Sunt sfintii supraoameni ?
 

Este sfintenia ceva de neatins pentru oamenii obisnuiti? Sau distanta dinre noi si un sfant este ca distanta dintre noi si Eminescu (de ex) ,un geniu care nu poate fi ajuns de ceilalti?

Mai este sfintenia un obiectiv pentru crestini,sau cautam doar mantuirea ?

Eu cred ca sfintii sunt oameni bineplacuti lui Dumnezeu care pot sa se rupa de cele lumesti,sa petreaca timpul in post si rugaciune,uneori in pustnicie.Doar cineva cu o mare credinta si vointa poate sa devina sfant.Dar nu stiu daca este un ,,club select”,sau oricine poate deveni sfant...Oricum,drept rasplata pentru sacrificiile facute,Domnul le da daruri:inaintevederea,puterea de a face minuni,neputrezirea trupului.Da,sfintii se deosebesc de noi prin tot ceea ce fac,iar uneori prin curajul in fata persecutiei.De asemenea,inteleg foarte profund Sfanta Scriptura si sunt in masura sa scrie din aceasta intelegere pentru ca noi sa intelegem mai bine.Decizia de a sanctifica pe cineva se face dupa moarte si se bazeaza pe studiul vietii persoanei.

Oricine poate deveni sfânt. Trebuie numai să vrea acest lucru. Chemarea la sfinţenie este universală. "Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt sfânt" (1 Pt 1:16)

Aş zice chiar că avem datoria de a împlini această chemare. Sfinţii ne arată doar că se poate. Însă nu trebuie să dorim să ajungem sfinţi de calendar, să nu cadă, adică, accentul pe noi, pe devenirea noastră, ci pe Dumnezeu, pe care să-L căutăm şi să-L iubim din toată inima, uitând de noi înşine. Atunci am putea deveni sfinţi fără să ştim aceasta.
Şi nu, nu sunt supraoameni. Am întâlnit în viaţă oameni al căror har îl simţeai şi nu puteai să nu te gândeşti că sunt sfinţi.

Amintesc afirmatia lui Nichifor Crainic:"Sfintenia implinirea umanului"-sfintenia este firescul vietii noastre, pacatul este cel care ne determina sa nu implinim sfintenia sau sa vedem sfintenia ca ceva nefiresc sau imposibil de realizat. Sfintenia corespunde planului lui Dumnezeu care ne-a creat dupa chipul Sau in perspectiva unei infinite asemanari.

Putem crede sau spera ca va veni o zi in viata noastra cand ne vom dedica scopului de a deveni sfinti?

sfintii sunt:
 

oameni simpli ca noi,ba chear mai simplii prin modul de vietuire:Putina mincare,putina odihna,multa rugaciune,post indelungat,lucruri de stricta necesitate,putina imbracaminte.
oamenii de rind:televiziune,internet,telefonie,mincare buna,tigari,bauturi,haine scumpe,ce mai o adevarata imbuibare iar distractiile se tin lant.domnul IIsus a dus o viata simpla,iar mai apoi apostolii iau continuat lucrarea si au indemnat lumea:calcati pe urmele mele!.
toti avem dreptul si indemnul la sfintire dar greu ne rupem de lumea materialnica in care ne-am pomenit.iar circa noastra de pacate nu ne lasa sa ne ridicam ci ne tintuieste la pamint.

Doamne invatane sa facem voia ta.Amin.

Aceasta este adevarata menire a crestinului autentic, spre aceasta trebuie sa aspire crestinul. Purtam in noi setea dupa desavarsire ca o chemare a lui Dumnezeu adresata omului inca de la creatie.

Nu cred ca trebuie sa existe un astfel de moment, o astfel de zi, in care sa ne propunem atingerea sfinteniei, ca pe un scop in sine.

Mantuitorul, spune "Fiti sfinti!", nu "propuneti-va sa fiti sfinti". Asta inseamna ca orice clipa a vietii noastre este inaintare sau cadere din sfintenie, pe masura unirii sau indepartarii cu/de El. Acesta este si motivul pentru care, in Biserica primara, crestinii se numeau intre ei "sfinti". Traiau cu adevarat in Hristos.

1.Daca citim Vietile Sfintilor,(carte in care nu cred ca voi figura vreodata),vedem ca a existat un moment cand omul a luat o hotarare care i-a schimbat viata.Daca e nevoie de exemplificari le pot arata.

2.Nu prea ne putem compara cu crestinii din Biserica Primara,care depuneau toata averea Apostolilor si se cuminecau zilnic.Era alta stare atunci,care ar putea exista si azi daca am trai ca aceia.

3.Cand Mantuitorul spune "Fiti sfinti",cred ca vrea sa spuna sa ne propunem sa devenim sfinti.Daca am fi deja ,ar fi spus : Sunteti sfinti.

