cand unul din parinti ramane singur
 

Buna ziua,

Va scriu pentru a va cere parerea in legatura cu un subiect dureros. Tatal meu a trecut la cele vesnice in urma cu aproape 2 saptamani. Durerea este mare, tristetea si regretele la fel. Nu as avea cuvinte sa le descriu aici.

Pe langa acestea se mai iveste o problema, mama ramane singura. Eu imi fac studiile in strainatate, dar nu foarte departe, asa incat imi este relativ usor sa revin in tara sa o vad. Si in acelasi timp si ea poate sa mai vina pe la mine. S-a nimerit sa fiu alaturi de ea cand s-a intamplat necazul acesta si mai pot ramane pana pe 25 august. Insa eu tot ma simt vinovata, mi-o imaginez plangand cand voi pleca, zicandu-mi ca a ramas singura. Stiu ca sentimentul asta o sa-mi otraveasca viata. Eu mai am un frate mai mare, dar cu care mama e in relatii mai reci. El sta la tara cu bunica (adica mama mamei mele).

M-am gandit si sa-mi las facultatea si sa vin aici, dar nu as putea, as fi prea nefericita. Acolo mi-am creat un viitor, lucrurile imi merg bine, chiar ma simteam prea bine inainte sa-mi moara tatal, imi gasisem un echilibru, eram uimita ca este posibil sa-mi fie si mie bine. Chiar mama imi spune sa raman acolo. il cunoaste si il apreciaza si pe cel cu care vreau sa intemeiez o familie, si stie ca daca ar fi sa ma intorc in Romania ar trebui sa ne despartim...

Daca aveti sfaturi, pareri, ele sunt binevenite.
Va multumesc!

Dumnezeu sa-l ierte pe tatal tau! Sa ai grija sa ii faci toata randuiala, sa ii dai sarindar...

E o alegere dificila. Poate ar fi bine sa vorbesti si cu parintele tau duhovnic despre asta. E adevarat ca mama ta nu se poate consola cu cele lumesti, conteaza foarte mult credinta ei in momentul de fata, dar e bine sa ii fie cineva alaturi, mai ales daca este in varsta sau suferinda.

Zilele trecute a murit o profesoara universitara. Suferea de niste ani de un cancer osos, care a dat inapoi, dar a recidivat in ultimul an... S-a stins pe un pat de spital, ingrijita de niste studente. Unica ei fiica era plecata prin strainataturi, avea viata ei, nu a mai pastrat elgatura cu maica-sa, desi stia ce diagnostic avea, au dat greu de ea, s-a intarziat din aceasta cauza cu formalitatile, au amanat si inmormantarea si tot. M-a marcat povestea, te rog sa nu te intristezi daca am ales sa o mentionez aici.

Cantareste bine situatia!

Carine,

Este grea despărţierea de un părinte. Totuşi, Dumnezeu v-a oferit consolarea să fiţi părtaşă la ultimele lui zile. Când spunem "întâmplarea a făcut", da fapt, spunem "Dumnezeu a făcut".

Legat de problema ridicată, îmi amintesc (ca prin ceaţă) o poveste auzită cu mulţi ani în urmă. Se spune că o cioară îşi pregătea puii, ajunşi mari acum, pentru părăsirea cuibului. Îl întreabă pe primul pui: "iată, peste vreo sută şi cincizeci de ani, eu am să fiu bătrână şi bolnavă. Atunci, tu ai să ai cuibul tău. Ce ai să faci, ai să mă primeşti la tine ?" Puiul răspunse: "mama, oriunde ai fi, am să vin îndată la tine. Şi dacă nu ai să ai unde sta, am să-ţi dau cel mai bun loc din cuibul meu, chiar dacă ar trebui să locuiesc în vizuina vulpii !" "Of, of, of, nu e nimic de capul tău ! Tu ce ai să faci ?" întrebă cioara, adresându-se celui de al doilea pui. "Mama, eu am să-mi las familia şi toate ale mele şi am să vin să te îngrijesc !" "Vai, vai, vai, ce pui am crescut ! Dar tu, micuţule, ce ai să faci ?" întrebă cioara, vorbind cu prâslea. "Mama, eu ştiu că, atunci când ai să fii bătrână şi bolnavă, nu ai să ai altă mângâiere decât aceea că noi o ducem bine. Dacă ai să ai loc în cuibul meu, am să te găzduiesc. Dacă îmi voi putea vedea de puiii mei, am să văd atâta cât oi putea şi de tine. Iar dacă nu, am să te las pe pământ, trimiţându-ţi din când în când câte ceva de mâncare !" Mulţumită de acest al treile răspuns, cioara-mamă spuse: "Aşa trebuie să faceţi şi voi, puii mamei ! Numai aşa am să mor împăcată, dacă am să ştiu că voi vă vedeţi de puii voştri !

Deci toata problema pleaca de la un act de imaginatie?

Cel mai bine e sa-ti abandonezi stilul de viata actual si sa te pui la dispozitia unei fiinte egoiste.

Dar nu este acelasi caz. Eu cu mama pot vorbi in fiecare zi pe internet sau la telefon. Poate veni si ea acolo in vizita si eu, destul de des. Sa nu amestecm lucrurile si sa nu vedem extremele. Si apoi, mama nu e batrana si suferinda, are 52 de ani, un serviciu...Sper sa o tina Dumnezeu sanatoasa cat mai mult.

Intr-un fel ma gandesc ca ori stau cu ea in casa, si as sta cu ea si dupa ce ma voi casatori, ori raman acolo. Daca stau sa zicem in acelasi oras, sau in alt oras, dar cu "multumirea" ca sunt in aceeasi tara, ea tot singura va fi acasa, sau cand doarme noaptea...

Nu, adica eu stiu ca asa va fi. Prietenul meu a venit si a stat o saptamana sa ne mai sustina si el, sa fie alaturi de noi si cand a plecat, mama s-a intristat si a inceput sa planga ca asa o sa plec si eu. In plus cunoscutii ma intreaba, "Si? Acum mai pleci in colo?" sau "Maica-ta o sa fie singura, o sa-i fie greu."

eu cred ca hotărârea ta e deja luată, doar ca ai nevoie sa te asigure cineva ca ai luat decizia cea buna. ei bine, îţi confirm şi eu sa îţi urmezi studiile şi sa îţi vezi in continuare de viata ta pe făgaşul pe care a luat-o. cred ca pierderea suferita e mare dar să ştii ca odată cu trecerea timpului lucrurile se vor mai linişti, mai ales ca mama ta are un serviciu care o va tine ocupata. o poti vizita si suna mai des decat pana acum si crede-ma ca nu ai fi nici tu implinita si nici ea daca ai renunta la ce ai realizat pana acum si ai alege sa stai cu ea. Dumnezeu sa il ierte si sa il odihneasca pe tatal tau!

Indraznesc sa-ti dau si eu un sfat. Poate ca ar fi bine sa te gandesti daca exista posibilitatea si daca mama ta ar accepta sa te urmeze dansa pe tine acolo unde vrei sa te intorci, in strainatate, candva, peste niste ani, sa-ti fie alaturi si sa te sprijine cand iti vei intemeia o familie, sa-si creasca nepotii, etc.

Poate ca o astfel de perspectiva ar ajuta-o sa-si canalizeze gandurile in alta directie si sa treaca astfel mai usor peste pierderea suferita.

.

Vreau mai intai sa multumesc mult tuturor celor ce mi-au raspuns, am citit cu interes fiecare postare, si va sunt recunoscatoare pentru timpul acordat subiectului meu!

Maria draga, noi am luat in calcul si solutia propusa de tine. M-am gandit si eu ca ar putea veni ea in strainatate, dar trebuie sa vedem si anumite aspecte care ar ingreuna acest lucru, ca de exemplu faptul ca trebuie sa traiasca intr-o loc nou, eventual sa vorbeasca o limba straina, etc... Nu cred ca i-ar fi usor sa plece de la casa ei...

Apoi, cand voi fi casatorita, sotul meu o sa accepte sau nu sa stam impreuna cu mama? Si aici nu vorbesc de cazurile cand ar ramane mai mult timp la noi, ma refer la cazul in care ar sta cu noi.

In privinta nepoteilor o sa vina sa ma sprijine, o sa-i fie drag, sunt convinsa.:105:

Poate ca ar trebui sa o intrebi pe mama ta daca si-ar dori asta, acum sau mai tarziu, dar si pe sotul tau, daca ar accepta asa ceva.

Pai da, ai dreptate, cel mai bine este sa intreb. Nadazduiesc in Dumnezeu ca o sa gaseasca el o solutie buna pentru toata lumea...

Mama mea nu este o fiinta egoista deloc; nu este corect sa se spuna sau si nici macar sa se insinueze ca ar fi egoista. Ea se pune la dispozitia celorlalti, si face tot ce poate ca sa le fie celorlalti bine. Cu toate ca ii este greu singura ma indeamna sa raman in strainatate si spune ca nu vrea sa-mi inchida viitorul, se gandeste numai la binele meu chiar daca o sa-i fie ei mai greu. Munceste pana la epuizare si preia si din munca mea ca sa ma menajeze. Scriu aceste lucruri tarziu, dar de fapt nu e niciodata prea tarziu.

Carine draga mea,eu si fiica mea am trecut in urma cu ceva ani printr-o situatie asemanatoare...a fost greu,teribil de greu pentru amandoua..au fost si .sunt lucruri neterminate,lucruri si decizii pe care trebuie sa le iei de unul singur...nu mai exista,,noi,,dar exista speranta si timpul,da,el timpul si Dumnezeu,de aceea am sa ma rog pentru voi....fie ca Bunul Dumnezeu sa va aline suferintele,sa va intareasca si sa va dea sanatate.Decizia va apartine,iti apartine...insa,zic eu,ar fi bine sa urmati fiecare drumul vostru,mama ta aici,tu acolo...acolo este viata ta,acolo construiesti sau construiti,acolo sunteti voi doi,mentalitati si perceptii diferite..in timp???...cine stie...mama ta este aici ,acasa ...si tot acasa este si bunica,nu?...cu un dor ,o mangaiere mai aproape...mai este si tatal tau ,prezent in toate.Aici este viata ei si ma intreb daca nu este prea mult si prea tarziu sa traiasca in viata altora....stii tu ce spun,nu?.....cu sufletul sunt alaturi de voi si stiu ca o sa luati decizia cea mai inteleapta iar pentru tatal tau/Dumnezeu sa-l ierte si sa se odihneasca in pace.

imi pare rau sa aud ca ati trecut prin dificultati...
Multumesc pentru rugaciune si pentru gandurile bune. Da, bunica mea nu sta foarte departe de mama, deci isi mai aduc alinare una celeilalte. In privinta mentalitatilor, nu am avea probleme, mama este o fire inteleapta. Iar de trait in viata altora sunt sigura ca nu ar incerca vreodata, insist asupra faptului ca nu este egoista, mi-a aratat lucrul acesta de multe ori. Are o inima de aur!

Intr-adevar totul a plecat din imaginatia mea. Eu m-am intors in strainatate, iar mama, desi a ramas singura, si stiu ca o sa-i fie greu, nu mi-a reprosat ABSOLUT NIMIC. Nu a facut cel mai mic gest care sa ma faca sa ma simt prost. M-a incurajat sa-mi vad de drumus meu si sa fac ce e mai bine pentru viitorul meu. Admir credinta si dragostea ei de mama!