Cugetari ORTODOXE !
 

" In Hristos , locuieste dupa fiinta toata plinatatea Dumnezeirii "(Sfantul Maxim Marturisitorul ) . " Iisus Se face ascultator Tatalui , vindecand propria noastra neascultare . . . si devine pentru noi modelul unei ascultari fara de care nu exista mantuire "( Sfantul Ioan Damaschin ).

Parintele Efrem Athonitul
 

Părintele Constantin Galeriu
 

Şi, făcând legătura dintre cele două cuvinte ale Evangheliei, anume mărturia ucenicului: “Tu eşti Fiul lui Dumnezeu” şi mărturia Mântuitorului: “Iată Fiul Omului...”, în această unire ni se revelează dreapta credinţă, adevărul credinţei. Ortodoxia, pe care noi o numim plinătatea credinţei, dreapta şi neştirbita credinţă, stă în această mărturie, a unirii cerului cu pământul în Hristos. Aceasta este mărturia cea mai adâncă a Evangheliei: venirea Fiului lui Dumnezeu. Sfântul evanghelist Ioan – care ne-a încredinţat, în Duhul Sfânt, Evanghelia a patra –, în prima lui epistolă spune: “În aceasta să cunoaşteţi duhul lui Dumnezeu (adevărul): orice duh care mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu” (I Ioan 4, 2).
Venirea în trup a Fiului lui Dumnezeu e adevărul suprem, unirea cerului cu pământul.

Altfel spus, Hristos e Ortodoxia, iubiţilor. Hristos e dreapta credinţă. Hristos e plinătatea credinţei. În El avem adevărul şi despre Dumnezeu, şi despre om, şi despre cer, şi despre pământ. Adevărul mărturisit de El şi de Biserica Lui. De aceea Sfânta Ortodoxie l-a mărturisit curat: El e Mirele Bisericii. Iar Sfânta Ortodoxie a rămas ca o mireasă cinstită. Nu L-a părăsit, nu L-a lepădat, nu L-a înşelat în nici un fel. Şi tot cuvântul ei, cuvântul simplu al lui Dumnezeu, îl trăim în sfânta noastră slujbă dumnezeiască, în cele şapte laude şi îndeosebi în Sfânta Liturghie. În toate, Sfânta Ortodoxie Îl mărturiseşte pe Mântuitorul Hristos, Fiul lui Dumnezeu făcut trup. De aceea, cum a zis Sfântul Ioan: “Cel ce mărturiseşte că Iisus Hristos a venit în trup e de la Dumnezeu”. Iar în Evanghelia sa, spune: “Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Singurului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14). A zis şi Sfântul Pavel: “Aceasta este marea taină a dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup”.

Arhimandrit Timotheos Kilifis
 

Bartolomeu Anania
 

Dumitru Staniloae
 

Dumnezeu nu poate fi cuprins de mintea umana; daca ar fi cuprins, n-ar mai fi Dumnezeu. ( Evagrie din Pont)

Dumnezeu poate fi iubit, dar nu gândit. Poate fi prins si apropiat prin iubire, dar niciodata prin gândire. ( Norul Necunostintei)

Tocmai neputinta de a-L întelege în toata întregimea Lui este aceea care ne face sa-L întelegem pe Dumnezeu în toata maretia Sa. ( Tertullian)

Dumnezeu este în afara tuturor, neramânând în afara; este în toate, dar necuprins de ele; este mai presus de toate, fara înaltare; este mai jos de toate, fara coborâre; este în toate si, totodata, deasupra tuturor. ( Fericitul Augustin)

Daca n-ar fi un singur Dumnezeu, n-ar fi Dumnezeu. ( Sfântul Efrem Sirul)

Cunoastem firea divina prin lucrarile Sale. ( Sfântul Vasile cel Mare)

Dumnezeu poate câte vrea, dar nu vrea câte poate. ( Sfântul Ioan Damaschin)

Dumnezeu este Ratiune si pricina întregii miscari neîncetate si toate ratiunile îsi au în El stabilitatea neclintita si dinamismul fara de sfârsit. ( Nichita Stithatul)

Dumnezeu este începutul, mijlocul si sfârsitul oricarui bine. ( Sfântul Marcu Ascetul)

În Sine, Dumnezeu este Gândire necunoscuta, Cuvânt negrait si Viata necuprinsa. ( Sfântul Maxim Marturisitorul)

Dumnezeu este asemenea unui cerc ale carui margini nu sunt nicaieri, iar al carui centru este pretutindeni. ( Fericitul Augustin)

Parintele Prof. Dr. Dumitru Radu
 

Preafericitul Parinte Patriarh Daniel
 

Nicolae Iorga
 

Arhim. Sofronie
 

"Cum gasim o iesire in viata noastra cotidiana ? Cum sa ne lucram mantuirea ? Fara darul divin al libertatii nu existam , dar aceasta libertate ne depaseste . Ea este necesara , dar noi nu putem nici s-o intelegem , nici s-o purtam . Cum sa traim ? Asceza ORTODOXA ne da raspuns . Prin ea noi incepem sa traim constiinta limitelor noastre in frica de Dumnezeu ".

Teofil Paraian
 

Sfantul Ignatie Briancianinov
 

<< Nu este ORTODOXIE in invataturile si filozofiile omenesti ; in ele domneste stiinta cu nume mincinos , care e roada a caderii . ORTODOXIA este invatatura SFANTULUI DUH , data de DUMNEZEU oamenilor spre MANTUIRE . Unde nu este ORTODOXIE , acolo nu este MANTUIRE ." Cine voieste sa se MANTUIASCA , mai inainte de toate se cade lui sa tina CREDINTA SOBORNICEASCA , pe care daca nu o va pazi omul intreaga si fara prihana , fara nici o indoiala , va pieri pe veci " (Sfantul Antonie cel Mare ) . Comoara de mult pret este invatatura SFANTULUI DUH ! Ea e predestinata in SFANTA SCRIPTURA si in SFANTA PREDANIE a BISERICII ORTODOXE . Comoara de mult pret este invatatura SFANTULUI DUH ! . In ea e chezasia MANTUIRII noastre . De mult pret , cu neputinta de inlocuit , neasemuita pentru fiecare dintre noi , e FERICIREA SORTII NOASTRE VESNICE ; tot atat de pretioasa , mai presus de orice pret, este si chezasia fericirii noastre VESNICE - INVATATURA SFANTULUI DUH >>

Episcopul Calinic
 

" Cred ca Romania , ca tara ortodoxa , va juca un mare rol in destinul Europei . Andrei Mairaux a spus ca : <<Voi romanii , sunteti detinatorii unei stralucite spiritualitati , si aceasta nu se poate desprinde de cea religioasa , adevarata credinta in Dumnezeu ! >>. Iar afirmatia Papei Ioan Paul al II-lea despre Romania , cum ca aceasta este Gradina Maicii Domnului , se leaga de ceea ce a scris Mairaux ."

Dumitru Staniloae
 

Parintele Ioan Pintea
 

" Ortodoxia este aceea care poate sfida secularizarea prin recursul pe care il face permanent la traditia bisericii primare , la valorile liturgice si dogmatice , valori care nu au nimic contradictoriu cu viata cotidiana , dar care , prin semnificatie si continut slujitor , o depasesc , transfigurand-o ."

Pr. Prof. Dumitru Radu
 

Iustin Popovici
 

Sfantul Ignatie Briancianinov
 

"Ortodoxia este adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu şi cinstire a lui Dumnezeu; Ortodoxia este închinarea la Dumnezeu în Duh şi Adevăr; Ortodoxia este proslăvirea lui Dumnezeu prin adevărata Lui cunoaştere şi închinare la El; Ortodoxia este proslăvirea de către Dumnezeu, prin dăruirea harului Atotsfântului Duh, a omului care slujeşte Lui cu adevărat. Duhul este slava creştinilor (Ioan 7, 39). Unde nu este Duhul, acolo nu este Ortodoxie.


Nu este Ortodoxie în învăţăturile şi filosofările omeneşti: în ele domneşte ştiinţa cu nume mincinos, care e roadă a căderii. Ortodoxia este învăţătura Sfântului Duh, dată de Dumnezeu oamenilor spre mântuire. Unde nu este Ortodoxie, acolo nu este mântuire. „Cine voieşte să se mântuiască, mai înainte de toate se cade lui să ţină credinţa sobornicească, pe care dacă nu o va păzi omul întreagă şi fără de prihană, fără nici o îndoială, va pieri pe veci”.


Comoară de mult preţ este învăţătura Sfântului Duh! Ea e predanisită în Sfânta Scriptură şi în sfânta Predanie a Bisericii Ortodoxe. Comoară de mult preţ este învăţătura Sfântului Duh! În ea e chezăşia mântuirii noastre. De mult preţ, cu neputinţă de înlocuit, neasemuită pentru fiecare dintre noi e fericirea sorţii noastre veşnice: tot atât de preţioasă, mai presus de orice preţ, este şi chezăşia fericirii noastre veşnice - învăţătura Sfântului Duh.
Spre a păstra în noi această chezăşie, Sfânta Biserică înşiră astăzi, în auzul tuturor, învăţăturile născute şi răspândite de satana, prin care se vădeşte vrăjmăşia faţă de Dumnezeu, care se împotrivesc mântuirii noastre şi caută să ne-o răpească. Ca pe nişte lupi răpitori, ca pe nişte şerpi aducători de moarte, ca pe nişte hoţi şi ucigaşi, Biserica înfierează aceste învăţături; păzindu-ne de ele şi chemându-i să iasă din tărâmul pierzaniei pe cei amăgiţi de ele, ea dă anatemei aceste învăţături şi pe cei ce se ţin de ele cu îndărătnicie".

Mircea Eliade
 

Doamne ajută!Cum vine asta?
Un ascet se înfrânează și se smerește, iar un păcătos nu.
Cum poate rămâne aceeași experiența religioasă a fiecăruia și dragostea lor pentru Cristos?

Exact cum ai auzit , dar nu ai inteles pe deplin ! Toti ne declaram crestini , iubitori de Hristos , cel putin aici , dar foarte putini ajungem sa ne smerim cu adevarat . "Experientele religioase " sunt etape firesti pe drumul ingust si anevoios al Pocaintei , dar asta nu inseamna ca suntem din start smeriti si aflati in adevar , atata timp cat nu renuntam la placerile lumesti , fie si la acest net ce a patruns pana-n oasele noastre . Atata timp cat esti in pacat si repeti la infinit aceleasi pacate , nu poti afirma ca te infranezi si esti smerit , dar asta nu inseamna ca totul e pierdut , ci dragostea de Dumnezeu , de Hristos , te va aduce pe drumul cel bun . Un ortodox isi recunoaste starea pacatoasa in care se afla si lupta din rasputeri de a iesi din starea asta , si aceasta reprezinta dragostea catre Hristos precum ai citit in mesajul pe care nu l-ai inteles .
Mai scrie in citat :"Ortodoxia nu ne sileste nimic. Faptele pe care le facem sub inraurirea ei sunt fapte firesti. . ."
Iesirea din starea pacatoasa nu se face cu sila , caci dragoste cu sila nu exista , precum nici slujire la doi stapani !
"Faptele pe care le facem sub inraurirea ei ( a ORTODOXIEI ) sunt fapte firesti, care nu ne mutileaza viata " ! Daca ai un alt exemplu , sau o alta parere , te rog s-o expui . . . !

Lăudat fie Isus!Nu contează ce declarăm noi despre noi, contează ce demonstrăm deoarece Dumnezeu se uită la inima fiecăruia.

18. Pentru că nu cel ce se laudă singur este dovedit bun, ci acela pe care Domnul îl laudă.(2Cor10,18)
--------------------------
3. Căci de se socoteşte cineva că este ceva, deşi nu este nimic, se înşeală pe sine însuşi.(Gal6,3)

Despre Ortodoxie- Parintele Efrem Athonitul
 

http://www.credo.ro/images/foto/Pari...m-Atonitul.jpg Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita. Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti "inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!

