.................................................. ..................
Poate sterge admin toate mesajele.Nu ma mai intereseaza acest forum.

Eu cred ca ne e frica sa iubim, sa-i lasam pe altii sa ne atinga inima cu durerea sau bucuria lor. Ne e frica ca ne descentreaza din pozitia noastra perfecta, ca o statuie in mintea noastra. Trebuie sa ne aducem aminte constant ca toti sfintii avea mare iubire de oameni, Mantuitorul Insasi a spus sa ne iubim aproapele ca pe noi insine. Si ca sa parafrazez un parinte curent, aproapele nu departele!

Ne uitam la preoti si ii criticam,insa noi suntem mai in regula? Noua nu ne putem reprosa nimic? Noi nu am putea schimba in bine ceva? De ce sa aruncam vina numai pe preot? Noi nu ne putem ruga,nu putem actiona,nu putem face binele?

Fratia ta vorbeste pentru preoti ori pentru comunitate, sau este de fapt un dialog cu propria constiinta?

Eu nu cred ca este vreun preot care sa nu fie mustrat de Stapanul sau atunci cand faptele sale nu corespund lucrarii incredintate. Deasemeni cred ca nu este crestin care sa nu fie mustrat de Stapanul sau (acelasi cu al preotului) atunci cand faptele sale nu corespund dreptarului primit la botez. Prin constiinta proprie atat preotul cat si credinciosul pastorit de acesta va primi de la Dumnezeu veste despre starea in care se afla la un moment dat. Mai stiu un lucru insa: Domnul nu vorbeste preotului prin constiinta credinciosului ori credinciosului prin constiinta preotului.

Avand acestea in fata, indraznesc sa spun ca este nevoie, in cazul fratiei tale, de cercetare atenta in plan personal. Lasa preotul (sau preotii), ca are Stapanul sau cale sa-i vorbeasca! Vezi daca nu cumva Domnul iti transmite ca tu poti face mai mult dar nu prea iti gasesti "ritmul"! Cum trebuie sa arate lucrarea ce te va impaca intim? Mergi la duhovnicul fratiei tale si cere-i sa-ti explice! Fotografia aceasta, in care se vede in prim-plan neputinta Bisericii (si a preotului) in plan social, nu o poate vedea decat cel ce are o constiinta ce a fost miscata, chiar zdruncinata, de ceva (sau de Cineva) concret! Dar este foarte clar ca acea persoana are o constiinta "bine lucrata" nu numai spre observare ci chiar spre lucrare. Daca este pastor si nu incepe sa lucreze spre a elimina raul, se va osandi! Daca este pastorit si nu incepe sa lucreze, aceiasi osanda va lua!

Durerea, mahnirea, nedumerirea pe care le-ai simtit atunci cand ai realizat imobilitatea in plan social a comunitatii de crestini, a Bisericii, a carui membru esti pe deplin si fratia ta, vin dintr-un dialog intim al lui Dumnezeu cu tine nu cu preotul (preotii) prin tine! Preotul are si el parte de "convorbirii" asemanatoare. Tu vei da socoteala pentru fapta ta ulterioara, iar preotul pentru a lui! De vrei sa fii vrednic lucrator, mergi de zideste manastire, nu căuta sa afli manastirea gata ridicata!

Exista oameni care atunci cand au vazut aceasta "fotografie" in constiinta lor, au vandut toate cate aveau si le-au dat la saraci, au facut misiune sociala prin ei insisi, prin jertfa! Despre preot se poate spune ca acceptarea slujirii este un prim pas spre jertfa de sine; daca va merge pana la capat in jertfa iubirii va lua cununa! Dar credinciosul laic nu are oare aceiasi oportunitate? Ba da, pentru ca este chemat la aceiasi iubire! Ia aminte la faptele lui Hristos si "mergi de fă şi tu asemenea"! Este de doua ori pacat atunci cand nici tu nu faci si nici pe cel de langa tine, in aceiasi neputinta datornica fiind el, nu-l acoperi cu dragoste. Si chiar daca tu faci cu indestulare toata fapta buna, tot nu esti dezlegat spre a putea acuza pe cel neputincios, chiar preot de-ar fi; mai vartos ti se cere atunci sa dai exemplu si de ingaduinta prin rabdare si rugaciune, pe langa osteneala faptei, caci asa se implineste iubirea crestina!

