Un sfat intelept
 

Este mai mult de un an de zile de cind am aflat de o relatie a sotului meu cu o persoana mai invirsta decit el. Stiu sigur de aceasta relatie si nu stiu cum sa procedez pentru ca imi este teama de reactia care v-a avea, acuzindu-ma pe mine ca nu fac altceva decit sa ii gasesc motive. Cel mai dureros este ca din familie il incurajeaza la aceasta relatie fiind intermediari la relatia lor. Cu toate ca inainte, avea o parere proasta despre aceasta persona socotindo o profitoare. Nu stiu cum sa procedez deoarece, noi am mai avut perioade de neintelegere si intotdeauna familia m-a scos vinovata. Am credinta inn Dumnezeu ca un sfat bun imi v-a iesi in cale.

Nu inteleg cum adica "din familie il incurajeaza in aceasta relatie"?
Daca il iubesti si tii la casnicia ta, nu te lasa, ia-l ocrotitor pe Sfantul Nectarie! Sigur te va ajuta!
Poate fi o incercare pentru tine si cu rabdare vei birui!

Ce fel de relatie are el cu acea persoana?

Voi ce fel de relatie aveti?
Adica sunteti casatoriti, dar cum va intelegeti?
Copii?

Un sfat intelept
 

Noi sintem casatoriti. Ei au avut relatii sentimentale. Una din convorbirile lor telefonice a
auzit si vorbeau de lucruri sexuale.
Se poarta frumos cu mine, dar cind stiu ce ascude, ma apasa nespus de tare.

Totusi, aveti certuri? Nu va intelegeti?
Crezi ca o face pentru ca nu se poate intelege cu tine sau pur si simplu din divertisment, plictiseala, dorinta de nou?

I-ai spus ce ai auzit? Ce a spus?

Ar fi relevant daca ne-ai putea spune si varsta, de cat timp sunteti casatoriti..
Aveti copii?

Ai putut sta 1 an de zile in minciuna???? Fara sa faci nimic???

Nu stii cum sa procedezi ca sa ce? Ca sa te desparti de el definitiv sau ca sa il faci sa ramana langa tine si sa renunte la amanta?

Un sfat intelept
 

[quote=AlinB;365990]Totusi, aveti certuri? Nu va intelegeti?
Crezi ca o face pentru ca nu se poate intelege cu tine sau pur si simplu din divertisment, plictiseala, dorinta de nou?

I-ai spus ce ai auzit? Ce a spus?

Ar fi relevant daca ne-ai putea spune si varsta, de cat timp sunteti casatoriti..
Aveti copii?[/Nu avem copii si sintem casatoriti de 3 ani. Virsta noastra este de 55. Nu ne certam niciodata, se poarta frumos. Din familia lui mi-a spus ca ii plac femeile singure si ca acesta esti defectul lui cel mare, plus minte cu o usurinta de crezi si tu ce spune.]

Situatia este trista..din ceea ce spuneti probabil nu prea ii sta gandul la casatoria asta dar momentam inca n-a luat o decizie, si joaca la doua capete ca nu cumva sa piarda pe ambele planuri.
Sau poate joaca asta e mai interesanta pentru el decat formula casatoriei.

Acum depinde de dvs., puteti lasa decizia finala in mana lui asteptand sa se intample probabil divortul sau sa se plictiseasca de respectiva, caz in care poate va incepe sa caute pe alta, sau sa-l somati sa inceteze cu aceasta relatie in caz contrar inaintand dvs. cererea de divort.

Desi, in prealabil sa aveti si o discutie cu frumosul, poate intelege ca "placutul femeilor singure" nu e compatibila cu casatoria.

Si daca tine mai mult la placerea asta decat la casatorie, n-are decat sa alerge restul vietii dupa femei singure, dar macar sa alerge de unul singur.

Aţi mai fost căsătoriţi înainte?

