Mandrie sau marturisirea lui Hristos?
 

Bun gasit tuturor! de multe ori poate vi s-a intamplat si voua sa fiti intrebati: "tii post?" sau "mergi regulat la Biserica?"...

Tinand cont de faptul ca a tine post inseamna in primul rand a ascunde acest lucru,nu a te lauda si a fi smerit, ce atitudine credeti ca ar trebui sa avem in momentul in care vom raspunde "da am tinut post sau am tinut tot postul"?

Sau daca vine cineva in vizita la noi acasa si pe noptiera de langa pat avem un teanc de carti de rugaciuni credeti ca ar fi bine sa la ascundem sau sa le lasam la locul lor?


De multe ori suntem pusi in situatii destul de delicate si trebuie sa ne gandim foarte bine inainte de a da un raspuns sau de a face orice fel de gest, in primul rand pentru a nu cadea in pacatul mandriei dar nici al minciunii!
Ar trebui sa spunem clar si raspicat: "DA citesc rugaciuni, merg la Biserica, postesc etc.!!! " , sau sa incercam sa ne ascundem ca suntem crestini si il marturisim pe Hristos?

Voi cum ati raspunde si cum ati proceda in astfel de situatii?

Fiind mereu sinceri.
Hai sa le luam pe rand:
1. Tii post?
Mai tin, dar nu asa cum trebuie. Incerc si eu, dar nu am suficienta rabdare, si de multe ori gresesc.

2.Mergi la biserica?
Merg, caci nu sunt cum trebuie si am nevoie de ajutorul preotului si de rugaciunea celorlalti.

3. Atunci daca esti credincios de ce nu il propovaduieste pe Dumnezeu, de ce nu le vorbesti oamenilor, de ce nu le dai sfaturi?
Desi cred, faptele mele nu sunt bune, adesea gresesc, iar Dumnezeu cel mai bine se arata lumii prin fapte nu prin vorbe.

Pe scurt, nu trebuie sa ne rusinam de Dumnezeu cand suntem intrebati, dar nici sa ne dam mari sau sa incercam sa bagam la altii credinta pe gat.
La fel si daca avem niste carti de rugaciune pe noptiera sau o icoana nu trebuie sa ne rusinam, dar nici sa atragem atentia asupra lor. E bine sa nu ne etalam colectia de carti sau religiozitatea in public, dar nici sa le burdusim pe undeva rapid cand vine cineva.

Ideea e sa fim naturali, si sa ne marturisim mereu slabiciunile ca sa nu ne mandrim si ca oamenii sa nu ne vada ca niste mincinosi (ca si a zice ca esti mare credincios cand inca gresesti e o mare minciuna). Mare lucru ca oamenii sa vada ca te stradui si ai nadejde pentru mai bine.

Intr-adevar foarte frumos mi-ati raspuns! merg la suflet vorbele si atitudinea dumneavoastra! sa ne ajute Dumnezeu sa fim crestini asa cum trebuie fara a ne rusina si fara a ne mandri! multumesc foarte mult pentru raspunsuri!

Cine caută să ia plată de la oameni nu va mai primi nimic de la Iisus Christos, decât : „slugă leneșă și vicleană știai că...”.

Oricâte șiretlicuri „sincere” ale proorocului mincinos încercați să ascundeți prin comportament și să credeți că alții vor urma ceea ce vă închipuiți voi că va fi bine pentru ei sigur nu va fi așa... deci degeaba știți răspunsurile și rezolvările la orice problemă și cum ar trebui să facă alții... căci nu lor li se va cere ci vouă înșivă.

Și este scris să tăinuim tot binele pe care-l facem ascultând de Dumnezeu ca să căpătăm de la El plată, pentru lucrul întreg făcut, oricât ar fi de mititel, căci numai lucrul întreg are lată, și este scris ca să nu tăinuim nici un păcat... dar omul face viceversa, el se laudă cu meritele lui și vrea să le facă și altul ca să se laude și altul ca el cu trupurile altuia și să-și asundă toate trufiile sub chipul smereniei, adică să-și ascundă superstiția răutății că defapt el slujește plăcerilor și voirilor lui mamona și tatona... învățătorii lui meticuloși în arta de a creea creiatina cea mult fericitoare a lăcomiei copilochiului adulterin submarin și atractiv.

O distracție comunistă ceva gen nea Mărin miliardar... dar viceversa, că cică mai nou personalul pozitiv e ăla cu diplomatul cu bani.

Deci așa este scris ca nici tu să nu crezi sau să socotești că ai fi făcut vreodată în viața ta vre-un bine... deci cu cât ascunzi mai bine binele pe care îl faci cu atât te flatezi mai bine și te încânți că cică ai ajuns bun. Deci atât de bine trebuie să-l ascunzi ca și cei ce au răspuns:

-Când Doamne ți-am făcut Ție toate acestea?

Și dacă le-ai ascuns atât de bine și le-ai uitat încât numai Domnul le mai ține minte căci Lui toate îi sunt cunoscute, abea atunci poți să te aștepți la Cuvântul:

„-veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția pregătită vouă de la întemeierea lumii”

Altfel vă faceți iluzii deșarte și veți fi tare dezamăgiți când o să constatați că pungile din cer sunt goale... și cum altfel din moment ce v-ați luat răsplata de la oameni...

Parerea mea (poate gresesc) este sa spui. Dar nu ca o lauda, evident.
Eu am cunostinte (nu foarte credincioase) care cred ca multe lucruri care tin de practica crestina sunt anacronice sau inutile.
Si atunci eu le spun (daca vine vorba, desigur) ca fac una sau alta.. Si eventual ma intreaba si vorbim despre post sau despre rugaciune etc.
Sunt lucruri la care poate ei nu s-au gandit, poate nu au fost preocupati sa caute detalii, explicatii etc..

O ruda a zis: "mi-a mers atat de rau incat am fost la biserica si m-am rugat". Ca un secret. Adica unora le este rusine sa se roage sau sa mearga la biserica. Nu exagerez. De aceea poate ajuta exemplul personal.
Nu stii niciodata cum il ajuta pe celalalt ceea ce spui tu (evident daca nu te lauzi, ci iei totul firesc).

Da, trebuie să spui. Părintele Teofil Pîrîian spunea că lumea de astăzi are nevoie de exemple. Evident că trebuie să arătăm întîi cu fapta că facem ce trebuie, dar e nevoie şi de mărturisirea cu cuvîntul.

E adevărat că cei mai mulţi privesc asta din exterior ca o mîndrie şi încep să acuze gratuit, dar ştie mai bine cel ce vorbeşte ce este în inima lui. Oricum, e nevoie de discernămînt cînd faci afirmaţii despre tine însuţi, pentru că este pericolul real de a cădea în păcatul laudei de sine. Dacă nu poţi să afirmi ceva despre tine ca şi creştin fără să te mîndreşti, atunci mai bine nu spune nimic, lasă doar faptele să vorbească.