Pe scurt, cine cauta mantuirea isi numara roadele lui, nu pe ale fratelui sau! Dar acelasi, de-si doreste mantuirea, daca vede pe frate ca nu-si mai poate duce crucea sa, se apleaca si-l ajuta, chiar daca crucea proprie pare cea mai grea din lume!

Iarta-ma, ca eu sunt preotul de care ai povestit! Roaga-te sa-mi dea Stapanul cel Bun timp de pocainta!

.................................................. .

.................................................. ..................

Egoul -dinclo de necesitatile afective normale- este cel care creeaza asteptari iar daca ele nu sint satisfacute apare suferinta (domeniul psihologic superego).
Asadar odata suferinta aparuta unele realitati sint percepute ca fiind probleme datoarte nemultumirii:
- insuficientei afectivitatii si a disparitiei parintilor
- insuficientei afectivitatii mediului comunitar- profetita pentru aceste vremuri.
-insuficientei implicarii reprezentantilor religiosi in toate problemele comunitare sau familiale.

Ginditi-va ca si bunica dumnevoastra a suferit disparitia parintilor sai insa nu si-a pierdut puterea de a servi si sustine nepotii cu acelasi calm si iubire.
Aceeasi maturitate emotionala trebuie obtinuta si de noi dupa disparitia lor.

Este adevarat ca pe undeva se resimte un gol din cauza ca o anume resursa afectiva a disparut -atit familial cit si comunitar insa ele trebuie inlocuite.
Ea nu poate fi inlocuita decit in trei moduri :
-cei care ramin fara sau sint parasiti de parintii pamintesti trebuie sa se apropie mai mult de parintii divini.
- in lipsa unei comunitati sensibile trebuie cautati alti prieteni, alt anturaj.
- daruind afectivitate celor dragi.

(Proabil nu ar fi fost rau ca uneori sa o vedeti pe mama dv nu ca pe o mama ci ca pe propriul dv copil care are nevoie de ajutor si calauzire si vazind insuficienta caracterului ei sa o tratati cu cea mai mare compasiune si iertare.)
Iar referitor la preoti -ce pot face ei ? Ei sint la rindul lor oameni si nu le pot face pe toate mai cu seama ca nu au nici atitea atributii si nici timp sa se ocupe de toti si de toate. In definitiv unele lucruri asa trebuie sa se intimple. Iar daca asa trebuie sa se intimple ce ar fi putut schimba?

Noi avem tendinta sa judecam lucrurile din punctul nostru de vedere luind lucrurile la modul personal insa adevaratul Punct de vedere este unul mult deasupra noastra.

Trebuie sa ne gindim ca in viitor probabil vom trece prin perioade mult mai grele -in conditiile in care vom prinde zilele din urma ale Judecatii cu cele doua secerari in urma carora pe pamint va ramine o singura treime din populatia actuala.
In conditiile in care urmeaza un razboi si apoi urgia pedepsei divine insotita de cutremure pe intregul pamint cu dezastre ample.
Chiar si Dumnezeu ne invita spunind intariti-va bratul si apoi sa intram la judecata.
Insa trebuie sa fim optimisti fiindca dupa Judecata cei ramasi vor avea parte de alta atmosfera si de un nou inceput, toate lucrurile de care nu sintem multumiti spiritual vor fi facute noi.
"Omul isi va chema vecinul sub via casei lui" -inseamna reinvierea spiritului comunitar bazat pe o simtire si o traire curata.

.................................................. ..........................

.................................................. .........

Domnului se cuvine slava, cinstea si inchinaciunea in veci!

