Dumnezeu iubeste neconditionat?
 

Iata un concept ecumenist care incearca sa se impuna in biserici. ,,Dumnezeu ne iubeste oricum, indiferent cat de mult gresim. El nu ne pedepseste pentru pacate. El ne iubeste neconditionat."

Am crezut ca m-a lovit cineva cu o maciuca peste cap cand l-am auzit pe un preot, astazi, rostindu-l. Adica putem pacatui oricat, caci Dumnezeu nu Se supara?

Din cate stiu, cui datoram frica datoram si supunere.

Care e pasul urmator?

Cred că părintele a vrut să spună că Dumnezeu ne iubeşte, într-adevăr, şi dacă greşim, oricât de mult am greşi. Şi nu ne pedepseşte întotdeauna, ci aşteaptă cu multă răbdare întoarcerea noastră. Cred că s-a referit la pedeapsa din această viaţă.
Mai multă dragoste decât să-Şi dea Dumnezeu viaţa pentru toţi păcătoşii şi să se roage pentru a nu le fi iertat păcatul de a-L fi răstignit poate închipui cineva? Nu e evident că ne iubeşte în pofida păcatelor noastre?

Lui Dumnezeu ii datoram IUBIRE !

„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire” (1 Ioan 4, 18).

Si este normal si evident ca Dumnezeu ne iubeste neconditionat.

Nu stiu daca tu esti mama. Dar oricum gandeste-te un pic, daca copilul tau e obraznic sau nu te asculta sau face diverse prostioare si nu se supune regulilor tale, nu-l mai iubesti?

pana la urma daca pacatuim cui ii facem rau?lui Dumnezeu?

Da probabil a exagerat in unele privinte ca sa accentueze in altele.

Despre pedeapsa si iertare e mai complicat de vb , faptul ca sintem departe de Dumnezu este in sine o pedeapsa.
Uneori noi trebuie sa ne iertam pe noi insine ca sa putem fi iertati apoi si prin restul binecuvintarilor. Asta insemna sa constientizam ca am fost pusi la incercare si ca deacum treb sa invatab bine lectia, fara sa ne simtim vinovati dar sa cautam sa indreptam lucrurile implinind astfel pocainta.
Insa cea mai mare pedeapsa nu este cea prin moarte sau boala ci aceea prin decadere spirituala.
Apoi ce mai cred eu este ca omul chiar daca este ierat o anumita bucatica neiertata uneori tot mai ramine si ea necesita ispasire , am putea zice ispasire reparatorie. Asta ajuta sa inveti mai temeinic lectia respectiva.
Adica ai gresit fata de tine tu suferi ar daca ai gresit fata de altul macar si in parte ramii dator fata de el pina ajungi sa iti repari greseala macar si in parte. Un fel de karma cum ar zice cei din rasarit. care poate fi buna sau rea - dupa fapta si rasplata.
Un calugar sau preot spunea ca pedeapsa pentru betie este destramarea familiei si saracia.
Asa incit cea mai mare iertare este cea in care esti inaltat spiritual incit pacatele sa se lipeasca mai putin si tentatiile sa fie mult mai mici -pina la disparitie.
Stau si ma gindsc ca noi de la adam in coace nvatam intelepciunae prin bine si rau trecind prin ele nevoiti sa invatam a le deosebi si a alege ce e bun. Dar dupa sfirsitul Judecatii cind pe pamint nimic rau nu va mai fi inseamna ca nici pacate si nici tentatii asa incit vom invata doar prin bine si exemple pozitive iar raul doar asa la nivel teoretic in conditile in care gindul si constiinta ne va sta numai catre bine, simtind binele din tot sufletul .

Doamne, fereste-ma de ispite. Inteleg ca Dumnezeu ne iubeste foarte mult, asteptand cu multa rabdare intoarcerea noastra din pacat.

In Epistola catre romani, cap. 12, versetul 19, scrie:


,,Nu va razbunati singuri, iubitilor, ci dati-i loc maniei graite de Domnul, caci scris este: A Mea este razbunarea; Eu voi rasplati.''

Prin urmare nu cred ca e gresit sa ne fie frica sa pacatuim din cauza ca astfel atragem mania lui Dumnezeu in viata aceasta si in vesnicie. Un imparat care isi iubeste supusii are si pretentii de la acestia. Cu cat ii iubeste mai mult cu atat ii cearta mai mult, pentru ca acestia sa devina virtuosi si vrednici de iubirea lui.