Eu nu cred ca putem deveni sfinti pentru ca asa ne-am propus sau asa vrem.
Sfintii au avut in primul rand o dragoste de Dumnezeu foarte mare pe care multi nu o au.
In afara de asta ei nu au avut ca scop sfintenia ,ci dorinta de a fi cat mai placuti lui Dumnezeu si oamenilor .
Sfintii provin din familii cu o traditie crestina foarte veche sau cel putin au avut parinti evlaviosi.
Il am ca exemplu pe sfantul Ioan de Kronstadt dar si pe sfintii nostri parinti ,parintele Cleopa sau par.Arsenie Boca.
Eu cred ca Mantuitorul a vrut sa spuna sa traim ca sfintii.
In Psaltire ,se fac multe referiri la sfinti ,sfintenie.
"In sfintenie e calea ta ,Doamne"
Cu toate ca in vremurile alea nu prea se stia de sfinti ,dar aici cred a fost o profetie.

@anita

1.Eu cred ca putem deveni sfinti daca ne propune sau asa vrem.

2.Maria Egipteanca este un exemplu de sfanta care nu provenea neaparat dintr-o familie de educatie crestina,si nu a avut o pornire buna in viata.

3.Daca Mantuitorul a spus sa traim ca sfintii,care e concluzia ? Sfintii faceau mari nevointe,le facem si noi? Sfintii se rugau neincetat,ne rugam si noi la fel?

Cum crezi ca poti sa traiesti ca sfintii,dar sa nu faci ca ei?Vezi vreo deosebire intre a fi sfant si a trai ca sfintii ?

Sfanta Maria Egipteanca a patit ce a spus Mantuitorul cand a vorbit de femeia pacatoasa ,care avea datorii mai mari si recunostinta ei era mai mare.
Nu toti sfintii au dus o viata pacatoasa ,cei mai multi dimpotriva ,s-au sfintit din copilarie.
In momentul in care vrem sa devenim sfinti am pierdut sfintenia ,harul a plecat din cauza mandriei .
Mai degraba sa cerem virtuti ,de exemplu iubirea de Dumnezeu e o mare virtute ,darul rugaciunii neimprastiate ,neosandirea.
Si sa ne rugam sa fim feriti de pacate.
Eu cred ca sfintenia nu trebuie sa fie un scop in sine ,ea poate fi atinsa ,nu neg .
Nu cred ca par.Cleopa sau par.Paisie au vrut sa devina sfinti.

Nu toti sfintii au dus o viata pacatoasa.Exemplul meu era o contrapondere la ceea ce ai afirmat mai inainte,ca sfintii proveneau numai din familii educate.

Nu este gresit sa vrem sa devenim sfinti ,din moment ce Mantuitorul insusi ne spune :
"Fiti sfinti precum Tatal meu din cer este"

Nu spune : prefaceti-va ca nu sunteti sfinti ,ca sa ajungeti sfinti.

Eu cred ca parintele Cleopa so parintele Paisie ,etc ,au vrut sa ajunga sfinti.E ca si cum ai spune ca Eminescu nu a vrut sa ajunga poet.

Eu cred ca sfintenia trebuie sa fie un scop in sine.

Sa nu crezi niciodata ca esti sfant,atat timp cat traiesti este altceva,insa sa vrei sa fii sfant,asa cum Mantuitorul ne-o cere este valabil.

Cel care lasa totul pentru Dumnezeu,si merge pe calea cea stramta ,stie ca a facut un pas pe calea sfinteniei.

Mântuitorul spune: „Fiţi sfinţi precum Tatăl vostru este sfânt”. Cu alte cuvinte, să încercăm să ajungem la asemănarea cu Dumnezeu.
Însă există un pericol, şi anume acela de a pune accentul pe tine, pe sfinţenia ta. În felul ăsta vei căuta să te nevoieşti cât mai mult, să te rogi ş.cl., făcând din asta un fel de sport de performanţă; după care te vei gândi: oare cât har am dobândit?
În felul ăsta te ratezi duhovniceşte.
Pe când dacă nu cauţi decât să faci voia lui Dumnezeu în toate, să iubeşti aşa cum iubeşte El, să fii curat ca să poţi avea comuniune cu El, atunci dragostea aceasta te va izbăvi.

Calea spre sfintenie presupune pericole si riscuri,altfel toti ar merge pe ea in voie,si ar exista si indrumari precise cum sa ajungi la ea.

Sfantul Nectarie -sfaturi duhovnicesti
 

Scopul vietii noastre este sa devenim desavarsiti si sfinti, fii ai lui Dumnezeu si mostenitori ai Imparatiei Cerurilor.

Sa luam aminte ca nu cumva de dragul vietii acesteia sa ne lipsim de cea viitoare, ca nu cumva din pricina grijilor pamantesti sa neglijam scopul vietii noastre.