Exista crestini care traiesc pentru altii si exista crestini care traiesc prin altii! De mantuit, nu se vor mantui decat acei crestini care vor face faptele voii lui Dumnezeu. Iar voia lui Dumnezeu pentru noi este sa ne iubim unii pe altii, dar nu oricum, ci asa cum ne-a iubit El. Ce mai este de inteles mai mult?

Nu mai sunt oameni care sa raspunda la faptele noastre morale, milostive, blande, iubitoare? Prea putin conteaza aceasta pentru mine si pentru mantuirea mea! Durerea mea este ca eu sunt slab si nu mai pot sa fac fapte morale, milostive, blande, iubitoare! Ma intereseaza si ma doare până la groaza cazanului cu smoala din locul de pedeapsa ca eu nu mai sunt in stare sa dau buna ziua oamenilor, nu ca ceilalti si-au pierdut capacitatea de a fi oameni. Daca sunt invatatorul lor, trebuie sa-i invat! Daca sunt ocrotitorul lor, trebuie sa-i ocrotesc! Dar orice as face pentru ei, se vor mantui doar cei care vor gasi puterea sa faca faptele lui Hristos, roada Duhului: credinta, blandetea, infranarea, curatia, facerea de bine.

Nu banii sau orice lucru material ori spiritual ne despart unii de altii aici pe pamant, ci doar propria noastra alegere de a sta despartiti de aproapele nostru. Si cine este aproapele nostru? Tot omul care se afla in nevoie! Si cine nu se afla in nevoie??? Vorbim prea mult si facem prea putin!

Dar daca vorbim mult si facem putin, prea putin pentru mantuire, nu se cuvine oare sa ne schimbam in bine chiar din acest moment, daca chiar urmarim mantuirea? Cu siguranta DA, ar spune multi, foarte sinceri fiind dealtfel! Tuturor le-as spune ca au facut alegerea cea buna, dar oare poate cineva face binele daca nu va fi daruit de Dumnezeu cu puterea de a lucra in binecuvantare? Bineinteles ca nu, de aceea nici un bine nu poate fi facut pana nu-L castigam pe Dumnezeu - Tatal, Fiul si Duhul Sfant - ajutor si sprijinitor tare spre toata fapta cea buna. Cum poate fi adus Dumnezeu de partea noastra? Prin smerenie si rugaciune cu sarguinta!

Iata, sora draga, de ce te sfatuiesc sa mergi si sa te pui sub ascultare blanda fata de un invatator priceput, care sa te ajute nu sa faci fapte minunate, ci sa te ajute sa-L apropii pe Dumnezeu de tine. Cand Duhul Domnului se va salaslui in sufletul tau, El te va invata toate! Nu vei mai avea alta grija dacat sa te pastrezi in aceasta unire. Pentru faptele ce le vei face apoi, chiar si minuni de-ar fi, vei spune: sluga netrebnica sunt eu, Domnul este cel care daruieste roabei sale si stiinta si cunostiinta si puterea si Lui se cuvine slava in veci!

La aceasta stare nu se ajunge decat atunci cand Domnul vede ca este vremea si nu atunci cand dorim noi! Deci pentru cel ce vrea sa slujeasca, cea mai de pret virtute, pe langa ascultare, este rabdarea. Apoi, cea de-a treia, se numara si blandetea, caci se cuvine ca toate sa le faci in ascultare rabdatoare si plina de blandete.

Fie ca Domnul sa te calauzeasca spre parintele ce-ti este de folos! Fa rugaciune "cu timp si fara timp"! Iar peste toate, sa ramai credincioasa in Biserica cea adevarata, Biserica Ortodoxa; de ortodoxie nu stau departe decat diavolii si oamenii care din prostie sau micime isi fac lor Dumnezei din cele mici ale lumii, dupa mintea lor mica. Dumnezeu nu se gandeste, nu se vorbeste, nu se pipaie; Dumnezeu se cinsteste si se asculta in Duh si Adevar. Iar Duhul si Adevarul sunt in Biserica! Sa dea Domnul sa gusti din acestea si sa traiesti!

Cu dragoste, preotul Gheorghe, un om chemat de Domnul sa-I fie slujitor; slava Tie Doamne pentru toate! Amin!

