|
preceptii gresite sau mituri rautacioase despre credintele altora
Mai intai, la multi ani si Dumnezeu sa ii/le binecuvanteze pe toti/toate fratii/surorile in Cristos, numiti dupa numele pamantesc al Celei mai presus de Heruvim si Seraphim, sau dupa derivate ale acestui nume!
Am deschis acest fir, deoarece, de prea multa vreme, si in prea mare masura, intre confesiunile noastre (si ma refer la toate confesiunile cu adevarat crestine, ce sunt reprezentate pe forum) circula, asemeni unor nanoboti destructivi si divizanti, tot felul de mitologeme care deformeaza modul in care putem sa il percepem pe celalalt. Ma refer la distorsiuni, intentionate sau nu, din spirit propangandistic de loialitatea turmei fata de "ai sai" ("strangeti randurile in jurul nostru, aialalti sunt eretici si cred monstruos") sau din ignoranta, a ceea ce se crede cu adevarat de catre celalalt. Pe alt topic, fratele Scotland the Brave a aratat modul gresit in care este perceput protestantismul calvinist: se vorbeste, si inca intr-un mod lipsit de acuratete informationala, de dogma predestinarii, bineinteles vituperand-o cu sustinatori cu tot, si nu se baga in seama cealalta dogma, chiar mai...centrala, a lor, anume "dogma suveranitatii absolute a lui Dumnezeu". In ce priveste BC, pot depune marturie ca am citit, cu vreo doi ani in urma, pe un blog/site din acela "traditionalist/stilist" (nu imi aduc acum aminte, si nu am deocamdata timp sa caut) povestea stupefianta, cum ca BC ar marturisi, privitor la Neprihanita Zamislire, cum ca Sfanta Ana, mama Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ar fi nascut tot ca Preasfanta, adica fiind si ramanand fecioara in decursul procesului: de la conceptie pana la nastere si ulterior. Noi marturisim ca Maica Domnului a fost curatita prin Har, intr-un mod total si irezistibil, inca de la conceptie, de orice pacat, trecut si viitor, inclusiv de cel originar. In nici un caz nu o marturism conceputa si nascuta fara act matrimonial normal, cu participarea sexuala si celulara a tatalui. Stiu ca e off-topic, totusi intreb: daca domniile voastre v-ati afla calatori pe drumuri de tara, si vreti sa va asezati undeva, nu e asa ca v-ati aseza pe o stanca cat mai curata si alab, si nu pe o balega, sau pe un musuroi, sau pe o portiune de sol murdara/prafoasa? Analogie: balega/musuroi/loc murdar = firea omeneasca, a speciei noastre, deformata/murdarita de pacat; stanca curata, alba si frumoasa = firea curatita prin Har a Maicii Domnului; cel ce vrea sa se aseze = Fiul Intrupat. Astept comentariile domniilor voastre, din orice confesiune, despre orice malentendu care deformeaza perceptiile despre fratele din alta confesiune, oarecum "condamnandu-l" aprioric in fata "tribunalului" pacatos al mintii noastre. Poate parea o bagatela, sau ceva inutil, dar nu e. Pentru ca au murit oameni: (greco)- catolici, in frunte cu Sfantul Iosaphat, ucisi de fanatici schismatici; ortodocsi, in frunte cu Sfantul Flavian si Sfantul Partenie, ucisi de monofiziti; protestanti ucisi de catolici (Noaptea Sf. Bartolomeu); catolici ucisi de protestanti (razboiul taranesc de pe vremea lui Luther si razboiul de 30 de ani); anabaptisti ucisi de luterani, etc. Sa luam aminte, fara sa cadem in nebunia de sorginte masonica, cu iz de neohipiotism, a ecumenismului sincretist. Nu suntem la fel, dar suntem deja, dintotdeauna, una prin umanitate si jertfa Fiului Intrupat. Asa ca ne putem intelege si iubi. Nimeni nu trebuie sa moara pentru ca are un mod diferit de a crede! |
Din cate observ, aici ataci 2 subiecte teologice si unul general de natura morala a carui conexiune cu indignarea ta este sa zicem nu tocmai fericita, avand in vedere ca aici nimeni nu a propus sa fie omorat nimeni pentru ca pur si simplu crede in altceva.
Demiterea altor crezuri care se afla in conflict cu propriul crez este, cred, o chestiune cel putin de coerenta interna si mai ales o decizie lucida. Cred ce cred pentru ca am ales sa cred altfel si nu pentru ca din accident, m-am nascut astfel. Si ca sa fim punctuali, daca tot le-ai mentionat, in ceea ce priveste cele doua subiecte abordate de tine, daca tot l-ai mentionat, crezul lui Mr. Scotland a fost expus de cateva ori pe cel putin doua topice diferite din cate stiu dar cand a fost rugat sa-l detalieze a invocat faptul ca problematica este f. complexa si lipseste timpul si din ce stiu, asa a ramas. Este foarte posibil ca toate explicatiile dumnealui sa duca in acelasi punct ca cel bine cunoscut si bine-criticat din bine-cuvantate motive, asadar.. sa nu ne grabim cu avocatismele, mai ales daca ele ne duc in punctul in care putem sa ne intrebam: daca un catolic este de acord cu doctrina calvinista, cum se face ca nu a fost imbratisata oficial de catolici iar daca ea este asa conciliabila cu doctrina catolica, cum se face ca acei calvinisti nu sunt catolici? In ceea ce priveste doctrina romano-catolica a imaculateu conceptiuni, in primul rand formularea cred ca lasa putin de dorit (curatata anticipat de orice pacat viitor? adica a mai pacatuit dar..iertarea fusese deja acordata cu mult timp in urma sau cum?) si in al doilea rand se afla in coliziune directa cu Jetfa Mantuitorului, daca aceasta curatire ar fi fost posibila fara ea (Jertfa) atunci Jertfa nu prea isi mai afla sensul, aceeasi procedura putand fi aplicata direct, neconditionat si anticipat (de la nastere) tuturor oamenilor. Faptul ca este posibila (cum zic romano-catolicii) dar nu este universal aplicata, pune sub semnul intrebarii seriozitatea lui Dumnezeu vizavi de dorinta Sa de mantuire a tuturor oamenilor (declarata in Sf. Scriptura). |
Preceptie? Sau perceptie?
