe care nu ar trebui să ne-o înăbușim nici noi, așa cum facem acum, prinși in problemele vieții. Iisus le-a dat lor ca model rugăciunea Tatăl nostru, care e, după formă, o rugăciune colectivă. Noi suntem cu toții fii ai Tatălui ceresc și îi aducem slavă Acestuia, recunoscându-I Pronia: "facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ". Cerem apoi hrană pământească: "pâinea noastră cea de toate zilele". Această cerință ar fi una elementară, de aceea e așezată înaintea acelei cerințe spirituale, care ar fi mult mai importantă: "și ne iartă nouă păcatele noastre, precum și noi iertăm greșiților nostri" . Scopul oricărui creștin este mântuirea și desăvârșirea. Aceasta e și partea finală a Rugăciunii Domnești: "ne mântuiește de cel rău". Așadar, rugăciunea cuprinde în sine întreaga ființă a omului: biologică, socială – omul în comuniune cu ceilalți – și sufletească, spirituală – mântuirea. În literatura filocalică și ascetică creștină, se vorbește de nous ca fiind spirit, principiul tuturor funcțiilor inteligenței: gândirea, reflexia, judecata, discernământul. Prin intermediul nousului, omul are posibilitatea de a trancende, pentru că nousul este chipul lui Dumnezeu în om. Acesta poate fi acoperit sau murdărit de păcat, însă rămâne divin, nu prin natură, ci prin posibilitatea îndumnezeirii prin har. Rugăciunea nu e un simplu act uman, ci și o participare divină. Rugăciunea primește astfel putere, fiindcă Duhul se roagă împreună cu noi și pentru noi .( Romani 8, 26). Rugăciunea adevărată, plăcută lui Dumnezeu se face în "duh și în adevăr", adică sincer și dezinteresat, din iubire față de Dumnezeu și față de aproapele. Rugăciunea individuală e dublată dacă omul își apleacă genunchii în fața altarului Bisericii, participând în mod activ la slujbele ei, după cuvintele Mântuitorului care zice că atunci când se strâng mai mulți și îi cer un lucru lui Dumnezeu, Acesta le îndeplinește cererile. Rugăciunea personală e însoțită și de cea a preotului, ca reprezentant al Împărăției divine și nu ne e nouă în măsură să îi judecăm pe slujitorii lui Dumnezeu. Cum zice și Sf.Apostol Pavel: fiecare să lucreze cu frică și cutremur, la mântuirea proprie. Puterea rugăciunii, animată de credință, iubire și nădejde și-a dovedit eficiența terapeutică, atât asupra sufletului, cât și asupra trupului. Cazul femeii cananience, al sutașului, al părintelui ce avea fiul demonizat nu sunt singurele care demonstrează puterea terapeutică a rugăciunii pentru altul.Referindu-se la aspectul moral al rugăciunii, Sf.Ioan Gură de Aur arată că "atâta putere și tărie are rugăciunea, încât ninivitenii care trăiseră toată viața lor în fapte rele și de rușine, s-au schimbat îndată când a intrat in cetate rugăciunea și a adus o dată cu ea castitatea, dreptatea, prietenia, unirea, grija de săraci și toate bunătățile." Trebuie să înțelegem prin rugăciune nu o simplă recitare mașinală de formule, ci o înălțare mistică. Această stare psihologică nu e intelectuală. Ea nu poate fi înțeleasă de filosofi și de oamenii de știință, și de aceea le este inaccesibilă...".Dacă e făcută în mod sincer, prin lepădare de sine și iubire jertfelnică pentru celălalt, însoțită de post, rugăciunea poate face minuni. Postul, practicat alături de rugăciunea intensă, e mult mai benefic sănătății decât postul practicat doar ca simplă abținere de la anumite mâncăruri. Dar numai cel ce se roagă cu adevărat simte și înțelege acest adevăr. Paul Evdokimov, un important teolog contemporan, afirmă că nu e suficient să avem rugaciunea, ci să fim rugăciune. Una din principalele