credeti ca e ok sa faci camera copilului in bucatarie?
 

Scuze pt inffintarea unui nou subiect idiot, dar sunt putin izolata social in aceasta perioada si nu reusesc sa mai cer pareri oamenilor si pe alta cale.
Acesta este un subiect pe care ne certam eu si viitorul sot de cativa ani. El crede ca o garsoniera mare e mai buna decat 2 camere mici, ca poti face camera copilului in bucatarie (cand nu mai poate dormi cu noi). Eu nu prea sunt de acord, pt ca nu o sa aiba deloc intimitate, mai ales cand se face mai mare, plus ca il deranjezi, sa faci mancare peste el, cand are de invatat, sau vrea sa se odihneasca, sau vin colegii pe la el/ea. Nu poti nici sa amani gatitul in fctie de treaba copilului/adolescentului, ca tr sa i dai si sa manance.
Oricum, poate e mai bine asa, decat sa nu-l faci deloc...
Problema e ca viitorul sot, daca vine cu o idee si nu esti de acord cu entuziasm, eventual, renunta la ea, eventual cu resentimentele de rigoare, cum ca tu esti de vina ca nu l-ai lasat.
Mai are si ideea preconceputa ca daca baga toti banii in casa, nu stie cum o sa ne mai descurcam dupa aia; mai bine investeste intr-o afacere, si daca merge bine, peste 1 an, mai facem una, samd (spre disperarea mea, care vad cum se apropie menopauza); dar bineinteles ca nu putem face nici asta, ca doar nici o afacere nu prezinta garantii...
Iarasi nu este de acord ca eu sa mai cer si alte pareri, de la alte persoane inafara de el, daca s-ar putea sa-mi fie el si duhovnic, ar fi minunat...
Cred ca nici unul dintre noi nu are suficienta incredere in el si in propriile convingeri pentru a putea sa-l convinga si pe celalalt. El incearca sa ma impresoare pe mine, dar eu bag seama ca am tendinta sa fug, sa imi caut refugii inafara relatiei, si cred ca asta nu e bine.
Astept parerile dvs privind cresterea copilului intr-o bucatarie.

Eu de mica am fost singura in camera, in camera dorm, citesc, scriu, ma joc pe calculator.. Este esential pentru dezvoltarea unui copil sa aiba conditii bune de viata, printre care si spatiu. Una e sa aveti o garsoniera si sa nu va permiteti mai mult si, deh, ce sa faceti, va descurcati asa, si alta e sa aveti bani si sa nu vreti sa investiti intr-un apartament, care este, dupa parerea mea, unul dintre cele mai utile lucruri pamantesti. Am foarte multi colegi care stau cu chirie sau in camine si se plang ca nu au casa lor, ca nu se pot concentra, ca nu pot invata. casa nu e doar un acoperis sub care dormi noaptea, sa nu te ploua si, in astfel de investitii, trebuie gandit pe termen lung si foarte lung, apartamentul putand ramane mostenire mai departe. Mai stiu eu pe unul care a crescut intr-o garsoniera si, ajuns la varsta adolescentei, o dadea din casa afara pe maica-sa pentru cateva ore: mama, pleca, sa imi pot aduce si eu o fata in casa!

Pe de alta parte, are si "viitorul sot" dreptate, banii sunt ai lui, face ce vrea cu ei; atata timp cat nu sunteti uniti in fata legii, daca garsoniera e pe numele lui, a lui ramane, chiar daca vei fi contribuit si tu cu ceva, caci nu poti demonstra. El gandeste ca un burlac, tu ca o gospodina / viitoare mama de familie. Intr-o casnicie adevarata, nu mai exista banii / lucrurile / casa mea sau a ta, ci toate sunt ale noastre si, in aceasta privinta, mereu am sustinut ca partenerii ar trebui sa aiba un nivel economic si cultural apropiat, pentru a nu exista discutii pe tema asta.

Parerea mea este sa te gandesti bine ce pasi faci in viata si mare grija sa nu faci, Doamne fereste, un copil in afara unei casatorii binecuvantate de Dumnezeu. Voi ar trebui sa faceti planuri de nunta, nu de crescut copii in bucatarie!

Oare sotul tau nu s-a referit la faptul ca poti transforma bucataria in camera pentru copil, iar bucataria propriu-zisa (blatul de gatit) o muti in camera garsonierei? schimbi peretele :) Adica veti avea o camera pentru copil (mica) si un living, care va fi si bucatarie, pe un perete al camerei iti vei pune blatul de gatit (minimal).Poate la asta s-a referit din moment ce a spus ca e camera mai mare decat la ap.cu 2 cam. Nu te poti gandi doar la confortul propriu (noi sa avem camera noastra mare), iar pe saracul copil il inghesui in bucatarie. Dupa ce va creste copilul tot va trebui sa va mutati la doua camere, parerea mea. Cel mai bine e sa va luati ap. cu o camera, nu garsoniera, daca tot doreste sa nu investeasca mult intr-o locuinta la inceput, ci pe parcurs, cand isi va permite.

Ai mare grija ,cu viitorul tau sot.....daca incepeti cu contradictii si dispute in jurul unor subiecte ,care ar trebui sa va uneasca.....,mai gandeste-te.....iti spun asta din experienta, ca unei eventuale fiice a mele(eu avand de altfel 2,casatorite...una fericita si multumita ,iar alta......nefericita,tocmai din cauze relatate de tine ).Roaga-te cit mai mult ,sa te ajute Bunul Dumnezeu pe "cale"........Doamne Ajuta!!!!

Parerea sotului conteaza, precum pentru el parerea ta conteaza.
Cand asculti de cel de langa tine, ai pace din partea lui, caci el isi asuma cele alese.

Sa va mutati voi in bucatarie, oricat de mica ar fi. Nu aveti nevoie de mult spatiu.
Iar pe copil sa il lasati in camera mare.
Si, oricat de mica ar fi casa, 2-3 copii incap sigur. Mai ales daca le cedati camera mare.
Copilul/copiii vor intelege jertfa dragostei voastra, prin mutarea in bucatarie, si va vor iubi si mai mult.

Singurica la parinti, nu?

Fallen: cred ca nu este bine sa pui caruta inaintea boilor. Ininte de a va gandi la casa, copii, etc, trebuie sa va gandititi la casatorie. Puteti sa triti crestineste pana la sfarsitul vietii? Asta trebuie sa fie intrebarea majora. Daca raspunsul este da, atunci va ganditi si la casa si la copii.

Si apoi de unde stii ca ai sa ai doar un copil. Ce va faceti daca vine al doilea, il inghesuiti si pe el in bucatarie? Printre oale, abur, farfurii, etc....Si daca mai vine si al treilea???

Eu ti-as sugera sa mai iei pe cineva in gazda. Asa ingesuiti cum sunteti. Nu in bucatarie, nici in camera, nici in debara, ci acolo unde ai cel mai mult spatiu liber: in suflet.
"Chiriasul" de care-ti zic, e un personaj care de doua mii de ani isi caut chirie, bate la toate usile dar nu toti Il primesc ca, deh, e prea mare inghesuiala, de abia incapem de atatea nimicuri. "Iata, Eu stau la usa sufletului si bat. De va deschide cineva, voi intra la El." Tot ce trebuie sa-i oferi, e sa tii cont de cele ce afli de la El.

Nu e nevoie sa-ti mai zic ca-si plateste gazda regeste.

Bucataria nu e un loc in care sa cresti copilul.Copilul nu poate creste printre aburi, miros de mancare, umezeala, un dute-vino permanent.
dar se poate transforma bucataria in camera, iar balconul(in eventualitatea in care aveti)in bucatarie.Astfel gatiti pe balcon, care devine o mini bucatarie, iar vechea bucatarie o mobilati si aranjati cat sa arate a camera.
Dar la fel cum zicea si Dorin, recomandat e sa lasati copilului camera mai mare si sa o pastrati voi pe cea mica.

Si cel mai important lucru:sa va cununati. Puneti-va voi intai in randuiala cu cele crestinesti, si pe toate celelalte Domnul le va aduga dupa....

Total de acord. Mai clar de atât nu se putea spune. Asta-i soro, primul lucru pe care trebuie să-l faci...

Nu, am fost chiar 3. Si am stat si noi o vreme inghesuiti, 5 in 2 camere.
Copii nu am de gand sa fac mai multi, decat daca vin 2 deodata. Bine, nu ca nu as vrea eu, dar...macar sa mai apuc sa fac unul.
Si eu m-am gandit ca mai bine stam noi sau unul dintre noi in buc.,decat copilul/copiii.
M-am gandit si la var. cu mutat buc. in living, dar totusi preferabil ar fi un apart., ca m-am saturat de gatit in camera in care stau (acum). Doar ca momentan nu ne putem permite.
Si sincer nu m-ar deranja sa am un copil inafara casatoriei, as sta bucuroasa la mama acasa cu el.
Multumesc pt sugestii!

Ma refeream la glykis care spunea de cum doarme, citeste, invata in camera ei...:D

Da, asa este. Mi-ar fi placut sa am un frate mai mare.
Dar nu as vrea sa am un singur copil, dar voi dori sa le ofer tot ce voi putea, asa cum am primit si eu.

Fallen, sa nu fie cu suparare, dar acum cateva saptamani spuneai ca nu te descurci cu banii, ca depinzi de viitorul tau sot, ce vei face cand vei fi singura, cu un copil in brate; ca sa nu punem in discutie doar aspectul material? Duhovnicul ce spune de acest "act temerar"?!

Majoritatea barbatilor in ziua de azi fug de asumarea responsabilitatilor ca necuratu' de tamaie. Eu nu cunosc absolut nici un cuplu tanar sa fi facut altfel inainte de casatorie... un lung concubinaj din care sunt excluse alte obligatii cum ar fi copiii. Asta e deja pt 30-35 de ani cand ai bani si casa sa cresti... pardon, sa RASFETI un copil. Deci faci copii cati iti permiti nu sa cresti ci sa rasfeti. Toata lumea face lucrurile asa in ziua de azi.

In fine...

despre cresterea unui copil in garsoniera... NU. Deci nu.
O sa vrea petreceri de ziua lui, o sa vrea sa vina cu coilegii pe-acasa,o sa vrea intimitate,etc. Nu zice nimeni ca trebuie sa-i faci palat ca sa-l cresti, dar o camera cred ca este necesara. Nu bucatarie. Poti sa ai surpriza sa-ti fuga de acasa pe la 17-18 ani, vrand libertate si spatiu...

Cred ca orice femeie isi doreste copii.

Cu fostul meu prieten, una din intamplarile care a umplut paharul este legata de copii. Am avut un mic "accident" si era posibil sa fi ramas insarcinata... am facut un test de sarcina si nu a aratat nici un rezultat, a ramas betzisorul ala fara nici o dunga, alb. Probabil era defect, dar m-a ingrijorat si m-am gandit ca chiar as putea fi insarcinata.Eram asa fericita, si abia asteptam sa-i zic ca e posibil sa fiu insarcinata, credeam ca sigur o sa se bucure si o sa-mi zica sa ne cununam, sa traim si noi cum trebuie daca vine un copil, etc.
Da' de unde?! A facut o tragedie din toata vestea, mi-a zis ca nu putem avea copii pana nu ne facem casa, ca nu se poate asa ceva, ca-i distrug viata, etc. Si l-am intrebat - bine dar daca sunt insarcinata totusi, ce fac cu copilul asta? Daca exista, iti asumi responsabilitatea pt el? ... si mi-a zis scurt ca daca sunt gravida sa fac un avort si gata, ca el nu e gata sa il tzina pe loc un copil si sa-i distruga viata si libertatea.
Din fericire am mai facut inca un test a doua zi si a iesit negativ... dar intamplarea aia mi-a ramas in creier. Eu am 22 de ani, el 26... ce era atat de gresit sa avem un copil?... El nu era pregatit pt responsabilitatile unei relatii... vroia toate privilegiile vietii de cuplu in acelasi timp cu libertatile vietii de burlac. Nu era suficient de matur sa-si asume responsabilitati, ca iubirea asta inseamna de fapt... asumarea unor responsabilitati.

Trist. Cu asa barbati "umbland liberi pe strazi", 90% din fete ar trebui sa nu mai piarda timpul cautand degeaba si sa se duca la manastire :) Trist... f trist.

Nu stiu ce parere ar avea duhovnicul despre treaba asta, inca nu l-am intrebat. El inca spera ca totul o sa fie bine intre noi, pana la urma.
N-as putea spune exact daca ma descurc sau nu, deocamdata n-am de lucru, dar o sa gasesc ceva pana la urma, sper sa nu intru mai rau in rezervele strategice. Oricum, fereasca Dumnezeu sa se intample si sa nu pot sa-l fac!
Voi ce credeti ca m-ar sfatui duhovnicul in cazul in care as fi insarcinta si el n-ar vrea copilul? Sa-l avortez sau sa fug la mama? (oricum, la mama nu ar fi de ajuns, probabil ar trebui sa fug mult mai departe). Cred ca in prima faza m-ar sfatui sa-mi conving barbatul; poate n-ar fi imposibil, dar eu un as prefera fuga in padure ca sunt o lasa; pe de alta parte, nici aliantele fortate de imprejurari nu merg intotdeauna bine.

In legatura cu dependenta de barbat, nu stiu pana la urma daca e materiala, ci mai mult emotionala. Nu ma pot rupe de el pentru ca am investit prea multe sentimente, asteptari, sperante, si el de la mine la fel. Amandoi am avea prea mult de pierdut.

Eci, in concluzie, avort vs. bucatarie, care ar fi de preferat?

Cred că întrebarea e retorică. Niciun creștin n-ar putea să te sfătuiască să avortezi.

O sa va spun povestea trecutului meu. O sa-l rog pe admin, deasemi, sa se abtina de la a-mi da vreun banut :) , intrucat spun ce am de spus, nu pentru a sminti, ci doar din incercarea de a iesi in evidenta ca si exemplu negativ, din care, sper eu, sa traga foloase alte fete inainte de a se lovi cu capul de pragul de sus.

Asadar, draga mea Fallen (si fetelor la modul general), nu faceti avort pentru nimic in lume! Daca ganditi ca ar fi mai potrivita o casa, o cariera, etc. inainte de a face un copil, sa stiti ca-I total gresit! Domnul cand iti da un copil iti creeaza si conditiile ca el sa traiasca. Am spus sa traiasca, nu sa fie rasfatat! Faceti comparatie intre un copil provenit dintr-o familie normala si unul ‘de bani gata’ rasfatat peste masura de parinti. Aici nu mai comentez nimic, cunoasteti si voi diferenta si oricum subiectul ar putea fi dezbatut indelung! Domnul ne vrea oameni, oameni cu o inima calda fata de El si de semenii nostrii. El ne ofera circumstantele prin care putem sa obtinem aceasta caldura si sa ne putem indrepta spre El.

Revin la povestea mea! Am fost casatorita, am fost disperata la un moment dat sa-mi fac nu stiu cate studii, cursuri, cariera, sa fiu bine vazuta la serviciu, sa ma realizez si pe plan material si dupa aceea, ma gandeam eu, sa fac un copil. Adica eu planificam nasterea copilului, de parca eu as fi fost in stare sa dau viata, nu Domnul! S-a intamplat sa raman insarcinata si am zis: nu-I momentul! Ce credeti ca s-a intamplat in timp? Am pierdut si serviciul si nivelul salarial la care ajunsesem atunci, dand inapoi, nu am nici casa, mi-am pierdut sotul si cea mai mare pierdere: linistea sufleteasca, luandu-I locul chinul, nelinistea launtrica.
Cu greu mi-am revenit din aceea stare prin mila Domnului care m-a lasat sa fac voia mea, caci asta alesesem. Si ce a iesit? Nimic! Nimic bun fara El!

Pai cam asta fac majoritatea oamenilor, din pacate. Chiar si cei care-si doresc de mult un copil se intampla sa se sperie si sa se razgandeasca. Unii nu raman marcati, si in scurt timp isi revin, fac alt copil si se "izbavesc". Altii/altele raman marcate pe viata si ajung sa-si piarda casnicia si ce e mai rau propriul echilibru sufletesc. Sunt persoane care cred ca nu vor putea trece niciodata peste asta; altele se obisnuiesc cu ideea si o repeta la nesfarsit, probabil intr-un final dispare mustrarea de constiinta si ii ia locul un fel de deznadejde, ca si cum ar fi prea tarziu ca sa mai schimbe ceva.
Daca chiar aranjeaza Dumnezeu totul dinainte cand iti trimite un copil, asta e discutabil. Ca poate trai acel copil si nu va muri de foame, asta nu se poate intampla decat accidental sau dintr-o neglijenta criminala a parintilor. Totusi sunt foarte multi oameni considerati inconstienti de catre societate, carora li se spune "ce te plangi ca ai un copil sau doi si n-ai ce lucra, sau unde sta, de ce nu te-ai gandit inainte sa-i faci". Nu toti cei care fac copii pe banda rulanta sunt neaparat credinciosi, unii ii fac de "placerea procesului tehnologic" si nu sunt in stare sa le dea o educatie crestineasca si ajung niste animale vorbitoare. Daca ar fi sa luam in calcul toate eventualele esecuri care s-ar putea produce, n-am mi face nici unii dintre noi copii. Cum imi spune si parintele, nu e bine sa te gandesti prea mult si sa-ti faci tot felul de scenarii apocaliptice in cap, mai terbuie sa ai si putina incredere, ca nu e dracul chiar atat de negru, si oamenii atat de rai...

Oricât de rău ar fi soțul tău, nu căuta refugiu în alte relații, dacă ții la demnitatea ta și la mântuirea ta. Indiferent de circumstanțe, adulterul rămâne tot o faptă rușinoasă, mai sunt și alte mijloace, impune-te sau divorțează!

Nu-mi amintesc sa fii vorbit despre asta, dar sa stii ca am fost la un colt. Noroc ca omul acela a fost cinstit (o raritate!) si mi-a zis din capul locului ca nu-mi poate oferi ce vreau eu. Multa vreme m-am mai gandit la el. La inceput am fost buni prieteni, dar dupa asta relatia s-a racit si in final ne-am certat rau. Acum as vrea sa ma mai impac cu el, macar asa, de bun simt. Al meu cred ca a "simtit " ceva si incearca sa ma descurajeze sa mai am vreo legatura cu acel barbat, care-i e oarecum opus din unele pct de vedere. Nu stiu cum ar fi mai bine sa procedez.

Dilema e una falsa, ba chiar inchipuita, sa-mi fie cu iertare: avort vs. bucatarie. Mi se pare ca e ca in povestea aia cu drobul de sare, nu mergem la cauze, ci la niste efecte inchipuite ale unor lucruri la fel de inchipuite, care iti sta in putere sa nu se intample, daca ai inlatura drobul de sare, recte, trairea in pacat.

Eu am spus demult ce aveam pe acest subiect. Solutia e ascultarea de duhovnic, in ciuda depenedentei emotionale.

Superb, doamna! Sincer, mi s-au umezit ochii...

Îmi cer scuze, așa am interpretat aceste cuvinte.

Ai dreptate cu droburile de sare, asa-mi spune si parintele, dar nici chiar el nu poate lua o hotarare in locul nostru. Iar realitatea e ca nici cu pacat nici fara, spatiul tot ala ramane...

Ei, pentru El exista loc, si nici nu e pretentios, la prima vedere. Dar ce te faci ca chiar El a zis ca, pentru a-L primi pe El, trebuie sa hranesti, ajuti, gazduiesti, pe oricine care-ti cere ajutorul...

Probabil ma refeream la faptul ca am tendinta sa intreb, sa ascult, sa cer parerea altor persoane in probleme care poate ne privesc doar pe noi doi.

da!
 

a fost odata un fel de vas, adica ce zic, un fel de baraca plutitoare, pe care stateau doi insi, capitanul cam betiv, si secundul cam cusurgiu !!!
si nu errea zi in care astia doi sa nu aiba ceva de impartit, si ...asa se ducea frumos vasu la apa,cand beti fiind se certau tragand fiecare cu putere de carma...

Fallen, aveti deja o garsoniera sau planuiti sa achizitionati una? Bucataria unei garsoniere nu e mai mare de 6mp, deci un 2mx3m, nu prea poti sa o amenajezi ca si camera copil + bucatarie. Tot va trebui sa va mutati blatul de gatit ori in camera, ori in afara, in cazul in care aveti o logie si o inchideti. Ramane varianta apartamentului cu o camera, care are o bucatarie relativ mica, insa camera are in jur de 20mp, s-ar putea amenaja ca living+bucatarie, copilului ramanandu-i bucataria, transformata in camera pentru o persoana.

Nu am inteles daca vreti sa mutati bucataria in alt loc sau daca vreti sa-i dati 2 functii:bucatarie+dormitor...
Daca este ultima situatie atunci ce sa mai spun?ma abtin pt a nu-mi adauga alte pacate noi la gramada destul de mare a pacatelor vechi...

Totusi exista si alte solutii mai putin traumatizante pt copii,cum ar fi:
1. platirea avansului pt o locuinta mai mare,apoi terminarea platilor in rate;
2.inchirierea garsonierei pe mai multi ani,timp in care locuiesti cu parintii sau alte rude singure si economisesti bani;
3.mutarea intr-o alta zona geografica,mai putin costisitoare decat Bucuresti(cu aceiasi bani de garsoniera poti cumpara un apartament cu 2 camere in alte orase,localitati).


Avortul nu trebuie pomenit nici macar mentionat,nu face parte din solutii ci din probleme;nu poti sa rezolvi o problema creeand una si mai mare!
Domnul sa va ajute si calauzeasca numai spre Bine!

Draga mea,mie mi se pare ca poate ar fi cazul sa incepi sa iti schimbi putin lista prioritatilor,chiar daca dorinta de a avea un copil poate fi foarte arzatoare: in primul rand poate ar fi cazul sa te uiti mai atent spre relatia pe care o ai cu acest om (am inteles din prima postare ca este "viitorul sot",deci nu sunteti casatoriti inca) si sa te intrebi la modul cel mai realist cu putinta daca el este persoana alaturi de care sa iti intemeiezi o familie si daca il vezi ca pe un viitor sot si tata responsabil pentru copilul sau copiii ce vor urma,dar si fata de tine ca si consoarta a sa!
Pentru ca dincolo de problema "bucatarie versus avort",se pare ca stau altele mai serioase pe care nu cred ca nu le observi,ci probabil fugi sa dai ochii cu ele...
In conditiile in care nu ai rezolva problemele din cuplu,de suferit nu ai mai avea doar tu,ci si pruncii pe care ii vei aduce pe lume.
Dependenta emotionala nu este iubire si genereaza un lant intreg de suferinte,care cel mai posibil se vor accentua odata cu trecerea anilor si ii vor afecta pe toti cei implicati,insa vestea buna este ca exista vindecare pentru asa ceva.Totul este sa iti doresti!

Iti recomand o carte pe care daca vei fi interesata sa o citesti te va face sa intelegi mai multe din experienta pe care o traiesti in prezent:

http://www.scribd.com/doc/3760014/RO...besc-prea-mult

Mi-a mai recomandat cineva cartea aceea.. se pare ca v-a inspirat pe multi. Dar noi suntem ca doi copii orfani, care ne-am gasit unul pe altul si nu ne putem separa, pentru ca am crescut impreuna si ne-am "mancat amarul".
Oricum nu cred ca o sa mai pot, sau sa mai vreau, sau nu cred ca trebuie, sa fac copii, avand in vedere tulburarile cu care ma confrunt din cand in cand. Probabil daca o tin tot asa, n-o sa mai pot continua nici relatia, acasa daca ma intorc n-o sa fie bine, la doctor n-o sa ma duca nimeni, probabil tot acolo o sa ajung...
Nu inteleg de ce Dumnezeu m-a lasat in voia celui rau, iar acesta mai are nevoie si de mine, nu are destule suflete robite? Sau nu are nici el? Oare daca nu te vrea Dumnezeu si nu te vrea nici dracu', ce se intampla cu tine?

Nu există alternativă neutră! "Cine nu este cu Mine este împotriva Mea; cel ce nu adună cu mine risipeşte" (Cuvintele Domnului consemnate în Luca 12;11)

fallen , aminteste-ti de cuvintele parintelui Anatolie din filmul "Ostrovul" cand a venit la el fata aceea insarcinata crezand ca va obtine dezlegare pentru avort.
ea: "Cu un copil, nimeni nu se va mai uita la mine."

parintele: "fara copil, intr-adevar, nimeni nu se mai uita la tine."

Am citat postarea lui glykys pentru ca are dreptate. Tu ai grija de tine si nu te lasa ratacita de cel rau in decizia ta! Doamne, ajuta!

Draga mea,Fallen, poate ar fi vremea,asta mai ales ca iti doresti sa devii mamica,sa incetezi a mai fi un copil si sa incepi sa devii un adult!Diferenta majora este ca un copil se simte neajutorat,neputincios,depinde mereu de parerile si actiunile celor din jur atat in privinta starilor interioare,cat si a majoritatii aspectelor vietii sale,in timp ce un adult isi asuma,ia decizii tinand cont de parerile celorlalti,insa mai ales de propria judecata,rationament,intuitie etc si nu asteapta ca ajutorul sa vina mereu de undeva din exterior,ci ACTIONEAZA si se ajuta singur!
Sunt multi intre noi care traiesc un eveniment sau mai multe traumatizante in copilarie si raman blocati emotional pe acea varsta.Asta nu tine de coeficientul de inteligenta si nici de etatea mentionata pe buletin,ci de evenimente care ne-au marcat si si-au pus amprenta pe fiinta noastra!Dependenta este specifica unui copil si nu unei persoane mature emotional.
Cum poate o astfel de persoana sa capete aceasta maturitate?Cum poate sa isi recapete increderea in ea?In primul rand constientizand resorturile care duc la producerea unor astfel de ganduri,mecanisme de aparare,identificarea lor.O psihoterapie bazata pe analiza te-ar ajuta sa scoti la suprafata si sa rezolvi aceste aspecte care iti ghideaza din umbra viata,nelasandu-te sa fii stapana pe propria ta existenta.
Poti sa te ajuti si de autoobservare,atunci cand apar anumite ganduri negative si emotii de acest fel si intreaba-te cand le-ai mai simtit in trecutul tau?Cine te facea sa le traiesti?Poate un parinte,profesor,o figura autoritara?Iti vei da seama ca acele ganduri si emotii ii apartin copilului speriat si neajutorat din trecut!Si priveste-te pe tine,cea din prezent,o femeie de 30 de ani si intreaba-te:oare cum ar actiona acum,in aceasta situatie, femeia din mine,femeia care poseda inteligenta,puterea de a lua decizii,de a actiona,de a simti si fi sigura pe ceea ce are nevoie sa traiasca,de a-si transforma viata cu toate atuu-urile pe care bunul Dumnezeu i le-a dat si sansele pe care i le scoate in cale?Incearca sa simti in interiorul tau aceasta femeie si sa o lasi sa prinda viata!
Nu traim intamplator anumite experiente in existenta noastra,totul ni se da cu un scop,acela de a invata exact acele aspecte ale fiintei noastre pe care este important sa ni le rezolvam,sa inmultim talantul care ni s-a dat la nastere!
Tot,dar absolut tot ce traiesti aici,de la bucurii si deziluzii,de la suferinta la fericire,la oamenii pe care ii ai in jurul tau,totul reflecta realitatea ta interioara si nu Dumnezeu este vinovat pentru asta,El doar le permite cu dragoste pentru ca noi sa crestem spiritual...
Lectia atasamentului (cel care produce dependenta) este una dintre cele mai dure,insa nu imposibil de invatat.Nu ni se da mai mult decat putem duce,desi uneori simtim ca nu vom putea vreodata sa pasim sau sa respiram pe acest pamant fara fiintele sau aspectele vietii care ne dau o aparenta siguranta si armonie.
Atasamentul nu este iubire,el provine din foarte multa nesiguranta interioara,din ideea ca mereu avem nevoie sa ne "hranim" de la cei din jur,pentru ca in noi insine nu gasim ceea ce Dumnezeu a pus acolo de la bun inceput.Si toti avem de invatat aceasta lectie,unii mai mult sau mai putin decat ceilalti!
Si ce se intampla cand suntem prea atasati de fiinte,obiecte,locuri etc?Incepem sa le pierdem!Cu cat suntem mai atasati,cu atat riscam mai mult sa pierdem acea fiinta,ba chiar sa ii facem rau fara sa ne dam seama,asta ca sa nu mai vorbesc de raul pe care ni-l facem propriei persoane.Atasament inseamna sa pui acele fiinte sau lucruri mai presus de Dumnezeu,iar atunci va trebui sa le pierdem pentru a intelege ca nimic nu se poate in afara lui Dumnezeu...

@ Fallen

Cred ca este o falsa problema.
Cel mai important este sa fiti casatoriti. Apoi garsoniera aceea exista.. sau este ipotetica?
Decat sa stati in casa parintilor lui, mai bine in garsoniera.
Decat sa traiti impreuna necununati, mai bine garsoniera
etc..

In al treilea rand, asa pune problema cineva fara copii. Dac vei avea copil, nu-l vei muta in bucatarie, balcon etc... mai degraba muti sotul sub chiuveta din bucatarie, decat sa te separi de copil! Daca esti mama normala.

Depinde... daca partenerul ei este atat de "gelos" pe faptul ca se duce la biserica si vrea sa-si indrepte viata, nu va fi gelos si pe copil, care o sa ii ocupe ei, ca mama, mult mai mult timp decat biserica? ...

atunci va trebui din nou sa faca un compromis... si tot asa.

Fetelor, dragi, eu tot nu pricep cum vine ideea asta de a izola copilul in casa. In primul rand lui sa-i fie bine, iar parintii pot dormi si pe jos pana se schimba situatia locuintei.

nu sunt o persoana responsabila
 

Eu cred ca nu sunt o persoana responsabila si de aceea sunt tratata ca atare. Niciodata cand am facut ceva dupa capul meu, nu a iesit bine. Iar de ascultat, nu am ascultat niciodata de ceilalti, ca poate ar fi iesit bine, n-am de unde sa stiu. N-am avut nici "modele' demne de urmat, care sa-mi inspire incredere. Parintii m-au lasat sa fac ce scoala am vrut, ca de, ei daca n-au facut facultate, era bine sa fac orice, numai sa fac, ei nu erau in masura sa ma sfatuiasca daca o scoala e mai buna ca alta. M-am descurcat bine in scoala, ceea ce le-a dat si mi-a dat si mie incredere, dar nu m-am descurcat mai apoi cu serviciul, deloc. Cand mi-am cunoscut barbatul, eram in mari dificultati. El a fost la inceput un model pentru mine, de om care s-a ridicat de jos, fara multa scoala, si s-a descurcat. Dar nu l-am ascultat, am insistat ca trebuie sa fac meseria mea. Am cunoscut si oameni care au facut-o si au facut-o bine, as fi avut de invatat de la ei, dar am avut si neplacerea sa cunosc persoane nedemne de incredere, mincinoase, prefacute, care au castigat (bani si respect) prin minciuna; am zis ca nu vreau sa fiu asemeni lor, ca nu e bine, si nu am mai ascultat, nici de sefii mei. Ba mai mult am inceput sa nu-l mai apreciez nici pe omul de langa mine, sa-l consider oarecum "anti-crestin", daca exista acest termen, si nu l-am mai ascultat nici pe el.
Si iata ca pana la urma, "anti-crestinii" au biruit, eu cu spiritul meu crestinesc cu tot am fost alungata, credinta mea nu a fost sufiecienta cat sa acopere toate defectele si lipsurile profesionale (asa cum nu ma ajuta nici sa fiu o sotie si o gospodina mai apreciata), si poate ar trebui sa fiu recunoscatoare ca nu m-a alungat si sotul de langa el, dar mi-a dat de inteles ca acum macar ar fi momentul sa incep il ascult si pe el, ca am facut dupa capul meu si am dat-o in bara.
De aceea prefer eu acum sa nu imi mai asum nici o responsabilitate. Daca trebuie sa iau o hotarare mai dificila, si el zice da sau ba, asa sa fie, cum a zis el. A zis ca nu operam animalul, il lasam asa, cate zile o mai avea, ok, mi-a luat o povara de pe umeri, ca oricum nu stiam nici eu ce e mai bine sa fac (daca lua seful/sefa aceasta hotarare, as fi fost foarte revoltata, ba poate chiar as fi incercat sa sugerez clientului sa mai ceara si alte pareri, ca sa vedeti cat sunt de infidela). Probabil va hotari cat de curand, ca nu facem nici copii, iar eu chiar daca o sa protestez, pana la urma tot n-o sa am ce face. Poate cand o sa mergem amandoi la Judecata de apoi, o sa ma ascund dupa el .Pana la urma scrie si in codul penal ca constrangerea fizica sau morala sau starea de necesitate inlatura caracterulpenal al faptei, nu? Daca Dumnezeu vroia sa-L ascult doar pe el, trebuia sa-mi dea putera si intelepciunea si rabdarea si curajul, ...mijloacele necesare. Daca m-a facut slaba de inger inseamna ca vrea sa fiu sclava celorlati oameni si ma scuteste de responsabilitate. Nu?

NU !

Din felul in care scrii, te afli in depresie. Este greu de stapanit momentul, dar nu imposibil.

Gandurile acestea depersonalizante vin de la diavol. Necuratul ne slabeste puterile si se bucura in dosul luptelor lui castigate impotriva Luminii.

Du-te la duhovnic (ai?) si explica-i ce ne-ai scris aici. Cu blandetea si intelepciunea Domnului vei primi folos din spovedanie. Cere-i binecuvantare sa te duci lsi a psiholog.
Apoi du-te la un psiholog. Discutiile cu un om care stie sa selecteze neputintele psihologice ale semenului te vor intari, iti vor reda, in final, increderea in tine. Noi avem incredere in Domnul si Cuvantul Sau, si trebuie sa fim tari in Cuvant.

Din ce scrii, reiese ca tu afisezi credinta ca pe o arma cu care ripostezi in lume. Cere-i duhovnicului sa te invete cum sa-ti porti credinta cu dragoste si inteligenta. Cand cineva iti cere sa faci ceva ce este in contradictie cu convingerile tale spirituale, nu riposta vehement. Taci, asculta si in inima ta roaga-te "Doamne, salveaza-ma, nu lasa sa mi se intample mie una ca asta!" Dar in fata semenului taci, nu riposta. Gandul tau insa sa se roage! Cu rabdare, vei vedea ca Domnul are solutii pana in ultimul moment. Sa nu deznadajduiesti daca nu simti solutia imediat, dimpotriva, intareste-te, caci il ai pe Domnul alaturi! Nu ceda deznadejdii! Vei ramane surprinsa de rezolvarea neasteptata (intotdeauna neasteptata!), caci incalcite sunt pentru mintea noastra caile Domnului!!!

Capul sus, ochii tinta spre cer si rugaciune curata din inima!!!!!! CURAJ!!!!!!!!

E o moda sa dai vina pe Dumnezeu acum.
Daca ati avea frica de Dumnezeu nu ati sta necununata de atat de mult timp.
Se spune la crestini "dai vointa ,iei putere"
Deci sa ne silim cu rugaciunea ,spovedania ,sfintele slujbe si in timp personalitatea noastra se va intari.
Nimeni nu e desavarsit ,fiecare avem ceva de corectat la noi insine.
De ce sa dam vina pe Dumnezeu cand noi venim in viata cu mostenirea parintilor ,buna sau rea ?Si mai pacatuim si noi.
Angajati-va si luati viata in propriile maini ,mai ales ca aveti parinti unde puteti locui .
Nu va lasati manipulata din comoditate.
Daca nu aveti servici aveti timp destul pentru a va apropia de Dumnezeu .Parintele N.Steindhart zice sa nu amanam mantuirea ,sa incepem din acest moment sa facem ceva pt.mantuirea noastra.