E intotdeauna pacat sa minti?
 

Am si eu o intrebare. Poate suna aiurea dar chiar sunt nelamurita.Stiu ca este porunca sa nu minti dar daca minti sau ascunzi adevarul ca sa ascunzi ca ai facut o fapta buna tot este pacat? Pentru ca in acelasi timp Mantuitorul ne indeamna sa nu lasam sa se vada faptele noastra bune inaintea oamenilor si sa le facem intr-ascuns.

Să nu facem faptele bune înaintea oamenilor înseamnă să le facem cu discreţie, fără a ne bate cu pumnii în piept, fără a urmări să primim laude. Să ne ferim, adică, de vanitate (slava deşartă). Să fie făcute din dragoste - de Dumnezeu şi de oameni.

Dacă poţi să faci o faptă bună fără să te ştie cineva, e foarte bine; dar sunt situaţii în care nu o poţi face în ascuns. Nu trebuie să o ascunzi cu orice chip, eventual minţind, dar trebuie să o faci firesc, fără să te mândreşti, ci zicând în sinea ta: „slugi netrebnice suntem si ceea ce am fost datori sa facem, aceea am facut”.

Cât despre minciună, dacă e întotdeauna un păcat... Eu cred că nu. Porunca ştiu că mai e tradusă şi prin „să nu faci mărturie mincinoasă împotriva aproapelui”. Nu trebuie aplicată fără discernământ. Spre exemplu, magii au evitat să-i spună lui Irod adevărul despre locul unde se află Pruncul, chiar dacă îi promiseseră că îl vor înştiinţa.

Poruncile nu sunt decât expresia iubirii de Dumnezeu şi de oameni. De aceea Mântuitorul a spus că toate sunt cuprinse în: „Să-L iubeşti pe Dumnezeu din toată inima ta şi pe aproapele ca pe tine însuţi”. Păcat este tot ceea ce contravine iubirii. Deci „a minţi” este păcat atunci când este făcut cu un scop rău - a denigra pe cineva, a-i face un rău; sau după ce tu însuţi ai făcut un rău, minţi ca să-l acoperi.

Nu este întotdeauna păcat să minţi. Minciuna nu este păcat intrinsec. Spunem că un păcat este intrinsec atunci când nu poate fi imaginată o situaţie în care fapta respectivă nu ar fi materie rea (adică un lucru care nu ar trebui să se întâmple). Spre exemplu, avortul sau sacrilegiul sunt intrinsec rele, fiindcă ele sunt situaţii care nu ar trebui niciodată să se întâmple.

Care este, atunci, criteriul principal de judecată în a şti dacă o minciună este sau nu este un păcat ? Acest criteriu este foarte simplu şi pleacă de la observaţia banală că nu toţi oamenii au îndreptăţirea să cunoască adevărul. Să luăm două exemple concrete:

A) O prietenă mă întreabă dacă între mine şi soacra mea există frecuşuri. Deşi eu ştiu bine că există frecuşuri, eu pot să neg acest lucru în bună conştiinţă. Deşi este o negare a adevărului, nu este un păcat în virtutea faptului că prietena mea nu are îndreptăţire să cunoască acest adevăr.

B) Duhovnicul meu mă întreabă dacă între mine şi soacra mea există frecuşuri. Eu nu pot să neg acest lucru în bună conştiinţă, fiindcă duhovnicul meu are îndreptăţire să cunoască acest adevăr pe care eu i-l refuz.

Iată, deci, aceeaşi întrebare. Singura diferenţă, esenţială însă, stă în îndreptăţirea de a şti a celui care întreabă. Observăm că îndreptăţirea nu este globală. Superiorul meu de la firmă are îndreptăţire să ştie dacă Popescu fumează în birou, ceea ce e interzis de regulament. Dar nu are îndreptăţire să ştie dacă Popescu îşi bate copiii. Mama lui Popescu are îndreptăţire să ştie dacă Popescu îşi bate copiii, dar nu are îndreptăţire să cunoască detalii privind regulamentul intern al firmei la care lucrez.

Aplicând, acum, la cazul în speţă: au sau nu au X şi Y îndreptăţire să cunoască faptele dv bune ? Dacă nu au, atunci discreţia în privinţa lor, sau chiar negarea lor la o întrebare frontală, nu este păcat în sensul Decalogului.

Să mai observăm un lucru fără legătură cu cele de mai sus: când ne lăudăm cu faptele noastre bune, pierdem ceva esenţial: o bună parte din merit. Am făcut o faptă bună ? Nu am făcut altceva decât trebuia să facem. Am postit ? Trebuia să postim. Am ajutat pe cineva în nevoie ? Spiritul Sfânt ne-a inspirat, pronia ne-a dat postibilitatea de a o face, de fapt este meritul lui Dumnezeu, care nu uită colaborarea noastră. Un şoricel care se cuibărise sub piciorul unui elefant se străduia din răsputeri, în tăcere, să ţină pasul cu elefantul. Din cauză că nu prea putea singur, adesea se agăţa de piciorul elefantului. Până într-o zi, când a strigat în gura mare: "iată ce tare tropăim noi doi !"

Cu frăţietate în Cristos,
M.D.

Interesanta discutie ! Da, da... ! E de urmarit ! Vedem unde s-o ajunge !

Trebuie sa ne gandim ca minciuna e doar pe jumatate ,ca mintim doar oamenilor,dar pe Dumnezeu nu il putem minti ,ca El stie tot ce e in sufletul nostru.

