minte ocupata
 

Buna ziua
Stie cineva una sau mai multe modaliti de a tine mintea ocupata, sau macar implicata in ceva concret, palpabil, prezent si util?
Mai exista cineva, de exemplu, care in timp ce spala vasa, da cu mopul, etc, mainile ii merg automat iar mintea ii zboara la "nemurirea sufletului" sau alte subiecte asemanatoare? (cu riscul sa rateze pe ici pe colo o pata, dar fara sa-i pese prea mult, spre disperarea "beneficiarilor"..)
Desigur, solutia cea mai buna ar putea fi copiii. Cand ai 1, 2, 3, nu te mai poate interesa altceva decat sa le procuri painea cea de toate zilele. Dar cand situatia materiala si sociala nu iti permite sa ii ai, atunci ce trebuie sa-ti inoculezi in cap ca sa poti sa faci ce ai de facut fara sa te mai intrebi daca e bine sau rau, daca iti convine sau nu-ti convine, etc? Poti sa-ti propui, de exemplu, sa te minti cu ideea ca daca muncesti 1 an, 2, 3, si reusesti sa strangi suma de x sau y, atunci o sa poti sa-l faci, dar credeti-ma e incercata si nu functioneaza, ca timpul trece si nu se intampla nimic.
Credinta in Dumnezeu? Nicidecum. Pai atunci o sa iti dai seama ca tot ce trebuie sa faci ca sa supravietuiesti si daca mai vrei sa perpetuezi si specia, e cel putin imoral, daca nu chiar ilegal, in unele cazuri. Asta ar putea fi valabila poate doar daca te duci sa traiesti la o manastire, sau undeva in mijlocul pustiului.
Astept (alte) sugestii.

Fallen, nu te supara, dar am citit de-a lungul timpului si alte mesaje ale tale despre tine si mi-am pus problema: "gandurile tale despre tine iti apartin sau iti sunt sugerate de cineva care are multa influenta asupra ta?".

Cum ai ajuns tu la concluzia ca ceea ce gandesti trebuie schimbat?
Gandesti ceea ce este de interes pt tine, ceea ce corespunde structurii tale psihice etc.
Nu mai stiu unde am citit ca mintea este ca o moara, macina ce bagi in ea.



Acum, ca sa ma mentin strict pe intrebarea ta, am avut si eu astfel de nedumeriri. La un moment dat ajunsesem la concluzia ca timpul este f scurt si ca nu are rost sa-mi umplu mintea cu lucruri nefolositoare, dar cum NU eram crestina, lucrurile "folositoare" erau foarte nerelevante... De ex. incercam de-a valma sa strang informatii din diferite domenii, plus sa acumulez o limba straina in timpul liber. Cand spalam vase sau dadeam cu aspiratorul ascultam in casti diferite lucruri fara legatura directa cu viata mea (despre istorie, arta, lectii de limbi straine etc). Nu pot sa spun ca mi-a folosit in vreun fel, doar ma indepartam si mai mult de realitatea imediata.

Astazi eu cred ca cele mai utile si "pragmatice" ganduri sunt cele despre Dumnezeu. Ca indiferent ce faci in viata, ne indreptam toti spre acelasi final, este printre putinele certitudini pe care le are omul.

Sudoku, integrame, versuri.

Hai Fallen, ca tu cu siguranta poti mai mult! :-)
Cred ca deja te-ai gandit la asta, dar probabil ca inca ti se pare efortul prea mare.

Rugaciunea.

Un cadou, un dar si pt beneficiarii curateniei pe care o faci.

Rugaciunea inimii, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mantuieste-ma pe mine pacatosul! Daca rostesti aceasta rugaciune tot timpul in care ai de facut treaba doar cu mainile (calci rufe, speli vase, samd), iti tii gandurile in frau.
Eu mai cant in gand (sau cu voce tare cand sunt singura) cantarile de la Sfanta Liturghie.

Eu imi las mintea sa mai zburde cand fac treaba. Incerc doar sa am grija sa nu alunece la cele nasoale, desi uneori ajunge si acolo.
Dar daca cuget despre viata, societate, Dumnezeu, eu, noi - nu vad care e problema. Ce e rau in a gandi? Evident depinde de puterea de concentrare a fiecaruia. Pana acum parca am reusit sa fac o treaba buna in timp ce sunt cu gandul la diverse.

+1 pentru versuri ! Ia un creion si pune-ti gandurile pe hartie, in rime desigur. Ajuta foarte mult.

PS: O ceasca de cafea e numai buna in timp ce compui.

