cum poti face pe cineva sa spuna "imi pare rau"? ... sau macar sa admita ca simte asta si sa se comporte consecinta.

cum ajungem la o inima impietrita ?

poate aveti o idee mai buna decat cea a propriului exemplu, ca nu merge. Multumesc !

--------Au venit la avva Fillic niste frati, care aveau cu ei cativa mireni si i s-au rugat lui sa le spuna vreun cuvant. Iar batranul tacea. Si fiindca mult il rugau, le-a zis lor: cuvant voiti sa auziti? Si i-au zis: da, avvo. Deci a zis batranul: "Acum nu este cuvant, fiindca nu este cel ce sa lucreze. Cand intrebau fratii pe batrani si faceau cele ce le zicea lor, Dumnezeu le da cum sa le graiasca." Si auzind fratii acestea, au suspinat, zicand: roaga-te pentru noi, avvo!------- Sper ca te-am putut ajuta cumva,caci aceasta pelda din Pateric e actuala oriunde si oricând...Acuma...noi nu stiu ce cuvânt am putea sa spunem aproapelui nostru ca sa-i despietrim inima..Oricum,în taina,Domnului sa ne rugam!

Sa ii vorbim Tatalui in rugaciune despre cei dragi care au inimile impietrite.
Este unica varianta, dupa post si propriul exemplu!
POST, RUGACIUNE doua minuni care lucreaza la inimile impietrite.

Doamne ajuta!

Parintele Porfire spunea atat de frumos cand cineva iti greseste, nu ii spune ca a gresit nu vorbi direct cu el ,ci vorbeste D-zeu sa vorbeasca EL cu el ( foarte frumos cuant si atat de adanc) sa-i spnem noi ceva inima lui mai tare se va indaratnici, si mai mult decat atat sa ii aratam ca a gresit cu faptele noastre adica IERTANDU-L!!!! nu astepta sa iti ceara ieratre pt ca atunci inseamna ca nici tu nu l-ai iertat!!! pt ca asteptand sa iti ceara iertare se considera ca il gasesti vinovat de ceva...dar daca l-ai iertat, ai stres deci cu ce ti-a gresit?? cu nimic iubeste-l in continuare si nu astepta sa iti ceara iertare inunda-l tu cu dragostea ta si te va iubi si el cand va sinti iubirea ta..

a multumesc, fratilor, pentru frumoasele raspunsuri, pilde si indemnul la rugaciune, mai ales.

Jeny, sunt intru totul de acord si cu indemnul tau la iubire, insa nu stiu de ce am impresia ca m-ai inteles putin gresit. Nu e vorba ca astept sa mi se ceara iertare pentru a ierta pe cineva; si, fara sa ma laud, pot spune ca stiu sa imi pun lacat la gura cand trebuie si in general las sa treaca de la mine foarte mult. Insa dupa o vreme parca ai vrea sa vezi o schimbare in bine si in comportamentul celuilalt, pentru binele lui in special, si apoi al tau/meu.

Cred ca intr-un fel este ca spovedania, daca imi permiteti comparatia : nu este de ajuns sa iti para rau, mai trebuie sa si admiti cu voce tare. Cineva spunea ca limba este un organ atat de mic in raport cu restul corpului omenesc, insa cat bine/rau poate face !

Dumnezeu sa ne ajute tuturor!

:)Este de folos mergerea la duhovnic.El ne poate face sa intelegem neputintele aproapelui.Doamne ajuta!

iata citeva cugetari despre impietrire :

Impietritul este un filozof neintelept care se osandeste pe sine insusi voind sa se arate invatator altora, orator care se condamna pe sine insusi prin vorbele pe care le rosteste, orb care pretinde ca-i invata pe ceilalti sa vada ceea ce nici el nu vede.

Vorbeste despre felul vindecarii unei rani in timp ce nu inceteaza sa si-o scarpine pe a sa; vorbeste impotriva bolii dar nu inceteaza sa manance cele ce-i sunt vatamatoare; se roaga sa fie eliberat de pacat pentru ca indata sa se intoarca la patima sa. 'Fac raul' striga el, insa cu osardie continua sa-l faca. Se roaga cu gura impotriva patimii, iar trupul nu-l lasa sa lupte contra ei.

Filozofeaza despre moarte dar se poarta ca si cum ar fi nemuritor, suspina sa se desparta de trup, dar doarme ca si cand ar fi vesnic. Predica infranarea, dar se straduieste sa-si satisfaca lacomia. Fericeste ascultarea dar e cel dintai care o ignora. Citeste despre infricosata judecata si incepe sa zambeasca, citeste despre slava desarta si chiar in timpul lecturii se umple de ea.

