Cand sa ne bucuram?
 

De obicei oamenii se bucura cand castiga bani, cand cumpara lucruri materiale, cand primesc ceva in dar, cand privesc anumite emisiuni sau filme, cand mananca o anumita mancare sau beau o anumita bautura, cand castiga o competitie si asa mai departe.

Intrebarea mea este cand ar trebui cu adevarat sa ne bucuram? Cand mergem la biserica, cand facem o fapta buna, cand ajutam pe cineva, cand ne rugam?

Doamne ajuta!

Adevarata bucurie este aceea ce o primesti de la Dumnezeu.
Dumnezeu este bucurie.
Noi oamenii credem ca ne bucuram si stim ca bucuria este aceea ce o simtim cand facem cele enumerate mai sus.
Insa adevarata bucurie este aceea cand simti pe Hristos si cand intri in comuniune cu Dumnezeu.

Bucuria omeneasca pentru lucruri efemere, si inutile uneori, nu este bucurie.

deci problema este nu cand ne bucuram ci pentru ce ne bucuram.

Putem sa ne bucuram. Domnul nu ne vrea tristi si deprimati. insa sa vedem pentru ce ne bucuram. cu cat suntem mai pacatosi cu atat ne bucuram de lucruri mai efemere si trecatoare: mancare mai multa, averi mai multe.
Putem sa ne bucuram de sanatatea ce ne-o da Domnul, de copiii ce ni da Dumnezeu, de inca o zi de viata ca sa avem timp sa ne pocaim, de simtirea lui Hristos.

Trebuie să ne bucurăm oricând de frumuseţea lumii create de Dumnezeu şi, mai ales, când ceva merge conform dorinţei Lui. Astfel, ne putem bucura foarte bine de cuvântul lui auzit în biserică, de vederea substanţială a Lui în Sfântul Sacrament, de o nouă prietenie legată cu o icoană a Lui care este aproapele nostru, de un film care înfăţişează frumuseţea lumii Lui, de o muzică ce ne încântă urechile cu armoniile Lui, de o mâncare bună care ne arată cât este de darnic El şi de atent cu noi, pe care nu ne lasă să flămânzim. Cu cumpătare, ne putem bucura şi de rodul viei Lui, aşa cum şi el s-a bucurat mergând la ospeţe cu familia Lui.

A-L urma pe Domnul înseamnă a nu ieşi din Legea Lui şi nu înseamnă a fi constipat, plouat, mereu morocănos. Dimpotrivă, nu am întâlnit în viaţa mea oameni mai veseli şi mai bine dispuşi decât preoţii şi cei care şi-au dedicat viaţa Lui.

Bucuraţi-vă şi vă veseliţi !

A citit cineva "Treptele bucuriei" de Ernest Bernea?

Alexdu, ai citit vreo carte de-a parintelui Teofil Paraian?
De Craciun mi-am facut cadou cartea lui, "Bucuriile credintei". Daca vrei, iti pot face un rezumat in seara asta, dar recomand tuturor sa citeasca orice lucru scris de acest parinte, pentru ca le va aduce cu siguranta multa bucurie.

eu m-am bucurat enorm cand am aflat ca sunt insarcinata si mi s-a intamplat asta de cateva ori ... am o fetita de 3 ani, un baiatel de 9 luni si mai asteptam in 4 luni iarasi o fetita. si m-am mai bucurat cand am putut sa ajut pe cineva sau am vazut ca este cineva ajutat sau i s-a facut un bine cuiva.

Un preot duhovnic, implinit atat pe plan material, cat si sufletesc, fiind intrebat in cadrul unui interviu daca este fericit, a oferit un raspuns pe care l-am retinut ca fiind cel mai potrivit unui crestin a-l marturisi.

Desi in plan personal are nenumarate motive care sa-l faca fericit, neimplinirile, suferintele, necazurile, neputintele celor pe care ii pastoreste, si ale celorlalti oameni, in general, nu pot fi trecute cu vederea. De aceea, singura fericire pe care si-o ingaduie este doar aceea pe care o afla cand gaseste puterea de a le fi acestora alaturi.

tot timpul ar trebui sa ne bucuram. Lipsa bucuriei din om duce la suferinta, iar suferinta duce la ura. Doamne ajuta!