imagini din catacombele creștine era oranta, sau femeia în rugăciune, iar adevărata rugăciune înseamnă înălțare spirituală.Părintele Ilie Cleopa atrăgea atenția asupra treptelor rugăciunii. Primul nivel ar fi rugăciunea cu buzele, apoi cu gândul, cu mintea și culminând cu rugăciunea inimii, practică obișnuită a călugărilor și a celor înălțați sufletește. Această rugăciune mai e numită și Rugăciunea lui Iisus și presupune coborârea minții în inimă, pătrunderea adevărurilor dumnezeieși cu inima, cu latura afectivă. Acest fel de rugăciune presupune și un ritm al respirației ce acordează trupul la suflet. Însă, pentru a ajunge la acest nivel al rugăciunii – și aici poate fi vorba și de o performanță, după cum zicea Apostolul Pavel că suntem atleții lui Hristos – e necesară o practică îndelungată și constantă, făcută în iubire de Dumnezeu și de aproapele, și nu spre slavă deșartă și orgoliu. Fiecare din noi ar trebui să țină strânsă legătura cu Creatorul nostru, să comunicăm cu Tatăl nostru prin tot ceea ce facem, așa cum îi sfătuiește Pavel pe Coloseni: "Orice faceți, în numele Domnului să faceți"(Coloseni 3,17). În acest fel, întreaga noastră viață devine rugăciune. |
Dacă păcatul atrage boala, atunci ar fi logic să ne însănătoșim rugîndu-ne. Ambele în chip natural, firesc.
|
Citat:
Cum poti sa te rogi Celui de Sus cand ne gandim ,,Sa vezi ce-i fac aluia la munca".Daca ar veni cineva la dvs cu o rugaminte,v-ar placea ca in timp ce va roaga sa se uite si pe geam,sa-l mai injure pe unu,sau sa sara la alt subiect?Banuiesc ca nu.Cati oameni se mai pot detasa de aspectele lumesti ca sa se roage-n Duh si Adevar?Sunt cuvinte care,ca semnificatie,ne depasesc la ora asta. Noi credem ca ne rugam,in realitate cred ca mai sunt putini capabili de asa ceva pentru ca rugaciunea transforma,metamorfozeaza omul,smulge ce este rau in el.Acest efect nu prea se mai vede.O simpla comparatie cu modul cum se rugau cei in vremea Apostolilor si ne trimite direct la dat cu sapa ipocriziei in pamintul credintei inghetate.Ce am spus nu este o regula generala dar am observat/auzit asta din ce in ce mai des.Ma pun pe mine-n capul listei infamiei :) |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Am observat că după ce fac o faptă bună (de fapt una foarte bună) mi se întîmplă să experimentez o rugăciune aparte, o stare de... nici nu știum cum să o descriu. Dar nu imediat. Oricum, înțeleg că rugăciunea fără nici o lucrare a dragostei nu are prea mare valoare. |
Citat:
Problema grava e cu cei fatarnici care se ascund sub vorbe mieroase tocmai pentru a crea celor din jur impresia ca sunt tare "patrunsi". Asta-i una dintre extreme. Mai e si cealalta, a "rigoristilor" care au de la ceilalti pretentii pe care ei insisi nu le pot indeplini. |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
E frumos ca v-ati alaturat acestui topic, cand eu ma asteptam sa treaca aproape neobservat, dar parca un pic de necaz tot am fiindca nimeni dintre ortodocsi nu priveste taina rugaciunii decat formal si - iertati-ma - cu oarecare mandrie, ca si cum noi am fi cu siguranta in tabara invingatorilor iar ceilalti (asta pentru noi nu prea conteaza care ceilalti, din moment ce noi suntem "de bine") sunt victime sigure, demne de osanda noastra, pe care ne-o si afisam cu ostentatie. Sfantul Siluan, dupa ce Dumnezeu i-a oferit sansa catorva ceasuri in iad, s-a inspaimantat atat de mult incat a inceput sa se roage cu toata osteneala de care era in stare, pentru ca toata lumea sa se mantuiasca. De la el ne-a ramas acel: "Tine mintea in iad si nu deznadajdui."
