Mari Romani
 

dragi prieteni,
am tot incercat sa caut pe internet biografia cunoscutului pediatru roman Emil Capraru.
el este cel care a scris cartea Mama si copilul, dupa care zeci de mii de femei si-au crescut copii, care pe care, probabil, multe din mamicile de pe forum au folosit-o.
imi doresc sa cunosc mai indeaproape viata acestui mare pediatru roman.E foarte trist ca avem valori, nici macar nu stim de ele si aflam cine au fost abia cand este anuntata oficial moartea lor. Cum a fost si cazul profesorului Alexandru Pesamosca.
asadar, va propun , sa aducem la lumina vietilor unor mari roamni, care au avut o influenta majora asupra poporului acestuia si nu numai, romani care au excelat, sau au fost macar foarte buni, in diferite domenii.
Sunt convinsa ca vom gasi nume necunoscute, dar care au facut multe pentru Dumnezeu si semeni.

Prof Nicolae Paulescu
 

Nicolae C. Paulescu (30 octombrie 1869–17 iulie 1931), descoperitorul incontestabil al insulinei şi recunoscut ca atare de comunitatea ştiinţifică internaţională, continuă să rămână cvasi-necunoscut în ţara sa, exceptând mediile strict medicale.

Câţi dintre oamenii de rând, beneficiind de tratamentul cu insulina sau dintre cei, mult mai numeroşi, care fac gestul banal de a înghiţi o aspirină, ştiu ce-i datorează doctorului Paulescu? Câţi dintre cei care suportă o operaţie a hipofizei ştiu că procedeul întrebuinţat se numeşte, din 1906 încoace, “Procedeul Paulescu”? (Expus într-o carte celebră în Iumea medicală, apărută la Paris în 1906, intitulată “Ipofiza creirului” Câţi dintre cei care beneficiază de tratamentul anevrismelor, al glandei tiroide, al glandelor limfatice, ficatului şi splinei, de substanţe medicamen¬toase anestezice ori de somnifere, de cele destinate eliminărilor renale – ca să cităm doar câteva dintre direcţiile în care activitatea sa a revoluţionat de-a dreptul ştiinţa medicală – câţi dintre toţi aceştia, aşadar, ştiu ce-i datorează savantului Paulescu?
mai multe detalii aici....http://ro.altermedia.info/cultura/ci...escu_9403.html

IN MEMORIAM: “Doamna neurochirurgiei româneşti”
 

,,Supranumită “doamna neurochirurgiei româneşti”, Sofia Ionescu-Ogrezeanu a devenit prima femeie neurochirurg din lume în urma unei operaţii din vremea celui de-al doilea război mondial care i-a decis cariera pentru următorii 47 de ani. Intervenţia din urmă cu peste 60 de ani a fost recunoscută ca premieră mondială de Congresul Mondial al Femeilor Neurochirurg din 2005. După îndelungate cercetări iatro-istorice de peste 30 de ani, la 17 septembrie 2005 la Congresul Mondial de Neurochirurgie din Maroc (Marakesh) a fost atestat faptul că doamna doctor Sofia Ionescu este prima femeie neurochirurg din lume.

S-a născut pe 25 aprilie 1920 la Fălticeni, fiica lui Constantin Ogrezeanu, casier la BNR şi a Mariei Ogrezeanu, casnică. Urmează şcoala primară în oraşul natal, după care studiază la Liceul de Fete Fălticeni şi Şcoala Centrală de Fete “Marica Brâncoveanu” din Bucureşti, unde ia bacalaureatul în 1939. În toamna aceluiaşi an intră la Facultatea de Medicină Umană din Bucureşti, pe care o termină în 1945.A făcut parte din prima echipă neurchirurgicală, considerată echipa de aur, alături de Prof. Dr. Dimitrie Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei româneşti şi doctorii Constantin Arseni şi Ionel Ionescu (devenit din 1945 soţul domnişoarei doctor Sofia Ogrezeanu).În 1945 îşi ia licenţa şi un an mai târziu, îşi susţine doctoratul în medicină şi chirurgie. Primul stagiu de practică din studenţie l-a făcut la secţia de oftalmologie, al doilea stagiu fiind realizat în calitate de medic de circă rurală în comuna Baia, de lângă Fălticeni.

“În facultate am făcut mai multe stagii de pregătire, atât la ţară, cât şi în spitalul din Fălticeni. România era deja în război şi, o întreagă vacanţă de vară, am îngrijit răniţi. Nu operam, dar învăţasem să folosesc instrumentarul, lucru care mi-a folosit într-o împrejurare neaşteptată, dar decisivă pentru destinul meu”.Îşi propusese o viaţă liniştită de medic internist în oraşul natal, dar ceea ce avea să se întâmple i-a schimbat radical viaţa. Un copil rănit în urma unor bombardamente, pentru care intervenţia chirurgicală era de maximă urgenţă, a fost adus într-un moment în care niciun medic nu era disponibil – “Arseni era mobilizat şi urma să plece din ţară, iar profesorul avea o infecţie la un deget. Ramâneam doar Ionel Ionescu şi cu mine. Atunci am spus: “Îl operez eu, domnule profesor!”

A trăit şi miracole, când numai Dumnezeu şi imaginaţia au ajutat-o să-şi salveze pacienţii. “Aşa a fost atunci când aveam pe masa de operaţie un tânăr care avea un blocaj între pungile cu lichid din creierul mare şi cele din creierul mic. Deja bolnavul intra în comă. Pe apeductul lui Silvius nu venea lichid. Operam cu profesorul, care însă trebuia să plece, aşa că la un moment dat mi-a spus: “Doamnă, descurcă-te!”. Atunci mi-a venit ideea. Citisem în literatura de specialitate despre un norvegian care imaginase o tubulatură pentru a drena lichidul. Tocmai atunci trecea pe acolo o soră cu tava cu sonde urinare sterilizate şi mi-am spus că trebuie să încerc. În Occident, comunicarea se realiza cu peritoneul sau cu o venă mare. Eu am facut un şanţ în os, am băgat tubul de la o sondă, l-am fixat sus în creierul mare şi lichidul a început să curgă, iar jos l-am fixat de meninge, iar lichidul şi-a reluat drumul firesc. Asta a fost minunea. Omul care urma să moară s-a făcut învăţător şi a avut copii”.

În 1970, şeicul din Abu Dhabi, Zaied Bin Sultan al Nohaian, a căutat peste tot o femeie care să-i consulte soţia favorită care până la 26 de ani, născuse nouă copii şi suferea de o discopatie lombară. Nu a găsit-o decât în România, în persoana Sofiei. Credinţa sa nu permitea ca un bărbat, fie el şi medic, să intre în harem şi să-i vadă soţiile.”A fost una dintre călătoriile cele mai spectaculoase şi în orice caz cea mai opulentă. Am pătruns într-un harem. La sfârşit, s-a dat o petrecere în cinstea mea, la care au fost invitate toate sotiile, deşi ele nu se întâlnesc în mod obişnuit decât la naşterea unui copil.”

Putine au fost femeile care au supravietuit celui mai cautat ucigas in serie, Ion Ramaru, student în anul trei la “Medicina Veterinara”.Sofia Ionescu in anul 1970 a fost atacata pe strada de celebrul criminal Ion Ramaru. Este una dintre putinele victime care au scapat cu viata.

Sofia Ionescu isi aduce aminte:“Imi amintesc si acum cu groaza noaptea in care am fost atacata. Ma intorceam de la spitalul Coltea. Ora era inaintata, strada pustie. La un moment dat, am auzit pasi in spatele meu. Am intors capul si, cu coada ochiului, am zarit un barbat care avea in mana o sacosa. Am marit pasul. El, la fel. Norocul meu a fost ca am ajuns aproape de blocul in care locuiam si am intrat repede in scara. Inainte de a pasi in hol, barbatul m-a ajuns din urma si mi-a vorbit urat. Mi-a zis o porcarie. Atunci l-am vazut. Un tip ciudat, cu o privire infricosatoare. “Baga-ti mintile in cap! am strigat. Aici este un bloc al Ministerului de Interne si daca tip, sigur va sari cineva!”