Pe de altă parte, la extrema opusă se găseşte ruşinea că încerci să fii creştin. Asta se taxează ca păcat, pentru că spune clar Hristos la Matei 10:

32. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.
33. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.

Fiind mereu sinceri.
Hai sa le luam pe rand:
1. Tii post?
Răspunsul corect:
Ce e ăla post?

2.Mergi la biserica?
Răspunsul corect:
Unde să merg? Dar cine o mai fi și aia?

3. Atunci daca esti credincios de ce nu il propovaduieste pe Dumnezeu, de ce nu le vorbesti oamenilor, de ce nu le dai sfaturi?
Răspunsul corect:
Ce e ăla un credincios? Un tip din ăla supărat care dă lecții? Sfaturi să ce să facă alții? Păi eu nu știu să vorbesc, fiindcă sunt tătuc, pardon tăcut și timid.

Dar am și eu o întrebare: Ce urmărești tu defapt?
Știiiiu: pe misterețul cu colț de argint.

Evreii care erau sub legea veche nu se mai intrebau unii pe altii daca tin legea si nici nu se ascundeau sa o tina, iar daca se ascundeau era din cauza ca erau prigoniti pentru credinta lor. Asa si noi, daca suntem sub legea noua, ar trebui sa o tinem fara sa credem ca facem ceva bun sau sa ne ascundem, ca doar asta trebuie sa facem, ca niste slugi netrebnice ce suntem. Raspunsul catre altii sa fie ca si cum l-am da fratilor nostrii mai mici si pe care am vrea negresit sa-i vedem in fericirea vesnica...

De obicei, eu sunt întrebat cam aşa: "doar nu vrei să zici că ţii post !?" sau "te pomeneşti că mergi regulat la biserică" ?

Eu cred că a ţine post înseamnă în primul rând a ţine post.

Ori de câte ori este omeneşte posibil să fim sinceri, este bine să fim sinceri. Nu trebuie să cădem în falsă modestie, sau să practicăm, dacă vreţi, fariseismul smereniei. Este o mândrie bună să ne mărturisim credinţa în faţa lui Cristos şi a oamenilor. Iar credinţa înseamnă viaţă de credinţă. Ar fi, însă, o mândrie rea să ne închipuim că faptul că am ţinut postul, ori că practicăm rugăciunea zilnică ar fi meritul nostru, că scris este: "Fără Mine, nu puteţi face nimic !". Când suntem înclinaţi să spunem "am avut pornirea de a mă ruga", în realitate Dumnezeu, prin persoana Sf Spirit, ne-a insuflat această idee. Când suntem înclinaţi să spunem "am avut tăria de a ţine postul", în realitate Dumnezeu, prin persoana Sf Spirit, ne-a dat această tărie. "De la El ne vine şi voinţa, şi putinţa" spun Sfinţii Părinţi.

Deci, să nu ne lăudăm cu ce nu e al nostru, fiindcă pierdem meritul: noi nu putem avea merit decât colaborând cu Cristos, cel care a meritat pentru noi, cu alte cuvinte împărtăşindu-ne din meritul Său. Orice lucru am face care să fie bun, îl facem colaborând cu El, iar în această colaborare El este mereu cu un pas înaintea noastră: de aceea este bine să le spunem oamenilor şi, mai ales, nouă înşine: "am ţinut postul, cu ajutorul lui Dumnezeu" ori "mă rog zilnic, mulţumesc lui Dumnezeu".

Vsovi, tu glumesti? nici macar in gluma nu as raspunde asa. Ne este rusine sa-L marturisim pe Hristos? Ne prefacem ca habar n-avem cine este "aia" numita Biserica? Ce fel de credinta e asta?
Sau tu crezi ca prin aceste raspunsuri dai dovada de smerenie?

Cred ca sunt totusi putin cam dure raspunsurile pe care le propuneti dumneavoastra :D ! sa imi fie iertata indrazneala ..

Sa spunem simplu si firesc toate cate le facem si crezand ca facem ceva bun, nu cumva sa ne vina vreun gand de mandrie..."Caci dator eram sa fac ceea ce am facut, nimic nu am facut din ceea ce trebuia sa fac, rob netrebnic sunt vinovat sunt focului vesnic!"

Sa avem constiinta ca oricate am crede noi ca facem in privinta intaririi credintei noastre"nimic nu plinim cum se cuvine!"...pt.ca mereu vom avea si scaderi...de aceea ne spovedimsi mereu va putea fi loc pntru a face ceva mai mult pentru noi si pentru aproapele nostru.

Mantuitorul nostru Iisus Hristos pentru rugaciunile Prea Curatei Sale Maici sa ne izbaveasca de tot raul, de mandrie, de slava desarta, de tot raul pierzator de suflete, de vorbirea in desert si ca un bun si de oameni iubitor sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca pe noi dupa mare mila, dragostea si intelepciunea Sa.

Bineinteles, nu suntem crestini pentru oameni, nu implinim poruncile lui Dumnezeu pentru a ne bate cu pumnul in piept in fata celorlalti. Crestinul nu se lauda nici cu virtutile, nici cu pacatele sale (nu striga in gura mare ca e cel mai mare pacatos).

Insa a spune (daca suntem intrebati) ca postim sau ca participam la slujbele bisericii, nu socotesc ca e motiv de mandrie. Merge si diavolul la biserica, tine si el post; dar asta nu-l sfinteste. Depinde cu ce inima implinim poruncile lui Dumnezeu. Iar inima ne-o vede doar Dumnezeu, n-o expunem privirii altora.

La fel putem spune si in privinta rugaciunii. Nu-i nevoie sa ascundem cartile de rugaciuni daca primim vizita cuiva. Pentru ca oamenii imi vad cartile, dar nu-mi cunosc inima. Si ne putem ruga cu buzele, dar cu inima sa fim departe de Dumnezeu. Pot avea o biblioteca intreaga plina cu carti de rugaciuni. Dar, daca inima imi e impietrita, degeaba.
Lui Dumnezeu nu-i trebuie faptele omului, ci doreste inima sa.

Si cand spun asta, imi vin in minte cuvintele pline de tristete rostite de Dumnezeu prin gura profetului: poporul acesta se apropie de Mine cu gura si cu buzele Ma cinsteste, dar cu inima este departe, caci inchinarea inaintea Mea nu este decat o randuiala omeneasca invatata de la oameni (Isaia, 29,13).