|
Citat:
|
@Theodor de Mopsuestia
Tu aduci aici in discutie mai multe probleme, fiecare cu complexitatea si nuantele ei: si predestinarea si imaculata conceptie si suveranitatea lui Dumnezeu. Imi dai voie sa-ti trimit si tie ceva ce i-am trimis mai demult si lui Scot, tot in contextul discutiilor despre predestinare/prestiinta, alegerea sfintilor si suveranitatea absoluta a lui Dumnezeu? Si in perspectiva ortodoxa, suveranitatea absoluta a lui Dumnezeu e un punct central cu precizarea esentiala ca aceasta suveranitate e indisolubil legata de smerenia Lui absoluta. In conceptia ortodoxa, suveranitatea lui Dumnezeu si smerenia Lui, sunt nedespartite si nedespartibile, sunt ca fata si verso-ul unei foi, sau, altfel spus, atat de strans impletite ca firele de doua culori diferite ale unui vesmant, incat daca despartim smerenia lui Dumnezeu de suveranitatea Lui, Il „desiram” (ca sa zic asa) si ce mai ramane e un dumnezeu dupa chipul si asemanarea omului, adica fie un suveran despotic care nu consulta si voia libera a creaturilor sale libere, fie un fel de „dumnezeu-tonomat cu fise de indeplinit mofturile lumesti ale suveranului om”. Or, in Ortodoxie, nu poate fi conceputa suveranitatea lui Dumnezeu fara smerenia Lui absoluta, nici invers, smerenia fara suveranitate. Doar ca in anumite contexte, Dumnezeu isi dezvaluie predominat una sau alta din acestea doua, fara insa sa o anuleze pe cealalta. Cam ca si un vesmant tesut din fire de nuante diferite, incat dintr-un unghi se vede o nuanta iar din alt unghi alta. Pe cruce si-a aratat doar smerenia, fara sa insemne ca n-ar mai fi fost suveran absolut. Ideea e ochiul omului, „din tina nedezlumita” nu e exersat sa „cuprinda” nici macar o minuscula parte din nuantele in care s-a revelat Dumnezeu. Textul pe care ti-l trimit, face referire la alegerea Maicii Domnului ( legat si de predestinare si alegerea sfintilor si de analogia ta cam impura cu balega). E vorba desigur de Unul si acelasi Dumnezeu (suveran absolut dar si smerit absolut), doar ca, aici, in ipostaza invesmantata a smereniei absolute a Suveranului Universului, care vrea sa devina om dar n-are inca o faptura umana care sa-L nasca, de la care sa-si ia trup uman si care sa-I fie mama. Suveranul absolut al Universului stia din vesnicie pe cine urmeaza sa-si aleaga pt. a-I fi mama umana, stia din vesnicie ca Ea va accepta si cu toate astea, Suveranul absolut nu face nimic care i-ar incalca in vreun fel libertatea de a accepta sau refuza sa fie aleasa. Ortodoxia vede in momentul alegerii de la Bunavestire, tocmai paradoxala smerenie absoluta a Suveranului absolut sau paradoxala suveranitate absoluta a Celui mai smerit. Sau, fiindca ziceai in alt context ca nu intelegi conceptul ortodox de sinergie, textul de mai jos tocmai asta ilustreaza genial: cooperarea libera dintre creatura libera si Creatorul suveran care nu incalca cu nimic libertatea creaturilor Lui. trimit textul separat ca sa nu lungesc prea mult postarea. |
Citat:
|
partea 1
@Theodor de Mopsuestia
Textul e exceptional prin aceea ca surprinde multe nuante care scapa la o lectura superficiala. Se numeste „Fiat” si e scris de Mitropolitul Bartolomeu (RIP) "Există în viața Maicii Domnului un moment de mare răscruce, atât pentru propria ei rânduială, cât și pentru istoria mântuirii noastre. Acest moment se întrupează într’un singur cuvânt. Fără el, ceea ce Dumnezeu intenționa în Buna-Vestire ar fi fost un eșec divin; prin el, conlucrarea dintre Dumnezeu și om se dovedește biruitoare, iar consecințele ei răzbat până la sfârșitul veacurilor. Așadar, tânăra Fecioară se află în rugăciune, iar îngerul Domnului i se arată la un moment dat, o salută: bucură-te! și-i vestește că va naște fiu. Maria îi răspunde prin uimire; ea este numai logodită, nu știe de bărbat, nu pricepe cum, în condiția ei de absolută puritate, i s’ar putea întâmpla aceasta, îngerul face un pas mai departe: zămislirea va fi de la Duhul Sfânt, Pruncul ce se va naște se va chema Fiul lui Dumnezeu. Uluirea Mariei e totală, puterea oricărei înțelegeri e copleșită de mister. Mai mult, asemenea momente sunt pândite, în mod obișnuit, de îndoială și de necredință. In fața veștilor năprasnice, colosale, spiritul reacționează întâi negativ. El s’a obișnuit cu întâmplările comune și acceptă cu foarte mare greutate faptul extraordinar. Vestea, de pildă, că ți-a murit cineva drag e întâmpinată, mai întotdeauna, cu exclamația: nu se poate, așa ceva nu pot să cred! Așa va exclama o mamă care află că i-a murit fiul pe front, deși de mult s’a obișnuit cu războiul și cu posibilitatea unei asemenea pierderi. Dar tot așa va exclama și peste câțiva ani, aflând că, de fapt, prima veste exprimase o eroare, că fiul ei a fost doar prizonier și că s’a întors acum acasă. Imposibil! E îndoiala, vecină cu necredința, cu care ucenicii Domnului au întâmpinat vestea învierii Lui; de aceea nu le venea să creadă, ne spune Evanghelia, de bucurie mare. E prea frumos ca să fie și adevărat! Îndoiala însă e imponderabilul din care te poți înclina fie într’o parte, fie în alta, e punctul neutru al cumpenei, e acea muchie de cuțit care te poate salva sau te poate prăbuși. Pe o asemenea lamă subțire se află, iată, acum, sufletul Fecioarei. Cât va fi știut ea din Sfintele Scripturi? Cât va fi cunoscut ea din proorocia Isaiei? în ce măsură aștepta și ea, ca întregul Israel, venirea lui Mesia? Iar dacă Mesia, ca Fiu al lui Dumnezeu, urma să Se nască dintr’o fecioară, de ce tocmai ea trebuie să fie aceea? E prea frumos ca să fie și adevărat! Dar, dincolo și mai presus de aceasta, cum poate fi o zămislire de la Duhul Sfânt, în ce chip poate Dumnezeu să umbrească o femeie pământeană spre a-I naște Lui un Fiu? Înțelegerea în sine șovăie și se poticnește. Maria stă în cumpănă, dar îngerul nu-i dă răgaz și-i oferă un exemplu de putere a lui Dumnezeu: bătrâna Elisabeta, de o viață cunoscută ca stearpă, se află în cea de a șasea lună a unei sarcini binecuvântate. Asemenea întâmplări, așadar, nu trebuie judecate la măsura omului, ci la aceea a lui Dumnezeu, nemăsurată. Exemplul Elisabetei poate fi convingător, dar, pe de altă parte, e de o concretețe brutală. O femeie însărcinată în luna a șasea poartă toate semnele apropiatei maternități, cu toate implicațiile ei intime, familiale și sociale. Or, ceea ce îngerul îi vestește tinerei Fecioare este tocmai o viitoare maternitate. Imaginea Elisabetei se proiectează, năprasnică și nemiloasă, asupra nevinovatei adolescente. Elisabeta însă e o femeie căsătorită, cu legământ legiuit înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, iar faptul că va naște la bătrânețe e de natură să stârnească, cel mult, uimire. Dar ea, Maria?