Responsabilitatea profesorului de religie
 

Și nu numai a profesorului de religie (dar fiind un forum creștin, încerc să fac apel la disponibilitatea acestora), ci a oricărui profesor sau adult care prin profesia sa intră în contact cu adolescenții / tinerii. Cazuri de elevi care se sinucid din cauza unor eșecuri școlare apar tot mai des relatate de mass-media. (Ultimul de care am auzit: elevul care nu și-a luat bacalaureatul la matematică).

Regretabil ce se întâmplă și nu trebuie să căutăm țapi ispășitori prin sistemul de învățământ sau printre cei din preajma acestor nefericiți (în sensul că e o discuție inutilă care are darul de a stârni patimi și nu folosește nimănui la nimic). Mult mai util este faptul să acceptăm că există această situație și că ar trebui să ne raportăm la ea ca atare, să încercăm și prin intermediul acestui topic, în măsura posibilităților noastre, să propunem soluții de remediere. Ce s-ar putea face? Cum s-ar putea raporta profesorii de religie (în general, orice dascăl) la asemenea situații? Ce ar putea face pentru a preveni / preîntâmpina aceste deznodăminte fără ieșire? (E deja o “platitudine” acceptată de mulți că odată cu moartea nu mai rezolvăm nimic).

Părerea mea este că ceva ar trebui făcut, în calitate de creștini, nu ne putem permite, zic eu, să ignorăm acest lucru… În speranța că se va putea discuta pe marginea acestui subiect, îmi cer scuze dintru început față de cei care consideră nefolositoare și inadecvată propunerea mea.

Doamne ajută!

In calitate de crestini, ar trebui sa ne ducem crucea: daca esti profesor, trebuie sa iti duci crucea de profesor, sa iti dai toata silinta sa ii inveti pe copii; daca esti elev, ai crucea de elev, sa iti dai toata silinta sa inveti la scoala; daca esti parinte, ai crucea de parinte, sa iti dai silinta sa iti educi copiii (din cuvintele parintelui de la predica de azi).

Subscriu, dar...
 

Oare, crucea de profesor nu implică și o anumită responsabilitate față de elevi, într-o măsură mai mică sau mai mare, și din punct de vedere moral, afectiv, ba chiar disponibilitatea de a-l consilia (chiar și 5 minute într-o pauză) pe cel care-l observi că se află într-o stare de depresie? Profesorii au tendința, uneori, să-și minimalizeze rolul formativ în favoarea celui informativ (rolul de la catedră fiind redus la acela de a-și preda materia respectând o anumită programă).
Crucea de părinte de a-ți educa copiii e anevoioasă și comportă greutăți insurmontabile mai ales pentru cei care de-abia își asigură traiul zilnic.
Iar crucea de elev este de a învăța, nimic mai adevărat, dar… spuneam înainte, n-aș vrea să intru în detalii legate de sistemul de educație. Fiindcă nici Dumnezeu nu-ți cere mai mult decât poți duce.
Și într-o atare stare de fapt (educație, programe de învățare ce depășesc, uneori, posibilitățile copiilor), ce s-ar putea face pentru acești elevi dpv emoțional? Cum i-ai putea determina nu să învețe (pentru că unii dintre ei nu pot), ci să se raporteze totuși pozitiv la viața lor și să nu transforme un examen într-o cruce inexistentă (adică, un "nimic" în raport cu mântuirea lui)?

Teoria este asa si este frumoasa, si buna de predica, dar in practica....

Parerea mea, adica a unei persoane care a trecut prin cateva sisteme de invatamant diferite, este ca, un lucru practic care poate fi facut este sa se puna accentul pe vocatie. Multi tineri romani fac liceu/facultate/etc fara macar o secunda sa se gandeasca la vocatia pe care le-a randuit-o Dumnezeu. Sau sa faca ceea ce le place pe de o parte, si pe de alta parte ce sunt buni sa faca.

Si profesorii de religie, si ceilalti profesori, pot sa ii invete pe elevi sa isi gaseasca vocatia, cum sa o descopere, cum sa dea roade, cum sa nu le fie rusine de vocatia lor, sau de lipsa de vocatie intr-un anumit domeniu.

Sunt, din pacate, foarte multi profesori, de religie si de alte discipline, care nu au nici in clin nici in maneca cu predarea, cu lucrul cu tinerii...sunt oameni tristi si care nu dau rezultate bune, nici nu inspira pe altii.

S-a ajuns intr-un asemenea hal incat de multe ori profesor nu devine cel talentat, ci cel care nu are chef sa faca altceva. Sau care nu are chef sa se analizeze si sa isi dea seama la ce de fapt este bun. Si asa se vad rezultatele...elevi care nu stiu sa scrie, elevi care nu trec bacalaureatul, elevi descumpaniti, tineri care nu stiu in ce directie sa o ia, dispret fata de meseria de profesor....

De fapt, lectura din Sf Evanghelie de astazi, cea a tanarului bogat, este despre vocatie. Un tanar credincios pe de o parte, care il face pe Mantuitorul sa zambeasca, pleaca intristat fiindca nu are puterea/nu vrea sa urmeze chemarea (vocatia) lui Dumnezeu pentru el. Dumnezeu ne cheama pe fiecare in mod personal ("Vinde-ti averea, imparte saracilor, si urmeaza-Mi"), si noi trebuie sa raspundem tot in mod personal. Tanarul avea talent de ucenic al lui Hristos, indeplinea poruncile cu dragoste, vroia sa stie cum sa devina perfect, dar nu a avut curajul sa-si depaseasca cercul de comfort al administrarii materiale. Definitia unei vocatii ratate.

Asa si in zilele noastre. Daca esti atat de timid incat nu poti sa vorbesti in fata unui grup de tineri/oameni, sa le atragi atentia si sa ii inveti, inseamna ca meseria de profesor nu este pentru tine. Si sa insisti sa devii profesor, sau sa te lasi dus de val si sa devii profesor, este o solutie pentru intristare viitoare. Tu probabil ca esti bun de contabil, si ai fi un contabil fericit. Dar in loc vei fi un prof de mate trist. Sau poate ai fi fericit ca zidar. Sau inginer. Etc.

Noesisaa, partea proasta in sistemul nostru de invatamant e ca s-au desfiintat scolile profesionale. Acum toata lumea intra la liceu, ca, deh, obligatoriisunt zece clase, iar daca le-ai facut pe alea zece, mai faci inca doua si te
trezesti ca pici bacul.

Eu nu pot sa inteleg cum de un scoler nu poate sa invete acolo, ceva, cat sa ia o nota de trecere. Am vazut si eu subiectele, nu sunt dificile, acum 5 ani, cand am dat eu bacul, se dadeau patru examene scrise si doua orale, pe vremuri, era mai greu, mai multa materie. Acum parintii platesc la greu meditatii si copilul tot lenes e. Bine, bine, conditiile sunt proaste, dar nu poti spune ca cei 80% care au picat provin toti din familii defavorizate si din mediul rural.

Consider ca educatia din familie isi are scopul ei si ca fiecare trebuie sa isi faca datoria acolo unde e pus, mai ales ca, de cele mai multe ori, ajungi in posturi pe care poate nu le-ai fi dorit. Sunt atatia oameni care au fost nevoiti sa se reprofileze, sa-si schimbe jobul, si au putut da randament, datorita seriozitatii si muncii lor, chiar daca nu se pregatisera pentru asta sau nu intentionau sa lucreze in domeniul respectiv. E important si talentul, fireste, dar acesta trebuie valorificat in folosul oamenilor, nu pentru implinirea personala. Dar relele vin pentru ca noi cautam, de cele mai multe ori, calea cea mai simpla: nu-i asa ca e mai simplu sa copiem decat sa invatam? nu-i asa ca e mai bine sa joc fotbal decat sa fac o problema la matematica?

On topic, un profesor de religie ar putea sa ii sfatuiasca pe elevi sa invete. Din ce am observat eu, fiecare profesor are pretentia ca elevul sa invete dumnezeieste la materia lui, altceva nu il intereseaza. Si, de asemenea, sa le sadeasca niste valori: harnicia, munca, seriozitatea, corectitudinea... Eu personal am avut parte de asemenea profesori,si in generala, si la liceu, chiar si in facultate, si care culmea, nu erau profesori de religie.

Un mesaj foarte corect argumentat si corect .Felicitari ,ma bucur ca sunt romani ortodocsi care gandesc si vad invatamantul din aceasta perspectiva !

foarte frumos. Felicitari pt acest mesaj. Doamne ajuta!

Ce valori sa sadeasca? Du-te ca profesor la clasa a noua si explica-le alora despre "harnicie, cinste, munca, seriozitate" si vei fi perceput drept un idiot cu conceptii invechite, or sa rada de tine de-or sa se prapadeasca.

Voi chiar aveti impresia ca acesti tineri sunt tampiti? Cand societatea in care traiesc ii bombardeaza din toate directiile si de dimineata pana seara cu ideea ca pentru a avea succes in viata iti trebuie bani sau silicoane, cum sa prinda un astfel de mesaj? Una spune profesorul, alta se vede si se simte in anturaj, in mediul familial, la televizor, in viata de zi cu zi.

Ce vreau sa spun e ca nu ajunge sa le spui, trebuie sa le dai exemplu. Si cand oameni care au muncit toata viata, cercetatori, profesori, artisti - mor de foame, in timp ce diversi puieti de bani gata sau tinere "sponsorizate" o duc mai bine fara sa ridice un deget, e greu, foarte greu sa dai exemple.

Tinerii nu sunt problema, ei sunt expresia unei societati bolnave. Imi pare rau sa vad ca inca mai sunt oameni care cred ca problema e una superficiala. Cu tot respectul, stiu ca ideea din acest thread e nobila, dar habar nu aveti care sunt aspiratiile, problemele sau modelele unui adolescent in ziua de azi. Numai intelegandu-i cu adevarat se poate rezolva ceva, iar eu sunt foarte descurajat cand vad ca de multe ori chiar parintii sunt cei care nu-si inteleg si nu-si cunosc copiii. De cate ori n-ati auzit parinti plangandu-se: "Dar nu stiu ce s-a intamplat cu copilul meu, era asa de cuminte, si-apoi dintr-o data nu stiu ce sa-i mai fac!". Sunt oameni total nepregatiti pentru meseria de parinte, dar care fac copii pentru ca asa le cere societatea, religia. Sunt parinti care nu cunosc semnele depresiei, fie din ignoranta sau prostie, fie pentru ca nu le pasa.

Ar fi enorm de multe de spus, dar esenta mesajului e aceeasi.

depinde de om in primul rand. Nu toti tinerii sunt asa cum i-ai catalogat. Cei 7 ani de acasa conteaza mult, si mediul familial in care traieste tanarul. Doamne ajuta!

Pana la un punct e corect ceea ce spui tu .Da e greu sa spui unui tanar de 16-18 ani ca a munci corect ,a fi cinstit e un fel de gluma proasta. Eu nu sunt inca profesor ,dar voi deveni in doi ani . Voi fi un profesor "anormal" care va vorbi elevilor despre valorile morale ,despre inaintasii acestui popor despre Dumnezeu ,despre bunul simt. Da sunt constient ca probabil vor fi elevi care nu vor fi interesati de aceste subiecte ,dar tocmai aici e momentul in care intervine profesorul de fapt talentul si daruirea profesorului.

Dragul meu, citesc de multa vreme comentariile pe acest forum, dar azi m-am infuriat pentru ca multi nu stiu in ce directie a luat-o azi scoala...nu din cauza profesorilor ( eu sunt profesor de chimie) ci din cauza societatii care promoveaza numai nonvalorile siliconate si blonde sau pe cei care stiu sa dea un sut intr-o minge. Predau la gimnaziu si anul trecut, la clasa la care eram diriginta, am facut o ora de dirigentie in parc, am vrut sa discutam in alt mediu despre ce vor ei de la viata. Am intrebat-o pe o eleva care, culmea, era foarte slaba la invatatura, ce reprezinta tatuajul de pe picior si i-am sugerat sa poarte o fusta mai lunga. Mi-a raspuns obraznic intrebandu-ma daca vreau sa se calugareasca. Intrati intr-o scoala, chiar si de la periferie...profesorii sunt prost imbracati comparativ cu hainele de firma ale elevilor...indiferent ce le spui sau indiferent cum ii sfatuiesti, iti vor spune ca esti cam invechit.
Exista si exceptii, de elevi cu care chiar te intalnesti la biserica...dar sunt asa de putine cazuri...ca ai impresia ca de data aceasta, exceptia nu intareste regula.
La liceu, e si mai trist. Se mira ca nu iau bacalaureatul, dar lipsesc de la ore, fac circ in loc sa invete.
Cine are doar idei despre elevi exemplari...este depasit! Va rog sa ma iertati, dar sa vina un copilas de clasa a 5-8 vopsit, cu suvite si sa spuna ca mama i le-a facut, e ceva ce nu pot accepta, sa vezi fete machiate in clasa a 7 a ca la parada modei ( rimel, fond de ten samd)...le trimiti la baie sa se spele, si spun ca " nu se ia"...
Sau sa apara la scoala cu o hartiuta scrisa de mama , nu va spun cu ce ortografie si sa-si invoiasca odrasla pe motiv ca a fost la un " casting"...spuneti ce vreti, dar eu, daca nu iubeam copiii, plecam spre alt domeniu.

Un profesor de religie ca sa fie bun, trebuie inainte de toate sa fie un om al rugaciunii. Sa-i ceara lui Dumnezeu sa-i dea cuvantul potrivit pentru fiecare elev in parte. Si macar o data pe an sa pomeneasca numele elevilor la care preda. Bine ar fi cat mai des.

Doamne ajuta!
eu am fost invatatoare doar un an la clasa a II-a acum ceva ani. a fost o experienta frumoasa, cu destul de multe satisfactii, dar si cu multe, foarte multe obstacole. si pentru ca nu am avut puterea sa trec peste ele, am renuntat a lucra in invatamant. marea problema de care m-am lovit a fost modul in care fusesera educati copii acasa si neimplicarea parintilor in actul de educatie. dar tot secretul este sa stii cum sa le castigi increderea. atunci cand vor vedea ca tu esti implicat trup si suflet in educarea odraslelor lor este imposibil sa nu isi schimbe si ei cat de cat atitudinea. daca lucrezi cu dragoste si daruire, nu ai cum sa nu reusesti. iar in ziua de azi trebuie sa ii atragi pe copii, intrand in jocul lor. sufletul copilului este foarte maleabil. am vazut copii care merg la biserica pentru ca "asa a zis doamna invatatoare" si incet incet atrag si pe parinti.
E foarte greu, dar nimic bun nu se castiga usor!
Rabdare, rabdare, rabdare.... Si cand crezi ca ai terminat, ia-o de la capat!(Parintele Cleopa)

Ar fi fost interesant daca ai fi spus si motivul plecarii din invatamant ,sau e atat de greu incat sa abandonam ? Peste un an voi deveni si eu profesor de religie ortodoxa,sunt interesat de informatii din interiorul sistemului ,mai exact ce nu se vede la Tv. Cum sunt tratati profesorii de religie in cancelarie ? Stiti profesori de religie care sa fie si diriginti ? Personal cred ca succesul reusitei in a lucra cu un copil elev,adolescent este sa cunosti bine psihologia elevului ,din pacate modulul pedagogic pe care il studiem in facultate ,e putin cam rigid dupa parerea mea .Voi ce spuneti ? Am ales un drum bun profesor de religie sau e pierdere de timp ? Multumesc anticipat pentru raspunsuri .

Personal cred ca succesul reusitei nu sta in a cunoaste cat mai bine psihologia elevului, ci in a fi om de rugaciune. Ca sa ai cuvantul potrivit si sa rodeasca in ceilalti nu tine de cunoasterea psihologiei elevului, ci de lucrarea lui Dumnezeu. Observ ca se pune atat de mare pret pe cunoasterea acestei pshihologii, incat se uita de cel mai important lucru: Dumnezeu.

Nimic nu e piedere de timp daca e facut cu dragoste pentru ceilalti.

Ha, binevenita postare, tocmai am dat titularizarea (din nou, fireste, ca nu sunt posturi, le-au luat desigur pilele la vremea cuvenita...) :).
Eu sunt la alta disciplina (psiho).

Pai, catehumen, daca am o nostalgie activa in ultimii ani, aceasta e ca nu pot fi prof de religie... Desi, dincolo de atasamentul meu emotional, pentru a fi la inaltimea acestei discipline cred ca e mult de lucru (si ca nu sunt vrednic de asa lucrare). Ca om crestin, mai intai, si ca profesionist al artei si stiintei pedagogice.
Deocamdata sa iti spun cum am constatat ca sunt tratati profesorii de religie in cancelarie: ca pe oricare altul, ca oameni mai intai, secundar dupa disciplina predata.
Cum i-am tratat eu, de pilda... La inceput cu indiferenta, intrucat s-a nimerit ca primul prof de religie pe care l-am cunoscut sa fie un ins ursuz si tare mandru, care facuse la fumoar o bisericuta cu doua doamne divortate, frustrate foarte, carora le vindea gogosi impachetate cu citate biblice, jucind un rol de bufon, dupa gustul meu, cu aere de duhovnic. Ma calca pe nervi pentru maimutareala lui, mai ales ca nu se sfia sa arunce cate o trimitere, vai, in soapta insa suficient de clar pentru a fi auzit, catre mine. Zicea cam asa "ia uitati-l, cica e psiholog, tace si ne studiaza..." - credea el. Bietul om, nu stia ca in vremea aceea eu imi studiam la nesfarsit, pe tacute, in ganduri, sansa de a supravietui bolii grave pe care o aveam tocmai atunci. Deci am ales sa fiu indiferent, sa ma abtin in tot chipul de a-i da vreo replica. Il compatimeam pe infantil (desi omu avea peste 30 ani).
Apoi, a urmat faza simpatiei reciproce. S-a intamplat ca bietul prof a avut un necaz cu conducerea scolii, in urma unui abuz involuntar comis la o clasa de fitze (cum sunt mai toate la Jean Monet) si era tare necajit, tragea minute in sir din tigara cu ochii in gol, la fumoar, si era singur, isi pierduse admiratoarele. Atunci, intr-adevar, l-am studiat: i-am cercetat mimica si postura si am ajuns la concluzia ca, cel mai probabil, nu se ruga ci ratacea in ganduri, speriat si confuz. Am intrat in vorba cu el, milos de meserie cum sunt eu, gata sa ridic vreun nenorocit care si-a facut-o cu mana lui, desigur, din vreo balta... Caci am vocatie (boala) de salvator, desigur...
Am devenit repede buni camarazi, s-a dovedit un om de treaba si destept foarte. Doar ca era baietel, imatur emotional, in ciuda varstei. Ca mai toti "barbatii", dealtfel, in lumea asta unde feminismul lupta cu macho-ismul.... :)
Insa nu se pricepea la pedagogie (iar acum trec la partea a doua a intrebarii tale). Spui ca taina succesului in invatamant este sa te pricepi la psihologia elevilor... Of, vorbe mari, vorbe mari... Pai, cand vei da examenul de titularizare vei vedea ca, mai ales in ultimii ani, s-a schimbat radical modul de a concepe si practica educatia. Ne aliniem, taras-grapis la standardele mondiale. Asta insemana mai intai ca daca nu demonstrezi ca detii competente didactice, nu prea poti sa devii profesori. SI ca, oricum, daca se intampla sa treci examenul, vei fi un profesor slab. Iar asta e grav, macar ca, dupa cum poate vei fi aflat, profesorul (dascalul in general) este un fericit (macar potential), fiind chemat sa practice cea mai frumoasa profesie din lume. Caci nu e alta mai frumoasa, mai grea, mai complexa, mai delicata decat aceasta, indiferent ca lucrezi cu copiii de la gradi sau cu adolescentii rebeli si adeseori chiar delincventi.

Deoarece am trait printre elevi 25 ani, da-mi voie sa iti sugerez cateva lucruri, sa iti propun mai degraba cateva directii de reflectie, in baza experientei mele (adica mai ales a gafelor si balbelor):
1) A fi profesor este in ultimul rand un merit: magistrocentrismul este cea mai rusinoasa plaga a invatamantului. Ca profesor esti chemat sa slujesti devenirea intru fiinta a copiilor, nu sa predai continuturi, cunostinte. Sunt si astea, dar abia mai la coada...
2) Cauta sa studiezi mult si aprofundat pedagogie (te vei lovi astfel si de psihologia de care pomeneai). Elevii retin mult mai putin decat suntem noi pregatiti sa oferim, iar oferta noastra de cunostinte de fapt nici nu are legatura cu invatamantul de masa. Elevii au nevoie sa aiba in profesor un model de om sanatos, un prieten mai mare, un camarad pe drumul greu al cunoasterii si al devenirii ca oameni intre oameni. Taie-ti narcisismele toate! Nu are nimeni nevoie de cunostintele tale savante! Retine, catehumen, cuvantul meu si nu te grabi sa il crezi sau sa il respingi: lasa practica sa vorbeasca. Totusi, retine-l ca reper!
3) Psihologia nu se invata asa usor... Eu invat de aproape 30 ani psihologie, la modul sistematic, si crede-ma ca nu am trecut de genunchiul broastei. Deci... rabdare... studiu... lucrul cu sine... jos cu mastile proprii.... o inteleapta indoiala de sine, o anumita neincredere fertila pentru continuarea devenirii personale (altminteri vin autosuficienta, ingamfarea, toate boalele..)
4) Profesorii din cancelarie sunt oameni. Ca urmare, conteaza mai putin ce disciplina predai, cat mai intai ce fel de abilitati de relationare ai, ce fel de caracter, ce inima si ce inteligenta (cognitiva si emotionala, sociala). Pe scurt: ce fel de om esti!
APoi, fiind debutant, vei primi sprijin de la majoritatea colegilor. Cancelaria este o mica sau mai mare familie! Problema e daca vei sti sa ceri, sa folosesti, si mai ales sa te arati recunoscator. Daca da, atunci vei fi fericit la scoala.
5) Termin cu un avertisment: daca ai cumva impresia infantila ca disciplina ta e mai breaza ca altele (asa cred toti profii, ca a lor e cea mai tare...), pregateste-te sa ajungi rau... Smereste-te, catehumen, iar asta o faci mai intai prin studiu serios, cata vreme mai esti student, deocamdata. Iar "studiu" inseamna o groaza de lucruri...

In rest, Dumnezeu sa te ajute, sa te lumineze ca sa prinzi "spilu" meseriei la care aspiri.
Fii binecuvantat!

Azi am plecat la examen si copiii mi-au urat: succes tati!...
Si pana la metrou am dat sa reflectez asa: hopa, cand plecam la examene imi urau succes mama si tata, sora, apoi colegii de facultate, iubita, sotia... Cam asa, in ordinea asta s-au succedat succesele si (rar) insuccesele la examene...
Apoi, dupa ce parintii au murit si o vreme am trait singur, mai multi ani, imi uram singur succes...
Acum iata, ce surpriza! Am ajuns sa traiesc situatia ca imi ureaza succes la examen chiar proprii copii, copiii de gradi si cresa...

Ce am inteles eu din situatia asta? Ca invatam si dam exemene TOATA VIATA, catehumen...
Pregateste-te nu atat sa inveti tu pe altii, cat sa treci tu insuti prin noi si noi forme si continuturi de invatare. Scoala incepe abia dupa terminarea scolii, precum muzica incepe sa susure abia dupa ce inceteaza zgomotul instrumentelor si racnetele cantaretilor...

Si apoi, la scoala, intre elevi si profesori, vorba lui Leon Bloom (cel cu taxonomia obiectivelor didactice): "nu se stie cine da si cine primeste"!...

Iti multumesc,va multumesc pentru sfaturi ,nu sunt infatuat ,am 39 de ani ,mesajul e lung si cu mult talc ,da ma asteptam sa fie greu ,de fapt ma astept sa fie greu ,in fond cand a fost usor in lumea asta apostata sa vorbesti despre Dumnezeu ? Din pacate din mesaj nici un loc pentru speranta ,poate e mai bine asa ,m-am dezvatat de mult sa mai am vise utopice ,stiu ca ma voi lupta cu multi :colegi profesori,copii,sistemul si de ce nu cu mine . Ca disciplina mea ,religia, e mai "breza" de cat altele nu cred ca e si nici nu ar fi corect fata de colegi sa gandesc asa ,stiu doar ca e ceva ce imi place ,cred cu tarie ca acest drum pe care am pornit e cel bun ,practic realizez ca e cel mai bun lucru pe care il fac ,sper ca nu ultimul)) Sincer ma bucur ca am putut discuta ,nu provin dintr-o familie de profesori si nu am nici rude sau prieteni ,asa ca orice informatie reala imi e de folos ,mai ales ca vine din partea unor oameni care se roaga si cred in Dumnezeu !
Ai spus la un moment dat parca la inceputul mesajului ,dar doar telegrafic, chiar daca absolvi examenul de titular ,tot nu gasesti post !?! Nu voi gasi post de profesor de religie in oras sau nu voi gasi de loc ? Intreb de oarece am inteles ca la mine in judet sunt posturi destule neocupate . A si inca ceva ,daca nu voi gasi post in oras nu e nici o problema voi merge si in cel mai indepartat sat ,oare Sfintii Apostoli nu au propovaduit si ei evanghelia la toti oamenii ? Poate nu e cea mai buna comparatie ,e evident ca nu ma pot compara cu Sfintii Apostoli ,dar totusi duhovnicul meu mi-a spus ca asta e tot apostolie ,sa aduci cuvantul lui Dumnezeu in sufletele si inimile copiilor si tuturor celor care doaresc sa-l cunoasca pe Dumnezeu . Sper ca frazele mele nu sunt prea "heirupiste" ,da eu asa gandesc.
Mi-ar prinde bine cateva idei despre ce va urma ,mai exact ,dupa ce termin vreu sa continui cu un masterat in teologie ,pot fi profesor dupa terminarea facultatii ? Ce este sau in ce consta un examen de titular ? E greu acest examen ? Sunt si alti "factori" care pot influnta repartitia ? Nota mare obtinuta nu e o garantie pentru un loc in oras ? Nu stiu ,poate sunt intrebari tampite dar cum am spus habar nu am ce urmeaza )) Oricum eu voi merge pana la capat ori unde va fi acest capat . Masteratul la ce ma ajuta ,daca ajuta ? Consider ca studiul teologiei e destul de greu ,e greu sunt constient sa pun si in practica ce invat ,oricum masterul nu il voi face din mandrie sau din dorinta de a fi peste altii ,ci pur si simplu pentru o mai buna aprofundare .Din ce am inteles masterul inseamna cercetare .
Sper sa nu va fi plictisit cu intrebarile mele ,unele poate hilare ,dar invat de la voi cei ce a primit "botezul focului"
As dori raspunsuri cat mai clare daca se poate va multumesc anticipat.
Si ca sa nu mai scriu inca un mesaj as raspunde celui ce a spus aici ca nu conteaza psihologia ci doar rugaciunea sau cam asa ceva . Eu as face totusi o separare ,psihologia dupa parerea mea e o arma valoroasa ,mie mi-a placut din tinerete ,e un univers fascinant sa poti controla furia altuia sa poti stabiliza starea emotiva a cuiva etc. Da rugaciune e foarte importanta ,e indispensabila ,numai ca rugaciunea mea nu a ajuns in stadiul de inaltare cu mintea la cer . Nu sunt calugar nici preot ,nu merg pe apa ,nu tamaduiesc oameni cu puterea rugaciunii ,ceea ce stiu este ca sunt un pacatos care incearca zilnic sa fie mai bun .
Inca odata multumiri tuturor !

Posturi sunt destule la unele discipline,
mai putine la altele (de exemplu la geografie au fost, in centrul unde am dat eu examen, 13 pe un loc!),
iar la unele nu mai sunt deloc. Din varii motive, unele dubioase foarte.
La disciplina ta am vazut, consultind listele, ca erau zeci de locuri si o concurenta rezonabila, abia putin peste 1 candidat pe un loc.

Al doilea criteriu: localitatea. Pentru fiecare judet sunt afisate locurile pe site-ul edu.ro.

Tinind cont atat de localitate cat si de disciplina, rezulta numarul de posturi disponibile. Dar si acestea sunt de doua feluri: pe timp determinat si nedeterminat.

Toate detaliile le gasesti pe edu.ro
Zilele astea e forfota mare, pana se afiseaza rezultatele. Ai ce citi pe acolo...:)

La examene se iau note de tot felul, sunt multi factori... Din pacate anul acesta au fost schimbari necomunicate la timp si multi au ajuns in examen nefiind la curent cu anumite conditii, tematica etc. Deh, sistemul romanesc actual... Deci e bine sa te interesezi din vreme si sa incepi sa te pregatesti la chestiunile fundamentale.
Dar exista o noutate! Foarte important! De anul acesta se da examenul in 2 etape: inspectie la clasa (in luna mai) si lucrare scrisa (in luna august). La inspectie trebuie sa tii o ora deschisa, cu un profesor din scoala respectiva si un inspector de specialitate sau metodica. Ai nevoie de documentele scolare pentru lectie si desigur sa cunosti manualul dupa care invata copiii.
In concluzie, te poti pregati deja studiind foarte bine manualul scolar. Apoi cartile de baza in pedagogie, deoarece proba scrisa se da din pedagogie. Bibliografia este precizata clar la fiecare disciplina pe site-ul edu.ro

Din cate cunosc, la examenul de titularizare participa fara probleme cei care au licenta. Mai cunosc cazuri cand au predat Religie inclusiv studentii. Te poti interesa chiar la facultate sau/si la inspectorat.
In orice caz, sigur nu ai nevoie de master ca sa fii prof de religie la scoala/liceu.
Masterul e conditie pentru doctorat si pentru alte specializari.
Dar unii fac master in primul rand deoarece vor sa aprofundeze materia, deci din motivatie intrinseca, din pasiune pentru domeniul lor.

Indrumarile pe care ti le-am dat "cu mult talc", cum spuneai, vin cu anticipatie... Te vei lovi de multe probleme pe care desigur le vei rezolva la timpul potrivit. Eu doar am anticipat un pic, stiind din experienta care sunt principalele obstacole. Vor fi insa si altele, desigur, insa nu e deloc greu sa treci frumos peste ele, cata vreme iti vezi linistit de treaba.

Nu ti-am vorbit despre ce e frumos in scoala deoarece, pe de o parte stii deja din propria experienta, pe de alta parte vei descoperi singur, cu bucurie, ca profesor. Da, sunt mari satisfactii pentru cel care iubeste profesia de dascal.

Iti urez spor la studiu si rotunjirea dragostei pentru cei care asteapta profesori buni, intrucat multi asteapta...

Domnul fie cu tine si cu elevii tai, intru slava Lui!

Subscriu in totalitate.
Psihologia, asa cum o cunosc eu, este in cel mai bun caz o slujitoare a Teologiei, am mai spus aceasta si deocamdata imi pastrez ferm pozitia. La fel cred ca e si cu celelalte discipline.
Iar prin Teologie nu inteleg disciplina scolara cu acest nume, ci Biserica. Iar prin teolog inteleg mai intai pe Hristofori, desi avem si acceptiunea de teolog in sensul celui care practica rugaciunea, de pilda.

Imi pare firesc ca miezul lucrarii profesorului de religie poate fi sustinut doar de un crestin vrednic. Eu, cel putin, asa ma astept sa fie, altminteri mi se pare o nebunie si un mare pericol pentru copii. De aceea am deplins deja faptul ca eu nu pot preda la disciplina religie, nu doar pentru ca nu am dosarul potrivit pentru examen, ci mai ales pentru ca nu ma consider vrednic sau, in fine, cu o viata suficient de curata pentru a fi un invatator sau un partener potrivit al elevilor pentru invatare, pentru crestere duhovniceasca.

Pe de alta parte, a fi profesor implica anumite competente, indiferent de disciplina. Printre ele se numara, ca foarte importante pentru buna desfasurare a activitatilor scolare, competentele pedagogice. iar acestea trec, in buna parte, prin psihologie.

Din pacate despre psihologie se cunosc putine lucruri de catre cei care nu sunt formati in domeniu, iar acest putin este, la randul sau, destul de deformat. Toata lumea "se pricepe" la psihologie, ca si la medicina, la politica, la fotbal... Ceea ce e adevarat, pana la un punct. Mai apoi insa, incep sa se complice lucrurile.
Partea cea mai proasta, dupa mine, este ca printre crestini exista multi oameni care percep in mod foarte critic si anxios psihologia. Aceasta reprezentare sociala a psihologiei are multe determinari si explicatii si cred ca, in timp, se vor petrece unele reasezari. Cu vremea, cu experientele de viata, vor afla si oamenii spariosi care sunt limitele intre care functioneaza psihologia iar opiniile vor fi, treptat, mai putin categorice decat sunt in prezent. Mizez pe o nuantare treptata, proces care depinde in primul rand tocmai de prestatia psihologilor.

In concluzie, cred ca prima conditie pentru un bun profesor de religie este calitatea lui umana, ce fel de crestin este. Mai apoi vine, destul de aproape si pedagogia si psihologia. Apoi mai sunt desigur multe alte variabile.

Dumnezeu sa ne ocroteasca si sa ne lumineze atat elevii cat si pe profesorii lor!

Ce metode concrete folositi pentru a stapani o clasa "agitata" ?

Exista deja o serie de lucrari pe tema managementului clasei de elevi. Sunt multe tehnici prezentate, principii, metode, avem de unde alege. Asta in teorie.
In ce ma priveste, cat am predat la scoala, nu stiu cum s-a intamplat dar nu am avut clase "problematice". E drept ca mai veneau in cancelarie unii profesori plangind, insa eu am ales sa vin rizind... Probleme am avut mai degraba cu colegii rigizi, nu cu elevii...
"Metodele" mele concrete sunt urmatoarele:
1) Nu intru la clasa cu problemele de-acasa... Ma descalt la usa scolii de toate necazurile, supararile, resentimentele. E ca la intrarea in Biserica: intram cu o anumita stare de spirit... Grijile si toate ale noastre le lepadam... Avem de participat la o intalnire de dragoste. Sufleteasca.
2) Stilul meu de relationare este in general unul prietenos. Am invatat sa fiu cald si deschis. O repet: profesorul e un camarad, un coleg mai mare care isi sprijina colegii de cautari prin experienta sa mai bogata. Magistrocentrismul este radacina multor rautati. Clasa devine greu de condus atunci cand intri acolo cu convingerea ca tu esti sus, mare si tare, iar copiii sunt niste retarzi pe care ii vei slefui tu, profesorul. Pe masura ce intelegem mai bine locul si rolul nostru intre elevi, scad si problemele, in toate planurile.
Ma conduc dupa trei principii, de cand eram foarte tanar: 1) Marc Aureliu: "Educa-i sau pedepseste-i!"; 2) Bloom: "Nu se stie cine da si cine primeste"; 3) Elevul nu e o cutie pe care o umpli tu, cutia mai mare. Ci o flacara de care se apropie alta flacara...
3) Exclus tipetele, urletele, vorbele taioase, punerea la punct. Suntem dascali, nu gardieni. E destul ca traim intr-un stat politienesc. Copiii au nevoie de afectiune, suport, ingaduinta, blandete. La orice varsta!
4) Apelez la liderii clasei. Fiecare clasa are o ierarhie, unul sau mai multi lideri informali. Acestia trebuie castigati. majoritatea sunt perceputi ca elevi dificili, par la prima vedere elevi cu probleme. Tocmai lor le dau roluri, cum ar fi: un punct sau doua in plus la evaluare, in schimb tu ai grija de atmosfera. Merge bine metoda in clasele cu un climat mai tensionat, in acelea care au mijloace de autoreglare bazate pe forta si intimidare.
5) Am mare grija sa stiu ce vreau de la ora, de la activitatea aceea. Intru in clasa cu scopuri clare. Pe care, insa, nu le trec mecanic pe tabla, ci le negociez, le construiesc cu elevii. Ei sunt foarte incantati ca li se ia in calcul personalitatea, nevoile, interesele, dilemele, nemultumirile. Devin imediat atenti, relaxati, curiosi. Rapid dispare tensiunea. Sunt captivati. Pe de alta parte, ce-i drept, am si o disciplina generoasa... Poate la mate sau chimie ar fi mai greu...
6) Rezerv cateva minute pentru discutii amicale, deschise, fara vreo presiune. Copiii au atat de multe pe suflet... Aleg mai mereu sa ascult (in loc sa vorbesc) si exprim prin mimica si gestica acceptarea, intelegerea, compasiunea. Sprijin prompt orice element stenic, pozitiv. Ma abtin sa dau atentie aspectelor negative, in sensul ca nu le intaresc - notez, cu o simpla miscare a mimicii dar nu insist.
7) Nu ma trag cu elevii de sireturi. E important sa ne gestionam limitele. A fi bun nu inseamna a fi calcat in picioare. A fi bun nu inseamna a fi prost. Asadar practic o anumita sobrietate, insa afectuoasa, calda. Grav si totodata cald, cred ca e combinatia cea mai buna. Elevii inteleg ca au de-a face cu un om care le vrea binele insa care e foarte serios in ceea ce face. Si o lasa mai moale cu agitatiile, cu galagia etc.
8) Cand imi intind curse, capcane, siretlicuri etc. le arat subtil ca am priceput cum stau lucrurile, insa nu intru in joc, imi vad mai departe de treaba. Asadar nu intram in contre cu elevii si in acelasi timp aratam discret, fin, ca am sesizat momeala si capcana. Greu de spus in cuvinte aici... Sunt atatea nuante... Cand voi scoate primul cd cu un sir de lectii practice, o sa va trimit un exemplar...:) Desi cred ca, daca ma tine Dumnezeu sanatos, vor scoate elevii singuri, cu telefoanele lor performante, diverse videoclipuri pe net in care veti gasi pe viu modul cum lucrez...:))

Domnul sa ne ocroteasca!

P.S. O informatie pretioasa foarte, din partea unor experti din Vest care cunosc bine invatamantul romanesc, fiind traineri pe aici de cativa ani. Convingerea lor comuna, indiferent ca sunt francezi, olandezi, britanici, ar putea fi formulata cam asa: "Voi romanii sunteti mereu interesati sa invatati tot felul de tehnici pentru a-i conduce pe altii, vreti mereu sa dobanditi un "ceva" din afara, o putere daca se poate miraculoasa, dar nu prea va aratati interesati sa aflati ce fel de oameni sunteti si cum sa deveniti..." Dureros de adevarat, cred eu.
Psihologia nu e o arma de cunoastere si manipulare a altora, cum cred psihopatii de felurite genuri, ci un instrument fin de lucru cu tine insuti, mai intai, spre identificarea neajunsurilor proprii si optimizarea resurselor si abilitatilor. Nu fariseul, ci vamesul, asadar...

Iti multumesc pentru toate sfaturile si ideile ! Am sa tin seama de ele . Tot aici la capitolul "Profesor de religie" cineva a postat ceva despre posibilitatea desfiintarii religiei din scoli ,licee. Voi ce parere aveti ? E posibil ca dupa incercarea de a scoate icoanele din salile de clasa sa urmeze ceva mai monstruos ? Scoaterea lui Dumnezeu din scoli ? Am citit cu atentie acele postari si cred ca e posibil sa se intample .Voi ce spuneti ?Cezar ce parere ai ca profesor activ ?

Sper ca nu se va intampla nimic din cele anuntate... Nu detin date concrete. Asteptam si vom vedea, deh, ce sa zic... Doamne ajuta!