Draga Aline, daca la 55 de ani inca fuge dupa fuste, nu-l mai schimba nimeni.
Deci la 52 s-au casatorit si dupa 2 ani a aflat sotia ca are o amanta.Care putea foarte bine sa existe dinaintea casatoriei..

E foarte trist pentru ca se accepta compromisuri de frica singuratatii...

Stii? Am asistat la Judecatorie la un divort intre doi septuagenari. Erau in sala 4 randuri de scaune pline cu copii si nepoti.Ea de 74 , a intentat actiunea de divort pentru ca el, mosulica de 77 de ani, a alergat-o prin batatura cu o boata.El isi tot cerea iertare in public si zicea ca nu o sa mai faca.Iar ea zicea ca daca dupa 60 de ani in care l-a ingrijit si l-a iubit a inceput s-o fugareasca prin curte, apoi ea nu vrea sa-l mai vada veci!:-)) A fost admirabila acea femeie pe care n-au putut sa o convinga nici copiii, nici nepotii, sa treaca peste demnitatea ei de femeie, care la 74 de ani, dupa 60 de ani de casnicie, a preferat sa ramana singura decat cu un barbat care nu o mai respecta.Culmea este ca nici n-a dat in ea. NUMAI A ALERGAT-O PRIN CURTE CU BOATA!:-)

Chiar nu gasesc de apreciat atitudinea femeiii in cauza.
Daca Dumnezeu ar proceda la fel cu noi apoi toti am sfarsi in Iad.
Fara exceptie.

Oricare ar fi situatia sa incerci macar o discutie civilizata este o datorie.

Eu sunt de parere ca daca unul din parteneri calca stramb, nu mai e loc de intoarcere.

De ce crezi asta?

Dar să-ţi respecţi partenera de viaţă nu e o datorie? Ai jurat la biserică, în faţa lui Dumnezeu, că o vei respecta şi o vei iubi, apoi te joci de-a albinuţa şi polenizezi toate florile ce-ţi ies în cale?

Sunt de acord cu Horaţiu. Pentru mine, după adulter, nu mai există cale de întoarcere.

Nu la cazul ăsta s-a referit AlinB, ci la cel povestit de Melisa, parcă, cu soţii septuagenari (aici soţul nu se juca de-a albinuţa, ci de-a... hoţul şi vardiştii).

Da, ştiu la ce s-a referit. Părerea mea se menţine şi în cazul ăsta, deşi aici o fi şi un strop de senilitate implicat.

Subscriu si adaug ca si dupa o palma (nu o bataie !!!) pentru mine , n-ar mai exista cale de intoarcere. De aceea si apreciez doamna de 74 de ani, care a pedepsit chiar numai tentativa.Acuma probabil ca ea fugea mai repede ca mosul ca daca o prindea o batea..:-))

@Alin- nu poti compara o situatie de cuplu cu situatia dintre Dumnezeu si noi..
Ca daca o faci, risti sa ramai alaturi de un om si sa-i inghiti si polenizarile extraconjugale si bataile.De aceea aveam Taina casatoriei, sa o respectam cu totii. Eu sunt de acord sa ierti un om in asemenea situatii, DAR SA NU MAI STAI ALATURI DE EL!

