alinarea sufletului ranit
 

Ai sufletul inpovorat si lacrimiile-ti curg pe -obraji?Ai vrea sa-i spui cuiVA necazul tau ,dar nu gasesti un prieten drag?In trupul tau e doar durere,in suflet numai chin ?In jur nu aflii mingaiere ci doar tristete si suspin?Si te intrebi .....Oare-n lume poti gasi o raza de speranta ?Un cintec o clipa de alinare?As vrea sa-ti spun ca singurul ce-ti poate da ,BUCURIA,SPERANTA, SANATATEA si VIATA E EL..numai EL ISUS HRISTOS.De-ti este inima ranita,ca a lui ILIE in pustiu,asculta ,vocea linistita care-ti vorbeste-n ceas tirziu.Un susur blind ,dar si subtire,un glas din cerul departat te cauta sa-ti dea de stire , ca DOMNUL tau nu te-a uitat.Aceste cuvinte calde le daruiesc persoanelor ,care cred ca, DOMNUL i-a uitat .Nu dragii mei ELeste mereu linga noi si ne pune la incercare ptr.ca ne iubeste.ISUS TE IUBESTE NECONDITIONAT........

si cand se termina aceste incercari???? Iisus e crud...... atunci cand cauti alinare si te rogi, tot mai multa durere apare, caci diavolul nu te lasa sa avansezi.... Iisus intervine cand deja totul ne distruge, si greu ne revenim dupa aceea... Doamne ajuta!!!

Vindecarea de suferința psihică pleacă de la conștientizarea cauzelor ei, acestea fiind de cele mai multe ori localizabile în propriul ego. Când suferim, degeaba ne așteptăm la miracole dacă înainte de asta nu-i învățăm lecția până la capăt, nu ne lăsăm modelați de durere ca niște sculpturi în căutarea propriului chip.
Nu Iisus e responsabil pentru incapacitatea de a ne organiza viața sau eșecul împlinirii dorințelor noastre nesăbuite. Domnul nu este marele depanator al avariilor sinucigașe pe care și le fac necontenit oamenii.
Primul semn că ai ceva de învățat ceva dintr-o stare de suferință severă, este convingerea fermă că n-o meritai și că ți-a fost provocată, invariabil, de altcineva. Sau mai rău, că te pedepsește Dumnezeu pentru cine știe ce.
Dați la o parte tot ce e egocentric dintr-o durere sufletească și abia atunci o să aveți revelația sensului ei.

S-ar putea ca dupa ce voi scrie ce urmeaza sa devin cel mai antipatic om din univers.Este o posibilitate pe care mi-o asum fie si datorita faptului ca Sfanta Scriptura cred ca sustine ce urmeaza sa spun.Textul este,in esenta,o parafrazare dupa un articol citit.Pedeapsa este un act al lui Dumnezeu.Purtarea Crucii este alegerea crestinului.Pe Cruce si Hristos si talharii au simtit durere cand cuiele le strapungeau mainile.Doar oare era aceiasi durere,avea aceiasi motivatie?Cu siguranta nu.Cei doi plateau pentru ceea ce facusera,judecati si gasiti vinovati fie si de oameni,lucru recunoascut chiar de ei.Hristos era acolo in baza alegerii Lui,in ascultare fata de voia Tatalui.

In general oamenii trec prin necazuri in viata si s-a impamantenit expresia ,,imi duc crucea".Fie ca omul este credincios sau nu,fie ca face ce considera el sau voia Domnului,atat timp cat nu protesteaza si isi duce ,,crucea"-n liniste si chiar impacare de sine,la unii fiind un fel de resemnare fatalista de-a dreptul,este considerat ca un om ce isi duce crucea,ce isi accepta soarta cu toate necazurile ei.O viata intr-o lume cazuta-n pacat,fie si logic,presupune ca te vei confrunta cu asa ceva.De aici incep sa devin de-a dreptul antipatic.Asta nu inseamna sa iti duci crucea.Asta inseamna sa fii sluga netrebnica(Luca 17:7-10).Adica este baza,se subintelege ca de la asta pleci pe drumul Credintei,unde daca nu sunt spini nu va fi nici Cruce.Marea majoritate raminem cantonati in acesta etapa,considerand ca am facut tot ce trebuia,sau si mai rau,crezand ca suntem chiar ucenici ai Domnului.Este o comoda mediocritate a noastra,in general mergem la biserica nu pentru a invata cum sa devenim sfinti ci pentru a ne bucura de propria religie,micul nostru idol interior ascuns cu dibacie dupa o evlavie ce l-ar fi facut sa roseasca pana si pe fariseul coleg de marturisire,dar nu si de traire,cu vamesul.Comparativ cu primii crestini avem o incredibil de scazuta aderenta la suferinta.Insa imi este teama ca urmarea lui Hristos,drumul Crucii,este cu mult mai mult de atat.In cazul dramatic de-a dreptul marea majoritate considera ca nu au gresit chiar atat de mult comparativ cu nivelul suferintei din viata,aruncand astfel cuvintele Apostolului Petru(I Petru 2:20) in derizoriu.Plecam,desi nu recunoastem asta,de la premiza ca nu suntem chiar atat de vinovati.

Marea majoritate a oamenilor ar fi extrem de bucurosi daca Dumnezeu nu le-ar cerceta foarte indeaproape treburile personale.Vor sa-i mantuiasca,sa-i faca fericiti si la final sai duca-n Rai,dar sa nu fie prea indiscret cu comportamentul si slujirea lor.Insa urmarea lui Hristos s-ar putea sa insemne,si in acest caz,mai mult de atat.In Predica de pe Munte,Mantuitorul a spus : ,,Ferice va fi de voi cand, din pricina Mea, oamenii va vor ocari, va vor prigoni si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra!"Rezulta de aici extrem de clar diferenta in durerea talharilor si durerea lui Hristos,dintre durerea de zi cu zi,si durerea rezultata din urmarea Lui.A-ti duce Crucea inseamna sa-l urmezi pe Hristos si sa suferi din acesta cauza,din acesta marturisire si traire,nu din alta,in caz contrar si un membru bahai cu ceva resemnare de sine in fata adversitatii vietii putand fi considerat un ucenic.Marea majoritate nu ajungem la acest nivel,raminem la primul,de a ne supune voii lui Dumnezeu macar ca nici in putine nu am fost credinciosi.Cei ce-l urmeaza pe Hristos,cu fapta vorba si trairea,sunt cei care sunt deja cenusa pe interior pentru lume,pentru ca Dumnezeu sa se aseze pe tronul Sau in inima lor.Noi,ultimii din coada dreptilor,daca suntem fie si pe acolo,inca mai palpaim plini de pofte pentru lume,de reprosuri la adresa lui Dumnezeu si de mediocritate spirituala pe sistem ,,las ca merge si asa".Poate,dar nu pe pe urmele Crucii lui Hristos.

