gandurile de dinaintea Impartasaniei
 

Ma tot framanta un gand, incerc sa aflu un raspuns si m-am gandit sa deschid un topic in speranta ca voi afla cateva pareri referitoare la felul in care trebuie sa gandim inainte de primirea Sfintei Impartasanii!..
Cu totii stim ca Taina Sfintei Spovedanii este de un real folos tuturor crestinilor, este considerata "al doilea Botez", si singura posibilitate prin care ne putem curata de pacate si mantui!
Tot la fel de bine se stie si faptul ca e pacat impotriva Duhului Sfant sa crezi ca pacatele spovedite cu parere de rau (urmarea canonului dat si nerepetarea lor) nu se iarta prin dragostea lui Dumnezeu care cheama toti pacatosii la pocainta.
Impartasirea cu nevrednicie este iar un pacat foarte mare, dar si refuzarea Impartasaniei cand pacatosul a marturisit pacate mari(chiar daca s-a spovedit si i s-a dat dezlegare de catre duhovnic in urma pocaintei lui), fiindca aceste ganduri vin de la diavol si te determina sa stai departe de Trupul si Sangele Mantuitorului.

Deci fratilor, cum credeti voi ca trebuie sa gandim in momentul in care trebuie sa mergem la Sfanta Impartasanie?
Evident, "cu frica si cu cutremur", dar e bine sa ne amintim in continuare toate pacatele facute? Sau sa ne consideram curati( datorita Spovedaniei) sa nu ne mai gandim la nici un pacat facut si sa mergem cu inima deschisa...
E normal sa ne ma gandim la toate relele facute daca ne-am spovedit si ne-am cait pentru ele si am primit dezlegare?
Astept parerile voastre. MULTUMESC!

Cel mai corect si scurt raspuns pt. toate aceste intrebari este urmatorul : cunosti multe lucruri si bune , implineste-le ! Nu-ti mai cauta atitea ginduri nefolositoare ci implineste-le bine pe cele pe care le sti deja f. bine !

Dar, inafara de aceste aspecte este mai este de facut o mica completare :
- refuzarea impartasaniei atnci cind preotul desleaga si iarta pacatele si te binecuvinteaza sa te impartasesti tradeaza cel mai mare pacat savirsit vreodata de inger si si de om , si care este Mindria. A te crede tu nevrednic de impartasanie dupa ce popa a blagoslovit arata multa si puturoasa mindrie de care sufera omul !!!!
Aici pe forum inca nimeni nu a afacut apologia mindriei dar ea este un pacat de moarte , primul si cel mai grav dintre pacatele de moarte , dar care in practica duhovniceasca atit de usor este trecut cu vederea incit te si miri . Pt. o clipa de mindrie pura satan a fost aruncat pe vecie din ceruri !
Ca atare , nu numai ca aceste ginduri vin de la ispititorul dar sunt si f. grave daca le dam curs .
Vai de preotii care dupa ce dau blagoslovirea de impartasanie mai stau la tagada cu penitentii si chiar ei ii invita sa se impartaseasca doar daca cred ei , penitentii, de cuvinta ! Vai , de o asemenea atitudine !

In al doilea rind momentul impartasaniei trebuie sa survina cit mai repede dupa cel al spovedaniei tocmai pt. a preintimpina , mai ales la cei mai slabi duhovnicesti, o noua lupta cu gindurile si deci cu o noua posibilitate de a face pacate si deci in continuare de a ne impartasi cu pacate nemarturisite .
Vai de preotii care spovedesc simbata si impartasesc enoriasii duminica sau si mai rau ! Ei fac asa , pai atunci ei vor patimi pt. astfel de glume !

Si in ultimul rind , in cazul in care de la momentul spovedaniei si pina la cel al impartasaniei vrasmasul porneste razboi de ginduri cu penitentul , se intimpla f. des asa ceva si aproape tuturor , atunci acesta neintirziat sa porneasca rugaciunea mintii , sau altele sau daca este posibil sa munceasca ceva sau toate la un loc .

multumesc pentru raspuns!
Deci ar trebui sa ne impartasim fara sa stam pe ganduri, daca duhovnicul ne da dezlegare! Imediat dupa spovedanie(in aceeasi zi) si Sfanta Impartasanie. Si e pacat sa ne "evaluam" noi vrednicia sau nevrednicia de vreme ce preotul e cel care are aceasta putere!

Parearea mea@

Parearea mea este ca nimic nu plinim cum se cuvine.

Eu cred ca nu suntem vrednici de Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos orice am face pe acest pamant.

In consecinta Sf.Impartasanie ni se ofera in dar, spre a ne fi noua spre sanatate sufleteasca si trupeasca si spre mantuirea sufletelor.
Desigur nu ne putem impartasi fara a-I arata Domnului inima noastra si intentiile,precum si stradania noastra de a evolua spre induhovnicire...dar ca sa credem ca meritam Sf.Trupul si Sangele Domnului...! mi se pare mandrie.

Eu cred ca putem merge acolo cu gandul ca iar ne-a iertat Domnul, constienti fiind ca foarte usor putem cadea in pacat, fie doar si cu mintea, rugandu-L sa ne intareasca in credinta...sa ne daruiasca sanatate sufleteasca si trupeasca....si harul Sau in vederea mantuirii.ATAT.

Doamne ajuta!

asa este! intr-adevar niciodata nu suntem vrednici sa primim Trupul si Sangele Lui Hristos, pentru ca suntem pacatosi! dar Insusi Iisus Hristos prin aceste taine ne cheama la El si asteapta pocainta din partea noastra!

