Duhul Sfant este irezistibil ?
 

Este Duhul Sfânt irezistibil ? Sau "se lasă respins", după cum trebuie doi ca să vorbim de un tango ? Sau uneori e aşa, iar în alte situaţii altfel ?

Da, cred ca trebuie doi, ca la tango (pentru o actiune 'desavarsita") Se spune ca noi suntem cei care nu-l primim, care Il indepartam de la noi, atunci cand pacatuim, ca doar dvs ne-ati spus lucrurile astea. Dar totusi el lucreaza, chiar si asa, fara stirea si voia noastra. Doar ca nevazandu-l, necrezand in El, nu suntem constienti de actiunea Lui si nu avem satisfactia deplina a lucrurilor pe care le facem. Pentru ca noi vrem altceva, credem ca altceva e ceea ce ne trebuie, si in final, totul e desertaciune. (concluzia nu-mi apartine, e un citat, desigur)

Nu cred ca noi Il indepartam, ci cred ca noi ne indepartam de El, atunci cand pacatuim.
Darul primit de noi la Botez ramane si Dumnezeu isi tine legamantul fata de noi, indiferent de alegerea noastra ulterioara spre pacat.

Se pare ca Stefan Martirul credea ca unii oameni i se pot împotrivi Duhului Sfant de moment ce le spune evreilor care-i ascultau predica: Voi cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum părinţii voştri, aşa şi voi! Faptele apostolilor 7:51

Eu cred ca de cele mai multe ori, lucrarea Duhului Sfant este dincolo de perceptia noastra senzoriala si ca atare, o implinim sau nu fara sa ne dam seama. Nici Dumnezeu nici Diavolul nu ne trimit dimineata mailuri sau sms-uri in care sa ne spuna "iti propunem astazi sa faci cutare lucru; cu care dintre noi votezi?" Instinctiv, suntem programati sa indeplinim lucrarea Domnului; daca suntem ciobani, sa mergem cu oile, daca suntem fotbalisti sa mergem la antrenament si daca suntem calugari sa mergem la rugaciune. Dar, tot "inconstient", ne abordeaza si necuratul, care ne indeamna sa ne abatem din calea noastra si sa abandonam lucrarea.

Cu alte cuvinte, există "comandă divină" şi "comandă diabolică", deşi noi nu le percepem ca atare ? Dacă e aşa, ce anume ne face să ne lăsăm conduşi de una sau de cealaltă ?

Mai degraba, comanda divina si ispita, sugestie diabolica. Ce ne face sa urmam una sau alta? "Liberul arbitru" - adica ala care l-a facut pe Adam sa manance marul; sau, mai exact, intelgenta noastra mai mica sau mai mare. daca suntem animale, ne ducem la pascut, daca suntem oameni prosti (primitivi, saraci cu duhul) ne ducem la arat; daca avem putina inteligenta, ne invata necuratul sa nu mai muncim, sa luam de la aia care au; daca avem outin mai multa inteligenta, ne dam seama ca nu e bine sa facem asta. Dar atunci are dracul alt ac pentru cojocul nostru, vine cu alte ispite, mai 'netrupesti". Cu alte cuvinte, inteleptul invata din greselile altora, mediocrul din propria experienta, numai prostul le stie pe toate.
S inafara de intelect, in alegere mai intervine si cultura, educatia religioasa, "frica de Dumnezeu", inteligenta emotionala, si probabil si hazardul, imprejurarea. Ce l-a facut pe David sa preacurveasca cu sotia prietenului sau, ca doar stia ca nu e bine? Norocul lui ca si-a dat seama si s-a cait, si a continuat lucrarea pe care o incepuse. Aici conteaza si cat de puternic e caracterul omului, probabil si ADN-ul lui, si cata credinta are, pe care a dobandit-o de la neamul lui prin invatare (adica, pe scurt, influentele culturale si genetice ale etniei, poporului).
Pe de alta in triburile de salbatici, oamenii sunt destul de credinciosi si mai putin pacatosi decat noi, cei invatati, pentru ca lor li s-a transmis din generatie in generatie "cuvantul Domnului", pe cai nescrise, instinctive, pe cand la noi, odata cu sporirea inteligentei, am cautat sa intelegem mai bine voia lui Dumnezeu, dar a crescut proportional si influenta diabolica (apropiindu-ne oarecum de Lucifer).