Sa-l urmezi pe Hristos este un drum plin de suferinta,niciodata Mantuitorul nu a lasat sa se inteleaga ca va fi altfel.Nu ceea cu care avem de-a face in mod uzual,ci cea rezultata din mrturisirea si urmarea Lui,si acolo durerea si suferinta pot fi coplesitoare.Putini pot asta si cred ca Dumnezeu stie si tocmai de aceea are o mila infinita.Ne iarta desi oferim atat de putin,suntem dispusi la atat de putin.Daca s-ar putea am vrea liniste si fericire aici si un loc pe un norisor roz cu o harpa dincolo.Ma tem ca lucrurile nu stau chiar asa.Daca vrei sa-l urmezi pe Hristos esti strain si calator prin acesta lume,ochii tai sunt deja spre Cer.Daca vrei sa aiba mila Dumnezeu de tine atunci macar accepta ceea ce vei primi in viata asta.Unii venim la Cristos pentru mila,altii din dragoste si bucuria de a-l urma.Mantuitorul ne iubeste insa prea mult,a suferit prea mult,ca sa ne lasa-n nebunia noastra,cumva gaseste o cale sa aiba mila de toti,si de cei care dau navala in Imparatia Cerurilor si de cei care precum broasca testoasa,mergem mai greu.Pana la urma a ajuns si ea pe Arca lui Noe :)

Superb!
 

Minunat mesaj! Şi foarte frumos exprimat!
Felicitări!
"Când împlineşti o poruncă, aşteaptă ispita pentru ea, căci dragostea faţă de Hristos se probează prin cele potrivnice." (Sfântul Marcu Ascetul)

Pentru domnisoara Laurastifer
 

Motto: Ezechiel 18:20-32

Mereu am fost impresionat de capacitatea sfintilor de a sintetiza esenta in putine cuvinte.O lectie demna de retinut dar,din pacate,eu neputand sa ma ridic la acest standard,voi continua tot cu o scurta parafrazare.Nu te supara Doamne pe mine,sunt Iona in fiecare clipa si Zacheu in copac in cel mai bun caz.Va multumesc pentru aprecieri dar meritul meu,in afara unei introspectii concretizata intr-o analiza publica,un fel de exortatie mascata,este minim,ca sa nu spun nul.Un om al lui Dumnezeu drag mie,Samuel Rutherford, spunea ca ,,Dumnezeu ne-a chemat de partea lui Hristos si vantul bate acum in fata lui Hristos pe acest taram.De vreme ce esti cu EL nu te poti astepta la coasta ferita de vant sau la partea insorita a povarnisului".

Daca ar fi sa ma intrebe cineva ,,Domne,da Hristos asta al tau,acest evreu obscur(cum l-a numit batjocoritor cineva)era domne macar onest?"raspunsul ar fi: ,,Cu siguranta da.A fost un realist in cel mai pur sens al cuvantului.Nicaieri in Evanghelii nu apare,in discursul Sau,ceva himeric.A spus ascultatorilor Sai tot adevarul si i-a lasat sa decida.Se intrista de starea de retragere a unui pe care il chema(tanarul bogat de exemplu) dar nu alerga dupa el cu o credinta facila si lesne de acceptat.Nu incerca sa-l castige cu false promisiuni,EL a vrut mereu ca oamenii sa-l urmeze stiind pretul pe care il vor plati sau sa mearga pe caile lor.Recunosc ca sunt un adversar ,,die hard" al evanghelismului modern,un fel de ,,happy land"unde crestinul pare sa manance etnobotnice dimineata,la pranz si seara de atata fericire karmica.

Pana la urma ce are domne Hristos sa ne ofere?Pai sa vedem,asa din viteza specifica lumii in care traim:iertare de pacate,curatire launtrica,pace cu Dumnezeu,viata vesnica,biruinta asupra ispitei,invierea din morti,trup glorificat,nemurire,darul Duhului Sfant si un lacas in Casa Domnului.Orice om normal la teasta ar deschide ochii mari cat cepele si l-ar urma fugind cu mult peste ce poate oferi Usain Bolt.Ce face lumea actuala,asta din care facem parte,in fata la asa ceva?Respinge oferta.Oricat de nebunesc ar parea,asta face,uitati-va in jur.Oricine ar intreba:,,Pai ce vreti mai mult de atat?".Aici este problema:nimeni nu vrea mai mult de atat sau atat,ci mai putin de atat.Urmarea lui Hristos,peste vorbe goale,inseamna sa platesti un pret,care,in anumite situatii,poate fi chiar viata ta,familia,sanatatea,averea,totul.Dai totul pentru a primi tot.Nimeni proape nu mai doreste asta si atunci ne uitam spre Cruce si ii spunem ,,Multumim,ce frumos,da se poate fara sa ma doara,ca doar te-a durut pe tine suficient,nu?"

Cand accepti sa-L urmezi pe EL,tu te schimbi dar lumea nu se schimba,vantul iadului din ea te va lovi si mai rau.Multi nu renunta la partea insorita a povarnisului,marea majoritate,putini insa,de-a lungul timpului,au refuzat sa se intoarca in fata furtunii,un fel de calatori in calea lupilor.Stiind ca lumea l-a urat,si il uraste si azi pe Hristos fara motiv,au stiut ca ii va ura si pe ei dar,pentru slava lui Dumnezeu,au ramas neclintiti pe acesta cale.As incheia cu un citat: ,,Poate ca intreaga situatie ar putea fi redusa la o chestiune de credinta sau necredinta.Credinta vede de departe triumful lui Hristos si este gata sa infrunte orice dificultate ca sa aiba parte de EL.Necredinta nu este sigura de nimic,decat de faptul ca uraste vantul si ii place partea insorita a povarnisului.Fiecare om va trebui sa decida pe care parte va urca Golgota."

Dumnezeu sa vegheze asupra noastra.

Asteptam sa vad motivul pentru care ai putea deveni acel antipatic incomparabil...


Ai marcat foarte frumos si explicit, asa este, suntem doar niste slugi netrebnice. Mie mi-a luat foarte mult timp sa vad asta si din nefericire nici nu ma pot ridica mai sus de acest statut. S-ar putea chiar si aceasta pretentie sa fie mare... o sluga totusi indeplineste poruncile stapanului... E trist...
Oricum, mi-a placut mult ce ai scris.

Toti avem nevoie de astfel de cuvinte de alinare precum cele de la inceputul topicului.Fara macar o alinare spirituala/sufleteasca e greu sa treci prin si peste necazuri in viata.Fara pace sufleteasca e greu sa faci asta.Se poate sa ai pace sufleteasca si sa fi in necaz?cum a fost Iov, Hristos?Cum au fost sfintii?Ce i-a facut determinat sa-l urmeze pe Hristos pana la moarte?