Se pregateste pentru priveghere, dar indata cade intr-un somn adanc; lauda rugaciunea dar fuge de ea ca de-un bici. Lauda pe cei lipsiti de rautate dar nu se rusineaza sa tina minte raul si sa se lupta pentru o zdreanta. Infuriindu-se, se amaraste si din pricina ca s-a amarat din nou se infurie, si cu toate ca este de doua ori biruit, este atat de impietrit incat nimic nu simte. Saturandu-se se caieste si dupa putin timp, adauga alta saturare.

Fericeste tacerea, dar o lauda prin vorbarie. Invata despre blandete dar se manie chiar in timp ce invata despre ea. Trezindu-se din somn suspina parandu-i rau dar lasandu-si capul pe perna iarasi se supune patimii. Ocaraste rasul si invata zambind despre plans. Inaintea oricaruia se acuza pe sine de slava desarta si semetie, dar prin aceasta dezaprobare se slaveste pe sine.

Priveste patimas la fete si vorbeste despre neprihanire; petrecand in mijlocul lumii lauda pe cei retrasi in pustiu nerealizind cat de mult se face singur de rusine. Slaveste pe cei milostivi dar cum ii vede pe cei saraci ii ocaraste; se osandeste pururea pe sine insa nu voieste sa aiba constiinta raului savarsit, ca sa nu zic ca nici nu poate .

Daca stam si ne gindim bine cred ca toti avem cite ceva din aceste insusiri !
Cum se poate lupta impotriva ?

Maria: Din cele scrise de tine, inteleg ca impietrirea este anularea bunelor intentii si punerea in fapta a contrariului acestora. Probabil de aici vine zicala, ca "iadul e pavat cu bune intentii". As mai zice ca este o neplecare in fata lui Dumnezeu.

mirelat: Cunosc situatia respectiva( sper ca am inteles bine, daca nu, scuze), cand unul iarta, iarta, iarta, dar nu vede o schimbare in celalalt, incat pare aproape ca o nedreptate.
Noi suntem obisnuiti ca la ceea ce intreprindem noi sa vina mai devreme sau mai tarziu un raspuns favorabil de la cealalta persoana, uitand ca suntem doua persoane diferite, chiar daca suntem uniti si formam unul. Si sarcinile noastre de viata sunt altele.
Pentru a intelege un lucru trebuie sa catam cauza care a generat situatia.
Cum intr-un cuplu, partea de "vina" a fiecaruia difera, degeaba te preocupi de procentul lui/a ei de vina, caci nu-l poti influenta cu nimic. Dar din procentajul chiar foarte scazut de "vina" proprie, poti trage cele mai valoroase invataminte. L-am parafrazat aici pe Carl G. Jung. De multe ori ne e greu sa gasim adevarata cauza, dar cautand si cu ajutorul lui Dumnezeu, atunci cand vom gasi cauza, vom intelege, ca de fapt si noi avem o buna contributie la situatie. Toate aceste probleme exista pentru cresterea noastra. Nimic nu e intamplator si totul isi are rostul lui. De cate ori am ajuns la aceasta intelegere, am realizat in mod repetat, cat de intelept le-a aranjat Dumnezeu pe toate, incat orice intamplare rea din viata noastra e precum diamantul neslefuit, caci ascunde ceva foarte pretios pentru noi.

draga anca ,
dupa parerea mea noi sintem obisnuiti in viata de toate zilele a numi "impietrit" pe cel care nu primeste in nici un fel cuvintul , caruia ii tot spui si degeaba , nu pricepe , nu aude .
Iata ca mai este si o alta descriere a impietririi , dupa Sf. Parinti .
Este omul care toate le stie , toate le cunoaste (ma refer la Evanghelie ) , toate le predica si da continuu sfaturi , dar el nu face nimic , considerand ca o fi prea greu ,sau nu-i nevoie ........
Un fel de fariseu ,(faceti fratilor ca eu n-am vreme !), cam asa .
Este atunci cind de exemplu pe Forum , una scrii si alta crezi ,(nu ma refer la cineva anume ,in general) .
Doamne ajuta !

Draga Maria,
sper ca nu m-am contrazis in mesajul de mai sus. Fiind o parere personala orice e posibil.
Chiar am vazut o persoana impietrita. Dumnezeu i-a dat niste semnale de atentionare, dar nu a vrut sa auda. Nu mai avea mimica fetei, luand distanta de la orice insemna Dumnezeu.

