Despre placere
 

Este placerea un pacat sau nu?

Daca este pacat doar dincolo de pragul dreptei chibzuinte,
cine poate preciza unde este situat acest prag in continuumul experientei placerii?

(prin placere intelegem tot spectrul, de la placerea de a sorbi un pahar de apa rece intr-o zi caniculara, pana la contemplatiile inalte duhovnicesti)

Este un topic foarte important pentru modul in care intelegem in profunzime spiritualitatea.

Personal, in ortodoxie nu am gasit raspuns la aceasta intrebare, dar poate este cineva de pe forum care are un raspuns bun cu privire la acest aspect.

In primul rand incearca sa faci TU deosebirea intre bucurie si placere.

Vezi ca este un thread cu aceasta tema (bucurie vs placere), poate iti este folositor.

Melissa, intrebarea se refera la tot spectrul: placere-bucurie sau de la placerile senzoriale la bucuriile sufletului.


Bucuria este in esenta o placere.
Sau placerea este in esenta o bucurie.

„Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc toata plăcerea"


Diferenta o face obiectul din campul perceptiei, intelegerile rationale cu privire la acesta si calitatea sau nivelul de rafinare al simtirii.


Daca este dificila abordarea unitara,
se limitam intrebarea la placerile senzoriale.

"Dintre plăceri, unele sunt sufleteşti, altele trupeşti. Sufleteşti sunt
acelea care aparţin sufletului în sine, cum este plăcerea spre studiu si spre contemplaţie. Trupeşti sunt acelea la care participa si sufletul şi trupul.
Pentru aceasta se numesc trupeşti toate cele care se raportează la hrană, la legături sexuale şi cele asemenea. Dar nimeni nu va găsi plăceri proprii numai corpului.
Iarăşi, dintre plăceri, unele sunt adevărate, altele false. Plăcerile curat sufleteşti sunt plăcerile ştiinţei şi ale contemplaţiei; iar plăcerile la care participă şi corpul sunt plăcerile senzitive. Dintre plăcerile la care participă
şi corpul, unele sunt în acelaşi timp si naturale şi necesare; fără de ele nu este cu putinţă de trăit, cum sunt mâncărurile, care satisfac trebuinţa naturii, şi hainele cele necesare. Alte plăceri sunt naturale, dar nu si necesare, cum sunt raporturile sexuale fireşti şi legitime. Ele contribuie la conservarea întregului neam. Este însă cu putinţă să trăieşti în feciorie fără ele. Alte plăceri nu sunt nici necesare, nici naturale, cum este beţia, desfrînarea, îmbuibările care depăşesc trebuinţa, căci acestea nu contribuie nici la menţinerea vieţii noastre şi nici la continuarea neamului. Din contră, ele mai degrabă vătăma. Pentru aceea cel care trăieşte după Dumnezeu trebuie să le urmeze pe acelea care sunt în acelaşi timp şi necesare si fireşti şi să pună în al doilea rând pe cele fireşti dar necesare, săvârsindu-le la timpul, modul şi măsura potrivită. Celelalte trebuie îndepărtate cu totul.
Trebuie să se socotească plăceri bune acelea care nu sunt însoţite de
durere, care nu pricinuiesc căinţă, care nu nasc altă vătămare, care nu trec dincolo de măsură, care nu ne sustrag mult timp de la lucrările noastre
importante si care nu ne robesc."
(Dogmatica Sfantului Ioan Damaschinul,capitolul despre placeri)

Placerea nu este un pacat,sunt placeri pacatoase si placeri neplacatoase,mi se pare.

Multumesc de raspuns.

Este o postare buna, chibzuita.

Introducere

Ma iertati, dar in prezentare voi face corelari specifice teologiei budiste.
Fiecare sa retina sau sa respinga ceea ce crede de cuviinta.

Unul din pilonii de sustinere ai psihologiei budiste sau Dharma, il reprezinta conceptul de Samsara.

Samsara este existenta fiintelor aflate sub puterea pacatelor, fapt pentru care experimenteaza suferinte cu diferite nivele de intensitate.

Atata vreme cat fiinta nu este eliberata de puterea pacatelor, este condamnata sa renasca in nenumarate forme suferinde ale Samsarei.