@Scotland The Brave, "strigatul pe care-l inaltam nu-i decat un semn zgomotos al nepasarii."
Te-ai dezlantuit "frumos" si ti-ai spus "of"-ul, dar fiecare dintre noi este o victima, fiindca fiecare facem greseala de a privi mai inainte catre ceilalti si mai apoi in interiorul nostru.
As zice ca este adevarat tot ce spui tu, dar... "Ce este Adevarul", dragul meu? Vrajmasul ESTE stapanitorul acestei lumi, iar noi ne petrecem veacul aici. De cum deschizi ochii, esti "croit" sa-i slujesti vrajmasului si, daca nu s-ar milostivi Dumnezeu sa ne mai puna cate o piedica, am crede ca le putem face pe toate fara ajutorul Lui. Totul in jur este o provocare si iti trebuie neaparat un "ceva" special, pentru a vedea lucrurile intr-o alta lumina fata de cum par la prima vedere. Pana si rugaciunea de baza a crestinului, o intelegem eronat si dupa bunul plac. Nu e de-ajuns ca trecem peste "Faca-se voia Ta!" ca si cum nu ne priveste si pe noi, nu e de-ajuns ca noi NU iertam niciodata gresitilor nostri si suntem gata sa ne luam la hartza in orice clipa, dar mai ales ii tot cerem sa ne fereasca de ispite, desi NUMAI prin ispite, ne putem rupe de vrajmas...
Acceptarea Crucii, are multe nuante si nici un caz nu se potriveste cu altul. Cand te lupti cu vehementa spunand: "Da' ce, eu sunt mai prost?", i-am facut deja jocul vrajmasului si de fapt nu realizam ca mult mai mult avem de castigat daca lasam de la noi. Daca insa povara Crucii ni se pare coplesitoare si parca ne lasa puterile la jumatatea drumului catre dealul Golgotei, trebuie sa ne straduim pana la cea mai de pe urma suflare. Resemnarea nu-i bineplacuta la Dumnezeu, iar daca femeia cananeianca a primit binecuvantare datorita insistentei ei, tot asa oricare dintre noi, putem primi ajutor si puteri inzecite pentru sustinerea Crucii pe umerii nostri.
Revenind la subiect, cred ca mai buna alinare decat rugaciunea, nimeni pe lumea aceasta nu ne-o poate da.

Katharos
 

E corect ce spui Moshule.Nu ne-a trimis Hristos degeaba pe fiecare-n camaruta Lui pentru a ne ruga Tatalui eliberati de ipocrizia des intalnita in colectivitate: ,,fiindca fiecare facem greseala de a privi mai inainte catre ceilalti si mai apoi in interiorul nostru."(am citat din texul tau). Probabil stia ca starea de gratie din Faptele Apostolilor 2:42-47 nu va dura prea mult in acel mod.Doar este lumea celui amintit de tine, care,spre diferenta de noi,este convins si de existenta Iadului si de cele scrise in Scripturi.Daca Hristos s-a dus in Cer sa ne pregateasca lacasuri,ei bine celalalt ne pregateste si el ceva.Intentioneza sa ne ia cu el pentru o eternitate,in iadul numit absenta lui Dumnezeu.Un avantaj il reprezinta resemnarea si mediocritatea prezentului,eu vorbesc din perspectiva mea,nu ma inscriu in ,,sfintii" carora li-se adresau Apostolii.Daca intalniti undeva in Scripturi faptul ca Hristos sau Apostolii au spus sa ne multumim cu putin,sau cu ce este comod,sau cu compromisul fiecaruia,eu imi pun cenusa-n cap pt ca ne facem singuri viata amara.Dar ei ne-au indemnat sa mergem spre desavirsire,nu spre altceva.Noi ne cantonam in mai putin din motive pe care,in general,prefer sa le rezum la propria mea persoana.Mai mult decat atat ni-se cere sa dam dovada de curaj in fata Satanei cu armata lui de ingeri cazuti,lumii,firii noastre pacatoase,perspectivelor mai putin placute,intrucat nu suntem singuri in lupta asta(privirea spre Cruce si spre Cer).Lasii merg in Iad(Apocalipsa 21:8).Nu prea arata a cale de mijloc.

Dar sa revin rapid la partea dedicata rugaciunii,pentru ca acolo cred ca ai atins un punct nevralgic in lumea actuala.Exista o cale de a-ti verifica rugaciunea: ,,Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu."(Matei 5:8).Nu insist pe sintagma ,,vor vedea pe Dumnezeu"(desi ar merita fie si din perspectiva Vechiului Testament cu privire la accesul in Sfinta Sfintelor)si m-as concentra pe expresia ,,curati cu inima".Din ce am verificat,tremenul grecesc folosit este ,,katharos" cu forma de plural katharoi.Depinde ce sens in dai in acel context,in general o sintagma se poate defini in functie de contextul dat.Sintagma acesta ar merge asociata cu vreo patru alte cuvinte,cu diferite sensuri in diferite contexte,insa toate asocierile descriu in esenta ceva ce este pur si fara urma a raului.Si atunci se pune problema care ar fi traducerea,intelesul,pentru expresia ,,ferice de ce katharoi in inima".Cea mai apropiata traducere duce la ideea de autoexaminare: ,,ferice de aceia ale caror minti sunt pure,sincere,deschise." O conditie a fericirii (vederea lui Dumnezeu) care presupune cel mai mare efort:examinarea cu onestitate a propriilor motivatii,motivatia curata fiind lucrurul cel mai rar din lume.Ca si raspuns divin,binecuvantarea este indreptata spre omul pe care inima sincera si curata,in credinta, il determina sa faca totul ca pentru Dumnezeu si implicit spre gloria Lui.Care glorie,biblic vorbind,din nefericire pentru micul las din fiecare dintre noi,nu cunoaste cale de mijloc dar sper si eu ca broasca testoasa ca Mantuitorului ii va fi mila pana si de aceasta ticalosie lasa a noastra.Si inchei cu fraza ta magistrala,ca sa finalizez ideea:

,,Pana si rugaciunea de baza a crestinului, o intelegem eronat si dupa bunul plac. Nu e de-ajuns ca trecem peste "Faca-se voia Ta!" ca si cum nu ne priveste si pe noi, nu e de-ajuns ca noi nu iertam niciodata gresitilor nostri si suntem gata sa ne luam la hartza in orice clipa, dar mai ales ii tot cerem sa ne fereasca de ispite, desi numa prin ispite, ne putem rupe de vrajmas..."

Dumnezeu sa-ti ajute mai omule,copil al lui Dumnezeu,pentru bunatatea de care dai mereu dovada in ceea ce scrii,ma numar printre cei care te citesc cu bucurie.

Rugaciunea Domneasca
 

Draga Scotland si draga Moshule,
permiteti/mi sa ma opresc o clipa la un fragment din postarea comentata si anume:
"dar mai ales ii tot cerem sa ne fereasca de ispite, desi numa prin ispite, ne putem rupe de vrajmas..."
Sunt putin nedumerit...
Marturisesc ca nu ma rog Domnului sa ma fereasca de ispite. De ce? Pai, atat cat am cercetat in cartile ortodoxe (pe cele de alte confesiuni inca nu le-am studiat) si am incercat sa pricep, ispita nu poate lipsi din viata crestinului, din varii motive sau ratiuni, din iconomia lui Dumnezeu, asa cum putem pricepe.
Ceea ce cred ca fac atunci cand ma rog, este sa chem in ajutor pe Domnul atunci cand eu, deja ispitit, dorm in nestire dus molcom de vraja ispitei, ca un barosan tolanit la soare pe yahtul sau, in sezlong, de-a lungul Amazonului, sa zicem...
Sau, mai ca la mine acasa, la tara, ca porcul care nu se opreste din hapaiala pana nu plesneste de-a binelea. (mai bun exemplu ar fi vaca, ea "se umfla" cand maninca anumite ierburi si, de obicei, daca se umfla atunci moare).
Daca am inteles bine, pericolul este aceasta amorteala, ducere la nesfarsit cu presul, lipsa trezviei celei mai elementare (in cazul meu), adormirea simtului pericolului, lafairea, terfelirea. Cred ca acestea sunt ipostazele in care ma tem ca ma pot afla si, atunci, rog pe Domnul sa intervina pentru a opri aceasta tarare a mea prin noroiul pacatului, si ma vad ca lesul lui Hector tarat de carul lui Ahile in jurul cetatii fiecarei zile...
Nu ma lasa sa ma duc, Doamne, ca frunza de laur pe apa... Pune-mi o stavila, ceva, sau mai bine da-mi putina mahnire, o durere, o simtire mai subtire... Ori de-a dreptul ia-ma de urechi si trage-ma in sus, ridica-ma din nesimtirea si necredinta mea, precum odinioara L-ai ridicat pe Petru, "putincredinciosul", cand se scufunda in mare...
Cam asa ceva, cam asa suna in mine "Si nu ne duce pe noi in ispita"...
Iertati, daca am spus ceva nelalocul lui.

