Sexualitatea in Credinta Crestina
 

Stiu ca acest subiect s-a mai disputat, in topic-uri ca "Prezervativul , pacat sau nu..." , si altele.
Pe mine ma intereseaza clar urmatorul lucru (si ar fi bine sa imi spuna asta cineva care a studiat teologia , sau cunoaste clar , simplu si sigur argumentele , pozitia si invatatura Bisericii Ortodoxe in aceasta privinta.
Mai exact:

Este permis actul sexual (este vorba de sotii cununati ) in afara intentiei de a aduce pe lume un copil? Care este invatatura(eventual corelata cu scrierile din cartile Bibliei) care expune recomandarile si pozitia ei (a bisericii) in legatura cu tema asta.

Nu este permis. Biserica invata clar ca unul din scopurile casatoriei e nastere de prunci.
Apostolu Pavel invata ca femeia se mantuie prin nastere de prunci.
A diseca taina nuntii de nasterea de prunci este un lucru grav. E in primul rand o dovada de egoism, perechea cautand doar placerile personale. In al doilea rand e o impotrivire a voii lui Dumnezeu, care spune"cresteti si va inmultiti" aratand, in acest fel care este modul prin care se va mantui femeia"si ea se va mantui prin nastere de fii".
Urmarile pe termen lung sunt grave: egoismul initial se va amplifica si se va rasfrange asupra amandurora, manifestandu-se prin certuri, nemultumiri, uneori chiar si divort.
Femeia care refuza sa dea nastere pruncilor devine o ursuza, o morocanoasa o vesnic nemultumita si imbufnata. E firesc deoarece sufletul ei nu si-a aflat odihna, nu s-a bucurat de cea mai mare bucurie daruita de Dumnezeu femeii: aceea de a fi mama.
Biserica ortodoxa prin intreaga ei invatatura se manifesta impotriva celor care de buna voie hotarasc sa nu aiba copii, bucurandu-se in schimb de placere.
Asta ca sa nu mai vorbim de faptul ca majoritatea metodelor contraceptive sunt de fapt abortive(asta se traduce, nu numai ca nu vrei copii, dar ii mai si omori).
Nici un om cu capul pe umeri, fie el: ortodox, catolic, neoprotestant nu iti va spune ca e bine asa ceva

Toate metodele contraceptive sunt impotriva Legilor lui Dumnezeu. Uite aici cateva citate care ar putea sa te lamureasca:

• Numai atât e nunta binecuvântată de Biserică, cât e spre naştere de prunci, cât e comuniunea de iubire dintre părinţi şi copiii care vor veni – restul e numai desfrânare.
• Când este evitată concepţia copilului, este nepermisă şi rusionoasa chiar împreunarea cu soţia legitimă” – Sf. Augustin.
• Buna Vestire ar trebui să însemne o ridicare reală, nu numai doctrinară, a casătoriei la rangul de Taină şi deci cu roade capabile de Taină.
• Căsătoria e o taină dintre cele 7, tocmai ca să nu îngăduie într-însa atâta şerpărie de fărădelegi, încât în zilele noastre trebuie să strigăm amarnic: Ridicaţi căsătoria din desfrânare măcar la rânduiala dobitoacelor!
• Domnul Hristos a mers la nunta din Cana ca să amintească oamenilor obârştia lor divină, ridicând nunta la valoarea şi harul de Taină a Bisericii. Când însă oamenii nesocotesc această obârştie şi degradează nunta, nepăzind hotarele legii, ei devin numai trup (Facerea 6,3) şi se fac fiii pierzării (Isaia 1,4), fiii diavolului (Ioan 8,44), care-L răstignesc pe Hristos.
• Oare venirea lui Iisus la nunta din Cana să nu aibă şi un înteles mai adânc? Oare să nu îsemneze ceva mai mult faptul că la nuntă face prima dovadă a dumnezeirii Sale? Oare nu trebuie de aici înainte socotit şi Dumnezeu ca prezent la nuntă? Oare Dumnezeu nu are nici un cuvânt în biologie? Nici un lucru ? Nici un sens? Nici o conducere? A dat legile şi a părăsit lumea? Sau legile îl exclud pe Dumnezeu? De ce a ridicat căsătoria la rangul de Taină între cele şapte, iar Bisericii i-a dat în grijă – deci în răspundere şi în drept – de a urmări cu luare aminte roadele tainei, aceşti muguri ai vieţii, copiii? Nu oare de aceea ca ei să fie fiii Săi, întregi la minte şi la trup, şi nu dimpotrivă, puii fărădelegii?”
• “Dumnezeu a sădit în firea omului câteva legi fundamenale numite instincte, cum sunt instinctul conservării vieţii şi instinctul de perpetuare a vieţii. Pe acestea le avem comune cu toată seria vieţuitoarelor care, însă, le au ca norme fixe de viaţă.
Numai omul poate interveni, cu libertatea voinţei şi cu funcţia conştiinţei, să modifice natura acestor norme fixe, în două sensuri opuse: 1- înspre dereglarea lor devenind patimi; 2 – înspre convertirea şi sublimarea lor prin virtute, înspre eliberarea de tirania lor prin nevoinţă şi lupta metodică. Deci, un instinct sădit ca lege de existenţă a firii devine patimă prin libera voinţă a omului. Numai omul vrea să despartă rostul instinctului de plăcerea ce-l însoţeşte, alegându-şi plăcerea şi refuzându-i rostul.
• Tot rostul şi configuraţia femeii e maternitatea. Chiar şi mântuirea ei e condiţionată de naşterea de fii – dacă stăruie cu deplină înţelepciune în credinţă, în iubire şi sfinţenie”.


sursa "Tinerii, Familia şi Copiii născuţi în lanţuri - Parintele Arsenie Boca

ok
 

Multumesc . Sa ne ajute Domnul , si , daca ne dorim, cu harul lui Vom trai asa (in acord cu ordinea si Intelepciunea divina

Actul sexual intre soti este permis si in afara dorintei de a avea copii, mai mult sfantul apostol Pavel recomanda casatoria pentru prevenirea desfranarii, nici un canon nu interzice actual sexual daca nu doresti sa ai copii, inclusiv infranarea de la actul sexual, in cuplu, este lasata la latitudinea sotilor, facandu-se doar recomandari(vezi Canonul 3 al Sf. Dionisie al Alexandriei si 5 si 13 ale Sf. Timotei al Alexandriei), doar Sf. Ioan Postitorul in canonul 28 spune ca este oprit actul sexual in perioada menstruatiei.

Cred ca unele dintre raspunsurle de pana acum par adevarate provocari. Inainte de a ne sustine TEORIA cu citate si argumente, poate s-ar cadea sa privim in interiorul nostru ca sa vedem daca suntem capabili macar de o mica parte din ceea ce sustinem cu atata tarie. Nu argumentez starea de pacatosenie si Dumnezeu stie bine pe fiecare-n parte cat de mult se straduieste sa "faca voia Lui" . Dar ca sa sustii ca nunta si casatoria iti ingaduie actul sexual doar atat cat sa desavarsesti actul creatiei, mie unul mi se pare o fatarnicie pe care o sesizeaza si cel mai putin induhovnicit.