Eu sunt de parere ca ar trebui schimbat ceva la post! Corect este fiecare sa tina cat poate si cat de aspru poate. Dar in iuresul zilelor noastre postul se tine tare greu. Cand trebuie sa plec mai multe zile deja e o problema. Nu e timp si mancarea de post presupune mai multa atentie la preparare! Postul ar trebui usurat si ar trebui pus accentul pe fapte bune, pe filantropie. Poate un post ca la romano-catolici ar fi mai usor tolerat, asa vad ca multi renunta! Postul e o lupta si trebuie sa ne luptam in primul rand cu noi insine, cu patimile, cu slabiciunile... dar cand petreci peste 10 ore la serviciu incepi sa vezi negru! Ca sa tii post trebuie sa fii linistit, sa nu fii tulburat sa-ti gasesti o stare de echilibru. Foarte dificil!

Mai clar de-atât nu cred că se putea spune...

Într-adevăr omului i se pare imposibil...exagerat...extrem...

Dar la ce să te aştepţi când te lupţi cu patimile...Asta-i calea cea dreaptă...dar câţi dintre noi păşim pe ea? Câţi dintre noi, măcar încercăm?

...Aş vrea să nu mă mai mândresc cu orice fac, să mă simt aşa de special, de parcă şi aerul pe care-l respir e mai pur...dar de ce să nu las cât de puţină mândrie...că poate-i folositoare...mai bine o păstrez ca pe ceva care-mi ţine noapte de frig...nu se ştie când am nevoie de ea...aş putea să şi renunţ la ea...dar, nu pot...îmi place să zic "nu pot", că e la îndemână, că mi se pare mai omenesc...n-oi fi chiar cel mai ticălos de pe pământ.........şi totuşi îmi vine într-o zi, nu ştiu de unde, o idee...mă, dar io poate mă înşel amarnic...mă păcălesc singur ca un măscărici...şi chiar mi se pare o glumă tristă...ieftină...şi realizez că greşesc...că mă duc la fund ca un bolovan...şi brusc îmi dau seama că nu aş fi fost în stare să realizez aşa ceva de unul singur...că eu sunt un nimic..un bolovan...de fapt, nu mai ştiu ce sunt...şi devin confuz ca un prost...şi dau din colţ în colţ...devin prea agitat...e ceva în mine care strigă cu disperare...şi n-am ce să fac decât să cer un ajutor...dar cine să mă ajute, că nu-i nimeni aici...şi încep să mă rog...şi strig...ajutoooooor......şi..... mă uit la icoana luminoasă...protectoare... şi parcă simt o căldură şi o linişte de nedescris...simt că e o minune...şi întăresc cuvintele...si le apăs...şi acuma văd că asta-i tot ce am, toată averea...

Parerea mea este ca nimeni,dar absolut nimeni in afara de duhovnic nu ar trebui sa puna intrebari unui om despre practica crestina.Este ceva personal,intim,o relatie intre el si Dumnezeu,insa,din pacate,cunosc tot felul de crestini "infocati",care atunci cand prind momentul incep sa iscodeasca,unii mai grosolan,altii mai subtil, omul cu intrebari,unele stas,pe care nu stiu cine ii invata sa le puna asa,fara noima:despre cat de des merge persoana la Sf Liturghie,cand s-a spovedit si impartasit ultima data,ba aia,ba cealalta...acesta mi se pare cu adevarat fariseism si falsa smerenie,ca sa nu mai spun ca nici pe partea cealalta,a educatiei elementare nu ar trebui sa intri asa cu bocancii in viata unui om.
Din pacate,insa,sunt multi,foarte multi care procedeaza astfel si sa te fereasca sfantul sa fi sarit vreo Sf Liturghie sau vreun post,ca te trezesti imediat cu o privire dispretuitoare venita din niste inaltimi serafice si o eticheta pusa.
Mi se pare...penibil si cand intalnesc astfel de oameni,unii poate mi-ar putea fi parinti,judecand dupa varsta pe care o au,imi este mie de multe ori jena de acest penibil al situatiei.
Iar in ce il priveste pe cel care tine postul,merge la Liturghie,spovedanie,impartasanie,cred ca bine ar fi sa tina pentru el mai mult,insa daca simte sa impartaseasca o traire,o bucurie din astfel de momente,nu cred ca e ceva rau sa o faca.Important este ca aceste destainuiri sa nu vina din trufie,fie ea mai mult sau mai putin mascata.
Eu stiu ca atunci cand m-am impartasit dupa mai mult timp de cand fusesem oprita,eram atat de fericita si bucuroasa,incat am impartasit asta cu cateva persoane apropiate,printre care si mama mea.

foarte frumos
 

Multumesc tuturor pentru raspunsuri! Intr-adevar, e foarte important sa stii cum sa duci o viata crestina, fara ca cadea in pacat(pe cat este cu putinta). Dar eu am avut parte de intrebari de la prieteni apropiati la care mergeam in vizita si ne serveau cu cate ceva de mancare(in postul Sfintelor Pasti, sau in zile de miercuri si vineri)..
Bineinteles ca eram nevoita sa zic: " stii, nu servesc pentru ca...tin post:D"! mi s-ar fi parut deplasat sa invoc o problema de sanatate sau sa pun persoana respectiva intr-o situatie penibila spunandu-i de fiecare data ca nu imi place si nu consum mancarea respectiva! Postul fiind lung, ne-am intalnit mereu si de fiecare data ma intreba: "mai tii post?...vai, da cum poti?... l-ai tinut pe tot?".. Ma straduiam in masura in care puteam sa evit discutiile pe aceasta tema,dar...se pare ca era aproape imposibil..!

Sunt multe persoane indiscrete, care intra in intimitatea fiecaruia punand intrebari gen:"daca te-ai spovedit,de ce nu te-a impartasit?...aaa..inseamna ca ai pacate grele...

Astept in continuare parerile dumneavoastra, si va multumesc!

Subscriu. Mai ales ca sunt, din fericire, momente cand se intampla ceva atat de delicat in suflet (la rugaciune, in biserica, in timpul unor lecturi din cartile ziditoare duhovniceste) incat parca si gandul propriu e aspru, grosolan, brutal. Ce urat suna atunci o intrebare genul "tii post"? Birrrr....
Ce poate fi mai intim decat relatia unui crestin cu Hristos, cu Preasfanta Nascatoare, cu sfantul la care tii cel mai mult...
Daca am fost intrebat in legatura cu postul sau frecventa participarii la slujbe, in ultimul timp am dat un raspuns laconic, moderat, simplu: ma straduiesc. Nimic altceva. (Desigur, exceptind marturisirea la duhovnic unde e firesc sa detaliem aceste aspecte, cred eu, datorita importantei lor.)

Interesant raspuns, CEZAR IOAN si foarte frumos! e de retinut!

