Credinta
 

Vi se pare normal ca o forma de credinta sa afecteze integralitatea persoanei?Ma refer aici la credinta crestina.Ar trebui credinta sa ne jeneze si sa ne faca sa ne simtim inconfortabil,sa ne dea sentimentul de invinovatire, de remuscari, de teama, sa ne faca sa ne denigram, sa ne umilim, sa ne injosim, sa ne pierdem increderea in noi?Inseamna credinta in Dumnezeul crestin pierderea credintei in sine, in propriile forte?De ce isi bazeaza crestinii increderea pe niste concepte cum ar fi Dumnezeu sau pe alte lucruri spirituale in schimbul propriile forte sau a stiintelor exacte... Avea una la mess:"Ce-mi recomandati:Vindecare cu ajutorul sfintilor sau operatie?" De ce isi bazeaza crestinii increderea pe niste concepte transversale realitatii noastre in detrimentul unor lucruri faptice? De ce isi reduc viata,fiinta si existenta la un concept transversal si invizibil si se injosesc ca persoane... de ce isi limiteaza dorintele, placerile si vointele de 'dragul'(sau mai bine zis frica) unui concept?de ce isi reduc capacitatile fizico-mentale din cauza unor lucruri spirituale?Nu cumva genul asta de compartament ii face pe crestini neincrezatori,delasatori, tristi, lenesi, slabi, nerationali,neganditori?Nu cumva genul asta de comportament atrage de la sine ocara?Atunci cine e de vine de ocara suferita?Nu cumva chiar noi crestinii care ne-am injosit fiinta si ne-am adus in aceasta stare?De ce asteptarile crestinismului sunt ca noi sa ne punem intr-o astfel de pozitie?

Cred in Dumnezeu Hristos care a venit pe pamant sa ne mantuiasca.
El as spus ca lumea aceasta e trecatoare si stapanul ei ne vrea cu el in iadul cel vesnic al mortii si deznadejdii.Domnul nostru e unul inconceptual de milostiv, nu ne putem imagina dragostea Lui de oameni, de aceea imi pun nadejdea in El.
Eu cred ca e vorba de credinta fiecaruia. Oamenii ce cred cu adevarat si spun cu tarie "Dumnezeu ma va ajuta" vor fi ajutati, sau smeriti in cugetarea lor ca poate Domnul are alte planuri cu ei. In orice caz, sa ne punem mereu in Domnul credinta si nu in lume.

Ce ati prezentat sunt doua extreme: la o extrema umilirea la maxim a propriei persoane, si la cealalta extrema increderea la maxim doar in propria persoana. Extremele nu sunt niciodata cele mai bune.
In Vechiul Testament de exemplu scrie ca omul sa nu il nesocoteasca pe medic pentru ca stiinta lui tot de la Dumnezeu este primita. Deci stiinta omului nu ar trebui sa il excluda pe Dumnezeu ci dimpotriva, sa fie o conlucrare intre om si Dumnezeu.
Dominarea omului de frica si deznadejde este o lipsa a increderii lui in iubirea nemarginita a lui Dumnezeu, si desi au existat si astfel de exemple in crestinism, asta nu inseamna ca crestinismul indeamna la asa ceva, ci doar oamenii nu au suficienta credinta. Si viceversa este adevarata, faptul ca Dumnezeu este mult iubitor nu inseamna ca oamenii pot sa faca tot raul din lume ca doar Dumnezeu ii iubeste, ci iubirea lui Dumnezeu inseamna transformarea omului pentru a ajunge la o masura cat mai mare a iubirii, asemeni lui Dumnezeu.

of
 

Crestinismul nu are nici o legatura cu prostia.
Sunt crestini care inteleg gresit si le duc pe toate la extreme.
Fazele de genul "sa ma incred in sfinti, sau sa ma duc la operatie" sunt o prostie, in sensul ca pretindem o minune.
Corect este " fiindca ma incred in sfinti ma voi duce la operatie", si daca Dumnezeu vede ca e necesara o minune o va face.
Nicaieri credinta nu exclude stiinta, ci doar ne roaga sa nu ne bazam doar pe stiinta, caci e limitata, si uneori gresita.