Ii multumesc Bunului Dumnezeu!
 

Va multumesc Parinte Gheorghe si am inteles ce trebuie sa fac.
Va rog spuneti-mi ce inseamna rugaciune "cu timp si fara timp".
Ii multumesc Bunului Dumnezeu!

Expresia "cu timp si fara timp" arata o necesitate totala a unei actiuni, necesitate ce trece dincolo de limitele temporale. A te ruga "cu timp si fara timp" inseamna aducerea rugaciunii din starea de dialog limitat in timp si generat doar de necesitati temporale, in starea de prezenta continua in viata de zi cu zi. Aceasta rugaciune se aseamana cu respiratia: fara ea nu se poate trai iar omul o face nu cu efort, ci firesc, din necesitate absoluta.

"Rugaciune cu timp si fara timp" inseamna sa te rogi neincetat, in fiecare clipa a vietii tale mintea si inima sa-ti fie indreptate spre Dumnezeu printr-un dialog constant.

Domnul sa fie cu tine, sora!

putin offtopic
 

Constanta, Dumnezeu sa le ierte!
Sa stii ca pr. Gheorghe are dreptate, sa le spui preotilor de la tine aceste ganduri, sa auda si ei de la popor ce trebuie. Uite, iti dau un exemplu care mi-avenit imediat in minte, citind raspunsul parintelui: bunica mea e ingropata undeva in afara orasului, trebuia sa fac un parastas si o slujba la mormant, insa am realizat ca in acea biserica nu se facea slujba Sfintei Liturghii sambata. Or eu stiu ca parastasul trebuie sa vina in continuarea liturghiei si atunci am vrut sa nu mai tin parastasul acolo, ci in oricare alta biserica din oras unde se face si Liturghie sambata; problema era cu slujba la mormant, ca imi spunea ca nu e voie cu preot din afara. Ei, cum sa ii explic eu asta parintelui paroh de acolo ca vreau doar slujba la mormant, fara parastas, ca parastasul il fac in alta parte, sa nu creada ca ii dau lectii cand si cum sa isi tina el slujbele? El nu si nu, ca mortul e in cimitirul lui, aici se face parastasul! Si i-am spus pana la urma pe sleau, luandu-mi inima in dinti: asa se face: intai proscomidie, utrenie, apoi liturghie, si apoi parastas, si apoi slujba la mormant, ca sa fie bunica mea pomenita cum trebuie. Facuse niste ochi mari, era foarte uimit: "pai la noi nu se face asa." Si i-am spus ca in alte locuri se face si mi-a zis: bine, mata mergi acolo unde stii, la liturghie. Mi-a spus ca daca doresc, imi da si semnatura sa poata intra un preot strain pe teritoriul lui. Acelasi preot (ca, in rest, slava Domnului, toti pe care i-am intalnit sunt preoti care tin randuielile) ma tine minte si acum cand ma vede imi spune: "fata cu psaltirea", habar nu are cum ma cheama, asa imi zice. De ce? "De 35 de ani, de cand sunt eu preot, nu mi-a mai zis nimeni ca se citeste psaltirea la capataiul mortului, dar asa se face!"
Am ajuns si eu la vorbele bunicii, care tot ii indemna, printre altii, si pe preoti, saii invete mai multe pe oameni, cand ii ziceam eu sa nu le mai spuna atatea, ca ei sigur stiu si sa nu se supere: "Lasa, mama, stiu ei, stiu, dar lasa sa auda si din gura unui amarat ce trebuie!"
Asadar, iata ca si parintele Gheorghe ne spune ca pastorii trebuie sa auda si din gura noastra ce se intampla in poporul lor!

Nu as zice ca sunt impotriva ideii ca poporul sa comunice cu preotul in "dublu-sens", este chiar obligatoriu ca in comunitate sa existe o dragoste reala, caci doar aceasta va duce la un dialog iubitor si ocrotitor cu scopul clar ca toti sa poata castiga pe Hristos. Da' nu pot sa-mi dau seama (iertare, stiu ca sunt "gangav la minte") cand am indemnat eu in mesajele acestui topic spre ceea ce fratia ta zici mai sus!!?!! Ori esti ironic(a), ori nu s-a inteles nimic din ce am scris, ori (sigur) mai bine tac!

Si inca ceva: ce legatura este intre numele meu si povestirea aia cu parastasul neimplinit fara Sfanta Liturghie. Oare vrei sa spui fratia ta, ca de cate ori preotul este chemat sa participe la un parastas, trebuie sa faca si Sfanta Liturghie inainte? Iata ce zici:

Bine este sa se faca Sfanta Liturghie in biserici nu numai sambata, ci si vineri si joi si-n toate zilele, dar de ce crezi ca sambata s-ar face obligatoriu legata de parastas? Nu, aici este o confuzie si sper sa fie doar una nevinovata. Ar fi bine, ai fi la adapost, daca uneori ai incerca sa nu mai fortezi elaborarea de reguli. Inclin sa cred ca dialogul cu acel preot este unul imaginar, sau preotul era din aceia care, ca sa nu supere, zice ca tine si face tot ca el! Eu nici pe forum nu te-am scutit de certare, vai de noi de as fi fost personal inclus in povestea fratiei tale pe rolul preotului care nu stia nici tipic si nici... "la inima nimic".

Ca sa nu lungim scrierea, nu recunosc sa fi indemnat-o pe sora @Constanta sa se duca la preotul nus'care si sa-i dea lectii de teologie! Eu am zis asa:

Oare crezi ca dupa ce o trimit sa se aseze "la ascultare" as putea sa-i spun si sa dea lectii preotului? Sper ca macar sora @Constanta sa fi inteles bine si sa nu ia, mai apoi, aminte la "traduceri jurnalistice", fie ele si nevinovate.

Domnul cu tine!

Un raspuns necesar
 

Va multumesc Parinte Gheorghe; am avut numai de invatat si ati stiut chiar de la primul mesaj cat eram de confuza. Am apreciat la dumneavoastra frumusetea limbajului,intelepciunea, umorul si vasta cultura.

Nu-mi gasesc intotdeauna cele mai potrivite cuvinte, dar ele exprima intodeauna o reala deschidere spre comunicare si cunoastere.

Cuviosul Sofronie despre Daltonismul Duhovnicesc si despre Purtarea Usuratica si Obraznica a oamenilor fata de slujitorii Bisericii

“In aceste timpuri de indepartare masiva de crestinism, slujirea preoteasca devine din ce in ce mai grea. In incercarea sa de a scoate oamenii din iadul creat de patimile lor contradictorii, preotul se intalneste cu moartea care ii loveste. Chiar senzatia timpului capata un caracter straniu: cand gol-taraganat, cand dispare ca inexistent , deoarece nu sunt cautari cumpanite, intelepte.

Este cu neputinta sa cunosti oamenii. Ei sunt fie orbi si “nu stiu ce fac“, fie sufera de daltonism duhovnicesc si mintal. Adesea ei vad lucrurile intr-o lumina diametral opusa, asemenea negativului fotografic… A cunoaste astfel realitatea efectiva a vietii este cu neputinta: intr-o astfel de situatie, nu ramane loc niciunui cuvant. Miscarile sfintei iubiri sunt receptate de ei cu dusmanie; smerenia rabdatoare se prezinta lor ca fatarnicie; disponibilitatea de a sluji este urmarea unei marunte cointeresari. Caracteristic in astfel de situatii este faptul ca duhul crestinesc al neimpotrivirii fata de rau ii face excesiv de obraznici fata de preoti si ii insulta nemeritat de dureros - le atribuie asemenea intentii la care ei insisi nu s-au gandit niciodata; dispretuindu-i fara mila, ii acuza de mandrie - prin toate mijloacele fac jenanta prezenta preotului si, in acelasi timp, il condamna de sustragere in a se intalni in astfel de conditii. Si asa la nesfarsit."

Intr-o confuzie totala eram si eu cand am scris primul mesaj.Cautam de mult o explicatie la ce mi se intampla, cum puteam sa indrept ceea ce nu facusem la momentul respectiv, dar cautam explicatii in exterior pentru ca in interior era un conflict cu mine insami.Ma pierdusem pe o mare in plina furtuna si nu stiam sa cer ajutorul lui Hristos.

"Fara indoiala, “anormal” pentru oamenii timpurilor “Marelui Inchizitor”, asa ar fi fost Hristos si pentru contemporanii nostri. Cine poate sa-L asculte pe Hristos sau, si mai mult, sa-L urmeze? Ceea ce monahilor li s-a dat prin plans in zeci de ani, oamenii contemporani cred ca pot primi intr-o scurta perioada, sau, cateodata, in cateva ore de placuta discutie “teologica”. Cuvintele lui Hristos, fiecare cuvant al Lui a venit in lumea aceasta de Sus; el apartine de sfera altor dimensiuni si se insuseste nu altfel decat pe calea unei rugaciuni indelungate si cu plangere multa. Fara aceasta conditie el va ramane pentru totdeauna neinteles omului, oricat ar fi el de instruit, chiar si teologic. Cineva imi spunea: “Cand traiesti sub greutatea neintelesului, atunci te sufoci”. Da, noi, oamenii, toti, ne zdrobim, in mod inevitabil, cand incercam cu toate fortele sa intelegem cuvantul lui Hristos. '

Va multumesc!Slava Tie Doamne ca ai Slujitori de Seama!

Pentru tine!
 

A circulat pe internet o poezie deosebita;v-o reamintesc asa cum am gasit-o pe un site impreuna cu cateva informatii privind adevaratul ei autor.

PASI PE NISIP…

"Am avut un vis în noaptea de Crăciun./Mergeam pe o plajă, iar Dumnezeu păşea alături de mine, paşii ni se imprimau pe nisip lăsând o urmă dublă, una era a mea, cealaltă a Lui. /Atunci mi-a trecut prin minte ideea că fiecare din paşii noştri reprezentau o zi din viaţa mea. M-am oprit ca să privesc în urmă./ Şi am revăzut toţi paşii care se pierdeau în depărtare./ Dar am observat că, în unele locuri în loc de două urme nu mai era decât una singură… /Am revăzut filmul vieţii mele/ Ce surpriză! Locurile în care nu se vedea decât o singură urmă corespundeau zilelor celor mai întunecate ale existenţei mele, zile de nelinişte şi de rea-voinţă, zile de egoism sau de proastă dispoziţie, zile de încercări şi de îndoială, zile de nesuportat… Zile în care eu fusesem de nesuportat./ Şi atunci, întorcându-mă spre Domnul am îndrăznit să-I reproşez /Totuşi, ne-ai promis că vei fi cu noi în toate zilele/ De ce nu Ţi-ai ţinut promisiunea?/ De ce m-ai lăsat singur în cele mai grele momente din viaţă în zilele când aveam cea mai mare nevoie de Tine? /Iar Domnul mi-a răspuns: Dragul meu, zilele pentru care n-ai văzut decât o singură urmă de paşi pe nisip sunt zilele în care te-am purtat pe braţe…"

Poezia "Pasi pe nisip" (Footprints in the Sand) a circulat pe internet si ca autor a fost trecut numele poetului brazilian Ademar Barros.Aceasta poezie a aparut in mai multe variante si a fost revendicata de mai multi autori.Se pare ca autorul ei este Margaret Fishback Powers (1964). Ea a scris poezia dupa o criza in viata ei si a impartit cateva exemplare prietenilor. Dupa cativa ani a vazut poezia publicata sub alt nume. Nu a putut sa dovedeasca ca ea este adevaratul autor decat dupa multi ani , cand a gasit manuscrisul.

