De ce m-am saturat de viata si totusi o traiesc?
 

Spun ce simt in fiecare zi tot mai intens de la un timp.M-am saturat de viata, tu nu?
Dar inca mai traiesc.Realizez ca ma mint zilnic .."maine va fi mai bine, ai o noua sansa"..La ce?

Vreau sa traiesc ca un om bun, tot ce fac incerc sa fie bine, dar ce e rau si ce e bine?Tu crezi ca stii ce e bine in viata?De multe ori deciziile pe care le-am luat crezand ca fac bine, s-au schimbat pe parcurs.Realizez ca pana la urma, ori te stradui sa fii bun si traiesti in minciuna, caci nu e posibil, ori traiesti in voia soartei si dk s intampla sa faci bine, poti sa te bucuri..sa te mandresti.Cine sa te aprecieze, sau nu ai nevoie de ele?(aprecieri)
Alta minciuna.Am observat ca oricine face un bine are asteptari, pe plan spiritual sau poate material.M-am saturat de nebunia, de suferinta din fiecare zi in care muncesc(cred eu cinstit)si castig putini bani pe care as vrea sa-i pastrez si sa-mi fac un viitor, dar pe de alta parte vad k acum este foarte mare nevoie, cand cei de langa mine ma ajuta, eu stiu ca nu le dau mult..dar incerc.
Vin acasa si ma pun pe pat, as vrea sa plang, dar la ce bun?As face poate si pe altii sa planga..Ma prefac ca dorm gandindu-ma ca poate maine ma voi schimba si voi realiza unde am gresit, de unde atata chin ca sa treci prin viata..?Si azi sper sa aflu ceva de la voi, poate ganditi mai bine, sau ati avut vreo experienta din care ati iesit bine ca sa-mi dati un sfat.De ce inca mai traiesc?...

Uite, eu am avut o experienta din care am iesit cu bine. La 17 ani, dormeam prin parcuri si eram insarcinata, iar prietenul meu [tatal copilului] era in strainatate. Nu aveam niciun leu, nimeni nu ma angaja nicaieri, prietenii si familia imi intorsesera spatele. Acum, aproape 5 ani mai tarziu, sunt casatorita, am doi copii sanatosi si frumosi, o situatie financiara mai buna decat as fi sperat vreodata si m'am impacat cu parintii mei. Amintindu'mi de zilele alea disperate, cand nu stiam ce va aduce ziua de maine si pluteam ca o frunza moarta'n vant, fara niciun control aparent asupra vietii mele, inca mai simt o durere acuta. Dar stiu ca daca nu as fi trecut prin ce'am trecut atunci, nu as fi cunoscut fericirea si iubirea de care am parte acum.

Nu merita sa te sinucizi, deoarece o faci intotdeauna prea tarziu

Dezamagiri ale vietii
 

Da..dar vezi eu uneori simt lucrurile, bucuria, tristetea, alteori trec prin ele, ca din obisnuinta fara sa le simt.Asta ma sperie.In acele momente incep sa disper.De ce odata iubeam asta si acum nu mai simt iubire, dar alt sentiment..?Iti multumesc de raspuns si nu stiu ce sa zic mai mult..pentru ca daca e compatimire, in acest moment nu pot simti asta, daca e tristete pentru ca ai trecut printr-o asfel de experienta...da, putina tristete, dar inimile noastre continua sa bata..oare de ce o fac?

Cati ani ai? De unde esti? Unde lucrezi? Poate reusim sa te ajutam.

O lupta-i viata; deci te lupta!

Deci sunt un esec, trebuia sa ma sinucid mai de mult..?Dar abia acum realizez asta, si-mi pare rau.Imi pare rau pentru ca trebuie.Trebuie sa lucrez la o croitorie, desi in conditiile in care noi stam zilnic avem posibilitatea sa n imbolnavim.Eu si multe alte persoane cu care am vorbit au fost spitalizate caci s-au imbolnavit(eu m-am accidentat la munca)..A fost groaznic sa stau in spital.Si acum sa ma intorc in acest loc care nu-mi promite decat vagi iluzii ca traiesc?..Am studiat teologia si profilul l-am avut limbi straine.Am invatat bine si mi-am castigat respect in societate, ca stiam sa vorbesc in termeni diferiti de alte persoane, sau ce?Dumnezeu stie ce prostii ziceam, imi pare rau de multe din lucrurile pe care le zic odata crezand ca sunt bune si apoi...De aceea ma incapatanez cateodata si nu mai vorbesc..ca sa nu mai am de ce sa regret..si totusi..Apropo, am 22 de ani, mersi de raspuns si sa stii ca eu nu as comite suicid, nu am puterea as o fac, din pacate..poate sa am noroc sa..eh, cn stie(sunt nebuna ca inca mai sper ca ceva o sa se schimbe..sunt!)Imi cer scuze, totusi asta cred..