Da, Negroponte, ai dreptate. Duhovnicul (meu) incearca si el sa ajute.

In ceea ce priveste definitia exhaustiva data de Maria, nu ca m-as crede fara de pacat sau cine stie ce inteleapta, dar cred ca este putin deplasata si nu are efectiv legatura cu situatia pe care am descris-o la deschiderea acestui topic.

"ancah : mirelat : Cunosc situatia respectiva( sper ca am inteles bine, daca nu, scuze), cand unul iarta, iarta, iarta, dar nu vede o schimbare in celalalt, incat pare aproape ca o nedreptate."

Da Anca, ai inteles destul de bine situatia, cu exceptia partii cu nedreptatea. Nu ma simt o victima, dar pur si simplu cateoadata ma apuca tristetea prin prisma a ceea ce ai spus si tu.

Dumnezeu sa ne ajute !

anca ,
imi pare rau , nu te inteleg , probabil ca n-am inteles ce e cu "anularea bunelor intentii " . Eu vorbeam de ampietrire fara sa fi citit vreun mesaj de-al tau , din cauza asta nu inteleg .
Oricum , fii mai clara ca precum vezi nu sint asa de desteapta !
Zici ca ai vazut o persoana impietrita , eu sint de parere ca toti sintem impietriti , mai mult sau mai putin depinde de credinta fiecaruia .
Vezi ca nu intotdeauna intelegem cum trebuie , e dezavantajul comunicarii pe net .
Cred ca nu poti cunoaste pe cineva in astfel de conditii .
Nu ti s-a intamplat sa vezi pe cineva de care ti s-a vorbit foarte urit , pe care aproape ai inceput sa-l desconsideri , si cind l-ai intalnit , s-a risipit totul ca si cind n-ai fi auzit nimic ?
Eu n-am nici o parere definitiva , nici macar partiala , poate numai "un pic de parere" despre toti .
Toate cele bune !

Draga Maria, se poate sa fiu sub influenta limbii pe care o vorbesc aici si sa fac constructii ciudate. Imi pare rau de acest lucru, mai ales pentru ca mie imi place sa dau atentie exprimarii. Din cauza stressului avut in ultimii 3 ani, nu am putut scrie aproape nici o fraza; acum am reluat si iata ca mai dai chix, sau de bucurie ca am reluat aceasta activitate atat de draga mie, incep sa inventez expresii, care nu sunt prea reusite.
Cu "anularea intentiei" am vrut sa spun, ca pornesc de la o intentie buna si sfarsesc prin a face un lucru rau. Oare nu puteam spune asa de la inceput?
Mi s-a parut interesant cum ai descris impietrirea, si mi-am adus aminte de acea persoana, de care am pomenit mai sus, vizibil impietrita. In ceea ce ne priveste sper din tot sufletul sa nu fim impietriti. Cred ca este o pedeapsa de la Dumnezeu de a fi asa.
Da, sa stii, ca in special in anii tineretii mele mi s-a intampla foarte des, sa aud vorbindu-se de rau o persoana, iar atunci cand ne-am intalnit pentru prima data, sa constat de fapt ca este foarte agreabila. Cred ca eram si mai putin critica pe vremea aceea .
In ciuda tuturor dezavantajelor, eu iubesc comunicarea pe net. Am citit undeva, ca pesoanelor interiorizate le place comunicare in scris. Mie imi place.

Este gresit,
este gresit dupa parerea mea a lua mesaje si a ni le ansusi ca si cum ar fi adresate noua .
Aceasta practica este periculoasa pentru ca ne putem oricand simti jigniti .
In ce ma priveste sint pentru modul direct de adresare .
Daca intr-adevar ma deranjeaza ceva spun persoanei respective "tu esti" .
Critici fara adresa mi se par lipsite de raspundere , vreau sa stau "drepti"
pentru ce spun .
Eu nu ma refer niciodata la persoane , daca n-am specificat , vorbesc despre patimi .
Daca cineva se regeseste undeva e parea lui personala , eu n-am capacitatea sa apreciez cum gindesc altii , nici nu vreau sa judec .
Nu vreau sa se puna semnul egal intre o gluma permisa si o acuzatie .
Spun aceasta pentru ca imi pare rau daca s-a antamplat , nu e vorba de refugiu sau frica .
Pentru ca oricum crestinul va da socoteala in fata lui Dumnezeu pentru tot ce face , asta e logica care ma insoteste .
Doamne ajuta !

Draga mirela,
ma bucur mult ca am inteles situatia, dar nici nu a fost prea greu, caci ce femeie nu a trecut prin asemenea incercare. Daca barbatul nu crede, se poate tine batos si atunci femeia trebuie sa-i puna biblia in brate, dar in asa fel incat sa cread ca el a luat-o, fara ca ea sa-i spuna. Am vazut schimbari in bine dupa primele pagini de lectura. Daca el crede, exista o multitudine de argumente, care pot fi folosite, un nou limbaj comun.

Sotul meu este credincios (dar nu genul habotnic) si a citit Biblia (in spaniola, e drept). Acum trece printr-o faza mai critica, de negare a ceea ce inseamna biserica si manifestarea credintei. Am spus pe un alt topic, acum vreo cateva luni, ca locuim la New York de cca 1 an si sotul meu a fost cam dezamagit de preotul de la biserica (ortodoxa romaneasca) la care am mers cand ne-am mutat aici, i se parea ca teatrealizeaza la predica, ca evanghelistii care mai apar la TV. Nici mie nu mi-a prea placut, parea ceva cam fortat intr-adevar, dar totusi am continuat sa ma duc si nu imi pare rau. Am mai avut divergente si legat de banii pe care sa ii dam la Biserica, membria, s.a.m.d. Iar acum cand a venit preotul cu Boboteaza sotul meu s-a asezat in pat, ostentativ, pretinzand ca doarme. Nu pot spune cat de prost m-am simtit si cat am tras de el, cu vorba buna, ca nu se face asa ceva, iar preotul bineinteles ca nu a slujit nimic pana nu s-a sculat din pat. Pana la urma s-a aplanat situatia si preotul i-a vorbit foarte frumos, iar acum duminica la biserica mi-a dat binecuvantari si pentru sotul meu, chiar daca el nu vine, parintele isi aminteste si de el. Dumnezeu sa ne ajute tuturor !

de abia acum m-am inregistrat si m-a impresionat mesajul tau. si eu m-am comfruntat cu asemenea problema. si m-am rugat mult ca sa pot sa ii topesc inima. asta e tot ce iti pot recomanda sper sa iti fie de folos.

...traind in Occident

ce vrei sa spui, te rog ?

Multumesc, Deea, pentru intelegere si incurajare. Sper sa iti fie de folos si tie alaturarea la acest forum !

mirela ,
incerc sa-ti spun si eu cateva cuvinte ,nu sant specialista dar poate voi provoca pe cineva care stie mai bine .
Uite ce-i :
1. Cred ca intrebarea nu e pusa bine ,in sensul ca sa nu zicem cum ajung la ea ,ci cum sa traiesc langa o inima impietrita (scuza-ma , pote te referi in general!).
2 .Sa stii ca fiecare avem pietroaiele nostre ,daca nu in familie ,la servici ,intre rude sau prieteni , vecini .
3. Adu-ti aminte ca Hristos a zis "ce voiati fara valuri ?" ,poate ca pentru unii este valul de care se vorbeste .
4.O inima impietrita e ca un pamant secet ,fara lacrimi nu cred ca functioneaza .Si cum noi nu putem produce nici lacrimi nici durere nimanui ,asta sta numai in puterea lui Dumnezeu .
5. Ce poti faci tu ,sau noi ,e sa ne rugam pentru ea .
6.Cred ca de la noi nu se asteapta sa facem ceva lejer ,ca sa zic asa ,ci lupta e importanta .
Adica daca ma duc la Biserica eu si poate toata familia , Dumnezeu ma va binecuvanta ,dar daca toate imi stau impotriva (imi este interzis ,n-am cu ce , sau risc sa fiu batuta ,etc , vorbesc in general)si eu tot merg pe ascuns si fara sa supar pe nimeni , atunci e o lupta bineplacuta lui Dumnezeu .
7. Asa ca eu te sfatuiesc daca cumva tu ai o astfel de problema (sau cineva cunoscut )incearca sa scoti din ce ti-a dat Dumnezeu ce-i mai bun ,fara sa superi inima neputincioasa ,sa o accepti si sa o iubesti si sa ai rabdare rugandu-te pentru ea .
Cred ca asta e cel mai bun ajutor care poti sa il dai .
Desigur poate ca sant si alte pareri .
maria

Maria, mi-a mers la inima postarea ta, iti multumesc si cred ca la punctul 4 ai atins si problema care ne framinta poate pe multi cea a faptului ca este foarte greu sa schimbi pe cineva, doar Dumnezeu poate.

Doamne si Stapinul vietii mele,
Duhul trindaviei, al grijii de multe al iubirii de stapinie si al grairii in desert nu mi-l da mie!
Iar duhul curatiei, al gindului smerit, al rabdarii si al dragostei, daruieste-mi mie, slugii Tale!
Sf Efrem Sirul

Din a doua parte a rugaciunii de mai sus adica din ce ne dorim din tot sufletul ca Ortodocsi, tu vezi ceva bun care vine din Occident?, ca eu unul nu

Pentru cine vrea sa traiasca acolo in curatie este o munca sisifica ( lupta cu mai tot ce te inconjoara,care te incremeneste, dar o accepti ca nu ai ce face...)
Pentru cei din Romania insa este ceva mai usor


"Sa ii vorbim Tatalui in rugaciune despre cei dragi care au inimile impietrite.
Este unica varianta, dupa post si propriul exemplu!
POST, RUGACIUNE doua minuni care lucreaza la inimile impietrite."

Greu cu casatoriile astea mixte. Sa inteleg ca sotul daca a citit Biblia in spaniola nu este romin,greu sa ajungi la o inima impietrita in cazul asta.
Oricit se v-or converti la ortodocsi nu simt ortodoxia sa-i duci la biserica in fiecare zi.
Nu vreau sa te dezamagesc dar am ajuns la concluzia asta tot aici in occident.

Sotul meu este argentinian, dar pentru ca intre timp am trait 4 ani si in Romania, a invatat si romaneste, si cred ca se descurca mai bine decat multi romani nativi.

Ciudat, cand locuiam in Buenos Aires sotul meu mergea frecvent cu mine duminica la Biserica, dar in Romania o facea mai rar, iar aici in NY a mers de vreo 2 ori apoi nici n-a mai vrut sa auda. Il mai "insel" eu cateodata, ii zic sa vina sa ma ia, sau ceva in genul asta, doar-doar s-o mai imbuna...

Reiterez unul din raspunsurile mele anterioare, poate "inima impietrita" e prea mult spus, am vrut doar sa fiu concisa in descrierea situatiei. Si imi cunosc si eu defectele, ca nimeni nu e perfect.

Da, Maria, multumesc pentru sfaturi.

Cam la concluziile astea am ajuns si eu, dar ma gandeam ca altii au trecut prin asta si au gasit vreo "solutie minune" sa mi-o spuna si mie !

Referitor la cum e pusa intrebarea, eu zic ca e bine pusa - ca ma intereseaza sa ajung la inima lui, nu doar sa convietuiesc si sa ma simt eu bine.

Va multumesc oricum tuturor pentru impartasirea opiniilor voastre. Dumnezeu sa ne ajute !

Sunt multe lucruri bune aici in Occident, dar si multe nefolositoare si/sau daunatoare cu care trebuie sa te lupti mult ca sa nu te acapareze.

Si inca un comentariu : societatea consumista sa nu uitam ca da de lucru unei mari parti din asa-zisa lume a treia, a tarilor in curs de dezvoltare. Asa ca sa nu-i mai blamam atat pe oocidentali pentru consumismul lor, ca asa, pe langa ei, se mai hranesc si altii.

Doamne ajuta !

Da intr-un fel ai si tu dreptate, dar cu ce ajutam noi lucrarea lui Dumnezeu daca ii incurajam, le dam de lucru cum zici tu, pe cei din Amazon sa taie incontinuu paduri numai pentru ca noi ne schimbam mobila la fiecare doi trei ani sau SUV-urile care ies din lease.

Chiar ieri seara Cooper360 prezenta pe CNN cum ne taiem singuri craca de sub picioare defrisind necontrolat padurile, plaminii planetei.

Nu mai tin minte cine spunea ca trebuie sa nu mai "ajutam" atit lumea a treia care de fapt este o mare minciuna. Toate aceste prioecte marete umanitare( venite de la lume) nu au fost privite cu ingaduinta de sfintii Parinti si pe undeva ii inteleg foarte bine. Pe africani i-am ajutat asa de mult incit copiii in zona Subsaharei IN FIECARE ZI in loc sa joace fotbal la prinz se duc la inmormintari ale parintilor care le mor de SIDA.
De asa ajutoare...mai bine ne lipsim.
Africa la ora actuala este un mare laborator al occidentului iar acele organizatii umanitare probabil ca nici nu stiu ce contin vaccinurile pe care le administreaza, vezi bulgaroaicele condamnate la moarte, care au infectat intentionat(dovedit in tribunal) cu SIDA nu stiu citi copii inocenti prin vaccinare.
Oamenii ca si restul de vietuitoare mai trebuie si lasati in pace, in plata Domnului sa-si vada de viata lor, nu marcati, catalogati, controlati, vaccinati...