Nu cred ca e vorba aici numai de pacat. E vorba mai ales de jertfa. Noi nu meritam Trupul si Sangele Mantuitorului nici daca n-am fi facut nici cel mai mic pacat, pentru ca datori suntem sa plinim Cuvantul Domnului nu pentru El, ci pentru noi. Sfanta Impartasanie este un dar din partea Mantuitorului, asa cum bine spunea Marimira, dar acest dar trebuie primit nu numai in stare de curatenie sufleteasca, ci si in stare jertfa. Tu te unesti prin impartasire cu Cel ce s-a jertfit, cu Cel ce este Jertfa Absoluta, nu iei un simplu medicament, o pastila contra mortii, nu, tu te unesti cu JERTFA, cu IUBIREA, cu VIATA. Nu poti, sloi de gheata fiind, sa iei "pastila" de incalzire, nu poti, egoist fiind, sa iei "nasture" pentru mila si nu poti, mort fiind, sa faci "transfuzie" de viata. Nu se leaga, nu se prinde, nu ramai cu nimic. Nu poti tine apa cu degetele raschirate. Conteaza starea inimii foarte, foarte mult. Stare de jertfa, stare de iubire, cat mica, cat de neinsemnata, dar trebuie sa existe. Impartasirea e spre indumnezeire, nu uitati acest "amanunt". Te faci una cu Dumnezeu, dupa Har binenteles, nu dupa fiinta.
Har, smerenie si jertfa de sine.

In sfarsit cineva vorbeste despre asta.:-) Asa cum spuneti, exista preoti care spovedesc sambata si impartasesc duminica. Si mama mea merge la un astfel de preot si eu tot ii spun ca nu-i normal sa fie asa, si ea nu ma crede, si o face saptamanal, pentru ca asa zice duhovnicul. Pe mine ma intriga tocmai faptul pe care l-ati specificat: impartasirea cu pacate nemarturisite. M-am gandit ca poate mama fiind in varsta, se gandeste preotul ca nu face pacate.Desi e absurd.Si oricum sunt si persoane tinere cu care procedeaza la fel.Eu cred ca numai stanca sa fii sa nu pacatuiesti macar 1 data cu gandul, pana a doua zi.

Sincer, pe mine ma deruteaza aceasta practica..:-(

[quote=Melissa;365259]In sfarsit cineva vorbeste despre asta.:-) Asa cum spuneti, exista preoti care spovedesc sambata si impartasesc duminica. Si mama mea merge la un astfel de preot si eu tot ii spun ca nu-i normal sa fie asa, si ea nu ma crede, si o face saptamanal, pentru ca asa zice duhovnicul. Pe mine ma intriga tocmai faptul pe care l-ati specificat: impartasirea cu pacate nemarturisite. M-am gandit ca poate mama fiind in varsta, se gandeste preotul ca nu face pacate.Desi e absurd.Si oricum sunt si persoane tinere cu care procedeaza la fel.Eu cred ca numai stanca sa fii sa nu pacatuiesti macar 1 data cu gandul, pana a doua zi.

Sincer, pe mine ma deruteaza aceasta practica..:-([/QUOTED]

Da, dar pacate poti sa faci si chiar daca sunt numai 10 minute intre momentul in care preotul a spus rugaciunea de dezlegare si Sf. Impartasanie. Deci cum mai rezolvi problema asa?

Apoi preotii nu ar trebui sa spovedeasca duminica dimineata fiindca si ei trebui sa fie la slujba. Impartasania trebuie sa fie facuta in timpul Sf. Liturghii la momentul potrivit...Deci cum anume impaci spovedania duminica dimineata cu Impartasania in aceeasi zi?

IN GENERAL preotii recomanda spovedania sambata sau vineri, exact ca sa ai timp si sa iti citesti rugaciunile pe care le-ai primit canon, de exemplu. ...

In fine, asta este practica ortodoxa...

Parerea mea..
 

In primul rand riscul de a pacatui creste direct proportional cu timpul.In al doilea rand, dupa ce te spovedesti, esti in biserica si participi la Sf. Liturghie. Si daca participi la Sf. Liturghie si nu asisti doar, ai toate sansele sa primesti Sfanta Impartasanie curat.
Preotii spovedesc inainte de slujba. Si daca vine vremea sa inceapa Sfanta Liturghie, slujeste alt preot, primul ramanand sa spovedeasca toti enoriasii.
Iar Impartasania, se face exact in momentul in care trebuie facuta.Si se impartasesc si cei spovediti sambata dupamasa si cei spovediti duminica dimineata.Nu inteleg nelinistea ta?:-)
Eu personal nu am auzit astfel de recomandari.
Sesizez o unda de dispret?!Sau mi se pare?:-)

De acord.
La câţi credincioşi sunt, cum ar putea preotul să stea duminica dimineaţa să-i spovedească pe toţi? Şi apoi se va întâmpla, fiind înghesuială, ca cineva să se supere pe cineva chiar atunci: poate l-a împins, poate i-a luat-o înainte...
Trebuie să fim conştienţi că niciodată nu ne ducem să ne împărtăşim curaţi. Iertaţi, da. Însă la spovedanie preotul se asigură mai ales că nu avem păcate care să ne oprească de la sfânta împărtăşanie. Pentru că nu orice păcat ne opreşte.
Contează să te duci cu pocăinţă spre Altar, conştient că greşeşti în fiecare clipă şi cerându-ţi iertare în fiecare clipă.