Ai 22 de ani esti tanar(a). Daca ai studiat teologia, inseamna ca ai cat de cat studii (bacul si poate o licenta). Daca nu ai vocatie spre meseria de preot sau profesor de religie poti incerca sa complementezi studiile cu un master in Istorie sau sa intri la alta facultate. Esti tanar(a). De bine de rau pe criza asta ai un loc de munca. Te poate ajuta, chiar daca nu este cel mai sanatos loc. Ai grija de tine si menajeaza-te. Cum stai cu familia? Cauta sprijin acolo.
Din ce oras esti?

Motivul pentru care imi doresc sa fiu in viata
 

Familia mea?...Oare poti sa crezi ca si asta este ceva relativ?Sora-mea a zis la un moment dat "Suntem o familie de nebuni.",cam asa a zis bulversata de intamplari.Am destule probleme in familie, un tata bolnav pe care sotia l-a parasit si l-a lasat cu noi cand trecea printr-o situatie deplorabila si avea nevoie de sprijin.Cat curaj are tata!Si m-a incurajat si p mine.Da, dar cine il vede asa cum il vad eu?Si cui o sa-i pese daca moare?Eu nu stiu ce voi face...Ceilalti, mai am un frate si o sora se duc sa o viziteze pe mama si sa s imprumute de la ea cu bani.Daca as avea si eu mai multi bani, crezi ca voi putea sa-mi cumpar dragostea sau respectul..?Poate asa trebuie sa se intample, poate o sa regret ca v-am spus toate acestea, sau poate nu.Spiritual eu nu il sprijin pe tata, ma tem ca nu as putea.Ce pot eu sa fac?Scuze, insa nu doresc sa dau mai multe detalii si recunosc, nu prea am incredere in oameni..totusi, exemplul e tata, sunt persoane care iubesc cu adevarat, pana la capat.(cred ca pentru ca il iubesc si eu imi doresc inca sa mai traiesc..)

De ce inca mai traesti?

Buna intrebare. Eu as spune ca dincolo de suferinta si toate incercarile prin care treci totusi nu ai cum sa nu tii cont de un lucru: traesti pentru ca Dumnzeu iti mai da o sansa, de a fi mai buna mai puternica si de ce nu de face ceva pentru mantuire. traesti pentru ca nu tot ceea ce credem noi ca ne este bine ne este si de folos. Eu zic totusi sa multumesti lui Dumnzeu ca mai vezi lumina soarelui. Draga mea eu am pierdut o fiinta draga acum un an si acela este sotul si nu am decat 29 de ani el avea 34. asa ca te inteleg prin ce treci cu tatal tau.

Asta probabil pentru ca au fost luate in functie de conjunctura si nu un sistem de valori autentic.
S-a schimbat contextul, s-a schimbat si rezultatul.

Ma rog, esti liber(a) sa precizezi concret despre ce e vorba, daca vrei sa fii inteles/inteleasa mai bine.

Depinde, perfectiunea in bunatate nu se atinge usor, dar pentru cel care se straduieste este o functie asimptotica.
Si cel mai mult in ecuatia asta, lucrurile care conteaza mai mult decat rezultatul de moment sunt:

1. sinceritatea, adica sa fii dispus sa-ti recunosti greselile
2. sa te straduiesti sa le corectezi.

Ai partea 1 (pe undeva) iti lipseste partea 2.

Nu e chiar atat de rau sa ai asteptari, depinde concret de la caz la caz si de la om la om, despre ce asteptari este vorba.

Pe scurt, vrei sa ne spui ca nu-ti ajung banii?
Cred ca mai toti suferim de problema asta, mai mult sau mai putin..

Insa asta sa fie adevarata problema?
Din ceea ce ai mai scris mai sus se pare ca drama are radacina principala in tragedia prin care treceti ca familie.
Asa este?

Gresit..se refera la? Planul material? Spiritual?