Postul, privegherea si rugaciunea, prin ele insele nu aduc roadele dorite, pentru ca ele nu sunt scopul vietii noastre, ci sunt mijloacele folosite pentru atingerea scopului.
Impodobiti-va cu virtuti! Nevoiti-va sa alungati patimile sufletesti ! Curatiti-va inima de toata murdaria si pastrati-o curata, ca sa vina Domnul si sa Se salastuiasca inlauntrul vostru, ca sa va umple Duhul Sfant cu dumnezeiestile Sale daruri.
Copiii mei iubiti, acestea sa fie singura voastra preocupare si grija. Acestea sa fie totdeauna scopul si dorinta voastra. Pentru acestea sa va rugati lui Dumnezeu.
Sa Il cautati in fiecare zi pe Domnul, insa inlauntrul inimii voastre, nu in afara ei. Iar cand Il veti gasi, stati cu frica si cutremur, ca Heruvimii si Serafimii, pentru ca inima voastra s-a facut tron al lui Dumnezeu. Dar ca sa-L aflati pe Domnul, smeriti-va pana la pamant, pentru ca El se scarbeste de cei mândri, pe cand pe cei smeriti cu inima ii iubeste si ii cerceteaza.
Daca te vei nevoi cum se cuvine, Dumnezeu te va sprijini. Prin nevointa ne vedem neputintele, lipsurile si greselile. Nevointa este oglinda starii noastre duhovnicesti. Cel ce nu se nevoieste, nu se cunoaste pe sine insusi.
Luati aminte chiar si la greselile mici. Daca din neluare-aminte se intampla sa pacatuiti, nu deznadajduiti, ci sculati-va repede si cadeti inaintea lui Dumnezeu, Care are puterea sa va ridice.
Avem inlauntrul nostru neputinte si patimi adanc inradacinate. Multe dintre ele sunt mostenite.Toate acestea nu pot fi alungate degraba, nici prin neliniste si intristare apasatoare, ci prin rabdare si staruinta, cu grija si luare-aminte.
Intristarea peste masura ascunde inlauntrul ei mandria. De aceea este vatamatoare si primejdioasa si de multe ori este provocata de diavol, ca sa-l impiedice pe nevoitor in calea lui.
Calea care duce la desavarsire este lunga. Rugati-va lui Dumnezeu sa va dea putere ! Infruntati cu rabdare caderile voastre, ridicati-va repede si nu ramaneti, precum copiii in locul in care ati cazut, plangand si tanguindu-va nemangaiati.
Privegheati si va rugati, ca sa nu cadeti in ispita. Nu deznadajduiti daca se intampla sa cadeti iarasi in aceleasi pacate. Multe dintre ele sunt puternice, atat din pricina firii, cat si din pricina obisnuintei, insa cu trecerea timpului si prin straduinta sunt biruite. Nimic sa nu va duca la deznadejde.

Sfantul Nectarie -sfaturi duhovnicesti 2
 

Crestinii au datoria, dupa porunca Domnulul, sa devina sfinti si desavarsiti. Desavarsirea si sfintenia se intiparesc adanc mai intai in sufletul crestinului, iar de acolo isi pun pecetea asupra gandurilor, dorintelor, cuvintelor si faptelor sale. Astfel Harul lui Dumnezeu, care se afla in suflet, se manifesta si in purtarea exterioara.

Crestinul este dator sa se poarte fata de toti cu noblete. Din cuvintele si faptele sale sa se raspandeasca Harul lui Dumnezeu, care salastuieste in sufletul sau, astfel incat sa se faca aratata viata sa sfanta si sa fie slavit Numele lui Dumnezeu.
Cel care este masurat in cuvinte, este masurat si in fapte. Cel care isi cerceteaza cuvintele pe care urmeaza sa le spuna, isi cerceteaza si faptele pe care urmeaza sa le savarseasca si niciodata nu va trece peste hotarul bunei si virtuoasei purtari.
Cuvintele insuflate de Har ale crestinului au intotdeauna delicatete si noblete. Acestea sunt cele care dau nastere dragostei si aduc pace si bucurie. Dimpotriva, vorbirea in desert naste ura, vrajmasii, suparari, certuri, tulburari si razboaie.
Asadar, totdeauna sa avem noblete. Niciodata sa nu iasa din gura noastra cuvantul rau, cuvant care nu este dres cu Harul lui Dumnezeu, ci totdeauna cuvinte bune care vadesc nobletea cea intru Hristos si starea noastra sufleteasca buna.

Sfintenia e un dar de la Dumnezeu.
Unii au luat-o razna crezand ca sunt sfinti si nevoindu-se peste puteri.
Trebuie dreapta socoteala .
Sfintii parinti ne indeamna sa tinem calea de mijloc.

Cred ca Daniel nu se face inteles.