ti se pare normal ca, credinta sa perecliteze integritatea ta ca persoana? sa te limiteze? sa iti puna bariere? sa atenteza asupra caracterului si personalitatii tale? sa iti reduca pornirile si capacitatile propriei persoane?sa iti induca un sentiment de vina, de tristete si de nepotism... sa iti constranga existenta si modul de a fi?sa te faca sa traiesti impotriva pornirilor si dorintelor tale?impotriva placerii?sa te constranga la un mod de viata negativist, trist?sa iti taie placerea si bucuria de a fi?

contempland si meditand ieri am ajuns la vorba asta : Credinta in Dumnezeu inseamna incetarea credintei in sine... in orice Dumnezeu... mai ales in cel crestin... ca ala parca te limiteaza mai puternic... Oamenii aduc in discutie existenta lui Dumnezeu atunci cand nu inteleg anumite lucruri, cand anumite lucruri ii depasesc.. atunci cand simt ca ceva este peste puterea lor... atunci zic : "e ceva supranatural" ... "dumnezeu" ... "inger" "sfint" , etc.. cand isi pierd increderea in sine si in propriile forte, atunci zic 'e imposibil, doar ceva supranatural ar putea face' ... credinta intr-un Dumnezeu personal inseamna limitare,necredinta in sine... cei care 'cred' asa de fapt pot fi considerati adevaratii necredinciosi... cei care cred in ei insisi si iau viata in piept si toate in frau sunt aceia adevarat credinciosi, cei ce toate le pot realiza... cei ce cred intr-un Dumnezeu personal denota un comportament sociopat... deci orice te limiteaza pe tine ca persoana, nu este bun... un Dumnezeu personal, nu este bun... in cel mai bun caz, Dumnezeu nu este o personal ci este pur si simplu existenta, sine...

stiinta se bazeaza pe realitate pe fapte... stiinta exacta precum matematica, medicina, chimia si altele nici nu se pot compara cu nepotismul religios... religiile si biserica vreme de 2000 de ani au tinut lumea in intuneric, ignoranta si superstitie... uite unde a ajuns planeta cu ajutorul stiintei si al iluminismului in cateva sute de ani... gandeste-te unde era acuma daca nu ar fi fost biserica?ai fi avut un televizor fara stiinta?o masina?un calculator? un internet? un tren? electricitate?s.a.m.d?

Si uite ca acestea nu ne ajuta sa ne mantuim. Intunericul de care vobesti tu e unul tehnologic, al noutatilor iar acestea cu ce sunt pertinente Bisericii si Mantuirii noastre?
Biserica Ortodoxa a perpetuat si va perpetua adevarul crestin si nimic altceva, pentru ca nu avem nevoie de nimic altceva, in sensul unor cunostiinte vaste pentru a fi aproape de Dumnezeu.

de unde stii ca adevarul crestin e adevarul adevarat? adevarul crestin e un adevar subiectiv si atata vreme cat nu este in concordanta cu realitatea nu e adevar... toate trebuiesc testate prin prisma realitatii...

Prin adevarul crestin Dumnezeu ne mantuieste, caci in acest adevar se afla Dumnezeu. Daca adevarul crestin s-ar afla in concordanta cu realitatea atunci si Dumnezeu ar putea fi incapsulat in realitate, ceea ce ar insemna ca nu ar exista Dumnezeu, ca nu ar fi mantuire. Realitatea e o umbra ce ne momeste, e arma vrajmasului. Ea ne arata bucurii si fericiri ce sunt acum, dar sunt o minciuna, ele dispar mau usor ca praful in vant. Bucuriile si fericirile pe care Dumnezeu ni le ofera sunt vesnice si sunt mai presus de minte, de orice inchipuire. Unii le-au aflat decand erau in viata si ne-au lasat pilde. De exemplu Sfantul Andrei cel Nebun intru Hristos, viata lui pe pamant a fost ingrozitoare, si cainii fugeau de el, dar noaptea erai rapit in Rai si traia lucruri pe care nu le putem macar exprima in cuvinte, incredibile pentru care merita sa asteptam si sa acceptam orice necaz.

in fiecare adevar se afla Dumnezeu

Guru frate tu din lipsa de certitudini in legatura cu existenta lui Dumnezeu -nu stiu inca daca le doresti - mergi pe premisa ca El nu exista decit asa ascuns in noi si in afara de noi nimic- adica nimic care sa aibe puteri mai mari decit maximul nostru posibil.
Si de aci incerci sa demonstrezi ca unele atituduini gresite din punctul tau de vedere ar fi pe seama faptului ca exista aceasta credinta in ceva ireal si ca nu este de dorit sa existe un asemenea Dumnezeu.
Unele dintre aceste limitari nu sint ok insa unele sint necesare chiar si in caile spirituale care inca nu percep existenta divina.
Ca sa poti judeca referitor la limitari ai nevoie de elemente de cunoaastere de sine, care parti din noi sint calitati si care defecte.
Apoi chiar si in cazul existentei lui Dumnezeu nu i se pot pune in circa unele lispuri de intelegere chiar fie ele si dogmatice nu doar personale.
Doar stii vorba aia -"pina la Dumnezeu te maninca sfintii".
Recent am vb cu un tinar asa de genul descris de tine si ne-a povestit ca el a avut probleme cu hernia si trebuia neaparat operat dar el in avintul lui tineresc a refuzat operatia si s-a abandonat puterilor Lui Dumnezeu , ei bine ce crezi ca s-a intimplat ? A avut un vis-revelatie in care nu a vazut nimic, doar a auzit o voce care i-a spus 'Fiule te-am curatit dar data viitoare sa te duci la doctor"
Apoi a mers la doctor iar doctorul i-a spus ca nu se mai vede nici o urma de infectie din ceea ce se vedea inainte pe tomograf.

Din cite stiu eu un adevarat Guru -si nu unul care doar se preface pentru bani cum sint marea majoritate- are un anumit nivel de sfintenie corespunzator celor 3 trepte ale desavirsirii plus stapinirea de sine desavirsita deci implicit moralitate impecabila si darul cunoasterii si al proorociei.
Stapinirea de sine are mai multe ramificatii intre care una referitoare la multumire ca lipsa a dorintelor lumesti, singura dorinta careia celelalte trebuie sa i se alinieze pina la a se anula este dorinta de evolutie catre desavirsirea deplina si implicit dorinta de a face voia lui Dumnezeu.
Insa dorintele nu tin doar de cele materiale ci si de marire si fala asa incit nu intimplator chiar si reteta buddhista pentru desavirsire este pe scurt tocmai renuntarea la dorintele si placerile lumesti.
Acela care a atins o inalta sfintenie se vede pe chipul lui ca este impasibil, detasat, calm si complet dezinteresat insa in egala masura intelept si stapin pe sine. Chiar daca prin fapte serveste binelui si spiritualitti celorlalti.

Detasarea si pacea e manifestata de mai multi insa acel dezinteres este inconfundabil, un dezinteres prin care pare ca este un pic absent dar cald in acelasi timp, viu, plin de viata.

ai auzit de schizofrenie sau de inventii?biserica nu poate sa-si puna in ordine povestile despre sfintii ce au trait acu jumatate de secol-un secol... si in alea sunt argumente false, refutate, da cu atat mai mult a sfintilor de peste o mie de ani? nu vezi ca povestile difera de la un preot la altul...

toata magnitudinea si splendoarea spirituala conform bibliei paleste in fata omului si a realitatii... o actiune umana ne-complexa este explicata si redata printr-o multitudine de pasaje si filozofii spirituale... viata bata filmul... realitatea bate biblia la fundul gol.

Acest sfant a facut sute de minuni. Comportamentul lui nebunesc era nevointa ce si-a luat-o pentru a fi placut lui Hristos, si uite ca atat de placut I-a fost incat a fost fata in fata cu El, chiar din timpul vietii sfantului!
Intreaga lui viata e o pilda pentru desertaciunea acestei lumi si pentru podoabele ce primesc cei ce se leapada da ea.

Inseamna ca nu ai gustat din adevarata frumusete. Acea frumusete si splendoare se traieste, oricat am citi noi si am incerca sa intelegem nu se compara cu ce am simti daca am trai-o.

În prealabil postat de Guru inc. Vezi mesajul
toata magnitudinea si splendoarea spirituala conform bibliei paleste in fata omului si a realitatii

cititi-o altfel : toata magnitudinea si splendoarea spirituala paleste in fata omului si a vietii , asta conform bibliei... o actiune umana ne-complexa este redata printr-o complexitate de formulari spirituale..

Explicati-va, va rog.

lucrurile concrete, reale, acte omenesti sunt explicate printr-o multitudine de formulari si adresari spirituale/biblice/poetice..

nu cred ca pot sa explic mai 'prost' decat atat... adica mai 'la mintea prostului' ... daca nu intelegeti inseamna ca va lipseste ceva...

Bine zici frate, cate lucruri nu-mi lipsesc. Roaga-te pentru mine pacatosul!
Eu personal cred ca formularea e un rezultat a Duhului Sfant ce salasluia in Sfintii Apostoli ce au scris Sfintele Scripturi.

Nu mi se pare nimic normal din toate astea dimpotriva, sunt credincioasa, am foarte multe studii la activ, sunt medic, am urmat si doi ani de master de cercetare in medicina (in Franta) si vreau sa urmez si un doctorat pe cercetare (tot in Franta), deci chiar nu vad in ce fel m-a limitat pana acum credinta, ce as fi putut face si nu am facut din cauza credintei, sau in ce fel nu mai sunt o persoana integra din cauza credintei. Nu mi-a constrans in nici un fel existenta ci dimpotriva, imi da o stare de pace si liniste chiar si in mijlocul celor mai mari probleme tocmai pentru ca stiu ca intotdeauna este o mana intinsa care sa ma ajute si care m-a ajutat intr-adevar intotdeauna. Ce rau este in asta? Eu pana acum nu am observat decat bine, dorm noaptea linistita ca un prunc si toate cate imi propun se rezolva chiar si atunci cand depasesc capacitatile mele de organizare si/sau intelegere. Unde este raul si limitarea? Daca la tine nu se intampla acelasi lucru inseamna ca ceea ce traiesti inca nu este credinta crestina.

Cam asa credeam si eu cand eram atee, poate nu chiar in termeni atat de duri dar in mare eram convinsa ca omul are nevoie sa creada in existenta unui Dumnezeu pentru a-i pune in spinare tot ceea ce el, omul, nu intelege. Asa ca pentru mine, credinciosii erau niste oameni fricosi care se autolimitau. Printr-o minune insa am devenit apoi credincioasa si de atunci totul s-a schimbat in bine, insa nu imediat, ci am trecut printr-o perioada destul de lunga in care am fost debusolata ca si tine zicand ca imi era mai bine atee, cam pentru aceleasi motive descrise de tine, si ceea ce este sigur este faptul ca, atee fiind, eram mai umana decat am devenit ulterior ca si crestina, dar asta doar din cauza pseudo-crestinismului care este predat ca si crestinism si care de fapt nu are nimic de a face cu adevaratul crestinism care este imitarea Domnului Iisus Hristos.

Si sa nu uit, am devenit credincioasa cand eram adolescenta, deci cariera de medic si de lucru in domeniul cercetarii am facut-o cand eram deja credincioasa. Asta ca sa vezi ca nu m-a limitat in nici un fel credinta si nu o sa ma limiteze nici de acum incolo.

cred ca te faci ca nu intelegi... ai uitat de sentimentul de vinovatie... de lupta pe care un crestin trebuie sa o dea cu 'pornirile sale pacatoase' ... vad ca si la tine e o delasare.. 'lasi totul pe seama sortii' sau 'pui toate in carca la Dumnezeu'... atribui solutia problemelor tale unor factori exteriori tie.. acest lucru e wrong din punct de vedere psihologic.. degeaba ai ajuns la un master de medicina in Franta sau la un doctorat, astea nu sunt realizari mari... pacat ca am ajuns sa celebram mediocritatea... relizarile mari sunt contributiile mari in aceasta lume... realizari mari au geniile... ai noroc in Franta ca esti sub tutela cuiva (parinti, rude, prieteni) ca altfel nu ai mai dormi tu asa de linistita noaptea cand ai avea probleme sau lucrurile te depasesc.





am fost si eu ateu.acum nu sunt ateu.

.

Frate Guru imi place foarte mult de tine, pui punctul pe i de fiecare data pe probleme care le ai, nu divaghezi.

Ai fost ateu, acum esti crestin?

am fost ateu, am fost crestin, acum sunt..

Hmm, spui ca ai fost crestin. Toti crestinii pe care ii cunosc eu si care au fost sunt ori sfinti ori erau pe drumul ala. Cred ca ceva pe drum te-a pierdut pe tine, ori nu ai inteles ceva ori ceva s-a intamplat. M-as bucura sa conversez cu tine fata in fata, cred sincer ca avem ceva puncte in comun.

Daca vei dori vreodata sa imi spui ce anume a fost acel "ceva" ce te-a deraiat, sa stii ca mereu voi dori sa aflu!

ce poate sa-ti placa la mine? eu chiar le traiesc lucrurile astea, iti spun ce simt spre deosebire de majoritatea oamenilor religiosi, inclusiv preoti... nu cum ma acuza cineva ca doar intelectual... uite nu vorbesc din carti, nu ma pun sa caut carti sa repet ideile altora ci vorbesc din inima mea... cand un om vorbeste din inima e imposibil sa nu ramai remarcat... de aia mesajele multora nu au nici o putere pentru ca nu sunt din inima, pentru ca se mint pe sine insusi...

Imi place de tine chiar pentru ce ai descris tu. Cunosc multi oameni care fac la fel, si eu incerc sa vorbesc din inima, din trairi, din experienta. Daca te-a dezamagit un preot sa stii ca sunt multi altii, cu foarte mult har. Daca ii cauti cu siguranta ii vei gasi. Ai auzit vreodata de Parintele Noica, fiul filozofului Noica? Vorbeste foarte frumos!

Te inseli, in Franta nu sunt sub tutela nimanui, ci singura m-am dus si singura m-am descurcat. Am plecat de acasa la varsta de 18 ani ca sa studiez Medicina si toata facultatea am avut bursa de studii, si parintii intr-adevar, pe timpul studiilor mi-au dat ceva bani sa platesc caminul si mancarea la cantina, restul plateam din bursa mea. Asta pana am terminat facultatea, adica la 24 ani. Dupa care a incetat ajutorul lor si m-am descurcat de una singura, inclusiv printre straini. Nici un parinte sau ruda din familie nu a venit cu mine in Franta sa ma ajute cu ceva, insa prin mila lui Dumnezeu m-am descurcat intotdeauna. Am ajuns in Franta fara sa am idee unde o sa locuiesc, fara sa vorbesc limba, fara sa cunosc sistemul si multe altele, si fara nici o persoana umana care sa aiba grija de mine si sa ma indrume, insa Dumnezeu m-a ajutat prin persoanele pe care mi le-a trimis apoi in cale, fiecare la momentul oportun, si m-a ajutat si sa invat limba in timp record, pentru ca a trebuit sa muncesc de chiar a doua zi de la venirea mea in Franta. Fara ajutorul Lui nu as fi avut cum sa reusesc. Am lasat intr-adevar totul in grija lui Dumnezeu si am venit. Tu o numesti delasare, eu o numesc credinta si curaj, si uite ca s-a facut dupa credinta mea, exact asa cum a zis Domnul. Cel care s-a stresat enorm pentru mine si nu a mai dormit bine noaptea o perioada a fost exact tatal meu ateu, care vazand ca am demisionat de la serviciul pe care il aveam in tara pentru a pleca in necunoscut, nu putea intelege si accepta o astfel de atitudine. Slava Domnului ca am fost o fata suficient de rebela care nu a acceptat niciodata autoritatea paterna pentru ca altfel nu as fi realizat nimic din toate acestea.

Cat despre genii, sa inteleg ca tu nu ai ajuns geniu din cauza ca ai devenit crestin? Iar a fi medic si a te zbate prin forte proprii sa ajungi in Franta, sa faci o specialitate, apoi sa faci un master si apoi sa ai sanse si la un doctorat este mediocritate? In cazul asta te invit sa ma ajungi din urma si apoi mai vorbim. Si te anunt ca nu sunt singurele studii pe care le am, ci am si in stiinte exacte. Dar sa te vad intai egaland aceasta mediocritate si apoi mai vorbim si de altele.
Iar pana una alta, nu am auzit ca geniile acestei lumi sa fi fost toate atee, ci dimpotriva...

Cat despre lupta impotriva pornirilor pacatoase nu prea am de zis ceva negativ ci dimpotriva, din fire nu imi place sa fac cele rele asa ca ma linisteste evitarea lor.

nu cred ca este preot si nici crestin care sa ma convinga de ortodoxie...

Dumnezeu sa te lumineze frate, caci cu adevarat, numai El se arata prin oameni si prin Dumnezeiasca Sa pronie!

nu cred ca urmaresti firul discutiei pe sinceritate... simt o falsa apreciere in ceea ce scrii... degeaba discut cu tine... cred ca esti o introvertita..

Eu cred ca situatia deriva din sablonizarea a ceea ce pare a fi crestinism , cumva sa iau unele informatii si se incerca aplicarea lor oarba ca pe o reteta de la care avem pretentia sa functioneze, m-i s-a intimplat si mie si este f dureros mai ales prin rezultatele opuse asteptarilor..
Lucrurile nu sint intotdeauna asa de simple , simple devin abia cind mai avansam in profunzimea caracterului si in intelegerea unor lucruri in legatura cu care ne incapatinam sa nu le acceptam. Uneori e simplu apoi devine complicat o lunga perioada cu multe valuri in care pare ca e mai bine si chiar e dupa care iar in reprize la forjat si abia intr-un tirziu -cind ai inteles si asimilat ceea ce trebuia de fapt -se revine la o stare de echilibru.
iar daca inainte nu trecusei prin aceste greutati era doar pentru faptul ca inca nu erai pregatit sa le faci nici fata nici sa intelegi ceea ce trebuie inteles si invatat (nu doar teoretic ci si practic prin traire).
Asa incit trebuie o cunoastere de sine din proprie experienta cit si teoretica si o intelegere despre cum merg lucrurile in realitate.
Nu poti da vina pe parinti ca te lasa nemincat doar pentru faptul ca tu nu vrei sa maninci repetind mereu ca farfuria e goala fara sa o privesti macar.
E timpul pentru o maturizate si o schimbare mai profunda si nu doar o aparenta sinceritate a egoului care vrea sa aibe doar el ultimul cuvint si toata dreptatea, cu pretentii si preconceptii..esti sincer doar cind spui ca iti e foame si incepi sa urli si mai tare dar asta nu va rezolva problema ,
Daca o solutie nu a mers cauta alta si tot asa pina lucrurile incep sa se lege - fara sa te mai uiti in urma ci doar inainte la toate solutiile posibile .

Mohammed a fost intrebat: care este cea mai usoara pedeapsa in iad?
iar El a raspuns: "Cea mai usoara este cind esti legat cu bretele de talpi care te fac sa iti fiarba capul si sa crezi ca ai cea mai grea pedeapsa."

iar referitor la aspectul abandon si asumare ele trebuiesc echilibrate , daca exista o extrema trebuie lucrat cu cealalta -cind e cald te racoresti cind e frig te incalzesti- asa si aici daca cineva este lenes si letargic ii spui ca doar de el depinde ca sa inceapa sa manifeste acele calitati iar daca intrece masura si crede ca daca el nu intervine pica universul ii spui ca in realitate el nu face nimic si ca oricum lucrurile se fac prin el dintro ratiune superioara si mult mai bine daca vede lucrurile cu detasare - abandonul rezultatului oricare ar fi el.
Acestea doua extreme tin de yin si yang insa adevarul absolut este la mijloc, intotdeuna este la mijloc. detasarea -prin a te lasa in voia Domnului care este prezent si in interior -este a treia cale, calea inteleptului.
Actionezi fiind martor detasat al propriilor fapte, neimplicat.

Fals? Si unde ar fi falsitatea, in faptul ca exista si oameni care se simt bine cand evita raul? :) Eh, mintea pervertita nu poate crede niciodata ca nu toti sunt la fel de pervertiti. Stii, cand un barbat sau o femeie imi zic ca nu exista femeie sau barbat care sa nu insele, stiu imediat ca respectivul a inselat la viata lui sau a considerat inselarea ca o optiune valabila pentru el si ca atare este convins ca toti ceialti sunt ca el iar daca ceilalti nu o recunosc inseamna ca sunt falsi, ipocriti. Insa sunt oameni care nu inseala si nu admit inselarea ca optiune pentru viata lor in nici un caz. De aceea zicala "Cine zice ala este" are un mare sambure de adevar...
Insa sunt convinsa ca orice minte pervertita, oricat ar fi de pervertita, se poate schimba, insa cu ajutorul lui Dumnezeu care a zis: "Fara Mine voi nu puteti nimic". Si intr-adevar, oamenii care scapa cu adevarat de mari patimi, o fac atunci cand au o motivatie extrem de puternica si aceasta motivatie o gasesc deseori in credinta. Si in loc sa se simta limitati asa cum ai scris tu, ei se simt dimpotriva, eliberati...

Perfect deacord Mihai. Ultima fraza scrisa contine exact ceea ce am trait pe propria piele "Actionezi fiind martor detasat al propriilor fapte, neimplicat". De aceea, de multe ori imi zic ca rezultatele obtinute pana acum nu prea sunt ale mele ci ale lui Dumnezeu care a lucrat prin mine, eu fiind mai mult un martor la cele infaptuite de El prin actiunile mele proprii.