Depinde. De fapt ce ai vrea de la viata?

Atata timp cat n-ai pus inca streangul de gat, inseamna ca nu te-ai saturat cu adevarat de viata.

Bineinteles, asta nu inseamna ca mai tarziu e exclus sa-ti vina ganduri mai serioase. Ce faci tu acum, intrand pe un forum si cerand ajutor, e parca scos din cartile de psihologie. Sfatul meu: cauta pe cineva apropiat la care sa apelezi, cauta eventual ajutor specializat. Atata timp cat mai poti.

Ajutor moral!
 

Daca as continua cu lista de probleme, cred ca ar innebuni psihologul.Multumesc de sfat.M-am gandit la asta serios in ultimele zile.M-am interesat si..costa cam mult o sedinta, si p urma ma gandesc sa nu-mi para rau ca m-am confesat unei persoane platite si poate sa nu se rezolve nimic.Adica nu zic ca psihologii nu fac treaba buna, dar stiu c fac medicii, am fost in spital si am simtit p pielea mea.
A, da?Pai nu stiu ce fac, dar sincer nu vreau sa deziluzionez sau sa disper lumea care citeste.Vreau ajutor moral, cred ca asta caut.

Incercare
 

Draga Mflory,

M-a impresionat mesajul tau. Incerc, dar nu stiu exact ce as putea sa-ti scriu, care sa te ajute.
Si eu sunt o persoana care a vrut de cateva ori sa moara... dar mi-a fost frica de iad... mi-l inchipuiam ca pe o colectie a tuturor starilor proaste pe care le traiam si de care vroiam sa scap, stres, depresii, rusine de mine insami... o suferinta continua si vesnica. Recunosc ca m-au ajutat si parintii/ prietenii de a iesi din starile respective. De obicei erau cauzate de asteptarile prea mari pe care le aveam de la mine si pe care nu le-am putut implini. Plus alte boacane pe care nu vi le spun :-) (Cum spunea un "coleg de forum", complexul de inferioritate apare cand nu ne atingem obiectivele stabilite de un orgoliu prea mare... ceva de genul acesta...)

In urma uneia din aceste perioade de depresie am ajuns sa merg la biserica, mi-am gasit duhovnicul care m-a ajutat si de care sunt f legata.

Si acum mai sunt trista si apatica. Nu pot spune ca viata mea este una model, dar e adevarat ca nu am greutati. Nu stiu planurile lui Dumnezeu pentru mine, dar am nadejde ca va fi bine (sper ca nu pacatuiesc cu prea mare nadejde in bunatatea lui Dumnezeu... )

Trebuie sa luptam, sa vedem ceea ce avem bun in noi si sa invatam din experiente... Ai dreptate cu faptul ca putini (eu cel putin nu) fac un bine total dezinteresat... doar daca ti-e grozav de mila de cel de langa tine, dar altfel tot asteptam o recompensa, mai devreme sau mai tarziu.

Ai grija de tine! Doamne-ajuta!

Un ajutor moral poate fi si un duhovinic cu experienta

Intre multele persoane cu care vii in contact zilnic, nu se poate sa nu existe unul macar cu care sa poti vorbi deschis despre problemele tale, o persoana care sa-ti devina prieten/prietena adevarat/a (uita-te in jur, precis ai o verisoara, o matusa, un unchi cu care sa poti vorbi).
Apoi, cauta un preot de varsta apropiata cu a ta si incearsca sa-ti descarci sufletul, mai intati printr-o discutie, apoi prin spovedanie.
Nu stiu in ce oras locuiesti, dar, terminand teologia, precis ai auzit de Ascor. Du-te pana acolo, din cand in cand.
Daca aveti o biserica a studentilor in oras, fa-ti obicei sa mergi acolo la slujbe.
Nu dispera. Toata lumea, sau aproape toata lumea, a avut momente, perioade in viata, asemenea tie. Chiar si noi cei care azi avem o varsta. Nu o sa-ti dau exemple, dar crede-ma ca fiecare a avut de mic crucea lui sau cruciulita lui, mai mult sau mai putin, intr-un fel sau altul.
Maicuta Sfanta sa te pazeasca ub Sfant Acoperamantul sau!
Iti dau si tie cu drag o "portie" din binecuvantarile pe care le-am primit azi de la Parintele Arsenie Papacioc. Domnul fie cu tine.

Tu vorbesti ca un copil pentru care o conceptie, daca lupti si esti bun, cavaler in armura..(Ioana d'Arc), totul se indeplineste, se rezolva?Oare ai trait cu astfel de valori neintinate?Ce iti ofera aceste valori..am deschis topicul deoarece sunt disperata in acest moment, ma bucur ca ai rabdare si atentie sa parafrazezi mesajul meu si iti multumesc de raspuns, chiar daca nu inteleg cu c mi-ar folosi acum.Ok, sper ca nu te superi ca nu am raspuns si eu la fel.

Ma bucur ca ai curaj si putere sa-ti raiesti viata in lipsa lui.Cred ca te-a iubit si el foarte mult.Depinde si conjunctura in care ni se intampla unele lucruri in viata, cum spunea cineva aici pe forum.
Am uitat sa-ti multumesc, scuza-ma!Merci!

Este printre primii la care am apelat.(duhovnicul)Nu m-a ajutat, asta e...

Nu te lasa, mai cauta, nu l-ai gasit pe cel potrivit tie.

Cred ca astea au contribuit din plin la starea ta de acum:

Am auzit de catva timp ca unele persoane folosesc "mantra" ca o replica, cuvant de concentrare si ii ajuta acest lucru.Mi s-a parut extrem de captivant, de aceea mi-am tot repetat mantra in minte si simteam ca lucrurile merg bine.Mergeau 2-3 zile cel mult o saptamana dupa care mantra mea nu mai era buna.A devenit apoi o obsesie, poate pentru ca sunt incapatanata si nu am vrut sa renunt.Obsesie, dependenta nu stiu, ca mereu trebuia sa-mi repet ceva in minte, sa-mi ghidez viata dupa ceva menit sa-mi dea putere.Simt ca dau in penibil, oare mi-am pierdut identitatea, nu mai stiu ce e cu mine, uneori.Si se intampla des.E din ce in ce mai multa ceata, ca sa zic asa in jurul meu..Nu mai inteleg nimic.Ma opresc sa nu intru in alte probleme, vorbind de mantra, sa nu complic si mai mult subiectul pe care vi-l propun si va cer ajutor.Apropo am 22 de ani. "

Nu, asta e alt subiect de tratat, ok?
 

Apropo, duhovnicul ales de mine cred eu era cel mai in doctrina ca sa-mi dea un sfat.Si, nu vreau sa vorbesc despre asta pe acest forum..

referitor la titlul postarii:
Daca asa vrei tu, atunci OK! Eu as prefera sa folosesc cuvantul nostru: BINE.

referitor la postare:
te-am citat, deci tu ai vorbit despre asta pe acest forum.

Tot binele!

Nu la asta m-am referit, bine?Ma refer la duhovnic, despre asta nu vreau sa vorbesc si da subiectul ala l-am postat diferit tocmai de aceea m-am enervat putin.Am primit raspunsurile si va multumesc.La subiectul acesta vreau sa solicit sprijin cum am spus moral si raspuns la ce am scris in mesaj, pentru ca voi fi si eu confuza apoi si cred ca si cititorii dk s amesteca toate subiectele pe unul..ok?

M-as fi bucurat totusi sa raspunzi la cateva intrebari din ce am scris acolo.

Da, lucrurile se rezolva treptat treptat atunci cand aderi la un sistem de valori autentic. Nu peste noapte, nu fara incercari si ispite, dar se rezolva.
Si nu fara greseli - dar cel mai important este sa te ridici si sa mergi mai departe in directia corecta.

Tu, fara suprare, ai atitudinea unui om care se da batut si si-a pierdut total busola. Nu atat cat a pierdut-o cat mai mult a aruncat-o sau vrea sa o arunce.

Si tot nu ne-ai lamurit ce te apasa de fapt..
Situatia materiala? Profesionala? Din familie? Cate ceva din toate?
Pana la urma tu, pentru tine ce vrei de la viata?

Toata viata, mai ales in perioada tineretii, cautam ca bezmeticii surse, persoane, locuri si simtiri deosebite, le cautam muuuult prea departe de noi. Obosim trupeste cautandu-le, ne ramolim sufleteste, ne schimonosim constiinta si continuam sa horbocaim printr-un haos pe care, noi insine il cream.
In cele din urma lumea nu se va schimba, lucrurile nu se vor schimba, doar perceptiile noastre asupra acestora se vor schimba si vom indrazni sa vedem viata altfel, si vom indrazni sa simtim altfel, si vom reusi sa ne formam lumea pe care ne-am dorit-o, din aceiasi lume altadata dispretuita.
NOI INSINE suntem esenta lucrurilor......

Mai, mai, da´repede-ti sare tandara! Si eu care credeam ca ai nevoie de ajutor...
Ramai cu bine!

Bine, daca tu crezi.Situatia e insuportabila, credeam ca pot lupta ca cei din jurul meu sa fie fericiti, nu am putere.Daca banii ajuta vreau bani, da.Vreau o profesie diferita, da.Vreau prietenii care m-au dezamagit si parasit sa-i intalnesc din nou si sa fim impreuna fericiti.Vreau putin mai mult respect, de la altii si vreau sa pot respecta si oferi mai mult decat acum.Vreau sa inteleg si sa simt ca un om normal, nu ca unul care simte ca p zi ce trece devine tot mai paralel cu viata si posibila fericire pe care ea i-o poate oferi.(sanse pe care le pierd vazand cu ochii).Ma doare ca le pierd.Si nu sunt capabila sa traiesc bucurandu-ma de sansele acestea, care-mi curg ca apa printre degete.Nu mai stiu sa traiesc, m-am inchis in multele probleme care ma inunda.Stiu ca e trist, sau poate doar pentru mine...

O poveste spune ca odata Mohammed a fost intrebat
"Care este cea mai usoara pedeapsa in iad?" iar El a raspuns:"Cea mai usoara pedeapsa este atunci cind esti legat de picioare cu niste nojite care iti fac capul sa fiarba si sa crezi ca este cea mai grea pedeapsa."

nu spun ca nu este suferinta si ca nu sint incercari (ca lectii, de rabdare sau de umilinta) insa gindeste-te ca e posibil sa mai dureze pina se rezolva si aici ma refer la capacitatea interioara de a trece prin viata,
iar pina atunci macar daca ai putea sa scazi un pic ateptarile profesionale -poate ca si asta este una din lectii- gindestete ca nu lucrezi in mediu toxic sau undeva la tara si nici maturareasa nu esti , poate ca asta a fost scris pentru aceasta etapa, totul are un rost pe care nu il vedem decit la sfirsit.

Oare stiti sau nu sa oferiti ajutor?Normal ca o persoana cu necazuri nu vrea altele noi asa ca va rog, daca nu aveti de spus ceva care sa ma ajute, sa nu mai postati.Va rog, din suflet, bine?

Pare interesant
 

Foarte interesant..Merita contemplata aceasta idee.

Daca am sti cu adevarat ce este tristetea atunci cand vorbim despre ea, atunci am muti coplesiti de stare. Cand suntem cu adevarat tristi nu mai indraznim sa spunem nimic, nu mai indraznim sa concepem vre-o lupta ce risca sa detoneze alte si alte simtiri apasatoare. Mutim traind in tristete si zbieram atunci cand am indraznit sa ne detasam de ea privind-o de alaturi.

Doamne fereste!

Cred ca aici este problema.

Din moment ce nu prea vrei sa vorbesti la obiect despre problemele tale, la modul general iti voi spune si eu cateva lucruri.

Stii, este o vorba, destinul nu este ceea ce ni se intampla ci ceea ce facem noi vizavi de ceea ce ni se intampla.

Un lucru nu este atat de rau atat timp cat esti dispusa sa nu-l privesti totusi din start ca un dezastru fara iesire.

Cu rabdarea se rezolva multe lucruri care par fara solutie.

Nu esti obligata sa porti esecurile celor din jurul tau, incearca sa mergi mai departe si sa ai viata ta proprie.

Dragostea, simtul datoriei, si al sacrificiului poate face greutati care par imposibil de dus, mult mai usoare.

etc.

Si in general, deasupra problemelor vietii te poti ridica prin rugaciune, cel putin atat timp cat mai ai reperul asta.

" Tu, fara suprare, ai atitudinea unui om care se da batut si si-a pierdut total busola ..."

Mie, mai degraba mi se pare un entuziasm intors pe dos. Ca sa fii revoltat trebuie sa ai energia si resursele necesare, mai grava este lipsa revoltei intr-o situatie revoltatoare...abia atunci m-as ingrijora !

Asta am incercat sa fac. Citeste postarile mele.

[/quote]Normal ca o persoana cu necazuri nu vrea altele noi asa ca va rog, daca nu aveti de spus ceva care sa ma ajute, sa nu mai postati.Va rog, din suflet, bine?[/quote]

Ai reactionat extrem de nepotrivit, destul de ciudat, la remarca mea, cauza-efect...

Si respectand rugamintea ta, ma opresc.
Tot binele din lume.

Cineva spunea ca " dragostea este o stare de imbecilitate tranzitorie ", eu tind sa cred ca tineretea certifica aceasta stare. De ce se face atata caz pe o lipsa de caz ? Cand persoana are doar chef de un " caz " specific tineresc.
Atatea comentarii respinse cu tot atatea remarci dezinteresate !
Mai femeie, revino-ti in fire ! Nu vrei decat sa strigi in gura mare, EXIST !. si, cam atat, restul sunt banalitati in ceea ce te priveste.
Numai neputinta te poate face sa strigi cu adevarat ca nu mai poti, si nu acea trecatoare si superficiala a deziluziilor, ci aia care-ti macina viata insasi, atat fizic, cat si psihic, aceea pe care simti ca nu o mai poti controla nici macar cu un strigat de disperare.
Cunosc o mama care si-a ingropat copilul adolescent, a trebuit inainte de aceasta sa-i aseze cu manutele ei atat de protectoare, capul alaturi de trunchi, pentru ca murise in accident de masina. Ai idee ce inseamna aceasta ? Nici nu exista in dictionar un termen pentru o astfel de suferinta.
Iar noi strigam aici in gura mare ca ne-am saturat de NIMIC.
Asteapta sa fii mamica, rezerva-ti energia si sentimentele pentru acest lucru si uita de ignoranta si prostia oamenilor pe care nu le vei putea eradica sau controla vreodata.

Te-ai săturat de viaţă pentru că nu găseşti sens în ea. Şi nu-l găseşti pentru că, probabil, nu-l cauţi bine. Spunea cineva că Dumnezeu pune întrebarea, iar noi trebuie să dăm răspunsul. Asta ne face fiinţe răspunzătoare şi responsabile. Viaţa nu e a noastră; e un dar. De aceea nu avem voie să ne-o luăm, pentru că nu noi ne-o dăm, şi de aceea suntem şi datori să facem ceva cu ea.

Venim în lume cu darurile lui Dumnezeu. El aşteaptă ceva de la noi; de la fiecare altceva. De noi ţine să înţelegem ce vrea El şi cum Îi răspundem. Nu trebuie să ne plângem de ceea ce am primit; ceea ce ai poate că e mult mai mult decât ce au alţii. Nu contează ce ai, ci ce dai.

Poate că nu poţi ajuta pe cineva material, dar poate că este lângă tine cineva care are nevoie de o mângâiere, de o vorbă bună. Sau poate ai un dar al tău, o vocaţie pe care trebuie să o lucrezi. Inima trebuie să te îndemne către ceva: să ajuţi, să creşti sau/ şi să educi copii, să înveţi despre viaţă ca să ai învăţătură de oferit celor debusolaţi...

Viaţa capătă sens atunci când trăieşti pentru cineva; când te dăruieşti, până la uitare de sine. Lui Dumnezeu sau oamenilor; sau lui Dumnezeu şi oamenilor. Şi îşi pierde sensul atunci când te preocupi de tine, de viaţa ta, de binele tău. Cine îşi pune în minte să fie fericit aproape sigur va fi nefericit; cine caută fericirea altcuiva o va găsi pe a sa.

Gandeste de doua ori
 

Orice durere, fiecare o simte in mod diferit si faptul ca eu discut astfel cu voi e pentru ca nu am incredere in oameni dupa cum am mai spus.Se poate sa ai si tu dreptate, nu zic nu.Chestia a fost ca unele persoane chiar au reusit sa ma ajute sa realizez lucruri despre suferinta mea postate in titlurile din raspunsuri.Cei care nu se prefac ca stiu totul si ca pot simti ceea ce altii simt.Niciodata nu poti ghici ce e in sufletul unei pesoane..Gandeste-te la asta!!!

Depinde cat de deschisa e persoana respectiva.
Insa multi spun, indirect, despre ei mai multe decat ar vrea poate sa se vada.

Flory, nu ma gandesc decat ca ai " doar " 22 de ani...restul, te vei gandi tu mai tarziu !