Da, sfintenia e dar. Ca si mantuirea, nu?

Dar trebuie sa ne propunem sa le obtinem.

Sfintii au fost parca mai bolnavi (trupeste) decat multi din jurul lor.
De'ar fi avut ceva "in plus" fata de noi, cred ca se vedea in primul rand in trupul lor.

Aceleasi date avem toti, aceleasi porniri si aceleasi tendinte. Difera numai puterea de a lucra (talantii).
Numai ca unii lupta pentru curatire, iar altii nu. Cei care lupta ajung adesea sfinti.

Eu cred ca oamenii nu sunt sfinti in ei insisi sau prin ei insisi ci doar in comuniunea cu Mantuitorul care transfigureaza.Un om ii apartine lui Dumnezeu si devine sfant prin aceea ca printr-o totala umilinta si pocainta accepta darul divin al iertarii.Se leapada de sine si isi accepta neputina iar pe acei oameni care se dezbraca de firea lumeasca,de mandrie si de voia lor, Cel de Sus ii ridica in sfintenie, pentru ca ei fac voia Tatalui.Am observat acest aspect ca o regula generala in Pateric.

Cred ca acesta este situatia la care se referea Apostolul Pavel cand a spus: ,,Caci, daca este cineva in Hristos, este o faptura noua. Cele vechi s-au dus: iata ca toate lucrurile s-au facut noi"(2 Corinteni 5:17).Sunt oameni in acesta lume care reusesc ca calce pe urmele lui Hristos si sa urmeze,la nivelul nostru,cele spuse in Epistola catre Filipeni 2:5-11:

,,El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu,ci S-a dezbracat pe Sine insusi si a luat un chip de rob, facandu-Se asemenea oamenilor.La infatisare a fost gasit ca un om, S-a smerit si S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce. De aceea si Dumnezeu L-a inaltat nespus de mult si I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, in Numele lui Isus, sa se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pamant si de sub pamant,si orice limba sa marturiseasca, spre slava lui Dumnezeu Tatal, ca Isus Hristos este Domnul."

Toti platim pacatul lui Adam (,,De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el" Romani 5:12) prin moarte dar eu cred ca indemnul la sfintenie la asta se refera:intrucat suntem oameni si avem pacatul in noi nu putem sa devenim sfinti singuri dar prin pocainta si smerenie Cel de Sus ii poate inalta pe cei care fac asta spre desavirsire,ca o rasplata pentru cei ce il urmeaza pe Mantuitor.

Am ales un citat despre pocainta care sper sa fie folositor:,,Un batran oarecare a sezut in singuratate, in chilia sa, saizeci de ani si nicioadata nu si-a smintit pocainta si pururea zicea : fiilor, aceasta putina viata, numai pentru pocainta ne-a dat-o Domnul Dumnezeu si de vom pierde aceasta putina vreme ce-o avem pentru pocainta, traind in pacate fara de pocainta si in rautati, mult o vom cauta si vom dori aceasta vreme si nu vom gasi-o.".

Nu degeaba spunea Ioan Botezatorul: "Pocaiti-va, caci Imparatia cerurilor este aproape." (Matei 3:2)

/////mesaj sters/////

Scopul vietii crestine dupa cum spune Serafim de Sarov este dobandirea Duhului Sfant.
Sfintii ,mai mult decat altii ,au reusit acest lucru ,sa simta lucrarea Duhului sfant in ei.Ei ne sant exemplu de urmat,si trebuie sa-i urmam,atat cat putem si ne dorim ,in virtutile pe care le-au lucrat.

Unii aduc argumente ca ei nu cauta sfintenia ,ci doar mantuirea,ca sa nu cada chipurile in slava desarta.Eu cred ca aceasta este o cale calduta,pe care o urmeaza orisicare.Batalia cea mare o dau cei care cauta cu adevarat sfintenia,dobandirea Duhului Sfant.
Este falsa smerenie,ca eu nu vreau prea mult ca sa nu ma mandresc.Insa cei care vor cu adevarat lucruri inalte ,nu se poticnesc in asta,si nu cad in fariseism.

Spunea un parinte ca este mai buna ravna pentru incepatori,chiar daca poate aparea si slava desarta,pentru ca smerenia se poate dobandi mai apoi,dar din lenevie si satisfacerea placerilor proprii iesi mai greu.

Cand incepi un drum,trebuie sa-ti stabilesti telul,obiectivul final,inainte de a incepe munca propriu-zisa,nevointele ...

Si acest tel,dupa cum spun Sfintii Parinti,este dobandirea Duhului Sfant ,adica sfintenia. Si celor care se sperie inca de la inceput de mandrie,le-as putea spune ca dobandirea sfinteniei este corolata cu dobandirea smereniei,drumul spre sfintenie ,prin greutatile ,necazurile si incercarile avute,smereste mult sufletul.