Sunt de acord ca nu trebuie sa ramanem alaturi de un om care ne face rau,e important sa il iertam in sufletul nostru si sa mergem mai departe.
Insa,totusi,sa gresesti e omeneste,circumstantele de viata sunt atat de variate.Daca totusi partenerul tau a fost un om extraordinar,ti-a demonstrat prin fapte ca te iubeste,ca a fost alaturi de tine si la bine si la greu si totusi,peste ani de zile face o greseala,o scapare pe care sa o regrete sincer,oare acel om nu merita o a doua sansa?
Cred ca ar fi bine daca ne-am situa pe o linie de mijloc intre toleranta excesiva si intoleranta,acea linie pe care sa putem discerne cand si cui merita sa ii oferim aceasta sansa,pentru ca eu sunt sigura ca sunt situatii in viata cand chiar merita asta.
Mie nu mi s-a intamplat sa fiu inselata,insa va vorbesc prin prisma persoanei care s-a situat de-a lungul vietii la ambii poli: atat cel al intolerantei,cand imi calcam eu insami inima in picioare si taiam in carne vie,insa era o reactie provenita din nesiguranta si teama de a suferi,dar si in polul tolerantei excesive,in care ajunsesem sa il pun fara macar sa imi dau seama pe celalalt in centrul universului meu,cautand vesnic sa il inteleg si sa disec firul in 4 cautandu-i scuze si solutii pentru a-l salva pe bietul om,desi era clar ca nu vroia sa fie salvat si nici sa schimbe ceva !:) Si aceasta era o forma de dependenta si abia cand ajungi sa te situezi pe linia echilibrului,cea de mijloc,in care siguranta nu o mai cauti in ceilalti,ci o ai in tine,poti discerne in privinta sanselor pe care le dai cuiva in viata.Parerea mea...:)

Ba da, dar alaturi de alta.:-) Din punctul meu de vedere.

Desigur ca trebuie sa fim echilibrati si sa practicam toleranta intr-un cuplu. Dar din punctul meu de vedere adulterul si bataile NU se incadreaza AICI!:-)

Daca un om este asa cum l-ai decris aici, acela NU VA GRESI NICIODATA din aceste puncte de vedere(adulter/violenta in familie). Cred cu tarie ca exista barbati care pot trai o viata intreaga alaturi de sotie si fara s-o insele si fara s-o bata!

Si sa stii ca nu e vorba de rigiditate si de intoleranta dusa la extrem in ceea ce priveste adulterul si violenta. Ci de faptul ca mi-ar narui intr-o clipita toata increderea absoluta pe care as avea-o in el. Si acesta este inceputul sfarsitului din punctul meu de vedere.

Si totusi pacatuim, si cu gandul, si unii cu fapta. Nu trebuie sa judecam dar sa iertam asa cum si Bunul Dumnezeu ne iarta fiece pacat savarsit in fiecare zi.

Gandul e una, fapta e alta. Gandurile nu ni le putem controla, dar faptele da. Putem alege oricand sa nu dam curs poftelor, impulsurilor sau pornirilor de moment. Daca un om nu poate face alegerea corecta, e un om slab. Va suferi, dar cel mai rau e ca din cauza lui, vor suferi si altii.

Eu as putea sa iert. Dar nu as putea sa continui o relatie cu un om slab, fiindca nu l'as putea respecta si implicit, nu l'as mai putea iubi. Deci e cam asa: m'ai inselat? ok. motivul poate fi oricare (ca e mai frumoasa, mai slaba, mai blonda decat mine; ca a fost o scapare; ca avea nevoie de un altfel de sex;), nu conteaza. Te iert, da, nu am sa'ti doresc niciodata raul. Vrei o noua sansa? O ai. Iti ofer sansa sa'ti refaci viata cu aia, care o fi mai buna pentru tine decat am fost eu. Punct.

Ca sa raspund intrebarilor, eu cred ca adulterul inseamna ruperea unei bariere. Nu pot sa inteleg, in ruptul capului, cum doi oameni se mai pot privi in ochi cu demnitate odata ce unul din ei a calcat stramb. Nu e vorba de iertat, se poate ierta, desi asta nu inseamna ca relatia poate merge inainte.

Adulterul reprezinta compromiterea totala a relatiei, nu e doar o "mica deraiere". Pentru a comite adulter e nevoie de un efort emotional puternic. Daca acest efort nu exista, ori e un pas usor de facut, inseamna ca din capul locului nu a existat nimic (sau nimic puternic, in orice caz) care sa-l retina pe "infractor". Si-atunci nu mai putem vorbi despre o relatie sentimentala, pentru ca tot ce defineste o astfel de relatie - incredere, respect, dragoste - a fost calcat in picioare, batjocorit.

Problemele in cuplu se rezolva cand cei doi sunt sinceri si nu ezita sa se instiinteze unul pe celalat cand apare vreuna. Daca s-a ajuns la violenta sau la adulter, inseamna ca groapa a fost deja sapata si nici o scuza, nici o lacrima si nici o rugaminte nu o mai poate acoperi la loc.

Edit: oarecum in aceeasi nota sunt incapabil sa ii inteleg pe cei care, dupa ce descopera ca au fost inselati, devin violenti si fac adevarate crize de gelozie / isterie. Sigur, nu e un lucru placut sa afli ca partenerul te-a inselat, dar cui foloseste violenta? Pentru mine, in momentul in care adulterul e dovedit fara dubiu, partenera inceteaza sa mai fie un obiect al adoratiei, nu o mai pot pretui. Imaginea ei este iremediabil deteriorata si asta ma face sa o resping cu toata puterea, in loc sa doresc s-o am alaturi.

Multi oameni, insa, sustin ca sunt capabili sa treaca peste asemenea treburi. Eu cred ca ei de fapt nu trec peste, ci se complac sa ramana langa acea persoana compromisa, deoarece fie sunt slabi, dependenti sau de-a dreptul prosti. In multe cazuri cei doi raman impreuna pentru ca au un copil sau pentru ca ii leaga altele (interese financiare si locative, beneficii de tot felul etc.) In acest din urma caz, cel care alege sa faca trocul este la fel de compromis moraliceste ca si cel care a comis adulterul si nu mai are, in opinia mea, nici un drept sa se planga.

Oamenii cu demnitate intrerup o relatie imediat dupa adulter, chiar si cand sunt copii la mijloc. Copiii sunt nevinovati in general in astfel de cazuri, dar sa nu ne distrugem propria viata de dragul unei ilizorii vieti mai bune, pe care pasamite copiii ar duce-o in familiile care aleg sa ramana impreuna dupa adulter.

@horatiu.miron: de acord.
Însă de dragul copiilor, există şi posibilitatea ca părinţii să nu se despartă, chiar dacă relaţia intimă este compromisă. Depinde de capacitatea de sacrificiu a lor.

Jos palaria Horatiu!! Subscriu 100 %!!

Daca citesti atent ce a scris Horatiu, ai sa-ti dai seama ca nu incape nici un "însă"!!:3:

Edit: plus de asta, nimeni nu poate juca teatru perfect asa ca acceptarea unui astfel de compromis de dragul copiilor este doar o scuza, pentru ca tensiunea, frustrarea si suferinta se va rasfrange mai devreme sau mai tarziu SI asupra copiilor..

Tocmai de aceea am spus că depinde de capacitatea de sacrificiu. Cunosc persoane care au reuşit asta. Au iertat şi au mutat relaţia pe un plan mai înalt, mai aproape de Dumnezeu. E vorba de o persoană cu o viaţă dăruită cu totul lui Dumnezeu şi oamenilor.
Omeneşte nu este posibil. Dumnezeieşte, însă, da.

Ceea ce este in sufletul unui om doar el poate sti....
Oricine ce ar spune intr-o casnicie se fac multe compromisuri atat de catre sot cat si de catre sotie.
Cand esti la inceputul unei casnicii ai impresia ca daca el/ea ar calca stramb nu l-ai putea ierta si nu ai putea sa mergi mai departe. Asta ti se pare cel mai grav lucru din lume.
Tac, pac una doua la tribunal si pa! Fiecare pe drumul lui...
Si? Ce rezolvi cu asta? Iti e sulfletul mai usor cumva? Eu zic ca nu!
Daca ai si copii situatia e si mai grea. Unii spun ca nu merita pentru copii sa-ti irosesti viata. Eu spun ca merita! Mai groaznic decat sa treci tu ca victima peste povestea asta este sa-ti vezi copilul trambalat 5 zile la mama si doua la tata sau invers. Copii aceia vor ramane marcati pe viata pentru ca ei pana incep sa priceapa ce si cum e cu tata si cu mama psihicul lor va fi afectat definitiv.
Eu va sfatuiesc sa fiti inteleapta si sa incercati sa treceti mai departe fara sa-i reprosati nimic. Rugati-va pentru el sa-i lumineze bunul Dumnezeu mintea. Daca se poarta frumos cu dvs. inseamna ca va iubeste si pana la urma isi va da seama ca dvs. sunteti cea de care are nevoie sa-i fie alaturi.
Am avut atat de multe incercari in 20 de ani de cand sunt casatorita incat daca as face o ierarhie a lor din punct de vedere al gravitatii atunci adulterul ar fi pe locul 5.

Si daca ai cadea tu in acest pacat, sau slabiciune cum ii spui. Daca acel om te-ar ierta, ti-ar spune ca iubirea transcede orice pacat si orice slabiciune, ca omul e pamant in trup si ca slabiciunile si patimile sale il fac josnic si demn de mila. Dar iubirea ne inalta, iubirea ne indumnezeieste si iubirea nu tine cont de nimic decat de ea insasi. Nu de slabiciuni, pacate, oameni, societate. Iar daca tu iubesti faci la fel, arzi pacatul si insanatosesti bolnavul iertand.

Ar trebui sa facem si o ierarhie a copiiilor afectati emotional;cine sufera mai tare,cei ai caror parinti se despart insa ajung sa traiasca o viata demna,calma sau cei care stau in mijlocul evenimentelor,care au de asistat la certuri conjugale,batai,circ in societate,violenta fizica si psihica,frustarile mamei,alcoolismul tatalui???
De ce nu-i intrebati si pe copii ce si-ar dori daca tot afirmati ca sunteti dispusi sa faceti sacrificii numai si numai pt copii!!!???
Dupa ce ca relatia conjugala este compromisa se mai ajunge si la compromiterea vietii copiilor...Trist!!!

A avea puterea de a face un sacrificiu înseamnă să nu mai existe frustrări, reproşuri, certuri... bătăi. Acela e un compromis, pentru că nu ai puterea să faci altceva. Pentru cine nu poate ierta din inimă, mai bună e despărţirea.

Un sfat intelept
 

Multumesc tuturor pentru opiniile personale. Am convingerea ca de la fiecare am o opinie care ma poate ajuta sa i-au o decizie. Imi este foarte greu deoarece, daca nu ar exista unii membrii ai familiei care il incurajeaza in aceasta relatie cu aceasta femeie situatie ar fi mai usor de resolvat. Stiu ca trebuie sa fiu deschisa si directa cu el, dar cred ca trebuie sa aleg momentul potrivit. Nici nu stiu de fapt care ar fi momentul potrivit............!

Stan patitul
 

Momenutul potrivit este cind il prinzi in fapt sa ai dovada sigura nu din auzite, apoi hotaresti daca divortezi sau continui casnicia.

In primul rand si nu prima data, n-ai citit cu atentie la ce se refera ceea ce am scris.
Nu era nici un adulter acolo.

In rest, ce pot sa zic, fiecare sa masoare cu masura care se asteapta sa i se masoare.

Dar sa nu zica ca "eu never ever" ca asta de multe ori se dovedeste o minciuna.

Si daca nu l-ar incuraja ce?
Ar fi scuzabil ceea ce face?
Credeti ca ei l-au pus sa faca ceea ce face?

Si daca ar dezaproba sau ar fi neutri in aceasta chestiune, si-ar schimba el atitudinea?

Momentul potrivit poate fi chiar in clipa asta, atat timp cat sunteti pregatita sa renuntati la aceasta relatie.
Si poate ca aici este problema "momentului potrivit"...

Frumos spus..:-)

Poate da, poate nu, poate a fost doar o joaca pentru el (fiind poate implicat, cum zicea cineva, si un grad de senilitate), ma mir ca nu s-a intrebat nimeni ce a facut tanti in cauza sa starneasca o astfel de reactie de la un om care toata viata n-a mai facut nimic de genul asta.

Ba da poti, scris este "cu ceea ce vreti sa vi se masoare, cu aceea masurati".
Desigur, Dumnezeu nu obliga la o anumita conduita dar harul vine dupa cum este aceasta conduita.
Evanghelia este foarte clara in aceasta privinta.

Depinde de motivele si credinta fiecaruia.
Poti sa ramai pentru ca ti-e frica de singuratate sau sa o iei de la capat si atunci esti un pierzator pe toata linia.

Poti sa ramai pentru ca il iubesti pe celalalt cu o iubire care cei mai multi nu o inteleg si vrei sa-l ajuti sa se indrepte. Atunci chiar daca pierzi social, fazta de Dumnezeu esti in castig.

Daca bataia devine un obicei care iti ameninta viata si santatea da, este obligatoriu sa iei distanta.

Dar la un caz ca cel de mai sus, in care practic nu s-a intamplat mare lucru si la fel de bine poate fi un caz singular, sa spui ca ai iertat nu este decat o mare minciuna.

Dacă eu aş cădea în păcatul ăsta? Hm... Grea întrebare. În primul rând, că nu mă imaginez făcând asta, sub nicio formă. Dar dacă, prin absurd, aş face-o, m-aş simţi prea vinovată ca să accept orice formă de iertare, compasiune, milă etc.

"Never say never.."
Am observat si probabil ai sa observi si tu cu timpul, poate inclusiv pe propria persoana (cu o doza de sinceritate), ca persoanale care sunt cele mai dure cu greselile altora in timp ce se considera pe ei insisi mai presus de ele ajung mai devreme sau mai tarziu sa le faca si ei.

Cam asta a fost si logica lui Iuda de a ajuns sa faca ceea ce a facut si a ales sa primeasca streangul in locul iertarii.

1. Da, într-o căsnicie se fac multe compromisuri, dar în momentul în care tu stai acasă şi găteşti, pentru ca dnul Soţ să aibă mâncarea pe masă pe când vine, iar el între timp îşi satisface setea de carnal cu o alta, trebuie să îţi ridici nişte semne de întrebare.

2. Doamna nu spunea nimic de copii, nu cred că intră în ecuaţia de faţă.

3. Faptul că dnul Karenin se "poartă frumos" nu e o dovadă de iubire, ci de cât e de meschin şi de parşiv. Adică vine de la aia şi te mângâie frumos pe obraz şi îţi spune cât eşti de frumoasă şi vai, e cel mai bun soţ din lume.

4. Să nu-i reproşeze nimic?! Serios?! Aici chiar m-ai lăsat fără replică!

5. Adulterul pe locul 5? Fără supărare, dar nu ar trebui să vă oferiţi ca exemplu pentru nimeni.

Sigur ca da..femeia e de vina..:-))

Ce sa inteleg? TU ai accepta adulterul?Ca sa o indrepti pe ea?Si ca sa fii in castig in fata lui Dumnezeu? Mai gandeste-te Aline..
Iar de bataie nu e cazul sa te intreb daca ai accepta..:-)) Desi exista cazuri in care sotul a fost batut mar de catre vijelioasa sotie!


Nu e nici o mare minciuna, dar tu n-ai cum sa intelegi, atata timp cat ti se pare normal sa ierti un adulter, daramite o palma ! Tentativa de omor este pedepsita de lege, de ce nu s-ar pedepsi si tentativa de violenta de catre o sotie care doreste sa fie iubita/respectata pana in ultimul moment?Tentativa care poate nu a fost dusa la finalitate din motive independente de agresor?