Daca omul si-ar constientiza pacatul si starea lui reala in care se complace zilnic, ar intelege sincer ce merita in lumea vesniciei. Dar el este atat de ingaduitor cu sine si atat de drastic cu ceilalti incat nici nu-si da seama ca, odata cu fiecare cuvintel pe care-l foloseste, fie pentru lauda, fie pentru a judeca pe ceilalti, se osandeste pe sine si pe cei dragi lui. Eu cred ca cel mai potrivit si intelept lucru este acela de a da slava lui Dumnezeu pentru toate cate le face pentru noi si sa trecem prin filtrul Ingerului Pazitor ce sta de-a dreapta noastra, gandurile noastre trecatoare. NOI, ortodocsii, ne mantuim numai daca vom avea fapte vrednice si de folos la dreapta judecata, dar nu vazute de noi ca fiind vrednice, ci de Mntuitorul Hristos. Cat despre ceilalti care stim noi ca nu se mantuiesc, mai bine sa ne rugam pentru ei si sa-i plangem in tacere, fara sa lasam impresia ca suntem cu mult mai vrednici decat ei. Numai Dumnezeu stie cum ne va gasi pe fiecare in ceasul de pe urma. Iar "In cele ce veti fi gasiti, intru acelea veti fi si judecati." De fapt eu voiam sa spun altceva, dar m-a cam luat valul... Problema rugaciunii imi pare foarte incurcata pe alocuri: de unde sa stie omul care este voia lui Dumnezeu? Ca sa primesti ceea ce ceri, trebuie sa staruiesti in rugaciune, dar oare Dumnezeu ce parere are despre ceea ce tu doresti. Sa zicem ca cineva e bolnav si se roaga pentru sanatate. Dar el spune: "Faca-se, voia Ta, Doamne si nu a mea. Eu vreau sa traiesc si sa fiu sanatos, dar poate Tu ai oranduit ca mi-am incheiat socotelile pe-aici si ma chemi la Tine, iar eu prost cum sunt, nu stiu cum e mai bine. Daca imi dai boala, eu stiu ca este pentru pacatele mele si iti multumesc ca ma ajuti sa mi le platesc pe aceasta lume. Eu, Doamne, ma rog pentru sanatate si pentru iertare de pacate, dar daca fara boala nu ma pot mantui, fie mie dupa voia Ta. Amin." Apoi, cu o astfel de rugaciune, toata adancimea intelesurilor de la initierea acestui topic, se risipeste in cele partu vanturi. Pentru ca nu mai este nici hotarare din partea celui ce se roaga, si nici o dorinta desavarsita pentru o directie sau alta. Pur si simplu, aici pare ca omul isi lasa soarta cu desavarsire in mana lui Dumnezeu, acceptand cu bucurie oricare dintre variante. Poate un singur lucru se omite: omul abia are varsta maturitatii, are familie si copii minori. |
Citat:
Mi se pare ca se cam exagereaza in ultima vreme prea tare cu afirmatii de genul "nu numai ortodoxia te mantuieste". Prea se simt victime si osanditi cei care nu vor sa urmeze Calea cea dreapta. |
Citat:
|
Pt Mosh Neagu
Stiti cum se spune:drumul spre Iad este pavat cu intentii bune.Tragic,eufemistic spus,este cand te ineci in ura inainte sa ajungi acolo.Pentru multi iadul incepe de aici.In general,lumea de astazi este croita pe evitarea suferintei.Este o intreaga cultura pe acesta tema si comercial vorbind este de inteles desi scrierile crestine spun o cu totul o alta poveste.Parca s-a demonetizat conceptul,odata cu evolutia proslavirii exteriorului in detrimentul interiorului.Si prin apocrife parca apare tema asta,nu mai stiu exact,Evanghelia dupa Toma parca.Depinde cat de sincer este fiecare fata de el insusi,desi este un lucru extrem de greu si de incomod.Nu ma pot pronunta cu privire la mantuirea nimanui,lucrurile pe care le-am vazut prin lume ma indeamna sa tac din gura.Din mai multe motive dar nu insist.
Cu ce trebuia sa incep:opiniile dvs cred ca merita citite cu multa atentie.Cel putin eu asta am facut.Si mi-am notat mai multe aspecte pe care le voi profunda.Cu multumiri. |
Citat:
Va raspund cu o intrebare: acel calugar batran despre care imi spuneti ce cale a urmat? Nu cea a Ortodoxiei? Cum a ajuns el la acea dragoste despre care vorbiti dv.? Ma intrebati daca e treaba noastra daca protestantul sau catolicul se mantuiesc. Ce ar trebui sa le spunem? Stati voi acolo ca sunteti bine asa cum sunteti? |
Citat:
Ce sa le spunem "celorlalti"? Hristos a inviat! Atat. Restul numai daca suntem intrebati, dar si atunci, decat sa ne spunem o parere 10% buna si 90% gresita, mai bine ii trimitem la altii mai induhovniciti, dar ma tem ca ascultarea asta de "bune sfaturi", pare caraghioasa atunci cand vine din partea unor neofiti ca noi. Ortodoxia este cea mai frumoasa si mai de folos dintre toate religiile lumii. Daca ortodoxul ar urma-o asa cum trebuie, n-ar mai exista pe lume alte religii si confesiuni. Fiindca puterea exemplului este cea care face minuni, nu teoria ortodoxiei la Sfintii Parinti |
Citat:
Citat:
|
Ciupercuțele colorate , "bine intenționate"
Citat:
|
Iertare, iertare, iertare...
Imi pare rau ca am indraznit sa cred ca s-a schimbat ceva intre timp. Va las cu ale voastre. Ma intreb doar cum de credeti ca Dumnezeu mai poate incapea intr-un suflet coplesit de ura? "Aproapele meu" nu este doar cel bine-placut mie, ci chiar vrajmasul meu care imi cere haina, iar eu trebuie sa-i dau si camasa. Aproapele meu nu e conditionat de nici o religie, de nici o etnie si nici de sex sau inclinatiile sexuale. Eu nu am de unde sti ce i-a oranduit lui Dumnezeu si nici mie. Poate ca el va avea sansa intr-o zi sa se mantuiasca, ba chiar sa devina un Sfant, iar eu sa ma pierd in propriile mele adevaruri shubrede. Nu am dreptul sa-l judec, ci doar datoria sa-l iubesc si sa ma rog pentru el, oricate pacate ar avea. Sunt sigur ca in interiorul meu, eu am mult mai multe decat el, iar daca el vede ca eu il iubesc neconditionat, intr-o zi va lasa singur credinta lui si mi se va alatura mie si religiei din care fac eu parte. Pacat de atatea pilde si atatia sfinti care ne-au invatat cum nu se poate mai bine ce e cu dragostea asta, iar noi ne impietrim sufletele, crezand ca asa ne cere Dumnezeu si Mantuitorul Hristos. Cat despre forum... Forumul nu e al nostru, ci al tuturor, ca si biserica ortodoxa. Nu totii suntem chemati sa ne rugam? Doar la Sfintele Taine, se spune "Cei chemati, iesiti!" Pana atunci, e bine ca veghem asupra noastra insine si a propriului nostru comportament, pentru ca cei chemati sa simta nevoia sa mai vina alaturi de noi si sa vada credinta lor mai slaba si mai lipsita de duh sfant, decat cea la care tocmai asista. Dar, e doar o parre. Imi cer inca o data iertare daca revenirea mea a tulburat apele. N-o sa va mai deranjez prea curand! Hristos a inviat, moartea a omorat si pace ne-a adus! |
Citat:
Cu iubirea asta neconditionata? S-a mai vorbit pe aici, dar numai pentru cine are urechi sa auda. Smerenia si falsa smerenie? Mai bine din Filocalie: "75. Cel ce cultiva virtutile pentru slava desarta, vadit este ca si cunostinta o cultiva pentru slava desarta. Iar unul ca acesta nu face si nu graieste nimic spre zidire, ci in toate vaneaza slava de la cei ce privesc sau asculta. Dar patima aceasta e data pe fata (33), cand unii dintre cei pomeniti il ocarasc pentru anumite fapte sau cuvinte. Atunci acela se intristeaza foarte; nu pentru ca nu s-au zidit aceia (nici nu era acesta scopul lui), ci pentru ca a fost dispretuit el. " |