3. Şi s-au apropiat de El fariseii, ispitindu-L şi zicând: Se cuvine, oare, omului să-şi lase femeia sa, pentru orice pricină?
4. Răspunzând, El a zis: N-aţi citit că Cel ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat şi femeie?
5. Şi a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup.
6. Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă.
7. Ei I-au zis Lui: Pentru ce, dar, Moise a poruncit să-i dea carte de despărţire şi să o lase?
8. El le-a zis: Pentru învârtoşarea inimii voastre, v-a dat voie Moise să lăsaţi pe femeile voastre, dar din început nu a fost aşa.
9. Iar Eu zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, şi se va însura cu alta, săvârşeşte adulter; şi cine s-a însurat cu cea lăsată săvârşeşte adulter.
10. Ucenicii I-au zis: Dacă astfel este pricina omului cu femeia, nu este de folos să se însoare.
11. Iar El le-a zis: Nu toţi pricep cuvântul acesta, ci aceia cărora le este dat.
12. Că sunt fameni care s-au născut aşa din pântecele mamei lor; sunt fameni pe care oamenii i-au făcut fameni, şi sunt fameni care s-au făcut fameni pe ei înşişi, pentru împărăţia cerurilor. Cine poate înţelege să înţeleagă.
(...)
25. Auzind, ucenicii s-au uimit foarte, zicând: Dar cine poate să se mântuiască?
26. Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă.
27. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi?
28. Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.
29. Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică.
30. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi. (Matei/ cap. 19)

Ca sa locuiesti barbat si femeie sub acelasi acoperis, sa imparti acelasi asternut si sa NU te impreunezi decat pentru cand vrei tu sa mai ai copii (cunoscand riscul, iti asumi si responsabilitatea) cred ca este specific doar acelora care sunt cu totul desavarsiti, iar aceasta notiune este un nonsens, fiindca nu exista om fara de pacat. Cel care doreste sa-I urmaze Mantuitorului, renunta la tot si sta departe de orice ispita, nu se-aseaza in pat alaturi de ea. Chiar si-asa, au fost ostenitori ai pustiului care n-au putut rezista unor ganduri, si-au cazut in desfranare. Deci, argumentele de mai sus mi se par aberante atat timp cat noi insine NU putem fi in masura sa le pazim nici macar teoretic.
Dar oare aceasta e problema mantuirii? Ni se pare cumva ca le-am rezolvat pe toate celelalte? Eu stiu ca duhovnicul ne indruma cu rabdare, iar daca noi primim cu smerenie sfaturile si canoanele ce ni se dau, este exact ce vrea Dumnezeu de la noi. Obsesiile astea ale noastre, ne pot sminti, si ne pot indeparta si de adevarata credinta. Toate ne-au fost date sa ne bucuram de ele, dar cu masura si dupa anumite oranduieli. (Pacatul poate veni sub orice forma si prin altfel de pofte sau incercari) Oricum ar fi, nu le putem tine pe toate si tocmai in asta consta si starea de pacatosenie care ar trebui sa ne stapaneasca. Oricat ne-am spovedi de des, in adancul firii noastre inca raman o puzderie de alte "nimicuri" care ne face nevrednici, dar noi in mandria noastra chiar credem ca facem totul dupa voia lui Dumnezeu...

Actul sexual din cadrul Tainei Sfintei Cununii este pe de o parte si exprimarea dragostei dintre parteneri pentru ca ei sa devina un trup si (de asemenea) un suflet, iar pe de alta parte, si dorinta (fireasca) de a avea copii pentru ca dragostea sa se extinda cat mai mult. Cu alte cuvinte sexul nu este randuit de Dumnezeu doar pentru a procrea. Si iarasi, sexul fara dorinta de a procrea nu este nici el binecuvantat.

Lucrurile acestea trebuie discutate amplu cu parintele duhovnic. Trebuie respectate toate posturile si randuielile ascetice, pentru ca scopul principal in aceasta viata este Mantuirea, in cazul de fata, a cuplului (care se mantuiesc impreuna iubindu-se si ajutandu-se reciproc si crescand copii atunci cand sau daca acest lucru devine posibil).

....
 

Deci sa inteleg ca Biserica Ortodoxa, nu are o pozitie , hotarare ,clara formulata cu privire la acest domeniu ?

Iertare ca intervin
 

Din cate stiu Biserica Ortodoxa nu a dogmatizat aceste lucruri precum a facut cea Romano Catolica . Dar insasi toate poruncile si randuielile ascetice ale Bisericii Ortodoxe delimiteaza sexul si determina ce este sau poate fi acesta.

Cert este ca sexul nu este binecuvantat atunci cand nu se doreste a avea copii. Exista cazul cand un cuplu nu poate avea copii (sterpi), dar acestia continua in continuare sa spere ca Dumnezeu le va darui copii.

Nimic concret in ceea ce sustii. Iata una din cauza durerilor care ne apasa si nu stim de unde ne vin aceste dureri:

• "În zilele acestea mai de pe urmă, când şi nouă ni se pare “că de acum vremea s-a scurtat”, cercetând firea durerilor, am aflat desfrânarea încleştându-i pe oameni şi lucându-le de zor dărâmarea în întindere şi în adâncime. Iar pe de altă parte preoţii vremurilor noastre n-au mai urmarit-o ca păcat şi ca atare să o măture afară din Taina lui Dumnezeu, adica din căsătoria creştină. Aşa se face ca, “lipsind preotului conoştinţa legii şi bătrânului sfatul”, oamenii orbecăie în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat, care s-a întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni, care dorm liniştiţi somnul de primejdie, de buna credinţă ca aceea (desfrânarea dintre soţi) nu-i păcat."

• “Când familia nu va fi întemeiată pe Taină, oamenii vor fi o turmă de fiare sălbatice, destrăbălate”.
• “Dumnezeu a sădit în firea omului câteva legi fundamenale numite instincte, cum sunt instinctul conservării vieţii şi instinctul de perpetuare a vieţii. Pe acestea le avem comune cu toată seria vieţuitoarelor care, însă, le au ca norme fixe de viaţă.
Numai omul poate interveni, cu libertatea voinţei şi cu funcţia conştiinţei, să modifice natura acestor norme fixe, în două sensuri opuse: 1- înspre dereglarea lor devenind patimi; 2 – înspre convertirea şi sublimarea lor prin virtute, înspre eliberarea de tirania lor prin nevoinţă şi lupta metodică. Deci, un instinct sădit ca lege de existenţă a firii devine patimă prin libera voinţă a omului. Numai omul vrea să despartă rostul instinctului de plăcerea ce-l însoţeşte, alegându-şi plăcerea şi refuzându-i rostul.
• “Împlinirea oricărui instinct al firii e însoţită de plăcere. Omul, numai omul, dintre toate vieţuitoarele, vrea să despartă funcţia biologică a instinctului în doua, vrea să separe rostul instinctului de placerea ce-l însoţeşte, alegându-şi plăcerea şi refuzându-i rostul”.
• “Căsătoria e o taină dintre cele 7, tocmai ca să nu îngăduie într-însa atâta şerpărie de fărădelegi, încât în zilele noastre trebuie să strigăm amarnic: Ridicaţi căsătoria din desfrânare măcar la rânduiala dobitoacelor!”- Parintele Asenie Boca

Te intreb asa ca fapt divers. Ce animal se impreuneaza in afara implinirii rostului procrearii?

Vorbe auncate in vant. Dragule, unde este fatarnicia se pare care ca ai dezvaluit-o tu...dar te las pe tine sa mai cugeti putin. Grija mare sa nu-ti spargi capul!

Argumentele si citatele le sustine Biserica si Sf Parinti. Tu poate esti mai presus si ne aduci o noua Lege.

Inainte de a-ti raspunde te intreb in afara de a da copy paste mai esti in stare de altceva? Daca omul ar face dragoste doar pentru a perpetua specia cu ce se diferentiaza de un animal? Cand apostolul Pavel recomanda casatoria o recomanda ca un remediu impotriva desfranarii " Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă."(I Corinteni 7,9) din cate inteleleg eu din acest verset nici vorba sa se casatoreasca oamenii pentru a procrea, ci de a se bucura de placerea actului sexual intr-un cadru binecuvantat de Dumnezeu, nu in afara casatoriei ceea ce ar implica punerea in prim plan a obtinerii placerii, desigur nu trebuie neglijata nici nasterea de prunci, dar asta nu inseamna ca faci din taina cununiei doar un bilet care sa-ti dea voie sa populezi planeta, fara sa investesti sentimente in act, scuza-ma ca te intreb dar tu dupa ce ai relatii intime cu sotia(presupunand ca esti casatorit) te pui si te rogi Doamne iarta-ma ca in timp ce contribuiam la cresterea sporului demografic pozitiv in tara noastra, am simtit placere.