Rugăciunea inimii, rugăciunea Lui Iisus (Doamne Iisuse Hristoase, fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătorul/păcătoasa). Astfel ţinem mintea ocupată, numai zboară, numai gîndeşte păcătos, şi îndeplinim şi ce ne-a spus Hristos, adică să ne rugăm mereu.

Am observat ca majoritatea userilor indeamna la rugaciune.

Parintele arhimandrit Roman Braga trateaza acest subiect intr-un mod deosebit:

"Ce să facem ca să-L iubim pe Dumnezeu mai mult, ca să-L simţim mai aproape de noi?
Trebuie să vorbim cu El. Trebuie să-L simţi pe Dumnezeu în tine, nu în afară de tine, în exterior, ci în interior, în inima ta, căci inima noastră este infinită întrucât în ea se sălăşluieşte Hristos de la botez. O persoană are nişte dimensiuni infinite ale personalităţii lui; în adânc, fără limită, persoana umană este veşnică. În adâncul acesta din noi există Dumnezeu, după cum spune Sfântul Pavel de atâtea ori: „voi sunteţi biserica Dumnezeului Celui Viu”. Să nu direcţionăm rugăciunea noastră într-un colţ, că Dumnezeu nu e material sau spaţial să-L pui într-un colţ şi să spui: acolo e Dumnezeu! Coboară-te în tine şi adresează rugăciunea în inima ta lui Dumnezeu şi vei simţi prezenţa Lui. Convorbirea cu Dumnezeu îţi aduce simţirea acesta a prezenţei lui Dumnezeu. Spune-I lui Dumnezeu când ţi-e foame, când ţi-e sete, spune-I lui Dumnezeu că te duci la Rădăuţi, spune-I lui Dumnezeu ceva pe drum, arată-I lui Dumnezeu ce frumoase sunt florile. Vorbeşte cu Dumnezeu de toate. „Doamne, ce să fac? Uite trebuie să fac asta şi asta; mi-e foame, mă duc să mănânc o bucăţică de pâine”; tot ai în minte lucrurile astea, par copilăreşti, dar conversaţia aceasta cu Dumnezeu se preface în rugăciune. Pentru că ce este rugăciunea? Este o continuă comunicare a omului cu Dumnezeu. Gândiţi-vă ce spunea Sfântul Apostol Pavel în epistola către Tesaloniceni: „Rugaţi-vă neîncetat!”. Cum putea el să se roage neîncetat când era un om foarte activ? Atâtea biserici a făcut, atâtea epistole a dictat, atâtea lucruri avea de făcut. Nu putea să stea în genunchi neîncetat. La asta s-a gândit: să ai întotdeauna în inima ta sentimentul prezenţei lui Dumnezeu. De fapt, Sfinţii Părinţi aşa definesc rugăciunea: rugăciunea este sentimentul prezenţei lui Dumnezeu. Rugăciunea nu este doar atunci când citeşti din carte. Trebuie spus tinerilor lucrul acesta. Nu este doar când te rogi dimineaţa şi, gata, am terminat. Sau zici: „ah, nu mi-am sfârşit rugăciunile!”. Rugăciunea nu se sfârşeşte niciodată. Vorbeşte cu Dumnezeu copilăreşte, că noi suntem copiii lui Dumnezeu. Şi vorba asta copilărească „Dacă ai prezenţa lui Dumnezeu în tine, atunci eşti într-o stare de rugăciune. Omul devine o rugăciune.” 29 Cuvânt de folos cu Dumnezeu îţi aduce sentimentul prezenţei intime a lui Dumnezeu în inima ta. Voi ştiţi proverbul călugăresc: „dacă te rogi numai când te rogi, nu te rogi deloc”. Dacă ai prezenţa lui Dumnezeu în tine, atunci eşti într-o stare de rugăciune. Omul devine o rugăciune. Omul are o stare de rugăciune, nu momente de rugăciune, momente când se roagă şi momente când nu se roagă. Ar fi groaznic. Trebuie să avem tot timpul simţirea lui Dumnezeu. Când spui: „Doamne!”, să fii sigur că Dumnezeu Se întoarce cu faţa la tine şi aşteaptă să-I spui ceva. Când eşti ocupat, fii atent la lucrul pe care-l faci. Când ai conversaţii, gândeşte- te la ce spui. Dar, dacă ai timp, puţin, 2-3-4 minute sau chiar într-o conversaţie cu oamenii, poţi să spui: „Doamne Iisuse Hristoase uită-te la noi, ajută-ne!” sau: „Binecuvintează-i pe oamenii aceştia!”.