Eu cred ca biserica ortodoxa nu trebuie sa schimbe nimic in legatura cu postul.
Daca schimba ceva ,vor aparea si alte schimbari si incepem sa ne asemanam cu ereticii ,care tot au modificat.
Eu am vazut mester constructor care manca de post si ducea sacul de ciment in spate.
E adevarat ca postul e o lupta si cu cat inaintezi in credinta ,el devine tot mai greu de tinut ,apar ispite.
Cand petreci mai multe ore la servici ,o mancare de post energizanta poate fi painea cu nuci.
In nici un caz nu trebuie sa fim comozi ,sa cautam confortul.
Daca ne gandim mai putin la trup e mai simplu de tinut postul ,sa avem mai putina grija de nevoile trupului.

Eu cred că biserica ar trebui să se adapteze în privinţa postului. Pe lîngă perioadele rînduite, ar trebui ca oamenilor să li se spună despre mîncarea chimicalizată şi otrăvită care se vinde pretutindeni. Ar trebui să se predice şi despre asta din cînd în cînd din faţa altarului. Dar mai întîi preoţii trebuie să conştientizeze acest fapt grav, că mîncarea şi apa sînt din ce în ce mai toxifiate, pline de Euri şi de substanţe dăunătoare trupului, minţii, deci şi sufletului pînă la urmă.

Pentru că ce rost are să mănînci în postul Paştilor salate şi roşii şi alte legume plasticate şi crescute artificial cu azot, cînd se poate face în loc mîncare din boabe de soia, năut, linte, fasole?

Dar sunt preoti care spun asta la predica,vorbesc si despre fenomenul declansarii dezastrelor naturale si alte pericole contemporane ,cipuri ,vaccinuri ,etc.
Eu nu cred ca un postitor mananca rosii si alte trufandale scumpe ,mai degraba acestea sunt cumparate de cei care nu postesc.

Cum să gLumesc, păi de ce credeţi voi că e supărat? Pentru că se crede el victimă şi ca orice victimă căzută în groapa cu lei paralei, dă el lecţii cum cică a şi ieşit de acolo.

Eu vorbeam foarte serios, dar se pare că unii au impresia că ştiu ce este acela post şi ştiu ei unde şi cine este aceea biserica... Bine ar fi dacă aţi ştii dar din păcate sunteţi doar plini de superstiţii şi viclenii, nu ca viclenii ci ca naivii, ca puii de pui.

Deci nu e mai cinstit să recunoşti pe Adevărul în loc să te lauzi cu ale tale? Sau cum? Mie mi-e teamă... pentru El Zorab, calul crescut de nebuna.

Din topicul "Cum stim ca am tinut postul cu folos":


În prealabil postat de Mia Mia http://www.crestinortodox.ro/forum/i...s/viewpost.gif
In perioada postului crestinul care tine post este mai ispitit decat in restul zilelor? nu stiu parca mie asa mi se intampla parca... si pana la urma e bine sau nu sa zicem ca tinem post? sau deja cadem in pacatul mandriei?

glykys:


Iata un raspuns al parintelui Teofil Paraian la aceasta intrebare:
"- Se spune in Pateric ca la o adunare, unul dintre frati a zis: Eu nu mananc aceasta mancare, caci postesc. Parintele il cearta, zicandu-i: Mai bine nu posteai, decat sa te lauzi pentru fapta aceasta! Noi cand suntem in vreme de post si mergem la rude, daca ne pun pe masa bucate care nu sunt de post, ce sa facem?"
Par. Teofil: "SA SPUNETI CA POSTITI SI SA POSTEASCA SI EI! Draga, asta din Pateric, ca eu postesc, era o pravila a lui personala, nu randuiala bisericeasca. Eu, de exemplu, daca ma duc undeva unde nu se posteste si mi se pune o mancare de dulce in post, refuz mancarea de dulce! De ce? Pentru ca si omul care imi ofera trebuie sa posteasca! Acum exista o randuiala precisa, pe atunci nu existau randuieli precise, ca existau niste deprinderi ale unora si ale altora... Daca tu te duci intr-o adunare unde nu se posteste si tu vrei sa postesti intr-o chestiune particulara, e una, iar daca postesti pentru ca e randuiala Bisericii sa postesti, e alta. De exemplu, daca mergem la pomeni de inmormantare sau la parastas, daca e zi de miercuri, de vineri sau zi de post, eu nu mananc de dulce, ca oamenii baga de seama ce mananci. De altfel, eu nici acasa nu mananc de ducle in zi de post. Si atunci, de ce sa imi stric randuiala cand ma duc la o pomana? Le spun oamenilor: nu mananc, fiindca azi se mananca de post. Si atunci oamenii se orienteaza, eventual, iti dau altceva sa mananci, iar daca nu-ti dau, trece, te duci acasa si mananci ce poti manca. Asta este randuiala noastra de acum.

Deci sunt chestiuni care sunt precise si sunt chestiuni cu elasticitate, si nu e nicio greseala ca le spun oamenilor ca azi e post si trebuie sa postim, fiindca nu ma laud cu postul, ci vreau sa implinesc o randuiala pe care trebuie sa o implineasca si ei."


Acum... eu merg pe varianta asta si am si scris pe un anumit topic, in spiritul acestor cuvinte, ca bunicul meu, la 82 de ani, tine, poate pentru prima data in viata lui, intreg postul Pastilor, in ideea de a ii intari si de a-i incuraja pe unii ca se poate tine post, cu ajutorul lui Dumnezeu, chiar daca ai o anumita varsta si anumite boli - daca un batran de 82 de ani tine post (bine, a mai avut si vreo 3-4 zile cand a fost nevoit sa calce randuiala si a mancat de dulce), desi la drept vorbind, ar avea dezlegare sa nu tina de ce altii, mai tineri si mai zdraveni, sa nu poata? Cineva a inteles ca ma laud... Deci nu poti sa ii multumesti pe toti. Conteaza intentia cu care zici si cu care faci un anumit lucru. Daca spui ca tii post, pentru a ii atentiona si pe ceilalti sa tina, e bine, daca spui ca tii post pentru a le arata ca esti om credincios si ei nu sunt, nu e bine... __________________

Păi e greu pentru că unii au făcut rânduiala bucatelor şi preparatelor de post, care fireşte că te satură şi sunt mai multe şi mai bune ca celelalte, dar şi mai scumpe... deci te apucă groaza vrând să fii ca ceilalţi ''creştini''.

Postul înseamnă nepăsare pentru toate grijile foamei, somnului, căldurii, frumuseţii hainelor de lux, apei nesfinţite şi sucurilor şi beuturilor dar mai ales trebuie renunţat la paste, la pâine şi la toate fructele şi zarzavaturile crescute de alţii, căci pot să fie înjurate sau blestemate...

Deci nimic mai simplu, în post nu mânci nimic, nu bei nimic, nu vezi, nu auzi, nu eşti curios de nicio întâlnire adulterină a ochilor, de nici o prietenie cu păcatul, de nicioînchipuire a mândriei, ci te laşi purşisimplu în mâna Domnului ca o păpuşe hotărâtă să rabde, să lase în grija lui Dumnezeu toată viaţa sa.

