Iubiti crestini, vreau sa ridic o problema pe care am auzit-o de mai multe ori din partea celor ce au aminat marturisirea pacatelor invocind rusinea faptelor si nu in ultimul rind, neincrederea ca faptele lor vor fi auzite chiar de la duhovnic. Care este parerea voastra sincera despre secretul spovedaniei. Poate ca,presupun doar, inainte de 1990 au fost cazuri. Spre exemplu la ce ma refer, daca cineva marturisea ca a ucis sau a comis un viol sau alte fapte foarte grave fara ca autoritatile sa le cunoasca, putea fi dat in vileag chiar de preot? Cum priviti voi aceasta problema ,a rusinii si a "datului in primire". Se justifica in vreun fel?

Spovedania nu trebuie amanata pentru nici un motiv.Bine spunea un preot ca atunci cand comitem pacate diavolul ne "ajuta" sa nu avem rusine,dar cand trebuie sa le marturisim,tot el ne da rusinea,pentru a nu fi sinceri pana la capat.Referitor la datul in vileag,preotul nu trebuie sa incalce taina spovedaniei pentru nici un motiv,dar sa fie ferm si chiar aspru,sa-i spuna omului sa-si declare faradelegea in fata justitiei,fiindca adevarul ne elibereaza.Tot Iisus spune :"Veniti la mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi".Asadar,chiar daca pentru fapta comisa vom sta dupa gratii,vom fi liberi,liberi de povara pacatelor cu care diavolul vrea sa ne incatuseze.

Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca diavolul, care rastoarna lucrurile cu susul in jos, a luat rusinea pe care omul trebuie sa o aiba la savarsirea pacatului si a mutat-o la marturisirea lui; iar indrazneala de care ar trebui sa dea dovada la taina marturisirii a pus-o la savarsirea faptei vatamatoare.
Poate ca fiecare om este tentat intr-un anumit moment sa ascunda faptele rele facute, din pricina rusinii. Asta tine de o lasitate, de o anumita slabiciune, de ipocrizie. Dumnezeul nostru nu ne vrea sa fim niste lesinati, niste vlaguiti, ci ne doreste sa fim puternici. Puterea ne-o da El, dar trebuie sa facem uz de ea.
Ca sa inaintezi spre bine, spre Dumnezeu, in primul rand trebuie sa-ti asumi starea in care te afli. Trebuie sa recunosti ca esti pacatos, ca esti bolnav sufleteste. Cum vrei sa primesti leacul care-ti e folositor pt boala ta, daca o ascunzi???
E necesar sa arati rana duhovnicului, ca acesta sa te ajute s-o vindeci. Cu cat o ascunzi mai mult, cu atat ea devine mai greu de vindecat.

MARIUS_DANIEL: "Referitor la datul in vileag, preotul nu trebuie sa incalce taina spovedaniei pentru nici un motiv,dar sa fie ferm si chiar aspru,sa-i spuna omului sa-si declare faradelegea in fata justitiei,fiindca adevarul ne elibereaza".

Nu tot ce ne pare noua logic, e logic si in acceptiunea Sfintilor Parinti. Iata ce spune avva Alonios:
" Daca nu vei spune minciuni, multe pacate ai sa faci.
Doi oameni au omorat in fata ta, si unul dintre dansii a fugit in chilia ta. Dregatorii il cauta si te intreaba:
- In fata ta s-au intamplat acestea?
Daca nu minti, il trimiti pe om la moarte. Mai bine-l lasi in fata lui Dumnezeu, cu mainile dezlegate, caci El le stie pe toate."
Iar avva Antonie spune urmatoarele:
" De la aproapele nostru vin viata si moartea. Daca-l vom castiga pe frate, il castigam pe Dumnezeu. Daca-l smintim pe frate, pacatuim, impotriva lui Hristos."

Avand in vedere cele de mai sus, imi vine greu sa cred ca ceea ce se spovedeste omul ajunge si la alte urechi. Dupa spovedanie preotul trebuie sa uite ceea ce i s-a spus, nu sa se "incarce" cu cele spovedite, fapt prin care si-ar pierde linistea interioara necesara unui preot si duhovnic. Dar cum nu exista padure fara uscaturi, or exista si exceptii, cu toate ca eu nu cunosc nici una, dar exceptia este exceptie si nu reprezinta niciodata majoritatea.
Preotul nu reprezinta justitia pamanteana ci justitia cereasca.

Explicatia mea a venit tot pe fondul acestei acceptiuni,cunosteam si eu acea poveste.De aici reiese ca minciuna nu e pacat cand e vorba de a scapa un om de la moarte.Aici e inselarea diavoleasca.Nu trebuie sa-l dai pe om la moarte,chiar daca minti,dar trebuie dupa aceea sa-i spui sa dea seama pentru faptele sale.

MARIUS_DANIEL: Revin cu o intrebare, nu in ideea ca as sti mai bine, ci pentru ca am o nedumerire.
Dau un exemplu:am facut o fapta rea, ma spovedesc, primesc canon, fac canonul si mi se iarta greseala, eu promitand ca ma indrept si nu voi mai repeta. Ce iarta preotul, se iarta si in cer. Atunci, cum sa ma trimita preotul sa spun autoritatilor de exemplu, ca am trecut strada pe rosu, ca sa primesc a doua pedeapsa pentru ceva ce si in cer e sters? Evident, ca daca am facut ceva rau trebuie sa indrept, in masura in care se mai poate indrepta, dar nu-mi imaginez ca preotul ma va trimite sa ma invinovatesc si in fata altora, atata vreme cat spovedania e ceva confidential intre preot si cel ce se spovedeste.
Societatea civila are suficiente mijloace sa gaseasca vinovati si nevinovati, incat sa nu trebuiasca sa se autoincrimineze cineva. Mie asta imi suna a inchizitie.
Si cand spun asta, ma gandesc la formula uzitata de politie in asemenea situatii: sa nu faci afirmatii, care te-ar putea incrimina, caci vor fi folosite impotriva ta.
Fata de cine trebuie sa dea seama omul de faptele sale dupa spovedanie? Ma gandesc ca daca Il spui lui Dumnezeu despre faptele tale, sau pacatele tale, asta te obliga cel mai mult si te indeamna sa te indrepti.
Asa vad eu personal lucrurile.

Ati pus problema foarte bine si o sa incerc sa va raspund cat mai bine.Intradevar,preotul reprezinta justitia cereasca,motiv pentru care as vrea sa precizez ca nu ati dat un exemplu din cele mai fericite cu trecerea pe rosu.E irelevant pentru Dumnezeu.Oricum,aici se vorbea despre pacatele biblice,in speta trimiterea la moarte a unui om.Intradevar,ne spovedim ,facem canonul si suntem iertati.Dar totusi trebuie sa platim pentru pacatul nostru.Iertarea nu exclude,ci chiar include pedeapsa pacatului.Si oare ce canon este mai bun decat acela de a ne ispasi pacatul prin pedeapsa?

Intrebarea am pus-o odata Parintelui .
Iata ce spunea :

ierom_petru



Mesaje: 57
Inregistrat in:
Septembrie 2006
Grup: Member

Copiaza link in mesaj Octombrie 17th, 8:33 PM
Problema tb privita din 2 puncte de vedere>
1. Daca crestinul s-a spovedit sincer si si-a indeplinit canonul, apoi a reintrat in comunitatea euharistica a Bisericii prin impartasire, el este iertat. Dumnezeu nu este minciunos. Asta e clar. Pedeapsa poate veni pt alte pacate sau pt incercare din partea lui Dumnezeu. Orbul din Evanghelie era orb nu pt pacatele cuiva, ci "ca sa se arate Slava lui Dumnezeu".
2. Sf. Ioan Gura de Aur spune: daca rana s-a vindecat de ce sa mai tinem bandajul. Deci canonul tb dat in functia de gravitatea pacatului. El poate fi scurtat, prelungit sau chiar anulat in functie de felul in care omul se corecteaza sau cel putin incearca sa lupte cu pacatul.
Doamne ajuta! .

