Ce loc ocupa Hristos in inima ta?
 

Doamne ajută!
Dragi fraţi întru Hristos,
M-am gândit că ar fi deosebit de interesant şi folositor duhovniceşte să medităm împreună la această întrebare: cine este Iisus Hristos pentru fiecare dintre noi? Altfel spus: toţi cei credincioşi ştim că El este Dumnezeu-Omul, a doua Persoană a Sfintei Treimi, dar întrebarea mea este cum ne raportăm la Persoana Sa? Ce loc ocupă El în vieţile noastre? Credinţa în El este pentru noi doar o convingere intelectuală, o idee abstractă, sau o trăim ca pe o relaţie de comuniune cu El? În ce măsură conştientizăm faptul că El este Mântuitorul întregii lumi şi, la fel de adevărat şi de concret, Mântuitorul fiecăruia dintre noi şi - îndrăznesc să spun - Cel mai iubit Prieten al nostru? Ne umple de bucurie ideea că El este "Calea, Adevărul şi Viaţa"? Acceptăm adevărurile de credinţă despre Persoana Mântuitorului doar în mod raţional, sau ni le asumăm şi afectiv? Ce putem spune despre relaţia noastră personală cu Cel pe Care teologul Paul Evdokimov Îl numea "Cel mai intim cunoscut"? :)
Sfinţii Părinţi învaţă, în scrierile lor, faptul că cei care se străduiesc să împlinească poruncile divine se împart în trei categorii: robii (care păzesc poruncile Domnului doar din teama pierderii mântuirii), slugile (care împlinesc poruncile pentru a dobândi Împărăţia cerurilor) şi fiii adevăraţi (care-L ascultă pe Dumnezeu pentru El Însuşi, din iubire necondiţionată faţă de El, Care "Cel dintâi ne-a iubit"). În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: "Nici scăparea de Iad, nici bucuria cerescului locaş, nimic nu poate întrece bucuria care le covârşeşte pe toate: să fim, totodată, iubitorii şi iubiţii lui Hristos". Oare noi Îl căutăm pe Hristos pentru El Însuşi, sau pentru minunile Sale? Iubirea noastră faţă de El este total necondiţionată?
M-aş bucura să discutăm, în această rubrică, despre relaţia noastră cu Mântuitorul Hristos.

O seară binecuvântată!
Cu respect,
Laura Stifter

Hristos este Bunul Samaritean care intotdeauna ma scoate din impas si ma scapa de belele.Cel care intotdeauna imi intinde mana.

Foarte frumos! :)
Doamne ajută!

Un text deosebit de impresionant pe această temă:
"Hristos spune: „Eu sunt părintele tău, Eu sunt fratele tău, Eu sunt mirele sufletului tău, Eu sunt scăparea ta, eu sunt hrana Ta, Eu sunt îmbrăcămintea ta, eu sunt rădăcina ta, Eu sunt sprijinul tău, Eu sunt tot ce-ţi doreşti tu. Când Mă ai pe Mine, nu-ţi lipseşte nimic. Eu sunt slujitorul tău, pentru că am venit să slujesc, nu să fiu slujit. Eu sunt prietenul tău şi mădular al trupului tău şi capul tău şi fratele tău şi sora ta şi mama ta. Eu sunt toate pentru tine. Nu trebuie decât să stai lângă Mine. Pentru tine, Eu M-am făcut sărac şi pribeag, pentru tine am ridicat crucea şi am coborât în mormânt, am venit pe pământ pentru tine, trimis de Tatăl, iar în cer Mă rog pentru tine Părintelui Meu. Tu eşti totul pentru Mine, şi frate şi împreună-moştenitor şi prieten şi mădular al Trupului Meu. Ce vrei mai mult decât atât? De ce Îl dispreţuieşti pe Cel care te iubeşte atât de mult?" (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Sursa online: www.ortodoxiatinerilor.ro

Doamne ajută!

Observ că mai există un topic asemănător pe forum, la rubrica "Generalităţi": http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ead.php?t=1306 :)

Tot de pe site-ul Ortodoxia Tinerilor:
"
" Pe Hristos să-l privim ca pe prietenul nostru. Este prietenul nostru. O adevereşte El Însuşi când zice: Voi sunteţi prietenii Mei...( Ioan 15,14). Ca la un prieten să ne uităm şi să ne apropiem de El. Cădem? Păcătuim? Să alergăm la El cu iubire şi încredere; nu cu teamă că o să ne pedepsească, ci cu îndrăzneala pe care ne-o va da simţirea de prieten. Să-I spunem: " Doamne, am făcut-o, am căzut, iartă-mă!". Dar în acelaşi timp să simţim că ne iubeşte, că ne primeşte cu gingăşie, cu iubire, şi ne iartă. Să nu ne despartă păcatul de Hristos. Când credem că ne iubeşte şi Îl iubim, atunci nu ne simţim străini şi despărţiţi de El nici când păcătuim. Ne-am încredinţat de iubirea Lui şi, oricum ne-am purta, ştim că ne iubeşte.
Dacă Îl iubim cu adevărat pe Hristos, nu există teama de a pierde cinstirea pe care I-o dăm. Pe aceasta se sprijină cuvântul Apostolului Pavel: Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea...Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa...nici înălţimea, nici adâncul...nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru( Rom.8,35 şi 38-39). Este o legătură înaltă, unică, legătura sufletului cu Dumnezeu, pe care nu o desface nimic şi nici nu o înfricoşează, nici nu o clinteşte nimic.
Fireşte, Evanghelia spune în cuvinte simbolice despre cel nedrept că se va afla acolo unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor , căci departe de Dumnezeu aşa este. Şi dintre părinţii trezvitori ai Bisericii, mulţi vorbesc despre frica morţii şi despre iad. Spun: " Să ai necontenit pomenirea morţii". Aceste cuvinte, dacă le cercetăm adânc, nasc frica de iad. Omul, străduindu-se să fugă de păcat, cugetă la acestea, aşa încât sufletul său să fie stăpânit de frica de moarte, de iad şi de diavol.
Toate au însemnătatea, timpul şi locul lor. Înţelesul fricii este bun pentru primele trepte. Este bun pentru începători, pentru cei în care trăieşte omul cel vechi. Începătorul, care încă nu s-a subţiat, se înfrânează de la rău prin frică. Şi frica este trebuincioasă, de vreme ce suntem oameni materialnici şi ticăloşiţi. Dar aceasta este o altă măsură, o treaptă joasă a legăturii cu cele dumnezeieşti. Mergem ca la schimb, spre a câştiga raiul sau a scăpa de iad. Asta, dacă o cercetăm bine, arată un oarecare interes personal, către un anumit avantaj. Mie nu-mi place felul acesta. Atunci când omul înaintează şi intră în iubirea lui Dumnezeu, la ce-i mai trebuieşte frica? Tot ceea ce face, face din iubire, iar aceasta are o valoare cu mult mai mare. A deveni cineva bun din frică de Dumnezeu şi nu din iubire nu are atâta valoare.
Pe măsură ce înaintăm, ne dă şi Evanghelia să înţelegem că Hristos este bucuria, adevărul, că Hristos este Raiul. Precum spune Evanghelistul Ioan: În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire( 1 Ioan 4,18). Străduindu-ne prin frică, încet-încet intrăm în iubirea lui Dumnezeu. Se duce atunci tot iadul, se duce frica, se duce moartea. Ne îngrijim numai de iubirea lui Dumnezeu. Facem totul pentru această iubire. Tot ceea ce face mirele pentru mireasă.
Dacă vrem aceasta şi-L urmăm, vedem că această viaţă cu Hristos este bucurie, fie şi în mijlocul greutăţilor. Precum spune Apostolul Pavel: Mă bucur în pătimirile mele. Aceasta este religia noastră, acolo trebuie să ajungem. Nu sunt atât rânduielile, cât faptul de a trăi cu Hristos. Când izbândeşti asta, ce altceva vrei? Ai câştigat totul. Îl trăieşti pe Hristos, iar Hristos trăieşte înlăuntrul tău. Pe urmă toate sunt mai uşoare - ascultarea, smerenia, pacea..."
Părintele PORFIRIE ( Bairaktaris) - Ne vorbeşte părintele Porfirie