Preotul, fiindca este preot, trebuie sa slujeasca Sf. Liturghie in fiecare duminica. Ascultatul spovedaniilor nu este substitut pentru Sf. Jertfa. In Suceava cel putin episcopul a interzis (stiu ca la un moment dat erau anunturi la pangarul bisericilor) spovedania duminica dimineata. Stiu ca inca se mai practica pe ici pe colo, dar pentru cazuri rare si urgente, nu in masa cum era acum vreo 10 ani. Oamenii au impresia ca asa e bine, termini si cu spovedania si cu impartasania inante de Pasti intr-o ora acolo, cat stai la biserica. Sa faci efortul sa vii sambata dupa-amiaza? Eh...\

Nu, dar exact in cazuri din astea teologia catolica mai exacta asupra pacatului, adica impartirea pacatelor in mortale, care te despart de Biserica, si, bine-inteles, te opresc de la impartasanie pana ce te spovedesti, si pacate veniale, care te ranesc, dar nu te despart de Biserica, sunt iertate cu Sf. Impartasanie, este un lucru folositor...dar in fine, sa nu fac propaganda, ca se supara unul si altul...

Totusi,credeti ca ar trebui sa ne socotim nevrednici de a primi Sfanta Impartasanie de vreme ce am spovedit pacate multe si grave, chiar daca duhovnicul ne-a dat dezlegare (dupa ce in prealabil ne-am tinut canonul si nu am mai repetat pacatele)?

Trebuie sa ni le amintim toata viata si sa plangem pentru ele, sau sa consideram ca s-au sters odata cu spovedania si e necesar sa le dam uitarii ca si cum nu le-am savarsit?

Cred ca Zaharia a raspuns foarte clar la aceasta intrebare. L-au intrebat si pe par. Paraian ceva asemanator si el a zis foarte clar ca pocainta se face, dar cu fata spre viitor, in sensul ca nu stai sa plangi pentru ele, ci ai grija sa le indrepti, sa nu le mai faci in viitor, sa lucrezi virtutile, adica opusul pacatului respectiv...

multumesc frumos!

Dragă Melissa,

Nici preotul nu greşeşte, nici mama ta.

Spovedania este într-adevăr o Taină lăsată pentru iertarea păcatelor şi pentru ca duhovnicul să urmărească evoluţia credinciosului, ajutîndu-l şi sfătuindu-l pe cărarea mîntuirii. Cu toate acestea, păcatele şi greşelile se iartă şi prin rugăciune. Prin rugăciunea personală, citind cele 12 rugăciuni dinainte de a primi Sfînta Împărtăşanie, dar şi prin rugăciunile Bisericii de la Sfînta Liturghie. Dacă eşti atentă, vei vedea că de cel puţin două ori preotul se roagă pentru iertarea păcatelor noastre ale tuturor, iar apropierea de Potir este rînduită după Rugăciunea Domnească. Nu degeaba a fost gîndită astfel Liturghia, căci tot ritualul este în jurul momentului celui mai important care este împărtăşirea tuturor unii cu alţii împreună în Hristos prezent în mod real în fiecare linguriţă pe cae o primim de la preot.

Dacă ne uităm în Pelerinul Rus, undeva spune că la fiecare rugăciune a Lui Iisus, în momentul în care cerem să ne miluiască sau să ne ierte, El chiar ne iartă - dacă şi noi credem acest lucru. Altfel, ce sens ar mai avea să ne rugăm în particular sau împreună cu Biserica dacă nu am spera la mila şi iertarea Lui Hristos, Fiul Lui Dumnezeu?

Mai mult, primim Sfîntul Sînge sper iertarea păcatelor. Stai puţin, dar nu ne-am spovedit? E adevărat, dar au mai fost păcate de atunci şi pînă la momentul cuminecării, chiar dacă au trecut numai două ore. Poate că am fost neatenţi la Liturghie, poate că am păcătuit cu gîndul, poate că am deranjat pe cineva în înghesuială sau cîte situaţii nu pot fi. Oare asta ne poate opri de la întîlnirea cu Hristos?! Nicidecum. Bine, ce am enumerat eu mai sus e mai mult la stadiul de greşeală nedevenită încă păcat, dar se pot face chiar păcate în răstimp.

Dar să ne gîndim şi la preoţii care se împărtăşesc la fiecare Liturghie deşi se spovedesc poate lunar. Nu sînt şi ei oameni ca toţi ceilalţi? Nu comit păcate de la o săptămîna la alta, de la o împărtăşanie la alta? Ba sigur că da, dar nu păcate care sînt opritoare! Sfîntul Nicolae Cabasila a tratat problema asta, discutată îndelung pe topicul despre împărtăşania deasă - cine doreşte să caute şi-l va găsi.

Un parinte marturisea ca atunci cand diavolul nu te poate duce la cadere cu cele prezente, apeleaza la trecut. Eu consider ca de vreme ce le-ai marturisit cu parare de rau si cu dorinta de indreptare, nu trebuie sa-ti mai amintesti de faptele pacatoase pentru care ai primit iertare.

multumesc pentru raspuns! Aveti perfecta dreptate! acesta este si rolul spovedaniei: sa-ti stearga pacatele!
deci nu trebuie sa ne mai amintim niciodata trecutul pacatos de vreme ce ne-am indreptat viata spre poruncile lui Hristos.. :D

Gandindu-ne la trecutul pacatos...doar pt.a ne stradui sa nu mai cadem in acele pacate, nu pentru a ne indoi ca ele s-ar fi iertat.