Ovidiu b.: Valentin e chiar cel mai concret dintre cei care au postat pe-aici, el exprimând în cunoștință de cauză poziția canonică a Bisericii, singura care oferă o bază de care se pleacă în evaluarea fiecărui caz în parte. Părerile unor mari asceți, părinți, trăitori etc. au valoare orientativă nu normativă pentru întregul corp eclezial. Biserica nu reglementează massificat, nu se amestecă abuziv în intimitatea unui cuplu, realismul ei duhovnicesc respectă taina persoanei , libertatea omului, profilul unic și irepetabil al fiecărei manifestări ipostaziate a tainei cununiei. Pentru aceste probleme există duhovnicul personal sau de cuplu, raport în care părintele reprezintă Biserica-întregul în relație organică cu mădularele sale. Prin urmare, toate reperele oferite de Tradiție (aici intră și Sfânta Scriptură și toate celelalte) sunt aplicate iconomic, nu la grămadă, fiindcă omul eclezial nu e robot care execută somnambulic niște comenzi impersonale, putem spune că e chiar opusul individului teleghidat de legiferări uniformizante.

Regula generală spune că bucuria soților de a-și împărtăși intimitatea nu trebuie să excludă premeditat posibilitatea finalității naturale, dar fără a cădea în cele două capcane ale sexualității, divertismentul hedonist și funcționalismul biologic strict. Dar aplicarea regulii depinde de cine, cum, de ce, când etc.

frate , esti tendentios.
Iar tendinta ta nu este Hristos.
Iti recomand Omiilile sfantului Ian Gura de aur, cartile pr cleopa, cartile pr Arsenie Boca, Cu iubire si dragoste ptr omul contemporan.
Sa vezi daca un sfant parinte, cu viata luminata mai indraneste sa spuna ca relatia conjugala e ok daca e doar ptr placere?
In primul rand ca ascunde un mare egoism, in al doilea rand ca se impotriveste invataturi bisericii.
Si scopurile casatoriei, dupa cum invata sf Ap Pavel sunt 3: nasterea de prunci, ferirea de desfranare si intrajutorarea reciproca.
Unde a zis Hristos: faceti-va robi trupului, cultivati placerea, ferindu-va de responsabilitate?
unde au zis sf parinti asta? in care canon?

Lore unde am zis eu sa se faca omul rob trupului si sa se fereasca de responsabilitate, si apoi inca ceva, Biserica nu-i Sf. Ioan Gura de Aur, pr. cleopa si pr. arsenie, cei trei pe care i-ai nominalizat nu sunt normativi pentru Biserica, daca ii iei individual.

Ma faci sa rad :4:....pai normal ca ceea ce am postat este copy paste (sunt scrierile unui SFANT)...ar fi culmea sa apar cu ele si sa spun ca eu le-am scris...de multe ori obisnuisc sa postez din scrierile Sf Parinti pentru a nu crea confuzii (ma bazeze pe SFATURILE si SCRIERILE LOR)...daca tie nu-ti "suna", asta nu inseamna ca nu sunt corecte sau de folos pentri altii. Sa stau sa-ti demonstrez teoria chibritului nu am cum...pot sa-ti spun ca si casatorit TOT DESFRANEZI DRAGULE DACA EVITI ROSTUL FIRII PENTRU CARE AI FOST CREAT...un preot te poate lamuri mai bine...ceea ce am postat este scris de un SFANT...deci te rog respecta macar scrierile SFANTULUI...mai departe tu poti avea orice idee...dar girja mare sa nu-ti SPARGI CAPUL si apoi sa nu stii de unde ti se trage. Lucrurile sunt foarte simple, dar asa ne place noua sa le complicam, sa gasim tot felul de explicatii si subterfugii. Un singur lucru este sigur si cert ca NOI NE PUTEM MINTI UNUL PE CELALALT, INSA PE DUMNEZEU SI PE SFINTI NU AVEM CUM! Baga de seama la ceea ce spun si vad Dumnezeu si Sfintii si nu la ceea ce spune si vede lumea!

Vezi mai sus ce spune parintele despre desfranarea din cadrul familiei...de durerile oamenilor....etc...nu mai repet scrie foarte clar mai sus.

am citit canoanele aduse ca argument de tine.
in ele, cei doi sfinti vorbesc de faptul ca sotul si sotia trebuie sa stabileasca perioada de post ptr a se infrana. nu se specifica ca scopul casatoriei este cultivarea placerii in cadru binecuvantat
Dragul meu, a doua anomalie pe ziua de azi. Sfantul Ioan gura de aur nu e normativ ptr Biserica? Atunci nici una din randuielile stabilite de sfintii parinti, luati individual nu au nici o valoare normativa.
Atunci cum iti explici ca invatatura sfintilor se gaseseste in scrierilor sfintilor diferiti, care au trait la secole distanta? oare Dumnezeu asa considera si el, ca invataturile sfantului sau, invataturi talcuite de insusi apostolul pavel nu sunt normative ptr credinta?

te-as ruga sa aduci un argument clar si concis de la un sfant parinte sau sinod local in care se face precizarea ca scopul casatoriei este cultivarea placerii in cadru binecuvantat. Pana nu vi cu macar un argument, lasa-ma sa consider cu valoare de lege ce invata marii duhovnici si sfinti ai neamului nostru ortodox.

....
 

Pentru mine, gasesc logic , ca omul nu poate avea un act sexual in afara intentiei clare de a aduce pe lume un copil, ; altfel , care este scopul (sfant, evident)?
Doar ca eram curios sa vad si cum gandeste si (eventual ) hotareste conducerea bisericii ortodoxe) Cum suna acea formulare. Haideti sa nu degeneram in conflicte de idei(tipic de altfel , din pacate), si sa urmarim esentialul : Exprimarea(daca exista !! , intrun final) clara a invataturii hotarata in acest sens.

Ceea ce incerc sa combat este "cultivarea placerii din cadrul familiei evitand rostul firii"...nu cred ca un parinte cu credinta si frica de Dumnezeu ar recomanda asa ceva. Poate din nestiinta...dar asta are circumstante atenuante. De ce sa nu ne ridicam mai sus de fire? De ce sa nu cultivam elita invataturilor?...de ce se cultiva de cele mai multe ori mocirla (cele lumesti) si nu sfaturile Sf Parinti?

• “Astăzi Irod s-a multiplicat; aproape că nu mai există familie în care Irod nu-şi ucide copiii. Dar puţini copii fugari mai scapă în viaţă. Unde eşti Maica Domnului să scapi pe maica omului de pofta ucigaşă a lui Irod?”
• “Altă durere pe care o aveţi voi, mamelor, taţilor, sunt copiii lepădaţi. Ascultaţi toţi cu luare aminte: sângele lor cere răzbunare”.
• Copiii nefăcuţi strică pe cei făcuţi.
• Căsătoria-i pentru mântuire şi prunci, nu pentru plăceri şi desfrânare.
• Nu vreţi copii? Trăiţi ca fraţii.
• Decât cancer mai bine copii.
• Dacă nu alăptaţi copii, veţi alăpta cancer!
• lobagii aveau câte 16 copii. Şi erau slugi!
• Abstinenţa sexuală dă vigoare, dar din când în când, rar, trebuie soţii să se împreuneze, în afară de posturi (Sf. Pavel). Femeia (luata din bărbat) are nevoie de completare endocrină, prin contact, de la bărbat. - Parintele Arsenie Boca

Pai tocmai ca noi "oamenii" nu ne ridicam nici la nivelul animalelor!