Pana la urma, poate ca 'poporul ales' a fost ales tocmai pentru ca era cel mai ratacit si mai coruptibil, datorita inteligentei mai avansate si experientei de viata. La boshimani n-a fost nevoie sa vina Mantuitorul pentru ca ei poate n-aveau asa pacate mari de ispasit; la ei daca unul a facut greseala de a omorat capra vecinului, il pun ceilalti la punct imediat, e "legea firii". Poate de=asta traiesc fericiti siin ziua de azi. Si cand n-or sa mai fie, inseamna ca Dumnezeu a vrut sa-i crute de o viata complicata ca a noastra. Ca si pe indienii din America. Se stie ca in Vechiul Testament erau persecutati cei care se inchinau la idoli. Si totusi aestia aveau o cedinta mai statornica in idolul lor, decat evreii, si eu cred ca ei de-aia au si incercat sa-i extermine, pentru ca reprezentau o ispita prea mare si ei isi cunosteau propria slabiciune. Pana la urma , idolul ala fals era mut mai usor de idolatrizat, pentru ca inafara de ceva jertfe de carne, probabil nu cerea nimic dificil de indeplint, cum ar fi respectarea unor porunci si legi. Acum nu stimn exact ce conduita morala aveau acele popoare, inafara de faptul ca se inchinau la idoli, nu stim ce alte "uraciuni' mai faceau. Dar poate ca Dumnezeu a vrut la acel moment sa fie inlocuiti cu un popor mai evoluat. Pe de alta parte, cuceritorii persi au adoptat credinta in Dumnezeu de la evrei; la fel cum cuceritorii tatarii au adoptat Islamismul, care isi are radacinile tot in religia semita, ceea ce demonstreaza ca aceasta credinta este foarte bine intemeiata.
In concluzie, Dumnezeu are modul Lui de a se adresa atat celor inapoiati cat si celor superiori dpdv intelectual. Iar Diavolul lucreaza concomitent cu El, pentru a scoate la iveala tot ce poate sa fie rau in om (la nivel de specie), ca astfel raul sa fie eliminat si specia umana sa se perfectioneze. Oricarei forte creative i se opune o forta distructiva. Din interactiunea celor doua rezulta Evolutia, atat cea fizica cat si cea spirituala. Intr-un fel, ambele forte sunt irezistibile, depinde de "materialul' ( = sufletul) asupra caruia actioneaza. Unele suflete sunt mai sensibile la actiunea fortei creatoare (si sporesc), altele sunt mai sensibile la actiunea fortei distructive (si se pierd). In final ramane si se perpetueaza materialul cel mai puternic, prolific, rezistent. Dumnezeu nu se gandeste sa ne fie bine numai noua, celor de acum, ci intregii Sale creatii. Si la fel ar trebui sa gandim si noi, si sa-L ascultam pentru acest considerent. pentru ca dupa cum bine stim, in raport cu El, suntem incadrati in 3 categorii : robii, care asculta de frica, argatii, care asculta pentru plata, si fiii, care asculta din dragoste. (dragoste pe care se pare ca am cam pierdut-o , ca altfel nu ne-am mai pune atatea intrebari).
Doamne, ajuta-ne sa o regasim!

Mihnea, uite dintr-o o carte foarte frumoasa, pe care am gasit-o recent. Ii zice The Old Testament is about you. Nu am apucat s-o citesc pe toata, dar ce am citit pina acum mi se pare f adevarat si frumos scris. E scrisa de un piscop ortodox PS Lazar Puhalo. Cartea se gaseste la adresa de mai jos:

http://www.orthodoxcanada.org/

Dumnezeu lucreaza in oameni si pentru oameni prin Duhul Sfant. Insa oamenii au libertatea de alegere. Citatul lui adam000 din engleza explica exact aceasta libertate si de ce Dumnezeu ne-a dat-o. Asa este, din iubire desavarsita ne-a dat si libertatea.
Duhul Sfant este simtit doar daca oamenii isi doresc asta si fac pentru asta totul. Daca omul este intors cu spatele la Dumnezeu , El ii lasa libertatea de alegere. Nu va veni niciodata sa forteze omul sa il intoarca cu fata spre El. Il lasa in pace si asteapta rabdator sa isi doreasca sa se intoarca la Dumnezeu.
In clipa in care omul isi doreste asta, Dumnezeu il ajuta sa se intoarca spre El pentru ca vede dorinta omului, ii vede nevointa , ii vede efortul de cautare a lui Dumnezeu. Apoi Duhul Sfant incepe sa fie simtit. In clipa in care omul a simtit Duhul Sfant , omul se topeste. inima lui se topeste de dor si de iubire de Hristos.