Ca urmare a spovedaniei,caintei noastre si dezlagarii preotului ele sunt iertate.
Sa ne straduim doar sa nu le mai facem!

[quote=Noesisaa;365261] Judecati si vorbiti astfel sora catolica deoarece nu cunoasteti multe , f. multe , lucruri din biserica ortodoxa care ar fi putut sa va fie de un mare folos . Pt a nu crede in continuare lucruri gresite despre practica si tipicul ortodox , in masura in care remuscarile va mai trezesc atentia , va voi raspunde eu la toate aceste neintelegeri sau necunoasteri :

1. impartasania trebuie sa survina cit mai repede posibil dupa spovedanie ! Daca se poate cu 10 minute dupa sau chiar cu 30 de secunde atunci este perfect . Intr-un asemena timp scurt penitentul se poate deprinde cu timpul de a-si concentra duhul la Dumnezeu si la rugaciune . Este mai greu sa se concentreze continuu o zi intreaga sau 2 zile . Este ceva asemanator , oarecum asemanator , cu administrarea serurului antiviperin in primele 30 de minute de la muscatura viperei , apoi pe masura ce trece timpul beneficiile sunt din ce in ce mai mici (cu toate ca aici nu de beneficii discutam ci de coorectitudine !)

2. Preotii care nu sufera de autosuficienta si de nababism , vin de obicei duminica la ora 06.00 la biserica (sau in functie de cit stie ca are de spovedit !) si pina la ora 09.45 cind incepe sfinta liturghie poate spovedi 30 de oameni . In mod canonic , slujba utreniei se poate savirsi fara preot , fara ca el sa participe activ , desi poate fi prezent in biserica si sa spovedeasca .
Si daca preotul poate veni la o asemenea ora la biserica cu atit mai mult un enorias pt. care spovedania si impartasania sunt momente cruciale , absolut deosebite in viata lui , poate veni cu siguranta la orice ora la biserica ... si daca i se cere la orele 02.15 , de exemplu, cum se intimpal de multe ori in minastirile unde se aduna la un duhovnic renumit puhoi de lume . Si nu se prapadeste si nu moare nimeni din cauza orei prea matinala !
Si astfel se poate , fara nici un pic de greutate, spovedi si impartasi in aceiasi zi un enorias ... numai sa vrea domnu preot . Daca este nabab ... nu poate face jertfa , ci doar meserie din preotia sa !

3. Fiecare penitent care se duce la spovedit cam stie unde se situeaza pacatele savirsite de el , adica cam stie daca este sau nu de impartasit . Nu mai vorbesc de evlaviosii parohiilor care nici in limbajul curent nu mai zic ,,ma duc sa ma marturisesc" ci ca ,,ma duc sa ma impartasesc".
Astfel fiecare isi face canonul , rugaciunile pt. spovedanie si si rugaciunile pt. impartasanie , pt. a nu fi prins pe picior gresit in sensul ca se desleaga la cuminecare si el sa nu aibe rugaciunile facute . Daca a facut aceste rugaciuni pt. imparatsanie dar nu a meritat sa fie impartasit fi convinsa sora catolica ca aceste rugaciuni spuse, iata, in plus nu-i vor cauza cu nimic !


Iacata , cum se spovedesc si se impartasesc enoriasii in aceiasi zi , fara a se savirsi greseli canonice sau de tipic ! Unde era neintelegerea sau greutatea de implinit ?

Domnule Zaharia, practica ortodoxa pe care o explicati cred ca mai degraba este practica dumneavoastra, sau mai curand, practica pe care credeti dumneavoastra ca ar trebui sa fie...in practica adevarata nu este asa. Poate ii trimiteti o misiva IPS Pimen de la Suceava sa ii explicati cum anume se realizeaza spovedania si impartasania in 30 de minute pentru 50 de penitenti posibili/duminica din post. Ca sa dea din nou dezlegare la preoti...Ca altfel-s toti nababi si puturosi. Daca primiti raspuns, sa ne spuneti si noua.

Ana, noi nu suntem vrednici, ci suntem învredniciţi prin darul supranatural al Spovezii. Tot aşa cum cei mai mulţi preoţi nu sunt sfinţi, ci sunt sfinţiţi prin darul supranatural al preoţiei, încât mâinile lor nu sunt curate, ci curăţite spre a-L ţine pe Domnul. Noi mergem la împărtăşire cu aceleaşi cuvinte ca ale centurionului care a spus: "Doamne, nu sunt vrednic să intrii sub acoperământul meu, dar spune numai un cuvânt şi se va tămădui sufletul meu"

Este foarte bine să ni le amintim mereu şi să plângem pentru ele, chiar dacă urmarea lor spirituală, moartea sufletului nostru s-a şters ca şi când nu le-am săvârşit, încât Domnul nu ni la va aminti în teribilul ceas al Judecăţii. Iertaţi fiind, un simţământ de genul "cum am putut să fac asta ?" e normal să existe şi este bine să existe, ca să ne amintim mereu că fără El suntem slabi şi nimic bun nu putem face.