… Dacă va trebui să poarte semnele sarcinii, cine o va scuti de bănuiala logodnicului, de osânda rudelor, de batjocura satului, de tot ceea ce se poate chema oprobiu public? Cine o va apăra de condamnarea legii, care o poate târî la poarta cetății și ucide cu pietre? Dacă e vorba de un mister, cine va fi în stare să-l propună înțelegerii și, mai ales, cine va fi în stare să-l accepte, când el vine din gura unei tinere care nu vădește într’însa nimic extraordinar? Iar dacă ea va avea destulă putere să îndure toate umilințele și va ajunge mamă, cine-L va scuti pe Fiul ei de stigmatul unui copil de pripas, al unui bastard căruia societatea îi refuză un statut normal? … Cuvântul îngerului nu este o poruncă. Poruncile se dau în vis, așa cum le va primi, ceva mai târziu, logodnicul Iosif. Cuvântul îngerului nu este nici vestirea unui fapt împlinit, așa cum o avusese preotul Zaharia lângă altarul tămâierii. Buna-Vestire anunță, deocamdată, doar faptul că Dumnezeu o alesese pe ea, Maria, să devină mama Fiului Său. Ingerul poartă un mesaj, dar și o invitație. E un apel la libertatea Fecioarei de a decide, de a se pronunța între două alternative, între un da sau un nu. Pentru ca libertatea ei să nu fie întru nimic viciată, i se pun în față cele două perspective: pe de-o parte, harul de a deveni Născătoare de Dumnezeu, pe de alta, jertfa de a purta o sarcină aparent reprobabilă. Spre a-i înlesni hotărârea, îngerul ar fi putut s’o asigure că Iosif, prin revelație, va lua totul asupra lui și că, în fața societății și a legii, el va trece drept tatăl Celui ce Se va naște dintr’însa. Dar Mariei nu i se face o astfel de făgăduială, e lăsată să cumpănească singură, în deplină libertate a cugetului. Un nu ar însemna o amânare a planului dumnezeiesc, un da, împlinirea lui imediată. Ingerul așteaptă din gura Mariei un singur cuvânt. Il așteaptă Dumnezeu, dar în același timp îl așteaptă toată suflarea, căci, întrebând-o pe ea, Dumnezeu ne întreabă pe noi, iar prin răspunsul ei urmează să se rostească întreaga omenire. Iată, Eu stau la ușă și bat! E clipa când Fecioara însumează într’însa setea universală de libertate. - Fie! Să-mi fie mie după cuvântul tău! În acea clipă s’a petrecut întruparea. Din acest moment îngerul nu mai are nimic de spus și se face nevăzut. Buna-Vestire nu e o idilă divină, nici capitolul romanțat al unei biografii, ci actul dramatic prin care Dumnezeu consultă libertatea omului și o invită la participare. Dacă, prin Adam și Eva, omul se pronunțase împotriva lui însuși, prin Fecioara Maria el se reașează la unison cu Creatorul și-și restaurează propria-i libertate, redându-i, în același timp, direcția pentru care îi fusese, întru început, dăruită. Printr’un singur cuvânt, Maria e purtătoarea de cuvânt a tuturor risipiților ce aspiră la un destin comun, obștea mântuiților Domnului. Prin același cuvânt, însă, Maria își asumă, în mod conștient și deliberat, o rânduială personală cu totul aparte, care va face din ea un unicat al neamului omenesc. urmeaza partea 2 |
Exista multe conceptii gresite despre ce “cred” altii, iar cand spun gresit ma refer la dogmatica lor pe care multi dintre noi nu o cunoastem. Cred ca initiatorul topicului a dorit raspunsuri punctuale la diferite “mituri” legate de cei care au o alta confesiune, o intelegere corecta a punctului lor de vedere, fara a subscrie pozitiei lor , evident. Cel mai bine ar fi ca fiecare sa puna o intrebare, despre ce a auzit , iar daca subiectul n-a mai fost abordat pe alte topice, cineva, care are pregatirea necesara, sa-i raspunda scurt si la obiect, fara alte discutii si polemici, doar nu dezbatem dogma in sine, pe care oricum nu o aprobam, doar aflam punctul lor corect de vedere si nu ce ne-am imaginat (stiam) noi ca ei cred. Pentru dezbateri exista multe alte sectiuni deschise, la fiecare cult in parte.
|
partea 2
@Theodor de Mopsuestia
Totul decurge din faptul că, între toate fecioarele lumii, ea este singura hrănitoare de prunc. Dar faptul acesta nu se petrece undeva, într’un spațiu indefinit și atemporal, ci aici, pe pământ, într’un anume context social și într’un anume timp istoric, ceea ce îi conferă un caracter de profundă autenticitate umană și, totodată, o notă de dureroasă dramă personală. In această privință, realismul aproape brutal al relatării din Evanghelia după Matei este de-a dreptul zguduitor. Maria nu e scutită de bănuieli, iar primul care se îndoiește de ea este însuși Iosif, ocrotitorul și garantul ei în fața societății. E de crezut că el va fi fost cel dintâi căruia ea i-a mărturisit despre dumnezeiasca vestire și suprafireasca întrupare, despre uluitoarea zămislire din pântecele ei sau, mai simplu și mai omenește, despre faptul că era însărcinată. Dar Iosif nu are nici pe departe capacitatea unei asemenea înțelegeri, așa după cum nici însăși Maria nu o avusese după cele dintâi cuvinte ale îngerului. Cine va întâmpina un asemenea adevăr fără să încerce mai întâi să se scuture de el? Dreptul bărbat se crede victima unei mistificări, iar întâia sa reacție este aceea de a repudia impostura și, mai mult, poate chiar de a o denunța. Spusele Mariei încearcă, desigur, să învăluiască o greșeală, dar în cazul acesta vina ei este îndoită: mai întâi, greșeala în sine, în al doilea rând, refuzul de a o mărturisi, tendința de a o ascunde tocmai față de el, care îi acordase logodnicei o încredere totală. Este aici un „vifor de gânduri necredincioase”, care face din sufletul lui Iosif un adevărat iad și e de presupus, tot omenește, că acest vifor va fi dezlănțuit nu numai în cuget, ci și în lungi și dureroase aruncări de cuvinte. Totuși, este posibil ca, până la urmă, el să fi acceptat adevărul Mariei, chiar dacă nu era în stare să înțeleagă nimic, și să fi făcut din el și adevărul lui. Dar acest adevăr, al lui, putea oare să devină și adevărul societății? Cine va fi dispus să creadă măcar o fărâmă din povestea cu îngerul? Două alternative îi stau în față: să se creadă că el este făptașul și să fie osândit ca unul care a încălcat puritatea logodnei, sau să se creadă că făptașul este altcineva, un necunoscut, iar el să fie arătat cu degetul ca un credul naiv, luat în râs de semeni și puși în rândul netrebnicilor. Și într’un caz, și în altul, integritatea lui morală e compromisă, nu există nici o soluție de a o salva în fața opiniei publice, atâta vreme cât el va continua să rămână logodnicul Mariei. In cele din urmă, Iosif alege soluția disperării: s’o părăsească pe Maria pe ascuns, fără nici o explicație, să-și piardă urma, să rămână fiecare cu destinul său. E un act de lașitate, într’adevăr, dar