Nu ai voie însă să te răzbuni pe tine, nu ai voie să te lauzi, nu ai voie să o faci pentru a dobândi puteri ca şi fachirii sau cei ce se antrenează la probe de rezistenţă... nu! E simpla părăsire a grijilor gLumii pentru a putea să aibă Domnul grijă de tine, căci altfel tu eşti cu mintea la plimbare după tot felul de superstiţii ale fericirii.

Deci nimic şi niciogrijă până te apucă cu leşinuri şi ameţeli şi atunci haleşti nişte apă sfinţită sau anaforă... iar dacă începi să cazi de pe picioare, poţi să mănânci câte ceva: legume, fructe, gem, miere, nuci...

Cel mai rău lucru este de a te apuca în post să mănânci paste făinoase, pâine, apă, sucuri... chiar dacă sunt calde şi gustoase lasă-le căci trebuie să laşi să te hrănească Domnul cu Credinţă.

Nu te teme că nu păţeşti nimic, te apropii de moarte, te apucă ameţeala dar nu moare omul de la post, ci de frică şi de superstiţii căci apoi îndrăzneţul se supără şi şi-o face, se răzbună pe Dumnezeu.

Dacă ajungi în disperare, cere ajutorul şi lasă-te ajutat, şi chiar dacă ţi se dă ceva de mâncare tu nu refuza şi nu spune nimănui că posteşti ci prefă-te bolnav, dă-te slab de la natură, pune-ţi pe tine haine largi care să umple golul, şi fii vesel şi fericit şi nu te arăta nimănui că posteşti ca să iei plată de la Dumnezeu, căci doar aşa posteşti pentru El şi nu pentru oameni. Nu te smoli la chip ca să fi compătimit de cineva sau lăudat.

Deci nu te teme dacă nu mănânci nimic.

Eu am rezistat odată să nu mănânc nimic până seara... nici pâine să nu mănânc şi nici apă să nu beau. Dar uneori dinpăcate mă învinge pofta şi nu reuşesc să postesc nicimăcar o oră. Că dacă eşti cu gândul la bucătărie sau la fericirea mâncării gata, nu mai rezişti, sau dacă treci pe lângă covrigării sau gogoşerii sau tot felul de fornetti...

Dar sigur se poate să ţi post o zi întreagă... unii sigur rezistă şi muncesc cu spor în timpul ăsta, de exemplu sfinţi români mâncau doar anaforă şi beau apă sfinţită peste săptămână şi mâncau o singură dată Duminica, mâncare de post dezlegată şi unsă cu undelemn sfinţit, şi o duceau aşa întreaga lor viaţă fără să bage de seamă la trup ci la duh, muncind prin mănăstirea sau prin locurile pe unde vieţuiau... deci vezi idealul? Şi nu erau prea slabi ci îi ţinea Dumnezeu întru Credinţă sub Ascultare.

Dar postul înseamnă să nu mănânci nimic altceva decât pe Dumnezeu, deci poţi mânca oricând anaforă şi bea apă sfinţită... şi ai să vezi că Domnul abea după 40 de zile flămânzeşte... omul după 40 de minute... deci e o diferenţă ca de la Cer la Pământ, şi de aia cerem, precum în cer aşa şi pe pământ, adică să fim fără greşală... iar greşealele care dorim a ne fie iertate sunt mici neglijenţe, mici neajunsuri, pe când păcatele gLumii, alea sunt strigătoare la Cer şi alea sunt aducătoare de mari şi multe chinuri pentru creştin. Deci e din milă pentru om ca să nu fie el dat pierzării.

Trebuie practic să uiţi să te mai uiţi îndărăt. O iei după Domnul, pe urmele Sale şi mergi aşa fără nicio grijă. Acolo unde o să ajungă El vei fi şi tu şi e bine. Dar dacă tu duci dorul gLumei unde te visai şi te distrai de minune... degeba o să tot mergi căci gândul şi inima ta va fi la averea lăsată.

Daraga Ana, cand sunt intebata daca tin post, am, asa, un sentiment ciudat. ma pune pe ganduri intrebarea..."oare chiar tin post? ma intreb eu in sinea mea. la prima vedere as putea raspunde ca DA, pt ca nu mananc mancaruri de dulce in zilelede de post randuite de Biserica. Dar se stie ca postul e mult mai mult decat restrictie la mancare. Astfel incat nu pot afirma cu tarie ca tin post corect in toate, si raspund asa, mai...moale: "incerc si eu... cum pot"... dar imi recunosc fara ezitare intentia. Chiar cand sunt invitata undeva si se serveste mancare de dulce sau bautura nu ma rusinez si refuz politicos: "multumesc, nu servesc pt ca in aceasta perioada / zi tin post"... asta este, si zica cine ce o vrea.
Ei da, la mine se vad in biblioteca cartile religioase, sau cele pe care le am la citit langa veioza, pe masuta, se vede micul loc unde-mi fac rugaciunile, cu candela si cartea de rugaciuni... la inceput i-am cam "smintit" pe musafirii mei, dar s-au obisnuit. Am fost privita cam ciudat la inceput insa acum totul s-a lamurit. S-au adaptat musafirii la noul meu fel de a fi si nu eu la al lor. Nu mi-e rusine, nu ma dau mare, ci ma port firesc. Cand sunt intrebata, marturisesc cu dragoste credinta mea, fara frica sau complexe, n-am de ce... sunt, de fapt, mandra ca sunt ortodoxa si vreau sa "cresc" in credinta.
Nu exista situatii in care sa trebuiasca sa ne ascundem credinta, sau sa ezitam. Si daca totusi se ivesc astfel de situatii SA NU NE ASCUNDEM CREDINTA NOASTRA DREPMARITOARE!
S-O MARTURISIM FARA TEAMA!

Acuma sa ma iertati, dar sunt si cate unii care chiar vor sa se laude cu postul lor. Mie nu imi miroase deloc a bine cand vad babute care vin la masa, in biserica, chiar in manastire si daca primesc pomana in zi de post, intreaba cu atata fandoseala: "Dar e de post? Ca azi se mananca post!" Ca si cum respectivul care da de pomana in biserica nu ar sti si el ca e zi de post! Nu mi s-a intamplat mie personal, dar am auzit. Mi se pare o mare jignire la adresa persoanei respective. Daca ti-e frica sa nu te "spurci", nu mai vii la masa, sa primesti de pomana alimente care poate or fi de dulce.

Am fost insa si in situatia cealalta, sa primesc ceva de dulce in zi de post si nu mi-am dat seama si am mancat, dar asta nu mi s-a parut o tragedie, pentru ca am fost de buna credinta si am crezut ca e de post. Tot asa cum am vazut in postul mare, langa mine, o coliva sofisticata, care avea pe ea niste fondante care clar nu erau de post. Ce era sa ii zic respectivei: cucoana, vezi ca e pacat mare, ca ai facut coliva de dulce in post?! Bine ca nu s-a gasit vreo baba care sa ii faca in ciuda. Sunt sigura ca acei copii care au mancat din ea nu tineau post si s-au bucurat foarte tare.