Pe de altă parte, aceste gânduri nu trebuie să ne facă să nu ne împărtăşim. Aceasta ar fi o ispită de dreapta, care vine de la Sărsăilă: el poate deturna chiar şi gândurile noastre bune, chiar şi căinţa noastră o poate folosi ca să ne ţină departe, cât mai mult timp, de Sf Euharistie. Fiindcă, deşi starea sufletului nostru este deplin restaurată în urma Spovezii şi suntem din nou în stare de graţie sfinţitoare, dacă nu ne-am împărtăşi cu Sf Trup şi Sânge nu am beneficia de graţia sacramentală, adică nu am primi tăria supranaturală de care avem multă nevoie ca să nu mai păcătuim în viitor. Fiindcă scopul nostru nu trebuie să fie să ne spovedim des, ci să nu mai păcătuim. Suntem din nou copiii lui Dumnezeu prin absolvirea de la spovadă, dar trebuie să ne şi împărtăşim dacă vrem ca Isus să rămână în noi, după cum El a spus ("va rămânea în Mine şi Eu în el").

Da, chiar daca am primit dezlegare de la duhovnic pentru a primi Sfanta Impartasanie, tot vom fi nevrednici. Orice am face, nu vom fi vrednici de Tupul si de Sangele Domnului.
Doar in lumina harului isi observa omul nevrednicia.
Iar Spovedania va trezi in sufletul nostru constiinta nevredniciei proprii.

Nu, nu le vom da uitarii. Dar acelea nu vor mai fi resimtite ca niste legaturi care nu ne permit sa inaltam inima catre Dumnezeu.
Amintindu-ne boala de care am suferit, vom da slava Doctorului care ne-a adus vindecarea.

Prin Taina Spovedaniei, credinciosul Il intalneste pe Hristos, Care mijloceste la Tatal iertarea lui. Si, induplecandu-L pe Tatal, aude cuvintele Sale mantuitoare, pline de dragoste: Iata ca te-ai facut sanatos. De acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu-ti fie tie ceva mai rau.

Crestinul simte, dupa ce s-a marturisit curat, ca a fost iertat de Dumnezeu. Simte o eliberare. Nu mai e apasat de povara pacatelor. Dupa marturisire, plange inaintea lui Dumnezeu, avand sentimentul recunostintei; si Ii promite ca nu va ma pacatui, ca nu va cadea iarasi in tot soiul de pacate aducatoare de moarte. Gusta din bucuria impreuna-vietuirii cu Dumnezeu.

Multumesc frumos Ionut pentru explicatii.Am sa studiez si topicul pe care il recomanzi.:25:

Frate Zaharia, din cele susţinute de dv. înţeleg că cei mai mulţi preoţi nu ştiu ce fac. Duhovnicul meu e un preot foarte vrednic. În timpul Postului Mare face liturghie în fiecare zi. Vinerea face Liturghia darurilor mai înainte sfinţite seara, la ora 6. Se împărtăşesc atunci în jur de 20 de persoane.
E în biserică de la 6 dimineaţa. Spovedeşte şi dimineaţa, spovedeşte şi seara, înainte şi după vecernie. Duminica nu spovedeşte. Le cere, însă, oamenilor să se spovedească din timp şi să nu vină în Săptămâna Mare la spovedanie, ci spovediţi cu mai bine de o săptămână înainte să se împărtăşească în noaptea de Înviere.
Mă îndoiesc că ar putea fi socotit nabab.
Însă viziunea pe care o aveţi în privinţa împărtăşirii este foarte rigoristă. Niciun om nu e curat când se împărtăşeşte, chiar dacă a primit dezlegare cu 10 secunde înainte. Cu nevrednicie ne împărtăşim numai dacă ne socotim vrednici.

Sunt preoti care spovedesc sambata si impartasesc duminica.
La man.Sihastria parintele Ciprian ,un mare duhovnic , spovedeste simbata si impartaseste duminica.
Mama ta si parintele ei duhovnic nu au gresit cu nimic ,daca un parinte monah cum e parintele Ciprian (si stiu ca sunt si alti parinti duhovnici la aceasta manastire care spovedesc simbata) face acest lucru.
Cred ca si la alte manastiri se procedeaza la fel.

Da Anita, iti multumesc si tie pentru incercarea de-a ma face sa inteleg de ce se practica spovedania sambata si impartasirea duminica.Am inteles deja si cu ajutorul lui Ionut, ca Domnul Iisus Hristos NU a dat impartasirea ca pe o recompensa, ca pe un dar, celor care duc o viata exceptionala, ci a dat-o ca pe un ajutor. Painea pe care o mancam este ajutor ca sa traim! Cine nu mananca - moare, cine mananca - traieste! Asa se intampla fizic, asa se intampla si spiritual.

Nimeni nu e vrednic sa se impartaseasca chiar si dupa 1 secunda dupa ce s-a spovedit. Dar sa nu cerem de la noi ce nici macar Dumnezeu nu cere.:-)
Pentru ca noua nevrednicilor ne-a dat Iisus Trupul si Sangele Sau, nu vrednicilor! Daca asteptam vrednicia, nu ne mai impartasim niciodata, pentru ca niciodata nu suntem vrednici.

Frate, eu nu am postat parerea mea pt. ca fiecare sa se poata impiedica in temiri ce amanunte legate de practica duhovniceasca si de aici sa dam nastere la polemici belicoase. Daca asta ai inteles pot spune ca te afli pe un teren gresit .
Nu sunt adeptul ca este cumva vreunul dintre noi , chiar proaspat spovedit, vrednic de cuminecatura. Nici unul dintre oameni nu este in aceasta situatie iar sfinta euharistie este dar si mila pt. fiecare dintre noi .
S-a mai spus asta chiar aici pe acest thread si pt. acest motiv nici nu am mai intrat eu ca sa fac simbre incuviintatoare, precum multi altii, si sa intaresc sau sa ,,binecuvintez" aceasta parere.
Chiar sfintul ap. Pavel ne spune intro epistola ca nimeni de la sine nu este vrednic de sfintul trup si singe si inca , cum ca daca ar fi viata omului chiar numai de un ceas , si tot am avea pacate. Nu mai avem ce sa discutam...