Uuuf, ce .... buuf ...
Avantajul tineretii e multa prospetime in a genera tot felul de ipostaze. Foarte bine, si totodata sa luam putin aminte la chipul creatiilor noastre.
Incepem cu vremea sa pricepem ca ne inchidem singuri in multa suferinta daca admitem sa ne lasam ispititi si purtati, la nesfarsit, de seductia viziunilor intunecate. Ne blocam cu multa cruzime, intoarcem furia spre noi insine...
Exista furie, mereu apare furia (cel putin la noi, oamenii obisnuiti) atunci cand dorintele noastre profunde, intime, sunt neimplinite. Cu vremea si cu ajutorul lui Dumnezeu invatam sa ne decentram un pic de pe satifacerea imediata sau obligatorie a nevoilor noastre. Potolim micul tiran dinlauntrul nostru, copilul din noi care bate tare din picior... Facem un gest mic de indepartare a noastra din centrul Universului... Si vedem ca e bine asa...
Diavolul nu are o putere atat de mare pe cat crezi, ne invata Parintii, si ar fi mult mai neinsemnata daca noi nu am colabora din plin la propria noastra suferinta. In orice caz puterea lui e marginita (Sfantul Ioan Gura de Aur este autorul unei carti aparute la noi , chiar cu acest titlu: "Puterea marginita a diavolului"). In vreme ce dragostea si puterea Domnului nu au margini...
Spui, necajit, teribil, ca "totul ne distruge" ... Dincolo de o impresie subiectiva, de un suvoi de durere, de amaraciune, de cufundare in ganduri si imagini care se inlantuie in rotocoale de emotii pe masura, ce poate fi acest cuvant?
Un cerc inchis, subiectiv/personal, sau mai degraba o schita a unui cub perfect in care multi s-au trezit si nu au mai iesit decat atunci cand au strigat, ca Iona din burta balenei, dupa ajutor. Ajutor care vine doar din afara cubului personal! Doar din afara lumii acesteia putregaioase...
Desigur, dupa un pic de pocainta, de cercetare launtrica onesta si nepartinitoare, asa ca Iona. A lasat Iona deoparte si egofilia si toate fricile de niniveni si a trecut la pocainta si rugaciune.
Cand nevoia mea de afectiune nu este implinita (pentru ca uneori este exagerat de mare sau nepotrivit exprimata), am gasit, cu ajutorul oamenilor si prin mila lui Dumnezeu, un leac simplu: daruiesc eu atata iubire cat simt nevoia sa primesc. Nu conteaza, cred eu, in ce sens curge iubirea. Important e sa ramana deschisa conducta...
Nu ma iubeste sotia? Foarte bine, o iubesc eu. Ma supara copiii? Foarte bine, ma straduiesc sa nu ii supar eu. M-a mahnit prietenul meu? Nu-i nimic, incerc sa il mangai eu.
Si e bine... Sufletul meu primeste o mangaiere discreta, delicata, iar daca nu rezolv problema, cel putin fac fata situatie mele de viata cu un dram de liniste macar, cu un pic de seninatate.
Domnul sa te ocroteasca, pace iti doresc, putintica rabdare, un strop de ingaduinta cu tine si cu persoana iubita, iertare...
P.S. Uneori pierdem ceva bun doar pentru ca Domnul ne da ceva si mai bun!

Ioane,imagineaza-ti ca esti un evreu pescar sau agricultor,dintr-un sat uitat de lume,undeva din Galilea,pe vremea lui Irod.Ai o viata grea,sotie si copii,te lupti,plin de durere si sudoare, pentru fiecare azima cu pamintul.Zilele vin si se duc,anotimpurile iti numara umbra mortii ce se lasa peste ridurile si parul nins de pe tample.Nu esti un om invatat,stii Legea asa cum ti-o spun fariseii si saducheii,acei oameni impunatori,care te intimideaza prin tot.Ei iti spun ce sa crezi,cum sa crezi,cum vei trai si cum vei muri.Nu ai curaj nici macar sa ridici ochii in fata lor.Si mai sunt si romanii,acesti straini cruzi si duri,imbracati in platose de metal,cu o limba ciudata si zeii straini.Tu,in picioarele goale si cu mainile crapate de soare,incerci sa supravietuiesti in acest haos religios si politic,in definitiv cine esti tu,decat un fir de praf calcat in picioare de toti?Auzi insa de un tanar ciudat,care colinda satele.Parca Yeshua il chema.Unii spun ca este un profet,altii spun ca este un nebun,un exaltat,preotii si carturarii iti spun ca este un inselat.Unii,cativa,in soapta,spun ca ar fi Mesia.Gandul acesta te-a cutremurat mereu,poate fi el cel care sa inlature jugul roman,sa salveze poporul lui Israel?Dar nu are armata,nu are nici bani,multi spun ca nu are nici unde sa doarma si nici nu pare un soldat.Nu are nimic stralucitor.Iti iei gandul de la el,convins ca este unul dintre multii rataciti care colinda satele,gata de o profetie pentru un blid de mancare.

Intr-o zi insa,in care nu se anunta nimic,in care sotia trebaluia in curte alaturi de copii si tu plecasei la munca,vezi o mare multime de oameni care se duc in graba spre un munte din apropiere.Te intrebi amuzat ce este cu ei,doar oile cu pastor colinda pe acolo.Totusi lasi treburile si te duci si tu din curiozitate,esti luat de multime.In jurul tau toti vorbesc de minuni,de profeti,de lucruri pe care nu le intelegi,dar toti arata spre acel tanar,cu nimic deosebit,care merge in frunta lor.Parul ii cade pe umeri,are mersul hotarat dar bland,figura senina dar ce te socheaza sunt ochii.Mari,vii,cu o stralucire in ei,au ceva ce nu ai mai vazut.Acesta este Yeshua,cel ce spune ca este Fiul lui Dumnezeu?Dar pare atat de...om,cum sa fie el Fiul maretului YAHWEH?Te uiti la el si esti tentat sa pleci,nu vezi nimic supranatural,divin,unde or fi miracolele de care vorbesc toti acesti oameni?Unii,in jurul lui,ucenicii lui te gandesti tu,ajuta pe cei in varsta sa se aseze,dau o mana de ajutor,se zbat cu acesta multime precum marea-n furtuna.Deodata incepe sa vorbesca si culmea,te priveste chiar pe tine: ,,Ferice de cei ce plang, caci ei vor fi mangaiati!"Fiecare cuvant al Lui,fiecare privire naste o furtuna si totusi pace-n tine,nu ai mai auzit pe nimeni vorbin asa,nu te-ai gandit niciodata sa privesti lucrurile asa,tu erai altfel invatat.Pe masura ce vorbeste o incredibila perspectiva se deschide-n fata ta..,,Cum adica,chiar este posibil ca ,,Ferice de cei prigoniti din pricina neprihanirii, caci a lor este Imparatia cerurilor!".Lacrimi mari,de bucurie si de eliberare iti curg pe obrajii obositi de munca,nu ai stiut niciodata de aceste lucruri,le simteai poate,le doreai dar nu stiai ca exista.Nu ai mai auzit pe nimeni vorbind ca EL.Are ceva,o pace,o blandete,o bunatate,o bucurie.Nu stii de ce dar totul pare scimbat in jurul tau,si tu te simti schimbat,vrei sa traiesti o asemenea viata,ai vrea sa-l mai asculti,ai atatea sa-l intrebi,sa-i spui...
Ramii incremenit cand EL se opreste chiar in fata ta.Nu te poti ridica de jos,parca esti paralizat.Te ridica EL,te priveste in ochi cu privirea aceea,a Lui,care merge pana in inima,iti sterge lacrimile si iti spune : ,,Ferice va fi de voi cand, din pricina Mea, oamenii va vor ocari, va vor prigoni si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra! Voi sunteti lumina lumii.Tot asa sa lumineze si lumina voastra inaintea oamenilor, ca ei sa vada faptele voastre bune si sa slaveasca pe Tatal vostru care este in ceruri.Eu sunt invierea si viata . Cine crede in Mine,chiar daca ar fi murit,va trai "