Ca o ironie a sortii, cativa ani mai tarziu, Sofia avea sa afle de moartea lui Ramaru si, printr-o pura intamplare, a ajuns sa-i cerceteze creierul.Diagnosticat ca suferind de dementa, Ramaru suferea de tulburari psihice severe: anxietate, depresie, frustrare.Simtea nevoia sa se “ocupe de cat mai multe femei”, spunea Sofia Ionescu.Dupa executia lui Ramaru, lucrand la Spitalul Central, acum “Bagdasar-Arseni”, doamna Sofia Ionescu a intrat in laboratorul fotografic al spitalului. Pe jos, pe o tava, in formol, pregatit pentru fotografiere se afla creierul lui Ramaru, care fusese recoltat la “Mina Minovici”.Asa a putut sa-i analizeze creierul: “Vazandu-l, am observat ca regiunea inferioara, hipotalamusul, unde sunt centrii psihici si regiunea care controleaza organele interne, glandele, era mai voluminoasa. O anomalie anatomica la baza creierului care explica comportamentul anormal al individului”.

Mâinile ei de aur cu degete de pianist şi bătătura de neurochirurg au salvat multe vieţi. De-a lungul carierei a publicat peste 120 de articole în revistele de specialitate, singurul regret fiind acela că nu a mai reuşit să-şi scrie memoriile: “Îmi pare rău că nu mi-am găsit timp să-mi scriu memoriile. Aş fi putut să spun tinerilor neurochirurgi cum am făcut meseria asta. Aş fi putut să descriu tehnici inedite, folosite ad-hoc in situaţii imprevizibile şi nenumărate întămplări cu rezultate fericite. Pentru că munca mea ar fi incăput foarte bine în două vieţi. Aş fi avut ce să le spun!”.

Doamna Sofia Ionescu a încetat din viaţă pe 21 martie 2008,având o pensie de mizerie, dar amintirea ei ramâne vie în mintea celor pe care i-a salvat."

Doctor GEORGE EMIL PALADE
 

,,19 noiembrie 1912. Se naste la Iasi GEORGE EMIL PALADE, al doilea fiu din cei trei copii ai lui Emil Palade si ai Constantei Palade Cantemir. Tatal sau spera sa urmeze filozofia la Universitate, ca si el, dar G.E. Palade prefera sa lucreze cu lucruri tangibile, si – influentat de rude mai apropiate de varsta sa – a intrat la Universitatea de medicina din Bucuresti in 1930.Inca din primii ani de studentie a fost atras de stiintele biomedicale, fiind indrumat de Francis Rainer, profesor de anatomie, si Andre Boivin, profesor de biochimie. Ca rezultat, a inceput sa lucreze in laboratorul de anatomie inca din timpul facultatii. A urmat 6 ani de pregatire in spital, marea parte in medicina interna, dar teza pentru doctorat a facut-o in anatomie microscopica pe un subiect cam neobisnuit pentru un medic: nefronul delfinului. (teza s-a numit :Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie si fiziologice comparativa).Era o incercare de a-i intelege structura in termenii adaptarii functionale a unui mamifer la viata acvatica.

Vreme de doi ani, George Emil Palade a fost medic clinician la "Colentina" la sectia renumitului diagnostician de la acea vreme, Gh. Lupu. "Palade nu era insa inclinat spre medicina clinica. Cea mai mare dorinta a sa era aceea de a lucra in cercetare", ne spune profesorul Nicolae Marcu, seful Catedrei de Istoria Medicinei UMF "Carol Davila". In 1941 se casatoreste cu Irina N. Malaxa cu care are doi copii : Georgia Palade Van Dusen,filolog, si Philip Palade, astazi profesor de neurofiziologie la Glaveston, Texas, S.U.A.In 1943 devine prin concurs, conferentiar universitar la Catedra de Anatomie ( ‘’Institutul de Anatomie’’) a Facultatii de Medicina din Bucuresti, condusa de profesorul Fr. I. Rainer, dupa ce parcursese, etapele de preparator ( inca din timpul studentiei), asistent si sef de lucrari.In 1946 incurajat de Grigore Popa, succesorul lui Rainer, G. E Palade pleaca in S.U.A. pentru a-si continua studiile la Institutul Rockefeller pentru Cercetari Medicale din New York, devenit ulterior Universitatea Rockefeller. A lucrat pentru cateva luni in laboratorul de biologie al lui Robert Chambers la Universitatea din New York si acolo il intalneste pe Albert Claude care venise sa tina un seminar despre lucrarea sa in microscopia electronica.

In 1952 creaza fixatorul Palade (tetraxoid de osmiu 1% in tampon de veronal sodic), pentru microscopia electronica.In 1953, descrie structura ultrafina a mitocondrei si reuseste sa puna in evidenta niste particule, numite mai tarziu ribozomi, la nivelul carora se realizeaza biosinteza de proteine. In onoarea sa, ribozomii au fost numiti pentru o vreme in epoca "granulele lui Palade".In 1954 descrie, impreuna cu Keith Porter, reticulul endoplasmic, precizandu-i functiile. Pune la punct, in acesti ani, tehnica autocitoradiografiei.In 1956 devine profesor de biologie celulara la Universitatea Rockefeller din New York.In 1961, profesor fiind, devine seful Departamentului de Biologie Celulara al Intitutului Rockefeller din New York si membru al Academiei Nationale de Stiinte (S.U.A.).

Isi continua cercetarile asupra procesului secretor folosind doua abordari. Prima se baza exclusiv pe fractionarea celulelor si a fost descoperita in colaborare cu Philip Siekevitz, Lewis Greene, Colvin Redman, David Sabatini si Yutaka Tashiro; a dus la descoperirea caracteristicilor granulelor de proenzime si la descoperirea segregarii produselor secretate in reticulul endoplasmatic. A doua abordare se baza in principal pe radiografie, si includea experimente pe animale sau pe portiuni de pancreas, experimente care au fost conduse in colaborare cu Lucien Caro si in special cu James Jamieson. Aceasta serie de cercetari stau la baza a ceea ce stim in prezent despre procesarea sintetica si intracelulara a proteinelor petnru export.In paralel cu cercetarile asupra procesului de secretie ale celulelor pancreatice exocrine, a facut cercetari, impreuna cu Marilyn Farquhar, privind pemeabilitatea capilarelor glomerulului renal si a realizat ca, in cazul lor, membrana bazala este bariera de filtrare pentru moleculele de 100A in diametru sau mai mari.

La mijlocul anilor `60 a inceput o serie de investigatii asupra biogenezei membranei la celulele eucariote, folosind ca ca model fie reticulul endoplasmatic al hepatocitelor de la mamifere, impreuna cu P. Siekevitz, Gustav Dallner si Andrea Leskes, fie membranele thylakoide ale unei alge verzi (Chlamydomonas reinhardtii), impreuna cu P. Siekevitz, Kenneth Hoober si Itzhak Ohad. Aceste studii au demonstrat ca „noi” membrane sunt produse prin extinderea „vechilor” membrane, si ca noile molecule nu sunt introduse simultan, si sunt distribuit in mod aleatoriu prin membranele aflate in extindere.In 1964 i se decerneaza Premiul Passano.In 1965 viziteaza Romania dupa 20 de ani.In 1966 i se confera premiul Albert Lasker, cel mai prestigios premiu stiintific al Statelor Unite. Cu prilejul decernarii inaltei distinctii, este numit ‘’exploratorul unei lumi noi, al carei principal cartograf ramane’’.In 1967 primeste premiul Gairdner Special Award.In 1969 viziteaza Romania a doua oara.In 1970 primeste Premiul Louia Gross Horwitz pe care il imparte cu Albert Claude si Keith Porter. Se casatoreste cu Marilyn Gist Farquhar, o cercetatoare in biologie celulara, ca si el.

In 1971 viziteaza Romania pentru a treia oara.In 1973 paraseste universitatea Rockefeller pentru a deveni profesor de biologie celulara la Universitare Yale din New Haven, statul Connecticut, unde conduce Departamentul de Biologie Celulara. Principalul motiv pentru aceasta mutare era dorinta lui de a fructifica interactiunile dintre noua disciplina a Biologiei Celulare si domeniile traditionale din scolile medicale, in special Patologie si Medicina clinica. In plus, George Emil Palade considera ca munca sa la universitatea Rockefeller se terminase, deoarece atunci cand a plecat functionau inca 5 laboratoare care faceau cercetari in diferite sectoare ale biologiei celulare.La 10 noiembrie 1974, in ziua comemorarii incetarii din viata al lui Alfred Nobel ( 1833-1896), i se decerneaza lui GRIGORE EMIL PALADE PREMIUL NOBEL PENTRU MEDICINA, impreuna cu profesorii ALBERT CLAUDE, de la Universitatea Libera din Bruxelles, si CHRISTIAN DE DUVE, de la Universitatea Rockefeller din New York, pentru ‘’descoperirile lor privind organizarea structurala si functionala a celuluei’’. Cei trei laureati ai Premiului Nobel pentru Medicina din acest an au revolutionat, prin lucrarile lor, domeniul biologiei celulare, mai ales al componentilor citoplasmei, a caror cunoastere s-a schimbat complet sub impulsul pe care ei l-au dat in ultimii treizeci de ani.’’ ( Motivatia Institutului Karolinska din Stockholm ). La aceasta data , G.E. Palade era membru honoris causa a cinci universitati.

In 1975 viziteaza impreuna cu sotia sa, Marlyn Farquar, Romania. Academicianul Miron Niculescu ii inmaneaza insemnele de membru de onoare al Academiei Romane.In 1978 viziteaza Romania, cu prilejul mortii mamei sale, Constanta Palade.In 1979, Colocviul ‘’ Transportul macromoleculelor in sisteme celulare’’, desfasurat la Bucuresti, ii prilejuiste o noua revenire in tara, impreuna cu profesorii Marlyn Farquar si Christian De Duve.In anii care au urmat, profesorul G.E. Palade s-a ocupat intens de problema biogenezei membranelor celulare. A revenit in mai multe randuri in tara, vizitand cu precadere Institutul de Biologie si Patologie Celulara din Bucuresti, care avea sa primeasca numele discipolului sau, Prof. Dr. Nicolae Simionescu, institut ale carui cercetari le urmareste indeaproape.

La 25 martie 1999, la Universitatea California din San Diego, are loc un Simpozion stiintific in onoarea lui G. E. Palade , decan in problemele stiintifice ale Universitatii, simpozion la care participa oamenii de stiinta din toata lumea. George Emil Palade este unanim consacrat drept unul din cei cativa cercetatori ai biologiei celulare moderne. Se ia hotararea ca, in onoarea lui, Universitatea California sa constituie ‘’ The George Emil Palade Fellowship Fund’’, burse ce vor fi acordate la trei dintre cei mai buni cercetatori."

Acest roman uimitor,laureat al Premiului Nobel,decorat de un presedinte american,se stinge din viata,in USA,la varsta de 96 de ani,inconjurat de stima si admiratia tuturor.

Gheorghe Marinescu - medic neurolog
 

Gheorghe Marinescu s-a născut în Bucureşti, la 28 februarie 1863. Nu împlinise anul, când tatăl său moare. Mama sa, lipsită de orice sprijin, izbuteşte să-şi dea băiatul „la carte” şi în 1874 să-l înscrie la Seminarul Central. În 1882, deşi clasificat al doilea pe întreaga promoţie, Marinescu refuză săşi continue studiile teologice. Cu banii strânşi din meditaţii şi cu modestul ajutor al mamei reuşeşte să restituie cheltuielile făcute la seminar. În acelaşi an, îşi dă diferenţa de liceu şi bacalaureatul şi se înscrie la două facultăţi: Medicină şi Şcoala de poduri şi şosele. Studentul Marinescu studia dimineaţa matematica, fizica, chimia, iar după amiaza, medicina dar după primul an rămâne numai la medicină. Devine extern prin concurs al spitalelor din Bucureşti şi ca student lucrează în laboratorul de histologie abia înfiinţat de către profesorul Petrini-Galatz, primul şef al catedrei de histologie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti. În 1886, Marinescu devine preparator în acest laborator şi intern prin concurs la Spitalul Brâncovenesc. Uşurat de grijile materiale, se preocupă mai mult de studiu, iar numele său începe sădevină cunoscut printre colegi şi profesori.


http://www.unitbv.ro/faculties/medic...0Marinescu.pdf

maresal ion antonescu

Virginia Andreescu Haret-prima femeie arhitect din lume
 

Virginia Haret, nascuta Andreescu, este nepoata marelui pictor Ion Andreescu. S-a nascut la Bucuresti la 21 Iunie 1894. La 9 ani, ramasa fara mama s-a ocupat de cei trei frati si de gospodarie.
A facut liceul în particular, luându-si bacalaureatul la liceul Mihai Viteazul.
În urma concursului de admitere, la 18 ani, a intrat prima la Scoala superioara de Arhitectura, terminând-o cu foarte bine. În acelasi timp a urmat si Belle-Arte.
Nenumaratele sale acuarele fac azi parte din Colectia de stampe a Bibliotecii Academiei Române.
Din 1923 a lucrat în serviciul tehnic al ministerului Educatiei nationale, de unde s-a pensionat în 1947. A fost prima femeie care a ajuns la gradul de arhitect inspector general.
În perioada dintre cele doua Razboaie mondiale, a reprezentat România la Congresele internationale de arhitectura la Roma, Paris, Moscova, Bruxelles. I s-au acordat nenumarate premii care i-au încununat cariera.
Multiple proiecte de arhitectura au fost realizate în Bucuresti : pe b-dul Schitu Magureanu - palatul fostei societati Tinerimea Româna, cladire cu 7 etaje, cu basoreliefuri cu scene din antichitate ; de asemenea, pe Calea Victoriei, ridica un fronton de cladiri - printre primele blocuri de beton armat ; pavilonul administrativ si dependintele subterane ale aeroportului Baneasa ; liceele Cantemir Voda si Gheorghe Sincai, precum si alte monumentale cladiri, fie de stat, fie vile particulare.
Lista proiectelor si realizarilor arhitecturale a Virginei Andreescu Haret este lunga si impresionanta.
Marea arhitecta se stinge la 6 Mai 1962, lasând în urma o opera mareata si un renume mondial.

Victor Babes
 

Victor Babeş s-a născut în 1854 la Viena. A fost fiul lui Vincenţiu Babeş, originar din Banat. A studiat medicina la Budapesta, apoi la Viena, unde şi-a luat doctoratul.

Babeş îşi începe cariera ştiinţifică în Budapesta ca asistent în laboratorul de Anatomie Patologică (1874 - 1881). În urma descoperirilor lui Louis Pasteur, este atras de microbiologie şi pleacă la Paris unde lucrează un timp în laboratorul lui Pasteur, apoi cu Victor Cornil. Împreună cu acesta publică primul tratat de bacteriologie intitulat Les bactéries et leur rôle dans l'anatomie et l'histologie pathologiques des maladies infectieuses (1885).

În anii 1885 - 1886 lucrează în Berlin în laboratoarele lui Rudolf Virchow şi Robert Koch.

În 1881 primeşte titlul de profesor asociat (doctor-docent) iar în 1885 postul de profesor de Histopatologie la Universitatea din Budapesta.

În 1887 Victor Babeş este chemat la Bucureşti ca profesor la catedra de Anatomie Patologică şi Bacteriologie
A realizat primul tratat de bacteriologie din lume, punand bazele moderne ale acestei stiinte.

mai multe informatii...http://ro.wikipedia.org/wiki/Victor_Babe%C8%99

Alexandru Pesamosca- cel mai mare chirurg pediatru roman
 

S-a născut în 14 martie 1930 la Constanţa, a absolvit Facultatea de Medicină Generală în 1954 la Bucureşti.

După absolvirea facultăţii a fost repartizat la Niculeşti-Jianu, un sat de lângă Feteşti, unde rămâne până în 1957, după care s-a transferat la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti, aici activând timp de 27 de ani, până în anul 1984, când s-a mutat la Spitalul "Budimex", viitorul Spital "Marie Curie" din Bucureşti. La acest spital, a fost şeful Clinicii de chirurgie şi ortopedie pediatrică până la pensionare (2006). Medicul Alexandru Pesamosca a făcut operaţii în premieră şi a salvat foarte mulţi copii. Competent şi credincios, el a efectuat aproximativ 45.000 de operaţii în întreaga sa carieră având credinţa nestrămutată că medicul operează, dar Dumnezeu vindecă. A făcut operaţii chirurgicale în România, China, Franţa, Italia, Republica Moldova etc.

În anul 1993, a devenit membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din Bucureşti.

După mărturiile colegilor şi ale multora dintre cei operaţi şi salvaţi de medicul Alexandru Pesamosca, acesta nu a primit niciodată vreun ban de la pacienţi sau de la rudele lor pentru operaţiile efectuate sau pentru îngrijirea post-operatorie.Ştia că marea bunătate a sufletului nu se răsplăteşte cu bani, ci cu bucuria faptei bune!

Greu încercat de pierderea soţiei sale, cu 12 ani în urmă (1999), şi de pierderea ambilor fii, răpuşi de boli incurabile, el s-a retras în spital, locuind într-o cămăruţă, fostă debara, aproape de sala de operaţie. Aici şi-a trăit ultimii ani ai vieţii, aproape de pacienţii, studenţii şi medicii pe care i-a iubit şi i-a sfătuit până în ultima clipă a vieţii sale.

O viaţă trăită în modestie şi plină de fapte bune, dar şi încercată de suferinţă a avut doctorul Alexandru Pesamosca, alintat de copii şi apropiaţi cu apelativul "Tata Pesi" şi "Îngerul copiilor", întrucât simţeau şi admirau multa sa bunătate sufletească. Unind ştiinţa medicală cu bunătatea sufletului, medicul profesor Alexandru Pesamosca a arătat, prin personalitatea şi activitatea sa, cum mâinile medicului priceput şi bun la suflet devin mâinile iubirii lui Hristos pentru oamenii suferinzi.

Cu multă gratitudine amintim aici şi faptul că Profesorul Alexandru Pesamosca a contribui mult la construirea bisericii Spitalului "Marie Curie" şi a altor biserici şi mănăstiri. Astfel, el a promovat atât vindecarea trupului, cât şi vindecarea sufletului omului, sănătatea fiind mai întâi un dar al lui Dumnezeu, pe care omul trebuie să-l păstreze şi să-l cultive.

http://www.ziarullumina.ro/articole;...totdeauna.html

Pr Nicolae Tanase- un preot model
 

Părintele Nicolae Tănase, căsătorit şi tată a 6 copii, este preot într-un sat din ROMÂNIA, VALEA PLOPULUI ; dânsul deserveşte de asemenea şi un sat din apropiere, VALEA SCREZII.

În anul 1990, Părintele Nicolae a început lupta sa împotriva avorturilor prin predicare. Unele tinere renunţă să avorteze , dar nu-şi pot permite un copil din motive social-economice.

Pentru aceasta, Părintele Nicolae înfiinţeză în anul 1994, asociaţia PRO VITA : PENTRU VIAŢĂ ; Asociaţia îi primeşte în grija ei pe aceşti copii, pentru un timp sau definitiv, dar ea primeşte de asemenea şi copii orfani sau copii ai străzii.

Mamele care îşi lasă copilul aici pot să-l ia din nou acasă, ceea ce se întâmplă uneori după doi-trei ani, când situaţia lor socială le permite acest lucru. Asociaţia păstrează contactul cu mamele, pentru a le ajuta să-şi crească copiii.

Asociaţia PRO VITA numără la ora actuală mai multe case pentru copii. Dar Părintele Nicolae a pus la contribuţie şi pe enoriaşii săi. În faţa afluxului important de copii (pe care îi găseşte abandonaţi la uşa sa), Părintele îi încredinţează familiilor din parohia sa. Aceste familii de multe ori au deja mai mulţi copii, până la şase ; dar mai găsesc încă dragostea pentru a creşte până la încă alţi patru copii. În condiţiile actuale din România, acesta este un adevărat eroism.

La VALEA SCREZII, Părintele Nicolae a construit un aşezământ care, pe lângă locuinţă, cuprinde un dispensar medical şi o biserică, o brutărie şi un staul. În acest centru locuiesc deja copii, adolescenţi şi tineri; la vârsta de 18 ani, tinerii trebuie să părăsească orfelinatele de stat şi ajung de multe ori în stradă. Părintele Nicolae a scos din subsolurile Bucureştiului, mame tinere cu copiii lor.

Părintele Nicolae se bate pentru viaţă, înţeleasă ca dar de la Dumnezeu. Se bate pentru viaţa poporului român şi viitorul său. La marea emigraţie datorată situaţei politico-economice din ţară, se adaugă trista realitate a comerţului cu copii români, nu totdeauna orfani, cumpăraţi de către unii străini din ţările occidentale, comerţ pe care Părintele Nicolae îl denunţă fără menajamente până în faţa tribunalelor.

Părintele Nicolae animă de asemenea şi două mici tipografii. Una dintre ele editează scrieri despre Ortodoxie, pentru profitul parohiei de la Valea Plopului, unde biserica Sfinţii Arhangheli este neterminată. Cealaltă editează lucrări împotriva avorturilor şi în favoarea vieţii, pentru profitul asociaţiei PRO VITA. Părintele a participat şi la emisiuni pe această temă de la T.V. în România şi în străinătate.

Doctorul Leon Danaila
 

Reprodus din wikipedia, imi cer scuze ca nu am avut timpul necesar sa scriu eu un rezumat:

"Datorită specializărilor şi aplicării celor mai moderne tehnici operatorii, a reuşit să facă operaţii neurochirurgicale din cele mai complexe şi să scadă mortalitatea operatorie la procente comparabile cu ale celor mai renumite clinici de neurochirurgie din lume. Astfel, în cazul neurinoamelor de acustic a redus mortalitatea operatorie de la 51% la 4%, iar în domeniul anevrismelor intracerebrale de la 49% la 4%. Aceste rezultate se datorează unei tehnici operatorii bine pusă la punt, precum şi faptului că a introdus în arsenalul sălii de operaţie din Romania microscopul operator (1979) şi laserul (1984).

Până în prezent a efectuat peste 27.000 intervenţii chirurgicale din care 14.700 cu microscopul operator şi 715 cu laserul.

Gradul de dificultate al intervenţiilor chirurgicale (anevrisme intracraniene - peste 2700, malformaţii arteriovenoase peste 300, neurinoame de acustic peste 350, tumori hipofizare peste 250, meningioame peste 1300, tumori de trunchi cerebral, tumori medulare, tumori intraorbitare, tumori de bază a craniului, tumori intraventriculare, tumori de glandă pineală etc). Numărul mare al acestora precum şi excelentele rezultatele obţinute postoperator prin reducerea semnificativă a mortalităţii (sub 4%) îl situează în rândul celor mai mari neurochirurgi din lume."

Henri Coanda-inventatorul motorului cu reactie
 

Henri Marie Coandă (n. 7 iunie 1886 - d. 25 noiembrie 1972) a fost un academician şi inginer român, pionier al aviaţiei, fizician, inventator, inventator al motorului cu reacţie şi descoperitor al efectului care îi poartă numele. A fost fiul generalului Constantin Coandă, prim-ministru al României în 1918
Henri Coandă s-a născut la Bucureşti la 7 iunie 1886, fiind al doilea copil al unei familii numeroase. Tatăl lui fusese generalul Constantin Coandă, fost profesor de matematică la Şcoala naţională de poduri şi şosele din Bucureşti şi fost prim-ministru al României pentru o scurtă perioadă de timp în 1918. Mama sa, Aida Danet, a fost fiica medicului francez Gustave Danet, originar din Bretania.
Încă din copilărie viitorul inginer şi fizician era fascinat de miracolul vântului, după îşi va şi aminti mai târziu. Henri Coandă a fost mai întâi elev al Şcolii Petrache Poenaru din Bucureşti, apoi al Liceului Sf. Sava 1896 unde a urmat primele 3 clase, după care, la 13 ani, a fost trimis de tatăl său, care voia să-l îndrume spre cariera militară, la Liceul Militar din Iaşi 1899. Termină liceul în 1903 primind gradul de sergent major şi îşi continuă studiile la Şcoala de ofiţeri de artilerie, geniu şi marină din Bucureşti.
detalii....http://ro.wikipedia.org/wiki/Henri_Coand%C4%83

ienachita Vacarescu-autorul primei scrieri de gramatica
 

Ienăchiţă Văcărescu (n. 1740 - d. 12 iulie 1797) a fost un poet, filolog şi istoric român, aparţinător al unei vechi familii boiereşti, familia Văcărescu, precursor al folosirii limbii române culte, pe care a folosit-o atât în scrierile sale filologice şi istorice, cât şi în poeziile pe care le-a scris.
A fost erudit şi poliglot, ştia: slava veche, greaca veche şi modernă, turca, araba, persana, franceza, germana şi italiana.
A fost mare dregător domnesc şi a îndeplinit misiuni diplomatice peste hotare.
Este autorul celei dintâi gramatici româneşti tipărite (1787), care, pe lângă diversele categorii gramaticale, cuprinde şi un capitol de prozodie, ilustrat cu exemple originale.
A adunat un vast material pentru redactarea unor dicţionare bilingve: german – român, turc – român etc.
Ienăchiţă Văcărescu deschide şi seria artelor poetice româneşti, printr-un miraculos Testament:
„Urmaşilor mei Văcăreşti
Las vouă moştenire
Creşterea limbii româneşti
Ş-a patriei cinstire.”

,,Inainte baieti,nu va lasati,sunteti cu mine"
 

,,Ecaterina s-a născut la 14 ianuarie 1894, în satul Vădeni, aflat azi în componenţa municipiului Târgu-Jiu, fiind cel de-al treilea copil din cei opt ai familiei de ţărani Vasile şi Elena Toderoiu. Ea a început şcoala primară în satul natal şi a continuat-o la Târgu-Jiu. În anul 1909 se afla la Bucureşti, unde a urmat cursurile unui gimnaziu – pension de lângă Cişmigiu, dorind să devină învăţătoare. Ulterior, şi-a continuat studiile la o şcoală de infirmiere. Elevă fiind, Ecaterina s-a înrolat într-una din primele unităţi de cercetaşi din Bucureşti, cohorta „Păstorul Bucur”. În vara anului 1914, tânăra gorjeancă revenea la Târgu-Jiu, activând în cadrul cohortei de cercetaşi „Domnul Tudor”, sub conducerea lui Liviu Teiuşanu.

Mai întâi a fost cercetaş
În mai 1916, cu puţin timp înainte de intrarea României în război împotriva Austro-Ungariei, Regimentul 18 Gorj, în care activa şi fratele Ecaterinei, Nicolae, era concentrat la frontiera cu Austro-Ungaria. Referindu-se la zilele ulterioare intrării României în război la 15/28 august 1916, Ecaterina avea să consemneze: „La decretarea mobilizării, în august 1916, am fost întrebuinţată ca cercetaşă la îngrijirea răniţilor din Târgu-Jiu.” După oprirea ofensivei armatei române, la 6/19 octombrie 1916, germanii, care se întăriseră cu Divizia a XI a Bavareză şi cu artilerie grea, declanşează contraofensiva pentru străpungerea frontului românesc. Ca urmare a înaintării germane spre sud, la 10/23 octombrie 1916 Marele Cartier General al Armatei Române a decis preluarea comenzii Armatei I ce lupta în munţii Olteniei de către generalul Ion Dragalina.

Felicitată de familia regală
Ecaterina Teodoroiu a participat ca cercetaş şi la Bătălia de la Podul Jiului, din 14 octombrie 1916, aici luptând alături de soldaţi şi o parte a populaţiei civile ca să ţină piept austro-ungarilor, pentru că cea mai mare parte a trupelor române se retrăseseră spre sud. Aflată la Bucureşti, imediat după Luptele de la Podul Jiului, Ecaterina a fost felicitată pentru curajul ei, personal, de către regele Ferdinand I şi Regina Maria. La 31 octombrie 1916, revenind pe front a participat la luptele de la Sâmbotin. A doua zi, 1/14 noiembrie 1916, fratele său Nicolae a murit în luptele de la Porceni. După ocuparea Târgu-Jiului de către trupele germane (aliate cu cele austro-ungare) la 3 noiembrie 1916, înaintarea acestora continuă, astfel că la 6 noiembrie Regimentul 18 Gorj se afla la Bărbăteşti, la luptele din localitate participând şi Ecaterina. Ulterior, a participat la luptele de la Tânţăreni şi la contraofensiva de la Filiaşi unde a fost rănită, fiind evacuată spre Craiova şi ulterior spre Bucureşti.

În memoria fratelui său…
Deşi rănită, Ecateria Teodoroiu a urmat frontul până la Iaşi, în dorinţa de a reveni pe câmpul de luptă. La Iaşi, Ecaterina este internată la Spitalul Liceului Naţional nr. 266. Aici avea să primească gradul de sublocotenent, cu ocazia unei vizite a reginei Maria. La 23 ianuarie 1917, când părăseşte spitalul, Ecaterina este încadrată în Regimentul 43/59 care era cantonat în comuna Dumitreşti – Gălăţei. În februarie 1917, Ecaterina este prezentată elevilor Şcolii Militare de Infanterie de către Liviu Teiuşanu cel care o numea, într-un raport către principele Nicolae, „Jeanna D’ Arc a noastră”. Pe baza acestui raport, în martie 1917, Ecaterina primeşte ordinul „Virtutea cercetăşească în aur de război”, iar pentru faptele de arme de pe front, i se acordă „Virtutea militară de război clasa a II-a”. Festivitatea de conferire a avut loc la 19 martie 1917, Ecaterina primind decoraţia din mâinile regelui Ferdinand I.

Ultima bătălie…
La 20 august 1917 Regimentul 43/59 este trimis la luptă pe valea Zăbrăuciorului, spre dealul Secului (în zona Vrancea). La 22 august 1917 Batalionul II, din care făcea parte plutonul comandat de către, a intrat în linia I.În seara acelei zile, aflându-se în tranşee, Ecaterina a iniţiat un contraatac, pornind la luptă cu îndemnul: „Înainte băieţi, nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine!”. În acele clipe a fost lovită în zona inimii de două gloanţe venite dinspre poziţiile Regimentului 40 de rezervă german. A doua zi trupul eroinei a fost înmormântat în comuna Fiţioneşti, lângă căpitanul Morjan Dumitru, gorjean şi el.

Recunoştinţă
După încheierea războiului pentru întregirea neamului s-a decis realizarea la Tg-Jiu a unui monument în cinstea Ecaterinei Teodoroiu. Referindu-se la această idee, generalul francez Henri Matias Berthelot (şeful Misiunii Militare Franceze, cea care a contribuit la reorganizarea Armatei Române) spunea: „Găsesc înălţătoare ideea de a comemora printr-un monument înaltele fapte ale Ecaterinei Teodoroiu. Va fi din partea celor vii o dovadă de recunoştinţă şi de admiraţie; dar va fi de asemenea, cel mai frumos exemplu de virtuţi ale neamului pentru generaţiile ce vor veni”.

Lore, nu stiu din ce sursa ai luat aceste informatii, dar nu sunt tocmai exacte. Cea mai autorizata sursa pentru epoca veche este "Dictionarul literaturii romane de pana la 1900" editat de Academia Romana. De asemenea, "Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent" (1941) de George Calinescu.

Ienachita Vacarescu face parte dintr-o familie de boieri intelectuali, toti fratii lui fiind scriitori (Iancu si Nicolae). Ienachita a fost cel mai renumit dintre ei, mai ales prin abordarea poemului ocazional. Dintre versurile sale, cel mai cunoscut este catrenul: "Intr-o gradina, lang-o tulpina, / Vazui o floare, ca o lumina. / S-o iau, se strica, s-o las, mi-e frica / Ca vine altul si mi-o ridica."

In privinta Gramaticii, cel dintai studiu serios ii apartine lui Ion Heliade Radulescu (1829), Ienachita Vacarescu neocupandu-se deloc de sistemul gramatical al limbii, intrucat pe vremea aceea Scoala Ardeleana inca se straduia sa demonstreze ca limba romana exista si ca e de origine latina. Si incercau sa demonstreze nu in tara, ci la Pesta, prin influenta ce o aveau Petru Maior, Gheorghe Sincai si Samuel Mincu.

PS: Atentie la surse!!!!! Cele de pe net nu sunt de luat in seama, in afara de situatiile in care informatiile sunt protejate de Academie sau Institute de specialitate.

m-a emotionat, amintindu-mi de jerfa ei. IAr amanuntele pe care le-ai prezentat m-au facut sa o indragesc si mai mult.
Intradevar...jos palaria!

erau de pe wikipedia.
multumesc ca m-ai atentionat.
voi fi mult mai atenta pe viitor.:)

Ai grija de unde iei informatiile. wikipedia nici nu este o sursa. Oricine poate posta acolo, absolut oricine. Informatiile nu sunt controlate de nimeni.

Ba sunt, cel putin pe cea in engleza.
Daca te uiti la sfarsitul fiecarei pagini vezi acolo sursele citate. Si poti trage tu concluzia daca sunt credibile sau nu.

Elisabeta Rizea
 

"Elisabeta Rizea s-a nascut la 28 iulie 1912 in comuna Domnesti (judetul Arges), in familia lui Ion si a Mariei Suta. Era nepoata liderului taranist Gheorghe Suta, ucis de comunisti in 1948.

In cumplitii ani a50 ai secolului trecut, s-a alaturat, din demnitate si solidaritate umana, luptatorilor din grupul Arsenescu-Arnautoiu, care s-au opus, in Muntii Fagaras, sovietizarii si colectivizarii salbatice instaurate prin teroare de trupele Securitatii.

Opozitia ei fata de exproprierea comunista si faptul ca sotul ei s-a alaturat luptatorilor rezistentei din munti au condus la torturi si ani buni de inchisoare. A fost numita „dusman al poporului“, iar gospodaria etichetata drept „casa de banditi“, apelative ce constituiau cele mai grave acuzatii in statul comunist.

In inchisoarea de la Pitesti, Elisabeta Rizea a fost legata cu lanturi. A supravietuit sentintei de condamnare la moarte si si-a spus povestea dupa caderea lui Ceausescu.

I-au luat dreptul de a mai merge vreodata

De la sfarsitul anilor ’60, cand a revenit in lume, dupa 12 de ani de detentie, n-a mai putut merge pe picioare. Securistii ii distrusesera genunchii. A fost nevoita sa merga precum animalele, folosindu-se de toate cele patru membre. Pe cap nu mai avea nici un fir de par. Si asta pentru ca, in timpul primului interogatoriu, a fost atarnata cu propriul par de un carlig infipt in tavan. A fost scalpata, legata in lanturi, batuta cu lopata, arsa, lasata in ger - cum se povesteste in Sinaxare ca patimeau mucenicii de la inceputurile Bisericii -, condamnata la moarte, apoi sentinta schimbata in inchisoare pe viata. Nici unul dintre supliciile inchizitiei regimului comunist nu i-a ramas necunoscut. Si totusi, a reusit sa supravietuiasca.

In acest sens, stau marturiile ei zguduitoare: „Dupa ce mi-au tras masa de sub picioare, au inceput sa ma bata cu un bat, pana la sange. Mi-au rupt cateva coaste si am lesinat. Imi faceam cruce cu limba in cerul gurii si ma rugam lui Dumnezeu sa ma ajute sa nu spun nimic... Capitanuaa Carnu m-a schingiuit. Eu tot traiesc, incarligata, cum sunt, si cu genunchii scosi, dar el nu mai e! M-a operat Majestatea Sa la spitalul de langa Foisorul de Foc. Regele a platit. Mi-au pus carlige la genunchi, cum puneam eu la perdele. Nu mai am par deloc, uite! Si uite in fotografie, ce par bogat am avut, si salba de aur. Mi-au luat tot comunistii. Ultima data, a venit Carnu cu o curea pe mana. «Spune!» N-am spus. M-a legat de maini cu unu, care-a murit si el pe soseaua spre Bucuresti. «Iti dam 300 de lei!» «Domnule capitan, eu nu sunt Iuda, sa-i vanz pe 30 de arginti...» M-a trantit pe jos. M-a legat si m-a batut cu cauciucua, de la ceafa la calcai, si pe stanga, si pe dreapta. A dat Domnua de-a murit, si eu traiesc, na! Daa n-am luat banii lui. Apoi, m-au suit legata pe un scaun, de pe scaun pe masa, de pe masa, pe alt scaun. Mi-a zvarlit basmaua din cap. «Spune!» Purtam coada cu funda. Mi-au aruncat fota si am ramas in iie. Mi-a legat coada sub carligua de lamba din tavan. Coada era groasa. Eram si eu altfel la 38 de ani... Carnu mi-a tras scaunua, celalalt mi-a tras si masa. Coada mi-a ramas in carlig si eu am cazut la pamant. Asa mi-au smuls parua. Am facut tratament si nu mi-a mai crescut. Daa tot nu i-am vandut“, povesteste Elisabeta intr-o carte cutremuratoare, editie ingrijita de Irina Nicolau si Theodor Nitu („Povestea Elisabetei Rizea din Nucsoara, urmata de marturia lui Cornel Dragoi“). A murit la Spitalul Judeţean Piteati, intr-un pat de reanimare, in urma unei pneumonii virale. Avea 91 de ani." (Elena Tabus)

lore86, si tu esti un roman mare. Nu te-ai lasat mica. Ai crescut minunatiile de copii pe care ii vad alaturi de tine, asadar esti o mare romanca.

Doi medici de la Pediatrie I Cluj
 

As adauga in lista acestor oameni deosebiti, doi medici de la Clinica Pediatrie I Cluj. Doamna conferentiar Clotan Eufemia Doina, tanti Miuta cum ii spuneau copiii si domnul doctor Lazar Calin, nenea Calin.
Din pacate, din cate stiu nici unul din ei nu mai lucreaza in sectia de Hematologie a Clinicii. Doamna Miuta s-a pensionat iar domnul Lazar Calin este director, nu stiu daca mai merge pe sectie.. Din pacate.
Pentru cine stie ce inseamna Sectia Hematologie, adica boli grave ale sangelui care necesita internari lunare sau bilunare, este usor de inteles ce mare binecuvantare au fost acesti doi medici care au trasformat salonul in a doua familie a copilasilor bolnavi.
Va inchipuiti un medic, care atunci cand am mers la prima internare, imaginati-va cu ce grija, emotie, trauma, incercand sa-i dau- ceea ce se numeste "darul"- mi-a raspuns: eu am salariu, tineti-va "darul", ca veti avea nevoie?
Doctorul Lazar, daca cineva ii aducea "ceva", punea deoparte si cand avea de trimis copii nevoiasi, parasiti, la alte sectii, alte clinici, le punea "ceva-ul" in brate si-i trimitea la colegii lui.. Stiu acestea de la fiica mea. Doctorii nu stateau in cabinete decat rareori -desi existau- cabinetul lor era salonul cu copii.
Timp de 17 ani cat fiica mea a fost pacienta acestei sectii, am avut ocazia sa vad, sa cunosc doi oameni daruiti copiilor, extraordinar de bine pregatiti profesional, adevatati doctori fara de arginti.
Doctorul Lazar a fost studentul dnei Miuta, format de dansa, l-a facut asemenea ei. Daruit total copiilor, cald, uman, apropiat si deosebit de bun profesional. Amandoi prieteni ai copiilor.
Copiii i-au iubit pe acesti doctori. Fiica mea megrea cu drag la spital, incercati sa va imaginati asta, la transfuzii, o data de doua ori pe luna, cum era nevoie, stiindu-i pe ei acolo.
Cand a venit in sectie doctorul Lazar, am intrebat-o pe fiica mea daca are familie, daca are copii, ei copiii stiind toate "secretele". Stiti ce mi-a raspuns? "Cand sa faca copii, mama, ca toata ziua e in spital aici cu copiii!?"
(L-am intalnit acum cativa ani de mana cu o mogaldeata, fiica lui, tare mandru de ea, Dumnezeu sa le dea sanatate tuturor)
In ultimele trei-patru luni de viata ale fiicei mele a fost adusa o noua doctorita, probabil asta a fost ratiunea "inaintarii" doctorului Lazar, sa i se faca loc. Desi el este extrem de activ si folositor si in aceasta noua functie, ar fi fost, zic eu, mult mai folositor langa acesti copii majoritatea grav bolnavi.
Despre aceasta doctorita prefer sa nu vorbesc, nu era si presupun ca nu este nici azi asemenea celor doi.
Copiii, cu instinctul lor care nu da gres, nu au placut-o de la bun inceput si regretau pe nenea Calin si tanti Miuta. Fiica mea mi-a spus de la bun inceput impresia ei si nu a dat gres.

Dumnezeu sa le rasplateasca acestor doi oameni, lor si familiilor lor, pentru daruirea si binele mult pe care l-au facut atator copii, oamenii acestia cu inima mare si suflet nobil.

In aceasta Clinica, mai exista doctori buni si oameni minunati, din vechea garda gasita de noi in 1982, cand am mers prima data la clinica, si care erau acolo inca in 1999: dr Miresteanu, dr Manasia, dr Popa, dr " tanti Eva" si altii, imi pare rau ca nu-mi amintesc toate numele, pe toti i-as trece aici.
Eu ii consider pe toti MARI ROMANI SI MARI OAMENI, desi tanti Eva, e MARE ROMANCA UNGUROAICA (acuma fac o gluma..). Dansa a infiat, din cate stiu eu de la fiica mea, unul din copiii abandonati in spital, ii lua acasa pe rand la sfarsit de saptamana pe acesti micuti.
Ma intreb cat vor mai fi, ca sunt oameni si ei, si imbatranesc.
Cine le va urma?
De plecat afara nu stiu sa fi plecat vreunul, desi ar face cinste oricarui renumit spital din strainatate si ar avea lumea la picioare acolo probabil.
Ei au preferat sa slujeasca aici.

Multumim, Adriana!

Lunga lista acestor OAMENI de langa noi, anonimi.

Doamne, ocroteste-i !

Arsenie Boca este un mare roman.

Sfantul Mitropolit Dosfotei
 

Dimitrie Barilă, cunoscut mai ales pe numele monahal Dosoftei, (n. 26 octombrie 1624, Suceava - d. 13 decembrie 1693, la Żółkiew, în Polonia, azi Jovkva, Ucraina) a fost un cărturar român, mitropolit al Moldovei, poet şi traducător. În 2005 Biserica Ortodoxă Română l-a proclamat sfânt.
A învăţat la Iaşi probabil la Colegiul întemeiat în 1640 la mănăstirea “ Sf. Trei lerarhi", apoi la şcoala Frăţiei ortodoxe din Lvov, unde a făcut Studii umaniste şi de limbi. Cunoştea limba elenă, latina, slavona şi polona. Datorită relaţiilor sale cu patriarhul Moscovei şi cu Nicolae Milescu, aflat acolo, a adus din Rusia un teasc de tipografie cu litere, cu care a tipărit la Mitropolia din Iaşi, în româneşte, principalele cărţi liturgice, unele traduse de el însuşi. El a fost unul dintre ierarhii care au promovat introducerea limbii române în biserică.

Călugărit la Probota (c. 1648), sub numele Dosoftei, a fost ales episcop la Huşi (1658 - 1660) şi Roman (1660 - 1671), apoi mitropolit al Moldovei (1671-1674 şi 1675 - 1686). În toamna anului 1686, datorită evenimentelor politice din acea vreme, a fost dus în Polonia de oştile regelui Jan Sobieski, unde a rămas până la sfârşitul vieţii.

A fost unul dintre cei mai mari cărturari din istoria română, fiind primul poet naţional, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător din literatura dramatică universală şi din cea istorică în româneşte, primul traducator al cărţilor de slujbă în româneşte în Moldova, primul cărturar român care a copiat documente şi inscripţii, unul dintre primii cunoscători şi traducători din literatura patristică şi post patristică şi care a contribuit la formarea limbii literare româneşti.

Dr. Octavian Udriste - un roman in lupta cu cancerul
 

"Ar fi putut sa obtina premiul Nobel pentru una din cele mai mari descoperiri ale acestui secol: gena marker ancestrala si originea cancerului. Chiar daca a publicat cateva carti pe aceasta tema si a salvat mii de bolnavi incurabili, dr. Octavian Udriste a murit sarac si dispretuit de toata floarea cea vestita a lumii stiintifice romanesti. In urma lui a ramas o arhiva impresionanta. Nimeni nu pare interesat sa o cerceteze. Lespedea grea a uitarii ingroapa nu doar o munca de o viata, ci si speranta ca boala neagra a secolului poate fi pusa la zid

A fost cel mai bun student al profesorilor Victor Papilian, Iuliu Hatieganu, Victor Preda si Grigore Benedeto.Inca din anii 60, a intuit originea cancerului si chiar aparitia ingineriei genetice, starnind interesul unor renumiti cercetatori din strainatate: prof. Roger Weil, prof. Ervin Haas, G. Mayer. In tara, cartile si conferintele lui s-au izbit de zidul moale si impenetrabil al ostilitatii, al invidiei dusmanoase.

Era convins ca facuse o descoperire epocala. Patimas si rebel, cum era de obicei, explica medicilor oncologi adunati intr-o modesta sala din strada Berzei, teoria lui privind cauza cancerului: gena marker ancestrala. Deja publicase mai multe studii pe aceasta tema, iar tratamentul sau dadea primele rezultate certe, verificate prin analize de laborator. Nu era suficient. Tot mai ostila, sala fremata intr-un murmur dezaprobator. Ceea ce explica dr.

Octavian Udriste parea o blasfemie stiintifica, o ratacire trufasa, imposibil de acceptat. Pierzandu-si rabdarea, cineva din sala l-a intrerupt, strigand sub privirea incurajatoare a colegilor: "Arata-ne la microscop gena si o sa te credem!". In cateva minute, sala s-a transformat in tribunal - amestec de acuze si vorbe grele: nebunie, amatorism, inconstienta. Doctorul Udriste nu s-a lasat nici el. Insultele curgeau de o parte si de alta, dar batalia era pierduta. "Arata-ne gena!", continuau sa strige oncologii, stiind ca acest lucru era cu neputinta pentru un simplu medic de provincie. Dr. Udriste trebuia sa se recunoasca invins. Toate acestea se petreceau in 1969. In 1981, lumea stiintifica mondiala anunta cu entuziasm prima fotografiere a unei gene. Era prea tarziu. Teoria doctorului Octavian Udriste fusese deja data uitarii. Meritele lui, de asemenea."(Sursa Formula As)

Petre Tutea,Cioran,Stefan cel Mare,Arsenie Boca,Arsenie Papacioc,IPS Casian,Dan Puric,Mihai Eminescu,Mircea Eliade:)

:)
I-ai pus intr-o anumita ordine?

Nu nu.Aleator.:8:

Doctor, poet si mistic - Vasile Voiculescu
 

"A trecut modest, tacut, discret, aproape neobservat printre noi si a lasat in suflete frumuseti ceresti, aripi de ingeri, splendori omenesti. Lipsit de dinamism si agresivitate, el a fost un contemplativ, un rugator, un marturisitor. Cu grija si migala si-a slefuit sufletul pana ce a vazut cerurile deschise. Citindu-l, ne face frumosi si buni ca sufletul sau.

Poezia lui a urcat pe cele din urma trepte ale liricii romanesti si este candidata la primul loc. In Sonetele dupa Shakespeare poetul a ajuns la miezul expresiei crestine infatisata in dimensiunea ei mistica si umana. A scris si proza. A participat activ la miscarea Rugului Aprins de la Manastirea Antim, fapt pentru care a si fost condamnat. Cand boala deja il distrusese, a fost eliberat ca sa moara acasa. Vasile Voiculescu nu a fost publicat. Despre Vasile Voiculescu nu se vorbeste. Despre Vasile Voiculescu se va vorbi in viitor". (Ioan Ianolide)

Românce de excepţie - Portrete de femei care au lăsat ceva în urmă
 

"Raluca Rîpan, Luiza Zavloschi, Maria Rosetti, Aurora Gruescu sau Ana Aslan sunt doar câteva nume din lunga listă a româncelor care de-a lungul timpului şi-au adus o contribuţie însemnată la progresul ştiinţei şi artei.

Raluca Rîpan (27 iun. 1894 - 5 dec. 1972) a devenit, în 1948, prima femeie aleasă membru titular al Academiei Române. Meritul său principal constă în înfiinţarea Institutului de Chimie (1951) pe trei secţii: chimie anorganică, chimie organică şi chimie fizică.

Maria Rosetti (25 febr. 1820 - 14 febr. 1893) a fost prima femeie ziarist din România. Născută în Anglia, la Guernesey, a fost soţia omului politic şi publicist C. A. Rosetti. A luat parte la Revoluţia din Ţara Românească, în 1848, fiind o luptătoare pentru drepturile românilor şi o susţinătoare ferventă a drepturilor femeilor.

Luiza Zavloschi (20 iul. 1883-1967) a fost prima femeie primar din România. A studiat la Şcoala Normală de învăţătoare „Mihail Sturza“ din Iaşi.

Sarmiza Bilcescu (1867 - 26 aug. 1935) a fost prima româncă avocat, prima femeie din Europa care a obţinut licenţa în drept la Universitatea din Paris şi prima femeie din lume doctor în drept, la Universitatea din Sorbona, cu teza „Condiţia juridică a mamei“.

Maria Teohari (22 apr. 1885-1975) a fost prima femeie astronom din România. A făcut specializări la observatoarele astronomice din Nisa şi Paris. A predat matematica şi astronomia la Liceul „Domniţa Ileana“.

Aurora Gruescu - prima femeie inginer silvicultor din lume, prima româncă intrată în Cartea Recordurilor (Guinness Book). S-a născut în judeţul Bacău, pe 11 mai 1914.

Eliza Leonida Zamfirescu (10 noiembrie 1887 - 25 noiembrie 1973) a fost prima femeie studentă a Academiei Regale Tehnice din Berlin (1912), prima femeie inginer din Europa, şi mai târziu şefă a laboratoarelor Institutului Geologic al României. Presa vremii a consemnat evenimentul: „Elisa Leonida, prima femeie inginer din ţara noastră şi din Germania“. În 1997 a fost instituit şi un premiu care îi poartă numele.

Vera Myller (1 dec. 1880 - 12 dec. 1970) a fost prima femeie profesor universitar din România, predând algebra superioară şi teoria funcţiilor la Universitatea din Iaşi. În 1912, alături de soţul ei, a întemeiat Seminarul matematic ieşean şi o bogată bibliotecă, punând bazele unei puternice şcoli în acest oraş.

Elena Densuşianu-Puşcariu (3 mart. 1875 - 1966) a fost prima femeie profesor universitar în domeniul medical din România. S-a înscris la Facultatea de Medicină din Iaşi, susţinând teza de doctorat, iar în 1899 a devenit prima femeie doctor în medicină din România.

Maria Cuţarida Crăţunescu (10 febr. 1857 - 16 nov.1916) a fost prima femeie medic din România. În 1884, la Paris, a devenit doctor în medicină, obţinând calificativul „magna cum laude“. A înfiinţat Societatea „Materna“, ce a jucat un rol foarte important în ajutarea copiilor săraci. Doi ani mai târziu a luat naştere prima creşă din ţară, la Fabrica de Tutun din Bucureşti, asigurând consultaţii pentru cele 2.000 de femei care munceau în această fabrică.

Marta Trancu-Rainer (1875-1950) a fost prima femeie chirurg din România. A absolvit Facultatea de Medicină din Iaşi şi a urmat un curs de specializare la Spitalul Colţea din Bucureşti. A fost căsătorită cu anatomistul şi antropologul Francisc I. Rainer, întemeietorul Institutului de Antropologie din România.

Sofia Ionescu (25 apr.1920 - 21 mart. 2008) a fost prima femeie neurochirurg din lume. A realizat operaţii pe măduva spinării şi creier, remarcându-se şi prin lucrările ştiinţifice apărute în numeroase publicaţii internaţionale de prestigiu.

Virgina Maria Andreescu-Haret (21 iun. 1894 - 6 mai 1962) a fost prima femeie arhitect din lume. A absolvit Şcoala Superioară de Arhitectură din Bucureşti, unde a intrat prima pe listele de candidaţi, şi Artele Frumoase. De numele ei se leagă ridicarea unor clădiri din Capitală, operele cele mai importante fiind o serie de blocuri pe Calea Victoriei, printre primele la care s-a folosit betonul armat. A fost recunoscută ca prima femeie arhitect din lume de către Congresul XVI de Istorie a Ştiinţei (Bucureşti, 1981).

Clemansa Barberis-Plăcinteanu (12 mart. 1899 - 11 oct. 1986) a fost prima femeie compozitor de muzică de operă din România. A urmat Conservatorul din Iaşi (1918-1922).

Ana Aslan - medic român specialist în gerontologie, ale cărei produse excepţionale (Gerovital) au fost utilizate de către Charles de Gaulle, J.F. Kennedy, Marlene Dietrich, Charlie Chaplin sau Salvador Dali. Născută la Brăila, pe 1 ianuarie 1897.

Smaranda Brăescu - prima femeie pilot din România, prima femeie paraşutist cu brevet din România, campioană europeană la paraşutism (1931) şi campioană mondială, în 1932, cu recordul de 7.200 m obţinut la Sacramento, SUA. Născută la Galaţi, pe 21 mai 1897.

Elena Teodorini (25 martie 1857 - 27 feb. 1926), mezzosoprană, a fost prima femeie din România care a cântat pe celebra scenă Scala din Milano. Evenimentul a avut loc la 20 martie 1880, tânăra de 20 de ani interpretând rolul Margueritei din opera Faust. Împreună cu Hariclea Darclee şi Titta Ruffo, a fondat „Academia Theodorini”. În 1915 a fost aleasă director al Conservatorului guvernamental din Buenos Aires. În 1922, a pus bazele Academiei Naţionale de Lirică de la Bucureşti." (Sursa: Ziarul Lumina)

Poetul și jurnalistul Mihai Eminescu și mareșalul Ion Antonescu au fost doi mari români care prin dragostea lor de țară au mers pînă la a-și da viața pentru neam, devenind martiri ai poporului român.

Am credința tare că amîndoi sînt undeva Sus, rugîndu-se ca Dumnezeu să ne păzească și să ne miluiască.