Dumnezeu exista. Si se face si simtit prin Duhul Sfant. Scopul omului pe acest pamant asta este, dobandirea Duhului Sfant si atunci omul va trai in comuniune cu Dumnezeu.
Duhul Sfant se retrage daca vede doar si o urma de tradare a iubirii pentru El.
Sfantul Teofan Zavoratul spunea in acest sens ca Dumnezeu isi doreste ca toata iubirea ta sa fie daruita Lui si atunci El iti va da suficienta iubire pentru toti oamenii. Atat vrea, iubirea si dragostea deplina a unui om si El da inzecit omului sa poata da la toti oamenii.

Daca iubesti cu adevarat ceva atunci si vorbesti despre acel ceva spune Sf. Siluan Atonitul. Cand iubirea ta pentru Domnul este mare atunci Domnul iti umple gandurile si viata. Dar iubirea trebuie sa fie simtita, sa plece din inima nu de pe buze.
Omul trebuie sa darame bariera gandirii abstracte, a unei idei doar, si sa participe cu toate simturile sale, cu toata inima sa. Atunci va avea puterea curatirii pregatind inima pentru Hristos.

În linii mari, aceasta este şi părerea mea. Duhul Sfânt nu este irezistibil fiindcă, deşi poate fi irezistibil (El poate orice), alege să nu fie irezistibil. Cel puţin în covârşitoarea majoritate a cazurilor.
Pe de altă parte, "dorinţa omului" de a se întoarce spre Dumnezeu îmi pare ea însăşi lucrare a Duhului Sfânt. Eu mă rog mult timp ca să cred şi iată că, la un moment dat, Dumnezeu îmi zâmbeşte şi mă cheamă, născând în mine credinţa, umplându-mi inima de pornirea de a mă lăsa purtat de braţul Lui, aprinzându-mi sufletul de sete de El. Dar însăşi dorinţa mea de a crede, însăşi imboldul de a mă ruga ca să cred, însăşi tăria de a face rugăciune stăruitoare, ce altceva decât tot o lucrare a Duhului Sfânt este, deja premergătoare lucrării mele ? "El dă şi dorinţa, şi putinţa" spuneu vechii părinţi. Prin urmare, lucrarea Duhului Sfânt premerge lucrării omului.

Da, dar atunci apare întrebarea: dacă e aşa, de ce totuşi unii oameni simt acest imbold spre zâmbetul lui Dumnezeu, pe când alţii nu îl simt în inima lor ? Am putea crede că Duhul Sfânt îi mângâie şi întăreşte numai pe unii, pe când asupra altora nu vrea să facă primul pas ? Nu pot crede asta, fiindcă dacă Duhul Sfânt nu mă animă să fac primul pas, eu nu-l voi face, deoarece am stabilit în paragraful trecut că orice pas "al meu" spre El este, în realitate, insuflat de El, ca prim autor: El mă ia pe mine de mânuţă şi nu eu pe El. Şi atunci, cum se face că unii oameni (trist de mulţi, cel puţin în zilele noastre) sunt "cu spatele la El" aşa cum spuneţi, nici prin cap netrecându-le să ştie de El ?

Aşa cum văd eu lucrurile, explicaţia este că, iniţial, Duhul Sfânt dă tuturor la fel, aşa cum ploaia cade şi peste unii, şi peste alţii. Ceea ce dă iniţial, de regulă nu este foarte mult, ci atâta cât e strict necesar că să începem noi să urcăm spre El. Pe urmă, ne dă mai mult, ca să urcăm mai departe. Şi tot aşa. Cât trăim, urcuşul ăsta e reversibil, adică putem să mergem şi înapoi: prin păcate mici, sau poate şi prin cooperare materială la păcate mari. Putem să şi cădem şi să ajungem de unde am plecat, ba chiar mai jos de atât: se poate face asta foarte uşor, printr-un singur păcat mare.

Modelul acesta are, însă, un cusur: nu este chiar universal valabil. Reţeta asta a mea nu e a tuturor. Nu toţi oamenii urcă prin paşi mărunţi. Unora le suflă Duhul Sfânt aşa de tare cu trâmbiţa la urechi, încât oricât ar fi de împietriţi şi tot urcă îndată cât urc eu în zece ani. Cam cât de împietrit să fii, ca să rezişti Duhului Sfânt atunci când El adoptă un mod de manifestare ca asupra lui Pavel în deşertul Damascului ? Pavel, doar era stâlp al fariseilor şi cărturarilor, om chitit să facă praf cât mai mulţi creştini (se pare că asta şi căuta la Damasc). De ce, atunci, Duhul Sfânt acţionează aşa de discret în cazul meu, şi atât de irezistibil în cazul lui Pavel ? De ce a avut el (şi alţi câţiva) asemenea şansă excepţională, de a fi plesniţi de Duhul Sfânt peste ochi, ca să Îl vadă mai bine ? De ce rabinul-şef Israel Zolli al Romei L-a văzut pe Cristos aievea, I-a vorbit şi L-a auzit vorbinu-i, pe când atâţia alţi rabini nu au asemenea şansă ? Cred şi eu că s-a convertit instant şi s-a botezat, dar unde este meritul lui şi unde vina celorlalţi ?

