Familie vs Cariera
 

Ce a-ti alege, sa va dedicati familiei sau carierei?
Veniti si cu argumente pro sau contra.

Si una si alta. Dumnezeu le vrea pe toate.

Mama sau femeie de cariera?
 

Exista un topic oarecum asemanator - "Mama sau femeie de cariera?":
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...femeia+cariera

Amandoua sunt importante, dar ordinea de precedenţă aceasta este: mai întâi familia, apoi cariera. Toţi sfinţii familişti au fost buni familişti, nu neapărat buni în cariera lor. Noi nu ştim dacă Sf Iosif a fost un dulger exemplar, dar ştim cu siguranţă că a fost exemplar ca şi cap al Sfintei Familii.

Mulţi dintre noi am vrea mari succese în carieră, am dori ocuparea unor poziţii de vârf, vrem să fim lideri de opinie. Vrem, dacă suntem artişti, să fim capi de afiş. E un mare pericol pentru suflet aici. Ţara şi lumea are nevoie de oameni care să îşi facă treaba în mod corect, nu în mod strălucit.

Ma alatur si eu acestei abordari cu privire la tema propusa.Desi pe multi s-ar putea sa-i mire,mai ales in ziua de azi, indemnul de a fi corect,mai ales in afaceri,este sustinut si din punct de vedere biblic: ,,Cântarul şi cumpăna dreaptă sunt de la Domnul; toate greutăţile de cântărit sunt lucrarea Lui"(Proverbe 16:11).Si daca ar fi sa ne referim la cinste dvs necinste in afaceri>yep,cu mult inainte de aparitia primului cod penal modern, Biblia incrimina, de exemplu, mita: ,,Cel rau primeste daruri pe ascuns ca sa suceasca si caile dreptatii" (Proverbe 17:23).

După Sfântul Pavel suntem cu toţii mădulare ale lui Hristos şi fiecare mădular are rostul lui. Cred că problema carierei trebuie să fie de fapt aceea a descoperirii lucrării la care suntem chemaţi. Poţi să ai chemare ca preot, ca medic, ca învăţător sau profesor, ca (de ce nu?) instalator. Important este ca ceea ce faci să faci din inimă şi cu dragoste pentru cei care beneficiază de ceea ce faci tu.
Altfel, prin carieră îţi poţi pierde sufletul, intrând în contradicţie cu propria ta credinţă. Sunt multe profesii, mai ales cele din vânzări şi publicitate, în care se minte foarte mult şi se vând o mulţime de lucruri cel puţin inutile, dacă nu de-a dreptul vătămătoare pentru suflet. Nu cred că poţi să-ţi păstrezi conştiinţa împăcată dacă le practici.
Dacă ne punem întrebarea ce trebuie să primeze între profesie şi familie, răspunsul nu e întotdeauna uşor. Să zicem că eşti un preot bun şi, prin urmare, foarte solicitat de credincioşi. Toţi au nevoie de sfatul tău, foarte mulţi vin la tine să se spovedească... Nu poţi să-i refuzi şi, prin urmare, vei acorda mai puţin timp familiei. La fel în cazul unui medic bun. Cred că e nevoie de rugăciune şi Dumnezeu te va lumina în aşa fel încât între două lucruri binecuvântate să-l alegi pe cel mai important.
A înţelege şi a face voia lui Dumnezeu e ceea ce contează.

Legat de acest subiect, consider ca problemele apar atunci cand ajungem sa confundam cele doua realitati, cand din familie ne facem "cariera", iar din cariera "familie".

Nu e un adevar universal valabil. Eu, de exemplu, sunt unul din cazurile fericite in care cariera si familia sunt pe acelasi plan, sunt interdependente. Copilasii mei, Patricia si David, ma inspira in ceea ce fac si tot ce fac, fac pentru ei. Si banii pe care ii castig sunt tot pentru ei, dar si munca mea, in sine, e dedicata lor. Atunci, la mine "familie" si "cariera" sunt sinonime.

un bun crestin trebuie sa se imparta intre:
 

biserica,locul de munca si familie.investind-usi puterea,stinta,corectitudinea in ceia ce face educind-usi copii in spiritul crestin.ieri am fost de fata in biserica in momentul cind parintele a impartasit doi copilasi ce deabea mergeau in picioare am lacrimat de bucurie.

Sa va spun de fapt dece am deschis acet topic, am vrut in primul rand sa vad parerile voastre si cred, acum, ca nu am luat decizia gresita.
Saptamana trecuta, am primit oferta de a ajunge sef de servici cu conditia sa nu plec in concediu de crestere a copilului.
Mentionez ca sotia mea, cu ajutorul Domnului, va naste in vre-o 2 luni o minunata fetita.
Sotia mea fiind medic rezident nu poate sa stea acasa cu fetita pentru ca isi prelungeste automat rezidentiatul.
Stam intr-un loc cu chirie (format din bucataria si camera) dat de serviciul meu.
Am un salariu mic de 900 lei +bonuri de masa, sotia mea are 1000 + bonuri de masa, chiria nu este prea mare dar trebuie sa ne mai ajutam si parinti.
Am luat decizia de a sta acasa cu fetita mea dupa ce sotia mea va merge la servici.

Eu sunt de parere ca familia este mai importanta decat cariera, desi aproape toata lumea(inafara de sotia mea cu care am luat decizia) mi-au zis ca am luat decizia gresita.

Stiu ca nu voi regreta decizia si mai stiu ca Dumnezeu ma iubeste si pe mine, desi sunt pacatos, si mai sunt sigur ca o sa ne mai ajute in continuare chiar daca o sa ne fie greu.
Maica Domnului o sa ne ajute pe toti cu rugaciunile ei doar noi trebuie sa fim cuminti :).

V-am salutat si mai vb.

Poate ar fi fost mai bine, totuşi, dacă ţi-ai fi convins soţia să rămână ea acasă. Eu cred încă în modelul tradiţional al familiei. E verificat.

Ce, barbatul nu e in stare sa schimbe niste scutece? Cred ca dl Mihailescu a luat decizia corecta. Din cate inteleg, el are deja o cariera si a amanat atingerea varfului acelei cariere, pentru a'si creste copilasul. Sotia lui, ca medic rezident, e in plna constructie a carierei, asa ca s'au gandit si la asta. Pe termen lung, e o decizie inteleapta, zic eu.
Sotul meu a stat acasa cand am nascut primul copil, iar eu m'am dus la munca, pentru ca eram adolescenta, proaspat angajata si nu am vrut sa imi iau concediu post-maternal chiar din prima luna de munca. S'a descurcat el foarte bine cu fetita noastra, pentru ca el isi permitea sa munceasca si de acasa. Decizia asta ne'a ajutat sa ne punem pe picioare. Cand am nascut al doilea copil am stat amandoi acasa. El muncea de acasa, de la calculatorul din sufragerie, iar eu munceam in camera copiilor, pentru ca din fericire, munca mea era de asa natura.
Traditiile nu sunt mereu bune. Lumea e in plina dezvoltare, trebuie sa ne adaptam si noi.

Esenţial e, oricum, să fie înţelegere între cei doi. Îmi pare bine că aţi reuşit să vă înţelegeţi şi să vă completaţi atât de bine.
După opinia mea, poate nu suficient fondată, pruncul ar avea mai multă nevoie de apropierea mamei. Însă poate e doar o prejudecată.
Şi ar mai fi un aspect. Gândesc că, femeia fiind de la natură mai slabă, are nevoie să fie ocrotită. Din câte ştiu eu, e un lucru esenţial pe care îl aşteaptă de la soţ. Or, dacă ea îşi va dezvolta mai mult cariera decât soţul şi va deveni principalul susţinător al familiei, nu se va mai simţi ocrotită şi poate chiar nu-şi va mai respecta soţul.
Sper să greşesc.

Sigur ca nu gresesti! Exista, bineinteles, nevoia primara de protectie. Iar copilul are nevoie de mama, atat din punct de vedere psihic, cat si fizic (laptele matern imbunatateste, printre altele, sistemul imunitar al bebelusului). Insa in ziua de azi, cand banii sunt putini, e tot mai mare nevoie ca intr'o familie, ambii soti sa munceasca si sa aiba o cariera. Eu nu mi'am intretinut sotul. El a fost mereu cel cu venituri mai mari in casa. Atata doar ca munca lui nu necesita deplasarea la un birou, cu orar fix. Muncea acasa, la calculator, atunci cand copiii dormeau sau cand eram eu cu ei. Eu, pentru locul meu de munca, trebuia sa ma trezesc in fiecare dimineata la aceeasi ora si sa fiu plecata de acasa pana la ora pranzului. Practic, fetita mea nu era cu mine dimineata, pana pe la 1. Am fost norocosi ca desi eram tineri (eu aveam 18 ani, iar sotul meu 20 cand am avut primul copil), am avut locuri de munca nu foarte solicitante, care sa ne permita sa ne petrecem timpul impreuna, asa cum orice familie ar trebui sa faca. Intre timp, eu am mai gasit o sursa de venit, cu un orar flexibil, care imi permite si mie sa fiu acasa cu copiii mei. Iar acum, la 21 de ani, am doi copii sanatosi si frumosi si impreuna cu sotul meu, avem un trai cel putin decent si putem sa le oferim copiior tot ce au nevoie, atat dpdv material cat si moral.
Ceea ce vreau sa spun e ca daca atunci nu as fi luat decizia de a merge la munca si de a'mi lasa fetita cu sotul, poate nu am fi acum unde suntem. E un adevar crud si cunoscut de toata lumea faptul ca parintii adolescenti rar reusesc sa se descurce si sa isi creasca copiii, oferindu'le un trai indestulat.

Probabil ai facut alegerea corecta! Dar sa stii ca iti va fi teribil de greu sa te reintorci la serviciu dupa ce-ti vei ,,ispasi" concediul. Dar poti munci si de acasa!
Personal prefer o cariera care sa imi sustina familia. E foarte greu sa nu iti ajunga banii si sa-ti mai si pastrezi echilibrul. Am trecut prin asta si prefer banii de acum desi imi e dor de timpul de atunci!

Vă felicit pentru curajul pe care l-aţi avut să vă formaţi familia la această vârstă. Mi se pare vârsta ideală, în pofida greutăţilor. Cred că familiile ar fi mult mai sănătoase şi mai unite dacă s-ar forma la această vârstă.

hmmm, iata o grea problema.
FAmilia si cariera ar trebui sa se impleteasca, dar de multe ori imi par una impotriva celelilalte.Daca ramana peste program, cum isi doreste sefa, apar probleme acasa.daca nu ramana, e ok acasa, dar apara nemultumiri si repros la servici.
Pe de o parte sufera familia, pe de alta sunt presiuni tot mai mari la servici.E o grea alegere.
la inceput, am urcat cu repejiciune pe un drum, care mergea spre succes.dar am neglijat familia.Acum acord mai multa tentie familiei, dar am inceput sa cobor. E fooarte greu sa le imbini pe amandoua, si sa fie ambele parti multumite.

Chiar ieri sefa mea a nascut.a zis ca va lipsi de la servici atat va sta in spital.De alaptat a zis ca nu va alapta, ptr ca trebuie sa se intoarca la servici.

Acum ma intreb:oare merita familia sa fie sacrificata pe altarul serviciului?
SAu e mai bine sa renunti la un post bun, de conducere, ce implica multe responsabilitati si timp putin dedicat familiei, ptr a-ti gasi alt job, mai slab platit, cu mult mai putine posibilitati de promovare, as putea spune chiar plafonare, dar ptr a te dedica familiei, mai ales daca ai si o pregatire in domeniu?

Iata intrebare care ma framanta de ceva vreme si inca nu ii gasesc solutie...

Am un serviciu care nu trimite spre "cariera", iar ce imi doresc de la viata, iarasi nu implica ideea de "cariera".
Cu toate acestea, imi dau cu parerea, ca unul care imi doresc odihna celor din jurul meu.

Este minunat cand serviciul nu este potrivnic unei vieti duhovnicesti si casnice.
Cat despre cariera, adesea o vad pe ea mai mult obosind inima omului, decat odihnind'o pe aceasta.

Cariera tine mai mult de minte, in vreme ce familia tine mai mult de inima.
Vrem sau nu, ele trebuie imbinate, cu accent pe inima (familie).

Familia ne poate odihni si in conditii modeste de trai, in lipsa multor facilitati.
Cariera nu ne poate odihni insa in lipsa familiei si a sentimentului real de "acasa".

Daca m-ai fi intrebat acum cativa ani,as fi raspuns tare:cariera!
Insa dupa drumul anevoios, presarat cu multe sacrificii personale si anularea prioritatilor individuale,singura realizare pe care o vezi in jurul tau este cea profesionala,care nu-ti mai tine de cald deoarece vrei sa ai si familie!
Este mai greu(dar nu imposibil)sa-ti intemeiezi o familie in jur de 30 sau peste...

Prioritati
 

Cred ca totusi exista si oameni care pot gasi mai multa satisfactie in cariera decat in viata de familie. Pe unele femei nu le tenteaza sub nici o forma ideea de maternitate. Am talent si daruire sa fiu un medic foarte bun (mai am de invatat dar spre asta ma indrept), nu am vocatie si dorinta sa fiu mama.

Daca serviciul e doar un mod de a castiga bani -si vrei sa fii printre cei care isi fac treaba bine, nu stralucit- atunci probabil ca familia e prioritara, e locul implinirii si fericirii. Daca insa Dumnezeu ti-a dat capacitatea de a face lucruri exceptionale in domeniul tau profesional probabil ca vrea ca tu sa folosesti cat de efcient posibil acest har si atunci cariera este prioritara.

Nu exista reteta, tine de ce simte fiecare.