Minciuna nu e buna , doar ca noi ,datorita unor pacate anterioare,ajungem in anumite situatii din care nu mai putem iesi ,fara a rani pe cineva,decat printr-o minciuna.
De multe ori scopul e bun : sa nu ranim ,dar mijlocul e gresit, sa ne dam altii decat suntem.
Minciuna este o exprimare a neputinetei noastre ,si, un motiv de a ne uri mai mult.
Minciuna poate fi si o scoala ,daca ii urmeaza cainta .Caci desi minciuna asupra altuia ne-a reusit, in sufletul nostru stim ca am mintit lui Dumnezeu, si noua.

propunere !
 

Desi acest subiect a mai fost ,,calcat in picioare" o data , parca nu a avut gustul celui de acum .
De data aceasta nu am un comentariu, adica inca nu este timpul pt. asa ceva, dar am o propunere .
Dupa ce in ani de zile am asistat la pareri sustinute ca tinuta vestimentara a unui crestin nu poate fi in nici o situatie un pacat, portul bijuteriilor , uzul parfumurilor, machiajul si fardarea asemenea , fumatul, tatuarea , gindurile patimase ale desfrinarii in care ne indulcim in nici un caz , sexul oral (sustinut tare elegant si cu emotie de un frate fost/pirit ortodox) nici pe departe si inca multe, multe, fapte care cad defapt sub osinda judecatii (cind si cum ne impartasim, mersul itinerant prin biserica la sfirsitul liturghiei pt. inchinarea la icoane, felul si profumzimea marturisirii, practici legate de maslu, modul de alcatuire a unui pomelnic si mai ales pe cine trecem la sfintele taine pe un asemnea pomelnic, sarindare, psaltire si tot felul de rugaciuni fara binecuvintare, ecumenismul sub toate aspectele ,polemica ortodocsi -alte culte, istoria bisericii ardelene sub austrieci, temeinicia dogmatica a BGC ... si multe, multe, altele ) si pe care le-am tot discutat , toate acestea insa dupa ce luam din Evanghelie ce ne convine sau scoatem din context , dupa ce ignoram sfintele canoane si mai ales dupa ce declaram ca nu ne intereseaza decit iubirea in dauna adevarului si a dreptatii ... deci dupa toate acestea iata ca acum era de asteptat ca cineva sa aibe taria si sa vina sa puna cireasa pe motul tortului : eeeei !?!?... este cumva minciuuuna vreun pacat ????:68:
Nuuuuu !
Pt. ca minciuna este dimezeiasca ! De aceea si apare de la inceputul civilizatiei ,in decalog, la porunca a IX urmatorul text : ,,Să mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău, cind vrei si cit vrei.” (conform Funny Bible)
De aceea si suntem educati de mici copii, de cind incepem sa vorbim, in spirit ,,religios" invatind toti poezia ,,Catelus cu parul cret" (... fura rata din cotet/El se jura ca nu fura /Dar l-am prins cu rata-n gura !). Cu o asemenea educatie este firesc sa ajungi la maturitate sa-ti pui intrebarea crestineasca : este pacat minciuna !?!?!?

Pai ce ne mai lipseste ? Motul ! Haideti fratilor sa mai facem inca un concurs de minciuni, ca tot nu este pacat . Dar unul strasnic, nu cum am facut cite unii pina acum ! Iata propunerea !

Atunci cind nu ne intereseaza Adevarul nu mai este decit o alternativa, sa ne indoim de noi insine : este oare minciuna pacat ????
Excelent , splendid sofism despre minciuna ; personal il felicit pe fratele care ca si in cazul sexului oral a mai incercat un tur de forta cu neatentii ortodocsi .
Dar totusi , nu a precizat nimeni cine este tatal minciunii, ca poate cine stie, sunt si din cei care au uitat !


NB : urmaresc in continuare topicul cu mult drag .

Daca ai spus o minciunica sa nu faci zinzanie sau sa nu te mandresti nu e pacat stai linistita ca Dumnezeu le stie pe toate.:1:

Dincolo de orice subtilități filo/teologice, minciuna rămâne un păcat mare și din păcate, unul dintre cele mari!

Exemplul "frecușurile și soacra" față de prietenă și un răspuns posibil: "draga mea, îți înțeleg dorința acerbă de a ști totul despre mine, dar eu prefer să nu-ți dau detalii despre soacra mea și relațiile mele cu ea". Aha, s-ar putea să creem un disconfort celuilalt și să nu-i satisfacem curiozitatea inepuizabilă față de semeni... Și relațiile sociale, "adecvate cu lumea", sunt extrem de importante, chiar mult mai importante decât ADEVĂRUL... care este de cele mai multe ori INCOMOD: Nu degeaba Adevărul a fost răstignit! (Aha, noi nu vrem să fim răstigniți de ceilalți, vrem socializare, vrem confort intelectual, vrem cinstire, vrem toată această viață degenerată, demult în afara lui Hristos (vezi și http://www.youtube.com/watch?v=H0_lN...eature=related), vrem agiornamento ca să plăcem semenilor, nu vrem bătăi de cap când putem scăpa cu o minciună "nevinovată"?!?)

Păi, frățiile voastre, Crucea fiecăruia înseamnă și a propovădui Adevărul cu toate riscurile pe care le comportă! (Eu, totuși, cred în Sf. Petru de dinainte și mai ales de după lepădare, nu în timpul lepădării când a fost al minciunii "nevinovate", al lepădării, al dorinței de a nu incomoda și a nu se incomoda pe sine în această existență). Dar nici noi nu vrem răstignirea (suntem într-o stare permanentă de lepădare de Hristos) și în atari condiții, nu știu de ce ne-ar vrea pe noi Hristos. Aha, mizăm care va să zică pe har că oricum toți suntem păcătoși și "nu există om care să nu greșească". Dar una este greșeala involuntară și alta este cea în cunoștință de cauză (vezi minciuna) bazându-ne pe iertarea lui Dumnezeu.

Cât despre situațiile limită când acceptăm minciuna pentru a-i salva pe alții (război, nazi-SS, în fața morții, situații diverse și probabil,extrem de delicate etc.) e la latitudinea noastră pentru ce optăm, dar trebuie să avem responsabilitatea să admitem că săvârșim un păcat mințind și vom da socoteală pentru aceasta.

"Eu sunt Calea, Adevărul și Viața" nu are nici o legătură ființială sau logică (în afară de cea de opoziție totală) cu faptul că diavolul "grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii." (Evanghelia după Ioan, 8, 44)

Oricum, "subtilitățile metafizice" legate de păcat și formele de manifestare ale acestuia golesc sufletele noastre de Adevăr și ne îndepărtează din ce în ce mai mult de Dumnezeu. A accepta minciuna în orice formă subtilă a ei (și chiar adevărul parțial) e PĂCAT. Ce să mai spun de faptul efectiv de a minți și încă conștient? E păcatul în forma sa cea mai "pură"!


P.S. Cu iertare, dar să fim mai atenți la:
"Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este." (Evanghelia după Matei 5, 37)

Ce legătură are minciuna cu lauda de sine? Pur și simplu nu vorbești despre ceea ce faci.. Asta înseamnă că nici nu spui adevărul, nici nu minți. (Vorbești vreodată în gura mare despre faptele rele proprii săvârșite? Mă îndoiesc... Arareori, vei vedea oameni spovedindu-se public! De unde până unde dorința de a vorbi despre faptele bune?). Iar întrebat fiind cu privire la faptele bune săvârșite, răspunsuri posibile: "puteam să fac mult mai mult", "iartă-mă, te rog, aș vrea să nu vorbesc despre asta" etc. Sau trebuie neapărat să simțim recunoașterea pompoasă a faptelor noastre bune?

Dar aici e însă o problemă cu înfrânarea limbii... Și e mai comod să stai la bârfă (a se citi socializare) decât să te retragi în colțișorul intim al sufletului tău cu rugăciunea "Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătosul/păcătoasa"...

Urmaresc si eu cu interes cum merge topicul, vorba domnului Zaharia, fiind inca nesigur fata de raspuns, din pacate.
Un motiv pentru care nu sunt sigur este, pentru mine, priza subiectiva a constiintei la actul minciunii. Altfel spus, daca in cazul unui pacat cum ar fi, de pilda, betia, am indicatori subiectivi clari care ma trag de maneca si ma ajuta sa constientizez limpede ca am pacatuit (ma simt rau fizic, activitatea mea e perturbata, ma simt vinovat, mi-e rusine, regret unele vorbe si fapte), in cazul minciunii cum stam?
Pentru ca se poate intampla sa ma trezesc in fata unui om cu un pistol in mana (am vazut ieri, uimitor, pe strada mea linistita din cartierul Titan, un barbat care a coborat dintr-o masina si a tras cateva focuri de arma asupra altei masini, fiind urmarit - exact ca-n filme!), care ma intreaba daca eram in locul x la ora y iar eu, speriat de pistol si banuind ca omul o avea vreo interpretare personala pe baza careia s-ar putea sa ies tap ispasitor, spun ca nu, nu am fost, desi fusesem... In acest caz imi pare ca nu prea am indicatori clari care sa ma "anunte" ca am savarsit un pacat. Nu ma simt vinovat, nu imi e rusine, deoarece am mintit pentru a-mi salva viata in fata unuia care, cel putin in clipa aceea, s-ar putea sa imi para scos din minti...
Dar intrezaresc o eroare in abordarea mea: oare pacatul este pacat doar daca imi dau eu seama de asta?... (ne spovedim si pentru pacatele nestiute, pentru cele fara intentie) Dar daca nu imi dau seama, de unde sansa de a ma cai? De unde zvacul spre pocainta? Si totusi, pocainta este un dar de la Duhul Sfant...
Of, cum o intorc, tot nu-mi iese... Ma iertati! Poate prinde cineva vreun fir din incercarea mea, totusi...:)

In principiu, pentru a avea relevanta fiintiala (precum pacatul insusi are impact adinc, fiintial) si nu doar in plan normativ, cred ca minciuna, ca orice pacat, se cuvine sa fie analizata nu doar, sa zicem, comparativ-lingvistic, marcind cu degetul o lista de propozitii fie si din Sfanta Scriptura ci, in buna traditie ortodoxa, se cere raportata la indicatori cum ar fi: rugaciunea si evolutia ei (un pacat lasa imediat urma in lucrarea rugaciunii), starea sufleteasca generala (bucurie sau apasare, plictis, tristete), ginduri-parazit care "imboldesc" constiinta (extrema fiind ganduri de hula), reactii fie si neconstientizate ale semenilor (cineva, brusc, nu ma mai are la inima si nu stie de ce...) etc.
Daca orice minciuna este pacat, atunci ar trebui sa lase una sau mai multe din "urmele" de mai sus (iar eu sa fiu suficient de "fin" duhovniceste incat sa resimt aceste urme.)

Nu pot rupe minciuna si pacatul in genere, de persoana, ca realitate vie, in carne si oase, aflata in raporturi cu alte persoane si, in primul rand, cu Hristos Care este Persoana.
Minciuna si pacatul nu imi par relevante in sine, in mod absolut, ci doar in raporturi dintre persoane, inclusiv (de fapt, mai ales!) dintre persoana si Persoana.

pentru fratele Zaharia
 

Anania şi Safira au murit pentru că au minţit Duhului Sfânt, după cum a spus Sf. Petru. Dar „tatălui miniciunii” ai voie să-i minţi, sau trebuie să-i spui adevărul, indiferent de circumstanţe şi de urmări?

Pentru a fi mai limpede, recurg şi eu la o situaţie-limită: Să zicem că e război şi în casa ta se adăposteşte o mamă împreună cu copilaşii ei, fiind urmăriţi spre a-i ucide (fac parte dintr-o categorie care trebuie exterminată). Ce e păcat în situaţia asta: să minţi, spunând că nu-s la tine, sau să spui adevărul?

Da, corect spus. Doamne ajuta!

La exemplele tale ca si la alte sofisme despre care nici nu iti dai seama dar despre care vorbesti cu tarie crezind ca l-ai apucat pe Hristos de un picior (acest exemplu pe care il dai tu, gindindu-te intr-un singur sens, este asisderea situatie in care sotia ta fiind gravida si facind o echografie medicul iti spune : bai, faceti avort cit mai repede , deoarece copilul vostru are o malformatie genetica si va fi un handicapat netraind cecit pina la 17 ani ! Adica nu am in cotro Doamne si trebuie sa mint sau este musai sa fac un avort ca iata Tu in ce situatie ma bagasi !! Exact precum desfrinatele care spun ca nu se pot lasa de desfrinare deoarece trebuie sa creasca copii pe care tot Hristos ii i-a dat !! Superbe sofisme !! Pot fi insirate multe cu toate ca folosesc doar unora !!) eu iti reiterez un raspuns care s-a dat un pic mai sus .
Daca pe Fratele Ion Cezar nu il crezi poate te vei indura si il vei crede pe Hristos :,,"Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este." (Evanghelia după Matei 5, 37)

Dar pt. asta trebuie sa fi educat de duhovnic in frica si poruncile lui Dumnezeu .
Dar daca si daca nu crezi sau nu te poti pune de acord cu Hristos (care iti si spune cine este tatal minciunii , precum eu insumi am amintit in postul meu de mai sus sub forma intrebarii) nu este nici o problema . Multi nu pot si in lumea aceasta o duc destul de bine . Ion Neculce spunea in letopisetul sau ,,... si umbla bietul om cu dzilele in mina ." iar parintele Paisios de f. curund amintea : ,,...traim vremurile in care se lauda pacatosul cu poftele pintecului sau (ce am trecut eu in postul meu de mai sus : bijuterii, haine , fumat, tatuat, sex oral, desfrinare, lene = legaturi ale satanei nebanuite= idoli contemporani !) iar cel ce face strimbatate pe sine se binecuvinteaza "
Adica asa cum procedezi tu !

Iata cum iese la iveala lipsa educatie duhovnicesti pt. Adevar si Dreptate !!

In rest sa sti ca apreciez tare mult parerile tale !

NB: te rog sa ma sfatuiesti in urmatoarea minciuna : sotia ta desfrineaza cu un barbat de care s-a gindit sa se si lipeasca social dar nu iti spune , din iubire pt. tine deoarece stie ca nu rezisti la asemenea veste si mai ales ca esti hipertensiv si ca exista posibilitatea sa faci o criza hipertensiva cu accident vascular , ci te minte si isi joaca in continuare rolul de sotie iubitoare !!! Este pacat minciuna ei sau nu , deoarece o face minata de dragoste si fata de amant dar si fata de tine ...
Fratilor nu va jucati cu sofismele satanei , ca are puterea sa va invirta pe degete atunci cind va mintiti ca nu mai puteti de dorul lui Hristos !!

Ti-am dat nenumarate exemple de minciuni aparent savirsite pt. bine (exact definitia sofismului) , te rog sa ma lamuresti care sunt pacate si care nu !

Deci, domnule Zaharia, ca să fie extrem de clar pentru toţi cei care citesc aici părerile dumneavoastră, răspundeţi la următoarea întrebare:

X este anchetat de Securitate, şi este întrebat: "A criticat vecinul/fratele/soţul dumneavoastră Partidul ? Da sau nu ?"

Ce trebuie să răspundă X pentru a fi un bun creştin, plecând de la ipoteza că vecinul/fratele/soţul a criticat într-adevăr partidul iar X cunoaşte acest lucru ?

Să răspundă: "nu e treaba mea, cu atât mai puţin a voastră"

Ipoteza mea de lucru este Hristos . Voi nu aveti de unde sa stiti dar duhovnicii ortodocsi invata (de la inceputul monahismului in mod sigur dar eu cred ca este mult mai devreme aceasta practica) ca atunci cind nu stim ce avem de facut sau suntem in ispite si incercari mari ,mai avem totusi un mare ajutor : rugaciunea . Asta face crestinul ortodox maiinainte de a se pune pe mintit. Si ce i-o dat Hristos sa faca dupa rugaciune atunci aceea va face !
Dar atentie, exista o singura situatie aceptata in ortodoxie (iarasi nu aveti voi de unde sa o stiti !) si care este trecuta in penultimul verset al Fericirilor : ,, Fericiti veti fi cind va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvintul rau impotriva voastra mintiind pt. Mine "
Dar nu dati buzna si nu va frecati minile a bucurie ca ari gasit o proptea Hristica a minciunii deoarece acest verset este extrem de greu de talmacit si nu vine nici decum in contradictie cu cel din Matei :,,"Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este." (Evanghelia după Matei 5, 37) deoarece acelesi fericiri , cu citeva versete mai sus precizeaza clar : ,,Fericiti cei prigoniti pt. dreptate, ca acelora este imparatia cerurilor " si cu citeva versete si mai inainte se intareste si mai evident : ,,Fericiti cei ce flaminzesc si insetoseaza de dreptate , ca aceia se vor satura !" Sa recititi Fericirile ca poate se vor indura de voi si se vor lasa citite !
Cititi dara cu atentie intreaga Scriptura si nu mai credeti ca tot ce va da prin minte este si teologie


Am sa va raspund textual la intrebare daca veti da un raspuns corect teologic la intrebarea pusa mai sus celuilalt frate : daca sotia dumitale este gravida , face o echografie , amniocenteza , etc si in urma acestora medicul va sfatuieste sa faceti neaparat avort (sotia desigur, nu dvs.)caci fatul este cu unele malformatii majore pt. care va fi un handicapat si nu va trai mai mult de 17 ani ... dvs. ce veti face ?
Si in functie de asta mai discutam ori ba !

Eu am pus primul întrebarea.

Era civilizat şi de bun simţ să răspundeţi la ea, fără să condiţionaţi acest lucru de alte răspunsuri "corecte din punct de vedere teologic" (apropo, cine hotăreşte dacă răspunsul meu este "corect din opunct de vedere teologic", dumneavoastră ?!).

Ce autoritate aveţi, în afară de faptul că îi porcăiţi neîncetat pe partenerii de discuţie şi v-aţi plasat cu de la sine putere pe un piedestal de pe care şi celui mai înverşunat puritan i-ar fi groază că ar putea eventual să se prăbuşească ?!

Ei atunci ramineti dvs. cu civilizatia si corectitudinea pe care o doriti si 'om mai vedea noi !
Nu eu hotarasc corectitudinea ... este hotarita deja in canoanele ortodoxe , de aceea aveti acest comportament, pt. ca sunteti strain de ele . Este si firesc , nu sunteti din aceiasi suflare cu mine ... adica chiar aveti o scuza .
Nu va mai tulburati si va ametiti fara rost in legatura cu mine ! Cunosc stratagemele lumii moderne si manevrele de dat dupa piersic atunci cind nu poti isbindi lesne !
Piedestalul este doar in mintea dvs. , eu de fiecare data fac referire la Scriptura si la canoane , insa dvs. voiti sa intelegeti altceva . Este treaba dvs,. ce voiti sa credeti , dar lasati manevrele de situatie ca nu va face cinstea pe care o doriti .
Purtati-va precum in Fericirile ortodoxe si veti dobindi totul : raiul .

In rest , numai de bine !

Deci, refuzaţi să răspundeţi la întrebare ?

mesaj sters

În primul rând, nu mi-ai răspuns la întrebare, ci mi-ai pus alte întrebări.
Apoi, ai recurs însuşi frăţia ta la sofisme, asociind păcatul minciunii cu păcatul sexual sau al uciderii de prunci.
Deşi l-ai citat pe fratele Cezar, el a spus că nu crede că minciuna nu este un păcat în sine (sau intrinsec, cum spunea fratele Mihnea), ci derivă din relaţie cu o Persoană (sau persoană), părere la care subscriu. Cu alte cuvinte, sunt situaţii în care minciuna nu este păcat.

În exemplele date de frăţia ta minciuna ar justifica păcatul pruncuciderii, respectiv ascunderea adulterului. Deci slujeşte păcatului, adică tatălui minciunii, nu lui Dumnezeu. Deci în aceste două situaţii minciuna este păcat.

P.S. Dacă soţia şi-ar justifica minciuna prin mila faţă de mine sau prin teama că aş face infarct, i-aş răspunde că n-ar trebui să se teamă de asta, pentru că răul cel mai mare l-a făcut atunci când m-a înşelat. Atunci m-a omorât sufleteşte, ucigând iubirea dintre noi. Moartea cu trupul, în cazul ăsta, ar fi doar o consecinţă firească infidelităţii ei.

P.P.S. păcatul minciunii cred că trebuie pus în aceeaşi categorie cu cel al „închinării la idoli”; cine îl ia ad-literam devine iconoclast.

Minciuna e tot minciuna orice motivatie ar avea. Confundati lucrurile. Sa nu lasam sa se vada lucrurile, dar nu sa mintim.

Se pare că răspunsul se află în înseşi întrebările tale.
Cât priveşte disputa stârnită, nu-ţi face probleme, pentru că subiectul în sine naşte controverse, pentru că ne lovim adesea de el în viaţa de zi-cu-zi. Deci e bine să fie dezbătut. În felul ăsta putem învăţa unii de la alţii.
Nu vei obţine o singură părere, după cum vezi, însă va trebui să-ţi foloseşti discernământul pentru a o alege pe cea bună. Iar pentru asta trebuie să trecem totul atât prin filtrul minţii cât şi al inimii. Căci mintea fără inimă este rece, iar inima fără minte e sentimentală şi proastă.

Am stat si am cugetat la dvs. Ma surprindeti , destul de neplacut , este adevarat . Sunteti agitat si caustic dar fara tinta si fara substrat !
Preferam sa urmaresc , deobicei, pe fratele Mihnea deoarece in ciuda unor greseli pe care le face , toti gresim pina la un punct, are cunostinte teologice bune dar mai ales dispune de ... hai sa zicem, de metodica in a-si traduce gindurile . Chiar daca l-am mai contrat totusi mi-a atras atentia placut . Vorba francezului (inteleasa in limitele bunei cuviinte) : qui s'aime, se taquine !

Mi-am pus intrebarea : cine nu va da pacea , cine va impinge sa faceti afirmatii ticluite din mineca , de ce nu ma puteti evita daca nu va place ,,moaca" mea , de ce nu cautati adevarul , de ce va inveninati pina dati pe ... ?
Si fara sa vreau , am inteles cine nu va da pace ... este acelasi care in urma cu mii de ani a mai facut o scena exact ca a dvs : LucaXX,1-8 :,,1: Si intr-una din zile ,pe cind Iisus invata poporul in templu si binevestea, au venit arhiereii si carturarii, impreuna cu batrinii./ 2 : Si, vorbind, au zis catre El :Spune noua , cu ce putere faci acestea , sau cine este cel ce Ti-a dat aceasta putere? / 3 :Iar El raspunzind a zis catre ei :Va voi intreva si eu pe voi un cuvint, si spuneti-Mi : / 4: Botezul lui Ioan ers din cersau de la oameni?/ 5:Si ei cugetau in sinea lor, zicind :Daca vom spune : din cer, va zice :atunci pt. ce n-ati crezut in el ?/ 6 :Iar daca vom zice: de la oameni, tot poporul ne va ucide cu pietre, caci este incredintat ca Ioan a fost prooroc / 7 :Si au raspunsd ca nu stiu de unde / 8 : Si Iisus le-a zis : Nici Eu nu va spun voua cu ce putere fac acestea"
Acest cineva va imboldeste sa aparati minciuna impotriva tuturor invataturilor din Scriptura si nu numai !
Va propun sa va feriti de acest cineva , nu este o companie buna , va va trada exact cind nu va asteptati si va va face de ris !
Daca am incerca sa adaptam mustrarile dvs. la faptele lui Hristos, in aceisi circumstanta, : ,,Era civilizat şi de bun simţ să răspundeţi la ea" ar iesi o ineptie dar inteleg ca din vanitate si neostoire v-ati repezit ca ... copiii la caramele !
Asa ca nu va grabiti copilareste in dialog cu concluziile decit cind aveti argumente . Nu va luati dupa modelul meu deoarece eu de fiecare data (sau aproximativ si dau explicatii pt. anume judecati). Apropos , ce virsta aveti ?

De asemenea am sesizat, probabil ca defect profesional, ca ati fost antrenat sa puneti intrebari si sa nutriti idei neoneste de a baga in corzi in timpul polemicii (care poate fi contrarie sau contradictorie !) dar nu ati mai fost antrenat cum sa iesiti din situatii sau ce sa faceti cind nu primiti raspunsurile asteptate . Ca si cum meseria va adus amaraciunea/ciineala sufletului si nu pacea .
Asta este , ce sa facem ? va rog sa incercati sa remediati deficientele mai ales pt. linistea persoanla , eu sunt obisnuit , asemenea Mintuitorului (dar pastrind evident proportiile !) sa fiu confruntat si cu minciuni , si cu stratageme de situatie , si detractari , si marturisiri ale adevarului trucat, s.a.m.d.

Dar in ciuda tututror lucrurilor , nici macar nu ati sesizat (este si normal , fiind plin de minie !) ca eu v-am raspuns in postul meu la intrebare : folosind Scriptura in folosul marturisirii numai a adevarului si a elimina complet si pt. orice situatie a minciunii . V-am precizat ca si piedestalul pe care stau este tot Sf. Scriptura , dar nu ati dorit sa cautati printre cuvinte ! Vad insa ca dvs. aveti alte pareri .
Asta este , nu ne asemanam , dar ne putem evita . Asa ca va invit la bun simt , la atentie si la multa, multa, documentare inainte de a deschide gura !
Si cu asta cred ca am spus totul , vis-a-vis de parerea mea, despre cine este si cum este minciuna ! Ma pot retrage de pe acest fir !

NB: imi pare rau ca ati intart meteoric in discutia cu mine si ca ati esuat jenant . Nu-i nimic , sunteti tinar si cu timpul puteti deprinde virtutile crestine ... daca le si cautati !

Mai frate , dar tare greu mai intelegi ceea ce scriu . Trebuie sa-ti traduc din romana in romana. Bine o voi face , desi nu imi face placere . As fi preferat sa fi atent ca sa nu vorbesc la pereti !

1. Saftul primit la un asemenea avort este o minciuna a celui care nu crede in Dumnezeu si crede mai mult in stiinta . Stiinta ne-a dat-o Dumnezeu nu ca sa il masuram pe El cu ea deoarece nu poate fi masurat cu nimic , ci ca sa putem stapinii pamintul si sa ne inmultim s.a.m.d. Adevarul este cel din Sf. Canoane , care spun ca pt. nici un motiv si sub nici o forma nu se face un avort. Dumneata unde ai fost atent cind ai citit aceasta idee a mea . Nu te-am deviat de la subiect, asa ai vrut sa pricepi matale !
2. Pe masura ce intru in postul tau imi dau seama ca in cele din urma ai deviat rau de la subiect : eu nu am spus ca am aceiasi parere cu Cezar , in acest sens nu am scris un cuvint . Am spus ca baza care o citez eu a mai citat-o si Cezar . Pai... unde dai si unde crapa ?
3. In final ma lasi perplex : prin lucrarea lui Hristos la o echografie poate aparea malformatii iar la alta ulterioara sa dispara , sunt numeroase cazurile duhovnicesti asemanatoare citate prin cartile de zidire sufleteasca . Daca nu sti asemenea carti iti recomand eu . Adica nu este nevoie sa mintim facind o recomandare falsa ; ca informezi familia despre ,,ceva" este o atuitudine dar ca recomanzi avortul asta este altceva . Si dupa ce ca se face o minciuna i se pune mot si omucidere. Sti cum se cheama asta ? Calea spre osinda vesnica ! Esti absurd ! Ia vezi mai sus ce i-am raspuns lui Erethron in legatura cu avortul , adica cum este parerea mea despre subiect !
In raspunsul cu adulterul cred personal ca te-ai grabit . Am vrut sa-ti vad intentia sincera sau nu de a comenta subiectul . Voi continua aceasta poveste cu urmatorul final : dar daca intr-un final ea, sotia, gindeste ca si tine si atunci te anunta, pe nepusa masa,ca divorteaza iar din scandalul care se incropeste tu faci accident vascular cerebral fatal ... cum mai este cu adevarul si cum mai este cu minciuna ??? Ia lumineaza-ne !

Acestea sunt parerile mele . Tu daca vrei sa minti ,,putin" facind bine este treaba ta . Ma intreb insa de ce nu esti atit de rivnitor in viata incit sa poti face orice numai sa eviti minciuna ?
In rest ... turnul Eifel este in acelasi loc !!!!!!

Domnule Zaharia, în loc să vă avântaţi în felurite aprecieri privind persoana mea, care, oricât de iscusit ar fi formulate, se numesc tot atac la persoană în lipsa argumentelor la obiect; şi în loc să aduceţi în discuţie un fragment biblic pe care, dacă îl transpunem situaţiei concrete, vom descoperi cu surprindere că l-aţi ales în aşa manieră încât poziţia dumneavoastră (cel care refuză să răspundă unei întrebări) o reflectă tocmai pe a ... Mântuitorului ..... (halal smerenie, monşer)....

....n-ar fi fost oare mai bine, mai simplu, mai corect şi mai onest să răspundeţi la întrebarea pe care v-am adresat-o ?

Repet întrebarea: Este sau nu permis să minţim, atunci când un răspuns conform cu adevărul ar duce în mod direct la moartea unui nevinovat ?

Ce trebuie să răspundă badea Gheorghe, care are evrei ascunşi în pivniţă, când gestapovistul de la uşă îl întreabă dacă sunt evrei în casa sa ?


Îmi pare rău, dar acesta nu este un răspuns la întrebare. Badea Gheorghe trebuie să spună unul din două lucruri:

Da, am evrei în pivniţă,

sau

Nu, nu am văzut niciun evreu şi în niciun caz nu se ascund evrei la mine în casă.

Deci, care e răspunsul creştinesc ?

Multumesc pentru link, chiar cred ca am inteles. :)

”A mers odată avva Ammona într-un loc să mânce, şi era acolo unul cu faimă proastă. Şi s-a întâmplat să vină o femeie să intre în chilia fratelui cel cu nume rău. Aflând cei care locuiau în locul acela, s-au tulburat şi s-au adunat ca să-l gonească din chilie. Şi aflând că este vlădica Ammona acolo, au venit chemându-l să fie cu ei. Şi când a prins fratele de veste, s-a ascuns într-un chiup mare luând femeia cu el. Şi până să vină mulţimea, a văzut avva Ammona ce se întâmplase dar pentru Dumnezeu a ascuns fapta. Şi a intrat aşezându-se pe chiup, poruncindu-le să caute prin chilie. Dar cum ei căutară fără s-o găsească pe femeie, le-a spus avva Ammona: ce e? Dumnezeu să vă ierte. Şi a făcut o rugăciune, poruncindu-le să iasă. Apoi l-a luat pe frate de mână, zicându-i: ia aminte la tine, frate! Apoi a plecat.” (Patericul egiptean)

Ei, avva Ammona a mințit sau n-a mințit?

Va doresc o zi cu pace ! Sunteti tendentios si absurd ! Deja aveti raspunsurile mele !

Frate Zaharia, se prea poate că n-am citit cu atenţie răspunsul ce mi l-ai dat, ca să pricep mai exact sensul. Eu aşteptam un răspuns scurt la o întrebare simplă. Să-mi fi spus doar ce anume ai face într-o astfel de situaţie. A răspunde cu întrebări înseamnă a evita răspunsul.
Iar dacă nu mi l-ai dat, te voi ruga să comentezi Ioan 7,8-10.

Nu! A ascunde nu este sinonim cu a minți! Nu a ascuns adevărul, ci omul, neafirmând nimic despre acesta!

Asemenea.

Posibil, dar la întrebarea mea tot n-aţi răspuns.

Avem, dar nu răspunsuri la întrebarea cea simplă pe care am pus-o.

De aceea, îmi permit să repet întrebarea, cu speranţa că şi ceilalţi cititori ai topicului vor medita la ea:

Badea Gheorghe, om milos şi bun creştin, a ascuns câţiva evrei în pivniţă, deoarece a auzit că sut vânaţi de Gestapo pentru a fi trimişi în lagărele de concentrare şi omorâţi.

Într-o zi, la usă bate cineva, badea Gheorghe deschide şi constată că e o patrulă a Gestapo-ului.

Comandantul patrulei întreabă: Ai văzut cumva evrei ? Ştii cumva dacă se ascund evrei prin împrejurimi ? Nu cumva ai evrei în casă ?

Care este răspunsul creştinesc pe care trebuie să-l dea badea Gheorghe ?

”A ascuns păcatul fratelui, nu e grav ce-a făcut?” ar întreba scandalizați ortodocșii închipuiți ipostaziați pe acest topic de Zaharia.
De fapt, avva Ammona ca unul ce viețuia sub har, a lăsat la o parte atașamentul mecanic față de poruncă, prevenind astfel o tulburare și mai mare.
Instituția duhovnicului distribuie autoritatea canonului la nivelul persoanei și a situațiilor concrete. Respectarea formală și strict legalistă a canonului poate fi folositoare doar pentru oamenii incababili să-și asume primejdiile libertății. Respectând canonul nu riști să pierzi talantul, dar nici nu-l înmulțești așa cum îi place Stăpânului. Și la Judecată ai șanse mari să virezi la stânga cu brațele încărcate de canoane, prescripții și reguli respectate în literă dar nu și în duh.

In unele cazuri e permis spunerea neadevarului, sau ascuderea lui. De exemplu din smerenie un calugar imbunatatit nu va spune cat de avansat este el pe calea credintei sau am citit chiar ca un calugar spunea un neadevar, ca a desfranat.

Daca imi ingaduiti o opinie, fratilor si surorilor, imi pare ca acest topic se dezvolta mai frumos decat anticipam, tinind cont ca tema propusa este fundamentala pentru om in genere, pentru omul crestin in special. Vrem nu vrem, calatorind spre miezul temei, suntem purtati spre legaturi cu alte probleme/cheie: pacatul, relatia de iubire cu aproapele si cu Dumnezeu, dreptatea etc. (Apoi, nu stiu de ce sa apropii mai mult tema: de problematica Adevarului sau de cea a Dreptatii... Pot aparea nuante diferite, imi pare acum)
Singurul impediment este cel pe care il cunoastem cu totii: nu reusim sa colaboram la dezvoltarea unei teme, deoarece apar reactiile de orgoliu, mania etc. Fiecare contribuim cu ceva aici, din pacate. Rau imi pare.
O, daca am putea jertfi acestea pentru a elibera zari noi si rodnice pentru fiecare!...

Ma gandesc asa: nu cumva un act omenesc primeste uneori calificativul de "minciuna", iar alteori numele de "intelepciune" sau chiar "dreptate" in functie de o multime (un sistem unitar) de factori care tintesc cu totii intr-un singur loc?: dragostea jertfelnica, lepadarea de voia proprie (inaintea Domnului, din dragoste pentru El si pentru aproapele).

Ceea ce poate fi etichetat ca minciuna in plan omenesc, se dovedeste uneori ca fiind dreptate in raport cu planul lui Dumnezeu (planul de mantuire a omului).
Teologia nu se reduce, imi pare ca inteleg acum, la filosofie etica si morala. Acestea din urma raman circumscrise relatiei de la om la om, in timp ce teologia include inca un temen: Domnul si Voia Lui, care ne scapa, mai mereu, la prima cuprindere.

Eu cred, incercind exercitiul de a fi crestin, ca a minti inseamna pur si simplu a rupe legatura personala cu Dumnezeu.
Prin mandrie.
In toate formele ei.
Orice pacat fiind, in fata lui Dumnezeu, minciuna. Inselare a Dragostei Lui si autosabotare a devenirii fiintei noastre intru sfintenie.
Tot ce impiedica Intoarcerea Acasa a Fiului Risipitor se numeste minciuna.
Orice blocare sau alterare a pocaintei (prin harului Duhului declansata si sustinuta) se numeste minciuna.

Ma iertati ca, din cate vad acum, m-am lasat dus de analogii si am corelat mai degraba cu: dreptatea, comuniunea vie cu Domnul, pocainta... decat cu adevarul (asa cum apare el in comunicarea obisnuita dintre oameni).

Hmm... ieri? Cand ai ajuns acasa seara? Aiurea si cu oamenii astia,fereasca Dunezeu sa ne iasa in cale vreun nebun.

ps Acele pacate neconstientizate sau de care nu ne amintim se iarta la spovedanie.

ps2 Mi.a parut bine sa te cunosc (desi impropriu spus) :1:

Cu adevărat, asta este minciuna. Şi nu numai în raport cu Dumnezeu, ci şi la nivel omenesc. Când îl mint pe cineva simt că m-am închis faţă de el, mi-am ascuns faţa.

Adevarurile nu se judeca cu logica omeneasca, logica propozitiilor, ci raportat totdeauna la Adevar cu A mare, adica la Hristos. Constiinta iti va confirma daca ai mintit sau nu. Respectiv, la intrebarea gestapoului daca ai evrei in casa, poti raspunde linistit ca nu, caci Dumnezeu nu-ti va considera aceasta minciuna, ci JERTFA in favoarea aproapelui, pentru ca daca ghestapovistul insista sa controleze casa, ti-ai pus capac la mormant! Si fii sigur ca taria de a accepta "neadevarul" (nu-i zic minciuna), ti-a venit de la Hristos, caci altfel, de FRICA, spuneai "adevarul" si-l dadeai pe aproapele in mainile calaului. Dar nu mai erai atunci in Adevar. Erai desigur in "adevaruri logice" si ramaneai cu "adevarurile logice", dar nu cu Hristos!
Har, smerenie si jertfa de sine.

Eu consider ca minciuna nu este intotdeauna un pacat de moarte,cu conditia sa stapanesti foarte bine delimitarile.
Uneori trebuie sa minti in functie de evenimente si persoane implicate.Adica sa alegi un pacat minuscul in comparatie cu detonarea unui adevar care ar provoca rau fizic sau psihic unor personaje.

Intrebarea lui Erethorn este un exemplu de referinta pt cele ce am spus.
Nici un om intreg la minte si la suflet nu va spune ca are evrei ascunsi in pod,altfel de ce s-a mai obosit sa-i ascunda???
Ce parca Dumnezeu il va premia ca a spus adevarul chiar cu orice consecinta?
Eu prefer sa mint decat sa ranesc pe cineva(care tot o agresiune subtila este).Imi asum acest risc de dragul celorlalti!