Colegele de munca
 

Simt ca nu mai pot sa indur colegele de munca.
Parca toata ziua nu au alta grija decat sa comenteze ce a facut cutare, ce a zis cutarica, cum se imbraca una sau alta, viata mondena etc..
Cu ceva timp in urma, una dintre ele intreba in gura mare ce este "harti" si cum nimeni nu raspundea, i-am spus eu ce este o zi de harti. Mi-am auzit apoi ca as fi habotnica.
Cu alta ocazie, una dintre ele vorbea de avort si i-am spus ce a zis Parintele Cleopa despre copii avortati. Nu spun ca asta a starnit niste valuri..... Doamne Doamne!!

Da, trebuie să-i atenţionăm pe cei din jurul nostru în caz că greşesc. Cu blîndeţe şi la timpul potrivit, nu oricum. Dacă ni se răspunde cu clasicul "cine eşti tu să mă judeci pe mine?!", să ştiţi că Domnul ne învaţă să nu condamnăm, să nu osîndim, dar ne porunceşte să le purtăm de grijă celorlalţi:

Iezechiel 3
8. De voi zice celui rău: Vei muri! şi tu nu-l vei înştiinţa, nici nu-i vei grăi, pentru a abate pe cel rău de la calea lui cea rea, ca să trăiască, cel rău va pieri în nelegiuirea sa şi Eu voi cere sângele lui din mâna ta.
19. Iar dacă tu vei înştiinţa pe cel rău şi el nu se va întoarce de la răutatea lui şi de la calea sa cea rea, acela va pieri de păcatul său, iar tu îţi vei mântui sufletul tău.

Este adevărat că mai întîi trebuie să ne îngrijim de bîrna din ochii proprii, dar uneori trebuie să ne îngrijorăm şi de bîrna din ochii aproapelui.

Fiecare „celălalt” trebuie să ne devină un „eu”; aşa s-ar traduce „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”. Păcatele lui sunt şi păcatele noastre, iar dacă îl vedem păcătuind, trebuie să ne doară şi pe noi. Dacă va simţi preocuparea noastră sinceră pentru sufletul lui, poate se va îndrepta. Dacă nu se va îndrepta, întristându-ne, să ne rugăm pentru el.
Însă dacă nu-l putem iubi, e mai de folos să tăcem. Ne vom vedea de ale noastre, de credinţa şi de rugăciunea noastră şi, dacă cineva din cei din jur va observa că nu le împărtăşim felul de a fi şi de a se purta, poate va vrea să afle mai multe, şi atunci îi vom putea vorbi de cele ale lui Dumnezeu.

Te-ai gandit ca poate ce nu suporti la ele,s-ar putea sa fie o trasatura de a ta pe care o tii in umbra si nu vrei sa ti-o recunosti?
De exemplu,chiar si felul in care tu gandesti despre ele si il expui pe acest forum,nu este departe de a-i judeca pe ceilalti,chiar daca o faci in sinea ta sau intr-un grup restrans de crestin ortodocsi,nu este departe de a evalua,a pune etichete...pana la urma cam ceva de genul fac si colegele respective,nu-i asa?
Tindem sa credem ca este vorba despre noi si ceilalti,in realitate este vorba de noi cu...noi.Admiram la alte persoane,trasaturi care se regasesc in noi,chiar daca nu suntem constienti de ele si respingem in ele,ceea ce,in realitate respingem la propria noastra persoana.
Desigur,este firesc sa iti expui un punct de vedere intr-o anumite dezbatere,insa la fel de bine o putem face cu detasare,fara ca starea noastra de spirit sa fie modificata.Faptul ca tu esti atat de afectata de actiunile acelor colege,asta arata ca acele actiuni regasesc un ecou in tine.
Bineinteles ca si ceea ce ti-am scris eu aici poti respinge,poate fi socant,insa daca ai sa fii sincera cu tine s-ar putea sa incepi sa vezi situatia pe ansamblul ei,iar in momentul in care iti vei putea accepta anumite lucruri,ele vor inceta sa se mai manifeste si nu te vei mai simti afectata cand cei din jurul tau le vor exprima.

Daca te consoleaza,sa stii ca asa este cam peste tot,ba chiar mai rau prin strainatate unde se adauga si elemente de discriminare :)
Mai in gluma,mai in serios se spune ca cel mai mare dusman al unei femei este...o alta femeie;inca din copilarie mamele ne avertizeaza sa avem grija la cea mai buna prietena si rar vreo prietenie din bancile scolii dureaza caci intre timp intervin rautati,invidii si conditionari.La serviciu,este si mai greu cand esti inconjurata de femei,caci la toate aceste detalii mai intervin si probleme de concurenta profesionala.

Ar trebui sa te inarmezi cu rabdare,blandete si bunavointa si daca nu se ofusca pt senitatea pe care o afisezi,atunci chiar ai avea sanse sa devina inofensive :)

Si eu am aceleasi probleme. le las in apele lor... Am incercat de cateva ori sa le spun una alta... dar cine-i "chitit" pe cele lumesti greu il schimbi. Atunci cand le invatam despre vietuirea crestina nu numai ca ma luau in ras dar bascalia pe care o faceau la cele sfinte, icoane, biserica, Dumnezeu, preoti, Sf. Liturghie, post si Sf. Impartasanie, m-a durut pana in strafundul sufletului. De atunci le las in pace. Dar sa vezi ce bancuri nerusinate se spun... ti se face parul maciuca. Imi zic in gand: "Doamne iarta-le, Doamne da-le minte"! si atat. Daca pot, plec de acolo. Cand a fost ziua mea, am dus ceva dulce la serviciu si i-am indemnat pe toti sa serveasca si sti ce au zis inainte de "La multi ani"?... A zis unul: " E ziua ta? Ce?? azi e Sfanta Marilena?" ( ca asa ma cheama) ... Ce sa raspund? M-am intristat de ironia facuta si i-am iertat...

Uf, asa-s femeile... Nu mai bagati si voi in seama, fiti vesele si zambitoare, fetelor, nu stati posomorate in coltul vostru, spuneti colegelor un buna dimineata cu voiosie, intrebati-le pe fiecare ce mai face, din toata inima, daca puteti sa le ajutati cu ceva, ajutati-le... Trebuie si tact si diplomatie in relatiile cu oamenii, nu mers pe principiul. ia uite ce bun sunt eu si ce rai sunt altii!

Există oameni răi. Cu adevărat răi, ticăloşiţi. Oameni care au ajuns într-un aşa hal de pervertire încît consideră purtarea lor ca normală, pentru că nu mai au conştiinţă. În ziua de astăzi întîlnim din ce în ce mai multe specimene cu suflete betege sau mai bine zis moarte. Şi atunci înţeleg şi accept că de asta există Iadul, deoarece acestor fiinţe nu le trebuie Raiul. Nu îi condamnă nimeni în afară de Hristos, să ne fie clar.

Cînd eşti în situaţia de a coabita cu ei nouă ore pe zi, cinci zile pe săptămînă, problema devine una gravă. Trebuie să fii foarte tare să rezişti ispitelor venite din partea lor încontinuu. Pe de o parte te încearcă sentimentul de milă faţă de ei, îţi doreşti să faci ceva pentru a-i determina să se schimbe, să se mîntuiască măcar cît de cît, dar vezi că eşti neputincios în faţa legiunii de demoni care îţi stă în faţă. Pe de altă parte îţi vine să-i laşi în plata Domnului, dar asta nu e o opţiune creştinească. Deci, ce e de făcut cînd minimul de bun-simţ lipseşte cu desăvîrşire şi tu nu ai de ales, că îţi trebuie salariul să-ţi hrăneşti familia?

O soluţie ar fi rugăciunea. Răbdarea, iertarea şi iar răbdarea... Nu ştiu ce să mai zic, mai bine tac deşi sînt multe de spus.

Sigur ca da! Asa trebuie sa procedam.

Pentru heaven: Nu am zis ca as fi mai buna decat ele.... nici gand!
Am zis doar ca nu mai pot sa indur..
'Trasatura ascunsa pe care nu vreau sa o recunosc'?
Ma faci sa rad cu amar... Tu nu ma cunosti deloc... de ce vorbesti despre trasaturile mele?

Stii cum e sa simti ca sunt toti impotriva ta?

Stii cum e sa fii nevoit sa asculti lucruri care sunt murdare?

Simt ca nu intelegi deci nu cred ca are rost sa continui.

Silentio :(

Florin,ce este acela un om rau?Dar un om bun?Oare intr-un om rau,asa cum tu il numesti nu poti gasi nimic frumos,nimic bun,un licar de lumina in acea bezna?Sau ce este un om bun?Oare nici un cotlon intunecat nu se regaseste in acea fiinta?
Oare nu sunt doar niste etichete pe care am fost invatati sa le lipim celor din jurul nostru?
Oare,daca suntem sinceri cu noi,in interiorul fiintei noastre sau fata de semeni,nu am manifestat niciodata trasaturi precum:egoismul,tradarea,minciuna,manipularea,agre sivitatea,curvia,invidia,gelozia etc?Sa fim sinceri,asta este cel mai important daca vrem sa ne trezim constiinta si sa evoluam spiritual.Oare ce judecam la ceilalti nu se poate regasi in noi?
De ce sa ne indarjim intr-atat in a-i judeca,compatimi pe ceilalti pentru ceea ce fac,gandesc,mai bine am cauta sa ne concetram pe lucrurile care sunt de transformat in noi si de cate ori suntem tentati sa ii judecam,sa ne intrebam daca nu cumva am manifestat si noi vreodata astfel de comportamente.
Desigur,suntem tentati sa ne pacalim,sa spunem ca in cazul nostru erau alte circumstante,ca lucrurile stateau cu totul altfel si ca aveam scuze...realitatea este ca egoismul tot egoism va ramane,indiferent daca vorbim despre forme grosiere de manifestare sau dintre cele mai subtile,trufia tot trufie etc.
Dar,e un mare act de curaj sa putem sa recunoastem aceste lucruri despre noi si pe care altii au pus odata eticheta de "bun",respectiv "rau"...

"Lucruri care sunt murdare"....oare nu ai lipit deja o eticheta acelor persoane,draga Elisabeta?
As putea sa te intreb,ca si o replica in oglinda: oare tie nu ti s-a intamplat sa fii si tu contra tuturor?Poate nu le-ai spus explicit acest lucru,insa ai gandit astfel?
Desigur ca nu te cunosc,pot fi cel mult un observator a ceea ce scrii aici si pentru faptul ca ai cerut ajutor,mi-am permis sa fac aceste sugestii.
Nu iti vorbesc din povesti,eu am lucrat si lucrez inca cu mine pe aceste aspecte,pentru ca multa vreme si eu consideram ca e vorba despre mine si ceilalti,fara sa vad ca exact acele trasaturi pe care le detestam cel mai mult la cei din jurul meu si ma atingeau mai tare,se regaseau in mine.
Si cunosc sentimentul...a fost socant cand m-am putut privi,insa incepand sa accept aceste lucruri in mine,am inceput sa devin nu buna,nu rea,ci un om intreg,ceea ce crede-ma ca este minunat.Iar in momentul in care poti sa te accepti pe tine asa cum esti,vei putea sa ii accepti si pe cei din jurul tau,nu te vei mai simti exclusa si nici nu vei mai exclude,constient sau inconstient!

Nu te necaji, sunt sigura ca Haven nu a vrut sa te supere...
Poate te simti rau intre colege si pentru ca esti obosita... se apropie concediul... este de inteles.
Ia uite ce frumos ne-a invatat Domnul Iisus Hristos:

"FERICITI CEI BLANZI, CA ACEIA VOR MOSTENI PAMANTUL."

"Cei blanzi sunt iubitori de oameni si rabdatori. Datorita blandetii Sale, Hristos este numit Mielul lui Dumnezeu. Cei mandri si maniosi sunt potrivnici celor blanzi. Ei grabnic castiga, dar tot grabnic si pierd. Cei blanzi dobandesc dupa un timp. Crestinii au fost prigoniti de pagani si aproape nimiciti, dar astazi ei stapanesc pamantul."

... si putin mai inainte, ce frumos zicea:

"FERICITI CEI BLANZI, CA ACEIA VOR MOSTENI PAMANTUL."

"Cei blanzi sunt iubitori de oameni si rabdatori. Datorita blandetii Sale, Hristos este numit Mielul lui Dumnezeu. Cei mandri si maniosi sunt potrivnici celor blanzi. Ei grabnic castiga, dar tot grabnic si pierd. Cei blanzi dobandesc dupa un timp. Crestinii au fost prigoniti de pagani si aproape nimiciti, dar astazi ei stapanesc pamantul."

( comentarii culese de pe crestinortodox.ro)



Nu mai fi trista.

Multumesc frumos, Vintage ca m-ai mangiat cu aceste vorbe.
Va multumesc tuturor pentru cuvintele pe care mi le-ati adresat.
Am decis sa nu mai postez pe acest forum o vreme.

M-am grabit... asta voiam sa adaug:

"FERICITI CEI PRIGONITI PENTRU DREPTATE, CA A LOR ESTE IMPARATIA CERURILOR."

Sa fii prigonit pentru dreptate inseamna a te asemana lui Hristos si apostolilor. In Biserica Ortodoxa s-au aratat multi mucenici, care au suferit pentru dreptate si care s-au salasluit in imparatia cereasca a lui Hristos. Sfantul Apostol Petru spune: "Caci este mai bine, daca asa este voia lui Dumnezeu, sa patimiti facand cele bune, decat facand cele rele!" (I Petru III, 17).

Elisabeta, imi pare rau ca te-ai intristat. Un crestin trebuie sa fie luptator, curajos, nu sa renunte la prima greutate, sa intoarca spatele, sa dispere!

Astia sunt oamenii si nu ii poti schimba. Spune si tu o rugaciune si fa semnul crucii atunci cand intri pe poarta institutiei in care lucrezi si nu mai fi necajita! Are grija Dumnezeu si de ai buni si de ai rai! :53:

Da, cam aşa spunea şi Dostoievski: oamenii sînt şi buni, şi răi în acelaşi timp. Nu există om cu desăvîrşire rău. Părintele Galeriu completează: nici măcar demonii nu pot fi cu desăvîrşire răi, deşi poate că asta doresc.

Oamenii răi pînă la ticăloşie despre care vorbesc mai sus sînt, să zicem 98% răi şi 2% buni. Sufletul lor e atît de negru încît nu prea se mai vede pata aceea micuţă de albeaţă, pentru că o ţin ascunsă undeva acolo într-o cămăruţă încuiată a adîncului lor.

Noi avem cu toţii păcatele noastre şi ne străduim să nu le mai comitem, încercăm în fiecare zi să ne mîntuim cît de cît de vrăjmaşul. Dar trebuie să fi întîlnit şi tu oameni al căror scop zilnic este să se pună pe ei deasupra tuturor, să-i urască la propriu pe cei din jur, să fure cît de mult pot, să folosească în fiecare propoziţie cît mai multe vulgarităţi şamd. Oamenii aceia nu se pot compara cu cei care manifestă o minimă conduită morală. Nu-i obligă nimeni să nu mai fie atei, dar de ce nu le pasă chiar deloc de cei din jurul lor?

Vorbeşti despre egoism, dar există nivele ale egoismului. Un creştin care dă un leu unui cerşetor se gîndeşte mai apoi că i-ar fi putut da cinci lei. Dar nu se întoarce înapoi să-i dea cei patru lei - deci iată o umbră de egoism, pentru că va folosi cei patru lei în interes propriu. Pe de altă parte, avem un alt om care are o mică firmă şi vine ziua de salariu. Deşi nu plăteşte nici măcar suma proporţională funcţie proiect, cum s-a înţeles cu angajaţii, le mai taie şi în plus din leafă. Şi vorbim despre oameni care depind de salariile alea să-şi hrănească familiile... Deci cum poţi tu să compari egoismul primului cu al celui de-al doilea care comite păcate strigătoare la Cer?

Există o greşeală persistentă în mediul creştin în înţelegerea poruncii "nu judecaţi". Ce înseamnă asta? Înseamnă "nu condamnaţi" sau "nu osîndiţi". Adică nu sînt eu în măsură să-l trimit pe unul sau pe altul în Iad sau în Rai, pentru că habar nu am eu măsura aproapelui meu. Dar Hristos ne îndeamnă, după cum scrie la Iezechiel 3 (vezi mai sus), să-i mustrăm pe ceilalţi, să le criticăm faptele care deseori sînt abominabile. Păi cum să-l las eu pe fratele meu, pentru care a murit Hristos, să moară în păcate şi să ignor cu maximă indiferenţă păcatele lui? Oare ce voi răspunde la Judecată cînd Hristos îmi va arăta sîngele lui care strigă schinuindu-se la adînc?

Este nevoie de discernămînt în ortodoxie. Cum scrie pe zidul unei mănăstiri, dreapta socoteală e una din cele mai bune "fapte" pe care creştinul le poate face. Dar cîţi dintre noi ajung la aşa ceva? Mai nimeni... Să ne lumineze Dumnezeu să facem voia lui, dar să ne ajute mai întîi să o înţelegem!

Nu mai fi trista Elisabeta din cauza colegelor de munca ,sau a altor persoane care te vor necaji vreodata cu vorbele sau faptele lor.Eu am aproape 35 de ani de munca si am avut nenumarate "discutii"=sa le zicem=..si la inceput chiar sufeream din cauza lor,mai apoi insa la recomandarea cuiva am mers la un preot ,care ulterior mi-a devenit duhovnic, am vorbit despre framintarile mele si am primit un "ajutor "nesperat (sfaturi demne de urmat)....un simplu dar foarte ,foarte important "DOAMNE AJUTA"!! spus din suflet ,mi-a ajutat mai mult decit orice altceva.....incearca....si o sa vezi ....si mai poti spune "DOAMNE MILUIESTE-MA"......

Foarte corect ai spus. Aceasta atitudine ii "forteaza" pe cei din jur sa-ti raspunda la fel. Dar daca tu ai mereu o faţă de " ora inchiderii ", sa nu te miri ca ti se va raspunde pe aceiasi frecventa. Eu niciodata NU am avut astfel de probleme. Sunt mereu vesela, sincera,spontana, binevoitoare, deschisa, generoasa.Si cand ai o astfel de atitudine pornita din inima, NU MIMETICA, atunci si o piatra iti zambeste! Chiar si cand mai venea cineva la serviciu acru si ciufut, intrebam zambind ;"asta-i faţa ta, sau te strambi la noi?"..:-)) Lucru care credeti-ma ii schimba instantaneu mimica si dispozitia..

Deci secretul sta la noi..schimbati-va pe voi insiva si cei din jur se vor schimba surprinzator de repede!

- de unde stii cat la suta este lumina si cat la suta intuneric?Desigur ca este o interpretare pur subiectiva,tu nu stii aceasta,singurul care cunoaste sufletele oamenilor in intimitatea lor este numai Dumnezeu! Stii ca umbra nu ar putea exista fara lumina?

Desigur,ceea ce scrii tu aici mentionam si intr-o postare anterioara si face parte dintre sistemele de aparare care ne caracterizeaza ego-ul:intotdeauna noi avem scuze,noi suntem niste egoisti mai buni decat egoistii rai,niste mincinosi mai nevinovati decat altii care fac si dreg...:)
Conduita umana nu este tot una cu esenta fiintei noastre.Este un control,un fel de dresaj al pornirilor interioare,care nu ne face,insa,cu nimic mai buni (poate putin mai dresati,daca imi permiti sa glumesc) fata de cei care le manifesta fatis.


Intrebarea este...fratele acela iti cere ajutorul?Daca nu si daca Insusi Dumnezeu nu se amesteca in existenta lui calcandu-i dreptul de a alege sa isi faca greselile,atunci cine suntem noi sa ne bagam in viata unui om?Oare,asta nu este o forma de trufie foarte rafinata?Zic si eu...

Desigur,iti dau dreptate,iar dreapta socoteala spune sa nu cauti sa judeci ce vezi in jur,ci doar sa observi si sa incerci sa intelegi.Oare cati dintre noi ne punem problema atunci cand judecam pe cineva si ii lipim etichete,oare cum a ajuns acel om sa se comporte astfel?
Pentru ca atunci ati vedea ca nimeni nu ajunge "rau" cum le place sa spuna unora,absolut intamplator,ci in spatele acestei rautati se ascunde suferinta,iar cu cat mai mare este suferinta,cu atat si manifestarile acestui rau sunt mai intense.
Prin urmare,acei oameni nu de judecata noastra au nevoie,ci de a se vindeca prin iubire.Incercati ca in loc de evaluari,judecati proprii sau ale altora,prelegeri despre ce e bine si ce e rau toate acordate din topul unei trufii smerite,sa transmiteti iubire,acceptare,intelegere fata de acele suflete si fata de suferinta lor si veti vedea ca totul o sa va apara intr-o alta lumina si poate ca si ei va vor raspunde altfel!

Ai rabdare dar in acelasi timp lasa-le sa inteleaga ca daca esti crestina nu inseamna ca esti proasta(spun asta deoarece oamenii prosti ii cred pe oamenii buni prosti).
Si eu am trecut printr-o perioada in care o colega de-a mea nu ma avea deloc la inima(nici macar nu imi dau seama de la ce a inceput; pur si simplu m-am trezit ca ma barfeste, apoi se ia de mine pentru tot felul de maruntisuri si cand ma intorceam acasa ma simteam foarte obosita si ma plangeam prietenului meu de cat de tare ma supara femeia aia; parca eram parazitata complet de catre ea: nici nu ma puteam gandi la altceva decat la ea; ma intrebam oare ce o sa mai scorneasca si ce o sa mai gaseasca de criticat la mine pana cand am intrebat-o foarte direct ce problema are cu mine. De atunci s-a calmat dar si-a gasit alta victima pe care s-o paraziteze: o colega penticostala. Mi-am dat seama ce fel de om e femeia aia; se luase de mine pentru ca eram cea mai tanara si eram si noua apoi s-a luat de urmatoarea persoana care i s-a parut slaba si care a fost colega penticostala. Colega asta penticostala a fost o inspiratie de bunatate, blandete, iertare, rabdare si voiosie pentru mine.

Pe oamenii cu caracter imputit ii recunosti din faptul ca se iau de cei care nu riposteaza sau de cei de pe urma carora nu au nimic de castigat.

Sfatul meu este sa nu-ti fie rusine sa spui ce ai de spus si sa le raspunzi cu calm si tact la rautati.

Scuză-mă, dar cred că eşti puţin copilăroasă prin felul în care pui problema. Spui că ele "nu au altă grijă decât să comenteze", dar văd că nici tu nu ai altă grijă decât să fii atentă la ce fac ele. Lasă-le, dragă, să bârfească, să facă ce-or vrea. Tu vezi-ţi de munca ta, fă ce ai de făcut acolo!
Însă ai grijă, dacă continui cu această atitudine de autoizolare, ele o vor considera ca pe un complex de superioritate. Mai ales dacă îţi exprimi sentimentul de repulsie prin expresii faciale sau tonul vocii. Aşa vei ajunge să nu te placă nimeni la muncă şi nu cred că îţi doreşti asta!

Şi eu muncesc într-un loc unde sunt numai femei. Există şi bârfe, că e inevitabil, mai ales la nervi, când o colegă te-a enervat şi simţi nevoia să te descarci în faţa cuiva. Dar atâta timp cât există o doză de bun-simţ, situaţia e echilibrată!


Eu te sfătuiesc amical să te "cobori" un pic la nivelul lor de "păcătoase" şi să nu te mai oftici atât pentru că ele bârfesc fără tine! Coboară-ţi un pic năsucul şi totul va fi bine! ;)

Daca nu te simti inteleasa aici intra pe "scuipatot.ro" unde iti poti spune oful.

Asta e cumva o gluma?:))

Nu. Nu e gluma.

Avem intotdeauna un exemplu cind simtim ca toti sint impotriva noastra: Domnul nostru Isus Cristos care a atirnat pe cruce atitea ore... Spunea un sfint ca cel care e asa cum trebuie sa fie este linistit si impacat oriunde ar fi. Cel care nu e cum trebuie sa fie nu va fi linistit si impacat nici in lume, nici in minastire.

Colegele tale sint niste persoane care au alte valori. Si ce daca. Nu ne rugam noi in fiecare zi "...si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri..."? Le iertam pentru ca si noua Domnul ne iarta atitea greseli... Daca vorbesc la pe la spate, si ce daca? Avem datoria sa le iertam. In fond nu sint decit niste oamnei, iar daca vom da la o parte faptul ca birfesc, sau ca se imbraca intr-un anume fel, sau ca, sau ca, sau ca... vom descoperi niste persoane minunate. Ne concentram pe ceeia ce au minunat oamenii si atunci nu ne mai deranjeaza asa mult imperfectiunile celorlalti. Vor fi ca radioul care merge fara sa-l bagam in seama...

Fii împaciuitoare si fă ceea ce vrei să-ţi facă şi ţie colegele. Răbdarea este un sfat bun.

[quote=ElisabetaM;367434]Simt ca nu mai pot sa indur colegele de munca.
Parca toata ziua nu au alta grija decat sa comenteze ce a facut cutare, ce a zis cutarica, cum se imbraca una sau alta, viata mondena etc..
QUOTE]



Elisabeta, cu proxima ocazie cand colegele tale sunt puse pe barfa, lasa-le sa se desfasoare iar la un moment dat, sa intervii si tu in discutie.
Poti sa le zici ceva de genul:
- Sa va zic ultima barfa! Sigur n-o stiti. O tipa, asa ca noi, careia ii placea sa stea la cate o sueta, avea o hiba mare: era foarte clevetitoare, barfitoare si vorbitoare de rau, desi mergea la biserica si stia ca e pacat sa vorbesti de rau pe altii.

Preotul la care se spovedea i-a dat un canon bizar. Ghiciti ce? A trimis-o acasa sa aduca o perna si sa urce cu ea in varful clopotnitei, sa o desfaca si sa scuture toate penele in vant.

Dar canonul nu e gata. Partea a doua, mult mai dificila – sa coboare din clopotnita si sa adune toate penele imprastiate prin oras. Cu siguranta, sarmana femeie nu a reusit sa le adune.

Prin canonul asta, preotul incerca de fapt s-o faca sa inteleaga ca la fel cum penele odata risipite de vant nu mai pot fi adunate, tot asa sunt si vorbele rele despre altii risipite prin lume, nu mai pot fi adunate. Nu le mai putem aduna dar vom da seama la judecata de ce le-am raspandit.

Vorbele noastre rautacioase trec din gura in gura de la un barfitor la altul, se raspandesc si provoaca multa dezbinare.

Ideea e ca femeia respectiva a inteles canonul dat de preot si si-a pus lacat pe gura, insa daca nu s-ar fi oprit la timp din cleveteala ei, dupa moarte, sufletul ei s-ar fi chinuit in vreo cazna sisifica si absurda similara cu a culege pene in vant pana ce va umple perna la loc.

Am gasit un text foarte profund aici http://intreviatasicarti.blogspot.co...proapelui.html
poate e de folos. Doamne ajuta!

Despre judecarea aproapelui..

Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a “solicitat mult efort”, în el începe să lucreze “trufia”. Cel ce slăbeşte se uită cu “dispreţ” la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul care se căzneşte să scape de păcat, dar “instinctual” i-o ia înainte!”
Ceea ce reuşim ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de “venin”. Banii,care vin spre noi, ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.
Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii” ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.
Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.
Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul, de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.
Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci !Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.
Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră, nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre.
Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a raului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii, care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart, este un pacat si o spurcaciune. Nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderare, orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie, orice cuvant greu este de la diavol si strica totul. Acum stiu, am aflat si eu... "
Autor: NICOLAE STEINHARDT
Sursa:
http://www.certitudinea.ro/articole/...pacatul-insusi

Sincer, mie mi se pare un subiect atât de pueril şi de jignitor în acelaşi timp, încât mă surprinde faptul că i se acordă atâta atenţie!

Domnişoara nu îşi "suportă" colegele de muncă pentru că "nu au altă treabă decât să bârfească". Aşa cum îi ziceam chiar ei, mi se pare că nici ea nu prea are altă treabă decât să îi pese de capra vecinului! Şi până la urmă de ce nu le suportă? Pentru că bârfa e un păcat. Pentru că nu îi împărtăşesc principiile morale şi religioase, care spun să nu bârfeşti, să nu judeci etc.

Deci intră toată lumea aici ca să o ajute pe stimabila să îşi "suporte" colegele care au alte credinţe şi alte principii. Eu cred că problema s-ar pune altfel: cum să o suporte colegele pe ea?
Asta se numeşte imaturitate socio-emoţională. Inabilitatea de a te integra într-un grup şi de a te supune regulilor (atât scrise cât şi nescrise) de convieţuire într-un colectiv.
Nu spune nimeni să îţi renegi credinţa sau să faci ceva ce ţie nu îţi place doar pentru a fi pe placul altora. Dar fii mai tolerantă, Elisabeta! Crezi că greşesc? Lasă-le în plata Domnului! Tu eşti plătită să prestezi un anumit serviciu, la locul tău de muncă. Fă ce ai de făcut şi du-te acasă, dacă crezi că aşa ţi-e mai bine! Însă e un lucru demonstrat că o persoană care nu e în stare să cultive relaţii bune la locul de muncă, în timp ajunge să nu mai dea randament şi are mult mai slabe şanse de avansare în carieră.
În viaţă nu ne întâlnim mereu cu oameni plăcuţi şi situaţii favorabile. Asta e, uneori oamenii din jur ne calcă pe nervi. Înghiţim găluşca şi mergem mai departe, nu umplem forumuri despre cum nu ne suportăm colegele de muncă. Sincer, mi se pare că există şi o umbră de invidie aici. Din câte îmi dau seama, colegele par a fi un colectiv sudat, din care domnişoara nu face parte, din motive ce pot fi sau nu independente de ea. Mi se pare că miroase a îngâmfare, atitudinea ta! Iar asta nu te va ajuta la nimic!

De obicei in orice colectiv exista o astfel de persoana. Toate persoanele pe care eu le-am vazut cu aceasta atitudine, erau marginalizate de fapt nu de restul colectivului ci chiar de propriile neajunsuri: rautatea si invidia. Si uneori de autosuficienta care le creea falsa impresie de superioritate si le indemna sa nu se "amestece" cu ...plebea..

Va multumesc celor ce m-ati incurajat sau criticat.
Va sunt recunoscatoare pentru tot.
Adversitatile nu fac decat sa ne testeze rabdarea si blandetea.
Eu mai am multe de invatat.

Nimic nu se petrece fara voia lui Dumnezeu. Gandeste-te la faptul ca El Insusi a ingaduit sa ai colegele respective. Iar in aceasta situatie, incearca sa iti exersezi rabdarea, blandetea, iubirea.
Ma intreb, oare cum suntem noi inaintea lui Dumnezeu? Ne mai poate indura? Mai are rabdare cu noi?

Vorbeste-i duhovnicului tau despre situatia respectiva si incearca sa te rogi pentru colegele tale.
Eu am convingerea ca schimbarea celorlalti incepe cu noi insine, cu schimbarea inimii noastre.

Draga Elisabeta, pentru ca ai suportat criticile si dojanele colegilor de forum esti deja pe drumul cel bun. Pentru ca recunosti ca mai ai multe de invatat inseamna ca nu te vezi mai presus de cei nestiutori. Ai dreptate, blandetea si rabdarea se testeaza in mediu potrivnic, nu intrunul dulceag. "Tine mintea in iad si nu deznadajdui!" Sa fii atenta tot timpul la barna ta si sa nu "observi" paiul altora. Daca vrei sa dai cate un exemplu sau cuvant bun foloseste-te de "hrana moale", nu da hrana tare celor ce n-au dinti duhovnicesti. Si fa-o ca si cum te-ai stradui si tu s-o aplici, ca sa nu te lauzi cu acea practica. Bunatatea acopera lipsurile si descopera doar calitatile. Cauta la colegi calitatile si "uita" defectele. Si pune zambet in privire. Nici nu stii ce efect miraculos are.
"Si nu uita, mama, sa fii bun!"
Har, smerenie si jertfa de sine.

Rugaciune pentru dusmani



Doamne Iisuse Hristoase, ai mila de cei ce ma pizmuiesc, de cei ce ma urasc si de cei ce ma clevetesc ca sa nu patimeasca pentru mine, Doamne. Ci zdruncina si sfarma pe vicleanul sarpe care ii invrajmeste pe ei impotriva mea. Si Te rog Stapane sa ii ierti pe fratii mei care ma hulesc pe mine acum, asa cum m-ai iertat si pe mine, robul Tau, de cate ori am gresit si am venit spre mila Ta. Amin.

Rugăciunile împotriva duşmanilor Îl supără pe Dumnezeu - Ziarul Lumina

"Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor,
ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi." (Matei 7,6).

Ai grija ce, cum si cui spui.

Si ce anume vrei de fapt?
Asta este nivelul lor de intelegere, nu le mai judeca si ai sa te simti mult mai bine.

Buna!
 

La un moment dat, în patericul egiptean, un părinte se plângea că nu are linişte în chilia sa din pricina fraţilor.
Când a vrut să plece, un părinte i-a spus că dacă nu-şi găseşte liniştea interioară şi în pustie dacă s-ar duce, tot n-ar avea linişte.
L-ar deranja zgomotul de la trestia mişcată de vânt, de la broaşte, etc.
La fel se întâmplă şi în zilele noastre: la bloc bocăne cate un vecin sau da muzica tare, la servici - cum ziceai nu e linişte-, dacă nu ne găsim liniştea noastră interioară...

Ştiu că astea sunt teorii, dar altă soluţie nu ştiu

şi încă ceva.... toţi trebuie să fim ispitiţi, ca să putem lua cununa...
Mulţumeşte-I lui Dumnezeu că asta e patimă mică şi uşoară..

ElisabetaM, citeste topicul deschis de Viviana, care se plange ca una din colege i-a furat un obiect important! Vei vedea ca tu te plangi de o nimica toata!