Sursa notelor:http://www.wowzone.com/fprints.htm

Predici si Cuvinte Folositoare
 

Sfantul Teofan Zavoratul - "Dumnezeu sau Lumea : Nu Este Cale De Mijloc"

"Cauta-l pe Domnul! Dumnezeu sau lumea – nu este cale de mijloc. Sau nu vezi ca acolo este totul, iar aici nu este nimic; ca acolo este adevarul, iar aici nalucire; ca acolo este odihna, iar aici dureri si griji; ca acolo este indestulare, iar aici stramtorare neincetata; ca acolo este bucurie si veselie, iar aici numai dureri si tanguire a inimii? Cunosti toate acestea, ai trecut prin ele, si totusi ramai in aceeasi desertaciune a mintii si a inimii… Doar nu vrei sa iti faci raiul pe pamant? Este deja a opta mie de ani de cand iubitorii acestei lumi fac tot ce le sta in putinta pentru a face raiul pe pamant – si nu numai ca nu reusesc nimic, ci totul merge spre mai rau. Nu o sa reusesti nici tu, ci doar o sa te istovesti alergand dupa nalucitele bunatati ale lumii cum alearga copiii dupa curcubeu”.

Sursa :CrestinOrtodox.ro

Parintele Arsenie Papacioc: "Omule, daca ti-ai cunoaste valoarea!"

"... Avem de-a face cu un Dummezeu care, fara discutie, daca ar sti lumea cat de mult ne iubeste, ar fi mai treaza poate, sau in sfarsit, am fi mai indumnezeiti. Mi-e frica de cuvant, dar e un Adevar: Dumnezeu daca e o iubire extraordinara nu mai este o identitate separata. Este in tine. Zice un parinte: Eu il iubesc si-L vad. Dumnezeu nu e numai o dimensiune, e o traire dincolo de ratiune. Existi fara sa stii ca existi, dar in plin, cu adevarat, esti o identitate divina. Asta inseamna Dumnezeu in tine. Dumnezeu cand vine la tine, e mic ca tine. El e in slava cerului, ca si Maica Domnului, dar ii face placere sa stea la noi, in inima noastra, inima, care-i mai putin organ material, fiindca e fiinta in fiinta. E adancul cel mai adanc, adancul absolut in fiinta omeneasca, unde si-a facut Dumnezeu lacas. Şi atunci, omule, care porti aceste valori extraordinare, de ce esti neatent? Şi uite pe cine bagam noi in iad! Vedeti, de ce se spune: omule, daca ti-ai cunoaste valoarea!"

Sursa:"Razboi intru Cuvant" (in George Cabas,Pagini de Pateric Romanesc)
http://www.librariasophia.ro/carti-P...e-so-6788.html

Predica la Duminica a XII-a dupa Rusalii - EVANGHELIA INTREBARII ESENTIALE
 

Raspunsuri la multe intrebari si ganduri le-am primit printr-un articol scris de IPS Antonie Plamadeala cu titlul "Tanarul bogat" pe care il gasiti pe site aici:

http://www.crestinortodox.ro/predici...at-120733.html

Acesta va constitui si subiectul Predicii urmatoarei duminici, Duminica a XII dupa Rusalii.

Cateva fragmente din acest articol-mesaj de referinta":

"Cine vrea sa se mantuiasca, cu intrebarea sa calatoreasca". Sa nu calatoreasca adica, la intamplare. Stiind unde merge, sa se informeze despre drumul cel mai bun, cel mai drept. Mantuirea nu e o tinta despre care se stiu toate si de catre oricine. Drumul spre ea e anevoios, pentru ca nu e acelasi pentru toti. Este si un drum mare, al tuturor, dar fiecare trebuie sa-si caute si sa-si gaseasca poteca lui, aceea care e numai a lui, si sa-i gaseasca pe cei care, ca si dansul, au incercat-o si-i pot fi calauze."

" "Nu stii ceva? - Intreaba! Nu te rusina. Nu e rusine sa nu stii. E rusine sa te ratacesti pentru ca n-ai intrebat". Multe tratate duhovnicesti se intituleaza. "Intrebari si raspunsuri," precum cele ale Sfantului Maxim Marturisitorul, ... Patericul insusi e o carte de intrebari si raspunsuri."