Prin urmare, eu înclin să cred că, de regulă, Duhul Sfânt preferă să nu acţioneze irezistibil, ci în consonanţă cu noi, dar că există situaţii excepţionale, pesemne în cadrul unor planuri excepţionale, când El zgâlţâie conşiinţele care devin incapabile de a I se opune.

Daca ar fi sa adopt "materialismul vulgar" as zice ca pe vremea lui Pavel, Duhul sfant se gasea in "concentratie" mai mare pe Pamant. In traducere, avea de savarsit o lucrare foarte imortanta, la vremea aceea. Sf. Pavel, ca si altii asemeni lui, a fost un fel de profet, care a avut de indeplinit o misiune cruciala, pe plan spiritual. Au fost si alti oameni 'vestiti" in alte domenii, (oameni de stiinta, artisti), care au facut lucruri marete, tot prin intermediul Duhului Sfant, pana la urma. Poate ca pe noi nu ne "paleste in moalele capului" Duhul Sfant pentru ca noi nu suntem meniti sa fim nici prooroci, nici alt fel de oamnei luminati, ci simpli muritori, dar care facem lucrarea Duhului Sfant, pana la urma, chiar involuntar de cele mai multe ori.

Daca "Nea Caisa" se trezeste intr-o dimineata, ce zice el : "trebuie sa merg la munca, dar n-am nici un chef, mai degraba m-as duce la carciuma... dar totusi, trebuie sa merg la munca sa aduc paine la copii". Si de cele mai multe ori se duce, indiferent ca o face din dragoste, din obligatie sau de frica. In prima situatie, e mai usor, in celelalte, e mult mai tentant sa te mai abati si pe la carciuma.

Unul care nu are nici o obligatie, se duce la carciuma de cate ori are chef, dar la un moment dat realizeaza ca ceva lipseste din viata lui. Si atunci se adanceste si mai mult in pacat sau, involuntar, "striga" catre Dumnezeu si acesta ii da darul Sau, descoperindu-i ceva care sa-l motiveze : o "misiune", o indeletnicire sau, pur si simplu, iubirea unei alte persoane. Si s-ar putea in aceasta categorie sa se fi aflat si Sf. Pavel.

Poate ca noi avem toate aceste elemente care sa ne motiveze ( o misiune, o familie, etc), dar simtim ca ne lipseste ceva, situatie in care acel "ceva" este credinta in iubirea lui Dumnezeu pentru noi si totodata lipsa iubirii noastre pentru el. Dar se pare ca in acest caz noi suntem cei care trebuie sa facem primul pas.

Spuneti ca nu simtiti "chemarea" Duhului Sfant la o intensitate satisfacatoare; stati linistit, nici noi, ceilalti (sau cel putin eu). Poate ca asta este tot ce putem face si El nu ne cere mai mult; poate cand o sa ne-o ceara, o sa o simtim. Sau poate deja o face, dar nu intelegem noi exact ce vrea de la noi. Poate nu vrea El nimic, ci vrea doar sa ne satisfacem propriile noastre idealuri si sa fim fericiti („Și cel ce se luptă, se luptă numai pentru sine. Dumnezeu e prea avut, ca să aibă nevoie de lume.” - spune o alta carte sfanta; poate au si ei dreptate). Sau poate e dracul ce care ne "pune pe jar". Poate ar trebui, cand nu stim ce e de facut, sa luam o pauza si sa ne rugam si sa-L lasam pe el sa-si faca treaba, fara sa-L incurcam, si noi sa ne vedem de treaba noastra. Atunci cand nu stim care din gandurile noastre sunt cele bune si care sunt cele rele, mai bine sa ne lasam 'bunul simt" sa actioneze, si cu siguranta Duhul Sfant va fi cel care-si va face lucrarea.

Nu sciu daca Duhul Sfant ii razistibil or irazistibil, da' sciu sigur ca la tango traba doi! Duhul Sfant nu m-o palit inca ca sa sciu daca i-am rezistat ori ba, da' tangou' m-o fo palit da mulce ori si nu i-am razistat, o fo irazistibil! No, daca mi-o placu' danztu'! Acu' mai gioaca moshule daca poti!
Har, smerenie si jertfa de sine.