Fiintele din iad sufera cele mai groznice chinuri pentru durate de timp indefinit de mari, fiintele din taramurile fantomelor chinuri mai usoare si pentru durate de timp mai mici, animalele sufera si mai putin avand durata vietii incomparabil mai mica decat vietile din celelate doua taramuri.


Acestea trei se numesc taramurile inferioare .
Budistii ii mai spun si Abisul pentru ca odata intrat in ciclurile taramurilor inferioare este practic imposibila salvarea, in speta, datorita faptului ca nu mai poate fi practicata virtutea sub nicio forma.

Lumea oamenilor, a semi-zeilor si zeilor sunt considerate taramuri superioare pentru ca in acestea, practicarea virtutii este posibila. Dintre cele trei, cel mai productiv din punct de vedere spiritual este lumea umana pentru ca se afla la intersectia rationalului cu suferinta manifesta. Zeii nu se pot ruga asa cum o fac oamenii pentru ca nu experimenteaza forme intense de frica si suferinta. De aceea, pentru a putea progresa spiritual acestia, adeseori, se roaga sa fie renascuti in forma umana.

Conceptul de Samsara explica partial de ce unii oameni se nasc cu dizabilitati iar altii cu aptitudini in diferite forme, inclusiv cele spirituale.

Natura samsarei este suferinta,
asa cum focul este in natura arderii.

Suferinta este de trei feluri:

Suferinta manifesta – constientizata de toate fiintele samsarice (mai putin fiintele din raiurile luminate si cele fara de trup)
suferinta de fluctuatie – constientizata de zei si de oameni daca mediteaza profund
suferinta atotpatrunzatoare – constientizata doar de cei ce au “vederea ultima”

De exemplu, oamenii, in general, percep suferinta de fluctuatie ca fericire sau bucurie.
Este o perceptie gresita care le indreapta pasii spre Abis .


Despre placere

Pacatul poate fi identificat sub doi markeri:
primul este intentia cu care savarsim o anumita actiune iar al doilea este cunostinta subtila a procesului (sau natura obiectului, eului si actiunii propriuzise).

Orice atractie sau respingere creeaza energii karmice in inima, indiferent ca fiinta este umana sau este un fluture.
Afirmatia este valabila cand nu se cunoaste natura esentiala a ‘celor trei sfere’: obiect, subiect si proces.

Energia de atractie spre un anumit obiect din campul perceptiei se instituie ca si cauza imediata a urmatoarelor compulsiuni care vor tinde sa se manifeste la infinit.

Trupul uman ca si trupurile animalelor, de altfel, este o forma de agregare impura pentru ca este un manunchi de compulsiuni.

“Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea.”

Cand energia karmica este pozitiva, adica este rezultata dintr-o actiune virtuoasa aceasta reprezinta o cauza pentru renasterea intr-un taram superior, rational.

Cand energia karmica este negativa, adica este rezultata dintr-o actiune nevirtuosa aceasta reprezinta o cauza pentru renasterea intr-un taram inferior.

Insa chiar daca actiunea este virtuoasa (definita intrinsec de intentie) fara cunoasterea esentiala a procesului, efectul este tot o renastere samsarica.

Putem face fapte bune, dar fara “vederea ultima” ramanem prizonieri.

“Vederea ultima” este rezultatul interpatrunderii binecuvantarii holistice cu efortul propriu.

Oricum ne miscam, “fara vedere” ne miscam samsaric.

Energia karmika pozitiva pe care o acumulam prin actiuni virtuoase reprezinta cauza substantiala a “vederii” .

Deci, fara fapte bune (rugaciune, reflectie, studiu, acte caritabile, …) nu vom gasi giuvaerul “cunoasterii” .

Cand fiinta are “vedere”, in procese nu se mai genereaza energii karmice.

Se spune ca se “actioneza fara actiune” sau ca “Dumnezeu savarseste faptele.”

"Nu mai traiesc eu, ci Cristos traieste in mine!"

Subiectul devine liber de actiune si parere.

Se spune ca actiunea este pura .

Isus, de exemplu, poate bea vin …”fara sa bea”, pentru ca in intimitatea actiunii nu se genereaza deloc energii karmice de reactie.

Astfel de placeri, se numesc “placeri pure” .

Pana la “vedere” toate placerile pe care le experimentam au efecte de “azvarlire samsarica” .

Care este scopul acestor postari cu concepte budiste? Ce vrei sa ne demonstrezi?:-)

Mai are un thread unde face apologia budismului. Practic, eu cred ca incearca sa gaseasca motive ca sa ne spuna despre cat de frumos si neinteles este budismul.

Placerea nu este pacat. A fi rob placerii este pacat.

In rugaciunea speciala pentru binefacatorul nostru ( intalnita in majoritatea cartilor de rugaciuni) cerem astfel de la Domnul pentru acesta: "Da-i, Dumnezeul meu, toate placerile si toate bucuriile iertate (ingaduite) muritorilor care pazesc poruncile Tale si fac bine aproapelui lor." Iar prin aceasta nu cred ca ne rugam pentru caderea sa in pacat.

Lucrurile sunt foarte simple,

plăcerea este o închipuire umană a măririi de sine care se alipește Credinței sau un dar de la Dumnezeu.

Dacă avem în noi iubirea de mândrie și de păcate și de lăudăroșenie ca un fel de iubire trufașe care caută să se laude mereu cu ale sale fie în mod egoist fie altruist de ochii gLumii, atunci plăcerea simțită, fericirea, bucuria, e mincinoasă și ne ațâtă spre toboganul curviilor elevante, spre parașuta dată cu păcură cu care să aterizăm în prăpastie, unde să facem cunoștiință cu văpaia necurată și a tot mâncătoare care nu se mai satură niciodată... cu lenea muncitoare și batjocuritoare.

Dacă avem în noi însă iubirea de Dumnezeu și de smerenia Lui, văpaia cea curată a dorului total ca în taină să-I fim asemenea Lui cât mai rapid, atunci plăcerea drumului strâmt, plăcerea urcușului, fericirea și bucuria e adevărată și nemincinoasă cu condiția să avem urcuș, adică să urcăm neîncetat spre golgota de partea Domnului și nu un alt pisc deșertificat doar ca să ne aflăm în treabă.

Prima plăcere vine din hoție și din apărarea hoției ca o mare responsabilitate... ce satisface pofta de plăcerile nepăsării și plictiselii poftelor dezordonate și aducătoare de dulceți necurate, dulcețile măririi mincinoase prin dezbinări și învârtoșeli.
A doua plăcere vine din recunoștința arătată Lui Dumnezeu în toată clipa pentru Darurile și lucrările Lui... cu omul credincios ce se socotește pe sine mai păcătos și mai nedrept nu numai față de Dumnezeu ci față de toată făptura și toată Creația restaurată.

Nu sunt de acord.

1. Placerea in general nu este un pacat, mai ales daca nu face rau nimanui.
Daca iti place gustul unui mancari, sau o carte, sau un cantec, sau trilul unei pasari, inseamna pacat? Nu.

2. "Alte plăceri sunt naturale, dar nu si necesare, cum sunt raporturile sexuale fireşti şi legitime. Este însă cu putinţă să trăieşti în feciorie fără ele."
Raporturile sexuale firesti, legitime si pentru procreere nu sunt neaparat legate de placere. Pentru f.multi, ele sunt datorii ale casniciei. Mai ales daca ne luam dupa ideea ca sunt interzise relatii trupesti in afara procreerii...
Nu sunt necesare? Si cum facem copiii?
Dar cred ca asa gandeste un monah. Nu are voie, nu poate gandi altfel.

3. Alte plăceri nu sunt nici necesare, nici naturale, cum este beţia, desfrînarea, îmbuibările care depăşesc trebuinţa, căci acestea nu contribuie nici la menţinerea vieţii noastre şi nici la continuarea neamului.
Astea deja nu mai sunt placeri, ci sunt dependente.

Nu exista placeri bune si placeri rele. Exista placeri, necesitati si dependente (sau tulburari psihice).

Si mai cred ca exista cele trei trepte:
Exemple:
1. Mancarea:
a. mancarea este o necesitate vitala
b. anumite alimente iti pot placea sau nu
c. unii au dependenta de mancare: lacomie, bulimie, si cum se mai cheama.

2. Bautura:
a. un pahar de vin la masa este sanatos
b. unii savureaza un vin bun
c. baut peste limita, nu mai este placere, ci este dependenta. Vinul devine drog.

3. Relatii trupesti:
a. in cadrul casatoriei ai relatii trupesti (capeti sau nu copii, depinde de voia Domnului).
b. multi au placere la ele (spre deosebire de animale)
c. ceea ce depaseste niste limite are anumite forme: dependenta sexuala, perversiune, desfranare etc. Si intra in sfera patologicului, nu mai este placere.

Placerea este ceea ce da o stare de bine. Pana aici nu este pacat.

Bucura-te tinere in tineretea ta, fii cu inima vesela, dar sa stii ca pentru toate acestea vei da socoteala lui Dumnezeu!

Si placerile firesti sunt primejdioase.

Daca placerile naturale nu sunt dublate de o lucrare duhovniceasca, este ca o cheltuiala a talantilor primiti.

Omul se poate bucura de orice, dar aceste bucurii nu au in sine forta ascensionala spirituala. Mai mult, ele consuma din “mostenirea” cu care vine fiecare pe lume.

In budism se numeste risipa de merit sau degenerare a fortei launtrice .

De aceea, acestea trebuie fortificate si puse pe un fagas spiritual.

Lucrarea duhovniceasca este in esenta o intentie virtuoasa.


Exemplu de lucrari duhovnicesti:
Cand mancam sa multumim Lui Dumnezeu sau sa ne rugam ca cei in foamete sa fie saturati.

Cand privim un peisaj frumos sa ne rugam ca si cei lipsiti de vedere sau libertate sa se bucure de splendoarea privelistii…

Pentru ca lucrarile duhovnicesti sunt numeroase ca nisipul marii ..aceste rugaciuni-meditatii se numesc in budism Calea Vasta sau Nemarginita iar cel nevoitor care se roaga tot timpul acumuleaza merit (bogatie cereasca) atat in placere cat si in durere.

Am citit ca un Avva si pentru ca irosea timpul ii multumea lui Dumnezeu.

E o plăcere ciudată care apare din obijnuință și din patima dulceții, și răsare din plictiseală, și după ce te saturi de orice, ești nemulțumit spunînd cu reproș : „M-am săturat... de...”, insinuînd că e cineva care ți-a făcut rău și acuzând te mărești în ideea că ai fost forțat, că ai fost deranjat, că ai fost obligat de-mprejurări... și te umfli cu furie fiind gata să ceri socoteală sau să te răzbuni pe nemernicul dracului... care ți-a furat atenția de la... „rugăciuni”.

E foarte ciudat acest lucru, că din moment ce ai fost săturat, normal ar fi să fii fericit, mulțumind pentru hrana din abundență pe care n-ai muncit-o și n-ai plătit nimic, n-ai contribuit cu nimic și ai păpat-o, dar iată că nu e bine, ci tu dacă te-ai săturat spui cu reproș acuzând ceva neclar de parcă ai fi fost mereu chinuit toată viața de ciocănitoarea asta... invocînd durerile unei victime abuzate... și traumatizate...

E o plăcere a întoarcerii feței, e un fel de învârtoșare, ce promite o fericire dacă ai vrea să scapi de ceva... și te îndeamnă să chemi la luptă, strigi după salvare, și ești gata să înfigi pumnalul, să te învoiești, să semnezi, să apeși pe trăgaci, astfel că totul ți se pregătește ca tu doar să rezolvi problema rapid, ca un șef competent să fii deacord, să înfigi sulița în nevinovatul care te-a săturat... el pe tine... cu ceva... încât nu mai poți să suporți... mișelia.

E furia că iar și iar trebuie să suporți ceva deși te-ai cam săturat, ești sătul de... la o vreme.

E ca un avocat care-ți apără hoția, bunăstarea, dar mai ales mărirea numelui tău atât de mare... onoarea jignită... și te mituiește ca tu doar să accepți să te lepezi sau să te răzbuni tu... și te ademenește cu fericirea libertății și a plăcerilor nesfârșite... dar nu-ți spune că-s vremelnice... nu-ți spune ci îți arată că toată gLumea e la fel... și ar fi bine să profiți și să nu-ți mai pese... în veșnicie.

Deci e vorba de nepăsare și trădare și nepăsare după trădare, și că o să ai pofte frumușele cu care în mod dezordonat o să-ți saturi plictiseala.

E iluzia că sfințenia ți se datorează ție... și nu poți să vezi că e hoție căci ești mituit cu mărirea... cu funcțiile, cu ce vreți voi și cu orice îi place omului... chiar cu lucrul său, cu dreptatea, cu smerenia... cu bărbăția... și de plăcerea iubirii de sine cu mângâieli omul nu vede că se flatează cu mita primită ca să distrugă pe cineva... deobicei omul își distruge propria sa mare iubire curată pentru două... două ce?.. nu știu exact ce dar e vorba de două. Nu fete ci poate două fețe... două vorbe, una pe față, iar una pe dos. Una când te uiți la cei săraci și umili și murdari iar alta când te uiți la cei cu bani și cu funcții și spălați și parfumați...

„Porcul spălat pe afară se întoarce la troaca și la mocirla lui spărgând gardul”... și patima asta de îndrăzneț obraznic și nerușinat are un nume: accentul pe... adică vezi soarele, vezi căldura, vezi vântul printre frunze și gata, ai impresia că poți orice vrei... că poți să-ți deschizi pliscul fără probleme de conștiină... la nesfârșit, că azi vei realiza.

Se aseamănă omul cu neghinele și nu-și dă seama de jocul ăsta scenic perfect, fiindcă e suficientă o privire și e gata programat spre păcat, intră în film, dar e metempsihoză, nu e asemănare... și nu-și mai dorește decât să fie ales de prințesă... își caută prințesa, zâna, care să-l aleagă pe el... și se arată atât de blând și frumos la început... dar mâine spune iar urlând: M-am săturat!.. fiindcă e chestie de obijnuință... dacă te-ai obijnuit, gata, dragostea a trecut și s-a ofilit iar tu tre să te mărești prin orice mijloace folosindu-te de minciuni, tre să te arăți, să arăți că ești crescut tare.

Deci năravul trebuie scos, și nu e suficientă doar iertarea păcatului... căci altfel începi să faci pe neputinciosul nu că nu poți, căci la Dumnezeu toate îi sunt cu putință, ci că nu vrei, și-ți ceri iertare ca o legumă sau ca o râmă strivită... și ți se pare starea asta de păcătoșenie ca un rod al harului... neștiind tu cum încet încet ajungi în închipuielile trufiei care te gâdilă la orgolii, că ai ajuns iscusit... orgoliile neghinei, căci nu sunt ale tale, dar tu le iei partea că se plâng ele că-s nedreptățite și se dau înțelepte pe numele tău... când colo sunt hoții și bandiții care sar ca arși când te iei de ei. Nu pot să conceapă că or să rămână ei fără bani. Intră în disperare... și te distrug, te înving, te biruie... și apoi dacă ai ajuns sărac te învață să te prostituiezi cu „smerenie” de frică și groază ca să faci profit și să nu mai suferi niciodată de oligofrenie. Te fac ele să fi isteț, jmecher, descurcăreț... să-ți folosești ochiulhul care-și apără borhotulhul ciordind slavă de la oameni.

E o plăcere acolo unde ești curtat să sosești... o plăcere cu care desfrânata cea mare, căci e mai bătrână, îi atrage pe cei proști la minte ca să-i îmbrace „frumos” și să le dea nume: Sulimenita.:27:

E vorba de plăcerea de a sta la pândă ca să sari în spate. Pânda de a sări la ceartă... PÂNDA pentru a fi gata de scandal. Pânda de a auzi bârfa care vrea să-ți ceară răzbunarea cea mai mare. Și atunci vrei să „cureți”. Ai furat dreptatea și nu vrei să recunoști că nu e a ta. Nu vrei să recunoști. Nu vrei să te recunoști. Te crezi prin metempsihoză închipuită un ales care a fost trimis să facă dreptate ca acum 3500 de ani când erai un războinic al luminii. Adică nu te asemeni bine ci crezi că sunteți doi, însă același. DOUĂ... înțelepciuni.

Adică stai la pândă ca să dai lecții. Și ce lecții poți să dai? Lecțiile prostiei... adică cum poți muri contra lui Dumnezeu...

„Doamne scapă-mă!”

Cel ce stie cum sa multumeasca Lui Dumnezeu
se hraneste in toata vremea cu nectarul ingerilor.

Un astfel de Avva poate fi numit Ambrozie.