Uite si pentru ca iti plac foarte mult citatele, iti mai postez unul:

„Drepturile” pe care le propovăduiesc ei împotriva legilor lui Dumnezeu nu sunt demne de atribuit nici animalelor. Căci zice Duhul Sfânt în Psalmul 48, 12: „Şi omul, în cinstea lui Dumnezeu fiind, nu a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor”. Numai că dobitoacele se împreunează doar pentru perpetuarea speciei lor, o dată sau de două ori pe an, deci ele nu calcă legea lui Dumnezeu. Omul, însă prin patima curviei, a precurviei şi toate celelalte, a căzut cu mult mai jos decât dobitoacele cele fără de minte, deci a căzut în îndrăcire. Aşa că, să ne străduim „să ridicăm căsătoria din desfrânare măcar la rânduiala dobitoacelor” celor fară de minte, deşi pentru mântuire nu este de ajuns”.

Se pare ca nu ai inteles nimic. Pai este normal ca in timpul actului sexual sa simti placere, dar atata timp cat nu eviti procreerea (adica nu te feresti prin diferite metode) nu ai de ce sa ai mustrari de constiinta.

Uite iti recitez ceea ce am mai postat deja, poate prinzi ceva pana la urma:

"Numai omul poate interveni, cu libertatea voinţei şi cu funcţia conştiinţei, să modifice natura acestor norme fixe, în două sensuri opuse: 1- înspre dereglarea lor devenind patimi; 2 – înspre convertirea şi sublimarea lor prin virtute, înspre eliberarea de tirania lor prin nevoinţă şi lupta metodică. Deci, un instinct sădit ca lege de existenţă a firii devine patimă prin libera voinţă a omului. Numai omul vrea să despartă rostul instinctului de plăcerea ce-l însoţeşte, alegându-şi plăcerea şi refuzându-i rostul."

Păi te cerți degeaba cu Valentin, n-am observat ceva în intervenția lui care să conducă la ”cultivarea plăcerii” sau ”evitarea rosturilor firii” . În categoria ”rosturile firii” intră și plăcerea, altfel n-ar fi existat ca momeală pentru actul procreativ. Însă sunt două capcane (cel puțin): plăcerea în sine și procrearea în sine, ambele la fel de păguboase pentru om, fiindcă: prima cultivă plăcerea egoistă ca scop, iar a doua coboară omul la nivelul instinctului pur, tot o formă de sclavie față de determinismul natural. Calea de evitare atât a căderii în patimă, cât și în animalitate, este transfigurarea legăturii trupești dintre bărbat și femeie, dincolo de plăcere și necesitate, în expresie intensivă a iubirii reciproce, capabilă să depășească granițele firii folosind chiar recuzita acesteia. Precum Hristos a biruit ”cu moartea pe moarte călcând”, așa orice cuplu integrat în noua creație care e Biserica, poate să-și exprime iubirea în cel mai înalt grad ”cu firea pe fire călcând”.
Desigur fără împiedicarea posibilității procreării dar și fără impersonalul exercitării acestei funcții pe care o avem în comun cu marea majoritate a mamiferelor.

Oare asta ar trebui cultivat?

Da, atâta timp cât nu e împiedicată posibilitatea procreării.

Întrebarea iniţială se referea la "intenţia de a procrea".

Intenţia trebuie să existe.

În dreptul penal se vorbeşte despre două feluri de intenţie:

1. Intenţia directă - atunci când întreprind o acţiune, prevăzând, urmărind şi dorind un anumit rezultat; trag cu puşca către Ion, încercând cu tot dinadinsul să-l omor.

2. Intenţia indirectă - atunci când prevăd posibilitatea producerii unui rezultat, şi îl accept, deşi nu îl urmăresc direct - trag cu puşca către o mulţime de oameni, deşi nu urmăresc neapărat să omor pe vreunul, totuşi prevăd că s-ar putea să omor pe unul şi accept această posibilitate, sau dau foc unei case, deşi ştiu că înăuntru s-ar putea să fie oameni; dorinţa mea este să ardă casa, dar, dacă s-ar întâmpla să fie şi oameni înăuntru, asta e, ghinionul lor.


Transferând aceste categorii ale intenţiei directe şi indirecte la problema actului sexual, putem spune că Biserica (Catolică, dar cred că şi Ortodoxă) cere intenţie, fie directă, fie indirectă.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în cazul unui act sexual nu urmărim direct să facem copil, ni se cere să fim deschişi faţă de această posibilitate; să nu facem nimic pentru a o împiedica (prezervativ etc.), iar dacă un copil este conceput, să acceptăm acest dar al lui Dumnezeu, chiar dacă nu l-am cerut expres atunci şi acolo.

Biserica nu a luat pozitie in mod oficial privitor la acest aspect.
In tainele vietii de familie poate patrunde duhovnicul, insa doar in masura in care mirii ii permit, dorind sa primeasca de la acesta un sfat, un cuvant ziditor, o indrumare; aici nu-i loc de retete, de sabloane, de clisee, iar Biserica, stiind acest lucru, refuza sa le serveasca credinciosilor.

Ferice de tine ca esti ceea ce vrea Dumnezeu sa fii: un virtuos. (Cu siguranta trebuie sa fii dintre acei care s-au desprins de Biserica Ortodoxa, fiindca nu vad o anume confesiune la avatar si nu prea am vazut des dintr-acei care se considera gata mantuiti si mereu pregatiti sa dea lectii de virtute celorlalti). Eu cred ca daca vrem sa combatem ceva, trebuie sa incepem cu noi insine. Ori eu nu sunt vrednic sa cer celorlalti retinere si infranare totala, atat timp cat "In pacate m-a zamislit maica mea!"
Cat despre spartul capului... Dumnezeu stie cate cucuie am. Si n-o spun spre lauda, ci spre rusine, iar acum platesc pentru toate cate le-am facut, nici nu stiu daca din teribilism, placere sau cine stie ce alte influente. Nu dau vina pe nimeni, ci pe mine. Totusi, daca as da timpul inapoi, chiar cu mintea de-acum, nu stiu cum as putea trece anumite obstacole specifice varstei. Poate la varsta mea mi-ar fi mai usor sa vorbesc despre infranare si sa cer celorlalti sa fie altfel de cum am fost eu... Dar oare cum m-as putea numi in acest caz? Nu vreau sa institutionalizez desfraul, dar ca sa-i ceri unui cuplu abia casatorit sa pastreze cu sfintenie canoanele date pe-aici pe la inceputul thread-ului, mie personal mi se pare fatarnicie, nu pentru cei ce le citesc, ci pentru cei care sustin ca ei asa procedeaza...

