Efectele medicale ale rugaciunii
 

Abordând problematica rugăciunii şi din punct de vedere medical, dorim ca, prin aceste informaţii, să intrăm şi la sufletul semenilor noştri care au dobândit un bagaj deosebit de cunoştinţe din multe domenii ale ştiinţei şi au reţineri în manifestarea sentimentului religios.
Alexis Carel, medic chirurg fiziolog, savant de renume mondial, laureat al Premiului Nobel, în studiile sale din perioada anilor 1940-1944, a urmărit îndeaproape efectele fiziologice şi curative asupra celor ce se roagă.
Vom reda, în continuare, câteva din rezultatele studiilor sale.
Nevoia reală şi subtilă a naturii umane este dezvoltarea simţului sacru sau al rugăciunii. Societatea modernă contemporană susţine că raţiunea este superioară intuiţiei şi sentimentului. De aceea, în timp ce ştiinţa noastră înfloreşte, sentimentul religios se ofileşte şi piere. În acest fel omul modern a devenit, din punct de vedere spiritual, o fiinţă oarbă, pentru că ignoră să-şi dezvolte simţul religios (sacru), care influenţează mult mai mult personalitatea individului decât raţiunea.
Simţul sacrului se exercită şi se exprimă mai ales prin rugăciune. Ca simţ al sacrului, rugăciunea este un fenomen spiritual, este o tensiune a spiritului uman spre Creatorul lumii.
În general, rugăciunea este un spirit de durere, un strigăt de ajutor. Este un efort al omului de a comunica cu Fiinţa invizibilă, cu Acela care este Creatorul a tot ce există, Înţelepciunea supremă, Puterea şi Frumuseţea absolută, Tatăl şi Mântuitorul nostru.
Departe de a fi o recitare mecanică, adevărata rugăciune este transfuzie de viaţă divină în sufletul credinciosului şi o absorbire a conştiinţei acestuia în Dumnezeu.
În sensul ei cel mai adevărat, Rugăciunea este un avânt al iubirii care trece dincolo de noaptea obscură a inteligenţei. Tehnica rugăciunii am învăţat-o de la sfinţii creştini, care timp de 20 de veacuri au iniţiat lumea în viaţa religioasă.
Creştinismul L-a adus pe Dumnezeu la îndemâna tuturor. I-a dat înfăţişare, L-a făcut Tatăl nostru, Fratele nostru, Mântuitorul nostru.
În rugăciune, efortul trebuie să fie mai mult afectiv decât intelectual .Puţini oameni ştiu să se roage, dar Stăpânul lumii acceptă până şi cele mai smerite cuvinte de laudă, ca şi cele mai frumoase invocaţii. Ba chiar şi rugăciunile rostite maşinal şi chiar numai aprinderea unei lumânări pot reprezenta, deşi în formă redusă, elanul spre Dumnezeu al unei fiinţe omeneşti.
Ne putem ruga prin acţiune şi fapte, dar şi prin vorbă sau gând. Sf. Aloisiu spunea: “Cea mai bună rugăciune este îndeplinirea voii lui Dumnezeu, Tatăl nostru”.
Oricare ar fi locul în care ne rugăm, Dumnezeu nu ne vorbeşte dacă nu facem linişte în suflet. Echilibrul fizic şi psihic este greu de obţinut în învălmăşeala şi zgomotul oraşului modern, de aceea un loc potrivit pentru rugăciune este Biserica, în care putem găsi condiţii prielnice pentru liniştea interioară.
Numai când devine un obicei, rugăciunea influenţează cu adevărat asupra sufletului, caracterului şi fiinţei noastre. Ea trebuie să devină pentru noi un mod de viaţă, un fel de a trăi.
Efectul rugăciunii se produce în mod imperceptibil, insesizabil. Foarte puţini oameni au ocazia de a observa efectele rugăciunii în mod precis. Rugăciunea îşi exercită influenţa asupra sufletului şi trupului într-un fel care pare să depindă de calitatea şi de frecvenţa sa.
Felul de a trăi al celui ce se roagă, poate să dezvăluie calitatea rugăciunii. Când rugăciunea este frecventă, influenţa este foarte clară. Ea constă întru-un fel de transformare mintală şi organică a fiinţei noastre, care se produce în mod progresiv şi adeseori insesizabil. S-ar putea spune că rugăciunea aprinde în adâncul conştiinţei o lumină, iar la această lumină, omul începe să se vadă pe sine aşa cum este, se recunoaşte pe sine şi se simte înclinat spre împlinirea dorinţelor morale.
Rugăciunea îl stabileşte într-un echilibru de modestie, umilinţă şi supunere. În acest fel omul îşi deschide sufletul şi este gata să primească împărăţia harului divin. Încetul cu încetul, rugăciunea, înţeleasă în acest fel, produce în suflet calmitate, linişte interioară, armonie între activitatea nervoasă şi activitatea morală, o putere mai mare de a suporta încercările vieţii, sărăcia, lăcomia, calomnia, boala şi moartea.
Rugăciunea, pe lângă calm şi echilibru, produce o integrare a activităţii mintale, un fel de reconfortare a personalităţii, uneori chiar naşterea eroismului.
Echilibrul cauzat de rugăciune devine puternic ajutor terapeutic pentru omul bolnav. Rugăciunea scoate la iveală tezaurul ascuns în fiinţa umană.
Rugăciunea are darul de a ridica oamenii peste nivelul obişnuit de cunoaştere şi de trăire morală dobândit prin educaţie. Contactul cu Dumnezeu imprimă în sufletul omului pacea, care apoi radiază din el şi se difuzează pretutindeni.
Acolo unde rugăciunea este aplicată în mod afectiv, se obţine vindecarea, datorită invocării puterii lui Dumnezeu sau a Sfinţilor Săi. Rugăciunea are câteodată efect exploziv. S-au vindecat aproape instantaneu bolnavi de diverse afecţiuni ca: lupus al feţei, cancer, infecţii renale, tuberculoză pulmonară, osoasă sau peritonială. Efectul se produce aproape totdeauna în acelaşi chip, la început o mare durere, după aceea sentimentul de a fi vindecat, apoi în câteva clipe, cel mult în câteva ore, simptomele bolii dispar, iar leziunile anatomice se repară.
Miracolul este caracterizat printr-o rapidă accelerare a proceselor de vindecare.
Adeseori nu este nevoie ca însuşi bolnavul să se roage pentru ca fenomenele de vindecare să se producă. Dar totdeauna să fie lângă el cineva care să se roage. Efectul depinde de calitatea şi intensitatea rugăciunii şi de dorinţa celui bolnav de a se îndrepta. De asemenea, marele savant recomandă că nu trebuie să facem din rugăciune o doză de calmant sau remediu contra fricii de suferinţă, boală sau moarte.
În altă ordine de idei, un mare istoric englez susţine că marile civilizaţii s-au dezvoltat datorită simţului sacru şi au pierit datorită atrofierii acestui simţ. Ca urmare a acestui fenomen, simţul moral dispare la scurt timp după dispariţia simţului sacru, omul aflând-se atunci într-o stare de mare primejdie.
Simţul sacrului s-ar putea compara cu nevoia noastră de oxigen, iar rugăciunea ar avea funcţia similară cu cea a respiraţiei. Cu alte cuvinte, rugăciunea este o funcţie normală a corpului şi sufletului nostru.
S-a constatat că, la cel ce are simţul sacrului format şi se roagă permanent, scade consumul de proteine şi o energie nouă, necunoscută, ţine locul unei hrane abundente. Prin spirit şi prin rugăciune, omul scoate în evidenţă o energie calitativ nouă, superioară, care întreţine viaţa sau care face să renască viaţa celui bolnav.
Regulile de igienă biologică, alimentară, morală şi socială, pe care le cuprinde religia lui Iisus Hristos, fac din această religie cea mai vestită ştiinţă. Profitând de această ştiinţă, medicii ar putea reda permanent bolnavilor puterile pierdute.
Electrofiziologii Redkin şi Hikley susţin că forţa rugăciunii constă în declanşarea unor biocurenţi electrici, demonstrând că boala este o manifestare bioelectrică, iar greşelile de comportament moral aduc modificări mecanice, chimice şi fiziologice, modificări ce au la origine biocurenţii gândului opţiunilor omeneşti. De asemenea, electrofiziologia a descoperit că biocurenţii se pot crea şi înmulţi prin exerciţiu religios, făcându-i să acţioneze în fiecare celulă, în fiecare neuron. Austeritatea religioasă se dovedeşte, astfel, o metodă de prevenire şi tratament al bolilor din punct de vedere electrofiziologic. IUBIREA, pe care a predicat-o Iisus şi care implică spălarea picioarelor, servirea aproapelui, devotamentul, e un generator de biocurenţi. Prin activitatea de rugăciune, bioelectricitatea umană nu se concentrează numai într-o porţiune a scoarţei cerebrale, ci se difuzează peste tot în organism.
Efectele rugăciunii şi intervenţia divinităţii nu se produc decât după ce omul s-a rugat cu stăruinţă, până la completa purificare a trupului şi sufletului. Cu ajutorul rugăciunii, celulele omului şi fiziologia lor intră în substratul divin al vieţii. Stimulul rugăciunii, odată ajuns în neuron, se propagă prin circuite neuronale corticale şi subcorticale, iar de acolo se comunică întregului ansamblu fiziologic.
Boala este în cele mai multe cazuri urmarea încălcării legilor firii. În acest sens ni se spune în Biblie: “Inima omului este nespus de înşelătoare şi rea, cine poate s-o cunoască?”
Dar rugăciunea ne transformă şi ne dă o inimă nouă, asemănătoare cu a lui Hristos. Rugăciunea este o forţă care restabileşte echilibrul organic, reaşezând toate celulele şi funcţiile corpului în faţa Puterii infinite a lui Dumnezeu, de la care obţinem “odihnă” şi refacere. Totul se petrece în aşa fel, ca şi cum Dumnezeu l-ar asculta pe om şi i-ar da răspuns.
“Rugaţi-vă neîncetat”. (I Tesal. 5, 17)
“Ceea ce va semăna omul, aceea va şi secera” se spune în Scriptură.
Cine seamănă rugăciune, culege roadele ei binefăcătoare şi tămăduitoare