Cred ca se pune gresit intrebarea.Toate creaturile au in ele Duhul lui Dumnezeu.Daca Dumnezeu si-ar retrage Duhul Sau din toate creaturile Sale acestea ar inceta dintr-o data sa traiasca,spune Scriptura.Toate creaturile au in ele Duhul lui Dumnezeu, inclusiv omul.Diferenta o face blasfemia impotriva Duhului Sfant.

Scotianul are raspunsul :)

Da si tu un link, sa pricepem si noi...pls.

Din ce stiu eu ortodoxia spune ca niciodata Dumnezeu nu trece peste libertatea omului.
Ca un amanunt, e vorba de harul Duhului, nu chiar de Duhul Sfant, pentru ca altfel am deveni divini.

Iata ce spune lumea:
"Facandu-se utrenie in Biserica, ai iesit, Parinte, cu cantaretii si cu toti credinciosii, ca sa savarsesti Sfanta Liturghie pe altarul din fata manastirii si, fiind linga tine cantaretul care indoit cu credinta era, te-a vazut inconjurat de flacari de foc ,care erau darul Sfantului Duh.Atunci el s-a inspaimantat si a strigat, iar tu l-ai oprit sa nu spuna, doar ca simteai ca te arde ceva."

Iata ce spune si "protagonistul" :
Despre această învățătură, martori îmi sunt toți cei ce-au ascultat povețele cele după Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toți oamenii, fără deosebire, și viața curată, care fac cu putință reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăși în Împărăția de obârșie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă cercare a cumințeniei și a iubirii noastre, pe pământ, în stadia și arena vieții.

Asta îmi este toată misiunea și rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri – deși eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părțile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu și sfințirea oamenilor prin iubire.

De alte gânduri și rosturi sunt străin.


R. Vâlcii. 17 iulie 1945 Ieromonahul Arsenie.

Cred ca aceasta intrebare va ramane in actualitate inca multa vreme de acum incolo.
Daca duhul sfant e sau nu irezistibil, e greu sa ne dam seama, asa cum e greu sa ne dam seama daca pana acum am fost vreodata chemati si am raspuns sau nu chemarii sale. Eu personal cred ca am fost chemati de multe ori si nu ne-am dat seama, chiar daca ne-am dus chiar daca nu. Ba chiar inclin sa cred ca si cand vin sa scriu aici e cateodata chemarea Lui sau a celuilalt. (De putine ori, intr-adevar, ca de cele mai multe ori scriu numai prostii).
Cat despre chemarea diavolului, cred ca aceea este cu mult mai irezistibila, chiar daca, tot asa, nu ne dam seama. Nu i-a rezistat Adam, nu i-a rezistat Eva, nu-i rezistam nici noi. O singura persoana stim sigur ca i-a rezistat, chiar daca era intrupata intr-un trup de om (care are nevoi, dureri, sentimente, slabiciuni) si stim cu totii cine a fost Acela. Iar daca noi reusim sa rezistam vreodata ispitei necuratului, ei bine sa stiti ca El este Acela care nu ne lasa sa ne pierdem, asa cum am spus si o repet, fara ca noi sa constientizam ce se intampla. (Cu siguranta sunt unii oameni care si "vad", si "aud", atat actiunea Unuia cat si a celuilalt, dar aceeia ori sunt clarvazatori, pustnici, oameni sfinti, "guru", etc, ori sunt internati prin diverse institutii).

Exact aceeasi parere am si eu. Pentru multi dintre noi, acest sentiment este neindoielnic. Stim cand suntem stapaniti de pacea cea adevarata, cand rugaciunea curge si nici un gand nu ne tulbura gandul, cand smerenia este reala, iar constiinta pacatului nu se ascunde in spatele mandriei. Dar aceste momente sunt foarte rare din pacate, si, daca nu suntem fatarnici, cunoastem noi insine cand Harul lui Dumnezeu ne-a parasit. Daca facem o analiza a celor intamplate, si a propriei noastre constiinte, aflam si de ce ne-a parasit. Dar este la fel de adevarat ca, in mijlocul atator impulsuri "neortodoxe" (societatea, politica, tentatiile culinare, televiziunea, internetul, si inca multe alte gaselite de care diavolul se foloseste ca sa ne indepartam de Dumnezeu si sa pierdem Harul Lui), este cu adevarat greu sa faci fata si sa nu te patezi cu pacate mai mici sau mai mari. Probabil mult mai usor le este celor care, dintr-un motiv sau altul au fost inchisi, sa cunoasca Harul si sa-l pastreze, decat celor din mijlocul cetatii...
Referitor la topic, eu cred ca duhul sfant este in fiecare dintre noi, pana in cea din urma clipa. Harul este cel care vine si pleaca, dupa cum intelegem sa facem voia lui Dumnezeu.