Cozia, probabil ca amandoi suferim de deformatii profesionale si privim lucrurile dintr-un anumit unghi.

Adica, fiindca lucrez in domeniul modei, eu una ma gandeam ca multi oameni de pe tot cuprinsul planetei au de lucru in fabricile lor de confectii pentru ca niste "occidentali" creeaza, dezvolta si vand produse de larg consum, cum ar fi imbracamintea. Par niste lucruri minore si lipsite de importanta, dar va asigur ca enorm de multe familii isi asigura traiul de pe urma lor.

Treaba cu mobila, SUV-urile, vaccinurile s.a.m.d. este in primul rand politica, zic eu. Deja nu mai e vorba de necesitati de baza - iar la capitolul "Politica" prefer sa nu ma bag. De multe ori informatiile din mass-media sunt "servite", se incerca sa se creeze o anumita impresie/opinie si nu stim ale cui interese serveste de fapt acest lucru.

Si, ca incheiere, sa nu uitam ca suntem datori sa ne rugam pentru cei care ne conduc, pentru cei care ne apara si in general pentru toti cei care au in mana lor puterea autoritatii. Dumnezeu sa ne ajute !

Da, si eu o evit insa... "nu ma bag in politica", e un fel de a ne eschiva deoarece orice ai face, ea este omniprezenta, doar poate daca stai in Sfintul Munte poate mai scapi, dar mai nou am aflat ca si pe acolo a inceput sa-si bage coada, fereasca Dumnezeu.
Iti mai repet, sfintii parinti nu ne indruma sa ne bagam in actiuni umanitare de genul "ceea ce fac eu aici(design-ul) asigura traiul multor familii acolo". Asta este o mare ratacire care ne este bagata pe git pentru a nu ne simtim vinovati si partasi la pacatul distrugeri umanitatii prin violenta si agresivitatea celor care conduc, si ai dreptate, pentru care ne rugam si ii respectam, insa nu neaparat trebuie sa fim partasi la crima

:) Cozia, draga, una vorbim si alta ne intelegem...

Bineinteles ca politica este omniprezenta si - in ciuda opiniei cvasi-generale - nu toata lumea se pricepe la asta, DECI... e clar ca nu este pentru oricine. Nu ca m-as eschiva, dar imi cunosc limitele.

Si inca ceva, ce fac eu aici nu e actiune umanitara - ce concluzii traznite tragi ! - ci pur si simplu asa imi castig painea. Asa, de curiozitate, tu ce faci pentru asta ?

A multumesc din suflet Cozia! Abia acum imi dau seama de ce venim anual acasa....pentru despietrire! Si incepem de la granita cind dintr-o materie amorfa devenim un butoi de nervi, continuam pe strazile pline de romani grijulii si inimosi care se gindesc si la celalat cind circula, apoi cu politia care are alt radar pentru masinile cu numar strain, cu vinzatoarea pe care o deranjezi ca ai intrat sa cumperi samd. Ajunsi acasa sintem complet despietiti deja si incepem sa aratam ce crestini de treaba sintem. Mare dreptate ai nu poti fi crestin adevarat decit intre crestini adevarati!

Draga Mirela,
Am citit zilele acestea ca Dumnezeu permite o temporara distantare de credinta, pentru ca s-au strecurat greseli in credinta noastra. Sa o luam ca pe o resetare. Vine apoi timpul cand persoana se converteste, capatand de data aceasta notiunile corecte. Convertitul are o viata religioasa adanca, pentru ca in sfarsit intelegand, nu mai vrea sa piarda inca odata credinta sa. Iata, deci, ca in tot raul exista un sambure buna, care depaseste ca importanta raul aparent. Tu, prin ceea ce faci, poti fi un exemplu de urmat, pentru ca revenirea sa fie cat mai grabnica.

Da Anca, e ca-n vorba romaneasca "tot raul spre bine"...

cred ca fiecare are momentele lui de indoiala, de racire fata de semeni si de Dumnezeu - totul este sa ne venim in fire, sa nu ne culcam pe-o ureche, in general vorbind, ci sa fim treji, ca nu se stie ceasul...

Foarte adevarat!