*********************Sursa: http://www.oocities.org/indrumar/cap02b1.html

Ai lipsit ceva Mosule,dar ai adus numai bine in traista ta.Sa-ti dau si eu o mana de ajutor,cu ce am prin desaga mea pestrita,desi este greu de spus ceva dupa ce ai postat tu.Bafta batrine :)


"Doamne, învaţă-ne cum să ne rugăm!" – cunt cuvintele Apostolilor, care sunt dornici de rugăciune, resimt asta ca o nevoie adâncă, profundă, pe care nu ar trebui să ne-o înăbuşim nici noi, aşa cum facem acum, prinşi in problemele vieţii. Iisus le-a dat lor ca model rugăciunea Tatăl nostru, care e, după formă, o rugăciune colectivă. Noi suntem cu toţii fii ai Tatălui ceresc şi îi aducem slavă Acestuia, recunoscându-I Pronia: "facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ". Cerem apoi hrană pământească: "pâinea noastră cea de toate zilele". Această cerinţă ar fi una elementară, de aceea e aşezată înaintea acelei cerinţe spirituale, care ar fi mult mai importantă: "şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri" . Scopul oricărui creştin este mântuirea şi desăvârşirea. Aceasta e şi partea finală a Rugăciunii Domneşti: "ne mântuieşte de cel rău". Aşadar, rugăciunea cuprinde în sine întreaga fiinţă a omului: biologică, socială – omul în comuniune cu ceilalţi – şi sufletească, spirituală – mântuirea.

În literatura filocalică şi ascetică creştină, se vorbeşte de nous ca fiind spirit, principiul tuturor funcţiilor inteligenţei: gândirea, reflexia, judecata, discernământul. Prin intermediul nousului, omul are posibilitatea de a trancende, pentru că nousul este chipul lui Dumnezeu în om. Acesta poate fi acoperit sau murdărit de păcat, însă rămâne divin, nu prin natură, ci prin posibilitatea îndumnezeirii prin har. Rugăciunea nu e un simplu act uman, ci şi o participare divină. Rugăciunea primeşte astfel putere, fiindcă Duhul se roagă împreună cu noi şi pentru noi .( Romani 8, 26).

Rugăciunea adevărată, plăcută lui Dumnezeu se face în "duh şi în adevăr", adică sincer şi dezinteresat, din iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Rugăciunea individuală e dublată dacă omul îşi apleacă genunchii în faţa altarului Bisericii, participând în mod activ la slujbele ei, după cuvintele Mântuitorului care zice că atunci când se strâng mai mulţi şi îi cer un lucru lui Dumnezeu, Acesta le îndeplineşte cererile. Rugăciunea personală e însoţită şi de cea a preotului, ca reprezentant al Împărăţiei divine şi nu ne e nouă în măsură să îi judecăm pe slujitorii lui Dumnezeu. Cum zice şi Sf.Apostol Pavel: fiecare să lucreze cu frică şi cutremur, la mântuirea proprie.