http://putna.ro/revista2010/articol12

Eu am propus rugaciunea drept ocupatiune de umplut timpul liber "din cap" pentru ca stiu cum funtioneaza la mine alegerea altor "subiecte" de disecat la nivel mental. Daca ma apuc sa fredonez un cantec, in 80% din situatii e unul auzit de curand la radio si-n tot atatea cazuri, 80%, versurile contin nenumarate mascari. Uneori trec la repertoriul romanesc dinainte de Revolutie, pentru ca atunci se scriau cantece cu adevarat frumoase, vezi melodiile Mihaelei Runceanu, Evei Kiss, Didei Dragan, Marinei Scupra, etc.
Daca ma gandesc la problemele (de serviciu sau familiale) care ma preocupa, iarasi nu-i bine pentru ca-mi impovarez mintea peste limita de avarie.
Asadar rugaciunea e cea mai potrivita.
Sau poti asculta acatiste online, psalmi, conferinte, samd.
Un radio care difuzeaza muzica frumoasa e Magic FM, se poate asculta si pe internet.

Multumesc pentru sfaturi, totusi as fi preferat ceva mai "pragmatic".
Dupa cum stiti, poate, eu am avut un esec profesional si o vreme am zis "fac orice altceva decat faceam pana acum, nu ma mai intereseaza";acum am gasit un job care-mi reaminteste oarecum de ce faceam pana acum, dar e sub nivelul de pregatire si asta s-ar putea sa ma deranjeze. (nu pentru ca am "impresii " si "orgolii" ci pentru ca, pur si simplu, imi pare rau ca mi-am ratat cariera si mi-e greu sa accept realitatea). Teoretic ar trebui sa ma tina ocupata, 12 ore pe zi, fara calculator, si nu stiu cum voi rezista, mai ales ca vor fi si momente in care o sa stau degeaba si mintea o sa-mi zboare sloboda pe "aratura". Sunt curioasa daca si ce o sa mai scriu dupa ce o sa traiesc o vreme in conditiile astea.
Si inca ceva : una e sa te uiti in urma si sa zici "imi pare rau ca n-am copii, dar am avut o cariera stralucita, am lucrat la spital, am operat mii de oameni" si alta e sa zici "n-am putut sa fac copii ca n-aveam pe cine sa las la pravalie". Mai imi dau altii exemplu pe dna Sarcozy ca a facut copil abia la 40 de ani; dar la naiba, aia n-a facut pana acum ca s-a distrat si si-a trait viata, nu ca nu si-a permis sau nu a vrut-o nimeni; cand am terminat fac. lucram "ajutor de bagator de seama"( ma "uitam" ce fac laborantele) si-mi zicea mama "lasa, mama, ca uite, nici Irina Schroter nu mai face medicina", dar la naiba, iarasi, aia a ales sa faca altceva mult mai de succes...
Deci cam astea ar fi gandurile care imi ocupa mintea la acest moment dat si pe care vreau si trebuie sa le alung; mi-e teama ca la munca o sa fie si mai rau, ca stiu ca nu pot pleca de-acolo (nici de-acasa nu plec nicaieri, dar macar stiu ca daca vreau sa ies din casa, pot, nu ma opreste nimeni); nu e nici internet sa mai pot "evada", si inca ceva : daca nu dau dovada de sufiecienta implicare si devotament, daca i se pare sefei ca nu sunt 100% cu trupul si cu sufletul acolo, n-o sa-i convina...trebuie sa ma metamorfozez in sclavul perfect... Da, Doamne, sa se inventeze mai repede robotii care sa faca genul asta de treburi...
Mi-e teama ca o sa fiu tentanta sa ma apuc iar de fumat sau ca o sa bag in mine ca sparta tot felul de prostii (cum fac si acum, de altfel), care or sa-mi faca gaura in buget si o sa-mi creasca gabaritul considerabil, si apoi o sa zica sefa ca ma misc greu si n-am loc printre rafturi ca-s prea grasa, si de-aia nu-mi ajunge nici salariul ( glumesc, desigur, nu cred ca ar zice cineva asa ceva, cel putin nu in fata). Pe de o parte, daca tot am o casnicie de rahat, ce mai conteaza daca ma si ingras, macar sa ma simt bine (cand mananc), problema e ca va trebui sa-mi iau alte haine si ca n-o sa ma suport eu pe mine.
Deci asta a fost un fel de "demo", ca sa va faceti o imagine despre ce se poate zamisli in capul meu, in loc sa gandesc intr-un fel mai pozitiv (ma rog, nu stiu daca se poate in situatia asta). Trebuie sa fac ceva sa-mi accept conditia (de vanzatoare la pet shop, care si-a ratat cariera), dar mi-e greu...