Nimic nu va mai fi precum inainte din acel moment.Cum adica sa nu mor,sa traiesc,pai saducheii spuneau altceva,chiar voi trai,chiar sunt iertat?Domnul Meu,ce ar trebui sa fac ca sa te urmez,daca ai stii cat te-am asteptat.As vrea atat de mult sa le spun si celor din sat despre ce mi-ai spus mie.Yeshua intorce capul,iti zambeste bland si iti spune ,,Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa Ma urmeze."Si tu esti gata,crezi ce spune,nu te pricepi la talcuiri si lucruri grele,dar crezi ce spune EL,atunci si acolo,stii ce ai simtit.Te ridici si te uiti in fata ta.Un drum lung prin furtuna te asteapta,cu durere,sacrificii,dar fara sa iti poti explica de ce,simti o mare bucurie,stii ca alaturi de EL poti sa invingi orice.Niciodata nu ai simtit ca ai conta pentru cineva,ca ai si tu ceva de spus,un lucru pentru care sa te lupti.Simti cum cineva iti pune mana pe umar.Este pescarul Petru,unul ca tine,se uita in ochii tai si intre voi nu mai este nevoie de cuvinte,intre oameni care au impartit aceiasi viata.Va uitati amandoi dupa Yeshua si Petru te intreaba: .,,Esi gata sa mergem Ioane?"

Cuvintele sunt sarace,eu nepriceput dar..ce ai fi tu dispus Ioane sa dai ca sa fi putut trai asa ceva?

va multumesc din suflet...... Doamne ajuta!!!

Va rog frumos, ce sfaturi imi puteti da ca sa ma ajute sa ma casatoresc?
 

Ma numesc Gabriela si am 25 de ani. Sunt o fata linistita, rezervata, credincioasa. In anul 2005 am fost la o manastire din apropierea satului meu si m-am marturisit,impartasit. Am auzit ca acel parinte trebuie sa ramana duhovnicul meu si la el sa ma duc ori de cate ori ma marturisesc. Dupa aia am mai fost eu pe la manastirea aia, m-a ajutat foarte mult, am intrat la facultate, dar mai apoi m-am lasat pe "o ureche" vorba romaneasca, nu m-am mai dus si m-am mai indepartat de biserica. post nu tin, la biserica nu ma duc, stiu ca nu fac bine dar de asta am si postat aici intrebarea. sa ma ajutati. citesc in fiecare zi rugaciuni, acatiste. cel a ingerului pazitor, psalmul 50, a Sf. Nicolae, a Maicii Domnului, a Parintilor Ioachim si Ana, si Mihail si Gavril. Ma linisteste foarte mult cand citesc rugaciunile si imi da putere si rabdare sa trec peste toate. insa nu stiu cum sa fac sa imi intalnesc si eu sufletul pereche. oare exista? se spune ca Dumnezeu a lasat pe lume la toti cate un suflet pereche, dar cei care nu s-au casatorit niciodata si stau singuri pana la adanci batraneti? ei ce nu au avut? mentionez ca am absolvit facultatea, masterul, urmeaza sa ma angajez undeva si totusi nu sunt fericita, implinita spiritual, imi lipseste un suflet langa mine. vreau sa imi intemeiez o familie si sa am copii, imi este teama ca voi ramane singura. nu vreau sa apelez la vrajitorii, vreau ajutorul dat de Dumnezeu, dar nu stiu cum sa fac sa imi asculte ruga. va rog spuneti-mi.dvs. pentru asta am creat si acest cont pe forum. zi de zi ma gandesc la asta. nu sunt o persoana inchisa, am iesit, am cunoscut fel si fel de baieti, care pareau super pentru mine si totusi, m-au parasit, numai am suferit, imi este teama de inca o suferinta.mi-au spus prieteni ca ajutatoare in astfel de situatii sunt Sfintii Parinti Ioachim si Ana, Mihail si Gavril, ma rog la toti enuntati mai sus. ma intreb daca rabdare sa mai am . multumesc anticipat.

Iertaţi-mă pentru îndrăzneală! Îngăduiţi-mi să-mi scriu părerea. Umilă nu-i, deşi aş fi vrut, dar de unde izvor sufletesc pentru aşa ceva? E doar o părere, departe de a fi catalogată literă de lege. O interpretare personală, prim prisma puţinului cuvânt citit de mintea-mi înceţoşată. Prin prisma propriei experienţe, şi poveţelor căpătate. Văd şi eu cu ochii mei, şi ştiu, că toţi cădem. Am scris aceste rânduri pentru aducere aminte, în primul rând pentru mine, spre folos, a ceea ce ar trebuit făcut când cădem.

Unu la mână, nu trebuia să vă lăsaţi pe-o ureche. Fără a încerca să vă caut vreo scuză, este adevărat că, cu toţii am avut tendiţa, măcar o dată-n viaţă, să ne lăsăm pe tânjeală. Însă nu trebuia să vă îndepărtaţi de Biserică. Şi cel mai important, din câte înţeleg, nu trebuia să renunţaţi la duhovnic. Fără povaţa curăţitoare a părintelui duhovnic, ne îmbolnăvim duhovniceşte, şi ne abatem de la calea îngustă a crucii. Fără mărturisire, fără pocăinţa cu lacrimi în scaunul Sfintei Spovedanii, ne înecăm, încet dar sigur, în întunecata mare puturoasă a păcatelor. Uităm de Dumnezeu. Ne cotropesc patimilie, atenţie, fără să ne dăm seama. Singuri ne punem ştreangul de gât... iar pierzania e inevitabilă, sufleteşte, încă din această scurtă viaţă.

Este bine că nu aţi lăsat rugăciunea. Într-adevăr, aşa cum ne învaţă şi Sfântul Ioan Scărarul, "armă mai puternică în cer şi pe pământ împotriva diavolului, ca numele lui Iisus nu este". Cea mai simplă rugăciune - chemarea preasfântului Nume al Mântuitorului. Este adevărat, rugăciunea trebuie să fie neîncetată, pentru a dobândi un gram de trezire şi discernământ. Pentru a fi în tot locul şi în tot ceasul cu gândul la Dumnezeu.

Însă,rugăciunea trebuie, mai ales, să fie vie, din inimă sinceră izvorâtă. Aşa cum spunea şi părintele Arsenie Papacioc, "starea de rugăciune înseamnă o stare de prezenţă", cu alte cuvinte, degeaba cititim zeci de acatiste dacă inima este împietrită. Când plecaţi genunchii la rugăciune, căutaţi în adâncul inimii dumneavostră acea linişte, acea stare de umilinţă, de recunoaştere a neputinţei, fireşti până la urmă, de pocăinţă. Însă, nu uitaţi că Prebunul Dumnezeu vă iubeşte; El "nu doreşte moartea păcătosului ci să se întoarcă şi să fie viu" (Iezechiel 33, 11). Astfel, luaţi, cu credinţă, hăţurile nădejdii de mântuire, şi îndrăzniţi, dar cu smerenie, să cereţi Preadulcea şi Vindecătoare Milă a Domnului. Iar îndată ce aţi terminat rugăciunea, nu vă grăbiţi să reveniţi la grijile cotidiene, la o gândire raţională, la satisfacerea voii proprii, ci căutaţi, să împliniţi cuvântul lui Dumnezeu. Căutaţi să aveţi o inimă curată. Căutaţi să vă iubiţi aproapele, să nu judecaţi, să nu defăimaţi, să nu vă mâniaţi, să fiţi răbdătoare şi iertătoare. Aşadar, nu cuvintele, nu nevoinţele contează în faţa lui Dumnezeu, ci sufletul smerit şi blând. Evitaţi raţiunea şi formalismul, căci acestea nu încălzesc inima... "tipic, tipic, şi la inimă nimic" (pr. Arsenie Papcioc).

Căutaţi un duhovnic, mergeţi şi vă spovediţi şi puneţi-vă viaţa în ordine. Credinţa de pe canapea, din casă, de unul singur e o amăgire. Cum să vă simţiţi împlinită spiritual dacă nu luaţi parte la Sfânta Liturghie?! Uitaţi, de la părintele Cleopa, care este importanţa acesteia:

"Nu este ceva mai de folos nouă şi mai iubit de Dumnezeu ca jertfa Sfintei Liturghii, pentru că ea este lucrarea Mântuitorului şi învierea oamenilor şi părtăşania Lui cu noi. Sfânta Liturghie este mai presus decât toată rugăciunea şi lauda şi se cade a ne griji de lucrarea aceasta, dumnezeiască, căci pentru ea este toată rugăciunea ce se face în Biserică şi aceasta este slujba care se face de cele mai multe ori in zilele viieţii noastre. ( După Sfântul Simeon al Tesalonicului ) .

Sfânta Liturghie " este miezul, încoronarea şi desăvârşirea celorlalte slujbe prin care aducem laudă şi mulţumim lui Dumnezeu. Ea este totodată şi singura slujbă creştină întemeiată şi săvârşită de însusi Mântuitorul " , numită şi cununa celor şapte laude ale Bisericii. În timpul Sfintei Liturghii se prefac sfintele daruri în Trupul şi Sângele lui Hristos. Prin jertfa Sfintei Liturghii ne facem părtaşi de Dumnezeieştile Taine, pe care le primim ori de câte ori suntem vrednici. De jertfa aceasta se fac părtaşi şi cei răposaţi în dreapta credinţă " care se împărtăşesc în chip nevăzut " de Hristos, prin pomenirea la Sfântul Altar, spre iertarea păcatelor. Multe şi mari sunt foloasele Sfintei Liturghii, pentru cei care participă cu credinţă la biserică. Împreună cu noi, însuşi Hristos cu sfinţii îngeri şi toţi sfinţii sunt de faţă."

Daţi slavă lui Dumnezeu pentru toate realizările de până acum, căci fără mijlocirea Lui nimic nu era posibil! Îndreptaţi-vă, duceţi o viaţă creştinească, curată, după putinţe, căraţi-vă crucea cu bărbăţie, cu smerenie! Cereţi ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în tot ceea ce faceţi! Încercaţi să mulţumiţi Domnului pentru toată suferinţa, căci nouă ne este imposibil să recunoaştem că El ne doreşte binele tot timpul. Nu cărtiţi împotriva Lui Dumnezeu! Plecaţi capul cu smerenie, şi spuneţi aşa cum a spus Cuvioasa Maică Arsenia Sebriakova: “Facă-se voia Ta în mine, Doamne, fie puterea Ta în mine, care biruieşte toate!”. Rugaţi-vă neîncetat!

Dincolo de ecran, fiecare avem probleme. Nu sunteţi singura care întâmpină această aşa-zisă răscruce. Gândiţi-vă totuşi, că din mila lui Dumnezeu aţi mai apucat o zi pe acest pământ. Că deocamdată nu muriţi de foame, şi aveţi un acoperiş deasupra capului. Încercaţi să vă deschideţi inima faţă de toţi semenii. Să nu ţineţi minte răul. Să vă bucuraţi pentru cel de lângă dumneavoastră. Nu uitaţi - inima contează. Prezenţa. Trezirea duhovnicească. Obişnuiţi-vă vu răbdarea, căci nu se referă la cifre. Răbdaţi de dragul lui Dumnezeu. Pentru a vă arăta recunoştiinţa. Rugaţi-vă Maicii Domnului să vă întărească, căci vă va ajuta negreşit dacă o faceţi cu credinţă!

Iertaţi-mă pentru cuvântul lung. Ietaţi-mă dacă v-a mâhnit şi a fost în zadar! Dumnezeu să vă ajute!

Domnilor v as ruga sa ma lamuriti si pe mine cu ceva.
Am o matusa care se afla in mare suferinta, este pe patul de moarte....si trecand in vizita pe la ei ieri....am aprins o lumanare! intre timp am zis ca poate vine preotul sa faca o rugaciune pentru ea ca tare se chinuie....
O verisoara de a matusii mele auzind de preot, mi a zis ca preotul degeaba vine, ca nu e bine....ca este mare pacat sa intoarca sufletul ei...ca ea acum se chinuie sa si dea sufletul!
M am mahnit tare si nu am stiut ce sa zic...dar cred ca preotul ar zice el o rugaciune pentru sufletul ei...ca rugaciunea mea, a unui pacatos e neputincioasa si Preotul are putere mai mare de la Dumnezeu.
Cata nevoie are de rugaciune....cat se chinuie saraca!
Exista oare pacatul intoarcerii sufletului unui om care se tanguie sa moara....de catre vreun crestin care sta langa el pe patul de moarte?
Inteleg lupta ce se da dintre trup si suflet...si ce e acolo....cata durere pentru sarmanul suflet...
Stiu ca se zice ca omul nu si poate da sufletul langa rude...si ca e mai bine sa plece din camera rudele muribundului si sa fie cineva din afara sau mai puternic care sa i tina lunmanarea dar totusi exista pacatul asta?...
si daca sunteti amabili..o sursa bibliografica in cazul in care aveti cunostinta de asa ceva!
Va multumesc

Doamne ajuta!

Credinţele populare sunt de multe ori împotriva Bisericii şi a mântuirii. Mulţi, neobişnuiţi cu Biserica şi cu împărtăşania, refuză să cheme preotul atunci când simt că sunt gata să treacă pragul vieţii, văzând cuminecătura mai degrabă ca pe o „arvună a morţii”, când ea este de fapt spre viaţa veşnică. Spovedindu-se şi împărtăşindu-se, sufletul se uşurează şi pleacă liniştit. De multe ori, omul se chinuie şi nu poate muri din cauza neliniştii păcatelor nespovedite.

În concluzie, cel mai bun lucru pe care îl poţi face este să chemi preotul. Nu te mai lua după ce spune lumea. Ai încredere în Biserică!

Cheamă preotul !

Hristos a inviat!
 

Stimata Gabrielita, pentru ca iti inteleg suferinta, caci am aceeasi dorinta, aceeasi ispita (de deznadejde), imi permit sa iti dau un sfat (daca nu este pre tarziu pentru asa ceva): ai rabdare in sensul ca sa nu pacatuiesti (insami am facut asta si greu platesc - cu momente de deznadejde crunta), mergi neaparat la Sf. Liturghie, spovedeste-te chiar daca nu iti vine, continua cu rugaciunea si cauta un baiat cu care sa ai acelasi duh si cu care sa incerci sa treiesti autentic ortodox. Degeaba intalnesti baieti, daca aceea nu stiu de Hristos.

Cu iertare sa fie dar acum voi expune cateva randuri cu referire la subiect. Am citit aproape toate comentariile si se spune ca suntem niste netrebnici, niste nimicuri si ca de noi depinde totul: nu sunt de acord. Cand nu ai pace si cand sufletul este bolnav nu poti gandi lucid: adica tinzi sa crezi ca Hristos nu este langa tine. Si totusi, in timp ce mandria si deznadejdea te coplesesc, incerci cum poti "Doamne ajuta-ma, ca pier!", dar daca sufletul ti-e bolnav, nu simti pur si simplu nici un raspuns. Sigur ca am putea spune ca platim pentru pacatele noastre: dar intrebarea este: pentru ce mai exista Sf Spovedanie? Dumnezeu este Bun si Milostiv si are mare grija de noi, dar cred ca mai sunt momente, in care desi El lucreaza necontenit pentru mantuirea noastra, nu ne lasa sa ne odihnim, poate tocmai ca sa apreciem mai mult atunci cand va veni momentul sa primim acea Pace de la Dansul.

Ca sa intelegeti ce vreau sa spun mai sus o sa incerc sa expun in cateva cuvinte povestea mea: trec prim momente cumplite, am zile cand ma intreb pentru ce traiesc, uneori fiindu-mi frica sa nu ajung in asa chip de deznadejde incat sa fac vreo prostie prin care sa-mi curm sansa la mantuire sau sa ma intorc din nou la pacat (caci am odinioara am trait in desfranare motivul fiind tot deznadejdea). Cred ca nimeni nu ma ajuta, nimeni nu ma aude, nici chiar Dumnezeu. Si totusi un mic strop de speranta imi rasare in suflet a doua zi, cand imi dau seama de chin si prin aceasta mai cred un pic ca Domnul nu ma lasa. Si toate acestea tin de un an si un pic pentru ca nu gasesc un om care sa ma ocroteasca si sa ma iubeasca (nu este doar o dorinta, ci si o nevoie inca din frageda copilarie avand in vedere ca am fost supusa unor abuzuri ale unui pedofil la ora aceea). Am ajuns sa ma duc la o nunta a unor prieteni si sa plang ca la o inmormantare de tristete, in loc sa ma bucur pentru ei. Imi dau seama ca sunt intr-o stare jalnica, dar totodata ca nu mai pot face nimic fara Hristos. Nu pot iubi, nu pot darui, nu am rabdare fara El... nimic. Am un servici bun, am un acoperis deasupra capului, am prieteni, am un duhovnic care se mahneste cand ma vede asa si totusi, fara Hristos, nu ma pot bucura de ele. Acum am ajuns sa nu-mi mai doresc nici casnicie, nici copii, nici sot (desi nevoia persista in sufletul meu), ci doar pacea de la Hristos: dar de vreme ce intarzie atat, probabil si aceasta este un lucru mult prea mare pentru mine inca. Cu siguranta va veni o clipa de odihna, si cand va fi aceea numai Domnul stie. Stiu ca nu sunt singura in aceasta situatie.

in concluzie, unui astfel de suflet nu ii poti spune ca nu face nimic, ca este un netrebnic si ca nu incearca sa il "induplece" pe Dumnezeu prin rugaciuni sau dragoste sau rabdare sau ca putinul pe care il face este in zadar caci risti sa ti se raspunda "Pai atunci nu mai fac nimic!" si acel suflet sa se piarda. Acel suflet este bolnav si cu adevarat nu poate face nimic fara Hristos: nici sa se pocaiasca, nici sa se smereasca, nici sa iubeasca, nici sa rabde etc. Dar fratilor, Dumnezeu este milostiv, si probabil ca pe unii dintre noi ii lasa sa se chinuie mai mult cat inca pot duce doar ca bucuria sa le fie mai mare (in putinele mele momente de luciditate, inca mai cred asta).

Sa va daruie Dumnezeu Pacea Sa si nu uitati ca Hristos a murit si a inviat pentru noi.
Cu drag
Gabriela

Domnilor....le am zis nu vreau sa isc cearta ...am sa mai vorbesc la telefon cu varul meu si l mai indemn o data sa cheme preotul...ma doare sufletul...sincer va zic...nu stiu ce sa fac

Gasesti aici o pozitie ortodoxa care te va lamuri, articolul este scris de un preot. El este cel mai potrivit sa spuna cum se procedeaza in asemenea cazuri.
http://www.crestinortodox.ro/dogmati...lui-69178.html

Articolul este mai lung si cu putina istorie, de aceea am extras din el exact ceea ce te intereseaza in situatia pe care ne-ai prezentat-o mai sus.

Exista insa situatii cand muribundul traieste dramatic si sfasietor ultimele clipe ale vietii. In astfel de situatii cand trupul se stinge, fara ca sufletul sa se desparta de trup, agonia mortii este chinuitoare nu doar pentru muribund, dar mai ales pentru familie, pentru cei apropiati. In general, Biserica a tratat astfel de situatii ca exceptionale: muribundul nu primeste eliberarea intrucat are pe constiinta pacate grave, nemarturisite, care-i apasa greu constiinta.

Acest aspect a dat nastere unui ritual penitential complex: "Slujba la iesirea cu greu a sufletului" si un ritual legat de "Impartasania grabnica".

O alta intrebare as avea, sa ma iertati ca indrznesc poate intrebarea mea starneste rasul....daca am sfintit o data casa, masina ....se va mai face vreo sfintenie peste ani....a aceluias loc? sau daca masina a fost lovita....se mai resfinteste? sau casa demolata? sau daca am cumparat o masina si eu am dus o sfintit si fostul proprietar poate a sfintit o si el ...ca e la a 7 mana si nu am de unde sti...
va intreb pentru ca nu stiu si scuzati mi indrazneala
va multumesc din suflet....
Doamne ajuta...

Pentru Antonela:
Am mai gasit un articol mult mai lamuritor
http://www.crestinortodox.ro/dogmati...tii-69038.html

Ajutorul cu care sunt datori semenii si Biserica

In aceasta vreme de neliniste si spaima, omul are nevoie de intarirea si mangaierea celor din jur. Mai ales in zilele noastre, cand atatia oameni se sting singuri, departe de familie, sfarsindu-si viata cel mai adesea intr-o camera straina si rece de spital. Chiar daca intelegerea lor abia palpaie sau pare ca s-a stins cu totul, simpla noastra prezenta la capataiul lor, tacuta, iubitoare si veghetoare, le este de mare folos.

Cu cat mai mult ii va ajuta rugaciunea noastra! Toti fratii de credinta sunt chemati sa inalte rugaciuni pentru cel aflat pe patul de moarte, iar Biserica vine in ajutor cu rugaciunile si harul ei. in Biserica Ortodoxa exista doua slujbe pentru cei aflati pe patul mortii: Slujba la iesirea cu greu a sufletului si Canonul de rugaciune catre Maica Domnului mai inainte de ceasul mortii.

Prima consta in rostirea mai intai a Psalmilor 69 si 142, care se citesc si la alte slujbe, dar care sunt deosebit de potriviti in aceasta imprejurare: "Doamne, spre ajutorul meu ia aminte! Doamne, sa-mi ajuti mie grabeste-Te! Iar eu sarac sunt si sarman, Dumnezeule, ajuta-ma! Ajutorul meu si Izbavitorul meu esti Tu, Doamne, nu zabovi!"; "Doamne, auzi rugaciunea mea, asculta cererea mea. Sa nu intri la judecata cu robul Tau, ca nimeni din cei vii nu-i drept inaintea Ta. Vrajmasul prigoneste sufletul meu si viata mea o calca in picioare; facutu-m-a sa locuiesc in intuneric ca mortii cei din veacuri. Mahnit e duhul in mine si inima mea incremenita inlauntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult. Intins-am catre Tine mainile mele, sufletul meu ca un pamant insetosat. Degrab auzi-ma, Doamne, ca a slabit duhul meu. Nu-Ti intoarce fata Ta de la mine, ca sa nu ma aseman celor ce se coboara in mormant. Arata-mi calea pe care voi merge, ca la Tine am ridicat sufletul meu. Scapa-ma de vrajmasii mei, ca la Tine alerg, Doamne. Inva-ta-ma sa fac voia Ta, ca Tu esti Dumnezeul meu. Duhul Tau cel bun sa ma povatuiasca la pamantul dreptii. Pentru numele Tau, Doamne, daruieste-mi viata. intru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fa bunatate de starpeste pe vrajmasii mei si pierde pe cei ce necajesc sufletul meu, ca eu sunt robul Tau."

Si a inceput sa aiba un miros urat....se poate asa ceva? inainte sa fie ..adormita?
Ma ia cu durerea de cap...l am sunat...a zis ca se duce....
mi e asa mila....S o ajute Buna noastra Maicuta Domnului....
va multumesc din suflet...

Cel mai mult puteti sa ajutati acum cu rugaciunea. Canonul de rugaciune catre Maica Domnului mai inainte de ceasul mortii se gaseste in cartea Buchet de Acatiste ale Maicii Domnului, o carte cu multe si frumoase rugaciuni in cinstea Maicii Domnului. Am vazut ca a postat Acatistul si un user aici pe forum, dar nu stiu sigur daca este intreg sau ii lipseste partea de sfarsit. Ma voi uita in Buchet de Acatiste ale Maicii Domnului si daca nu e complet voi posta finalul.
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ead.php?t=5057

Dumnezeu si Maicuta Domnului sa-i ajute sa aiba un sfarsit crestinesc si parte de Imparatia lui Dumnezeu!

Privitor la sfintirea casei, in Agheazmatar (cartea care cuprinde slujba sfintirii casei) intalnim doua feluri de rugaciuni: Rugaciune la inceperea temeliei casei si Randuiala binecuvantarii casei noi.

La punerea temeliei unei case se face sfintirea cea mica a apei. Dupa aceasta sfintire, preotul face o rugaciune pentru cei care vor lucra la construirea ei: „Dumnezeule Atottiitorule... cauta spre robul Tau (numele), care, cu puterea tariei tale, voieste sa ridice casa pentru locuit si prin zidire sa o inalte... ajuta-i sa o inalte pana la capat“. In acest caz, este indicat sa fie prezenti si muncitorii. Apoi preotul se roaga pentru statornicia constructiei: „intareste-o pe ea, pe piatra cea tare, ca, dupa glasul cel dumnezeiesc al Evangheliei Tale, nici vantul, nici apa, nici altceva sa nu o poata strica...“, iar la final ii pomeneste pe cei care vor locui in ea: „si pe cei care vor sa locuiasca in ea ii pazeste de toata bantuiala celui potrivnic...“.

Sfintirea unei case este savarsita si la renovarea sau curatenia generala a locuintei, dar si la mutarea intr-o alta locuinta.

Tinand seama ca omul este solidar cu tot ceea ce il inconjoara, pacatele, faradelegile sale intineaza spatiul in care acesta le savarseste sau traieste. Acesta este motivul pentru care credinciosul nu se multumeste doar cu o singura sfestanie si astfel, solicita preotului sa le oficieze slujba de sfintire a casei la un an sau chiar mai devreme.
http://www.crestinortodox.ro/diverse...sei-96018.html

Gasesti aici si cum trebuie sa te pregatesti atunci cand faci sfestanie. Din cate stiu eu, poti sa sfintesti masina la un interval de timp, nu o singura data, la fel si sfintirea casei. Am auzit ca in unele zone se sfinteste casa la inceputul fiecarei luni calendaristice. Dar nu inteleg la ce te referi cand spui de casa demolata, la sfintirea casei demolate?

dadeam un exemplu..pur si simplu...pentru ca nu stiam daca se poate resfinti! am inteles acum si va multumesc din suflet pentru indrumare!

Vreau sa va multumesc din suflet pentru sfatul dat saptamana trecuta! S a dus la Bunul Dumnezeu...pana la urma au chemat preotul...o data marti de i a dat Aghiasma Mare si Vineri i au citit Sfantul Maslu...tare s a chinuit toata sapt sa si dea sufletul dar dupa ce au venit parintii si i au citit ...in 2 zile s a stins!
Va multumesc din suflet pentru ajutor si Bunul Dumnezeu sa va ajute!

Dumnezeu să o odihnească cu drepții! Mulțumim și noi pentru veștile bune. În urma lor se poate avea nădejde că a ajuns unde trebuie și e întotdeauna îmbucurător să auzi drespre asemenea treceri.

Sa se odihneasca in pace ca tare s a chinuit de o asemenea boala grea si sa ne rugam pentru sarmanul ei suflet ca sa fie alaturi de cei drepti in Marea Imparatie a Preabunului Dumnezeu si sa se bucure de Pacea si Lumina Vesnica.
Dumnezeu s o odihneasca pe adormita roaba sa, Ioana.

Dumnezeu sa o ierte!
Preotul ofera Sfanta Impartasanie spre viata, nu spre moarte. Bunica unei prietene a suferit de curand un accident cerebral. Nu putea vorbi, dar nepoata ei a rugat-o sa o stranga de mana daca doreste sa se impartaseasca. Si a strans-o de mana! A venit preotul la spital, la terapie intensiva si a inceput rugaciunea. Tot salonul s-a mirat cand bolnava, care era ca o leguma, a inceput sa isi faca cruce. S-a impartasit si, dupa cateva zile, a inceput sa vorbeasca si sa reactioneze. A trecut pericolul de moarte. Asa ca trebuie credinta!