Asta e problema, că omul se laudă şi se arată la oameni că posteşte... E ca şi cum ţi-ai etala puterile dobândite sau vrednicia sau faptele bune... la copiii naivi la minte se înţelege, dar la copiii la inimă şi şerpi la minte, asta e o batjocură faţă de Dumnezeu.

Că din lene, omului nu-i pasă şi se scoate la înaintare cu scuza: va folosi aproapelui, va fi pildă... mărturisirea mea...

Păi mărturisirea mea trebuie să fie nemărturisirea cu niciunchip a mândriei! Deci dacă cineva a auzit sau a văzut că ţii post, chiar casnici fiind, e o tragedie, căci astfel rând pe rând omul îşi etalează toate roadele, şi în loc de mană ascunsă devin momeli pentru copiii nevinovaţi.

Deci încearcă să faci să ştie numai Domnul că tu posteşti şi te rogi... şi cu cât binele făcut de tine este mai ascuns, mai uitat, mai nepomenit, cu atât răul va trebui să şadă el afară, acolo unde este întunericul cel mai dinafară şi scârnirea dinţilor.

A mărturisi pe Domnul nu se face aşa simplu cum crede omul, ci ruşinarea de Dumnezeu este tocmai că le faci pe toate doar ca să fii lăudat şi apreciat de oameni, căci dacă le-ai face pentru Dumnezeu, din iubire, atunci te-ar mustra ea şi ai înţelege că nu-L poţi păcăli şi înşela cu oamenii, căci este un Dumnezeu zelos şi ar vrea numai Lui să-i laşi plăcerea de a te vedea plin de râvnă. Omul de lângă tine să nu ştie, şi nici tu să nu ştii dacă e posibil.

E greu, practic un aşa creştin trebuie să fii încât pe dinafară să pari un păgân rău şi cumplit îiar înlăuntru să fii un sfânt milos şi mititel, şi locuind Dumnezeu în tine, nimeni să nu ştie de unde vine binecuvântarea peste sat.

Cine poate? Omul e lăudăros şi fricos... şi amândouă astea te fac să-L ''mărturiseşti'' pe Iisus înaintea oamenilor.

Adevărata mărturisire nu se face din buze, din haine, din fapte spre a fi văzute sau din texte scrise spre a fi citite... dar când vom pricepe? Sper ca mai înainte de sfârşit să pricep şi eu.

In zilele noastre cand multi nu mai vor sa stie de Dumnezeu a spune ca postesti inseamna a-ti afisa habotnicia ,nicidecum a te lauda.
Postul trebuie tinut ca sa ne intarim in lupta cu patimile si de ce sa nu recunoastem eu vad postul ca o victorie asupra vrajmasului (i-ai aratat ca tinanad post ai biruit ispitele si capcanele pe care ti le intinde).
E destul ca de multe ori facem pacate cu vorba sau gandul ,macar acest post de bucate ,sa incercam sa il tinem ,pentru ca nimeni nu stie daca poate sa il duca pana in ultima zi.

Asa este, ai dreptate. Multe babute si nu numai, intreba de e sau nu de post mancarea primita... dar, doar intreaba si ele... saracutele, unele-s chiar pisaloage si par fandosite si nesuferite dar noi ar trebui sa le raspundem frumos "da, maicuta, sunt de post, manaca cu incredere si da slava Domnului pt bucate". Unele zic din evlavie, poate, dar au ele tonul mai...special. Trebuie sa avem intelegere pt neputintele unora... ca sunt mai mandri, fandositi sau atoatestiutori trebuie sa-i iubim asa si sa ne gandim ca nici noi nu suntem perfecti. Avem si noi mandriile noastre, hachitele noastre. Sa nu-i judecam sau daca o facem in sinea noastra, sa ne cerem iertare de la Domnul pt slabiciune.
Si cat priveste coliva, fiecare vrem sa o dichisim cat mai frumos si mai gustos, din dragostea si placerea cu care facem jertfa... Uneori eu imi zic: Doamne, nu ca-i faina coliva? Uite Doamne al meu ce frumoasa si gustoasa este, iti place? vorbesc, asa, cu Dumnezeu... eu cu El. Nu-mi raspunde insa bucuria mea este confirmarea Lui
Sa ma iertati!
Iertati-ma!

Unii, da, catalogheaza tinerea postului habotnicie,altii lauda si altii moda. Dar eu zic ca cei care tin post pentru ca "se poarta", s-o faca pt ca, uite-asa usor, usor, intai de moda, apoi de lauda, apoi din obisnuinta... or sa vina si ei pe calea Adevarului. Eu imi incurajez prietenii, colegii sa tina post. Chiar daca la inceput ei nu o fac pentru jertfa, pentru Hristos, nu-i nimic. Dumnezeu cu Harul lui lucreaza si face minuni.... Azi un pic de post, de moda, maine o plimbare la biserica, la Sf. Liturghie, apoi la un Maslu... si asa le mai face si pe ale lui Dumnezeu, chiar daca nici nu stie de ce le face. Dumnezeu vede si-l intoarce pe om la cele bune.

Cata intelepciune in vorbele dumneavoastra ,VSOVIVI!
Multumesc tutuor celor care si-au spus parearea in acest topic! sunteti intr-adevar oameni cu suflet mare si colaborati cu placere pe acest forum! :X Sper ca fiecaruia dintre noi sa ne ramana in inima macar putin din aceste sfaturi minunate!

Nu e înţelepciune că eu turui vrute şi nevrute, ci adevăratul post este la limba vicleană, la cuvintele care ies din gură şi stau pe buzele dulci şi la a avea mereu grija de a nu lăsa să se aşeze dracool pe limba ta ca să-ţi dea satisfacţii sadice la plăsele îndemnându-te să poţi huli şi mârâi şi apoi furla în gura mare toate spurcăciunile pentru tot felul de nimicuri grozave. Eu n-am înţelepciunea asta a păzirii Cuvântului deşi ăsta este adevăratul sens al postului, căci numai Cunoaşterea de Dumnezeu Cuvântul îţi poate oferi fericire, şi cum ai să poţi cunoaşte Binele dacă pe limba ta sălăşluieşte răul nărăvaş şi prefăcut şi viclean? Cuvintele unui înţelept sunt vii căci izvorăsc din Dumnezeu, ale unui desfrânat izvorăsc din oportunismul lui nemăsurat şi lacom... un fel de talmeş balmeş.