Ai net la pet şop?

Gandeste-te cum sa ajuti aproapele si asa te ajuti pe tine. Ce dai la aproapele am inteles ca Dumnezeu iti da de 100 de ori mai mult.

Vrei 10 000 da 100 la aproapele. Ai inteles idea.

Fallen, daca acum lucrezi la pet shop (eu una te invidiez ca ai aproape atat de multe animale! :1:), asta nu inseamna ca vei ramane o viata intreaga acolo. Oportunitati profesionale or sa mai fie, tu nu te da batuta. Mentine legatura cu mediul din care ai plecat, poate reusesti sa revii.
Cat despre ce sa faci cu timpul in care nu ai clienti si nu asezi marfa pe rafturi, samd, poti sa-l folosesti pentru a citi carti (nu cred ca sefa nu te va lasa, e absurd sa stai cu ochii pe usa asteptand sa intre careva). Sudoku este iarasi o varianta buna. Daca ai un iPod il poti lua cu tine ca sa asculti muzica; banuiesc ca ai jocuri pe telefonul mobil – foloseste-te de ele. Incepe sa scrii un jurnal sau, de ce nu, o carte. Invata o limba straina. Roaga-te.:1:

Ţi-am zis eu!

Orice reteta vei primi,din start e sortita esecului . Pentru ca orice iti impui sa faci,nu iti va iesi. Daca te hotarasti: 'azi ma gandesc la Dumnezeu',va fi un esec total. Pentru ca Dumnezeu nu e un subiect oarecare,el este insasi sufletul nostru : dupa cum e scris 'a luat tarina,si a suflat peste ea '
Daca te hotarasti sa te rogi, iar nu iti va iesi. Daca te vei gandi la sorta lumii,vei obosii.
Asa ca cel mai bine e sa nu faci nimic,adica sa iti doresti linistea sufleteasca.Si daca poti,sa stai de vorba cu Dumnezeu,asa cum esti tu,fara sa incerci sa schimbi nimic la tine,fara sa vrei sa fii altfel,atunci e cel mai bine.
Si ce e cel mai important : CIND ITI VINE VREUN CLIENT,NU UITA SA II ZAMBESTI :)

Fallen, nu dispera, cred ca sunt lucruri pe care le poti face.
Poti lua un manual si sa exersezi o limba straina (poate ca daca ai citi literatura sefei nu i-ar conveni, dar o limba straina indica dorinta de perfectionare, nu mesajul "vai ce plictisitor e aici").
Imi amintesc ca in copilarie stateam la bunici, era plictisitor si nu aveam ce citi, doar niste poezii, ca urmare am invatat tot volumul de poezii.. Unele le stiu si azi. Gasesti solutii sa exersezi mintea.

Eu pt momente de asteptare am materiale pe iPod. Exista podcasturi destul de bune (educative) din multe domenii.

In alta perioada faceam eseuri intr-o limba straina, pe diferite teme. Asta se poate face discret.

Aaa, mai este ceva ce faceam cand asteptam: desen. Intr-o period aveam un caiet in geanta si desenam lucruri pe care le vedeam in jur: copaci, cladiri etc. Pe mine ma captiva asta, imi placea mult.

Hai ca pana la urma, parca nu e dracul chiar atat de negru...
(desi nu cred ca aceasta este o sintagma agreata de invatatura crestineasca, la fel ca si "fa-te frate cu dracu pana treci puntea', dar pentru mine are un alt inteles, si anume acela ca nu e dracu atat de puternic, de invincibil)
Am mai gasit o indeletnicire 'savanta': semintele. Dar nici ele, desigur, nu pot opri gandurile. Cred ca pana la urma gandurile se opresc atunci cand obosesti. Chiar daca stim ca de cele mai multe ori "gandurile' sunt de la necuratul, daca vom incerca sa le oprim pe acest considerent, nu vom reusi, ci din contra vom cadea prada disperarii. Nu avem altceva de facut decat sa luam o pauza, sa tragem aer in piept si sa speram ca avem inca destula minte incat sa ne oprim la timp si sa nu cadem in ispita, sa avem o urma de incredere in noi ca vom sti sa dosebim ce ebine de ce rau. Si desigur, ajutorul Domnului, dar pe care nu-l vom vedea sau simti cu simturile noastre, ci se va intampla, pur si simplu, undeva in mintea, sufletul sau subconstientul nostru, care ne va 'spune' ce trebuie sa facem.

Fallen, atitudinea pe care o ai fata de tine reflecta parca un fel de ura pe care parca o ai impotriva ta, de vorbesti in termeni atat de duri. Parca ai vrea sa te autopedepsesti cumva.

Poate ma insel eu, sau poate nu. Dar oricum merita sa reflectezi cat de bine iti face tie atitudinea asta.

Ana a atins un aspect bine punctat

Doar ca nu numai sefei tale ar trebui sa ai grija sa nu-i transmiti un asemenea mesaj, ci in primul rand sa ai grija sa nu ti-l transmiti tie insati. Ca omul care porneste in ceva (servici, orice), cu mesajul asta in minte, sigur nu rezista prea mult acolo. Chiar daca poate ca nu e chiar asa rau acolo, te-ai faulta singura.

Nu-mi face bine, normal. Intre timp mi-am mai schimbat parerea. Sefa pare ok, si mi-a zis ca e perfect constienta ca la ea in pravalie nu e locul visurilor noastre (ale celor tineri, cu facultate si cu planuri mai marete).
Pe de alta parte, nu sunt o adepta a auto-amagirii, cu toate ca vad multi oameni in jurul meu care fac chestia asta, si se vede ca e ceva "fortat"; nu vreau a ma gandesc cum o sa fie in momentul trezirii la realitate; multumirea de sine trebuie sa vina din suflet, nu sa ti-o auto-sugerezi si trebuie sa fie, zic eu, oarecum justificata.
Poate ca atitudinea mea poate fi considerata prea critica, si mai ales autocritica; intr-adevar nimeni nu ma condamna pentru ceea ce nu am realizat in viata mai mult decat o fac eu, iar multi oameni mi-au zis ca daca eu am atitudinea asta fata de persoana mea ii determin si pe ceilalti sa aiba aceeasi atitudine (adica de dispret, desconsideratie, sila, etc.). Si cu toate acestea, ceea ce m-a oprit sa fac ceea ce mi-am propus a fost (teama de) propriile neputinte, chiar daca s-au plasat si intr-o conjunctura sa zicem nefavorabila, nu cred ca dand vina pe imprejurari o sa imi linistesc constiinta. Pana la urma va trebui sa imi accept conditia, daca nu sunt in stare sa fac mai mult. Poate atat a randuit Dumnezeu pentru mine; nu am dreptul sa urasc lucrarea Lui, sau poate mai am de platit niste pacate, dar pana nu mi le iert eu, nu voi beneficia nici de iertarea Lui.

Asta e foarte adevarat. Dar nu numai pt ca unii oameni sint la nivel instinctiv "pradatori" (cum sesizeaza o slabiciune, o si speculeaza spre avantajul/ puterea lor). Poate are un sens mai profund? Daca tu nu (stii sa) te iubesti pe tine, nu (stii sa) ii iubesti nici pe ei. Pt ca nu stii ce este iubirea. Atunci cei din jur vor primi de la tine o lipsa a iubirii (eventual negative - dispret, desconsiderare, etc - alea de le-ai insirat tu), asa ca iti vor oferi acelasi lucru (reconfirmandu-ti si din exterior propriile sentimente si accentuandu-le)

Iata un rationament:

Corect (in sensul ca "daca asa spui tu, probabil ca e adevarat).
Daca e adevarat inseamna ca TEAMA este ceea ce a sesizat constiinta ta ca a fost neputiinta

Corect. De unde se deduce ca inca ai constiinta neimpacata cu ceva.

Ma mir cum de nu ai vazut prima ta afirmatie, unde identificai exact cu ce nu iti era impacata constiinta? Cu teama?

Ceea ce (iar ma mir cum de nu ai observat), este firesc, daca ne gandim ca in om constiinta este vocea Lui Dumnezeu sadita de El in om si daca ne gandim la acea afirmatie ca fricosii nu vor intra in Imparatia Cerurilor?
Oare solutia problemelor tale e in crediinta?

Un gand sanatos, corect. spre rezolvare

Fals. Faptul ca nu ai facut la un momnt dat ceva faptic, nu inseamna ca ca nu esti in stare sa faci niciodata in viitor.

Cu acest rationament ti-ai pus singura piedica.

Dumnezu sigur nu ne vrea fricosi. Asa ca solutia ta poate ce este in crediinta? Sa-L rogi pe Dumnezeu sa te scape de temeri, ca sa ai pace cu constiinta ta si sa poti face lucrurile bine mai dparte?

Te poti gandi la viata ta, poti medita ca sa iti dai seama cum o poti imbunatati, cum poti fi mai bun si ce lucruri trebuie sa faci ca te mantuiesti. Asta e foarte util pentru un crestin pentru ca, la urma urmei, mantuirea e scopul vietii si nu neaparat reproducerea pentru marirea speciei.
Exemple concrete sunt: rugaciunile (dimineata, dupa-masa si seara, inainte de masa), Rugaciunea inimii, ,cititul Bibliei.

Nu este frica, oare, un sentiment generat de instinctul nostru de conservare, dar incurajat si "cultivat" de cel rau? Nu este ea rezultatul necredintei? Si totusi, cu toata credinta, ea pune stapanire pe tine ca un demon (cum bine spunea si Bruce Lee).
Dar chiar si asa, cu toate astea, nu cred ca Dumnezeu ar condamna pe cineva pentru ca i-a fost frica sa nu faca mai mult cu viata lui, daca a ales sa se limiteze la o viata simpla, dar cinstita. Cel putin atata timp cat nu pacatuieste, nu isi pierde credinta , nu huleste.
Intreba cineva pe alta postare de ce nu simtim mai "acut" si mai "irezistibil" chemarea Duhului Sfant. Ce frumos ar fi sa ne zica Dumnezeu, ca lui Moise, "vreau sa te scoli si sa mergi sa faci cutare lucru, si nu te teme, ca Eu voi fi cu tine". Dar poate ca el are pretentia sa stim asta, dupa atata timp. Dar tot ar fi de preferat sa ne mai arate din cand in cand daca trebuie sa mergem mai departe cu o treaba sau sa ne oprim; insa si aici se pare ca ne lasa pe noi sa alegem; raspunsul e in inima noastra, dar se pare ca e greu cateodata sa comunicam chiar si cu ea. Cred ca El e multumit si daca te limitezi sa nu faci rau. Poate nu vrea neaparat sa fim toate Ioana D'Arc, Ecaterina Teodoroiu, Sfanta Filofteia, Marie Curie, etc. Daca asta vroia ar fi gasit o cale sa ne-o arate, dar chiar si aceste cazuri, nu cred ca a fost vorba doar de predestinare, ci si de dorinta care s-a nascut in acele suflete la un moment dat de a-si apara tara, credinta, famllia, semenii, de a face ceva pentru omenire, dorinta care a fost atat de sincera si de arzatoare incat a fost rasplatita de Dumnezeu cu harul sau.

In primul rand cred ca ar trebui sa fi recunoscatoare Domnului ca in asemenea vremuri de criza ai totusi un job,sunt multe persoane cu scoala si experienta care au fost disponibilizate si care cauta bucuroase oricare alte ocupatii,asa zise josnice de altii.Este important sa supravietuiesti si sa-ti castigi painea pt moment intr-un mod cinstit,legal.
Pun pariu ca daca nu gaseai nimic de lucru in vreo jumatate de an,intrai intr-o depresie sora cu moartea,incat dupa acea jobul la un magazin ti-ar fi parut raiul pe pamant :)
Si totusi cunosc persoane care prefera sa piarda totul si sa traiasca mizerabil daca nu-si gasesc un serviciu pe masura asteptarii lor,decat sa se "degradeze"prin cine stie ce joburi de incepatori.

Cred ca nu este chiar asa de rau la un pet shop,clientela este prietenoasa iar animalele sunt dragute si te fac sa zambesti tot timpul.

De ce spui ca ti-ai ratat cariera?Poti inca cauta acelasi tip de job pe care l-ai avut in trecut;daca unii din aceea bransa te-au refuzat,asta nu inseamna ca te vor refuza toti;important este sa inveti din greselile trecute sa nu le mai repeti la noul loc de munca(cel putin eu asta incerc,desi uneori urmam un anume pattern de erori).

Referitor la intrebarea topicului,incearca sa aduci ceva placut tie la serviciu,ceva ce iubesti;eu de exemplu am grija de flori atunci cand timpul imi permite,asta ma relaxeaza enorm.Apoi aduc cu mine carti(inainte cand nu stapaneam asa de bine lb engleza aduceam carti de exercitii si traduceam).
De ce nu un acatist sau o carte de rugaciuni de buzunar?Ti-ar relaxa mintea si nervii deopotriva.