Printre cunoscutii mei, printre prieteni si desigur chiar in familia mea am sesizat frecvent un interes aparte pentru problema pusa in acest topic. Si mai mereu se discuta aprins...
(Si nu stiu de ce suntem tentati sa discutam mai mereu in contradictoriu, de tipul sau-sau, alba ori neagra. Chiar nu stiu de ce - si observ asta mai mereu, desigur in primul rand la mine, ca sunt mai aproape de ochi...).
Banuiesc ca motivul ar fi in primul rand caracterul aparte al instinctului sexualitatii. El este insotit de placere sau de dorinta ei, de tot felul de emotii si sentimente, de patima deseori. Iar neplacerile, cand apar, sunt dintre cele mai suparatoare si, cum stim cu totii din istorie, nu rareori s-a ajuns la tragedii (imi vine in minte razboiul troian, de pilda!, ca sa nu mai amintesc de crime si sinucideri "din dragoste").
Dar sa va marturisesc ceva: o fi un infantilism al meu, o dereglare pe undeva, dar de cand eram copil, atunci cand ma indragosteam de o fata visam sa fie sotia mea si sa avem multi copii, cat mai multi. Adica, am avut mereu sentimentul acesta firesc al rodului dragostei dintre barbat si femeie: nasterea pruncilor. Nu aveam argumente, ma mira ca unii faceau teorii pe marginea subiectului, pur si simplu asa simteam ca e firesc.
Am aflat insa, cu vremea, ca sunt niste probleme... Ca sunt piedici... Legiferari, interdictii...
Le-am inteles, mare parte din ele si le-am acceptat, ca avind noima, iar rigoarea Bisericii (care se contrapune libertinajului si poftei nesatioase) imi pare cu totul justificata. Dar sentimentul ca, iubind o femeie, vom avea copii impreuna, tot nu mi-a disparut. Eu unul Ii multumesc lui Dumnezeu pentru asta.
Parca e un pic fara sens sa ai o viata sexuala cu sotia (respectiv cu sotul), ani la rand, si sa nu apara un prunc!... Am sentimentul ca e un fel de ratare. Imi pare dezamagitor. Degeaba.
Si invers, asa cum puncta Mihailc referindu/se la extreme, sa ai o viata sexuala reglata principial, doar cu gandul la finalitatea procrearii. E fad, imi pare artificial si, la drept vorbind, nici nu ma vad functionind in felul acesta "hiperorganizat", dirijat teleologic... Pana la urma, cred ca dorinta de a avea copii ca urmare a vietii sexuale, e un program care ruleaza in oameni implicit, discret... Cand apar piedici devine constient, explicit (si naste dezbateri aprinse, uneori) apoi trece iar pe maniera lui de functionare tainica...
Cred eu ca acolo, in adancul inimii omului care isi iubeste sotul sau soata, sopteste Dumnezeu indemnul fin si stabil catre nasterea de prunci... Dar noi, cand developam Cuvantul prin cuvinte, o facem mai mereu grabit...
Cred ca in viata sexuala binecuvantata de Dumnezeu se impletesc multe... Si atractie fizica, si dorinta de a bucura deplin pe partenerul de viata - omul pe care il iubesti -, si trasaturi de personalitate si atmosfera de ansamblu a cuplului, atat de multe imprejurari care dau mii si mii de culori tabloului dragostei. Haos doar sa nu fie, nici posesie, nici placere patimasa (ca si cum ai fi dependent de tutun, alcool, droguri sau altele...). Iar instinctul sexual poate evolua, prin Duhul care plineste, la act cultural si, cred eu, pur si simplu la dimensiuni teologice. De ce nu poate deveni sfanta/sfintitoare unirea sexuala (adica unirea cu intreaga fiinta, cu tot sufletul, nu doar in plan fizic) dintre soti? Dragoste sa fie, dragoste curata si gandul la Domnul...
Biserica, din cate am citit si auzit, precum si din experienta personala (descutiile cu parintele duhovnic) tine seama de complexitatea vietii conjugale, de intimitatea ei delicata, de pericolul exacerbarii instinctului etc. Nu intamplator este randuit postul, de pilda. Si nu intamplator e condamnat sever (slava Domnului!) avortul, crima cea mai abjecta (dupa inima mea).
Cat priveste asceza monahala sau autocontrolul foarte serios al mirenilor avansati in rugaciune... apoi aici e cu totul alta poveste! Oamenii acestia duc cu totul alta viata decat mine, de pilda, si raportarea sexualitatii noastre la a lor, in ciuda faptului ca suntem cu totii membri ai Bisericii, mi se pare nepotrivita. Cum ei nu au nimic in comun cu noi pe terenul sexualitatii, ar trebui ca nici noi sa nu ne mai raportam la ei ca la niste modele. Modelele lor sunt dintre virtuosii lor, iar modelele noastre consider ca ar fi cuvenit sa fie dintre vituosii nostri, mirenii.
Eu unul imi doresc o viata cumpatata in familie. Sexualitatea are rolul ei bun, partea ei de farmec (de ce nu - un dar al Domnului) si nu vad motive sa consider Biserica o stavila in calea iubirii depline dintre soti.
Biserica nu imi pare o sperietoare sau un tiran. Ci un iubitor imblanzitor de fiare salbatice (cum dealtfel apar deseori instinctele in existenta noastra, perturbind-o prin navala lor sau de-a dreptul sfisiind-o / sa nu fie!). Slava lui Dumnezeu pentru dragostea binecuvantata de El si impartasita, dupa cuviinta, de sot si sotie! AMIN+

Instincte au si animalele,iar la ele chiar apare doar si numai in scopul reproducerii,de doua ori pe an,in momentul in care femela intra in calduri.Atat si nimic mai mult!
La ele nu exista orgasm,cu exceptia delfinului si mi se pare a inca doua animale destul de evoluate.
Faptul ca relatiile acestea sunt lasate doar in scopul reproducerii,mi se pare ca este contrazis de insusi felul in care omul a fost lasat sa functioneze: spre deosebire de animal,el poate avea astfel de relatii pe tot parcursul anului,dpdv fizic,iar femeia,desi se stie bine ca poate ramane insarcinata si fara acest lucru,este capabila sa aiba orgasm.
Intrebarea se pune: oare Dumnezeu nu stia ce face,cand ne-a creat astfel?A lasat in noi lucruri inutile?
Din punctul meu de vedere,cu siguranta relatia dintre un barbat si femeie,chiar si cea fizica,inseamna mult mai mult decat nasterea de prunci,insa si aici e vorba de mai multi factori:daca se intampla datorita robirii omului placerii fizice (si atunci mi se pare un pacat in care te folosesti de celalalt si de tine doar in scopul de a consuma aceasta patima) sau vorbim si de implicarea afectiva,spirituala,ceea ce deja este altceva si situeaza omul mai presus de instincte si placeri.
Oricum,subiectul asta s-a mai discutat si anul trecut,daca nu mai insel si a generat polemici nesfarsite.Pana la urma,fiecare are propria sa parere si nu vad sensul sa incerce sa i-o implementeze cu forta altuia,ci doar sa accepte ca altii pot gandi in mod diferit,ca au propriile lor argumente si sa ii respecte pentru asta.

Imi amintesc acum de povestile romanesti in care Dumnezeu si Sfantul Petru (cel mai frecvent) coboara printre oameni, umbla pe pamant, participa la viata oamenilor (ca intr-un fel de vizita de lucru, pentru informare si, pe ici pe colo pentru indreptare...):) Exista multe povestiri de genul acesta, unele amuzante, toate pilduitoare, mai mult sau mai putin reusite, o stim.
Si ma gandesc ... daca nu cumva ... mesajul central al acetui gen de folclor este ca omul (Petru) poate umbla mereu insotit, aici pe pamant, de Domnul...
Unde vreau sa bat (legat de tema topicului):
Am inteles din experienta personala ca se poate sa ne refugiem intr-o atitudine "detasata", "superioara", cumva "pe deasupra" vietii concrete si depline, integral traite. Intr-o atitudine distanta, elevata... Dincolo de omenesc... Sus, foarte sus... Mai ales la inceputul luarii in serios a Bisericii si credintei, cred ca e un moment, mai binezis o perioada de departare a mintii de realitatea concreta a vietii. Unii se bucura ca traiesc acest gen de experienta. Se considera avansati, sporiti, evoluati spiritual...
Este o postura, cred acum, periculoasa, vadind mai degraba imaturitate, mecanisme de aparare (prin negare, rationalizare etc.), mandrie, inselare...
Polul opus, al "traitorilor", care se lauda cu participarea deplina la toate ale vietii, motivind ca "nimic din ce e omenesc nu mi-e strain", cum a spus Gambetta... Cam stim despre ce e vorba, nimic altceva decat balacire, pofte, trup si simtire groasa...
Acum cred ca viata ortodoxa nu e "detasata" de concretul vietii. Dimpotriva, ortodoxia imi pare atunci cand traiesti existenta ta fiind in acelasi timp cu Domnul in gand, in suflet, mai mult sau mai putin "curat" si deplin. Dar cu Domnul, asa cum poti.
Orice act omenesc poate fi cu Domnul in gand sau fara.
Daca este cu Domnul, intr-adevar, in coordonatele pe care ni le propune Biserica, atunci viata e intr-adevar mai bogata si tinde (prin Duhul) la plinire.
A fi ortodox nu cred ca inseamna a fugi de viata concreta, a te refugia in abstractii livresti si idealuri inalte (astea sunt "imaginatie"), in "detasari" si alte mortificari (care imi par de fapt saraciri nedorite ale inimii), in vidarea mintii si a altor efecte ale unor tehnici si tehnologii psi inventate pe langa miezul lucrurilor, ci: a trai portia ta de viata, asa cum este ea, cu gandul la Domnul, care este alaturi, aproape, si cu nadejdea ca Lui ii este pe plac ce faci acum si ca te ocroteste si indruma si ca te trece peste praguri care iti par prea inalte uneori sau te ridica din cotloane prea terestre...
Cred ca Domnul nu vrea ca viata noastra sa fie mai saraca, schematica, ci dimpotriva, mai bogata (in El!).
De aceea ne bucuram cand facem lucrurile, oricare ar fi, dintre cele cuvenite, la modul pe care il numim "dumnezeiesc".
Ortodoxia este plinire, prin Duhul, a vietii. Sfintire, nu ciuntire. Apropiere, nu indepartare. Plinire, deci, inclusiv a vietii sexuale.
E, astfel, atat bucuria ca traiesti deplin darul vietii cat si frica sfanta de Dumnezeu.
Asa imi pare acum...

P.S. Mi-a parut ca vorbim, parca prea detasat, prea de sus, telectual, despre lucruri care, mai degraba se fac dumnezeieste, cu pricepere si cu dragoste curata, simpla, decat se discuta si paradiscuta... E doar impresia mea, ma iertati!

Poate te lamureste urmatorul link
http://tainacasatoriei.wordpress.com...ilor-placerea/

(nu este mult de citit)

Lore si Ovidiu au spus cam tot ceea ce era de spus.
Placerea are tendinta sa se autoalimenteze, omul cauta din ce in ce mai mult satisfactia.
In momentul in care separi placerea de finalitate (nastere de copii), nimic nu mai poate stavili dorinta de placere si egoismul. Stiu ca oamenii impacheteaza totul in cuvinte ("iubire", "frumusete", "indragostire"), dar egoismul creste in ascuns si forta lui se vadeste cand este suprimata sursa placerii.
Copiii sunt calea prin care ne vindecam de egoism.

Te grabesti si tragi concluzii pripite. Sunt crestin ortodox (pentru linistea ta). Te intreb, trebuie sa scrie undeva ca sa iti dai seama de ce confesiune sunt? Sincer esti simpatic.

Nu eu fac subiectul acestei dscutii. Nu incerc sa dau lectii nimanui. Dar stiu ca Sfaturile Parintelui sunt directe si la subiect, sunt taioase uneori, dar spun ADEVARUL. Eu am postat niste sfaturi ale unui SFANT. Iar tu le-ai atacat...unde o fi fatarnicia? Logica simpla, lumeasca. Tu nu te simti vrednic sa dai sfaturi, dar te simti vrednic de a considera fatarnicie postarea unor sfaturi ale unui parinte. Ce sfaturi ar trebui sa dam celorlalti? Sa traiasca in pacate? Daca vad pacatul si incerc sa ma feresc de el, sa nu il spun si celorlalti? Nu ti se pare egoism a nu impartasi si celorlalti care ti-au cerut un sfat?

Incearca sa te detasezi...observ ca te tot aduci in discutie si pe deasupra ma introduci si pe mine in oala. Arata-mi unde eu am sustinut ca asa procedez? Ca eu procedez asa sau nu este strict problema mea (NU EU FAC SUBIECTUL ACESTEI DISCUTII, detaseaza-te!). Fiecare ne luptam cu patimile noastre, asta nu inseamna ca trebuie sa le promovam.

"Ca să ajute Dumnezeu trebuie să existe dispoziţie pentru nevoinţa. Şi când spunem dispoziţie pentru nevoinţa înţelegem să depună cineva puţină străduinţă să-şi depăşească neputinţa sa. Puţină dispoziţie curată de va vedea Dumnezeu, îl va ajuta pe om trimiţându-i cu dărnicie harul Său. Şi atunci omul intră pe făgaşul lui Dumnezeu." - Cuviosul Paisie Aghioritul

Ce sfaturi ar trebui sa dam tinerilor casatoriti? Nu nasterea de prunci? Nu ridicarea casatoriei la rangul de taina? Nu evitarea desfranarii? Unde este TAINA din cadrul casatoriei?

• "Iisus sfinţeşte unirea trupească a bărbatului cu femeia, ridicand casatoria la inaltimea de mare Taina - in Hristos si in Biserica."
• "Iisus vede in casatorie, mai inainte de orice (duhovniceşte vorbind), împreunarea a două trupuri. De data aceasta întăreşte spusa Vechii Legi „nu mai sunt două trupuri ci un singur trup”. Mirele şi mireasa fac un singur trup, cu neputinţă de despărţit. Acel bărbat nu va avea altă femeie; femeia aceea nu va cunoaşte alt bărbat, până nu i-a despărţit moartea. Împerecherea bărbatului cu femeia, când nu-i uşurarea une luxurii vagaboande, ori a unei prostituări furişe, când e întâlnirea şi oferta a două feciorii sănătoase, când e precedată de o alegerea nesilită, de o patimă curată , de-o învoială ştiută de lume şi consfinţită, capătă caracter aproape mistic, pe care nimeni nu nu-l mai poate înlătura. Alegerea e fără schimbare, patima (pasiunea) curată e consfinţită , învoiala e veşnică. În cele două trupuri ce se strâng în dorinţă sunt două suflete ce se regăsesc în iubire. Cele două trupuri se schimbă într-un singur trup , cele două suflete într-un singur suflet.
Cei doi şi-au amestecat sângele; dar din această contopire se naşte o faptură nouă, plămădită din viaţa lor: întruchiparea vădită a contopirii lor. Iubirea-i face asemenea lui Dumnezeu: făurari ai mereu reînoitei şi miraculoasei faceri.
Dar această trupească şi rituală vanitate, cea mai desăvârşită dintre nedesăvârşitele înjghebări omeneşti (nunta creştină), nu trebuie să fie tulburată ori întreruptă niciodată. Adulterul o strică; divorţul o curmă. Adulterul este traducerea (trădarea) vicleană a unităţii, divorţul renegarea-i definitivă. Adulterul este un divorţ sercret, întemeiat pe minciună şi trădare; divorţul, urmat de o nouă căsătorie, e adulterul legiut."

• “Şi iată aşa, furişinu-se în sfatul minţii legea păcatului, care este plăcerea simţurilor, pentru care s-a şi hotărât moartea trupului, de atunci mintea multora dă trupului numai sfaturi împotriva firii, sau sfatul fărădelegii”…”Căci ceea pentru simţuri este lumina şi plăcere, pentru minte este adânc de întuneric. Simţurile nu sunt în stare decât de rătăcire şi nu aprind decât stricăciunea trupurilor, iar mintea împinsă în acestea este nu numai contra firii ci şi împotriva lui Dumnezeu. Iar o minte înnebunită de simţuri şi de poftele contra firii, prin care lucrează toată pofta vrăjmaşă, ce sfaturi poate să dea decât sfaturile tâlharilor care căsăpesc pe cei ce coboara din Ierusalim la Ierihon: copiii ce vin în lumea aceasta.
Oare venirea lui Iisus la nunta din Cana să nu aibă şi un înteles mai adânc? Oare să nu îsemneze ceva mai mult faptul că la nuntă face prima dovadă a dumnezeirii Sale? Oare nu trebuie de aici înainte socotit şi Dumnezeu ca prezent la nuntă? Oare Dumnezeu nu are nici un cuvânt în biologie? Nici un lucru ? Nici un sens? Nici o conducere? A dat legile şi a părăsit lumea? Sau legile îl exclud pe Dumnezeu? De ce a ridicat căsătoria la rangul de Taină între cele şapte, iar Bisericii i-a dat în grijă – deci în răspundere şi în drept – de urmări cu luare aminte roadele tainei, aceşti muguri ai vieţii, copiii? Nu oare de aceea ca ei să fie fiii Săi, întregi la minte şi la trup, şi nu dimpotrivă, puii fărădelegii?” - Tinerii, familia si copiii nascuti in lanturi - Parintele Arsenie Boca

Poate se cuvine sa ma opresc aici, fiindca incep sa se spuna rautati. Daca te-am tulburat, imi cer iertare. Totusi, ca un practicant smerit al ortodoxiei, n-ar trebui nici sa te tulburi, nici sa dai interpretari dupa logica la care faci refere. Eu sunt confuz "rau de tot" in masura in care tu te consideri un induhovnicit. De ce crezi tu ca eu il condamn pe Parintele, nu pricep. Nu era greu de inteles de unde veneau esaloanele care au fost evidentiate (nu neaparat de tine, dar tu te-ai simtit ofensat) si n-am numit fatarnicie la cel care le-a scris fiindca sunt convins ca a dus o viata sfintita. Eu am considerat fatarnicie ieftina gestul de a spune celorlalti ce si cum sunt obligati sa faca, ca si cum eu, care cer celorlalti, chiar asa fac. Daca citesti un mesaj superficial, e firesc sa ti se para nu doar confuz, ci vezi gunoaie in ochii toturor celorlalti, fara sa te pui si pe tine in balanta aceleiasi exigente.
Si-apoi s-o luam simplu (nu neaparat logic, fiindca logica ne poate spune pana si faptul ca nu exista Dumnezeu!!!) care este rolul duhovnicului, oare? Sa presupunem ca avem un duhovnic. Ba mai mult, duhovnicul nostru nu este un preot mirean oarecare, ci este un recunoscut monah la o manastire, cu o adevarata traire duhovniceasca si care nu se lasa influentat nici de hainele noastre, nici de fila de cec pe care-o lasam pentru... iertarea pacatelor... Care este sfatul acelui duhovnic in aceasta privinta? Nu trebuie sa-mi raspunzi mie, ci sa te linistesti si sa-ti raspunzi tu singur. Dar mai ales, care este directia noastra? Am spus-o dar vad ca n-ai inteles: daca devin eunuc, mi-am rezolvat problema mantuirii? SUNT un om pacatos, dar parintele duhovnic "vede" ce este de vazut si imi da canonul care considera ca ma duce catre mantuire. Fac pacate mereu, poate si in somn, cu sau fara voie, dar ma straduiesc (in general) sa nu supar pe nimeni, mai ales pe Dumnezeu, desi asta e cel mai greu... (Si cu ceea ce fac acum, stiu bine ca-L supar).
Sfatul pe care l-as da eu, nu ar fi acela de a face altii ce eu nu sunt in stare sa fac, ci fiecare sa armonizeze pe cat ii sta in putere relatia cu Dumnezeu, se se desavarseasca in masura in care Dumnezeu il va lumina si sa-si cunoasca starea sa de pacatosenie. Astfel, duhovnicul vede daca este sau nu cainta si smerenie, pune canonul pe care-l crede de cuviinta si DEZLEAGA PACATELE. Dumnezeu este dragoste, si daca n-ar fi iertat pacatele oamenilor, putini sfinti am mai fi avut in calendar... Aici e problema de fapt: gandul ca ne substituim lui Dumnezeu, impunand teorii valabile pentru altii, dar nu si pentru noi!

Bine, si daca eu ma prezint cu sotia in fata unui parinte, si ii pun problema clar, scurt, In baza a ce(carei invataturi oficiale) imi va spune el sfatul(ce sa fac si cum), ca sa il iau de bun? Daca nu exista o invatatura unanim acceptata(de conducerea Bisericii, ca fiind cea corecta - in conformitate cu legile divine - lasate si in natura fizica , atunci
In primul rand el va trebui sa fie deja elucidat pentru el insusi aceasta chestiune, clar ca lumina zilei, ca sa ma poata ghida in acest sens!
Asta a fost si intentia mea,cand am postat acest mesaj, de a primi raspuns de la un preot(dar nu numai) care deja a ajuns la cunoasterea temeinica in sine insusi privitor la aceasta chestiune.
PENTRU MINE, ESTE DE O VITALITATE ESENTIALA PROBLEMA, pentru ca , prin actul sexual, se pierde o CANTITATE URIAASA DE ENERGIE, care , arre urmari dintre cele mai serioase asupra intregului om (LIPSA DE VLAGA -> lene, apatie, inertie ; LIPSA PUTERII DE CONCENTRARE, GANDIRE COERENTA, - ; BLAZARE EMOTIONALA,; , desensibilizare emotionala , toleranta scazuta la provocari ,irascibilitate etc; MEDIOCRITATE IN TOATE, - IN CEL MAI BUN CAZ!! ) ;
Sigur , solutia este sa studiez eu ijnsumi, sa cer lumina Domnului in acest sens, si in baza intelegerii personale, vii , sa si traiesc asa. Ca sa nu fie o renuntare superficiala ["pentru ca scrie in cutare loc, sau a spus cutare"] ci sa vina ca de la sine, ca atunci cand cineva a gustat un vin bun, nu mai bea in veci din cel care nu era, sau era mai putin bun .

Acest "trebuie soţii să se împreuneze" de aici - inseamna ca scopul acestei impreunari este [motivat de] pur endocrin?

Sunsray: primul lucru care ar trebui să-l faci degrab este să te spovedești la un preot, abia după aceea să-l întrebi ce și cum să faci cu viața intimă. Preotul nu e consilier juridic și nici hermeneut autorizat al normelor, e în primul rând iconom al tainelor dumnezeiești. În lipsa relației permanente cu un duhovnic nu ai cum să-ți lămurești dilema, fiindcă sfatul nu-l primești din senin sau din cărți, ci va ține cont de tot ceea ce faci și ești, de la modul cum realționezi cu alții, de felul tău de a fi, de alte patimi aflate în terapie ș.a.m.d. Poți să te rogi pentru luminarea minții dar nu te limita la asta, cere ajutorul Bisericii de fiecare dată când ești în impas, nu viețui după capul tău oricât de isteț ai fi. Desigur, nu uita să-ți consolidezi comunicarea sinceră și matură cu soția ta, să ții cont de ea, să o implici în tot ce intenționezi să faci. Perioada de post, cum e cea pe care-o parcurgem acum, e favorabilă găsirii soluției optime. Succes!

In drumul meu spre iad m-am oprit o clipa sa citesc postarea fratelui Ioan Cezar si sa spun o poveste. Mi-a placut mult postarea lui.
Cica era odata, pe vremea cand Dumnezeu si Sf. Petru coborau si se preumblau pe pamant, un bogat si un sarac. Bogatul era bogat iar saracul era sluga si lucra de dimineata si pana noaptea pe ogorul bogatului pentru un blid de linte cat sa-si intretina familia. Bogatul afla, prin nu stiu ce metode, numai el stie, servicii sau prezicatori sau clarvazatori, Dumnezeu stie, ca Dumnezeu si Sf. Petru sunt in preumblare pe pamant si chiar ca se apropie de mosiile sale. El se pregati de inalta vizita gatind cele mai bune bucate, impodobind camera cea mai spatioasa si confortabila, ma rog, tot dichisul ce se cere la o asa importanta vizita. Saracul nici nu banuia macar ce avea sa se petreaca in apropierea sa. Si, cand Dumnezeu si Sf. Petru ajunsesera pe mosiile bogatului, fiind seara, trasesera mai intai pe la coliba saracului. Acesta vazand ca are musafiri striga repede la nevasta sa sa mai aduca doua blide cu mancare. Nevasta se scuza ca tocmai se termina mancarea facuta in ziua aceea. Atunci saracul nostru, nici una, nici doua, merse la cotet, prinse ultima gaina pe care o mai avea si o taie, aducand-o nevesti sa o gateasca. Dupa ce ospata musafirii, taranul le spuse ca nu are o camera separata, ca in singura lor camera dorm copii, iara el si nevasta dorm pe prispa. Isi trimise apoi nevasta sa doarma cu copii si ii invita pe musafiri sa doarma pe prispa, iar el se intanse pe jos langa ei, pe o rogojina veche si tare. Dimineata, musafiri multumira saracului de gazduire, apoi isi luara ramas bun, iar saracul pleca la lucru pe mosia bogatului. Dumnezeu si Sf. Petru ajunsera si la castelul boierului. Aici au fost primiti cu tot fastul, au fost ospatati numai cu bunataturi si mancaruri alese, serviti cu cel mai bun vin si apoi condusi in camera incalzita si special pregatita oaspetilor de rang inalt. La plecare, inaltii oaspeti au multumit de gazduire si apoi s-au dus numai ei stiu unde. Bogatul afla, insa, iarasi nu se stie cum, ca musafirii sai au fost si pe la taranul cel sarac ce lucra pe mosia sa si curios sa vada cum l-a primit saracul, il chema la el si-l puse sa povesteasca cum si-a tratat oaspetii. Taranul ii povesti cum s-au petrecut lucrurile. Atunci bogatul ii spuse taranului cine erau acei oaspeti si cum s-ar fi cuvenit sa-i fi tratat el, cel sarac, pe asa musafiri de rang inalt.
Pe drum, Dumnezeu il intreba pe Sf. Petru unde s-a simtit cel mai bine: la sarac sau la bogat? Sf. Petru zise: - Doamne, la sarac m-am simtit mai in largul meu, da' nu stiu de ce. - Pentru ca bogatul, spuse Dumnezeu, privea totul ca pe o afacere, el stia ca daca investeste in Mine, eu raspund insutit si inmiit, pe cand saracul a dat din inima, fara sa se gandeasca la rasplata. Egoismul, Sf. Petre, poate sa-ti dea impresia ca esti cel mai pios si virtuos om, dar e numai .. fatada.
Iertare cui nu a placut povestea.
Hristos in mijlocul nostru!
Har, smerenie si jertfa de sine.

Din pacate suntem plini de patimi. Si de multe ori dam sfaturi raportandu-ne la patimile noastre. Si atunci suntem mai ingaduitori cu unele pacate. Am observat tendita asta si la duhovnici de mir. Parintele la care ma spovedeam odata m-a intrebat dupa ce ne-am reintalnit dupa mai multi ani: Mai ai de gand sa faci copii? sper ca te opresti aici. m-a intristat intrebarea lui(parintele are un baiat.)
Pozitia Bisericii e clara, iar aceasta invatatura e relevata in cartile sfintilor parinti. Daca unii preoti se folosesc cum vor de aceasta invatatura, foloseasc din ea doar ce le convine asta e partea a doua. Spre ex a venit un user aducand ca argument hotararile unor sfinti in favoarea feririi de copii, relatia conjugala rezumandu-se doar...la placere. Am citit canoanele si am aflat ca de fapt sfintii indemnau pe cei casatoriti sa respecte randuiala posturilor si nu aiba relatii, ferindu-se de zamislire. Asadar, acea zisa pozitie neoficiala e de fapt o invartire in jurul degetului. repet: invatatura bIsericii e clara si e impotriva feririi de zamislire.
Asta nu inseamna ca scopul unirii trupesti e doar nasterea de prunci. Asta e o extrema periculoasa. Dar asa cum a spus si dl Erethron, atunci cand ai o relatie conjugala nu te feresti , stiind ca exista posibilitatea ca acea frumoasa unire sa se finalizezeze cu ...un suflet.
Mi se pare o greseala sa eviti sa dai sfaturi bune unui tanar care le intreaba pe motiv ca tu nu le poti pune in aplicare. Mi se pare ca se inseala cei care numesc acest lucru o fatarnicie.
o sa pun problema altfel: un bolnav de tbc se duce la medic. "Daca mai fumezi, mori", ii spune medicul fumator.
Acum intrebarea: ar trebui bolnavul sa asculte de medicul fumator, care i-a zis sa nu mai fumeze sau nu?
In funtie de raspunsul dvs, aceeasi raspuns il aplicam si in cazul tanarului cu pacate care da sfaturi unui alt tanar.
Cine stie si nu respecta, cu siguranta va fi tras la raspundere si judecat, dar cine stie si tace de asemenea va fi judecat, ptr ca avea ocazia sa ofere cuvant mantuitor fratelui sau si nu a facut-o.

nu, inseamna ca acesta este unul dintre avantajele pe care le prezinta actul conjugal.
Viata conjugala are frumusetea ei, dar e bine sa se practice cu masura.

Oare nu asta incercam eu sa spun? Ideea ca un cuplu casatorit ar trebui sa aiba atatea raporturi cati copii isi doresc sa aiba mie mi se pare iesita din firescul unei casatorii binecuvantate de Dumnezeu.
Cat despre cele doua exemple, nu cred ca se incadreaza vreunul in cazul nostru. "Duhovnicul" care indrazneste sa spuna asa ceva, va raspunde pentru sfaturile sale, iar noi, constienti fiind de inselarea lui, cred ca trebuie sa cautam pe cineva mai apropiat de harul lui Dumnezeu.
Sfatul "medicului fumator" nu are relevanta. Desi el este in masura sa spuna, chiar pacatos fiind, ceea ce trebuie sa spuna, ofera un prost exemplu si astfel ne intoarcem la sfaturile duhovnicului cazut in inselare, de care noi trebuie sa fugim: si unul si celalalt, desi Dumnezeu i-a "uns" si le-a dat un anumit talant, irosesc tot ce au mai de pret. Noi, mirenii de rand, fara pretentii ca am avea harul desavarsirii, suntem uneltele si nu soft-ul. NU sustinem pacatosenia si nu o institutionalizam, dar nici nu putem sa devenim partizanii unei teorii pe care noi insine nu o intelegem fiindca NU O TRAIM. Tot ce putem sa facem este sa ne analizam in intreg ansamblul slabiciunilor noastre, sa stim exact cand suntem in greseala si sa o evitam, cand se poate. Spunem mereu "Faca-se voia Ta, Doamne!", dar cand nu suntem in stare sa facem voia lui Dumnezeu, nu fiindca ne complacem intr-o stare pacatoasa genul "Ei, lasa ca Dumnezeu ma iarta oricum!", ci cand se intampla sa nu rezistam pacatului, macar sa ne caim in adancul sufletului nostru si sa recunoastem ca suntem nevrednici si slabi. Si ce putem face? Mergem la duhovnic si spunem "Parinte am facut asa si-asa si-asa, desi stiu ca Dumnezeu nu ingaduie! Ma rog sa ma intareasca, dar iar cad cand nici nu ma astept!" Si parintele vede daca te prefaci sau chiar te doare ca nu esti in stare de nimic bun si te ajuta cum simte el ca ti se potriveste, dupa fire, fiindca nimeni nu e la fel, iar ceea ce i se potriveste unuia, nu e valabil si pentru altul.