Fericirile parintelui Paisie Aghioritul

1) Fericiti sunt cei care au iubit pe Hristos mai mult decât toate ale lumii si traiesc departe de lume si aproape de Dumnezeu împartasindu-se de bucurii paradisiace înca de pe pamânt.

2) Fericiti sunt cei care au izbutit sa traiasca ascunsi si dobândind virtuti mari, n-au dobândit nici macar o faima mica.

3) Fericiti sunt cei care au izbutit sa faca pe nebunii pentru Hristos pazindu-si în felul acesta bogatia lor duhovniceasca.

4) Fericiti sunt cei care nu propovaduiesc Evanghelia prin cuvinte, ci o traiesc si o propovaduiesc prin tacerea lor, prin harul lui Dumnezeu, care îi tradeaza.

5) Fericiti sunt cei care se bucura când sunt clevetiti pe nedrept, iar nu atunci când sunt laudati pe drept pentru viata lor virtuoasa. Acesta este semnul sfinteniei si nu nevointa seaca a faptelor trupesti si numarul mare al nevointelor, care, atunci când nu se fac cu smerenie si cu scopul de a omorî pe omul cel vechi, creeaza numai simtaminte false.

6) Fericiti sunt cei care prefera sa fie nedreptatiti decât sa nedreptateasca si primesc netulburati si în tacere nedreptatile, aratând cu fapta ca ei cred “întru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul” si de Acesta asteapta sa fie îndreptatiti iar nu de oameni, în felul acesta izbavindu-se de desertaciune.

7) Fericiti sunt cei care fie s-au nascut betegi, fie s-au facut din neatentia lor, dar nu murmura, ci slavoslovesc pe Dumnezeu. Acestia vor avea locul cel mai bun în rai împreuna cu marturisitorii si mucenicii, care pentru dragostea lui Hristos si-au dat mâinile si picioarele lor spre taiere, iar acum, în rai, neîncetat saruta cu evlavie picioarele si mâinile lui Hristos.

8) Fericiti sunt cei care s-au nascut urâti si sunt dispretuiti aici, pe pamânt, deoarece acestora, daca slavoslovesc pe Dumnezeu si nu cârtesc, li se pastreaza locul cel mai frumos din rai.

9) Fericite sunt vaduvele care au purtat haine negre în aceasta viata, fie si fara voie si au trait o viata duhovniceasca alba slavoslovind pe Dumnezeu fara sa murmure, iar nu cele care poarta haine pestrite si duc o viata pestrita.

10) Fericiti si de trei ori fericiti sunt orfanii care au fost lipsiti de afectiunea parintilor lor, deoarece unii ca acestia au izbutit sa-si faca pe Dumnezeu tata înca din aceasta viata, având în acelasi timp depusa în casieria lui Dumnezeu afectiunea parintilor lor, de care s-au lipsit si care creste cu dobânda.

11) Fericiti sunt parintii care nu folosesc cuvântul “nu” pentru copiii lor, ci îi înfrâneaza de la rau prin viata lor sfânta, pe care copiii o imita si, bucurosi, urmeaza lui Hristos cu noblete duhovniceasca.

12) Fericiti sunt copiii care s-au nascut sfinti “din pântecele maicii lor”, dar mai fericiti sunt aceia care s-au nascut cu tot felul de patimi mostenite, însa s-au nevoit cu sudori si le-au dezradacinat dobândind împaratia lui Dumnezeu “întru sudoarea fetii” lor.

13) Fericiti sunt copiii care de mici au trait într-un mediu duhovnicesc si astfel, fara osteneala, au sporit în viata cea duhovniceasca. Dar de trei ori mai fericiti sunt copiii cei nedreptatiti care nu au fost ajutati deloc, ci dimpotriva, au fost îmbrânciti spre rau, dar care, îndata ce au auzit de Hristos, au tresaltat în inima lor si întorcându-se cu 180 de grade, si-au întraripat sufletul iesind din sfera de atractie a pamântului si miscându-se în orbita duhovniceasca.

14) Mirenii îi numesc norocosi pe astronautii care se misca în spatiu, câteodata în jurul lunii, alteori pe luna. Însa mai fericiti sunt nematerialnicii lui Hristos, zburatorii prin rai, care urca la Dumnezeu si adeseori umbla prin rai, în adevarata lor locuinta, cu mijlocul cel mai rapid si fara mult combustibil, ci doar cu un posmag.

15) Fericiti sunt cei care slavoslovesc pe Dumnezeu pentru luna ce îi lumineaza si îi ajuta sa mearga noaptea, însa mai fericiti sunt cei care au priceput ca nici lumina lunii nu este a lunii si nici lumina lor duhovniceasca nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Caci zidirile, fie ca lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conserva, daca însa nu vor cadea razele soarelui peste ele, nu este cu putinta sa luceasca.

16) Mirenii îi numesc norocosi pe cei care traiesc în palate de cristal si au toate înlesnirile, însa mai fericiti sunt cei care au izbutit sa-si simplifice viata lor si s-au eliberat de lantul acestei evolutii lumesti a multor înlesniri (de fapt a multor greutati) si astfel s-au slobozit de nelinistea înfricosatoare a epocii noastre.

17) Mirenii îi numesc norocosi pe cei care pot sa dobândeasca bunatatile lumii. Dar mai fericiti sunt cei care le dau pe toate pentru Hristos si se lipsesc de orice mângâiere omeneasca aflându-se astfel langa Hristos zi si noapte în mângâierea Sa dumnezeiasca, care de multe ori este atât de mare, încât unii îi spun lui Dumnezeu: “Dumnezeul meu, dragostea Ta nu o pot suferi, deoarece este multa si nu încape în inima mea cea mica”.

18) Mirenii îi numesc norocosi pe cei care au functiile cele mai înalte si casele cele mai mari, deoarece acestia au toate înlesnirile si duc o viata tihnita. Dar mai fericiti sunt cei care au numai un cuib în care se adapostesc si putina hrana si îmbracaminte, dupa cum spune dumnezeiescul Pavel. În felul acesta ei au izbutit sa se înstraineze de lumea cea desarta folosind pamântul doar ca reazem picioarelor lor, ca niste fii ai lui Dumnezeu, iar cu mintea aflându-se mereu lânga Dumnezeu, Bunul lor Parinte.

19) Norocosi sunt cei care devin generali si ministri, dar si cei care devin si pentru câteva ore, atunci când se îmbata si se bucura pentru aceasta. Dar mai fericiti sunt cei care au omorât pe omul lor cel vechi, s-au imaterializat si au izbutit prin Duhul Sfânt sa devina îngeri pamântesti. Unii ca acestia au aflat caneaua paradisiaca prin care beau si se îmbata mereu de vinul paradisiac.

20) Fericiti cei care s-au nascut nebuni, caci vor fi judecati ca nebuni si astfel vor intra în rai fara pasaport. Dar mai fericiti si de trei ori fericiti sunt cei foarte învatati, care o fac pe nebunii pentru dragostea lui Hristos si îsi bat joc de toata desertaciunea lumii. Aceasta nebunie pentru Hristos pretuieste mai mult decât toata stiinta si întelepciunea înteleptilor întregii lumi.

Ortodoxia este Cina cea de Taina la care sunt chemate toate popoarele (Ierem. 31, 31) sa se impartaseasca cu Domnul Hristos, nu cu simboluri, ci cu Insusi Trupul si Sangele Lui. Toti participa la aceeasi rugaciune, impartind fiecare dupa harul si darul sau. Aici este familia cea mare unde cu toti ne suntem frati prin iubire, iar Dumnezeu ne este Tata.

Ortodoxia propune si a propus inca de la intemeierea ei, din vremea Sfintilor Apostoli, un alt fel de viata, o viata traita in comuniune cu Dumnezeu. Cu toata teologia si practica ei liturgica reprezinta o relatie mistica, o relatie in care omul si Dumnezeu isi vorbesc reciproc, in care omul devine liber si protejat de Dumnezeu.
Marturisim despre Biserica in Crez ca fiind: “Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca”. Precum un singur crez este, tot asa este doar o singura Biserica al carei cap este Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Numai Biserica Ortodoxa a biruit veacurile neatinsa, nepatata si neintinata, daruind lumii sfinti, sfintenie si sfinte moaste.
Puterea ei este puterea lui Hristos, care permanent este prezent in ea (Matei 28, 20) pentru a o ocroti si a o hrani cu Trupul si Sangele Sau.


“In afara de Biserica Ortodoxa nu este adevar. Ea este singura pastratoare credincioasa a tuturor celor poruncite de Domnul prin Sfintii Apostoli si este, ca atare, adevarata Biserica Apostolica”

(Sfantul Teofan Zavoratul)

"Aceasta este Ortodoxia. Ea nu ar fi avut nici o şansă în istorie, dacă ar fi fost să iubească pe prieteni. Ea a avut numai duşmani în istorie. Aceştia erau toţi cei care au fost îngăduiţi de Dumnezeu să vină şi să pună la încercare câmpia nesfârşită a credinţei otrodoxe. De aceea a şi rămas ortodoxă, pentru că a fost muncită, a fost ispitită îngrozitor. Ea a fost tăiată în fiecare zi."


Parintele Ioan Buga

O cugetare a prietenului si colegului nostru de pe forum : Ioan Cezar
 

O postare a fratelui nostru zaharia_2009 : e bine de retinut si mai ales de inteles !
 

"Numai ca, asa cum si apostolul spune, nu toti sunt prooroci, nu toti invatatori, nu toti pot sa tamaduiasca, nu toti pot sa talmaceasca, etc... mergind pina la , nu toti vor sa traiasca in Hristos .
Marea majoritate a ortodocsilor, si nu numai, au deja o sumedenie de idoli in lumea aceasta si nu mai au nevoie de Hristos .
Deja multi se inchina la stiinta lor , la nivelul lor cultural, la "puterile" lui de a intelege si a patrunde lumea.
Hristos a spus acum , recent , ca cine iubeste mai mult pe mama , pe tata , pe fiu , pe fica , nu este vrednic de El . Nici nu mai incape vorba de cultura, de stiinta , de democratie , de culturalizare, de elitism , de circ, de teatru, de cinema , de concerte , s.a.m.d.
Fiecare isi ia din lumea aceasta ceea ce voieste dar mai ales de ceea ce este in stare .
Dar daca nici macar nu te nevoiesti pe cararea ingusta a mintuirii , adica nici macar nu vrei dintru inceput (ci vorba lui Eminescu : voiesti Iunion, panglici, trasuri, biblioteci , academii, etc, ca sa nu ramii prostovan) , atunci ce mai ai curaj sa vorbesti incercind sa surclasezi si sa pui in situatii delicate pe celalalt ?
Du-te frate si dezbraca-te de toate racilele, de toti ciulinii si toate ragaliile contemporaneitatii si abia apoi vino sa vorbesti de Hristos . Pe Hristos nu il vei gasi nici o data printre risete, bucurii lumesti , cintari , chiote sau tomuri de kilograme ! Pe Hristos nu ai sa il gasesti niciodata rational , cu judecata , ci numai cu inima .
Dar daca sti ca nu esti in stare de o viata precum o arata dreapta invatatura, nu te mai aseza la raspintii ca sa vorbesti de Hristos !
Sau daca nu sti de neputintele tale , ai 3 variante :
- intreaba pe cel mai mare dusman al tau ce parere are despre tine (implinind cuvintul Sf. Vasile cel Mare , care zice : prieten imi este cel care imi arata greselile mele !);
- intreaba duhovnicul pe ce drum te afli tu ... cu conditia sa fi in stare sa poti marturisi totul din tine , sa poti fi in stare de un asa nivel de constiinta care sa iti arate mare parte din apucaturile tale ;
- intreaba-l pe insusi Duhul Sfint , de cind nu te mai umbreste (desi tu esti convins ca ce odihna buna ai la umbra lui !)

Si dupa ce ai aflat , fa ceva pt tine ... sau ingimfa-te in continuare , caci zilele tale iti sunt in mina .
Iacata de ce spune psalmistul : ca tot omul este minciuna , caci nu mai este cum a fost cel zidit de insusi Dumnezeu , ci s-a impaunat el cu idolii lumii acesteia de care nu s-ar dezlipi nici in ruptul capului !
Si iarasi , iata de ce zice tot psalmistul ca : inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu , dar nu este vorba de acea frica pe care o gasesti pe la carnavale, concerte, circuri , etc, ci pe cea din viata in duh si adevar !

Si cite si cite lucruri frumoase nu s-ar putea concluziona intr-o recenzie dupa o asemenea postare ca a sorei initiatoare !
Astazi , de bine , de rau , tot se mai gasesc cei care vind smerenie si viata in duh si adevar , dar nu mai sunt cumparatori , deoarece nu le mai stiu valoarea ! Astazi , ortodoxul , cumpara idolii contemporaneitatii si se inchina lor !"

Mosh - Neagu : o postare venita din inima de adevarat ortodox ! Demn de retinut :
 

Mircea Eliade-Despre Ortodoxie
 

APUSENII se nasc in catolicism. Rasaritenii ajung la ortodoxie.E nevoie de o serie intreaga de experiente sufletesti pentru a capata acea stare de spirit care e ortodoxia. Constiinta, functionand pe toate planurile si cu toate ramificatiile, isi gaseste firesc echilibrul in ortodoxie. Nu trebuie sa precipitam "convertirea". Ea se va implini, asa cum infloresc pomii - cand sufletul se va fi imbogatit indeajuns, suferind indeajuns.
Ortodoxia e, pentru noi, Crestinismul autentic, care trebuie actualizat in proaspete si calde fapte sufletesti. Trebuie sa fim crestini - pentru a gasi un sens vietii, sens care sa intreaca simpla umanitate, si sa cuprinda din acel suc al metafizicii, care singur ne orienteaza. Crestinismul ne lumineaza o axa centrala in Univers si in noi insine. Acele constiinte care traiesc efectiv o viata sufleteasca nu pot indeparta altfel sentimentul tragic al existentei decat prin crestinism. In dreapta si in stanga nu e decat gol. Alunecam in gol, si sfarsim rosi de disperare, chinuiti de o proble*matica filosofica gresit pusa, sau oprindu-ne pe pozitii sceptice, sau evadand intr-un paganism senzual care nu poate darui nici incai uitarea.
Fireste, vorbesc aici despre acele putine constiinte de elita, care inteleg sa-si valorifice viata si sa o vietuiasca dupa un talc metafizic. Constiinte care sufereau tragica izolare in fata unui Destin orb - inainte de Hristos. Dar Hristos a coborat asupra omenirii mantuirea. Aparitia Lui inseamna pentru noi axa centrala, nucleul de viata, de elan, de dragoste, de creatie. Hristos dovedeste reali*tatea transcendentului si posibilitatea de a-l ajunge prin experienta religioasa. Omul nu mai e singur cu soarta. Acele suflete, nefericite, care se ridica deasupra fiziologiei si a institutiilor civile - nu mai sunt in primejdia disperarii. Cunoasterea lui Hristos - desi de esenta pur mistica, infaptuindu-se pe plan mistic - transfigureaza constiinta, o imbogateste cu roade dulci, zemoase. Cel care cunoaste (iubeste) pe Hristos - e un om cu maduva spinala intreaga. Cresti*nul intelege viata - fapt de o considerabila insemnatate, ce intrece cu mult comorile stiintei si ale filosofiei! Crestinismul stapaneste sensul vietii - care nu e un sens tragic. Sau, in orice caz, de un tragic omenesc.
Sa lamurim. Intelegeti tragicul insurmontabil al grecului - singur in fata unui destin irational, imoral, strain? Tragicul crestin e altul: neputinta de a ramane intotdeauna crestin, dualismul carne-duh, slabiciunea care il taraste - si e bine sa-l tarasca - in viata pagana, senzuala. Tragicul vietii crestine e fecund. Pentru ca pe acest dualism dureros carne-duh se intemeiaza cel mai mare bine al umanitatii: personalitatea. Eu cred ca numai un crestin poate avea o personalitate, care, pentru mine, inseamna: echili*brarea intr-o sinteza originala a celor doua tendinte potrivnice.

Viata crestina inseamna siguranta valorii sufletesti si a permanentei acestei valori. Asadar optimism, incredere, drum-drept, rodnicie.

Si cu toate acestea, astazi nu oricine poate ajunge ortodox. Sunt cauze multe care impiedica cunoasterea imediata si intima a faptului crestin. A trecut - intre noi si acele fericite prime secole dupa Iisus - istoria. Au trecut, deci, formatii spirituale care au barat drumul scurt catre ortodoxie. Daca voim sa ramanem sinceri pana la urma, trebuie sa marturisim: acei dintre ortodocsi care au dus o viata lipsita de nelinisti si experiente launtrice, nu sunt adevarati ortodocsi. Cred, poate; dar nu stiu ce sa creada si nu cunosc pretuirea credintei, cand sufletul se intoarce de pe pustiile invataturilor lumesti.
Asadar, noi, cei tineri - vom ajunge, nu ne intereseaza cand, crestini ortodocsi. Nu va lipsi nici unul, dintre acei care au gustat sensul metafizic al vietii. Acum - nu am ajuns. Dar stim ca vom ajunge. Nu ne e teama sa gresim, pasind alaturea de drum. Pentru ca stim ca exista un drum drept, care ne e menit.
De altfel, ceea ce e frumos in noi e faptul cautarii. Noi cautam - si suferim pentru aceasta - ceea ce altii se multumeau a primi de la preoti, nu intotdeauna de isprava, si uitau apoi intr-un fund de suflet. Noi voim un crestinism efectiv - adica rezultatul unei experiente, proaspat, greu de sensuri, cald de viata, stralucitor de daruri. Care sa ne prefaca, sa ne faca din oameni- oameni de ai lui Dumnezeu, adica suflete in trupuri, suflete ce cauta sa asi*mileze si sa raspandeasca valori Dumnezeiesti in lumea valorile bestiale sau, rareori, a valorilor omenesti.
Ortodoxia ne sileste sa renuntam la o parte din viata? Ortodoxia nu ne sileste nimic. Faptele pe care le facem sub inraurirea ei sunt fapte firesti, care nu ne mutileaza viata - pentru ca viziunea acestei vieti e schimbata. Un ortodox poate fi ascet sau pacatos. Ce insemnatate poate avea faptul acesta? Experienta religioasa, dragostea catre Hristos - ramane aceeasi.
Asadar, orice drum ar apuca, o constiinta contemporana ajunge la crestinismul ortodox. Poate lucrul acesta se va implini tarziu, spre sfarsit de viata trista. Dar se va implini. Si el va fi luminarea de pe urma. Care, la unii, se va rosti: Cred intr-unul Dumnezeu. Iar la altii va transfigura viata, facand-o rodnica, adancind-o, largind-o si exaltand-o pana la proportii de vis. Iar la altii, luminarea va aduce hotararea renuntarii la viata. Renuntarea eroica, pe care toti trebuie s-o jinduim, si catre care nu se inalta decat personalitatile autentice si crunt incercate in lume.