Puterea rugăciunii, animată de credinţă, iubire şi nădejde şi-a dovedit eficienţa terapeutică, atât asupra sufletului, cât şi asupra trupului. Cazul femeii cananience, al sutaşului, al părintelui ce avea fiul demonizat nu sunt singurele care demonstrează puterea terapeutică a rugăciunii pentru altul.Referindu-se la aspectul moral al rugăciunii, Sf.Ioan Gură de Aur arată că "atâta putere şi tărie are rugăciunea, încât ninivitenii care trăiseră toată viaţa lor în fapte rele şi de ruşine, s-au schimbat îndată când a intrat in cetate rugăciunea şi a adus o dată cu ea castitatea, dreptatea, prietenia, unirea, grija de săraci şi toate bunătăţile."

Trebuie să înţelegem prin rugăciune nu o simplă recitare maşinală de formule, ci o înălţare mistică. Această stare psihologică nu e intelectuală. Ea nu poate fi înţeleasă de filosofi şi de oamenii de ştiinţă, şi de aceea le este inaccesibilă...".Dacă e făcută în mod sincer, prin lepădare de sine şi iubire jertfelnică pentru celălalt, însoţită de post, rugăciunea poate face minuni. Postul, practicat alături de rugăciunea intensă, e mult mai benefic sănătăţii decât postul practicat doar ca simplă abţinere de la anumite mâncăruri. Dar numai cel ce se roagă cu adevărat simte şi înţelege acest adevăr.

Paul Evdokimov, un important teolog contemporan, afirmă că nu e suficient să avem rugaciunea, ci să fim rugăciune. Una din principalele imagini din catacombele creştine era oranta, sau femeia în rugăciune, iar adevărata rugăciune înseamnă înălţare spirituală.Părintele Ilie Cleopa atrăgea atenţia asupra treptelor rugăciunii. Primul nivel ar fi rugăciunea cu buzele, apoi cu gândul, cu mintea şi culminând cu rugăciunea inimii, practică obişnuită a călugărilor şi a celor înălţaţi sufleteşte. Această rugăciune mai e numită şi Rugăciunea lui Iisus şi presupune coborârea minţii în inimă, pătrunderea adevărurilor dumnezeieşi cu inima, cu latura afectivă. Acest fel de rugăciune presupune şi un ritm al respiraţiei ce acordează trupul la suflet. Însă, pentru a ajunge la acest nivel al rugăciunii – şi aici poate fi vorba şi de o performanţă, după cum zicea Apostolul Pavel că suntem atleţii lui Hristos – e necesară o practică îndelungată şi constantă, făcută în iubire de Dumnezeu şi de aproapele, şi nu spre slavă deşartă şi orgoliu.

Fiecare din noi ar trebui să ţină strânsă legătura cu Creatorul nostru, să comunicăm cu Tatăl nostru prin tot ceea ce facem, aşa cum îi sfătuieşte Pavel pe Coloseni: "Orice faceţi, în numele Domnului să faceţi"(Coloseni 3,17). În acest fel, întreaga noastră viaţă devine rugăciune.

Dacă păcatul atrage boala, atunci ar fi logic să ne însănătoşim rugîndu-ne. Ambele în chip natural, firesc.

Corecta observatie si cu asta s-ar cam deschide Cutia Pandorei.Din ce am vazut,marea majoritatea dintre noi folosim formule fixe,mecanic spuse,unde textul este perceput aprope ca o incantatie.Nu sunt convins ca rugaciunea,asa cum este ea inteleasa in prezent,este efectiv o rugaciune.Umilinta lipseste,detasarea de ce ese lumesc este aproape imposibila,iar corpusul este format,din ce am inteles din mai multe discutii cu credinciosi din mai multe confesiuni,din cereri si eventual rugaciuni de mijlocire.De lauda foarte rar.Cumva a cam intrat pragmatismul in rugaciune,fiecare se roaga pentru ce il arde pe el.Complet opus adica la cum se ruga Hristos.

Cum poti sa te rogi Celui de Sus cand ne gandim ,,Sa vezi ce-i fac aluia la munca".Daca ar veni cineva la dvs cu o rugaminte,v-ar placea ca in timp ce va roaga sa se uite si pe geam,sa-l mai injure pe unu,sau sa sara la alt subiect?Banuiesc ca nu.Cati oameni se mai pot detasa de aspectele lumesti ca sa se roage-n Duh si Adevar?Sunt cuvinte care,ca semnificatie,ne depasesc la ora asta.

Noi credem ca ne rugam,in realitate cred ca mai sunt putini capabili de asa ceva pentru ca rugaciunea transforma,metamorfozeaza omul,smulge ce este rau in el.Acest efect nu prea se mai vede.O simpla comparatie cu modul cum se rugau cei in vremea Apostolilor si ne trimite direct la dat cu sapa ipocriziei in pamintul credintei inghetate.Ce am spus nu este o regula generala dar am observat/auzit asta din ce in ce mai des.Ma pun pe mine-n capul listei infamiei :)

Avem multe rugaciuni de lauda: acatistele, paraclisele - practic aproape fiecare sfant are inchinat un acatist si foarte multi au inchinate si paraclise.

Folosind rugaciunile oranduite de Biserica Ortodoxa , cele lasate de Sfintii Parinti , cele tiparite de B.O.R. in cartile binecunoscute ce au binecuvantare , iar rugaciunea libera poate fi rostita apoi cat dorim , dar rugaciunea Lui Iisus este cea mai la indemana , si despre care am vorbit de N ori aici ! Si la rugaciune putem fi " urechisti " sau " notisti " , dar pentru a nu aluneca precum sectarii , e bine a cunoaste cat de cat " notele ORTODOXE " . Asa sa ne ajute Dumnezeu !

Corect,dar nu existenta este problema ci trairea.S-au postat zeci de articole pe acest site,inclusiv opinii ale celor care posteaza,despre duhovnici ortodocsi.Cand acestia vorbeau despre rugaciune,nu a observat nimeni o caracteristica comuna?Sau mai multe.Ati vazut vreunul care sa traiasca altfel decat se ruga? Nu cumva povatuiau din ce traiau? Poti sa separi rugaciunea de traire conform ei?Eu cred ca nu.Este imposbil sa nu se vada,in cazul unuia care chiar se roaga cu adevarat efectul.Asta vreau sa spun.

Noi da , avem aces tezaur iubit de noi , hulit de altii ! Important sa tinem Calea dreapta a credintei noastre OORTODOXE !

De acord. Cu compunerile-instant pe care vrem să le personalizăm mi se pare că pierdem din concentrarea necesară unei rugăciuni de calitate. Nu cred că Dumnezeu aşteaptă cuvinte alese, ci o stare a inimii în care să intrăm în comuniune cu El, măcar şi pentru jumătate de minut.

Am observat că după ce fac o faptă bună (de fapt una foarte bună) mi se întîmplă să experimentez o rugăciune aparte, o stare de... nici nu ştium cum să o descriu. Dar nu imediat. Oricum, înţeleg că rugăciunea fără nici o lucrare a dragostei nu are prea mare valoare.

Mai este un aspect, efectul rugaciunii se vede doar dupa un timp, mai scurt sau mai indelungat, de practica. Doar la cei desavarsiti efectul rugaciunii se vede in toate aspectele vietii lor.
Problema grava e cu cei fatarnici care se ascund sub vorbe mieroase tocmai pentru a crea celor din jur impresia ca sunt tare "patrunsi". Asta-i una dintre extreme. Mai e si cealalta, a "rigoristilor" care au de la ceilalti pretentii pe care ei insisi nu le pot indeplini.

In general,din ce am observat eu,cei care chiar traiesc conform la cum se roaga,sunt foarte putin vocali,extrem de discreti,vorbesc putin,au o pace deosebita.Am vazut cel putin doi asemenea oameni.Erau ortodocsi.Am colindat mult tara si am avut prilejul sa observ multe lucruri.Sunt oameni extraordinari de care nu stie nimeni.Si poate ca este mai bine intr-un anumit fel, lumea are ,,darul" de a murdari tot ce nu seamana cu ea,cu spiritul ei.Problema este ca nici nu ne mai dam seama cat de rau ne afundam in ea.Cred ca Cel de Sus asculta toate rugaciunile,altfel,dupa cat de ,,adevarate"sunt,ar fi mare liniste in Cer.Si pustiu in noi.Dar ce stiu eu?Toate cele bune doamna/domnisoara, multumesc pentru precizari.

Sunt multe de spus aici , caci insasi Sfintii Parinti ne atrag clar atentia , sa indepartam imaginatia si in timpul rugaciunii , dar si imaginatia venita imediat dupa rugaciune ! Sa fim atenti la aceste stari , "trairi " ce pot fi extrem de inselatoare . Am insistat pe thread-ul deschis aici "Importanta Rugaciunii "asupra acestui aspect , nu mai dezvolt din nou ideea , dar sun intru totul deacord cu ce ai spus ca " RUGACIUNEA FARA NICI O LUCRARE A DRAGOSTEI NU ARE PREA MARE VALOARE " , dar eu spun ca NU ARE DELOC VALOARE ! Dragostea , iertarea , inmuierea sufletului ,vin in timp , dar SA NE RUGAM NEANCETAT ! Rugaciunea este "fatala " in mentinerea legaturii cu Dumnezeu , un Dumnezeu al iubirii , al iertarii , al milostivirii ! Vrem sa ne asemanam si sa redobandim ce am pierdut ? musai sa ne rugam , dar tinand de BISERICA NOASTRA ORTODOXA ! Este capital si acest aspect , caci de bla-blaurile sectarilor sunt satul si nu-mi aduc nici-un rod , ci dinpotriva !

Asa imi sunt de dragi genul acesta de postari!:6:

E frumos ca v-ati alaturat acestui topic, cand eu ma asteptam sa treaca aproape neobservat, dar parca un pic de necaz tot am fiindca nimeni dintre ortodocsi nu priveste taina rugaciunii decat formal si - iertati-ma - cu oarecare mandrie, ca si cum noi am fi cu siguranta in tabara invingatorilor iar ceilalti (asta pentru noi nu prea conteaza care ceilalti, din moment ce noi suntem "de bine") sunt victime sigure, demne de osanda noastra, pe care ne-o si afisam cu ostentatie. Sfantul Siluan, dupa ce Dumnezeu i-a oferit sansa catorva ceasuri in iad, s-a inspaimantat atat de mult incat a inceput sa se roage cu toata osteneala de care era in stare, pentru ca toata lumea sa se mantuiasca. De la el ne-a ramas acel: "Tine mintea in iad si nu deznadajdui."
Daca omul si-ar constientiza pacatul si starea lui reala in care se complace zilnic, ar intelege sincer ce merita in lumea vesniciei. Dar el este atat de ingaduitor cu sine si atat de drastic cu ceilalti incat nici nu-si da seama ca, odata cu fiecare cuvintel pe care-l foloseste, fie pentru lauda, fie pentru a judeca pe ceilalti, se osandeste pe sine si pe cei dragi lui. Eu cred ca cel mai potrivit si intelept lucru este acela de a da slava lui Dumnezeu pentru toate cate le face pentru noi si sa trecem prin filtrul Ingerului Pazitor ce sta de-a dreapta noastra, gandurile noastre trecatoare. NOI, ortodocsii, ne mantuim numai daca vom avea fapte vrednice si de folos la dreapta judecata, dar nu vazute de noi ca fiind vrednice, ci de Mntuitorul Hristos. Cat despre ceilalti care stim noi ca nu se mantuiesc, mai bine sa ne rugam pentru ei si sa-i plangem in tacere, fara sa lasam impresia ca suntem cu mult mai vrednici decat ei. Numai Dumnezeu stie cum ne va gasi pe fiecare in ceasul de pe urma. Iar "In cele ce veti fi gasiti, intru acelea veti fi si judecati."

De fapt eu voiam sa spun altceva, dar m-a cam luat valul...
Problema rugaciunii imi pare foarte incurcata pe alocuri: de unde sa stie omul care este voia lui Dumnezeu? Ca sa primesti ceea ce ceri, trebuie sa staruiesti in rugaciune, dar oare Dumnezeu ce parere are despre ceea ce tu doresti. Sa zicem ca cineva e bolnav si se roaga pentru sanatate. Dar el spune: "Faca-se, voia Ta, Doamne si nu a mea. Eu vreau sa traiesc si sa fiu sanatos, dar poate Tu ai oranduit ca mi-am incheiat socotelile pe-aici si ma chemi la Tine, iar eu prost cum sunt, nu stiu cum e mai bine. Daca imi dai boala, eu stiu ca este pentru pacatele mele si iti multumesc ca ma ajuti sa mi le platesc pe aceasta lume. Eu, Doamne, ma rog pentru sanatate si pentru iertare de pacate, dar daca fara boala nu ma pot mantui, fie mie dupa voia Ta. Amin." Apoi, cu o astfel de rugaciune, toata adancimea intelesurilor de la initierea acestui topic, se risipeste in cele partu vanturi. Pentru ca nu mai este nici hotarare din partea celui ce se roaga, si nici o dorinta desavarsita pentru o directie sau alta. Pur si simplu, aici pare ca omul isi lasa soarta cu desavarsire in mana lui Dumnezeu, acceptand cu bucurie oricare dintre variante. Poate un singur lucru se omite: omul abia are varsta maturitatii, are familie si copii minori.

Se poate spune si cu oarecare bucurie nu neaparat mandrie si poate astfel ii "loveste" curiozitatea si pe ceilalti.
Mi se pare ca se cam exagereaza in ultima vreme prea tare cu afirmatii de genul "nu numai ortodoxia te mantuieste". Prea se simt victime si osanditi cei care nu vor sa urmeze Calea cea dreapta.

Calea cea dreapta? Priveste in ochii unui calugar batran. Iar daca vei gasi altceva decat iubire de aproape (oricar-ar fi el), inseamna ca n-a inteles nimic din convorbirile lui cu Dumnezeu. Ai fost vreodata sa stai de vorba cu un astfel de om? Stii cum te simti in lumea lui? Un vierme, un nimic, un vrednic de toata osanda lumii, un pacatos mai pacatos decat toti pacatosii... Si totusi, el are atata dragoste in ochii lui incat iti vine sa intri in pamant de rusine, fiindca tu stii ca nu meriti nici macar sa-i saruti varfurile incaltamintei. Oare e treaba noastra daca protestantul sau catolicul se mantuiesc sau nu? Tot omul are la indemana o sumedenie de sanse sa mearga pe calea cea dreapta de care vorbesti, dar trebuie sa luam seama sa nu ne poticnim in calea noastra asa-zis dreapta. Cananeanca nu era dintre cei care isi trambitau dreapta credinta si nici samarineanul, dar vorbele Mantuitorului ar trebui sa STRIGE in constiinta noastra, cand suntem tentati sa credem ca avem vreun merit gratuit in mantuirea noastra. "Iubeste si fa ce vrei", dar cand iubesti deja nu mai traiesti pentru tine si scopul vietii tale, ci pentru binele aproapelui, iar asta este mantuirea intrinseca: te maresti pe tine fiind slujitorul celorlalti. Aceasta e Calea si nu alta.

Pt Mosh Neagu
 

Stiti cum se spune:drumul spre Iad este pavat cu intentii bune.Tragic,eufemistic spus,este cand te ineci in ura inainte sa ajungi acolo.Pentru multi iadul incepe de aici.In general,lumea de astazi este croita pe evitarea suferintei.Este o intreaga cultura pe acesta tema si comercial vorbind este de inteles desi scrierile crestine spun o cu totul o alta poveste.Parca s-a demonetizat conceptul,odata cu evolutia proslavirii exteriorului in detrimentul interiorului.Si prin apocrife parca apare tema asta,nu mai stiu exact,Evanghelia dupa Toma parca.Depinde cat de sincer este fiecare fata de el insusi,desi este un lucru extrem de greu si de incomod.Nu ma pot pronunta cu privire la mantuirea nimanui,lucrurile pe care le-am vazut prin lume ma indeamna sa tac din gura.Din mai multe motive dar nu insist.

Cu ce trebuia sa incep:opiniile dvs cred ca merita citite cu multa atentie.Cel putin eu asta am facut.Si mi-am notat mai multe aspecte pe care le voi profunda.Cu multumiri.

Va raspund cu o intrebare: acel calugar batran despre care imi spuneti ce cale a urmat? Nu cea a Ortodoxiei? Cum a ajuns el la acea dragoste despre care vorbiti dv.?
Ma intrebati daca e treaba noastra daca protestantul sau catolicul se mantuiesc. Ce ar trebui sa le spunem? Stati voi acolo ca sunteti bine asa cum sunteti?

Imi cer iertare, dar la prima intrebare nu exista un raspuns. El ar fi trebuit perceput printre cuvinte. Totusi... Dupa israeliteni, samarineanul era un condamnat sigur, asa cum credem si unii dintre noi fata de oricine nu este de confesiune ortodoxa. Pilda Mantuitorului ne spune totusi altceva. Si TOATA invatatura lui Hristos este bazata numai pe dragostea de aproape, fie ca-i vorba de oferirea celuilalt obraz, fie ca-i vorba de vamesi si pacatosi, fie de jertfa pe cruce a Mantuitorului si rugaciunile Lui neincetate fata de vrajmasi, pana in cel mai de pe urma ceas. Datoria noastra este sa iertam de 70 de ori cate 7, doar ca noua nu ne cere nimeni socoteala mantuirii altora, dar de iertat nu avem cum sa iertam; cat despre a ne ruga pentru ei, deh...


Ce sa le spunem "celorlalti"? Hristos a inviat! Atat. Restul numai daca suntem intrebati, dar si atunci, decat sa ne spunem o parere 10% buna si 90% gresita, mai bine ii trimitem la altii mai induhovniciti, dar ma tem ca ascultarea asta de "bune sfaturi", pare caraghioasa atunci cand vine din partea unor neofiti ca noi.

Ortodoxia este cea mai frumoasa si mai de folos dintre toate religiile lumii. Daca ortodoxul ar urma-o asa cum trebuie, n-ar mai exista pe lume alte religii si confesiuni. Fiindca puterea exemplului este cea care face minuni, nu teoria ortodoxiei la Sfintii Parinti

Asa m-am gandit si eu...

Sa nu uitam totusi ca suntem la noi acasa, pe un forum ortodox, unde se discuta, se marturiseste Ortodoxia adica dreapta credinta. Ei au venit de buna voie aici. Deci sa nu mai fie asa de "deranjati"....

Ciupercuţele colorate , "bine intenţionate"
 

Invazia "intenţilor bune", invazia asta sectară fără pic de bun simţ , e semn de disperare în rândul lor , căci iaca s-au fragmentat între ei ! Şi ce au zis , hai să-i fragmentăm şi noi pe alţii ! Nu domnilor circari, nu de spectacole cu maimuţoi avem nevoie , ci de credinţa noastră în Hristos, în Preasfânta Fecioară şi în sutele şi sutele de sfinţi bineplăcuţi lui Dumnezeu, canonizaţi de B.O.R. Rugăciunea se face şi către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu pe care noi o cinstim în mod deosebit cu multă evlavie , pe când maimuţoii fragmentaţi în alte şi alte fragmente sectare , o nesocotesc , îi intorc spatele . "Mută să fie gura celor ce nu se închină icoanei Preasfintei. . . ."aşa se spune în Paraclisul Maicii Domnului . ASTA-I DOCTORIA NOASTRĂ , TĂMĂDUIREA NOASTRĂ , LINIŞTEA NOASTRĂ ! Veniţi ca ciupercile otrăvitoare, frumos colorate, plini de intenţii bune, cuvinte mieruase , poleiţi în bună cuviinţă, dar faceţi doar spectacol , doar , doar mai cade câte unul în plasă. Mărturiseşti Crezul ? O cinsteşti pe Preasfânta Fecioară ? Îi cinsteşti pe toţi Sfinţii ? Iubeşti rugăciunea Ortodoxă, Acatistele, Paraclisele, Psaltira ? Da, mergem atunci împreună să ne tămăduim în rugăcinte , s-o folosim ca terapie , precum scrie threadul. De maimuţăreli şi "bunăvoinţă" sectară suntem sătui !

Iertare, iertare, iertare...
Imi pare rau ca am indraznit sa cred ca s-a schimbat ceva intre timp. Va las cu ale voastre. Ma intreb doar cum de credeti ca Dumnezeu mai poate incapea intr-un suflet coplesit de ura? "Aproapele meu" nu este doar cel bine-placut mie, ci chiar vrajmasul meu care imi cere haina, iar eu trebuie sa-i dau si camasa. Aproapele meu nu e conditionat de nici o religie, de nici o etnie si nici de sex sau inclinatiile sexuale. Eu nu am de unde sti ce i-a oranduit lui Dumnezeu si nici mie. Poate ca el va avea sansa intr-o zi sa se mantuiasca, ba chiar sa devina un Sfant, iar eu sa ma pierd in propriile mele adevaruri shubrede. Nu am dreptul sa-l judec, ci doar datoria sa-l iubesc si sa ma rog pentru el, oricate pacate ar avea. Sunt sigur ca in interiorul meu, eu am mult mai multe decat el, iar daca el vede ca eu il iubesc neconditionat, intr-o zi va lasa singur credinta lui si mi se va alatura mie si religiei din care fac eu parte.
Pacat de atatea pilde si atatia sfinti care ne-au invatat cum nu se poate mai bine ce e cu dragostea asta, iar noi ne impietrim sufletele, crezand ca asa ne cere Dumnezeu si Mantuitorul Hristos.

Cat despre forum... Forumul nu e al nostru, ci al tuturor, ca si biserica ortodoxa. Nu totii suntem chemati sa ne rugam? Doar la Sfintele Taine, se spune "Cei chemati, iesiti!" Pana atunci, e bine ca veghem asupra noastra insine si a propriului nostru comportament, pentru ca cei chemati sa simta nevoia sa mai vina alaturi de noi si sa vada credinta lor mai slaba si mai lipsita de duh sfant, decat cea la care tocmai asista.

Dar, e doar o parre. Imi cer inca o data iertare daca revenirea mea a tulburat apele. N-o sa va mai deranjez prea curand!

Hristos a inviat, moartea a omorat si pace ne-a adus!

Curge siropul. Mai ca mi-au dat lacrimile. Nici nu stiu cu ce sa incep. Cu camasa? Dar n-a cerut-o nimeni.
Cu iubirea asta neconditionata? S-a mai vorbit pe aici, dar numai pentru cine are urechi sa auda.
Smerenia si falsa smerenie?
Mai bine din Filocalie:
"75. Cel ce cultiva virtutile pentru slava desarta, vadit este ca si cunostinta o cultiva pentru slava desarta. Iar unul ca acesta nu face si nu graieste nimic spre zidire, ci in toate vaneaza slava de la cei ce privesc sau asculta. Dar patima aceasta e data pe fata (33), cand unii dintre cei pomeniti il ocarasc pentru anumite fapte sau cuvinte. Atunci acela se intristeaza foarte; nu pentru ca nu s-au zidit aceia (nici nu era acesta scopul lui), ci pentru ca a fost dispretuit el. "

Roagăte moşule cu ai tăi , dacă eşti ortodox ! Nu confunda planurile, nu încurca borcanele, nu amesteca credinţa şi o fă un talmeşbalmeş ! Citeşte Cleopa, Arsenie Boca, Părăian , Papacioc , doar câţiva d'ai noştrii mai mărunţei , vezi ce spun ei ! Nu de ură e vorba aici , ci de apărarea dreptei credinţe, nu prin violenţă , ci prin participarea cu ai tăi la lucrarea ce te ajută spre mântuire. Cu "ăştia nici la masă să nu stai , nici cu ei să nu te rogi , nici de ei să nu asculţi, să fugi ca de draculw de tămâie", spune un oarecare Cleopa Ilie ! ( nu ştiu dacă ai auzit de el ) . Fuga de ei nu-i ură, bre ! Te aperi pe tine de rătăcire, te ajuţi pe tine să nu cazi în cursa lor ! Adică, să fugi ca de dracu de tămâie , cum spune Cleopa . Dar de Ion Gură de Aur ai auzit ? Vasile cel Mare ? Uf, cam greu , că o dai iar spre ură ! E grea ortodocsia sau suntem unii dintre noi cam greu de cap ? Sau o fi treaba cu haina de oaie peste lupul sectar ? Până una alta, te rog să ne laşi să ne rugăm noi împreună în Biserica noastră , căci au şi ei "bisericile"lor tip casă , cămară, hol , mă rog după sectă şi fonduri din afară . Doamne ajută!

Din ceea ce am observat în mod nemijlocit, creştinii "practicanţi" rezistă psihic mult mai bine în cazul bolilor şi accidentelor. Nu pot să-mi dau seama dacă boala însăşi evoluează diferit în cazul lor în comparaţie cu al ateilor sau a "căldiceilor", dar atitudinea este net diferită: mult mai senină, mai fără angoasă chiar în faţa morţii.

Îmi amintesc de o situaţie, în acest sens, remarcabilă. Era în vremea când lucram la Salvare. Gardă de noapte. Caz: un bătrân solicită Ambulanţă pentru dureri abdominale. Ajuns (târziu, ca de obicei) la faţa locului văd un bătrân uscăţiv, care voma sânge şi avea şi scaun cu sânge. Erau instalate deja semnele şocului hemoragic, precum şi al abdomenului acut chirurgical. Cantitatea de sânge pierdută era enormă: aproximativ un litru şi jumătate, partea văzută (intestinul este un mare recipient şi, în astfel de cazuri, se pierde întotdeauna mai mult sânge decât se vede).

Tot drumul până la spital, omul bolborosea ceva. Cu greu, mi-am dat seama că erau psalmi. Avea şi o cărticică de rugăciuni în mână, dar se vedea că nu-i e strict necesară: părea a şti Psaltirea pe de rost. Când l-am predat, intrase tocmai în stare de inconştienţă.
După câteva zile, vorbind cu medicul care era de gardă în acea noapte, am aflat că fusese salvat. "N-am să te uit niciodată, ce caz mi-ai trântit în gardă !" mi-a spus. Operaţia a durat vreo patru ore, dar important este că omul a scăpat.
Glorie lui Dumnezeu pentru toate !

Ce frumos caz...dansul era aproape inconstient,in dureri dar nu se lasa de Psalmi si de rugaciuni si pana la urma i-au ajutat!Este frumos cand Dumnezeu nu te lasa si intervine,insa din pacate sunt si cazuri unde EL este un Salvator care nu mai vine...si ma intreb de ce?

Off topic:si pana la urma care a fost diagnosticul?ulcer perforat?

Foarte frumoase si intelepte cuvinte....asa si este...rugaciunea rostita din daruirea totala a sufletului stabileste comunicarea cu Dumnezeu....iar pacea divina care coboara in inima omului, reprezinta un sentiment uluitor...practic simti ca traiesti in Dumnezeu, iar el salasuieste in fiecare celula a corpului si in fiecare ungher al sufletului...

Pana la urma este o lectie de viata....indiferent de momentele critice prin care trecem, nu trebuie sa ne pierdem nadejdea...frumoasa postare.....

Bucuria curată este roada prezenţei Sfântului Duh în inima omului ( Galateni 5 , 22 ) , iar dobândirea prezenţei Duhului Sfânt şi deci a bucuriei în inimă se face prin rugăciune. "DE ACEEA , ÎN BISERICA ORTODOXĂ PRIMA DIN RUGĂCIUNILE ÎNCEPĂTOARE ESTE O CHEMARE A SFÂNTULUI DUH, IMPĂRATUL CERESC -MÂNGÂIETOR". ( Preafericitul Părinte Patriarh al B.O.R. Daniel ) .

Dumnezeu oranduieste crucea pentru fiecare....El ne ajuta in purtarea ei.....atunci este adevarata credinta cand ne lasam de tot in voia LUI, lasandu-l pe EL sa hotarasca pentru noi.... cand Dumnezeu decide, nimeni nu piere, chiar daca trece in nefiinta....daca nu inlatura boala, daruieste impacarea vesnica si unirea cu EL....cei ramasi in urma nu vor ramane nemangaiati....intotdeauna exista un echilibru...sa nu uitam ca acele cai prin care Dumnezeu actioneaza sunt intelepte, nicidecum ``incurcate``, insa omul nu le poate percepe la nivel divin....

Mosh-Neagu, dragul meu, corectii de pe forum v-au "lichidat", spiritual vorbind. Spuneam eu bine undeva: "corectitudinea va omori bunatatea". Iaca-ta ca timpul imi da dreptate mai curand decat ma asteptam, desi mi-as fi dorit sa gresesc. Binecuvantat sa fii, Mosh-Neagule, cu blandetea ta!
Har, smerenie si jertfa de sine.

Am primit un mesaj pe privat de la prietenul meu, cristiboss56, in care imi spunea ca am inteles gresit mesajul sau pe acest thread si care nu se referea la Mosh-Neagu si ca nu trebuia sa-l includ intre "lichidatori", nici macar spirituali. Imi fac mea culpa, daca este asa, si il rog public sa ma ierte daca am gresit, judecandu-l. Il rog, insa, sa-i spuna asta si lui Mosh-Neagu, asa mi se pare drept si, daca vrea, sa spuna la cine anume s-a referit. Cumva la alt prieten al meu, Scoty? Daca da, il astept sa-si ceara si el iertare de la Scoty, asa cum mi-am cerut eu de la el. Face bine la mantuire, caci cu totii gresim, dar important e sa avem puterea de a cere iertare.
Iertare, Cristiboss.

Dragul meu frate , te rog sa nu confundam dreapta credinta si apararea ei de sectari cu rautatea , ci din potriva ! Atata timp cat cu initiatorul threadului nu am nimic de imparit , ci dinpotriva , nu vad unde este greseala in a atrage atentia sa ne rugam in cadrul Bisericii Ortodoxe , si nu in afara ei ! Asta deranjeaza ? Atunci iertare ! Rog sa fie iertat Parintele Cleopa care a spus despre sectari ca " sunt stricati la minte " ( pag 136 - vol.12 -) ; sau sa fie iertat Marele Atanasie care a spus ca " Portile Iadului sunt gurile sectarilor " ; sa fie iertat parintele Paraian care a spus ca " toate sectele sunt buruieni crescute la umbra Bisericii "; sa fie iertat din nou parintele Cleopa care i-a facut nebuni si a precizat ca : " sectarii o iau razna in toate partile " . . .si care ne-a atentionat : " sa stam bine , sa luam aminte : suntem crestini care credem drept in sfanta Treime , in Preacurata Fecioara Maria si in toti Sfintii , sa mijloceasca la Mantuitorul nostru , pentru iertarea pacatelor si viata de veci . Amin . " Rugaciunea trebuie facuta in duh si ADEVAR " ! EU LA ASTA M-AM REFERIT , iar cine nu vrea asta ii cer iertare dar sa se duca la secta lui ! IERTARE DAR FORUMUL SE MAI NUMESTE INCA : O R T O D OX ! IERTARE DACA-MI PERMIT PE UN FORUM ORTODOX SA APAR ORTODOCSIA ! Dar inainte de toate va rog sa-i iertati pe ceilalti mult mai vrednici ca noi ce si-au sacrificat si daruit toata viata pentru Hristos si Biserica Ortodoxa ! Daca asta inseamna rautate , atunci plecaciune si iertare , dar sunt sigur ca voi "gresi " din nou cat de curand ! Va rog sa-l iertati pe "raul " de Cleopa care intr un dialog cu un sectar ne arata pe cateva pagini ce inseamna Rugaciunea in Duh si in Adevar ". Rugaciunea este tamaduire daca este administrata corect si nedespartita de BISERICA ORTODOXA ! ( vol 14 -p.30 ). " Sa stam dar neclintiti in dreapta credinta si sa ne bucuram ca suntem fii ai Bisericii lui Hristos de doua mii de ani . Necredinciosii si sectarii se leapada si cauta sa vada pa Dumnezeu cu ochii trupesti . . . Sectele parasesc Biserica , rastalmacesc dogmele credintei si vestesc alta Evanghelie " ( P. T. Paraian ) Va rog sa-i iertati pe cei drepti si care cauta sa traiasca in adevar , nedespartiti de Biserica Ortodoxa ! Probabil ca mult mai bine suna : " jos Oertodocsia , traiasca " Bunatatea apoi sa punem un cantec de fanfara sectar !Iata ce spune un alt "rau : " daca mesajul mantuitor al Ortodoxiei noastre se va pierde printre mesajele inselatoare ale celor de alta credinta de dragul unui vis ecumenic utopic ( in numele iubirii , al bunatatii , iertarii , ) atunci se va pierde si nadejdea mantuirii lumii " ( Staretul de la Manastirea Paraklitiu ) . Deci : iertare fratilor , dar asta-i rautatea si gresala mea condamnata de cei B U N I !

Multumesc Cristi, ai facut un gest nobil. Pentru o clipa mi-a fost teama ca n-ai putea sa-l faci. Am gresit, recunosc. Esti capabil de gesturi nobile si pentru asta te pretuiesc.
Cu deosebita prietenie,
cel cu adevarat rau,
MariS

Cu pretuire , si fara ranchiuna inutila : un rau putin mai mare ca toti raii : Cristian Stefan P.

Fara suparare, mesajul acesta este sincer?

"Vorba ta sa fie DA si NU. Tot ce este mai mult, vine de la diavol."
Toate cate le spui fara sa ti le ceara cineva, te vor osandi pe tine. Si imi pare rau ca eu port pricina acestei neintelegeri. Confesiunea mea este, prin voia lui Dumnezeu, ortodoxa. Stiu ca nu sunt vrednic si ca nu fac tot ce Dumnezeu asteapta de la mine. Ma rog pentru mila si indurare.
De parintele Cleopa ma leaga amintiri de suflet, iar sfatul dat de el la un moment dat in viata mea, l-am urmat cu sfintenie. Pe parintele Teofil Paraianu l-am pretuit cum m-am priceput si nu am putut sa nu merg sa-l cunosc, sa-l ascult si sa-i sarut dreapta. Daca l-ai fi cunoscut bine, ai fi stiut ca si el ii iubea pe toti "la gramada" si se ruga , ca orice alt parinte-duhovnic inzestrat cu darul iubirii si blandetii, pentru mantuirea fiecarui pacatos. La mormantul Parintelui Arsenie Boca, am ingenunchiat si m-am rugat si mi-am cerut iertare ca am aflat prea tarziu despre existenta lui. Iar pentru Parintele Papacioc nu pot sa spun decat ca este un sfant inca in viata.
Interpretarile date de parintele Cleopa erau pentru caldicei si reci de tot, nu pentru cei care inteleg dreapata credinta. Cand nu stii sa te aperi, este bine sa fugi. Altfel, cu dragoste, rabdare si intelepciune, orice cuget viclean il rusinezi si il schimbi. Din pacate, Mantuitorul este rastignit zi dupa zi de inimile noastre impiterite. Nu credinta noastra ne priveste pe noi, ci credinta altora; nu faptul ca eu sunt cel mai pacatos dintre pacatosi, ci ca sectarul nu se poate mantui. Si nu-l plang pentru asta, ci il scuip, il batjocoresc, il arat cu degetul si strig daca mi s-ar da posibilitatea: "Rastigniti-l! Rastigniti-l!" Am acest drept fiindca eu ma numesc ortodox si pe fruntea mea scrie "GATA MANTUIT". Dumnezeu sa ne ierte si sa ne traga de urechi, oricat ne-ar fi de greu, atunci cand ne inpaunam in... dreapta-credinta. Toate gandurile noaste urate la adresa cuiva (fie el vrajmas) se scriu in catastiful judecatii de pe urma. Iar daca vom pleca din acasta lume cu povara acestor ganduri, ce rasplata si ce mila mai asteptam? Nu vom primi noi oare exact ceea ce oferim in aceasta viata? Daca il iubesc numai pe ortodox, ca-i de-al meu, dar il urasc pe sectar sau pe mahomedan sau pe oricine care nu se roaga in biserica mea, cu ce ma deosebesc eu de ei? Care e doctrina lor si care e invatatura lasata de Mantuitor? Sunt eu demn de sfantul Lui Trup si Sange, daca nu pot iubi neconditionat? Care sunt "cei rai" si care "cei buni"?

"Adevarat, adevarat spun voua, ca de nu va veti intoarce si nu veti avea sufletele ca ale acestor copii, nu veti putea intra in Imparatia Tatalui Meu." Eu nu am vazut copil urand si judecand pe altii dupa un criteriu sau altul. Acesta este biletul de intrare pentru orice ortodox, in Imparatia Cerurilor, iar noi nu avem scuze fiindca asta ni se spune de peste doua mii de ani, dar neghina semanata de vrajmas ne invenineaza si ne tulbura cea mai de pret calitate: bucuria de a darui.

Inca o data imi cer iertare. Nu am intervenit pentru un drept la replica si nu vreau sa tulbur viata nimanui, dar am simtit nevoia sa lamuresc cate ceva despre Biserica noastra Ortodoxa si despre vrednicul de pomenire, parintele Cleopa.

Hristos a inviat!

Păcat, mare păcat , căci n-ai înţeles nimic , sau aproape nimic !
 

Iertare de mii de ori dragă moşule dar le amesteci în loc să faci lumină ! Nu de ură şi iubire este vorba aici , şi nu numai ! Aici nu suntem microbişti şi nu suntem pe stadione, fie că ele adăpostesc meciuri sau spectacole sectare ! Cum poti să faci astfel de legături stupide , ce seamănă a diversiune pentru minţi cu capacităţi foarte reduse ! Dacă cineva URĂŞTE cu adevăra pe cineva , fie şi pentru orientarea religioasă , acel cineva nu-i om, nu-i nimic, e un gunoi ! Înţelege şi nu crea ceaţă în expunerea ta ! Te rog ferm de astă dată . Sunt extrem de răbdător, răbdare dobândită în cei 5 ani de forum , sunt învăţat cu diversiuni în numele iubirii , iertării, bla blauri şi atât pentru mascaţi , pentru cei mascaţi ! Deci, repet nu de ură-i vorba , căci un ORTODOX nu poate lucra în mod real cu aşa ceva , noi nu suntem drojdia societăţii , cu toate păcatele noastre. Aşa că Neagu , te rog să-mi dai voie să-mi iubesc Biserica în care m-am Botezat, iar gândurile răutăţii, urii să nu te mai macine , căci nu sunt reale , sunt imaginare , complet imaginare ! Deci dacă mă iubeşti , te rog respectă-mi iubirea :Ortodocsia ! De aia sunt aici şi nu pe alt site protestant, catolic , musulman, ateu . . . . Te rog fără jocuri de culise ! Ortodocsia e pe faţă, precum iubirea , dragostea şi împăcarea !

Am văzut un Cristian mânios! Dar nu mânios pe oameni, ci mânios pe păcate, după cum spune Hristos: „nu voiesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu”.
Şi mai spune Mântuitorul: „nu fiţi căldicei”! Ortodoxia nu are nevoie de oameni căldicei, are nevoie de oameni care să ardă pentru dreapta credinţă şi pentru unitatea Bisericii lui Hristos!
Şi Hristos s-a mâniat pe cei ce făceau din „casa Tatălui Său, peşteră de tâlhari” şi i-a scos afară din Templu! Astfel de mânie este, nu numai îngăduită, dar şi necesară. Şi Sfântul Ierarh Nicolae l-a pălmuit în plin Sinod pe ereticul Arie, cel ce a sfâşiat pentru prima dată Cămaşa lui Hristos – Biserca Sa! Şi deşi oamenii l-au mustrat şi l-au depus din scaunul de ierarh, Maica Domnului, apărătoarea cea mai vajnică a Ortodoxiei, l-a readus în fruntea turmei sale, iar Hristos l-a numărat în ceata sfinţilor Săi.
Mulţumim Cristian şi te asigurăm că nu eşti singur!

Dacă stai să-l observi pe Cristi, realizezi că are un suflet foarte bun și intenții foarte bune, chiar dacă uneori aparențele sunt altele, recunosc că și eu m-am lăsat înșelată de ele. Să ne gândim că și noi suntem uneori interpretați greșit, când vrem să facem bine, sau acel bine nu ne iese cum ar trebui, fiindcă suntem oameni și greșim. Deci are un suflet bun și își cunoaște foarte bine religia. :53: