Taina suferintei
 

CUM SA PRIMESC SUFERINTA ATUNCI CAND VINE PESTE MINE? – arh. SIMEON KRAIOPOULOS

Cea mai mare problemă a creștinului sau a oricărui om în general apare atunci când suferința bate la ușa sufletului său. Întotdeauna suferința este asociată cu ceva rău și aproape nici-o persoană nu se gândește că acest eveniment poate fi o pronie dumnezeiască. Nimeni nu se gândește că suferința este un mijloc de atenționare că Dumnezeu vrea să ne spună ceva. La căderea din Rai a protopărinților noștri omului i s-a vestit suferința ca unic mijloc de trezire și revenire în sine.

Cum vine harul și binecuvântarea lui Dumnezeu, dar fără primejdia să cazi în mândrie?

Așadar, atunci când suferim, în loc să ne văitam și să ne tânguim sau să ne împotrivim, să-L binecuvântam pe Dumnezeu și să-L premărim. Spunând în sine noastră ,,Binecuvântat fii, Dumnezeule!” Îi arătăm că, de vreme ce a socotit că este bine să vină asupra noastră suferința, ne este bine, ne aflăm astfel odihna. Atunci plugul acesta sl suferinței desțelenește acel ceva care există înlăuntrul nostru și care n-ar fi fost dezrădăcinat de nimic altceva. Distruge fortăreața care se găsește acolo, pătrunde la temeliile ei, le aruncă pe toate în aer și nu mai lasă nimic în picioare. Atunci vin harul și binecuvântarea lui Dumnezeu pe care omul le simte numai după ce trece suferința. Mai mult după ce trece suferința își dă seama de prezența lor, decât în timpul suferinței. De aceea, dacă nu vezi această binecuvântare în vremea suferinței, nu deznădăjduiți, pentru că nu este lucru ușor s-o vezi atunci.

Când trece suferința, vei simți binecuvântarea lui Dumnezeu, vei vedea și vei simți harul Lui și vei spune și tu ca și ceilalți:

,,Ah, Dumnezeul meu, cât bine mi-a făcut această suferință!
Ah, Dumnezeul meu, dacă n-ai fi rânduit astfel lucrurile încât să pătimesc cât am pătimit, niciodată n-ar fi venit acest bine asupra sufletului meu, niciodată nu ar fi fost atât de binecuvântat sufletul meu, niciodată nu s-ar fi smerit așa cum se smerește acum înaintea Ta.
Niciodată, Dumnezeule, n-aș fi crezut așa cum cred acum.
Niciodată n-aș fi învățat iertarea, așa cum am învățat-o acum.
Niciodată n-aș fi simțit această dulceață pe care o simt acum!
Și toate acestea datorită suferinței!”

BINECUVANTAREA SUFERINTEI ALATURI DE POCAINTA – arh. SIMEON KRAIOPOULOS

Suferința răvășește sufletul, inima. Înlăuntrul ei toate sunt făcute una cu pământul. Egoismul, mândria și iubirea de sine se pierd, dispar toate aceste stări păcătoase, pentru că toate sunt înlăuntrul nostru ca o fortăreață, ca o întăritură, care nu poate fi distrusă cu nimic. Ce vom face atunci când pătrunde durerea înlăuntrul nostru?

Trebuie, așa cum am spus, să avem această atitudine și să rostim: ,,Binecuvântat să fii Doamne, Dumnezeul meu, de vreme ce Tu vrei să sufăr, de vreme ce Tu îngădui durerea!”

Vă rog ca toate suferințele și durerile să le includeți în ceea ce spunem noi acum. Nu lăsați nimic pe dinafară, nu excludeți niciuna. Dacă suferim din pricina unei greșeli sau chiar din cauza unui păcat, și această suferință s-o cercetăm în contextul celor spuse. Ai săvârșit, de exemplu, un păcat greu și acesta a avut ca urmare consecințe rușinoase și durerea face ravagii înlăuntrul tău? Și această durere poate fi încadrată în binecuvântarea lui Dumnezeu dacă te căiești pentru păcatul tău, dacă îți pare rău pentru greșala ta și zici: ,,Așa-mi trebuie, Dumnezeul meu! Așa sunt, așa m-am purtat, așa să pătimesc! Binecuvântat fie Numele Tău, binecuvântată fie suferința aceasta pe care Tu mi-o trimiți!” așadar, toate suferințele sunt incluse în această perspectivă, niciuna nu fae excepție, niciuna nu rămâne pe dinafară.

Vă rog, să luați aminte la aceasta, pentru că la plecare este posibil să spuneți: ,,Părinte, ne-ai vorbit despre suferință, dar suferința pe care o am eu este altfel decât celelalte”.
Să știți că toate suferințele sunt la fel!

Găsesc aceste postări foarte folositoare şi îi mulţumesc userului Melissa pentru efort.

Nu e nici un efort. E chiar o mare bucurie ca pot sa le impart cu voi.:-)

Sa ne ajute Dumnezeu la toti!:25:

CE TREBUIE SA FAC ATUNCI CAND SUFERINTA MA MACINA? – arh. SIMEON KRAIOPOULOS

Trebuie să credem cu tărie că viețuirea creștină în duh și adevăr se desăvârșește doar atunci când reușim să ne facem asemenea lui Hristos. El, Modelul Suprem S-a dat pildă vie de urmat. Atunci când omul viețuiește oarecum greșit, Dumnezeu abate asupra omului suferința ca mijloc de trezire, ca mijloc de îndreptare. Uneori suferința ca mijloc de înțelepțire, ne face să-i înțelegem pe ceilalți dacă cumva am fost aspri față de ei.

Așadar, suferința pătrunde ca un plug în existența ta – fie ca durere trupească fie ca durere sufletească - și o brăzdează nemilos, fără să te întrebe ceva. Chiar dacă te tânguiești, chiar dacă te vaiți și plângi, sau orice altceva ai face de durere, nu te întreabă nimic. Suferi fără limite. Dar aici este taina: dacă nu te tânguiești atunci când te afli în dureri, dacă nu te vaiți, dacă rabzi cât poți și spui: ,,Dumnezeul meu, fii binecuvântat!” va fi foarte bine pentru sufletul tău.
Cum se poate aceasta? Uite cum: când ai da să te tângui și îți vine să spui ,,Of”, în loc să spui așa, tu să grăiești: ,,Fii binecuvântat, Dumnezeul meu!” Tânguitul tău să fie acesta, să fie cum ai zice: ,,Dumnezeul meu, Tu știi că sufăr mult, știi că aș vrea să înceteze suferința mea, dar fie după cum voiești tu! Să nu se facă voia mea!”

Deci, dacă cineva gândește și lucrează așa în vremea suferinței, dacă ia o asemenea atitudine, atunci durerea este un lucru foarte bun, pentru că, așa cum am zis, ea brăzdează adânc precum plugul și scoate rădăcinile patimilor. Una este lucrarea în grădină, când mergi și tai burienile de deasupra și alta este când scoți rădăcinile din adânc.

CUM POT SA MA VINDEC SINGUR DE SUFERINTA?- arh. SIMEON KRAIOPOULOS

Aproape întotdeauna omul fuge de suferință și chiar o urăște fără a-și da seama de faptul că ea este aceea care îl repune cu picioarele pe pământ, cu privirea în sus și cu sufletul la Dumnezeu. Nu reușim să ne fim proprii doctori din cauza egoismului - a iubirii de sine - și totuși suntem prea miloși cu beteșugurile noastre. Cum mă pot vindeca? Cum să fac să fie bine? Ce tratament să iau ca să mă vindec repede? Cum să procedez?

Suferința brăzdează adânc sufletul! Avea dreptate călugărul acela când spunea că suferința aduce în suflet mai mult folos decât orice altceva. Așadar, să ne străduim să ne explicăm aceasta înlăuntrul nostru. Suntem egoiști, iubitori de noi înșine, fie că înțelegem fie că nu. Oricât s-ar strădui cineva prin rugăciunea lui sau prin alte mijloace să fugă de iubirea de sine și să predea lui Hristos, nu este ușor să o facă pentru că înlăuntrul lui se întristează, se iubește pe sine atât de mult și nu rezistă să se umilească, să se trudească mai mult decât acceptă sufletul lui.

Este asemenea medicului care, oricât de bun ar fi pentru ceilalți, când este vorba să se opereze pe sine sau să facă cea mai mică intrevenție pe el însuși, să scoată o așchie care i-a intrat în picior sau să-și curețe o rană, nu va suporta când va vedea că se taie pe sine. Mâna lui nu va mai fi sigură, va începe să tremure și altele asemenea. Nimeni nu poate să opereze pe el însuși. La fel se întâmplă cu rugăciunea: oricât ne-am ruga, nu putem să ne depășim pe noi înșine. Desigur, Dumnezeu aude rugăciunea noastră, însă problema nu este dacă ne aude Dumnezeu, ci cât dăm noi înșine lui Dumnezeu, în ce măsură ne lepădăm de omul cel vechi, cât aruncăm din egoismul nostru, din iubirea noastră de sine? Această lepădare costă și omul n-o face ușor. Când vine însă durerea, suferința, fie trupească, fie sufletească este altceva. Se poate să ai o durere sufletească pricinuită de un necaz , de o boală. În astfel de situații cineva poate suferi chiar mai mult decât dacă ar fi fost el însuși bolnav.

Concluzia ar fi că suferința este o binecuvantare pe care o putem converti în bucurie, pace și liniște sufletească doar aflându-ne în brațele lui Dumnezeu.

CE INSEAMNA TAINA SUFERINTEI SI CUM O CONVERTIM IN BINECUVANTARE?-arh. SIMEON KRAIOPOULOS


Să spunem că există că o fortăreață, o întăritură pe care vrăjmașul o atacă. Cu cât cel care este în interiorul fortăreței opune mai multă rezistență, cu atât atacatorul își întărește mai mult puterile, își întețește atacurile ca să cucerască fortăreața, să spargă zidurile, să dărâme porțile, să intre înăuntru și să o strivească.

Dacă această imagine are acoperire în realitate, ea poate fi preluată și metaforic. Adică, adevărul din acest exemplu poate fi valabil și în relația dintre Dumnezeu și suflet. Astfel, fie că înțelege fie că nu înțelege cineva – deși nu este îndreptățit să nu înțeleagă; în realitate nu dorește să înțeleagă – acolo, în străfundul sufletului omenesc, există ego-ul, plăcerea de sine, egoismul, în general toată tendința de autonomie a omului față de Dumnezeu, ca o fortăreță care nu se lasă cucerită cu nimic și de nimeni. Deși simți, într-un fel sau altul, că pe toate acestea le îngăduie Dumnezeu pentru tine – ceea ce se întâmplă cu ceilalți este o altă problemă – tocmai ca să spargă porțile, să deschidă drumul, să intre înlăuntrul tău harul Lui, tu te împotivești și zici: ,,Nu pot, nu pot!” Nu poți? cu atât mai bine! Predă-te lui Dumnezeu! Spune-I ,,da!” lui Dumnezeu! Și vei vedea cum se va ușura grabnic durerea. Dar nu numai atît ci și cum încetul cu încetul – când începi să cugeți, când te hotărăști să iei puțin seama la tine însuți, când revii cu picioarele pe pământ, când te smerești și ai dispoziția să înțelegi exact ce se întîmplă – vei vedea cu ochii tăi și vei simți lucrarea harului lui Dumnezeu înlăuntrul tău. Suferința va începe să se îndulcească, să devină cerească, așa cum este de fapt. Se va manifesta ca har al lui Dumnezeu, ca minune a Lui, ca atingere dumnezeiască și ca dulceață divină.

Vei simți că toată această durere este în fapt aplecarea lui Dumnezeu cu iubire asupra ta. Nu vei mai simți deloc că Dumnezeu vrea să te smerească, să te umilească, să te zdrobească, așa cum fac câteodată cei puternici care acceptă să-i ajute pe cei neputincioși cu o pornire și cu un duh disprețuitor la adresa semenilor. Dumnezeu nu face așa!

Foarte frumos! Multumim Melissa!

minunat spus!felicitari melissa

Draguta mea Doinita, eu nu am nici un merit in cele scrise pe acest thread.

Singurul lucru pe care l-am facut a fost sa-mi doresc sa impartasesc si cu altii bucuria pe care mi-au facut-o scrierile care ne invata ca suferinta este o taina, pe care le-am gasit in lucrarile parintelui arhimandrit Simeon Kraiopoulos, pe care l-am citat pe acest thread.:-)

Am crezut ca se deduce scriind titlul si autorul, ca este un citat, chiar daca nu am pus textul in ghilimele. Imi cer scuzele de rigoare.:-)

Sa ne ajute Dumnezeu pe toti si sa ne fie cu folos!:-)

CE INSEAMNA SUFERINTA?- arh. SIMEON KRAIOPOULOS

"Oprește-te puțin și ia aminte!

Frate, îngăduie Dumnezeu să ai o strâmtoare, o durere, o suferință, o greutate, îngăduie să trăiești ceva care te copleșește până în străfundurile existenței tale? Este o binecuvântare! Te cercetează Dumnezeu! Este ca și cum ți-ar spune: ,,Sunt aici! Oprește-te și ia aminte, întoarce-te și privește-Mă! Nu te lăsa copleșit de situație, oricare ar fi aceasta! Vreau să-ți dau ceva! Ce să-ți dau! Pe Mine Însumi! Da, vreau să-ți dau harul Meu și prin acesta pe Mine Însumi și să te fac Dumnezeu! Voiesc să fii ceea ce sunt și Eu, adică Dumnezeu, pentru că te iubesc, te doresc, pentru că ești făptura Mea și pentru tine le-am făcut și le fac pe toate.”

În ciuda faptului că ceea ce i se întâmplă omului este cercetarea lui Dumnezeu, el nu poate să o vadă astfel. Se gândește că nu rezistă, socotește că durerea este prea mare, că necazurile sunt copleșitoare, că chinurile sunt irezistibile, și zice: ,,Ce să mă fac? Nu mai pot!” Lucrurile nu stau, însă, așa! Tocmai pentru că suferi, pentru că ești constrâns, că ai înlăuntrul tău răni, că vin asupra ta toate, că nu mai există nici o nădejde, nici o cale de ieșire, nici sprijin sau mângâiere, tocmai că ți se întâmplă toate acestea, nu este numai un indiciu, ci însăți dovada prezenței lui Dumnezeu. Dovada că Se preocupă de tine, că El Se apropie de tine și chiar te atinge. Te vede, te știe, te înțelege și vrea să te miluiască.

Deci, oprește-te o clipă, ai puțină răbdare și pune-ți nădejdea în Dumnezeu!

De ce suferi atât de mult, de ce te simți atăt de rănit, atăt de descurajat, de ce crezi că te sufoci, că te pierzi? De ce!? Nu din altă pricină, ci pentru că înlăuntrul tău există multă împotrivire. Și iată cum lucrează împotrivirea aceasta. Să spunem că există că o fortăreață, o întăritură pe care vrăjmașul o atacă. Cu cât cel care este în interiorul fortăreței opune mai multă rezistență, cu atât atacatorul își întărește mai mult puterile, își întețește atacurile ca să cucerască fortăreața, să spargă zidurile, să dărâme porțile, să intre înăuntru și să o strivească. "

Mult folositoare sunt si aceste cuvinte ale arh. Simeon. Mult adevar in ele. Multumim, Melissa.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Ma bucur sa te vad , prieten drag..:53:

Mult ma bucur si eu, bine ai revenit, prieten drag!
In privinta temei (felicitari Melissa!), chiar azi ma gandeam ca, de suferit, toti oamenii suferim. Dar reactia la suferinta sau urmarile suferintei sunt diferite.
Pe scurt, suferinta e doar o propunere. De modul in care dam raspuns la suferinta cred ca atarna viata, destinul.
Am observat ca unii oameni sunt uratiti, chiar mutilati de suferinta. Raman definitiv impietriti. Li se vede pe fata, in mers, in gesturi, in vorba, in tot...
Altii, dimpotriva, devin mai frumosi, capata lumina.
De unde diferenta, m-am intrebat si mi-am zis ca multe sunt de spus, desigur.
Ortodoxia noastra despica insa valurile confuziei. Toata Biblia, de la bun inceput si pana la sfarsit abordeaza frontal problema suferintei, a sensului ei etc.
Noi ortodocsii stim ca multe sunt interpretarile suferintei dar una este de folos omului: aceea pe care Moise o impartaseste cu poporul sau, apoi Avraam, Iov o inalta foarte sus iar Mantuitorul o rezolva deplin si pentru totdeauna.
Dilema e una singura, personala, marea alegere a fiecaruia: vad suferinta ca nonsens sau ca pedeapsa a lui Dumnezeu, ori o vad ca pe prilej binecuvantat de Domnul pentru implinirea mea ca om, pentru mantuire.
Prima varianta aduce negura, distrugerea omului, dezumanizarea, grotescul, mutilarea.
A doua aduce lumina, pacea sfanta.
Crestinul, iertati-ma ca aleg sa inchei astfel, este un mic "laborator alchimic" in care, prin impreuna-lucrarea dintre om si Dumnezeu durerea suferintei capata sensul si caldura bucuriei-lumina.

Exact aceasta intrebare mi-am pus-o si eu :" de unde diferenta?"

Cautand raspunsuri, am dat peste Taina suferintei decriptata de arh. Simeon.:-)

Cezar? Ma bucur sa te vad!:-) Ai cam lipsit si tu:39:

Foarte fumos Melissa. Doresc sa pun si eu o caramida la ceea cea ai construit.

"Nu este cale de mântuire, de ispăşire a păcatelor, decât calea Crucii. Dacă ar fi fost alta Dumnezeu ne-ar fi arătat-o pe aceea.
"Prin cruce, prin suferinţa unei răstigniri în viaţă, se intră în împărăţia lui Dumnezeu. Şi se intră cu atât mai sigur, cu cât răbdăm o răstignire nedreaptă.
Aşa să vă tâlcuiţi crucea pe care o aveţi fiecare dintre voi! În Cruce, Dumnezeu a ascuns o taină: taina mântuirii fiecaruia."

Foarte frumos Ovidiu! Multumim!:-)

tristete/suferinta
 

Tristetea este strans legata de suferinta. M-am intrebat de ce se vorbeste (in cercetarea literara, filozofie) de doua tipuri accentuate ale tristetii - tristetea romaneasca si tristetea portugheza.

La tristetea portugheza nu ma pricep.
Incerc sa gasesc o explicatie pentru cea romaneasca.
La noi comunismul a coexistat cu ortodoxia (social, vorbind), asa ca in mintea omului s-au amestecat lucrurile. Comunismul este cel care inventa mereu pedepse, autocritica etc. ceea ce a dus la mutilare sufleteasca. Omul afla despre iubire, iertare doar la Biserica si intr-un chip oarecum abstract, astfel incat a ajuns sa creada ca Dumnezeu este cel care pedepseste. De aici tristetea deznadejdii, fiecare cuvant, fiecare gest este dublat mental de o penitenta ce va veni candva dinspre Dumnezeu. Nimic mai fals. Nu credeti?

Ba da, eu sunt de acord cu tine si as mai adauga doar un lucru: tristetea e de obicei asociata cu pierderea a ceva de care omul e atasat. Pierderea, perceputa ca definitiva, irecuperabila, genereaza tristetea. Dar crestinul stie ca tot ce lasa e de fapt o investitie, nu o pierdere, de aici si bucuria chiar in miezul unor necazuri care pe altii ii devasteaza.
Mare e taina suferintei!

Doamne ajuta! Am uitat sa precizez ca sunt citate din cartile parintelui Arsenie Boca (am mare evlavie la dansul) ... eu doar vi le-am impartasit.

Mare e taina suferintei! Multa dreptate ai, prietene drag, asa e, mare e taina suferintei. Doar cand cand ajungi sa pretuiesti jertfa de sine, cand ajungi sa intelegi Jertfa Mantuitorului, doar atunci incepe sa licareasca lin si dulce marea taina a Suferintei: telul ei inobilator, inaltator, induhovnicesc.
Har, smerenie si jertfa de sine.

IN SUFERINTA L-A VAZUT IOV PE DUMNEZEU- arh. SIMEON KRAIOPOULOS

"Iată că marele Iov, bogatul Iov, credinciosul Iov, L-a văzut pe Dumnezeu doar în suferință. Scoala vieții lui cât și adevărata revelație s-a desăvârșit in suferință. Avem datoria să luăm aminte la școala lui Iov, la răbdarea credincioșiei lui. Astăzi lumea plânge de atâta suferință și i-ar prinde bine lecția de răbdare a marelui Iov.

Să ne amintim puțin de Iov, cel care a suferit poate ca nimeni altul. Dumnezeu a îngăduit să simtă suferința pentru ca să arate virtutea lui. Și după ce a suferit, după ce a trecut prin toată încercarea, Dumnezeu l-a binecuvântat – ne spune Sfânta Scriptură – mult mai mult decât îl binecuvântase mai înainte și Iov a avut din nou toate bunurile.

Și a zis Iov acestea:
,,Dumnezeul meu, am auzit despre Tine și am crezut și Te-am preamărit, acum însă Te-am văzut!”
Adică, suferința prin care a trecut parcă i-ar fi dat simțuri deosebite, ochi nou și înlăuntrul suferinței L-a văzut pe Dumnezeu a simțit binecuvântarea și iubirea Lui, așa cum n-o simțise mai înainte. Urmarea a fost că Iov s-a aflat înaintea lui Dumnezeu smerit, plin de binecuvântare dumnezeiască, de prezența Acestuia, de iubirea dumnezeiască, dar în același timp umil: ,,Mă urgisesc pe mine însumi înaintea Ta, Dumnezeule, mă ugisesc!”

Deci, așa cum am mai spus, prin suferință se desțelenește din lăuntrul sufletului omenesc orice rădăcină egoistă, orice împietrire. Acestea pleacă și omul rămâne smerit, cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Așadar, are și suferința binele ei.

Când ești binecuvântat în alte împrejurări există pericolul să te mândrești, dar când ești binecuvântat în durere și suferință, atunci cu greu te poți mândri. Ci dimpotrivă, te smerești, te umilești, te topești, devii ca un fum înaintea lui Dumnezeu."

Inca o caramida la ceea ce ai construit Melissa ....desi nu se refera numai la subiectul topicului.

• "A găsi în tine pe Hristos Cel cu Cruce, temelia ta dumnezeiasca, şi a clădi pe ea viaţa ta, acesta este învierea cea din morţi înainte de învierea cea de obşte. Fericit şi sfânt este acela ce are parte de învierea cea din morţi.
• Iisus a tămăduit orbirea ochilor, dar n-a putut tămădui orbia răutăţii. Orbia răutăţii, stând de-a pururi împotriva Adevărului, nu are leac, dar are pedeapsă.
• Învierea este noul stâlp de foc, care conduce de două mii de ani neamul creştinesc prin pustia acestei lumi. Din lumina lui este făcut destinul care ne atrage Acasă.
• Mulţi îl urmează pe Iisus până pe muntele Fericirilor, dar foarte puţini până pe muntele Golgota, până pe cruce. Până pe cruce n-a străbătut decât iubirea maicii Sale şi a ucenicului iubirii… Mai mult v-a înflori viaţa ta dacă vei fi un erou al iubirii divine şi nu o victimă a iubirii păcatelor.
• Sunt multe chipuri de a intra în împărăţia lui Dumnezeu, dar numai o singură uşă: Iisus

• Cea mai grea cruce e lepădarea de sine şi nu poţi urma pe Iisus fără lepădarea de sine. „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie”.
• Nu sunteţi şi voi căutând pe Iisus?
Voi ştiţi despre Iisus o mulţime de lucruri, dar încă nu-L ştiţi pe El.
Şi până nu-L găseşti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine,
Nu-ţi găseşti nici sensul tău, nici sensul lumii.
Unde Îl găsim pe Iisus? : 1 Ascuns în poruncile Sale. 2 Descoperit în Tainele Sale. 3 Nevăzut de faţă în orice suferinţă în viaţă, în orice cruce a vieţii. 4 Întreg în Biserică, în marea obşte a credincioşilor.
• Găsind pe Iisus ne găsim pe noi înşine, destinul şi veşnicia noastră.
• Pe Dumnezeu nu-L putem cunoaşte decât prin Iisus Hristos, Care-I calea noastră la Tatăl."

O suferinta cu care ne confruntam in viata ne poate deschide fiecaruia din noi propriul "drum al Damascului". Asa cum Apostolul Pavel a fost orbit de Dumnezeu ca abia de atunci "sa vada" cu adevarat, asa randuieste Dumnezeu boli si suferinte asupra noastra ca vederea proprie, alipita de cele ale lumii, sa o consideram "orbire". Dar Apostolul Pavel, desi fusese orbit, L-a recunoscut pe Hristos, a simtit prezenta Sa, a spus "Doamne". A constientizat intalnirea.

Noi insa nu marturisim in suferinta prezenta lui Hristos. Nu Il numim "Doamne". Dorim cu orice pret sa redevenim sanatosi chiar de vom trai "orbecaind", pana la sfarsitul vietii noastre, din pricina "solzilor de pe ochii mintii".

Asa este Marius, numai ca nu raspundem si noi asa cum a raspuns Pavel. Si in loc sa ajungem la Dumnezeu, ajungem la revolta si ura atat impotriva Lui, cat si a semenilor.

Dumnezeu ne cheama diferit la El. Nu face asta pentru ca vrea diversitate, ci pentru ca noi nu-i raspundem la fel. Asa ca El alege cele mai potrivite cai de intalnire si unire cu El, chiar daca pentru mintea omeneasca multe din ele sunt nebunie.

Sa nu deznadajduim cand suntem in suferinta. Sa avem in vedere ca Cel ce a biruit moartea, poate pune capat si suferintei noastre daca incetarea ei ne este de mai mult folos.

vrednicia tainei suferintei este un dar . fara iisus hristos nu putem face nimic
multa iubire

CUM SE PUNE IN VALOARE SUFERINTA - arh.SIMEON KRAIOPOULOS


",,Să fii binecuvântat, Dumnezeul meu!” Iată cum se pune în valoare suferința!

Iubiții mei, așa cum am spus și la început, într-un chip sau altul, toți suferim. Durerea pe care o experiem este prezentă în orice moment. Am putea spune că nu există clipă în viața omului în care acesta să nu sufere de ceva, de o durere pricinuită de el însuși, sau venită de la cei dragi, de la copii, sau din partea celorlalți oameni. Apoi, atunci când aflăm în fiecare zi despre răul care se întâmplă într-un loc sau altul de pe glob, când aflăm că în Africa copiii sunt înfometați și mor de foame, sau altele asemenea, un suflet creștinesc nu poate să nu simtă durere pentru toate câte se întâmplă. Prin urmare, fiecare clipă este plină de pătimire și, voim sau nu voim, vom suferi. Toți vom împlini acest canon.

Problema nu este, așadar că suferim, ci în felul în care reacționăm la suferință. Cât de minunat ar fi să nu lăsăm să irosească suferința! De suferit, oricum vom suferi. Tot chinul suferinței va fi în zadar dacă nu valorificăm pozitiv această pătimire, dacă n-o exploatăm. Și valorificăm suferința, o exploatăm pozitiv, când cugetăm așa cum am mai spus și avem o atitudine potrivită. Întăi de toate, să nu ne împotrivim deloc și să nu ne văităm.

Chiar dacă-ți face rău toată lumea, să nu zici: ,,Acesta mi-a făcut rău...! ” Nu ți-ar fi făcut nimic, dacă n-ar fi îngăduit Dumnezeu. Iar El a lăsat așa lucrurile pentru că aveai nevoie de suferință. Nu înseamnă că cel care a făcut răul a săvârșit un lucru bun. În această postură se află și Iuda. El L-a trădat pe Hristos și aceasta este cea mai mare crimă, însă era în iconomia lui Dumnezeu să fie trădat tocmai de Iuda și să moară pe Cruce. De asemene, cei care L-au răstignit sunt răstignitorii Lui adevărați. Dar, trădarea, Crucea lui Hristos, moartea Lui înseamnă mântuire pentru lume. Așa și aici. Cel care ți-a făcut răul este răufăcător și va da răspuns într-o zi pentru aceasta, tu însă nu te folosești, nu câștigi nimic dacă în continuare spui: ,,Mi-a făcut așa și așa, să pățească și el la fel...!” Este păcat!

Dumnezeu îngăduie unui om să-ți facă rău și să suferi. Lasă-l pe acela, ia seama la suferința ta și să-L ai înaintea ochilor pe Dumnezeu. Așadar, nici un necaz, nici o pătimire să n-o înfrunți așa, ci dacă este posibil, suferința s-o întâmpini zicând aceste cuvinte: ,,Dumnezeul meu, fii binecuvântat, fie așa cum voiești tu!” astfel, durerea nu se va irosi, ci va fi valorificată, adică ne va folosi și va deveni pentru sufletul nostru marele bine despre care am vorbit."

LapetiteMoc foloseste expresia:comunismul a coexistat cu ortodoxia, ..comunismul a inventat mereu pedepse...ortodoxia are 2000 de ani , ea este cea care a trebuit sa se mentina neafectata, de schimbarile politice in timp, chiar daca uneori a facut concesii ,regretabile uneori,chiar daca a cedat in fata politicului, din lasitate, si ce sa mai spunem de pedepsele inventate si practicate de Biserica?

CUM CAUTA OAMENII CALEA CEA MAI SCURTA SPRE MANTUIRE - arh. SIMEON KRAIOPOULOS

Drama societății moderne și lipsite de Înțelepciunea cea de Sus este aceea că oamenii din prea plinul iubirii de sine caută cele mai lesnicioase căi de izbăvire. Sub imboldul sloganurilor moderne omul aleargă până și la cele mai josnice procedee de mantuire trupească sau sufletească. Astfel aproape zilnic primim de la mass-media informatii despre marile vedete ale lumii care apelează la vrăjitorie, religii orientale, urino-terapie și alte nebunii ale vremii.

Aici părintele Simeon Kraiopoulos ne propune câteva repere despre înțelegerea ortodoxă a vieții și cum să ne mântuim veșnic cu Dumnezeu:

"Oamenii de astăzi sunt în general foarte ocupați, de aceea și creștinii ar dori căi de mântuire scurte, ar voi să nu mai piardă mult timp ca să ajungă acolo unde trebuie, să-și atingă scopul imediat și fără ocolișuri. Ei, bine, una dintre aceste căi scurte spre mântuire este suferința. Am spus că omul în fiecare moment,în fiecare clipă are parte de suferință. În loc să lași să se irosească suferința, poți avea o atitudinea potrivită înaintea lui Dumnezeu, fie câte afli în casă, în sala de clasă sau în orice alt loc. Deși îți vine să oftezi pentru că suferi, binecuvintează pe Dumnezeu și pe neașteptate, fără zgomot, vei simți în sufletul tău binele, acel bine care nu se întâmplă în nici un alt fel.

Un Avvă în Pateric spune că: ,,dimineața se poate să fii în iad, iar spre seară să te afli în Rai”, lăsând să se înțeleagă că dimineața omul poate să săvârșească păcate, dar pe parcursul zilei își revine la conștiința de sine, revine la priveghere, se pocăiește, plânge, și nu este mare lucru pentru Dumnezeu ca să-l aducă în Rai.
Lucrurile sunt ușoare și calea mântuirii este scurtă, noi, însă, prin purtarea noastră greșită, le facem dificile și îngreunăm calea mântuirii.

Omule, în orice stare te-ai afla, dacă te pocăiești, Dumnezeu te primește și te mântuiești, dar numai dacă te căiești cu adevărat.
Este cu putință să te căiești pentru ceea ce ai făcut numai pentru că ți-a fost rănit egoismul!
Ia seama și la acest aspect: cineva poate să meargă să se mărturisească din pricina faptului că egoismul lui a fost rănit și nu pentru că a păcătuit înaintea lui Dumnezeu.
De multe ori omul se mâhnește pentru păcatele pe care le-a făcut și se căiește pentru ele, dar nu pentru că L-a întristat pe Dumnezeu, ci din cauza egoismului rănit.
Adică, înainte de a păcătui, omul avea o părere bună despre sine, dar când a păcătuit nu mai poate să aibă aceeași părere, și aceasta îl face să sufere. În cazul acesta nu este vorba despre pocăința adevărată.

Pocăința voită de Dumnezeu, autentică, din tot sufletul, nu pretinde în acel ceas nimic pentru sine, ci toată atitudinea omului înaintea lui Dumnezeu este aceasta: ,,Dumnezeul meu, chiar de-ar fi să mor în acest moment, să mor pentru iubirea Ta! Iar dacă vrei să trăiesc mii de ani, s-o fac pentru iubirea Ta! Să nu mă lași să cad din nou în păcat!”
Atunci, într-adevăr, din acest moment omul trece de la o stare la alta, poate merge din iad în Paradis, iar drumul mântuirii este cel mai scurt, așa cum a fost pentru tălharul de pe cruce.
Ce fărădelegi n-a făcut acel tâlhar în viața lui! Dar acolo, pe cruce, lângă Hristos, când se sfârșea, în acel ceas, fără să aibă nici o altă nădejde, I-a arătat întreaga sa căință, nădăjduind în mila Lui, și a auzit cunoscutele cuvinte ale Domnului. În timp ce era osândit la moarte, a luat atitudine corectă înaintea Domnului.

Ce minunat este acest lucru! Cât de frumos este să stea omul înaintea lui Dumnezeu, ca unul pregătit să moară!"

NADEJDEA MANTUIRII MELE - POCAINTA SI SUFERINTA ASUMATA-arh. SIMEON KRAIOPOULOS

"Ce minunat este acest lucru! Cât de frumos este să stea omul înaintea lui Dumnezeu, ca unul pregătit să moară!
De aceea, Vechiul Testament ne învață: ,,Adu-ți aminte de cele din urmă ale tale și în veac nu vei greși”.

Să-ți amintești că vei muri și aceasta te va ajuta să nu păcătuiești. Ceva asemănător este amintit și în alte cărți bisericești. Omul păcătuiește pentru că voiește să se bucure în această viață. Când este pregătit în orice clipă poate să moară, atunci nu mai săvârșește păcatul. Tâlharul de pe cruce, când nu mai avea nici o nădejde să trăiasă, în puține clipe, a spus cuvinte pe care nu le-au spus nici ucenicii lui Hristos și a înțeles lucruri pe care nici aceia nu le-au putut înțelege.

După ce mai înainte, mustrându-l pe celălalt tâlhar, i-a zis: ,,Nu te temi tu de Dumnezeu, că ești în aceeași osândă cu El? Și pe noi pe drept, căci primim cele cuvenite pentru faptele noastre; Acesta, însă, n-a făcut nici un rău!” în continuare a rostit acel cuvânt înfricoșător: ,,Pomenește-mă, Doamne, când vei veni în Împărația Ta”. Și în acel ceas a primit făgăduința de la Domnul Însuși:
,,Amin îți spun ție, astăzi vei fi cu Mine în Rai!”

Astfel, în puține clipe, tâlharul din cele mai de jos ale pământului, am spune ale iadului, s-a aflat în partea cea mai de sus a Raiului. Dacă s-a întămplat să vedeți în biserici imaginea pictată a celei de-a două Veniri, ați luat seama că primul intrat în Rai este înfățișat tâlharul.

Așadar, fraților, avem această relitate a suferinței care sfâșie existența noastră până în străfunduri și ne face să suferim tainic. Poate deja ne-a și înfricoșat vreodată, și mintea noastră s-o fi dus cu gândul că putem să și murim. Este cel mai frumos gând! Mă iertați că zic așa. Să trăim lucrurile așa cum am spus mai sus. Este cu adevărat minunat să sufere cineva și să simtă ceea ce am spus, să ia lucrurile așa cum am spus. Desigur, eu sunt îndreptățit să spun acestea în astă seară, pentru că sunt cam bolnav. De aceea v-am spus că vom duce discuția în această direcție, pentru că mă influențează și indispoziția mea.

Este cel mai bun lucru să conștientizeze cineva și să creadă că peste puțin timp poate să nu mai fie în această lume, că poate să plece în lumea cealaltă.
Atunci, în acel moment, sufletul se dezleagă, se dezlipește și se desface de toate lucrurile de care era legat, și rămâne singur numai cu Dumnezeu.
Și omul, ajutat de anumite lucruri pe care le-a auzit, pe care le știe, se pocăiește înaintea lui Dumnezeu, și astfel, se izbăvește, își mântuiește sufletul, simte într-adevăr că Raiul vine înlăuntrul lui și conștientizează marele bine pe care îl aduce suferința.

Și oricât ar părea de ciudat, omul spune: ,,Nimic altceva nu folosește omenirii ca suferința!”
Și când spunem suferință, le înțelegem pe toate acestea împreună: boala, toată stricăciunea trupească a omului în general și moartea.
Dacă nu erau acestea, toți am fi fost animale dezlănțuite, iar societatea ar fi fost o junglă.
Creștinul mai ales trebuie să privească astfel lucrurile, să valorifice, să exploateze suferința, încât continuu să se afle în Paradis."

Multumesc si eu, Melisa, pentru postare. Am ajuns la aceste cuvinte exact cand aveam nevoie de ele.Apa vie...apa vie... Sa lumineze Hristos pasii tai..si sa te pastreze in dragostea Lui..

cu toata dragostea frateasca
 

bine ai venit in marea noastra suferinta,in razboiul cel dintre noi,si sa ne mai impartasesti cu sfaturii vii, din marea-ti experienta, asa cum sti sa o faci de cind ne cunoastem.

Domnul si Maica Domnului sa te binecuvinteze.Amin.
Slavit sa fie Domnul.

Suferinta face parte dintre taine...

suferinta inmoaie inima
 

suferinta prinde bine celui ce nu a cunoscut smerenia.precum calului naravas greutatea ii moaie simturile,asa si omului trufas suferinta il face sa cunoasca smerenia.

Suferinta e mai usor de dus cand e trupeasca , caci trupul este trecator ca si suferinta trupeasca, dar cea sufleteasca este greu vindecabila acolo numai harul lui Dumnezeu lucreaza, si nimic nu poate face omul, prin propriile forte, pentru a-si alina durerea. Suferinta trupeasca inalta sufletul in schimb cea sufleteasca doboara trupul, si multi sunt cei ce au rani sufletesti, care sufera, care plang, care au teama, care sunt mereu in asteptare, care mereu cauta o alinare, care se simt mereu singuri, care nu isi gasesc forta de a depasi anumite momente, care iarta dar nu pot vindeca urmele, care in cautarea binelui gasesc mereu raul, care in drumul vindecarii se ranesc de moarte....
"iar acolo unde omul nu poate lucreaza Dumnezeu", e nevoie doar de credinta , dragoste si nadejde...

Va impartasesc si eu un articol:

Cum să nu ne revoltăm în fata suferintei

Cuvânt al părintelui Teofil, înregistrat în Franta / la 20 iunie 1999 si preluat din Feuille Saint Jean Cassien, nr. 68/ iunie 2000

Încă din tinerete mă întreb la ce serveste suferinta si nu am găsit încă răspunsul potrivit. Am constatat că pentru toată lumea, pentru cei care suferă si pentru cei care nu suferă, suferinta este în acelasi timp o realitate, o problemă si o taină. Realitate pe care nu o putem evita, problemă pe care nimeni nu a reusit să o rezolve, suferinta rămâne taină. De fapt, nu e important ceea ce credem sau gândim despre suferintă; important este raportul pe care îl avem cu propria noastră suferintă. Ce putem face ca să nu suferim?

Biserica nu vrea ca oamenii să sufere. În timpul slujbelor noi ne rugăm pentru un ,sfârsit crestinesc vietii noastre, fără durere, neînfruntat, în pace si răspuns bun la înfricosătoarea judecată a lui Hristos, să cerem". Biserica doreste ca credinciosii să-si ducă viata în liniste si pace, si cât este posibil, să nu sufere. În timpul Sfintei Liturghii ne rugăm de asemeni pentru conducătorii Bisericii, pentru episcopul nostru, ,ca Domnul să-l păzească întreg, în pace, cinstit, sănătos, îndelungat în zile". După ce am făcut această cerere pentru conducătorii Bisericii, o facem si pentru noi toti, pentru că adăugăm: ,pe toti si pe toate".

Biserica doreste, deci, ca toti oamenii să trăiască în pace, să fie sănătosi si să aibă zile îndelungate. Ea nu încurajează suferinta, dar ne învată să o suportăm atunci când o întâlnim, să acceptăm partea noastră de suferintă, să o primim pentru binele nostru. Să nu ne dorim suferinta, dar să o acceptăm dacă vine. Nu e nevoie ca toti oamenii să aibă partea lor de suferintă. Unii sunt scutiti, altii o pot suporta cu usurintă, iar pentru altii este un adevărat chin. Când spun asta mă gândesc în special la suferinta fizică. Cunosc persoane care suportă o suferintă adâncă, care nu se pot misca de pe patul de boală, si care totusi radiază de bucurie, o bucurie pe care ceilalti, desi sănătosi fizic, nu o au. Unii se revoltă în fata suferintei, iar altii o ignoră. În fiecare din aceste cazuri trebuie să luăm în considerare intensitatea suferintei, căci sunt suferinte care-l pot distruge pe om.

Sunt însă persoane despre care credem că suferă, dar care stiu cum să se comporte în fata suferintei, anihilând-o. Un medic român, care crede în Dumnezeu, spunea că sunt două lucruri pe care omul nu le poate face fără credinta în Dumnezeu: să crească copii buni si să suporte o mare suferintă. Eu cred, de asemeni, că cei ce au de purtat o cruce grea, au si puterea de o duce usor, fiind persoane care cred în Dumnezeu. Ei primesc partea lor de suferintă ca venind din mâinile Domnului, stiind că dacă Domnul a îngăduit-o, nu e în zadar. Sfântul Marcu Ascetul spunea că nu e important să stim de unde vine suferinta, ci să stim cum să o primim fără să ne revoltăm. Un părinte din mănăstirea noastră, părintele Arsenie Boca, spunea: ,Dacă tot trebuie să suferim, măcar să nu suferim zadarnic". Pentru a putea folosi suferinta spre binele său, omul trebuie să creadă că suferinta are un sens pentru el, chiar dacă pe moment nu întelege. De fapt, cel care întelege si stie cum să suporte suferinta, nu mai suferă.

As spune că suferinta e o realitate pe care avem dreptul să o evităm, dacă putem, o problemă pe care avem dreptul să o rezolvăm, dacă ne stă în putintă, dar trebuie să ne plecăm în fata tainei si să folosim suferinta care ne este dată pentru progresul nostru spiritual.

Dacă nu putem să ne întelegem propria suferintă, nu vom putea întelege nici suferinta celorlalti. Putem totusi să încercăm să-i ajutăm să-si poarte suferinta. Este chiar o datorie, căci Domnul ne-a chemat să-I fim colaboratori, să ne ajutăm aproapele. Fără a avea puterea de a vindeca, avem datoria de a face tot ce ne stă în putintă pentru a-l ajuta pe cel de lângă noi. Să ne gândim la cei patru care l-au adus în fata Domnului pe paraliticul din Capernaum. Ar fi putut să astepte să se întâlnească cu Domnul, dar ei au simtit nevoia să-l aducă pe prietenul lor cât mai repede în fata Domnului, pentru a fi vindecat. Si-au dat seama că ei nu-l puteau vindeca, dar au stiut că Domnul o poate face.

Totusi, Domnul nu vindecă mereu. Pe unii îi lasă să sufere, pentru binele lor si al celor din jur. Am constatat adesea că oamenii care suferă sau care au trecut prin mari suferinte, sunt oameni puternici. Ei au căpătat o altă perspectivă asupra vietii si au dobândit unele calităti pe care oamenii scutiti de suferintă ne le pot avea. Suferinta poate fi primită ca un dar, ca o îmbogătire. Unii simt suferinta ca pe o nedreptate, ca pe ceva care nu ar fi trebuit să li se întâmple lor. Asta pentru că ei se compară cu ceilalti, ceea ce nu are nici un sens, fiecare om trebuie să-si trăiască viata care i-a fost dată. Fiecare are raportul său cu suferinta, fiecare poate câstiga ceva din suferintă. Cred că ceea ce trebuie să ne ajute este constiinta că Dumnezeu îngăduie această suferintă si că ea are un motiv, chiar dacă noi nu-l stim. Această constiintă, sau mai bine zis această încredere, ne ajută să ne purtăm crucea cu seninătate.

Pot să vă asigur că credinta în Dumnezeu ne ajută să suportăm o mare suferintă. Să ne reamintim însă că dacă am suferit, nici nu ne dorim să suferim, pentru că nici Biserica si nici oamenii nu o doresc. Să evităm suferinta dacă putem? Da! Dar să nu fugim de crucea care ne mântuie. Domnul nu ne binecuvântează o asemenea atitudine. Căci Domnul ne cere să ne purtăm fiecare crucea, crucea lepădării de sine însusi. Fără cruce nu este mântuire; mântuirea nu ne vine numai prin Crucea Domnului ci si prin purtarea propriei cruci. Când trecem printr-o ispită, printr-o boală, printr-o durere, un necaz, ne întâlnim crucea pe care trebuie să o purtăm si ea devine într-adevăr crucea mântuirii noastre.

Să fim convinsi că crucea ne este necesară pentru a ne mântui. Să-I cerem Domnului sănătate si tot ceea ce e bun, dar să-I cerem si puterea de a accepta suferinta atunci când ne este trimisă. Să-I cerem Domnului să ne întărească în credintă pentru a putea face fată tuturor încercărilor care ne vin, să-I cerem Domnului să ne ajute să purtăm cu bucurie suferinta. Sfântul Isaac Sirul spunea: ,Caută un doctor înainte de a fi bolnav si roagă-te înainte de venirea ispitei".

Să ne pregătim să suferim, suferintă fizică sau suferintă morală. Pentru a putea răbda suferinta morală si pentru a putea profita de ea, trebuie însă să ne smerim. Să nu ne tulburăm văzând că suferinta este o realitate pe care nu o putem evita, o problemă pe care nu o putem rezolva, o taină care pentru binele nostru, pentru progresul nostru spiritual ne uneste cu Crucea Domnului. Ea este o taină care ne uneste cu suferinta Domnului care avut milă de noi si ne-a mântuit, pentru că ne iubeste. Ea este o taină care ne uneste cu Domnul, care ne iubeste chiar si atunci când ne lasă să suferim si care ne sterge lacrimile atunci când stie că suferim pentru binele nostru.

Noi nu suntem singuri. Dumnezeu este cu noi. Să credem că îngerul nostru păzitor ne însoteste pretutindeni, că Maica Domnului ne ocroteste mereu si la bine si la rău. Să credem că mila Domnului ne însoteste mereu.

patericul atonit
 

daca iti sprijini amaraciunea durerii tale pe Hristos Domnul,aceasta amaraciune se transforma in licoare dulce.

Simeon Kraiopoulos
 

Era frumos daca puneai si sursa. titlurile articolelor nu sunt din carte ci sunt adaptate textului!

Doamne ajuta!

"Mai tare și mai duios de cum a chemat Iisus pe oameni, nu-i poate chema nimeni de pe lume. Necazurile vieții însa iau pe oameni din altă parte, silindu-i să-l caute pe Dumnezeu. Necazurile nu sunt fapta lui Dumnezeu, ci urmarea greșelilor noastre, urmare pe care îngăduie Dumnezeu s-o gustăm spre înțelepțirea noastră." (Părintele Arsenie Boca)

Pentru ce este atata suferinta pe pamant ?
 

"Zice dreptul Iov: Omul este nascut pentru suferinta ( Iov 5, 7 ). Iar Sfantul Pavel zice ca toate fapturile sunt in suferinta( Romani 8, 21 ). Suferintele din lume sunt urmare a caderii omului din rai ( Facere 3,16 ). Suferintele sunt urmari ale pacatului ( Iov 4, 8; Psalm 7, 14-16; Pilde 22, 8; Ieremia 4, 18 ) .Suferintele sunt pedepse pentru pacate ( Levitic 26, 24-28; 2 Regi 7, 14 ). Dar de vom primi toate suferintele cu rabdare si multumire, ne vor aduce mare folos duhovnicesc, spre mantuirea sufletului. In general, vedem ca cu cat se inmultesc pacatele si rautatile in lume, cu atat se inmultesc suferintele, adica foametea, cutremurele, razboaiele, bolile de tot felul si moartea. Grija noastra, a crestinilor, este sa parasim pacatele, sa ne impacam mereu cu Dumnezeu si sa avem frica de Dumnezeu, smerenie si rabdare si atunci toate suferintele noastre se vor imputna si ne vor fi de mare folos spre mantuire".
Parintele Ilie Cleopa