singurul care îl poate salva. Il poate salva, desigur, pe el. Dar cu Maria ce se va întâmpla? Ea va rămâne complet descoperită în fața societății, căci nimeni nu va crede că logodnicul a părăsit-o fără pricini foarte evidente. Fecioara e pândită de o singurătate fără margini. E adevărat că, în final, Iosif primește în vis revelația adevărului, se hotărăște să devină soțul legal al Mariei și să ia asupră-și în fața oamenilor și a legii, Pruncul ce Se va naște, ceea ce face ca Acesta să fie numit, îndeobște, fiul lui Iosif și al Mariei. La nivelul comun, faptul extraordinar nu poate gesta decât îmbrăcând veșmântul vieții comune. Fiul lui Dumnezeu își asumă condiția umană încă înainte de a Se naște din Fecioară. Dar, până la acest final, câtă dramă! O dramă ce se născuse dintr’un singur cuvânt: Fie! Nu avea să fie singura. Rânduiala Fecioarei Maria este aceea a unei maici îndurerate. Nașterea umilă din Betleem, spaima de Irod, pribegia în Egipt, singurătatea de după ieșirea lui Iisus la propovăduire, drumul Crucii, răstignirea Fiului sub propria ei privire, - jalea îngropării, toate acestea sunt tot atâtea ascuțișuri de sabie care trec prin inima ei. Toate, dintr’un singur cuvânt: Fie! Maica Domnului pare tot atât de singulară și în ipostaza ei cerească. Nu e greu de înțeles de ce ea este mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii: aceștia, neavând trupuri, nu sunt supuși ispitei și căderilor trupești, dar Sfânta Fecioară, purtătoare de trup, i-a păzit curăția neîntinată și l-a păstrat ca pe un potir de aur lămurit în focul dumnezeiesc. Dar ea sălășluiește, totuși, undeva mai presus de îngeri, în spațiul unei eternități care este numai al ei. In cerul nostru creștin, totul e obștesc, sfinții sunt în cete, îngerii sunt în soboare, până și Dumnezeu e în Treime, numai Fecioara Maria este singură, ca un luceafăr de dimineață plutind între soare și stele, așa cum luminează și părticica ei de pâine de pe discul proscomidierii. Totul, dintr’un singur cuvânt: Fie! Este Fecioara Maria o conștiință tragică? În ordinea omenescului, da. Dar ea este și purtătoarea unei ordini suprafirești, iar aceasta se face cu luciditate, cu o anume conștiință de sine. Cât timp trăiește pe pământ, misterul Mariei nu poate fi înțeles și acceptat de nimeni, dar ea „îl poartă în inima ei”, ca pe o dulce povară. Nu este exclus ca episodul dramatic dintre ea și Iosif, povestit de Evanghelistul Matei, ca și teama de o nelămurită curiozitate publică, să fi determinat vizita ei, de trei luni, la Elisabeta. Dar extraordinarul episod istorisit de Evanghelistul Luca ne dă măsura conștiinței de sine a Sfintei Fecioare, poate că de abia acum dobândită pe deplin. Emoționanta întâlnire dintre cele două femei are dimensiunile unui poem ceresc. Elisabeta este cea care se simte deodată năvălită de Duhul Sfânt și are revelația Celui pe care Maria îl poartă în pântece. Salutarea ei este, în același timp, și mărturisirea acestei revelații, ceea ce face ca răspunsul Mariei să capete o rezonanță de harpă cosmică. El este nu numai un rezumat al mesajului evanghelic, ci și prefigurarea unei apoteoze tragice, a faptului că ea, Fecioara, va fi fericită de toate neamurile ca rezultat al jertfei sale de a se smeri. Salutarea îngerului: „bucură-te!”, de neînțeles în suita suferințelor Mariei, își dobândește acum înțelesul plenar. Lacrimile Mamei, vărsate din belșug de-a lungul a treizeci și trei de ani, sunt răscumpărate de bucuria lăuntrică a Fecioarei, căreia Puternicul i-a hărăzit mărire în veci. Urmare a unui singur cuvânt: Fie! Oare este Maica Domnului chiar atât de singură?… Iată, ea tămâiază mormântul împreună cu femeile mironosițe, se bucură împreună cu ucenicii de Învierea lui Iisus, tot împreună cu ei îi urmărește Înălțarea la cer și, mai târziu, va trăi extazul Cincizecimii. Adormirea i-o cântă apostolii, trupul îi este ridicat la cer de către însuși Fiul ei. Toate acestea însă sunt evenimente. Deasupra tuturor este un fapt, și anume că Fecioara Maria, deși mai presus de îngeri, rămâne solidară cu noi, oamenii, și cu a noastră mântuire. Potrivit uneia din cântările Crăciunului, Nașterea Domnului a fost întâmpinată de fiecare cu câte ceva, ca o mărturie a participării la vrerea lui Dumnezeu; îngerii au trâmbițat cântări, cerul a pogorât steaua, magii au adus daruri, păstorii au venit cu închinarea, pământul a oferit peștera, iar noi, oamenii, am dat-o pe Fecioara Maria. Omenirea devine astfel născătoarea Născătoarei de Dumnezeu, genealogiile capătă sens și adâncime, ele mărturisind, pe de o parte, implicarea dramatică a lui Iosif în smerenia Mariei, iar, pe de alta, implicarea apoteotică a neamului omenesc în actul întrupării. Maica Domnului plutește singulară undeva, în spațiul cerului creștin, dar în același timp ea este și rămâne împreună cu noi, căci prin ea ne-am rostit opțiunea pentru mântuirea prin Iisus Hristos și tot prin ea nădăjduim întru neputințele noastre. Poate că de aceea Maica Domnului ne și este atât de dragă. În vreme ce pentru Domnul Hristos avem un dublu sentiment, de iubire pentru Mântuitor, dar și de teamă pentru Judecător, pentru ea nu avem decât unul, cel de iubire, pentru aceea care niciodată nu va judeca, ci pururea se roagă pentru noi. în numele nostru, Fecioara Maria s’a rostit cândva în fața lui Dumnezeu: Fie! în numele ei, la rându-ne, vom aștepta, prin rugăciune, o supremă rostire a lui Dumnezeu: Fie! " |
M i n u n a t!
|
Citat:
Pentru d-na delia31: Stimata doamna, va multumesc pentru materialul postat. Cred ca stiti ca Inaltul Bartolomeu Anania, Dumnezeu sa ii odihneasca sufletul cu cei drepti, a crezut, public, in (re)unirea Bisericilor. Acum, ma gandesc ca acel material e mai potrivit pe topicul despre Neprihanita Zamislire. Eu sunt un nimeni; am urmarit demult, inainte cu ani sa postez, postarile dvs. si ale altor "nume grele" ale forumului, si va stimez pe toti foarte mult, inclusiv pe d-l AlinB, cu tot acidul sulfuric fumans al stilului sau, indreptat acum full speed asupra umilei mele persoane. Si nu o spun in zeflemea! Ma gandesc ca nu are, poate, rost sa se concentreze cineva asupra persoanei mele si convingerilor sale, inclusiv in thread-ul de fata. Marea mea dragoste este obiectivitatea si/sau intelegerea. Pe mine asta ma intereseaza. |
Citat:
|
Citat:
|
Daca la asta va referiti, unii ortodocsi sau din alte culte pot crede ceva gresit despre o lata dogma, dar asta nu are vreo importanta. Important e ce crede Biserica, adica la nivel oficial, nu ce parere gresita au unii. Iar la nivel oficial in BO predestinarea (asta si in BC), neprihanita zamislire si altele sunt erori dogmatice (adica erezii).
Apoi spuneti ceva care nu mi se pare corect, ba chiar ilar: unii orotocsi cred gresit, e o prostie sa spui ca doar BO are dreptate. Iar in continuare, e evident ca BC are dreptate si dogmele sale sunt corecte (si dati exemplul nu neprihanita zamislire). :)) |
Citat:
Theodor, mersi de aprecieri da’ pe bune, nu e cazul absolut deloc sa ma pui pe mine pe vreun piedestal.” Numele grele” ale ortodoxiei (in opinia mea) nu prea stau la taclale pe forumuri, in discutii sterile si interminabile DESPRE Dumnezeu, ci prin chilii vorbind chiar CU El. Sigur, daca n-ar fi atatia hulitori anti-ortodocsi care bantuie pe-aici, cu sau fara vreo agenda ascunsa, si daca n-ar fi atatia asa-zisi ortodocsi (de fapt habarnisti) vulnerabili, toate discutiile astea ar fi inutile si si-ar vedea fiecare de vietuirea lui intru Hristos fara atatea discutii in contrafaza. In ce il priveste pe Alin, contributia lui caustica e benefica si chiar necesara doar celor care (fie ortodocsi, fie heterodocsi) sunt constienti de celebra zicere a unui sfant ortodox- „una din cele mai mari inselari ale diavolului e sa-l faca pe om sa creada ca el nu are cum sa fie in inselare”. Asa incat, meritul lui Alin (ca instrument al Celui de sus) e ca-i zgandare pe cei ce vor sa se culce pe-o ureche pe principiul „las’ ca-i bine si-asa”. Eu una internalizez acidul lui sulfuric si ma folosesc de orice critica adresata altora (si prin extensie si mie). Mersi Alin! Nu zic ca el personal e infailibil, zic doar ca e pe faza si arata punctul de vedere al "celor cu nume grele". In modul in care e receptat Alin de altii, se vede de fapt acuitatea sau somnolenta constiintei celor carora se adreseaza. Am sesizat din discutiile lui, mai ales cu np ca fiecare percepe critica lui acid sulfurica in functie de autosuficienta propriei constiinte cu pretentii infailibile . Critica poate fi constructiva sau destructiva in functie de ce anume vrem: fie sa ne vedem erorile pe care in mod subiectiv nu ni le vedem, fie sa ramanem in continuare anesteziati in propria autosuficienta, stiut fiind ca propria constiinta autocritica ne e mai degraba avocat al apararii (diavolului) decat prosecutor. Personal, daca mi-e frica de ceva, acela e auto-sabotajul constiintei proprii. De aceea, in ortodoxie se pune atat de mult accentul pe opinia sfintilor care au filtrat toata Scriptura prin filtrul constiintei lor despatimite, curatite. Orice invatatura ce trece prin filtrul unei constiinte inca impatimita de orice fel de pacat (in special mandria), se contamineaza. De aceea ne tot zic sfintii ortodocsi: nu te increde in mintea ta (cand interpretezi Scripturile) pana nu-i despatimita. |
Citat:
Theodor, cu riscul de a fi enervant de offtopic, ma simt datoare sa fac niste precizari referitor la pozitia mitropolitului Bartolomeu vizavi de ecumenism si unirea Bisericilor. Nu stiu exact ce intelegi tu prin unirea bisericilor dar, din cate stiu eu, Mitropolitul Bartolomeu nu impartasea deloc ideea unui sincretism „gelatinos” fara coloana vertebrala. Iti trimit un fragment dintr-o predica a IPS Bartolomeu Anania din 2008, in care vladica face distinctii deosebit de importante pentru a se putea identifica si separa minciuna de adevar in ceea ce priveste ecumenismul. Ecumenismul mincinos este cel care, folosindu-se de o ideologie mai mult politica decat doctrinara, produce si vrea confuzie si relativism. Ecumenismul mincinos este cel care, vorbind despre diversitate, o face doar pentru a o sabota, a o nivela si a o secatui in autenticitatea si normalitatea sa. Ecumenismul mincinos este cel care, vorbind despre “unitate in diversitate”, pune unitatea mai presus de orice, subminandu-o, pentru ca va fi o unitate in minciuna, nereala, fara substanta, si distrugand diversitatea, care devine, de fapt, anarhie, haos, destramare. Da, toti vorbesc despre dialog. Insa unii in mod onest (cei putini) iar cei mai multi, in mod viclean. Vorbesc despre dialog ca sa saboteze de fapt dialogul si sa isi acopere intentiile murdare. Vorbesc despre dialog ca si cum dialogul in sine poate produce vreo schimbare, ca si cum este o virtute in sine. Vorbesc despre diversitate, dar nu sufera sa auda despre traditie, decat cand vor sa justifice traditiile altora, nu si pe cele ortodoxe. Ecumenismul onest descris de IPS Bartolomeu – este pur si simplu capacitatea de a avea relatii firesti, sincere, omenesti si… omenoase cu altii ce au alta credinta. IPS Bartolomeu: “….. De aceea noi ne numim ortodocsi, adica dreptmaritori. Cu alte cuvinte, in credinta noastra il preamarim pe Dumnezeu pe calea cea mai dreapta cu putinta. As vrea insa sa adaug , fiindca prea se vorbeste mult si alandala in vremea noastra despre ecumenism care este altceva decat ecumenicitate. Ecumenicitatea inseamna universalitatea lui Dumnezeu pe acest pamant. Ecumenismul este mai mult o politica decat o doctrina si o credinta, si fiecare intelege cum vrea. Cei mai multi il inteleg gresit. Ei cred ca este un fel de hora unirii: hai sa ne unim toti cu toate credintele, toate confesiunile, toate religiile, sa dam mana cu mana si sa fim veseli si sanatosi! Nu este asa! Ecumenismul inseamna ca fiecare credinta, fiecare confesiune crestina, fiecare religie sa-si pastreze identitatea proprie. Ecumenismul este un dialog intre doua sau mai multe identitati. Altfel dialogul nu poate exista atunci cand exista confuzie. Poate fi unitate in diversitate dar nu poate fi unitate in confuzie. Cei mai multi ecumenistii de astazi sunt din cei care cultiva confuzia. Slujesc impreuna cu unii, cu altii, se roaga impreuna cu altii... Eu am facut o declaratie pe inima mea, publica. Nu am participat, de cativa ani de zile nu particip, la asa-zisa “rugaciune comuna pentru unitatea Bisericii”. Si de ce? Am explicat, e foarte simplu: toti dorim refacerea unitatii bisericesti, fiindca impartirea crestinismului este camasa sfasiata a lui Hristos. Toti o dorim. Numai ca o gandim in mod diferit. Le spuneam fratilor catolici: voi ganditi refacerea unitatii Bisericii in jurul papei, iar noi o gandim in jurul sinodalitatii, a sobornicitatii… Protestantii o gandesc in felul lor. Si de indata ce o gandim diferit, oare de ce sa nu fim cinstiti fata de Dumnezeu, fata de noi insine si fata de cei care ne asculta? Se roaga fiecare acasa la el. Si noi ne rugam. Vezi la Liturghie: “unitatea credintei si impartasirea Sfantului Duh cerand… si pentru unirea tuturor”. Dar ne rugam in credinta noastra, respectand-o pe a altora. Acesta este ecumenismul: dialog intre confesiuni si intre religii, fiecare pastrandu-si identitatea si respectand-o pe a celorlalti, fie ca sunt crestini, mozaici sau musulmani. N-are importanta. Iar dialogul ne poate intalni cu cei de alte confesiuni in acte de caritate, fiindca iubirea fata de aproapele nu cunoaste confesiuni sau religii. Iata, noi, Arhiepiscopia Clujului, suntem de 14 ani in parteneriat ecumenic cu Biserica Lutherana din Germania, de la Stuttgart. 14 ani neintrerupt. Vin si in catedrala la noi sa se roage, mergem si noi la ei. Am facut programe sociale impreuna, am construit impreuna si cu alti protestanti o casa de batrani nou nouta la Turda, un centru comunitar pentru tineret, o tabara de copii la munte. Impreuna. Noi cu ce am putut, ei cu ce au putut. Ne intalnim in actele de filantropie, de facere de bine, aici nu avem hotare. Dar de rugat se roaga fiecare in legea lui, in credinta lui, in limba lui. Repet, putem sa ramanem ortodocsi fara sa relativizam credinta noastra ortodoxa, pentru ca ecumenismul rau inteles duce la relativizare: “Apai tot un Dumnezeu e pentru toti!“. Ei, nu-i asa. Am facut aceasta paranteza ca sa lamuresc o problema foarte la moda, o vedem si prin ziare si prin reviste si la care raspunsurile sunt foarte simple: ramanem ortodocsi in credinta noastra asa cum ne-au lasat-o Mantuitorul Hristos si Sfantii Apostoli si Sfintii Parinti, in acelasi timp respectand-o pe a altora. Si dialogand cu ei atunci cand este vorba de dialog. De ce as face un secret, am avut litigii si inca mai avem unele litigii juridice cu fratii nostri greco-catolici, o treaba foarte grea; dar incetul cu incetul lucrurile s-au calmat si trebuie sa va spun ca unul dintre primii care m-au vizitat in spital dupa accidentul meu de acum un an si ceva cu piciorul, a fost Prea Sfintitul Episcop Florentin Crihalmeanu, al greco-catolicilor din Cluj, impreuna cu vicarul sau. Eu eram in pat, cu piciorul atarnat de greutati, si mi-a sunat telefonul mobil pe care il aveam la mine. “Sunt episcopul Florentin, am vrea sa venim sa va vedem, mai sunt cu cineva, cum putem intra?” Directia spitalului luase masuri sa se incuie usile ca sa nu patrunda ziaristii. “Pai uite, sa-mi spuneti cand anume veniti, Presfintite, ziua si ora, ca sa spun la directie”. “Pai suntem aici in fata usii.” Si am dat un semnal si au venit sa-mi ureze insanatosire. Iar in fiecare an Prea Sfintitul Florentin vine cu colindul, cu o echipa de seminaristi sa ma colinde. Ma colinda, ne imbratisam… Acesta e dialogul. Fiecare isi pastreaza credinta lui, biserica lui, randuielile lui, nu se amesteca unii cu altii dar o relatie asa este corecta si asa este cu adevarat crestineasca. Revenind deci, credinta sa fie curata, adevarata, puternica. Sa crezi tu in credinta ta. Si respecti pe celalalt si pentru altceva. Chiar daca nu esti convins ca credinta lui este cea adevarata-adevarata trebuie sa admiti ca el, in credinta lui, este cinstit, de buna credinta, ca nu este un farseur; că musulmanul care la ora fixa isi pune covorul pe iarba, se intoarce cu fata spre Mecca si spune rugaciunea lui scrisa in Coran, e de buna credinta, nu o face de ochii lumii, nu ca sa fie televizat. Ci o face convins fiind ca Allah il aude si-l ajuta. Este foarte important acest lucru: sa admiti buna credinta a celui de alta credinta”. |
Citat:
my pleasure! cu tot dragul, de dragul Maicii Domnului! Despina Theotokos, soson imas! |
Citat:
Daca scopul topicului trebuia sa fie unul mai vag si lipsit de obiect concret atunci 1. exemplele respective se putea sari 2. topicul isi pierdea orice obiectivism Adica "Mie mi se pare ca unora li se pare ca inteleg aiurea pe ceilalti. Asa..in general". Wow, ce subiect tare. Citat:
Reciteste.. |
Mit "rautacios"
Bunica-mea cu referire la bunicul meu ( care era reformat ) :
" Reformatii se tem de cruce si de popa ( ortodox ) ca vine sa le dea cu crucea in cap". |
off topic:
Multumesc Delia pentru acel fragment, foarte frumoase cuvintele lui Bartolomeu Anania, pana la urma ecumenismul se reduce la „sa fim oameni, printre oameni’. Tin minte cuvintele sale dintr-o alta cuvantare in care ne spunea ca atunci cand se uita la un om de alta religie decat cea crestina, se intreaba daca acel om in credinta lui este si de buna-credinta, daca crede cu adevarat in ea si daca va fi gata sa moara pentru ea. Ne amintea ca noi, in Transilvania, avem modele de urmat in cei care au fost gata sa moara pentru credinta ortodoxa, care s-au mantuit si se roaga acolo pentru noi, iar aceasta ne da si garantia ca si noi ne putem mantui daca vom ramane pana la sfarsit in Adevarul lui Hristos care se numeste Ortodoxia. on topic: (mitul care circula in Ardeal printre greco-catolici si ortodocsi) din ciclul amintiri din copilarie: - buni, care e diferenta dintre ortodocsi si greco-catolici? (bunica-mea, dupa o clipa de meditatie, imi raspunde) -noi spunem Spirit, ortodocsii spun Duh. -asta-i tot? -da. |
E o temă deosebit de interesantă, pentru că, într-adevăr, divergențele de opinii provin, cel mai adesea, din interpretarea răuvoitoare a ceea ce exprimă interlocutorul. Nu suntem sinceri în căutarea adevărului, ci ne place să ne situăm în tabere, și dintre toate, evident, a noastră deține adevărul; celelalte sunt în înșelare. Ni-i luăm ca aliați pe sfinți, dintre care, evident, numai cei ce pot fi încadrați în tabăra noastră sunt veritabili; ceilalți sunt sfinți cel mult în aparență.
Problema apare, cred, din cauza atașării pătimașe față de tabăra care ne reprezintă, din cauza unei idolatrizări a adevărului, la care nu ne raportăm corect; adică nu putem înțelege că Adevărul este Hristos, persoană a Sfintei Treimi, ci îl considerăm mai degrabă ideologie, summum de teorii explicative pe care noi, și nu alții, le deținem. Acest mod îngust, limitat, pătimaș de a ne raporta la Dumnezeire ne separă, pune ziduri între noi, creează delimitări. Iar asta nu se întâmplă decât din pricina neputinței noastre de a-i iubi pe toți, care, bineînțeles, decurge din împătimirea în care petrecem. De aceea, cred că sfinții, adică cei care s-au despătimit, și, prin aceasta, au cunoscut Adevărul (nu teoretizând, ci trăind), sunt mult mai aproape unii de alții, transcenzând, chiar, limitele confesiunilor religioase, ceea ce noi, ăștia de jos, nu putem face. |
Citat:
NOI spunem Duh, greco- catolicii Spirit. P.S.Desi romano- catolicii ar fi indreptatiti sa spuna "Spiritul Sfant" de la " Spiritu Sante" ca ei sunt mai "latini" decat greco- catolicii. |
[quote=N.Priceputu;389660]E o temă deosebit de interesantă, pentru că, într-adevăr, divergențele de opinii provin, cel mai adesea, din interpretarea răuvoitoare a ceea ce exprimă interlocutorul. Nu suntem sinceri în căutarea adevărului, ci ne place să ne situăm în tabere, și dintre toate, evident, a noastră deține adevărul; celelalte sunt în înșelare. Ni-i luăm ca aliați pe sfinți, dintre care, evident, numai cei ce pot fi încadrați în tabăra noastră sunt veritabili; ceilalți sunt sfinți cel mult în aparență. QUOTE]
Despre cat de inselati sunt ortodocsii in conceptiile lor: 1. Martorii lui Iehova despre ortodocsi: "Numele celui ce a creat lumea e Iehova, nu dumnezeu, asa acum ziceti voi, ortodocsii si restul. In Biblie, numele „dumnezeu” e atribuit diavolului. Diavolul e dumnezeul acestui veac iar voi, ortodocsii va rugati de fapt diavolului cand va adresati cu numele "dumnezeu". No comment. 2. Unii np despre ortodocsi: ortodocsii sunt idolatri si pupa oase de cadavre. 3. Tot np ( nu stiu daca chiar toti np insa eu am ramas oripilata la innuendo-urile auzite aici pe forum de la reprezentantul adventistilor ). Pretinsa conceptie a ortodocsilor ca mananca carne de om si beau sange la Euharistie, conduce fatalmente la concluzia ca ortodocsii ar fi niste canibali si sug sange ca vampirii. Mi se pare mai mult decat un malentendu circumstantial provocat de ignoranta. O blasfemie infricosatoare! Doamne miluieste! |
Citat:
|
Citat:
Cu siguranță, nu toți np pretind ceea ce spune adventistul citat; există chiar (cunosc personal) baptiști care afirmă că pâinea și vinul pe care le primesc și ei, e chiar trupul și sângele Domnului; însă la ei opiniile diferă chiar între membrii aceleiași adunări. Mi se pare, însă, mai de folos pentru noi, ortodocșii, să ne punctăm și să ne dezbărăm de greșelile, de păcatele noastre. Nu ne este de niciun folos să ne victimizăm și să spunem că numai ceilalți se fac vinovați de interpretări răuvoitoare. Bine ar fi ca atât noi, cât și cei de alte confesiuni, să luptăm cu părtinirea în sine, să ne curățim, adică, mințile și inimile. E singura modalitate prin care putem spera că vom ajunge, cândva, să mărturisim cu toții același adevăr. P.S. Excepționale cuvintele despre Maica Domnului ale părintelui Anania. Dumnezeiești. Ce vedere extraordinară din lăuntru! |
[quote=delia31;389686]
Citat:
|
Nu știu dacă de vină e praznicul în raza căruia ne aflăm sau altceva, dar e clar că se discută la alt nivel pe topicul de față.