Adevărata înţelepciune se dobândeşte doar atunci când fiecare cuvânt rostit are semnificaţia adâncimii smereniei după ce a fost mai înainte împlinit, deci abea atunci când vorbind nu te ia nimeni în seamă sau în serios... aşa ca pe băbuţele cu pricina... : - e de post maică? -e voie? Fără să te superi dacă se vede că habar n-ai de nimic şi te iau unii peste picior: -păi sigur că e de post!....... dar rugăciunea? de ce se uită rugăciunea cea tainică a minţii? Poate de aia că omul crede el că el poate posti... deşi omul după 2-3 zile de post negru moare. Dar dacă totuşi reuşeşte să postească apoi să vezi cum se mândreşte mereu că cică el a postit, şi să vezi ce grijuliu e apoi... nu de altceva ci îşi aduce aminte cât de bine a fost când a putut el posti. Deci se laudă şi se mândreşte cu el însuşi, că cică Domnul îl încurcă şi-l încomodează de la o vreme. Nu se mai poate mândri în largul lui şi de aceea nu suferă omul ca să nu amintească mereu de perioada lui de post. I-a intrat în obijnuinţă nu postul ci ca să se mândrească cu el, că de Domnul nu mai vrea să ştie.

Banuiesc, dupa nepriceperea mea, ca la intrebarea "Tii post?" raspunsul trebuie sa fie in Duhul lui Hristos, adica Il pui pe El inainte si apoi neputinta omeneasca sau ajutorul de la El: Cu ajutorul si Harul lui Dumnezeu, pana acum am reusit, de azi tot cu Harul Lui de ma va ajuta voi putea, ca sunt slab si eu fara El nu pot face NIMIC!, sa nu Il excludem pe Dumnezeu nici din faptele noastre, nici din cuvinte, ci pomenirea Lui "pururea in gura mea" (Ps.33)

-"Mergi regulat la Biserica?"
-Cu ajutorul si cu Harul Lui am reusit sa merg pana acum!! pt ca sunt unii care lucreaza in asa fel incat una - doua duminici pe luna LUCREAZA si nu sunt prezenti la Sf.Liturghie, dar ei pot fi cu DUHUL si cu INIMA, si apoi intr-adevar ei SUNT REGULAT la Sf.Liturghie si acelasi Har il au ca si cei care merg si sunt prezenti! Sau altfel, mergi si nu esti deloc cu mintea acolo...

SI pt asta va las sa vizionati un filmulet foarte graitor si plin de incurajare duhovniceasca si care NE invata cum sa FIM CU LUARE-AMINTE la Sf.Slujbe si ca Dumnezeu sa NE auda Rugaciunile http://www.youtube.com/watch?v=Vhex5zSIy1w

In legatura cu cartile de Rugaciune, SA NU NE ASCUNDEM, smerenia ma invata: ASTA SUNT EU! Asta imi place mie sa fac, asa sunt eu! Cu ajutorul lui Dumnezeu si cu Harul Sau, incerc sa ma rog!!!

FARA DE MINE NU PUTETI FACE NIMIC!

Doamne ajuta!
 

Multumim pentru filmulet, care desi simplist este o buna pilda in imagini despre cum ar trebui ca, macar in biserica, sa ne fie gandul la Domnul si nu la grija cea lumeasca.

Referitor la intrebarile Anei : Da, sa spunem ca tinem post si mergem la biserica, daca asta intereseaza pe cineva. Si nici sa nu ascundem cartile de pe noptiera. :25:

Deja asta cu ascunsul cartilor de pe noptiera... imi aduce aminte de intamplarea aceea cu oamenii care vin in vizita la un crestin si vad pe pereti multe icoane: ce de icoane! O fi sectant...

E bine sa ascundem, adica sa maturam praful si mizeria, dar nu cartile, icoanele si alte lucruri sfinte! Mie mi se pare revoltator sa imi vina cineva acasa si sa imi zica: ia uite, ce ai aici (indiferent ce am), dar asta de ce e asa?! Spatiul privat al unei persoane trebuie respectat! Si multa atentie pe cine aduceti in casa! Sunt cate unii care vin numai in inspectie si isi plimba ochii prin toate cotloanele, pentru ca apoi sa barfeasca: ia uite ce are X prin casa! De altfel, bunica m-a invatat ca prietenia se opreste la usa, iar parintele meu recomanda stropirea cu agheasma cel putin o data pe luna! Sunt destule locuri prin oras unde poti socializa.

„Înțelepciunea” superstițiilor că dacă ești văzut de oameni... va fi bine. Nu va fi.

Și crezi ca fraierul că e extraordinar de înțelept... ceea ce faci... cugetarea, cunoașterea... și te vezi frumos că o să te știe oamenele.

Păi e mândrie să arăți cuiva credința ta, e mândrie să ieși în evidență cu credința ta prin ceva, e mândrie să arăți că poți să arăți credința ta, e mândrie să lași altora în memorie credincioșenia ta, sfințenia ta, faptele tale, sentimentele, socotelile, afacerile, îndreptățirile că asta e slavă lumească, omenească.

Dar ca să scapi de năravul ăsta, de striptisul ăsta al credinței tale, nu înseamnă că trebuie să te dezbraci de portul duhovnicesc, de ascultările Domnului, de sentimentele curate, adică nu trebuie să te rușinezi că ești creștin ci trebuie să faci lucrurile în ascuns cu convingerea că Cel ce vede în ascuns știe cui slujești așa că e cel mai simplu să nu te semețești.

Știind că Domnul știe faptele tale și vrednicia ta, atâta cât este ea, tu trebuie să faci în așa fel încât să nu-ți mai pese de ochii oamenilor ca să trebuiască să le arăți lor mereu una sau alta crezând că e frumos să știe și ei, să observe, deci Domnul ne învață ca să lepădăm grija de a da socoteala cuiva afară de El, de a arăta ce ești și ce faci, ce ai ajuns, ori ce crezi că vei ajunge ci tu chiar trebuie tot mai mult să ascunzi toate cele bune pe care le faci din ascultare, atât de bine și total să le ascunzi, încât să nu le iei în seamă nici tu, să uiți unde le-ai ascuns, de parcă chiar nici n-ai fi făcut nimic decât rele, și apoi cu relele cine se laudă?

E foarte trist ca să ai impresia că trebuie să dai sfaturi, să dai lecții, să crezi că după tine se vor lua alții, să ai impresia că tu ești sau vei fi pildă, e trist deoarece mândria etalării sulimenelilor credinței crește în loc să scadă, iar dacă neghina ajunge fasole și fasolea se face arbore de cafea, atunci e tragic, fiindcă drogul ăsta va fi greu de scos. Devi un fel de gigolo, dar tu crezi că ești credincios. Nu ești credincios ci faci striptese, dar nu cu piei și goliciuni ci cu „sfințișorime”, adică te lauzi tot așa cum se laudă și ceilalți, și fiindcă și ceilalți se laudă crezi că e bine ce faci și stai așa mulțumit în grandomania asta exchibiționistă ajungând un cosmopolit.