Nu era nevoie sa vi si sa faci aceste completari !

In rest, protocolul de spovedanie si impartasanie pe care il cunosti tine de duhovnicul tau iar dumneata fa cum cere el si considera-l cum crezi de cuviinta ! Eu nu spun decit ca exista multe feluri de a sofa sau sa zicem de a face injectii dar corect este numai unul singur ... si exemplele pot contiua la nesfirsit !

Multumesc initiatoarei topicului pt ca a deschis aceasta peroblema si multumesc fratelui Zaharia pt raspunsuri.

Spovedania in alta zi este practica curenta in strainatate (exista "program de spovedanii" in timpul saptamanii, intre anumite ore).
Dupa spovedanie (vineri sau sampbata) si pana la impartasanie se strang multe pacate, oricat ai incerca sa te feresti. Mai ales duminica dimineata inainte de Sf. Liturghie.. ispitele vin gramada atat in familie, cat si in ganduri, plus diferite incidente..
Incat inainte de a te impartasi te apuca uneori disperarea si-ti vine sa o iei la fuga de teama ca ai pacatuit ingrozitor si te vei osandi.

Nu am pus niciodata sub semnul intrebarii programul dupa care se desfasoara sppovedania si impartasania (desi in Romania, preotul ma chema dis de dimineata cum spune fratele Zaharia!). M-am conformat. Dar acum mi se pare evident ca trebuie ca spovedania si impartasania sa decurga una dupa cealalta!

(Nu stiu exact cum voi rezolva aceasta, ca eu merg si cu copiii la biserica si nu am cu cine sa-i las in timpul spovedaniei, dar este clar ca asa trebuie procedat).

Asa proceda si bunica, se spovedea si se impartasea in ziua respectiva - si noi o data cu ea, fireste. Dar asta cand se putea, pentru ca noul paroh de la biserica la care mergeam noi a spus clar ca nu mai permite sa se intrerupa slujba de duminica pentru spovedit. In general, se pune accent ca oamenii sa se spovedeasca din timp. Destul de rar mai gasesti pe cineva dispus sa spovedeasca in timpul slujbei. Am vazut, spre exemplu, ca la manastirea radu Voda se practica - nu stiu daca duminica, dar in celelalte zile da - ca oamenii sa fie spovediti si sa se impartaseasca daca nu imediat, atunci la momentul cuvenit.

In opinia mea,duhovnicul tocmai de aceea este DUHOVNIC,pentru a te asculta ,nu numai cind si-a fixat el programul pt spovedanie ,ci atunci cind situatia ta o cere.Sigur ca unii preoti de parohii,care mai au si alte probleme,si ei,de familie,copii ,nevasta,taxe,etc,sint preocupati si pt rezolvarea acestora,si evident ca si-au fk un program pt spovedit,dar asta nu inseamna ca daca alergi la el pt o problema stringenta care iti apasa sufletul,el,preotul tau duhovnic ,sa te expedieze pe motiv ca nu esti in program.Dar,sa nu ne ascundem dupa deget,se practica,si atunci ,nu ne ramine decit sa cautam si ,cu siguranta,vom gasi duhovnici care vor avea dispozitia sa ne asculte ori de cite ori i-o cerem.
Pretuire monahilor de la Radu-Voda,pe care si eu am avut bucuria sa-i am aproape de sufletul meu,si care se ostenesc pentru semeni,staruind in rugaciuni si in spovedanii,zilnice,dar si celorlalti monahi ,din alte locuri,precum si preotilor de mir,care au dragoste pentru a cistiga suflete pt Dumnezeu!

ispita sau pacat?
 

cum trebuie sa ne purtam dupa Sf Impartasanie?

Buna.

Eu i-as spune Duhovnicului ce cred, cu toata ca mi-ar fi jena. Sau as incerca, si din nou iti spun ca mi-ar fi jena. Adica daca mi-ar spune sa ma mpartasesc, nu i-as spune :"Eu cred ca n-ar trebui sa ma impartasesc acum.", i-as spune :"Parinte, eu cred ca nu sunt demna de impartasanie, credeti ca ar trebui sa ma impartasesc? Sau credeti ca asta este doar o ispita?". Ca sa-ti mai exact, cred ca cel mai mult mi-as face curaj sa-i spun daca mi-ar spune sa ma impartasesc si n-as crede ca merit doar :"Parinte, eu nu ma grabesc". Dar, bineinteles ca poate fi si ispita si ca parintele stie de ce ti-a dat voie, dar nu-ti va face rau sa-i spui, chiar daca iti va spune dupa sa te Impartasesti, ai scapa de o piatra de pe inima.

"Sau sa ne consideram curati( datorita Spovedaniei) sa nu ne mai gandim la nici un pacat facut si sa mergem cu inima deschisa... " M-am dus sa ma spovedesc. I-am zis toate ale mele si a trecut timpu'. Urmatoarea data i-am spus Parintelui ca mi-am mai pierdut pacea sufleteasca si ca m-am mai gandit....Si la sfarsit, dupa Spovedenie, Parintele mi-a zis, printe altele:"Acum esti curata."Sa nu-ti imaginezi ca e vorba de intelesul la propiu, Parintele probabil a vrut sa-mi dea de inteles ca m-am curatit prin Spovedanie si n-are rost sa ma mai gandesc sau sa ma consum pentru ele, si sa-mi fac griji sa pun inceput bun.

"163. Din cate parti este ispitit crestinul ?

Dupa marturia Sfantului Meletie Marturisitonul, crestinul este ispitit de diavolul din opt parti, si anume :

De sus ne ispitim cand ne silim la nevointe si virtuti peste puterile noastre proprii. Adica post pana la epuizare, osteneala peste masura a trupului, priveghere de toata noaptea si alte fapte bune la care abia ajung cei desavarsiti. De jos ne ispitim de diavoli prin moleseala si lenevire la lucrarea faptelor bune, slabindu-ne astfel vointa, ratiunea, mustrarea constiintei, barbatia si staruinta in lupta cea duhovniceasca. Din stanga ne ispitesc diavolii prin patimi trupesti de tot felul, prin betie, lacomie, zgarcenie, manie, ura, razbunare si tot felul de rautati trupesti si sufletesti. Se numesc asa pentru ca vin direct de la diavolul si fiecare isi da usor seama de cursele celui viclean. Din partea dreapta ne ispitesc diavolii prin patimi sufletesti si rationale subtiri, greu de deslusit si foarte greu de cunoscut si biruit, cum sunt : mandria, trufia, parerea de sine, slava desarta, osandirea altora, razvratirea mintii, neascultarea, egoismul, eresurile, sectele, increderea prea mare in mila lui Dumnezeu, cugetarea inalta, hula, indoiala, necredinta, visurile, vedeniile, vrajitoria etc. Aceste patimi, avand la temelie mandria din care a cazut Lucifer in adanc, sunt foarte cu anevoie de cunoscut si tamaduit.

Din fata ne ispitesc si ne tulbura diavolii cu nalucirea celor viitoare, adica ne arunca in griji, in banuieli asupra altora si in osteneli trupesti peste puteri pentru " ziua de maine " , ca si cum Dumnezeu nu ne-ar purta de grija in toata viata. Cei ispititi de aceste ganduri aduna averi pentru batranete, se ostenesc numai pentru viata aceasta, se tem cá nu vor avea ce manca si ce bea, isi avorteaza copiii, spunand ca nu vor avea cu ce-i hrani, se cearta pentru averi, sunt foarte zgarciti si iubitori de bani, nu fac milostenie si sunt egoisti.

Din spate ne ispitesc diavolii cu aducerile aminte ale pacatelor si patimilor care ne-au stapanit in tinerete, indemnandu-ne sa le facem din nou. Ca ne aduc aminte diavolii de persoanele cu care am pacatuit, de locul in care am gresit, de pricinile pacatelor care ne-au stapanit. Ne aduc aminte de cei cu care am fost certati, de cuvintele cu care ne-au suparat, ca sa incepem din nou a-i uri; ne aduc aminte de pacatele trupesti pe care le-am facut, de fetele care ne-au smintit, de betii si alte rautati din trecut, imboldindu-ne vointa sa cadem in aceleasi pacate de care cu greu ne-am izbavit.

Dinlauntru, adica din inima, ne ispitesc vrajmasii cei nevazuti cu toate patimile care stapanesc inima, precum : mania, rautatea, pofta, razbunarea, impietrirea, zavistia, mandria si celelalte, cum spune Domnul : " Iar ce iese din gura, iese din inima, si acestea spurca pe om. Caci din inima ies gandurile cele rele, uciderile, desfranarile, marturiile mincinoase, hulele... " ( Matei 15, 18-19 ) . De aceea si proorocul David se ruga, zicand : " Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si Duh drept innoieste intru cele dinauntru ale mele " ( Psalm 50, 11 ) .

Din afara ne ispitesc si ne biruiesc diavolii prin cele cinci simturi, care sunt ferestrele sufletului. Mai ales prin vedere, prin auzire si prin limba. Despre ispitele ce intra in inima prin simturi auzim pe proorocul Isaia, zicand : ' " Doamne, a intrat moartea prin ferestrele noastre " . Despre ochi zice Mantuitorul : " Cela ce cauta spre femeie spre a o pofti pe ea, iata, a preacurvit cu dansa intru inima sa " ( Matei 5, 28 ) . Iar despre limba auzim pe apostolul Iacob, zicand : " De nu greseste cineva in cuvant acesta este barbat desavarsit, putemic a-si infrana si tot trupul " ( Iacob 3, 2 ) .

Iata, dar, ca din toate partile arunca satana sagetile ispitelor asupra noastra, cautand sa ne raneasca prin pacate si sa ne traga in pierzare : Noi, insa, suntem datori sa ne marturisim toate cugetele cele rele la duhovnic si sa alungam de la noi ispitele diavolului cu rugaciunea, cu postul, cu smerenia, cu pazirea mintii si cu citirea cartilor sfinte. Iar daca, totusi, sagetile ispitelor nu se indeparteaza de la noi este semn ca radacinile patimilor sunt vii in mintea noastra. Este semn ca inca nu ne-am spovedit curat gandurile si a odraslit pacatul in noi. In acest caz este nevoie de mai fierbinte rugaciune, cu lacrimi si post, pana nu pune pacatul stapanire pe noi. ( Dupa Razboiul nevazut, de Sfantul Nicodim Aghioritul, ed. 1937, pag. 82 ) ." Parintele Cleopa, Convorbiri duhovnicesti

http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/convorbiri7.htm

http://www.scribd.com/doc/25298458/N...eopa-volumul-6 pag 13

Off topic: Multi preoti iti fac la o anumita perioada spovedania totala si dupa te roaga sa spui ce-ai facut de la ultima spovedanie. Cu gandurile, vorbele, cred ca intra in anumite categorii. Un exemplu care n-are legatura cu mama ta: sa zicem ca o persoana a facut-o pe o alta proasta si nesimtita. La spovedanie va zice am jignit si nu inseamna ca a a uitat sa spuna ca a facut-o si nesimtita.

Ce bine ar fi ca toti sa putem sa ne spovedim si sa ne impartasim in fiecare saptamana.

Off topic: S-ar putea sa vezi o persoana cu broboada pe cap, nemachiata, cu fusta lunga si complet acoperita si sa te miri si sa crezi ce mare credinta are si sa nu fie asa. Si s-o vezi pe alta, aparent banala, care nu-ti spune tie ca are prea multa evlavie si sa nu-i cunosti adevarata credinta. Doar Dumnezeu stie ce "ascundem" fiecare.

Ar fi ideal !
Sa ne ajute Dumnezeu !

Iertare pentru îndrăzneală
 

Iertaţi-mă, frăţiorilor, dar am dat şi eu mai jos un citat dintr-o carte minunată, din care Dumnezeu m-a învrednicit să citesc doar câteva păginuţe. M-a impresionat foarte tare acest sfânt părinte rus, şi m-am gândit, şi eu nevrednicul şi păcătosul, că poate vă este de folos chiar şi un cuvânt sau două d-ale dânsului.

"Preţuieşte după vrednicie cea mai mare minune a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, cea care se vădeşte în împărtăşirea cu Dumnezeieştile Sale Taine. Ce fel de minune este aceasta? Cea care dă pace şi înzdrăvenire inimii celei mortificate de păcat, minunea care se arată după o deasă împărtăşire, primită după ce ai trăit un timp în nelinişte şi moarte spirituală.

Să nu reduci împărtăşania la o deprindere oarecare, la ceva obişnuit şi fără importanţă. Dacă vei gândi aşa, dacă vei înclina către o asemenea concepţie, îţi vei atrage mânia lui Dumnezeu şi nu vei mai simţi după cuminecare că ai gustat pace şi viaţă.

Purtând o vie recunoştinţă, pornită din adâncul inimii, acestor daruri dătătoare de viaţă, vei dobândi de la Domnul viaţă, iar credinţa îţi va spori mereu şi mereu. Spaimele şi neliniştile vin din necredinţă. După ceea ce simţi în timp ce primeşti Sfânta împărtăşanie, poţi fi sigur că necredinţa te face să rămâi departe de acea viaţă care îţi stă înainte în Sfântul Potir. Caută să nu le iei în consideraţie. O, credinţă! Tu însăţi eşti minunea noastră, mântuirea noastră! „Credinţa ta te-a mântuit” (Marcu 5, 34). Credinţa vie în adevărul lui Dumnezeu ne face să plecăm întotdeauna de la Domnul în pace. Şi, dimpotrivă, necredinţa nu ne aduce niciodată pace. Şi – vai! – Satana îşi face deseori apariţia după o nevrednică împărtăşire cu Sfintele Taine, încercând în tot chipul să ne semene în inimă minciuna sa, adică necredinţa, fiindcă necredinţa este tot una cu minciuna.

Ucigaş de oameni fiind de când lumea, diavolul caută şi acum prin orice mijloace să-l ucidă pe om, cu minciuna şi cu tot felul de uneltiri. Când se strecoară în inimă sub forma necredinţei sau a vreunei patimi, nu va înceta să-şi descopere mai târziu adevărata faţă şi anume prin neîndurare şi răutate.

Atunci când ţi-ai dat seama că a intrat în tine, de cele mai multe ori nu vei reuşi să-l scoţi dintr-o dată. Aceasta fiindcă diavolul caută să blocheze toate căile prin care ar putea fi scos din inimă şi face aceasta cu ajutorul necredinţei, al cruzimii şi al altor mijioace care îi stau la îndemână. Zadarnic te zvârcoleşti în mine, arhanghele căzut! Eu sunt robul Domnului meu Iisus Hristos. Tu, cel ce te-ai înălţat cândva cu trufie, te înjoseşti acum luptându-te atât de cumplit cu mine, cel slab! Aşa să-i spui în gând duhului celui rău, care îţi stă ca un pietroi pe inimă şi care te îndeamnă la tot răul.

Duhului celui trufaş aceste cuvinte îi cad ca un bici de foc; ruşinat de tăria şi de înţelepciunea ta duhovnicească, el va fugi de tine. Îţi vei da seama îndată de aceasta, vei vedea şi simţi săvârşindu-se în tine schimbări minunate; nu vei mai simţi apăsându-ţi inima povara ucigătoare de suflet; ţi se va părea că ai devenit uşor ca fulgul şi te vei convinge, din proprie experienţă, că există duhuri ale răului, cele de sub cer, care caută mereu să ne ducă spre pierzare, folosindu-se de otrava gândurilor negre şi ticăloase, cele care ne înveninează inima, căznindu-se să nimicească dragostea de oameni şi dorinţa de a intra în comuniune unii cu alţii."

(Sfântul Ioan de Kronstadt - Viaţa mea în Hristos)