Aceasta carte, "Bucuriile credintei", o citim si noi acasa, de fapt tot recitim...
Pentru ca e asa o dragoste mare in ea, atata frumusete...
Binecuvantare, pace sfanta, bucurie intru Hristos Domnul!

Da, am citit, dar aleg cu toata inima, cu tot sufletul cartea plina de bucurie (crestina) a Parintelui Teofil Paraianu.

Imi amintesc de o discutie in 3, in care unul dintre noi se plangea de unele lucruri si refuza sa admita ca i-ar aduce vreun folos modul de viata crestin.
Plouat, morocanos si crispat o spunea.
Atunci, prietenul meu din copilarie, care e preot ortodox, a intervenit si i-a spus: "Uita-te si tu in jurul tau, la crestinii pe care ii cunosti! Au greutati ca si noi, poate mai mari, dar observa ce liniste, ce bucurie, ce putere li se citeste in ochi, in intreaga faptura!..."
Mi-a placut cuvantul acesta atunci, iar pe cel care se lamenta, l-a pus pe ganduri, a tresarit... Ceva il atinsese frumos...

Neincetat trebuie sa ne bucuram. Ne bucuram cand avem prilej de bucurie. Nu sunt doua afirmatii contradictorii.


Cateva idei:

Bucuria adevarata e rod al Duhului Sfant. Ea incepe cu infranarea, cu blandetea, cu credinta angajanta, cu binefacerea care duce la bunatate, care, la randul ei, duce la indelunga rabdare, bucuria, pacea si iubirea. "Degeaba asteptam noi inaintare in bine, daca nu ne angajam!"

-"Te poti bucura , de exemplu, de foarte multe lucruri, de o floare care este si pentru tine facuta de Dumnezeu, de un rasarit, de un apus de soare, de imaculatul zapezii, de un om pe care il intalnesti, pe care crezi ca ti l-a adus Dumnezeu in fata, de familie, de succese, de atatea si atatea lucruri care iti vin in fata si care sunt toate niste chemari de bucurie. Si mai presus de toate, bucuria ne-o da Dumnezeu pe masura inaintarii in bine, ca un fel de rasplata pentru viata superioara pe care ne silim sa o ducem, si atunci bucuria este un dar al lui Dumnezeu.

Nu crestinismul a inventat bucuria, ea a fost lasata de Dumnezeu pe pamant, de cand l-a alcatuit pe om.

Sunt bucurii duhovnicesti (mai presus de fire) si bucurii firesti.
Bucuria fireasca o da tot Dumnezeu celor care isi fac datoria dupa fire (de ex., bucuria nasterii unui copil, bucuriile de familie...).
bucuriile mai presus de fire sunt cele intemeiate pe credinta. Bucuria vesnica - bucuria data de intalnirea cu Hristos, bucuria data de certitudinea invierii. Izvoraste din implinirea datoriilor mai presus de fire.

Calea bucuriei este credinta, slujirea, cunoasterea lui Dumnezeu, iubirea de Dumnezeu si de oameni.

Bucuria in crestinism e o realitate: cand stii ca esti ocrotit de Dumnezeu, cand stii ca esti asteptat de Dumnezeu, cand stii ca Dumnezeu vine pentru tine, cand stii ca Dumnezeu a dat pe Fiul Sau spre mantuirea noastra."

Foarte multe temeiuri de bucurie avem in cantarile de la slujbe, in Evanghelii, in sarbatori, in vederea omului de langa noi.



Va urma.
Cititi cartea daca vreti sa va bucurati! Se gasesc multe carti de-ale parintelui pe net.

Avem nenumarate motive de bucurie. Dumnezeu ne face foarte multe daruri ca sa ne vada fericiti. Ba chiar merge pana acolo incat ni se ofera pe Sine Insusi in dar.
Insa nu putem gusta bucuria adevarata daca nu ne predam si noi lui Dumnezeu, da nu ne daruim si noi, la randul nostru.
Fara jertfa de sine, omul n-are habar ce inseamna bucuria adevarata. El e fericit cand uita de sine, cand in inima lui ii face loc lui Dumnezeu, semenilor sai, lumii intregi.
Daca Il voi avea in inima neincetat pe Dumnezeu, daca inima imi va fi pururea deschisa tuturor celor din jurul meu, voi simti bucuria necontenit.

Asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu!
Minunat ai spus, frate George...

Un motiv de bucurie
 

Povestire - O fila din viata unui om

"Deodata brancadierul si asistenta medicala au intrat in salon. S-a apropiat si au intrebat: aveti obiecte metalice la dvs? A verificat prinzatoarea parului, dantura, a scos verigheta , lantisorul si m-au urcat pe patul cu rotile. Toate ca prin vis pentru ca in mintea mea era: Doamne Iisuse, Doamne Iisuse.., Doamne Iisuse.
Am ajuns in sala de operatii, lumini mari ca niste ochi imensi priveau din tavan. In mintea mea Doamne Iisuse , Doamne Iisuse.,. Doamne Iisuse.
5 oameni au inceput treaba profesional. 1,2,3 sus, pe masa de operatie. A legat o mana, a legat alta mana, cate kg aveti? A prins parul intr-o plasa. Doamne Iisuse, Doamne Iisuse... m-am trezit zambind catre cei din jurul meu. Stati bine cu capul, au spus asezand ceva sub capul meu. Da, Doamne Iisuse, Doamne Iisuse Fiul lui Dumnezeu milueste-ma pe mine pacatosul. Anestezistul a pregatit seringa, a pus cateterul in mana. Strange pumnul, desfa, strange.... Doamne Iisuse , Doamne Iisuse.....
1,2,3,4...Doamne Iisuse ......

Cineva s-a apropiat sfios si usor de capul meu fara sa vad doar sa simt. Si a inceput sa ma mangaie pe cap bland de tot, atat de bland incat nu pot explica. O pace si o fericire m-a cuprins. Si cu voce calda, feminina, minunata, ca un balsam mi-a repetat: nu e nimic, totul va trece si va fi bine. Totul va fi bine , vei fi bine, nu te speria. A continuat asa, pana cand o voce m-a strigat pe nume: Trezeste-te.
Am deschis ochii. Eram in salon, tocmai ma asezau pe patul din salon. Am zambit larg fericita, si bucuroasa. Va multumesc tuturor, va multumesc , va multumesc.

Cineva ,m-a intrebat. Cum a fost? I-am raspuns bucuroasa: minunat, extraordinar de frumos. Sunt foarte bucuroasa.
A facut ochii mari intreband-se probabil ce putea fi asa frumos si minunat intr-o sala de operatii cand esti operat.

Am intors capul spre iconita de deasupra patului: era Fecioara Maria, si in gand am multumit bucuroasa: Iti multumesc ducele meu Iisus. Iti multumesc."

Cele din povestea postata de tine, imi par parca cunoscute intrucat mi s-au intamplat partial si mie :)
Credeam in sinea mea ca este cancer, desi medicul mi-a spus inainte de operatie ca analizele arata ca nu este vorba de cancer. Am fost dusa in sala de operatii. Mi s-a pus perfuzia la mana la care aveam o bratara metanier, pe care am rugat asistentele sa mi-o lase la mana. Mi-au legat o mana, si pe cealalta, ca si cum...m-ar fi rastignit cineva (am gandit eu in sinea mea:)
Privirea imi era tinta la mana la care purtam bratara si strangand mana pumn, spuneam in sinea mea:'Doamne ramai cu mine ca mi-e frica, tine-ma de mana!' Cu acest gand am adormit in urma anesteziei. Cand m-am trezit, mana era la fel de stransa si chiar am simtit ca Cineva ma tinuse de mana tot acest timp. M-am trezit cu zambetul pe buze, ducand in deruta asistentele care credeau ca aveam acea stare euforica din cauza anestezicului :)

Slava lui Dumnezeu! Cu adevarat, cu adevarat bun si puternic in iubire este Domnul!
Cum rasplateste El cu preaplin firava noastra credinta, omeneasca...
Laudat fie Domnul in vecii vecilor! AMIN+

Nu doar in aceste situatii trebuie sa ne bucuram, ci ori de cate ori simtim ca suntem fericiti. Si pentru ca ceea ce ma bucura pe mine, se poate intampla ca pe tine sa nu te bucure, nu-ti pot da o lista cu prilejuri de bucurie.

