Sotia - piedica de mantuirea a barbatului?
 

NU e prima data, cand intalnesc astfel de situatii! Evident, NU DAU NUME, dar aceste cuvinte mi-au sfasiat INIMA! apoi am adaugat raspunsul meu:

Domnul ne spune ca de iubim pe altcineva mai mult decat pe El, e bai mare!!! si atuncea am zis: "femeia nu e mai presus decit Dumnezeul meu, Cel rastignit si inviat si pt.mine a facut-o Domnul!!! Mai bine pierd familia si neamul, dar sa-L castig pe Domnul, ca mai mare castig decat Acesta, nu este".

Pe Domnul nu Il castigi singur NICIODATA! Esti in UNIREA SFANTA cu sotia, NU TE POTI MANTUI FARA EA! Ori amandoi, ori niciunul! Numai in cazul unul din voi, apostaziaza de la Dreapta credinta!
Daca sotia ta iti este piedica in Mantuire, la ce te-ai mai casatorit?
Nu uita ca egoismul este erezia cea mai mare din crestinismul ortodox! NU tu te mantuiesti, ci Hristos te mantuieste!

Ori in insotirea Sfanta din TAINA Casatoriei, nu mai sunt 2 trupuri ci UNUL SINGUR! Deci, esti cap femeii! Daca esti capul ei, DU ACEST INTREG TRUP PE TOT la Hristos! NU se mantuieste doar capul si restul trupului si madularelor se osandesc! Ca daca un madular sufera tot trupul sufera! Iar trupul omului este TEMPLU al Duhului Sfant! Nu uita ca daca sotia ta cade in pacat, ar trebui sa te doara, caci pacatul se pricinuieste din pricina caderii MINTII - deci a capului - in insotirea cu pacatul si invoirea la implinirea lui!!! SI dai raspuns pentru ea! Nu lepada de sotie, ca te lepezi de Hristos! Un cap nu poate trai fara de trup! Si nici trupul fara de cap!

Asadar fii cu-luare-aminte si NU defaima ce este a lui Dumnezeu si leapada de la tine cele ce nu sunt ale lui Hristos, cele ce nu sunt dupa MINTEA lui Hristos, Care e CAPUL BISERICII! Iar Biserica suntem NOI, oamenii, fie ei si rai, fie ei si patimasi! Hristos ciuntit n-ai sa vezi niciodata! EL NU LEAPADA pe nimeni!

NU UITA ca "Dumnezeul tau Cel inviat si rastignit pentru mine a facut-o" a facut-o si pentru SOTIA TA! Sotia nu iti este piedica de mantuire, ca intre tine si ea este Hristos! In centrul familiei este Hristos! Nu iti ramane decat sa descoperi asta! Daca sotia este piedica ta, atunci nu uita ca si Hristos a luat asupra Lui si pacatele ei si ale tale, si a "cazut" impiedicat de pacatele noastre, s-a facut blestem pentru noi, a MURIT pentru NOI! Iar cel mai bun OM isi da viata pentru cel pe care il iubeste! Iar tu daca iti iubesti sotia, MORI PENTRU EA! Ca murind pt ea, iti castigi mantuirea ta, si nu numai a ta ci si a ei!

Dumnezeu sa iti dea gandul Lui, sa le faci pe toate la gandul lui Hristos! Caci ce nu este la gandul Lui, este ANORMALITATE! Iar a te mantui SINGUR fara SOTIE, nu este in gandul lui Hristos, ci este ANORMALITATE! Si trebuie sa te vindeci, jertfindu-te sa MORI pentru EA!

"In calea pe care ai ales-o, Lege va pune tie Domnul" iar drumul ales, trebuie dus la BUN sfarsit! Cereti Domnului sa va dea puterea sa mergeti asa cum El a ingaduit sa fiti, iar cand nu mai puteti, spuneti-I Lui, oftati si spuneti: "Doamne, nu mai pot! Eu nu mai am nicio putere! Lumineaza-ma Tu, da-mi putere!"

Apoi NU uitati ca Sf.CRUCE nu este SUFERINTA! Pr.Rafail Noica spune ca e EREZIE sa numesti Sf.Cruce ca fiind suferinta! Nu tine de Adevarul Ortodoxiei, ci este IUBIRE si JERTFA! Trebuie sa IUBIM si sa MURIM pentru SOTIA noastra, sa ne jertfim pentru ea! Daca pentru un prieten ne dam viata pentru ca il iubim, cu atat mai mult pentru sotia noastra, sau pentru sotul nostru!

Dumnezeu sa ne dea gandul Sau, sa facem totul in ADEVAR si in IUBIRE!

la fel de bine poate fi si barbatul piedica de mantuire femeii.dar si femeia si barbatul pot fi unul pt celalat ajutor in lupta pt mantuire

O femeie cinstită este cununa bărbatului ei, dar cea care-i face ruşine este ca putregaiul în oasele lui.

in pildele sau proverbele lui solomn gasim raspuns bun

Frumoase cuvinte si intaritoare pentru orice familie crestina.

Da, o analiza a modului in care intelegem sa ne indeplinim menirea in calitate de sot sau de sotie in familia crestin-ortodoxa este benefica.

Calitatea relatiilor din familiile noastre se oglindeste in relatiile din societate. In plus, aceasta este in masura sa atraga mila sau mania lui Dumnezeu. De aceea, consider ca acest subiect merita intreaga atentie.

Deosebit de frumos..Multumim!:53:

Observ ca in acest topic, accentul cade pe ceea ce oferim noi in calitate de crestini dornici de mantuire, nu pe ceea ce primim. Calitatea gandurilor, a vorbelor si a faptelor e importanta. Dumnezeu ne incearca credinta, nadejdea si dragostea cu un scop.

Putem muri trupeste pentru aproapele nostru, dar daca suntem in pericol de a muri duhovniceste, atunci trebuie sa avem discernamant. Avem grija de mantuirea noastra si cautam sa fim exemplu pentru aproapele nostru. Poate ca Dumnezeu ingaduie ca sotul/sotia sa cada in unele greseli ca apoi mai usor sa se smereasca si sa se mantuiasca si el/ea.

Este o postare frumoasă, dar îmi place îndeosebi ultimul fragment:

Atita timp cit esti casatorit esti una cu sotia ta, adica trebuie sa ai grija de ea in ce priveste mintuirea sa te rogi pentru ea etc. si astfel ea nu poate fi o piedica in fata lui Dumnezeu. ,,De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup"

Ma folosesc de moment sa aduc aici citeva rinduri din “Rugaciuni pe malul lacului “

de Sfantul Nicolae Velimirovici

“Fericita este femeia de pe ai carei ochi cade amagirea de sine si care-l cunoaste pe barbat asa precum acesta se cunoaste pe sine, femeia care respinge dorinta si se umple de compasiune. Si ea pastreaza viata intru sine cu teama si demnitate de parca ea ar pastra cerul inlauntrul ei.”

Despre acest subiect vorbeşte Sfânta Carte chiar de la primele ei pagini. Când Domnul îl întreabă pe Adam "ce ai făcut ?", el dă vina pe femeie. La rândul ei, femeia dă vina pe ispititor.

Este mentalitatea de tip "nu sunt eu vinovat dă păcatele mele, ci altul". Altul poate fi soţul. Colegii de la serviciu. Televizorul. Internetul. Diavolul. Anturajul. Contextul social-istoric. În final, vinovat de păcatele mele ajunge să fie însuşi Dumnezeu. Până când nu vom vedea bârna din ochii noştri, până ce nu o vom scoate cu ajutorul harurilor lui Dumnezeu, se cheamă că încă nu a avut loc în noi convertirea interioară, care este golirea de ce e străin şi înrobitor sufletului şi umplerea lui de Cristos, stăpânul lui natural.

Chiar daca este intrebare, titlul este evident necrestin... "Sotia - piedica de mantuirea a barbatului ?"

Acela care ar indrazni sa gandeasca asa, cred ca ar gandi si urmatoarele:

Preotul (nesfant), piedica de mantuire a celor din parohie.
Episcopul (nesfant), piedica de mantuire a celor din Biserica.
Staretul (nesfant), piedica de mantuire a ucenicilor ravnitori.

Dar, oare, stim noi mai bine decat Dumnezeu ce avem nevoie pentru mantuire ?!

Sotia este calea celui credincios.
Doar cel mandru o va vedea piedica.
Daca ne supara, ni se face prilej de smerenie, deci... cale spre sfintire, iar nu spre mantuire.

