blestemul de sine
 

Buna ziua din nou.
Desigur stim ca blestemul de sine e considerat un pacat, este si pe lista cu care te duci sa te spovedesti. Dar oare cat este el de mare si ce repercursiuni poate avea?
De obicei il auzim la concetatenii nostri de o anumita etnie , care chiar obisnuiesc sa se jure "sa moara..." daca am furat sau mai stiu eu ce. Am putea crede in aceste imprejurari ca ei sunt cei mai cinstiti oameni, nu, din moment ce nu moare nimeni. Poate asa o fi, nu am nimic cu ei, in fine.
Dar ce se intampla cu oameni cat de cat civilizati, cu scoala, "dusi la biserica" care se blesteama pe ei insisi si pe familiile lor, prezente si viitoare, in situatii cand sunt incoltiti si acuzati pe drept sau pe nedrept, sau cand realizeaza ca au facut o greseala mare, etc> ( la modul : sa.... ca nu am stiut, sau nu am facut eu, sau am uitat, sau sa .... daca mai fac sau daca nu mai fac, etc). O facem pentru ca sa ne intarim argumentele, sau credibilitatea, devotamentul fata de o cauza, sau ca sa ne dezvinovatim, de ce? Sau pentru ca vinovatia e prea mare, sau responsabilitatea ne covarseste? sau pentru ca suntem impulsivi si nu gandim, iar ceilalti se pricep la maxim sa exploateze slabiciunile noastre si sa ne manipuleze?
Stim bine ca in Vechiul Testament, mai ales in cartile lui Moise, blestemele erau destul de frecvente, desi de cele mai multre ori veneau de la Dumnezeu si nu de la oameni.
Dar Noul Testament ce spune despre acest lucru, il interzice cu desavarsire? Stiu ca Domnul Hristos, a zis sa nu juram, poate blestemul (de sine) sa fie considerat o varaianta in extremis a unui juramant si deci, implicit e interzis (sau "nerecomandat?")
Ma scuzati ca nu stiu toate "reglementarile" din Noul Testament, dar aici "poruncile" nu sunt atat de dure si ferme ca in Moise ci au mai mult titlu de "recomandare". Cred ca mai multe reguli au fost impuse ulterior de catre Biserica decat a "impus" Domnul Hristos.
E evident ca cine se blesteama pe sine sau pe ai lui face o greseala, dar nelamuririle mele sunt:
1. de ce o face (ce il indeamna, care sunt cauzele)
2. cat de mare este pacatul, daca poate avea repercursiuni grave
3. ce se poate face pentru a-ti fi iertat sau daca pot fi "anulate" efectele acestuia cumva (adica e de ajuns sa te spovedesti sau trebuie sa citesti sau sa ti se citeasca ceva special? )
Pentru ca suntem tentati in momentul cand o facem sa zicem "ei si, e viata mea, ce daca mi-o blestem eu cu mana mea? " la fel cum zic probabil si cei care ideatizeaza sinuciderea. Intr-adevar e alegerea ta daca vrei sa te duci in iad sau pana atunci sa traiesti "iadul pe pamant", pentru ca in momentul cand spui despre tine astfel de lucruri insemana ca respectul tau de sine este sub nivelul marii. Ori, in aceste conditii n-ai cum sa traiesti bine.
Si da, intr-adevar, sa iti faci rau singur, sufletului si trupului, e un pacat mare, pentru ca altele nu-ti mai da Dumnezeu in viata asta. Am realizat lucrul asta vazand oameni batrani sau nu foarte care o viata intreaga si-au batut joc de corpul lor (si chiar si de animalele pe care le-au avut in grija), din "prea multa dragoste", indopandu-i /se peste masura, nafacand miscare din lene, neducandu-se la doctor din timp de frica (sau "de mila"), invocand motive precum lipsa timpului, a banilor, stresul etc, si ajungand la doctor intr-un moment cand din pacate nu se mai putea da timpul inapoi. Acum, oricati bani ai avea, pe bune, cum spunea un profesor, inima poti s-o schimbi dar toate vasele de sange din organism (care sunt afectate de ateromatoza, de exemplu) , nu, si atunci, asta e, patimesti pentru "pacatele tineretii". Iar cu sufletul probabil e si mai rau. Nimeni nu poate repara intr-o zi ce ai stricat tu intr-o viata.
Dar poate ca nu e asa grav. Poate e doar o vorba in vant si Dumnezeu nu tine cont de ce spun toti nesabuitii. Cine stie? Poate e cineva mai documentat in aceasta privinta.
va multumesc!

Nu jurămintele sunt interzise, ci jurămintele strâmbe. Adică, falsificarea adevărului. Jurăminte facem atâtea în biserică: la Botez, la căsătorie, la hirotonie.

Deci, am voie să spun "jur că, în acest moment, eu scriu un mesaj pe forum", dar nu am voie să spun "jur că sunt la Paris", din moment ce eu ştiu bine că sunt la Bucureşti.

Oare de ce tin eu minte ca a te jura e un pacat? Adica "jur ca scriu un mesaj pe forum" e un pacat deoarece cuvantul meu ( simpla mea afirmatie ) trebuie sa fie suficient.

Nu cred că aici vei găsi toate răspunsurile, însă iată un articol util aici

Să nu dai mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău (Ex 20, 16).

S-a zis celor de demult: "Să nu juri strâmb, ci să-ţi împlineşti juruinţele faţă de Domnul" (Mt 5, 33).

Acuma, cu privire la cealaltă întrebare: este minciuna materie gravă sau materie uşoară ? Răspunsul este: uneori minciuna este materie gravă, alteori este materie uşoară. Diferenţa este dată, în primul rând, de consecinţele minciunii.

Să presupunem că îmi dau întâlnire în oraş cu LaReine. Dar ea întârzie la întâlnire, spunându-mi că a aşteptat o grămadă ca să vină taxi-ul. În realitate, taxi-ul venise la timp, dar ea nu-şi terminase de făcut unghiile. Dacă ar fi adevărat că taxi-ul nu venise la timp, ar fi acesta un păcat grav ? Desigur că nu. Deci, în acest caz, minciuna este păcat uşor. Ne pare rău că venim cu tot felul de scorneli, dar spovada nu este necesară.

Acuma, să presupunem că, în cursul întâlnirii mele cu LaReine, afirm că am auzit un zvon public potrivit căruia soţul ei o înşeală. În realitate, eu nu am auzit absolut nimic de acest fel, iar pe soţul ei nu îl cunosc. Dar, dacă ar fi adevărat, lucrul ar fi un păcat grav, deoarece infidelitatea conjugală e materie gravă. Prin urmare, spovada este absolut necesară mântuirii mele.

Întrebarea iniţială nu privea, însă, minciuna în general, ci minciuna cu (auto)blestem. Deci, să modificăm un pic prima situaţie. În loc de "taxiul a întârziat" avem acum "taxiul a întârziat, să moară mama !" Vedem imediat că moartea cuiva, iar a mamei în mod deosebit, e un lucru grav. Prin urmare, această adăugire modifică materia, din uşoară devenind gravă.

În cazul al doilea, nu mai are nicio importanţă dacă spun "lumea vorbeşte că bărbatul tău te înşeală" ori dacă formulez "îţi jur pe viaţa mea că toată lumea din oraş vorbeşte că bărbatul tău te înşeală", fiindcă oricum e materie gravă.

" 33. Ati auzit ce s-a zis celor de demult: "Sa nu juri stramb, ci sa tii inaintea Domnului juramintele tale".

34. Eu insa va spun voua: Sa nu va jurati nicidecum nici pe cer, fiindca este tronul lui Dumnezeu,

35. Nici pe pamant, fiindca este asternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindca este cetate a marelui Imparat,

36. Nici pe capul tau sa nu te juri, fiindca nu poti sa faci un fir de par alb sau negru,

37. Ci cuvantul vostru sa fie: Ceea ce este da, da; si ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decat acestea, de la cel rau este." (Matei 5)

Eu mă referam la punctul de vedere ortodox, nu heterodox. Despre cum interpretează adventiştii Sf Scriptură, ne-am lămurit de mult, s-auzim de bine !

Punctul de vedere ortodox acesta este:
http://www.resurse-ortodoxe.ro/carti...spre-juramant/

Din tot ce ai scris, cred ca asta e cea mai relevanta idee, nu numai in legatura cu blesteme, ci in legatura cu multe.

Versetele sunt din biblia ortodoxa ...

Si nu le-am dat nici o interpretare.

Si ... nu sunt adventista ...

Dar, aceste detalii probabil ca sunt lipsite de orice relevanta in fata cuiva care le stie intodeauna pe toate ...

Sa fiti binecuvantat!

Blestemul de sine corelat cu minciuna, de genul "n-am furat eu, sa moare copilasii mei", dupa cum am mai spus, e caracteristic etniei rrome si daca a fost adoptat si de restul lumii, asta s-a intamplat cu cei care au un anumit nivel de "cultura" (sau incultura).
Topicul era despre oameni inteligenti ( sau culti) care in momente de slabiciune au tendinta de a se "autoblestema" la modul " sa moara familia mea ca n-am stiut, nu mi s-a spus, am uitat": "sa ma trazneasca Dumnezeu daca am mintit sau am sabotat compania, etc", "sa ard in focul iadului daca te-am inselat" si nu mai dau exemple pentru ca nu e bine, nu vreau sa declansez vreo energie negativa, Doamne Fereste.
Iar faptul ca Dumnezeu a blestemat inca de la inceput pe Adam si Eva nu ne indreptateste si pe noi oamenii sa ne blestemam unii pe altii sau pe noi insine.
Ceea ce urmaream eu era sa aflam de ce acesti oameni ajung sa faca asa ceva, pentru ca in opinia mea de aici si pana la a-ti dori moartea sau a ideatiza sinuciderea mai e doar un pas.
Nu e o doar o minciuna nevinovata sau din contra, "premeditata", intarita prin blestem ca sa para mai credibila.

Despre blestem , s-a discutat destul de mult la Topicul Vrajitoria ! Vei gasi acest thread acolo . Doamne ajuta !

Dumnezeu nu i-a blestemat pe Adam si pe Eva. Dumnezeu a cautat sa limiteze consecintele dezastrului pe care Adam si Eva l-au adus peste ei insisi...si peste intreaga rasa umana..care se trage din ei...si a facut-o tot spre binele lor...Odata ce ei au ales sa nu ia in serios avertismentul lui Dumnezeu..legat de pomul cunostintei binelui si a raului.."Sa nu mancati din el, nici sa va atingeti de el, ca sa nu muriti!"...ceea ce a urmat in viata lor a fost o consecinta fireasca..."blestemat este acum pamantul din cauza ta"...."intre tine si sarpe voi pune dusmanie"....si a pus un heruvim cu o sabie de flacari sa pazeasca drumul catre Pomul Vietii...ca ei sa nu manance din el si sa devina nemuritori..asa..in starea cazuta in care deja de aflau..si sa perpetueze vesnic pacatul(raul,moartea,crima,durerea, violenta,si toate duhorile iadului). De aceea...drumul catre Eden...catre Paradis...acum ne era inchis noua, tuturor care ne nastem in Adam si Eva...insa...VESTEA BUNA...(Evanghelia)..care a venit sa ne-o aduca Dumnezeu...in persoana lui Isus Hristos...este ca DRUMUL ESTE ACCESIBIL..din nou...tuturor acelora dintre noi care...alegem sa ne incredem si sa ne bazam viata...gandirea...simtirea...trairea...pe/in Isus Hristos...si sa ne ducem pana la capat mantuirea...cu "frica si cutremur"...adica cu tot ce suntem in stare..
Despre asta e vorba...si asta ne striga prorocii din Vechiul Testament...si Legea lui Moise...si apoi Insusi Mantuitorul...si apoi cei doisprezece apostoli...si apoi...cladita pe ei...prin harul si lucrarea Duhului Sfant...Biserica...toti ne striga UN LUCRU....POCAITI-VA..!!! (adica...intoarceti-va de la felul vostru de viata...de gandire...de actiune...de relationare...care este rau...corupt...stricat...de nici un folos)...si fie ca Duhul Sfant sa ne arate ce este cu adevarat pocainta...si mie si tie...amin...deci....POCAITI-VA....CACI SE APROPIE IMPARATIA CERURILOR....ADICA...FRATE....WOOOOOW...E CEL MAI TARE LUCRU PE CARE FIECARE DINTRE NOI IL POATE AUZI...caci e totul...de ce?...Pentru ca omul a fost creat sa fie fericit...zicea cineva ca Eden..in ebraica se traduce Gradina Fericilor...si noi pe aceia care prin harul Duhului Sfant s-au...indumnezeit( adica s-au apropiat de felul de-a gandi/a vorbi/a trai/a se exprima a lui Dumnezeu)..ii numim "fericiti"...
De mii sau poate milioane de ani...ce stim noi...omenirea tot orbecaie dupa calea inapoi inspre PARADIS...tu nu vezi ce disperat e omul dupa fericire...si pentru ca suntem orbi...si nu mai stim ce ne face cu adevarat fericiti...dam cu capul de toti peretii in cautarea noastra...ba bagam in noi papica pana ajungem la urgente...ba ne vindem sufletu sa facem bani...si cu banii sa jucam la poker...sau sa-i dam pe femei...sau pe masini tari..sau pe haine bengoase...ba ne drogam...ba dam in pornografie...ba ne facem sperla pentru un post mai bun...pentru inca o diploma...pentru...blestemata asta de slava desarta...cum apar eu in fata oamenilor...ce parere au ei de mine...Doamne ! Izbaveste-ne...ba new-age...ba ocultisme...spiritisme...vrajitorisme...si alte alea...doar de doar de...om fi si noi fericiti...adica vom gasi Calea...spre Eden. Or...Calea...este atat de strigata...atat de predicata...atat de la indemana si accesibila noua...atat de aproape de inima noastra...de gura noastra...de ochii nostrii...incat trebuie ca suntem orbi...daca nu o vedem...Izbaveste-ne...Doamne.

Isus Hristos e Calea...Singura Cale. Catre fericire...pace...adevar...orice bun doreste inima si sufletul si mintea noastra...toate sunt in EL. Si numai in EL.

Am divagat de la subiect..blestemul...imi cer iertare..of..

In cartea lui Moise..Deuteronom..iarasi...nu apare ca Dumnezeu blesteama pe un om...Dumnezeu vesteste consecintele...un fel de cauza si efect..."Iata, eu va pun astazi inainte binecuvantare si blestem: Binecuvantare veti avea daca veti asculta poruncile Domnului Dumnezeului vostru, pe care vi le spun eu astazi; iar blestem, daca nu veti asculta poruncile Domnului Dumnezeului vostru"(Deuteronom 11:26-27).

Daca tu imi zici mie sa nu ma arunc in foc...sau de pe bloc...etc...ca ma voi arde...sau lovi...etc..Doamne...pazeste-ne...nu inseamna ca tu ma blestemi...spunandu-mi ce voi pati...inseamna ca tie iti pasa de mine destul de mult..ca sa ma anunti/avertizezi.. in legatura cu ce poate iesi din aruncatul in foc...sau de pe bloc....si astfel sa incerci sa ma scapi...de niste consecinte nefericite pentru mine...

Stii...daca am incerca un pic sa intelegem...punctul Lui de vedere...
Adica...Dumnezeu ne creeaza....ne da totul...tot ce ne poate implini si face fericiti...ne da Edenul...ne spune...toate sunt ale voastre...ca sa va bucurati de ele...si ca bucuria voastra sa nu fie pierduta...ramaneti...langa Mine...vorbiti cu Mine...intrebati-Ma pe Mine...despre tot si despre toate...vreau sa cresteti...sa evoluati...na...sa va inmultiti...sa stapaniti pamantul...sa creeati....(si sa Il intrebam...e cel mai intelept lucru...pentru ca El a creat toate...si el stie la ce foloseste si cum se intrebuinteaza si care e rostul...la orice)..si intr-o zi...noua ne da prin cap...cu ajutorul unui "sarpe"...desigur...sa nu-l mai intrebam pe El...ci sa fim si noi destepti...originali..."creativi"...independenti,m ai frate...pai...ce..noi suntem mai prosti...ia sa vedem cum o fi daca nu ascultam de El...ca sarpele asta...pare dragut...si asa amabil...si uite cum vrea el sa ne ajute sa ne deschidem ochii...of...of...nu-i asa.. SI AM VAZUT...de mii de ani...am tot vazut...cum e..fara El...

Iadul...este oriunde El este absent...din inima...din mintea...din constiinta acelor fapturi...

Si...cand noi am vazut ca dupa faza cu "sarpele"...el statea si se uita la noi se ne canta ceva de genul.."ce bine imi pare ca ai luat tzeapa...ce bine imi pare ca ai cazut...ca toate hainele ti-au intrat la apa..si nu mai ai nimic din ce-ai avut"...

ne-am pierdut mintile...am inceput sa murim...sa ne batem intre noi ca orbii...sa ne omoram...etc...na,mai vezi pe la stiri si prin jur..si in lumea noastra interioara...si...se mai ridica si striga de printre noi cate unul...Domnul meu si Dumnezeul meu...unde esti...viata mea...fericirea mea...singura ratiune a existentei mele...(in vechiul testament le zice proroci)...si noi...pe el sa-l omoram...ca incepuse sa ne placa zoaiele...si duhoarea...si laturile...si mirosul de putrefactie...deh...ne obisnuisem...si ne era confortabil...dar s-au ridicat altii...si altii...si a..venit Hristosul...Mesia...atat de asteptat si dorit in toate veacurile de toti aceia care mai pastrau in vreun coltisor al constiintei...amintirea Lui..."ce bine ne era cu El...si ce amara ne este viata fara El"...si vine de atunci...fara incetare...la orice inima Il striga...ca sa-l scoata din iad...din "tzeapa cosmica"...din propria orbire...si nebunie si pacat...

Ideea...Fallen...sa ma ierti..cred ca am scris cam mult :-))..e ca noi ne blestemam singuri..adica ne asezam singuri sub blestem...alegand altceva...pe altcineva...decat Adevarul...Viata..Intelepciunea...Dragostea...adic a decat pe Hristos Isus...Singurul care ne poate scoate/scapa...din orice gen si fel de blestem..

Stim din Sfanta Scriptura ca vom da seama pentru fiecare cuvant rostit in desert. Mai mult, blestemul de sine este legat, de cele mai multe ori, chiar de luarea numelui lui Dumnezeu in desert.

In acest caz, nu mai putem invoca problema nivelului de cultura sau educatie, pe cea a etniei sau obisnuintei etc., ci doar pe cea a instrainarii reale de Dumnezeu.

In scoala lui Dumnezeu erau multe duhuri. Dar majoritatea dintre ele, care au invatat mai bine au vrut ca ceilalti sa ii numeasca dumnezei. Atunci intre duhuri s-a nascut gelozia si invidia iar pentru cei intorsi la Domnul Tatal, El a creat pamantul, ca scoala de invatare a iubirii si ca sa scape pe cei intorsi de duhurile rele.. Totusi si pamantul a fost invadat de multe duhuri ce erau impotriva Tatalui. Prin cadere in ispita, oamenii s-au blestemat singuri dupa propria lor minte. Atunci cand totul era pierdut....a venit Domnul Iisus si ne-a salvat, iar de cate ori pronuntam numele Lui, devenim mai puternici...multi sunt care doar vorbesc dar uita sa infaptuiasca...

De unde stii povestea asta? E scrisa undeva in Biblie, sau e o "inventie" a oamenilor?

Nu e scrisa in biblie, e o poveste a mea, dupa cum vad ca principala problema a oamenilor este egoismul. Adica vad ca omul a cazut din gratia divina din cauza egoismului. Dumnezeu ne-a daruit totul dar nu a fost de ajuns. Omul a dorit intotdeauna sa fie cineva in comparatie cu celalalt. Nu a dorit "doar" sa aiba totul, ci a vrut sa ii arate seamanului cine este el si cine nu este celalalt. Sa fie cineva in comparatie cu altul, aici e caderea din scoala lui Dumnezeu a duhurilor.
Cand Dumnezeu a creat doi frati, unul dintre ei a zis: "Lasa ca iti arat eu tie cine sunt". Si de aici a pornit caderea omului in egou. Egoul este diavolul care este gandirea umana egoista.

Pai da, normal, cu cine era sa se compare? Asta chiar e din Biblie, povestea lui Cain si Abel. Doar ca in viata nu suntem unii Cain si altii Abel, ci fiecare la randul lui e in ambele ipostaze.
De cazut e clar ca am cazut, dar nu vezi ca toata lumea de aici spune ca Dumnezeu ne vrea inapoi, vrea sa ne ierte si sa ne mantuiasca si noi trebuie sa nu incetam sa cerem asta?
Problema e ca 1) sunt multi care nici nu vor sa fie iertati si mantuiti si 2) sunt foarte multi care vor dar nu isi dau seama ca ce fac ei e rau si 3) nici cei care isi dau seama, nu se opresc.
Crezi ca eu, la cca 6 luni de cand am infiintat acest topic, nu-mi dau seama unde gresesc? Dar nu ma pot opri. Cred ca tocmai mi-ai dat raspunsul : e vorba de competitia dintre noi, de lupta pentru afirmare. Pai daca seful/sefa vine si ma intreaba "n-ai facut cutare lucru? ti-am spus sa-l faci" eu ce pot sa zic? "sa-nnebunesc, sa moara mama, ma jur pe ce-am mai sfant ca nu mi-ai spus"; doar n-o sa-i las sa creada ca-s proasta si-am uitat; daca chiar asa s-a intamplat, imi zic "ah, sa fiu a dracu de proasta". Poate ca aprecierea oamenilor, si a sefilor in special, iti aduce pentru o perioada de timp un oarecare confort, dar nu tine la nesfarsit si odata pierduta, n-o mai castigi inapoi. Oamenii nu te iarta, nici viata nu te iarta, cateodata nici tu nu te poti ierta pentru prostiile pe care le-ai facut. Cateodata cred ca ideea de iertare e supraestimata, iar "blestemul' e vesnic si irevocabil. Macar sa incercam sa facem si ceva bine in schimbul relelor pe care le-am facut, doar sa fim lasati...cum am mai spus si alte dati, legea pe lumea asta o fac niste oameni rai, care nu au nici un Dumnezeu sau daca au, cred ei ca Dumnezeul lor (care ii invata sa-si vada interesul si sa-i calce pe ceilalti in picioare) e mai tare decat al nostru, care ne invata sa ne ajutam, sa facem fapte bune, sa ne iubim aproapele, etc. Greseala noastra, a celor asa zisi credinciosi, este ca ne temem de astfel de oameni si nu avem incredere in Dumnezeul nostru, singurul si adevaratul Dumnezeu, dealtfel. Si pedeapsa pe care o primim, e pe masura : Dumnezeu ne intoarce spatele si ne lasa in voia celor rai, si daca nu avem curajul si taria de caracter sa ne intoarcem la El, suntem pierduti.

Toti oamenii de pe pamant sunt de fapt duhuri rele intoarse la Dumnezeu. Aceste duhuri rele trebuie si este necesar sa treaca prin scoala pamantului. Inainte de scoala pamantului, duhurile rele incetul cu incetul distrugeau toata creatia. Pentru aceasta, Dumnezeu a inzestrat duhurile cu psihic care se dezechilibreaza. Inainte sa detina psihic care, la nerespectarea legilor Divine se dezechilibreaza, duhurile mergeau pana la distrugerea creatiei fara sa stie faptul ca se distrug si pe ele insele. Acum insa, prin scoala pamantului, duhurile rele(toti oamenii de pe pamant) inzestrate cu psihic (sufletul) care se dezechilibreaza in lipsa respectarii legii lui Dumnezeu, isi dau seama ca daca atenteaza cu distrugerea creatiei, se distrug pe ele insele pentru ca ele insele fac parte din creatia lui Dumnezeu. Dezechilibrul psihicului apare de la cel mai mic gand negativ, care nu este altceva decat atentat impotriva creatiei. Purificarea incepe prin fapte bune, iubire dar totul porneste de la gand deci gandul trebuie purificat in special.