parerea mea este ca intre situatia de atunci si situatia de acum sint mai multe diferente :
- cartile vechi spun ca pe masura ce ne apropiem de vremurile sfirsitului incercarile orimului se vor inmulti , chiar si aceea care era sfioasa s calce pe pamint va ridica bratul asupra barbatului sau.
-apoi existau binecuvintari mai ..multe sau mai puternice necasare pentru convingerea oamenilor in vederea raspindirii noii credinte.
-Apoi proorocii vremii puteau spune nestingheriti orice li se dadea sa spuna fara sa fie ingraditi de vreo dogma stabilita de vechi sinoade . Azi daca Domnul le da sa aduca ceva corectari sau cmpletari necesare automat le este pusa anatema sau sint liati de eretici ,nebuni etc , de aceea daca ar exista ei ori tac cu smerenie pentru totdeauna ori dezvaluie doar in cercuri restrinse.
- Si apoi mai este posibil sa fie si alte motive pentru care cel putin deocamdata nu ne este dat mai mult si asta tine tot de grija fata de orgoliul nostru care s-ar fali in fata tuturor presupunind ca nimeni nu mai e ca noi.
-mai pot exista si alte motive care pot avea legatura cu desfasurarea evenimentelor viitoare , cele ale sfirsitului asa cum reies din cartile Vt care fac referire la cele ce vor sa vina.
Sa ne gindim ca pe vremea lui Iisus existau unii bolnavi si nefericiti ca sa fie vindecati si impacati , sa fie preamarit Iisus si sa aprecieze cu adevarat fericirea , probabil ca acum sintem intro situatie similara asteptind vremurile frumoase promise a veni pe pamint de dupa sfirsitul necazurilor si al catastrofelor specifice Judecatii .

In cartea lui Isidor Martinca preot profesor romano-catolic ,,Duhul sfant,, este tratata tocmai problema SEMNIFICATIEI ,duhului sfant, atat in Vechiul Testament , cat si in Noul Testament. Iar intr-un loc se spune ca textul din 1 Ioan ,,Caci trei sant care marturisesc in cer,, a fost introdus cu continut eretic cam prin anul 160 en.

Singura dilema este daca esti martor sau adventist, desi ai scris ca esti ortodox.

Pai daca n-avem cum sa ne dam seama ca Duhul Sfant lucreaza asupra noastra, cum putem afirma totusi ca el ar lucra asupra noastra? Pe ce ne bazam cand spunem asta? Sau nu ne bazam pe nimic? Daca nu, atunci de ce o mai spunem?

Iar daca necuratul ne abordeaza tot fara ca noi sa ne dam seama, cum putem totusi distinge ca am suferit "lucrarea" necuratului si nu a Duhului Sfant?

Liberul arbitru nu ne ajuta sa ne dam seama cum e bine sau e rau, dar inteligenta despre care vorbiti dumneavoastra probabil da. Insa dumneavoastra recunoasteti si ca nu toti oamenii sunt la fel de inteligenti. Sa presupunem ca eu as fi prost. De unde mi-as putea eu da seama ca fac bine sau rau daca nu am inteligenta? Sa presupunem ca sunt atat de prost incat ii dau unui om in cap si il omor si nici dupa aceea nu reusesc sa invat din greseala mea, deoarece cred ca le stiu pe toate. Nu-i asa ca as avea mai multe sanse sa ajung la iad decat un om inteligent care in comparatie cu mine are posibilitatea sa invete si din greselile altora fara sa mai trebuiasca sa faca si el acele greseli? Vreti sa spuneti ca oamenii prosti fac mai multe rele decat desteptii pentru ca dracii ii tenteaza mai usor, iar ei nici macar nu-si dau seama ca fac rau? Pai atunci ce vina au pentru ca nu-si dau seama ca fac rele?

What the heck has love to do with freedom? We define the devil as an angel who exerted his freedom in order to revolt against God, thus refusing the very divine love given to him by God. Adica ce legatura are libertatea cu iubirea, daca poti sa iti exerciti libertatea pentru a-ti manifesta ura fata de cineva?

To demand love, in the first place, is a form of psychosis. We can't pretend everybody to love us. Though we can pretend that they respect us, dar asta e o alta treaba.

Ce se intampla insa in situatia in care omul sa zicem ca isi doreste sa simta Duhul Sfant, insa nimic in jurul sau nu ii dovedeste ca Duhul Sfant ar fi ceva real? Are in acest caz omul libertatea sa spuna "OK, Duhul Sfant actioneaza asupra mea deoarece asa mi-ar placea sa cred, desi imi dau seama ca convingerea mea este complet neintemeiata. Insa duca-se naibii toate temeiurile din lumea asta, ca eu tot cred in Duhul Sfant!" Cu alte cuvinte, daca n-am de ce sa fiu convins de ceva, mai pot fi eu convins de acel lucru. Da, desigur, am libertatea de a ma minti pe mine insumi, sau am libertatea de a-mi suspenda judecata. Insa nu stiu cum as putea avea libertatea de a crede ca ceva ce mi se infatiseaza ca fals trebuie considerat adevarat.