Consider aceasta pilda este utila si pentru viata de familie.

LA SFARSITUL VIETII, MAI TARE NAPADESC DRACII ASUPRA OMULUI. PENTRU CARE TREBUIE FOARTE A LUA AMINTE

Un oarecare Evloghie, scolastic alexandrin, fiind ranit de dragoste dumnezeiasca, lepadandu-se de lume si risipind cele ale sale, afara de putine ce si-a lasat spre chiverniseala si neputand lucra, a socotit cum sa puna in randuiala cele pentru sine. Ca nici in sobor de parinti nu indraznea sa intre, nici singur sa petreaca nu voia.

Deci asa aflandu-se, a gasit un bubos, lepadat in targ care nu avea nici maini, nici picioare, decat limba intreaga si mila astepta de la oricine trecea pe langa dansul. Vazandu-l Evloghie, si umilindu-se la inima, s-a rugat lui Dumnezeu si a facut fagaduinta Domnului, zicand : Doamne, pentru numele Tau iau acest bubos si il odihnesc, pana la ziua mortii lui, ca si eu printr-insul, sa ma mantuiesc. Daruieste-mi dar, Doamne, rabdare de a-i sluji !

Apoi, apropiindu-se de bubos, i-a zis : voiesti, sa te iau in casa mea si sa te odihnesc ? Zis-a acela : macar de ai vrea dar eu sunt nevrednic. Si i-a zis Evloghie : ma duc sa aduc un magar si te iau acolo. Deci s-a invoit acela cu multa bucurie. Si aducand magarul, l-a ridicat si l-a dus la gazda sa. Si ingrijea de dansul cu toate cele de trebuinta, spalandu-l, ungandu-l, purtandu-l si cu osardie intru toate slujindu-i, cincisprezece ani.

Apoi a napadit diavolul asupra bubosului si salbaticindu-l fara socoteala impotriva lui Evloghie, l-a intaratat spre ocari si vorbe rele. Acela a inceput sa-l ocarasca pe Evloghie, zicand : mancatorule de stapan, ai furat bani straini si poate rob fiind l-ai pradat pe stapanul tau si cu neputinta mea vrei sa tainuiesti ca si cu o facere de bine si m-ai luat la casa ta ca prin mine sa te mantuiesti. Iar Evloghie i se ruga, zicand : nu ! Nu-mi zice astfel de cuvinte ! Spune-mi eu ce te-am mahnit si ma indreptez !

Iar el zicea : nu-ti voiesc aceste momeli, du-ma si ma leapada in targ ! Mai bun imi este mie targul acela decat odihna ta. Evloghie zicea : ma rog, odihneste-te, de orice te mahnesti.

Iar el mai vartos salbaticindu-se de manie, strigand zicea : nu doresc sa fiu cu tine singur ! Gloate voiesc ! I-a zis Evloghie : eu iti aduc acum multime de frati. Iar el necajindu-se iarasi, i-a zis : vai mie ticalosului ! Fata ta nu vreau s-o vad si nici sa-mi aduci pe cei asemenea tie mancatori in zadar ! Si scuturandu-se, iarasi a strigat : nu voiesc, nu voiesc ! In targ voiesc ! O, sila ! Arunca-ma unde m-ai gasit ! Daca ar fi avut maini, n-ar fi pregetat sa se spanzure, sau cu sabie sa se omoare, intr-atata l-au salbaticit dracul.

Atunci Evloghie, nepricepand ce sa faca, cu sfatul pustnicilor cei aproape de dansul, a hotarat sa mearga la marele Antonie cu bubosul si sa-i spuna pricina si cum va zice lui acela, asa sa faca. Momindu-l si punandu-l in luntre l-a dus la manastirea ucenicilor marelui Antonie, unde se zicea ca vine sfantul din munte, uneori, la zece zile, alteori la douazeci, spre folosul celor adunati. S-a intamplat ca dupa ce a venit Evloghie, a doua zi a venit si marele Antonie, seara tarziu, imbracat cu o haina de piele ( precum Cronie mi-a povestit, care atunci era de fata ).

Heretisindu-i pe toti cei ce erau acolo si sezand, intai pe Evloghie l-a chemat pe nume, cu toate ca niciodata nici nu l-a vazut, nici despre dansul n-a auzit ceva. Evloghie, cu toate ca de trei ori a fost chemat de marele Antonie pe nume, n-a raspuns, socotind ca altcineva este chemat de Antonie, cu numete acesta. Iar el iarasi a zis : tie iti zic, celui ce ai venit din Alexandria ! Atunci i-a raspuns Evloghie : ce poruncesti, rogu-te ? I-a zis lui Antonie : de ce ai venit aici ? A raspuns Evloghie : Cel ce ti-a descoperit numele meu si toate cele despre mine ti-a descoperit.

Zis-a sfantul : stiu pentru ce ai venit ! Dar inaintea tuturor fratilor spune, ca sa stie si ei ! Atunci a spus Evloghie inaintea tuturor, de fata fiind si bubosul : omule al lui Dumnezeu, pe acest bubos l-am gasit in targ lepadat si trecut cu vederea. Fiindu-mi mila de dansul, m-am rugat lui Dumnezeu sa-mi dea rabdare pentru dansul si m-am fagaduit lui Hristos Dumnezeu ca pana in sfarsit sa-l caut ca pe un bolnav, si el sa odihneasca prin mine iar eu sa ma mantuiesc printr-insul. Asadar, l-am luat la casa mea si iata, de cincisprezece ani, dupa putinta mea, ii slujesc ! Si acum, dupa atata vreme, nu stiu ce rau a patimit de la mine, ca tare ma tulbura. Si am socotit sa-l leapad, fiindca ma sileste la aceasta. De aceea am venit la sfintia ta, sa ma sfatuiesti ce trebuie sa fac si sa te rogi pentru mine, ca tare ma tulbura.

Atunci i-a zis Antonie cu glas apasat si aspru : il lepezi, Evloghie ? Dar Cel ce l-a facut nu-l leapada. Tu il lepezi pe el ? Ridica Dumnezeu pe cel mai bun decat tine, si il aduna. Iar Evloghie acestea auzind, s-a sfiit si s-a speriat. Apoi intorcandu-se sfantul catre bubos, a inceput cu vorba a-l bate ca si cu un bici : bubosule, nevrednicule de pamant si de cer, nu incetezi luptandu-te cu Dumnezeu si intaratandu-l pe frate ? Nu stii ca Hristos este Cel ce iti slujeste tie ? Cum indraznesti asupra lui Hristos unele ca acestea a grai ? Oare nu pentru Hristos s-a robit spre slujba ta ? Astfel batandu-l pe bubos cu cuvinte usturatoare, lasandu-i, a vorbit cu ceilalti frati cele spre trebuinta fiecaruia. Apoi iarasi luand cuvantul catre Evloghie si catre bubos a zis : duceti-va, fiilor, cu pace si nu va despartiti unul de aitul, ci lepadand toata mahnirea pe care dracul a bagat-o in voi, cu curata dragoste intoarceti-va la chilia in care ati zabovit ! Ca ispita aceasta v-a venit de la satana. Fiindca a vazut, ca amandoi sunteti spre sfarsit si de cununi va veti invrednici de la Dumnezeu, el prin tine si tu prin el. Deci nu cugetati altceva, nu cumva venind ingerul, pe care acum Dumnezeu vi-l trimite, sa nu va afle impreuna la un loc si sa va lipsiti de cununi.

Grabindu-se barbatii, s-au intors la locul lor cu desavarsita dragoste. Peste trei zile s-a savarsit fericitul Evloghie, si dupa alte treizeci si sapte, s-a dus catre Domnul si cel la trup bubos iar la suflet sanatos. Deci Cronie, zabovind la locurile Tebaidei, s-a pogorat dupa patruzeci de zile la manastirile Alexandriei si s-a intamplat in aceeasi zi a i se savarsi de catre frati, lui Evloghie, pomenirea cea de patruzeci de zile, iar bubosului cea de trei zile. Afland Cronie s-a inspaimantat. Si a povestit parintilor, ceea ce mai inainte a zis pentru ei Antonie. Ca acesta a fost atunci talmaci cuvintelor si celor ce a spus Evloghie catre Antonie, graind elineste si celor ce a raspuns Antonie catre Evloghie si catre bubosul, vorbind in limba egipteana, in care tuturor le vorbea cuviosul, nestiind alta limba.

Sursa : Patericul egiptean

iti impartasesc punctul de vedere