Nu sunt eu în măsură să aduc contribuții importante la discuție, doar două observații: 1. Nu cred că simpla argumentație teoretico-conceptuală poate să deturneze pe cineva (angajat serios pe un drum spiritual) de la credințele sale. Cel mult poate să-i pună în criză unele convingeri după care urmează căutarea unui sofism suficient de bine articulat pentru a-i vindeca neliniștea metafizică. 2. Cele mai multe observații răutăcioase țin de ethos-ul credinței, unde generalizările pripite și confuzia dintre excepție și regulă produc judecăți adeseori nedrepte dacă nu chiar imbecile. Apologetica e o disciplină fascinantă sub aspect ludic (presupune un joc pasionant cu limitele contraopinentului dar și cu limitele proprii), dar nu produce mai nimic în afară de pierdere de timp si energie. În privința credințelor altora, e posibil ca toate percepțiile să conțină erori mai mari sau mai mici, care afectează în mod sigur credibilitatea aserțiunilor. Pentru mine, ca ortodox, orice doctrină care nu trimite sau nu se articulează pe experiența eclezială e din start o teorie pe care, dacă o ignor, nu-mi afectează cu nimic destinul personal. Așa că dogma "imaculatei concepțiuni" n-o pot percepe decât prin exercițiu intelectual din moment ce ea nu are niciun fel de relevanță în relația persoanei mele liturgice cu Maica Domnului. Mai pe scurt... și să fie validă respectiva dogmă, n-aș spune că iubirea mea pentru Maica Domnului ar cunoaște vre-un salt calitativ sau cantitativ, sau ar fi mai mult decât faptul că în Teotokos îndumnezeirea prin har devine realitate concretă, vie. La fel și cu filosofia cu tentă religioasă a lui Calvin și multe altele. |
Citat:
Pentru ca diferenta cea mai evidenta (chiar si fara cultura teologica) si deloc neglijabila este.. Papa. |
Citat:
Mersi, nepriceputule, am priceput si mi-ai asumat musca de pe caciula. Roiul, de fapt! Ai dreptate, grija noastra prioritara trebuie sa fie cum suntem noi, nu cum sunt altii, cum scapam fiecare de propriile malentendu-uri ( atat legate de orto-doxie, cat si de orto-praxie), nu de alta da’ crapa obrazul Lui Hristos de atat „dreapta credinta fratricida”. Pe de alta parte, nu putem sta nepasatori, vazand ca unii incearca sa toarne otrava in butoiul cu miere, stiind ca vor veni copii (in ale credintei) sa guste. In ce priveste lupta noastra cu partinirea si subiectivismul, cred ca se pot pazi de asta, cei vigilenti la propriile capcane; cele mai insidioase si nebagate in seama. Ma bucur ca ai sesizat cu "retina din launtru" lumina din cuvintele Inaltului Bartolomeu! |
Delia, as vrea sa-ti multumesc si eu pentru textul postat.
Mai exista unele texte in care se compara punctul de vedere catolic cu cel ortodox, si anume: Pr. Staniloae "Fecioara Maria vazuta de ortodocsi si catolici" (Scribd), http://prlaurentiu.blogspot.com/2009...mnului-la.html |
Citat:
Cu placere si cu tot dragul! Textul despre "Fiat-ul" Mariei se gaseste integral in volumul "Din spumele marii", impreuna cu alte eseuri de-ale Inaltului. Cu adevarat bijuterii din comoara ortodoxiei! mersi si eu. |
Citat:
Dar, ca ortodocși, pledez pentru asumarea tuturor păcatelor ortodocșilor, ca să putem vorbi de ele ca de ale noastre și, în felul ăsta, să ne mai curățim și noi. Prea adesea ne îndeletnicim cu paiul din ochiul celuilalt; și nu ne este de niciun folos. |
Citat:
Eu am mai raspuns de cateva ori la mesajele tale care aveau tenta ecumenista, tu ai spus ca nu e chiar asa ecumensita, dar mie tot asa mi se pare. Nu stiu ce ai vrut sa transmiti in mesaj, dar se intelege asta: unii ortodocsi limitati (adica cei ce nu sunt ecumenisti) nu vad dincolo de cultul lor si in limitarea, ingustimea si patima lor ajung sa creada ca adevarul ar fi doar in ortodoxie. In schimb ecumenistul luminat e printre cei alesi sa vada adevarul, el stie ca BO si sfintii s-au inselat si au fost lipsiti de dragoste fata de oamenii din alte culte sau religii si ca diferentele dintre culte sunt mici si neinsemnate si cauzate mai mult de neintelegeri. Daca e nevoie si de argumente citeaza un duhovnic (intotdeauna acelasi, parintele Teofil) si spune ca unii sfinti spun asa, altii altfel, deci adevarul e la mijloc, fara sa mentioneze ca la altfel sunt de fapt cam toti ceilalti sfinti si duhovnici. Scuze ca am fost mai direct, dar mesajul tau de data asta nu numai afirma niste idei ecumeniste, ci si judeci, condamni si infierezi pe cei ce nu au aceasta conceptie gresita. Si stii cum e in povestirea aceea, doar cand ii spune calugarului ca e eretic protesteaza: http://teofilactortodox.blogspot.com...nu-eretic.html Daca cineva spune ca si celelalte culte sunt cam la fel ca noi si cred la fel inseamna ca spune ca si noi credem acele erori dogmatice, iar asta nu e adevarat. De asemenea, scuze anticipate daca am inteles gresit mesajul tau si ai vrut sa spui altceva. |
Pentru ca face parte din tema topicului cateva concepte intelese gresit.
Erezia e considerata o jignire, dar de fapt e o eroare dogmatica. Iata definitia din dex: EREZÍE, erezii, s. f. 1. Doctrină sau credință religioasă care ia naștere în sânul unei biserici, abătându-se de la dogmele consacrate și care este condamnată de biserica respectivă. 2. Fig. greșeală, eroare, rătăcire. – Din fr. hérésie, lat. haeresis. Interesant e ca alta definitie spune ca 1. Doctrină contrară dogmelor religiei (mai ales religiei creștine catolice) care este condamnată de biserică. Ce se intelege prin idei ecumenice (ma refer la mine, ce inteleg eu cand spun idei ecumenice). Din partea neoprotestanta (probabil si protestanta) a pornit conceptia ca harul se ramifica in toate cultele crestine, asa ca toate cultele au har si mantuire, nu e doar o Biserica. In Biserica Ortodoxa nu exista o asemenea teorie, ar fi culmea sa spunem ca neoprotestantii stiu adevarul, iar sfintii si Biserica s-a inselat. Cum si marturisim in Crez, exista doar o Biserica, Biserica lui Hristos, care este Biserica Ortodoxa, singura in care exista har lucrator in Sfintele Taine. |
Citat:
In cazul acesta si al altora sunt doar consecinte ale acelor dogme, nu faptul ca ar crede catolicii in doi Mantuitori. La fel si in cazul afirmatiei "catolicii se inchina papei", normal ca niciun catolic nu crede asta, e doar exprimarea plastica a faptului ca noi avem ca si cap al Bisericii pe Hristos, iar catolicii mai au un cap, pe papa. Ca si cum l-au inlocuit pe Hristos cu papa, de aici deriva afirmatia. Sau de exemplu in cazul Filioque, ortodocsii spun ca eroarea conduce la sabelianism sau la politeism. Normal ca nici catolicii nu sunt politeisti, e doar contradictia produsa de introducerea acestei erori dogmatice. Ca sa dau cateva exemple, unii ortodocsi cred ca infailibilitatea spune ca papa nu poate gresi niciodata, e vorba doar de ex cathedra (tot eronata de altfel). Cum am fost pe forumul catolic, pot da exemple de intelegeri gresite ale unor greco-catolici: - legat de Filioque spunea cineva ca ortodocsii sunt arieni, ca nu spun "si de la Fiul" si astfel neaga divinitatea Fiului (ca o consecinta a intelegerii deformate a faptului ca la Toledo s-a introdus in crez pentru a-i converti pe arieni) - greco-catolicii mai spun ca BO a contribuit la desfiintarea BRU, asta am mai clarificat-o eu pana la urma - mai spun ca toata ierarhia BOR a colaborat cu securitatea si a fost mana dreapta a comunistilor - unii si chiar dvs. spuneti ca patriarhul Kerullarios ar fi responsabil de schisma, cand de fapt cardinalul apusean a dat anatema primul. |
Citat:
Din start ai enunțat două premise și, nu știu de ce, ai preferat-o pe a doua. Când am scris, m-am gândit la credincioșii ca noi, care dezbat pe forum sau aiurea, nu la discuțiile ecumeniste, pe care bine este să le poarte teologii. Poate că lucrul care te-a smintit întrucâtva a fost faptul că am spus că sfinții sunt mai aproape de a transcende limitele confesiunilor de credință, întrucât sunt mai curați și, prin urmare, mai aproape de Adevăr. Cred că mai aproape de o înțelegere comună se află un sfânt ortodox și unul catolic (și ambii mai aproape de Ortodoxie) decât un sfânt ortodox și un ortodox cu o înțelegere mai lumească. Cei care se curățesc de patimi ajung să (se) poată iubi, iar din iubire derivă și înțelegerea. Neînțelegerile care apar și între noi vin, cred, tocmai din această neputință de a ne iubi, motiv pentru care nu putem transcende limitele și nici cunoaște Adevărul. Nu e vorba de a relativiza adevărurile de credință, dogmele Bisericii. Acestea au fost precizate tocmai de oameni curați, care curățindu-se s-au luminat și s-au înțelepțit. Nu sugerez că ar trebui să renunțăm la dogme de dragul unei iubiri prost înțelese. Dar, luând, de pildă, în discuție dogma Filioque... Pe de o parte, nu am nici pregătirea teoretică, nici pe cea practică (duhovnicească) pentru a aborda acest subiect cu un catolic. Dar consider că pregătirea duhovnicească este cea mai importantă, și cred că cei care o au, atât de o parte cât și de cealaltă vor putea ajunge să înțeleagă la fel adevărul despre Sfânta Treime. Și cred că numai cei care înțeleg bine, duhovnicește, „pe dinlăuntru” dogmele, numai cei care trăiesc în intimitatea Sfintei Treimi se pot numi ortodocși sau, mai bine zis, luminători ai Ortodoxiei. În ce ne privește pe noi doi, nu știu dacă vom reuși să ne înțelegem cu adevărat vreodată. Tu ai nevoie de etichete, de categorisiri, pentru că vrei să sistematizezi totul. De la început ai încercat să-mi pui o etichetă, iar eu de fiecare dată m-am sustras. Nu mă deranjează lucrul ăsta, însă cred că nici eu, nici credința pe care o am nu ducem lipsă de o etichetă, eventual cu o ștampilă de autenticitate. M-am declarat ortodox și nu vreau să fiu un ortodox original, însă vreau să fiu viu și liber, pentru că adevărul dă libertate. Am constatat că spectrul credincioșilor ortodocși este larg și consider că îmi găsesc și eu locul între ei. Consideră-mă ecumenist, dacă pentru tine asta reiese din mesajele mele; nu mă voi supăra. Pentru că eu cred că adevărul ne transcende și transcende și limitele confesionale, create de neputințele noastre. Dar dacă ecumenismul înseamnă sincretism, arată-mi, concret, unde m-am făcut vinovat de aceasta. Am prieteni dintr-o paletă largă de credințe: musulmani, neoprotestanți, ortodocși, oameni mai mult sau mai puțin credincioși. Reușesc să mă înțeleg bine cu ei, în pofida faptului că le arăt că adevărul integral, curat, e păstrat de Biserica Ortodoxă. Dar chiar dacă ei nu primesc în totalitate ceea ce le spun, prietenia noastră depășește aceste dezacorduri. Iar asta reprezintă, cred eu, o poartă deschisă pentru ei spre Ortodoxie, prin inima mea. P.S. Duhovnicul care mă inspiră cel mai mult e Părintele Galeriu. |
NePriceputu, in mesajul tau remarcat de catalin2 este destul conformism si prea putin adevar si din pacate cea mai buna masura ca ai nimerit alaturi de ortodoxie este placerea care a gasit-o initiatorul topicului (a carui convingeri ambigui le stim deja) citind afirmatiile tale.
Eu n-am vrut sa mai deschid subiectul dar daca tot a scris si catalin2.. Uite si afirmatiile tale de o indoielnica ortodoxie si un indoielnic discernamant spiritual: Citat:
Pe undeva si ceilalti au dreptate. Chiar daca sunt impotriva ortodoxiei. Sa-ti aduc aminte de povestea din Pateric cu calugarul care a pierdut harul Sf. Botez pentru faptul ca a dat dreptate unui potrivnic a lui Hristos? Citat:
Daca iti place sa fii ortodox, atunci fii dupa masura Bisericii nu dupa masura inchipuirii tale cum se mai cred si unii protestanti ortodocsi pentru a induce in eroare atat pe ei cat si pe alti naivi. Citat:
Deci Biserica ESTE detinatoarea adevarului iar cei care se afla in afara ei sau mai rau, in opozitie cu ea, nu pot pretinde acelasi lucru. Citat:
Citat:
Mai intai incepi cu o falsa smerenie ca putin mai incolo sa te dai de gol cu impresiile de sine. Cu alte cuvinte esti cel mai bun exemplu de "sfintenie" si "despatimire", dat fiind ca ai trecut peste barierele confesionale, si pentru faptul ca nu-si bat capul sa spuna ce gandesc efectiv despre credinta ta, in inima ta "despatimita" (ca asta e reperul absolut nu?, ce teologie, ce Scriptura, ce adevar), ei sunt chiar aproape ortodocsi.. |
Nu e nimic în neregulă în ce a scris N.Priceputul .
Dacă ați văzut voi ceva în neregulă arătați pasajele discutabile. Conformist? La ce? Dimpotrivă, evită destul de dibaci limba de lemn ortodoxistă și-i opune o exprimare destul de elastică! |
Vezi ca ai pasajele mai sus..
Exprimarea asta "elastica" e o mare pacoste daca nu stai bine cu vigilenta.. |
Citat:
"Cred că mai aproape de o înțelegere comună se află un sfânt ortodox și unul catolic (și ambii mai aproape de Ortodoxie) decât un sfânt ortodox și un ortodox cu o înțelegere mai lumească. Cei care se curățesc de patimi ajung să (se) poată iubi, iar din iubire derivă și înțelegerea. Neînțelegerile care apar și între noi vin, cred, tocmai din această neputință de a ne iubi, motiv pentru care nu putem transcende limitele și nici cunoaște Adevărul", cu alte cuvinte ortodoxia te sfinteste. |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 07:47:52. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.