Cea mai mare bucurie a unui om este.... sa aduca bucurie altui om .
In privirea plina de recunostinta a celuilalt el de fapt vede privirea plina de drag a lui Hristos.

Ce ar fi daca omul s-ar bucura, privind undeva in tacere dupa un colt , nevazut de cel sarman caruia i-a adus o bucurie fara ca macar sa stie de unde vine bucuria, deci ce ar fi daca s-ar bucura fara imboldul recunstiintei ci doar pentru bucuria celuilalt?
Nu aceasta ar fi bucuria crestineasca?

"3. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta,
4. Ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie."

Indiferent cat de frumos sunt principiile umaniste, niciodata nu vor putea fi atat de desavarsite ca pricipiile crestin-ortodoxe.

Potrivit Sfintei Scripturi, primul cuvant rostit de Mantuitorul Inviat, primilor martori ai Invierii Sale, femeile mironosite, este "Bucurati-va!".

Noi legam insa bucuria de multe aspecte si lucruri ale lumii acesteia. Ne facem din ele prilejuri de a ne bucura, manifestand o bucurie care, asemenea lor, trece.

Dar Mantuitorul ne arata Invierea Sa din morti drept prilej suprem al bucuriei omenesti. Invierea Sa invesniceste si bucuria noastra, altfel spus, posibilitatea noastra de a ne bucura de El si unii de ceilalti, in vecii vecilor.

De aceea, realitati duhovnicesti si cuvinte precum comuniune, bucurie, recunostinta, sunt primele semne ale omului inviat sufleteste inca din viata aceasta.

Bucuria duhovniceasca se cultiva progresiv in raport cu trei categorii de obiecte meditative:

- persoanele sfinte: Dumnezeu Tatal, Duhul Sfant, Isus, Maica Domnului, ingerii, sfintii ...
- persoanele si fapturile obisnuite
- noi insine

Pentru prima categorie ne bucuram contempland atent calitatile exceptionale ale persoanelor sfinte (iubirea plenara, rabdarea, sacrificiul…). Acestea sunt cauze potente care vor matura continuumul personal si vor determina obtinerea in viitor a acestor calitati ceresti. Lauda este forma exaltata a acestei forme de bucurie, care trebuie sa lucreze continuu in inima.

Pentru celelalte fapturi, ne bucuram cand acestea experimenteaza forme de bucurie spontana, curata si atunci cand acestea fac actiuni virtuoase. Se spune ca “ne bucuram in virtutea altora”. Aceasta ne ajuta sa eliminam din suflet forme subtile sau grosiere de invidie si sa cultivam progresiv dragostea pentru ceilalti.

Din cand in cand este recomandat sa ne bucuram gandindu-ne la propriile actiuni virtuoase pe care le-am facut in trecut, fara insa sa ne mandrim, ci prin simpla contemplatie a frumusetii actiunii. Aceasta forma de bucurie este bine sa o suscitam atunci cand trecem prin momente mai grele sau anumite stari de depresie sau descurajare. Functia ei este aceea de a ne ajuta si a ne intari credinta in Dumnezeu si in rationalitatea profunda a faptei bune.

Atentie , desi bucuria duhovniceasca este un bun special, ea poate deveni un obstacol in zborul catre Dumnezeu la fel ca o bucurie lumeasca daca nu stim cum sa o tratam corect odata ce este generata.

Abordarea corecta a bucuriei duhovnicesti se face in cadrul a doua meditatii speciale.

Eu ma bucur f mult de lucruri mici,poate pt unii nu inseamna nimic. De ex: ma bucur de fiecare data cand vorbesc cu cineva,sa primesc o vorba buna sau un simplu ce faci,esti bn. Ma bucur cand ies sa ma plimb,imi place f mult natura,ma bucur cand merg la biserica, privesc cerul,pasarile si de toate cate a lasat Dumnezeu ca sunt superbe:):):)

Asa, foarte bine, PuiMic, sa te bucuri, ca ai de ce!

sincer nu vad legatura dintre fraza ta,care nici nui o prea inteleg,si postarea mea,destul de simpla Mai departe prin citatele date,pare ca obiectia(daca ea exista) ,se refera la faptul ca un om vazand recunostinta in ochii altui om, se mandreste cumva ,si nu inchina intreaga sa fapta lui Dumnezeu cel nevazut Dar ca de obicei decupezi,pentru ca eu afirmasem ca a aduce bucurie unui om inseamna a il vedea pe Hristos in privirea acelui om. Deci nu am vorbit despre o rasplata egoista a acelei fapte,care eventual sa ne satisfaca mandria ,ci despre descoperirea lui Hristos prin actul iubirii . Cand simti un om in nevoie si esti alaturi de el ,bucuria lui e cu mult mai mare decat fapta ta ,pentru ca prin asta el simte o mana intinsa.Si bucuria ta insati e cu mult mai mare decat efortul care l-ai facut ,pentru ca prin asta simti ca ai facut acel bine omului luat in genere ,adica lui Hristos. Odata ce eu nici o fapta nu o separ de Hristos ,si credinta nu o separ de bucurie ,de ce numesti principiile mele umaniste ? A ajuns oare umanitatea sa se identifice cu Hristos:)? ce bine ar fii...

P.S. Pentru ca este un topic despre bucurie ,hai sa iti mai spun o bucurie a mea. Bucuria mea este sa mi se raspunda ,sa intru intr-un dialog ,ca asta ma face sa nu ma simt singur atunci. Asa ca iti multumesc sincer ,si chiar imi esti draga, chiar daca mai mereu scrii in contradictoriu cu mine si uneori extragi doar portiuni din ce am zis,fara sa vezi ansamblul :P

cred ca cea mai mare bucurie pentru mine ar fi sa revina Isus odata...altceva nu m-ar interesa...

Cand Mantuitorul a rostit Fericirile probabil tu ai fi stat cat mai aproape si EL te-ar fi privit cu drag.Pentru cei ca tine au fost spuse.

ehee,asta e o taina mult prea mare . Iisus a venit o singura data pe pamant . A fost suficient si pt cei dinaintea sa ,si pt cei de dupa El. Iar cand va veni a 2 a oara ,va veni ca Imparat ,cu multa slava

Imi pare rau ca nu ati inteles cuvintele Domnului:
"3. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, 4. Ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie."
Pacat.

Cuvintele dvs:"A ajuns oare umanitatea sa se identifice cu Hristos:)?" seamana cumva cu alte cuvinte ale dvs:"Hristos este sufletul omului, Hristos sunt oamenii"?
Sau Hristos este in ochii celui bucuros. deci Hristos e licarul de fericire?

Aveti o mare problema. Identificati pe Hristos cu sentimentele: Hristos e iubire, bucurie, fericire.
Hristos e persoana. PERSOANA. A doua persoana a Sfintei Treimi. Deci nu este sentiment uman.
Ma iertati.
Insa va trebui sa acceptati ca Hristos este Persoana care poate fi cunoscuta ca Persoana.
Cand veti accepta asta veti reusi sa faceti cunostiinta cu El.

[quote=dobrin7m]
Cuvintele dvs:"A ajuns oare umanitatea sa se identifice cu Hristos:)?" seamana cumva cu alte cuvinte ale dvs:"Hristos este sufletul omului, Hristos sunt oamenii"?
Sau Hristos este in ochii celui bucuros. deci Hristos e licarul de fericire?

Aveti o mare problema. Identificati pe Hristos cu sentimentele: Hristos e iubire, bucurie, fericire.
Hristos e persoana. PERSOANA. A doua persoana a Sfintei Treimi. Deci nu este sentiment uman.
Ma iertati.
Insa va trebui sa acceptati ca Hristos este Persoana care poate fi cunoscuta ca Persoana.
Cand veti accepta asta veti reusi sa faceti cunostiinta cu El.

[QUOTE/]

Pt mine Hristos este Dumnezeu si Om . Este o persoana cu 2 firi.
Este Fiul lui Dumnezeu dar si Fiul Omului,Mantuitorul,cel care a restaurat chipul omului,aducandu-i infierea si asemanarea cu Dumnezeu.
Iar cum esenta acestei legaturi este iubirea,iubirea Lui pentru noi in primul rand,apoi iubirea noastra pentru El.
Nimeni nu il poate cunoaste pe Hristos ,in afara iubirii. Si de aceea trebuie sa experimentam iubirea cu ceialalti oameni ,ca sa ajuengem la Dumnezeu. De aceea il identific pe Hristos uneori cu un semntiment , pentru ca El traieste in interiorul nostru . Bucurie,fericire,iubire toate acestea nu sunt depline,decat atunci cand vin de la El.

"Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, 4. Ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie."

Daca facem milostenie ca sa fim vazuti de oameni,intradevar e doar un act al nostru,un sentiment incomplet. Dar daca acesta milostenie o facem din adancul inimii ,doar din interes pentru celalt,atunci sentimentul mandriei nu va mai apare ,si nu vom mai astepta rasplata.Atunci intradevar vom face acea milostenie din toata inima,sa nu stim nici chiar noi de ea, si va stii doar Dumnezeu .
Deci iata cum Dumnezeu locuieste in inima noastra,atunci cand iubim din tot sufletul,si intelegem pe cel de langa noi

Este un pas mare inainte , faptul ca nu mai generalizati. In sfarsit ati folosit cuvantul uneori. Acum mai avem de discutat ceva despre locul unde traieste Hristos si cand Hristos traieste in noi si cum anume traieste in noi.

Acum insa putin despre acest"uneori". nu toata iubirea daruita de seaman cand face un bine este iubire de la Dumnezeu sau insusi Hristos. ca poate fi o iubire egoista , sau patimasa si sa faca un bine. de pilda sotul care isi iubeste nespus sotia, atat de mult incat nu mai are gand pentru Dumnezeu si tot ce face pentru ea, toate faptele bune sunt dominate de patima, de iubire patimasa. Pentru ca iubeste femeia din ea. acea iubire nu este de la Dumnezeu pentru ca e patimasa si trupeste si sufleteste. Sigur sotia se simte bine, si spune ca este un om foarte bun. dar acel om nu face ce face pentru Hristos si din iubire de Dumnezeu ci pentru femeia de langa el uitand cu desavarsire de Dumnezeu , chiar daca crede in Dumnezeu, el uita de Dumnezeu atunci cand iubeste femeia sa. Arhim. Sofronie spunea ca in relatia de iubire dintre soti trebuie sa exista si a treia persoana: Hristos , altfel casnicia schioapata , atat de mult pana ajunge la ruina.

Noi avem porunca sa ne iubim semenii ca pe noi insine. Insa cand noi insine ne iubim pe noi egoist, cu mandrie de sine sau patimas, la fel iubim si semenii. Atunci Hristos nu este in acel om.

Ceea ce vreau eu sa va spun este ca nu toata fapta buna este mantuitoare si nu toata fapta buna este intru Hristos. Aici dvs ati generalizat spunand Hristos este fapta buna sau Hristos este iubire. pentru ca nu toata iubirea daruita de oameni este intru Hristos.
Sigur ca cea mai buna cale de a descoperi pe Dumnezeu este iubirea de semeni insa trebuie sa fie inteleasa corect.

Va rog sa cugetati la aceasta porunca "iubeste aproapele ca pe tine insuti".

Daca tu esti un pacatos, care nu ti-ai spalat pacatele de pe haina sufletului tau, ca nu stii , ca nu vrei, ca nu poti, cum poti avea iubire buna, mantuitoare. iar atunci cand faci o fapta buna , insotita de iubirea ta asa cum e, stramba intr-o forma sau alta, cum crezi ca il ai pe Hristos?
Crezi ca Hristos intra in inima necuratita? Crezi ca Hristos da o iubire strambata de pacat?

In omul in care exista pacate exista si duhul acelor pacate. Acele duhuri ale pacatelor murdaresc iubirea sau sentimentele bune ale omului respectiv. pentru ca actiunea diavolului se rasfrange in simturi.
Sigur ca trebuie sa exersam iubirea de aproapele. este un mijloc de curatare si acesta. insa asta nu inseamna ca Hristos este iubirea omului cum ar fi ea, sau ca este sufletul omului cum ar fi el, sau ca este toata fapta buna cum ar fi ea, cum sustineati pana deunazi.

deci ma bucur ca ati ajuns la acest "uneori". Mai trebuie sa discutam cum Hristos nu este sentiment si cum si cand intra Hristos in inima.

Frumos spus. Crestinul este un om al bucuriei, asa spunea si Parintele Teofil. Ce paradox, Parintele Teofil care ar fi avut motive concrete de intristare, caci nu putea vedea, a fost marturie vie ca omul ce-L are pe Hristos in el e un om al bucuriei! Vesnica lui pomenire.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Iubirea poate fi si egoista asa cum sustineti ,in exemplul cu sotul patimas,dar atunci nu este iubire.Este posesiune ,este dorinta de avea pe celalalt,dar nu iubire. Iubirea adevarata nu face rau . La fel si cu fapta buna . Fapta buna fara intelegerea nevoii celuilalt ,nu poate fi buna,caci nu stie adevarata nevoie a celuilalt. Dar daca cineva face o fapta cu adevarat buna ,inseamna ca a reusit sa patrunda in inima celuilalt,si asta nu se poate veni decat de la Dumnezeu . Nu a existat vreo fapta buna pe acest pamant ,buna in toate aspectele sale,care sa nu fie pe placul lui Dumnezeu . Si nu exista in om capacitatea de a face acest bine,cu adevarat bine,daca nu ar exista dinainte,sau ar aparea chiar atunci chipul lui Hristos in el.
Aici nu suntem de acord. Hristos poate aparea unde si in cine vrea .Caci daca nu ar fi asa,cuvintele sale nu ar mai fi un adevar universal ,ci unul cultural,al unei civilizatii. Oricine ajunge la iubirea din toata inima ,la uitarea de sine,la trairea pt celalt ,atunci,in aceiasi clipa ,Hristos prinde chip in el .
Nu neg prin aceasta desavarsirea data de Duhul prin Biserica,si faptul ca Hristos a lasat Biserica,pentru ca noi sa ajungem asemenea Lui,si sa dobandim infierea .Este cea mai sigura cale .Dar Duhul sufla unde vrea,El le poate judeca pe toate si pe El nu il poate judeca nimeni.
A iubi pe aproapele este bucurie ,a iubi pe Dumnezeu este bucurie .Unii incep cu prima,unii cu a doua ,unii raman doar la una din ele ,si vai ,unii nu pot iubi .
Sotul care isi iubeste nevasta sincer ,si face totul pentru ea ,este asemeni lui Hristos care iubeste Biserica. El va fi fericit ,si se va mantui prin bucurie.
Calugarul care isi iubeste chilia,si iubeste nevointa,si iubeste pe Dumnezeu mai mult ca viata sa insasi ,acela se va mantui tot prin bucurie .
Unii spun ca e greu drumul credintei,dar nici nu le-ar veni sa creada cata bucurie si indulgenta ascunde acesta ,doar daca e insotit de iubire .
Iubirea e atat de mare,incat include credinta ,si mai ramane loc si in afara

Sa ne bucuram ori de cate ori se intampla ceva frumos si in jurul nostru, nu doar cu noi. Sa nu trecem nepasatori pe langa ele, sa le adunam in noi si cine stie, poate intr-o zi le vom savarsi chiar noi, aducand bucurie altora.