/////mesaj sters//////

Nu trebuie sa-ti fie teama de a vorbi de sfintenie.Vorbim de atatea lucruri desarte,si de lucrul cel mai bun sa nu vorbim? Daca ne lamurim prin cuvant care e scopul nostru,vom avea si imboldul de a-l pune in practica.
Daca ne vom vaicari si ne vom "smeri",vom ramane "mititei".

Cred ca adevarata problema nu este "mandria".
De altfel, dupa cum ai observat, sfintenia implica smerenia.

Si oricum, nici nu poti fi smerit stiind ca esti smerit.. aceeasi problema, dar se pare ca oamenii nu mai sesizeaza asta, caci cumva smerenia le pare multora mai usor de dobandit decat sfintenia (ceea ce eu cred ca nu e chiar asa). Cum spunea (cita) cineva zilele trecute: "In materie de umilinta desfid orice concurenta". Foarte bine a punctat.

Ci cred ca oricine stie macar intuitiv ca pornirea pe calea sfinteniei implica renuntatarea la toate.. inclusiv la sine.
(Ca cine e plin de sine nu poate fi vas al Sfantului Duh).

Si atunci se fabrica scuze.

Numai gandul ca as putea renunta ma paralizeaza. Cum sa renunt la aia sau ailalta? Mi-a luat atata timp si motivatie sa renunt la tv, abia anul acesta am inchis cu totul muzica lumeasca (de doi ani ma straduiesc, ultima reduta era muzica simfonica), ma lupt inca cu obiceiuri alimentare si cu dorinta de acumulare de lucruri.. etc..
Mi se pare ca-mi golesc viata.. desi in realitate orice renuntare a fost o MARE usurare!

E mai simplu sa spui.. aaa, pai sfintenia nu este pt oricine, sa nu ne mandrim!

Doar sa acumulam cunostinte teoretice teologice ca cine stie.. poate peste 10 ani vom si incepe sa traim crestineste.
Daca ne trece spaima de a renunta la lume.

Duhul Sfant ne uneste cu Hristos, iar Fiul Intrupat ne ridica in slava Tatalui. Omul este creat dupa chipul lui Dumnezeu; si trebuie sa dobandeasca asemanarea cu El. A primit porunca sa devina dumnezeu, dupa cum marturisesc Cuvantatorii de Dumnezeu Parinti. Asta e menirea lui. A fost zidit spre a-I fi salas lui Dumnezeu, spre a se uni cu El.

Petrecerea in despartire de Dumnezeu e subumana. Sfintii nu sunt supra - oameni, ci sunt oameni. Pentru ca starea fireasca a omului e aceea harica, plina de Duh.

Foarte bine aţi sesizat esenţialul asupra întrebării acestui topic.
Chemându-ne pe toţi la sfinţenie, Dumnezeu ne cheamă să fim oameni.

Eu as trage alta concluzie.Daca sfintii nu sunt supraoameni,atunci putem deveni si noi sfinti.

Sfintenia, din cate am inteles pana acum - urmarind aici topicul, precum si in afara lui, poate fi inteleasa in doua ipostaze: potential si implinire.
Ca potential: toti oamenii au "bagajul" ereditar de a deveni sfinti, macar ca toti avem trup si suflet, fiind fapturile Domnului.
Ca implinire, e starea la care ajung oamenii dupa multe nevointe si prin harul lui Dumnezeu.
Deci problema este, imi pare, de a face ce depinde de mine (in impreuna-lucrare cu Dumnezeu) pentru a fi "in act" ceea ce sunt deja in potenta.
Daca oamenii, mai exact daca omenitatea din homo sapiens nu ar avea si potentialul sfinteniei, atunci nu vad cum ar deveni cineva sfant. Nu pot deveni ceea ce nu sunt deloc. Nu pot deveni crocodil daca sunt doar om, si nu poate deveni om elefantul, chiar presupunind ca ar voi.

Ca sa devin sfant, prin harul lui Dumnezeu, se pare ca trebuie sa fiu deja, in potentialul sau virtualitatea omenitatii mele. "Fiti desavarsiti", spune Domnul, adica impliniti-va potentialul sfinteniei sau pur si simplu al omeniei dinlauntrul vostru. Aduceti pe toate ale voastre, inteleg ca spune Domnul, la masura (inaltimea) sfinteniei: trupul, insusirile sufletesti, faptele. Prin lucrarea curatiei, prin lucrarea intru smerenie. Peste care vine partea Domnului, prin Harul Sau.