Adica trebuie sa acordam simturilor o importanta mai mare decat gandirii? Adevarul e ceva ce depinde de simturi?

Si ce intelegeti prin gandire abstracta? E ceva opus gandirii concrete? In acest caz ce ar insemna gandire concreta? E cumva o gandire ce se foloseste doar de idei concrete? Oare ce or fi ideile concrete din moment ce orice idee implica o abstractizare, de exemplu ideea de copac cuprinde in sfera ei toate obiectele concrete pe care le numim copaci si are ca si continut ceea ce e esential in orice copac si in plus ideea de copac nu ar inceta sa aiba inteles chiar daca am taia toti copacii din lumea asta. Eu nu cunosc idei care sa nu fie cat de cat abstracte. Poate ca altii au auzit despre asa ceva.

Sa ma impusc daca pricep despre ce vorbiti. Calea spre adevar prin simturi? Jos abstractul, sus concretul!

Unii au gasit calea spre adevar prin sex, "cu toate simturile... cu toata inima". Cat se poate de concret.

Inseamna ca asupra mea Duhul Sfant inca nu a lucrat, din moment ce nu am asemenea dorinte. Ce concluzie se poate trage de aici? Ca n-am motive sa trag nicio concluzie. E singura concluzie rationala.

De unde stiti ca Scriptura e corecta in aceasta privinta? Deoarece observ ca la fel precum Scriptura aveti convingerea ca Duhul Sfant e real. Pe ce va bazati? De asemenea, nu inteleg ce vreti sa spuneti despre blasfemie. Daca, de exemplu, nu sunt convins de realitatea Duhului Sfant, cum as putea sa-l blasfemiez? Cum poti blasfemia ceva despre care nu stii daca exista?

Nu ar fi fost normal oare sa fim chemati in asa fel incat sa ne putem da seama? In caz contrar, ce fel de chemare ar fi fost aceasta. E ca si cum ai incerca sa-l chemi pe unul ce merge de cealalta parte a strazii, dar in loc sa-l strigi sa te auda, il strigi in gand, stiind totusi din start (doar esti omniscient) ca nu te va auzi. Nu va dati seama ca prezentandu-l pe Duhul Sfant intr-un mod atat de bizar, va trebui sa fim foarte creduli pentru a-i cauta un loc in lumea reala?

Gresit! A fost introdus ca o glossa la textul Vulgatei prin secolul al IV-lea si a patruns in textul grecesc in secolul al XV-lea. Poarta denumirea de "Comma Johanneum". Dar indiferent de acest lucru, Duhul Sfant ramane un personaj valid al Noului Testament, fiind amintit si in alte locuri. Ceea ce dumneavoastra numiti "continut eretic" e o simpla eroare de copiere si n-are sens sa facem atata caz de ea, mai ales ca doctrina despre Duhul Sfant fusese deja stabilita in prima jumatate a secolului al IV-lea si nu din cauza acestei chichite marunte, ci din cu totul alte motive.

Nu stiu din ce motiv m-am apucat aici sa apar Duhul Sfant in fata atacurilor asupra sa, poate o fi actiunea Duhului asupra mea, desi n-am niciun motiv sa cred acest lucru. Oricum, mi se pare aiurea sa ne indoim de prezenta Duhului Sfant in Noul Testament, mai ales ca dovezile sunt clare. Ca nu suntem convinsi sau nu stim daca el exista ca Persoana reala e o alta poveste.

Da, Duhul Sfant este irezistibil pe termen lung.

Pe termen scurt este "asa" cum vrem noi, oamenii, dar El totdeauna ne... "asista" si ne "tatoneaza" in fiecare clipa indiferent cum ii raspundem. El manifesta aceeasi maniera de actiune pentru orice stare a noastra de spirit pentru ca "oferta" Lui de lucru este simultana si totala;daca n-ar fi asa, El n-ar fi Atotputernic, ci cupabil de anumite situatii, momente sau "caderi" din viata noastra.

Pe termen lung El, Duhul Sfant, este garantia Luminii din prima zi a creatiei:

3. Şi a zis Dumnezeu: "Să fie lumină!" Şi a fost lumină.(Fac1,3)

, iar aceasta Lumina defineste sensul evolutiei pe lumea asta: Mantuirea; de aceea nimic nu poate fi altfel in Univers, iar dincolo de Univers e Vesnicia.