Pe ce bazezi facand afirmatia ca preotul reprezinta "justitia cereasca"? Sa fim seriosi! Niciodata un ortodox nu vede astfel preotul. El nu e un justitiar, e un parinte.
In legatura cu pedeapsa de dupa marturisirea pacatului, spui bancuri! Cum sa te pedeseasca Dumnezeu daca ai fost iertat?????
In legatura cu acest subiect, e bine de vazut pozitia ortodoxa a Parintelui Profesor Dumitru Staniloae, in articolul "Starea sufletelor dupa Judecata particulara in invatatura ortoxa si catolica", din "Ortodoxia", nr.4/1953.

Cand am spus REPREZINTA chiar m-am referit la asta,deci nu ESTE.Hai sa te lamuresc cu pedeapsa.Daca de exemplu un om a desfranat cu o femeie usoara,apoi ii pare rau,vine se spovedeste si e iertat nu?Dar asta nu inseamna ca omul nu se poate imbolnavi de vreo boala venerica sau altceva din acea cauza,ca pedeapsa pentru acel pacat.Ce reprezinta pedeapsa pacatului?Reprezinta consecinta acelui pacat.Acum sper ca s-a inteles si nu se mai interpreteaza dupa ureche;)

pt MARIUS DANIEL

Dupa ce omul se pocaieste, Dumnezeu nu-l mai pedepseste, ca nu are de ce. Dumnezeu insa ii mai poate da incercari pentru a-l intari in bine. Asta e cu totul altceva. Fii mai atent la ce cuvinte spui, sa nu lasi loc la interpretare.;)

E si asta adevarat,dar nu poti nega pedeapsa pacatului.Totul se plateste,aici sau in viata de apoi.Sa ne rugam sa platim aici,oricata suferinta am avea pentru ca in viata de apoi vom avea suferinta vesnica in chinurile iadului.

Apropo de incercari,Dumnezeu da incercari celor virtuosi,pentru a le testa masura credintei,vezi dreptul Iov, preotii ce au stat prin inchisori,etc.Pacatosilor le da pedeapsa pentru pacate,sa-i intoarca pe calea cea buna,este mila Sa pentru pacatos.


P.S. Stai linistit ca las loc de interpretare decat celor ce il cauta...

Pt Anca:

Autoinvinovatirea nu este cea care se cere. Corect ar fi recunoasterea greselii fata de aproape. Caci implinirea legii se refera nu doar la Dumnezeu, ci si la aproape. Chiar Mantuitorul ne-a spus ca nimeni nu poate iubi pe Tatal fara sa iubeasca si pe aproapele sau.
Prin spovedanie ne impacam cu Dumnezeu, dar nu numai atat. Intram iar in relatie cu El, chiar mai constient decat inainte. Iar aceasta relatie cu El include relatia cu Aproapele si chiar cu restul Creatiei.
Ar trebui sa-l intrebi sipe duhovnic,ca si pe alti preoti ce ti-ar putea explica mai clar.

In cazul idel ai cui sa-i ceri iertare, adica fratelui caruia i-ai gresit. Dar din pacate noi ne vedem greselile si dupa multi ani, cand nu mai avem cui cere iertare, caci poate persoana in cauza a murit. Ce facem atunci?
Caci cine nu a constatat, in urma deschiderii fata de Iisus Hristos, ca viata care ni se parea fara pata, dintr-o data se dovedeste presarata cu mai mici sau mai mari greseli? Si daca acest lucru se intampla prea tarziu din punctul de vedere al aproapelui, fata de care am gresit, nu e niciodata prea tarziu a le spovedi si a ne cere iertare in fata lui Dumnezeu.
Daca tot cerem smerenie, atunci sa ne smerim in fata celui pe care l-am suparat in vre-un fel.
Eu nu as folosi termenul de autoinvinovatire ci de autoanaliza, pentru gasirea propriilor greseli, ceea ce mi se pare preferabil invinuirii altuia, din lipsa de simt autocritic.