Dumnezeul creştinilor nu este Dumnezeul filosofilor, ci este Dumnezeul cel viu al lui Abraham, Isac şi Iacob. Este cel care vorbea cu părinţii noştri spunându-le: "Ascultă, Israele !" El nu a făcut lumea şi apoi s-a retras în vreun spaţiu hyper-eonic, de unde are să se mai arate la Armagheddon, ci neîncetat ne vede şi ne aude pe fiecare dintre noi, ne doreşte ai Lui şi ne-a făcut pentru asta, ne ia de mânuţă vrând să ne arate îndreptările Sale şi ajunge până acolo încât se coboară ca să ne ridice pe noi. Smerenia de care sunt capabili oamenii e puţin lucru faţă de smerenia lui Dumnezeu.

Adevărurile de credinţă (dogmele) pot fi acceptate NUMAI afectiv, fiindcă la nivel raţional apare la cele mai multe dintre ele ceva ce se blochează, ceva ce nu înţelegem. Cine spune că a înţeles cum Dumnezeu este Unul şi totuşi Trei, cine spune că a înţeles cum Isus este şi om şi Dumnezeu ori cine explică, doct, cum e cu purcederea Sf Duh numai de la Tatăl, pesemne că are o inteligenţă mai mare decât a oamenilor obişnuiţi, cel puţin în timpul vieţii lor în trup. Noi, ceilalţi, suntem precum copiii: noi vedem bine că pământul este plat, dar tatăl nostru care e Dumnezeu şi şcoala noastră care este Biserica ne-au spus o chestie năucitoare: că ar fi rotund. De aceea, noi credem cu inima ceea ce nu putem înţelege cu mintea, în baza iubirii filiale care ne spune că părinţii nu mint şi şcoala nu ne înşeală. Rămânem în suflet cu speranţa că, odată şi odată, când vom fi departe de Pământ, îl vom vedea aşa cum este: rotund, realizând câtă dreptate au avut ei. Atunci ne vom amuza de amintirea faptului că, pe vremea când eram copii, ne-am închipuit că e plat.

Eu mai mult cu robii sunt asemenea. Mi-e o teamă teribilă de a-mi petrece o veşnicie întreagă în iad, departe de Dumnezeu. De aceea, mă agăţ de ceea ce mă învaţă Biserica: nu pot fi în lumea veşniciei cu Dumnezeu decât dacă sunt, mai întâi, cu El în lumea vremelniciei de acum. Şi ce înseamnă, mai exact, să fiu cu Dumnezeu ? Mă lămureşte chiar El, atunci când spune: "Nu oricine Îmi zice "Doamne, Doamne !" va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care face voia Tatălui meu din ceruri."

Eu zic ca ma straduiesc ca o fiica. Niciodata nu mi-au placut conditionarile. Doamne ajuta sa facem numai bine ! :63:

Adesea uit ca nimic nu sunt, nimic nu pot fara Domnul Hristos. Si ma zbat in neputinte obositoare increzandu-ma cu mandrie in puterile mele, imi fac planuri si construiesc palate de nisip.
Abia apoi, cand ma opresc, istovita, vad bratele lui Hristos intinse, atunci ii aud in minte cuvintele:
"Veniti la mine toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna."

Asa este Domnul pentru mine:

" Domnul este întărirea mea și scă*pa*rea mea și izbăvitorul meu. Dumnezeu este ajutorul meu și voi nădăjdui întru Dânsul: Apărătorul meu și puterea mântuirii mele și sprijinitorul meu."

Pentru mine Iisus Hristos este:
Acesta este raportul dintre mine si EL pe care il simt si pe care il cred!

La modul declarativ,toti vom afirma,sau cel putin ne vom dori,sa spunem ca traim in Hristos.Din pacate vorbele nu ne vor ajuta prea mult si pe copii Sai dupa roade ii veti cunoaste.Biblia ne ofera un mijloc extrem de simplu si de eficace in a ne incerca pretentia trairii noastre.

Firea paminteasca pofteste impotriva Duhului si Duhul lupta impotriva ei.Sunt lucruri potrivnice si Biblia ne arata ca nu putem face ce dorim si ca trebuie sa decidem ce alegem.Nu exista cale de mijloc,eternul compromis.Cine ramine cu firea paminteasca este sub Lege si fiind sub blestemul Legii nu va putea mosteni Imparatia lui Dumnezeu,pentru ca doar Hristos a putut implini Legea perfect.Firea paminteasca aflata sub Lege se manifesta in urmatoarele moduri,ca si exemplu:preacurvia, curvia, necuratia, desfranarea, inchinarea la idoli, vrajitoria, vrajbile, certurile, zavistiile, maniile, neintelegerile, dezbinarile, certurile de partide, pizmele, uciderile, betiile, imbuibarile si alte lucruri asemanatoare cu acestea.

Cei aflati in Hristos sunt calauziti de Duh,umbla in Duh si au roadele Duhului care sunt:dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea, infranarea poftelor.

Aceste ultime trairi sunt manifestate de catre cei care,conform Bibliei,au auzit Cuvantul Adevarului,adica Evanghelia manturii noastre,au crezut si au fost pecetluiti cu Duhul Sfant,care le fusese fagaduit.Despre acest Duh Pavel spune ca este un Duh de de intelepciune si de descoperire, in cunoasterea Lui si ne va lumina ochii inimii ca sa pricepem care este nadejdea chemarii Lui.Acesti oameni,care au aceste roade,adevaratele fapte bune ale Credintei,sunt cei care au fost facuti mostenitori in EL,si care vor mosteni Imparatia.Ei si nu altii.

Indemnul pentru copii Domnului este direct: ,,Odinioara erati intuneric; dar acum sunteti lumina in Domnul. Umblati deci ca niste copii ai luminii."(Efeseni 5:8). Acest umblat in lumina se manifesta prin cele aratate mai sus.Nu doar una dintre stari ci toate.Nu poti fi bland si curvar.Ci trebuie sa fii bland si curat.Nu poti fi rabdator si lacom.Trebuie sa fii rabdator si infranat.Asadar fiecare isi poate analiza viata,trairea si poate observa pe unde se incadreaza.In cazul in care cineva simte ca nu se incadreza atunci ar trebui,cat mai repede,sa vada ce anume il impiedica.

Eu cred ca acesti oameni,care chiar sunt ai lui Hristos,ii recunosti in lumea de azi,mai ales in intunericul si mizeria ei.Sunt ca o lumina in lume si printre oameni,roadele lor sunt de netagaduit si la fel este si Credinta lor.Urmeaza apoi un lung sir al celor care cred ca sunt ai lui Hristos dar nu sunt.Sa dea Dumnezeu ca fiecare de aici sa faca parte din copii Lui.

Nu ma simt nici rob, nici sluga si cu atat mai putin fiu, ma simt precum orbul din nastere care multa vreme a orbecait prin intunerec si care a simtit, nu vazut, ca exista o lumina mai presus de lumina si o caldura mai presus de caldura si o iubire mai presus de iubire si ca, orb inca fiind, caut sa-mi apropii acea lumina, acea caldura si acea iubire.
"Si nu uita, mama, sa fii bun!"
Har, smerenie si jertfa de sine.

Eu simt ca Hristos este Persoana care seamana mai mult cu mine asa cum ar trebui sa fiu decat seman eu insumi.

Bine ai venit pe forum !
 

Ma bucura mult aparitia ta pe acest forum , chiar era nevoie de tine aici , de un aer proaspat , dupa atatea si atate dispute fara rost , dupa atatea si atatea " lectii de iubire si iertare " ! Te rog sa-ti aduci colegii , prietenii tai aici , caci suntem in mare criza pe aici ! Ce-ti pot rasunde ? Iti dau un link al unui thread deschis de mine , ca sa intelegi mai bine relatia mea cu Hristos , si mai adaug pe langa link-ul ce va urma , multe suspine , regrete si chiar lacrimi pentru neputinta si neghiobia mea in relatia cu El . . . . . . :http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=12258

In postarea mea am spus ce este Hristos pentru mine. El chiar este ceea ce am spus dar nu pentru ca Il rog permanent sa fie ci pentru ca El vrea si fara sa-L rog eu. De multe ori incep o lucrare si uit sa-i cer sa-mi fie ajutor, sprijinitor. Dar pe parcurs intalnind obstacole imi amintesc de El si ii solicit ajutorul sau alteori abia la sfarsit cand vad lucrarea bine facuta, dupa ce ma umflu bine in pene, imi vin in fire si realizez al cui estge meritul. Domnul are rabdare cu mine. Multumesc Domnului.

Intrebarea era, de fapt, "ce loc ocupa Hristos in inima noastra" si nu am raspuns.
Nici acum nu dau raspuns la aceasta intrebare pentru ca daca as face-o, fie as produce sminteala
Raspund, insa la intrebarea "ce loc mi-as dori sa ocupe Hristos in inima mea":
As vrea ca Hristos sa ocupe toata inima mea.
-Adica sa-l pot iubi pe Hristos mai mult decat pe copii mei, sa am puterea de a renunta la locul de munca si la salariu pentru Hristos, sa pot renunta la toate grijile lumesti pentru Hristos.
Dar nu pot nimic din toate astea. Atunci? ce loc ocupa Hristos in inima mea?

Simt ca de multe ori Hristos nu este in inima mea. Am porniri, cuvinte, fapte care imi descopera acest lucru.

De multe ori ne tot spunem ca El este prezent in interiorul nostru, dar sunt zile cand nu privim in interiorul nostru. Sa nu credem ca Hristos este un obiect pe care il iei, il asezi unde doresti si il gasesti oricand acolo. Nu, El este persoana, cu El trebuie sa vorbim si sa ne hranim ca sa-L avem in inima.

Doamne ajută tuturor!
M-au impresionat în mod deosebit toate mesajele... Se observă, din ceea ce aţi scris, că toţi Îl iubiţi pe Domnul nostru Iisus Hristos şi vă străduiţi să-I dedicaţi întreaga viaţă, potrivit îndemnului biblic: "dă-Mi Mie, fiule, inima ta".
Cred că la întrebarea Psalmistului "ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?", Biserica ne oferă următorul răspuns: "Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm". :)

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Mulţumesc.
 

[quote=cristiboss56;372591]Ma bucura mult aparitia ta pe acest forum , chiar era nevoie de tine aici , de un aer proaspat , dupa atatea si atate dispute fara rost , dupa atatea si atatea " lectii de iubire si iertare " ! Te rog sa-ti aduci colegii , prietenii tai aici , caci suntem in mare criza pe aici ! Ce-ti pot rasunde ? Iti dau un link al unui thread deschis de mine , ca sa intelegi mai bine relatia mea cu Hristos , si mai adaug pe langa link-ul ce va urma , multe suspine , regrete si chiar lacrimi pentru neputinta si neghiobia mea in relatia cu El . . . . . . :http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=12258[/quote

Mulţumesc mult pentru cuvintele frumoase pe care mi le-aţi adresat! :)
Este foarte interesant topicul pe care mi l-aţi indicat şi, într-adevăr, din poeziile şi rugăciunile pe care le-aţi postat acolo, se simte dragostea dvs. sinceră şi profundă faţă de Mântuitorul nostru Hristos.
Mă bucur din tot sufletul că prezenţa mea pe forum vă poate ajuta cu ceva... Toţi avem nevoie de sprijin în viaţa duhovnicească, în relaţia cu Dumnezeu. Creştinismul este "religia iubirii" şi mântuirea se dobândeşte în comuniune. Cred cu tărie că voia lui Dumnezeu este aceea ca noi, cei care ne străduim să-I rămânem credincioşi, să comunicăm, să ne povăţuim unii pe alţii în acest pelerinaj al existenţei pământeşti. Dacă avem datoria de a ne ajuta unii pe alţii în rezolvarea problemelor din lumea aceasta, cu mult mai mult vom împlini voia lui Dumnezeu rămânând uniţi în viaţa duhovnicească, socotind credinţa în Domnul Hristos drept cel mai puternic liant între noi, în pofida diferenţelor - în aparenţă invincibile - ce pot provoca anumite neînţelegeri chiar şi între cei credincioşi. Nu ştiu exact ce dispute aţi avut pe forum, dar observ că toţi cei care au participat la discuţia de la acest topic au postat mesaje frumoase, spre slava lui Dumnezeu şi toţi, în diverse moduri (fiecare în stilul său) au exprimat acelaşi adevăr: faptul că Hristos este Totul pentru noi. Din aceste mesaje se poate observa faptul că, în ciuda diferenţelor dintre noi, în privinţa aspectelor esenţiale ale vieţii ne asemănăm surprinzător de mult în gândire. Dacă avem aceleaşi convingeri, dacă pe toţi ne caracterizează dorinţa profundă de a păstra în inimi adevărata credinţă, dăruită nouă de Dumnezeu, ce ne-ar putea îndepărta unii de alţii?

[COLOR=#0000ff]http://www.ziarullumina.ro/articole;1585;1;55886;0;Intelepciune-biblica-Furtuna-este-realitatea-dar-Adevarul-este-Hristos!.html[/COLOR]

O zi binecuvântată!
Hristos în mijlocul nostru!
Cu respect,
Laura Stifter

Bună întrebare
 

În inima mea, dacă ar sălășlui Hristos, nu aș fi așa preaplin din mine însumi!

"Dacă mi-ar demonstra cineva că Hristos Se află în afara adevărului şi ar fi real, că adevărul se află în afara lui Hristos, aş prefera să rămân cu Hristos, decât cu adevărul." (F. M. Dostoievski)

Ca sa raspund la intrebare- Hristos ocupa locul cel mai important in inima mea.

[quote=laurastifter;372854] Se confirma bucuria de a te avea printre noi ! Nu am stiut ca ai publicat si in cotidianul Lumina ! ! ! Bucuria este si mai mare cand cei mai in varsta au ce asculta si invata de la cei tineri precum tine ! Domnul sa fie cu tine si cu noi toti !:1:

[quote=cristiboss56;372860]Mulţumesc mult pentru aprecieri! :) Din câte observ, eu am multe de învăţat de la dvs.
Doamne ajută! Dumnezeu să fie cu dumneavoastră!

Laura Stifter

@Laura si Guru.inc
 

@Laura si Guru.inc

Draga Laura, din postarile tale pe care le-am citit pana acum emana frumusete launtrica, entuziasm, credinta si o tinerete joviala ca un izvor de apa saltatoare.
Cum zicea si Cristi, esti o prezenta „fresh”. Iti doresc sa te tina mult entuziasmul pe aici!

Imi dai voie sa zic ceva legat de celebrul citat al lui Dostoievski, preluat cu entuziasm de multi credinciosi? L-am vazut pus la semnatura unor useri de aici de pe forum, e lansat cu drag in discutii si vad ca aici are rezonante personale si pt Guru.inc.

Am mai scris despre asta pe un topic special cu citate din Dostoievski, initiat de Colaps - http://www.crestinortodox.ro/forum/s...534#post286534 si o sa reiau si aici ideea.

Fraza asta a lui Dostoievski - „De mi s-ar dovedi în modul cel mai indubitabil, pe patul de moarte fiind, că nu Hristos este adevărul, că adevărul e altul - dacă demonstraţia ar fi incantabilă şi covârşitoare - n-aş sta nicio clipă la îndoială: aş alege să rămân cu Hristos, nu cu adevărul”
s-ar parea ca e reversul unui alt dicton celebru: ''Amicus Plato, sed magis amica veritas'', „mi-e prieten Platon, dar mai prieten mi-e adevarul”.

Zicea si userul Colaps atunci ca aceste cuvinte ar trebui sa ne fie un model de credinta in Hristos.

Eu una, as zice, din contra.

Poate o sa te scandalizeze si n-o sa-ti vina sa crezi, dar fraza asta e o capcana.
Desi pare o sfidare impotriva hiper-pseudo-corectitudinii reci, desi pare o provocare dispretuitoare la adresa unei lumi false, iluzorii, in favoarea lui Hristos, fraza e totusi o capcana prin aceea ca fascineaza si atrage tocmai printr-o ambiguitate ce lasa loc de interpretari cu final catastrofal.

Dupa cat de des e vehiculata fraza asta, se pare ca multi retin aceste cuvinte, de care sunt atrasi ca de un magnet, dar nu toti isi mai amintesc in ce context le-a spus Dostoievski.

Cuvintele astea le-a spus marele autor ortodox , insa prin gura personajului Stavroghin din romanul Demonii.
Daca decupam citatul din context si nu stim cine e Stavroghin, suntem tentati sa-l luam de bun ca doar l-a zis Dostoievski, fara sa ne mai uitam la semnificatia de dedesubt.

Pt. cei care stiu cine e Stavroghin, faptul ca el l-ar alege pe Hristos si nu adevarul, e una din dilemele care-i bantuie mintea si pe care nici Dostoievski n-a dezlegat-o in roman.

Stavroghin e un personaj teribil de contestat. E de notorietate publica faptul ca e un ateu fara remuscari. Si totusi ar prefera sa ramana cu Hristos.

Cum spuneam , eu n-as sfatui pe nimeni sa se ghideze dupa aceste cuvinte si sa se ia dupa mintea imbibata de contradictii a paradoxalilor lui Dostoievski.

Ideile lor sunt seducatoare iar daca nu le gandesti pana la capat, risti sa-ti virusezi mintea cu subtilitati care odata acceptate nu fac decat sa-ti paraziteze ''sistemul de operare''.

Ce propune Stavroghin aici e o idee hazardata si absurda, as zice chiar
antihristica.
De ce? Pt. ca in subtilitati perfide sta viclesugul sarpelui expert in a jongla cu adevaruri injectate cu otrava.

La o analiza mai de adancime, a-L prefera pe Hristos in locul Adevarului, nu e deloc o virtute. Ba din contra. Asa apar si asa se mentin sectele.

Daca te uiti bine, ideea are doua puncte coincidente, sinonime dar despartite brutal, obligate sa fie incompatibile: Hristos si Adevarul
"Daca s-ar demonstra ca Hristos nu e Adevarul, as ramane cu Hristos, nu cu Adevarul".

Ipoteza de la care pleaca Stavroghin e falsa din start si nu poate duce decat la un cortegiu de falsuri. Demonul necredintei ce-l bantuie, insinueaza perfid prin gura lui Stavroghin o ruptura care in realitate nu exista, o incompatibilitate fortata, obligatorie.

Un Hristos in care n-ar fi Adevarul si care n-ar fi Adevarul, acela va inceta sa mai fie Hristos-Fiul lui Dumnezeu. Ar fi un lowercase hristos. Sunt destui hristosi mincinosi in lume. Demonul din mintea lui Stavroghin propune unul in plus. Sa fie identic cu Hristos dar neadevarat.

Pt. un credincios e inadmisibila existenta unui Dumnezeu al neadevarului. Prin insasi dumnezeirea Lui, Hristos nu poate sa nu fie in Adevar.
E ca si cum ar zice cineva: ‘’daca s-ar demonstra ca lumina poate fi separata de soare, as prefera soarele’’. Si inca printr-o operatie matematica! E o imposibilitate ontologica si logica sa separi disjunct soarele de lumina si Adevarul de Hristos.

A accepta un Hristos al neadevarului e echivalent cu a accepta erezia de bunavoie si nesilit de nimeni.

Stavroghin e un personaj coplesit pana in maduva oaselor de negatii. In mintea lui de nihilist, Hristos si Adevarul nu se intalnesc niciodata, tocmai pt. ca necredinta ii largeste ruptura, scindarea launtrica intre minte si inima.

Pt. el, Hristos e un personaj acceptat cu inima dar respins de ratiune, un personaj demn de iubit si luat ca exemplu de vietuire dar imposibil de crezut rational ca e Dumnezeu Atotputernic.

Prin urmare, Hristosul cu care ar ramane Stavroghin e si el un hristos scindat, incomplet, un fals, un Mesia iluzoriu de tip Fata Morgana, o iluzie perceptibila in stari alterate de constiinta. Iar constiinta lui Stavroghin e intr-adevar alterata de prezenta duhurilor intunericului care i s-au strecurat treptat in suflet prin fisura creata de necredinta.

Stavroghin pare intr-adevar, prin aceste cuvinte, un nobil fidel care a ramas credincios suveranului sau detronat. Tocmai pe capcana asta mizeaza demonul care i-a insuflat ideile.
Se poate sa fie vorba de acel mecanism psihologic, prin care in general, omul empatizeaza cu victima, cu suveranul detronat.
In mintea scindata a lui Stavroghin, Hristos e doar omul-victima de pe Cruce cu care empatizeaza, nu si omul-Dumnezeu, Cel ce a despecetluit din interior mormantul.

De aceea, pt. mine, fraza lui Stavroghin e inacceptabila ca marturisire de credinta. Hristos nu are cum sa fie scindat de Adevar iar ideea unui Hristos in afara Adevarului ar fi o farsa sinistra.

scuze daca postarea e prea lunga

Hristos Domnul sa ne lumineze pe toti!

...''nu voi m-ati ales pe Mine,ci Eu v-am ales pe voi...''
 

*lacas*

Lumina sufletului meu
din cer la inima' rasbate,
cand capul aplecat desparte
credinta vie-n Dumnezeu,
de partea lumii desfatate.

Si-n abisul ce ma' strabate
credinta-i lacrima' aparte,
prin glasul ei aduc 'n fapte
iubirea si credinta-n Dumnezeu,
lumina sufletului meu.

Mi-i zid ghenunchii 'ntre moarte
si adevarul Tau Hristoase
cand inima-i lacas de astre,
si-n ruga catre Bunul Dumnezeu
fii Tu...lumina sufletului meu.

...asa ma' vad eu in lumina Domnului Nostru Iisus Hristos.

...'' odata' o fata' cu mare evlavie la Maica Domnului si cu frica' de Dumnezeu, se ruga la icoana Maicii Domnului...<Preacurata' arata'te a-mi fi Mama'..si auzi o voce care-i spuse...''arata'te a-mi fi fiica' > ''

Draga noastra' sora' Laura,daca'-mi permiti sa'-ti spun asa, si eu ma' bucur de ce ai "deschis " prin cuvintele tale,Binecuvantate de Dumnezeu.Multe voci se aud a spune..DA,DA...dar putini sunt cei alesi,multi doresc sau cred ca' sunt exact asa cum vrea Hristos sa' fie,dar se-nseala' in "caii'' lor...''oare cei care au chemarea Muntelui,nu trebuie ca sa'-l si urce !!?'' Doamne ajuta', si sa' mai auzim de tine in Domnul...

zi frate ca zici fain.
Domnul sa te binecuvinteze.Amin.

Titlul acestui topic ar trebui sa fie intrebarea noastra zilnica. Cu Hristos nu trebuie sa te unesti din cand in cand, ci zilnic.

..voi zice Domnului,sprijinitorul meu si scaparea mea esti..
 

..si pe tine FRATE ALIN sa' te Binecuvanteze Domnul, si pe LAURA( ca' mi-a ''uns'' inima cu subiectul pe care la deschis)..si sa' ne Binecuvanteze Domnul pe toti,asa cum suntem fiecare.. ca' mina are diferite degete,mici sau mari,lucratoare sau nu...dar de toate sunt nevoie...ca' ''mina'' este,doar,HRISTOS Dumnezeu '' Doamne ajuta'

Mulţumesc pentru răspuns
 

Doamne ajută! Îţi mulţumesc mult pentru cuvintele frumoase pe care mi le-ai scris. :) M-a impresionat în mod deosebit şi poezia, despre care ai spus că exprimă relaţia ta cu Mântuitorul nostru Hristos.
Dumnezeu să fie cu tine!
Hristos în mijlocul nostru!

Pentru delia31
 

Doamne ajută!
Dragă soră întru Hristos,
În primul rând, îţi mulţumesc mult pentru mesaj. :) Ţi-am mai scris un răspuns lung şi... nu ştiu de ce, observ că nu s-a afişat. :) De aceea, încerc să reiau, pe scurt, ceea ce ţi-am scris în primul mesaj.
Sincer, nu ştiam în ce context a fost rostită fraza lui Dostoievski şi nici nu mă gândisem să o supun unei analize literare şi filosofice profunde, aşa cum ai reuşit tu... Eu am aflat-o dintr-un manual de religie, atunci când eram în clasa a XI-a şi, ulterior, am găsit-o în scrierile părintelui Nicolae Steinhardt care, cu siguranţă, a preluat-o şi a înţeles-o tot în sensul unei mărturisiri de credinţă şi încredere necondiţionată în Domnul Iisus Hristos - "Calea, Adevărul şi Viaţa" (Ioan14, 6).
Neştiind contextul în care personajul dostoievskian a rostit aceste cuvinte, le interpretam astfel: Domnul nostru Iisus Hristos este, cu certitudine, Adevărul absolut (cf. Ioan 14, 6) şi, chiar dacă, în aparenţă, acest Adevăr personal nu ar mai putea fi mărturisit şi propovăduit prin argumente raţionale, El ar trebui primit prin credinţă necondiţionată. Cu alte cuvinte, chiar dacă "înţelepciunea acestui veac" - pe care "Apostolul neamurilor" o socoteşte a fi "nebunie înaintea lui Dumnezeu" (I Corinteni 1) - ar oferi suficiente argumente prin care adevărul revelat ar putea fi combătut, datoria noastră ar fi aceea de a-I rămâne fideli Celui Care, depăşind capacitatea de înţelegere a raţiunii noastre, rămâne veşnic viu şi adevărat. Este, aşa cum scriai în comentariul tău, o imposibilitate ontologică şi logică a susţine că soarele este separat de lumină. Adevărat!
Cu toate acestea, dacă noi, asemănându-ne personajelor lui Platon din "Mitul peşterii", am fi constrânşi să trăim într-un loc în care am avea drept unică sursă de lumină flacăra palidă a unei lumânări, raţiunea noastră limitată şi însetată de perfecţiune în acelaşi timp ar fi ispitită să creadă că soarele nici nu există... sau nu-şi revarsă lumina pe pământ. În acest caz, pentru a nu ne îndepărta de adevăr, ar trebui să credem, contrar concluziilor dobândite prin simţuri şi prin cugetare, faptul că existenţa luminii solare este o realitate, chiar dacă nouă ne este imposibil să o percepem. Atunci, am putea spune: chiar dacă pentru mine soarele nu există şi nu are nicio legătură cu lumina (pentru că ideea de lumină o asociez cu unica realitate accesibilă simţurilor mele - flacăra lumânării), totuşi trebuie să accept, să-mi însuşesc printr-o credinţă supraraţională adevărul că soarele este sursa luminii de pe pământ. În sensul acesta interpretam şi citatul lui Dostoievski pe care-l comentăm şi gândeam, cu bucurie, că niciun obstacol - în aparenţă invincibil - născocit de raţiunea omenească nu va putea zdruncina credinţa noastră, a celor cărora prin har ni s-a dăruit capacitatea de a deţine certitudinea faptului că Hristos este Însuşi Adevărul. :) Cred că tot astfel a fost înţeles citatul şi de către autorul "Jurnalului fericirii" care, în eseul "Crez ortodox" din colecţia de predici "Dăruind vei dobândi", îl reformula aşa: "...măcar de-ar fi adevărul altceva decât Hristos, eu tot voi rămâne, orice s-ar întâmpla, cu Hristos". Dostoievski este un scriitor creştin care încearcă să-L mărturisească pe Hristos chiar şi prin replicile şi faptele personajelor negative din scrierile sale... fapt ce mă conduce la ideea că, punându-l pe Stavroghin să rostească această replică celebră, autorul vrea să transmită mesajul că în inima oricărei fiinţe umane - chiar şi-n sufletul celui mai vehement ateu - există setea de credinţă, dorul după Dumnezeu, nevoia de a I se închina lui Hristos. Poate că tocmai de aceea Stavroghin, copleşit de povara incertitudinii, a exclamat, într-o sforţare disperată de a-şi învinge deznădejdea, că şi dacă gândurile de necredinţă ce-i bântuiau sufletul ar fi reale, el va rămâne tot cu Hristos, Cel după Care tânjeşte întreaga sa fiinţă.
Cu toate acestea, sunt de acord cu tine, de vreme ce ai citit romanul "Demonii" şi poţi înţelege în context mult mai bine decât mine profilul şi replica personajului ateu.
Îţi mulţumesc mult pentru lămuriri.
Dumnezeu să fie cu tine!
Şi să ne ajute Dumnezeu pe toţi să păstrăm în inimi bucuria certitudinii că Domnul şi Mântuitorul nostru Hristos este Adevărul!
Laura Stifter

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Fiecare din noi cunoste si simte ce loc ocupa DOMNUL IISUS in vietile noastre.Tare as vrea sa stiu ce loc ocupam noi in inima DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

Doamne ajută!
Ne răspunde chiar Domnul Iisus: "Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi întru iubirea Mea." (Ioan14, 9);
"Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca viaţa sa să şi-o pună pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai numesc slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute.";
"Că şi Fiul Omului a venit nu ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi."
:)
Iată ce loc ocupăm noi în inima Domnului nostru Iisus Hristos. Iubirea lui Hristos "cea mai presus de cunoştinţă" faţă de noi este infinită... mai puternică decât moartea şi decât întunericul cel veşnic al Iadului, de vreme ce Mântuitorul, întrupându-Se pentru mântuirea noastră, a devenit Om asemenea nouă, S-a sacrificat pentru noi şi a coborât în Iad pentru a elibera sufletele noastre de robia păcatului şi a pierderii comuniunii cu Dumnezeu.

Slavă lui Hristos, Dumnezeul nostru, pentru dragostea Sa faţă de noi, pentru binefacerile pe care cu nemărginită iubire le-a revărsat asupra noastră!

Ce loc ocupăm în inima Mântuitorului?
 

Ioan 15, 9-17:9.Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea. 10.Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui. 11.Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină. 12.Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. 13.Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. 14.Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. 15.De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute. 16.Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu. 17.Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul.

Tot despre dragostea divină
 

Romani 8, 28-39:
28.Şi ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după voia Lui; 29.Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai înainte, mai înainte i-a şi hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său, ca El să fie întâi născut între mulţi fraţi. 30.Iar pe care i-a hotărât mai înainte, pe aceştia i-a şi chemat; şi pe care i-a chemat, pe aceştia i-a şi îndreptat; iar pe care i-a îndreptat, pe aceştia i-a şi mărit. 31.Ce vom zice deci la acestea? Dacă Dumnezeu e pentru noi, cine este împotriva noastră? 32.El, Care pe Însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat morţii, pentru noi toţi, cum nu ne va da, oare, toate împreună cu El? 33.Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel ce îndreptează; 34.Cine este Cel ce osândeşte? Hristos, Cel ce a murit, şi mai ales Cel ce a înviat, Care şi este de-a dreapta lui Dumnezeu, Care mijloceşte pentru noi! 35.Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? 36.Precum este scris: "Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere". 37.Dar în toate acestea suntem mai mult decât biruitori, prin Acela Care ne-a iubit. 38.Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, 39.Nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru.


Doamne ajută!

Propovaduirea Crucii de catre Apostolul Pavel
 

Am citit recent cateva materiale,plus cateva ganduri personale pe acesta tema, in legatura stransa cu tema topicului.Voi parafraza asa ca cine doreste ii dau si sursele.As dori ca acesta postare a mea sa fie pentru un suflet mare,de aici de pe forum,care eu cred ca traieste in dragostea Lui si care pe mine m-a ajutat mult,fara sa ii cer asta si fara sa ceara ceva in schimb.Ii multumesc din suflet.

Pavel nu a rostit niciodata o prelegere.El a predicat.Toata cultura vasta a acestui om al lui Dumnezeu,intreaga lui cunostiinta adanca,toate au fost abandonate pentru o singura cauza,un singur lucru despre cu care sa stea in fata oricui: ,,In ce ma priveste, departe de mine gandul sa ma laud cu altceva decat cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este rastignita fata de mine, si eu fata de lume!"(Galateni 6:14).

Mereu a predicat despre asta,nu a dorit niciodata sa isi duca auditoriul spre culmile cunoasterii intelectuale ci spre mantuire.Si insista cu acest lucru,pe care l-a pus mereu in centrul invataturii sale apostolice fara putiinta de tagada: ,,Caci n-am avut de gand sa stiu intre voi altceva decat pe Isus Hristos, si pe El rastignit"(I Corinteni 2:2).Propovaduirea Crucii de catre Apostolul Pavel.Motivatia apostolului a fost clara:cei care ascultau trebuiau sa inteleaga ca acesta propovaduire a Crucii se facea intr-un scop precis: ,,Cine seamana in firea lui pamanteasca va secera din firea pamanteasca putrezirea; dar cine seamana in Duhul va secera din Duhul viata vesnica"(Galateni 6:8).

Un comentator spunea ca in momentele cand multimea urla,solicitand ca Hristos sa fie rastignit, motivatia acestei uri inexplicabile era cea descrisa in Luca 19:10 ,,Pentru ca Fiul omului a venit sa caute si sa mantuiasca ce era pierdut.".Suna inexplicabil,nu-i asa?Sa-l urasti pe cel venit sa te salveze.Insa acesta este nebunia Crucii propovaduita de Pavel.Paradoxul este ca acel scop al Mantuitorului era cea mai mare jignire pentru omul firesc,pacatos si orb.Nimeni nu vrea sa accepte ca este pierdut,mandria sarpelui curge inca fierbinte prin noi.Si nu pierduti oricum ci pierduti in asa mod incat sa aiba nevoie de a fi salvati.Prezenta Fiului lui Dumnezeu in acesta lume a fost o condamnare a noastra,a fiecaruia.Daca nu ar fi existat pacat nici EL nu ar fi trebuit sa vina.Dar,cum spune Pavel,nu este nimeni fara de pacat si EL trebuia sa vina si tocmai prezenta Lui demonstreaza si dragostea Celui de Sus dar si condamnarea in care ne gaseam.

Cand Hristos era rastignit Pavel nu era converit.Hristos insa il iubise si pe el,ca si pe noi,din vesnicie.Nu a asteptat ca Pavel sa se converteasca,s-a dus pe Cruce stiind ca unul precum Pavel va fi mai intai un prigonitor.Dar l-a iubit si pe el si s-a dus,nu si-a conditionat sacrificiul.L-a facut inainte sa-i cerem noi asta sau macar sa realizam ca este un miracol neinchipuit,cum spunea un poet ,,Nemuritorul moare".Asta s-a intimplat,acesta nebunie la adresa ratiunii.Efectul acestor aspecte,a lui Hristos rastignit,il explica Pavel grandios,cutremurator: ,,Dar acum s-a aratat o neprihanire pe care o da Dumnezeu, fara lege - despre ea marturisesc Legea si Prorocii - si anume, neprihanirea data de Dumnezeu, care vine prin credinta in Isus Hristos, pentru toti si peste toti cei ce cred in El. Nu este nicio deosebire. Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu. Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea care este in Hristos Isus."(Romani 3:21-23).

Ce crestin,cand citeste aceste lucruri,ce om,nu isi ridica capul din disperare privind la Cel de pe Cruce?Cineva,in trecut spunea ,,Incredibila dragoste.Cum este posibil ca Tu,Dumnezeu meu,sa mori pentru mine?".Noi nu facem coroane din spini,dar sa le mai si purtam.Consideram ca notiunea de coroana este incompatibila cu spinul.Dar nu este, in acesta propovaduire a Crucii de catre Pavel.

Pe Cruce vezi pe cineva care nu a pacatuit niciodata,care a ascultat fara a gresi de Tatal ceresc,care nu a facut nici un rau,care este neprihanit si curat.Fara de pacat.Singurul neprihanit absolut care este pedepsit.Acest om preacurat moare pentru ticalosi si pierduti.EL,care din vesnicie a privit la fata Tatalui,Fiul din eternitate,care aici,printre noi,l-a ascultat purtand pacatele noastre,EL care s-a rugat si a suferit,care a salvat,este pe cruce.Acolo l-a dus drumul Sau si desi stia asta a mers pana la capat.
Acest Fiu al Slavei moare precum un om,singur,in durere,in timp ce altii ii strigau: "Pe altii i-a mantuit, iar pe Sine nu Se poate mantui!"(Matei 27:42).In timp ce EL murea pentru noi,in timp ce pacatele noastre il strapungeau,ei spuneau ca nu se poate mantui pe sine.Ce nebunie a Crucii.EL tocmai pentru ei murea si ei credeau ca nu se poate salva pe EL.
Dar nu pe EL doare sa se salveze ci pe noi.Cel ce putea vindeca boala si invia mortii nu s-a coborat de pe Cruce.Cel care era viata murea.Prin sangele Lui am fost curatiti.Si aici Pavel se ridica in fata noastra,precum intr-un areopag etern si spune clar,plin de adevarata bucurie crestina,de speranta noastra,acele cuvinte pe care zi de zi ar trebui sa le citim si sa ne bucuram,indiferent ce ni-se intimpla:

,,Dar Dumnezeu Isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi. Deci cu atat mai mult acum, cand suntem socotiti neprihaniti, prin sangele Lui, vom fi mantuiti prin El de mania lui Dumnezeu. Caci, daca atunci cand eram vrajmasi, am fost impacati cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Sau, cu mult mai mult acum, cand suntem impacati cu El, vom fi mantuiti prin viata Lui. Si nu numai atat, dar ne si bucuram in Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am capatat impacarea." (Epistola catre Romani 5:8-11).

Apostolul Pavel a fost invinuit tocmai de acesta propovaduire,a nebunie Crucii.Unii o considerau o nebunie,altii un prilej de poticnire dar,dupa cum spune Apostolul ,,Caci intrucat lumea, cu intelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu in intelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a gasit cu cale sa mantuiasca pe credinciosi prin nebunia propovaduirii crucii".Motivatia lui Pavel a fost simpla,din momentul in care a crezut.A inteles ca marea dragostea este sa renunti la tine pentru EL.Sa-l lasi pe EL sa traiasca in tine.Exemplul si invatatura lui Pavel transmisa catre noi.

Mantuitorul a spus: "Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa Ma urmeze.". Apostolul Pavel a raspuns: ,,Am fost rastignit impreuna cu Hristos, si traiesc… dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine. Si viata, pe care o traiesc acum in trup, o traiesc in credinta in Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit si S-a dat pe Sine insusi pentru mine".

Foarte frumos... şi impresionant! ") Nu ştiu pentru cine ai publicat acest text, dar cu siguranţă această postare ne va fi tuturor de folos. :)

Dumnezeu să fie cu tine!
Cu respect,
Laura Stifter

Scotland The Brave, este ATAT de adevarata postarea ta! Atat de adevarata! Nu pot sa-ti spun decat ca iti multumesc ca ai oferit aceste cuvinte tuturor, postand.

Cand Culianul vorbea despre smerenie, imi venea sa-i scriu ca smerenia e cu mult mai mult de atat, e atunci cand te dai tu la o parte si il lasi pe Dumnezeu in locul tau. Dar nu stiam sa exprim in cuvinte, atat de bine, asa cum ai exprimat tu:

Aceasta este adevarata smerenie.

---------

La fel, cand Florin dadea exemplul celor scrise de Sfintii Parinti despre iad, ma gandeam cu uimire, oare de ce nu ne dam noi seama ca iubind pacatul, cumva traim starea de iad, traim in iad, inca de pe acum, din timpul vietii din aceasta lume si ca numai Hristos, dragostea Lui Hristos (in masura in care o dorim si acceptam, o primim, nu alegem noi sa ne departam de ea prin pacat/iubirea pacatului), ne poate ridica din aceasta stare si sa traim in dragostea Lui, tot inca din aceasta viata.
Dar iarasi ai spus-o mai bine decat as fi putut-o exprima eu:

Nu pot decat sa-ti multumesc.

Spune-mi te rog de unde ai gasit ceea ce ai scris (care sint sursele despre care vorbesti)?


Of, pe noi cei pacatosi, numai mila Lui Dumnezeu ne mai scapa. Sa i-o cerem, sa i-o cersim, rugandu-ne.

Despre iubirea lui Hristos şi nerecunoştinţa noastră
 

Dragi fraţi creştini,
Am bucuria să public aici un text minunat al Sfântului Ioan Gură de Aur, care... nu mai are nevoie de niciun comentariu din partea mea. :)
Să dea Domnul să vă fie de folos şi să vă întărească în dragostea faţă de Mântuitorul nostru!
Textul este un fragment din Omilia V a Sf. Ioan Gură d e Aur la Epistola către Romani a Sf. Ap. Pavel, iar online poate fi găsit pe site-ul www.ioanguradeaur.ro

"
Dacă am iubi pe Hristos, precum ar trebui să-L iubim, am şti că este mai rău decât gheena de a supăra pe Cel iubit, şi fiindcă nu-L iubim, de aceea nici nu ştim mărimea pedepsei. Aceasta este cauza pentru care eu plâng şi jelesc, căci [COLOR=#0000ff]ce nu a făcut Dumnezeu ca să fie iubit de noi?[/COLOR] Ce mijloc n-a întrebuinţat? Ce n-a trecut cu vederea? L-am batjocorit fără ca El să ne nedreptăţească cu ceva, ci din contră, bine facându-ne şi încărcându-ne cu mii de bunătăţi; am fugit de El, îndemnându-ne şi ispitindu-ne în toate părţile, şi nici aşa încă nu ne-a pedepsit, ci [COLOR=#0000ff]a alergat însuşi El, şi ne-a prins fugind, dar noi ne-am smucit din braţele Sale şi am trecut în acelea ale diavolului;[/COLOR] şi nici aşa El nu S-a depărtat cu totul de noi, ci a trimis ca să ne roage mulţime de prooroci, de îngeri şi de patriarhi, dar noi nu numai că nu am primit solia, dar am şi batjocorit pe trimişi.
http://www.razbointrucuvant.ro/wp-co...d_shepherd.jpgDar El nici pentru aceasta nu ne-a urât, ci ca pe nişte iubiţi dispreţuitori, pe toţi ne-a ocolit, stând de vorbă cu Ieremia şi Miheia, în cer şi pe pământ, nu ca să ne aducă vreo supărare, ci pentru ca să arate motivul celor făcute de El, şi [COLOR=#000000]împreună cu proorocii [/COLOR][COLOR=#ff0000]chiar El să Se apropie de cei ce-L dispreţuiau, gata de a le da lor răspuns, şi cerând de a sta pe-ndelete de vorbă cu toţi şi cu fiecare în parte, ca să poată atrage la El, prin vorbă, chiar şi pe cei surzi.[/COLOR]
„Poporul Meu! Ce ţi-am făcut şi cu ce te-am împovărat? Răspunde-Mi!” (Miheia 6, 3) – şi după toate acestea, vai nouă, am ucis pe prooroci, i-am bătut cu pietre şi am făcut alte şi alte nenumărate rele! Dar ce face El şi după toate acestea? N-a mai trimis nici prooroci, nici îngeri, nici patriarhi, ci ni L-a trimis pe Însuşi Fiul Său!
Venind Fiul Său, a fost şi El omorât; dar nici aşa nu I s-a stins dragostea de noi, ci încă mai mult I s-a aprins, căci stăruie necontenit a-i chema pe toţi la El, şi se roagă, şi face totul, chiar şi după uciderea Fiului Său, numai ca să-i apropie de El. Pavel strigă, zicând: „În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi. [COLOR=#ff0000]Vă rugăm, în numele lui Iisus Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!”[/COLOR] (II Corinteni 5, 6), dar nimic din acestea nu ne-au împăcat.
Lucru minunat că nici aşa nu ne-a părăsit, ci stăruie mereu ameninţându-ne chiar cu gheena, dar şi fagăduindu-ne împărăţia cerurilor, ca măcar cu acest mod să poată atrage la El, şi noi încă suntem nepăsători. [COLOR=#ff0000]Dar ce poate fi mai rău decât această sălbăticie? Dacă ar face un om ceea ce face Dumnezeu, oare nu am fi devenit demult robii lui? Şi pe Dumnezeu, Care face aşa, Îl dispreţuim?![/COLOR][COLOR=#ff0000][/COLOR][COLOR=#ff0000]O, ce trândăvie! O, ce nerecunoştinţă! Noi care veşnic trăim în viclenii şi păcate, chiar de am face vreodată un bine cât de mic, apoi ca şi slugile cele nerecunoscătoare examinăm cu cea mai mare atenţie, şi cernem fapta săvârşită ca să vedem dacă are vreo plată. [/COLOR]Şi cu toate acestea plata este mare, dacă nu o săvârşeşti cu speranţa de plată, ci ca o slugă ce nu caută recunoştinţă. Noi trebuie să facem totul pentru Hristos, nu pentru plată, ci pentru El, căci de aceea ne-a ameninţat cu gheena, de aceea ne-a şi făgăduit împărăţia cerurilor, ca El să fie iubit de către noi.
De aceea, iubiţilor, [COLOR=#0000ff]să-L iubim după cum se cuvine a-L iubi[/COLOR][COLOR=#0000ff],[/COLOR] căci [COLOR=#ff0000]aceasta este plata cea mare, aceasta este împărăţia şi plăcerea, aceasta mulţumirea, slava şi cinstea, aceasta lumina, aceasta fericirea cea mare,[/COLOR] pe care cuvântul nu o poate exprima, pe care mintea nu o poate pricepe îndeajuns. Nu ştiu cum am ajuns să vă ţin acest discurs vrând să-i conving pe oamenii care nu dispreţuiesc nici puterea nici renumele de a nu preţui, din dragoste pentru Hristos, împărăţia pământească.
Este adevărat că au existat bărbaţi generoşi şi mari care au ajuns şi la această măsură a dragostei. Ascultă pe Petru cum se înflăcărase de dragostea Lui, şi cum Îl punea mai presus de suflet, de viaţă, şi mai presus de orice, iar când s-a Lepădat de El nu se jelea atât de pedeapsă, pe cât că s-a lepădat de Cel iubit, ceea ce era pentru el mai amar ca orice pedeapsă.
Şi toate acestea le arăta mai înainte de venirea Sfântului Duh, şi necontenit îi sta în cale şi îi zicea: „Unde Te duci?” (Ioan 13, 36); şi iarăşi: „Doamne, la cine ne vom duce?”(Ioan 6, 68), sau: „Doamne, cu Tine sunt gata să merg şi în temniţă, şi la moarte” (Luca 22, 33). Astfel, [COLOR=#ff0000]pentru ei Hristos era totul,[/COLOR] [COLOR=#ff0000]şi înaintea iubitului lor nu ar fi preferat ei nici cerul, nici împărăţia cerurilor[/COLOR]. Zic ei [COLOR=#ff0000]„Tu îmi eşti îndeajuns în locul tuturor acelora”[/COLOR]. Şi de ce te minunezi că Petru astfel se găsea faţă de Hristos? Ascultă şi pe profetul care spune: „Că pe cine am eu în cer afară de Tine? Şi afară de Tine, ce am dorit pe pământ?” (Psalmii 72, 24), adică „nu doresc nimic din cele de sus, nici din cele de jos, decât numai pe Tine”.
http://www.razbointrucuvant.ro/wp-co.../Golgothas.jpgAceasta este dragostea cea adevărată, aceasta iubire înflăcărată se numeşte. [COLOR=#ff0000]Dacă noi am iubi în acest mod, apoi nu numai cele prezente, dar chiar şi cele viitoare nu le vom băga de seamă faţă de această dragoste, şi dezmierdându-ne cu ea, vom scoate de aici împărăţia cerurilor. Şi cum va fi aceasta[/COLOR]? Să ne gândim mai întâi de câte ori Îl batjocorim chiar după miile de bunătăţi, şi cum El încă ne mângâie, de câte ori fugim de El, şi totuşi nu ne trece cu vederea, ci ne apucă şi ne atrage la El. Dacă toate acestea le gândim, vom putea desigur să aprindem în noi acea poftă şi acea dragoste către El. Dacă un om de rând ar iubi astfel pe împărat, oare acesta nu s-ar îmblânzi şi umili de măreţia dragostei? Eu cred că da, şi încă foarte mult.
Cân[COLOR=#ff0000][COLOR=#ff0000]http://www.razbointrucuvant.ro/wp-co...s-Mirele-1.jpg[/COLOR][/COLOR]d însă aici se petrece din contră, căci frumuseţea, slava şi bogăţia celui iubit es[COLOR=#ff0000][COLOR=#ff0000][/COLOR][/COLOR]te nemăsurată şi neştiută, iar din partea noastră îi dăm numai dispreţ, cum nu vom fi vredn[COLOR=#ff0000][COLOR=#ff0000][/COLOR][/COLOR]ici de cea mai grea pedeapsă, de vreme ce fiind atât de înjositori şi netrebnici, şi totuşi iubiţi de marele şi minunatul Mântuitor, noi dispreţuim iubirea Lui? El nu are nevoie de dragostea noastră, şi totuşi nici aşa nu încetează de a ne iubi; în schimb [COLOR=#ff0000]noi avem mare nevoie de dragostea Lui,[/COLOR] dar cu toate astea preferăm banii, prietenia oamenilor, liniştea trupească, slava şi stăpânirea[COLOR=#ff0000],[/COLOR] [COLOR=#ff0000]în locul Lui, care nimic n-a preferat în locul nostru.[/COLOR] Un singur Fiu a avut, pe Unul-Născ[COLOR=#ff0000][COLOR=#ff0000][/COLOR][/COLOR]ut al Său, şi nici pe Acesta nu L-a cruţat pentru noi, iar noi multe preferăm înaintea Lui. Apoi nu pe drept cuvânt ne ameninţă cu gheena şi cu osânda, chiar de ar fi aceasta de două, de trei sau de o mie de ori mai mare decât este?
[COLOR=#ff0000]Ce am putea sp[/COLOR][COLOR=#ff0000][COLOR=#ff0000][/COLOR][/COLOR][COLOR=#ff0000]une, când noi preferăm poruncile lui Satana înaintea poruncilor lui Hristos, înaintea legilor Lui, şi ne batem joc de mântuirea noastră, căci preferăm lucrurile cele rele înaintea Celui ce a pătimit toate pentru noi? [COLOR=#ff0000]De ce iertare sunt oare vrednice toate acestea? De nici una. [/COLOR][/COLOR]
[COLOR=#ff0000]Deci să ne oprim de a ne mai arunca singuri în prăpastie; să ne trezim şi, gândindu-ne la toate acestea, să-I înălţăm slavă Lui prin fapte, căci nu-i de ajuns numai prin vorbe,[/COLOR] ca astfel să ne bucurăm şi noi de slava şi puterea Lui, căreia fie cu toţii a ne învrednici, prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care şi cu Care se cuvine slavă Tatălui şi Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin."

Pace şi bucurie tuturor!

Cu respect,
A voastră soră întru Hristos,
Laura Stifter

Nu stiu , dar am devenit dependent rau de El , si pe zi ce trece , constat ca El e tot echilibrul meu , caci fara El de mult ma prabuseam si fizic si psihic ! E groaznic sa vezi si sa constati cat timp am irosit in trecut fara El . E un sentiment ce greu poate fi redat in cuvinte ! ! !