Roagăte moșule cu ai tăi , dacă ești ortodox ! Nu confunda planurile, nu încurca borcanele, nu amesteca credința și o fă un talmeșbalmeș ! Citește Cleopa, Arsenie Boca, Părăian , Papacioc , doar câțiva d'ai noștrii mai mărunței , vezi ce spun ei ! Nu de ură e vorba aici , ci de apărarea dreptei credințe, nu prin violență , ci prin participarea cu ai tăi la lucrarea ce te ajută spre mântuire. Cu "ăștia nici la masă să nu stai , nici cu ei să nu te rogi , nici de ei să nu asculți, să fugi ca de draculw de tămâie", spune un oarecare Cleopa Ilie ! ( nu știu dacă ai auzit de el ) . Fuga de ei nu-i ură, bre ! Te aperi pe tine de rătăcire, te ajuți pe tine să nu cazi în cursa lor ! Adică, să fugi ca de dracu de tămâie , cum spune Cleopa . Dar de Ion Gură de Aur ai auzit ? Vasile cel Mare ? Uf, cam greu , că o dai iar spre ură ! E grea ortodocsia sau suntem unii dintre noi cam greu de cap ? Sau o fi treaba cu haina de oaie peste lupul sectar ? Până una alta, te rog să ne lași să ne rugăm noi împreună în Biserica noastră , căci au și ei "bisericile"lor tip casă , cămară, hol , mă rog după sectă și fonduri din afară . Doamne ajută!
|
Din ceea ce am observat în mod nemijlocit, creștinii "practicanți" rezistă psihic mult mai bine în cazul bolilor și accidentelor. Nu pot să-mi dau seama dacă boala însăși evoluează diferit în cazul lor în comparație cu al ateilor sau a "căldiceilor", dar atitudinea este net diferită: mult mai senină, mai fără angoasă chiar în fața morții.
Îmi amintesc de o situație, în acest sens, remarcabilă. Era în vremea când lucram la Salvare. Gardă de noapte. Caz: un bătrân solicită Ambulanță pentru dureri abdominale. Ajuns (târziu, ca de obicei) la fața locului văd un bătrân uscățiv, care voma sânge și avea și scaun cu sânge. Erau instalate deja semnele șocului hemoragic, precum și al abdomenului acut chirurgical. Cantitatea de sânge pierdută era enormă: aproximativ un litru și jumătate, partea văzută (intestinul este un mare recipient și, în astfel de cazuri, se pierde întotdeauna mai mult sânge decât se vede). Tot drumul până la spital, omul bolborosea ceva. Cu greu, mi-am dat seama că erau psalmi. Avea și o cărticică de rugăciuni în mână, dar se vedea că nu-i e strict necesară: părea a ști Psaltirea pe de rost. Când l-am predat, intrase tocmai în stare de inconștiență. După câteva zile, vorbind cu medicul care era de gardă în acea noapte, am aflat că fusese salvat. "N-am să te uit niciodată, ce caz mi-ai trântit în gardă !" mi-a spus. Operația a durat vreo patru ore, dar important este că omul a scăpat. Glorie lui Dumnezeu pentru toate ! |
Citat:
Off topic:si pana la urma care a fost diagnosticul?ulcer perforat? |
Citat:
|
Citat:
|
Bucuria curată este roada prezenței Sfântului Duh în inima omului ( Galateni 5 , 22 ) , iar dobândirea prezenței Duhului Sfânt și deci a bucuriei în inimă se face prin rugăciune. "DE ACEEA , ÎN BISERICA ORTODOXĂ PRIMA DIN RUGĂCIUNILE ÎNCEPĂTOARE ESTE O CHEMARE A SFÂNTULUI DUH, IMPĂRATUL CERESC -MÂNGÂIETOR". ( Preafericitul Părinte Patriarh al B.O.R. Daniel ) .