Asadar, propunerea unui crestin de a se apuca de treaba pentru a deveni sfant, nu mi se pare deplasata in sine, caci crestinul deja este cu un pas mai nainte pe drum, cata vreme e botezat in Hristos, e parte din Biserica, e deja in locul cel mai potrivit pentru "germinatie".
Doar ca lucrurile se complica mult atunci cand trecem la treaba, cand incepem constient si voluntar (altminteri e doar inclinatie sentimentala, insuficienta sau chiar pagubitoare uneori), lucrarea intru sfintenie. Aici se dau bataliile cu sudoare, cu sange. Fie ca toti crestinii sa le poarte pana la capat, prin Mila Domnului nostru Iisus Hristos, laudat fie in veci.AMIN

Prin aceasta postare ati explicat multe lucruri care nu se intelegeau pana acum.

Corect ce spuneti,din punctul meu de vedere.Sa te apuci de treaba este un indemn si al Apostolului Pavel in Epistola catre Evrei 12:1.In versetele 2 si 3 din capitolul 12 ne indica si modelul si motivatia.In versetul 4,cu referire la bataliile pana la sange,se spune: ,,În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge." In versetele 5,6,7 Apostolul da un sfat extrem de important si explica si de ce iar in versetul 8 pune o concluzie dura.

In versetele 12,13,14,15 din capitolul 12 al Epistolei catre Evrei chiar se indica si un model de realizare faptica.

Spunti-mi va rog,in ortodoxism,cum anume procedeaza un om cand se decide sa mearga pe o asemenea cale?Nu ma refer la calugari sau preoti, acolo este o alta discutie.Ma intereseaza cum procedeaza un simplu credincios,care este implicat si in viata sociala.Dupa ce anume isi da seama ca merge pe calea cea buna, ca a urcat duhovniceste? Cu multumiri.

/////mesaj sters//////

Pentru dna Dobrin
 

In primul rand va multumesc pentru precizari.Ati facut un gest curajos sa renuntati,in aceste timpuri,la un job bine platit.Sa va calauzeasca Dumnezeu pasii in continuare dar sa stiti ca nu toti vor lua acest gen de decizie.Mai ales cei care au de intretinut o familie.Este o fraza cheie in ce spuneti:,,Concluzia este ca omul in lume duce o lupta puternica pentru a putea sa ajunga macar sa se mantuie, nu zic de sfintenie, lupta cu duhul lumii care e mai puternic ca oricand , cu firea sa si cu duhurile necurate care nu dorm nici ele."

Eu inteleg ca dvs sunteti angajata in lupta cu pacatul in vederea mantuirii.Este o lupta grea,zilnica, ce va tine pana in ultimele clipe.Ati precizat mai multe actiuni pe care le-ati facut si reguli(spovedania,ascultarea de duhovnic)pe care le urmati.Aceste reguli/actiuni va dau o posibilitate spre mantuire sau va asigura mantuirea?Ma intereseaza foarte mult distinctia ca sa inteleg exact.

Ramin cu o intrebare:daca mantuirea este atat de greu de obtinut,mai ales cand esti ancorat in lume,cum poti totusi sa atingi sfintenia?Poate fi atinsa sau este doar teoretic o posibilitate cat timp esti in lume?Daca mergi pe acesta calea a mantuirii,conform invataturii ortodoxe,este calea doar spre mantuire sau este si calea spre sfintenie?Parintii Bisericii ce spun cu privire la acest demers al credinciosului,de a nazui spre sfintenie?Ce sfaturi dau?

Odata l-a luat Dumnezeu pe Sf. Antonie si i-a aratat un taran obisnuit si i-a zis : iata acesta este cat tine.

1. Mai intai ar trebui sa definim ce este sfintenia, pentru ca exista multe interpretari.
Si sfintenia este una vazuta de oameni si alta vazuta de Dumnezeu. Noua nis epare ca unul sau altul pe pamant este sfant (adeseori chiar automat), dar oare si Dumnezeu vede la fel? Poate ca El are alte criterii? Nu stiu.

2. Dumnezeu nu ne vrea sfinti, ci pur si simplu oameni, dar buni. Nicaieri nu a spus sa devenim sfinti. Nu stiu, eu nu vad mantuirea ca sfintenie.

3. Sfintii au puteri suplimentare de la Dumnezeu. Mi-a spus asta si un preot batran si mi-a spus ca noi nu putem face ceea ce faceau unii oameni acum 2000 ani. Sfintii au mai intai puterea de a rezista trupeste si sufleteste la multe.
Citind viata unor imi dau seama despre aceste puteri. Erau schinguiti, omorati si Dumnezeu ii readucea la viata. Ori El nu face asta decat cu cei putini la care vrea. Aceia primeau semne cu ceea ce aveau de facut, ce avea sa li se intample. Aveau cum se spune viziuni divine.

In concluzie: da, sfintii sunt supraoameni. Noua ne-a cerut Iisus Hristos sa fim mai buni, sa ne iubim unii pe altii si atat. Asta trebuie sa ne straduim si nu sa cadem in extreme si mandrii : "eu ma fac sfant".
Si parca...sfintii se fac dupa ce au trecut la Domnul si nu aici pe pamant.
Nimeni nu este si nu va fi sfant decat cu voia lui Dumnezeu.

Bun exemplu.
Sfantul Antonie cel Mare spune ca "Sfant se numeste omul curatit de patimi si de pacate. De aceea, cea mai mare izbanda a sufletului, care place lui Dumnezeu, este sa nu mai fie pacat in om".

Rugaciunea: Ajuta-ne, Doamne, in ziua aceasta, fara de pacat sa ne pazim noi, nu e rostita numai de monahi, ci si de noi, cei din lume. Ii cerem asta lui Dumnezeu, pentru ca stim ca pacatul ne desparte de El.
Vietuirea in lume nu presupune vietuirea in pacat, instrainarea de Hristos.
Razboiul se da in launtrul nostru. In inima poate fi raiul sau iadul, poate fi Dumnezeu sau diavolul, indiferent de locul in care ne aflam, in lume sau in manastire.

Of, daca as sti cu adevarat sa va spun, cu o certitudine care sa poata fi impartasita fara teama de greseala, de pacat... V-as spune cu bucurie.
Eu unul incerc sa ma tin de cele din Biserica, asa cum le impartasim cu totii la slujbe. In relatiile sociale, ce pot sa fac (si reusesc uneori) este: "Duhul umilit, inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi". Exersez aici, cu destule rateuri. Dar exersez zilnic.
De neinlocuit este pentru mine ascultarea de duhovnic. In Taina Marturisirii imi gasesc un reper distinct. Nu ma refer la ascultarea deplina (caci o incalc frecvent, din neputinta, apoi ma spovedesc iarasi si iar incalc si iar ma spovedesc ... cel putin in anumite zone ale neputintei mele) ci la hotararea mea de a ramane in Sfanta Taina.
Dar sunt totusi sigur de ceva: rugaciunea este indiciul. Cel putin petru mine. Acolo in starea de pocainta, cand imi da Domnul darul si inima mea nu mai e impietrita, acolo simt daca scad sau sporesc, macar pentru o vreme... Pe mine, sunt sigur, daca ma paraseste rugaciunea, sunt pierdut (asa ma simt in perioadele cand rugaciunea merge prost - si merge prost cand ma semetesc din nepasare porcina). Asa e cu mine, imi cer iertare ca nu pot raspunde mai bine la intrebarea Dumneavoastra.

Pentru domnul Ioan Cezar
 

Va multumesc pentru modul cum ati inteles sa raspundeti.Sinceritatea este o haina rara a omului in ziua de astazi.O sa va spun si eu ce cred,cat mai clar pot eu,avand aceleasi limite ca si dvs dpdv al luptei zilnice cu pacatul.Ma uitam ieri la o icoana cu Sfanta Paraschiva,frumos pictata,si am observat,pe langa impresionanta figura ascetica tipica picturii rasaritene,ca tinea in mana un pergament pe care scria un verset din Fericiri: ,,Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu!"(Matei 5:8).Vazind acest lucru mi-am amintit un verset din Profetul Isaia(40:21-25) unde Cel de Sus spune asa:

,,Nu stiti? N-ati auzit? Nu vi s-a facut cunoscut de la inceput? Nu v-ati gandit niciodata la intemeierea pamantului? El sade deasupra cercului pamantului, si locuitorii lui sunt ca niste lacuste inaintea Lui; El intinde cerurile ca o marama subtire si le lateste ca un cort, ca sa locuiasca in el. El preface intr-o nimica pe voievozi si face o nimica din judecatorii pamantului. De abia sunt saditi, de abia sunt semanati, de abia li s-a inradacinat tulpina in pamant; si El sufla peste ei de se usuca, si un vartej ii ia ca pe niste paie. "Cu cine Ma veti asemana, ca sa fiu deopotriva cu el? - zice Cel Sfant."

Cumva te blochezi cand citesti asa ceva.Daca asa este Dumnezeu,Sfant in esenta Sa,cum pot eu sa ma aseaman cu EL,sa incerc sa fiu desavirsit,sfant? Sfantul Grigore din Nyssa,comentand Fericirile spunea ca desi aparent nimeni nu poate sa-L vada pe Cel de Sus,prin despatimire,curatare interioara a inimii,care vine prin smerenie si pocainta,poate vedea lumina,chipul divinitatii, pus de Cel de Sus in fiecare om,creat dupa ,,dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra".