Nu cred ca e bine sa cadem in dulcegarii, crezand ca Dumnezeu e dator sa ne iubeasca oricum ne-am comporta. Cred ca e spre folosul crestinului sa stie ca Dumnezeu are si niste pretentii in schimbul acestei iubiri. Acest lucru ne este de folos pentru a ne pocai.

Plangem pentru un pacat fie din frica de pedeapsa (,,Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui.''), fie pentru ca Il iubim pe Dumnezeu atat de mult incat rosim pur si simplu stiind ca L-am suparat. Chiar si atitudinea slugii care isi plange pacatul din frica de a nu fi pedepsita de Dumnezeu e mai buna decat increderea prea mare ca Dumnezeu ne iubeste oricum, fara sa ne ceara nimic in schimb.

Calea spre Rai este mai ingusta decat am vrea noi sa fie. De aceea mai bine sa se spuna lucrurilor pe nume decat sa ajungem sa credem ca mantuirea ni se cuvine.

1. Vorbeşte la persoana 1 singular.
2. Când cineva păcătuieşte îşi face rău lui.

Noua ne facem rau, dar Il intristam si pe Dumnezeu ca unii care purtam Chipul Lui. Atunci cand savarsim pacatul Il tradam pe Dumnezeu si ne unim cu diavolul. Spunea foarte frumos un preot: asa cum sotul sau sotia sufera cand este inselat(a) la fel simte si Dumnezeu cand savarsim pacatul.

atunci ce este pacatul?

Diavolul este un ambasador de-al lui Dumnezeu la fel ca toti ingerii.

Nu-i vorba de idei ecumeniste, ci de marturisiri adevarate. Asa este, Dumnezeu ne iubeste neincetat. Si atunci cand facem fapte bune si atunci cand cadem in pacate. Ne iubeste pentru ca ii suntem fii.

Asa se intampla si cu un parinte adevarat, nu-si iubeste copilul doar cand il asculta, ci si atunci cand acesta ii greseste.

Asta nu inseamna ca a fi in pacat echivaleaza cu a te impartasi de Dumnezeu. Caci cel ce vietuieste in pacat, nu simte iubirea lui Dumnezeu si nici nu-I raspunde.

Pacatul este lipsa binelui; incalcarea cu stiinta a voii Lui Dumnezeu prin gand, cuvant si fapta.

ce este binele?

daca Dumnezeu ne iubeste asa, atunci de ce exista Iad?

Ti-am raspuns pe topicul cu tema Iadul.

As zice nu ca Dumnezeu ne iubeste neconditionat,ci ca ne iubeste mai mult decit putem intelege noi.
Judecata lui Dumnezeu nu este una matematica : pentru pacatul cutare si cutare ,se aplica automat pedeapsa cutare. Cind am gresit mai tare,Dumnezeu mi-a aratat mai multa indurare .Eu ma asteptam la cine stie ce pedeapsa : sa am accident de masina,sa ma imbolnavesc etc. Iar Dumnezeu mi-a aratat ca judecata Sa consta de fapt in a ma corecta cu iubire si blindete.Am ramas uimit si rusinat. La faptele mele negrait de rele ,Dumnezeu imi intorcea inzecita iubire. Si am exclamat :aceasta e judecata lui Dumnezeu,cu neputinta de inteles de catre oameni !
Daca actionam din frica,vom gresi iara si iara.Dar daca unuia care a gresit,ii intorci dragoste,acela se va corecta rusinat si uimit.

Lipsa raului, dobandirea virtutii.

Buna asta :))
Raul=lipsa binelui
Binele=lispa raului
Genial :))

Binele este o formă de manifestare a iubirii.

Iadul este Împărăţia celor care, deşi sînt iubiţi, preferă să nu răspundă la fel. Este o consecinţă a faptului că fiinţele au primit darul libertăţii.

Am scris ce am gandit atunci, daca ai o definitie mai clara de ce nu ne-o impartasesti?:76:

Amin!
 

In acest verset eu vad inca o dovada uriasa de iubire! Dumnezeu ne invata sa nu pacatuim razbunandu-ne singuri pe cei ce ne-au facut sa suferim, sa ne intristam sau ne-au pagubit. Sa asteptam razbunarea LUI si rasplata LUI. Cu alte cuvinte, sa nu cumva sa cadem in pacatul de a judeca, de a ne face singuri dreptate, ci sa-I lasam Domnului ce este al LUI ("a Domnului este judecata!"). Rasplata pentru rabdarea noastra si pentru credinta nu va intarzia, de asemenea, sa ne mangaie.

Am mai spus si o repet: binele si raul nu sunt notiuni absolute, in univers nu exista notiunea de rau si bine astea sunt doar in mintea omului bazata pe simturi.
Daca vrei mai dezvolt, numai sa fii deschisa in discutie altfel e inutil...

Bineinteles, Dumnezeu ne iubeste pe toti, intrucat suntem copiii Sai dupa har, chiar daca ne aflam afundati in pacate.
Grav e insa ca, pacatuind, noi aratam ca suntem departe de dragostea cea adevarata.
Pentru ca pacatul e dovada neputintei de a iubi. Iar cel ce nu poate iubi traieste iadul; e ars, chinuit de dragostea dumnezeiasca.

Sfintii Parinti vorbesc foarte mult despre frica de Dumnezeu, scotand in evidenta importanta dobandirii ei. Frica de Dumnezeu e o bariera in calea savarsirii pacatului; e o virtute esentiala pe care trebuie sa o agonisim in urcusul nostru duhovnicesc.
Inainte de a dobandi iubirea, omul va face experienta fricii de Dumnezeu.

Spune Sfantul Ioan Scararul: "Plangand, sa nu primesti niciodata pe cainele acela care iti strecoara gandul ca Dumnezeu e iubitor de oameni. Caci scopul lui e sa alunge de la tine plansul si frica neinfricata.
Acest gand iti este bun numai cand te vezi pe tine tarat in adanca deznadejde."

Nu te sminti, sora mea întru Hristos.
Eu socot că preotul a zis acesta pentru aceia care au deznădăjduit, ca să îi apropie de Dumnezeu.
Căci apropiindu-ne de Dumnezeu, ne depărtam de păcate.

Imi e teama si mie sa nu ma smintesc si sa nu smintesc, de aceea am cautat pe internet alte pareri referitoare la aceasta problema.

Frica de Dumnezeu si gandul la Judecata



YouTube - Corul Gavriil Musicescu - 24 - Cu frica de Dumnezeu

Frica de Domnul


DESPRE FRICA DE DUMNEZEU

Cum ne-ar putea iubi Dumnezeu, altfel decat neconditionat, din moment ce este Iubire? Trebuie sa fim constineti ca faptele noastre nu pot limita si nici pune sfarsit iubirii dumnezeiesti.

Dar daca Dumnezeu ne iubeste neconditionat nu inseamna ca noi putem pacatui neconditionat, ca ni se da liber la pacat. Din contra, tocmai pe aceasta realitate, a iubirii lui Dumnezeu fata de noi, trebuie sa se intemeieze schimbarea mintii noastre, pocainta, in a dori sa nu mai ranim (sa nu mai refuzam) iubirea dumnezeiasca prin pacat.

Asa se face ca nu dorinta de a pedepsi a lui Dumnezeu, cum cred unii, face posibil iadul, cat refuzul nostru.

... "frica de Domnul" ... Ce subiect vast care ma depaseste! Ma refer la sensurile cuvantului "frica". Nu cumva in textele originale era un sens ce ducea mai degraba spre "dragoste", "iubire" ? Intreb doar. Am intrebat si preotii pe care ii cunosc. Parintele grec (care are acces direct la texte mai vechi in greaca) in explicatiile domniei sale a folosit de multe ori termenul "agape". L-am provocat la discutie, dar el nu stie franceza, eu nu stiu greaca, asa ca ne-am multumit amandoi cu traducerea cuiva din Biserica.

Adevarat.

Daca Dumnezeu ne-ar fi iubit conditionat nu l-ar fi trimis pe Fiul Sau in lume.
Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi. Romani 5:8
Dumnezeu ne iubeste neconditionat, noi nu suntem vrednici de dragostea Lui.
Partial adevarat.

Pacatele noastre sunt ispasite: Hristos este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru păcatele noastre, ci şi pentru ale lumii întregi. 1 Ioan 2:2
Dumnezeu nu ne pedepseste pentru pacatele pe care ni le marturisim si ne lasam de ele: Cel ce îşi ascunde păcatele lui nu propăşeşte, iar cel ce le mărturiseşte şi se lasă de ele va fi miluit. Pildele lui Solomon 28:13

Insa El va pedepsi pe cel care NU isi marturiseste pacatele ci, dimpotriva staruie in ele.

Da,Dumnezeu ne iubeste.Insa,s-ar putea sa mire pe multi ce spun dar ii invit sa sa uite-n Biblie,scopul principal al lui Dumnezeu nu este sa capatam fericirea in aceasta lume.A pregatit ceva cu mult peste trairea in acesta lume efemera.Scopul principal al lui Dumnezeu,biblic vorbind,este ,,Voia lui Dumnezeu este sfintirea voastra" (I Tesalonicieni 4:3) in scopul ,,ca sa fim sfinti si fara prihana inaintea Lui"(Efeseni 1:4).Prin urmare nu fericirea noastra vremelnica este grija lui Dumnezeu,ci mantuirea noastra,care transcede scena acestei lumi.Acest lucru se intimpla intrucat dragostea Lui se refera la:,,Mai înainte rânduindu-ne, în a Sa iubire, spre înfierea întru El, prin Iisus Hristos, după buna socotinţă a voii Sale"(Efeseni 1:4).

Ca sa sintetizez:fratilor,Dumnezeu va vrea sfintiti si neprihaiti inaintea Lui.Nu satisfacuti de lume sau prin lume, nu vesnic pacatosi.Multi,cand aud asta se clatina si asta pentru ca privesc Credinta ca pe ceva magic.Un fel de formula pe care aplici si problemele dispar ca prin farmec.Nimic mai fals.Nu exista nici macar un singur text biblic care sa sustina ideea ca odata ce ai devenit crestin nu vei mai avea probleme.Sustine exact contrariul:ai o mare responsabilitate,vei suferi din partea lumii si daca o iei raza atunci EL te va disciplina.Iata argumentul descris de Apostolul Pavel:

,,Fiule, nu dispretui pedeapsa Domnului si nu-ti pierde inima cand esti mustrat de El. Caci Domnul pedepseste pe cine-l iubeste si bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeste.Suferiti pedeapsa: Dumnezeu Se poarta cu voi ca si cu niste fii. Caci care este fiul pe care nu-l pedepseste tatal? Dar, daca sunteti scutiti de pedeapsa, de care toti au parte, sunteti niste feciori din curvie, iar nu fii"(Evrei 12:5-8).
Si tot Pavel accentueaza motivatia: ,,dar Dumnezeu ne pedepseste pentru binele nostru, ca sa ne faca partasi sfinteniei Lui. Este adevarat ca orice pedeapsa, deocamdata pare o pricina de intristare, si nu de bucurie; dar mai pe urma aduce celor ce au trecut prin scoala ei roada datatoare de pace a neprihanirii"(Evrei 12:10-11).

Da,Domnul te poate trece prin incercari si dureri,prin esecuri si probleme,dar toate,sunt spre binele noastru desi noi,aproape niciodata nu intelegem asta,pentru ca noi vrem totul si aici si dincolo.Dumnezeu insa,prin Cuvantul sau,ne-a asigurat ca doreste ceva pentru noi vesnic nu trecator precum in anticamera vietii.Aici,ca sa te curete,ca sa te pregateasca pentru momentul cand vei sta in fata Lui,te va cali si te va incerca mai ceva precum este aurul in foc,asa spune Petru: ,,In ea voi va bucurati mult, macar ca acum, daca trebuie, sunteti intristati pentru putina vreme, prin felurite incercari, pentru ca incercarea credintei voastre, cu mult mai scumpa decat aurul care piere, si care totusi este incercat prin foc, sa aiba ca urmare lauda, slava si cinstea, la aratarea lui Isus Hristos"(I Petru 1:6-7).

Cum fratilor sa nu te pedepseasca Cel de Sus pentru pacate?Adica tu poti pacatui la nesfarsit,la asta ma refer,intentionat, si totul va fi bine?!Pai nu spune Apostolul Pavel: ,,Fiindca plata pacatului este moartea, dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica in Isus Hristos, Domnul nostru."(Romani 6:23).
Nu ne spune tot Pavel,tot in Epistola catre Romani:,,Nicidecum! Noi, care am murit fata de pacat, cum sa mai traim in pacat? Nu stiti ca toti cati am fost botezati in Isus Hristos, am fost botezati in moartea Lui?" Nu fratilor,Biblia spune ca Dumnezeu nu tolereaza pacatul iar dragostea Lui inseamna ca doreste sa ne mantuim chiar daca pentru asta trebuie sa suferim,sa renuntam la pacat,sa traiti in sfintenie si neprihanire.Daca totul ar fi neconditionat de ce a mai venit fratilor Hristos?

Stiti ce este si mai greu de inteles,din acesta nebunie a propovaduirii Crucii,cum spunea Pavel? Faptul ca Dumnezeu iti cere a treci prin toate aceste incercari cu bucurie si speranta.Nu spune nicaieri ca te va scuti de ele sau ca iti va tolera pacatul.Asta este o nebunie.Ne cere sa trecem prin lumea asta cu bucuria Vestii celei Bune in noi,stiind ca totul trece si ca totul lucreaza in favorea celor care sunt copii Lui,spre mantuirea lor.Ne cere sa luptam pentru mantuirea nostra,sa primim totul precum Hristos.Aceea este masura,nu va amagiti oameni buni cu masuri relative caci poarta matuirii est stramta.Mantuitorul a spus asta: ,,Intrati pe poarta cea stramta. Caci larga este poarta, lata este calea care duce la pierzare, si multi sunt cei ce intra pe ea. Dar stramta este poarta, ingusta este calea care duce la viata, si putini sunt cei ce o afla."(Matei 7:13-4).

Nu va adormiti Credinta cu masuri relative,cu compromisuri de sarpe.Hristos nu a umblat cu masuri relative,Dumnezeu nici atat iar Cuvantul sau marturiseste ca putini vor fi cei ce vor reusi.Nu multi,putini.Acei putini sunt cei care vor trece prin greutati,dureri,renuntari,se vor lupta cu pacatul,cu lumea si la final:,,Caci Mielul, care sta in mijlocul scaunului de domnie, va fi Pastorul lor, ii va duce la izvoarele apelor vietii, si Dumnezeu va sterge orice lacrima din ochii lor."(Apocalipsa 7:17).
Oameni buni,crestini,nici nu stiu cum sa ma exprim,Vestea cea Buna este ca ,,Acum, dar, nu este nicio osandire pentru cei ce sunt in Hristos Isus, care nu traiesc dupa indemnurile firii pamantesti, ci dupa indemnurile Duhului. In adevar, legea Duhului de viata in Hristos Isus m-a izbavit de legea pacatului si a mortii."(Romani 8:1-2).

Daca auzeau asa ceva,despre acest relativism cu privire la pacat, Eroii Credintei,din capitolul 11 din Epistola catre Evrei a Apostolului Pavel,crapa inima-n ei de durere.Pai ei,pentru Credinta,in lupta cu lumea si pacatul ,,au fost ucisi cu pietre, taiati in doua cu ferastraul, chinuiti; au murit ucisi de sabie, au pribegit imbracati cu cojoace si in piei de capre, lipsiti de toate, prigoniti, munciti,ei, de care lumea nu era vrednica - au ratacit prin pustiuri, prin munti, prin pesteri si prin crapaturile pamantului" credeti ca fi acceptat tolererea pacatului,asa cum reiese din acel citat?NICIODATA. Cunoasteti vreun sfant ortodox,marturisitor,duhovnic care sa fi spus asa ceva, ca Dumnezeu nu pedepseste pacatul?Ca poti pacatui la nesfarsit,desi stii ce inseamna,adica intentionat,ca EL te accepta oricum?!Pai atunci de ce ne mai luptam cu pacatul?Hai sa pacatuim chiar daca stim ce inseamna,sa nu facem nimic si la final sigur va fi totul bine nu?La asta ma refer.Toti pacatuim cu gandul,fapta sau vorba dar Cuvatul lui Dumnezeu ne spune ca trebuie sa luptam cu pacatul,nu sa il acceptam.

Oameni buni,de unde vin asemenea idei?Biblia afirma exact contrariul.Oameni buni,cand simti tentatia,cum pacatul va da tarcoale,nu va amagiti,luptati cu el,nu cedati crezand ca Cel de Sus va permite sa il rastignim iarasi si iarasi pe Fiul Sau.Putem spune in fata pacatului ca luptam cu el,ca nu cedam si avem ceea mai puternica motivatie din lume: ,,Pot totul in Hristos care ma intareste"(Filipeni 4:13).Citi fratilor in Galateni 5:16-25 diferenta dintre a trai in Duh si a trai in pacat.

Dumnezeu sa va aiba-n paza Sa.