8. Pe cine intereseaza asta?
Ioana (29 aug 2006 9:21)

Spovedania se face in fata lui Dumnezeu, iar preotul este doar un martor. Tainele administrate de preotul cel mai nenorocit si mai pacatos tot sunt valabile, iar pe credincios nu-l afecteaza in relatia tainica a lui cu Dumnezeu.
Biserica este o institutie care se refera la alta lume, nu aceasta, si opereaza cu niste puteri despre care dl. Basescu si securisti n-au habar. Pe mine, simplu credincios, nu ma afecteaza in relatia mea cu Divinitatea daca preotul la care m-am spovedit m-ar fi turnat, pentru ca divulgarea tainei spovedaniei este un pacat foarte greu de care se incarca preotul.
Desigur, nu face buna impresie un asemenea preot si denigreaza institutia in care slujeste.
Exista un canon al Bisericii foarte dur impotriva preotilor care divulga taina marturisirii. Asa ca preotii adevarati cu frica de Dumnezeu, n-au fost turnatori, pentru ca stiu canoanele. Daca dintre preoti au fost turnatori, aceia au fost securisti infiltrati, probabil, si nu i-a interesat nici propriul suflet.
Asadar, nu e mare lucru, iar cei care se asteapta la ceva dezvaluiri care sa zdruncine din temelii credinta romanilor in institutia Biserica, vor da doar apa la moara celor care o vor improscata cu noroi.
Eu sunt o persoana credincioasa, care merge la biserica si se spovedeste si voi face acelasi lucru in continuare, chiar daca voi afla ca printre preoti au fost turnatori. Cred ca "dezvaluirile" nu vor schimba atitudinea celor pe care ii intereseaza doar mantuirea lor si nu pacatele altora.

ce rost are sa te spovedesti daca traiesti in pacat??? nu cred ca toate pacatele marturisite sunt iertate, ci doar acelea pt care chiar iti pare rau ca le ai savarsit.
sunt oameni care s au spovedit desi nu au avut mustrari de constiinta, pt ei spovedania fiind ceva formal. sunt si oameni care nu au avut puterea de a se spovedi desi tot timpul le a parut rau de pacate si au suferit toata viata din cauza asta... si mai trist este ca primii ajung in Rai, ceilaiti in intuneric...
dureros

Ai dreptate in ce spui,dar nu in totalitate.Cei ce se spovedesc doar de dragul spovedaniei si o fac superficial,incomplet si fara cainta NU sunt iertati.Spunea un preot ca la spovedanie nu trebuie sa sa-ti spui pacatele asa normal,fara nici o mustrare de constiinta,ci cu durere,dar nici sa nu omiti ceva din cauza rusinii,pentru ca e mai bine sa ne fie rusine aici,pe pamant,unde ne putem mantui,decat la judecata de apoi unde nu vom mai putea face absolut nimic decat sa primim verdictul.

Inca ceva,apropo de spovedanie si mantuire.Un preot spunea foarte bine ca nu e de ajuns doar spovedania si pedeapsa pacatului.In special vreau sa ma refer aici la cazuri speciale in principal,cum ar fi spovedania pe patul de moarte.Chiar daca am fost iertati pentru pacate prin spovedanie,noi trebuie neaparat sa ne si despatimim de acele pacate,pentru ca daca nu reusim,din motivul enumerat mai sus de exemplu,vom pleca in viata cealalta cu aceste patimi.Sufletul va deprinde patimile trupesti si acestea il vor chinui,ducandu-l in iad.Raiul si iadul incep aici pe pamant,depinde de noi in ce intram.Daca vom fi prinsi in iadul patimilor pe pamant si nu vom scapa de ele pana la moarte,ne vom duce cu ele in iadul pe care noi l-am creat.Dumnezeu nu a creat iadul,ci raiul,oamenii au creat iadul prin pacatele lor,iar la judecata,cine nu s-a despatimit va suferi o mare mustrare de constiinta si insusi constiinta sa il va trimite in iad.

Iadul nu a fost creat de oameni, creatorul iadului este Lucifer - tatal minciunii...Cand stau si ma gandesc a fost tradat si de ingeri si de oameni iar Dumnezeu, cu toate acestea, prin infinita lui bunatate inca ne mai da sansa de a ajunge acolo sus langa el.:|

Nu e chiar asa.In Biblie nu se spune cine a creat iadul,deci nici lucifer.Si ganditi-va ca si demonilor le este frica de focul vesnic al iadului.Deci nu puteau sa-l creeze el,ci pacatele si patimile,incepand cu lucifer,primul inger ce a cazut in pacatul mandriei.

Stii, unii sustin ca-ti poti cere iertare si prin urmasi(daca tii sa-ti rascumperi intr-un fel greseala). Sunt de acord cu ei pt simplul fapt ca acest gest e al iubirii de aproape(e posibil ca fapta ta sa fii afectat intr-un fel chiar familia respectiva).
Numai acest INCEPUT al manifestarii iubirii de aproape mi se pare deja o indreptare a omului(innoit prin spovedanie). Acesta este un "inceput bun"(vorba duhovnicului meu), ce nu trebuie sa se opreasca aici--iubirea aproapelui trebuie sa se manifeste continu, ca si staruinta in Iubirea lui Dumnezeu.
Sa ne ajute Dumnezeu pe fiecare sa punem inceput bun!

SPERAM SA CITEASCA SI PREOTII!
"Canonul 34 Vasile cel Mare și 28 Nichifor Mărturisitorul impun secretul spovedaniei pentru că rostul tainei este de a curăți păcatele credinciosului nu de a le divulga de a provoca scandalul sau de a-i supune judecății oamenilor. În spovedanie se întâlnește spovedania omului cu judecata lui Dumnezeu și judecata lui Dumnezeu trebuie să biruiască.[...] Articolele 983-985 din Codex Jurici Canonici interzic divulgarea secretului spovedaniei, și preotul este pedepsit cu caterisirea. Temeiul scripturistic al secretului spovedaniei este textul de la Isus Sirah 19,10- Ai auzit vreun cuvânt? Să moară odată cu tine! "
Cititi si din: [COLOR=#000080]http://www.scribd.com/doc/51097369/16/c-Secretul-spovedaniei[/COLOR][/COLOR]
c. Secretul spovedaniei „[...]Nici chiar pentruscopuri utile pentru penitent nu are drept duhovnicul să comită o astfel de indiscreţie.
Astfel, el nu trebuie săpună la curent, nici pe părinţii tânărului penitent despre cele aflate în scaunul de mărturisire”. Duhovnicului nu-i este iertat a destăinui păcatele aflate nici chiar în faţa autorităţiilor, oricâte presiuni s-ar face asupra sa, ducând chiar la pierdereavieţii. „A muri apărând sfinţenia Legii, este adevărată slavă şi dobândirea Împărăţiei”. Violarea secertului mărturisirii constituie un delict în legătură cu exercitareaputerii sfinţitoare a preotului. De aceea, aceastădivulgare a fost interzisă prin cele treicanoane menţionate anterior. Ca o continuare a lor, „legiuirile binzantine prevedeauacelaş delict”
.Este foarte important ca în cuvintele sale îndemnătoare pentru Spovedanie sălamurescă credincioşii asupra obligaţiei sale absolute de a păstra secretul celor mărturisite. Atragerea atenţeiei asupra acestei îndatoriri sfinte unor credincioşi, chiar întimpul actului mărturisirii, poate avea darul unei destăinuiri totale, fara nici un secret. ..."
CONCLUZIE: Numai Lui Dumnezeu este a judeca! DECI, nu noua oamenilor si cu atat mai putin, duhovnicului, care este doar un martor.

RUSINEA la spovedit este de la DIAVOL! Pentru ca la JUDECATA INFRICOSATA sa putem fi dati la iad pentru cele de care ne-am rusinat a le marturisi pe pamant, dar nu ne-am rusinat a le plange, a le marturisi si a fi dezlegati de ele! Deci, ratam sansa vietii vesnice in RAI de dragul rusinii fata de duhovnic? Nu se merita...