Toti Parintii Bisericii,toti ascetii din Pateric indeamna spre asta.Despatimire,smerenie,pocainta.Exact ce a lipsit omului mereu,posibilitatea de a vedea chipul dumnezeirii din el,eliberator si transformator.Primul pas spre sfintenie cred ca acesta este,o despatimire,o lepadare dura si fara oprire de buruienile pacatului ce cresc in noi.Daca ne gandim cate pacate savirsim zilnic,cu gandul,fapta sau vorbire ne ingrozim.Colcaim de pacate,despatimirea pana la obtinerea inimii curate pare un pod prea indepartat.Nu a spus nimeni ca drumul spre sfintenie este usor.Multi alergam spre mantuire dar putini spre sfintenie,asa cum remarca si dna Dobrin.Si asta cam arata cam cat putem noi ca oameni si cam cat reusim in mod normal.Daca ne-ar fi lasat Cel de Sus strict in faptele si putintele noastre eram teminati demult.

Omul care ajunge la acest indemn al Fericirilor cred ca a inceput sa calce pe greul drum spre sfintenie.Odata ce implineste acest lucru face voia Tatalui si implineste ce a spus Mantuitorul,marea porunca: ,,"Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau." (Matei 22:37).Exista dovada de iubire mai mare fata de Cel de Sus decat ascultarea prin lupta cu tot ce inseamna pacat?Oare cel care face asta nu urmeza sa-si iubeasca si semenii?Exista oare iubire egoista de Dumnezeu sau iubirea fata de EL implica si "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti." (Matei 22:39)?

Iubirea de aproape.Cat de grea,cat de mult ne luptam cu noi insine.Nu doar iubirea normala,naturala, ci aceea care este cel mai greu de atins:iubirea aratata de Hristos.In Biblie se arata o cale de ajunge la desavirsire,care are la baza aceasta iubire predicata de Hristos,izvorata chiar in faptele vietii sale: ,,Dar Eu va spun: iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va asupresc si va prigonesc, ca sa fiti fii ai Tatalui vostru care este in ceruri; Daca iubiti numai pe cei ce va iubesc, ce rasplata mai asteptati?Voi fiti, dar, desavarsiti, dupa cum si Tatal vostru cel ceresc este desavarsit."

Nu le-a cerut oare Mantuitorul Apostolilor: ,,Va dau o porunca noua: sa va iubiti unii pe altii; cum v-am iubit Eu, asa sa va iubiti si voi unii pe altii. Prin aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii pentru altii." (Ioan 13:34-35)? Nu punea Apostolul Pavel: ,,Acum, dar, raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea"(I Corinteni 13:13)? Nu i-a spus Mantuitorul lui Nicodim: ,,Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica"(Ioan 13:6)

Esenta lumii,esenta lucrarii Mantuitorului,acesta iubire transformatoare,lipsita de egoism,plina de sacrificiu,poate chiar dureroasa ca efecte in lumea asta.Oare cine reuseste asta,sa urmeze acest indemn,sa-si curete inima si sa iubeasca in acest mod,nu este oare pe drumul spre sfintenie? Nu din acesta dragoste divina pusa in om si aplicata de om iese lumina in lume? Multi incerca, cu greu, sa se lupte pentru mantuire.La acest tip de iubire sfanta parca nici nu ne mai gandim dar sa o mai si aplicam.Lumea si duhul ei parca ne-au intunecat de tot lumina pusa in noi.

Inima noastra,plina de pacat, parca si-a pierdut orice putere de a-L vedea pe Cel de Sus.Apostolul Ioan ne-a avertizat: ,,Vestea, pe care am auzit-o de la El si pe care v-o propovaduim, este ca Dumnezeu e lumina, si in El nu este intuneric. Daca zicem ca avem partasie cu El, si umblam in intuneric, mintim si nu traim adevarul.Dar daca umblam in lumina, dupa cum El insusi este in lumina, avem partasie unii cu altii; si sangele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curata de orice pacat." (I Ioan 1:5-7).Nu ne-am impotrivit inca pacatului pana la sange,avea dreptate Apostolul Pavel,tot robi ai lui aratam ca suntem.Va las ce spunea Parintele Nicolae Steinhardt:

,,Adevărata, marea sfinţenie, de neînchipuit de grea este de a trăi într-o obşte şi a-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi; sau măcar a te purta cu el ca şi cum l-ai iubi ca pe tine însuţi, ori mai mult ca pe tine însuţi. Ăsta-i lucrul cel greu, cel sfînt, cel creştinesc, cel supraomenesc.Forma cu totul superioară şi cutremurător de grea a sfinţeniei este ca, liber fiind, într-o obşte închisă trăind, să-ţi iubeşti aproapele nu mai puţin ca pe tine, aşa cum Hristos şi-a iubit apostolii."

Sa ne ajute Cel de Sus ca prin pocainta si smerenie sa gasim drumul prin intuneric,luptand cu pacatul, spre o inima curata,spre lumina din noi,spre spre iubirea de Dumnezeu si de aproape,asa cum ne-a invatat Hristos.Atunci si doar atunci vom merge pe drumul spre sfintenie.Doamne ajuta.