Revin sa clarific ca pe termen scurt fiecare face asa cum ii dicteaza constiinta, fie in sustinerea Duhului Sfant si-atunci ei obtin o libertate de actiune mai mare ca un fel de "carte de credit" direct proportionala cu acuratetea actelor lor, fie in sustinerea intereselor lor trupesti, in urma acestor acte ei fiind tot mai mult stingheriti si constransi de limitarea tot mai mare a optiunilor oferite de viata, in asa fel incat ei devin mai putin vehementi in ratacirile lor si mai deschisi fata de Duhul Sfant, astfel ca apoi, treptat(pe termen lung), sa caute mantuirea.

23. Oare voiesc Eu moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu - şi nu mai degrabă să se întoarcă de la căile sale şi să fie viu?(Iez18,23)

Oare daca asta e Voia lui Dumnezeu, cine Ii poate sta impotriva?

Eu cred ca harul nu este irezistibil deoarece daca ar fi, ar anula libertatea omului. Or Dumnezeu nu ia in posesie pe cei pe care ii iubeste fiindca asteapta un raspuns liber si personal din partea lor. Numai diavolul poseda, adica forteaza. Teologul luteran suedez Anders Nygren, intr-o carte celebra intitulata ''Eros si Agape'', distinge intre cele doua chipuri ale iubirii si afirma ca, contrar erosului unde indragostitul isi doreste numai sa posede obiectul iubirii sale, agape crestina - iubirea lui Dumnezeu pentru om, nu este indiferenta la raspunsul omului. Harul e un dar, dar depinde de om daca il accepta sau nu. Omul are deplina libertate de a raspunde afirmativ sau negativ iubirii lui Dumnezeu. Raspunsul lui Nygren in aceasta problema, la care personal ader cu toata inima, se situeaza in raspar cu propria sa traditie, deoarece se stie ca atat Luther cat si Calvin, sau inaintea lor Pascal au negat aportul libertatii umane si au considerat ca harul este irezistibil.

As mai adauga ca, desi iubirea lui Dumnezeu pentru om este gratuita, deci indiferenta la valoare, creind ea insasi valoare in cel pe care il iubeste, nu este totusi indiferenta la raspuns. De aceea ne-a creat Dumnezeu parteneri liberi de dialog si nu roboti.

Libertatea omului nu e cu nimic lezata fiindca in necredinta lui, omul nu admite nicio ingerintza si niciun sfat, ci doar inchipuirea ca e liber cand de fapt e "orbit" de patimile propriului trup.
Mai mult, omul de rand nu crede ca Duhul Sfant ii modeleaza destinul, ci doar credinciosii pot crede asta.
Omul are deplin libertate de a raspunde afirmativ sau negativ iubirii lui Dumnezeu in prima faza, mai apoi are parte de urmarile alegerii sale:
-incurajare si ajutor pentru a merge pe calea cea stramta si tot mai anevoioasa spre suferinta si apoi mantuire.
-inchiderea treptata a dorintelor personale si aparitia(pe termen lung) unor optiuni limitate care(fara sa stie) sa-l intoarca la credinta; deci libertatea alegerii sale e "garantata". Omul va crede ca el a ales sa devina credincios pana va deveni intr-adevar credincios; apoi se va smeri si-L va lauda pe Dumnezeu ca a fost milostiv cu el.

Libertatea nu poate sa duca la orice alegere, ci numai spre Duhul Sfant. Daca omul nu-L alege pe Duhul Sfant nu e liber, ci "orb"(posedat).

Eros este o alta "orbire" a propriei satisfactii erotice, adica a senzatiei de placere trupeasca pe care o simte doar in relatia cu trupul iubitei sale.

28. Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte.(Efeseni5,28)

Tocmai tu spui ca Agape(iubirea lui Dumnezeu pentru om) nu e indifernta la raspunsul omului, adica la harul lui; adica fara sa constientizezi ai confirmat ca, daca Dumnezeu nu e indiferent, si daca vointa Lui este ca "omul sa se intoarca si sa fie viu"(Iezekiel18,23), Voia Lui poate sa nu Se implineasca? Cine se va opune? Nu este El Atotputernic?

Mi-a mers la suflet ce ai scris aici.
Asta este menirea omului care navigheaza apele tulburi ale vietii pe pamant, unirea cu Dumnezeu Tatal. Liber fiind, sa alerge spre si sa fie patruns de Duhul Sfint urmarind mereu axioma fundamentala a existentei, cea a Treimii din Evanghelii: " In numele Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh"