cat de mare este puterea "raului"?
 

In primul rand, "raul" este o entitate de sine statatoare sau face parte din noi?
Atunci cand simtim ca suntem "indemnati' sa facem rau, indemnul vine de undeva din exterior sau din mintea noastra bolnava?
Atunci cand zicem "sunt prost, n-o sa reusesc, o sa ma fac de ras, o sa plece clientul nemultumit, o sa-mi pierd slujba, o sa ajung sa cersesc si sa ma prostituez, o sa-mi vand copiii la carne vie";
atunci cand zicem "ala e de vina, e naspa, e un nenorocit, nu mi-e prieten, din cauza lui sufar";
atunci cand zicem "Dumnezeu nu exista, e o minciuna, sau ne-a lasat de izbeliste, sau Diavolul e mai puternic" sau cand simtim ca rugaciunea nu ne ajuta, cand ne vine sa dam de pamant cu Biblia, Crucea si alte obiecte sfinte;
Atunci cand simtim nevoia sa ne lovim si sa ne facem rau singuri;
Atunci cand credem ca lumii i-ar fi mai bine fara noi,
Atunci cand ne gandim ca nu mai e nici o speranta pentru noi si ca nu mai putem scapa din ghearele "raului";
Atunci cand simtim, gandim, spunem si facem altele si mai rele de atat,
Cine (sau ce ) ne determina sa facem toate astea? E Dumnezeu, e diavolul sau e propria noastra vointa?
Si daca e cineva vinovat de toate astea (asa-zisul "Diavol" care s-a salasluit in noi) il mai putem cumva alunga, sau o sa moara doar odata cu noi ( trebuie sa ne aruncam intr-o prapastie, de exemplu, ca tipa din "Alien", ca sa nu scape "parazitul " din ea sa ii infesteze si pa altii?)
Serios, exista oare vreo iesire din starile astea de desnadejde care probabil ne cuprind pe toti la un moment dat, sau unii dintre noi suntem mai slabi si din start suntem sortiti pieirii (sau suntem "dati dracului" cum se spune in popor), adica efectiv abandonati de Dumnezeu, lasati prada necuratului, din voia Lui sau pentru pacatele noastre?
Le putem depasi singuri sau doar cu ajutor ? ( de la Dumnezeu sau de la ceilalti oameni?)

Răul este parte a realităţii duale in care trăim, în care mereu există acel duo bine-rău, frumos-urit, etc. Există rău in masura în care admitem că veşnic suntem tentaţi să experimentăm nepermisul sau să pervertim accepţiunile pozitive ale unor înţelesuri, în negativ. Fuga de noi de real naşte deasemenea aşa zisul rău....Răul ca iad vorbind fiinţează în noi mereu , aidoma binelui. Fiecare are liberul arbitru de a discerne modul în care să trăiască. Nimeni nu e condamnat din start răului...El este o stare în care se coboară sufletul uman, prin alegerile făcute. Răul există bagajului fiecăruia, însă aşteaptă să fie provocat pentru a se manifesta. Şi nimeni nu prea rezistă tentaţiei, într-o formă ori alta. Dacă fiecare ar şti să învingă răul lui, ar fi un rai continuu în noi şi în jur.

Rau si intunerec
 

Va rog sa nu cautati despre rele, caci toate relele sunt lipsa binelui. Gasiti izvorul binelui si beti din El, ca sa puteti stinge cu ploaia Lui toate izvoarele relelor. Apa vine din cer, izvoraste din munti si coboara apoi in batranetile ei. O parte aduna toate relele si va ajunge in mari si se va face de nebaut. O alta putina, se va darui de sapte ori, nascandu-se din nou de fiecare data, ca sa se poata odihni in viata vesnica. Cu pretuire celui ce citeste,

Daca relele sunt lipsa binelui, ce s-a intamplat cu binele, unde s-a dus?
Pe unde mi-am pierdut pe drum gandirea pozitiva?

Prietenul meu, nu conteaza unde s-a dus gandirea de bine...conteaza de unde o aduci inapoi, unde e izvorul ei. Eu i-ti tin... palmele lipite deja pentru tine...

Nu, nu ai pierdut binele!!! El este mereu undeva in tine, trebuie doar sa te privesti adînc in propria oglindă dinăuntru şi să te analizezi iar in răspunsurile ce ţi le dai să fii sinceră! Doar TU ai puterea să readuci binele, să ţi-l defineşti prin prisme proprii...Eşti puternică nici nu ştii cţi doar că nu conştientizezi asta încă!

Omul asa cum a fost creat de Dumnezeu, n-are absolut nimic rau in el, nici o rautate sau aplecare spre rautate, nici un zbucium, o trauma nimic.

Toate aceste din urma au venit o data cu pacatul.
Initial omul era plin de har, prin neascultare a pierdut harul si a ramas descoperit in fata raului.

Prin pacat, gandirea omului si implicit actiunile lui nu se mai afla sub binelui absolut, sunt coruptibile sau chiar corupte de catre rau.

Asa pacatosi cum suntem, raul personificat se poate strecura in constiinta noastra, in gandurile noastre, poate sa faca sugestii, sa dea idei, chiar sa amestece ratiuni care nu ne aparatin in rationamentele noastre.

In schimb, cu cat ne aflam mai aproape de Dumnezeu, cu atat raul are mai putina putere, putem discerne de la bun inceput (incepand cu cel mai firav gand sau impuls sufletesc) orientarea spre rau si ii putem pune capat fara prea mult efort (depinde si de natura ispitei).

Daca cumva se intampla ca cel rau sa ne sugereze anumite ganduri, le putem imediat "detecta" si respinge prin smerenie si rugaciune.

Dar, cu cat alunecam mai mult in pacate si patimi, pierdem harul, pierdem discernamantul, cel rau isi amesteca foarte usor gandurile cu gandurile noastre pana intr-acolo incat sa credem ca ele ne sunt proprii si chiar mai mult, ca au o logica de nezdruncinat.

Si ajungem sa facem sau spunem lucruri rele si daca suntem intrebati de ce zicem "asa mi-a venit" si incepem sa le justificam cu logica pe care diavolul ne-a sugerat-o.
Insa adevarul este ca o facem fiind sub puterea celui rau caruia noi, prin pacatele noastre i-am cedat controlul.

Si mare atentie, indiferent cum judecam NOI pacatele, ca fiind mari sau mici, si oricat de multe scuze le gasim, efectul lor este acelasi: pierderea harului si alunecarea sub influenta celui rau.

Si lucrurile din pacate nu se opresc doar aici, atingerea raului nu se opreste doar la gandurile si chiar faptele noastre, atinge pe cei din jur, relatiile cu ei, modul in care decurg lucrurile in viata noastra.

Noi credem ca oamenii indraciti sunt doar cei care ii vedem la ritualurile de exorcizare, nu..din pacate realitatea este mult mai tragica.

Suntem chemati sa fim dumnezei prin har dar prin natura noastra, la fel de bine putem si sa ne indracim prin pierderea harului, asa cum si ingerii lui Dumnezeu au devenit draci prin mandria care i-a rupt din prezenta harului.

Si acesta este un proces de care de putine ori ne dam seama, luam decizii gresite si chiar daca realizam ca sunt gresite in loc sa recunoastem ca am gresit si sa le indreptam facem alte greseli care sa le acopere pe primele si tot asa din greseala in greseala, nepocaite si nespovedite, ajungem sa ne obisnuim cu raul, sa ucidem constiinta si astfel crestem raul si rautatea in noi si nu binele.

Iar din pacate asa cum sunt Sfintii purtatori de har, multi oameni care ii vedem aparent normali sunt purtatori de draci care au pus stapanire pe mintea si faptele lor, ii vedem dupa cum injura dupa cum urasc biserica, credinta si slujitorii ei, dupa ratiunea tulbure, patimile de care nu se pot dezlipi, etc.

Insa chiar si cei credinciosi pot trece printr-un fenomen asemanator daca nu-si parasesc pacatele, chiar daca nu ajung peste noapte sa urasca pe Dumnezeu, ajung in tot felul de probleme, periculoase atat suflet, minte cat si pentru trup.

Deci da, raul se poate amesteca la modul foarte personal si profund cu fiinta noastra, daca nu parasim pacatul si nu ne pocaim de greselile noastre, toate pe care le stim si de care suntem constienti, pentru ca se spune la spovedanie ca daca nu lasi acolo toate pacatele, risti mai tarziu sa te intorci cu mult mai multe inapoi.

Oare pierderea harului poate fi si urmarea faptului ca am cerut prea mult de la noi insine?

Nu că am cerut prea mult de la noi, ci că am crezut prea multe DESPRE noi....uitînd că în fapt suntem doar ţărîna....

De determinat, ne determină numai propria noastră voinţă. Dumnezeu şi diavolul nu fac decât să ne influenţeze, dar nu acţionează în noi în mod irezistibil. Dar din motive diferite.
Astfel:
Dumnezeu nu acţionează irezistibil fiindcă poate, dar nu vrea. El vrea să ne mântuim. Dacă Dumnezeu ar acţiona irezistibil, noi nu am mai putea avea merit.
Diavolul nu acţionează irezistibil fiindcă ar vrea, dar nu poate. Nu îl lasă Dumnezeu.

Această "frânare" a răului, care face ca noi înşine şi lumea toată să nu ne prăbuşim sub acţiunea covârşitoare a răului este puterea proniatoare a lui Dumnezeu.

Cauza pierderii harului este păcatul.

Nici un om nu si-a pierdut harul de la Dumnezeu. Nici macar cei care indraznesc, cu ingamfare, sa ia in desert numele Domnului. Sa ne fereasca Dumnezeu sa prindem vremurile acelea.
Noi nu putem sa cerem de la noi nici prea mult nici prea putin, pentru ca noi nu putem oferi nimic de la noi nici macar noua insine, fiind ca noi nu avem nimic de la noi. Numai Cel care creeaza poate darui. Noi nu cream nimic, doar ne imaginam lucrul acesta. Cu cat avansam mai mult in cercetarea stiintifica si tehnologica, cu atat mai mult ne afundam mai mult in intunericul ratacirii de la Dumnezeu, ni se pare ca suntem moderni, civilizati, ca nu avem nevoie de Dumnezeu, ca noi insine suntem creatori si avem putere si ne putem oferi ce dorim. Asa se prapadeste omenirea. Sa ne rugam la Dumnezeu sa ne deschida ochii si urechile sufletului, ca sa putem vedea din nou binele de la Dumnezeu si sa auzim din nou, cu bucuria sufletului, Cuvantul lui Dumnezeu. Deocamdata auzim doar cu urechile trupesti. Ne minunam 5 minute, apoi uitam, ne ducem la bancomat, scoatem bani, ne punem ochelari cat mai smecherosi, ducem la ureche telefonul mobil daca se poate intr-un mod cat mai vzibil pe strada, urcam in masina ... apoi, din cand in cand, mai facem cate un pic de teorie generala a stiintei religiei ca... nu strica, pana la urma nici chestia asta, cine stie, poate aduce un ghiseft, ceva (un castig la loto, o promovare la serviciu, o masina de lux s.a.m.d.).

Orice pacat duce la pierderea harului sau un cumul de pacate?

Orice păcat grav (numit şi păcat capital sau păcat de moarte) îl duce pe om la pierderea harului. Asta este "materia certa", adică ceva sigur.

Dacă păcatele mici (numite şi veniale sau lesne-iertătoare) pot duce, prin cumulare, la pierderea harului este subiect de controversă. Totuşi, răspunsul majorităţii teologilor (chiar covârşitoarei majorităţi) este negativ. Pe de altă parte, pericolul păcatelor mici este ceea ce Părinţii numesc "alunecarea". Înţelepciunea populară sintetizează această doctrină a alunecării prin păcate mici în proverbul "cine fură azi un ou, mâine va fura un bou".

Deci, cine a făcut 100 de păcate mici este într-o situaţie mult mai bună decât cel care a făcut un singur păcat mare. Primul este în stare de pericol, al doilea în stare căzută.
Din punct de vedere catolic, pericolul păcatelor mici este cel al Purgatoriului. Cu cât omul are mai multe păcate mici, deşi este sigur de mântuire, stagiile purgatoriale vor fi cu atât mai lungi. Ţinta creştinului trebuie să fie Raiul, nu Purgatoriul. De ce să Îl facem pe Dumnezeu mai puţin prietenos cu noi prin păcate mici, când putem să fim sfinţi aşa cum El este sfânt, încât să ne spună la sfârşit: "Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă "?

Bun, si ce garantie am eu ca daca nu mai pacatuiesc (tin post, tin "curatie", nu mai beau, nu mai fumez, etc), necuratul n-o sa ma mai ispiteasca cu de-alea subtile (ispite de "dreapta" sau de "sus" sau "din fata" sau "din spate" sau "dinauntru"). Nu cred ca vreodata ma va lasa in pace, tot ce pot sa fac e sa ma intaresc eu sa-i tin piept. Dar nu pot pentru ca mi-e frica, si frica e tot de la el (banuiesc).
Dvs trebuie sa stiti ca de multe ori nu agentul patogen e cel care face cel mai mult rau, cat reactia proprie ("inflamatorie") a organismului (care poate imbraca diverse aspecte distructive) si pe langa indepartarea/anihilarea agentului patogen trebuie sa opresti si reactia "autodistructiva" a sist. imunitar. De multe ori agentul patogen nici nu poate fi indepartat (de ex. un glont in cap; sau am vazut de curand la discovery un chist hidatic in ventricolul 4 inoperabil, si spuneau ei acolo ca "trebuie sa invatam sa traim cu ei in noi").
Deci, vedeti, "raul" e foarte pervers si inafara de raul exterior exista si sub o forma "interioara". ( Bine, extrapolarea e fortata, pentru ca ceea ce se intampla in cazul imbolnavirilor "fizice", e de obicei de la Dumnezeu nu de la "dracu" si e urmarea propriilor noastre pacate; se si spune in popor, ca insanatosirea omului bolnav sau a celor de pe langa casa e si "dupa sufletul omului"; si mi s-a confirmat: multi din pacientii care au avut incredere in mine s-au vindecat rapid, pe cand carcotasii au fost mai rau)

Ma scuzati, sunt in pragul depresiei.
Citeam un mail despre o colega care are cancer cu metastaze si spre rusinea mea recunosc ca am avut momente cand mi-am dorit sa aflu ca am o boala incurabila si ca se va termina mai repede toata povestea; sau macar daca se cronicizeaza si nu mor, am o justificare pentru toate neputintele mele si totodata platesc pentru toate pacatele pe care le-am facut; si poate vazand ca viata e scurta, gasesc de cuviinta sa ma bucur de ea, si de putinele realizari pe care le-am avut, s.a.m.d.
Dar din pacate nu pot sa vad viitorul prea roz, pentru ca n-are cum sa fie asa.

Interesant, eu credeam ca "harul" nu se pierde niciodata, energiile divine necreate sunt in fiecare dintre noi, doar Dumnezeu este atotcuprinzator, pur si simplu el nu se "activeaza", nu conlucreaza cu fiinta ta, daca esti in starea de pacat.

Of, trebuie sa facem si noi ce putem, sa luptam cu pacatul, nu sa ne predam de la primul necaz. avem ajutoare rugaciunea la sfinti, postul, milostenia, mersul la Biserica, spovedania, impartasania, Sfantul Maslu (pentru cei bolnavi trupeste si sufleteste)... Curaj!

Post trebuie sa tinem, curatie trebuie sa tinem, nu trebuie sa bem peste masura, caci acestea sunt fapte ale credintei si indeplinindu-le, ne aratam ascultatori ai Legii Sale.

In pateric se spune ca daca nu ar exista ispite, nu ne-am putea mantui. Pana in ultima clipa luptam cu ispita, cu pacatul.Asta e, sunt ispite si ispite, toata viata e o lupta pecare trebuie sa o castigam, dar in aceasta lupta trebuie sane bazam pe ajutorul lui Dumnezeu si al sfintilor, daca nu vrem sa primim un KO din prima.

Poate e bine sa iei o pauza, sa te repezi week-end-ul asta undeva afara din oras, singura, sa te odihnesti...

Ma intristeaza cele ce citesc, altfel sunt o fire vesela.:6:

Depinde ce intelegi prin asta, dar in general, datorita pacatului iar asta include si mandria.
Daca are o legatura cu lucrurile la care te gandesti tu..

Nicio garanţie. Dimpotrivă, de cele mai multe ori diavolul depune eforturi mai mari pe măsură ce creştinul urcă treptele urcuşului spiritual. Dar tot în aceeaşi măsură, Dumnezeu îl întăreşte. Când Sărsăilă ne lasă în pace, e semn rău: probabil că e sigur că a făcut rost deja de încă un suflet: al nostru.

Corect. Cu observaţia că această întărire vine de la Dumnezeu. Acestea sunt "harurile lucrătoare" despre care vorbesc slujbele şi Părinţii. De exemplu, dacă vecina vă invită la o bârfă de sâmbătă după amiaza, exact la ora când preotul v-a îndemnat să fiţi la Vecernia Mare şi totuşi dv preferaţi să mergeţi la Vecernia Mare, se cheamă că tocmai aţi primit un har lucrător. Cu cât efortul nostru de a-L urma pe Domnul e mai mare, cu atât El revarsă asupra noastră mai multe haruri lucrătoare. Şi invers.

Agentul patogen este diavolul. Poarta de intrare a agentului patogen în organism este păcatul. Spitalul este Biserica. Atâta vreme cât vă străduiţi să duceţi o viaţă curată şi atâta vreme cât folosiţi medicamentele supranaturale care sunt Sfintele Taine şi Ierurgii, puteţi fi SIGURĂ de imunitate perfectă: agentul patogen nu vă va face nici cel mai mic rău, deşi vă poate face să suferiţi chiar şi sub un asemenea scut.

Eu cred ca raul se afla deja in noi,la nastere ca un soi de ADN spiritual,ceea ce imi spune ca face parte din mostenirea stramoseasca=pacatul primordial.
Unii au in alcatuire mai multi genomi ai raului,altii mai putini-de aceea unii sunt buni,generosi,naivi,calzi din natura lor iar ceilalti trebuie sa invete asta,intai teoretic iar apoi practic.


Totusi nu inteleg sensul intrebarii"cat de mare este puterea raului?"

Dar eu, datorita pacatelor pe care le-am comis, nu am "acces" la Sfintele Taine.
(Nici noi nu aplicam vaccinuri (imuno-profilaxie) pe un organism bolnav, debilitat sau parazitat.)

Adica in ce masura ne poate manipula si in ce masura ii putem rezista. dar probabil si asta tine de taria de caracter a fiecaruia- genetica sau dobandita (sau in cazul meu "pierduta").
Da, se poate spune si asa.
(cand o sa invat si eu sa "fragmentez" citatul....)

Poate nu ai acces la Sfanta Impartasanie, dar la Sfanta Spovedanie si la Sfantul Maslu sigur ai.
Si ar mai fi si Taina Nuntii, dar acolo e nevoie de doi.
Si ai putea avea acces la Taina impartasaniei, daca te-ai lasa de pacatele opritoare, ca doar stiu ca nu le iubesti pe acelea mai tare.

Initial, am vrut doar sa "multumesc" (parintii, profesorii, sefii etc), dar ulterior m-am "inversunat " sa nu fiu mai prejos decat altii cu nici un chip, si mai ales sa nu las castig de cauza "agentului patogen", sub nici o forma; sa nu plece nimeni nemultumit (lucru care am aflat ulterior ca de fapt nu tine de performanta ta) sau sa stiu ca n-am facut tot ce se putea face omeneste posibil.
Probabil ca "celui ce face rau" nu-i convine treaba asta, si daca nu poate sa ma "faca" pe fata, ma loveste cu propriile mele arme (mandrie, desnadejde, manie,etc) sau poate nu-i convine nici lui Dumnezeu ceva din purtarea mea si il lasa pe cel rau sa ma pedepseasca. Cum i-am mai spus si dlui Mihnea, boala nu vine intotdeauna de la cel rau, ci si ca pedeapsa de la Dumnezeu, si daca omul afectat nu se "indreapta" in fata Lui, nici eu nu-l pot ajuta (asa cum nu ma poate ajuta nicipe mine altcineva)

Am uitat sa spun ce era mai important:raul din noi este anihilat de Bine,si Cine reprezinta Binele..?Da,ai ghicit :)
Te-ai "fortat"vreodata sa faci Binele?(de obicei nu-l facem din mandria ca vom fi prostii satului).
Am sa revin cu explicatii,trebuie sa fug cu treburi acum...

Am vazut raul, dar orice a fost el si orice ar fi, arde in fata Domnului Cel Sfant. Atat vreau sa stiu despre rau, iar despre Dumnezeu totul!

Cineva l-a întrebat pe Părintele Arsenie Papacioc:
"Ce putem face ca să fim mai buni?",
iar părintele a răspuns:

"Tot omul este bun pentru că aşa a fost construit de Dumnezeu, să fie bun. Doar că el este trândav şi uită că este bun."

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...883#post379883

Deci cat de mare e puterea diavolului (avand in vedere ca in spatele fiecarei fapte rele se ascunde un diavol; la spovedanie ne spunem faptele rele si dam la lumina un diavol, care astfel fuge de la noi.)

Puterea diavolului este limitata. Are permisiunea de a ne incerca, dar limitele le stabileste Dumnezeu, impreuna cu marimile ceresti.

In cartea "Testamentul lui Solomon" (de fapt o lucrare ortodoxa din sec XII) sunt prezentati cu numele toti diavolii, caci Solomon a primit putere asupra lor. Tot Solomon ii intreaba care le e stapanul, iar diavolii raspund dupa caz: Iisus Hristos, Arhanghelii si Ingerii. Asta inseamna, ca atunci cand suntem deranjati de cate un diavol, putem scapa de el chemand numele Domnului, numele Arhanghelilor si a Ingerilor.

Pe undeva cred ca ai intuit bine, dar nu cred ca e vorba de prima parte, ambitia de a fi corect fata de toata lumea care totusi nu trebuie confundata cu ambitia de a da bine in ochii tutoror, adica eu incerc sa-mi fac datoria fata de toti dar in masura posibilitatilor (daca promit mai mult decat pot pe urma dezamagesc) si pentru ca asa e corect moral (nu ca astept sa fiu vazut bine sau sa primesc laude).

Si cred ca stii si tu capitolele unde stai prost in fatza lui Dumnzeu doar ca eviti sa sa iei o decizie radicala, tocmai decizia de care ai nevoie si probabil singura care te-ar putea scoate din problemele in care te zbati..

"Nu are nicio putere, este un tolerat. " Pr. Arsenie Papacioc (Domnul sa-l odihneasca!)

Sa nu credeti ca va critic pe careva din voi! Cititi doar textul si vedeti daca va regasiti undeva.

Eu pun pariu ca oamenii nu ar fi asa de distrasi de pacate daca nu ar pierde atata timp incercand sa isi imagineze cum ei, bravi razboinici, participa la o lupta intre "bine" si "rau" iar de undeva din departare Dumnezeu ii priveste si aclameaza, ca la meci.

Nu e asta vanitate in forma pura? Sa-ti imaginezi ca poti sa demonstrezi ceva lui Dumnezeu, ceva ce el nu stie deja. Viata nu e asa de complicata daca o iei cate o zi la rand, sau moment cu moment. O complicam noi oamenii incercand sa construim o poveste fantastica al carui personaj principal suntem noi insine.

Hai sa zic si ceva de ordin practic,
Puterea raului este atat de mare pe cat de mult timp ii acorzi. Te simti ispitit? Apuca-te si munceste ceva, asta o sa iti distraga atentia garantat.

mersi frumos, esti a nu stiy cata persoana care imi reproseaza ca nu muncesc indeajuns.
Dar in rest ai dreptate.

Revenind, daca se intampla sa fac o "fapta buna", intr-adevar uit de toata "lucrarea raului" si revin la sentimentele cele bune. Dar credeti-ma ca nu e zi de la Dumnezeu in care sa nu intre cineva pe usa si sa intrebe "ma puteti ajuta cu cutare lucru" si "ala rau" din capul meu sa zica "daca n-o sa pot"; abia cand vad ce vrea omul ma mai linistesc si-i zic se poate sau nu se poate. Unii inteleg cand nu se poate altii nu, pleaca nemultumiti, si noi ne ofticam si dam vina unul pe altul (colegele). Am avut la un moment dat un moment de luciditate, cand am zis "daca se poate bine, daca nu, nu". Nimeni nu poate orice, decat Dumnezeu. Mai rau e cand aia de langa tine nu cred in Dumnezeu si daca se intampla ceva rau, unul din noi a fost de vina (nu si-a dat silinta, a gresit, a fost rau intentionat). Poate de-asta ne-o si "luam peste ochi" sistematic (scuzati expr.). Inclusiv eu, ca daca as fi destul de credincioasa, nu m-as teme atat de rautatile oamenilor si ale "diavolilor".
Cam asta e.

Inca o intrebare
 

De ce se face sfintirea caselor ( sfestania)?
Ce urmareste ea, alungarea "spiritelor rele", a energiilor negative, dintr-un spatiu, sau "chemarea" Duhului Sfant in acel loc?
Eu multa vreme am crezut prima var. Dar nu se potrivea pt ca nu credeam ca Raul salasluieste intr-un spatiu, ci in inima si in mintea oamenilor care-l populeaza si deci, se plimba peste tot cu ei. Interesant era cum poti sa-l scoti de-acolo.
Daca este var. a doua, atunci de ce nu se practica si in locurile stiute ca fiind "de pierzanie", ca poate Duhul Sfant le lumineaza mintea acelor oameni si isi vad greselile si se intorc la Dumnezeu.
Noi la munca am facut anul trecut asa ceva, dar acum parca "si-a bagat dracul coada" din nou. Posibil sa fie vina noastra, a oamenilor, dar ce putem face in acest sens? (adica noi, credinciosii, pentru ceilalti).
Cat despre casa in care stau... nu vrea nici "proprietarul", nu vrea nici parintele... Sa mai incerc sa-l conving?
(stiu, o sa-mi sugerati ca e inca vara si afara cald, dar nu va mai tine mult)

Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut.
Din biserica plina de credinciosi, Domnul iese si il cauta pe cel "imbatat" de lume.

Singuri nu putem face nimic, oricat ne'am chinui. Suntem mladitele unei vite-de-vie datatoare de viata. "Precum mladita nu poate sa aduca roada de la sine, daca nu ramane in vita, tot asa nici voi, daca nu ramaneti in Mine. Eu sunt vita, voi sunteti mladitele. Cel ce ramane intru Mine si Eu in el, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic" (Ioan 15, 4-5).

Dumnezeu nu sorteşte pe nimeni pieirii! Cum ar şi putea El face asta când ne-a creat din acea iubire profundă şi necondiţionată? Iar puterea este în noi...Nu ştii că stă scris cum că dacă am avea credinţă reala si cît un bob de muştar am putea muta munţii? Deci singură trebuie să găsesşti puterea de a ieşi din deznadejde iar apoi poţi sigur solicita ajutorul preoţilor, prietenilor etc...

Cat de mare este puterea raului? Sa luam aminte cat timp i-a luat omului sa ucida alt om. De la pacatul stramosesc al protoparintilor nu au trecut generatii intregi pana la prima crima din istoria omenirii. Chiar unul din fiii lor a cazut in pacatul uciderii de frate, un pacat greu.

Raul nu a sporit aritmetic in istorie, incetul cu ingetul, dupa o formula matematica bine stabilita. S-a manifestat exploziv de-a dreptul, aratand ca diavolul insusi este asemenea unei fiare salbatice dezlantuite ce sta sa ne inghita.

Despre sfestanie - http://www.crestinortodox.ro/diverse...sei-96018.html

Sfeştania este pentru casă ceea ce este spovedania pentru om. Dacă prin spovedanie, prin mărturisirea păcatelor şi dezlegarea acestora de către preot, omul se curăţeşte, îşi curăţeşte sufletul, îşi împrospătează harul primit la botez, tot aşa, prin stropirea cu apă sfinţită şi prin rugăciunile speciale ale preotului, casa sfinţită se curăţeşte de tot răul şi de toată lucrarea cea rea, datorate fie păcatelor celor ce locuiesc în ea, fie oamenilor răuvoitori, fie duhurilor celor rele. Prin săvârşirea periodică a sfeştaniei se resfinţesc locul, casa şi toate lucrurile din ea, după un timp în care inevitabilele noastre păcate şi fapte mai puţin cuviincioase au întinat casa.

Trebuie spus un lucru în care noi credem şi pe care îl aflăm din Sfintele Scripturi şi pe care Biserica noastră îl învaţă de la începuturi. Şi anume, omul este solidar cu tot ceea ce îl înconjoară, aşa încât urmările faptelor lui se răsfrâng şi asupra mediului său înconjurător, asupra casei şi a lucrurilor din casă. Lucrurile urâte, păcatele şi fărădelegile omului întinează spaţiul în care acesta le săvârşeşte sau trăieşte, după cum, faptele lui bune, curăţenia vieţii lui sfinţesc şi mediul său înconjurător. În legătură cu aceasta, s-a păstrat în popor o zicală foarte adevarată şi care, cel puţin la început, avea înţelesul celor de mai sus: “Omul sfinţeşte locul”. Într-adevăr, omul sfinţeşte locul, dar tot omul este cel care-l întinează, care-l urâţeşte sau murdăreşte prin urâţenia şi murdăria sa sufletească.

si aici - http://www.bisericasfantulvasile.ro/sfestania.html

Raspuns am gasit la Sf. Nicodim Aghioritul, care la inceputul scrierii "Razboiul Nevazut" insista pe faptul ca NU PUTEM FACE NIMIC SINGURI.

Nu trebuie sa ne bizuim niciodata pe propria noastra putere, sa nu ne incredem in noi insine!
Increderea in propriile puteri/ capacitati este o forma (mai subtila) de mandrie, la care trebuie sa renuntam daca vrem sa ne mantuim.

Caile de renuntare la mandrie si increderea in sine sunt urmatoarele:
1. Sa recunosti nimicnicia ta, sa intelegi ca prin tine insuti nu poti face nimic bun
2. Sa ceri adesea ajutor de la Dumnezeu cu rugaciuni smerite
3. Sa te obisnuiesti a fi intotdeauna ingrozit de dusmanii nenumarati carora prin propriile puteri nu le poti opune rezistenta.
4. Sa te intorci catre Dumnezeu cand cazi

Cred ca ceea ce ne invata Nicodim Aghioritul este foarte clar: noi nu lucram niciodata binele fara ajutorul lui Dumnezeu (de capul nostru, prin forte proprii etc..)
Binele vine doar din sprijinul lui Dumnezeu.