12 noiembrie 1927
"Profetism Romanesc" Mircea Eliade

Caci ortodoxia, in primul rand, aceasta insemneaza : transpunerea lumii in imparatia de har a sfinteniei, in bucuria si nadejdea invierii. Aceasta mai mult decat amestecul ei in valmasagul lumii, pe care, pe aceasta cale, ar urma sa o faca mai fericita, mai buna si mai pura, utilizand retete si procedee ale lumii. Menirea Bisericii este insa sa sfinteasca aceasta lume. Si aceasta nu o poate face decat prin propriile ei mijloace, care sunt mijloacele harului. Caile care duc la aceasta tinta sunt cele ale credintei, nadejdii si dragostei. Celelalte sunt ale lumii acesteia. Pe acestea le pot folosi cu deplin drept toti ceilalti care nu sunt ei insisi vase alese ale harului : oamenii de stat, inteleptii, laicii. Caile sfinteniei sunlt singurele cai ale Bisericii. din lumea aceasta si nici tintele ei nu sunt ale lumii acesteia. De aceea nici nu sunt in stil ortodox apelurile oare se tot fac la noi catre, slujitorii altarelor de: a pasi alaturi de factorii laici spre alte lucrari decat cele ale harului, ale sfinteniei. Cu fata spre Dumnezeu mai mult decat spre lume, aceasta Biserica are menirea de a aduce lumii, insului; societatii, statelor si natiunilor darul fara de egal al sfinteniei. Castigat acesta, din el decurg toate celelalte, caci nu poate fi nici nefericita, nici nedreapta, nici nemultumita lumea transfigurata prin darul sfinteniei. Stam astazi in fata uriasei inclestari a razboiului in care pare ca au naufragiat toate idealurile, in care se ciocnesc toate ideologiile, in care s-au dezlantuit toate urile si in care s-au angajat toate neamurile. Cand insa aceasta, zbatere a pamantului va trece si dreptatea cea voita de Dumnezeu se va face, ea se va face desigur in spiritul, dar poate si sub egida acestei Biserici ortodoxe, care, ea insasi, in mare suferinta din cauza trufiei si nebuniei oamenilor, va putea da lumii, purificate prin suferinta, sensul nou al unei vieti transfigurata prin durere, iubire si credinta.



Prof. Ioan Gh. Savin

Ne vorbește Starețul Efrem Filotheitul
 

Ortodoxia este acea sinteză minunată dintre dogmă și morală, dintre contemplație și practică. Sinoadele Ecumenice, acele adunări binecuvântate ale lumii celei de sus, a Bisericii lui Hristos, au formulat-o oficial. Atunci, părinții purtători de Dumnezeu, “adunați într-un suflet și umbriți de duhul cel dumnezeiesc și-au așezat fundamentul, temelia vieții duhovnicești care este cultura duhovnicească adevărată. Martirii au pecetluit ortodoxia tuturor vremurilor prin sângele lor, oștirea întreagă a milioane de eroi și mărturisitori, bărbați, femei și copii. Din Amfiteatrul Romei până la lagărele din Rusia, ei au arătat că creștinismul nu este o simplă teorie, ci adevăr și viață, eroismul cel mai frumos, biruința împotriva forței năvalnice și a puterii materialiste, orânduirea și împărăția duhului. După aceea, a venit să laude Ortodoxia, cultul cu frumusețea lui specifică și cu imnografia inspirată care leagă naturalul de supranatural, cele lumești de cele cerești, individualitatea cu universalitatea, familiaritatea și respectul adânc cu taina și inteligibilul.
În Biserică, la fiecare Liturghie, într-o atmosferă de înălțare și sfințenie se săvârșeșete Jertfa lui Dumnezeu-Omul, la care participă toți credincioșii. De asemenea, acolo se laudă faptele și împlinirile aleșilor credinței, având în frunte pe Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Tot în Biserică se slăvește dogma, nu numai ca adevăr de credință, ci și ca răspuns la chemarea omului. Dar și idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de sensul ortodoxiei. Conform învățaților, monahismul ortodox a fost o armată duhovnicească, care s-a luptat pentru dobândirea libertății duhovnicești și pentru desăvârșirea omului. “Instruirea sufletului întru înnoirea minții” este inima duhului monastic, scopul și reușita monahismului. Luptele duhovnicești ale asceților sunt noile lupte olimpice ale duhului, ce-l călăuzesc pe om la filozofia vieții prin excelență, la Dumnezeire. Mersul pustniciei este calea spre izbăvire și drumul de întoarcere către Dumnezeu. Ortodoxia a dat sensul sfințeniei nu numai asceților, ci și întregii lumi creștine. În acest mod, moravurile societății s-au schimbat și o vedem, în special, din concepția socială.
Învățătura de bază a ortodoxiei este iubirea de oameni, în sensul cel mai adânc, nu doar ca milostenie, ci, în general, ca iubire față de om. Protecția socială nu este descoperirea ultimelor veacuri, ci, după învierea Mântuitorului, acolo s-au făcut primele colecte, așa cum ne prezintă Faptele Apostolilor, la care au contribuit primii șapte diaconi. Înflăcăratul Pavel, apostolul neamurilor, a fost în același timp primul asistent social. Împreună cu predica Evangheliei, concretiza colecta iubirii. Asistenți sociali erau și urmașii aportolilor, episcopii. Și nu exista siluire mai mare a adevărului decât să pretindă cineva că părinții Bisericii s-au ocupat doar cu dogmele și cu nimic altceva. În timpul în care aveau loc sinoadele, concomitent se construia Vasiliada de către Sfântul Vasile cel Mare în Cezareea. În Constantinopol existau centru de aprovizionare pentru șapte mii de săraci, iar în Alexandria luau ființă primele maternități. Nu numai episcopii, dar și împărații și călugării se nevoiau cu lucrarea iubirii, căci pentru toți aceștia Ortodoxia era în același timp ortopraxie (lucrare dreaptă).
O altă învățătura a Ortodoxiei a fost dintotdeauna eroismul, pe care l-am văzut la martiri, și nu s-a oprit doar la jertfa sângelui. Fiii credinței au arătat permanent curaj și putere morală înainte oricărei fel de prigoane, fie că provenea de la Iulian Apostatul, fie de la arieni și monifiziți, fie de la iconomahi și călugării latini. Panoplia aceasta a eroilor ortodoxiei nu-i cuprinde doar pe Sfântul Antonie, Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur, ci și pe Sfântul Teodor Studitul, starețul mănăstirii Studion, cu toți călugării, pe Sfântul Maxim Mărturisitorul, pe marele erou Sfântul Marcu Eugenicul și o mulțime nenumărată de mărturisitori și apărători ai credinței noastre. Caracteristica Ortodoxiei a fost dintotdeauna și misionarismul la barbari, legat de spiritul civilizator. Biserica noastră, fără să facă vreodată prozelitism, a făcut să strălucească lumina Evangheliei și a literelor prin iubire și civilizație. Această trăsătură educațională și sofiologică ne-o arată astăzi, în mod special, Sfinții Trei Ierarhi, cei care au luminat întreaga zidire cu privirile lor vii ale învățăturii ortodoxe despre Dumnezeu și om. Ei sunt cele trei stele ale fundamentului Bisericii.
Orotdoxia a mers întotdeauna pe calea cea împărătească a Evangheliei, a păstrat duhul autentic al creștinismului înaintea misticismului întunecat al ereziilor apusene, al cezaro-papismului, al aversiunii latinilor și al raționalismului protestant subversist. Permanent, ea a ținut măsura și armonia, n-a greșit, pentru că Sfinții Părinți erau mișcați și îndrumați duhovnicește de Duhul Sfânt.
Ortodoxia nu l-a disprețuit pe om, nici înțelepciunea, nici firea, nici arta. Pe toate le-a sfințit și a făcut din ele cultură creștină. Conform troparului Sfinților Ierarhi, în ea “firea făpturilor s-a mărit, obiceiurile oamenilor s-au împodobit”.
Ortodoxia este mersul omului deplin către Făcătorul lui, către îndumnezeire. Aseasta îl călauzește pe om la desăvârșirea lui deplină în Hristos și pentru Hristos. Ortodoxia nu mai este numai teologie prin excelență, ci în același timp și psihologie adevărată, umanism authentic și social, un diamant cu multe fețe care le prezintă pe toate drept noi reflecții ale adevărului. Deci s-o cunoaștem nu doar teoretic, ci s-o simțim și s-o trăim în toată adâncimea ei. Și numai așa vom putea s-o răspândim și s-o valorificăm, pentru că ortodoxia nu este doar muzeu și trecut, ci viață, creație și strălucire, ideea cea mare a neamului nostru, nădejdea de aur a mântuirii noastre, lauda noastră în Hristos. S-o propăvăduim cu eroism și vitejie, ca niște fii adevărați ai marilor ei eroi.

Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, și dacă o vor cere situația și timpurile, învrednicește-ne să vârsăm pentru tine și ultima picătură de sânge. Amin.

Sursa textului postat :
Omilia a XXXII-a, la Sfinții Trei Ierarhi Ne vorbește Starețul Efrem Filotheitul , “Meșteșugul mântuirii” Editura Egumenița

IPS Teodosie
 

Ce suntem noi? Ortodocşi! De aceea, să vedem că Ortodoxia este cale spre desăvârşire şi spre îndumnezeirea noastă. Acesta este idealul nostru. De aceea, daţi-mi voie să încep, picătură cu picătură, să vă pun în suflet şi în inimă Ortodoxia pe care noi pretindem că o avem şi o trăim, dar să verificăm dacă suntem, cu adevărat, în Ortodoxie, dacă o avem întreagă, dacă am ştirbit ceva din ea, dacă am trădat ceva, dacă este bună şi dreaptă calea pe care mergem.
Ce însemnează a fi ortodox? Însemnează a crede în Dumnezeul cel adevărat, a-I aduce laudă şi cinste Dumnezeului celui adevărat, de asemenea, a fi, cu adevărat, cuprins de Dumnezeu pentru că Ortodoxia însemnează dialog între om şi Dumnezeu, omul cere prin rugăciune sau îi aduce laudă lui Dumnezeu prin rugăciune şi primeşte de la Dumnezeu daruririle Sale. Omul fără Dumnezeu este o fiinţă slabă şi săracă. De ce spunem că este slabă şi săracă? E slabă, pentru că, fără Dumnezeu are o viaţă scurtă şi dincolo de viaţa aceasta scurtă, dacă rămâne fără Dumnezeu în viaţa aceasta, nu mai urmează pentru el decât întuneric şi nefericire. Este, de asemenea, sărac omul fără Dumnezeu, pentru că fără Dumnezeu nu are lumină, n-are cunoştinţă, n-are dragoste, n-are bucurie, n-are daruri nemuritoare, într-un cuvânt, n-are viaţă. Omul fără Dumnezeu are existenţă fără viaţă căci viaţa este numită acea existenţă fericită, plină de bucurie, de sens şi de dragoste.
De aceea, iată, începem să înţelegem ce-nseamnă Ortodoxia, „orthos=drept”, „doxa=slavă, cinste”, deci dreaptă slăvire, dreaptă cinstire a lui Dumnezeu este Ortodoxia. Ce este ortodoxul? Este un om mereu îmbrăţişat de Dumnezeu care are sensul vieţii, care ştie unde se află şi ştie ce are de făcut şi unde trebuie să meargă. De aceea, calea spre Ortodoxie, cine ne-o aduce? Ne-o aduce Însuşi Fiul lui Dumnezeu. Înainte de Fiul lui Dumnezeu, ce a fost pe pământ? La început, în Rai, în Raiul cel din Eden, putem sa spunem ca a fost Ortodoxia, că a fost omul faţă în faţă cu Dumnezeu şi a dialogat cu Dumnezeu.. . . . .

Sf. Ignatie Brianceaninov
 

Libertatea, uşurimea, puterea duhovnicească pe care le vom simţi negreşit în noi ne mărturisesc dreptatea acestei lucrări bisericeşti şi adevărul învăţăturii vestite în ea.
Biserica vesteşte: "Pe cei care robesc înţelegerea lor spre ascultarea de dumnezeiasca Descoperire şi se nevoiesc pentru ea îi fericim şi îi lăudăm; pe cei care se împotrivesc adevărului, dacă nu s-au pocăit înaintea Domnului, noi, aşteptând întoarcerea şi pocăinţa lor, dacă nu au voit să urmeze Sfintei Scripturi şi Predanii a Bisericii, îi îndepărtăm şi îi dăm anatemei".
"Celor care tăgăduiesc fiinţarea lui Dumnezeu şi spun că această lume este de sine fiitoare, că totul se săvârşeşte în ea fără purtarea de grijă a lui Dumnezeu: anatema".
"Celor care spun că Dumnezeu nu este duh, ci materie, care nu-L recunosc ca Drept, Milostiv, Preaînţelept, Atoateştiutor şi rostesc hule de acest fel: anatema".
"Celor care cutează a spune că Fiul lui Dumnezeu nu este de o fiinţă şi de o cinste cu Tatăl, şi nici Duhul Sfânt; care nu mărturisesc că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt un singur Dumnezeu: anatema".
"Celor care îşi îngăduie a spune că pentru mântuirea şi curăţirea noastră de păcate nu sunt de trebuinţă venirea în lume după trup a Fiului lui Dumnezeu, patimile Lui cele de voie, moartea şi învierea: anatema".
"Celor care nu recunosc răscumpărarea prin har, cea propovăduită de Evanghelie, ca singurul mijloc de îndreptăţire a noastră înaintea lui Dumnezeu: anatema".
"Celor care cutează a spune că Prea Curata Fecioară Măria nu a fost mai înainte de naştere, întru naştere şi după naştere Fecioară: anatema".
"Celor care nu cred că Sfântul Duh i-a înţelepţit pe Proroci şi pe Apostoli, că prin ei ne-a vestit nouă adevărata cale spre mântuire, dând mărturie despre ea prin minuni, că El şi acum sălăşluieşte în inimile creştinilor credincioşi şi adevăraţi, povăţuindu-i la tot adevărul: anatema".
"Celor care tăgăduiesc nemurirea sufletului, sfârşitul veacului, judecata ce va să fie şi răsplătirea veşnică în ceruri pentru faptele bune, precum şi osândirea pentru păcate: anatema".
"Celor care tăgăduiesc Tainele Sfintei Biserici a lui Hristos: anatema".
"Celor care tăgăduiesc soboarele Sfinţilor Părinţi şi cele predanisite de către dânşii, ce împreună-glăsuiesc cu dumnezeiasca Descoperire, fiind păzite cu evlavie de Biserica drept slăvitoare şi sobornicească: anatema".
Adevărul dumnezeiesc S-a înomenit spre a ne mântui prin Sine pe noi, cei pierduţi în urma primirii şi însuşirii minciunii aducătoare de moarte. De veţi rămâne în cuvântul Meu, vesteşte El, de veţi primi învăţătura Mea şi veţi rămâne credincioşi ei, cu adevărat ucenici ai Mei sunteţi; şi veţi cunoaşte Adevărul, şi Adevărul vă va slobozi pe voi (Ioan 8, 31-32).
A rămâne credincios învăţăturii lui Hristos poate numai acela care leapădă şi va lepăda cu hotărâre toate învăţăturile care au fost, sunt şi vor fi născocite de duhurile lepădate şi de oamenii lepădaţi, învăţături vrăjmaşe învăţăturii lui Hristos, învăţăturii lui Dumnezeu, care pun în primejdie întregimea şi curăţia ei. "In neştirbită întregime este păstrată învăţătura de Dumnezeu descoperită numai şi numai în sânul Bisericii Ortodoxe de Răsărit. Amin.

” Ortodoxia noastra nu este muzeu,nu este trecut,ci viata,creatie si stralucire.Este marele nostru ideal,este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre.Este mandria noastra intru HRISTOS,sa o propovaduim cu eroism si slava,ca niste adevarati fii ai marilor eroi ai ortodoxiei.ORTODOXIE preafrumoasa,mireasa impodobita a Lui HRISTOS,sa nu te tagaduim noi,nevrednicii,ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere,invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!.” AMIN!

Efrem Athonitul

"Biserica Ortodoxă nu este o Biserică între altele, ci este, pur şi simplu, firea în care Dumnezeu l-a creat pe om. Esenţa Ortodoxiei este firea omului."

"Dacă n-aş fi trăit Ortodoxia ca un convertit, poate că n-aş fi putut niciodată să o văd în frumuseţea ei strălucitoare, drept singurul adevăr al istoriei."

Rafail Noica

Frumusetea Ortodoxiei in imagini si muzica - Divna Ljubojevic
 

Nu conteaza ce-ai fost, conteaza ce esti.

Sau, aşa cum scria părintele Nicolae Steinhardt, important este ce ai făcut tu cu ceea ce au făcut alţii din tine.