|
Citat:
|
Citat:
Har, smerenie si jertfa de sine. |
Am primit un mesaj pe privat de la prietenul meu, cristiboss56, in care imi spunea ca am inteles gresit mesajul sau pe acest thread si care nu se referea la Mosh-Neagu si ca nu trebuia sa-l includ intre "lichidatori", nici macar spirituali. Imi fac mea culpa, daca este asa, si il rog public sa ma ierte daca am gresit, judecandu-l. Il rog, insa, sa-i spuna asta si lui Mosh-Neagu, asa mi se pare drept si, daca vrea, sa spuna la cine anume s-a referit. Cumva la alt prieten al meu, Scoty? Daca da, il astept sa-si ceara si el iertare de la Scoty, asa cum mi-am cerut eu de la el. Face bine la mantuire, caci cu totii gresim, dar important e sa avem puterea de a cere iertare.
Iertare, Cristiboss. |
Citat:
|
Citat:
Cu deosebita prietenie, cel cu adevarat rau, MariS |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Toate cate le spui fara sa ti le ceara cineva, te vor osandi pe tine. Si imi pare rau ca eu port pricina acestei neintelegeri. Confesiunea mea este, prin voia lui Dumnezeu, ortodoxa. Stiu ca nu sunt vrednic si ca nu fac tot ce Dumnezeu asteapta de la mine. Ma rog pentru mila si indurare. De parintele Cleopa ma leaga amintiri de suflet, iar sfatul dat de el la un moment dat in viata mea, l-am urmat cu sfintenie. Pe parintele Teofil Paraianu l-am pretuit cum m-am priceput si nu am putut sa nu merg sa-l cunosc, sa-l ascult si sa-i sarut dreapta. Daca l-ai fi cunoscut bine, ai fi stiut ca si el ii iubea pe toti "la gramada" si se ruga , ca orice alt parinte-duhovnic inzestrat cu darul iubirii si blandetii, pentru mantuirea fiecarui pacatos. La mormantul Parintelui Arsenie Boca, am ingenunchiat si m-am rugat si mi-am cerut iertare ca am aflat prea tarziu despre existenta lui. Iar pentru Parintele Papacioc nu pot sa spun decat ca este un sfant inca in viata. Interpretarile date de parintele Cleopa erau pentru caldicei si reci de tot, nu pentru cei care inteleg dreapata credinta. Cand nu stii sa te aperi, este bine sa fugi. Altfel, cu dragoste, rabdare si intelepciune, orice cuget viclean il rusinezi si il schimbi. Din pacate, Mantuitorul este rastignit zi dupa zi de inimile noastre impiterite. Nu credinta noastra ne priveste pe noi, ci credinta altora; nu faptul ca eu sunt cel mai pacatos dintre pacatosi, ci ca sectarul nu se poate mantui. Si nu-l plang pentru asta, ci il scuip, il batjocoresc, il arat cu degetul si strig daca mi s-ar da posibilitatea: "Rastigniti-l! Rastigniti-l!" Am acest drept fiindca eu ma numesc ortodox si pe fruntea mea scrie "GATA MANTUIT". Dumnezeu sa ne ierte si sa ne traga de urechi, oricat ne-ar fi de greu, atunci cand ne inpaunam in... dreapta-credinta. Toate gandurile noaste urate la adresa cuiva (fie el vrajmas) se scriu in catastiful judecatii de pe urma. Iar daca vom pleca din acasta lume cu povara acestor ganduri, ce rasplata si ce mila mai asteptam? Nu vom primi noi oare exact ceea ce oferim in aceasta viata? Daca il iubesc numai pe ortodox, ca-i de-al meu, dar il urasc pe sectar sau pe mahomedan sau pe oricine care nu se roaga in biserica mea, cu ce ma deosebesc eu de ei? Care e doctrina lor si care e invatatura lasata de Mantuitor? Sunt eu demn de sfantul Lui Trup si Sange, daca nu pot iubi neconditionat? Care sunt "cei rai" si care "cei buni"? "Adevarat, adevarat spun voua, ca de nu va veti intoarce si nu veti avea sufletele ca ale acestor copii, nu veti putea intra in Imparatia Tatalui Meu." Eu nu am vazut copil urand si judecand pe altii dupa un criteriu sau altul. Acesta este biletul de intrare pentru orice ortodox, in Imparatia Cerurilor, iar noi nu avem scuze fiindca asta ni se spune de peste doua mii de ani, dar neghina semanata de vrajmas ne invenineaza si ne tulbura cea mai de pret calitate: bucuria de a darui. Inca o data imi cer iertare. Nu am intervenit pentru un drept la replica si nu vreau sa tulbur viata nimanui, dar am simtit nevoia sa lamuresc cate ceva despre Biserica noastra Ortodoxa si despre vrednicul de pomenire, parintele Cleopa. Hristos a inviat! |
Păcat, mare păcat , căci n-ai înțeles nimic , sau aproape nimic !
Iertare de mii de ori dragă moșule dar le amesteci în loc să faci lumină ! Nu de ură și iubire este vorba aici , și nu numai ! Aici nu suntem microbiști și nu suntem pe stadione, fie că ele adăpostesc meciuri sau spectacole sectare ! Cum poti să faci astfel de legături stupide , ce seamănă a diversiune pentru minți cu capacități foarte reduse ! Dacă cineva URĂȘTE cu adevăra pe cineva , fie și pentru orientarea religioasă , acel cineva nu-i om, nu-i nimic, e un gunoi ! Înțelege și nu crea ceață în expunerea ta ! Te rog ferm de astă dată . Sunt extrem de răbdător, răbdare dobândită în cei 5 ani de forum , sunt învățat cu diversiuni în numele iubirii , iertării, bla blauri și atât pentru mascați , pentru cei mascați ! Deci, repet nu de ură-i vorba , căci un ORTODOX nu poate lucra în mod real cu așa ceva , noi nu suntem drojdia societății , cu toate păcatele noastre. Așa că Neagu , te rog să-mi dai voie să-mi iubesc Biserica în care m-am Botezat, iar gândurile răutății, urii să nu te mai macine , căci nu sunt reale , sunt imaginare , complet imaginare ! Deci dacă mă iubești , te rog respectă-mi iubirea :Ortodocsia ! De aia sunt aici și nu pe alt site protestant, catolic , musulman, ateu . . . . Te rog fără jocuri de culise ! Ortodocsia e pe față, precum iubirea , dragostea și împăcarea !
|
Am văzut un Cristian mânios! Dar nu mânios pe oameni, ci mânios pe păcate, după cum spune Hristos: „nu voiesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu”.
Și mai spune Mântuitorul: „nu fiți căldicei”! Ortodoxia nu are nevoie de oameni căldicei, are nevoie de oameni care să ardă pentru dreapta credință și pentru unitatea Bisericii lui Hristos! Și Hristos s-a mâniat pe cei ce făceau din „casa Tatălui Său, peșteră de tâlhari” și i-a scos afară din Templu! Astfel de mânie este, nu numai îngăduită, dar și necesară. Și Sfântul Ierarh Nicolae l-a pălmuit în plin Sinod pe ereticul Arie, cel ce a sfâșiat pentru prima dată Cămașa lui Hristos – Biserca Sa! Și deși oamenii l-au mustrat și l-au depus din scaunul de ierarh, Maica Domnului, apărătoarea cea mai vajnică a Ortodoxiei, l-a readus în fruntea turmei sale, iar Hristos l-a numărat în ceata sfinților Săi. Mulțumim Cristian și te asigurăm că nu ești singur! |
Dacă stai să-l observi pe Cristi, realizezi că are un suflet foarte bun și intenții foarte bune, chiar dacă uneori aparențele sunt altele, recunosc că și eu m-am lăsat înșelată de ele. Să ne gândim că și noi suntem uneori interpretați greșit, când vrem să facem bine, sau acel bine nu ne iese cum ar trebui, fiindcă suntem oameni și greșim. Deci are un suflet bun și își cunoaște foarte bine religia. :53:
|
Ora este GMT +3. Ora este acum 18:11:18. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.