Deci ce trebuie să faci:

-după ce îmbraci portul credinței : liturghii, post, canon, duhovnic, port cuvios, rugăciuni, smerenie, ascultare, dragoste frățească și de Dumnezeu în inimă... te strădui să nu tăgăduiești puterea credinței, prin aceea că ar fi bine să începi să ascunzi binele, să lepezi mândria, meritele personale, și astfel încet încet te strădui să ascunzi tot tot tot ce ține de Credință ca să fie cât mai bine tăinuit și ținut cât mai în ascuns chiar și față de tine, ca o cutie cu valor la care îți interzici accesul, nu pentru a avea oamenii ce găsi și desconspira mai târziu și ce fura, adică nu căutând să lași indicii ca să se ajungă la comoara cu care o să intri în istorie, comoara care ai devenit, sau ai strâns-o în cer, ci urmând calea spre taina tuturor lucrurilor făcute sau purtate de tine, până acolo încât nici tu să nu mai știi de ele, și așa ai să scapi de un balast, ai să scapi de o grijă care te sufocă, de o răutate a mândriei și a curviei de care nu erai conștient... și eliberat de povara propriilor „datorii” ai să ai mult mai multă vreme pentru relația curată cu Dumnezeu și cu apropiații, căci nu va mai trebui să faci atât de multă muncă în zadar duhului minciunii măririi de sine.

Dacă lepezi credința și ascultarea nu ai să scapi de mândrie, iar dacă etalezi altora credința și ascultarea și faptele nu ai să scapi de prostie.

Deci taina Domnului care răzbate prin creștini și din creștini trebuie bine tăinuită de creștini, nu în scopul de a fi găsită mai greu și mai frumos de străini, ori de urmași, ci ca orice taină, ea are scopul de a elibera omul de grijile deșarte ale discuțiilor și convingerilor inutile, de grijile ajungerii la putere, la puterea altuia... puterea absurdă și spurcată și fără pic de credință.

Adică lăsați în seama lui Dumnezeu puterea și mărirea și slava... iar El pe cei ce se smeresc îi va înălța iar pe cei ce se înalță pe sine însuși le va sta împotrivă.

Deci nu e altceva decât eliberarea de cea mai spurcată dintre grijile și patimile omului: frumusețea deșartă sulimenizată spre pofte, căci spune Domnul că până și crinii câmpului sunt îmbrăcați de Tatăl mai frumos decât Solomon în toată măreția lui. Deci pentru ce vă îngrijorați? Sau nu e Viața mai de preț decât ceea ce vede sau ce aude omul sau ce simte omul păcălit de vraja naturală? Dar creștinul nu mai știe care e lumina lumii. Deci Lumina lumii va lumina în întuneric și abea atunci toate se vor vedea în adevărata lor mărime... până atunci așteptați în taină ca să vă luați răsplata... nu de la oameni.

Nu credeam sa traiesc ziua sa mai citesc asa ceva,mai ales in aceste timpuri.Auzi ma Vivi,tu stii ce i-a spus Mantuitorul acelui carturar,in Evanghelia dupa Marcu,capitolul 12,cand a raspuns ce trebuia.Asa sa-ti ajute Dumnezeu.

Adică asta pare că ar fi concluzia:

„Si chemandu-i la Sine pe ucenicii Sai, le-a zis: "Adevar va graiesc ca aceasta vaduva saraca a aruncat in cutia milelor mai mult decat au aruncat toti ceilalti. Pentru ca toti au aruncat din prisosul lor, pe cand ea, din saracia ei, a pus tot ce avea, totul de la gura ei". ”

Așa și noi trebuie să aruncăm în cutia ascunsă și tainică totul de la gura noastră, de la buzele viclene și de la limba cea slobodă, dacă vrem să nu cumva să ajungem mari cărturari ce intră în istorie ca cei mai citiți și apreciați de mase.

Deci vezi cărturarul știe să dea răspunsul dar asta nu înseamnă că îl plinește ci îl știe ca să se mîndrească cu răspunsurile cele mai exacte și cele mai perfecte... căci el are memorie din aia de milițian corector. O folosește spre osândă, osânda altora. Adică ei sunt un fel de învățători viceversa... știu dar nu fac niciodată ceea ce știu să răspundă, decât total îăntâmplător spre a fi văzuți sau citiți de oameni.

Adică dacă începi să nu mai vrei să te răzbuni și să nu mai vrei să profiți trupește ori să ai marea fericire de sine de parcă nu te-ai văzut de mult sau n-ai auzit demult vorbindu-se frumos despre tine, atunci începi deja să-L mărturisești pe Hristos, căci dacă nu mai ți-e dor de tine înseamnă că ai loc să primești să-ți fie dor de Dumnezeu. Și dacă nu-ți cauți slava și mărirea ta și frumusețea și averea ta, nu e clar oare că ești pe calea ieșirii din mândrie și semeție? Așa că superstiția că mândrindu-te ești fericit vine din faptul că te proiectezi ca un om fericit printre oameni „fericiți”... nebăgând de seamă că toți joacă piesa asta iluzorie a fericirii doar pentru a înșela vremea și a mai amâna tragismul cu un timp mort că defapt se vede că răul își face plinul și moartea pune stăpânire pe viața ta și poftele rele pe sufletul omului, adică se subânțelege că până la urmă tot pofta ochilor și trufia vieții se arată biruitoare peste tine mai devreme sau mai târziu. Deci ce poate fi mai trist pentru un credincios decât faptul că ai amânat și tu cu ceva timp pierdut răspunsul la confruntarea cu întrebările esențiale: cine suntem, de unde venim și încotro mergem, cine este Tatăl nostru... pentru ce trăim pe pământ, și cât o să mai trăim pe pământ în halul ăsta înșelător? Momelile sunt multe dar nu știu cum o să poți fi de fericit în acvariul satanei unde o să fii îngrășat spre a fi carne bună spre consumarism, viermilor. Viermii ăia care văd, aud, discută, poftesc, șușotesc și te devorază apoi numai din priviri. :24: pardon, :2::20: ... Deci e rău răul oricâtă „fericire” visăm privind la noi înșine cu coada ochiului. Dar Dumnezeu a făcut oamenii fericiți iar apoi, după marea cădere în răutate oamenii se păcălesc cu fericirea lor care nu este altceva decât otravă și orbire. Ca să recâștigi fericirea de la Dumnezeu trebuie să o lepezi complet pe aia a omului, că aia a omului e înșelare senzorială și complacere printre poftele rele. Dar oricât ai să te zbați în nisipul mișcător, singur n-ai să faci decât o și mai mare groapă plină de mândrie, așa că poți începe prin a nu mai da din coate.